Etichetă: interviu

  • INTERVIU. Andrei Chipreanov: „Skandenberg-ul a fost dragoste la prima vedere. Am ştiut că voi face asta tot restul vieţii.”

    Andrei Chipreanov este campion naţional, european şi vicecampion mondial la skandenberg. Deşi campion al ţării şi lumii, Andrei a plecat din România în Anglia, la muncă, pe şantier. În ţara natală, nimeni nu l-a ajutat. Acum, e din nou acasă, alături de oameni generoşi, care-l sprijină. Anul trecut, a câştigat titlul de campion al României la skandenberg. E începutul unui lung şir de victorii.  

    Andrei Chipreanov, în sala de antrenamente (foto: Club Sportiv „Bucovina Skandenberg”)

    Reporter: Cum a început pasiunea ta pentru skandenberg?

    Andrei Chipreanov: Încă din copilărie eram extrem de energic. Îmi plăcea tot ce înseamnă activitate fizică. La vârsta de şapte ani m-am înscris la lupte greco-romane. Au urmat şi alte sporturi pe care le-am încercat, dar nu mi-au plăcut în mod special. Apoi am descoperit Skandenbergu-ul. A fost dragoste la prima vedere. Mi-a plăcut atât de mult încât am ştiu că asta trebuie să fac tot restul vieţii. Sigur, am început modest, în curtea şcolii, unde provocam la duel băieţi mai mari. Ulterior, uşor-uşor, am participat la competiţii tot mai importante, iar rezultatele mi-au adus multă satisfacţie.

    Reporter: Eşti cel mai rapid din lume? Cât durează un meci?

    Andrei Chipreanov: Sincer, nu ştiu dacă sunt cel mai rapid luptător de skandenberg din lume. De multe ori, mă surprinde şi pe mine când aud asta. În lumea skandenberg-ului, mulţi sportivi mari, cu titluri importante, vorbesc despre viteza mea de reacţie. Am primit şi analiza unor experţi, care mi-au spus că am o viteză uluitoare la masa de concurs. Într-adevăr, încep orice meci cu o explozie de energie şi forţă, care iau prin surprindere adversarul. E elementul surpriză, care poate hotărî soarta meciului. Au fost meciuri pe care le-am câştigat în mai puţin de o secundă.

    Reporter: Care este cea mai mare provocare a acestui sport?

    Andrei Chipreanov: Incertitudinea este cea mai mare provocare. Nu sunt niciodată deplin convins că durerile pe care le am vor înceta în ziua competiției. E vorba despre accidentări şi întinderi musculare în urma antrenamentelor, care de multe ori devin dure. Skandenberg-ul e un sport de forţă, dur, ce lasă urme. Sunt traume care se vindecă mai greu sau mai uşor, dar mereu e teama ca ele să nu-şi spună cuvântul când mă aflu la masa de concurs, în faţa adversarului. Pentru mine, asta reprezintă o mai mare provocare decât adversarul in sine .

    Reporter: Care a fost cel mai dificil adversar pe care l-ai întâlnit şi de ce?

    Andrei Chipreanov: Cu siguranță, idolul meu, John Brzenk, campion absolut al tuturor timpurilor. E o legendă a skandenberg-ului mondial. El a fost cel mai dificil adversar pe care l-am întâlnit, în partida de la Zloty Tour, din 2012. Am concurat împotriva sa la brațul stâng şi a fost dificil. Eram pus față în față cu eroul meu. Îl admiram mult, dar atunci trebuia să uit asta și să lupt. Asta a făcut din el cel mai dificil adversar.

    Reporter: Ai trăit câţiva ani în Anglia. Ce a însemnat asta pentru cariera ta sportivă?

    Andrei Chipreanov: Am părăsit România în anul 2014, cu tristeţe şi dezamăgire în suflet. Deşi eram deja campion european şi vicecampion mondial la skandenberg, ţara mea părea că nu mă vrea. Autorităţile nu mă sprijineau, iar sponsori se găseau extrem de greu. Ca sportiv de performanţă, aveam nevoie de bani ca să pot continua. În plus, urma să-mi întemeiez o familie, căreia simţeam că nu-i pot oferi un nivel decent de viaţă materială. Mă resemnasem. Am ajuns în Anglia. Acolo am muncit într-un şantier, în care am făcut de toate: de la cofraje şi scări, până la dulgherie şi tâmplărie.

    Reporter: Au fost momente limită în Anglia, când te copleşea dezamăgirea că nu poţi continua în sportul pe care-l practicai?

    Andrei Chipreanov: Chiar dacă eram departe de România, nu am abandonat definitiv ideea de a face skandenberg. Participam la competiţii organizate în weekend, alături de alţi pasionaţi, amatori în acest sport. Totuşi, viața în Anglia nu era ușoară, iar eu nu aveam timp să mă gândesc la sport. Munceam mult. Singurele momente care mă predispuneau  la nostalgie erau acele întâlniri la sfârşitul săptămânii, când se organizau competiții locale. Acolo întâlneam și români, sportivi cu care mă antrenam înainte în România.

    Reporter: Câţi ani ai rămas departe de ţară şi ce îţi lipsea cel mai mult acolo?

    Andrei Chipreanov: Am locuit în Anglia aproape cinci ani. Îmi lipsea mult familia părintească, pe care am lăsat-o la Rădăuţi. Desigur, prietenii şi oraşul în care am copilărit erau mereu în inima mea şi aşteptam, cu nerăbdare, fiecare vizită spre România. Chiar dacă Anglia mi-a oferit un nivel de viaţă materială decent, totuşi, nu era „acasă”. Simţeam asta mereu. Practicarea skandenberg-ului de performanţă era lipsa pe care o simţeam acut, ca unul care îmi dedicasem mult timp pentru a ajunge la rezultate bune. Din păcate, nu puteam să o fac. Eram extrem de ocupat cu munca pe şantier.

    Reporter: Ai revenit în competiţiile mari de skandenberg. Cu alte cuvinte, ai reintrat în lumea mare a sportului. Cum s-a întâmplat?

    Andrei Chipreanov: Din fericire, am revenit în sport. S-a întâmplat după ce m-am întors definitiv în România. Ajuns acasă, nu credeam că o să reintru în skandeberg-ul de perfomanţă. Îmi făcusem atelier de tâmplărie şi munceam, cu gândul să dezvolt o afacere, care să mă ajute să-mi întreţin familia. Eram deja căsătorit, cu un copil. Nu după mult timp, am cunoscut oameni generoşi, iubitori de skandenberg, care mi-au propus să revin în circuitul profesionist. Mi-au pus la dispoziţie sală de antrenament şi sprijin financiar. Le mulţumesc. Au apărut, providenţial, când nu credeam că mai e posibil. Acum, sunt sportiv profesionist. Fac doar skandenberg, iar asta îmi aduce mulţumire şi împlinire.

    Reporter: Anul trecut, ai devenit campion naţional al României la skandenberg. Te gândeai la asta în Anglia? Ce trăiri ai avut pe podium, ţinând cupa în mâini?

    Andrei Chipreanov: Într-adevăr. În anul 2020, am redevenit campion național al României. E ca într-un film cu final fericit, când îţi dai seama că şi greutăţile care apar în viaţă au rostul lor. Fără ele nu am preţui la fel de mult binele care ni se întâmplă. Sincer, în Anglia nu mai speram să revin pe podiumul profesionist vreodată. Eram resemnat. Acum, sunt fericit. Momentul în care am strâns la piept cupa a răzbunat toate clipele grele pe care le-am trăit. A meritat!

    Reporter: Ca sportiv, cum te-a afectat pandemia de Coronavirus?

    Andrei Chipranov: Din cauza pandemiei, circuitul competițional a suferit. Competiţiile au fost fie amânate, fie anulate. Resimt o oarecare constrângere. Pentru sportivi, e frustrantă neputinţa de a participa la competiţii, care sunt sensul şi scopul lor. Totuşi, ştiu că virusul cu care ne confruntăm e mortal, iar sănătatea mea şi a familiei mele sunt mai importante. Îi sfătuiesc pe toţi cei care citesc acest interviu să respecte măsurile de protecţie, pentru ei şi cei dragi lor. E nevoie de solidaritate şi unitate civică. Doar aşa vom recăpăta modul de viaţă pe care l-am avut şi ne vom întoarce în competiţiile pe care le aştept cu nerăbdare.

    Reporter: Care sunt planurile tale pentru acest an, ca sportiv?

    Andrei Chipreanov: Obiectivul meu este să devin campion mondial. Încerc asta în fiecare an. Desigur, vor urma competiții foarte solicitante până la mondiale. Voi fi pus faţă în faţă cu adversari puternici. Urmează o călătorie în Turcia, unde mă voi antrena cu unii dintre cei mai valoroşi sportivi de skandenberg din lume. Am de gând să fiu prezent la Campionatul Naţional, European şi Mondial. Totul depinde de modul în care va evolua pandemia de Coronavirus.

    Reporter: Locuieşti la Rădăuţi, unde gestionezi Clubul Sportiv „Bucovina Skandenberg”. Care sunt activităţile tale acolo?

    Andrei Chipreanov: Între anii 2011-2013 , Clubul Sportiv „Bucovina Skandenberg” era un exemplu de performanţă şi excelenţă, fiind cel mai puternic club de profil din România. La acea dată, Clubul avea 30 de sportivi legitimați, care obțineau, de fiecare dată, cele mai multe medalii la campionatele naţionale. În prezent, Clubul are 15 sportivi și se află în ascensiune, cu sportivi tineri şi valoroşi. Dinamica și performanţa Clubului au fost afectate de plecarea mea din țară, dar suntem pe drumul cel bun.

    Reporter: Ce îşi propune „Bucovina Skandenberg” în anul 2021?

    Andrei Chipreanov: „Bucovina Skandenberg” își propune un vis care să devină realitate în anul 2021. La Rădăuţi, dorim să organizăm Campionatul Naţional de Skandenberg. Este un eveniment excepţional, de mare valoare sportivă. Vorbim despre şansa pe care o au tinerii sportivi din Bucovina, de a vedea, la ei acasă, meciuri de skandenberg pe care le văd doar în marile competiţii naţionale şi mondiale. Nivelul sportiv va fi unul extrem de ridicat. Se vor implica factori locali şi naţionali, atât la nivel administrativ, cât şi al celor care sponsorizează o astfel de competiţie. Oraşul Rădăuţi va fi în atenţia presei regionale şi naţionale, iar asta  poate aduce mari beneficii comunităţii locale. Dorim să punem skandenberg-ul pe harta României, dar şi să aducem acest sport mai aproape de Bucovina, regiune ce are tineri cu imens potenţial sportiv.

    Reporter: Care crezi că e viitorul skandenbergului în România?

    Andrei Chipreanov: Viitorul acestui sport în România depinde, exclusiv, de mentalități. Cu certitudine, skandenberg-ul e sportul care merită să aibă propria Federaţie. Din păcate, asta încă nu s-a întâmplat, deşi este imperativ. Multe depind de obţinerea acestui statut, care vine cu bani şi baze de pregătire de la statul român. La nivel guvernamental, sper să se facă mai mult pentru sportivii de skandenberg, care au nevoie de sprijin. Nici acest lucru nu se întâmplă, deocamdată. Mi-ar plăcea să văd că în programa şcolară sportivă elevii au posibilitatea de a alege să practice acest sport la orele de Educaţie Fizică. Ar fi un mare pas înainte. Cu siguranţă, pe termen mediu şi lung, Skandenberg-ul are un viitor frumos în România. Există deja mulţi tineri care îmbrăţişează o carieră în acest sport.

