Etichetă: interviu

  • INTERVIU. Misterul asasinării lui Ioan Petru Culianu. Ted Anton: „Gelu Voican Voiculescu este singura figură centrală a regimului Iliescu care îl cunoștea pe Culianu”

    Joi, 21 mai, s-au împlinit 29 de ani de la asasinarea profesorului Ioan Petru Culianu, într-o toaletă a Universității din Chicago. Autorii și mobilul crimei au rămas un mister până astăzi. Culianu era un ilustru profesor de Istorie a Religiilor, discipol al lui Mircea Eliade și curajos combatant al regimului pro-sovietic al lui Ion Iliescu de la începutul anilor ’90. A fost doborât de gloanțe la vârsta de 41 de ani.

    Daniel Dorosan, editorul site-ului Liternautica.com, a realizat un interviu cu Ted Anton, profesor universitar la Chicago, cunoscut în România drept autor al volumului „Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu”.

    Cu acordul lui Daniel Dorosan, publicăm integral interviul cu Ted Anton. Titlul și intertitlurile aparțin redacției Ziaristii.com.

    Culianu i-a fost ghid Regelui Mihai în vizita de la Chicago, în 1991. O lună mai târziu a fost asasinat

    Daniel Dorosan: Pentru cititorii din România ai devenit cunoscut mai ales pentru „Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu”, o carte ce a câștigat Premiul Carl Sandburg în 1997. În prezent activezi ca profesor de literatură non-ficțională la Catedra de Engleză a Universității DePaul din Chicago, iar articolele tale au apărut în publicații precum „Lingua Franca”, „Chicago Tribune”, „Chicago Magazine” ori „The Sciences”. Aș dori să ne îndreptăm atenția mai întâi spre cartea care mai suscită interes și acum, cazul Culianu fiind în continuare deschis. Considerat un expert în gnosticism și magie renascentistă, profesor de istoria religiilor, prieten și discipol al lui Mircea Eliade, I. P. Culianu a fost asasinat pe 21 mai 1991, în jurul orei 13, într-un grup sanitar al Universității din Chicago. Numele ucigașului, identitatea celor din spatele acestuia, dacă au existat, precum și motivele crimei au rămas până astăzi necunoscute. Asasinatul prin împușcare arată o anumită grabă și presupune asumarea anumitor riscuri pentru a scoate din joc un om. Culianu a fost ucis în miezul zilei, tocmai la locul de muncă, la Universitatea unde preda. Ar fi putut fi ucis chiar la domiciliu, ori ar fi putut fi urmărit pe stradă și ucis noaptea, prin strangulare sau înjunghiere, de exemplu. Chiar dacă a fost ucis într-o toaletă, spațiul din jur era permanent înțesat de studenți, profesori ori personalul auxiliar al Universității. Așadar, care crezi că a fost motivul, acțiunea iminentă pe care I. P. Culianu urma s-o întreprindă, încât singura soluție a fost eliminarea sa în grabă, cu riscuri considerabile?

    Ted Anton: Da, exact, ai dreptate. Uciderea lui a avut un stil de execuție absolut neobișnuit, cu mare risc, o crimă făcută de ziua onomastică a mamei sale, în toaleta bărbaților, cu o singură împușcătură în ceafă, fără a-i fi luat vreun obiect. Este clar o execuție menită să umilească. În acele zile, Culianu plănuia să se întoarcă în România, unde ar fi fost solicitat să-și spună opinia despre noul guvern. El a fost un susținător al Regelui și era deja urmărit și amenințat în Statele Unite. Da, știu că oamenii vor spune că nu era o persoană foarte cunoscută în politica românească. Cu toate acestea, acum știm despre uciderea mai multor jurnaliști, mai puțin cunoscuți, de către regimuri de tip Putin – în mod obișnuit –, execuții adesea urmate de aceleași campanii de dezinformare, menite să lanseze suspiciuni asupra victimei. A fost un moment foarte fluid în România, cu demonstrații și revolta tinerilor care nutreau speranța unei adevărate și reale reforme democratice, care să conducă la procesele tuturor persoanelor din fostul regim comunist. Iar dacă această ucidere a fost parte din efortul de a încetini și de a suprima astfel de reforme, atunci e evident că a funcționat.

    Daniel Dorosan: În luna aprilie a anului 1991, practic doar cu o lună înainte de uciderea sa, profesorul Culianu participa la vizita Regelui Mihai la Chicago, organizată de Octavian Cojan, un membru al diasporei românești din regiune. Este cunoscut faptul că, în acele zile, românii i-au cerut Regelui să preia puterea în România. În anii ’80 Regele mai efectuase o vizită aici, unde se întâlnise cu Mircea Eliade. Revenit peste ani, Regele Mihai l-a folosit drept ghid pe Ioan Petru Culianu, pentru a-i prezenta casa lui Mircea Eliade, biblioteca unde acesta studia ori Catedra sa de Istorie a Religiilor de la Universitate. În tot acest periplu, este posibil ca profesorul Culianu să-i fi prezentat Regelui teoriile sale legate de manipularea maselor, de exemplu, care i-ar fi putut înlesni acestuia preluarea puterii și reîntoarcerea la tron. Din informațiile tale, a existat un plan al readucerii Regelui în țară? A fost Culianu implicat în mod concret?

    Ted Anton: Da. Bună întrebare. Culianu fusese de acord să-l sprijine pe Rege și, așa ciudat cum ar suna, în acel moment el era un simbol al democrației, și încă unul periculos pentru regimul de la București. Culianu promisese solemn să colaboreze cu Regele pentru a-l readuce pe acesta în viața politică. Tocmai îi trimisese cărțile sale Regelui, cărți care i-au și fost furate, de altfel. Deci, da, Culianu a fost implicat într-un mod concret într-o serie de pași pentru a-l readuce pe Rege în țară.

    Rolul FBI în anchetă

    Daniel Dorosan: Hai să încercăm să clarificăm contextul anchetei FBI. Federalii au preluat cu ceva întârziere cazul de la Poliția locală. În mod uzual, FBI preia anchete de la Poliție doar dacă delictul afectează interese federale, nu fapte de drept comun. Ce motiv de jurisdicție/competență a fost invocat pentru preluarea dosarului?

    Ted Anton: FBI a fost inclus în anchetă, însă doar cu un rol consultativ, întrucât ieșiseră la iveală dovezi despre faptul că această omucidere ar fi putut avea un motiv politic. Niciodată nu a preluat conducerea anchetei, deși a trimis o delegație pentru a investiga cazul în România.

    Daniel Dorosan: Cum explici totuși faptul că FBI nu a cerut niciodată, în mod oficial, o comisie rogatorie în România?

    Ted Anton: Cred că la acea vreme exista încă o neîncredere în forțele de ordine și structurile informative românești. Agenții FBI trimiși în România mi-au spus că erau urmăriți în timp ce încercau să-și facă munca acolo.

    „Colegiul invizibil al celor 8”, Jorge Luis Borges și Umberto Eco

    Daniel Dorosan: Secretara Gwen Barnes, singura persoană care pare să-l fi văzut pe presupusul asasin, e chemată de FBI să ajute la realizarea portretului-robot la mai bine de 3 ani de la crimă. Portretul-robot este dat publicității după încă un an. Nu ți se par niște termene exagerat de mari? Cum se justifică „relaxarea” anchetei în acest punct?

    Ted Anton: Ba da, și eu cred lucrul acesta. Cred că diverse grupuri din SUA, cum ar fi Universitatea de la acea vreme sau Poliția, nu erau foarte nerăbdătoare să facă un efort prea mare pentru a soluționa crima. Unii doreau ca acest fapt să fie uitat, pentru că aveau de-a face cu un nume mai puțin cunoscut în politică, precum Culianu.

    Daniel Dorosan: În „Pergamentul Diafan”, Ioan Petru Culianu pomenește de „Colegiul invizibil al celor 8”, un organism care ar fi subzistat de-a lungul istoriei și a cărui unică atribuție ar fi fost paza Bibliotecii din Alexandria, un tezaur inestimabil de înțelepciune, care de fapt nu ar fi dispărut niciodată. Autorul menționează chiar pe unul din membrii Colegiului din timpurile noastre – Jorge Luis Borges –, sugerând totodată posibilitatea înlocuirii sale postume cu Umberto Eco. Lăsând la o parte ficțiunea, ai avut vreun indiciu că profesorul Culianu ar fi fost și el membru al unei societăți secrete sau al vreunui cerc de putere ocult?

    Ted Anton: Nu cred că a fost membru al vreunei societăți de genul acesta. El scria literatură de ficțiune. Iubea ficțiunea ezoterică, cu accente polițiste, de toate nivelele, cel mai înalt fiind reprezentat de scrierile lui Borges.

    Dezinformarea, de la Renaștere la Rusia lui Putin

    Daniel Dorosan: Profesorul Culianu susținea că Giordano Bruno n-ar fi fost ars pe rug de Inchiziție pentru c-ar fi sprijinit teoria lui Galileo Galilei (ipoteză neverosimilă, de altfel, în contextul cruțării autorului ei), ci din cauză că ar fi publicat „De Vinculis in Genere”, care prezenta tehnici de manipulare, asimilate magiei în acea epocă. De reținut că Bruno menționează calea vizuală drept principala poartă de intrare a celui care caută să lege, adică să manipuleze. Nu întâmplător, România a fost supusă unei intense manipulări în ultimele trei decenii, un rol primordial avându-l televiziunile controlate politic. Trăim la începutul unei ere post-adevăr, în epoca fake news-urilor, unde formarea opiniei publice e supusă emoțiilor, mai mult decât faptelor sau argumentelor. Cum crezi că poate fi combătută manipularea în zilele noastre? Cum ar fi procedat astăzi Culianu pentru a-și dezvrăji propriul popor?

    Ted Anton: Absolut, foarte bună întrebare. Primul lucru pe care l-ar spune Culianu este că adevărul și libertatea contează. Scrisul contează. Viața și moartea lui demonstrează că munca pe care o faci tu însuți, Dan, și pe care o fac toți scriitorii și jurnaliștii, pentru a investiga corupția și a-i face pe liderii politici răspunzători, prezintă pericole de viață și de moarte în fiecare zi. Al doilea lucru pe care l-ar spune este că dezinformarea din platformele de social media, de tip Putin, este o prelungire a practicilor vechi de secole, mergând până la Renaștere, care fac în așa fel încât elementele contrafăcute și falsurile să pară reale, veridice. Rezultatul este că oamenii chiar vor vota și vor gândi într-un mod care este contrar propriilor interese, din cauza confuziei cauzate de știrile false manipulate de cei aflați la putere. Culianu ar fi fost prezent peste tot în alegerile prezidențiale americane din 2016 și ar fi fost un comentator extraordinar și asupra acestei campanii decisive din 2020. La fel de prezent ar fi rămas și în ceea ce privește politica din țara sa natală. Ne lipsește enorm erudiția lui acum.

    Misteriosul Gelu Voican Voiculescu

    Daniel Dorosan: Singurul demnitar al regimului Iliescu, de la începutul anilor ’90, care avea vreo legătură cu ezoterismul și domeniul societăților secrete era Gelu Voican Voiculescu, a cărui pasiune pentru misticism este deja cunoscută. Doar el ar fi putut cunoaște capacitățile profesorului Culianu și, implicit, pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru noua putere de la București. Ne poți spune cine ți l-a indicat pe Voican Voiculescu drept presupus „artizan” al asasinatului care a zguduit orașul Chicago în primăvara anului 1991?

    Ted Anton: Da, așa este: Voiculescu este singura figură centrală a Revoluției și a regimului ulterior instalat la putere care îl cunoștea pe Culianu. Ar trebui să spun că l-am intervievat în timpul mandatului său de ambasador și a fost foarte jignit că ar fi asociat în vreun fel cu această crimă.

    Daniel Dorosan: Viața ta personală a fost afectată în vreun fel în toți acești ani, în urma cercetărilor pe care le-ai făcut? Ai primit amenințări, te-ai simțit urmărit?

    Ted Anton: Da, la început, când am venit pentru prima dată în România prin intermediul unui fond de finanțare pentru jurnalismul de investigație, în 1992, dar și acasă, în Statele Unite, am primit numeroase apeluri telefonice, în care apelanții mă sunau și apoi închideau. FBI-ul a venit la mine acasă și ne-am gândit să montăm un sistem de înregistrare. Apoi, de două ori, în cadrul unor interviuri cruciale cu figuri-cheie din România, linia telefonică a fost întreruptă brusc. Părea clar că mai e cineva pe fir și ascultă. Altfel, viața mea personală s-a schimbat, în sensul că teoriile lui Culianu m-au învățat foarte mult despre cum să înțeleg felul în care mintea poate să inventeze lumi imaginare și să le exprime atât de realist, încât ele chiar să devină reale în cele din urmă. Mă gândesc la el aproape în fiecare zi. El ar putea să explice exact cum operează știrile false în politică și în platformele social media în zilele noastre.

    Omul nemuritor și universul microbilor

    Daniel Dorosan: Există informații că anumite pasaje din cartea pe care ai scris-o despre asasinarea profesorului Culianu au fost cenzurate înainte de publicare, cu acordul tău personal. Confirmi această ipoteză? Ne poți oferi măcar niște indicii despre ce ar fi conținut ele?

    Ted Anton: Ei bine, cartea a trecut printr-o revizuire juridică foarte atentă, efectuată de către Universitatea Northwestern, ceea ce este de înțeles, și s-a cerut ca această carte să aibă o documentație publică disponibilă, în sprijinul a tot ceea ce am scris acolo. Așadar, n-a existat o cenzură externă, ci mai degrabă o revizuire internă, strictă, care-a ajuns să fie mai prudentă decât mi-aș fi dorit. Pe de altă parte, longevitatea cărții se datorează și faptului că a fost atât de atent scrisă. Tot ce se află în ea a trecut proba timpului, ceea ce este posibil să nu se fi întâmplat dacă ar fi fost mai puțin îngrijită. Deci, nu, nu lipsesc pasaje lungi din carte.

    Daniel Dorosan: Cartea ta despre profesorul Culianu a fost cu certitudine un succes. Să discutăm puțin și despre ce ai mai scris între timp. Alte două cărți de non-ficțiune mi-au atras atenția în mod deosebit. În „The Longevity Seekers: Science, Business, and the Fountain of Youth” faci o prezentare a captivantului demers al oamenilor de știință, al laboratoarelor de cercetare și al companiilor de medicamente în găsirea unei soluții magice pentru extinderea speranței de viață a oamenilor. Lăsând la o parte consecința implicită a suprapopulării planetei, cum ar fi ca cineva să trăiască veșnic? Ar face față umanitatea, din punct de vedere psihologic, la o asemenea provocare?

    Ted Anton: Probabil c-ar fi mai degrabă un blestem să fii nemuritor. Cred că cei mai mulți dintre noi sperăm la două decenii suplimentare de sănătate bună în plus și atât.

    Daniel Dorosan: Ultima ta carte, „Planet of Microbes: Perils and Promise în the Earth’s Essential Life Forms”, explorează un teritoriu mai puțin cunoscut, cel al microorganismelor și rolul lor, uneori benefic, alteori de temut pentru umanitate. Într-o societate care își face rău singură prin alterarea mediului înconjurător, ar putea microbii, într-un final, să ne salveze de noi înșine?

    Ted Anton: Aceasta este o întrebare fascinantă, deoarece lumea se confruntă cu multiple crize legate de climă, poluare, criza medicală și cea energetică. În prezent, există multe cercetări și investiții în ingineria genetică a microorganismelor pentru a dezvolta noi medicamente, combustibili, îmbrăcăminte, alimente și pentru a ne oferi posibilitatea de a recicla deșeurile. Această nouă biologie sintetică promite să ne ajute să facem față celor mai mari provocări.

