Etichetă: aur

  • „Avocata cămătarilor”, deputată PSD, a făcut iureș în Comisia Juridică împotriva desființării Secției Speciale. Șoșoacă i-a ținut isonul

    Audierea lui Stelian Ion în Comisia Juridică a Parlamentului, petrecută miercuri, s-a lăsat cu strigături. Deputatul USR-PLUS este propus pentru funcția de ministru al Justiției în Guvernul Cîțu și a primit în final aviz favorabil, dar nu înainte ca “avocata cămătarilor”, Laura Vicol (deputată PSD), și conspiraționista Șoșoacă să-și fi pus poalele-n cap.

    Laura Vicol a protestat când a auzit că Stelian Ion își propune ca, în câteva zile, să se prezinte cu proiect de lege pentru desființarea Secției Speciale de Investigare a magistraților – lucru pe care toate instituțiile UE îl cer de peste doi ani.

    Deputata PSD este cunoscută pentru pozițiile sale violent anti-Justiție, anti-UE, și anti-Occidentale, fermă apărătoare a oligarhilor și a regimului Dragnea. Vicol a căpătat supranumele de “avocata cămătarilor” după ce i-a apărat în instanță pe liderii Clanului Sportivilor, pe Nuțu și Sile Cămătaru, dar și pe Daniel Dragomir, fostul colonel SRI fugit din țară înainte de a fi condamnat definitiv pentru corupție.

    Frecvent invitată la televiziunile oligarhilor Dan Voiculescu (Antena 3) și Sebastian Ghiță (România TV), ea s-a făcut cunoscută prin apărarea infractorilor și atacurile la adresa DNA și a magistraților care îndrăznesc să condamne tâlharii. Are un discurs pseudonaționalist și xenofob, în care vorbește despre amenințarea imigranților de religie musulmană.

    Acum, Vicol a scos sabia la Stelian Ion, când a auzit că viitorul ministru al Justiției vrea să întărească independența magistraților și să sprijine DNA în lupta împotriva corupției.

    Ea a apărat deschis SIIJ, parchetul înființat de Dragnea și Tudorel Toader pentru a ține sub presiune procurorii și judecătorii care nu răspund la comenzile politice. “Ați vorbit de un singur caz de procuror anchetat de DNA. Vă spun eu că nu sunteți informat. Sunt șapte doar la Ploiești. Cine va proteja drepturile oamenilor împotriva acestor procurori, dacă dumneavoastră considerați că SIIJ este inutil? La SIIJ sunt 7 procurori în loc de 15. În loc să întăriți SIIJ, ce faceți? Nu ați vorbit nimic despre magistrați”.

    Desființarea Secției Speciale a fost cerută permanent, în ultimii doi ani, de Comisia Europeană, asociațiile reprezentative ale magistraților și societatea civilă. Instituția a fost însă păstrată de PSD cu scopul de a-i controla pe magistrați.

    În zarvă s-a băgat, ca musca-n lapte, și Diana Șoșoacă, senatoare AUR. Conspiraționista n-a avut nimic consistent de spus, dar ca să se facă observată a reproșat faptul că nu e lăsată să vorbească așa cum îi place, fără rost și minute în șir.

    Intervenția a fost o mostră de gargară demagogică. Șoșoacă a vorbit fără să spună, de fapt, nimic. A pomenit de câteva ori “românul”, a spus la modul general că o interesează problemele Justiției, dar, de fapt, n-a ridicat nicio temă concretă. “Acum înțeleg și eu de ce țara asta e guvernată atât de prost! Este inacceptabil ce se întâmplă! Pe oameni îi interesează cum veți rezolva problemele Justiției și dumneavoastră ne acordați dreptul la doar două întrebări. Nu va supărați, românul este cel care suferă până la urmă. Pe mine mă interesează cum vor fi rezolvate problemele Justiției. Vă spun că românul este cel care suferă și cred că ar trebui să vă preocupe mai mult soarta românilor”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Bufonul a rămas acasă. La a doua întâlnire cu președintele Iohannis, liderii AUR n-au mai luat-o și pe Șoșoacă

    La a doua întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, derulată marți, la Palatul Cotroceni, liderii AUR au decis să-și lase bufonul acasă. După ce i-a făcut de râs săptămâna trecută, dându-se în spectacol cu gesturi de mitocană, conspiraționista Șoșoacă a fost scoasă de data aceasta din delegația partidului.

    În fața șefului statului au mers doar cei doi copreședinți ai AUR, George Simion și Claudiu Târziu. Discuțiile au fost, oricum, o simplă formalitate constituțională, la fel ca și data trecută, pentru că, în urma negocierilor, coaliția PNL – USR-PLUS – UDMR era deja alcătuită, liderii celor trei partide venind împreună în fața lui Iohannis.

    Proaspăta senatoare Șoșoacă a devenit un personaj jenant chiar și pentru adunătura de pseudopatrioți de la AUR. Conspiraționista provoacă în fiecare zi cel puțin câte un scandal, uneori punând poziția publică a partidului în situații delicate. În ultima săptămână, ea a relatat pe Facebook, unde ține jurnale video interminabile, mai întâi că ticăloșii de procurori au îndrăznit să percheziționeze o asociată de-a ei din Iași suspectată pentru evaziune fiscală. Apoi a anunțat că va iniția în Senat un proiect de modificare a legislației pentru a conferi superimunitate avocaților.

    Poziția publică a AUR, cu care partidul a și captat voturile a numeroși naivi, este că luptă pentru egalitatea tuturor românilor în fața legii.

