Blog

  • Duamna Anca e suveranistă de Dubai – Ziariștii

    Duamna Anca e suveranistă de Dubai – Ziariștii

    Duamna Anca e rezervată în seara asta, nu se pricepe la chestia cu Iranul, așa că va da cuvântul lui Dungaciu, Hartmann, Iozefina lu’ Pascal, mă rog, „specialiștii” care se perindă prin zona aia crepusculară.

    Ne-a dorit o primăvară superbă, mulțumim, asemenea, daaaar… să facă bine duamnele să se trezească în conștiință!

    Desigur, are o dilemă: care-i treaba cu Trump? De fapt, două, dar a doua se referă la cei care o bagă în seamă, fiindcă, desigur, conflictul din Iran e tot despre ea și despre faptul că ea știe cum e cu istoria și tot.

    Concluzia mea e că n-a primit scriptul, bâjbâie nesigură și nu știe cum s-o dea, ca să n-o lovească în gard.

    – Advertisement –

    Dorința ei e să vină cineva să le facă ceva lu’ Bolo și președintelui, dar a trecut repede peste asta, că suntem în post.

    A sărit, însă, să apere vacanțele în Dubai și alte locuri, străine de Căciulata și Eforie Sud. Și, ca o suveranistă veritabilă, a insistat că nu e o problemă că ea sau alții au bani pentru vacanțe externe, că nici măcar nu e atât de scump cum se zice.

    Și dintr-o dată, ce să vezi, e absolut OK să investești în străinătate, să faci vacanțe și, când ai nevoie, să te salveze statul ăla pe care-l înjuri zilnic.

    – Advertisement –

    Duamna Anca s-a întors din Dubai săptămâna trecută, dar nu ne spune asta, că e suveranistă. Ne spune însă că poate o să-și cumpere un apartament, ceva, acolo, ca să moară de ciudă globaliștii și progresiștii și sorosiștii.

    Și ca să știți, toată treaba cu Iranul e doar ca să fie băgate sub preș finanțările din campania lui Nicușor.

    În acest scop, l-a chemat din nou pe Greblă. Și pe încă un gorjean, un domn Dian, care i-a prezis că se vor anula alegerile cu o săptămână înainte, că știe niște chestii importante, dar nu le poate spune, evident.

    Acum, eu mă întreb care e rolul lui Greblă, dar ceea ce face el la o televiziune începe să fie suspect.

    Acesta dă informații de la AEP, cum ar veni din interior, despre finanțele candidaților. Doar când vine vorba des Georgescu, nu știe despre ce e vorba, care-i treaba cu campania ilegală, cu amenzile, pentru că atâta vreme cât a fost el șef la AEP nu a existat nicio acuzație a instituției la adresa lui guru, cel cu „campanie zero”.

    Ocazie cu care aflăm de la foarte informatul domn Dian că Toni Greblă – fost activist PCR, fost prefect și șef de Consiliu Județean, fost judecător CCR, fost secretar general al Guvernului Dăncilă, PSD-ist întreaga viață, șef la AEP – e anti-sistem, dom’le!!!

    La această concluzie, mă scuzați, am schimbat postul.

    Dă-o-ncolo de treabă!

    Pot să înțeleg că oamenii ăia din studio consideră că fanii lor sunt mai înceți la minte, dar pur și simplu îi desconsideră complet și mi-a fost mie rușine de rușinea lor.

    DE ACEEAȘI AUTOARE:

    * Nu, sociopatule!

    * Nicușor, Trump și slugaraniștii

    * Duamna Anca ne-a zis-o: vine valu’ și ne ia calu’

    * Top 10 predicții ratate la Marș TV

    * Incluziune suedeză, excluziune geto-dacă

    * Prietenul meu a murit fără să vadă bâtele pedepsite

    * Texanu’ a scăpat de leghebetiști

    * Cum au explodat banii pentru partide

    * Manipulatoarea AUR cu o mizerie de CV

    * Balega din studioul francez

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • A doua zi după furie – Ziariștii

    A doua zi după furie – Ziariștii

    Ali Khamenei a fost un lider criminal atât cu propriul popor, cât și cu adversarii săi, împotriva cărora a luptat prin organizațiile teroriste pe care le-a finanțat. Sunt lucruri bine știute și, dacă s-ar fi aplicat legea penală internațională, el ar fi trebuit să fie adus în fața Tribunalului Penal Internațional, la fel ca toți dictatorii recenți dispăruți sau încă activi (cum este Putin, de exemplu). Acum este mort, însă odată cu el nu dispare și problema.