  • VIDEO-INTERVIU. „Facebook e ca un drog. Ne radicalizează, ne face mai răi şi ne distorsionează imaginea despre realitate”. Sfaturile lui Siegfried Mureşan pentru salvarea de virusul fake news, care loveşte Europa mai rău decât pandemia

    A apărut iniţial de nicăieri. Pe listele PMP pentru alegerile europarlamentare din 2014. Tăcut, educat, cu bun-simţ, Părea la acea vreme ca nuca-n perete în peisajul public românesc, mai dezmăţat decât niciodată după scandaluri politice fără număr. Dar era chiar omul potrivit la locul potrivit. Siegfried Mureşan chiar pare făcut pentru viaţa Uniunii Europene.

    E dedicat, aplicat, interesat, informat. Se află la al doilea mandat de europarlamentar, ales pe listele PNL, dar între timp cariera sa europeană a crescut spectaculos. Este vicepreşedinte al Partidului Popular European (PPE), cel mai mare grup politic din Parlamentul comunitar, iar din 2015 a fost desemnat purtător de cuvânt al PPE.

    S-a implicat „la baionetă” pentru cauza Laurei Codruţa Kovesi ca procuror-şef al Parchetului European şi a luptat alături de întreaga Românie #Rezist pentru salvarea drumului european al naţiei, în momente critice din vremea guvernărilor Dragnea-Tăriceanu, când planul scoaterii României din Europa a fost la un pas de reuşită.

    Azi, europarlamentarul liberal e implicat din nou în bătălia pentru mize mari: măsurile de ajutor pentru combatarea pandemiei (care, apropo, după cum însuşi dezvăluie în interviul de mai jos, l-a prins blocat în Belgia, ţara cu cel mai mare număr de victime ale coronavirus pe cap de locuitor) şi războiul fake news, lansat de Rusia în special, care riscă să distrugă tot continentul. 

    Din acest motiv, mesajul transmis românilor care folosesc telefoane inteligente şi intră pe reţele de socializare este unul fără echivoc: atenţie la Facebook, la cum citiţi şi mai ales la ce citiţi pe internet! Şi nu doar că Siegfried Mureşan trage un grav semnal de alarmă, dar le spune oamenilor cum se fereşte el însuşi de virusul ştirilor false.

    Nu în ultimul rând, ne-a vorbit despre bani. De banii Europei, ai României, ai omului de rândt. Pentru că la Bruxelles e implicat şi într-o altă bătălie crucială: cea a bugetului comunitar, de care depinde în bună măsură viaţa noastră.

    „Am văzut politicieni italieni care spuneau: «Cuba, Rusia şi China ne ajută mai mult decât UE!»”

    * „În vremuri de criză, e important mai mult decât oricând ca oamenii să se informeze din surse credibile, de la jurnalişti de bună-credinţă, de pe site-uri, de la televiziuni, posturi de radio despre care se ştie că sunt obiective, corecte, că nu sunt mânate de niciun fel de interes unilateral, subiectiv. Oamenii trebuie să asculte atent la ce au de spus autorităţile, să respecte recomandările.”

    * „Da, am văzut în ultimele două luni ştiri false, dezinformare şi propagandă! Am văzut politicieni italieni care spuneau: «Cuba, Rusia şi China ne ajută mai mult decât UE!». Când ştiam clar că ţări membre UE trimiseseră milioane de măşti în Italia, pacienţi italieni erau trataţi în clinici din Germania, Luxemburg, Cehia. Când ştiam că Federaţia Rusă a trimis mai multe echipamente militare decât materiale sanitare, camioanele trimise erau pline cu ofiţeri, iar echipamentele medicale au fost irelevante în combaterea crizei COVID.”

    „Ne-am ajutat între noi, în Europa”

    * „România a trimis medici şi asistente medicale pentru a ajuta Italia. Asta, deşi toate ţările europene au fost ele însele afectate de coronavirus. Numărul de decese pe cap de locuitor în Belgia, de exemplu, este mai mare decât în Spania, Italia, decât în toate ţările europene.”

    * „Deci, ne-am ajutat între noi. Iar Europa a reuşit să facă de asemenea câteva lucruri noi. S-a constituit prima rezervă de echipamente medicale, de exemplu.”

    * „Adică, UE spune aşa: «Nu vă lăsăm pe voi, cele 27 de ţări, să vă luptaţi, să vă concuraţi între voi pe pieţe pentru echipamente sanitare, pentru că asta ar duce la activităţi speculative, creşteri de preţuri. Cumpărăm noi de la nivel european pentru toată lumea şi le alocăm acolo unde este nevoie».”

    „Orice cetăţean român care se află în şomaj tehnic trebuie să ştie că o parte din banii pe care-i primeşte sunt bani care vin gratis de la Uniunea Europeană”

    * „S-au schimbat complet regulile la alocarea de fonduri europene, banii pot fi folosiţi exact unde e nevoie de ei pentru combaterea crizei coronavirus.”

    * „De exemplu, în România, 350 de milioane de euro fonduri europene au fost alocate pentru plata şomajului tehnic. Orice cetăţean român care se află în şomaj tehnic trebuie să ştie că o parte din banii pe care-i primeşte sunt bani care vin gratis de la Uniunea Europeană. Deci iată doar câteva exemple despre cum a ajutat Europa ţările UE în această criză.”

    * „Da, ne-a luat câteva săptămâni să ne punem pe picioare, că aşa este normal într-o Uniune cu 27 de state, nu se comandă totul printr-un tweet. Acum, ajutorul european e consistent, se simte pe teren şi e incomparabil cu cel care vine din China sau Federaţia Rusă.”

    „Tot ceea ce politicienii anti-europeni din Marea Britanie, Catalunya, Franţa spun este exact ce se auzea cu câteva săptămâni în urmă pe canalele media ale Kremlinului”

    * „Ne aflăm într-o luptă cu cei care vor să dezinformeze, dar adevărul este că şi aici întâi apare virusul şi apoi medicamentul. Adică, întâi au apărut campaniile de fake news la adresa UE, apoi politicienii extremişti, naţionalişti, populişti periculoşi.”

    * „După aceea, Europa a realizat că acest fenomen există, că tot ceea ce politicienii anti-europeni din Marea Britanie, Catalunya, Franţa spun este exact ce se auzea cu câteva săptămâni în urmă pe canalele media ale Kremlinului.”

    * „În 2018, anul în care eu am fost raportor general pentru întreg bugetul Uniunii Europene, am spus: combaterea ştirilor false trebuie să devină o prioritate, vreau să acordăm fonduri în acest domeniu! S-a creat, la nivelul Comisiei Europene, o echipă de lucru, astfel încât azi UE ştie mult mai bine de unde vin ştirile false, ce mesaje false se propagă.”

    „Nu mai citiţi doar ce apare pe feed-ul din Facebook!”

    * „Acest euroscepticism, produs de campaniile fake news, a prins în special în Italia. Cetăţenii italieni au dat crezare acestui discurs anti-european, iar Uniunea Europeană a înţeles şi a pornit o campanie de promovare a propriilor eforturi.”

    * „Pe scurt, suntem tot mai bine pregătiţi. Suntem conştienţi de pericol, dar un ajutor tot mai mare îl pot da oamenii, informându-se din surse credibile şi ignorându-i pe politicienii care încearcă să folosească fricile cetăţenilor în interes propriu.”

    * „Vreau să le transmit un sfat celor care folosesc reţelele de socializare: nu mai citiţi doar ce apare pe feed-ul de pe Facebook! Din următorul motiv: Facebook vă arată doar ceea ce crede că vă interesează pe voi, vă arată puţine conturi şi vă arată mereu aceleaşi lucruri. Vă distorsionează realitatea şi imaginea despre lume. Practic, doar vă întăreşte propriile convingeri, pierzi contactul cu realitatea. Asta înseamnă că te radicalizezi, nu mai afli şi opinia celuilalt şi un alt punct de vedere.”

    „Alegeţi 5 site-uri în care aveţi încredere, despre care ştiţi că sunt serioase! Deschideţi-le de două ori pe zi!”

    * „Știu că Facebook e cel mai comod, dar e ca un drog. Lăsaţi-l! Informarea corectă înseamnă aşa: alegeţi 5 site-uri în care aveţi încredere, despre care ştiţi că sunt serioase! Deschideţi-le de două ori pe zi, când doriţi dvs.! Fiindcă, repet: Facebook ne radicalizează, ne face mai răi şi ne distorsionează imaginea despre realitate.”

    * „Aceste companii, giganţii internetului ştiu foarte multe despre noi. Şi pe cât sună de paradoxal, ştiu mai multe lucruri despre noi de cât ştim noi înşine despre noi. Facebook nu ne arată doar despre ce face prietenul cel mai bun şi pozele pe care le pune, ci Facebook, prin fiecare click pe care îl dăm, ne analizează comportamentul, preferinţele şi află foarte multe despre noi.”

    „Giganţii internetului acţionează în propriul lor interes, de aceea şi noi trebuie să acţionăm în propriul nostru interes, nu în interesul lor”

    * „De aceea, vă spun foarte clar: gândiţi-vă de trei ori înainte de a da un click, un like, pentru că orice facem se înregistrează. Dăm foarte multe informaţii, care pot fi folosite de aceşti giganţi ai internetului în propriul lor interes şi câteodată împotriva interesului nostru.”

    * „Ei acţionează în propriul lor interes, de aceea şi noi trebuie să acţionăm în propriul nostru interes, nu în interesul lor.”

    * „A sta doar pe Facebook înseamnă a le face lor trafic, a le creşte lor încasările. Şi eu am pagină de Facebook, mă uit pe ea, dar aşa cum nu stau patru ore în faţa televizorului, nu stau patru ore nici pe Facebook, Instagram sau niciunde.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

  • VIDEO-INTERVIU. Cristian Diaconescu: „Tăriceanu a cheltuit 5 miliarde de euro știind că vine criza! Nu i-a păsat”. Un dialog despre slăbirea României din interior

    Pe Cristian Diaconescu îţi face bine să-l asculţi atunci când te-ai săturat de ceartă. Pentru că are darul de a aduce dezbaterea cu picioarele pe pământ româno-internaţional, cu argumentele expertizei sale indubitabile, dar fără a te provoca la o discuţie pe contre. Dimpotrivă, te ajută să-ţi dezumfli patimile dâmboviţene, să tragi aer în piept şi să te întrebi ce naiba cauţi tu prin mlaştina hârjoanei naţionale fără cap şi fără coadă.

    Fost ministru al Justiţiei într-un moment-cheie pentru construirea statului de drept din România – perioada de pre-aderare la UE – şi fost ministru de Externe, Cristian Diaconescu a învăţat de multă vreme lecţia diplomaţiei, fără a abandona critica severă.

    Este, de altfel, ceva ce lipseşte României aproape cu desăvârşire: capacitatea dialogului civilizat, chiar şi în timpuri de mare tensiune nervoasă. Criza actuală este doar ultimul exemplu în care abundă valuri de ură ambalată în cele mai felurite forme, când analize de genul celor produse de Cristian Diaconescu pot fi pansamentul ideal, dar şi oglinda dureroasă pusă frontal în faţă.

    Despre instituţiile de forţă în vreme de criză

    * „Dacă vorbim de spaţiul euroatlantic, înclinaţia de a-şi autolimita inclusiv capacităţile de comunicare, instantanee, a fost stupefiantă pentru foarte multe instituţii. În al doilea rând, acceptarea autorităţii, deci acceptarea deciziilor cu conotaţii de forţă. În al treilea rând: ceea ce discută lumea azi în zone de mare referinţă în lumea occidentală – acceptarea ingerinţei instituţiilor de forţă.”

    * „Şi aici situaţia excepţională vine şi trece. Însă reflexele instituţiilor de forţă sunt cam aceleaşi oriunde în lume. Urmărirea cardurilor, urmărirea telefoanelor persoanelor susceptibile de a fi infectate cu coronavirus de exemplu, camerele video de pe străzi…”

    * „S-au aplicat aceste măsuri în Spania, în Italia, Coreea de Sud, nu mai vorbesc de alte zone, cu o eficienţă să zicem că este una bună. Dar unde este preocuparea: că aceste instituţii lăsate în mediul public, cu mijloacele lor, au tentaţia de rămâne în aceleaşi practici şi după ce trece pandemia. Lumea democratică are această preocupare.”

    Despre cum s-a comportat România în pandemie

    * „Plecăm de la o premisă obligatorie moral: şi o persoană decedată este prea mult. Ideea de a compara cifrele poate avea o perspectivă pozitivă, dar nu aş merge pe acest subiect. Aş aplica un pic pe altă temă; într-un moment în care s-au închis frontierele Europei, şi în exterior, şi în interior, oamenii s-au închis în casă, România avea în afara frontierelor sale câteva milioane de oameni. Marea lor majoritatea dorind să se întoarcă acasă.”

    * „Cea mai mare parte nu au făcut-o, înţelegând pericolul, şi TOT RESPECTUL (accentuează) în faţa acestor oameni! Pentru că a fi despărţit de familie, într-o astfel de perioadă, mi se pare un lucru mult mai complicat. Nu se putea realiza planul de măsuri anti-pandemie dacă românii nu ar fi înţeles şi ar fi rămas în ţările lor de adopţie, niciun guvern din lumea asta nu putea face faţă unui val atât de mare de oameni.”

    * „Proporţional, la numărul de cetăţeni, cineva din Germania îmi spunea: ce s-ar fi întâmplat dacă Germania, ţară performantă în lupta anti-pandemie, s-ar fi confruntat în doar câteva zile cu o solicitare de intrare în ţară a cetăţenilor germani de un milion de jumătate de oameni – număr ce ar fi fost mai mare proporţional cu populaţia în raport cu România – cum ar fi reuşit Germania să gestioneze o astfel de criză?”

    Despre cum ne-ar fi ajutat mult-promisele spitale regionale

    * „Mai departe, răspunsul sanitar: am avut politicieni şi partide politice care ne-au promis OPT spitale regionale. Hai să ne imaginăm ce-ar fi însemnat să avem nu opt, ci patru sau cinci, astăzi operaţionale în România. Deci din acest punct de vedere, iată cum trebuie să fie calibrată reacţia populaţiei! Că nu tot ce ne arată la Tv şi ne minte frumos se întâmplă în realitate, ci se pierde într-o retorică fără niciun rezultat practic.”

    * „Încă o dată: cât ne-ar fi ajutat azi, câţi oameni ar fi supravieţuit sau nu ar fi trecut prin chinurile tratamentelor anti-virus dacă am fi avut suficiente instituţii spitaliceşti? Nu fac politică, dar vorbesc de o realitate de fapt.”

    * „Alt subiect: am fost şi eu în vreo trei guverne şi vă spun un lucru – niciodată Fondul de urgenţe nu era cheltuit prin decizii guvernamentale decât pe urgenţe, inundaţii, catastrofe, crize teroriste, ţin minte că după atentatele din Spania s-au aprobat fonduri de urgenţă pentru repatrierea românilor afectaţi.”

    * „Deci să laşi Fondul de urgenţă gol, şi spun asta indiferent de ce guvern vorbim, mi se pare o chestiune aproape legată de infracţionalitate. Nu se poate! Există o Lege a răspunderii ministeriale, care are nişte prevederi.”

    Despre cum stă financiar România la masa UE

    * „Ce se discută azi în Europa? Nevoia de lichidităţi financiare, asta e tema majoră pe masa Europei de azi. Or, unul dintre cei mai grevaţi de problemele de acasă este reprezentantul României, indiferent cine ar fi el. De ce? Suntem ţara cu cel mai mare deficit. Franţa, a doua putere economică a UE, Italia, Spania, toţi se gândesc la deficite economice cu două cifre.”