    O altă situație absolut penibilă a fost creată de Șoșoacă atât în timpul primei vizite a AUR la Cotroceni, cât și ulterior. Avocata antimască a lăsat gălăgia și și-a pus masca la intrarea în Palat, iar la vederea președintelui Iohannis s-a intimidat atât de tare că n-a mai reușit să deschidă gura. Spre finalul întrevederii dintre delegația AUR și șeful statului, curajul i-a revenit suficient încât să comită un gest de mare impolitețe: a sfidat regula gazdelor și și-a scos masca de protecție.

    Mai târziu, într-o înregistrare video pe Facebook, Șoșoacă s-a scuzat în fața fanilor dezamăgiți să afle că și-a pus masca la întâlnirea cu Iohannis, lăudându-se că a băgat spaima în toată lumea și că șefului statului i-a tremurat vocea când a văzut-o.

    Cu fiecare relatare, pe măsură ce s-a îndepărtat de momentul întâlnirii cu Iohannis, Șoșoacă a dat altă anvergură poveștii. Ea a relatat, într-o discuție cu alt personaj renumit pentru fabulațiile sale – Ion Cristoiu –, că s-a temut ca Iohannis să n-o otrăvească sau s-o înțepe cu ceva pus pe scaun, dar și că suspectează că șeful statului i-a pus ceva în telefon! Șoșoacă și-a luat apoi viteză și a pretins că întregul dispozitiv de securitate de la Cotroceni a intrat în alertă de gradul zero la vederea ei, că oamenii s-au panicat și n-au mai știut ce să facă, iar președintele țării, îngrozit, n-a îndrăznit s-o privească în ochi!

    După toate acestea, era oricum greu de crezut că “viteaza” Șoșoacă ar mai fi avut curajul să vină în fața lui Iohannis.

    Delirul avocatei nu este însă surprinzător. Ea și-a câștigat propria masă de fani, și ei gata să creadă în orice teorie a conspirației, tocmai prin promovarea a tot felul de nebunii. Șoșoacă se hrănește din frica și paranoia pe care le-o inspiră adepților săi, pe care-i sperie cu scenarii care mai de care mai îngrozitoare. Printre ultimele aberații susținute a fost și aceea că românii vor fi săltați cu armata de pe străzi, internați în centre speciale și vaccinați forțat cu vaccinul anti-Covid.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Fantezii de Șoșoacă: crede că Iohannis a vrut s-o otrăvească și i-a umblat la telefon! La Cotroceni au dezbrăcat-o, dar șeful statului n-a putut să-i înfrunte privirea

    Penibil fără margini și circ fără limite așteaptă România, în următorii patru ani, cu proaspăta senatoare Diana Șoșoacă, de la AUR, al cărei caz pare mai degrabă de competența medicilor – și nu cei infecționiști. Într-un interviu acordat pentru Aleph News lui Ion Cristoiu (alt personaj care trăiește în lumea poveștilor și a scenariilor), conspiraționista și-a vărsat desaga cu fantezii.

    Dacă, în realitate, n-a deschis gura în fața lui Iohannis, după ce a ieșit acolo avocatei i-a revenit graiul și, pe măsură ce se îndepărtează de moment, evenimentul capătă o amploare de proporții planetare. Șoșoacă povestește că au dezbrăcat-o, că s-a ferit să mănânce sau să bea ceva, fiind avertizată că ar putea fi otrăvită, și se teme că i s-a umblat în telefon. Mută în fața lui Iohannis, care n-a băgat-o în seamă decât la nivel de “bună ziua” și “la revedere”, avocata a inversat acum rolurile și povestește că președintele era nerăbdător s-o cunoască și s-a intimidat în prezența ei!

    Delirul a fost încurajat de Ion Cristoiu, el însuși celebru pentru abilitatea de a descoperi conspirații în cele mai ascunse cotloane ale imaginației. Rămas în memoria recentă a publicului pentru întrebarea-cheie “cine le-a dat telefoane cu lanternă” protestatarilor din Piața Victoriei, în februarie 2017, Cristoiu pare să-și fi găsit nașul cu Șoșoacă.

    Insignifiantă ca o musculiță de oțet la Cotroceni, senatoarea AUR se crede acum elefant: “(…) Important era să ajung acolo, să îl privesc în ochi pe domnul președinte Iohannis. Am înțeles că avea o curiozitate extraordinară de a mă cunoaște. Niciodată în istorie nu a făcut nimeni așa ceva, ce am făcut eu. (…) Credeau că mă duc să omor pe cineva? Ne-au dezbrăcat și ne-au spus să trecem ca la aeroport și ne-au reținut telefoanele. Este o încălcare gravă. Am cerut un proces-verbal de predare-primire. Tare mi-e că s-a umblat la ele, mă duc să-l verific“.

    Delir de persecuție: „Am fost avertizată dinainte: «Nu bei apă, nu bei cafea, te uiți la scaun să nu aibă ceva pe el. Mi-a fost frică ca pe mască…“

    Sărmana Șoșoacă pare că ori își joacă foarte bine rolul cu care a păcălit o grămadă de prăpădiți, ori s-a mutat cu totul în lumea cărților de spionaj.

    Sub ochii extaziați ai lui Cristoiu, care din când în când o complimenta ridicol, senatoarea se bălăcea în propria imaginație. A relatat că a fost urmărită permanent de niște gealați, iar prezența ei în Palatul Cotroceni a declanșat gradul zero de alertă!

    Apoi a spus că a fost avertizată dinainte să aibă grijă ca nu cumva Iohannis să n-o otrăvească, să-i pună ceva în cafea, apă, pe scaun sau pe mască! Delirul, varianta Șoșoacă.