    În ultimele luni, demonstrațiile împotriva regimului politic al lui Khamenei au fost încurajate de autoritățile de la Washington și reprimate de cele de la Teheran. Trump le-a tot promis demonstranților că ajutorul e pe drum și aceștia au murit cu sutele acționând în speranța venirii lui; acum a ajuns, iar întrebarea este în ce măsură el va duce la schimbarea de regim politic.

    Este inevitabilă paralela cu operațiunea de la Caracas. Și Maduro a fost un criminal, însă el a scăpat cu viață, pentru că operațiunea de extragere a sa nu a fost atât de furioasă și de epică. De la „Absolute Resolve”, venezuelenii au așteptat o schimbare de regim, însă s-au trezit că scapă doar de Maduro, nu și de regim. Mai mult, Trump a compromis alternativa, luându-i și medalia Nobel și declarând că nu este prea bine văzută de poporul ei, așa cum este garanta regimului madurist post-Maduro, Delcy Rodriguez, descrisă ca „o persoană extraordinară”. Și venezuelenii, și Administrația Trump au fost absolut hotărâți, însă pentru lucruri diferite, absolutul fiecărei părți având orizonturi diferite: al venezuelenilor – răsturnarea regimului; al americanilor – menținerea regimului, cu condiția obedienței față de Trump.

    Ce se va întâmpla după „Epic Fury”? Dictatorul a căzut, dar va cădea și regimul? Problema Iran este cu mult mai complexă decât problema Venezuela pentru a fi tratată la nervi, oricât de epici ar fi aceștia. Întrebarea este dacă după „primăvara arabă” va începe una iraniană, pentru că am văzut cum s-a terminat cea arabă.

    – Advertisement –

    Spre deosebire de operațiunea de la Caracas, în cea de la Teheran, din partea urmașilor lui Khamenei nu a făcut niciunul pasul în față ca negociator. Chiar să vrei să negociezi, deocamdată n-ai cu cine, iar invocarea „cuvântului poporului iranian” este de-a dreptul penibilă. Regimul lui Khamenei a stat la putere prea mult timp pentru a pleca peste noapte. Să ne uităm spre ceaușiștii din România prezenți încă în structurile de putere și vom înțelege mai bine ce este în Iran. Iar ceaușismul nu a avut legitimare religioasă! – abia astăzi primește așa ceva.

    Trump i-a îndemnat pe iranieni să stea în case, pentru că vor cădea bombe, și apoi să preia puterea. Cum? SUA și Israel (cei doi atacatori) nu au în Iran o Rodriguez care să le răspundă la telefon, în cazul în care ar dori să sune. Prințul Reza Pahlavi nu este văzut ca alternativă de către o majoritate decisivă, iar mesajele sale încă nu reușesc să ajungă la iranieni, tocmai ca urmare a blocajului informațional creat de cei ce l-au executat pe Khamenei. Și chiar de s-ar debloca aceste căi de comunicare, într-un asemenea moment nu poți deveni lider wireless, ci trebuie să fii acolo, în țara pe care vrei s-o conduci. Îi garantează cineva integritatea, își asumă cineva această răspundere?

    Atacul de pe 28 februarie a fost direct la cap, ținta fiind liderii regimului, însă justificarea a fost distrugerea programului nuclear iranian. Să ne amintim că pe 8 mai 2018 Trump a retras SUA din „Planul comun cuprinzător de acțiune” ce viza controlul asupra programului nuclear iranian, fapt ce a dus la scăderea eficienței proiectului. A început un conflict: pe de o parte iranienii încălcau condițiile acordului, iar de cealaltă parte americanii impuneau sancțiuni.

    – Advertisement –

    După revenirea la Casa Albă, Trump nu și-a pus problema revenirii SUA în Planul comun, ci a trecut la acțiune. Astfel, în operațiunea militară israeliano-americană „Midnight Hammer” din 22 iunie 2025, au fost avariate instalațiile nucleare iraniene. Chiar dacă după aceasta n-au existat garanții că procesul de producție a armei nuclearea iraniene nu va continua, această operațiune a întârziat în mod semnificativ programul nuclear, încât în februarie 2026 nu era un pericol iminent producerea armei nucleare de către Iran.

