Demarată miercuri dimineață, la 5 zile după expirarea notificării adresate sindicatului lui Ion Rădoi, operațiunea de demolare a buticurilor ilegale din stațiile de metrou s-a lăsat cu scandal. Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2 care a asistat la începutul lucrărilor, în stația de metrou “Ștefan cel Mare”, a fost huiduit și înjurat de sindicaliști și de proprietarii chioșcurilor care funcționau fără autorizație de construire și fără contract cu Metrorex.
S-a început cu 6 magazine din stația “Ștefan cel Mare”, urmând apoi alte două din stația “Pipera” și cele de la stația “Piața Iancului”, pentru care Metrorex a trimis notificare la Primăria Sectorului 2 că n-au autorizație de construire și că ocupă ilegal domeniul public.
Primarul Radu Mihaiu s-a dus la fața locului, unde s-au mobilizat rapid sindicaliști și comercianții care dețin chioșcurile. Edilul a încercat să le explice că gheretele n-au acte, au fost construite ilegal și că nu mai există contract de închiriere între Metrorex și firma sindicatului, pentru spațiile ocupate, de 3 ani. Sindicaliștii și chioșcarii au reacționat însă violent, înjurându-l și huiduindu-l.
Ulterior, Radu Mihaiu a explicat că verificările făcute de Poliția Locală a Sectorului 2 au confirmat sesizarea Metrorex: nu s-au depus la autorități cereri de construire și nici nu s-au eliberat acte pentru chioșcurile respective. “Nu există nicio autorizație de construire dată nici de Sectorul 2, nici de Capitală, nici de nimeni, drept urmare, aceste construcții sunt ridicate ilegal, înțeleg, și există un raport al Metrorex că îngreunează inclusiv ieșirea în caz de incendiu”, a explicat Radu Mihaiu la Digi 24.
Proprietarii chioșcurilor au fost deja notificați, iar autoritățile o vor face din nou, să-și ridice bunurile pe care le comercializau. În caz contrar, acestea vor fi strânse de reprezentanții Primăriei și sigilate. “Proprietarii vor putea s-o recupereze”, a spus Radu Mihaiu.
Proprietarii dughenelor și sindicaliștii baronului Ion Rădoi – care exploatează spațiile de la metrou de câteva decenii, din care în ultimii 3 ani, fără niciun act legal – au făcut însă atmosferă, țipând că se face un abuz: “Cum să le considerați ilegale? Am plătit 18 ani! Nu vine un executor judecătoresc?”.
Printre bucureșteni este cunoscut faptul că prețurile de la buticurile respective sunt uriașe, cu mult mai mari decât la orice magazin de la suprafață. Afacerea era foarte rentabilă atât pentru chioșcari, cât și pentru sindicatul angajaților de la metrou – unul dintre cele mai bogate din țară. Singurii care pierdeau erau Metrorex și statul.
Primarul Radu Mihaiu a mai precizat că acțiunea este perfect legală: “Există dispoziție de desființare pentru 6 magazine la stația Ștefan cel Mare și două la Pipera. Apelăm la toate organele de stat, la Jandarmerie, la Poliție, la Poliția Locală. O să colaborăm”.
Reacția ostilă de la operațiunea de demolare era previzibilă. Rămas fără o sursă uriașă de venituri, sindicatul fostului parlamentar PSD-ist Ion Rădoi a încercat deja acțiuni de forță, pe 26 martie blocând pentru o zi activitatea la metrou.
Pe de altă parte, bucureștenii își amintesc că și acum 20 de ani, când s-au demolat nenumăratele chioșcuri, gherete și dughene care umpleau și blocau ilegal toate trotuarele Bucureștiului, operațiunea s-a lăsat cu scandal, iar proprietarii au opus o rezistență înverșunată.