     

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • INTERVIU ELECTORAL. Iulian Popescu (PNL): „Complexul Energetic Oltenia a fost la o lună de faliment” / „Putem atrage de 5-10 ori mai multe fonduri europene la Gorj”

    Este tânăr antreprenor. Acum câteva luni, nu avea nicio legătură cu politica. Era foarte prins cu afacerile firmei sale la București și la Chișinău, cu proiecte de atras fonduri europene, cu provocările unui om de business. Brusc, Iulian Popescu (38 de ani) a decis să intre în arena alegerilor, candidând din partea PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. A pierdut, dar merge înainte: acum candidează pentru Camera Deputaților.

    Cum Gorjul este prizonierul PSD de aproape 30 de ani, Iulian Popescu n-a câștigat bătălia pentru Consiliul Județean Gorj, deși PNL a reușit să spargă o mare blocadă a PSD, câștigând Primăria Târgu-Jiu prin liberalul Marcel Romanescu.

    Alegerile din 27 septembrie i-au schimbat destinul lui Iulian Popescu. A simțit că bătălia pentru o viață mai bună a județului său natal e o provocare chiar mai mare decât creșterea firmei sale, pe care o deținea de 16 ani.

    Și atunci a decis: nu-i nimic, am pierdut, mă pregătesc pentru următoarele alegeri, peste 4 ani. Cum: continuând lupta cu PSD în alegerile parlamentare din 6 decembrie. De ce? Ne-a explicat în interviul electoral de mai jos, luat în calitate de candidat al PNL la Camera Deputaților, locul 3 pe lista de la Gorj.

    Reporter: Și cum așa, brusc, din afaceri în politică?

    Iulian Popescu: Viața mi-a oferit deja o mare surpriză anul acesta: la vârsta de 38 de ani am trecut deja prin două alegeri, fără să fi fost înainte membru de partid. Pe 27 septembrie am fost candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Gorj, iar acum candidez pentru un loc de deputat, la alegerile din 6 decembrie.

    – Sunteți gorjean, dar și bucureștean…

    – (Zâmbește) Da, e vorba aia: „m-a făcut mama gorjean și nițel bucureștean”. Sunt gorjean, am făcut facultatea la București și în timpul studiilor am deschis o companie în Capitală, care funcționează și acum, are birou și acolo, și la Târgu-Jiu. Chiar și la Chișinău am avut unul anul trecut.

    – Deci, faptul că ați candidat la locale și acum la parlamentare înseamnă că v-ați reconectat cu Gorjul?

    – Am rămas conectat tot timpul. Dar campania electorală de la alegerile locale a fost o ocazie pentru mine de a cunoaște Gorjul în niște ipostaze noi.

    – Se poate spune că implicarea dvs. în alegerile locale v-a resuscitat pasiunea pentru Gorj?

    – Da. Până acum vedeam lucrurile la nivel național, cumva. Acum, în schimb, fără să omit interesul național, încerc totuși să caut o soluție pentru ca orice proiect pe care îl implementez să vină și aici, la Gorj, să beneficieze și județul meu de el. Dar dacă vorbim de interesul meu personal, acela e unul singur: să fac cât mai bine în jurul meu, oamenilor cu care lucrez, gorjenilor, pentru că, așa cum suna și sloganul meu de campanie, ”Îmi Pasă de Gorj”. Iar asta pleacă de la suferințele acestui județ, care mă dor și pe care vreau să le curm cu tot ce pot eu.De asta am lăsat deoparte 16 ani de experiență în proiectele mele de afaceri și personale, fără să mă uit în urmă. Cu multă bucurie am îmbrățișat această experiență nouă, a omului politic, pentru că astfel pot să întorc experiența mea locurilor natale, ca să schimbăm în bine viața oamenilor.

    – Oamenii trebuie să fie tot mai atenți la politică, pentru că dacă spun „nu mă interesează politica” își fac lor un mare rău. De ce? Păi, îi interesează atunci pe alții mai răi, care vor vota în locul lor, iar la final și ei vor suferi.

    Trebuie să ieșim din această viziune strâmtă că doar ce e în curtea noastră e important. Poate unora ne e bine, avem bani, casă, mașină, le putem da copiilor. Dar trebuie să facem mai mult și pentru viața de dincolo de gardul nostru. Nu mai putem funcționa pe ideea „să facă statul, să facă cineva”! Ei, acel cineva suntem noi.

    Odată ce schimbăm această mentalitate și avem conștiința statului tip ”prin noi înșine”, putem să trecem la treabă. Acesta este momentul în care ne pasă de fiecare hârtie de pe stradă, că nu avem drum expres până la București, că Gorjul este părăsit de tot mai mulți oameni și că foarte puțini se mai întorc. Și cu fiecare zi cu care ignorăm aceste aspecte, județul devine tot mai izolat, tot mai sărac și tot mai lipsit de speranță.

    Insist pe acest concept de calitatea vieții. Nu e suficient ca oamenii să aibă doar serviciu. Trebuie să aibă și educație bună, și cultură, și servicii, spitale etc.

    – Ați pomenit niște vorbe sfinte pentru liberali: „prin noi înșine”. Sunt cele care au făcut România modernă în vremea Brătienilor. Să nu uităm rolul imens al PNL, prin Aretia Tărărăscu, în a-l convinge pe Constantin Brâncuși să vină de la Paris pentru a ridica la Târgu-Jiu Coloana Infinitului, Masa Tăcerii și Poarta Sărutului – o valoare universală!

    – Da… Din păcate, vreme de 30 de ani, administrația locală este a PSD, am pierdut șansa la ultimele alegeri locale să schimbăm asta, dar sper să rezolvăm peste 4 ani. Ca guvernare, în schimb, PNL va arăta o atenție deosebită județului Gorj, cum județul nu a mai avut parte până acum în ultimi 30 de ani. Și aici discutăm de investiții majore, de susținerea unor companii de stat tot prin investiții extraordinar de mari. Și vreau să amintesc doar o singură sumă: de 3,54 de miliarde de euro – suma totală a proiectului de eficientizare și de reducere a emisiilor de CO2 în cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO). Nu numai că vom salva o companie puternică, importantă pentru statul român, care să stea pe picioarele ei din 2026 încolo, dar în spatele acestor investiții imense se va regăsi o întreagă rețea de oameni, firme, furnizori. Toți vor avea de lucru în acest proces de retehnologizare și mare parte din suma de 3,54 de miliarde de euro vor fi bani care vor intra în economia județului Gorj.

    – Să spunem lucrurilor pe față: CEO a fost distrus de PSD, a fost ”muls” de toate resursele, iar când a preluat PNL guvernarea, adică acum un an, era în pragul falimentului!

    – Da, a fost la o lună sau două de faliment. Nu doar din cauza hoțiilor extraordinare, dar și din cauza inerțiilor de a lua o decizie cu compania și a sprijini proiecte de dezvoltare a ei bazate pe certificatele de CO2, o chestiune pe care conducerea anterioară a CEO pur și simplu a ignorat-o. Deci acea deviză ”prin noi înșine” nu trebuie să fie doar la nivel guvernamental sau local, ci și la nivelul fiecărui individ. Și ea se poate aplica foarte bine la CEO, pentru că foarte multe lucruri bune se pot face aici – să facem bine documentația de mediu, de extinere a carierelor, și să nu mai amânăm ani de zile cu discuțiile dintre ministere cu tot felul de probleme de aviz de legalitate.

    – Care e diferența între PNL și PSD în ceea ce privește marile companii de stat?

    – Acum, în sfârșit, statul român a înțeles că este acționar în aceste companii, trebuie să le capitalizeze, să facă investiții în ele, să le facă profitabile, să aducă dividende și să ajute și bugetul statului în cele din urmă. Nu să le lase așa, la un nivel de subzistență, sperând de la an la an că nu se va închide în mandatul unui anumit partid.

    De aceea, salut și inițiativa de la Uzina Mecanică Sadu, care a primit deja o tranșă de bani prin mărire de capital social, și am avut acolo o discuție și cu Dan Vîlceanu (liderul PNL Gorj – n. red.), și cu actuala conducere a uzinei, pentru o susținere de ajutor de stat similar cu cel prin programul pentru CEO. Trebuie făcută acolo o retehnologizare completă, ca această companie să devină imediat profitabilă.

    Gorjul este pe ultimele locuri în ceea ce privește absorbția de fonduri europene, la nivelul țării. Pe scurt, aceste surse de finanțare sunt cheia dezvoltării economice a județului Gorj, cum sunt de fapt cheia programului economic prezentat de Guvernul Ludovic Orban.

    Cuvintele esențiale sunt: investiții, investiții și iar investiții, infrastructură etc. Acestea – și nu numai – pot fi finanțate prin fonduri europene, care aduc valoare adăugată, care au un efect multiplicator în economie și care nu se duc într-o zonă de consum, în care banii sunt pur și simplu omorâți.

    – Cât a atras Gorjul până la Guvernul PNL?

    – Foarte puțin. Nu am în față datele exacte, dar foarte puțin. Pe ultimele locuri din țară.

    – Cât va atrage Gorjul cu guvernarea liberală, prin comparație cu PSD?

    – Cred că dacă spun că și de trei ori mai mult, e puțin spus. Și vă dau doar o dovadă în acest sens: în ultimul an, de când PNL a preluat puterea, potrivit domnului Boloj, ministrul Fondurilor Europene, absorbția a crescut de trei ori.

    Eu cred că putem să mărim și la 5 sau chiar 10 ori, pentru că venim pe un drum practic gol: în județul Gorj nu s-a atras mai nimic ca finanțare UE. Eu văd orice punct negativ ca pe o mare oportunitate. Avem șansa să atragem multe fonduri europene, să aducem investitori și bani privați la Gorj.

    ———————————————————————————————————————

    – Comandat de: Partidul NAȚIONAL LIBERAL (P.N.L.) – Filiala județeană Gorj

    – Executat de: Macondo Gabo Press S.R.L. – Portal: Ziaristii.com

    – C.U.I. mandatar financiar: 11200025

  • INTERVIU ELECTORAL. Elena Băsescu: „Constanţa va vota PMP, partidul stabilităţii şi al valorilor tradiţionale de centru-dreapta”

    (Promovare electorală)

    – Doamna Băsescu, suntem pe ultima sută de metri a campaniei pentru alegerile parlamentare. De ce credeți că ar trebui să voteze constănţenii Partidul Mişcarea Populară?

    – Avem cea mai bună echipă, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul judeţului Constanţa. Avem un program de guvernare coerent, cu peste 200 de măsuri concrete care pot schimba România în bine odată ce vor fi puse în aplicare. În plus, PMP este un partid statornic construit pe valori  reale pe care nu le-am abandonat: patriotismul, apărarea şi protejarea familiei, respectul faţă de statul de drept, dezvoltare prin investiţii, echilibru. PMP este singurul partid care n-a făcut compromisuri politice şi care s-a luptat constant cu PSD.

