Etichetă: DNA

  • Putregai la Romsilva: cinci șefi din Bacău – arestați de DNA pentru șpăgi de un milion de euro

    Cinci șefi ai Romsilva Bacău au fost arestați la domiciliu luni pentru 30 de zile, prin dispoziția Curții de Apel și la solicitarea DNA, pentru că au luat mită în valoare de circa un milion de euro pe parcursul ultimilor 5 ani.

    Cei cinci cereau șpagă reprezentând fie procente din valoarea contractelor pe care le semnau, fie contravaloarea unor manoperei.

    Suma totală “dijmuită” de angajații statului a fost de 4.628.070 lei, aceștia confirmând în schimb, în intervalul 2015-2020, lucrări silvice precum împăduririle, întreținerea culturilor, degajări și curățiri.

    Milioane de lei “comision” pentru angajații statului, numai de la o singură firmă, pentru a confirma contractele

    Aurel Pâslaru, șeful Ocolului Silvic Comănești, cerea – potrivit DNA – 3% din valoarea (fără impozit pe profit) facturilor fiscale emise de firma privată pentru serviciile silvice. El a primit, în total, 210.000 de lei.

    Sorin-Velcu Comăneci, șeful districtului I Asău, a primit 995.370 de lei, reprezentând valoarea manoperei directe pentru lucrările executate.

    Acesta era un stil de lucru, pentru că la fel procedau Constantin Ștefancu – șeful districtului III Nogea, acuzat că “și-a tras”980.750 lei, Liviu Corbu – șeful districtului VI Ghimeș-Palanca – 395.450 lei și Costel Colpoș – șeful districtului V Camenca – 360.250 lei.

    Alți doi angajați ai Romsilva Bacău au fost puși sub control judiciar:
    – Janos Olteanu, șeful districtului II Geamăna din Ocolul Silvic Comănești – care a pretins și primit 1.622.500 lei,

    – Adrian Leascu, șeful districtuluI V Camenca din Ocolul Silvic Comănești – care a cerut mită “numai” 63.750 lei.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un fost arbitru român de elită a murit la numai 49 de ani

    * FOTBAL. Perspectiva Euro 2020: după Islanda și Bulgaria/Ungaria, am înfrunta Olanda, Austria și Ucraina. La București!

  • Mogulul Radu Budeanu recunoaște că a intermediat o șpagă de la Buzăianu către Elena Udrea. Dan Andronic are motive să tremure!

    Radu Budeanu, patronul din umbră al unui trust de presă care deține, printre altele, „Cancan”, „Gândul” și „ProSport”, a încheiat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției în afacerea Hidroelectrica. Budeanu a recunoscut în fața procurorilor că i-a dat Elenei Udrea o șpagă de 3,8 milioane de dolari din partea lui Bogdan Buzăianu, în dosarul “băieților deștepți” care cumpărau ieftin energie electrică.

    Budeanu (41 de ani) a recunoscut în scris că a intermediat mita către Elena Udrea, la acea vreme ministul Dezvoltării Regionale și Turismului. În schimb, aceasta i-a promis că va interveni pentru a menține contractele încheiate de firmele lui Buzăianu cu firma de stat Hidroelectrica.

    A recunoscut că a intermediat șpaga dată de Bogdan Buzăianu către Elena Udrea, pentru ca firma “băiatului deștept” să păstreze contractele avantajoase cu Hidroelectrica

    Inițial, Buzăianu i-a promis Elenei Udrea că-i dă 5 milioane de dolari. Ulterior, între noiembrie 2011 și februarie 2012, el i-a livrat, prin intermediari, 3,8 milioane de dolari, scrie în comunicatul DNA.

    Budeanu va scăpa cu doar doi ani de închisoare cu suspendare, pentru că și-a recunoscut vina și a acceptat să colaboreze cu procurorii. Dar noua situație e o veste proastă pentru Elena Udrea și Dan Andronic, vizați și ei de acest dosar. Elena Udrea este beneficiara șpăgii de la Buzăianu (intermediată de Budeanu), iar Dan Andronic a devenit proprietarul ziarului „Evenimentul zilei”, cumpărat de Buzăianu de la Bobby Păunescu pentru a i-l face cadou Elenei Udrea, care la rândul ei i l-a pasat lui Andronic. Acesta este acuzat de mărturie mincinoasă, întrucât a explicat în mod caraghios, necredibil, influența pe care o avea Elena Udrea în redacția ziarului.

    Dosarul Hidroelectrica datează încă din 2015. DNA l-a acuzat atunci pe Budeanu de trafic de influență în formă continuată și spălare de bani. A fost pus sub control judiciar pentru cauțiunea de 2 milioane de lei. Budeanu era acuzat că a intermediat mita dată de Bogdan Buzăianu (patronul Energy Holding) către Elena Udrea.

    Bogdan Buzăianu, finul de cununie al lui Dan Ioan Popescu (DIP) – fostul ministru al industriilor din Guvernul Năstase (2000-2004) -, a fost principalul beneficiar al contractelor păguboase care au adus, la un moment dat, Hidrotehnica în insolvență.

    Buzăianu a avut, prin Energy Holding, un contract de un miliard de dolari cu Hidrotehnica, sumă care în 2004 reprezenta 1% din PIB-ul României.

