Etichetă: interviu

  • INTERVIU. „Imaginați-vă că ar fi trebuit s-o sune Dăncilă pe Merkel: «Bună ziua, Angela, sunt eu, Viorica»!”. Siegfried Mureșan despre negocierile pentru fonduri europene

    INTERVIU. „Imaginați-vă că ar fi trebuit s-o sune Dăncilă pe Merkel: «Bună ziua, Angela, sunt eu, Viorica»!”. Siegfried Mureșan despre negocierile pentru fonduri europene

    Siegfried Mureșan a făcut parte din rândul europarlamentarilor români care au anunțat fără rețineri marele succes obținut de România după Consiliul European de marți, 21 iulie. Acum este implicat direct în negocierile dintre Parlamentul UE și Consiliul UE, la finalul cărora opinia publică europeană așteaptă cu sufletul la gură o Rezoluție care să parafeze marea veste despre sumele imense pregătite de Bruxelles pentru protejarea țărilor europene afectate de criza actuală.

    România va primi o felie însemnată din tortul banilor UE pentru următorii 7 ani – aproximativ 80 de miliarde de euro. Este mai mult decât dublu față de cât am primit la precedentele exerciții bugetare multianuale! Într-un interviu pentru Lumealibera.ro și Ziaristii.com, europarlamentarul PNL/PPE a explicat cum a fost posibil acest rezultat.

    „România este marele câștigător al acestor negocieri”

    Reporter: Nici nu am aflat bine despre decizia-surpriză a Consiliului European, că liderii și europarlamentarii PSD s-au și grăbit să spună că e puțin, că se putea mai mult… Ce le răspundeți?

    Siegfried Mureșan: Ce vreți să le răspundem membrilor PSD care voiau s-o facă pe Viorica Dăncilă președintele României și s-o trimită tot pe ea la Bruxelles, să negocieze miliardele pentru România în ultimii ani? Imaginați-vă că ar fi trebuit s-o sune pe Angela Merkel și să-i spună „Bună ziua, Angela, sunt eu, Viorica…”. România nu ar fi obținut cu Viorica Dăncilă, cu un președinte PSD, suma de bani pe care a obținut-o astăzi. România n-ar fi obținut cu un Guvern PSD suma pe care am obținut-o astăzi. Și am să explic de ce. În ultimii ani, președintele Iohannis dădea o linie oficială a statului român în Consiliul European și miniștrii Guvernelor PSD negociau pe cont propriu, pe persoană fizică, în afara poziției oficiale a României, orice alte bazaconii. Aduceți-vă aminte când ministrul Teodorovici proteja paradisurile fiscale – și exemplele pot continua.

    – Și ce-a fost diferit de data asta? Ce-a fost nou după ce Dăncilă a plecat de la Palatul Victoria?

    – Acum s-a întâmplat un lucru nou: a fost pentru prima dată de când România a aderat la UE când miniștrii, prim-ministrul și președintele au vorbit aceeași limbă, au tras în aceeași direcție și rezultatul s-a văzut (în succesul finanțării imense obținute marți, în Consiliul European – n. red.). Față de toate celelalte țări din Europa Centrală și de Est, România este marele câștigător al acestor negocieri. Ungaria, Polonia au avut reduceri la fondurile structurale și de coeziune, banii de autostrăzi, în timp ce România a primit finanțări în creștere. Am reușit să apărăm și banii pentru fermieri, banii din planul de redresare al Uniunii Europene…

    „Aceste fonduri europene vor fi folosite, de fapt, pentru a finanța Planul de Relansare al Guvernului României”

    – Care să fie, deci, secretul acestui ultim rezultat?

    – Putem discuta totul în detaliu, dar ce e clar este că România este unul din marii câștigători ai acestor negocieri tocmai fiindcă miniștrii de resort, pe felia lor, au pregătit negocierile bine, premierul Ludovic Orban de asemenea s-a implicat în multe discuții bilaterale. Dar esențială a fost o întâlnire, pe 1 februarie 2020, în Portugalia, unde țările care doresc în continuare o politică amplă de coeziune a UE s-au pus de acord, au apărat această politică, premierul Orban a fost acolo, iar rezultatul s-a văzut acum, în Consiliul European.

    – Cum au decurs negocierile?

    – Chiar dacă unele țări au avut un buget mai mic, au avut tăieri la buget, am reușit să apărăm politica de coeziune, Politica Agricolă Comună, acestea fiind totodată și obiectivele principale ale României declarate public, în mod transparent, de președintele României, înainte de începerea negocierilor. Vom primi peste 45 de miliarde de euro, bani din bugetul tradițional al UE, și peste 33 de miliarde de euro din Planul de Redresare Economică al UE, plan care este în deplină concordanță cu Planul de Relansare anunțat de Guvernul României. Aceste fonduri europene vor fi folosite, de fapt, pentru a finanța Planul de Relansare al Guvernului României.

    – Dar nu vă temeți că, în ciuda succesului evident repurtat de România la aceste negecieri – și aici e meritul tuturor forțelor pro-europene din Parlamentul European -, în țară va conta mai mult discursul populist, antieuropean, conspiraționist? Asta, apropo și de criza Covid-19, produsă tocmai de cei care vă acuză că puteați obține mai mult.

    – Oamenii trebuie să știe adevărul: pentru următorii 7 ani, România va primi 80 de miliarde de euro fonduri europene, față de 45 de miliarde de euro, în ultimii 7 ani, și de 30 de miliarde de euro, în perioada 2007-2013. Acestea sunt cifrele, acesta este adevărul. Primim mai mulți bani decât am primit oricând.

    „Dacă reușim să construim autostrăzi, să modernizăm căile ferate, să îmbunătățim infrastructura la sat, atunci vor veni investitori, se creează locuri de muncă bine plătite”

    – Ce facem cu banii? Îi putem atrage?

    – Pentru ce vom folosi aceste sume? Pentru modernizarea României. Dacă reușim să construim autostrăzi, să modernizăm căile ferate, să îmbunătățim infrastructura la sat, atunci vor veni investitori, se creează locuri de muncă. Oamenii vor avea locuri de muncă stabile și bine plătite. Vom beneficia de o creștere a salariilor, fiindcă dacă discutați cu Dacia Pitești sau cu Ford Craiova, vă vor spune foarte clar următorul lucru: construcția unui automobil Ford costă la fel de mult în Craiova ca și în Germania, Spania sau în altă țară membră UE din punct de vedere al tehnologiei, roboții sunt la fel peste tot. Diferența este următoarea: în România, costul este mai mic cu forța de muncă, dar este mai mare costul de transport din cauza lipsei autostrăzilor.

    – Și cum vor simți oamenii, angajații, avantajul fondurilor Europei?

    – Aceștia sunt bani gratis, care, folosiți pentru modernizarea infrastructurii rutiere și feroviare, vor duce automat la creșterea de salarii, la crearea de locuri de muncă. Salarii mai mari înseamnă mai mulți bani la buget pentru investiții în școli, în spitale, pentru plata pensiilor, a salariilor. Evident că și noi ne dorim creșteri de pensii, și e un lucru pe care acest Guvern îl va face, dar vă spun că este foarte bine că avem acum un Guvern care va folosi responsabil fondurile europene. Liviu Dragnea e anchetat de OLAF pentru frauda de la Tel Drum, după ce au blocat mari proiecte pe fonduri europene.

    „E bine că oamenii politici care au fraudat sau deturnat fondurile europene sunt departe de actul guvernării la ora actuală”

    – Ce garanții avem că, fără cei ca Dragnea, va fi mai bine la acest capitol al absorbției de fonduri europene?

    – După 6 ani de guvernare PSD, am avut doar 17% absorbție de fonduri UE pe mari proiecte de infrastructură. Ele veniseră doar acolo unde au existat primari și președinți de consilii județene capabili să atragă aceste fonduri. Cluj, Oradea, Brașov, Sibiu, Alba Iulia, Timișoara sunt orașe a căror față s-a schimbat prin absorbția de fonduri europene în ultimii ani. La nivelul Guvernului, după trei ani de guvernare PSD, nu s-a făcut nici măcar un kilometru de autostradă pe fonduri UE. Doar un singur mare proiect pe acest gen de finanțare: podul peste Dunăre de la Brăila, în rest nimic, nimic!

    – PSD a promis 8 spitale regionale și n-a făcut niciunul…

    – Legat de spitalele regionale… În numai 6 luni de guvernare liberală, am depus proiectele pentru trei spitale regionale: Iași, Cluj, Craiova. Unul a fost aprobat deja de Comisia Europeană. De aceea e important ca în perioada următoare, când vom avea mai multe fonduri ca niciodată, să avem un Guvern care să știe să atragă acești bani și să-i folosească pentru modernizarea României. Trebuie absorbite fondurile europene pe perioada 2014-2020, pe care, printr-o derogare, avem dreptul să le absorbim până la finalul anului 2023 și în paralel să începem absorbția noilor bani. Deci, e bine că oamenii politici care au fraudat fondurile europene sau au folosit banii UE pentru pomeni electorale sunt departe de actul guvernării la ora actuală.

    (Va urma)

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU-EVENIMENT. Andreea Esca, în lacrimi: „Am fost infectați eu, soțul meu și fiul nostru. Mi-am pierdut complet gustul și mirosul, nu mai simțeam usturoiul și parfumurile tari”

  • INTERVIU-EVENIMENT. Andreea Esca, în lacrimi: „Am fost infectați eu, soțul meu și fiul nostru. Mi-am pierdut complet gustul și mirosul, nu mai simțeam usturoiul și parfumurile tari”

    20 de minute – atât a durat interviul-eveniment difuzat luni seara de Pro TV: Andreea Esca în dialog cu colegul ei Cosmin Stan. Andreea a spus că au fost infectați cu coronavirus și internați la Spitalul Victor Babeș din București trei din cei patru membri ai familiei sale: Andreea (46 de ani), soțul Alexandre (50 de ani) și fiul Aris Melkior (16 ani). Doar fiica lor, Alexia (19 ani), a scăpat nevirusată, pentru că nu locuiește cu ei. Acum, toți au un test negativ, dar vor mai face un test de confirmare peste câteva zile.

    Pe aproape întreg parcursul interviului, Esca s-a emoționat și a plâns. Ea regretă că ”a lăsat garda jos” și nu a fost și mai severă în respectarea regulilor de distanțare la petrecerea din Olimp, unde au participat zeci de vedete la inaugurarea unui hotel.

    VIDEO: 13 din cele 20 de minute ale interviului

    VIDEO: Aici puteți vedea interviul integral al Andreei Esca

    Andreea spune că primul confirmat cu Covid-19 a fost soțul ei, Alex, apoi fiul Aris.

    Ea a povestit și cum, după un prim test negativ, și-a dat seama că a luat nenorocitul virus: gătea cartofi cu usturoi, dar nu simțea mirosul usturoiului. Apoi a încercat cu câteva parfumuri tari: nimic! A verificat și gustul: îl pierduse și pe acesta. A dat fuga să facă un nou test și bănuielile s-au confirmat: era pozitivă.

    Principalele declarații ale Andreei Esca

    Andreea, Alex, Aris și Alexia

    • „Lucrurile au fost foarte complicate. Primul care s-a îmbolnăvit a fost soţul meu, Alex. Avea febră foarte mare de două zile. Am crezut că este o problemă gastrică. Era a treia zi în care făcea febră mare, de 40 de grade. Atunci ne-am panicat şi am chemat Salvarea. Ne-am făcut testul – el a ieşit pozitiv, eu am ieşit negativ.”
    • „Imediat, Alex a fost dus la spital, eu am hotărât să rămân în izolare şi să-l testăm şi pe băiatul nostru, Aris. A ieşit cu un rezultat pozitiv și el, deși nu avea niciun simptom semnificativ.”
    • „A doua zi, l-am internat şi pe Aris. Şi-a făcut testul şi Alexia, care nu locuieşte cu noi, şi a ieşit negativ.”
    • „Alex și Aris s-au internat imediat la «Victor Babeş», în Bucureşti.”

    Andreea Esca și fiul ei, Aris Melkior

    „Făceam niște cartofi cu usturoi”

    • „La mine, simptomele au apărut după vreo 5 zile. Mă miram că eu nu am, mi se părea ciudat, doar trăiam în aceeași casă. N-am apucat să se împlinească cele 7 zile ca să fac noul test. Făceam mâncare, niște cartofi cu usturoi, şi mi-am dat seama că nu simt mirosul usturoiului. Iniţial, am crezut că mi se pare. Am testat parfumuri puternice şi mi-am dat seama că nu simt nimic. Am început să gust câteva alimente – îmi pierdusem şi gustul. Mi-am dat seama că am virusul şi am făcut testul mai repede decât era prevăzut. Aveam şi roşu în gât, dar eu nu m-am speriat foarte tare, pentru că fac foarte des roșu în gât.  M-am dus imediat la spital, la «Victor Babeş».”

    „Nu mai pot, este groaznic, cred că aşa arată iadul”

    • „Soţul meu a făcut cea mai gravă formă dintre noi. L-au dus la Terapie Intensivă. S-a dărâmat cerul peste mine, simţeam că leşin, nu înțelegeam cum a reușit să cedeze organismul unui om puternic, sănătos. Alex e un om care face sport, nu fumează, are 50 de ani.”
    • „Plămânii lui au fost foarte afectați într-un timp foarte scurt. A ajuns foarte repede la Terapie Intensivă, unde a stat foarte multe zile și a avut nevoie de ventilație mecanică non-invazivă. Îmi spunea tot timpul: «Nu mai pot, este groaznic, cred că aşa arată iadul».”
    • „Situaţia se agrava, din păcate, şi mi-a scris la un moment dat un mesaj: «Nu ştiu ce să fac, mi-e foarte rău, mi se propune să fac o transfuzie cu plasmă. Avea dubiile lui, dar am zis «da, hai să facem asta». Ceea ce s-a întâmplat. A fost decizia corectă, trebuia să avem încredere în medici. Starea lui de sănătate a început să se îmbunătăţească considerabil.”

    Andreea Esca și soțul ei, Alexandre Eram

    „Noaptea se auzea un om care implora divinitatea şi cerea ajutor”

    • „Fiecare om are o limită a lucrurilor pe care le poate duce. Eu atât am putut să duc. Nu sunt Dumnezeu, nu sunt un robot, sunt un om. Un om care face greşeli, care poate să păţească orice. Un om care are limite. Şi probabil că asta a fost limita mea.”
    • „Am considerat că prioritar pentru mine era să mă ocup de sănătatea familiei mele, apoi să explic ce s-a întâmplat. Fiecare om cred că are limitele lui şi vreau să le mulţumesc acelora care m-au privit ca pe un om.”
    • „Nu e niciun mister, nu e niciun secret, nu e nicio ruşine. Doar că nu mă simţeam în stare să dau declaraţii.”
    • „Nu am luat legătura deloc cu Alex cât am fost internați amândoi în spital. Am trecut să-l văd când am plecat, pentru că era la alt etaj. Eram impresionată. Noaptea se auzea un om care implora divinitatea şi cerea ajutor tot timpul, se auzea strigătul acestui om. Şi soţul meu îl auzea. Este impresionant şi incredibil cât de repede poţi să te transformi şi cât de repede te poţi deteriora de la acest nemernic de virus.”