    PMP Constanţa îşi doreşte să-i reprezinte în Parlament pe toţi locuitorii judeţului: şi pe cei din Municipiu, şi pe cei din staţiunile turistice care au nevoie de infrastructură şi promovare, dar, foarte important, şi pe cei din restul judeţului Constanţa care au fost uitaţi şi de autorităţile centrale, şi de autorităţile locale.

    – Ne aflăm în plină bătălie a sondajelor. Pe ce scor mizaţi la aceste alegeri?

    Am văzut pasiunea cu care unii încearcă să lovească în PMP prin sondaje măsluite. Noi avem un electorat consolidat, PMP a fost validat electoral la toate alegerile la care a participat din 2014 încoace. Spre exemplu, în judeţul Constanţa, mizăm pe un scor cu două cifre. Aşa cum am mai spus, PMP va avea şi deputat, şi senator. 

    – Cât de sudată a fost echipa pe care aţi făcut-o cu Claudiu Palaz?

    Îl ştiam din vechiul PDL pe Claudiu Palaz: un om serios, muncitor, un patriot adevărat care a luptat pentru judeţul Constanţa. Va fi un noroc adevărat pentru constănţeni să-l aibă ca senator şi sunt convinsă că tocmai de aceea PMP va şi obţine un scor foarte bun pe 6 decembrie.

    Deşi n-a fost o campanie simplă, din cauza pandemiei, am reuşit împreună să batem tot judeţul la pas. Suntem o echipă unită şi determinată să ajute judeţul Constanţa să-şi atingă potenţialul: primul loc în România din perspectiva calităţii vieţii şi a dezvoltării economice după Capitală. Echipa Palaz – Băsescu va lupta în Parlament pentru banii necesari în vederea finanţării investiţiilor de care are atât de mare nevoie judeţul Constanţa. 

    – Cum vi s-au părut constănţenii?

    Oameni primitori, muncitori şi care ştiu foarte bine ce se întâmplă în ţară şi ce trebuie făcut. Acest creuzet etnic, cultural, religios care este judeţul Constanţa poate fi un exemplu pentru toată ţara în ceea ce priveşte conlucrarea pentru atingerea binelui comun.

    – Ce fel de guvernare ar trebui să avem după 6 decembrie?

    Este prematur să ne pronunţăm asupra acestui lucru – trebuie să vedem întâi voinţa românilor exprimată prin vot. Personal, cred că România poate trece prin criza economică adusă de pandemie doar cu un Guvern de centru – dreapta care să se concentreze pe investiţii pentru a reporni economia. Or, având în vedere programul de guvernare pe care l-am propus, experienţa unor oameni din fostul PDL şi faptul că partidul poate fi o ancoră de stabilitate într-o viitoare coaliţie destul de complicată, consider că PMP nu trebuie să lipsească din viitoarea formulă guvernamentală. 

    – Ce se întâmplă cu proiectele dumneavoastră pe zona socială?

    Colegii din PMP le-au preluat în programul de guvernare al partidului şi au devenit astfel, în mod oficial, proiecte pe care le vom susţine în viitorul Parlament. Nu am pretenţia că voi rezolva marile probleme de infrastructură ale României, dar sunt convinsă că voi putea măcar să ajut familiile monoparentale şi, odată pus în aplicare pachetul legislativ, vom încuraja natalitatea, echilibrând astfel piaramida vârstelor.

    – Sloganul PMP este „educaţie, credinţă, sănătate”. Cum se traduc aceste trei cuvinte în acţiunile partidului?

    PMP a analizat care sunt principalele probleme cu care se confruntă România şi a distilat o serie de acţiuni concrete care, odată aplicate, vor schimba ţara în bine. Educaţia înseamnă să ne gândim la copii şi la viitorul ţării: 6% din PIB pentru Învăţământ şi 1% pentru Cercetare, toate şcolile cu internet, niciun copil lăsat pe din afară, dezvoltarea învăţământului profesional, construirea a 1.000 de creşe şi grădiniţe. Credinţa descrie PMP ca un partid al stabilităţii şi al respectului faţă de valorile tradiţionale. Asta înseamnă dorinţa noastră de a exista o relaţie de conlucrare între statul laic şi Biserică, respingerea neomarxismului de tip progresist care vrea să anuleze diferenţele dintre oameni şi să ne impună o cultură standardizată. Uniunea Europeană s-a construit pe baza dictonului „unitate în diversitate”. Or, PMP crede că valorile românismului trebuie păstrate.

    Partea de Sănătate se referă, în mod evident, la nevoia absolută de a îmbunătăţi sistemul sanitar: dublarea alocărilor bugetare, construirea celor 8 spitale regionale, servicii medicale de mai bună calitate pentru oameni. S-au pierdut opt ani din momentul în care Guvernul Boc a vrut să promoveze Legea Sănătăţii, elaborată în urma unei analize de lungă durată a unei comisii formate sub auspiciile Administraţiei Prezidenţiale. USL (PSD – PNL) s-a opus atunci acestui proiect şi am ajuns astfel la tragedii inimaginabile precum Colectiv sau Piatra Neamţ. Dacă acea lege devenea realitate, nu mai aveam cazuri precum cele de la Spitalul de Boli Infecţioase din Reşiţa. 

    – Un ultim mesaj pentru constănţeni?

    Le mulţumesc pentru primirea caldă pe care mi-au făcut-o şi îi asigur că echipa Palaz – Băsescu se va lupta în Parlament pentru a duce Constanţa pe primul loc. Ca să putem să facem asta, trebuie ca oamenii să meargă la vot şi să pună ştampila pe PMP: cea mai bună echipă, cel mai bun program politic, cele mai bune intenţii. Sunt convinsă că, pe 6 decembrie, Constanţa votează PMP, partidul stabilităţii şi al valorilor tradiţionale.

    Elena Băsescu, candidat PMP pe lista din județul Constanța (locul 1 la Camera Deputaților), la alegerile parlamentare din 6 decembrie / Sursa foto: Facebook, PMP Constanța

    ——————————————————————————————————

    – Comandat de Partidul Mișcarea Populară – Organizația Județeană Constanța

    – Executat de Macondo Gabo Press SRL – portal: Ziaristii.com

    – CUI mandatar financiar : 11200012

  • INTERVIU. Stelian Ion: „E în mâna românilor dacă noul guvern se va face în jurul USR-PLUS sau în jurul PNL”

    Stelian Ion este un politician tânăr (43 de ani), are experiența a 4 ani de Parlament și a ratat ”la mustață” Primăria Constanței, unde a candidat din partea USR-PLUS. Acum candidează, tot în județul său, pentru un nou mandat de parlamentar.

    Stelian Ion este avocat de profesie și, spre deosebire de unii dintre colegii săi radicali, a învățat bine „arta compromisului fără compromitere” în politică. De aceea, a reușit să facă din Constanța teritoriul unde alianța PNL – USR-PLUS funcționează aproape ca un ceas elvețian, în ciuda diferențelor uneori majore dintre parteneri.

    Prin oameni ca Stelian Ion, avantajul USR este că nu distruge relația cu posibilii viitori parteneri de guvernare; dimpotrivă, creează punți. Și nu renunțând la valorile în care el și colegi lui cred, ci susținându-le până la capăt cu tărie.

    În interviul acordat publicațiilor Ziaristii.com și Lumealibera.ro, pe care vi-l oferim în format video, Stelian Ion continuă să pledeze pentru ideile USR-PLUS, dintre care – spune el – unele nu sunt pe placul liberalilor, dar nici nu aruncă în aer un potențial parteneriat cu PNL.

    Stelian Ion știe că o viitoare alianță PNL – USR-PLUS nu e capriciul personal al nimănui, ci este așteptarea majorității românilor.

    VIDEO: Discuția în trei: Stelian Ion – Laurențiu Ciocăzanu – Grigore Cartianu

    ——————————————————————————————————

    – Comandat de: Partidul UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA (U.S.R.) – Filiala județeană Constanța

    – Executat de: Macondo Gabo Press S.R.L. – Portal: Ziaristii.com

    – C.U.I. mandatar financiar: 11200021

  • INTERVIU ELECTORAL. Ion Iordache: „Hai la treabă! Hai la vot! Am luat decizia că voi rămâne la Gorj câte zile voi avea”

    (Promovare electorală)

    ”Nelu” Iordache, cum îi spun apropiații, e scump la vedere. Nu-i place ”să iasă în față”, dar fiind candidat pentru Senatul României pe lista PNL Gorj, trebuie să apară în presă, pentru ca lumea să-l cunoască mai bine.

    Deși este deja foarte cunoscut, dovadă pagina sa de Facebook înființată recent. ”Nu are nici două luni”, ne spune la finalul interviului, arâtându-ne ecranul telefonului. Aruncăm o privire. Are peste 10.000 de urmăritori, iar impactul postărilor sale e ca și când are avea de 10 ori mai mult. Mii de distribuiri, sute de mii de utilizatori pe ”reach” la o postare, sute și mii de like-uri. Asta spune multe despre popularitatea sa, mai ales în zona de sud a Gorjului.

    Nu se umflă în pene, ba chiar exagerează cu modestia. Genul ”business”. Sau ”low profile”. Noi i-am spune „pragmatic”.Ion Iordache nu e profilul celui care vorbește mult și fără rost, ci al managerului de succes, care a plecat de jos și a construit un mic imperiu de afaceri pe speze proprii.

    De asta este atât de popular pe Facebook. Infinit mai popular decât Victor Ponta, fost parlamentar de Gorj, care a plecat așa cum a venit la Târgu-Jiu, fără să lase nimic în urmă pentru gorjeni. Și din acest motiv este Nelu Iordache bine văzut în județul lui Brâncuși. Atât de bine, încât primari de comune de la alte partide au făcut un gest fără precedent: au apărut într-un clip electoral de promovare a candidatului PNL!

    Reporter: Îi va fi mai bine județului Gorj cu dvs. în Parlamentul României?

    Ion Iordache: Cu siguranţă. Sunt convins că va avea de câştigat Gorjul, de fapt de asta candidez, şi eu sunt nemulţumit de activitatea pe care au avut-o parlamentarii de Gorj. Este principalul motiv pentru care mă implic: ca Gorjul să prospere.

    – Nu prea vă place să apăreți în media…

    – Nu prea îmi place să ies în faţa presei. Locul meu este la treabă, sunt învăţat cu munca, de dimineaţă până seara, la organizare… Sunt mai tehnic şi acolo sunt în elementul meu.

    – Aveți unul dintre cele mai tari sloganuri de campanie, ”Hai la treabă!”. Cum l-ați găsit?