    Dosarul Hidroelectrica a fost clasat anul trecut, după ce Curtea Constituțională a dezincriminat abuzul în serviciu

    Dar acest dosar care viza o fraudă gigantică a fost clasat de DNA pe ascuns în primăvara anului trecut. Procurorii au confirmat pentru G4Media că au clasat dosarul, explicând că s-a ajuns aici în urma deciziei CCR de a dezincrimina abuzul în serviciu prin încălcarea de legislație secundară.

    CCR a dezincriminat abuzul în serviciu în februarie 2019, ca parte a asaltului generalizat pe care regimul Dragnea PSD l-a dat asupra legislației penale și a justiției în perioada 2017-2019.

    Publicațiile lui Budeanu au susținut-o anul trecut pe Viorica Dăncilă în campania prezidențială. Acum, au primit 530.000 de euro de la Guvernul liberal

    Anul trecut, în publicațiile controlate de Budeanu s-a imprimat o puternică direcție pro-PSD. Viorica Dăncilă a fost susținută în campania electorală pentru prezidențiale, iar personaje precum Dan Tudorache, primarul Sectorului 1, au beneficiat de o constantă imagine favorabilă. Și Dan Cristian Popescu, viceprimar la Sectorul 2, a intrat în grațiile publicațiilor lui Budeanu.

    Omul de afaceri a cumpărat în primăvara lui 2019 publicațiile „ProSport” și „ProMotor” de la Adrian Sârbu. Șase luni mai târziu, Budeanu a cumpărat și „Gândul”.

    În această primăvară, în cadrul programului de sprijinire a mass-media, Radu Budeanu a primit de la Guvernul Orban cei mai mulți bani din tot online-ul românesc: peste 530.000 de euro pentru patru luni.

    Guvernul a acordat 295.408 euro pentru firma WEB EDITING DEVELOPMENT, care deține „Cancan” și „ProSport”, și alți 236.326 euro pentru firma TITLURI QUALITY SRL, care deține „Gândul”. În total, 531.734 euro.

    Comunicatul DNA în cazul Radu Budeanu

    „În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1808/VIII/3 din 19 noiembrie 2015, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului B.R.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

    În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

    În vara – toamna anului 2011, inculpatul i-ar fi transmis ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5.000.000 de dolari pentru ca demnitarul să-și exercite influența în vederea menținerii, în parametrii deja negociați (preț și cantitate de energie furnizată), a contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu SC Hidroelectrica SA.

    În același context, în perioada noiembrie 2011- februarie 2012, inculpatul B.R.I., printr-un intermediar, ar fi predat fostului ministru suma de 3.800.000 dolari, pusă la dispoziție de omul de afaceri.

    În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

    – 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

    Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.

    Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Tătaru: “A reapărut teama și printre contestatarii epidemiei”. Influenceri și politicieni conspiraționiști “au tăcut sau acționează invers acum”

    * Dan Barna: USR-PLUS și PNL sunt “relativ aproape să pună în spatele lui Nicușor Dan candidați unici și la Sectoarele din București”

  • Fiul unui primar PSD i-a tăiat degetul, cu toporul, unui orfan ținut sclav la stână și l-a aruncat la câini. Tatăl său e trimis în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri UE

    Nu există zi fără să se reconfirme că Mafia, ajunsă la putere, nu poate genera decât și mai multă ticăloșie și oroare. Fiul primarului PSD din comuna Crizbav, județul Brașov, i-a tăiat degetul unui orfan de 16 ani pe care-l ținea sclav la o stână.

    Tatăl ticălosului, primarul Sorin Balași, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru fraude cu fonduri UE.

    PSD, 2020: Tatăl primar fură fonduri UE, fiul sclavagește oameni și îi mutilează când încearcă să fugă

    Fiul primarului din Crizbav l-a prins pe orfanul ținut sclav la stână când adolescentul încerca să fugă, să scape de sclavie. Ca să-l pedepsească, i-a tăiat un deget cu toporul și l-a aruncat unui câine, ca să-l mănânce. Rana provocată băiatului a sângerat puternic, iar copilul a ajuns la spital, relatează Monitorul Expres.

    Medicii, îngroziți de ce au văzut și auzit de la victimă, au chemat poliția. Băiatul mutilat a fost preluat de autoritățile de la Direcția pentru Protecția Copilului, iar fiul primarului PSD a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

    Tatăl nemernicului, Sorin Balași, a băgat mâna în fondurile UE, conform procurorilor DNA. Aceștia l-au trimis anul trecut în judecată, sub acuzația de folosire și prezentare cu rea-credință de documente și declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

    Balași senior a folosit acte false, în perioada 2009-2014, în baza cărora a primit subvenții agricole de la UE în valoare de 800.140 de lei.

    „A depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin direct pe suprafaţă, pentru suprafeţe de păşune pe care nu le-a utilizat potrivit scopului declarat în realitate (anii 2009 şi 2010 – 19,10 ha, în anul 2011 – 15,86 ha, în anii 2012 şi 2013 – 30,62 ha, şi în anul 2014 – 21,05 ha)”, scrie în rechizitoriul DNA.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * A murit criminalul în serie care i-a dat foc fetei de 17 ani! S-a spânzurat cu tricoul în pușcărie, a decedat la spital

  • Cum a organizat și condus Liviu Dragnea banda cu care a jefuit sume colosale din bugetul național și al UE. Amănunte de la DNA

    Liviu Dragnea a capturat mai întâi administrația publică din Teleorman, apoi structurile centrale ale statului român, organizând o rețea mafiotă prin care a jefuit banii naționali și cei ai UE. Dosarul modelului infracțional organizat de fostul „Erdogan de România”, prin intermediul și cu ajutorul PSD, este expus de DNA, care l-a inculpat oficial.

