La 5 zile după expirarea ultimatumului dat sindicaliștilor lui Ion Rădoi să-și ia chioșcurile cu care au împânzit ilegal stațiile din metroul bucureștean, autoritățile trec la demolarea efectivă a construcțiilor. Miercuri dimineață, la stația “Ștefan cel Mare”, a început dezmembrarea primei dughene.
O poză de la locul evenimentului a fost pusă de Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, care a ținut să fie de față când a început acțiunea. De față au fost și membri ai Poliției Locale Sectorul 2.
Bătălia de la metrou și înfrângerea celui mai puternic baron al mișcării sindicale
Pentru demolarea acestor gherete foarte profitabile, dar care funcționau ilegal de trei ani (contractul între Metrorex și firma sindicatului lui Ion Rădoi expirase din 2018), s-a dus o veritabilă bătălie care a afectat chiar viața întregului oraș.
În urmă cu două săptămâni, la nici 24 de ore după ce primiseră notificarea privind obligația de a-și lua chioșcurile până la 2 aprilie, sindicaliștii lui Ion Rădoi au blocat metroul pentru o zi.
Șocul a fost mare, pentru că acțiunea s-a făcut peste noapte, fără să fie anunțată, iar sindicaliștii trimiși să facă acest lucru n-au avut, până la prânz, nicio revendicare concretă. În acest timp, sute de mii de bucureșteni, luați ca din oală, au fost nevoiți să se descurce cu alte mijloace de transport. Autobuzele și tramvaiele au fost foarte aglomerate, iar prețul la Uber și Bolt a explodat, ajungând și de 3 ori mai mare.
În final, după ore de așteptare, cei care au coborât în subteran și au blocat liniile au spus că vor să-și dea demisia ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, să nu se mai facă nici concedieri, nici tăieri de salarii.
În foarte scurt timp, s-a aflat că, de fapt, la Metrorex nu avuseseră loc niciun fel de concedieri, singurii care au părăsit compania fiind angajații ieșiți la pensie. Nici salariile nu fuseseră tăiate.
Greviștii au revenit și au spus că au făcut greva preventiv, ca nu cumva să aibă loc astfel de evenimente în viitor.
Sute de chioșcuri, cu prețuri uriașe, care raportează profit minim
În spatele întregii operațiuni stătea însă adevăratul motiv, care nu putea fi expus: pierderea, de către Ion Rădoi – fost deputat și senator PSD, acum liderul sindicatului angajaților de la metrou – a spațiilor comerciale din subteran.
Sutele de chioșcuri amplasate în cele peste 60 de stații de metrou sunt cunoscute, printre bucureșteni, pentru că practică niște prețuri cu mult mai mari decât cele ale magazinelor de la suprafață. Profitul declarat oficial este minim – firma controlată de sindicat care administrează punctele comerciale de la metrou a raportat în 2019 abia un milion și ceva de euro profit.
Cu toate acestea, este cunoscut că sindicatul lucrătorilor de la metrou este unul dintre cele mai bogate din țară, iar Ion Rădoi era considerat un baron al sindicatelor și unul dintre cei mai puternici lideri sindicali din România.
Acțiunea de la metrou s-a încheiat vineri, 26 martie, cu un eșec. Circulația s-a reluat sâmbătă fără ca vreuna din cererile greviștilor să fie acceptată. Ion Rădoi, care a avut grijă să nu apară public și să nu poată fi asociat cu protestul “spontan”, nu a reușit să-și salveze magazinele.
Metrorex a depus plângeri penale la DNA și DIICOT, pentru a fi identificați adevărații responsabili pentru acțiunea ilegală (este interzis, prin lege, ca activitatea la metrou să înceteze total, chiar și în cazul grevelor, date fiind consecințele). Ministerul a anunțat că va acționa în instanță pentru a recupera de la sindicat pagubele produse pentru ziua în care metroul n-a funcționat. Lucrătorilor de la metrou li se va tăia o zi din salariu.