    – (Zâmbește) Eu sunt tot timpul la treabă, iar atunci când a fost declarată stare de urgenţă, toată ţara, toată economia a fost derutată şi toată lumea se întreba ce se întâmplă. Au fost două-trei zile când cu toţii ne-am adunat echipele de lucru, de la organizaţiile pe care le conducem, şi a trebuit să luăm nişte decizii. Unii au ales să se oprească din treabă, de frică de coronavirus, alţii au luat decizii să lucreze cu motoarele reduse, iar eu – împreună cu echipa mea – am hotărât să mărim programul. La două zile după ce s-a declarat stare de urgenţă, noi am luat decizia să lucrăm 24 de ore din 24. După ce am făcut o analiză împreună cu privire la acest aspect, am ieşit la treabă şi lucram şi noaptea. Am considerat că este şi pentru noi o oportunitate, fiindcă scăzuse preţul la motorină, scăzuse preţul la bitum, lucram pe drumuri. Și atunci, seara, mergând la lucru cu oamenii, ne-am făcut nişte poze, le-am pus pe Facebook şi am scris „HAI LA TREABĂ!”. Şi am invitat pe toată lumea la treabă. După ce am făcut acele postări, am primit foarte multe mesaje în acest sens, ne felicitau că încurajăm lumea, oamenii ne salutau „HAI LA TREABĂ!”. Când a început campania electorală, ne-a fost destul de uşor să identificăm sloganul.

    – Carevasăzică, n-ați plătit nici consultanți, nici firme de comunicare, nici agenții… Dvs. v-ați produs propriul slogan electoral!

    – Sunt destul de zgârcit. Nu risipesc banii aşa uşor. Chiar şi în clipurile electorale, clipurile mele cred că sunt cele mai ieftine; chiar dacă nu sunt foarte ”profi”-tehnic, în schimb ele transmit emoţie. Lucrurile le-am gândit noi şi le-am făcut ieftin.

    – Așa are succes un om de afaceri, chibzuind resursele. Ce le spuneți celor care vă aduc diverse acuzații pentru felul în care ați prosperat în afaceri?

    – Eu construiesc de 20 de ani. Am construit un grup de firme, am început cu doi oameni şi acum, în grupul de firme pe care-l conduc eu, sunt peste 600 de oameni. Am avut destul de multe greutăţi, că aşa este… Și sunt și oamenii aceia care se ocupă doar cu a face reclamaţii, până la tot felul de instituţii care, de multe ori, în loc să ajute, mai mult încurcă. Sau măcar să ne lase să facem treabă. Dacă erau probleme, se vedeau până acum, sunt 20 de ani, că nu am apărut peste noapte! Și hai să vedem cine este ăsta şi cum a făcut să fie acolo în 6 luni sau într-un an… Nu, sunt 20 de ani!

    – De ce vreți să mergeți în Parlamentul României? Aveți tot ce vă trebuie…

    – Am ajuns la concluzia că şi eu, şi lumea avem şi o datorie faţă de comunitate, faţă de judeţ, faţă de zona în care trăim. Pentru că dacă noi am reuşit – că a fost un dar de la Dumnezeu, că ne-a ajutat comunitatea, fiecare cum a reuşit să ajungă acolo unde a ajuns –, avem şi o datorie să întoarcem. Am luat decizia că voi rămâne, câte zile voi avea, aici, în Gorj. Nu voi pleca şi îmi doresc ca şi copii mei să rămână aici. Am reuşit să fac suficient pentru mine şi familia mea şi vreau să am o împlinire şi o satisfacţie că am făcut mai mult decât atât. Constat că generaţia noastră este o generaţie care a primit o ţară bogată şi se pare că riscăm să predăm generaţiei următoare cea mai săracă ţară din Europa. Mă doare acest lucru şi nu vreau să fiu părtaş la așa ceva, voi face tot ce ţine de mine să nu se întâmple acest lucru. În acest moment, avem încă o şansă să facem ceva.

    – Nu va fi greu să-i convingeți pe gorjeni să vă voteze, după atâția ani în care PSD i-a momit cu promisiuni fără acoperire?

    – E nevoie de efort. Unii s-au învățat să primească fără să muncească. Alții sunt dezamăgiți, pentru că s-au făcut multe promisiuni și nu s-au respectat. De exemplu, PSD spune „vom mări, vom da…” Dar de unde dai, dacă nu dezvolți economia? Ca să poți da pensii mai mari, alocații mai mari, salarii, trebuie să existe cineva să producă acei bani. Pentru asta trebuie să dezvolți economia. Și noi nu vorbim de așa ceva! De aici apare marea problemă. Și promit. Cei care promit mai mult vin la guvernare, așa a fost înainte. PSD a făcut asta și acum 4 ani, și acum 8 ani, iar acum vin la fel cu acest fel de promisiuni, deși nici măcar nu mai sunt la guvernare! Adică, spui că dai când nu ai cum. Păi, de ce n-ai dat când ai fost la putere? Asta este o mare problemă. Și sper ca, de data aceasta, oamenii să se uite cu și mai mare atenție la promisiuni și să nu se mai lase prostiți de aceste lucruri.

    – Oamenii se mai schimbă… Plus că e foarte important să nu dea țara pe mâna celor care nu știu ce să facă cu ea. PSD nu a reușit să aducă nici măcar banii oferiți de Europa, iar acum ni se oferă mult mai mult.

    – Perioada care urmează poate fi o oportunitate pentru noi, deoarece Guvernul Orban și președintele Iohannis au reușit să negocieze cu Uniunea Europeană o sumă fabuloasă, 84 de miliarde de euro, bani care pot veni în România. Iar Guvernul PNL va fi garanția că acești bani vor veni.

    – Va atrage Gorjul bani europeni?

    – Pentru noi, la Gorj, este o prioritate să facem ca multe resurse să ajungă și în județul nostru. În afară de acești bani, Gorjul poate beneficia și de pe urma banilor din Fondul de Tranziție Justă. Totul ține de noi ca să fim capabili să-i absorbim. Adică, trebuie să fim pregătiți: instituțiile publice, agenții economice la fel… Este o prioritate să creăm urgent niște departamente în județ care să se ocupe cu consultanța pentru accesarea acestor fonduri. Este unica soluție ca Gorjul să înceapă un parcurs corect pentru dezvoltarea lui. Astfel, să ajungem unde ne dorim și noi, casă putem preda generației următoare un județ cu un viitor mai bun.

    – România a rămas mult în urmă, multe probleme, deficite, datorii…

    – Sunt multe de făcut, dar trebuie să începem de undeva. Și cât mai mulți oameni trebuie să ne dăm mâna, să stăm la aceeași masă și să trecem la treabă. Cum spun eu, hai la treabă! E o treabă în care nu partidul e cel mai important, ci obiectivul pentru toți: dezvoltarea Gorjului. Și credeți-mă că echipa liberală de la Gorj are foarte bine stabilite aceste lucruri. După încheierea alegerilor, trecem la treabă! S-a încheiat cu lupte între partide, gata, trebuie să trecem la treabă! Sunt convins că vor veni și ceilalți, vrând-nevrând. Eu sper să vină de bunăvoie alături de noi. Iar dacă nu vor să ne ajute, măcar să nu ne mai frâneze, să ne lase să facem ce avem de făcut pentru dezvoltarea județului nostru.

    ———————————————————————————————————————

    – Comandat de: Partidul NAȚIONAL LIBERAL (P.N.L.) – Filiala județeană Gorj

    – Executat de: Macondo Gabo Press S.R.L. – Portal: Ziaristii.com

    – C.U.I. mandatar financiar: 11200025

  • INTERVIU. Cristian Diaconescu despre alegeri și vize: ”Cu Biden, avem o șansă care nu se mai întoarce în 20 de ani”

    România este partener strategic al SUA și există o presiune mare în societate pentru ca românii să poată circula liber în SUA, așa cum fac polonezii, ungurii sau cehii. Va fi posibil acest lucru? Și dacă da, cât de curând? Cristian Diaconescu menține comunicarea cu partea americană și a oferit detalii, într-un interviu pentru Lumealibera.ro și Ziaristii.com.

    Declarațiile lui Cristian Diaconescu despre ridicarea viselor SUA pentru români

    • ”Haideţi să vedem contextul. În acest moment, de vize pentru Statele Unite au nevoie cetățenii din România, Bulgaria, Cipru şi Croaţia. Pentru România este nevoie de o rată de refuz mai mică de 3% sau în medie de 2 ani cu rata mai mică de 2%. Acum este între 9 şi 10%. A coborît de la 17%.”
    • ”O mare parte din rata de respingere are drept cauză greşelile în completarea cererilor, deci nu pentru că respectivul ar fi nu ştiu ce pericol. Nu, ci pur şi simplu nişte greşeli personale. Cum a rezolvat Ungaria acest subiect? A făcut un parteneriat cu americanii, zona tehnică a Departamentului de Stat, nişte cursuri, nişte schimburi, au simplificat, au scos nişte coloane din formularele alea îngrozitoare pentru viză de America. Le-au scos şi – mă rog, poate şi printr-un compromis politic, hai să fim raţionali – s-a constatat că ar fi scăzut rata de respingere. Ăsta este un aspect.”
    • Victoria Nuland – Traian Băsescu

      ”Al doilea aspect. Avem nevoie – şi exact acolo nu lucrăm, din câte se pare – de două lucruri: în primul rând să încurajăm lobby-ul românesc din America. Ştiu ce spun, mai ales dacă vorbim de exerciţiul polonez. De ce? Pentru că congresmanul, omul din Senat, din Camera Reprezentanţilor din America are obligaţia… şi în fiecare săptămână stă şi ascultă, şi nu e simplu, şi vorbeşte şi dialoghează cu alegătorii din circumscripția lui. Şi există posibilitatea, în condiţiile în care comunitatea se mobilizează, a unei presiuni pozitive. Din acest punct de vedere, le-a ieşit polonezilor, vă rog să mă credeţi. Au stat pe capul reprezentanţilor lor luni şi ani de-a rândul şi până la urmă a ieşit. Eu caut să discut pe lucruri tehnice, nu neapărat aspiraţionale.”

    • ”Trei. Marea problemă nu este la Departamentul de Stat, ei se uită numai strict tehnic la subiect. Marea problemă nu este nici la Homeland Security, și ei se uită tot tehnic şi de acolo nu poate veni un alt semnal, pentru că românii numai un pericol de securitate nu pot fi consideraţi. Marea problemă este în Congres. Deci, lobby-ul local pe care-l face comunitatea trebuie să se regăsească în Congres. Spuneţi-mi şi mie: cine astăzi din Parlamentul României o poate suna pe Nancy Pelosi? Dacă în Parlamentul românesc ai oameni care pot să se ducă la Washington, au discuţii cu parlamentari, cu şefi de comisii… Da, trebuie să te baţi, trebuie să insişti!”

    Susan Rice alături de Barack Obama

    • ”Venirea lui Biden ar fi o uriaşă oportunitate – pentru că Trump intrase într-o logică pe care o cunoaştem în legătură cu migraţia. Biden e exact pe partea cealaltă – sau era, cel puţin. Dar cred că se poate discuta. Victoria Nuland e posibil să fie consilier pentru securitate naţională. Susan Rise, fosta consilieră pentru securitate naţională a lui Barack Obama, va fi ministru de Externe.”
    • ”Credeţi-mă că am avea o şansă care nu se mai întoarce în următorii 20 de ani. Din acest punct de vedere, fie Biden, fie Kamala Harris, dar mai ales Biden poate da un semnal spre Congres. Toţi cei care au decizia la Departamentul de Stat spun: tehnic, ne-am înţelege, dar lumina vine de la Congres. Acest lucru spune şi preşedintele. Acestea ar fi demersurile, cele trei. Coboară sub 5%, fă un training cu partea americană – au oameni pe acest subiect –, discută aspectele tehnice la Homeland Security.”