    DNA a emis vineri un comunicat în care anunță că fostul lider al PSD este trimis în judecată, în dosarul Tel Drum, sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat cu care a jefuit banii publici – atât de la bugetul României, cât și cei europeni.

    Potrivit DNA, Liviu Dragnea a inițiat și condus, în perioada 2011-2017, o bandă infracțională în care a cooptat funcționari din administrația locală și afaceriști. Tâlhărirea banilor publici a început pe când Dragnea era șeful județului Teleorman – ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean.

    “Suveica” era simplă: banii publici erau direcționați de Dragnea și funcționarii corupți din camarila sa către firme private care aveau conexiuni subterane tot cu el.

    Constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine

    DNA l-a inculpat, în dosarul Tel Drum, sub acuzațiile de

    – constituire de grup infracțional organizat,

    – evaziune fiscală în formă continuată (10 acte materiale),

    – două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

    Prin aceste procedee enumerate mai sus, sume uriașe au fost obținute fraudulos de la buget, sub forma unor contracte finanțate din fonduri UE sau naționale. Pe măsură ce Dragnea și ceilalți hoți din banda sa prosperau, se extindeau, își cumpărau domenii și creșteau ca influență, județul pe care îl sugeau de resurse rămânea tot mai în urmă ca dezvoltare.

    Teleorman este azi o ruină, printre ultimele din România la toate capitolele, depopulat, sărac, fără infrastructură, fără nicio perspectivă (în tot județul nu există, de exemplu, nici măcar o singură librărie!), condus în continuare de ciraci ai lui Dragnea.

    Jecmănirea a fost primitivă și fără perdea. Dragnea nu s-a ferit și nici nu s-a preocupat să-și ascundă urmele pentru că în județul Teleorman el era Alfa și Omega, niciun pai nu mișca fără autorizația lui. Își numise slugile și apropiații pretutindeni, administrația publică era controlată de sus până jos, iar prin ei erau controlate și afacerile din mediul privat.

    Pentru deturnarea fondurilor, scrie DNA, s-au făcut infracțiuni de abuz în serviciu, evaziune fiscală, s-au folosit informații care nu sunt destinate publicității și li s-a permis unor persoane neautorizate să aibă acces la date confidențiale.

    Banda lui Dragnea a privatizat Tel Drum, prin interpuși, chiar către fostul lider al PSD, apoi au început să curgă contractele către companie

    Dragnea a ordonat și coordonat acest jaf, punându-i pe funcționarii publici să acționeze în interesul firmelor private. Pentru a eficientiza și ușura hoția, Dragnea a pus mâna pe SC Tel Drum SA, care a fost mutată din proprietatea statului (Consiliul Județean Teleorman), prin intermediul unor oameni de paie, în proprietatea sa.

    Compania publică pe care a capturat-o Dragnea a început, apoi, să primească preferențial contracte uriașe cu statul, mai întâi în județ, apoi în toată țara, odată cu ascensiunea baronului în ierarhia PSD și în cea a statului român.

    Drumul lui Dragnea: de la sluga umilă, care purta șosete albe la sandale, la stăpânul României și, apoi, în celula de la Rahova

    A fost incredibila istorie de parvenire prin hoții a unui individ despre care Cozmin Gușă povestea, în urmă cu câțiva ani, că l-a întâlnit prima oară prin 2001, în biroul lui Adrian Năstase.

    La acea oră, Dragnea era un baronaș, parvenit abia ridicat de la nivelul rigolei, umil și obedient, gata de orice: „Îmi aduc aminte de o fază comică. În urmă cu ceva ani, în biroul lui Adrian Năstase, intră Miron Mitrea cu Marian Oprişan. Aceştia îi spun: «Domnule preşedinte, am făcut o nouă achiziţie de la PD-ul lui Băsescu». A intrat un băiat modest pe care eu nu îl cunoşteam, dar pe care Adrian Năstase parcă îl ştia. Era Liviu Dragnea, care foarte modest şi-a făcut, în poziţia ghiocelului, o prezentare. Era în sandale și cu șosete albe în picioare”.

    Dragnea este deja după gratii de un an și o lună, fiind condamnat definitiv în alte două dosare: a fraudat rezultatele referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu în 2012 (condamnat la un an cu suspendare) și a angajat fictiv în administrația publică membri ai PSD care luau bani de la stat și munceau pentru partid (3 ani și 6 luni cu executare).

    Comunicatul dat publicității de DNA:

    „Ca răspuns la solicitările formulate de mass media în cursul zilei de 26 iunie 2020, Biroul de Informare și relații publice este abilitat să transmită următoarele:

    În cauza mediatizată prin comunicatele 1056 din 13 noiembrie 2017, 1110 din 21 noiembrie 2017 și 72 din 17 ianuarie 2018, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, pentru următoarele infracțiuni, săvârșite în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman:
    – constituire a unui grup infracțional organizat,
    – două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul,
    – instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în forma participației improprii.