    Astăzi se vorbește despre un eșec al negocierilor de la Geneva ce ar fi dus la atacul de pe 28 februarie. Există și informații potrivit cărora iranienii ar fi acceptat controlul total din partea Agenției Internaționale pentru Energia Atomică, însă documentul nu s-a semnat pentru că SUA și Israel au ales calea din 28 feburarie 2026. E greu să spui că atacul de sâmbătă a fost ca urmare a eșecului negocierilor de vineri, în condițiile în care trupele americane au lucrat la constituirea dispozitivul de atac de câteva luni. Poate că, într-adevăr, prin acceptarea condițiilor, iranienii au încercat să tragă de timp, presați de mișcările de trupe ale SUA, dar asta ar însemna să ataci în urma unui proces de intenție.

    Nu știm deocamdată ce s-a întâmplat, ce lucru grav a făcut ineficient ciocanul de la miezul nopții și a stârnit furia epică de dimineață. Știm acum doar că nu vom ști ce ar fi făcut iranienii după semnarea documentului la Geneva, însă am văzut ce au făcut SUA și Israel pentru ca documentul să nu fie semnat. Prin retragerea din Plan în 2018, Trump i-a invitat pe iranieni să greșească; prin atacul de pe 28 februarie 2026, le-a eliminat posibilitatea de a arăta că vor să nu mai greșească. De aici, poate rezulta orice concluzie: fie că iranienii au pus condiții de neacceptat, fie că au acceptat totul, iar lucrul acesta a fost de neacceptat pentru atingerea unui obiectiv mai… epic. Vom afla după calmarea situației.

    Operațiunea „Epic Fury” este încă în desfășurare, iar cei ce au ordonat-o nu ne pot spune ce urmează după ea. Că Iranul nu va produce prea curând arma nucleară o știam din vara lui 2025, asigurați fiind de aceiași, dar ce se va întâmpla cu această țară?

    Deocamdată, înregistrăm faptul că, după o perioadă de ofensivă la nivel global a blocului autoritar, acesta înregistrează o gravă avarie: unul dintre dictatori a fost eliminat, timp în care ceilalți caută încă leacuri pentru o viață mai lungă.

    Ne bucurăm și de faptul că Iranul are deocamdată altă preocupare decât aceea de a furniza armament Rusiei. Ne și distrăm copios când vedem cum cei de la Kremlin acuză încălcarea de către Israel și SUA a legislației internaționale. „Uite cine vorbește!”

    Ce va urma după „Epic Fury”, după acest episod scurt și spectaculos? Deocamdată, semnele arată că pentru iranieni urmează „Epic Repression”, un capitol lung și dureros pe care încă nu știm cine și cum îl va gestiona. ONU este doar îngrijorată și neputincioasă, iar Board o Peace încă nu a strâns cotizațiile.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Polițistul bun

    * Statul paralel, mai rău ca un bordel

    * Tortulețul Groenlanda

    * Consiliul pentru Neputință

    * O medalie ce nu a rezolvat nimic

    * Doctrina Münchhausen

    * Zeloșii lui Zelea

    * Fața occidentală a putinismului

    * King Kong

    * Valhallii

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Groparul Grindeanu – Ziariștii

    Groparul Grindeanu – Ziariștii

    Domnule Grindeanu,

    Dacă aproape în fiecare săptămână vorbiți despre ieșirea de la guvernare, atunci există două variante:

    1. Fie guvernarea vi se pare atât de greșită încât trebuie părăsită – și atunci: ieșiți!

    2. Fie este doar un instrument de presiune politică – și atunci mesajul își pierde credibilitatea. Deja faceți prea mult zgomot.

    – Advertisement –

    Pentru că amenințarea repetată devine zgomot!

    Bine, există și a treia variantǎ: folosiți alte “pârghii”, care nu sunt la vedere, pentru a controla jocul. Pârghiile alea din sistemul care a dat-o în bară în 2024, cu oamenii ăia care n-au fost în stare să protejeze procesul electoral. Și care sunt încă acolo, în servicii!

    Iar într-un context economic deja fragil, de care premierul PSD – Ciolacu – este vinovat (inflație mare în ultimii ani, dobânzi ridicate, deficit crescut, datorie în creștere), instabilitatea politică adaugă încă un risc. Piețele nu reacționează doar la declarații, ci și la instabilitate. Și uite așa se ridică iar costurile: de finanțare, de investiții, de încredere.

    – Advertisement –

    Dacă PSD consideră că direcția este greșită, aveți opțiuni clare: renegociere în coaliție, moțiune sau ieșire de la guvernare. De ce nu o faceți?