    Iată cum arată delirul de persecuție concret, dincolo de definiția de caz din manuale: “(…) Era o anticameră plină de SPP-iști, erau 11-12 persoane. Toate holurile erau blindate de SPP-iști. Mă simt mai în largul meu atunci când mă duc să vizitez un client la închisoare. Eram foarte urmăriți, doi foarte înalți de la SPP mă aveau pe mine în urmărire, non-stop atenția asupra mea. Personalul administrativ era foarte mic de înălțime, cei de la SPP erau foarte înalți, asta am observat. SPP-iștii erau foarte încordați, cred că au avut gradul zero de stare de pericol. Am fost avertizată dinainte: «Nu bei apă, nu bei cafea, te uiți la scaun să nu aibă ceva pe el. Mi-a fost frică ca pe mască… Nu ai voie să mergi cu masca ta,  îți iei masca de acolo și te pune să te dezinfectezi pe mâini“.

    Biata femeie își imaginează acum că șeful statului era să leșine de emoție când a văzut-o pe ea

    Momentul apoteotic, în imaginația fecundă a conspiraționistei, a fost când președintele țării s-a intimidat în fața ei. Iohannis a zăbovit doar câteva minute cu delegația AUR, fiind vorba de o simplă formalitate ce se cerea îndeplinită. Șoșoacă nici n-a deschis gura, copleșită de întâlnirea cu cel pe care-l înjură pe străzi și pe Facebook.

    În schimb, acum, în mintea bietei femei, rolurile s-au inversat complet. Ea își imaginează că șeful statului, în funcție de 6 ani, interval în care s-a întreținut cu toți liderii importanți ai planetei și a participat la ședințe cu miză copleșitoare pentru țară și Europa, s-a emoționat îngrozitor în prezența marii Șoșoacă: „(…) Iohannis a intrat, prima privire a fost către mine, a fost clar. A spus «sărut mâna». Am rămas uimită să vad un om foarte înalt, subțirel. M-a impresionat privirea timidă, nu a putut să susțină privirea mea continuă, a lăsat ochii în jos. Mi s-a părut un om timorat, avea și o voce foarte înceată, cu o mică temere, tremurândă. (…) A întrebat «mai aveți ceva de spus?» și s-a uitat direct la mine“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Zurbagiii de la AUR au încercat să închidă ședința Camerei Deputaților înainte de alegerea președintelui! Șeful de ședință s-a tot plâns că e obosit. Noaptea a fost salvată de un turc

    A fost o noapte agitată la Camera Deputaților. Grupul parlamentar AUR a încercat să întrerupă ședința după miezul nopții, cu propunerea ca alegerea președintelui Camerei să aibă loc a doua zi, într-o nouă ședință. Penibilul serii a fost președintele de ședință, Lucian Feodorov (AUR), care a avut acest atribut ca decan de vârstă al Camerei Deputaților (78 de ani).

    Camera Deputaţilor şi Senatul s-au întrunit, luni, în ședințe separate, în urma decretului de convocare emis de preşedintele Klaus Iohannis pentru a valida parlamentarii legislaturii 2020-2024.

    După trei ore de negocieri, liderii celor cinci formațiuni politice – PSD, PNL, USR-PLUS, UDMR și AUR – și-au împărțit funcțiile de conducere, dar și șefia comisiilor de specialitate din Parlament.

    După depunerea jurămintelor, Senatul și-a ales preşedintele – Anca Dragu (USR-PLUS), învingătoare în fața lui Lucian Romașcanu (PSD) -, în timp ce la Camera Deputaților a izbucnit un mare scandal.

    Ședința a fost oprită de către președintele de ședință, Lucian Feodorov (AUR), chiar înainte de a fi aleasă noua conducere a forului legislativ. El a invocat de mai multe ori că este obosit, iar parlamentarii AUR au părăsit ședința. Dacă-i reușea manevra, Feodorov se putea lăuda că a condus Camera Deputaților nu o zi, ci două!

    Feodorov (78 de ani) este deputat AUR de Botoșani, județ căruia i-a fost și subprefect în timpul Guvernului CDR (1996-2000). Feodorov activa atunci la fostul PSDR (condus de Sergiu Cunescu), partid topit ulterior în PSD.

    O noapte furtunoasă… la Camera Deputaților

    20.45: Feodorov este lovit de prima rafală de oboseală

    Primul puseu de oboseală l-a lovit pe președintele de ședință al Camerei Deputaților, Lucian Feodorov (AUR), destul de timpuriu, la 20.45, după doar două ore și 10 minute de la începerea ședinței. Feodorov a vrut să întrerupă depunerea jurământului de către deputați, motivând că este obosit! Liderii grupurilor parlamentare au refuzat propunerea, iar caraghiosul deputat AUR a fost convins să continue ședința.

    Liderul grupului PNL, Gabriel Andronache, cere prelungirea ședinței pentru a finaliza alegerea președintelui Camerei Deputaților. Deputații AUR – nu și nu! George Simion își începe circul. Cere „respect pentru colegi”, pentru că „se află de dimineață în Parlament”. Ce sacrificiu!

    Feodorov e obositul din mijloc

    23.35: Feodorov este doborât de a doua rafală de oboseală

    Președintele de ședință, Lucian Feodorov (AUR), anunță brusc închiderea ședinței, fără a anunța validarea deputaților și constituirea Camerei Deputaților!

    Liderul AUR, George Simion, își apără colegul obosit: „V-am cerut să ne oprim în seara asta. Dacă nu suntem respectați, vom proceda la fel!”.

    În replică, liberalul Gabriel Andronache îi atrage atenția președintelui de ședință că nu respectă regulamnetul și îi cere să intre pe procedură și să supună la vot propunerea sa.