    Andreea și fiica ei, Alexia

    „Habar nu avem de unde ne-am îmbolnăvit”

    • „Habar nu avem de unde ne-am îmbolnăvit. Ne-am tot gândit. Nu cred că este legat de acea petrecere de pe litoral, până astăzi niciun participant de acolo nu a fost depistat pozitiv. Cred că este important însă de ştiut că putem lua oricare dintre noi, de la oricine. Ne-am protejat foarte mult, am fost atenţi la multe lucruri, dar, repet, suntem oameni și greșim.”
    • „Am participat la acea petrecere pentru că a fost în aer liber, au fost luate toate măsurile pentru a fi cât mai în siguranţă, nu s-a ţinut nimic în interior. Am purtat măşti atât eu, cît şi prietenele mele. Dar da, poate au existat momente când am lăsat garda jos. Şi da, nu este momentul să o facem.”
    • „Eu, ca un om oarecare, poate am avut reacţia unui om normal care s-a săturat de stat în casă. Aceste mici neglijenţe pe care le fac oamenii, aşa ca mine, ne pot costa viaţa.”

    „Regret că am lăsat garda jos în câteva momente”

    • „Acum suntem bine, suntem cu toții negativi. Alex va mai sta câteva zile în spital, încă oboseşte foarte tare imediat. Nu a existat zi în care să nu aibă nevoie de oxigen. Deocamdată nu poate avea o activitate normală. Cred că a slăbit vreo 8 kilograme.”
    • „Le suntem recunoscători tuturor medicilor de la «Victor Babeş», unde am fost cu toţii de la început.”
    • „Regret că am lăsat garda jos în câteva momente. Nu mă simt extrem de vinovată, pentru că ştiu că am făcut mult mai mult poate decât alţii ca să mă protejez. Deşi ştiu că nu sunt perfectă, poate ar fi trebuit să fac mai multe eforturi pentru a atinge perfecţiunea.”
    • „Mesajul meu pentru public este: nu lăsaţi garda jos! Cu siguranţă, virusul există. Medicii şi specialiştii încearcă să găsească un vaccin, să ne salveze. Să avem încredere în medici şi în Dumnezeu!”

    Alex, Alexia, Aris și Andreea, în vremuri fericite

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • ANP: Liviu Dragnea a încălcat regulamentul prin interviul acordat, fără aprobare, fostei sale consiliere Anca Alexandrescu

    Interviul acordat joi de Liviu Dragnea fostei sale consiliere Anca Alexandrescu nu a avut aprobarea directorului Penitenciarului Rahova, deci a încălcat regulamentul valabil în penitenciarele din România.

    Printr-un comunicat emis joi, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat că interviul lui Liviu Dragnea, difuzat de Realitatea Plus, a fost fără acceptul conducerii Peitenciarului Rahova.

    Vineri, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Tiberiu Ungureanu, a dispus Direcţiei Inspecţie Penitenciară continuarea şi aprofundarea verificărilor iniţiate joi. Scopul investigației este acela de a lămuri eventualele complicități, între angajați ai Penitenciarului Rahova și deținutul Liviu Dragnea, care au făcut posibil dialogul dintre fostul șef al PSD și fosta sa consilieră.

    Directorul ANP a făcut, prin intermediul Agerpres, următoarele precizări: „În completarea informaţiilor privind rezoluţia de analizare a documentelor care au stat la baza acordării unei comunicări online la nivelul unei unităţi subordonate, precizăm faptul că directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a dispus Direcţiei Inspecţie Penitenciară continuarea şi aprofundarea verificărilor iniţiate în data de 25.06.2020”.

    Dialogul dintre Anca Alexandrescu și Liviu Dragnea a fost înregistrat joi dimineață și difuzat de Realitatea Plus în două părți – în după-amiezele de joi și vineri.

    Liviu Dragnea este întemnițat la Rahova din 27 mai 2019.

    Comunicatul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP)

    „Având în vedere vehicularea în spațiul public a unor informații privind intermedierea unor comunicări între reprezentanți mass-media și persoane private de libertate, precizăm:

    Începând cu data de 16.03.2020, odată cu decretarea stării de urgență pe teritoriul României, și până la momentul prezentei, Administrația Națională a Penitenciarelor nu a aprobat solicitări de intervievare a unor persoane private de libertate, indiferent de forma de materializare indicată de petent (fizic/online).

    În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 și, implicit, pentru protejarea vieții, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor custodiate, se menține rezoluția amânării punerii în practică a cererilor având acest obiect, prin limitarea interacțiunii cu terți din exteriorul mediului carceral, până la stabilizarea contextului epidemiologic.

    Potrivit regulamentului, «directorul penitenciarului poate aproba întâlniri între reprezentanții mass-media și deținuți, cu acordul scris al acestora, în condițiile art. 59, alin. (5) din Lege, fără afectarea activităților zilnice și a procesului de reintegrare socială» şi, de asemenea, «directorul penitenciarului stabilește regulile pentru desfășurarea întâlnirilor care trebuie respectate de deținut și reprezentanții mass-media».”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Primul interviu dat de Liviu Dragnea din pușcărie. Minciuni enorme și o amenințare: „Este doar începutul!”

  • L-am revăzut pe dracu’. Du-te dracu’, drace!

    L-am revăzut pe dracu’. Du-te dracu’, drace!

    După 13 luni, a vorbit din nou Liviu Dragnea. Ce oroare! Ce senzație de întoarcere în coșmarul de care abia scăpasem!

    Am fost curios să văd ce spune după un an și ceva de meditație. S-o fi schimbat vreun pic? O avea vreun regret pentru ce a făcut? O fi măcinat de sentimentul vinovăției? L-o străbate vreun fior de bună-credință?

    Da’ de unde?! Am văzut aceeași canalie infectă, același mafiot fără scrupule, aceeași carne stricată.

    Minciunile scârboase au țâșnit din gura lui exact ca pe vremuri, când în aceeași gură storcea roșia patrioată, la televizor, ca să nu fie otrăvit de Europa cu chimicalele sale.

    A spus, Dragnea porcul, că-l suna Kovesi pe Coldea și-i spunea că-l bagă la pușcărie pe Dragnea – porcul – pentru că a îndrăznit să meargă la Gâdea și să ia apărarea Antenei 3. Cică i-a spus Coldea lui, porcului. Nimeni nu confirmă, e suficient că gârluie porcul. Sau coicăie, cum se zice la noi, la olteni.

    L-am regăsit intact pe Dragnea derbedeul în lamentarea ironic-ticăloasă: „În dosaru’ ăsta, cu Teldrumu’, eu nu prea știu de ce sunt acuzat. E vorba de două drumuri… Am înțeles că ar fi rămas doar un drum în dosar, dar o să văd mâine… Drumurile există! Deci, practic, eu sunt acuzat că în timpul mandatului meu s-au făcut două drumuri”.

    L-am regăsit plenar pe Dragnea mitomanul, în afirmația voluntară, nici măcar provocată: „Ceea ce am promis în 2016 s-a îndeplinit. Ceea ce am trecut în programul de guvernare s-a îndeplinit”. Sută la sută, nimic lăsat nerezolvat! Zero spitale regionale, din 8 promise, înseamnă exact 100%. Autostrăzile – 100%. Școlile, creșele, grădinițele – 100%. Investițiile – 100%. Voi înțelegeți că nimic nu e sub sută la sută?!

    În realitate, doar hoția a atins – și pe alocuri a depășit – 100%. Și salariile camarilei PSD au fost mărite peste 100%. Programul de guvernare a fost îndeplinit!

    Apoi apare Dragnea mafiotul, cel care amenință, intimidează, recurge la șantaj. O mostră de gangsterism, în acest dialog:

    Anca Alexandrescu: „Am văzut că Vasile Dâncu va fi adus cu mandat într-un dosar legat de dvs., cu Teldrum. Poate că-l vor aduce să dea declarații, să se delimiteze de dvs.?

    Liviu Dragnea: Eu sper să nu! Dar chiar nu am de unde să știu nici ce gânduri are, nici ce obiective are… În schimb, eu… indiferent ce a spus el, eu nu mă dezic de el. 

    Cu Dragnea ticălosul ne întâlnim în fiecare minut din „interviu”. Mai ales când el încearcă să-l acopere pe Dragnea hoțul. Iată cum explică el faptul că va fi inculpat în dosarul Teldrum, în care au fost prăduite peste 20 de milioane de euro din fonduri europene: „Între timp, stând aicea, probabil că am făcut ceva prostii pe la garaj și trebuie să fiu inculpat”. La garajul Penitenciarului Rahova se referă, unde… „mai o mașină de reparat, mai o sudură, mai de făcut o scară, o poartă…”

    În șueta dintre Liviu Dragnea și fosta lui consilieră, care nu i-a pus nicio întrebare esențială, l-am revăzut pe dracul. Era neschimbat, doar că avea căști la urechi. Dracul în persoană, dracul drac.

    Du-te dracu’, dracule!

    ————————————

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    EDITORIALE DE GRIGORE CARTIANU:

    * Nu e vierme, e limbric

    * Alexandra trăiește. Sorinei i-a fost luat un rinichi. O lume paralelă, clădită de ticăloși pentru proști

    * Adio, Radu Moraru! Să fii iubit… de medici, că ai mare nevoie! Gânduri la despărțirea de Nașul TV

  • VIDEO. Primul interviu dat de Liviu Dragnea din pușcărie. Minciuni enorme și o amenințare: „Este doar începutul!”

    Premieră mediatică la Realitatea Plus: Liviu Dragnea a acordat primul său interviu din închisoare, la un an și o lună de la încarcerarea sa (produsă pe 27 mai 2019).

    Interviul a fost realizat, prin Skype, de Anca Alexandrescu, fostă consilieră a lui Dragnea, rămasă mare admiratoare a marelui infractor (se vedea după privirea ei galeșă, dar și prin cuvintele languroase). „Mi-a fost dor să vă văd!”, a fost prima ei „întrebare”.

    Previzibil: Liviu Dragnea a pozat în victimă a „statului paralel”, așa cum o făcea și când călărea barbar România și obscen PSD-ul.

    De data asta, a adus însă și o noutate: atacuri și o nuanță de șantaj la adresa unor PSD-iști neputincioși și nerecunoscători. N-a făcut excepție actuala conducere a partidului, Marcel Ciolacu – Paul Stănescu.

    Pușcăriașul a anunțat că mâine va fi audiat și pus sub acuzare în dosarul Teldrum.

    În rest, afirmații de mitoman:

    • a fost condamnat „total nevinovat”;
    • e „târât” în dosarul Teldrum „pentru că a făcut două drumuri” (nu pentru că a furat!);
    • Kovesi îl suna pe Coldea ca să-l amenințe cu pușcăria pe Dragnea.

    În discuția care a urmat difuzării interviului, în studioul Realitatea Plus, Anca Alexandrescu a făcut un anunț cu iz de șantaj: „După ce am făcut interviul, Liviu Dragnea m-a rugat insistent… m-a sunat și m-a rugat să spun public că e doar începutul!”.

    VIDEO: Interviul lui Liviu Dragnea, la Realitatea Plus

    Primul interviu al pușcăriaului Liviu Dragnea

    „Uite, pe-aici, cu ceva treabă pe la garaj, pe la Rahova. Mai o mașină de reparat, mai o sudură, mai de făcut o scară, o poartă…”

    Reporter (Anca Alexandrescu): Mi-a fost dor să vă văd!

    Liviu Dragnea: Și mie mi-a fost dor. Păi, ce să fac, Ancuța? Uite, pe-aici, cu ceva treabă pe la garaj, pe la Rahova. Mai o mașină de reparat, mai o sudură, mai de făcut o scară, o poartă…

    Reporter: Sunteți bine?

    Liviu Dragnea: Sunt bine, nu… n-am probleme. Nici probleme de sănătate… M-am tăiat la o mână, a trecut, s-a reparat…

    Reporter: Am văzut în presă, că a fost știre-vedetă. De fapt, tot ce faceți… imediat presa reacționează. Am văzut că e un interes deosebit.

    Liviu Dragnea: Păi, cred că e un interes deosebit. Eu acuma mărturisesc nu urmăresc presa…

    Reporter: Păi, știu… Noi am mai vorbit și mi-ați spus că nu vă mai interesează politica. Și nu înțeleg de ce toată agitația asta în jurul dvs. Sunteți de un an de zile acolo și lumea se agită. Am văzut că și pe Irina au atacat-o… Ce i-a apucat?!

    Dragnea: Acuma, tu știi că actuala putere – această forță politică, indiferent ce lideri au avut la un moment dat -, ei au mers în toate campaniile… și când au câștigat, au câștigat doar pe un mesaj anti-cineva. Sunt convins că și acum vor merge pe un mesaj anti-cineva. E greu să meargă cu mesaj anti-PSD, pentru că PSD nu mai e perceput ca partid de forță și opoziție foarte serioasă. Din moment ce le-a reușit o rețetă… și să mă demonizeze… de ce să nu mai încerce încă o dată? Adică să construiască anti-mine.

    „Nu m-au îngenuncheat și nu m-au frânt”

    Reporter: Eu vă cunosc foarte bine și știu că… Vă văd că zâmbiți, dar nu e zâmbetul dvs.

    Dragnea: Anca, să nu uităm unde sunt! Oricine zâmbește aici, zâmbește amar. Dar asta nu înseamnă că m-au îngenuncheat sau că m-au frânt. Asta nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla. Cu toate că ei, tot anul ăsta, nu m-au lăsat în pace. M-au condamnat total nevinovat, m-au adus aici și… «gata, domn’e, l-am scos din viața politică și e suficient». Nu! A fost doar un simplu fapt că într-un an și o lună – au trecut 13 luni – eu n-am avut voie să vorbesc cu presa.

    Reporter: Dar de ce nu vă lasă? Că și noi am făcut solicitări…

    Dragnea: Revin tot la realitatea politică…

    „Iohannis nu are acum un adversar care să-i combată toate accesele și atitudinile dictatoriale”

    Reporter: Păi, vă dați seama, după atâția ani, cum să nu vorbim și puțină politică?! Mi-e dor să vorbesc cu dvs. despre politică!

    Dragnea: Anca, nu țin neapărat să supăr pe cineva, să jignesc pe cineva, dar Iohannis nu are acum un adversar care să-i combată toate accesele și atitudinile dictatoriale. Și… de ce să iasă unul în piață și să vorbească săptămânal la televizor, să arate niște lucruri evidente? Și atunci mi se ia dreptul la comunicare, de a vorbi liber pentru a nu deranja. Acum, majoritatea îi ciugulesc din palmă – și lui, și Guvernului. Mai apar din când în când niște semne, niște acțiuni destul de timide, de contre, de a nu fi de acord, dar în final toată lumea devine înțeleaptă și cu multe plecăciuni se merge înainte spre ce? Spre o sitiuație destul de rea.

    „Primele prezentări despre statul paralel mi le-a făcut prietenul meu Vasile Dâncu”

    Reporter: Nu vreau să vă supăr, dar Vasile Dâncu… ați spus că vă e prieten… A zis într-un interviu cu Cristoiu că dvs. erați foarte speriat și obsedat de problema pe care o aveați și de asta s-a distrus partidul, că dvs. aveați senzația că nu era corectă condamnarea… și că aveați niște consilieri care vă alimentau că premierii erau acaparați ușor-ușor de statul paralel… și trăiați cu obsesia asta. Totuși, de la un prieten să auzi așa ceva… e ciudat!

    Dragnea: Eu n-am citit interviul, mi-a citit Irina. Eu îmi asum faptul că l-am considerat unul din cei mai buni prieteni, am ținut enorm la Vasile Dâncu. Și mă și feresc să vorbesc urât. Dar atunci am avut, așa, niște reacții destul de interesante, în discuțiile cu Irina. Eu vreau să spun că primele prezentări despre statul paralel mi le-a făcut prietenul meu Vasile Dâncu, primele explicații despre acest sistem ocult. Reieșea din discuțiile dese pe care le avea cu băieții de la SRI – cu Maior, Coldea și alții. Ceea ce mi-a spus el inițial s-a adeverit, nu mi-a spus lucruri nerealiste sau care nu aveau efectiv o reprezentare în realitate. El mi-a povestit – ulterior, el a fost confirmat și de Coldea – că… într-o seară eu am fost cu Tăriceanu la Antena 3, chiar în seara zilei în care a fost ANAF-ul peste Antena 3, să-i scoată din sediu. Era multă adrenalină atunci… Ei erau împreună, se uitau la emisiune…

    „Doamna Kovesi l-a sunat pe domnul Coldea și i-a spus că o să-mi arate ea mie, că o să mă târască în pușcărie și pe mine, și pe soție”

    Reporter: El cu domnul Coldea?