    În cauză s-a dispus punerea mișcare a acțiunii penale și față de alte persoane care la data faptelor erau funcționari în cadrul Consiliului județean Teleorman și față de administratori/reprezentanți ai firmei SC Tel Drum SA și ai altor societăți comerciale, pentru infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la abuz în serviciu și evaziune fiscală.

    De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata persoană juridică SC TEL DRUM SA, pentru următoarele infracțiuni:
    – constituire a unui grup infracțional organizat,
    – evaziune fiscală în formă continuată (10 acte materiale),
    – două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

    În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

    Inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, ar fi inițiat un grup infracțional organizat din care ar fi făcut parte funcționari din administrația locală și persoane din mediul de afaceri. Grupul ar fi acționat în perioada 2001-2017 în scopul de a obține, în mod fraudulos, sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

    Sub coordonarea și decizia inculpatului Liviu Nicolae Dragnea, în cadrul grupului, funcționarii publici ar fi acționat în interesul unor societăți private. Pentru funcționarea grupului ar fi fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Județean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Nicolae Dragnea, achiziționarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare și atribuirea, în mod discreționar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din județ către Tel Drum SA.
    SC Tel Drum SA ar fi fost principala societate comercială din grup, capitalizată masiv și folosită la obținerea contractelor de lucrări, pentru distribuirea capitalului către celelalte societăți comerciale și membrii grupului, pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile care sunt folosite de membrii grupului, pentru a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile către aceiași membri.

    Unul dintre scopurile grupului ar fi fost ca firma Tel Drum SA să câștige un contract de reabilitare a 55 km de drum județean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene.

    În acest context, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea ar fi emis și semnat hotărâri și dispoziții, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiție restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA. Cu ajutorul altor două persoane din grup ar fi folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false și inexacte. Ar fi fost falsificate și înlocuite date din proiectul tehnic, inclusiv prin inserarea unei condiții care îi asigura firmei Tel Drum câștigarea licitației. In plus, firma Tel Drum ar fi beneficiat și de date confidențiale ce au avantajat-o la obținerea contractului.

    În mod similar, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, ar fi făcut demersuri și ar fi contribuit astfel încât firma Tel Drum SA să câștige și contractul de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum județean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene.

    În cursul procedurii de atribuire s-ar fi falsificat și înlocuit date, inclusiv prin introducerea condiției restrictive ce favoriza societatea Tel Drum, asigurându-i câștigarea licitației.
    De asemenea, s-ar fi majorat artificial devizul lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului.

    Cu referire la cele două contracte de reabilitare drumuri județene din Teleorman, prejudiciul creat în dauna bugetului public ar fi de:
    – 25.600.927 lei (diferența dintre prețul ofertat de Tel Drum SA și prețul cel mai mic ofertat) – contractul DJ 701,
    – 5.742.872 lei (diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat) – contractul DJ 506.

    Prejudiciul creat bugetului public este de 31.343.799 lei, sumă ce constituie un beneficiu necuvenit pentru firma câștigătoare SC Tel Drum SA.

    Inculpaților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

    Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Jaf PSD-ist în Giurgiu: peste 53 de milioane de euro, din bani publici, pentru firmele familiei Bădălău!

  • Al treilea dosar. Liviu Dragnea, adus din închisoare la DNA, a fost ținut 45 de minute în dubă. E inculpat pentru că a furat bani europeni prin Tel Drum

    Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD și al Camerei Deputaților, a fost adus vineri dimineață din închisoarea Rahova la sediul DNA, pentru a fi informat de procurorii anticorupție că e inculpat în dosarul Tel Drum. Până acum, el avea calitatea de suspect.

    Potrivit Digi24, Dragnea a fost ținut 45 de minute în dubă, pentru că mașina a ajuns prea devreme de la penitenciar la sediul DNA.

    Aflat după gratii din 27 mai anul trecut, când a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive, Dragnea practică acum un joc de șah, insistând pe strategia victimizării.

    Joi, cu nici 24 de ore înainte să fie adus la DNA, cel care se visa un Erdogan al României și-a aranjat un interviu prin Skype cu Anca Alexandrescu, consiliera sa favorită în perioada 2017-2019, pe care a „plasat-o” și lângă premierul Viorica Dăncilă.

    Interviul a fost înregistrat joi dimineață și difuzat în aceeași zi, spre seară, pe postul Realitatea Plus. Conform Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), interviul a fost realizat ilegal, fără aprobare oficială, ci doar cu acordul tacit al unor angajați de la Penitenciarul Rahova.

    DNA îl anchetează pentru că a furat bani europeni, Dragnea se dă victimă politică

    Dragnea a folosit interviul ca pe o bună ocazie să anunțe că e citat a doua zi la DNA, să acuze că e în continuare vizat de răzbunări și să se implice în lupta pentru putere din PSD. Apariția lui “Daddy” în public, pentru prima oară după un an și o lună de detenție, pică exact când tabăra fidelilor săi încearcă să recapete puterea în partid, în dauna „grupului Ciolacu”, care a preluat frâiele în noiembrie 2019.