    Alfred Simonis, liderul grupului PSD, cere să se dea un vot pentru alegerea președintelui și își anunță candidatura pentru acest post. Simonis spune că nu există acum suficiente voturi pentru alegerea lui Ludovic Orban.

    23.45: Feodorov nu mai poate, e prea obosit!

    Președintele de ședință, Lucian Feodorov (AUR), anunțat că au fost validate 329 de mandate, iar 322 de deputați au depus jurământul. Astfel, Camera Deputaților a fost legal constituită. Feodorov invocă insistent că este obosit. Deputații AUR părăsesc sala chiar înainte de a fi ales președintele Camerei.

    PNL și USR-PLUS nu renunță la alegerea președintelui Camerei și propun numirea unui nou președinte de ședință, următorul decan de vârstă după epuizatul Feodorov, pentru a continua lucrările.

    Iusein Ibram

    Cel care-l înlocuiește pe mult-prea-obositul Lucian Feodorov (78 de ani) este reprezentantul minorității turce din România, Iusein Ibram (67 de ani). Acesta preia conducerea ședinței.

    În replică, PSD cere ca și Biroul Permanent al Camerei să fie ales în această noapte.

    La 0.15, ședința e suspendată pentru 20 de minute, la cererea lui Ludovic Orban. PNL urmează să decidă pe cine va propune în conducerea Biroului Permanent.

    Pauza se prelungește. Ședința se reia imediat după ora 1.00. Este ales Biroul Permanent al Camerei Deputaților, în care PSD are 4 reprezentanți, PNL – 3, USR-PLUS – 2, AUR – 1, UDMR – 1, Minorități – 1. Din Birou va face parte, de drept, și cel ce va fi ales președintele Camerei.

    Votul pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților, funcție disputată de Ludovic Orban (PNL) și Alfred Simonis (PSD), durează 40 de minute. Rezultatul este comunicat după ora 2.00: Orban președinte. Nicio surpriză.

    Ludovic Orban, noul președinte al Camerei Deputaților: „Bună dimineață. Vreau să mulțumesc domnului Ibram pentru că a salvat ședința Camerei Deputaților de niște oameni care nu știu regulile parlamentare și nu știu cum să se manifeste. Vă anunț că mâine vom convoca ședința Camerei Deputaților în jur de ora 13.00”.

    Așa s-a încheiat o noapte furtunoasă, în care AUR și-a început circul și a oferit națiunii un „Dorel” parlamentar: mult prea obositul Lucian Feodorov, subpefectul de Botoșani din urmă cu peste 20 de ani.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un preot din Craiova denunță mascarada anti-mască a unui deputat AUR

  • Adeverința medicală invocată de Șoșoacă pentru a nu purta mască va fi verificată de autorități, după ce conspiraționista s-a purtat sfidător în Senat. Ce riscă dacă actul e fals

    Diagnosticul și adeverința medicală pe care conspiraționista Șoșoacă le invocă pentru a sfida pe toată lumea refuzând să poarte mască vor fi verificate de autorități. Premierul interimar Nicolae Ciucă a cerut acest lucru după ce, luni, la ședința noului legislativ, senatoarea AUR a ignorat apelul ca toată lumea să-și pună masca de protecție.

    Șoșoacă s-a comportat absolut infantil în ultimele zile, ducând la un nivel de-a dreptul penibil campania conspiraționistă cu care își entuziasmează fanii pe Facebook. Constrânsă să-și pună mască la întâlnirea delegației AUR, la Cotroceni, cu președintele Iohannis, Șoșoacă s-a scuzat apoi, într-o postare video pe Facebook, spunând că a ținut masca sub nas, că l-a privit insistent în ochi pe președinte (fără să deschisă însă gura pentru a spune vreun cuvânt) și că, la sfârșitul întrevederii, a făcut marele act de “curaj” de a-și da masca jos.

    Acum, la venirea în Senat, Șoșoacă s-a afișat fără mască de protecție, invocând o adeverință medicală care ar scuti-o, și s-a ținut de selfie-uri și de transmisii live pe Facebook.

    Generalul Nicolae Ciucă, ministrul Apărării și premier interimar, s-a arătat iritat de obrăznicia conspiraționistei: “Orice cetățean al acestei țări, indiferent de funcția pe care o ocupă, trebuie să respecte legea. Regulile sunt stabilite de specialiști și au fost adoptate de instituțiile statului, aprobate la nivel guvernamental, ca atare instituțiile statului trebuie să își facă datoria. Cu certitudine trebuie o verificare făcută de către instituțiile abilitate în acest sens“. El a menționat că poliția trebuie să se autosesizeze în acest caz.

    Dacă se va descoperi că adeverința e reală, iar doctorul care a eliberat-o a făcut-o în fals, fără ca Șoșoacă să aibă vreo boală care să impună această excepție, atunci amândoi sunt pasibili de dosar penal pentru fals și uz de fals. Dacă Șoșoacă și-a falsificat adeverința singură, fără concursul vreunui medic, se va alege singură cu dosar penal.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Uniunea Barourilor îl apără pe avocatul condamnat în lotul „Ferma Băneasa”. Ce-i promitea Robert Roșu prințului-de-tinichea

    * Un preot din Craiova denunță mascarada anti-mască a unui deputat AUR

    * „Busu” de la Meteo, în direct la Pro TV: „Eu cred că virusul ăsta n-a apărut aşa, din neant! A fost creat! Marile companii n-au fost afectate“

    * Falsul revoluționar „Mitralieră” țipă împotriva DNA: „Anchete staliniste și gestapoviste!”