    Dragnea: Da, se uitau la mine. Și, în timpul emisiunii, doamna Kovesi l-a sunat pe domnul Coldea, foarte nervoasă, și îi spunea că o să-mi arate dumneaei mie, că o să mă târască în pușcărie și pe mine, și pe soție… cum îmi permit eu să merg și să apăr Trustul Intact, care e împotriva dumneaei… Ulterior, și Florian Coldea mi-a confirmat acest telefon nervos. Multe alte discuții care aveau loc, de exemplu – în dosarul meu cu Referendumul. O mizerie politică de la un cap la altul. Am avut multe discuții în care Vasile Dâncu, care era prietenul meu, era foarte revoltat și îi certa destul de serios pe cei de la SRI, discutând destul de deschis faptul că e un dosar politic și că trebuie să înceteze practicile astea în care SRI se implică în viața politică și în acțiunile Justiției.

    „Eu, practic, sunt acuzat că în timpul mandatului meu s-au făcut două drumuri”

    Reporter: Poate are legătură cu… Am văzut că Vasile Dâncu va fi adus cu mandat într-un dosar legat de dvs., cu Teldrum. Am văzut că s-a dezgropat subiectul ăsta. Poate că-l vor aduce pe Vasile Dâncu să dea declarații, să se delimiteze de dvs.?

    Dragnea: Eu sper să nu! Dar chiar nu am de unde să știu nici ce gânduri are, nici ce obiective are… În schimb, eu… indiferent ce a spus el, eu nu mă dezic de el. (…) Vorbeați de dosare… Mâine sunt citat la DNA, de exemplu!

    Reporter: În ce dosar?

    Dragnea: În dosarul ăsta, cu Teldrumu’, care brusc, după trei ani de zile, este pus din nou pe tapet, înainte de campania electorală, ca să se dezbată despre acest dosar… Nu prea știu de ce sunt acuzat. E vorba de două drumuri… Am înțeles că ar fi rămas doar un drum în dosar, dar o să văd mâine… Drumurile există! Deci, practic, eu sunt acuzat că în timpul mandatului meu s-au făcut două drumuri.

    „Ceea ce am promis în 2016 s-a îndeplinit! Ceea ce am trecut în programul de guvernare s-a îndeplinit!”

    Reporter: Da, da, da…

    Dragnea: Și domnul Șova (Dan Șova – n. red.), de exemplu, s-a trezit și dumnealui… spera să nu fie condamnat… s-a trezit și el că trebuie să facă niște denunțuri… și bineînțeles că vrea și el să dea testul cu detectorul de minciuni. Și după ce s-a întâmplat cu Nițulescu, după ce inițial a zis «Da», în fața aparatului a zis că renunță și nu mai vrea să dea test. Asta doar așa, ca niște informații… Deci, mâine o să fiu la DNA, sunt citat…

    Reporter: Vă așteptați la vreo decizie, mâine, la DNA? Că văd ca există un interes deosebit și pentru dvs., și pentru Irina. Am văzut că a fost subiect de presă săptămâna asta.

    Dragnea: Da, am văzut și eu, acum, și chestia asta cu Irina. Nu e persoană publică, n-are nicio obligație să dea informații… Nu știu.. o să spună și ea la un moment dat. Eu cred că disperarea e destul de mare dacă au ajuns să se ia de nimic – că părinții ei au avut un apartament pe care l-au vândut. Uite, revin puțin la ce a spus prietenul meu Vasile (Dâncu – n. red.): ceea ce am promis în 2016 s-a îndeplinit! Ceea ce am trecut în programul de guvernare s-a îndeplinit!

    „Mă cheamă să-mi aducă la cunoștință calitatea de inculpat în dosarul Teldrum. Probabil că am făcut ceva prostii pe la garaj și trebuie să fiu inculpat…”

    Reporter: Nu vreau să încheiem discuția de astăzi într-un ton pesimist, dar pentru că mi-ați spus ce mi-ați spus, vă aștepți ca în perioada următoare să fiți folosit în campania electorală? Și vă așteptați să vi se întâmple și altceva – în dosarul Teldrum, de exemplu?

    Dragnea: Păi, nu știu… Pe citație scrie mă cheamă să-mi aducă la cunoștință calitatea de inculpat.

    Reporter: Păi, erați suspect până acuma!

    Dragnea: Păi, da… Între timp, stând aicea, probabil că am făcut ceva prostii pe la garaj și trebuie să fiu inculpat… Ăăăăă… sigur că o să fiu folosit, clar o să fiu folosit. E străvezie strategia, e limpede. Nu s-a mai operat de mult în dosarul ăsta. Eu chiar i-am spus Irinei că în această vară vor ieși pe piață cu ceva, eventual cu Teldrum, pentru că nu au ce să spună.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

  • INTERVIU. Daniel Funeriu: „Ponta e cel mai toxic personaj pentru România de azi. «Epoca Ponta» ne-a distrus mai rău decât «epoca Dragnea»”

    Daniel Funeriu, fost ministru al Educației în Guvernul Boc, declară, într-un interviu acordat site-ului Ziaristii.com, că guvernarea lui „dottore” Ponta a fost mai dezastruoasă chiar și decât „epoca Dragnea”. „Ponta a săpat la temelia marilor sisteme din România: educație, sănătate, justiție”, spune Funeriu.

    Este una dintre cele mai autorizate voci din România pentru a vorbi despre situația catastrofală în care ne-a adus PSD din 2012 încoace.

    N-a absolvit școli virtuale, la fără frecvență sau particulare, fără acreditare, așa cum au făcut-o mulți aleși ai neamului.

    În schimb, și-a croit o carieră remarcabilă în Franța, unde a îndrăznit să „fugă” în cea mai cruntă perioadă a dictaturii comuniste. În 1988, la doar 17 ani!

    Iată cine e Daniel Funeriu, cel care, în mandatul de ministru al Educației, s-a luptat din răsputeri să-i demaște pe toți plagiatorii de talia lui Ponta și să anihileze fabricile de diplome false. 

    Daniel Funeriu – primul timișorean care și-a luat doctoratul cu un laureat al Premiului Nobel, cu summa cum laude

    * Cât timp a fost licean la Colegiul Bănățean din Timișoara, a obținut mai multe premii naționale și internaționale la chimie.

    * În anul 1989, a luat premiul 2 la Olimpiada de Chimie a Franței.

    * A absolvit Universitatea din Strasbourg ca șef de promoție.

    * A fost primul timișorean care și-a luat doctoratul cu un laureat al Premiului Nobel, cu summa cum laude.

    * În 1990, pe propria cheltuială, a dus în Franța timișoreni răniți în timpul Revoluției din 1989. „În loc să-și piardă picioarele, au fost vindecați. Și n-aveam decât 19 ani, nu eram bogat”, mărturisește Funeriu.

    * Se trage dintr-o familie de intelectuali; părinții săi au studiat Literele la Universitatea din Timișoara.

    Dușman declarat al plagiatelor din doctoratele politicienilor

    * „Am curăţat, din postura de ministru, cu preţul distrugerii mele mediatice, crusta de impostură reprezentată de frauda la Bacalaureat şi plagiatele din doctoratele politicienilor”.

    * „Sunt, probabil, singurul timişorean care are o lege, lăudată de Comisia Europeană, care îmi poartă numele”.

    * „Sunt unul dintre timişorenii care au publicat articole ştiinţifice în marile jurnale ale lumii”.

    * „Am adus României cea mai mare realizare ştiinţifică din istoria ei: laserul de la Măgurele”.

    * „Am semnat din postura de ministru construcţia a patru institute de cercetare în Timişoara, precum şi alocări substanţiale prin care Universitatea Politehnica Timișoara a reuşit să finalizeze şantierul bibliotecii”.

    * „Am adus onoare Timişoarei şi României şi când am lucrat în mari universităţi din Franţa, şi în SUA, şi în Japonia sau Germania”.

    „Nu-i putem împiedica pe cei care au comis un furt intelectual să fie aleși primari sau deputați, dar putem să-i împiedicăm să fie miniștri sau premieri”

    Reporter: Domnule ministru, cum vi se pare faptul că Victor Ponta poate candida fără probleme la alegerile prezidențiale din anul 2024, deși e un plagiator dovedit cu acte? E normal să fie așa? Cum ne poate reprezenta în fața lumii întregi un astfel de „președinte”? 

    Daniel Funeriu: Candidatura e un drept fundamental, care e restrâns pe perioadă limitată doar în cazul condamnărilor penale. Ponta e cel mai toxic personaj politic în viață din România. Problema nu e candidatura lui, ci faptul că unii oameni l-ar mai vota. Se pare că oamenii nu au înțeles încă un aspect: că votând proști, ai parte de decizii proaste.

    – N-ar trebui să se dea o lege care să nu mai permită unor asemenea persoane să ocupe funcții înalte în aparatul de stat sau să candideze pentru orice post plătit din banii contribuabililor? 

    – Nu se poate restrânge dreptul de a candida, pentru că e un drept constituțional. Se poate însă restrânge dreptul de a fi numit. Altfel spus, nu-i putem împiedica pe cei care au comis un furt intelectual să fie aleși primari sau deputați, dar putem să-i împiedicăm să fie miniștri sau premieri.

    – În peisajul politic românesc există foarte mulți demnitari care nu sunt certați doar cu legea, ci și cu bunele maniere, cu partea comportamentală. Deși sunt senatori sau deputați, înjură ca la ușa cortului, folosesc tot felul de cuvinte, expresii triviale, cu vădite conotații sexuale la adresa unor colege din Opoziție. I-aș da ca exemple negative pe Manda, Brăiloiu, Șerban Nicolae, Bacalbașa, Bădulescu. Frazele lor sunt greu de reprodus. Cât de mult ne afectează ca imagine, pe plan intern și extern, și ce-i de făcut cu ei? 

    – Problema nu e atât de imagine, ci de ceea ce fac în exercițiul demnității publice. Când ești demnitar, ești demnitar și când te speli pe dinți. Disprețuiesc un astfel de comportament atunci când ești demnitar al statului, pentru că ceea ce faci este și în numele statului.

    „Am spus-o de multe ori, dar colegii de Guvern râdeau: principala problemă a României este că trăim într-un vid axiologic. Valorile sunt total răsturnate, proștii îi conduc pe cei deștepți. Doi responsabili pentru acest lucru: Iliescu și pupila sa Andronescu”

    – De-a lungul timpului, România a avut premieri ca Barbu Catargiu, Mihail Kogâlniceanu, Dimitrie Ghica, Ion C. Brătianu, Dimitrie A. Sturdza, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Petre Carp, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, personaje tobă de carte și titani ai culturii. De ce și cum am ajuns în secolul XXI, ca țară membră a Uniunii Europene, la un premier precum Viorica Dăncilă, cu ambele trepte de liceu picate și cu „dezastrele ei produse de calamități”? 

    – Am spus-o de multe ori, dar colegii de Guvern râdeau: principala problemă a României este că trăim într-un vid axiologic. Valorile sunt total răsturnate, proștii îi conduc pe cei deștepți. Doi responsabili pentru acest lucru: Iliescu și pupila sa Andronescu. Ați văzut de ce rezistență m-am izbit când am stabilit ierarhii corecte la examene, ierarhii corecte la clasificarea universităților și atunci când am început cruciada anti-plagiat. Ulterior, pe Emilia Șercan au amenințat-o cu moartea. Într-un sistem cu fundul în sus, să nu ne mire că cei mai proști și ticăloși ne conduc.

    Ecaterina Andronescu – Ion Iliescu

    – Pe vreme de pandemie, parlamentari de la toate partidele au fost preocupați de proiecte precum scoaterea din pușcărie a infractorilor cu pedepse de până-n 7 ani sau de adoptarea unei legi a Ținutului Secuiesc. Culmea, inițiatoarea primului proiect a fost Alina Gorghiu, de la PNL. Ulterior, premierul Orban a criticat-o în termeni duri, iar Dan Barna a spus că votul dat de USR-iști a fost o eroare. Dumneavoastră ce părere aveți, în contextul în care, în 2017-2019, românii au protestat masiv tocmai împotriva acestor tentative de modificare a legilor justiției, iar PNL-iștii și USR-iștii erau alături pe manifestanți? Aceste năravuri erau specifice celor din PSD și fostului lor conducător, Liviu Dragnea. 

    – Nu sunt expert în justiție, deci nu mă pronunț. Sunt adeptul unor legi dure. Nu poți avea sisteme organizate dacă ai un control laxist. În schimb, vreau să fiți conștient că indiferent de legi, tot oamenii sunt responsabili cu aplicarea lor. În general, nu de legi, chiar bune, duce lipsă România, ci de oameni de calitate care să le aplice corect. Vi se pare normal, de exemplu, ca Horia Georgescu să stea 4 luni în arest preventiv, să i se impute un prejudiciu de 70 de milioane de euro, iar după patru ani să fie achitat pentru că… fapta nu există? Lui cine îi dă viața înapoi? Vedeți dumneavoastră, sigur că vrem anticorupție, am fost unul dintre cei mai aprigi luptători pentru asta, dar trebuie să aplicăm corect legea.

    „Dacă PNL și USR se mobilizează exemplar pentru Nicușor Dan, Firea va pierde. Îl știu pe Nicușor Dan de la 15 ani, el era la lotul de matematică, eu la cel de chimie. E un om remarcabil și sigur va fi un bun primar”

    – Gabriela Firea a intrat în Uniunea Scriitorilor din România pe baza publicării unui volum de versuri, apărut în 2001. În următorul an, era deja membră și premiată pentru acea carte, în care se autocaracterizează „zărpălatică”, „zăpăcitoare”. I-ați citit volumul „O altă lume”? Merita să fie membră a USR?

    – Glumiți, nu? Doar nu credeți că am căzut atât de jos încât să o citesc pe Firea!

    – Ce șanse are Firea să obțină un nou mandat la Primăria Capitalei, mai ales după ce și-a trimis oamenii să boicoteze conferințele de presă ale lui Nicușor Dan? Prima oară a recurs la Bădulescu și la dulap. A doua oară – la șoferii de pe mașinile de salubritate care l-au claxonat preț de o oră pe Nicușor Dan, păziți de un polițist penal cu cazierul gros. Unde ați încadra aceste fapte? 

    – Dacă PNL și USR se mobilizează exemplar pentru Nicușor Dan, Firea va pierde. Îl știu pe Nicușor Dan de la 15 ani, el era la lotul național de matematică, eu la cel de chimie. E un om remarcabil și sigur va fi un bun primar. Dar pentru a ajunge acolo are nevoie și de un consiliu local favorabil, iar asta e perfect realizabil dacă PNL și USR se mobilizează bine. Am fost surprins de ostilitatea USR-PLUS București față de ideea candidaturilor comune.

    – PSD rămâne un partid periculos, așa cum anunța președintele Iohannis, sau se va autodistruge din cauza personajelor dubioase care-l populează?

    – Rețineți: România nu se va reforma radical dacă PSD nu se reformează. PSD e foarte adânc înfipt în structurile statului nostru, cu mii de rădăcini. Îți trebuie 4 ani numai ca să extragi din pozițiile de decizie conservele PSD-iste care își fac plinul cu bani când sunt la putere, iar când sunt în opoziție ronțăie ce au acumulat și, când se plictisesc, mai aruncă o fumigenă… PSD va rămâne mulți ani de acum înainte o forță.