    ”Mâine (vineri – n.red.) sunt citat la DNA în dosarul cu Tel Drum care brusc, după 3 ani de zile, este pus din nou pe tapet, ce să vezi, cu puţin timp înainte de campania electorală. (…) Să se discute iar despre acest dosar în care, şi dacă mă întrebi de ce sunt acuzat, sincer nu ştiu. Era vorba despre două drumuri făcute cu bani europeni. Am înțeles că ar fi rămas în dosar doar un singur drum, dar nu știu, probabil o să văd mâine. Drumurile există. Practic, eu sunt acuzat că în timpul mandatului meu s-au făcut două drumuri importante pentru judeţul ăla. (…) Când am devenit președinte de Consiliu Județean, acolo nu era niciun drum în firea lui. (…) Deci mâine o să fiu la DNA”, a afirmat Dragnea joi.

    DNA îl anchetează din 2017 la sesizarea OLAF (Oficiul Antifraudă din UE), care a depistat fraude cu bani europeni comise în Teleorman prin intermediul Tel Drum. În spatele companiei, care de-a lunul anilor a primit contracte de peste jumătate de miliard de euro de la statul român, se află Liviu Dragnea.

    Cine este omul care a dat foc României între 2017 și 2019

    La fel ca și în precedentele două dosare în care a fost condamnat („Referendumul” și „Angajări fictive la Protecția Copilului”), baronul de Teleorman mimează inocența. Dar instanțele au stabilit că Dragnea a coordonat fraudele de la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, în 2012, iar apoi, că acesta angaja fictiv în administrația publică membri ai PSD care lucrau, astfel, la sediul partidului, dar erau plătiți de la bugetul statului.

    Pentru a scăpa de al doilea proces, Dragnea a dat foc, aproape la propriu, întregii Românii.

    • A angajat consultați israelieni – mercenari – pentru a manipula opinia publică.
    • S-a arătat dispus la compromisuri majore în politica externă.
    • Apreluat un discurs populist-naționalist anti-UE.
    • Apus jandarmii să bată și să gazeze zeci de mii de oameni pe 10 august 2018.
    • A dat-o afară abuziv și ilegal pe Laura Codruța Kovesi de la șefia DNA.
    • A mutilat îngrozitor legile justiției, lăsând pe străzi mii de infractori care au generat un val de orori împotriva populației.
    • A politizat până la extrem administrația și a umplut Guvernul și instituțiile cu rude, prieteni și fideli, mai ales din Teleorman.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

  • 3 ani și 10 luni de pușcărie pentru SRI-istul corupt Dragomir, „vedeta” anti-Kovesi a taberei PSD-Antena 3!

    Daniel Dragomir, fost locotenent-colonel SRI, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel București, la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru corupție. Judecătorii au considerat că Dragomir, pe când era ofițer activ, l-a avertizat pe afaceristul libanez Rami Ghaziri că e urmărit de SRI.

    Dragomir a devenit însă cunoscut opiniei publice în 2016, când a fost implicat în cazul Black Cube – agenția de securitate israeliană angajată să o compromită pe Laura Codruța Kovesi, pe atunci încă procuror-șef al DNA.

    Daniel Dragomir, condamnat pentru că, pe când activa în SRI, l-a avertizat pe un afacerist libanez că e monitorizat pentru evaziune. Ulterior, Dragomir a fost implicat și în încercarea Black Cube de a o compromite pe Kovesi

    Conform pledoariei DNA – acceptată de instanța care l-a condamnat pe Daniel Dragomir –, fostul ofițer l-a alertat pe Rami Ghaziri că e supravegheat de SRI, care-l suspecta de evaziune. În schimbul informațiilor, Dragomir a încasat aproape 500.000 de euro mită.

    Libanezul, care pusese mâna pe Avicola Crevedia, era vizat într-un mare dosar de evaziune fiscală din industria cărnii. Ofițerul SRI îl avertiza pe Ghaziri, pentru ca acesta să evite monitorizarea SRI, controalele ANAF și eventualele probe găsite de DNA.

    Tot Dragomir s-a ocupat să-i deschidă uși arabului la înalți funcționari, pentru a obține mai repede rambursarea TVA de la stat. Dragomir primea, în schimb, 25.000 de euro pe lună și 1% din sumele încasate de libanez de la stat ca rambursări de TVA.

    Șpaga era virată de Ghaziri într-un cont al soacrei lui Dragomir. Ulterior, banii erau scoși din contul mamei-soacre de Daniel Dragomir, de soția sa și de fiul lor.

    Metamorfoza: cum a ajuns un ofițer, șef al biroului SRI pentru combaterea terorismului, în mlaștina infracțiunilor și a conspirațiilor

    După ce a fost dat afară din DNA și inculpat de DNA pentru trafic de influență și folosirea de informații clasificate, Dragomir s-a reprofilat în aprig conspiraționist și luptător împotriva Justiției, în barca PSD-ALDE.

    Ofițerul a încercat, la un moment dat, să-și facă și niște publicații prin care să influențeze opinia publică.

    Ulterior s-a înhăitat însă cu toți ceilalți penali urmăriți de DNA pentru diverse infracțiuni, devenind invitat obișnuit pe la televiziuni și publicații deținute de Dan Voiculescu, Sebi Ghiță, Dan Andronic și alții.

    Ex-ofițerul SRI – azi în vârstă de 41 de ani – și-a făcut și un partid numit Roexit, militând deschis pentru ieșirea României din Uniunea Europeană. Toate conspirațiile ventilate de Rusia, PSD și de Dragnea au trecut și prin gura lui Dragomir.