    * VIDEO. Mirel Palada – doar 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că l-a bătut pe senatorul Goțiu în studioul B1 TV

  • Șoșoacă cere imunitate pentru colegii ei avocați, după ce unul dintre cei mai influenți a fost condamnat în dosarul “Ferma Băneasa”

    Conspiraționista Diana Iovanovici Șoșoacă, tocmai intrată în Senat – pe lista AUR Iași – cu promisiunea că va lupta ca toți românii să fie egali în fața legii, anunță că va iniția o modificare legislativă care să le ofere superimunitate avocaților.

    Astfel, Șoșoacă face front comun cu unul dintre cei mai influenți avocați din România, condamnat la 5 ani de pușcărie de Înalta Curte de Casație și Justiție după ce a fost găsit vinovat de infracțiuni în celebrul dosar “Ferma Băneasa”.

    Avocatul Robert Roșu, membru important la Țucă Zbârcea și Asociații, a fost condamnat la pachet cu o întreagă bandă de personaje care – spun judecătorii – și-au unit eforturile ca să jefuiască proprietatea publică a statului român. Sub coordonarea și comanda miliardarului israelian Beny Steinmetz s-au strâns așa-zisul prinț Al României Paul Philippe, consultantul israelian Tal Silberstein, afeceristul-de-partid Remus Truică (fostul șef de cabinet al lui Adrian Năstase), avocatul Robert Roșu (Țucă Zbârcea și Asociații) și mogulul media Dan Andronic.

    Aceștia și-au dat mâna pentru a obține împroprietărirea ilegală a așa-zisului moștenitor al fostului rege Carol al II-lea. După ce a intrat în posesie fără să aibă niciun drept, Al României Paul și-a vândut imediat cele 73 de hectare din pădurile Băneasa și Snagov către o societate administrată de Truică, dar controlată din umbră de Steinmetz.

    Prejudiciul material calculat este de circa 145 de milioane de euro. Prejudiciul adus locuitorilor României este incalculabil, însă, pentru că operațiunea a văduvit cel mai mare oraș al țării de o enormă sursă de aer curat.

    Al României Paul le-a povestit anchetatorilor că avocatul Robert Roșu, de la Țucă Zbârcea și Asociații, a insistat pe lângă el să fie băgat “în combinație” deoarece are relațiile și puterea necesare atât pentru a inspira frică în tribunale, cât și pentru a atrage un trust de presă puternic, precum cel al lui Dan Andronic (care deține „Evenimentul zilei” și „Capital”).

    După condamnarea influentului avocat, Uniunea Barourilor din România a comis un gest uluitor, solidarizându-se cu făptașul! Numeroși alți avocați și-au pus pe Facebook statusul #eusuntRobert, lăsând astfel de înțeles că și ei sunt familiarizați cu astfel de practici.

    În acest context, Șoșoacă – altfel foarte vocală pretinzând că este de partea poporului și împotriva privilegiilor – anunță că vrea să modifice Legea 51/1995, ca să obțină imunitate pentru avocați! În sprijin aduce un link de la Luju.ro, oficină a oligarhilor care, în ultimii ani, s-a făcut portavocea tuturor atacurilor împotriva Justiției și de unde s-au lansat campanii mizerabile împotriva DNA, a Codruței Kovesi și a tuturor celor care au luptat cu regimul Dragnea-PSD.

    Practic, prin acest gest, Diana Șoșoacă își dă arama pe față și arată, direct, a cui marionetă este și cine a susținut-o din umbră.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Uniunea Barourilor îl apără pe avocatul condamnat în lotul „Ferma Băneasa”. Ce-i promitea Robert Roșu prințului-de-tinichea

    * Escrocii Beny Steinmetz și Tal Silberstein, dați în urmărire generală după condamnările din dosarul „Ferma Băneasa”

    * Un preot din Craiova denunță mascarada anti-mască a unui deputat AUR

    * „Busu” de la Meteo, în direct la Pro TV: „Eu cred că virusul ăsta n-a apărut aşa, din neant! A fost creat! Marile companii n-au fost afectate“

    * Falsul revoluționar „Mitralieră” țipă împotriva DNA: „Anchete staliniste și gestapoviste!”

    * VIDEO. Mirel Palada – doar 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că l-a bătut pe senatorul Goțiu în studioul B1 TV

    * După ce a făcut publice datele unui client nemulțumit, Banca Transilvania contestă amenda și acuză omul că a trimis un e-mail cu “conținut defăimător”

    * TABEL. România depășește deja 7 țări UE la consumul pe cap de locuitor. Suntem peste Ungaria și la egalitate cu Polonia, dar sub ele la productivitate

  • Liderul AUR, oprit de timișoreni să-și facă propagandă pe treptele Catedralei unde au murit eroi la Revoluție. AUR a băgat în Parlament ofițeri care au tras în oameni la Timișoara și Sibiu

    Timișorenii s-au opus vehement, miercuri seara, când George Simion, președintele AUR, a încercat să pună lumânări pe treptele Catedralei, acolo unde acum exact 31 de ani au căzut primele victime la Revoluție, sub gloanțele Armatei, Securității și Miliției. Revoluționarii și cei care au venit să comemoreze momentul l-au contestat vehement pe intrus, căruia i-au reproșat că a băgat în Parlament ofițeri care au tras în oameni la Timișoara, iar acum vine să-și facă propagandă extremistă pe spinarea lor.

    Forțele de ordine au fost obligate să intervină între timișorenii strânși să aducă un omagiu eroilor și grupul de extremiști AUR care voiau să captureze mediatic momentul. Societatea Timișoara dăduse ceva mai devreme un comunicat în care protesta față de politizarea evenimentului și față de venirea lui Simion la Timișoara.