    „Din 2012, PSD a guvernat non-stop. Nu a făcut nimic, pentru că liderii PSD nu s-au înțeles la șpăgi cu mafioții lui Ghiță, cu care însă mâncau pop-corn la baschet. Acum, nu au rușine să învinuiască un ministru în funcție de câteva luni?” 

    – Cum credeți că se vor desfășura alegerile legislative din acest an? Se va prăbuși PSD de-a binelea, așa cum s-a întâmplat la europarlamentare și prezidențiale?

    – Nu. Cred că, din păcate, va fi foarte greu să se facă o majoritate fără PSD. Prognozez un PSD peste 25%. Probabil pe la 30%.

    – Lunile trecute, Viorica Dăncilă o lua la rost pe Monica Anisie, ministrul Educației, pentru „incapacitatea ei de a gestiona desfășurarea cursurilor online”. Problema e următoarea: cum să poți miza pe acest tip de lecții dacă în România sunt peste 250.000 de copii care n-au acces la niciun fel de tehnologie? În al doilea rând, mulți profesori își cumpără pe banii lor coli și cartușe pentru imprimantă, n-au nici măcar un calculator personal la școală. PSD a guvernat țara în ultimii 7 ani. A avut acces la fonduri europene. Cu toate astea, nu s-a întâmplat nimic. Și stocurile de echipamente medicale au fost pe zero. De ce învățământul e tot timpul considerat prioritate națională, dar în realitate e tratat ca ultima roată de la căruță?

    – Să clarificăm povestea cu învățământul online: în 2011 am introdus în lege că statul trebuie să facă o bibliotecă școlară virtuală. Începusem să lucrăm la ea. Din 2012, PSD a guvernat non-stop. Nu a făcut nimic, pentru că liderii PSD nu s-au înțeles la șpăgi cu mafioții lui Ghiță, cu care însă mâncau pop-corn la baschet. Acum, nu au rușine să învinuiască un ministru în funcție de câteva luni?

    – Cât de mult ne-a distrus „epoca Dragnea”?

    – Mai puțin decât „epoca Ponta”. Ponta a săpat la temelia marilor sisteme din România: educație, sănătate, justiție. El e cel care a șubrezit tot ceea ce a fost făcut bun de Guvernul Boc. Dragnea nu a făcut decât să culeagă de pe jos cărămizile căzute din cauza loviturilor de baros date de Ponta. Rețineți: Ponta e cel mai toxic personaj pentru România de azi.

    Victor Ponta – Liviu Dragnea

    „Ponta e cel care a șubrezit tot ceea ce a fost făcut bun de Guvernul Boc. Dragnea nu a făcut decât să culeagă de pe jos cărămizile căzute din cauza loviturilor de baros date de Ponta. Rețineți: Ponta e cel mai toxic personaj pentru România de azi” – Daniel Funeriu, chimist, fost ministru al Educației în Guvernul Boc

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

  • INTERVIU. Dr. Musta: „Sunt persoane care s-ar bucura ca lumea să se îmbolnăvească. S-ar bucura ca pandemia să revină și să nu poată fi ținută sub control”

    Medicul-erou de la Timișoara, care a tratat cu succes la Spitalul „Victor Babeș” sute de pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, declară pentru Ziaristii.com că ne-am putea întoarce oricând la starea de urgență dacă nu vom respecta regulile impuse de autorități. Dr. Virgil Musta dezavuează protestul anti-Covid regizat în urmă cu aproape o lună în Piața Victoriei din Capitală.

    La aproape o lună de la ieșirea din starea de urgență, România a înregistrat, în ultimele două zile, creșteri semnificative de infecție cu noul coronavirus. Situația este alarmantă, dacă luăm în considerare că și vecinii noștri din nord, ucrainenii, se confruntă cu o explozie de îmbolnăviri: pe 11 și 12 iunie erau 689, respectiv 683 de noi cazuri. Practic, cifre-record de la debutul pandemiei! O situație similară e în Republica Moldova.

    Într-un interviu acordat site-ului Ziaristii.com, doctorul Virgil Musta, medic primar la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, avertizează că, în cazul în care ne relaxăm prea mult și nu mai ținem cont de măsurile de precauție, virusul SARS-CoV-2 va fi de nestăvilit.

    Recomandările doctorului Musta sunt următoarele:

    1. Responsabilitate, responsabilitate, responsabilitate!

    2. Fiecare să-și evalueze riscurile în mod corect și să acționeze în consecință.

    3. Se cunosc deja regulile de transmitere a bolii. Trebuie să ne spălăm pe mâini cât mai des cu putință. Să nu mâncăm dacă nu ne-am spălat pe mâini.

    4. Să evităm dusul mâinii la gură.

    5. Distanțarea socială și purtarea măștii când suntem în zone aglomerate sau în incinte.

    „Poate n-au fost încântați de aceste restricții, dar ele au fost principalul motiv pentru care pandemia a fost ținută sub control”

    Reporter: Situația devine îngrijorătoare. S-au înregistrat peste 220 de cazuri în două zile consecutive. Ne-am întors practic la ceea ce s-a întâmplat în urmă cu o lună. De ce?

    Virgil Musta: Este rezultatul faptului că sunt persoane din anumite zone ale țării care nu vor să respecte regulile. Tocmai aceste reguli au stat la baza controlului pandemiei. Poate unii nu vor să recunoască. Poate n-au fost încântați de aceste restricții, dar ele au fost principalul motiv pentru care pandemia a fost ținută sub control.

    – S-a trecut prea repede la starea de alertă? Fostul președinte Traian Băsescu milita, spre exemplu, ca starea de urgență să fie prelungită până la mijlocul acestei luni.

    – Nu cred. E în regulă să existe o relaxare gradată. Dacă unele din aceste reguli nu corespund, ele pot fi corectate. Doar că regulile trebuie respectate. Dacă nu sunt respectate, uitați unde se ajunge. Sunt zone în țară în care apar focare noi, numărul de cazuri crește, dar și zone în care aceste procente sunt scăzute.

    – Sunteți medic, nu politician. Totuși, cum comentați faptul că PSD a anunțat că se opune prelungirii stării de alertă cu încă o lună, deși infectările se înmulțesc din nou?

    – Nu fac parte din niciun partid și nu doresc să fac comentarii politice. Cred însă că trebuie ținut cont de recomandările specialiștilor. Am avut marele avantaj că, deși sistemul nostru de sănătate nu este unul foarte bogat față de celelalte țări din Europa, am aplicat măsuri stricte și ele au funcționat.

    „În toate țările în care a intervenit relaxarea, încă din primul moment a crescut numărul de cazuri cu infecție de Covid-19. S-ar putea ca acest număr de cazuri să scape de sub control, dacă nu se iau măsuri drastice pentru stoparea pandemiei”

    – Un fenomen îngrijorător are loc în Ucraina. În urmă cu o săptămână, au fost raportate la interval de trei zile creșteri de 588, 553 și 550 de noi cazuri. Apoi a urmat o perioadă de scădere, după care SARS-CoV-2 a revenit în forță amplificată. Astfel, la data de 11 iunie s-au înregistrat 689 de infectări, cifră-record de la debutul pandemiei, iar pe 12 iunie – 683.

    – În toate țările în care a intervenit relaxarea, încă din primul moment a crescut numărul de cazuri cu infecție de Covid-19. S-ar putea ca acest număr de cazuri să scape de sub control, dacă nu se iau măsuri drastice pentru stoparea pandemiei. Trebuie să se facă presiune pentru respectarea regulilor.

    – Suntem vecini cu Ucraina și la nord, și la sud-est. Deci, îngrijorarea e cu atât mai mare.

    – În momentul în care e un trafic destul de mare între ucraineni și noi, există și riscul de a se aduce cazuri de import. Sunt zone de risc. Dacă urmăriți, și județele cu număr mare de cazuri se află tot prin acele zone de frontieră.

    – La 15 martie, când s-a decretat starea de urgență, în România erau 139 de cazuri confirmate cu Covid-19. Acum, ieșiți din stare de urgență, avem peste 200. E drept, la ieșirea din starea de urgență aveam 167 de noi cazuri. Se poate reveni la starea de urgență?

    – Sigur. Virusul există în comunitate. Există riscul să revenim la ceea ce a fost în lunile trecute. Repet, trebuie să respectăm regulile. Și să nu ne relaxăm prea mult, pentru că există riscul să se ajungă la starea de maximă contaminare din luna aprilie.

    „În managementul infecției, cel mai eficace lucru e să nu facem boala. Pentru asta, sunt importante măsurile de prevenție și tot ceea ce am dobândit în aceste luni legat de igiena tegumentelor, de igiena noastră generală, distanțarea socială și purtarea măștii”

    – S-a spus că o mască își pierde eficacitatea dacă o purtăm mai mult de două ore. E adevărat?

    – Depinde și de mască, de materialul din care e făcută. Cred că e utilă timp de 4 ore. Nici n-am putea să punem populația să schimbe masca o dată la 2 ore, fiindcă asta presupune niște costuri. Oricum, e mult mai utilă decât să n-o porți în spații închise, aglomerate. E de reținut un lucru: să n-o punem pe față cu mâinile murdare. Să ne spălăm bine pe mâini înainte de a fixa masca pe chip.

    – Credeți că din toamnă ne vom confrunta cu un virus la fel de agresiv sau va scădea în intensitate?

    – Nu știu dacă ne vom confrunta cu el din toamnă sau din iarnă. Sunt mai multe discuții legate de un nou val și de continuarea pandemiei. Virusul poate suferi mutații genetice, dar asta nu înseamnă că va deveni automat mai patogen decât a fost și decât este.

    – Au mai fost situații de-a lungul timpului în care să fie persoane infectate cu un virus sau bolnave de gripă și în sezonul de vară?

    – Există sezoane pe diverse patologii. Pentru gripă, sezonul e în lunile decembrie și ianuarie. În infecția cu coronavirus, o primă sezonalitate este în lunile martie, aprilie și mai. A doua este în lunile noiembrie și decembrie. Nu vă pot spune dacă această sezonalitate se păstrează și în infecția cu noul virus SARS-CoV-2.

    – Preț de trei luni, ați tratat cu succes pacienți infectați cu temutul Covid-19. Ce schemă de tratament a dat cele mai bune rezultate?

    – În managementul infecției, cel mai eficace lucru e să nu facem boala. Pentru asta, sunt importante măsurile de prevenție și tot ceea ce am dobândit în aceste luni legat de igiena tegumentelor, de igiena noastră generală, distanțarea socială și purtarea măștii. Legat de terapie, nu cred că există medicamente prea eficiente. În schimb, contează mult să prinzi virusul în fază incipientă, să fie descoperit cât mai repede, să nu apuce să evolueze spre severitate. Iar în momentul în care pacientul este internat, trebuie să te apleci ca medic asupra modului de desfășurare a unor investigații biologice ce sugerează patogenia preponderentă în boala respectivă. Și apoi spre terapia pe care trebuie să o realizezi. Mult mai multă atenție asupra cazului în sine.

    „Am fost dotați în ultimul timp datorită solidarității de care a dat dovadă comunitatea noastră. Este una dintre motivațiile luptei noastre. Nu vrem să dezamăgim comunitatea pentru felul în care s-a comportat pe timp de pandemie și pentru ceea ce a făcut pentru noi”

    – Care mai e situația la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara?

    – Din fericire, e una bună. La ora actuală, avem 6 pacienți internați la Boli infecțioase în tot spitalul, dar și unul în secția de Terapie intensivă. În ultimele două zile, n-am mai avut cazuri de îmbolnăviri. Iar în ultimele două săptămâni au fost maximum două cazuri pe zi.

    – Care este cheia pentru această scădere semnificativă a cazurilor de infecție cu Covid-19 la Timișoara?

    – În zona noastră au fost două elemente. Comunicarea foarte bună cu populația, care a înțeles necesitatea păstrării regulilor. Legat de evoluția pacienților internați, importantă a fost coeziunea echipei, profesionismul de care a dat dovadă. Exact ce spuneam: a analizat fiecare caz în parte, l-a evaluat și l-a introdus într-o formă clinică, astfel încât terapia să fie individualizată în funcție de fiecare pacient.

    – La un moment dat, peste 100 de oameni au ieșit în Piața Victoriei din București pentru a protesta față de regulile impuse de autorități în privința pandemiei de Covid-19. Au pus la îndoială prezența virusului SARS-CoV-2, deși au murit din cauza lui peste 400.000 de oameni la nivel mondial. E normal ceea ce s-a întâmplat acolo?

    – Din păcate, nu toată lumea are o intenție bună. Sunt persoane care s-ar bucura ca lumea să se îmbolnăvească. S-ar bucura ca pandemia să revină și să nu poată fi ținută sub control.

    – Medicii se chinuiesc să vindece bolnavii infectați cu virusul SARS-CoV-2, iar unii cetățeni ai țării, printre care și personaje cunoscute, încalcă toate regulile, dând dovadă de o inconștiență totală.

    – Rolul principal este educația societății, a comunității. Trebuie să înțeleagă că o societatea democratică nu înseamnă anarhie, ci reguli bune care trebuie respectate. Să fie identice pentru toată lumea.

    – Cum stați la capitolul echipamente medicale și dezinfectanți?

    – Pe moment, avem suficiente echipamente de protecție, dar și dezinfectanți pentru suprafețe și mâini. Am fost dotați în ultimul timp datorită solidarității de care a dat dovadă comunitatea noastră. Este una dintre motivațiile luptei noastre. Nu vrem să dezamăgim comunitatea pentru felul în care s-a comportat pe timp de pandemie și pentru ceea ce a făcut pentru noi.

    „Gripa există de sute de ani. N-am putut scăpa de ea. Probabil că așa va fi și cu acest coronavirus. Important e să reducem numărul de cazuri și să-l ținem sub control. E de luat în calcul revenirea la starea de urgență, dacă situația o va impune. Asta fiindcă ea permite luarea unor măsuri mai rapide atunci când e nevoie. Boala e foarte înșelătoare. Dacă nu o iei în serios, repercusiunile apar după 2-3 săptămâni și s-ar putea să fie prea târziu” – Virgil Musta, medic primar de boli infecțioase la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fanii vloggerului Colo, unii chiar de 9 ani, le amenință cu violul și cu moartea pe fetele care i-au făcut plângere penală dezaxatului

    * Moartea misterioasă a lui Costin Mărculescu, actorul vulgar cu legături dubioase. Era falit și plin de datorii, îl căutau recuperatorii

    * Are unchiu’ o „artistă”!… Ciolacu despre nepoata băgată fără concurs la ICR: „E un copil deosebit, o artistă. Zona ICR este tocmai potrivită stilului ei. Nu m-a dus capul s-o pun nici şefă la aeroport, nici manager de spital”

  • INTERVIU. Dr. Ovidiu Bojor: „Sper că se va găsi un vaccin împotriva «Ciumei Roșii» și a urmașilor ei, care suprimă de peste 70 de ani dezvoltarea științifică, morală și religioasă a omenirii”

    Celebrul fitoterapeut român Ovidiu Bojor (95 de ani), trecut prin vremurile apocaliptice ale celui de-al Doilea Război Mondial, mărturisește pentru Ziaristii.com că cea mai mare criză a omenirii din 1945 încoace a fost „răsturnarea firească a evoluției omenirii prin instaurarea dictaturii bolșevice”.

    În acest an, pe 1 noiembrie, va împlini 96 de ani. A supraviețuit celui mai mare dezastru din secolul 20: cel de-al Doilea Război Mondial. Consideră însă că dictatura bolșevică a fost una la fel de distructivă ca războiul, surpând evoluția omenirii: de la asasinate fizice la cele morale, spirituale.

    Cheia longevității doctorului Bojor sale nu stă neapărat într-o alimentație deosebită, ci în „cunoașterea și respectarea legilor naturii, coordonate de Creator – iubire, încredere, optimism și cumpătare în toate”.