    * „Noi venim cu el de-acasă deja! România vine pe 4,6% deficit pe cash, cel mai mare. Germania are excedent, ale state din jurul nostru sunt pe balanţe echilibrate. Deci ce forţă de negociere am eu, cerând fonduri de garantare la nivel european, adică asumarea la nivel comunitar a deficitelor, în momentul în care eu vin cu deficite din trecut când nu exista criza de coronavirus?”

    * „De ce am ales aceste subiecte? Pentru că îi rog foarte multe pe români să fie mult mai atenţi în continuare! Să nu trateze cu superficialitate după cum le provoacă emoţii un mesaj politic sau o promisiune. Iată că vin momente dramatice, în care aceste mesaje sau promisiuni electorale devin probleme de stat.”

    * „Or, din acest punt de vedere, mi se pare că autorităţile actuale au făcut cam tot ce se putea face. Am şi o problemă legat de situaţia la zi, aceste ambivalenţe constituţionale, ambiguităţi în ceea ce priveşte starea de urgenţă, starea de alertă, dar este un alt subiect.”

    * „Repet, problema de bază este ce ai ca să confrunţi o astfel de criză. Sigur că problema naţională este mai complicată, peste tot aşa este. Cuvântul PANDEMIE nu este în strategia de apărare a NATO! Ei nu au reflexele de mandat să reacţioneze într-o astfel de situaţie, deşi este o ameniţare la pacea, stabilitatea şi securitatea membrilor şi a fiecărui cetăţean.”

    * „Nu există! De aceea răspunsul naţional este esenţial. Sigur că la un moment dat va apărea şi o coeziune, şi un anume tip de solidaritate. Sperăm mai repede decât mai târziu sau prea târziu.”

    * „S-a întârziat şi în UE, şi în NATO, pentru că statele nu au avut reflexul de a se duce la Bruxelles, au avut reflexul să se apere singure, într-un fel de înţeles având în vedere iminenţa crizei şi a pericolului. Dar în această situaţie, iată la linia de start cu pandemia cum se situa România în comparaţie cu alte state europene.”

    Despre cum s-a comportat România în criza financiară din 2008

    * „Domnul Tăriceanu a majorat pensiile ŞTIIND că vine criza. A cheltuit 5 miliarde de euro ŞTIIND că vine criza! Pentru că începuseră probleme în SUA cu Lehman Brothers şi creditele subprime şi era clar că Europa va fi infestată, dar nu i-a păsat.”

    * „Şi vreau să fac legătura cu ce se întâmplă acum. Ideea – care nici măcar nu e populistă, e de-a dreptul periculoasă -, am văzut ce vor să facă acum prin modificările pe care vor să le facă, inclusiv prin ceea ce se întâmplă la Curtea Constituţională, în ceea ce priveşte autoritatea statului. Păi, din 2017 până în 2020, noi ce-am discutat în România? Că acest stat este doar în aparenţă ceea ce se vede, este un alt stat subteran care conduce şi decide, care are drept ţintă victimizarea unor anumiţi politicieni, cam toţi din aceeaşi zonă politică. De fapt, vezi Doamne, România era «condusă de Soros», de cupole internaţionale, şi la un moment dat – pentru că ne atrăgeau atenţia legat de ce facem cu statul de drept – şi UE sau NATO erau împotriva intereselor României, în viziunea celor care au creat acea situaţie.”

    * „Iar azi ce discutăm: că încălcarea unor reguli într-o situaţie excepţională nu trebuie sancţionată, că de fapt nu trebuie să avem niciun fel de reguli, că instituţiile statului trebuie să vină să dea socoteală în Parlament…”

    * „Întrebare: pentru ce s-a întâmplat înainte de 2020, care dintre instituţiile statului a venit să dea socoteală la vreo comisiei parlamentară, de la prim-ministru încolo?”

    Despre vulnerabilizarea statului român din interior, pe placul Moscovei

    * „Ce se încearcă, de fapt? Să transformi statul într-o instituţie slabă, cetăţeanul să nu mai aibă nicio problemă cu aşa ceva şi să ai această zonă decizională, pe axa dintre CCR şi Parlament – repet, nu-i exonerez pe liberali de nişte probleme serioase pe care şi le-au creat singuri şi ni le-au creat şi nouă -, dar la final să ai un stat slab…”

    * „Cine mai doreşte un stat slab la frontiera UE şi a NATO? Moscova. A spus-o direct: «Din păcate, asta este naturaleţea relaţiilor internaţionale – NATO este duşmanul nostru, care ne înconjoară, deci ne străduim să răspundem şi noi maximizând vulnerabilităţi».”

    * „Această criză a transformat România, fără să existe o modificare constituţională clară, într-o republică parlamentară; cam tot ce face Guvernul poate fi anulat de Parlament.”

    Despre riscul financiar imens care bate la poartă

    * „Am putea intra într-o situaţie complicată din care să nu mai ieşim ani de zile. Agenţiile de rating au început să ne plaseze într-o zonă de evaluare minimă, penultima înainte de junk. Dacă situaţia va evolua, dacă lucrurile vor fi în continuare confuze, haotice – deci crearea unei atmosfere de neîncredere generalizată în legătură cu România -, vom vedea după evaluările din mai şi iunie care va fi standingul României. Doamne fereşte ca acest negativ să ne pună în situaţia de a nu ne mai putea împrumuta pe pieţe, nici măcar la dobânzi cu două cifre!”

    * „Doi: astăzi când noi vorbim Comisia Europeană pune în discuţie trei măsuri în privinţa liberei circulaţii parţiale. În criteriile avute în vedere, unul prevalează: cel al evaluării zonelor de risc. Şi exact în acest moment noi dăm senzaţia că, deşi am avut o capacitate sporită de a limita această pandemie, nu ne este clar care vor fi regulile în România.”

    * „Deci azi, când te duci la Bruxelles că încerci să-ţi maximizezi şi tu dreptul de liberă circulaţie, care este existenţial pentru mulţi dintre noi, căci nu e vorba numai de turism, pentru noi ţine în special de forţa de muncă – în acest moment, cineva care priveşte la România nu înţelege care vor fi restricţiile, la ce se referă şi care vor fi regulile.”

    * „Am dat aceste două exemple care ţin realmente de viitorul nostru. Sigur, pot fi şi altele: avem la dispoziţie bani europeni, putem cheltui preferenţial, mai ales în Sănătate, dar atenţie!, aceşti bani se împrumută, se restituie apoi, trebuie să-i decontezi, să arăţi la ce i-ai folosit, deci nu-ţi poţi permite să te joci cu resursele europene, să faci ce vrei cu ele, eventuali să le şi furi.”

    * „Sunt nişte semnale care nu dau bine pentru că, într-adevăr, vom avea nevoie de ajutor din exterior. Vom avea nevoie clar, inclusiv de uşi deschise!”

    (Va urma)

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

  • INTERVIU. Dr. Doina Azoicăi, epidemiolog: „În Vest și-au epuizat mai repede cohortele de receptivi pentru că au avut o îmbolnăvire în masă”

    INTERVIU. Dr. Doina Azoicăi, epidemiolog: „În Vest și-au epuizat mai repede cohortele de receptivi pentru că au avut o îmbolnăvire în masă”

    Este ușor, pentru jurnalist, să facă un interviu cu Doina Azoicăi. Profesor universitar, cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, medicul epidemiolog are exercițiul comunicării: „transcrie” pe înțelesul profanilor datele științifice ursuze.

    Iar în acest moment sunt multe de „transcris”. Veți vedea, veștile sunt și bune, și rele. Avem de ce să fim optimiști, dar și motive să rămânem prudenți.

    O mulțime de întrebări și puține răspunsuri: de ce Occidentul a depășit vârful pandemiei, iar noi nu? De ce epidemia are evoluție oscilantă? Cât mai durează totul?

    În ultimele săptămâni, întrebările legate de pandemia COVID-19 s-au îngrămădit în capul oamenilor, iar explicațiile s-au rărit.

    De ce “s-a spus” că Occidentul a depășit vârful epidemiei de coronavirus, iar România și alte câteva țări nu?

    De ce țările din Vest au relaxat măsurile restrictive începând cu 4 mai, iar România se mai așteaptă aproape două săptămâni?

    De ce evoluția pandemiei are această evoluție bizară, asemănătoare dinților unui fierăstrău, excelent motiv pentru conspiraționiști ca să mai arunce un braț de vreascuri pe foc?

    Cât mai durează toată povestea asta?

    Ce se va întâmpla la toamnă?

    Publicația ziaristii.com a apelat din nou la Doina Azoicăi, după interviul publicat la începutul pandemiei, pentru a lămuri “noile” probleme.
    Răspunsurile la întrebările de mai sus, dar și la alte chestiuni, le puteți citi în continuare.

    Epidemiolog Doina Azoicăi: “În toamnă va veni un al doilea val epidemic, dar intensitatea lui va fi mult mai scăzută!”

    Prof. dr. Doina Azoicăi

    – Ziaristii.com: Doamnă doctor, de ce atât la noi, cât și la nivel mondial, epidemia de coronavirus are evoluție în formă de fierăstrău? Numărul de cazuri noi atinge un vârf, coboară câteva zile, apoi urcă din nou, iar ciclul pare să se reia la nesfărșit.
    – Dr. Doina Azoicăi: Este o formă mai particulară de evoluție a unui fenomen epidemic sau pandemic. Dar este foarte strâns legată de mai mulți factori. Adică este în funcție de numărul testărilor, de numărul de persoane care se adresează. Pentru că testările acestea nu se fac la toate cazurile potențial infectate. Sunt persoane asimptomatice care din întâmplare sau dintr-o conjunctură ajung la diagnostic. Sau sunt persoane care se prezintă într-o anumită perioadă într-un număr mai mare pentru că nu s-au respectat regulile de distanțare și se mai ridică aceste vârfuri.

    – Am înțeles.
    – Noi nu putem, ca la alte boli cu o simptomatologie clară, evidentă, să facem diagnosticul cumulat, precis, la toți la fel, în momentul în care se adresează serviciului medical. Mai este și, posibil, o particularitate a evoluției fenomenului. Dar, atât timp cât stările acestea sunt variabile și neconstante… Adică sunt multe situații în care populația are simptome, dar nu li se face testare. După o perioadă de timp mai vin bani pentru teste, mai apare un aparat undeva și crește numărul cazurilor pentru că a variat elementul ăsta care nu ține neapărat de fenomenul biologic în sine.

    „Am traversat niște momente care ar putea să favorizeze o creștere a numărului de cazuri de tip vârf”

    – Pe de altă parte, văd că și evoluția pe zile a numărului de decese are aceeași formă de fierăstrău.
    – E o particularitate a acestui fenomen pe care noi acum îl cunoaștem. La decese, lucrurile sunt oarecum mai stabile. Adică se declară decesul (n.r. – din cauza coronavirus) în momentul în care s-au făcut și testările și s-a confirmat că a fost direct prin COVID. Sunt decesele care survin mai ales în terapie intensivă. Nu la toți cei infectați în ziua 1 a survenit decesul în ziua a 7-a. La alții s-a produs în ziua a 5-a, la alții în ziua a 14-a, la alții în ziua 28. Deci ține de individualitatea cazului. S-a introdus metoda aceasta cu imunoglobulinele, cu plasma cu imunoglobuline de la convalescent. Sigur că asta a mai scăzut rata deceselor. Deci, trebuie luată în calcul și individualitatea fiecărui caz.

    – Am înțeles.
    – Realitatea este că, atunci când sunt multe cazuri care intră în terapie intensivă, dacă intrarea este mai mare, atunci numărul de decese, adică ieșirea, poate fi mai mare. Dar nu în același timp, ca să înregistreze doar un vârf, iar să se liniștească lucrurile. Fiecare are o evoluție particulară.

    – O altă chestiune: de ce au spus autoritățile că în România și alte câteva țări din Europa încă nu s-a depășit vârful pandemiei, spre deosebire de majoritatea țărilor de pe continent?
    – Pentru că a fost momentul Paștelui, când ne-am așteptat să fie mai multe cazuri, și nu s-a confirmat acest lucru… Lumea probabil că a respectat regulile, la modul general vorbind, că nu facem acum referire la diverse cazuri particulare. Apoi, a fost momentul 1 mai, când, la fel, lumea a fost liberă și autoritățile s-au așteptat ca după aceea, cel puțin 5-10 zile, să crească numărul de cazuri… De aceea sunt prudenți în a spune. Deci am traversat niște momente care ar putea să favorizeze o creștere a numărului de cazuri de tip vârf.

    „Opinia mea este că autoritățile au luat, la momentul potrivit, măsurile cele mai bune”

    – Înțeleg.
    – Ceea ce au declarat, însă, cu toții – pentru că nu toți au spus că n-am atins vârful…

    – Autoritățile europene au declarat lucrul acesta. Că pandemia scade în Europa, mai puțin România, Bulgaria și încă vreo 3-4 țări…
    – Pentru aceste țări, inclusiv noi, au intrat mai târziu în fenomenul acesta! Adică este o decalare și între zone. Știți foarte bine, Italia a intrat cu două sau chiar trei săptămâni înaintea noastră în pandemie. Și atunci, ținând cont de o perioadă de evoluție, ei au spus că în unele țări n-a trecut suficient timp ca să spunem că s-a depășit vârful. În România, însă, am spus cu toții, suntem într-o perioadă de stabilitate. La noi, lucrurile n-au mers ca-n Italia, cu creșterea aceea exponențială. Este o diferență foarte mare între noi și Italia. Ce-a fost acolo, cu 20.000 de decese…

    – Chiar 29.000.
    – Una e să ai 29.000 de decese, alta e să ai 7-800 sau 1.000, la câte vom ajunge, probabil, și noi. La ei a fost o evoluție exponențială. La noi a fost o evoluție lentă, logaritmică, o evoluție care nu a avut așa mare anvergură. Noi am intrat mai târziu în fenomenul acesta epidemic. Autoritățile au avut o foarte mare influență asupra evoluției prin măsurile pe care le-au luat și prin fermitate. Chiar dacă unii spun că n-a făcut cutare, n-a făcut cutare… Că așa este omul! Dar opinia mea este că ei au luat, la momentul potrivit, măsurile cele mai bune. Dovadă că am intrat mai târziu în fenomenul acesta epidemic. De aceea ceilalți spun că așteaptă să vadă vârful pentru România și aceste câteva țări. Se așteaptă ca noi să fim încă în plin proces epidemic. Oricând pot să apară creșteri. Noi suntem într-o situație stabilă. Nu spun platou, pentru că platoul înseamnă să avem în fiecare zi același număr de cazuri. Dovadă că n-avem același număr de cazuri. Noi suntem într-o situație stabilă, raportat la numărul de cazuri pe săptămână. De aceea au considerat că, din punct de vedere epidemic, România încă este într-o perioadă în care poate să înregistreze fenomene de tip vârf. La noi, încă evoluează epidemia.

    „Este o evoluție de tip clopot: crește, atinge un apogeu, apoi descrește”

    – La genul acesta de epidemii există un orizont de timp estimat la care se poate spune că se va încheia totul? Am văzut că un profesor israelian susținea că, după 70 de zile, epidemia trece de la sine. Citeam că, în Bizanț, ciuma lui Iustinian, de la 500 și ceva, a început să se stingă după câteva luni. Apoi a revenit. La fel a fost în Atena antică în timpul unei epidemii, nu e clar dacă de tifos sau de variolă…
    – Știți ce se întâmplă, e foarte greu să vă spun că eu dețin adevărul absolut și că explicația mea e cea mai bună. Dar eu știu așa, ca empidemiolog și ca om care m-am luat după teorie: un fenomen din acesta epidemic începe să scadă, sau se stinge, în momentul în care 70% din populație trece prin boală, în situația în care nu există un vaccin pe care să-l administrez și să imunizez populația așa. Deci suntem în fața unui fenomen natural, de evoluție naturală, că n-avem cum să-l influențăm când n-avem vaccin. Acest fenomen natural poate să scadă sau să se diminueze influențat de trei factori:
    1. Imunizarea naturală – v-am spus, 70% din populație, dacă trece în mod natural prin          boală, nici virusul nu mai găsește organisme receptive.