    VIDEO: Despre vize, de la minutul 22.00

    ”Se pare că va câștiga Biden. Dar și cu Biden, și cu Trump, pentru România va fi bine”

    Alegerile de peste Ocean au împărțit nu doar SUA în două, dar au ”exportat” tensiunea și în restul lumii. România nu face excepție, taberele s-au radicalizat din nou ca la referendumul pentru familia tradițională, organizat de Liviu Dragnea pe gustul Moscovei. Deși diferențele de opțiune sunt firești, exacerbarea lor face rău tuturor. De aceea, fanatismul trebuie înlocuit cu diplomația.

    Exemplul ”disputei” de la distanță Eugen Tomac – Cristian Diaconescu, ambii lideri PMP, ar trebuie însușit de toți cei care se lasă prinși în radicalisme de tip ”Biden-senil” versus ”Trump-nebun”, neomarxiști vs fasciști, Soros vs Ku Kux Klan.

    Eugen Tomac a scris, într-o postare pe pagina sa de Facebook, de ce îl susține pe actualul președinte, iar Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a explicat în interviul de mai jos de ce îl preferă pe Joe Biden.

    Reporter: Pe cine vedeți desprins în câștigător pentru Casa Albă?

    Cristian Diaconescu: Așa cum stau lucrurile azi, se pare că va câștiga Joe Biden. De azi noapte primesc mesaje, e drept că din lumea Partidului Democrat, care spun: ”Gata, am câștigat!”.

    Reporter: Partea proastă este că, indiferent cine câștigă, America nu iese prea bine din aceste alegeri.

    Diaconescu: Problema cea mare sunt liniile de divizare din America, unele foarte profunde. Ei spun că momentul alegerilor este doar un pas. Nu se așteaptă ca ele să dispară după finalizarea alegerilor. Tensiunea va continua, deoarece Biden se va confrunta cu avocații lui Trump, dacă va câștiga.

    Reporter: Chiar dacă va pierde, trebuie să vorbim și pozitiv despre Trump, nu doar prin prisma anomaliilor din jurul său. A avut un mare succes în economia SUA, a bifat promisiuni legate de politica externă a SUA…

    Diaconescu: Exact. Și ca să fim corecți până la capăt, trebuie să adăugăm trimiterea de armanent defensiv în estul Ucrainei, ceva de care s-a ferit Barack Obama până la sfârșitul mandatului. Apoi, acordul cu Mexic și Canada, care înlocuiește NAFTA și care a fost aprobat și de Mexic, și de Canada. Și nu în ultimul rând, vă spun că politica privind China a fost împărtășită și de foarte multă lume din zona decizională de la democrați. Și ei consideră că China a forțat Organizația Mondială a Comerțului.

    Reporter: Credeţi în această reuşită a Justiţiei şi a avocaţilor echipei lui Donald Trump, de a contesta voturile prin corespondenţă pe motiv că nu au ajuns până în ziua votului?

    Diaconescu: Cazul cel mai flagrant din echipa lui Trump este situaţia din Pennsylvania. Şi un mare interes, sunt 20 de voturi electori, deocamdată Trump conducea după numărarea parţială a voturilor. De ce spune el acest lucru? Pentru că în Pennsylvania este posibil să se înregistreze voturi venite prin corespondenţă cu o zi înainte sau chiar în ziua votului. Practic, înregistrarea se face la câteva zile după 3 noiembrie. Atenție, însă: în acest moment, dacă va câştiga Nevada, Biden a câştigat Preşedinţia.

    Reporter: Nevada – Biden are 49,3%, faţă de 48,7% Trump, dar sunt numărate doar 86% din voturi.

    Diaconescu: Funcţie de aceste evoluţii, Biden ar putea să treacă de 270 de electori, şi atunci contestarea din Pennsylvania sau din alt stat să fie oarecum lipsită de obiect. Pe de altă parte, din câte ştiu, singură contestare în instanţă, la Curtea Supremă din Florida, a avut câştig de cauză în 2000, la finala Al Gore – Bush jr., când Curtea din Florida a oprit re-re-re-renumărarea voturilor. O altă decizie, m-am uitat şi eu de curiozitate, a fost tocmai prin 1876, când Curtea Supremă a SUA a hotărât preşedintele. În rest, sunt mii de jurisdicţii, într-oo ţară bazată pe practică judiciară şi constituţională. Deci, din acest punct de vedere, se poate prelungi perioada de incertitudine, dar nu cred că în instanţă se pot schimba lucrurile.

    Reporter: În America, fiecare stat are propria jurisdicţie, deci poate stabili dacă voturile prin corespondenţă se iau în calcul şi dacă sosesc după trei zile, în timp ce în alte state stabilesc regula să nu se ia în calcul decât voturile prin corespondenţă sosite până în ziua alegerilor. În situaţii de genul acesta, poate Curtea Supremă să spună – de pildă în Pennsylvania, unde voturile se numără şi la câteva zile după alegeri – poate să spună: «Nu, nu mai sunt valabile voturile numărate după ziua alegerilor»?

    Diaconescu: Nu cred că poate, pentru că inclusiv Curtea Supremă din Pennsylvania – au Curţi în toate statele –, într-o contestaţie anterioară, a admis această procedură. Practic, ar trebui să intre în contradicţie cu propria legislaţie. Evident, mers la Curtea Supremă Naţională, acolo sunt 6 judecători conservatori, să spunem, şi 3 neconservatori, nu ştiu dacă sunt liberali neapărat… Sigur, noi ne-am întreba: şi atunci, cum stăm cu independenţa Justiţiei – acolo, Curtea Supremă e și Curte Constituțională în acelaşi timp –, cum stăm cu independenţa Justiţiei? Și iată cum politicul, pe faţă, negociază posturi…

    Reporter: Colegul dvs. din PMP, Eugen Tomac, a postat azi pe pagina sa de Facebook, din fața Casei Albe, o poză însoțită de un mesaj de susținere pentru Donald Trump. Dvs. sunteți mai apropiat de partea democrată…

    Diaconescu: Da, pentru că am lucrat excepțional cu ei și îi cunosc. Biden a fost într-un fel reprezentantul lui Obama pentru Europa de sud-est, vorbea cu Traian Băsescu, avea convorbiri numeroase cu noi la Palatul Cotroceni, cu Traian Băsescu. O știu pe Victoria Nuland, o știu pe Hillary Clinton, am păstrat legătura. I-am spus și lui Eugen Tomac: eu privesc cinic, strict din punctul de vedere al interesului pentru România. Și pot să afirm cert: și dacă Trump va fi președinte, și dacă va fi Biden, pentru România va fi bine.

    Reporter: Revin la realizările României în vremea lui Trump, care nu sunt deloc neglijabile…

    Diaconescu: Sigur, dacă ne uităm la avantajul lui Trump în raport cu Biden, pentru noi, ne uităm la tehnica militară, la Cernavodă, la împrumutul de 8 miliarde de dolari pentru Eximbank. Sigur, mari realizări! Dar și Biden le va continua. Și Biden va avea o poziție oarecum complicată în legătură cu Nord-Stream 2, ca și Trump. Și Biden se va uita cu foarte mare atenție spre frontiera estică a NATO, Marea Neagră, proximitatea Federației Ruse, la fel ca și Trump.

    Reporter: Și unde vor diferi lucrurile, pentru România, dacă iese Biden?

    Diaconescu: În ceea ce privește România în NATO sau România în parteneriatele europene, se așteaptă ca Biden să se întoarcă în Europa, în sens larg, conceptual, iar Trump să continue politice unitelariste și într-un fel tranzacționale cu unii parteneri din Europa și mai puțin cu alții. Vorbim, totuși, de o super-putere. De ce sunt ei super-putere? Se spune că atunci când se trezește americanul de dimineață, el știe că are aliați în toată lumea. Când se trezește rusul sau chinezul, vorbind desigur pe un aspect grav, fundamental, cine va fi alături de ei?

    Reporter: Ați spus de relația bună cu Biden. Da, Joe Biden e un prieten foarte bun al României. Dar și Trump este, poate mai rece, mai pragmatic, dar tot prieten este.

    Diaconescu: Da, dar Biden ne cunoaște. Trebuie să înțelegem că în lumea asta contează enorm relațiile personale. Și cu Trump plecăm de pe poziții bune, întâlnirile cu președintele Iohannis au fost foarte reușite, trebuie să recunoaștem. Două întâlniri într-un singur mandat cu președintele României sunt excepționale și ca semnal, nu doar ca reușită pragmatică. Dar profităm de faptul că o să vină președinte Biden, care ne cunoaște pe unii personal. Or, ăsta e un mare atu. Scurtezi mult din ce înseamnă timp, eforturi, lobby uneori, în condițiile în care există relația personală. Și vorbesc de Traian Băsescu, de mine, de Mircea Geoană… Din acest punct de vedere, cu Biden, tot ce va veni din zona noastră va ajunge mult mai repede pe masa președintelui Statelor Unite, care va decide într-un fel sau altul. Este un atu uriaș!

    Eugen Tomac își argumentează echilibrat opțiunea pro-Trump

     

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • INTERVIU. Eugen Tomac (PMP): ”USR a greșit flagrant. Nici în ceasul al 12-lea nu au înțeles cât de grav e ce au făcut”

    USR și PNL își aruncă în continuare acuzații privind alegerea lui Florin Iordache (PSD) și a lui George Dircă (USR) la șefia Consiliul Legislativ. PMP este partidul care nu a vrut să participe la votul pentru alegerea cuplului Iordache-Dircă. 

    Într-un interviu pentru Ziaristii.com și Lumealibera.ro, Eugen Tomac, liderul PMP – partid care a reușit să treacă pragul de 5% și la alegerile locale, alături de PSD, PNL, USR-PLUS și UDMR -, a explicat ce s-a întâmplat de fapt la vot și cum vede ieșirea din criză, în perspectiva în care Dreapta ar putea forma o viitoare guvernare în formula PNL – USR-PLUS – PMP.

    VIDEO: Interviul integral cu Eugen Tomac

    „Mi-am dat seama că ceva e în neregulă”

    Reporter: Ce s-a întâmplat, domnule Tomac, la votul din Parlament în care ne-am ales cu o grozăvie? Oamenii PSD și USR vor conduce împreună Consiliul Legislativ…

    Eugen Tomac: Eu vă spun ce-am făcut noi, la PMP. Pe mine m-a contactat Marius Pașcan, colegul meu, șeful deputaților PMP, și mi-a prezentat următoarea situație: se discută în Parlament pe repede-înainte numirea șefilor Consiliului Legislativ. Am întrebat cine sunt candidații. În clipa în care mi-a spus că PSD merge cu Florin Iordache la șefia Consiliului legislativ, mi-am dat seama că ceva nu este în regulă.

    Având în în vedere că nici USR, nici PSD nu ne-au solicitat ca parlamentarii noștri, în număr de 22, să vină să pună votul în coșul unui candidat, mi-am dat seama că situația este și mai complicată. Motiv pentru care i-am rugat pe Marius Pașcan și pe toți colegii mei din PMP să părăsească sala.