    În calitatea sa de doctor farmacist și de membru de onoare al Academiei de Științe Medicale, Ovidiu Bojor ne atrage atenția asupra unui aspect fundamental, aflat în strânsă legătură cu alimentația noastră de zi cu zi: „Renunțați la industria alimentară, care, la fel ca majoritatea medicamentelor de sinteză, e cauza celor mai multe boli! O alimentație simplă, tradițională, cât mai puțin procesată chimic, termic sau cu microunde, este favorabilă sănătății. Consultați nutriționiști avizați!”.

    „Cea mai mare criză, după Al Doilea Război Mondial, a fost răsturnarea firească a evoluției omenirii, prin instaurarea dictaturii bolșevice. Omenirea s-a dezvoltat nu prin gloată, ci prin «vârfuri»!” 

    Reporter: Domnule doctor, cu ce ați putea asemui perioada grea pe care o traversăm în prezent, când ne luptăm pe viață și pe moarte cu teribilul Covid-19?

    Ovidiu Bojor: De-a lungul existenței ei, omenirea a trecut prin perioade mult mai grele decât Covid-19, cu care ne confruntăm în prezent. Mă refer la erele geologice, în speță la epoca glaciară, la care am rezistat la fel ca și alte specii de plante și animale; la activitățile vulcanice, la cutremure, la potopuri, la asteroizi, până la ciuma lui Caragea, tifosul exantematic, la gripa spaniolă și până la „Ciuma Roșie”, care a retrogradat noțiunea de homo sapiens timp de peste 70 de ani sub aspect moral, etic, religios, științific etc. Dintre numeroasele specii care au dispărut, omul, prin extraordinara sa capacitate de adaptare, a supraviețuit, așa cum va supraviețui mai înțelept, mai atent la o viață bazată pe valorile spirituale. Cu alte cuvinte, după această încercare prin care trecem, omul va deveni mai conștient că este format din partea intelectuală, fizică, spirituală și energetică, restabilind echilibrul între elementele componente specifice numai omului înțelept.

    – Oficialii Organizației Națiunilor Unite au declarat că această criză, provocată de coronavirus, este cea mai mare după cel de-al Doilea Război Mondial. Ați prins acele vremuri apocaliptice, dar și altele, cum ar fi instaurarea regimului comunist în România. Care este punctul dumneavoastră de vedere?

    – În opinia mea, cea mai mare criză după Al Doilea Război Mondial a fost răsturnarea firească a evoluției omenirii, prin instaurarea dictaturii bolșevice, uitând că omenirea s-a dezvoltat nu prin gloată, ci prin „vârfuri”! Comunismul nu numai că a împiedicat vârfurile să decidă viitorul nostru, dar a distrus tot ceea ce a fost mai bun, mai drept, mai moral, introducând frica și prăbușirea morală. Cu alte cuvinte, un regim criminal care a comis asasinate fizice și morale. Un holocaust spiritual!

    „Am fabricat antibiotice mai puternice, fiindcă cele din prima generație nu mai aveau efect. De fapt, am creat în corpul nostru un câmp steril pe care s-au dezvoltat virusurile, inclusiv coronavirusul”

    – Din vasta dumneavoastră experiență profesională, dar și de viață, din ce cauză credeți că ne-am pricopsit cu acest virus mortal?

    – Nimic nu este întâmplător. Ne-am pricopsit cu acest virus pentru a ne trezi la realitate. Prea am luat-o razna în absolut toate domeniile: politic, social, spiritual, declarăm război Creatorului și Creației.

    – Există soluții de imunizare naturală a oamenilor împotriva acestor tipuri de maladii deosebit de contagioase? Care ar fi ele?

    – În urmă cu 70 de ani, într-o sesiune de comunicări desfășurată la Institutul de Cercetări la care lucram, am luat poziție împotriva folosirii necontrolate a antibioticelor. Argumentul meu a fost în bună parte filosofic: termenul de „antibiotic” înseamnă l”upta împotriva vieții”. Din moment ce bacteria este rezultatul Creației, ea are drept la existență. Am fost întrebat: „Atunci să ne lăsăm pradă bacteriilor?”. „Nu!”, am răspuns, „să trăim în pace, având drepturi egale. Să stabilim între noi și bacterii o fâșie bine delimitată, pe care nu au voie s-o treacă. Dacă trec granița, avem voie să le distrugem”. Noi ce am făcut? Am fabricat antibiotice mai puternice, fiindcă cele din prima generație nu mai aveau efect. De fapt, am creat în corpul nostru un câmp steril pe care s-au dezvoltat virusurile, inclusiv coronavirusul.

    – Ce trebuie să facem acum?

    – Să înlocuim termenul de antibios cu probios, adică să ne întărim capacitatea organismului cu un stil de viață normal și să apelăm la darurile naturii, numite probiotice.

    „În primul rând, trebuie să fim omnivori. Nu suntem nici erbivori, nici carnivori. Organele noastre digestive sunt adaptate la o alimentație complexă, având ca elemente de bază glucide, lipide și proteine”

    – Ce rol joacă alimentația în combaterea unor virusuri atât de nemiloase precum este SARS-CoV-2? Ce-ar trebui să mâncăm pentru a ne păstra sănătoși și viguroși până la adânci bătrâneți?

    – Desigur că alimentul trebuie să ne fie și medicament, dar și invers. Alimentația este la baza existenței noastre fizice. În primul rând, trebuie să fim omnivori. Nu suntem nici erbivori, nici carnivori. Organele noastre digestive sunt adaptate la o alimentație complexă, având ca elemente de bază glucide, lipide și proteine: toate din regnul vegetal și animal. Renunțați la „moda” alimentației vegane, raw vegan sau alte curente extremiste!

    – O altă recomandare?

    – Renunțați la industria alimentară, care, la fel ca majoritatea medicamentelor de sinteză, e cauza celor mai multe boli! O alimentație simplă, tradițională, cât mai puțin procesată chimic, termic sau cu microunde, este favorabilă sănătății. Și mai e ceva: consultați nutriționiști avizați!

    – Într-o proporție foarte mare, persoanele decedate din pricina Covid-19 au avut comorbidități, printre care s-au numărat diabetul, hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare sau pulmonare. Cum le putem preveni și cum trebuie să ne comportăm dacă suferim de una dintre aceste boli?

    – Este adevărat, cele mai multe persoane decedate din cauza Covid-19 au suferit de alte afecțiuni. În această direcție, pentru a veni în ajutorul celor suferinzi de afecțiuni respiratorii, la data de 26 februarie am lansat lucrarea „Afecțiunile aparatului respirator, tratamente holistice”. Lucrarea are 360 de pagini și conține tipuri de tratamente diferite, concepute de medici din țară, dar și din străinătate – SUA, Franța… Se găsește la toate librăriile. O altă grupă afectată sunt diabeticii. Pentru aceștia, am procesat un nou medicament: INSUVEG FORTE, care se găsește la magazinele tip Plafar și la cele cu produse naturiste.

    „Secretul longevității: cunoașterea și respectarea legilor naturii, coordonate de Creator – iubire, încredere, optimism și cumpătare în toate”

    – De-a lungul carierei, ați scris cărți foarte valoroase în domeniul fitoterapiei. Ce studii pregătiți în momentul de față pentru sănătatea românilor?

    – Pe lângă cărțile de fitoterapie, am scris una intitulată „Plante cu semnificație biblică din Vechiul și Noul Testament, hrană pentru suflet și trup – Iubire, dragoste, sexualitate”. În acest an, va apărea „Compendiul de terapii naturale” la Editura Medicală, lucrare realizată împreună cu profesorul Gheorghe Mencinicopschi și cu Larisa Ionescu-Călinești. Are 800 de pagini. Tot pentru sănătatea românilor, mai lucrez la tratatul „Miracolele plantelor, mit sau adevăr?”.

    – Ce plante miraculoase ne scapă de boli și cum trebuie să le consumăm zilnic?

    – Sunt plante miraculoase, dar pe măsură ce le cunoaștem mai bine, miracolele se destramă și devin adevăruri științifice, documentate chimic, farmacologic și clinic. Unii consideră că pentru fiecare boală există o plantă. Deci, urmașii noștri în acest domeniu mai au zeci de ani de cercetare.

    – Cum vă mențineți o sănătate de fier și la venerabila vârstă de 95 de ani? Ce mâncați? Ce beți? Ce program aveți, în general, în fiecare zi?

    – În acest an, voi împlini 96 de ani. Secretul longevității: cunoașterea și respectarea legilor naturii, coordonate de Creator – iubire, încredere, optimism și cumpătare în toate.

    – Oamenii de știință lucrează de zor la un vaccin împotriva Covid-19. Care ar fi vaccinul oferit de natură pentru a stârpi boala?

    – Cred în vaccinuri. Dacă în prezent sunt în viață, o datorez vaccinărilor făcute preț de 10 ani nu numai în copilărie, dar și la maturitate, când am lucrat în țările afro-asiatice ca expert și consilier pentru dezvoltare al Națiunilor Unite. Am fost ferit de ciumă, holeră, febră galbenă, tetanos etc., în cele peste 30 de țări în care am fost. Sunt sigur că oamenii de știință vor găsi și cel mai potrivit vaccin pentru toate formele de coronavirus. Sper, de asemenea, că se va găsi și un vaccin împotriva „Ciumei Roșii” și a urmașilor ei, care suprimă de peste 70 de ani dezvoltarea științifică, morală, religioasă și spirituală a omenirii.

    „Cred în vaccinuri. Dacă în prezent sunt în viață, o datorez vaccinărilor făcute preț de 10 ani nu numai în copilărie, dar și la maturitate, când am lucrat în țările afro-asiatice ca expert și consilier pentru dezvoltare al Națiunilor Unite. Am fost ferit de ciumă, holeră, febră galbenă, tetanos etc., în cele peste 30 de țări în care am fost” – Ovidiu Bojor, fondator al fitoterapiei moderne în România și membru de onoare al Academiei de Științe Medicale

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Dezvăluirile lui Nicușor Dan despre „dezastrul Firea”, întrerupte de smardoiul Bădulescu, viceprimarul trimis de primăriță să facă scandal

  • INTERVIU. Cristian Pîrvulescu: „Ne-au făcut de râs ca să apere o mână de hoți. DNA nu mai e ceea ce a fost”

    Într-un amplu interviu pentru Ziaristii.com, politologul Cristian Pîrvulescu abordează teme de mare impact în România actuală. El spune că tentativa guvernării Dragnea de a destructura și captura justiția ne-a făcut de râs în Europa și a anihilat DNA. 

    Cristian Pîrvulescu (55 de ani de ani) este decan al Facultății de Științe Politice, din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). În acest interviu, el vorbește despre:

    • domeniile în care ar trebui investite cele 33 de miliarde de euro primite de la Uniunea Europeană;
    • perspectivele României de a intra în spațiul Schengen;
    • posibilitatea ridicării vizelor pentru SUA;
    • strategiile anti-poluare;
    • lupta împotriva corupției;
    • tentativele politicienilor de a modifica legile justiției în plină pandemie.

    De asemenea, Pîrvulescu crede că problema autonomiei Ținutului Secuiesc se află în strânsă legătură cu politicile dezastruoase promovate de Guvernul condus de Viktor Orban, care „a radicalizat electoratul maghiar”. „Vă aduceți aminte de muncitorii sri-lankezi de la Ditrău? Situația s-a deteriorat foarte mult, pentru că oamenii aceia n-au făcut decât să spună ceea ce spun și televiziunile lui Viktor Orban: că vin străinii care să le fure identitatea și să le distrugă țara. În condițiile astea, UDMR este obligat de mecanica politică să facă asemenea propuneri de fiecare dată”, spune politologul.

    În privința viitoarelor alegeri legislative, acesta crede că marii câștigători ai unei prezențe masive la vot vor fi cei de la USR. În același timp, e convins că „USR nu va putea atinge niciodată cotele PNL în anul ce vine”.

    „Criza prin care am trecut s-a produs în mare parte din cauza poluării. Iar situația din România este una dintre cele mai grave din Europa”

    Reporter: Cum ar trebui cheltuite cele 33 de miliarde de euro pe care le vom primi de la Uniunea Europeană?

    Cristian Pîrvulescu: În primul rând, banii ar trebui folosiți pentru a sprijini societatea și implicit economia, ca să se recupereze după criza generată de Covid-19. Ar trebui identificate domeniile care urmează să fie sprijinite cu prioritate. Din punctul meu de vedere, educația și sănătatea sunt domenii în care ar trebui investit imens. S-a văzut clar unde sunt slăbiciunile. În al doilea rând, vor fi activități economice care vor fi mai afectate decât altele. Și acolo ar trebui să se ofere sprijin, unde redresarea este posibilă.

    – În ce sector ar mai fi nevoie de o infuzie de capital?

    – N-aș neglija deloc aspectele legate de poluare și de protecție ecologică. Sigur că ele pot să pară extravagante în momente de genul acesta, dar criza prin care am trecut s-a produs în mare parte din cauza poluării. Iar situația din România este de departe una dintre cele mai grave din Europa. Am văzut că mortalitatea din Lombardia a fost direct corelată cu poluarea. În România, din fericire, n-am avut o situație atât de dezastruoasă, dar asta nu înseamnă că nu poate să apară. Atâta vreme cât riscurile ecologice rămân, epidemiile rămân și ele. E un lucru evident că schimbările climaterice au dus la apariția acestui virus. Și alte epidemii care au schimbat istoria au fost legate de aceste modificări ale climei. Spre exemplu, căderea Imperiului Roman. Acum suntem mai bine pregătiți decât în urmă cu 1.500 sau 2.000 de ani și ar trebui să învățăm să folosim cu inteligență resursele pe care le avem. 

    „România a intrat deja în infringement. Starea noastră de sănătate este grav afectată. Cei bogați fug din București, se protejează. Dar eu, dvs., ceilalți rămânem în oraș și suportăm poluarea”

    – Într-adevăr, partea cu poluarea reprezintă o mare problemă pentru țara noastră. Vă aduceți aminte, cu siguranță, de acele deșeuri toxice aduse în portul Constanța din Anglia printr-o firmă românească. Noroc că procurorii au fost pe fază și au blocat răspândirea lor.

    – Și în zilele astea, deși n-a fost activitate, poluarea a existat în București. În jurul Capitalei sunt foarte multe centre în care se distrug deșeuri. Chiar și aseară, plimbându-mă prin oraș după o ploaie zdravănă, când aerul ar fi trebuit să fie filtrat și pur, era un miros destul de persistent. Probabil de la vreo groapă de gunoi sau dintr-un loc unde ardeau deșeurile. Apropo de ceea ce spuneți dvs., România a intrat deja în infringement din cauză că nu a făcut nimic din punctul acesta de vedere. Bucureștiul este un exemplu negativ și ar fi nevoie de o folosire adecvată a resurselor financiare. Starea noastră de sănătate este grav afectată. Cei bogați fug din București, se protejează. Dar eu, dvs., ceilalți rămânem în oraș și suportăm poluarea. Sincer, m-am bucurat că n-au circulat mașinile în perioada stării de urgență. Acum circulă și poluează la greu.

    – De ce nu s-au realizat investiții în acest domeniu?

    – Pentru că nu aduc un profit imediat. Era nevoie de un rol activ al administrației centrale, cât și locale. Într-o țară în care un guvern venit la putere se gândește la viitoarele alegeri nu-și poate permite proiecte pe termen mediu și lung. Oamenii care finanțează partide nu au afaceri ecologice. Nicăieri în lume autoritățile locale n-au acceptat strategii clare ecologice, s-au dus multe bătălii. Vedem ce se întâmplă în SUA cu Donald Trump. Cred că românii au înțeles care sunt riscurile, în urma pandemiei, și sunt suficient de mulți care sunt dispuși să accepte că trebuie investit în acest domeniu.