    După ce l-a ajutat pe libanez să jefuiască bugetul statului român, Dragomir și-a descoperit filonul de patriotism și a ajuns la concluzia că ar fi mai bine să scăpăm de DNA, de Justiție, de cerințele anticorupție ale UE și de toate celelalte mofturi.

    A comandat operațiunea Black Cube de compromitere a Laurei Kovesi. Dosarul trenează la DIICOT de 4 ani

    În 2016, Daniel Dragomir a fost arestat și în cazul Black Cube. E acuzat că ar fi comandat și plătit operațiunea de compromitere a Laurei Codruța Kovesi, el fiind intermediarul altor afaceriști care urmăreau să scape de procurorul-șef al DNA. Black Cube e considerat “brațul civil” al Mossad, fiind înființat de un fost șef (decedat între timp) al agenției de informații israeliene și populat cu ofițeri care au trecut pe acolo.

    Operațiunea a eșuat, iar agenții trimiși de Black Cube au fost prinși de DIICOT. După ce și-au recunoscut faptele, au fost condamnați cu suspendare și au dispărut din România.

    În schimb, dosarul lui Daniel Dragomir continuă să treneze, de 4 ani, la DIICOT. Firele acestui caz ar trebui să ducă de la Dragomir către alți importanți afaceriști, atât români, cât și străini.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * În plină pandemie, Daniel Florea (PSD), primarul Sectorului 5, a dat unei firme turcești cu sediul la Moscova un contract de 185 de milioane de euro pentru îngrijirea spațiilor verzi

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

    * Putea fi doar măturător, dar PSD l-a pus șef la ADP Sectorul 4. Marian Goleac, aghiotantul primarului Băluță, și-a falsificat diplomele de Bac și de facultate. DNA l-a trimis în judecată

    * Ce simte un medic când, întors de la spital, întâlnește vecinii care-l lămuresc că “virusul nu există”? Emoționanta mărturie a unei doctorițe din Cluj

  • Putea fi cel mult măturător, dar PSD l-a pus șef la ADP Sectorul 4. Marian Goleac, aghiotantul primarului Băluță, și-a falsificat diplomele de Bac și de facultate. DNA l-a trimis în judecată

    Marian Goleac, șeful ADP Sectorul 4, a fost trimis în judecată de DNA pentru înșelăciune în formă continuată, sub acuzația că și-a falsificat atât diploma de Bacalaureat, cât și diploma de facultate.

    Personajul, apropiat de Clanul Sportivilor, este aghiotantul lui Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 din București. Studiile îi permiteau să fie cel mult măturător, dar PSD l-a pus șef la Administrația Domeniului Public din sectorul respectiv.

    Marian Goleac e acuzat de DNA că și-a falsificat atât diploma de Bac, cât și diploma de facultate. PSD l-a uns șef la ADP Sectorul 4, unde învârte „suveica” banilor publici

    Soția lui Marian Goleac, Nicoleta-Matilda Goleac, este subprefect al Bucureștiului, iar fiul celor doi, Antonio Goleac, care-și face veacul la piscina liderului Clanului Sportivilor, a fost numit, în plină pandemie, șef la Poliția Locală a Sectorului 4.

    G4Media.ro notează că ADP Sectorul 4, compania condusă de Goleac, a primit de la Primăria Sectorului 4 (de care aparține) un contract în valoare maximă de jumătate de miliard de lei (peste 100 de milioane de euro) ca să amenajeze domeniul public. Achizițiile făcute de ADP nu sunt publice și nu se știu prețurile produselor cumpărate din banii de la buget.

    Comunicatul DNA

    „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

    GOLEAC MARIAN,  director general interimar al SC Amenajarea Domeniului Public (ADP) 4 S.A. (la data întocmirii rechizitoriului), pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

    În perioada 2008 – mai 2020, inculpatul Goleac Marian ar fi deținut pe nedrept funcțiile de director general adjunct interimar și director general interimar al SC Amenajarea Domeniului Public (ADP) 4 SA (ce are ca acționar principal Consiliul Local al Sectorului 4), obținând în acest mod un folos patrimonial necuvenit în cuantum de 1.762.610 lei (cuantumul veniturilor încasate în funcțiile menționate mai sus).

    Concret, cu ocazia încheierii contractelor de mandat, inculpatul i-ar fi indus în eroare pe membrii Consiliului de administrație a SC (ADP) 4 SA prin aceea că, la dosarul de angajare, ar fi depus o adeverință  prin care se atesta că este absolvent al unei facultăți de electrotehnică și informatică, specializarea electromecanică (promoția 2002) și ulterior ar fi atașat o diplomă de inginer. Aceste documente ar fi fost obținute în condiții nelegale, în realitate inculpatul nefiind nici măcar absolvent de studii liceale (diploma de bacalaureat folosită de acesta pentru înscrierea la universitatea respectivă fiind falsă).

    Conform statului de funcții al ADP 4 SA, inculpatul Goleac Marian ar fi putut ocupa doar funcții de execuție pentru care sunt necesare doar studii gimnaziale, cum ar fi: floricultor, lucrător pentru salubrizare spații verzi, îngrijitor clădiri, fierar betonist, pavator, etc.

    Până la data întocmirii prezentului rechizitoriu SC Amenajarea Domeniului Public (ADP) 4 SA nu a comunicat dacă se constituie parte civilă.

    Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Niște pescari își deschid o cherhana de succes. Vine primarul PSD, le fură plaja și încearcă să-i falimenteze ca să preia afacerea. Edilul e trimis în judecată de DNA

    Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu. Este vorba de combinații prin care a forțat falimentarea afacerii „Pescăria lui Matei” ca să favorizeze restaurantul concurent, deținut prin interpuși de familia sa, anunță G4Media.ro.

    Patronii de la Pescăria lui Matei, local foarte cunoscut printre cei care merg pe litoral, au fost expropiați abuziv de primar, care a vândut apoi plaja, fără licitație și la preț de nimic, unui interpus al fratelui său, care are propriul restaurant în apropiere.

    Edilul din Agigea i-a expropriat ilegal pe pescarii care deschiseseră Pescăria lui Matei și a vândut plaja, la preț de nimic, unui interpus al fratelui său. DNA l-a trimis în judecată pentru abuz în serviciu

    Povestea este simplă și foarte cunoscută, ca rețetă și mod de operare, pentru cei care au de-a face cu culisele administrației românești.

    Niște pescari din Agigea cumpără, la începutul anilor 2000, clădirile unei pisciculturi unde lucraseră înainte de 1989, împreună cu un teren de aproape un hectar la malul mării. Pun pe picioare acolo o mică afacere, un restaurant care începe să aibă succes și devine cunoscut printre turiștii de pe Litoral: Pescăria lui Matei.

    Dar în scenă apare primarul localității, Cristian Maricel Cîrjaliu, fost milițian, acum membru PSD aflat la al treilea mandat. Deși pescarii de la Cherhanaua lui Matei plătesc impozite și au documente, inclusiv hotărâri ale Curții de Apel Constanța și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care le atestă dreptul de proprietare, edilul decide că actele sunt false. În 2012, el îi expropriază cu de la sine putere de cei 8.940 de metri pătrați pe care îi dețineau și blochează atât accesul turiștilor în restaurant, cât și ieșirea bărcilor pe mare.

    Sus: primarul PSD al comunei Agigea, fostul milițian Cristian Maricel Cîrjaliu. Jos: fratele Bogdan Cîrjaliu și finul său, Dumitru Stanciu, cel care a cumpărat la preț de nimic 1.700 de metri pătrați din suprafața expropriată abuziv de la proprietarii Pescăriei lui Matei. FOTO: Ordinea.ro

    1.700 de metri pătrați din terenul luat cu forța de la proprietarii de drept sunt mai întâi închiriați cu 0,83 euro/m², apoi vânduți cu doar 18 euro/m² către o societate administrată de un apropiat al fratelui primarului.

    Potrivit investigației făcute de publicația locală Ordinea.ro, operațiunea s-a făcut fără licitație și fără măcar o hotărâre de Consiliu Local. Societatea care a cumpărat plaja luată de la pescari fusese împrumutată chiar de fratele primarului. Terenul a ajuns la firma Cherhanaua Bibanu SRL, deținută la acel moment de Dumitru Stanciu, un mecanic auto al cărui naș de cununie era fratele edilului Cîrjaliu.

    Bineînțeles, pasul următor al grupării conduse de primar a fost construirea unui alt restaurant, numit Golful Pescarilor, pe terenul luat de la adevărații pescari, care aveau alăturat Cherhanaua lui Matei.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * MAFIA PRIMARULUI BĂLUȚĂ. Șef al Poliției Locale din Sectorul 4, la piscina liderului unui clan interlop. Polițistul este fiul șefului ADP Sector 4 și al subprefectei Capitalei

    * Dezastru în campania Firea-Covid-19! Din 500 de oameni anunțați, au venit vreo 10! Se testează PSD-iștii, nu bucureștenii!

  • Au luat urma unui om al lui Dragnea! Șeful ALDE Teleorman, care în pandemie a vândut Ambulanței județene măști cu 71 de lei bucata, e audiat la DNA

    Sami Calotă, liderul ALDE Teleorman și unul din oamenii lui Liviu Dragnea, este audiat la DNA, dezvăluie G4Media.ro. Nu s-au făcut publice, deocamdată, motivele chemării sale în fața procurorilor anticorupție, dar presa locală a scris, în aprilie, că farmacia din Alexandria controlată de politician a vândut Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman măști medicale FFP2 cu 60 de lei bucata fără TVA (71,4 lei cu TVA).

    Pe piață, dacă ar fi cumpărate de la un magazin online oarecare, măștile respective costă de 7 ori mai puțin! Spre exemplu, site-ul cel.ro vinde un set de 5 măști FFP2 cu 53 de lei (preț final, cu TVA inclus).

    Farmacia politicianului Sami Calotă a mai livrat Ambulanței Teleorman și măști simple cu 7 lei bucata

    Sami Calotă a ajuns la DNA miercuri, după ora 15.00, însoțit de „avocatul PSD”, Viorel Mocanu, cel care a fost trimis de guvernul PSD să-i apere la CEDO pe Sorina Pintea, Rovana Plumb și Sorin Oprescu.

    Aceeași farmacie Centro a vândut Serviciului de Ambulanță Teleorman 500 de combinezoane pentru 22.500 de lei în 24 aprilie.

    Pentru cele 2.000 de măști K95-FFP2, Ambulanța i-a plătit lui Calotă, pe 7 aprilie, 120.000 de lei fără TVA.