    Liderul partidului extremist, întâmpinat pretutindeni cu ostilitate de timișoreni: “Rușine!”, “Trădătorule!”, “Nenorocitule!”

    George Simion a încercat inițial să țină chiar și un discurs, însă timișorenii l-au bruiat și întrerupt. I-au strigat că nu are ce căuta în oraș, dar și apelative precum “rușine!”, “nenorocitule!”, “trădătorule!”. Strânși în Piața Victoriei, locuitorii orașului i-au cerut: “Afară din Timișoara!”.

    Liderul AUR nu s-a lăsat și a vrut apoi să meargă pe treptele Catedralei Metropolitane, ca să aprindă lumânări. Totul era pregătit în stilul care a devenit caracteristic modului de acțiune al acestui partid: scena urma să fie filmată de oamenii săi cu telefoanele mobile, apoi împrăștiată pe rețelele de socializare prin intermediul a mii de conturi. AUR urma apoi să confiște evenimentul și să își transmită mesajele folosindu-se de prezența oamenilor strânși la comemorare ca să dea anvergură națională vizitei lui Simion.

    Însă nici pe treptele Catedralei n-a mers diversiunea. Revoluționarii nu l-au lăsat să aprindă lumânări și, din nou, jandarmii au intervenit pentru a despărți grupurile.

    Explicațiile pentru furia timișorenilor în fața impostorilor extremiști care au încercat să confiște comemorarea din 16 decembrie se regăsesc în comunicatul Societății Timișoara, care îi reunește pe revoluționari și urmașii acestora. AUR, partid apărut brusc pe firmament și intrat în Parlament cu un amalgam de teorii conspiraționiste, lozinci naționaliste, xenofobe și rasiste, mesaje ale propagandei ruse și național-ceaușiste mixate cu simboluri bisericești ortodoxe, a băgat în Camera Deputaților doi foști ofițeri acuzați că au tras în oameni la Timișoara. E vorba de Francisc Tobă și Nicolae Roman.

    Comunicatul Societății Timișoara

    „16 decembrie este o zi importantă pentru Revoluția de la Timișoara. E prima noastră zi de proteste din 1989, o zi fără de care nimic n-ar fi fost posibil, într-o înlănțuire logică de evenimente înălțătoare, tragice și, finalmente, triumfătoare. 

    Ideea că la acest moment se așteaptă venirea la Timișoara a lui George Simion, șeful unui partid ultranaționalist, partid în care se regăsesc și doi ofițeri implicați în reprimarea Revoluției, ne obligă pe noi, timișorenii, să protestam împotriva acestei prezențe neavenite. 

    Este vorba despre parlamentarii AUR Francisc Tobă și Nicolae Roman. 

    Francisc Tobă, fost deputat PSD, a fost trimis în judecată în dosarul Revoluției de la Sibiu. Dosarul rămăsese în lucru la Parchetul militar, când Francisc Toba a căutat la Adrian Năstase sprijin politic. 

    Numele lui Nicolae Roman a fost vehiculat, de mai multe ori, în legătură cu reprimarea Revoluției de la Timișoara, în volumele editate de Memorialul Revoluției din Timișoara. 

    Înainte de a veni la Timișoara, George Simion, ca șef de partid și ca cel care a întocmit listele de candidați, ar trebui să se dezică de astfel de personaje și să le ceară demisia imediată din Parlament, pentru că altfel nu vom crede niciodată în buna sa credință atunci când se va alătura marșului recunoștinței, la Timișoara. 

    Fără demisiile celor doi, George Simion nu se poate alătura comemorărilor Revoluției din Timișoara. 

    Pe de altă parte, Timișoara respinge și a respins întotdeauna, naționalismul. 

    În 16 decembrie 1989, naționalismul lui Ceaușescu s-a clătinat sub prima lovitură a Timișoarei. 

    Am învins, fiindcă timișorenii nu au crezut în chemările naționalismului șovin, am învins fiindcă aici toate naționalitățile au fost unite, am învins fiindcă am respins tot ce, acum, reprezintă partidul lui George Simion. 

    În Punctul 4 al Proclamației de la Timișoara spunem răspicat că naționalismul nu are ce căuta în România pe care, de atunci, încercăm să o refăurim. 

    Și în acest sens, considerăm prezența la Timișoara a unei delegații AUR a fi o provocare și o profanare a idealurilor Revoluției și ale Proclamației de la Timișoara, la care ne opunem categoric. 

    Florian Răzvan-Mihalcea
    președintele Societății Timișoara“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Fost deputat PSD, reținut pentru evaziune fiscală. Perchezițiile au vizat-o și pe o asociată a senatoarei Șoșoacă. AUR-ista s-a plâns repede pe Facebook

    Octavian Goga, fost deputat PSD, a fost reținut de procurorii din Mureș și se va cere arestarea sa preventivă într-un dosar de evaziune fiscală. Anchetatorii au făcut luni, la prima oră, 144 de percheziții în București și 13 județe, iar pe lista suspecților s-a aflat și o apropiată a Dianei Șoșoacă, proaspăta senatoare AUR, care a acuzat repede, pe Facebook, o conspirație.

    Ex-parlamentarul PSD vizat în dosarul privind infracțiuni economice a mai fost condamnat definitiv, în trecut, pentru că a condus o mașină băut și fără permis. Acum, procurorii au avut și 15 mandate de aducere. Rețeaua evazioniștilor controlată de oamenii PSD acționa în Mureș, Brașov, Covasna, Argeș, Alba, Bistrița, București, Buzău, Cluj, Harghita, Ilfov, Olt, Timiș și Tulcea.