    – După atâția ani în care am avut acces la fonduri europene, am fi putut realiza proiecte de succes. De ce n-am făcut-o?

    – Trebuia să facă gropi ecologice, dar au încercat să cârpească. Uitați-vă la stabilitatea posturilor de ministru din acest domeniu. Fiind atâta instabilitate, nu se pot pune practic în aplicare asemenea politici.

    „Înainte puteau să fure praful de pe tobă. Acum, lucrurile s-au schimbat”

    – Suntem în top, dacă nu mă înșel, și în privința modificărilor aduse Codului fiscal. Raportat la un an, câte una în fiecare zi.

    – Foarte des. Acesta este un simptom care ne arată că statul de drept nu prea funcționează, pentru că statul de drept se definește prin previzibilitate. Altfel spus, un om de afaceri, în momentul în care își face un plan de investiții, trebuie să știe că peste un timp rezonabil, de câțiva ani, poate să-și gândească pașii următori. Or, dacă se schimbă regulile, el nu mai poate lucra. E o situație foarte, foarte gravă.

    – Credeți că această sumă de 33 de miliarde de euro va fi pusă integral la dispoziție în slujba țării, a poporului român, sau o parte din ea se va duce în buzunarele politicienilor?

    – Depinde de noi, de societate. Cred că societatea românească este mult mai matură din acest punct de vedere decât acum câțiva ani, 10… să nu mai vorbim de 20 de ani, de anul 2000, când începea creșterea economică și odată cu ea începeau marile probleme. Înainte puteau să fure praful de pe tobă. Acum, lucrurile s-au schimbat. Avem, pe de o parte, instituții, iar sprijinirea DNA mi s-a părut foarte importantă. Dacă ajung moldovenii de peste Prut să spună că nu trebuie să le dăm lecții în ceea ce privește corupția, este pentru că unii au încercat cu minuțiozitate să distrugă lupta anticorupție. Ceea ce nu înseamnă că lupta anticorupție n-a produs și abuzuri. Dar trebuiesc corectate abuzurile, nu să se distrugă instrumentul prin care se luptă împotriva corupției. În felul acesta, o să avem garanția că acești bani, care nu sunt chiar atât de mulți, pot să creeze oportunități pentru toată lumea.

    „Ne-au făcut de râs ca să apere o mână de hoți. DNA nu mai e ceea ce a fost și nici nu știu dacă va mai fi vreodată ceea ce a fost”

    – Cum se face că la noi se întâlnesc multe situații în care DNA reține și propune spre arestare infractori, dar instanțele îi eliberează? Mai mult, în ciuda numeroaselor condamnări din trecut, corupții de azi nu se mai tem de ceea ce li s-ar putea întâmpla mâine.

    – Au fost acele decizii ale Curții Constituționale care au schimbat regulile jocului și care au făcut posibil ca anumite lucruri ce erau legale, înregistrări etc., să fie invalidate. Suntem într-o situație absolut aberantă. Întrebarea e: Curtea Constituțională a făcut asta fără să fie conștientă că va arunca în aer lupta anticorupție? Pentru că, dacă Moldova arată cu degetul spre România, vă dați seama care este poziția Occidentului?! Ne-au făcut de râs, s-o spunem mai exact, ca să apere o mână de hoți. DNA nu mai e ceea ce a fost și nici nu știu dacă va mai fi vreodată ceea ce a fost. Dar nici nu mai e ceea ce a fost în 2018, 2019, când de fapt nu mai exista decât cu numele.

    – E revoltător că în Curtea Constituțională se află persoane precum Valer Dorneanu, fost politruc PSD. Ce credibilitate mai are un astfel de judecător în fața opiniei publice?

    – E problema de om. Și în alte părți, cum e Germania, sunt oameni politici la Curtea Constituțională. Problema e moralitatea politicienilor. În Germania, președintele Curții e un politician conservator bavarez. Se întâmplă. Dar acolo omul e deasupra oricărei bănuieli. În Franța, sunt foștii președinți în Consiliul Constituțional. Dar sunt foști președinți care, prin experiența lor, pot să sprijine deciziile. Ceea ce contează este corectitudinea morală, calitatea omului.

    „Ar fi un dezastru să intrăm în zona euro fără să avem o economie care să reziste foarte bine”

    – Când vom intra în spațiul Schengen?

    – E foarte greu. Din cauza pandemiei, spațiul Schengen nici n-a mai existat. Probabil că se va relua discuția și în funcție de progresele pe care le vom face în justiție. Nu cred că e posibil să intrăm în spațiul Schengen în 2020. Criteriile nu sunt doar tehnice, ci și politice. Dacă noi nu avem instituții sigure, certe la intrarea dinspre Moldova spre România și intrăm în spațiul Schengen, riscurile ca țigările traficate – sau mai știu eu ce venit din zona respectivă – să se ducă peste tot în Europa sunt foarte mari.

    – Ce avantaje vom avea în Schengen?

    – Primele lucruri vor fi legate de costuri. Aceste costuri, care sunt foarte importante, în condițiile în care trăim într-o economie dependentă de importuri, vor scădea semnificativ. Circulația mărfurilor și a serviciilor va fi mult mai rapidă. Vom avea beneficii economice și individuale. Spre deosebire de cei din spațiul Schengen, noi trebuie să stăm la coadă pentru a îndeplini procedurile. Asta ne-a afectat viața. Ați văzut cât de complicat a fost pentru români să treacă de granița maghiaro-română în timp de pandemie. Acum, când s-au întors, pe 15 mai.

    – Când credeți că vom renunța la leul românesc în favoarea monedei unice europene? E un proces de durată pentru România sau se poate întâmpla într-o perioadă mai scurtă?

    – Ce spune domnul Isărescu: anul 2024 pare să fie începutul acestei treceri. E ceva foarte optimist. Economia românească nu este pregătită, din punctul meu de vedere, pentru acest lucru. E nevoie de schimbări structurale pentru a putea face față intrării în zona euro. Ar fi un dezastru să intrăm în zona euro fără să avem o economie care să reziste foarte bine. Sigur, am văzut deja țări care au intrat în zona euro din fostele state comuniste: țările baltice, Slovacia. Sunt țări relativ mici și cu o economie care s-a putut adapta relativ repede. România nu e în această situație. Decât să ajungem în situația Greciei, mai bine așteptăm.

    „Știam cu toții că mărirea pensiilor era nesustenabilă, dar, discutând politic, într-un an electoral, nimeni nu-și va permite luxul să n-o facă. Deși acest lux este pe seama contribuabililor”

    – De ce nu putem călători nici acum în SUA fără viză? Ni se trage și de la actele de corupție ale politicienilor noștri, cu densitate mai mare în zona PSD? Un exemplu ar fi cazul Dragnea.

    – Nu cred că e legat doar de corupție. Corupția este un argument, dar nu singurul. O altă problemă este legată de faptul că situația economică a României este percepută ca nefiind încă suficient de robustă, și riscul unei migrații a forței de muncă spre Statele Unite este apreciat ca fiind foarte mare. Totuși, experiența cu desființarea vizei pentru Canada, unde de trei ani de zile avem libertatea de mișcare, le-a arătat americanilor că nu sunt riscuri atât de mari. S-a văzut clar că numărul de români plecați acolo n-a fost foarte mare. Va depinde și de alegerile din Statele Unite. Pentru Donald Trump, ar fi foarte greu să-și justifice motivul, de ce ar accepta așa ceva. I s-ar reproșa din partea propriului său electorat că este prea tolerant și că periclitează locurile de muncă ale americanilor.

    – Cât de plauzibilă mai e mărirea cu 40% a pensiilor, în contextul crizei cu care ne confruntăm din cauza izbucnirii pandemiei de Covid-19?

    – Personal, nu cred că mai e posibil. Am văzut că Guvernul ia în calcul o mărire cu 10%. Chiar și așa, deficitul bugetar va fi imens. Știam cu toții că mărirea pensiilor era nesustenabilă, dar, discutând politic, într-un an electoral, nimeni nu-și va permite luxul să n-o facă. Deși acest lux este pe seama contribuabililor. Toți suntem de acord că persoanele vârstnice trebuie să ducă o viață decentă, dar costurile trebuie să fie rezonabile. Dacă economia va începe să crească rapid, atunci va exista și o bază bugetară pentru anul viitor. Anul acesta nu contează. Uniunea Europeană este tolerantă față de deficite. Sunt convins însă că, după ce lucrurile vor reveni la normal, va reapărea și politica de rigoare bugetară.

    – Cât de mult ne-a afectat această pandemie? Ce va urma pentru România? Se poate face o comparație cu criza economică din urmă cu 10-12 ani sau nu?

    – Politic, la acea criză s-a reacționat foarte târziu, fiindcă ea a început în 2008. România a fost în cădere. Acum, totuși, încă din primul moment au existat o serie de politici adaptate care au făcut ca România să nu cunoască o cădere atât de dură față de alte state. Primul trimestru a fost unul bun pentru România: cel mai bun din Uniunea Europeană. Probabil că lunile aprilie și mai vor fi cu niște pierderi, se estimează la 14%. Dar e foarte important dacă pe jumătatea lunii mai și pe iunie vom putea recupera cât de cât din pierderi.

    „Faptul că nu s-au construit spitalele regionale a fost o chestiune gravă. Am avut noroc. Dacă s-ar fi întâmplat să avem mai multe cazuri de Covid-19, ce ne-am fi făcut?”

    – Era de așteptat ca până și din această pandemie, soldată până acum cu peste 1.200 de morți în România, să se facă o campanie electorală pentru alegerile legislative din acest an sau din 2021?

    – Era inevitabil. Pandemia nu modifică situația politică. Partidele n-aveau cum să nu fie tentate să-și facă o campanie electorală.

    – Cum comentați faptul că PSD, partid care a condus țara în ultimii 7 ani, n-a realizat nimic semnificativ în această perioadă – nici autostrăzi, nici cale ferată, nici spitale, nici dotarea școlilor cu tehnologia secolului 21? A avut la îndemână fonduri europene. Cu toate astea, nimic!

    – Guvernul Ponta a făcut totuși câteva investiții, dar treburile s-au complicat după anul 2017. Și atunci era problema deficitului bugetar. A fost o politică deliberată de creștere a consumului. Această creștere urma să revitalizeze economia, lucru care nu s-a întâmplat nici pe vremea lui Ponta, nici pe cea a lui Dragnea. Era o limită a deficitului bugetar de 3%. Ponta și-a făcut o datorie din a respecta limita de cheltuieli bugetare. Pentru că erau alegeri, el a fost tentat să crească salarii, pensii… N-a fost numai tentat, ci a făcut asta. Iar acele creșteri n-au mai permis și cheltuieli foarte mari în infrastructură. Creșterea economică a fost serioasă, dar ea s-a bazat pe consum, iar consumul pe importuri. N-a adus acel plus necesar pentru dezvoltarea infrastructurii. Statul trebuie să aibă un rol activ din acest punct de vedere.

    – Când a venit pandemia Covid-19, ne-a prins fără mult-promisele spitale regionale.

    – Faptul că nu s-au construit spitalele regionale a fost o chestiune gravă. Am avut noroc. Dacă s-ar fi întâmplat să avem mai multe cazuri de Covid-19, ce ne-am fi făcut? Acum se grăbesc să le facă. Acolo a fost clar, deliberat… Banii au existat. Fostul comisar Corina Crețu aproape ruga Guvernul să ia bani ca să construiască spitalele regionale. S-a refuzat, pentru că s-a mers pe o altă variantă, care ținea de aducerea de fonduri din Orientul Apropiat, din zona de interese a celor care s-au aflat la putere în perioada respectivă.

    „PSD are o strategie riscantă pe termen mediu și lung: aceea de a construi niște clientele care sunt dependente și n-au niciun interes pentru dezvoltare”

    – Ce șanse mai poate avea un partid ca PSD să câștige alegerile locale, parlamentare, în contextul în care a încercat – și parțial au reușit – să masacreze justiția? În Rusia lui Putin, de pildă, infractorii nu mai pot fi arestați preventiv, nu oricum.

    – PSD are șanse să rămână în continuare un partid important. În 2016, PSD-ul lui Dragnea a câștigat 55% din primării. La o prezență redusă la vot, primarii sunt cei care mobilizează electoratul în zonele rurale și în orașele mici. Asta înseamnă jumătate din România. Chiar dacă ar pierde aproape jumătate din primarii pe care-i are, tot ar rămâne cu 35%, ceea ce ar fi un scor semnificativ, cel puțin o treime din primarii României. Pentru PSD, însă, o pierdere de 20% – de la 55% la 35% – ar fi un dezastru. Iar sistemul electoral îi ajută și s-ar putea să-i ajute și calendarul electoral. Electoratul de care vorbim este unul pentru care lupta anticorupție este mai puțin importantă. Oamenii aceia depind de primari, sunt clientela primarilor și se gândesc că, dacă ei se schimbă, nu vor avea șansa să-și asigure ziua de mâine. PSD are o strategie riscantă pe termen mediu și lung: aceea de a construi niște clientele care sunt dependente, care n-au niciun interes pentru dezvoltare. Devine o problemă pentru întreaga țară.

    – Încarcerarea lui Dragnea a coborât cu mult PSD în opțiunea de vot a electoratului?

    – PSD câștigă sau pierde exact același număr de voturi. Are capacitatea de aproximativ 20% din totalul electoratului. Cu acest procent de 20%, PSD poate deveni mai important dacă prezența la vot e mică și mai puțin important dacă prezența la vot e una mare. Toată miza e prezența la vot. Numai că nici PNL nu e foarte interesat de o prezență foarte mare la vot. Asta pentru că principalii câștigători ai unei prezențe foarte mari la vot sunt USR-iștii. Ați văzut asta la alegerile din 25 mai 2019. Sunt cei din zona în care oamenii nu au formate niște opinii politice. E un risc. Pe de altă parte, USR-ul nu va putea să atingă niciodată cotele PNL-ului în anul care vine. Depinde de ce calcule vor face și cum vor dori să mobilizeze electoratul. În mod tradițional, cu excepția perioadelor legate de Iohannis, cele din 2014 și 2019, PNL-ul a fost tentat mai degrabă să reducă prezența la vot decât s-o crească, la fel ca și PSD-ul.

    „Dacă nu ne dă nicio motivație rezonabilă, atunci nu pot să cred decât că Gorghiu a vrut să sprijine infractorii. Mă aștept ca PNL să tragă concluziile și doamna Gorghiu să nu mai candideze la alegerile viitoare”

    – V-ați fi așteptat ca tocmai un membru însemnat al PNL, senatorul Alina Gorghiu, să inițieze o lege pentru mutarea infractorilor cu pedepse până-n 7 ani din închisoare la domiciliu – „arest la domiciliu” – și aceasta să fie adoptată de Senat în plină pandemie? Asta după ce, în 2017-2019, lumea a ieșit în stradă tocmai pentru a protesta împotriva modificării legilor justiției în favoarea infractorilor.

    – (Râde). A fost incredibilă acea încercare. Mai ales că doamna Gorghiu a fost președintele PNL într-un moment în care președintele Iohannis a militat activ pentru lupta împotriva corupției și pentru curățarea propriului partid. Știți că îi reproșează că au pierdut alegerile din 2016 din cauza asta? Ei bine, a fost inexplicabil ca tocmai această doamnă să propună așa ceva. Sunt foarte curios care a fost motivația. Dacă nu ne dă nicio motivație rezonabilă, atunci nu pot să cred decât că Gorghiu a vrut să sprijine infractorii.

    – S-a spus la un moment dat că a fost un blat cu PSD.