    Dar faza asta cu „posibil să”, „vom analiza”, „luăm în calcul”… cuvinte repetate săptămânal, care transmit mai degrabă incertitudine decât forță politică. Pentru că forță politică nu mai aveți ca în urmă cu 5 ani!

    Nu poți conduce o țară în timp ce ții permanent mâna pe clanță, dar nu deschizi niciodată ușa să vezi ce e dincolo, să pui mâna să muncești!

    Căci…

    • 3 octombrie 2025: Grindeanu spune ca măsurile economice nu sunt bune, dar le votează.
    • 14 octombrie: Grindeanu critica măștile de ajustare a taxelor, votate şi de PSD.
    • 28 octombrie: Grindeanu amenință cu ieșirea de la guvernare și spune că PSD va analiza atent forma finală a proiectului de buget și că „nu vom gira un buget care nu susține investițiile și administrațiile locale”.
    • 3-4 noiembrie: Grindeanu anunță că va solicita premierului să vină în Parlament, semnalând tensiuni între PSD și PNL.
    • 6 noiembrie: Critici la adresa măsurilor economice, la Digi 24. Tot Grindeanu.
    • 7 noiembrie: Grindeanu spune că Guvernul Bolojan „nu va putea adopta niciun nou pachet de legi” fără să fie incluse măsurile PSD pentru „relansarea economică”. Șeful PSD amenință cu ieșirea de la guvernare.
    • 9 decembrie: Grindeanu cere demiterea ministrei Mediului, amenințând cu ieșirea de la guvernare.
    • 19 decembrie: Grindeanu contestă inițiativa premierului Bolojan de a impune sancțiuni în interiorul coaliției, spunând că propunerea respectivă nu e în regulă și că protocolul trebuie schimbat.

    Domule Grindeanu,

    Doar la final de 2025, în fiecare săptămână fie criticați Guvernul, fie anunțați ca ieșiti de la guvernare.

    Hai, drum bun! Cǎ deja e penibilă situația. Asumați-vă rolul de gropar în continuare! Vă pricepeți de minune la asta.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Consiliul pentru barbut

    * Unde au dispărut miliardele României. Schema lui Ciolacu

    * Un pod prea trumpizat

    * Să fie pace!

    * Chiar nu ai pic de rușine?!

    * Românii, seduși de cel mai toxic personaj din UK

    * Rușinea clopotelor

    * Planul lui Trump: MEGA – extrema dreaptă europeană, verișoara lu’ MAGA

    * Un agitator iresponsabil

    * Reformă cu rugăminți

    ALTE EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • 15 ore de minciuni: dictatura din Iran a ascuns moartea ayatollahului. Acum, regimul îl jelește. Au pierit și fiica, ginerele și nepotul lui Ali Khamenei

    Minciuna supremă a regimului teocrat de la Teheran a luat sfârșit: după 15 ore, fundamentaliștii au recunoscut că ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, a fost omorât de bombardamentele americano-israeliene.

    Printre ofcialii iranieni lichidați de atacul coordonat SUA–Israel se numără și omul numărul 1 al regimului dictatorial-terorist de la Teheran, ayatollahul Ali Khamenei (86 de ani).

    Moartea acestuia a fost ascunsă de regim timp de 15 ore! Deși liderul suprem a pierit în dimineața zilei de sâmbătă, în jurul orei 11.00 (ora României), în bombardamentele israeliano-americane asupra complexului rezidențial din Teheran în care locuia acesta, oficialii iranieni au recunoscut decesul ayatollahului abia duminică, în jurul orei 2.00.

    În cele 15 ore de „minciună de stat”, mesajele oficiale au fost de două feluri: mai întâi au negat moartea lu Khamenei, care „e teafăr și nevătămat”, „într-un loc sigur”, apoi au adoptat tactica tăcerii, în timp ce populața era intoxicată cu zvonuri că „ayatollahul e bine, nu acultați minciunile păgânilor!”.

    – Advertisement –

    Însuși purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului a declarat sâmbătă după-amiază, într-un interviu acordat televiziunii ABC News, că ayatollahul Ali Khamenei și președintele Masoud Pezeshkian „sunt teferi și nevătămați”.

    Iar șeful biroului de relații publice al lui Khamenei a acuzat „inamicii țării” sale că duc „un război psihologic” prin informațiile din presa israeliană privind moartea liderului suprem iranian. Oficialul iranian a îndemnat populația să nu dea crezare „zvonurilor dușmănoase” propagate de israelieni.