    1. Mediul înconjurător – dar aici e cu semn de întrebare. Adică se reduce când cresc temperaturile. Contraargumentul este Brazilia, unde temperaturile sunt mai mari, dar numărul cazurilor este mare.

    3. Aplicarea măsurilor de prevenție foarte stricte. Cum au fost la noi ordonanțele. Sigur că      aceste ordonanțe au limitat foarte mult extinderea fenomenului.

    Aceștia sunt, deci, cei trei factori mai rigizi, mai pragmatici. Dar pe lângă acești factori care pot influența curba cazurilor mai sunt și alte aspecte. Se consideră că în biologie și în fenomenele acestea naturale există o anumită ciclicitate.

    – Da.
    – Este o evoluție de tip clopot: crește, atinge un apogeu, apoi descrește în mod aleator, nelegat de factorii ceilalți. E o ciclicitate dată de variabilitatea fenomenelor biologice. Eu posibil să fie și în cazul acestui coronavirus o evoluție naturală care ține de caracteristicile virusului. Dar eu nu aș afirma, adică nu sunt convinsă că această pandemie durează 70 de zile, apoi gata, se termină! Ce calcul, ce element avem să credem că va dura 70 de zile? La ciumă a ținut 3 luni, la altă epidemie a ținut 6 luni. Dar este posibil, într-adevăr, să fie acest fenomen firesc, natural, ca la un imperiu, să zicem, crește, se extinde, apoi descrește. E o ciclicitate pe care o pun pe seama, să zic, a hazardului.

    „Acel indice de reproducere a cazurilor a fost foarte crescut, peste 2, apoi a scăzut sub 1”

    – Ultima chestiune: pe ce bază au luat țările occidentale decizia de a relaxa restricțiile și a reporni economia, în condițiile în care au în continuare mii de noi cazuri de infectați în fiecare zi? Spania a avut ieri 2.000 de cazuri noi. Italia -1.000, dar a dat drumul la treabă din 4 mai. Cum au stabilit că nu mai e pericol?
    – Ei au avut rată foarte mare de îmbolnăvire. Adică este exact ce vă spuneam mai devreme… Ei și-au…

    – S-au apropiat mai repede de plafonul de 70%?
    – Da, și-au epuizat mai repede cohortele de receptivi prin faptul că a fost o îmbolnăvire în masă. Ei consideră că rata aceasta de îmbolnăvire scade. Și, într-adevăr, este indicele acela de reproducere a bolii, care se calculează. Acel indice de reproducere a cazurilor a fost foarte crescut, peste 2, apoi a scăzut sub 1. Și atunci, ei calculează, când au ajuns la acest indice de reproducere a cazurilor sub 1, estimează că nu vor mai fi evenimente atât de dramatice.

    – Nu m-am gândit la asta.
    – Dar și noi am ajuns la un indice mai scăzut față de acum câteva săptămâni.

    “Sunt considerentele medicale, dar și cele de altă natură, când se decide reînceperea activității. Deja populația nu mai suportă restricțiile. Mai este și economia…”

    – Cam pe unde suntem?
    – N-am mai calculat în ultimele zile, dar nu depășim 1. Vorbesc despre indicele de reproducere a cazurilor.

    – Asta poate să însemne că și la noi un număr suficient de mare de oameni a trecut prin boală și s-a imunizat?
    – E posibil, e posibil… Nu vreau să declar nimic pentru că nu am datele în față. Dar, oricum, pe de o parte se calculează nu doar numărul de cazuri și de decese, ci și indicatorii aceștia indirect estimați, care pot să dea un profil al evoluției epidemiei. Pe de altă arte, mai sunt modelele matematice, care sunt și ele în considerare. Se iau în considerare mai multe variabile. Aceste modele matematice ne pot da o prognoză. Că nu e sigură 100% prognoza respectivă… Nimic nu poate fi 100% sigur într-un fenomen din acesta natural și necunoscut încă. În sfârșit, mai este considerentul unor elemente nemedicale. Adică populația déjà, psihologic, nu mai suportă presiunea. Și nu poți să ții sub presiune o populație care déjà nu mai răspunde la restricțiile acestea. Acum nu mai rezolvi nimic, degeaba îi mai ții sub presiune, creezi doar o frustrare socială. Și mai este considerentul economic. Dacă menții astfel de măsuri restrictive, ne putem aștepta – și nu o spun eu, ca medic, ci o spun cei care analizează fenomenele economice și sociale – la un dezastru social și economic. Deci, punându-le cap la cap, nu sunt doar considerente medicale în aceste decizii. Ele țin de politică.

    – Aveți dreptate.
    – Se iau în considerare mai multe elemente.

    “Deja nu mai suntem la începutul fenomenului. Într-o rată mai mică sau mai mare, fiecare populație a trecut déjà, acum, prin fenomenul coronavirus”

    – Acum chiar ultima chestiune: Raed Arafat mi-a spus, într-un interviu acordat acum vreo două săptămâni, că e posibil să avem în toamnă revenirea acestei epidemii.
    – Da, da!

    – Ținând cont de ce mi-ați spus mai devreme, că populația se va imuniza, până la urmă, de ce ar mai reveni în toamnă epidemia?
    – Pentru că, dacă este un virus respirator… Aceste virusuri au o ciclicitate. Adică sunt momente în care crește agresivitatea sau patogenitatea acestor virusuri. Iar în perioada rece a anului, în mod natural, redevin patogene. Am mai declarat, și-mi susțin declarația, virusul acesta nu va muri. El va rămâne să circule în continuare.

    – Dar nu va întâlni, cum îmi spuneați, oameni déjà imunizați, trecuți prin boală și vindecați?
    – Ba da. De aceea am spus, toți cei care suntem implicați, în domeniul medical, că e posibil să fie un al doilea val în toamnă, dar intensitatea lui va fi mult mai scăzută decât cea a primului val.

    – Interesant.
    – Pentru că deja nu mai suntem la începutul fenomenului, când toată lumea este – vorbesc la nivel mondial – netrecută prin această experiență. Sigur că, într-o rată mai mică sau mai mare, fiecare din populațiile de pe Pământ au trecut déjà, acum, prin fenomenul coronavirus. Și atunci ne așteptăm să mai fie o manifestare de tip epidemic. Dar, pentru că populația este déjà, să zicem, antrenată, adică o parte dintre oameni au trecut prin boală, fenomenul ne așteptăm să nu mai fie atât de intens ca în momentul în care a intrat pentru prima dată în circulație virusul. Am fost decalați. Prima a fost China. Pe urmă, Europa. Apoi, Statele Unite și celelalte continente. Dar, deja, virusul a măsurat o parte din populație. Dar, sigur, și asta e o prezumție, pentru că întotdeauna am comparat cu gripa. Nu întotdeauna a mers în paralel: nu tot ce am experimentat cu gripa s-a adeverit și în cazul coronavirus. De aceea totul este luat ca o probabilitate. Noi nu am mai trecut, de fapt, printr-un asemenea fenomen! Dar, la gripă, așa se întâmplă. Anual, începând cu septembrie și până în luna aprilie, este sezon epidemic de gripă. În fiecare an ne așteptăm. Sigur că nu în fiecare an e epidemie, dar noi suntem atenționați că în această perioadă pot să crească. Asta nu înseamnă că, de exemplu, în luna august nu vor fi cazuri de gripă. Avem, dar puține și în forme ușoare, pentru că și agresivitatea sau patogenitatea virusului e mai redusă din considerente de factori externi.

    – Vă mulțumesc, e clar, am lămurit niște lucruri!
    – (Râde) Ei, nu e clar! Să știți că acest fenomen coronavirus este nou pentru toată lumea, inclusiv pentru specialiști!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Sentință CEDO: Laura Codruța Kovesi a fost demisă abuziv din fruntea DNA, în 2018, de regimul PSD

  • INTERVIU. Dr. Ștefan Drăgulescu, fost ministru al Sănătății, despre un mare vinovat pentru dezastrul din Sănătate: „Tăriceanu a scăzut contribuția angajat-angajator de la 7%-7%, stabilită de mine împreună cu Banca Mondială și OMS, la 5,5%-5,2%”

    În vârstă de 77 de ani, celebrul medic cardiolog Ștefan Drăgulescu declară, pentru Ziaristii.com, că s-a ales praful de legea asigurărilor sociale de sănătate pe care a promovat-o în iulie 1997, când era ministrul Sănătății în Guvernul Ciorbea (primul guvern al Convenției Democrate).

    Ștefan Drăgulescu este unul dintre cei mai mari medici cardiologi pe care i-a avut România. Este fondatorul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, al cărui director a fost o perioadă îndelungată; profesor universitar doctor și fost rector al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara; membru de onoare al Academiei Române, inițiatorul reformei sanitare în România, în calitate de ministru al Sănătății în perioada 1996-1997; inovator al sondei cu 6 electrozi pentru studiul conducerii intraatriale și atrioventriculare (1975).

    În 1993, Drăgulescu a primit premiul Academiei Române „Daniel Danielopolu” pentru studiul științific „Ecocardiografia Doppler cantitativă”, iar în 2002 a obținut Medalia de aur „Albert Schweitzer” a Academiei Poloneze de Medicină.

    Este afiliat la Academia Română de Științe Medicale, Academia Europeană de Științe și Arte, Academia Poloneză de Medicină „Albert Schweitzer”, Academia de Științe din New York, Societatea Europeană de Cardiologie, Societatea Română de Cardiologie.

    Profesorul Drăgulescu a fost senator al României, ales în județul Timiș pe lista PNȚCD (1996-2000), dar și deputat din partea PDL (2008-2012).

    „Tinerii cu forme foarte grave de Covid-19 sunt cei care fac concomitent o boală pulmonară și una miocardică”

    Reporter: Domnule profesor, de ce SARS-CoV-2 a răpus atâția pacienți cu boli cardiovasculare?

    Ștefan Drăgulescu: Se spune că virusul afectează și miocardul. Dacă afectează miocardul, mușchiul inimii, pe fondul unor boli cardiovasculare, cum sunt hipertensiunea arterială sau boala coronariană, se adaugă un surplus de risc. Una e să fie afectat miocardul pe un miocard sănătos și altă situație este când miocardul e afectat în prealabil prin diferite boli cardiovasculare. Asta fiindcă toate bolile cardiovasculare, fie că e vorba de leziuni valvulare, fie că e vorba de hipertensiune arterială, de infarct miocardic, se repercutează asupra activității miocardului, a mușchiului inimii. Al doilea element care poate să ducă la un risc mai mare de deces la bolnavii cu boli cardiovasculare este hemodinamica. În funcție de gradul avansat al bolii, se afectează și circulație periferică, și cea cerebrală, dar și, indirect, toată gama de funcție normală a organismului.

    – Șocant e că bolnavii de inimă pot deceda din cauza acestui virus fără să facă febră sau să resimtă anumite simptome. Cum vă explicați?

    – E legat de ceea ce v-am spus: de funcția miocardului. Toate bolile cardiovasculare, prin afectarea circulației, modifică și imunitatea organismului. Și atunci, cele două elemente îi fac mai vulnerabili pe oameni la apariția unei gravități mai evidente a bolii Covid-19 față de omul care nu are elemente evidente. În legătură cu tinerii de care se spune că au forme foarte grave de Covid-19, trebuie precizat că sunt cei care fac concomitent o boală pulmonară și una miocardică.

    „Aceste boli sunt duse pe picioare fără ca omul să cunoască situația exactă a imunității lui”

    – Totuși, mor și tineri, fără a avea boli preexistente. Care ar fi cauza?

    – La tineri, gradul de severitate depinde de imensitatea afectării: cantitatea de virus care pătrunde în organism în mod acut. Boala se poate dezvolta progresiv sau poate să ia o formă cu mult mai severă, dacă gradul de invadare cu virus a organismului este mai mare decât la alții.

    – Pot pieri pacienți fără să-și dea seama că au de fapt o boală cardiacă?

    – Să zicem că au afectată imunitatea prin boli precum astmul bronșic, bronșite cronice sau boli hematologice care nu sunt evidente din punct de vedere clinic. Aceste boli sunt duse pe picioare fără ca omul să cunoască situația exactă a imunității lui. Sunt foarte multe boli care evoluează subclinic. Și din punct de vedere hematologic, uneori chiar renal. Pot fi boli renale care nu sunt depistate de la bun început. Ele încep să se manifeste tocmai atunci când se adaugă o altă cauză patologică. Un cumul de factori patologici poate să ducă la exprimarea bolii anterioare, care era până în acel moment în stadiu subclinic.

    – Ce-i de făcut în sensul dat?

    – E foarte greu de spus. Nu poți să faci controale de fiecare dată. În funcție de vârstă, se recomandă efectuarea unor teste care pot să evidențieze boli incipiente și chiar cancerul în stadiul subclinic, până nu începe boala să se manifeste în mod categoric.

    „În România, cauzele de deces prin boli cardiovasculare se situează pe primul loc. Apoi urmează cancerul și celelalte boli”

    – Unde ne situăm în privința incidenței mortalității prin boli cardiovasculare?

    – La ora actuală, în România, cauzele de deces prin boli cardiovasculare se situează pe primul loc. Apoi urmează cancerul și celelalte boli. Sunt factorii de risc care nu sunt bine controlați: diabetul, hipertensiunea arterială, fumatul, sedentarismul. Sigur că acest cumul de factori de risc face ca boala coronariană să apară mult mai devreme și într-o formă mult mai gravă.

    – De ce apar aceste boli cardiovasculare?

    – Fiindcă nu se investește în prevenție. O țară care investește în prevenție și în medicina de familie face ca bolile să fie depistate mai devreme sau chiar să fie prevenite. În bolile cardiovasculare, prevenția este extrem de importantă.

    – Cum pot fi prevenite asemenea maladii?

    – E un program al Organizației Mondiale a Sănătății foarte complex. Și noi am participat la acest program, care a fost coordonat la Timișoara de profesorul Dan Gaiță. Prevenția este cu mult mai ieftină decât operația pe care trebuie să i-o realizezi unui pacient ce suferă de o boală cardiovasculară.

    – Pe ce se bazează acest program?

    – Pe o colaborare logică și rațională între medic și pacient. Fiecare medic de familie are în evidență un anumit număr de oameni din populația zonei respective. Și printr-o finanțare a Ministerului Sănătății se face programul de prevenire a factorilor cardiovasculari: începând de la mișcare, la anihilarea obezității, la adoptarea unei alimentații raționale.

    „Mare atenție! Trebuie să prevenim cumulul factorilor de risc”

    Dr. Ștefan Drăgulescu

    – Ce nu știu oamenii?

    – Oamenii nu vin în contact cu niște programe raționale și exacte: cu prevenirea fumatului, cu controlul hipertensiunii arteriale, cu cel al hiperlipoproteinemiei. Ele nu pot fi făcute fără un program care este foarte bine stabilit și care este aplicat zi de zi.

    – Se spunea că fumătorii ar fi avantajați în lupta cu teribilul virus.

    – Nu-i adevărat. Din contră, pe fondul fumatului, au boli pulmonare foarte frecvente. Fumatul, prin apariția procesului de ateroscleroză, favorizează și apariția de boli cardiovasculare.

    – Ce trebuie să știe oameni care au boli cardiovasculare?

