Etichetă: Ion Rădoi

Jurnalistul Cătălin Doscaș a avut o experiență teribilă cu Ion Rădoi, baronul sindical de la metroul bucureștean. Într-un articol intitulat „Secretul puterii lui Ion Rădoi”, publicat pe Buletin.de, Doscaș povestește cum a încercat Rădoi să-l mituiască și apoi să-l intimideze, pe când reporterul pregătea o investigație pentru emisiunea „România furată” de la Digi 24.

Zgâlțâit de întrebările despre banii sindicatului și spațiile comerciale de la metrou, Ion Rădoi i-a propus lui Cătălin Doscaș o deplasare tentantă și rentabilă la Barcelona. Cum n-a avut succes, i-a amintit reporterului că angajatorul său „avea niște fibră optică trasă prin nu știu ce cotloane care sunt ale sindicatului”.

Editorialul lui Cătălin Doscaș

„Secretul puterii lui Ion Rădoi”

„Îmi aduc aminte că, în 2009, la ultima grevă care a paralizat Capitala, Marian Vanghelie, pe atunci păpușarul Partidului Social Democrat pe București, era mai transpirat și mai bâlbâit ca niciodată pe la televiziunile care se înroșiseră de la atâta breaking news.

Revendicările fuseseră acceptate, dar Ion Rădoi, pur și simplu, își închisese telefonul, lăsând orașul în agonie până aproape de sfârșitul zilei de lucru. Deși Marian Vanghelie era, la momentul respectiv, superstarul partidului care-l făcuse parlamentar de Giurgiu pe liderul de sindicat cu câțiva ani înainte, nici măcar el nu avea atâta putere cât să-l țină în frâu.

Dincolo de bucureștenii care n-au avut nicio vină, Rădoi îi pedepsise astfel pe toți, pentru că nu au dansat, de la bun început, cum a vrut el. Inclusiv pe aliații săi care încercau, la acel moment, să mulgă capital de imagine de pe urma «rezolvării» situației.

Atunci mi-am dat seama că sindicatul de la metrou n-are efectiv nicio legătură cu drepturile salariaților și condițiile de muncă din subteran. Este despre puterea unui singur om și nimic mai mult. 

Câțiva ani mai târziu, aveam să descopăr, dezgustat, secretul sceptrului său.

Pe la sfârșitul lui 2016, când eram în echipa de investigații de la Digi 24, începusem să documentez dedesubturile de la Metrorex. Îmi propusesem ca jumătate din ancheta de la «România furată» să fie despre combinațiile sindicatului care, la momentul respectiv, avea un palmares uluitor: în 26 de ani de existență organizase 15 greve generale, 18 de avertisment şi una de solidaritate. Rădoi orchestrase astfel cam 1,3 proteste pe an, cu sau fără motiv.

Am reușit după câteva zile bune de negocieri să-l conving că e firesc să dea dovadă de transparență, chiar dacă nu-i voi da întrebările înainte, atâta timp cât discutăm despre Metrorex. A acceptat interviul filmat, cred, că mai degrabă din curiozitate, fix în momentul în care începuse să mă îngenuncheze o pneumonie.

Mi-am întrerupt medicalul, mi-am adunat puterile și am reușit să smulg din planificarea pe ziua respectivă o echipă de filmare, pentru ora stabilită de el.

Din cauză că nu puteam să vorbesc normal fără să mă apuce tusea, cât și-au aranjat colegii sculele, nu am mai avut niciun preambul, cum făceam de regulă, înainte de REC, cu interlocutorul.

Asta, deși tot punea întrebări, aproape retorice, în speranța că-i voi răspunde măcar dând din cap cu privire la ce urmează să-l chestionez mai exact.

Când am ajuns la întrebările despre spațiile comerciale și cele pentru reclame, vilele de la munte și de la mare, deconturile Metrorex către firma controlată de el și legăturile sale cu aceiași politicieni care parazitaseră bugetul metroului, îi citeam în ochi disperarea. I se uscase gâtul și începuse să transpire. Cum putuse să fie atât de naiv să accepte un interviu fără să primească întrebările din timp?

Am reușit cu greu să impiedic un acces de tuse care i-ar fi dat ocazia să întrerupă natural interviul, să se ridice de pe scaun și să inventeze vreo urgență care m-ar fi lăsat cu ochii în soare.

Cert e că la sfârșit, după ce i-am făcut semnul de «foarfecă» colegului operator, a început să-mi vorbească despre nevoia organizației sale de a prezenta publicului un reportaj despre cât de respectat este sindicatul său în panoplia sindicatelor similare din Europa.

Și, a naibii coincidență, chiar în perioada următoare trebuia să plece cu o delegație la un congres din Barcelona, iar prezența mea, dar mai ales calitățile mele de jurnalist de televiziune, îi picaseră mănușă. Mai ales că nu era musai să fie difuzat la televizor, iar reportajul, chiar și scris în ultimă instanță, putea să rămână pentru posteritate pe site-ul sindicatului.

Foarte diluat în exprimare, mi-a transmis că nu se pune problema de cazare, mâncare și transport și că, la o adică, s-ar putea rezolva și cu o diurnă și alte necesități care mai apar acolo, pentru ca reportajul să fie cât mai cuprinzător.

Am făcut-o pe prostul până când i-am văzut pe colegii mei cu echipamentele strânse.

I-am mulțumit pentru interviu și, în timp ce ne conducea spre ieșire, a ținut să mă informeze, la fel de diluat și ca o ultimă încercare, că angajatorul meu avea niște fibră optică trasă prin nu știu ce cotloane care sunt ale sindicatului.

Evident, din nou, fără nicio legătură cu întrebările pe care i le pusesem cu câteva minute înainte.

Dezgustul pe care l-am simțit atunci a fost amplificat și de starea de rău cu care mă confruntam și probabil că, din cauza asta, de fiecare dată când scriu despre Metrorex îmi aduc aminte fără să vreau de episodul cu pricina.

De atunci, Ion Rădoi nu mi-a mai răspuns niciodată la telefon. Chiar dacă în 2018 am vrut să-l întreb despre secundul său, care ajunsese reprezentant PSD în companiile municipale înființate de Gabriela Firea, sau despre un alt locotenent, care fusese ales consilier local, pe listele aceluiași partid, la Sectorul 1. Asta, cu toate că, prin lege, sindicalismul trebuie să fie apolitic.

Investigația mea din 2016 a făcut o super-audiență, pentru că a fost prima și ultima pe acest subiect, difuzată vreodată la televizor.

VIDEO: Reportajul difuzat de Digi 24 la „România Furată”

Dar poate și pentru că s-au uitat chiar și angajații Metrorex.

Majoritatea sunt oameni profesioniști și indispensabili pentru existența Bucureștiului și au înțeles mai mult ca sigur că procentele pe care le tot primesc la salarii, în urma unor negocieri cu greva ascunsă ca un cuțit pe mânecă, nu reprezintă decât o formă de mită mascată pentru a susține un personaj sulfuros și orgolios.

Protestul de astăzi, care a anchilozat Bucureștiul, nu numai că nu e despre salarii și condiții de muncă, ci arată precum «oferta» de excursie la Barcelona și «contraoferta» de după.

Mai ales că, recent, am dezvăluit că prin Contractul Colectiv de Muncă de la Metrorex, liderii de sindicat se bucură de beneficii în plus față de angajații de rând.

Pe lângă faptul că beneficiază de zile libere plătite pentru a se ocupa de organizație, lor li se decontează deplasări, chiar și în străinătate, pentru «calificare sindicală».”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!