    Ali Khamenei a fost ucis în primele ore de bombardamente. La fel, fiica, ginerele și nepotul său

    Conform agenției de știri iraniene Fars, Ali Khamenei a fost ucis în biroul său, în timp ce „își îndeplinea îndatoririle” de lider suprem, „în primele ore ale dimineții de sâmbătă”.

    – Advertisement –

    Agenția de știri afiliată IRGC a relatat că fiica, ginerele și nepotul liderului suprem au fost uciși și ei într-un atac. Se pare că ei locuiau împreună cu ayatollahul, în palatul acestuia din complexul rezidențial din „zona zero” a Teheranului.

    În același carter de lux se află și palatul prezidențial, dar Masoud Pezeshkian (71 de ani) fugise din clădire înaintea bombardamentelor.

    Este neclar de ce ayatollahul Khamenei nu s-a pus la adăpost, „lucrând în slujba poporului” dintr-un buncăr subteran, deși loviturile americano-israeliene erau iminente de câteva zile.

    Palat Ali Khamenei, distrus de bombardamente

    Faza comunicării neoficiale: israelienii au deținut cele mai bune informații despre moartea ayatollahului

    Primele zvonuri privind moartea lui Ali Khamenei au apărut chiar sâmbătă dimineață, la scurt timp după startul bombardamentelor americano-israeliene – consemnat la ora locală 8.10 (ora României – 9.40).

    Lichidarea lui Khamenei a fost anunțată mai întâi de un oficial israelian, unul american și o publicație iraniană de opoziție. Oficialul israelian a declarat pentru agenția Reuters, sub protecția anonimatului, că ayatollahul Ali Khamenei a fost ucis în urma loviturilor americano-israeliene.

    Ulterior, președintele american Donald Trump a declarat pentru televiziunea NBC: „Credem că informația e corectă”.

    Și premierul israelian Benjamin Netanyahu a dat o indicație solidă în această direcție: „Sunt tot mai multe semne că acest dictator s dispărut dintre noi”.

    Totuși, marile televiziuni, ziare și agenții de presă au fost rezervate, evitând să propage o informație incertă, neconfirmată oficial, pe o temă de un impact planetar.

    Prudența mass-media mondiale a fost alimentată și de poziția fermă a autorităților iraniene, care s-au grăbit să infirme moartea ayatollahului.

    CNN a menționat, totuși, două surse israeliene care au vorbit despre moartea lui Khamenei. Prima sursă susținea că Israelul deține chiar o fotografie care ar proba decesul ayatollahului. Cea de-a doua sursă a declarat că autoritățile israeliene pregătesc un anunț oficial în această chestiune. Lucru care avea să se întâmple câteva ore mai târziu, prin vocea premierului Benjamin Netanyahu.

    Trump: „Ali Khamenei, unul dintre cei mai răi oameni din istorie, a murit” / „Dreptate pentru cei uciși sau mutilați de Khamenei și de banda sa de criminali însetați de sânge”

    Situația s-a lămurit în noaptea de sâmbătă spre duminică. Într-o postare pe rețeaua sa Truth Social, președintele Donald Trump a anunțat că Ali Khamenei a fost ucis.

    „Khamenei, unul dintre cei mai răi oameni din istorie, a murit. Aceasta este dreptate nu doar pentru poporul iranian, ci și pentru toți marii americani și pentru oamenii din multe țări din întreaga lume care au fost uciși sau mutilați de Khamenei și de banda sa de criminali însetați de sânge.

    El nu a putut să evite serviciile noastre de informații și sistemele noastre de urmărire, extrem de sofisticate și lucrând îndeaproape cu Israelul. El și ceilalți lideri care au fost uciși împreună cu el n-au putut face nimic.

    Aceasta este cea mai mare șansă pentru poporul iranian de a-și recupera țara. Auzim că mulți dintre membrii IRGC (Corpul Gardienilor Revoluției Islamice – n. red.), militari și alte forțe de securitate și poliție nu mai vor să lupte și caută imunitate din partea noastră. Așa cum am spus aseară, «acum pot avea imunitate, mai târziu vor avea doar moartea!».