    – Nu cred asta, deși uneori cele două mari partide colaborează pentru interese comune. Aici s-a venit din cu totul altă zonă, iar PSD-ul s-a adaptat din mers, ba chiar s-a bucurat, pentru că este acuzat de obicei că vine cu propuneri de acest gen.

    – Un proiect de lege depus mai demult, dar detonat în plină pandemie.

    – USR-ul era acolo! (Râde). Trebuia să ia în calcul și chestiunea asta. Mai e și varianta moldovenească: pentru că se așteptau la scandalul Plahotniuc-Dodon cu sacoșa de bani, moldovenii au suspendat pur și simplu lucrările Parlamentului din cauza pandemiei.

    – Dan Barna a declarat ulterior că votarea acelui proiect de lege, inclusiv de către USR-iști, a fost o eroare.

    – În domeniul acesta, sunt lăsați să acționeze oamenii care sunt specialiști. Gorghiu e considerată a fi specialistă în Justiție. Și se bazează pe ea. Aici a fost o înșelare întreagă. Au fost o mulțime de parlamentari juriști acolo. Nu sunt convins că n-au văzut și ceilalți. Mă așteptat ca, în situația dată, PNL să tragă concluziile și doamna Gorghiu să nu mai candideze la alegerile viitoare. Gorghiu nu era oricine, cineva necunoscut care a avut o inițiativă oarecare.

    „Dragnea și Viktor Orban, marile spirite, se înțelegeau bine, iar ideea de a oferi 15 martie ca o sărbătoare a maghiarilor exista de multă vreme”

    – Apoi a venit și acea lege trecută tacit de Camera Deputaților, de astă-dată, privind autonomia Ținutului Secuiesc.

    – Asta cu autonomia Ținutului Secuiesc este o permanentă cerere a PNL-ului, reactivată în an electoral, pentru că UDMR trebuie să se prezinte în fața propriilor alegători cu dovada că le sprijină interesele. Sunt mulți români care spun că problemele de identitate și autonomie sunt cele ale politicienilor. În realitate, situația este mult mai complicată. Altfel spus, electoratul maghiar așteaptă asta de la UDMR. Am asistat în ultimii 10 ani, de la revenirea la putere a lui Viktor Orban la Budapesta, la o radicalizare a electoratului maghiar și pentru că politicienii de la București n-au tratat foarte serios acest fenomen. Nici Traian Băsescu până-n 2014, nici Klaus Iohannis n-a avut majoritate. Nici azi. Are Guvern din 2019, dar nu are majoritate, deci nu poate influența în mod direct politicienii.

    – Ce-ar mai fi de zis despre acest proiect de lege?

    – Vă aduceți aminte de muncitorii sri-lankezi de la Ditrău? Situația s-a deteriorat foarte mult, pentru că oamenii aceia, localnicii, n-au făcut decât să spună ceea ce spun și televiziunile lui Viktor Orban: că vin străinii care să le fure identitatea și să le distrugă țara. În condițiile astea, UDMR este obligat de mecanica politică să facă asemenea propuneri de fiecare dată. Nu m-au mirat. Nici data de 15 martie nu m-a mirat. Există un acord. Dragnea și Viktor Orban, marile spirite, se înțelegeau bine, iar ideea de a oferi 15 martie ca o sărbătoare a maghiarilor exista de multă vreme. Vrem sau nu vrem, asta e sărbătoarea lor. Ei o sărbătoresc și dacă e oficială, și dacă nu e, fiindcă în simbolistica lor 15 martie 1848 este data renașterii maghiare.

    „Dacă cineva a fost învățat să nu fure, nu va fura. Știți ce am constatat în anii 2000? Că acești copii, deveniți între timp maturi, au fost socializați întru corupție, fiindcă singurul mijloc prin care se putea rezolva în acei ani, în acea Românie, era prin corupție”

    – Trebuie schimbate în bine niște legi în Justiție, ca să nu mai existe situații în care DNA le pune cătușe infractorilor, iar judecătorii îi eliberează?

    – Este important ca judecătorii să poată elibera, pentru că DNA poate greși. Nimeni nu este infailibil. E o garanție de protecție a libertăților. Obligă și DNA-ul să fie foarte atent când face o cerere. Să aibă niște argumente solide. Orice instituție, dacă are mai multă putere, va fi tentată să abuzeze de ea.

    – Dar și unii judecătorii au călcat strâmb. Adică, DNA putea să aibă dreptate, dar o judecătoare tânără, Terceanu, cum a fost cea desemnată să judece cazul fraților Becali, să reușească să-i elibereze la acea vreme contra unei sume de bani. A fost însă prinsă asupra faptului și trimisă în spatele gratiilor. E de neconceput, nu?

    – S-a încercat să se asigure judecătorilor și procurorilor un nivel de viață rezonabil, inclusiv după retragerea la pensie. Altfel spus, situații de genul acesta nu sunt acceptabile. Dacă acum 20 de ani salariile erau mici și puteai să înțelegi rațional, nu să fii de acord moral de ce erau corupți, în momentul de față e inadmisibil. Vorbim de salarii bune, de o poziție socială respectabilă. Pedepsirea celor care comit asemenea infracțiuni trebuie să fie aspră.

    – E vorba de o judecătoare tânără, în jur de 30 de ani. Nu-i îngrijorător că și tinerii cad în capcana șpăgilor?

    – Nu-i o problemă legată de vârstă, ci de educație. Nu fac un reproș facultăților prin care a trecut, nici nu știu care sunt acelea. Dacă cineva a fost învățat să nu fure, nu va fura. Știți ce am constatat în anii 2000? Că acești copii, deveniți între timp maturi, au fost socializați întru corupție, fiindcă singur mijloc prin care se putea rezolva în acei ani, în acea Românie, era prin corupție. Din nefericire, se întâmplă și astăzi. Corupția era o scurtătură folosită de oamenii care se credeau inteligenți sau de șmecheri. Iar cei care n-o foloseau erau fraieri. Mi-e teamă că și această domnișoară vine din această cultură.

    Despre refuzul Senatului de a-i ridica imunitatea parlamentară lui Tăriceanu: „Comisia Europeană reproșează acest lucru României”

    – Se vor tăia pensiile speciale? Nu e o discriminare revoltătoare ca niște oameni să ia foarte mulți bani de la bugetul de stat, pentru care n-au contribuit de-a lungul carierei?

    – Nu. Povestea asta, pe care a introdus-o Băsescu și care vine din perioada lui Ceaușescu, este secundară. Nu cred că pensiile speciale sunt problema, ci cuantumul lor. E mult prea mare. Trebuie să aibă pensie decentă, nu pensii incredibile de 10.000 de euro. Și profesorii au dreptate. Mă număr printre ei. Ar vrea pensie suplimentară, dar sunt foarte mulți. Nu poți să le oferi fără un impact mare asupra bugetului. Suntem conștienți că polițiștii, militarii, magistrații, judecătorii au un rol important în funcționarea statului. Dacă luptăm împotriva corupției, vom profita cu toții. Dacă nu, vom suporta toți.

    – E normal ca parlamentarii să aibă imunitate? Dacă sunt credincioși, vor binele țării, de ce le mai trebuie acest statut?

    – Imunitatea nu este un privilegiu al parlamentarilor. Este un instrument care apără Opoziția de abuzurile Guvernului. Sunt total împotriva ridicării imunității, pentru că, din antichitate, din Republica Romană, această imunitate a asigurat posibilitatea poporului de a se exprima prin reprezentanții săi. Este o protecție. Dacă Guvernul poate profita de puterea pe care o are și poate aresta oricând și fără niciun fel de bază numai pentru că așa vrea liderul, situația e foarte gravă. Asta pentru că ei nu se reprezintă pe sine.

    – Trebuia să i se ridice imunitatea lui Tăriceanu? Ne afectează această problemă în plan european?

    – Am văzut foarte bine că cei de la Comisia Europeană reproșează acest lucru României. Există și riscuri. Procesul poate continua, fără ca el să fie reținut și obligat să dea declarații. În principiu, nu se abuzează de imunitate. Este o problemă legată de context. Este o moștenire a perioadei Dragnea, care, riscând să fie într-o asemenea situație, i-a susținut – cum era logic – pe cei care se aflau într-o împrejurare asemănătoare cu el, pentru a forma o majoritate parlamentară.

    – Nu-s prea mulți banii primiți de partide gen PSD de la stat în fiecare an? Sunt cifre de zeci și zeci de milioane de euro. Până în urmă cu câțiva ani, se luau câteva milioane de euro.

    – Sunt un adept al finanțării publice a partidelor politice și a campaniilor electorale, dar la un nivel decent. Cred că fiecare e de acord ca un cuantum din impozitele noastre să finanțeze partidele politice, ca să nu fie corupte. Dar acel cuantum trebuie să fie rezonabil. Apreciez că trebuie să fie undeva la 0,5%.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Barometrul IMAS pe luna mai: PNL 32,6%, PSD 23,0%, USR-PLUS 16,7%, Pro România 11,2%. O guvernare PNL-PMP-USR/PLUS ar strânge 53%

  • INTERVIU. Totul despre diabet, cu dr. Ionescu-Târgoviște. „Mișcarea e aurul, alimentația e argintul, medicamentul e bronzul. Ce vrei să câștigi? Medalia de aur, nu? Stresul e pe locul 4”

    Academicianul Constantin Ionescu-Târgoviște, celebru medic diabetolog, profesor la Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, susține, pentru Ziaristii.com, că diabeticii sunt mai vulnerabili întrucât au mai multe complicații cronice.

    Are 82 de ani. Este un dascăl desăvârșit, pasionat cu adevărat de medicină, căreia i-a dedicat întreaga carieră. De-a lungul anilor, a scris 20 de cărți semnificative despre diabet, o boală extrem de parșivă, pe care o descoperim doar când situația e una gravă. A patentat cinci invenții spectaculoase, menite să prevină sau să stopeze evoluția diabetului. În activitatea sa de cercetare se includ și urgențele diabetologice, dar și cele epidemiologice.

    Într-un interviu-fluviu acordat site-ului Ziaristii.com, academicianul Constantin Ionescu-Târgoviște vorbește despre modalitatea în care diabetul se instalează în organismul nostru, despre ceea ce trebuie să facem pentru a ne ține glicemia în limite normale, dar și despre alimentele pe care trebuie să le consumăm, dacă vrem să ne menținem sănătoși până la adânci bătrâneți.

    „Cam 20% din populația României are o formă de diabet, chiar dacă nu e manifestată sau diagnosticată încă”, avertizează profesorul.

    „Se va face un vaccin, dar el s-ar putea să fie util doar pentru țara respectivă, pentru tipul de germene care e acolo”

    Constantin Ionescu-Târgoviște și-a spus părerea și despre un posibil vaccin care să ne scape definitiv de Covid-19. „Se poate lua virusul de la om, apoi introdus la animale, ele fac anticorpi, îi iei de-acolo și tratezi cu ei oamenii. Asta ar fi cea mai simplă și mai fezabilă soluție. Știu pe cineva din domeniul veterinar, care mi-a zis că acest lucru era cel mai simplu de realizat și cel mai logic. Asta se putea face la Cantacuzino, care a fost distrus, din păcate, tot de politicieni. Se va face un vaccin, dar el s-ar putea să fie util doar pentru țara respectivă, pentru tipul de germene care e acolo. Acest virus ar putea avea diferențe, se pare că nu e identic pentru fiecare țară. Oricum, orice epidemie se epuizează în mod firesc pe cale naturală”.

    În partea finală a interviului, renumitul dascăl a făcut o radiografie a societății românești, taxându-i, pe bună dreptate, pe unii politicieni pentru nesimțirea de a căuta capital  electorală pe seama pandemiei de Covid-19.

    „Oamenii se îneacă în propriile calorii pe care le au în exces în organism. Aceste calorii se dau jos numai prin mișcare„

    Reporter: De ce coronavirusul a făcut atâtea victime printre diabetici?

    Constantin Ionescu-Târgoviște: Acești oameni au mai multe complicații cronice, produse din cauza diabetului. Sunt mult mai vulnerabili decât ceilalți. Asta este cauza principală. Pe de altă parte, metabolismul lor este mai labil decât în mod normal.

    – Din ce cauză apare diabetul?

    – Păi, mișcare mai puțină și mâncare mai multă. Se acumulează grăsime mai ales în ficat, dar și în țesutul muscular și între fibrele cordului.

    – După două luni de stat în casă, credeți că oamenii vor avea probleme legate de o creștere a glicemiei și a colesterolului?

    – Unii dintre ei s-au mai îngrășat puțin. Au consumat mai puțină energie. N-a fost perioada prea lungă ca să se ajungă la situații grave, la boli metabolice, cardiovasculare, cerebrale. Diabetul apare pe termen lung.

    – Stresul joacă un rol mai important în declanșarea diabetului decât o alimentație bogată în glucide?

    – Nu. Mișcarea, în primul rând, și alimentația. Am făcut un slogan, pe care-l spun pacienților mei. Mișcarea e aurul, alimentația e argintul și medicamentul e bronzul. Ce vrei să câștigi? Medalia de aur, nu? Stresul e pe locul 4.

    „Tot zahărul e mai bun ca îndulcitor. Organismul nostru are nevoie de 25-30 de grame de zahăr în fiecare zi. Fără el, nu merge motorul”

    – Câtă mișcare trebuie să facem ca să nu avem probleme cu glicemia?

    – Cât mai mult posibil. Mișcarea n-a făcut niciodată rău cuiva, numai bine.

    – Cât anume în fiecare zi?

    – Trebuie să mergi în așa fel încât să simți în picior că e mușchiul activat.

    – Există mai nou o alternativă viabilă la zahăr, cum ar fi xilitolul extras din coceanul de porumb sau din coajă de mesteacăn. Ce părere aveți?

    – Astea sunt atât de minore… și le mai și plătești, că nu sunt deloc ieftine. Sigur că nu sunt calorigene. Oricum, nu e o alternativă totală. Tot zahărul e mai bun ca îndulcitor.

    – În ce sens e mai bun zahărul?

    – Organismul nostru are nevoie de o cantitate zilnică de zahăr. Fără el, nu merge motorul.

    – Cât zahăr trebuie să consumăm zilnic?

    – Depinde de vârstă și mai ales de indicele de masă corporală. Dacă ești slab sau obez. Oricum, 25-30 de grame pe zi sunt necesare. Zahărul e prezent în multe alimente. Glucoza se găsește în mere, pere, pâine, cereale, cartofi.

    „Poți să mănânci și două prăjituri, dacă după aia alergi pe teren”

    – Dacă mâncăm câte o prăjitură pe zi, putem avea probleme serioase cu glicemia?

    – Depinde de om: e tânăr, e slab, e activ, e inactiv. Toate trebuie judecate în contextul consumului. Poți să mănânci și două prăjituri, dacă după aia alergi pe teren. Simți că dai spre hipoglicemie. N-ați văzut că jucătorii de tenis beau întotdeauna un lichid și mănâncă dintr-o banană, care are glucoză în ea?! Creierul nu poate consuma decât glucoză. Mușchiul poate consuma și lipide, dar și proteine. Dacă ai hipoglicemie și e severă, îți pierzi cunoștința. Totul e să respecți o alimentație cât mai variată.

    – Făina albă, produsele de panificație în general, sunt la fel de periculoase ca zahărul alb, definit drept „moartea albă”?

    – Amândouă sunt bune. Nu sunt periculoase. Sunt rele atunci când depășesc anumite cantități. Niciun aliment nu este rău. Depinde, cum am spus, de cantitate și mai ales de ce consum energetic ai tu ca persoană. Dacă stai în casă și nu te miști, trebuie să mănânci mai puțin, ca să nu te îngrași.

    – Ce trebuie să mâncăm pentru a ne păstra glicemia în limite normale?