    – Cei cu hipertensiune arterială, de exemplu, trebuie să știe că tratamentul se face toată viața, în funcție de severitate. Trebuie să fie atenți să nu mai aibă un alt factor de risc. Să nu aibă diabet zaharat. Sau, dacă au diabet, acest lucru duce la o apariție mai frecventă a bolilor cardiovasculare. Trebuie foarte mare atenție! Trebuie să prevenim cumulul factorilor de risc. Contează și factorul social. Intervine stresul zilnic. Dacă nu ai un viitor foarte clar, cu o stabilitate în ceea ce privește profesia, viața de familie, se adaugă un risc în plus.

    „Organizația Mondială a Sănătății lansează niște elemente de îngrijorare: că schimbarea climei poate să ducă la apariția de mutații genetice și de apariție a unor viruși care sunt greu de controlat”

    – De la pandemia din 2009, România n-a mai investit un leu în planul de prevenție propus de OMS. După cum se știe, pentru actuala pandemie de Covid-19 s-au folosit materiale sanitare rămase din acea perioadă. Cei din PSD, care au condus țara în ultimii 7 ani, știau acest fapt, dar l-au ignorat.

    – Sunt foarte multe lucruri de discutat. Legea asigurărilor sociale de sănătate am promovat-o eu în iulie 1997. Atunci am stabilit baza sistemului național de sănătate prin contribuția angajat-angajator: 7% cu 7%. În 2008, înaintea campaniei electorale (campania pentru alegerile parlamentare – n. red.), Guvernul Tăriceanu a scăzut această finanțare la 5,5%, respectiv 5,2%. Or, acele procente de 7% cu alți 7%, de la angajat și de la angajator, le-am stabilit pentru România împreună cu experții Băncii Mondiale și ai Organizației Mondiale a Sănătății, pentru a asigura o finanțare decentă a sistemului de sănătate. Apoi, sunt multe grupuri din populația țării care nu plătesc această contribuție. Neplătind, o altă parte a populației suportă toată finanțarea sistemului de sănătate.

    – De ce a tăiat Guvernul Tăriceanu din finanțarea sistemului național de sănătate?

    – Întrebați-l pe domnul Tăriceanu! Eu nu știu de ce.

    – Ne-a afectat mult?

    – Ne-a afectat foarte mult, fiindcă a scăzut finanțarea sistemului național de sănătate, iar repercusiunile se văd.

    – Când scăpăm de acest virus, care ne ține în case de atâtea săptămâni?

    – E o problemă de perspectivă. Organizația Mondială a Sănătății lansează niște elemente de îngrijorare: că schimbarea climei poate să ducă la apariția de mutații genetice și la cea a unor viruși care sunt greu de controlat. Va trebui să studiem foarte exact, împreună cu specialiștii virusologi, de ce apar aceste mutații ale virusurilor.

    – Să sperăm că va apărea cât mai repede un tratament care să-l anihileze.

    – Ar trebui să ne gândim, la modul general, în ce investim: în armament, unde se cheltuiesc mii de miliarde de dolari, sau într-o zonă pentru a proteja populația globului, care se înmulțește. Să dea Dumnezeu să avem și noi o prioritate din acest punct de vedere!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. „O persoană poate muri subit de Covid-19, fără să aibă febră”. Fumătorii nu sunt mai protejați, dimpotrivă!

  • INTERVIU. „O persoană poate muri subit de Covid-19, fără să aibă febră”. Fumătorii nu sunt mai protejați, dimpotrivă!

    Renumitul pneumolog Florin Mihălțan, profesor universitar doctor la Institutul „Marius Nasta” din București, declară, pentru Ziaristii.com, că oamenii din China, pe care-i vedeam în filmulețe video cum cad brusc din picioare, aveau o suferință cardiacă preexistentă și infecție cu SARS-CoV-2.

    Profesorul Florin Mihălțan (66 de ani), care a realizat în anii ’90 stagii de specializare în Franța și Austria, vorbește despre modalitatea prin care virusul ucigaș pătrunde în organism, cum trece de barierele de apărare și cum răpune o persoană fără ca aceasta să țină cont de anumite simptome.

    Persoana poate fi însă și asimptomatică, la fel cum au fost cele din China. „Poate da niște miocardite cu tulburări de ritm. Asta explică de ce în unele țări erau găsiți oamenii decedați pe stradă”, spune reputatul medic.

    Teoria conform căreia fumătorii și astmaticii ar fi mai protejați în lupta contra SARS-CoV-2 este una profund greșită. „Se uită că în țigară totul vine la pachet cu 64 de produse carcinogenetice și cu o multitudine de alți factori toxici. În plus, obiceiul de a fuma înseamnă gestica de a duce țigara la gură. Or, noi știm că toate gesturile astea trebuie rărite, evitate, pentru că sunt contaminante. Legat de astm și bronșită, trebuie menționat că sunt boli cronice respiratorii. Au și ele risc de a face infecția cu virusul Covid-19”, precizează Mihălțan.

    „Este un sindrom în care plămânii se albesc”

    Reporter: Domnule profesor, cum ajunge virusul în plămâni?

    Florin Mihălțan: Din punct de vedere al evoluției, acest coronavirus nu este o noutate absolută. Este al șaptelea tip de coronavirus apărut în lume. Au fost două epidemii care au precedat-o pe aceasta. El are o gazdă intermediară. La ora actuală, nu se știe dacă a fost pangolinul mamifer sau dacă a fost liliacul. Dacă omul devine sursă, e normal să existe și o transmitere interumană. Din punct de vedere al evoluției, virusul are o proteină S. Ea se leagă de niște receptori, de care se leagă într-un fel și nicotina. Dar modul în care se plantează virusul în organism este următorul: întâi este inhalat. Acest virus se depozitează și staționează în cavitatea faringiană, în mucoasa nazală. În următoarea etapă, virusul creează un răspuns imunitar. Reacționează ca un antigen. Acest antigen creează o reacție antigen-anticorp. Există un răspuns de la nivelul barierei de apărare pe care o reprezintă macrofagele. Macrofagele sunt celulele care ne apără de orice microb, virus. Acestea încearcă să izoleze de multe ori virusul printr-o reacție în exces de antigen-anticorp, generată de niște factori care încurajează inflamația. Și în felul acesta se explică de ce apare, de obicei, după a șaptea zi, furtuna de citokine. Și de ce la unele persoane evoluția este ulterior foarte rapidă și ajunge la ceea ce se cheamă sindrom de detresă respiratorie acută. Este un sindrom în care plămânii se albesc.

    – De ce se ajunge totuși la o situație atât de gravă?

    – Începe o dilemă patogenică. E creată de experți și e neelucidată. Unii spun că, de fapt, este o tendință de hipercoagulabilitate și se fac niște trombuși vasculari. Alții susțin că acest sindrom de detresă respiratorie este cu invazie la nivelul zonelor în care se produce schimbul de gaze. Acest lucru explică de ce scade oxigenarea.

    „Apar de multe ori ca semne premonitorii gâfâiala severă, dispneea, lipsa de aer, mialgii și febră”

    – Ce simptome poate prezenta un pacient infectat cu Covid-19?

    – Cert este că, din punct de vedere al evoluției, al ciclului, avem de obicei până la 5-7 zile simptome care pot să fie fruste sau să fie absente. După a 7-a zi însă, începe evoluția de la formele ușoare, asimptomatice, la cele moderate sau severe, unde apar de multe ori ca semne premonitorii gâfâiala severă, dispneea, lipsa de aer, mialgii și febră.

    – Cum afectează acest virus și alte organe?

    – Cea mai curentă expresie este pneumonia sau bronhopneumonia. Pentru că aveați o dilemă cu celelalte organe, același conflict antigen-anticorp se produce și la nivelul inimii. Poate da niște miocardite cu tulburări de ritm. Asta explică de ce în unele țări erau găsiți oameni decedați pe stradă.

    – Tocmai asta voiam să vă întreb. Au fost filmate persoane care se prăbușeau brusc pe străzile din Wuhan. Părea ireal ce se întâmplă în China.

    – Acei oameni aveau sigur o tulburare de ritm și o suferință cardiacă. Revenind, tot acest conflict antigen-anticorp explică și prezența unor insuficiențe renale, determinări nervoase. Să nu uităm că aceste determinări nervoase explică de ce 30% din bolnavi au lipsa mirosului și a gustului.

    „Există niște tentative de a bloca acest virus, în legăturile lui multiple pe care le creează în organism, prin analogii de intervenție terapeutică pe care le-am învățat când am luptat împotriva virusului HIV/SIDA, când am luptat împotriva virusului MERS”

    – Poate cineva să moară subit fără să aibă febră?

    – Dacă are o suferință cardiacă preexistentă și are infecție, se poate întâmpla ca acest lucru să degenereze în timp. Deci, se poate.

    – E interesant felul în care SARS-CoV-2 se atașează de celulele umane prin acei țepi.

    – Puntea de legătură este, cum vă spuneam, proteina din spiculi. Spiculii sunt în coroana acestui virus și sunt material proteic. Pe baza acestui material se încearcă și se speculează formarea de vaccinuri. Din 100 de centre care au anunțat că au demarat procesul de pregătire a unui vaccin, 8 sunt în fază foarte avansată. Se pleacă pe două direcții. Fie pe cea a folosirii unor imunoglobuline, a unor anticorpi care să fie protejanți în vaccinul următor, fie pe cea a unui virus prelucrat, neutralizat, care poate să stârnească această reacție de apărare în organism, care să fie pregătit pentru infecțiile viitoare. Nu poți să lansezi orice medicament sau vaccin decât în momentul în care ai trecut de la faza 1, pe voluntari, la faza 2, care este pe loturi mai restrânse de pacienți, și apoi la faza 3, care este pe un eșantion mai mare. Asta fiindcă trebuie urmărite toate reacțiile adverse.

    – Există posibilitatea ca pacienții infectați cu Covid-19 să fie tratați cu heliu încălzit la 92 de grade Celsius, așa cum susțin cercetătorii ruși de la Institutul de Științe „Sklifosovski”? Această terapie este momentan în fază de testare.

    – Sunt foarte multe propuneri de tratament, inclusiv pe medicație sau pe medicină alopată sau homeopată. Sunt și chinezii, care oferă niște leacuri ce nu pot fi găsite decât la ei în țară. În momentul de față, după părerea mea, nu există un leac care să fie consimțit ca vindecător. Deci, nu există în zona medicamentoasă ceva care poate fi utilizat ca vindecare sută la sută. Există niște tentative de a bloca acest virus, în legăturile lui multiple pe care le creează în organism, prin analogii de intervenție terapeutică pe care le-am învățat când am luptat împotriva virusului HIV/SIDA, când am luptat împotriva virusului MERS. Din acele lecții se aplică acest experiment. Fiecare centru a preferat o listă de medicamente, fără însă a primi o consimțire de sută la sută că unul din ele poate vindeca majoritatea pacienților.

    „Se uită că în țigară totul vine la pachet cu 64 de produse carcinogenetice și cu o multitudine de alți factori toxici”

    – Rușii spun că heliul, odată intrat în alveolele pulmonare, îmbunătățește circulația sângelui.

    – Heliul a mai fost folosit în alte investigații de laborator, dar e greu de confirmat. Cred că necesită studii suplimentare de lungă durată, ca să poți să ai o certitudine asupra unui asemenea tratament. Este un gaz util pentru circulație. Dar, repet, perioadele lungi cu tratament, cu studii randomizate sunt singurele care pot confirma una sau alta din variantele terapeutice propuse.

    – Se avansează ideea că fumătorii și astmaticii ar fi mai avantajați decât ceilalți în lupta cu teribilul virus. E adevărat?

    – Există factori de risc care sunt cunoscuți. Fumatul, prin natura lucrurilor, generează de mult timp efecte nocive asupra organismului. Există un singur studiu care a fost publicat, dar care este extrem de criticabil, al unor autori francezi, apărut în urmă cu o săptămână, unde se zice că nicotina ar fi protejantă. Dar se uită două lucruri. Din momentul în care se dă doar nicotină, cum este ea în medicament, plasture sau gumă, este o variantă terapeutică pe care cei ce-au avansat-o au studiat-o prin cercetări îndelungate și randomizate. A arunca o afirmație de genul acesta, că nicotina este protectivă la fumători, nu ține. Se uită că în țigară totul vine la pachet cu 64 de produse carcinogenetice și cu o multitudine de alți factori toxici. În plus, obiceiul de a fuma înseamnă gestica de a duce țigara la gură. Or, noi știm că toate gesturile astea trebuie rărite, evitate, pentru că sunt contaminante. Legat de astm și bronșită, trebuie menționat că sunt boli cronice respiratorii. Au și ele risc de a face infecția. Ce trebuie să știe acești pacienți: să-și continue tratamentele actuale, să nu și le întrerupă, astfel încât boala să fie sub control. Să respecte aceeași distanțare fizică precum toți ceilalți bolnavi cronici care sunt în grupele de risc. Lista este următoarea: hipertensiune, boli cardiace, diabet zaharat, obezitate, boli respiratorii cronice, fumatul.

    „La formele de gripă nu întâlnești pierderea gustului, a mirosului, nu sunt atâtea tulburări gastrointestinale”

    – Se poate face febră mare dintr-o dată?

    – Se poate face, fiindcă această infecție, prin partea inițială de incubație, poate să fie fără simptome sau cu unele minore, pe care pacientul nu le observă. Atunci apare explozia febrilă. E clar că febra e cel mai întâlnit simptom la debutul acestei boli.

    – Ce simptome nu pot fi sesizate înainte de a avea o temperatură ridicată?

    – Oboseală, o respirație mai grea la mers, dureri musculare. Poate să se observe pierderea mirosului, a gustului. Dar febra vine de obicei cu accentuarea respirației grele și a senzației de greutate la respirație.

    – Cu ce se diferențiază acest virus, dincolo de incidența mortalității, față de cel din gripa sezonieră?

    – Această epidemie a avut un preambul în care a fost asemănată foarte mult cu gripa, când, de fapt, anvergura ei a fost mai mare. Sunt foarte multe simptome comune. Uneori e și greu de diferențiat. La formele de gripă nu întâlnești pierderea gustului, a mirosului, nu sunt atâtea tulburări gastrointestinale. Trebuie mare grijă, pentru că sunt generate și de prezența unor reacții alergice de sezon. Putem avea, de exemplu, și un banal guturai, care presupune un nas înfundat și strănut.

    „Chiar dacă ar veni al doilea val, nu ne va mai găsi atât de neprotejați și de neapărați ca până acum”

    – Ce se va întâmpla din toamnă? Cum vedeți evoluția acestui virus?

    – Depinde de cât de repede va apărea vaccinul. Depinde de modul în care populația va respecta în continuare distanțarea socială. Trebuie măsuri protective. Prin relaxare, nu înseamnă că vor fi permise adunări, care sunt contaminante. Se discută posibilitatea de reinfectare sau de dispariție în timp a infecției și de apariție a anticorpilor. Cred că toamna va fi pentru toate țările mult mai bine digerată de către autorități, medici și populație. Suntem cu niște exerciții făcute la zi. Am învățat multe din mers cu această pandemie: și legat de izolare, și legat de tratament, de protecție, autoprotecție, de contacte, de modul de supraveghere a bolii. Chiar dacă ar veni al doilea val, nu ne va mai găsi atât de neprotejați și de neapărați ca până acum. E valabil nu numai pentru România, ci și pentru restul țărilor.

    – Cum ne putem apăra de acest virus?

    – Există câteva lucruri legate de vitamina D. Pentru bolnavul respirator, de pildă, există obligativitatea să-și facă vaccinul antigripal și antipneumococic. Ele nu previn infecția cu Covid, dar previn următoarele infecții ce pot apărea: cele bacteriene. Sunt importante și mișcarea, și alimentația. Trebuie să adoptăm o dietă mediteraneană. Trebuie să evităm sedentarismul, chiar dacă suntem în casă. Recomand efectuarea unor exerciții fizice.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • INTERVIU. Nelu Tătaru: „Nu pot fi de acord să-i carantinăm pe cei vârstnici!” / „Avem o mortalitate de 6%”

    Ministrul Sănătății a explicat, pentru Ziaristii.com, când poate avea loc imunizarea românilor împotriva virusului ucigaș SARS-CoV-2 (Covid-19). În același timp, spune că maladia nu va dispărea pe perioada verii: „Nu ne punem speranța în încălzire, ci în asanarea unor focare”.