    Sperăm că IRGC și poliția se vor uni pașnic cu patrioții iranieni și vor lucra împreună ca o singură entitate pentru a readuce țara la măreția pe care o merită. Acest proces ar trebui să înceapă în curând, întrucât nu doar că Khamenei a murit, dar țara a fost, într-o singură zi, distrusă în mare măsură și chiar ștersă de pe fața pământului. 

    Bombardamentele intense și precise vor continua însă, fără întrerupere, pe tot parcursul săptămânii sau atât timp cât va fi necesar pentru a ne atinge obiectivul de PACE ÎN ÎNTREGUL ORIENT MIJLOCIU ȘI, DESIGUR, ÎN ÎNTREAGA LUME!”

    Gardieni Revoluției recunosc târziu „martiriul” ayatollahului și-i amenință pe „cei mai cruzi teroriști și călăi ai umanității”. Securistul-șef de la Teheran: „Îi vom înjunghia în inimă!”

    Regimul iranian a fost penibil pe tot parcursul zilei de sâmbătă, străduindu-se să ascundă moartea ayatollahului și insistând că Ali Khamenei „este în viață”.

    Recunoașterea oficială a morții liderului suprem a venit duminică, la câteva ore după anunțul lui Trump.

    Într-o declarație difuzată de agenția de știri Fars, Garda Revoluționară Iraniană s-a smiorcăit propagandistic: „Am pierdut un mare lider și îl plângem. Martiriul lui Khamenei, în mâinile celor mai cruzi teroriști și călăi ai umanității, este un semn al legitimității acestui mare lider și al acceptării serviciilor sale sincere”.

    „Gardienii Revoluției” au trecut și la amenințări: „Mâna răzbunării națiunii iraniene nu-i va lăsa să scape!”.

    Garda Revoluționară s-a angajat să rămână „fermă în confruntarea cu conspirațiile interne și externe”.

    Și unul dintre cei mai importanți lideri de la Teheran, care a scăpat deocamdată de atacurile Israelului și ale SUA, a lansat amenințări apocaliptice.

    Ali Larijani (67 de ani), șeful Consiliului Suprem de Securitate Națională (cel mai înalt organism de securitate iranian) și fost consilier al lui Ali Khamenei, a vorbit la televiziunea de stat, promițând „represalii nemaivăzute” împotriva SUA și a Israelului.

    Ali Larijani: „Americanii au înjunghiat poporul iranian în inimă și noi îi vom înjunghia tot în inimă! Reacția forțelor noastre armate va fi mult mai puternică. Trebuie să știe că nu pot pur și simplu să lovească și să fugă”.

    Larijani a afirmat că Iranul i-a asigurat liderii din regiune că nu dorește război cu ei, dar va continua să atace bazele americane din țările din Orientul Mijlociu (aflate în Qatar, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Kuweit și Arabia Saudită). „Trebuie să se înțeleagă odată pentru totdeauna că americanii nu pot intimida națiunea iraniană”, a spus Ali Larijani.

    Acesta a transmis un avertisment și către iranienii care se bucură de moartea ayatollahului și vor abolirea regimului fundamentalist-islamic. „Grupurile care încearcă să divizeze Iranul trebuie să știe că nu vom tolera asta”, a amenințat Larijani.

    S-a trezit și presa iraniană: „Acest mare savant și mujahedin și-a sacrificat viața pentru a ridica Iranul”

    Abia duminică au început și canalele mass-media din Iran (controlate de stat, sub regimul cenzurii) să anunțe că ayatollahul a murit.

    „Liderul suprem al Iranului a ajuns la martiriu”, a raportat duminică dimineață postul public de televiziune IRIB.

    Agenția de știri Mehr a relatat pe tonul propagandei impuse de regimul teocratic: „Acest mare savant și mujahedin (luptător – n. red.) și-a sacrificat viața pentru a ridica Iranul… și se află în marea prezență a martirilor de sus”.

    Agenția de știri Fars, preluată de Al Jazeera, a oferit mai multe detalii despre uciderea ayatollahului. Conform acesteia, Ali Khamenei a fost ucis în biroul său în timp ce „își îndeplinea îndatoririle” în primele ore ale dimineții de sâmbătă.

    Agenția Fars a anunțat că Guvernul de la Teheran a declarat 40 de zile de doliu public în urma uciderii lui Khamenei.

    Cei trei care conduc Iranul până la desemnarea unui nou lider suprem

    După moartea ayatollahului Ali Khamenei, tranziția la putere este asigurată de o „troică” formată din:

    • Massoud Pezeshkian – președintele țării
    • Gholamhossein Mohseni Ejei – șeful puterii judecătorești
    • un jurist al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC).