    Evaziune fiscală primitivă: nu se facturau nici încasările, nici cheltuielile. Cârdășie a deputatului PSD cu funcționari bancari prin care s-au luat ilegal împrumuturi

    Siguri că sunt protejați politic, evazioniștii lucrau primitiv și la vedere: pur și simplu nu treceau în actele contabile tranzacțiile comerciale pe care le făceau prin 6 firme. Nimic sofisticat, plățile și încasările se derulau la negru, fără factură, ocolind astfel plata taxelor.

    Mai mult, ca să beneficieze și de facilități fiscale, PSD-istul Octavian Goga înregistra fictiv facturi fiscale. Deputatul avea relații la bancă, de unde obținea ilegal credite bancare.

    Pentru cine a uitat, exact aceasta a fost rețeta prin care PSD (care pe atunci se numea FDSN) și clientela sa securisto-comunistă au ruinat cea mai mare bancă din istoria României, Bancorex. Între 1992 și 1996, PSD-iștii au devalizat banca de stat ridicând împrumuturi, cel mai des fără garanții și fără să le mai returneze, provocând un prejudiciu de 2,4 miliarde de dolari. Banca a dat faliment, iar “oamenii de afaceri” ai PSD au rămas cu banii.

    Perchezițiile într-un dosar de evaziune fiscală făcute de DIICOT la asociata Dianei Șoșoacă au fost puse de senatoarea AUR pe seama unui complot care o vizează, de fapt, pe ea

    Tot luni dimineața a fost vizată, într-un dosar de evaziune fiscală, și o asociată a Dianei Șoșoacă, proaspătă senatoare AUR. Avocata Iulia Medeleanu s-a remarcat printr-o acțiune de imagine, în urmă cu câteva zile, când a depus la DIICOT Iași o plângere penală împotriva Guvernului și a lui Raed Arafat, pe motiv că obligă oamenii să poarte mască. Deocamdată, conspiraționiștii AUR se mulțumesc să reclame Guvernul României, lăsând probabil pentru mai târziu răfuiala și cu restul statelor lumii, care au aplicat aceleași măsuri.

    Acum, descinderea procurorilor a fost prezentată de presa conspiraționistă (EVZ, DC News și Stiri pe surse au preluat cuvânt cu cuvânt același text) și televiziuni precum România TV (patron Sebastian Ghiță), care au ventilat informații false în toată perioada pandemiei, sprijinind astfel creșterea AUR.

    Șoșoacă a postat repede pe Facebook un filmuleț în care acuză o conspirație, spunând că percheziția avea scopul de a o face să-și piardă cumpătul la întâlnirea cu președintele Iohannis.

    “Am fost astăzi provocată de două ori. O dată prin atacarea colegei mele Iulia Medeleanu, de la Iași, interesant cum i s-a făcut percheziție. La ora 7 dimineața s-a trezit cu procurorul de la DIICOT acasă, de unde i-au ridicat 15 saci de dosare, vezi-Doamne, evaziune fiscală. I-au luat telefonul, ea nu mai are acum contact cu niciun client. Probabil, provocându-mă, din câte am înțeles, ca eu să am o reacție total necivilizată față de domnul Iohannis“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Șoșoacă, mută în fața lui Iohannis, vioaie pe Facebook: “M-am uitat fix în ochii președintelui! Ne-a vorbit cu glas tremurător”

    Primele mari fapte de vitejie prin care proaspăta senatoare Șoșoacă, de la AUR, le-a arătat votanților săi că ea luptă cu “sistemul” au fost să-și dea jos masca de protecție în fața lui Klaus Iohannis și să îl privească în ochi pe președinte. Băgată de conducerea AUR în delegația care a mers luni la consultări cu șeful statului, avocata a povestit apoi pe Facebook, timp de 37 de minute, cum au decurs cele 10 minute în care s-a apropiat “la trei metri” (după cum chiar ea spune) de șeful statului.

    Înregistrarea video a poveștii este o combinație perfectă de umor involuntar, neam-prostie și infantilism. Șoșoacă a îmbrăcat cele câteva minute petrecute în Palatul Cotroceni, interval în care n-a scos un sunet și și-a dat jos masca la finalul întrevederii, dovedind proastă creștere, într-o aură eroică. Ea a relatat de mai multe ori, copleșită de propria importanță, că a rezistat “provocărilor”, că s-a uitat fix în ochii președintelui și că toată lumea o privea “înlemnită”.

    Șoșoacă a pus surpriza oamenilor, care nu se așteptau la un gest atât de nepoliticos, pe seama “curajului” său de a “înfrunta sistemul”

    În realitate, Iohannis nu a băgat-o în seamă, adresându-i doar, la început și la sfârșit, un politicos “sărut mâna”. Gestul de a-și da masca jos la sfârșitul întrevederii, prezentat de Șoșoacă drept un capital act de curaj (de parcă s-ar fi detonat în încăpere cu o centură de explozibili), a fost în realitate un teribilism infantil.

    Avocata a povestit că toată lumea a înlemnit la gestul ei, dar cel mai probabil n-a fost decât o reacție de surprindere la o asemenea lipsă de bună-cuviință și de maniere într-o întâlnire protocolară. Foarte bine, Șoșoacă ar fi putut să intre în niște noroaie înainte să ajungă la Cotroceni, apoi să povestească mândră că i-a murdărit covoarele lui Iohannis.