    Nelu Tătaru (47 de ani) e ministru al Sănătății de mai puțin de o lună. A fost instalat în funcție în plină pandemie de SARS-CoV-2, înlocuindu-l pe Victor Costache. Se poate spune că e atipic pentru acest post, fiindcă nu-i deloc un om de birou, ci unul de teren. A inspectat deja multe spitale din țară, în care sunt tratați pacienți infectați cu temutul virus.

    „Avem încă un număr important de decese, focare în constituire, avem județe precum Arad, Timiș, Hunedoara, Brașov, Neamț sau Botoșani, unde sunt peste 400 de cazuri și există creșteri. Avem noi situații de carantină în localități, cum e la Cuza Vodă. Așteptăm să vedem ce se va întâmpla peste 7-10 zile de la Sărbătorile Pascale”, a declarat Tătaru într-un interviu acordat site-ului Ziaristii.com.

    „Ne gândim la o relaxare graduală, progresivă, după 15 mai, când va expira starea de urgență, dacă vom avea o scădere a numărului de cazuri, de decese, a numărului de pacienți”

    Reporter: Domnule ministru, cum vom putea avea o relaxare după data de 15 mai, în condițiile în care în Ecuador sau în SUA, statul Florida, la 31 de grade, au murit sute de persoane?

    Nelu Tătaru: Nu ne punem speranța în încălzire, ci în asanarea unor focare. Încă suntem pe o pantă ascendentă, numărul de cazuri este în creștere, chiar dacă este progresivă, nu exponențială. Avem încă un număr important de decese, focare în constituire, avem județe precum Arad, Timiș, Hunedoara, Brașov, Neamț sau Botoșani, unde sunt peste 400 de cazuri și există creșteri. Avem noi situații de carantină în localități, cum e la Cuza Vodă. Așteptăm să vedem ce se va întâmpla peste 7-10 zile de la Sărbătorile Pascale. Simptomatologia unei boli poate să apară din a doua până în a zecea zi. Dacă în această perioadă vom avea o creștere relativ constantă, cum am avut-o și în zilele anterioare, atunci ne putem gândi că vom atinge un vârf. Rămâne ca, după sfârșitul lunii aprilie, să vedem o scădere a acestui număr de cazuri, a numărului de decese, o desaturare a spitalelor și, în același timp, o asanare a focarelor existente în personalul medical, în zone instituționalizate, în personalul care deservește aceste zone instituționalizate. Ne gândim la o relaxare graduală, progresivă, după 15 mai, când va expira starea de urgență, dacă vom avea o scădere a numărului de cazuri, de decese, a numărului de pacienți. Ea va trebui să fie adaptată la fiecare comunitate și la fiecare focar în parte.

    – De ce oamenii pier în masă și în zone tropicale sau chiar ecuatoriale, cu temperaturi ridicate?

    – Noi avem două căi de transmitere: una aerogenă – care rămâne constantă și pe frig, și pe căldură – și o mică parte de transmitere pe suprafețe comune. De exemplu: am strănutat pe o balustradă, masă, o suprafață anume și trecem mâna nespălată pe la nas, ochi, gură. Și ne putem infecta. Putem spune totuși că, în condițiile în care se încălzește afară, se încălzesc și acele suprafețe și poate muri virusul. Dar nu este și aceeași moarte a virusului pe transmitere aerogenă.

    „Avem o patologie coexistentă la persoane vârstnice. O infecție venită în acest context duce și la multe decese”

    – Cât rezistă un asemenea virus pe o suprafață sau e greu de precizat cu exactitate?

    – E greu de stabilit cu precizie. Avem diverse studii din anumite țări care dau de la ore la zile o rezistență a virusului pe anumite suprafețe. Rămâne de bază acea igienă la întoarcerea acasă, spălatul pe mâini, o toaletă riguroasă pe față, să folosim un dezinfectant în acest sens.

    – Unele cadre medicale își dau toată silința în stârpirea acestui virus, își petrec zilele, săptămânile prin spitale, dorm la hoteluri, nu-și văd familiile. Altele refuză să poarte echipamente de protecție și fură din materiale: cazul de la Spitalul Floreasca, de unde au dispărut 2.000 de măști, sau de la Spitalul Universitar, de unde au fost sustrase într-o singură zi 500 de măști. Ce-i de spus?

    – Aveți dreptate. Este un moment în care n-aș vrea să acuz, ci să felicit tot corpul medical. În același timp, atenționez pe toată lumea că suntem acea parte a populației României în care toți își pun speranțe. Suntem acea parte. Trebuie să ne menținem o anumită conduită, un anumit profesionalism. Dacă noi răzbatem în acest moment, răzbate și România. Sunt și elemente de care ați pomenit, dar prefer să dau semnalul că România are nevoie de noi. Alte activități decât cele medicale nu trebuie să existe.

    – Suntem în top la numărul de decese față de țările din Estul Europei. Care ar fi explicația?

    – Avem o patologie coexistentă la tot ce înseamnă persoane vârstnice și atunci o infecție venită în acest context duce și la multe decese. Menționez că, la nivelul terapiei intensive, corpul medical își dă toată silința pentru a salva câți mai mulți pacienți.

    Nelu Tătaru în acțiune

    „Avem în acest moment o mortalitate de aproximativ 6%, iar una sezonieră are o mortalitate de până în 1%” 

    – Mai întâmpinăm probleme din punctul de vedere al achizițiilor de materiale sanitare?

    – În acest moment, mergând la evaluările de la fața locului, avem echipamente, materiale sanitare, există medicamente. Se fac testări extinse la nivel de protocol. Rămâne doar ca precauțiile să fie literă de lege atât în corpul medical, care trebuie să trateze și să primească fiecare pacient venit la unitatea de urgențe ca un suspect Covid, cât și pentru populație, care trebuie să respecte izolarea în continuare. Și să respecte regulile de igienă în aceste condiții.

    – Câți români s-au prăpădit din cauza gripei sezoniere în raport cu cei omorâți de Covid-19?

    – Gândiți-vă că noi avem în acest moment o mortalitate de aproximativ 6%, iar una sezonieră are o mortalitate de până în 1%. Suntem în acest moment într-o pandemie, într-un context diferit cu totul față de celelalte. Suntem într-un context în care ne luptăm cu cineva necunoscut, care nu are tratament și nici vaccin. Și-atunci trebuie să acționăm simptomatic, cu medicația existentă și cu pregătirea noastră profesională.

    „Nu pot fi de acord să-i carantinăm pe cei vârstnici, la fel cum nu pot fi de acord nici cu măsurile unui guvern pandemic sau cu ridicarea TVA-lui, cu indicații pentru Poliția Locală, Națională, CSAT”

    – Ați discutat cu profesorul Streinu-Cercel despre proiectul dânsului, „Vacanța Mare”, în legătură cu izolarea persoanelor de peste 65 de ani?

    – La nivelul comisiei științifice, profesioniștii noștri vin cu diverse propuneri. Noi analizăm, gândim efectiv soluții pentru persoane de peste 65 de ani. Dar nu pot fi de acord în acest context să-i carantinăm pe cei vârstnici, la fel cum nu pot fi de acord nici cu măsurile unui guvern pandemic sau cu ridicarea TVA-lui, cu indicații pentru Poliția Locală, Națională, CSAT.

    – La acest capitol, managerul Institutului Național „Matei Balș” și-a depășit atribuțiile? Această problemă nu ține de competența dânsului?

    – Nu ține de competența Ministerului Sănătății. Poate veni cu idei. Sunt ale dumnealui. Noi le analizăm, respect opinia fiecărui coleg al meu, dar decizia nu poate fi una favorabilă.

    – Dacă ne uităm pe statistici, în 2018 erau în total 340.000 de paturi în locațiile de cazare din țară. Raportat la peste 3,5 milioane din categoria de persoane de peste 65 de ani, ar trebui ca într-un pat să stea 10 pensionari.

    – Nu, nu, nu! Puteau fi gândite pentru acele persoane care nu au unde locui, dar nu să generalizezi. Să ducem tot ce înseamnă persoane vârstnice, să le carantinăm… putem discuta orice soluție, dar nu asta!

    „Este un virus nou, fără imunitate la populație, fără un tratament, fără un vaccin. Și atunci, agresivitatea lui este și mai mare”

    – E de neimaginat cât poate fi de contagioasă această tulpină de coronavirus față de toate cele existente până în prezent.

    – Sunt peste 500 de tulpini de coronavirus, din care patru sunt doar la om. Toate provin de la animale. Avem experiența SARS-ului, MERS-ului. SARS – 10% mortalitate; MERS – 35% mortalitate. Aici suntem la un 5,76% mortalitate, deci aproape de 6%. Este un virus nou, după cum am spus și se știe, nemaiîntâlnit, fără imunitate la populație, fără un tratament, fără un vaccin. Și atunci agresivitatea lui este și mai mare. Am urmărit exemplele din China, Italia, Spania, Israel (care a avut niște clase agresive), Germania, Anglia, Statele Unite. Manifestările au fost diferite, și fenotipurile la fel de diferite în aceste țări.

    – Se poate spune că la noi manifestarea virusului e diferită față de cele din SUA sau din Ecuador?

    – Pot fi diverse fenotipuri. Specialiștii chinezi spuneau că există tipurile A, B și C. Noi am avea unul de tip C. N-am făcut încă această evaluare, dar avem sigur un fenotip specific. În China erau raportate între 80 și 82% cazuri ușoare și medii, cele grave erau de doar 15%, iar cele mortale de 3%, corectate între timp la 6%. În Italia, 50 sau 55% erau cazuri ușoare, tratate acasă, celelalte 30-35% erau cazurile severe, grave, tratate în spitalele de boli infecțioase, și 10-15% erau critice, aflate în terapie intensivă. Și am văzut un sistem sanitar cu o anumită complexitate, prestanță, care totuși cedează.

    – Fenotipul C, care ar fi valabil pentru specificul nostru, înseamnă că e mai puțin grav ca primele două?

    – Înseamnă că se manifestă altfel decât cel din China, unde sunt simptome mai ușoare. Ne uităm la tipologia care este în Italia, unde avem multe familii generaționale, de la strănepot până la străbunic, și atunci manifestările erau agresive, cu mulți transmițători în acea familie, cu transmiteri locale accentuate și cu o patologie pe vârstnici foarte mare. De aici și numărul enorm de decese. Noi avem o manifestare de o grupă de 49 de ani ca medie, dar majoritatea sunt persoane vârstnice, cu acele comorbidități și pe un teren de imunitate scăzut.

    Nelu Tătaru

    „Panta descendentă o să fie în prima jumătate a lunii mai. În acest moment, suntem în creștere”

    – S-a scris că Republica Populară Chineză ar ascunde numărul total de decese. Nimeni nu pune mare preț pe statisticile de acolo, fiindcă avem de-a face cu o țară comunistă. Au declarat peste 3.500 de morți, dar, de fapt, numărul lor ar fi între 50.000 și 70.000. Iar Donald Trump, președintele SUA, a stopat finanțarea pentru Organizația Mondială a Sănătății pe motiv că acest for ar ascunde practicile necurate ale chinezilor.

    – Prefer să mă raportez strict la ceea ce este în România. Să gestionăm cât mai bine această pandemie și să avem cât mai puține decese și un număr cât mai mic de îmbolnăviri.

    – Unde ne situăm acum?

    – Panta descendentă o să fie în prima jumătate a lunii mai. În acest moment, suntem în creștere. La sfârșitul lunii vom vedea vârful pantei, în contextul în care n-am avut prea multă dezordine în perioada Sărbătorilor Pascale care să fi generat o transmitere comunitară accentuată.

    – Totuși, din câte s-a putut vedea, unii oameni n-au înțeles că trebuie să stea în case. Au ieșit în stradă, au făcut scandal, s-au luat la bătaie cu forțele de ordine.

    – Important e că majoritatea populației a înțeles că trebuie să se izoleze. Țin să mulțumesc românilor pe această cale. Sunt și elemente populaționale care n-au înțeles, am avut și manifestări care ar fi putut produce anumite dereglări în transmitere. Vom vedea efectele în următoarea săptămână.

    „Dacă izolarea și distanțarea socială nu-și vor face efectul așa cum trebuie, atunci ne putem aștepta și la o altă cocoașă, chiar dacă mai mică, spre toamnă”

    – Când va apărea un vaccin care să ne scape de dușmanul invizibil?

    – Un vaccin poate fi pus pe piață într-un interval cuprins între 12 și 18 luni. Trebuie să fie făcut, să avem o replicare virală pe același fenotip, pe același fragment viral. Așa putem dezvolta un vaccin. Vaccinul se testează în 6-8 luni pe persoane sănătoase, se urmăresc efectele pozitive, efectele adverse. De-abia după aceea poate fi certificat, iar populația poate fi vaccinată.

    – Există riscul să revenim în carantină la toamnă, după o perioadă de relaxare pe care am avea-o în vară?

    – Din experiența trecută, am avut gripa porcină în 2009, după acea pandemie au urmat și doi ani de sezoane gripale. Dacă gestionăm foarte bine această primă curbă, această primă cocoașă, putem avea doar manifestări epidemice cu o simptomatologie ușoară, fără să ne confruntăm cu situația din prezent. Dacă izolarea și distanțarea socială nu-și vor face efectul așa cum trebuie, atunci ne putem aștepta și la o altă cocoașă, chiar dacă mai mică, spre toamnă.

    – Cât de mult ne-ar fi ajutat să avem stocuri de materiale sanitare pregătite dinainte pentru scenariul de pandemie? După cea din 2009, n-am mai cumpărat o mască.

    – Noi trebuie să ne gândim că au fost niște stocuri pe zero, pe care am fost nevoiți să le alimentăm. S-au compensat pe niște măsuri și proceduri care, în mare parte, au fost respectate. Am fost pe un teren în care toată Europa, apoi toată lumea a căutat materiale, echipamente de protecție, teste, aparate, ventilatoare. A fost o luptă acerbă. Rămâne să vedem, la final, cam ce volum a constituit această pandemie ca materiale, echipamente, medicamente, urmând să avem pe viitor acele stocuri.

    – Trebuie să ne fie învățătură de minte, nu?

    – Exact. Trebuie pornit de la administrațiile locale, de la managementul acelor spitale care ar trebui să-și facă aceste stocuri, de la un plan alb care trebuie măcar mimat din când în când. Să fim pregătiți pentru orice.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • INTERVIU. „Acest virus nu rezistă mult pe suprafețe, moare în câteva ore. Dar se ia foarte ușor din aer” / „N-o putem ține cu statul în casă, ne moare economia. Soluția este: «Cine scapă, scapă; cine nu, nu!»”

    Profesorul Nicolae M. Manolescu (83 de ani), membru corespondent al Academiei Române, vorbește, pentru site-ul Ziaristii.com, despre temutul SARS-CoV-2: „Nu-ți trebuie nici strănut, nici tuse, ci doar să stai într-un aer în care respiră un contagios. Se ia prin microparticulele aerosolice”.

    Este un strălucit medic veterinar. A lucrat în acest domeniu timp de 60 de ani. Din 1992, a devenit membru corespondent al Academiei Române. Spune că știe cu exactitate cum s-a transmis Covid-19 de la animal la om, dar și invers.

    În urmă cu 30 de ani, profesorul Nicolae M. Manolescu (a nu se confunda cu criticul literar Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România) a stabilit un diagnostic de coronavirus pentru pisica lui Helmut Kohl, pe atunci cancelar al Republicii Federale Germania.