    La sfârșitul zilei, când am văzut rezultatul, mi s-a părut de necrezut. Înțelegeri politice se mai fac în Parlament, dar când îl ai pe Iordache pus în una din cele mai importante funcții din România – deoarece Consiliul Legislativ este un filtru pentru orice legislație din țară -, mi s-a părut prea mult. Și atunci n-am vrut să ne băgăm în asta.

    Reporter: Cum vi s-a părut acest compromis, pe care unii l-au numit blat?

    Eugen Tomac: Ceea ce n-am înțeles nici până azi e cine le-a întunecat mințile celor din USR încât să accepte un asemenea compromis, de a intra într-un joc prin care, în mod simbolic, arunci la coș poza cu Piața Victoriei din 31 ianuarie 2017, când zeci de mii de români au ieșit din case pentru a spune „STOP Iordache! STOP Dragnea!”.

    A fost prea mult! Orice încercare de a da altă turnură deciziei de luni din Parlament, când atât domnul Iordache, cât și domnul Dircă au fost aleși ca președinte și șef de Comisie în Consiliul Legislativ, nu ține! Cel mai onest gest era ca toate partidele din opoziția la PSD să părăsească sala. Nu puteam intra în asemenea jocuri. Există compromisuri care se fac și care nici măcar nu se discută.

    Eu am 7 ani de activitate în Parlament. PSD nu face niciodată gratuități și nu oferă cadouri nimănui. Pentru că n-am făcut niciodată niciun compromis cu PSD în Parlament, PMP n-a primit niciodată nicio funcție – nici la CNA, nici la Radio România, nici la Curtea de Conturi… Aici a fost o decizie politică.

    „Faptul că omul USR a fost votat în bloc de PSD și alții arată clar că acolo a existat o târguială politică”

    Reporter: Cei de la USR se jură că n-au făcut nicio înțelegere cu PSD.

    Eugen Tomac: Au mai existat și în trecut astfel de lucruri de neînțeles. De exemplu, când s-a făcut în Parlament numirea lui Bădălău la Curtea de Conturi. Singurii care am votat împotrivă am fost noi, cei de la PMP.

    De asta, povestea că „noi n-am știut”, lansată de liderii USR, nu ține. S-a știut foarte bine. În loc să cerem ca Iordache să fie aruncat la lada de gunoi a istoriei, au făcut cvorum, l-au votat, unii greșit, alții negreșit, unii intenționat, alții neintenționat. Orice scuză nu ține. USR a greșit flagrant.

    Și realitatea e că, după acest vot, îi avem pe Iordache președinte și pe senatorul USR Dircă vicepreședinte la Consiliul Legislativ. Asta avem ca rezultat al votului, asta vede poporul. În rest, cine a votat, cum a votat, că s-au mințit între ei, nu mai contează.

    Reporter: Ce-ați face dacă ați fi acum lider USR, ca să reparați daunele de imagine?

    Eugen Tomac: Nu vreau să spun că liberalii sunt Albă-ca-Zăpada. Dar nu Ludovic Orban l-a propus pe Dircă de la USR ca adjunct al lui Iordache. De asta spun că, din punct de vedere politic, au avut o belea mare, pe care nu o pot explica, oricât ai încerca să dai vina pe alții. Că a fost de vină X, că a fost Y… Faptul că omul USR a fost votat în bloc de PSD și alții arată clar că acolo a existat o târguială politică.

    Da, faptul că doar USR și-a pus omul să lucreze cu „Ciordache”, autorul OUG 13 care a scos lumea în stradă, inclusiv pe USR-iști, e blasfemie curată.

    Nu, aici trebuie să pune punctul pe i. USR a confiscat mișcarea de protest din Piața Victoriei, deși acolo au fost reprezentanți și simpatizanți ai tuturor partidelor, inclusiv – puțini, e drept – ai PSD! Problema e că, atunci când simbolic îți asumi un asemenea demers, nu ai voie să greșești, să te asociezi în vreun fel cu Iordache. Ei s-au branduit politic pe acest mesaj, că vor „fără penali în funcții publice”.

    Păi, stâlpul demolării justiției din epoca Dragnea a fost Iordache! Din start trebuia respinsă orice asociere cu acest personaj. Este problema lor, trebuie s-o rezolve. Aici e un întreg lanț de vinovății, pentru că nici în ceasul al 12-lea nu au înțeles cât de grav e ce au făcut. Aici este problema: că atunci când vrei să te urci pe acest soclu al moralității politice, nu ai voie să greșești.

    „Au măduva aia de la Partidul Comunist”

    Reporter: Poate această nouă ruptură dintre USR și partenerii săi să pună în pericol o viitoare coaliție de guvernare?

    Eugen Tomac: Nu, nu cred. Sigur că la ora actuală temperatura politică e ridicată. Abia s-a încheiat etapa de desemnare a candidaților. În fiecare partid au existat destule frământări și probleme serioase, pentru că e firesc ca lumea să-și dorească poziții eligibile. Am fost în București aproape de un eșec (alungarea PMP de către USR din alianța pro-Nicușor Dan – n. red.).

    Uitați-vă că PSD a ieșit primul partid pe București. Are cei mai mulți consilieri generali și locali. Dacă nu învățăm nimic din aceste lecții, s-ar putea să avem un mare șoc, pentru că la ora actuală cei mai mulți primari și consilieri tot PSD îi are. Iar atunci când se mobilizează, ei știu să-și apere foarte bine interesele, pentru că au măduva aia de la Partidul Comunist. Ei se descurcă foarte bine în situații de criză.

    De aceea, e foarte important ca după alegeri să ne așezăm la masă pentru a da României o guvernare stabilă pentru următoarea perioadă, care va fi extrem de dură. Ce se întâmplă acum la nivel global ne va afecta. Trebuie să ne gândim la cei care sunt puternic afectați, la industria Ho-Re-Ca, la industria grea… Bătălia noastră e să salvăm locurile de muncă.

    Reporter: Cine garantează că acest război al USR cu PNL și cu PMP nu va continua?

    Eugen Tomac: Dacă vom rămâne în bătălii sterile – cine cu cine s-a întâlnit pe hol, cine cu cine s-a întâlnit într-un lift -, nu vom putea evolua. Vom rămâne într-o zonă mediocră. De asta cred că România are nevoie în următorii ani de o guvernare stabilă de dreapta, care să vină cu soluții realiste. Avem această oportunitate, fondurile oferite de UE pentru combaterea efectelor coronavirus, plus fondurile pentru dezvoltare.

    Eu cred că pe acest program de guvernare trebuie să ne așezăm: locuri de muncă bine plătite, salvarea unor sectoare din industrie și dezvoltarea țării. Astea sunt prioritățile noastre. Avem mult prea multe lucruri de recuperat, pentru că PSD nu a făcut nimic. A distrus ramuri întregi din industrie, a alungat investitori, au mai plecat un milion și jumătate de români din țară. În total sunt 4 milioane de români care s-ar întoarce oricând, dacă ar avea locuri de muncă bine plătite acasă.

    Reporter: Dacă unii liderii USR nu-și moderează tonul pentru a stabili punți cu partenerii de dreapta, chiar excludeți lăsarea USR în afara viitoarei guvernări?

    Eugen Tomac: Nu exclud nimic. Dar eu sper că lideri mai experimentați, cum sunt Dacian Cioloș și alți lideri din USR, vor trage frâna la timp. Eu sunt autorul proiectului de lege prin care am propus reducerea numărului de parlamentari, pot oricând să reproşez USR-ului că nu au venit lângă noi să facem front comun pentru a reduce numărul de parlamentari. După 10 ani, votăm tot aproape 500 de parlamentari şi nu 300, cât au decis românii.

    „E obligatorie alegerea primarilor în două tururi”

    Reporter: Aţi mai făcut ceva. Sunteţi primul partid care l-a propus pe Nicuşor Dan candidat comun la Primăria Capitalei.

    Eugen Tomac: Aşa este. Şi proiectul propus de PMP cu privire la alegerea primarilor în două tururi – a fost votat de Senat, este pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor de un an şi jumătate. Din orgoliu, celelalte partide nu au vrut să vină să punem presiune pe Parlament atunci când am dat jos Guvernul Dăncilă, să trecem şi la alegerea primarului în două tururi. Pentru că astea sunt obiective vitale pentru viitorul ţării. Fără alegerea primarului în două tururi, fără transparenţă totală în administraţie, nu vom schimba fundamental nici satul românesc, nici oraşele, nici comunele, nici municipiile. Pentru că, din păcate, comunităţile locale sunt prizoniere într-un cerc extrem de periculos.

    Reporter: Ce veți face, concret, când veți ajunge la guvernare?

    Eugen Tomac: Vă spun ceva în premieră: PMP va veni cu un proiect extrem de îndrăzneţ în această campanie electorală. Avem nevoie de modificarea legii privind referendumul astfel încât orice comunitate locală, municipiu, oraş sau comună, atunci când doreşte să se împrumute cu o sumă mai mare de 5% din bugetul comunităţii, să invite lumea la referendum să se pronunţe dacă sunt de acord ca Primăriile să se împrumute cu o sumă mare de bani. Pentru că foarte mulţi primari sunt aleşi, ajung în poziţia de a decide, dar nu au resurse. Motivul: banii comunităţii respective sunt împrumutaţi pentru următorii 10-15-20 de ani. Primarii au atât de multe dificultăţi, încât vor să schimbe ceva şi nu au cu ce, pentru că ajung administratorii unor datorii.

    Reporter: În ce constă propunerea dvs.?

    Eugen Tomac: PMP va propune în această campanie să dezbatem extrem de serios cum se împrumută comunităţile locale şi pe ce cheltuie banii. Deci, pe lângă transparenţa totală, prin care noi cerem ca toate facturile şi toate contractele să fie publicate exact în ziua în care sunt semnate sau achitate, să mai avem referendumuri locale pentru împrumuturi.

    Este inadmisibil să avem primării unde 90% din fondul bugetului comunităţii se duce pe salarii, iar comunităţile respective să se împrumute cu sume uriaşe pentru a dezvolta proiecte, fără a da măcar o explicaţie. Fac aranjamente în Consiliile Locale şi se împrumută cu nemiluita. Ceea ce va găsi și Nicuşor Dan în Bucureşti.

    „Avocatul Poporului să fie ales ca președintele, de cetățeni”

    Reporter: Sunt multe de făcut, d-le Tomac. Ţara este la pământ, parte din ea e în ruină. N-avem drumuri, n-avem centură în Bucureşti. Suntem ruşinea Europei.

    Eugen Tomac: Când vă gândiţi la PSD, tot timpul să vă aduceţi aminte că nu avem centură în jurul Bucureştiului. Asta arată nivelul lor de performanţă.

    Reporter: Cum rămâne cu 300 de parlamentari?

    Eugen Tomac: Da, dar 300 de parlamentari se modifică prin lege. Noi am creionat harta cu 300 de parlamentari, 100 de senatori şi 200 de deputaţi, deci se poate face mâine. Legea este adoptată în Senat, mai are nevoie de un singur vot pentru a fi aplicată, dar nu a existat. De doi ani de zile este Legea pe ordinea de zi.