    Mută în fața lui Iohannis, vioaie în fața telefonului, pe Facebook

    Mută la Cotroceni, Șoșoacă și-a recăpătat graiul mai târziu, în fața telefonului mobil, când a făcut un live pe Facebook și unde cele câteva minute în care a arătat, în fața lui Iohannis, că e prost-crescută s-au transformat într-o adevărată cruciadă eroică împotriva sistemului: “Am fost provocată cu masca. N-am răspuns. Mi-am pus masca doar pe gură, nu pe nas, pentru că e dreptul meu să respir. (…) Știu că mulți credeau că voi fi provocată, dar nu mă interesează aceste provocări. (…) Aici am făcut un lucru prin care am dat un semnal domnului președinte, de fapt instituției prezidențiale. Eu n-am ținut masca decât pe gură, în rest am respirat normal, m-am uitat fix în ochii domnului președinte. Ni s-a vorbit frumos, cu glas tremurător chiar (…)“.

    De fapt, Șoșoacă a vorbit luni seara pentru publicul său, care e prea puțin interesat de soluții concrete și probleme de stat, dar avid după circ și mici gesturi de frondă la adresa autorităților.

    Faptul că Iohannis le-a spus celor de la AUR câteva cuvinte protocolare, printre care și informația că momentan nu există majoritate, a fost prezentat de Șoșoacă drept o mare lovitură a partidului său: “Deci se pare că noi, cei de la AUR, cu cei 10%, le-am încurcat planurile. Și mă bucur din suflet! (…)“.

    Scena despărțirii celor două delegații – cea prezidențială și cea a AUR –, banală și însumând 3-4 secunde, a căpătat proporții biblice în ochii măriți de emoție ai proaspetei senatoare, care a avut impresia că Iohannis chiar a și privit-o, la un moment dat: “În acel moment ne-a întrebat dacă mai aveam ceva de spus și s-a uitat la mine. Eu am continuat să mă uit puternic în ochii dânsului. Dânsul s-a ridicat în picioare, ne-am ridicat și noi și în acel moment George (n.r. – Simion, președintele AUR) a spus că are un cadou pentru dânsul. Tabloul cu România Mare în care sunt pictate pădurile României, așa cum erau cândva. Domnul președinte s-a uitat la noi, ne-a spus că-l va prelua un consilier“.

    Momentul de maxim eroism al senatoarei Șoșoacă: “În acel moment mi-am luat masca de la gură și am pus-o jos, pe masă, rămânând fără mască în fața președintelui României!“

    Șoșoacă și-a povestit marele act de curaj de a-și da jos masca de parcă s-ar fi dezbrăcat de tot: “În acel moment mi-am luat masca de la gură și am pus-o jos, pe masă, rămânând fără mască în fața președintelui României! S-a uitat la mine, m-am uitat la dânsul, ne-am salutat, sărut mâna, bună ziua, ne-am luat la revedere și de acolo am ieșit, efectiv, fără nicio mască! Evident că SPP-ul a înlemnit! M-a rugat să-mi pun masca, i-am răspuns că am și eu drepturi în această țară, există excepții de la lege care oricum nu e constituțională. Mi-a fost cerută adeverința, s-a făcut o copie după ea și toți albiți, înțepeniți, au tăcut și ne-au condus spre ieșire, unde nimeni nu a mai avut curajul să ne spună nimic. Am întâlnit zeci de oameni, SPP, consilieri, se uitau la mine înlemniți și nu înțelegeau cum pot să mă plimb fără mască în interiorul Palatului Cotroceni“.

    Este imposibil ca relatarea senatoarei AUR să nu trezească zâmbete condescendente pentru orice om sănătos la cap. Și totuși, există un public care trăiește în această bulă. Fanii pentru care a și vorbit Șoșoacă i-au întâmpinat comica povestioară cu urale și valuri de felicitări. În 10 ore, înregistrarea video strânsese deja 112.000 de vizualizări, 9.200 de aprecieri și peste 4.000 de comentarii în care diverși oameni o laudă, îi urează succes și îi mulțumesc pentru “curajul” de a nu fi scos un sunet în fața lui Iohannis.

    Tragic sau nu, astfel de personaje vor vota legi în Parlamentul României în următorii 4 ani. Apoi vor avea pensii speciale plătite de români.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Profilul votanților la alegeri. Oamenii cu cel mult 8 clase s-au dus spre PSD – 37,3% și AUR – 22%. USR-PLUS și PNL au cei mai mulți absolvenți de facultate

    Dintre partidele care au reușit să intre în Parlament la alegerile din 6 decembrie, cei mai mulți simpatizanți cu maximum 8 clase absolvite se regăsesc, în această ordine, la PSD – 37,3% și AUR – 22%, relevă o analiză realizată de institutul Avangarde, care a realizat exit-poll-ul, citată de Europa Liberă.

    Potrivit aceluiași studiu, cei mai mulți alegători cu studii superioare se regăsesc în electoratul USR-PLUS – 54,8% din totalul simpatizanților acestui partid prezenți la urne. Pe locul doi, la acest capitol, vine PNL – cu 29,6%.

    Profilul educațional al votanților, conform studiului Avangarde

    PSD

    • Cu maximum 8 clase absolvite – 37,3%;
    • Liceul sau școli postliceale – 46,7%;
    • Facultate – 16%.

    PNL

    • Maximum 8 clase absolvite – 19,4%;
    • Liceul sau școli postliceale – 51%;
    • Facultate – 29,6%.

    USR-PLUS

    • Maximum 8 clase absolvite – 6,7%;
    • Liceul sau școli postliceale – 38,5%;
    • Facultate – 54,8%.

    AUR

    • Maximum 8 clase absolvite – 22%;
    • Liceul sau școli postliceale – 55,4%;
    • Facultate – 22,6%.

    Profilul votanților UDMR nu este dat publicității.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!