    Anunțul a fost făcut duminică, la televiziunea de stat, de Mohammad Mokhber, unul dintre consilierii răposatului ayatollah.

    De la Revoluția Islamică din Iran, din 1979, a mai avut loc o un singur transfer de putere în țară: în anul 1989, când a murit primul ayatollah, Ruhollah Khomeini, fiind succedat de Ali Khamenei.

    Liderul suprem este numit de un comitet clerical format din 88 de membri, numit Adunarea Experților. Conform legii iraniene, Adunarea Experților trebuie să aleagă un succesor „cât mai curând posibil”.

    Până la desemnarea acestuia, „atribuțiile de conducere sunt preluate temporar” de consiliul de conducere format din cei trei oficiali menționați mai sus.

    De altfel, inclusiv Ali Larijani, agresivul șef al Consiliului Suprem de Securitate Națională, a descris această perspectivă: „În curând va fi format un consiliu de conducere provizoriu. Președintele, șeful puterii judecătorești și un jurist din Corpul Gardienilor vor prelua responsabilitatea până la alegerea următorului lider. Acest consiliu va fi înființat cât mai curând posibil. Lucrăm la formarea sa încă de astăzi (duminică – n. red.)”.

    Deși decapitați, Gardienii Revoluției încearcă să impună rapid un nou ayatollah, dintre 5 „candidați”

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) încearcă să controleze puterea politică de tranziție deși comandantul său, Mohammed Pakpour, a fost lichidat ieri dimineață, la fel ca ayatollahul Khamenei.

    CNN a avansat o listă cu 5 personaje din rândul cărora ar putea fi ales cel de-al treilea ayatollah, succesorul lui Ali Khamenei.

    Mojtaba Khamenei (56 de ani). Cel de-al doilea fiu al lui Ali Khamenei, Mojtaba este cunoscut pentru influența sa semnificativă în sistemul de putere de la Teheran. Are legături solide cu Gardienii Revoluției (IRGC), precum și cu forța paramilitară voluntară Basij. Însă succesiunea de la tată la fiu este privită cu ochi critici de către clerul musulman șiit. Un obstacol suplimentar este faptul că Mojtaba nu este un cleric de rang înalt și nu are niciun rol oficial în regim.

    Alireza Arafi (67 de ani). O figură mai puțin cunoscută, Arafi este un cleric consacrat și confident al lui Khamenei. În prezent, el ocupă funcția de vicepreședinte al Adunării Experților și a fost membru al puternicului Consiliu Gardian, care verifică candidații la alegeri și legile adoptate de Parlament. De asemenea, Arafi este șeful sistemului seminarial din Iran. El nu este cunoscut ca fiind o personalitate politică importantă și nu are legături strânse cu instituțiile de securitate.

    Mohammad Mehdi Mirbagheri (circa 60 de ani). Un cleric radical și membru al Adunării Experților, care reprezintă aripa cea mai conservatoare a establishmentului clerical. Potrivit IranWire, un canal de știri activist, el se opune cu tărie Occidentului și consideră că un conflict între credincioși și necredincioși este inevitabil. În prezent, el conduce Academia de Științe Islamice din orașul sfânt Qom, situat în nordul țării.

    Hassan Khomeini (circa 50 de ani). Este nepotul fondatorului Republicii Islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini, ceea ce-i conferă legitimitate religioasă și revoluționară. El este custode al Mausoleului Khomeini, dar nu a deținut funcții publice și pare să aibă o influență redusă asupra aparatului de securitate al țării și asupra elitei conducătoare. Este cunoscut ca fiind mai puțin radical decât mulți dintre colegii săi.

    Hashem Hosseini Bushehri (aproape 70 de ani). Un cleric de rang înalt, strâns legat de instituțiile care gestionează succesiunea, în special Adunarea Experților, unde ocupă funcția de prim vicepreședinte. Bushehri este cunoscut ca fiind apropiat de Khamenei, dar are un profil discret pe plan intern.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * A început războiul! Operațiunea „Furie legendară” / „Răgetul leului”: SUA și Israel au atacat Iranul. Regimul teocratic a ripostat cu rachete trimise spre Israel și 6 țări arabe!