    Reporter: Dar mai sunt atâtea restanțe…

    Eugen Tomac: Sigur că sunt multe restanţe. Ne-aţi amintit de modificare Constituţiei. Ce credem noi că trebuie modificat în Constituţie este, de exemplu, articolul prin care este ales Avocatul Poporului. Noi vrem ca articolul cu privire la instituţia Avocatul Poporului să sufere modificări în Constituţie, astfel încât Avocatul Poporului să fie ales exact cum este ales Preşedintele – de către cetăţeni.

    Reporter: D-le Tomac, desfiinţaţi-le! Renunţaţi la ele definitiv! Marea Britanie n-are Avocat al Poporului. La noi, e o instituție care îşi bate joc de oameni. Trimite români la moarte prin Covid, prin ce face d-na Renate Weber, la fel Curtea Constituţională. Desfiinţaţi-o şi pe aia și mutați controlul constituțional la Înalta Curte de Casație și Justiție!

    Eugen Tomac: Tocmai de asta e nevoie ca Avocatul Poporului să aibă independenţă reală față de politică. Avocatul Poporului, împreună cu un adjunct al Avocatului Poporului – care să se ocupe de chestiuni ce ţin de trafic de copii, de situaţia minorilor ş.a.m.d., de chestiuni ce ţin de educaţie -, trebuie să devină o instituţie funcţională.

    Or, la ora actuală, instituţia Avocatul Poporului este cuplată la Putere şi nu mai există un filtru real între Guvern şi Parlament pe care trebuie să-l exercite această instituţie.

    De asta credem că trebuie să ne batem în Parlament şi, bineînţeles, să discutăm despre amendarea Constituţiei acolo unde este nevoie să umblăm. Una dintre teme ţine de rolul Avocatului Poporului într-o societate, nemaivorbind de celelalte instituţii care, odată ce sunt dominate doar de influenţa unui partid, nu mai au nimic în comun cu menirea pentru care au fost create.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Dan Bittman își continuă delirul conspiraționist: „În Germania nu moare nici dracu’ de Covid! Să dea Dumnezeu să mor și eu de Covid!”

  • Motru – locul din România cu consilieri care vor să fie rău, ca lor să le fie bine. Ghici, care-i partidul?

    Motru este un oraș tânăr, creat în vremea industrializării ceaușiste, pe baza exploatărilor miniere din zonă. Ca și ”fratele” său Rovinari, era una dintre destinațiile preferate ale celor care căutau un loc de muncă bine plătit, în vremea comunismului.

    Situat la 100 kilometri sud de celebra Valea Jiului – locul de unde avea să ”răsară” Miron Cozma –, Motru, ca de altfel întreg bazinul minier al Olteniei (deseori se confundă mineritul din Hunedoara, deasupra Carpaților, cu cel din Gorj sau Mehedinți), a fost întotdeauna un tărâm liniștit;  doar puțini dintre minerii de aici au fost atrași de ”armata de ocupație” creată de „Luceafărul Huilei” pentru a nimici manifestațiile anti-Iliescu, din București, în anii ’90.

    Dar amprenta FSN-ismului de partid și de stat a rămas adânc înfiptă în mentalul unora dintre ”influencerii” politici ai acestor zone, fie ele la sud sau la nord de Carpații Meridionali. Bunăoară, până în 2016, Motrul a fost condus TREI mandate la rând – adică 12 ani la rând! – de un primar PSD. Consecințele se văd încă și astăzi.

    Orașul a zăcut în subdezvoltare, a pierdut populație, terenuri, venituri, investiții, bani, locuri de muncă, s-a îndatorat degeaba până la limita falimentului, a sărăcit enorm. Sătui de baronii locali creați pe axa Iliescu-Năstase-Ponta-Dragnea, motrenii au votat în cele din urmă, în 2016, un alt primar: Gigel Jianu.

    În interviul video de mai jos, acesta ne-a dezvăluit amănunte cutremurătoare despre cum fac politică unii dintre urmașii lui Ion Iliescu din astfel de zone, altfel ferite de atenția presei centrale: prin sabotarea pe față a cetățenilor din oraș! Consilierii PSD, care sunt majoritari în Consiliul local, au blocat proiecte mari, cu fonduri gratis, care ar fi putut să ajute foarte mult orașul.

    Două dintre acestea – ajutorarea micilor afaceri din zonă și o stație de reciclare a deșeurilor – au fost respinse doar din motivul ca actualul primar să nu-și treacă în cont aceste realizări, care desigur că l-ar fi făcut și mai popular printre locuitorii din Motru! Incredibil, nu?

    Peste 8 milioane de euro, echivalentul unei felii importante din bugetul celui de-al doilea municipiu din Gorj, s-au dus pe apa sâmbetei urmare a acestui mod iresponsabil de a folosi votul oamenilor în interes de grup.

    Dacă vreți să aflați mai multe despre cum se face politică în România reală, ascultați-l pe primarul care a venit după dezastrul PSD-ist! Veți înțelege de ce PSD are încă atât de multă putere în această țară și de ce interesul acestui partid este ca românii să rămână săraci, mințiți și batjocoriți la ei acasă. Doar așa poate supraviețui politic un ”partid” care își trage seva din răul altora.

    Ca și la București, planul PSD e același peste tot: jaf la drumul mare, afară din țară cu cei care nu se ”adaptează” sistemului mafiot și blocarea altora, dacă îndrăznesc cumva să schimbe lucrurile în bine. Adică, după ei potopul… Motru e dovada.

  • INTERVIU. Cristian Diaconescu: ”Riscăm să rămânem fără bani de pensii și salarii! Dar avem și o șansă istorică, cu care nu ne vom mai întâlni în următorii 30 de ani”

    Într-un interviu-maraton pentru LUMEALIBERA.RO și ZIARISTII.COM, fostul ministru de Externe analizează consecințele crizei din Belarus asupra României și rolul Uniunii Europene în stingerea conflictului de la Minsk, dintre popor și dictatorul Lukașenko. În partea a doua a interviului, Cristian Diaconescu trage linie după perioada de pandemie scursă până în acest moment și prefigurează o guvernarea fără PSD, după viitoarele alegeri, dar nu fără obstacole, date de tensiunile din partea Dreaptă a scenei politice.

    În acest prim episod redat mai jos în formă scrisă, fostul ministru analizează riscurile imediate care planează asupra României, dar și ”oportunitatea istorică” de a reconstrui țara, cu sumele imense oferite de UE.

    Reporter: Ce i-a venit PSD-ului să depună o moțiune de cenzură în plină criză și cu doar câteva luni înainte de noile alegeri parlamentare? Sunt disperați după bani?

    Cristian Diaconescu: Probabil că stau şi cu ochii după bani. Dar e şi o problemă de bun-simţ legat de mesaj. Una dintre criticile esenţiale repetate ale Partidului Social Democrat la adresa guvernării actuale este aceea că nu ar mări punctul de pensie cu 40%. Dar de ce nu vii la guvernare, dacă ai tu soluții să mărești dintr-o lovitură pensiile cu 40%? Ai majoritatea, clar, de ce nu vii la guvernare să spui: eu vin la guvernare şi măresc punctul de pensie cu 40%. Nu, ei merg pe critică, este o lege, legea trebuie aplicată. Bun. Principial este corect. Dar politic, de ce nu spui cu subiect şi predicat, ca oamenii să înţeleagă şi votanţii tăi să accepte: eu vin la guvernare şi garantez că din prima zi de guvernare aplic legea. E un calcul politic de un cinism impecabil.

    – Într-un interviu precedent, chiar dvs. spuneați că Tăriceanu a aplicat exact aceeași metodă, în 2008: a mărit pensiile în plină criză, tot cu puțin timp înainte de alegeri, conștient fiind că nu sunt bani, ca să îngroape următorul Guvern Boc. Acum, PSD aplică exact aceeași rețetă iresponsabilă?

    – Da. Este exact acelaşi tip de proiect. Deci, iei o decizie pe care ştii că nu o aplici, dar îţi poate fi favorabilă din punct de vedere electoral. Gândiţi-vă: măririle pe care le-a făcut Tăriceanu atunci erau în octombrie-noiembrie. Şi în același an urmau alegerile. A intrat în alegeri cu decizia politică, dar nefiind în situaţia de a o aplica, ştiind că acea criză, care venea dinspre Statele Unite, va lovi România. Deci, ştiau care pot fi consecinţele dezastruoase ale unei astfel de decizii politice, dar pe de altă parte, pentru că nu erau puşi ei în situaţia de a confrunta această criză, au luat decizia pentru un bonus electoral. Este proiectul standard.

    – Mai știți vreun stat în lumea civilizată care să mărească pensiile cu 40% de azi pe mâine, de la un an la altul?

    – Nu. Nu cunosc nici un stat care a luat o astfel de măsură. Este adevărat, probabil, că indexările cu inflaţia de la 1 ianuarie, anumite măsuri etapizate ar fi trebuit să fie luate. Şi aici sunt probleme, după părerea mea, care pot reprezenta momente critice. Dar o gestică de acest tip şi o decizie în acest sens… Repet, nu ştiu să se întâmple oriunde în zona democratică, în zona europeană, în zona civilizată. Dar mai mult decât atât, cei care astăzi țin cont doar de argumentul politic sunt foarte cinici faţă de oameni, şi de pensionarii care chiar au nevoie de resurse financiare mult mai serioase. Asta este o problemă care trebuie analizată şi bine ponderată, iar pe de altă parte, ei ştiu bine că dacă ei ar fi puşi în situaţia de a aplica legea, nu ar putea s-o facă.

    – Credeți într-o viitoare guvernare a Dreptei politice, mă refer la PNL, USR-PLUS și PMP, pe 8 ani, adică două mandate, din 2020 până în 2028?

    – Da, cu o singură condiţie: ca Dreapta să se profesionalizeze şi să înveţe şi cum se conduce o ţară, şi cum se face politică într-o ţară. Sunt absolut de acord că există în orice partid instanţe morale, mai puţin în legătură cu propriul partid şi mai mult în legătură cu alţii. Sunt absolut de acord că sunt personalităţi politice în toate partide care nu sunt uşor digerabile din alte zone. Fiecare cu trecutul, cu prezentul şi poate şi cu viitorul său. Dar avem o oportunitate istorică, nu mă feresc de cuvinte mari, şi anume o resursă financiară cu care nu ne vom mai întâlni în următorii 30 de ani. Practic, această datorie pe care am acumula-o astăzi urmează a se plăti cam din 2028 încolo. Vă daţi seama că astfel de bani – 750 de miliarde de euro – nu vor mai veni vreodată din zona europeană?! Aceşti bani îi împrumută Comisia Europeană, care se împrumută cu un coeficient de triplu A. Deci, are o credibilitate pe pieţele financiare cum niciunul dintre noi nu avem.