    Pe 2 aprilie, tot de la Farmacia Centro, Ambulanța Teleorman a cumpărat 5.000 de măști simple cu 7 lei bucata (în total, 35.000 de lei). Exact în aceeași perioadă, de pe emag.ro puteau fi acțiziționate seturi de 50 de măști cu 128 de lei – așadar, 2,56 lei bucata.

    G4Media.ro scrie că, în acte, firma Farmacia Centro Invest SRL, fericita câștigătoare a acestor contracte pentru livrare de echipamente medicale la suprapreț, este deținută de Sorinel Petreaca și Andrei Leonard Calotă.

    Sami Calotă, liderul ALDE Teleorman, a fost director al Spitalului de Psihiatrie din Poroschia. A zburat din funcție publică în funcție publică și relațiile cu Dragnea sunt apropiate. A fost consilier la Ministerul de Interne, consilier al deputatului Ică Florică Calotă. Unul din cei doi băieți ai politicianului a fost iubitul fiicei lui Dragnea.
    Romică Părpălea, denunțător al lui Dragnea la DNA în dosarul Referendumul (pentru care fostul lider PSD a primit prima condamnare), l-a acuzat pe Calotă că a încercat să-i dea mită 100.000 de euro ca să renunțe la declarații.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ce a simțit dr. Virgil Păunescu când a testat pe el însuși vaccinul anti-Covid la care lucrează: „Dureri musculare, dureri osoase, un disconfort…”

    * De ce a trecut România mai bine peste epidemie decât state mai dezvoltate? Medicul Virgil Musta: “Am limitat impactul datorită măsurilor corecte, deși dure, luate la timp”

  • Ambasadorul Marii Britanii: “România este una dintre cele mai curajoase țări” în lupta anticorupție. Cazul Kovesi, dovada că se poate face treabă chiar și “fără sprijin politic“

    Românii sunt printre cele mai curajoase națiuni din estul Europei în lupta împotriva corupției, iar cazul Kovesi stă mărturie că acest flagel poate fi învins chiar și atunci când nu există voință politică, spune ambasadorul Marii Britanii la București.

    Andrew Noble a făcut aceste considerații într-un mesaj transmis la 15 ani de la înființarea Direcției Naționale Anticorupție, instituție care, spune britanicul, i-a adus în fața legii pe corupți chiar și “în perioade dificile”, aluzie evidentă la guvernarea PSD din intervalul 2017-2019.

    Instituțiile anticorupție din România și-au dovedit eficiența și rezistența chiar și când n-au avut sprijin politic, spune ambasadorul britanic. Cazul Kovesi, mărturie pentru curajul românilor

    Laura Codruța Kovesi a fost destituită de la conducerea DNA de fostul ministru al Justiției, infamul Tudorel Toader, în cârdășie cu Curtea Constituțională aservită PSD, în vara lui 2018.

    Procuroarea a dat în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care în această primăvară, după un proces de peste un an, a emis sentința: însăși Curtea Constituțională s-a făcut vinovată de încălcarea drepturilor omului și de abuz în cazul Kovesi.

    CEDO a stabilit că judecătorii CCR și Tudorel Toader au demis-o ilegal pe șefa DNA.

    Ulterior, Kovesi și-a depus candidatura la conducerea nou-înființatului Parchet European. Au urmat noi zvârcoliri isterice ale PSD și ALDE, cu Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu ca vârfuri de lance.

    Cele două partide au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i bloca procuroarei accesul la funcție – inclusiv fabricându-i niște dosare în România și denigrând-o în Parlamentul European.

    Demersurile lor au fost niște eșecuri răsunătoare: PSD și ALDE deveniseră complet necredibile și nefrecventabile la nivelul politicii europene.

    Acum, Kovesi este procuroare șefă a Parchetului European și a anunțat că, din noiembrie acest an, instituția va începe să funcționeze, pe masă aflându-se și sute de dosare de fraude și corupție din România.

    Mafia politico-economică din țara noastră va fi anchetată, conform algoritmului european, de procurori din Franța, Germania și Bulgaria.

    „Chiar și în perioade dificile, când aceste instituții nu au avut parte de sprijin politic, ele au continuat totuși să-i aducă în fața legii pe cei care se aflau vinovați de acte de corupție“

    Ambasadorul britanic Andrew Noble a menționat, în mesajul său: „Chiar și în perioade dificile, când aceste instituții nu au avut parte de sprijin politic, ele au continuat totuși să-și respecte mandatul și să-i aducă în fața legii pe cei care se aflau vinovați de acte de corupție. În acest sens, recenta Hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, care i-a dat câștig de cauză fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi, stă drept mărturie a eficienței eforturilor instituțiilor implicate în combaterea anticorupției în România. Acest caz va rămâne unul de referință pentru toți cei angrenați în lupta anticorupție, nu doar în România, dar și în alte țări care se confruntă cu această problemă”.

    Diplomatul adaugă că „România este una dintre cele mai curajoase țări din estul continentului, prin crearea de instituții cu mandate clare de combatere a corupției la toate nivelurile, inclusiv la nivel înalt, instituții ce și-au demonstrat în timp reziliența și devotamentul față de o misiune deloc ușoară”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Barometrul IMAS pe luna mai: PNL 32,6%, PSD 23,0%, USR-PLUS 16,7%, Pro România 11,2%. O guvernare PNL-PMP-USR/PLUS ar strânge 53%