    Academicianul Manolescu declară cu tărie că virusul actual, în ciuda contagiunii extrem de mari, nu rezistă foarte mult pe suprafețe sau în aer. Doar câteva ore.

    Manolescu merge pe varianta imunizării pe cale naturală sau printr-un vaccin eficient. „Să știți că există vaccin corona la animale. Rezultatele nu sunt strălucitoare. Ca să ai protecție, trebuie să faci vaccinul de două ori pe an”, a precizat reputatul dascăl pentru Ziaristii.com.

    „Dacă vrei să te joci cu liliecii și pangolinii, nu-ți pui nici mănuși, nici combinezoane, nici măști. În acel moment, inclusiv aerul pe care-l respiră ei înainte de a fi tranșați devine toxic. Sunt trimiși spre tine aerosoli încărcați cu virus”

    Reporter: Se spune că virusul Covid-19 a trecut de la animal la om. Am dori să purtăm o discuție pe această temă. Cum a fost posibil?

    Nicolae M. Manolescu: Musai să vorbim. Asta întrucât coronavirusul nu se găsește în stare naturală decât la animale. La foarte multe specii. Iar cele care sunt de consum sau de manipulare creează aceste probleme uriașe.

    – De ce au murit atâția oameni? Cum s-a extins infecția de la liliecii-în-potcoavă sau de la pangolini, așa cum se vehiculează?

    – În piețele din China există acești lilieci. Și imprudențele sunt mari. Este suficientă numai manipularea lor, nu altceva. Iei virusul mortal dintr-o simplă manipulare a liliecilor și pangolinilor toxici.

    – Dacă se taie un liliac sau un pangolin și țâșnește sângele pe tarabe, se poate transmite astfel virusul?

    – Sigur că da. Posibilitățile de transmitere sunt variabile. Să vă gândiți la un singur lucru. Omul care este bolnav, dacă am lua un singur om, și, dacă îl îngrijim fără să ne protejăm, e și normal să ne infectăm și noi. Așa e și cu liliecii sau cu pangolinii. Dacă vrei să te joci cu ei, nu-ți pui nici mănuși, nici combinezoane, nici măști. În acel moment, inclusiv aerul pe care-l respiră ei înainte de a fi tranșați devine toxic. Sunt trimiși spre tine aerosoli încărcați cu virus. Și tu poți să-l iei foarte ușor. Dacă sacrifici animalul, te mânjești cu sânge, cu alte structuri, apoi duci mâna la nas, la gură și așa mai departe.

    „Virusul nu trăiește decât pe celule vii. Nu e ca bacteria. Bacteria poate să trăiască în pământ sub formă de spori până la 30 de ani”

    – E de înțeles că acei lilieci, pangolini erau foarte toxici, nu?

    – Știți ce se întâmplă? Unii lilieci se îmbolnăvesc și mor. Alții sunt exact ca oamenii: niște purtători de virus. Ei sunt bine-mersi, iar tu te îmbolnăvești. La fel a stat treaba și cu SARS-ul care a fost în China și în alte țări din lume în 2004. E zoonoză. S-a luat de la animal. Un virus, ca să poată trăi și să devină infectant, are nevoie să fie în contact permanent cu celule vii. El nu poate să stea pe pereți, pe sol, așa cum stau bacteriile. M-ați înțeles? El are nevoie de viață.

    – Unii cercetători susțin că acest virus rezistă și 7 zile în anumite locuri. Ce părere aveți?

    – Nu-i adevărat! Viața lor, a acestor virusuri, în afara materiei organice vii, este foarte scurtă. E vorba de ore.

    – Dacă, de exemplu, strănută cineva, pune apoi mâna pe clanță și vine altul și se lipește de ea, ce șanse sunt ca acela să se infecteze?

    – Virusul nou rezistă câteva ore pe-o clanță. Nu mai mult. Cine crede că acest coronavirus stă pe clanță câteva zile, habar n-are despre ce vorbește.

    – Un virusolog german a luat mostre de virus din sute de gospodării. În urma cercetării, a descoperit că era împrăștiat prin multe locuri, de la clanțe până la baterii de duș, chiuvete, dar era inactiv.

    – Ca să recapitulăm, prima condiție: virusul nu trăiește decât pe celule vii. Nu e ca bacteria. Bacteria poate să trăiască în pământ, sub formă de spori, până la 30 de ani. Deci, este un alt fel de comportament. Cel care vorbește despre asta nu trebuie să fie medic pe stânga sau pe dreapta, medic de familie, care știe toate și nimic.

    „Variabilitatea este dată de trecerea de pe un organism pe altul, iar aceste așa-zise pasaje de virusuri nu fac decât să-i mărească atât gradul de virulență, cât și gradul de contagiune”

    – În lume au murit peste 100.000 de oameni din cauza Covid-19. De ce s-a ajuns la această cifră înspăimântătoare?

    – Așa este. Lumea nu ascultă. Sau au fost țări care au tratat cu ușurință problema coronavirusului. Nu au impus anumite reguli. Să nu vă mire. Un om contagios poate să transmită boala cu repeziciune, în sistem logaritmic.

    – Dacă marea sursă de infectare n-au constituit-o în mod neapărat suprafețele, cum credeți că a proliferat acest tip de virus? Prin strănut sau prin alte metode?

    – Foarte simplu. Nu e nimic complicat. Și prin strănut. Până la urmă, nu-ți trebuie nici strănut, nici tuse, ci doar să stai într-un aer în care respiră un contagios. Se ia prin microparticulele aerosolice. Ele, după cum am spus, nu rezistă mult în afara celulelor vii, dar în acele condiții ele migrează de la omul infectat la cel sănătos. Nu mai vorbesc de un sistem de ventilație, cum e într-un avion. Într-un avion cu 200 de pasageri, este suficient să ai un contagios.

    – Cât rezistă în aer acest virus?

    – Și-n aer rezistă destul de puțin acest virus. Important e să nu fii aproape de un om contagios și să respiri acel aer.

    – De ce față de SARS-CoV-1, din perioada 2002-2004, acest virus a dobândit o putere de infectare atât de mare, soldată cu foarte multe persoane decedate la nivel mondial, cu intrarea în carantină a populației pentru luni de zile?

    – Au două elemente de bază. În primul rând, fiecare dintre ele are o bază comună: caracterul general al tipului corona, care nu-i identic cu virusul gripei. Pe de altă parte, se știe că un virus A, dacă a devenit contagios, atunci a fost supus unei variabilități. Variabilitatea este dată de trecerea de pe un organism pe altul, iar aceste așa-zise pasaje de virusuri nu fac decât să-i mărească atât gradul de virulență, cât și gradul de contagiune.

    Nicolae M. Manolescu

    „S-a dovedit că pentru om are o mare virulență și contagiozitate. E ca și la căpușe. Nu toate dau boala Lyme. Te pot mușca de picior 7.000 de căpușe și n-ai nimic. La fel de adevărat, te mușcă una infectată și te-a pus jos”

    – Amploarea acestei pandemii i-ar fi determinat pe chinezi să interzică spre comercializare în piețe carne de câine, pangolin, liliac etc. Ținând cont că avem de-a face, totuși, cu o țară comunistă, cine știe cât de reală e informația…

    – Am auzit și eu. Vreau să vă spun altceva. Coronavirusul este prezent la păsări, câine, pisică, animalele sălbatice, rumegătoarele de pădure, la bovine, porcine. Este o panoplie imensă de acest gen: corona.

    – De ce nu s-au transmis forme grave de coronavirus de la vite, în urma sacrificărilor, ci tocmai de la lilieci sau pangolini?

    – Există două explicații. Ori acele animale nu aveau tulpini grave, ori virusul lor era unul normal. Unul inactiv. Și era suficient ca un singur om să cadă pradă virusului virulent activ. De la el, de la un om, se poate declanșa, în final, o pandemie.

    – Credeți că toți liliecii-în-potcoavă și pangolinii sunt infectați cu această tulpină de virus?

    – Nu, nu, nu! Nici pomeneală! Sunt unii infectați. Și oamenii au preluat infecția de la ei. Acești lilieci sau pangolini sunt mai mult vectori decât bolnavi.

    – De unde ar fi putut lua liliecii acest virus și, la rându-le, să-l dea oamenilor?

    – Aici este vorba despre mii, sute de mii, milioane de generații. E greu de spus. Însă s-a dovedit că pentru om are o mare virulență și contagiozitate. E ca și la căpușe. Nu toate dau boala Lyme. Te pot mușca de picior 7.000 de căpușe și n-ai nimic. La fel de adevărat, te mușcă una infectată și te-a pus jos. Nu toate sunt contagioase.

    „Cu ani în urmă, am pus un diagnostic pentru pisica lui Helmut Kohl, în Germania, la Augsburg. Nu știa nimeni ce are pisica respectivă. Și eu i-am pus diagnosticul de coronavirus”

    – Virusologii belgieni au descoperit, recent, că acest Covid-19 a fost transmis și de la om la animal. Exemplu: un belgian și-a infectat motanul, care s-a îmbolnăvit grav. Ce ne puteți spune despre această mutație?

    – Este o relație strânsă. Păcat că, la ora actuală, nimeni n-a introdus specialiștii din „O singură sănătate”, eu am creat acest domeniu în România, pentru oameni, animale și mediu. Toate bolile vin din mediu. Astfel, studiezi aproape de pomană boala respectivă numai la om. Neglijezi însă de unde provine ea. Relația este dublă. Nu este numai de la animal la om, ci și de la om la animal. O Grădină Zoologică din Scoția, care a avut un îngrijitor bolnav, a transmis infecția la leu, tigru și jaguar.

    – Cum a transmis-o?

    – Prin strănut, prin aerosoli. Așa cum s-a transmis în Hong Kong la câine și în Belgia la pisici.

    – E vreun pericol, în viitorul apropiat, ca, de pildă, o bovină din grajd să ia virusul de la proprietarul ei?

    – Nu cred treaba asta. Aceste animale infectate, pisici – câini, lei, tigrii, jaguari – au beneficiat de o mare cantitate de virus. Și asta contează. Omenirea trebuie să inventarieze animalele care se cunosc purtătoare de coronavirusuri.

    – Dacă s-ar transmite o formă gravă la oi, vite, am fi la pământ.

    Helmut Kohl

    – Eu de ce spun: trebuie văzut și comparat foarte bine virusul care circulă acum cu cele care s-ar putea găsi la diferite specii de animale în diferite țări. Există tabele întregi cu animale purtătoare de corona. De pildă, pisica face un coronavirus care îi dă mortalitate de aproape sută la sută. Cu ani în urmă, am pus un diagnostic pentru pisica lui Helmut Kohl, în Germania, la Augsburg. Nu știa nimeni ce are pisica respectivă. Și eu i-am pus diagnosticul de coronavirus.

    – Când s-a întâmplat și cine v-a solicitat să dați un diagnostic?

    – S-a întâmplat în urmă cu 30 de ani. Întâmplător, eram în vizită la medicul veterinar al lui Helmut Kohl. Și tocmai venise de la el cu pisica grav bolnavă. Avea o stare generală foarte proastă, semne de sufocare.

    – Ați tratat-o?

    – A murit. Nu mai avea șanse de supraviețuire. Dar știam că are coronavirus. Evoluează foarte grav și la animale. La porc, mortalitatea este aproape de 85-90 la sută. Te lasă fără porci. Și mistrețul poartă virusul, pe care-l dă la porcul domestic. La fel ca în pesta porcină africană. Nu-i nicio deosebire.

    „Dacă ai ghinionul să te îmbolnăvești, te îmbolnăvești. Poți să mori dacă faci o formă extrem de virulentă. Virusul nu va dispărea din România datorită stării de urgență sau de ne-urgență”

    – Se poate infecta și porcul din gospodărie?

    – Porcul nostru din gospodărie nu poate lua coronavirusul acesta de tip nou. Trebuie niște condiții de umanizare a virusului. Există bariera de specie, care împiedică un virus să treacă de la o specie la alta.

    – Pe 16 aprilie, vom împlini o lună de când suntem în stare de urgență. Prelungirea acestei stări de urgență va expira de-abia la jumătatea lunii mai. Vom scăpa apoi de acest virus mortal?

    – Cred că, dacă ai ghinionul să te îmbolnăvești, te îmbolnăvești. Poți să mori dacă faci o formă extrem de virulentă. Virusul nu va dispărea din România datorită stării de urgență sau de ne-urgență. Virusul se va calma însă în mod sigur.

    – La Craiova, 50 de scări de bloc au fost dezinfectate cu o substanță folosită pentru uz veterinar. Se numește Aldezin. Pe prospect scrie că dă infertilitate la bărbați și la femei și multe alte reacții adverse deloc de neglijat. Era normal?

    – Nu! Doamne ferește! Doamne ferește! Trebuia utilizată pentru domeniul pentru care a fost creată. Trebuia folosit un biocid adaptat pentru acea situație.

    „Până la urmă, societatea românească n-o poate ține cu hotărâri de a nu ieși din casă, să nu lucrezi. Moare economia. Iar dacă moare economia, tu mori în casă. În loc să mori pe stradă, mori în casă”

    – Cât de mult ne-ar ajuta un vaccin în stârpirea virusului?

    – Să știți că există vaccin corona la animale. Rezultatele nu sunt strălucitoare. Ca să ai protecție, trebuie să faci vaccinul de două ori pe an. Americanii și englezii au anunțat aproape concomitent că au vaccinul pentru oameni, care urmează să fie testat. Vaccinul se face foarte ușor. Nu asta e problema. Ca și la gripă. Durează mai mult testarea. Și este de văzut, aia durează și mai mult, cât te protejează și dacă protejează pe toată lumea. Iar o luăm cu copiii, cu bătrânii și nu mai terminăm niciodată. Ca la gripă. Îți faci vaccin, dar nu înseamnă că nu faci o gripă. Evident, o faci mai liniștită.

    – Au apărut teorii conform cărora un preparat realizat din invermectină ar omorî virusul.

    – Nici vorbă! Acum se lucrează la un antiviral. Sunt șanse reduse să omoare virusul. Așa cum nici la SIDA, ca și cu hepatita C, n-a mers pentru toți medicamentul.

    – Ce se va întâmpla când ne vom relua activitatea obișnuită? Există riscul de creștere a infecției?

    – Până la urmă, societatea românească n-o poate ține cu hotărâri de a nu ieși din casă, să nu lucrezi. Moare economia. Iar dacă moare economia, tu mori în casă. În loc să mori pe stradă, mori în casă. Soluția este: „Cine scapă, scapă; cine nu, nu!”. Pentru că, în felul acesta, se epuizează virusul. Cei care scapă devin imuni. Acum câteva zile a apărut o informație, care nu era științifică, despre Coreea de Sud: 111 oameni s-au reinfectat cu acest virus. Noi am interpretat că acei 111 oameni s-au reîmbolnăvit. Nu-i adevărat. Ei sunt imuni. Ei au permis virusului să se multiplice fără să dea niciun semn de boală. Omul care îl poartă e foarte bun de muncă: îți culege căpșuni, îți face mașini Dacia etc. Virusul va dispărea prin imunizare. Trebuie să treci prin boală sau să ai vaccin eficient.

    – Asta-i soluția? Pare înfricoșătoare.