    – Este, într-adevăr, o șansă imensă. Dar nu poți folosi acele sume în același mod în care a procedat PSD, pentru consum…

    – Cu aceşti bani nu poţi să plăteşti pensii şi salarii, ci trebuie să investeşti într-o dinamică, într-un anume tip de progres. Discutam cu nişte parteneri, prieteni occidentali. Ei spun în felul următor: domnule, uitându-te spre România, trei lucruri aveţi nevoie fundamental – le-aş spune cu tot sufletul celor de la guvernare, sau care or fi, care doresc să intre la guvernare, că văd că mai mult vor să dărâme decât să vor să participe -, trei lucruri, spun occidentalii ăştia, care nu ştiu despre ce vorbesc (ironic): infrastructură, cadru legislativ predictibil şi funcţional şi lumea digitală. Organizaţi-vă în aşa manieră încât să aveţi infrastructură, să vă poziţionaţi politic pentru a avea o legislaţie predictibilă, să ştim unde venim şi cât de ofertantă este zona, şi – în al treilea rând – zona digitală! Da, voi aveţi probleme cu economia verde, voi aveţi probleme cu combustibilul fosil, sigur, acolo vom mai discuta. Are şi Germania de Est probleme, are şi Polonia probleme… Dar pentru România critice sunt infrastructura, cadrul legislativ predictibil şi funcţional şi lumea digitală, unde aveţi şi experienţă, unde nimic nu vă scuză în a nu adopta nişte proiecte corespunzătoare şi unde, iată, există bani, există resurse.

    – Numai să ajungem cu bine până vom atrage acei bani, că abia mai reușim să acoperim găurile la buget, la ce deastru și ce măsuri populiste a votat PSD în Parlament…

    – Va fi în septembrie, în octombrie probabil, o evaluare a rating-ului României. Atenţie mare! Suntem la 3 de B- , următoare etapă este Junk (gunoi – n. red.). Eu nu ştiu ce măsuri le trec unora prin cap să ia în acest moment, dar dacă noi suntem degradaţi, nefrecventabili din punct de vedere al investiţiei, nu ne vom mai putea împrumuta pentru celălalt palier, şi anume resursele financiare privind salariile şi pensiile. Din cei 80 de miliarde de euro de la UE nu putem plăti salarii şi pensii. Deci, trebuie să găsim bani din altă parte, dacă nu avem un retur către stat serios sau scoaterea economiei gri la vedere, că toată lumea vorbeşte de ea… Din acest punct de vedere, este critic ce se întâmplă.

    – Se pare că am fost la un pas, data trecută când s-a făcut evaluarea României, să fim încă de pe atunci plasați în categoria țărilor-junk. Dar, miraculos, am scăpat pe ultima sută de metri cu acel BBB-…

    – Din câte ştiu, plasarea noastră ceva mai sus decât nivelul Junk a fost şi urmare a unui anumit tip de intervenţii politice, inclusiv ale preşedintelui Iohannis. Din acest punct de vedere, a fost şi un calcul politic la agenţiile de rating. Calculul politic este bun, că te scapă pe perioade scurte de probleme, dar este în egală măsură volatil. Se poate modifica de la un moment la altul. În condiţiile în care primele state din UE, mai puţin Germania, Franţa, Italia, Spania, 1-2-3-4 în ordinea statelor cu pondere în UE, intră în recesiune, vă daţi seama cum se uită pieţele financiare atunci când ceri un împrumut? De asta vorbeam de responsabilitate. Trebuie să înţelegem că este o situaţie de câteva luni, depinde de noi cât de scurtă sau de lungă va fi, în care să dăm la o parte diversele aspiraţii politicianiste şi ne concentrăm pe rezolvarea profesională, aplicată, naţională până la urmă, a problemelor României.

    – Stați puțin, domnule ministru: vreți să spune că în intervalul de doar câteva luni România poate ajunge în situația de a nu mai avea bani de pensii și salarii în sectorul public?

    – Răspunsul este DA! Din tot ceea ce am auzit şi am discutat şi eu în lumea largă, răspunsul este DA. Nimeni, astăzi, în Europa Occidentală, de exemplu, nu discută decât de perspectivele economice şi de problemele foarte mari pe care le au marii parteneri ai României (Germania, Italia, Olanda). Deci, din punctul ăsta de vedere, se discută aşa: toată lumea astăzi este interesată de delocalizarea din afara UE, mai ales a producţiei manufacturiere. România este o ţară care are un aport destul de serios în ceea ce priveşte industria manufacturieră. Deci, există o oportunitate. Şi ei te întreabă: „Ce faci?” Faceţi componentele de la Mercedes! – toate componentele se fac în România… IT, diverse zone care există în ţara dv. şi disponibilitate şi capacităţi şi profesionalism. Ce faceţi cu drumul până la Sibiu sau până la Cluj, de exemplu? Că cei de la Renault sunt la limită să delocalizeze Renault (plecarea Dacia de la Pitești – n. red.). Ce faceţi cu aceea autostradă Piteşti-Sibiu care să traverseze munţii? Ne ieftineşte maşina cu 30-35 de euro. Nu e mare lucru, dar aţi promis de nenumărate ori. Delocalizarea – mulţi spun: da, principial e bine, sigur, s-a şi politizat mult subiectul, dar în termen economici, practici, e complicat, se face în timp şi se face în zone unde există şi forţa de muncă şi, mă rog, un anume tip de specific naţional al economiilor care să permită această delocalizare. De ce aţi fi mai buni ca alţii? Care sunt zonele de creditare din România, ce ar fi preferenţial?

    – Și măcar dacă ar fi  vorba doar de asta…

    – Pe de altă parte, sistemul bancar, cum bine ştiţi, e majoritar, este un sistem bancar din state puternic dezvoltate economic, dar care au intrat în recesiune. Şi sigur că se uită sucursalele la banca-mamă, din acest punct de vedere. Legat de nivelele de creditare pe plan local, titlurile de stat – în condiţiile în care, la un moment dat, apare o sesizare de la un alt stat partener, în legătură cu acte de corupţie, în legătură cu un anumit tip de atitudine faţă de banii europeni – până se rezolvă criza, este o chestiune deja decisă. Până se rezolvă criza, într-o astfel de sesizare, s-a întrerupt finanţarea! Şi atunci, dacă s-a întrerupt finanţarea pe investiţii, cum se uită sistemul bancar în a continua această investiţie? Și sunt multe astfel de subiecte. Noi nu discutăm decât de chestiuni care sunt foarte departe de aceste teme. Suntem la limita fie a unei perspective economice şi de modernizare a României extraordinare, fie a unei căderi economice aproape ireversibile pe termen scurt. Depinde ce alegem.

    (Va urma)

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • INTERVIU. Primarul unui oraș carantinat: „Străzile sunt mai goale decât în perioada stării de urgență”

    Marcel Avram, primarul din Făget (județul Timiș), primul oraș intrat în carantină la două luni de la ieșirea din starea de urgență, spune că oamenii respectă cu strictețe regulile instituite de autorități.

    Deși are doar 45 de ani, Marcel Avram (PNL) a anunțat recent că nu mai candidează pentru un nou mandat de primar. Se află deja la al treilea, e primar de 12 ani.

    În interviul acordat joi site-ului Ziaristii.com, Marcel Avram era bucuros că în ultimele 24 de ore nu se mai înregistrase niciun caz de infecție cu SARS-CoV-2 în localitatea pe care o păstorește. Dintr-un total de 52 de persoane infectate, 12 au fost deja vindecate și externate din spitale. Asimptomaticii sunt tratați la secția de Covid a Spitalului din Făget. Bolnavii cu simptome au ajuns la Lugoj și la Timișoara.

    Printre măsurile luate la nivel local pentru stoparea bolii se numără achiziționarea a 15.000 de măști și dezinfectarea tuturor spațiilor publice din oraș.

    „Au fost și două decese”

    Reporter: Care mai e situația la Făget?

    Marcel Avram: Lumea respectă măsurile. Străzile sunt aproape goale. Sunt mai goale decât în perioada stării de urgență. Nimeni nu iese afară la plimbare. Ies doar cei care au treabă. Oamenii au posibilitatea să meargă la serviciu, la cumpărături. Situația seamănă cumva cu cea din starea de urgență, doar că nu sunt măsurile chiar atât de restrictive. Se poate circula în interiorul localității fără acea declarație pe propria răspundere. De asemenea, există și motive justificate pentru care oamenii pot părăsi localitatea sau pot intra în localitate. Este vorba de transport de marfă, operatorii economici, cei care lucrează în altă parte. Ei pot părăsi Făgetul cu adeverință de la angajator. Sunt prioritare urgențele medicale, programările medicale.

    – Câte persoane sunt infectate?

    – Ultima dată erau 52 de persoane infectate, dintre care 13 au fost deja vindecate și externate din spital. Mai este vorba despre aproximativ 20 de persoane asimptomatice, care au stat 48 de ore la spital. Apoi, la decizia doctorului, au fost trimise acasă în izolare. Se tratează acolo.

    – Unde sunt cei mai mulți internați?

    – Spitalul nostru din Făget nu este unul de tip Covid, dar una dintre secții, cea de contagioase, unde li se făceau teste, s-a transformat într-una de tip Covid. Aici rămân doar cei asimptomatici. Restul au fost trimiși la Spitalul din Lugoj și la „Victor Babeș” din Timișoara.

    – Cum credeți că au contractat acest virus? De unde anume?

    – Din păcate, în prima săptămână, au apărut primele 10 cazuri. Pe urmă, chiar dacă au fost puși contacții direcți în izolare, era inevitabil să se întâmple ca o parte din membrii familiilor să se infecteze. Analiza celor de la DSP, trimisă la INSP, a stabilit că infecția s-a transformat într-una de tip comunitar. De aceea s-a propus această măsură de carantinare. Noi sperăm să nu mai apară atâtea cazuri. Ieri, spre exemplu (miercuri – n. red.), nu s-a mai înregistrat niciun caz în Făget. Au mai fost 7 persoane cu simptome: 5 au fost testate negativ, iar două pozitive. Dar aceste două persoane nu sunt din Făget, ci din alte localități. Vorbesc despre cei care au venit să se testeze la spitalul din Făget.

    – Au fost și cazuri grave?

    – Au fost și două decese. Din fericire, de-atunci nu ne-am mai confruntat cu cazuri deosebit de grave.

    – Ce măsuri ați luat pentru a proteja populația?

    – Am primit o parte din măști de la Consiliul Județean Timiș. Am început să le împărțim. Până vineri vom primi 15.000 de măști. Se fac peste tot dezinfecții. Am asigurat magazinele și farmaciile cu provizii, nu e nicio problemă. Oamenii conștientizează că nu e de glumit cu acest virus. Ne dorim să nu mai apară deloc cazuri în a doua perioada a carantinei, astfel încât să ieșim cât mai repede din această stare, să nu se mai prelungească.

    „Transmit tuturor românilor un mesaj simplu: să încercăm să ascultăm opinia specialiștilor. Dacă toți specialiștii merg într-o direcție, este greu de crezut că poate fi altfel” – Marcel Avram, primarul orașului Făget

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Finul Negoiță o pulverizează pe nașa Firea: “E foarte periculoasă. Minte cu o lejeritate dezarmantă. Îmi spunea să ne facem partid și să plecăm împreună din PSD”

    * Sondaj IMAS: PNL – 33,4%, PSD – 23,4%, USR-PLUS – 17,2%. Pro România scade sub 10%, ALDE se stinge