    – În primul rând, să consumăm legume, cel mai adesea gătite. Apoi fructele. Să fie cât mai variate. Ca proteine, putem mânca produse lactate și carne slabă: de pasăre, de vită și mai puțin de porc. Deși mititeii se fac din carne de porc și dau gustul, cum se zice, care e mai bun față de cel dat de alte tipuri de carne. Poți consuma din toate, dar cu măsură. Cum ți-a crescut greutatea, ți-a crescut un pic și glicemia. Și așa apare diabetul. În alimentele colorate există substanțe mai valoroase din punct de vedere biochimic. Au niște calități în plus în activarea metabolismului. Fructele de pădure sunt mult mai bogate în asemenea elemente.

    „Este o boală foarte greu de diagnosticat. Nu se manifestă în niciun fel decât atunci când apar complicațiile”

    – Dacă ai glicemia 100 sau peste 100, e un semn de îngrijorare?

    – Depinde de unde pornești. Am rugat medicii de familie să-mi dea glicemiile, de-a lungul timpului, de la un număr mai mare de pacienți, pentru că unii sunt în evidența lor de 25-30 de ani. Și, dacă au diabet în familie, la ei glicemia pornește de la 70, pe urmă trece la 75, 80, 90, 95, 100, 105, 115, 120, 130 deja e diabet. Și la cei care n-au diabet în familie există o creștere, dar nu este una continuă. Mai crește, apoi mai scade puțin. A fost 80, apoi poate să fie la 75, pe urmă revine din nou la 80, 85, scade iar la 80. Deci, crește mai lent. E un comportament individual. Nu poți ști ce se întâmplă decât dacă analizezi pacienții în mod sistematic.

    – De ce unele laboratoare au limite normale între 70 și 99 mg/dL, iar altele între 70 și 110 mg/dL?

    – Inițial, valoarea era de 120 de miligrame. Când eram eu tânăr, așa era valoarea normală. Dar metodele de determinare erau mai grosiere. Și-atunci, acel 120 însemna de fapt 110.

    – Care este până la urmă glicemia normală?

    – S-a luat global la 100 de miligrame. Dacă iei glicemia la rând, printre pacienți sunt și diabetici. Dacă vrei să faci o medie a lor, va fi ceva mai mare de 100, spre 105 sau 110. Asta tocmai pentru că printre ei sunt și diabetici care nu sunt cunoscuți. Toate studiile populaționale făcute la persoane care nu au niciun simptom, fiind aparent sănătoase, relevă că persoana care are 80 de miligrame se comportă precum cea care are 120, 130. Nu simte nimic în plus. De asta e nevoie de o evaluare periodică. Este o boală foarte greu de diagnosticat. Nu se manifestă în niciun fel decât atunci când apar complicațiile.

    „Am văzut copii în comă glicemică și tragedii la unele persoane vârstnice, care, fiind singure în casă, au făcut hipoglicemie și au murit”

    – Cum stăm la acest capitol față de perioada comunismului sau față de cea a anilor ’90?

    – În 1945, de când avem registrul de diabet, în București, 1,0-1,5% din populație avea această boală. Acum avem 12% din populație. A crescut foarte mult. Înainte, nu ți se oferea multă varietate, nu exista atâta comoditate și munca fizică era mai frecventă. Consumul era mai mic. Nevoile omului erau mai mici. De asta, diabetul e o boală a civilizației. Și e un exemplu în literatura asta internațională a unei insule destul de micuțe cu vreo 30.000 de locuitori. Se cheamă Nauru, e pe undeva în zona Pacificului. Au descoperit-o englezii. Toți cei de-acolo erau aproape scheletici. În jurul insulei se formau niște corali. Ce erau? Fosfați. Cel mai bun îngrășământ agricol. Au năvălit englezii. Au început să exploateze acel îngrășământ ca pe unul agricol. Au împărțit insula pe felii și stăteau de pomană, nu munceau, pentru că veneau alții și cumpărau. Nu exista diabet în 1896. În 1970, toți de acolo erau grași și diabetici.

    – Ce trebuie să știm despre diabet?

    – Să mergem la medic, să ne facem din când în când o glicemie. E simplu. Se pot face și în unele farmacii, în mod gratuit, unde se mai ia și tensiunea, temperatura. O glicemie se poate face oricând. Noi dăm pacienților și teste pentru controlul ei. Sunt și senzori, care înregistrează continuu glicemia la diabetici. Și cu un card îți citești curba glicemiei în fiecare zi, cu toate oscilațiile ei și valoarea din momentul respectiv. Progresul este foarte mare și de mare ajutor. La copiii cu diabet, acești senzori se dau gratuit. Ei sunt mult mai vulnerabili decât adulții, care pot trăi fără probleme până la 70 de ani cu medicația pe care o au.

    – Care-i marea problemă la copii?

    – Copiii sunt învățați să-și controleze glicemia și să știe ce să facă, fiindcă și ea poate crește sau scădea spectaculos pentru cei cu insulină. Dacă au făcut sport și n-au mâncat înainte, te pomenești că fac o glicemie de 50 de miligrame. Ei nu simt asta sau simt de-abia atunci când sunt la un pas să intre în comă. Am văzut copii în comă glicemică și tragedii la unele persoane vârstnice, care, fiind singure în casă, au făcut hipoglicemie și au murit. Nenorocirea e că ele nu simt simptomele și intră din somn în comă. Iar când au ieșit din comă, au rămas practic fără creier.

    „E multă comoditate. Progresul vine la pachet cu diabetul”

    – De unde apar aceste variații bruște de creștere și scădere a glicemiei?

    – De la tratamentul cu insulină. Ea se face sub piele. Dacă alergi și circulația crește, se poate absorbi mai multă insulină decât în mod obișnuit și se ajunge la hipoglicemie. Sigur că noi îi învățăm. Întotdeauna, copiii cu diabet au la ei zahăr, o bomboană și imediat le trece starea.

    – Din ce cauză fac copiii diabet? Mănâncă prea multe dulciuri?

    – N-are nicio legătură. E o boală genetică. Orice ai face, ea apare. Din păcate, asta este situația. La ei, pancreasul este distrus progresiv și în totalitate. Diabeticii nu sunt identici niciodată. Fiecare pacient este un unicat.

    – De ce diabetul ne distruge practic aproape toate organele corpului?

    – Este ca o mașină care se îneacă, fiindcă e prea multă benzină în ea. Așa e și aici. E prea multă energie în organism, care e neconsumată. Oamenii se îneacă în propriile calorii, pe care le au în exces în organism. Aceste calorii se dau jos numai prin mișcare.

    – Ce mișcare putem face dacă stăm în casă?

    – Orice. Mai mutăm cărțile dintr-o parte în alta, le mai curățăm de praf. Poți să faci flotări. La un moment dat, ajunsesem să fac 70 de flotări. Acum, fac 30-40. Astea nu consumă foarte multă energie, fiindcă le faci în 4-5 minute. E bine să-ți menții vigoarea mușchilor. Dar în general trebuie activitate fizică intensă, care, din nefericire, nu se mai face în prezent. E multă comoditate. Progresul vine la pachet cu diabetul.

    „Prefer mămăliga în locul pâinii. Peștele îl prefer cărnii de pasăre sau de vită. Nu prea mănânc carne de porc, nu-mi priește. Mănânc în fiecare zi fructe, mai ales mere de Voinești”

    – Ce mâncați în fiecare zi ca să vă mențineți sănătos la 82 de ani?

    – Prefer mămăliga în locul pâinii. Peștele îl prefer cărnii de pasăre sau de vită. Nu prea mănânc carne de porc, nu-mi priește. Mănânc în fiecare zi fructe, mai ales mere de Voinești. Le găsești pe tot parcursul anului. Dimineața, servesc fulgi de porumb. Pun pe ei lapte cât să se înmoaie, nu mai mult. Apoi pun iaurt peste ei. La prânz, o ciorbă cu ceva alături. Nu iau felul doi. Iar pentru cină, mănânc pește cu mămăligă. Am o cucoană care-mi gătește pește pentru o săptămână. Și pun bucățelele de pește într-o cutie și le mănânc zilnic cu mămăligă. Sunt mămăligar. Alături, servesc și o salată de varză asociată cu sfeclă roșie. Varză crudă românească, nu de aia țepoasă, străină. Eu caut varza aia mică, de-a noastră.

    – Câte lichide consumați pe zi?

    – Destul de multe. Îmi fac un cocteil din apă amară, cum se spune. Cumpăr apă tonică, e puțin dulce-amăruie. Nu o beau cum este ea. Dintr-o sticlă de un litru și jumătate fac cinci. O diluez cu apă de la robinet. E la îndemâna fiecărui om. Nenorocirea e că oamenii se duc și-și iau constant tot felul de bombe calorice, de șaorme, pateuri cu brânză. Dacă mănânci numai astea și nu-ți consumi energia, dacă iei 5-6 pe zi, s-a terminat cu tine.

    „Cred că toate remediile omului sunt în plante” – acad. Constantin Ionescu-Tîrgoviște

    Constantin Ionescu-Târgoviște

    „Aș scoate din Justiție toți procurorii care au fost înainte de 1990 și care sunt încă în funcții. Dacă avem procurorii lui Ceaușescu, la ce vreți să ne așteptăm?!” 

    Profesorul Ionescu-Târgoviște despre…

    Covid-19 – „Unii neagă că ar fi, alții văd că spitalele sunt pline și cu probleme mari. Nu se știe totuși cum sunt făcute toate raportările. Voiam să solicit la Institutul de Statistică să facem o evaluare completă a mortalității. În certificatul de deces să se scrie clar diagnosticul: dacă a avut diabet sau alte boli”.

    Teoriile conspirației – „Unii zic că virusul vine din China, chinezii zic că vine din America, americanii zic că vine din China. Toți au avut aceeași epidemie. Toate țările europene au avut probleme mari. Este foarte dificil. O parte dintre ei sunt doar purtători sănătoși. Se zice că a plecat din Wuhan, dar nu se știe sigur. Acolo a lucrat o echipă de cercetători din Europa. Din Franța, în special. Au plecat de-acolo cu 6 luni înainte de izbucnirea pandemiei. N-a spus nimeni ce-au lucrat acolo, ce-au găsit, ce-au studiat”.

    Resetarea societății românești – „Aș scoate din Justiție toți procurorii care au fost înainte de 1990 și care sunt încă în funcții. Dacă avem procurorii lui Ceaușescu, la ce vreți să ne așteptăm?! Dacă nu e Justiție adevărată, ne ducem de râpă”.

    Agricultură – „Mai e un aspect extrem de important care ține de agricultură și de supraviețuirea noastră, de alimentație, de cât de bine mâncăm. Pământul care se scoate din zonele de autostrăzi și care e fertil să fie mutat în altă parte. Asta fiindcă am auzit că se ia pământ românesc în vagoane și se exportă în alte țări. Repet, 30 de centimetri din terenul fertil se bagă de mai multă vreme în vagoane și se exportă! Zona fertilă e de 30 de centimetri. E una biologică, fiindcă are în ea tot ce-i trebuie ca să hrănească plantele. Asta ar fi prioritatea numărul unu: să ne apucăm să facem ceea ce n-am realizat nimic vreme de 30 de ani”.

    „Cataramă a ajuns un Ceaușescu nou. Vrea să vorbească despre «drepturili» și «libertățili» poporului român”

    Infrastructura Capitalei – „Suntem într-o perioadă neagră, devastatoare. Infrastructura actuală e făcută aiurea. Nu vedeți că, în București, pe Bd. Barbu Văcărescu, stau ăia trei luni de zile să schimbe 100 de metri de țeavă și blochează circulația?! Apropo de asta, am fost o dată în Olanda și m-am dus la un restaurant. Lucrau muncitorii pe acea stradă. Cât am mâncat noi acolo, muncitorii au descongestionat strada, au înlocuit țeava și au turnat și asfalt proaspăt. Asta s-a întâmplat în două-trei ore. Asta-i revoluția care trebuie să se facă și la noi, dacă vrem să revenim la ceea ce am fost odată. Nu mai suntem, fiindcă 80% din ceea ce se face se fură”.

    Personajul politic care-l supără cel mai mult – „Cataramă a ajuns un Ceaușescu nou. Vrea să vorbească despre «drepturili» și «libertățili» noastre, ale poporului român, și așa mai departe. Cu ăștia defilăm”.

    Protestul recent din Piața Victoriei – „Au vrut să se vadă la televizor. Un moment de frustrare. În 2017, oamenii au ieșit cu un temei. Au stat pe bune în stradă. Era vorba de modificarea legilor justiției. Se voia eliberarea corupților”.

    Televiziuni – „Sunt politizate. Fiecare dă breaking news-uri cu imagini de acum 4, 5, 6 zile și le tot repetă. Nu-i oprește nimeni, nu-i întreabă nimeni de sănătate”.

    Românii plecați la cules de sparanghel – „S-au dus la solicitarea lor expresă. Sunt oameni maturi, liberi. Ei cer să se ducă, nu-i trimite nimeni de-aici. Se duc fiindcă aici n-au de lucru. Să le dea de lucru în țară și vor rămâne aici – dar plătiți ca în Occident!”

    „Tăriceanu și Ponta – doi lătrăi care n-au făcut nimic cât au fost pe poziții. Acum latră fiindcă nu mai sunt și vor să fie din nou pe caii lor mari, ca înainte”

    Tăriceanu și Ponta – „Când se apropia criza financiară și era premier, Tăriceanu zicea că economia țării duduie. Pe urmă a venit criza și a trebuit să fie tăiate salarii. Acum, latră el și cu Ponta. Doi lătrăi care n-au făcut nimic cât au fost pe poziții. Acum latră fiindcă nu mai sunt la putere și vor să fie din nou pe caii lor mari, ca înainte”.

    PSD – „În trei ani de zile, n-a făcut un kilometru de autostradă. Din 2016 până în 2019. Acum țipă de mama focului”.

    Guvernul Orban – „Nu-l cunosc foarte bine. I-am auzit pe câțiva dintre cei din Guvern că vor să dea drumul la construcția de autostrăzi. Bravo lor! Dacă mai fac și cu irigațiile ceva, bravo lor! Dacă mai stopează puțintel exportul ilegal de lemn, bravo lor! S-o facă”.

    Măsurile pe vreme de pandemie – „Au fost binevenite. Doi indicatori m-au interesat: câți au murit și câți s-au vindecat. Cei vindecați ar putea fi donatori de sânge. Se izolează plasma și aia poate fi un tratament pentru bolnavi”.

    Diabetul la români – „Cam 20% din populația României are o formă de diabet, chiar dacă nu e manifestată sau diagnosticată încă. Studiile epidemiologice demonstrează că sunt 14%, dar pre-diabetul, care e tot un diabet, e pe cale să facă pasul înainte. E la fel de periculos. Vulnerabilitatea metabolică mai mare a organismului face ca diabeticii să se infecteze mai ușor și să se apere mai puțin bine”.

    Vaccinul și tratamentul împotriva coronavirusului – „Tratamentul e mult mai apropiat de realitate. Se poate lua virusul de la om, apoi introdus la animale, ele fac anticorpi, îi iei de-acolo și tratezi cu ei oamenii. Asta ar fi cea mai simplă și mai fezabilă soluție. Știu pe cineva din domeniul veterinar, care mi-a zis că acest lucru era cel mai simplu de realizat și cel mai logic. Asta se putea face la Cantacuzino, care a fost distrus, din păcate, tot de politicieni. Se va face un vaccin, dar el s-ar putea să fie util doar pentru țara respectivă, pentru tipul de germene care e acolo. Acest virus ar putea avea diferențe, se pare că nu e identic pentru fiecare țară. Oricum, orice epidemie se epuizează în mod firesc pe cale naturală”.

    „Acest virus este foarte versatil. Își schimbă culoarea ca și cameleonul” – acad. Constantin Ionescu-Tîrgoviște

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!