    – Cel mai sfânt lucru e să treci prin boală! Ai o imunitate solidă și poți să te ocupi de economie. Virusul nu stă prin Ceruri. A apărut de la animal. Iar omul nu poate fi rezervor de virus. În zoonoză, trebuie o colaborare între medicina veterinară și cea destinată oamenilor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * DOSAR. Virusul mortal al comunismului: Organizația Mondială a Sănătății, controlată ocult de China, e acuzată că a mințit întreaga lume și a amânat criminal declararea pandemiei

  • INTERVIU. Vasile Țiplea: „Românii nu sunt sclavi în Germania! Am lucrat sezonier 10 ani, mi-am făcut o situație. Neamțul e serios, te respectă, plătește la timp”

    Vasile Țiplea (33 de ani) este profesorul din Ieud, județul Maramureș, care a demontat un fake-news grosolan al Antenei 3, rostogolit însă și de multe site-uri. Când a filmat o coloană de români mergând la muncă pe ogor, în Germania anului 2016, maramureșeanul nu s-a gândit că imaginile sale vor fi folosite, patru ani mai târziu, într-o dezinformare colosală.

    Deși este profesor de geografie, Vasile Țiplea lucrează în prezent ca șef de magazin (Profi), în comuna sa, Ieud. Este căsătorit și are un băiat, Dragoș, de 3 ani și 4 luni.

    În trecut, a lucrat și ca muncitor sezonier în agricultură, în Germania. A început în studenție (făcea facultatea la Cluj-Napoca), cu două luni pe an, în timpul vacanței, și a mers apoi 10 ani la rând. După facultate a lucrat în Germania și câte 6 luni pe an.

    În 2016, angajat sezonier la o fermă de legume din zona Mannheim – Ludwigshafen, a fost rugat de mai mulți colegi de muncă – toți români, mulți din satele Maramureșului – să-i filmeze și să pună imaginile pe Facebook, ca să-i vadă și copiii lor din Anglia, dar și rudele de acasă. Să-i vadă că sunt bine, asta era ideea, de aici a pornit totul.

    „Când ajung acolo, românii sunt băgați la muncă, pe tarla, dar timp de 14 zile lucrează izolați de ceilalți”

    Ziaristii.com: Domnule Țiplea, care-i povestea cu filmul din Germania? Când l-ați făcut și ce s-a întâmplat cu el?

    Vasile Țiplea: Această filmare am făcut-o în 2016, la ferma la care lucram, în zona Mannheim – Ludwigshafen. Mergeam, într-adevăr, la parcela de ceapă, altădată mergeam la ridichi, la morcovi… Am multe poze, filmări… O parte dintre consătenii mei m-au rugat să-i filmez, că au copiii plecați în Anglia, și au vrut să le arate că sunt bine. Și la cei de-acasă s-au gândit, să-i liniștească.

    – Nu prea arătau a oameni speriați de pandemie, cum am văzut azi la Antena 3…

    – Nici nu aveau de ce, pentru că totul se întâmpla în 2016! Ce pandemie era atunci?! La asta m-am gândit și eu azi, când am văzut că mulți au preluat filmulețul făcut de mine în 2016, pe care l-am pus pe Facebook tot atunci: cum să vorbești de pandemie și de distanțare socială, când oamenii aceia erau veseli, glumeau, se bucurau de viață?! Nu vedeți că nu are niciunul mască?! Nu arătau deloc a oameni stresați de vreun virus.

    – În voioșia lor, nici a „sclavi” nu arătau…

    – Ce sclavi?! Eu a fost 10 ani la rând în Germania, între două și șase luni pe an. Am început ca student, când mergeam doar două luni, în vacanța de vară. Apoi, după terminarea facultății, mergeam și șase luni pe an. În acești ani, cu banii câștigați în Germania, mi-am făcut o situație în România. Mi-am construit o casă la mine în sat, am și eu casa mea… Cu banii de-acolo mi-am făcut casa, în România n-aș fi reușit probabil niciodată! De altfel, la noi, în sat, foarte mulți oameni și-au ridicat nivelul trai cu banii aduși din Germania, ca muncitori sezonieri în agricultură.

    Vasile Țiplea și soția sa, Ioana

    „Soț și soție, după două luni s-au întors acasă cu 8.000 de euro”

    – Muncă grea?

    – Nu e muncă ușoară în agricultură, dar asta e valabil și pentru România, nu doar pentru Germania. Dacă ești obișnuit cu munca, nu e o corvoadă, poate fi chiar o plăcere. Iar eu am muncit de mic, la fel și majoritatea oamenilor care merg regulat în Germania. Neamțul e foarte corect: programu-i program, trebuie să faci treabă, nu să fii cu ochii după avioane. Se muncește mult, chiar și 10-12 ore pe zi, dar îți convine, pentru că ești plătit la oră. În orice caz, merită să lucrezi la o fermă germană, altfel nu s-ar înghesui românii să prindă un job sezonier.

    – Banii?

    – Se plătește cu 9 euro și ceva ora de muncă, aproape 10 euro. În cazul meu, în 10 ani, între două și șase luni pe an, neamțul n-a întârzit niciodată cu banii! Și a plătit până la ultimul cent, n-a încercat niciodată să te „ciupească” la bani. Iar dacă după două săptămâni vrei să pleci, neamțul îți dă banii până la ultima zi lucrată, și orele ți le calculează.

    – Cât câștigă un om pe lună?

    – Mult mai mult decât ar putea câștiga în România! De exemplu, soț și soție, după două luni s-au întors acasă cu 8.000 de euro. Bani în mână. Sunt oameni care de asta și merg ca sezonieri în Germania: în câteva luni câștigă cât să le ajungă tot anul. Vin acasă și stau liniștiți până anul viitor, când iarăși merg câteva luni la nemți.

    – Dvs. ce făceați la fermă?

    – De toate. De exemplu, îi duceam pe oameni la câmp, cu o remorcă trasă de tractor. Era o remorcă adaptată pentru transport de persoane. Îi luam de la locul de cazare – la fermă – și îi duceam la parcelă. Apoi transportam ceapa, cu altă remorcă, de la parcelă la depozit. Dacă mă gândesc bine, a fost chiar o muncă plăcută.

    – De ce ați renunțat să mai mergeți, după 10 ani, ca sezonier?

    – Mi-am făcut un rost, mi-am construit o casă, m-am căsătorit… Acum sunt șef de magazin, am răspundere, vreau să fiu mai aproape de familie. M-am așezat aici, în sat.

    HARTA 1: Mannheim și Ludwigshafen am Rhein, orașele în preajma cărora au muncit Vasile Țiplea și maramureșenii lui

    HARTA 2: Mannheim și Ludwigshafen se află între Frankfurt și Stuttgart

    „Ce, mă, te-ai întors de la Auschwitz?”

    – Unii îi acuză pe muncitorii sezonieri că abia s-au întors în țară, au stat 14 zile în carantină și acum gata, pleacă din nou.

    – Niciunul nu s-a întors acum! Toți erau în țară, aveau planificat din ianuarie sau februarie să plece în Germania. Majoritatea au mai fost, știu care-i treaba, nu merg în necunoscut. Deci, nu ei au adus virusul, ca să fie clar!

    – Dar poate-l duc în Germania.

    – Nicio problemă, neamțul e organizat, s-a gândit la toate. Acum, când ajung acolo, românii sunt băgați la muncă, pe tarla, dar timp de 14 zile lucrează izolați de ceilalți. Sunt grupuri izolate, nu-i lasă la grămadă. Iar dacă vreunul are simptome, e testat tot grupul. Cei bolnavi sunt tratați, nu-i abandonează nimeni.

    – Cazare, masă?

    – Cazare gratis, două mese pe zi gratis. Chiar astăzi am vorbit la telefon cu cineva plecat zilele trecute. Face parte dintr-un grup de 108 români, cazați într-un hotel, în condiții civilizate.

    – Când munceați în Germania, nu v-a zis nimeni că sunteți sclav în Europa?

    – Mi s-a întâmplat și mie… O cunoscută m-a întrebat: „Ce, mă, te-ai întors de la Auschwitz?” „Dar ce, tu știi cum a fost la Auschwitz?”, i-am zis. Dacă asta crede… las-o să creadă…

    Postarea lui Vasile Țiplea pe Facebook

    VIDEO: Filmul făcut de Vasile Țiplea în 2016 și prezentat de Antena 3 ca fiind făcut azi-dimineață

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * DOSAR. Virusul mortal al comunismului: Organizația Mondială a Sănătății, controlată ocult de China, e acuzată că a mințit întreaga lume și a amânat criminal declararea pandemiei

    * Imaginile care au șocat America: morții de coronavirus sunt puși în gropi comune, pe o insulă de la marginea New York-ului

  • INTERVIU. Raed Arafat: „Am fost șantajați cu prețuri foarte ridicate. Suntem încă în acest calvar de a căuta ventilatoare, echipamente”

    INTERVIU. Raed Arafat: „Am fost șantajați cu prețuri foarte ridicate. Suntem încă în acest calvar de a căuta ventilatoare, echipamente”

    Raed Arafat (55 de ani), secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), declară, pentru Ziaristii.com, că în prezent un set complet de unică folosință pentru echiparea unui medic ajunge la 30 de euro.

    În vârstă de 55 de ani, medicul român de origine palestiniană apreciază reacția promptă a Guvernului Orban în privința achiziției de echipamente: „Din fericire, a ieșit și Ordonanța 11. Când s-a sesizat situația, s-au alocat fonduri și am fost sprijiniți chiar la liber să achiziționăm echipamente”.

    Arafat spune că a dorit să refacă stocul de materiale sanitare încă din timpul Guvernului Dăncilă, dar „oamenii au găsit alte priorități și asta a devenit o prioritate secundară”.

    „Lumea nu era învățată să anticipeze și să stea cu stocurile pregătite, să se uite că are zeci de milioane sau sute de milioane de euro băgate într-un depozit”

    Reporter: Domnule Arafat, nu trebuia făcut din timp stocul de echipamente medicale, mai ales că ne-am mai confruntat cu o pandemie de AH1N1 în 2009?

    Raed Arafat: O parte din stocuri, pe care le-am folosit pentru Covid-19, erau de pe vremea pandemiei din 2009. A fost foarte bine. Primele stocuri erau chiar de acolo.

    – Cât anume ați avut pe stoc?

    – Nu am o cifră. Dar ce trebuie să înțelegeți e că pe plan mondial, nu numai în România, lumea a subestimat nevoia acestor stocuri. Uitați-vă la Statele Unite, la țările din Europa, la China, care e mare fabricant de echipamente medicale, și totuși a avut probleme. Lumea nu era învățată să anticipeze și să stea cu stocurile pregătite, să se uite că are zeci de milioane sau sute de milioane de euro băgate într-un depozit. Dar, la un moment dat, trebuie să începem să gândim așa.

    – Ați pus problema achiziționării de echipamente medicale, după perioada aceea cu Ebola din 2014-2015?

    – Am ridicat această problemă la cel mai înalt nivel. Nu numai eu, ci și foarte mulți experți. Numai că, dacă ziceai cuiva în urmă cu un an că vom trăi o situație ca în ziua de azi, îți zicea că ești nebun și că exagerezi. Și lumea așa este, din păcate. Era o chestie de mentalitate să-ți creezi stocuri, să le ai pregătite din timp. După situația de acum, acest lucru va deveni mai ușor de rezolvat.

    „În 2009 era un lucru foarte simplu față de ceea ce este astăzi. Lumea credea că aia e pandemia cea mai mare. S-a relaxat, a crezut că totul e OK. Uitați-vă că, de fapt, asta e pandemia de care multora le era frică. Asta e realitatea”

    – S-a spus că doamna Viorica Dăncilă, care era premier, cunoștea situația, dar n-a luat nicio măsură, ignorând problema achiziționării de echipamente medicale pentru o viitoare pandemie. Dumneavoastră ce știți?

    – N-a existat o ignorare. Au existat mai multe discuții, dar ele nu s-au concretizat. N-a fost o situație în care să spunem că cineva a ignorat sau nu a vrut. Cel puțin, eu n-am fost în ședința respectivă. Deci nu știu de o ședință în care cineva să zică: „Nu”. Dar… dar e o situație cunoscută. Oricând s-a ridicat această problemă, oamenii au găsit alte priorități și asta a devenit o prioritate secundară.

    – De ce n-au tras nicio învățătură politicienii români după pandemia din 2009?

    – În 2009 era un lucru foarte simplu față de ceea ce este astăzi. Lumea credea că aia e pandemia cea mai mare. S-a relaxat, a crezut că totul e OK. Uitați-vă că, de fapt, asta e pandemia de care multora le era frică. Asta e realitatea.

    – Actuala guvernare a reușit să achiziționeze în doar câteva luni echipamente ce n-au fost cumpărate în 5 ani.

    – Pentru că, din fericire, a ieșit și Ordonanța 11. Când s-a sesizat situația, s-au alocat fonduri și am fost sprijiniți chiar la liber să achiziționăm echipamente. Era mult mai frumos dacă am fi avut aceste stocuri cumpărate mai demult și puse în depozite, dar, repet, nici alții nu le-au avut. Trebuie să ne gândim foarte serios și la ceea ce este mai puțin probabil să se întâmple, dar și la ce se poate întâmpla în cea mai rea formă posibilă.

    „Dacă vrei să controlezi o situație, precum cea de la Suceava, nu poți s-o faci decât cu proceduri precise și aplicate foarte riguros”

    – Se va schimba mentalitatea românilor în urma ravagiilor produse de acest coronavirus?

    – Sper că vom fi mai înțelepți după această grea încercare. Nu vorbesc numai de România, ci și de Europa, de lumea întreagă. Sper să fim mai înțelepți, mai ales noi, cei care am trecut prin calvarul căutării de materiale. Și încă suntem în acest calvar de a căuta materiale, ventilatoare, echipamente. Am fost șantajați cu prețuri foarte ridicate, foarte mari.

    – Cât costă un set complet pentru protecția împotriva coronavirusului?

    – La prețurile de azi, un combinezon special de protecție poate să coste între 15 și 20 de euro. Masca poate ajunge la 3-4 euro. Ochelarii sau viziera, din nou la câțiva euro. Costul per îmbrăcare poate atinge 25-30 de euro.

    – Reprezentanții Armatei, care controlează zona municipiului Suceava, au declarat că medicii de la Spitalul Județean sunt niște răsfățați și incompetenți. Ați luat la cunoștință despre ceea ce au descoperit ei acolo?

    – Am mai discutat cu domnul doctor Oprea. Într-adevăr, s-au confruntat cu probleme de respectare a procedurilor. Iar dacă vrei să controlezi o situație, precum cea de la Suceava, nu poți s-o faci decât cu proceduri precise și aplicate foarte riguros. Aici nu avem ce face. Oricine trebuie să lase orgoliile jos și să accepte măsurile deosebite pentru a trece de ceea ce se întâmplă la Suceava.

    – V-ați fi așteptat ca acei medici să nu dorească să poarte măști, deși aveau pe stoc?

    – În România, din păcate, noi am mai trecut prin asemenea situații. A durat mult până să învățăm oamenii să poarte mănuși și când examinează un pacient sau când fac o manevră de recoltare de sânge sau o injecție. Unul dintre motivele pentru care nu se purtau măști era că se dădeau cu țârâita la personal. Problema cu acest virus este că el necesită un alt fel de echipament. Nu e foarte confortabil, dar e necesar.

    „Încă sunt creșteri de infectare, dar nu atât de mari ca în alte țări”

    – Un sfat pentru populație?

    – Important e ca oamenii să nu se relaxeze. Să rămână perseverenți pe partea de izolare și protecție, cel puțin în următoarea perioadă. Dacă nu rămân atenți la aceste aspecte, dacă se relaxează pe fondul venirii Sărbătorilor, riscăm să vedem că situația scapă de sub control și crește numărul cazurilor.

    – Când credeți că va fi perioada de vârf a epidemiei la noi?

    – Se vorbește că va fi către sfârșitul acestei luni. O să vedem. În acest moment, nu vreau să speculez pe această idee. Încă sunt creșteri de infectare, dar nu atât de mari ca în alte țări.

    – Ce ne puteți spune despre tinerii care au murit din cauza virusului, fără să fi suferit de vreo boală?

    – Greu de spus. Nu am nicio explicație.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!