    * Personaje-cheie din conducerea Iranului, ucise de rachete: ministrul Apărării, comandatul Gărzilor Revoluționare și consilierul de securitate al ayatollahului

    * Trump împinge din nou populația Iranului în gura lupului: „Preluați controlul asupra guvernului vostru! Acum este momentul!”. Luna trecută i-a lăsat singuri în fața ucigașilor lui Khamenei. Și pe venezueleni i-a trădat

    * PNL vede, în sfârșit, cine e PSD: „șantaje, sabotaje, instabilitate, acțiuni duplicitare, blocarea reformelor”

    * Aflată la shopping în Dubai, Anca Alexandrescu le-a cerut „patrioților” să se uite 3 ore la un ecran gol!

    * VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

    * Văduva lui Cotabiță a fost arestată pentru proxenetism. Era cu 28 de ani mai tânără decât artistul, cu care a conviețuit 8 ani. La 5 luni de la moartea lui, Alina s-/ma apucat de „produs”!

    * Încă o crimă a „SS-ului lui Trump”: a arestat un refugiat orb, care apoi a murit de frig, după ce a fost aruncat pe stradă. Agenții ICE au crezut că bastonul de nevăzător e o armă!

    * Viktor Orban e încolțit: stă tot mai prost în sondaje, iar Croația și Ucraina îi blochează accesul la petrolul rusesc

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Personaje-cheie din conducerea Iranului, ucise de rachete: ministrul Apărării, comandatul Gărzilor Revoluționare și consilierul de securitate al ayatollahului

    Personaje-cheie din conducerea Iranului, ucise de rachete: ministrul Apărării, comandatul Gărzilor Revoluționare și consilierul de securitate al ayatollahului

    În urma atacurilor cu rachete lansate de forțele americano-israeliene, au fost uciși mai mulți oficiali iranieni, din Guvernul de la Teheran și de la vârful armatei. În privința ayatollahului Ali Khamenei (liderul suprem) și a președintelui Masoud Pezeshkian, informațiile sunt puține și confuze.

    Conform Forțellor de Apărare Israeliene (IDF), atacurile lor asupra Teheranului au vizat locații în care se aflau personalități politice și de securitate de rang înalt, relatează BBC.

    La câteva ore după atac, au apărut informații despre înalți oficiali care au fost uciși.

    Victime-cheie: ministrul Apărării, comandatul Gărzilor Revoluționare și consilierul de securitate al ayatollahului

    Două surse familiarizate cu operațiunile militare ale Israelului și o sursă regională au dezvăluit pentru agenția Reuters că în atacurile israeliene au fost uciși două personaje-cheie ale regimului teocratic de la Teheran:

    – Advertisement –

    • Amir Nasirzadeh (61 de ani) – ministrul Apărării;
    Amir Nasirzadeh
    • Mohammed Pakpour (64 de ani) – comandantul Gărzii Revoluționare.
    Mohammed Pakpour

    De asemenea, Iran International, publicație cu sediul în Londra, anunță că a fost ucis și Ali Shamkhani (70 de ani), secretar al Consiliului de Apărare al Iranului. El este unul dintre consilierii principali al liderului suprem Ali Khamenei, fiind un oficial iranian cu vechime în domeniul securității.

    Ali Shamkhani

    Patru dintr-o lovitură

    Cel puțin patru înalți oficiali ai Ministerului Informațiilor din Iran au fost uciși în atacurile aeriene de sâmbătă, anunță Iran International, publicație care relatează de la Londra.

    Cei patru oficiali sunt:

    – Advertisement –

    • Javad Pourhossein – șeful unității de informații externe;
    • Mohammad-Reza Bajestani – șeful unității de securitate;
    • Ali Kheirandish – șeful unității de combatere a terorismului;
    • Saeed Ehya Hamidi – consilier pe probleme de război cu Israelul.

    Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a încercat să minimizeze ravagiile făcute de bombardamente. Potrivit NBC, el a declarat: „Am pierdut câțiva comandanți, dar nu este o problemă atât de gravă”.

    Iranienii susțin că ayatollahul, președintele, precum și șeful Armatei, al Parlamentului și al Securității Naționale sunt în viață

    Întrebat dacă este adevărată informația că ayatollahul Ali Khamenei (86 de ani) a fost omorât, ministrul Araghchi a răspuns: „Din câte știu eu, este în viață”. Khamenei este liderul suprem al Iranului din 1989.

    Și președintele Masoud Pezeshkian (71 de ani) este în siguranță, a declarat adjunctul său executiv, Mohammad Jafar Qaempanah, într-o postare pe X.

    Fiul președintelui, Youssef Pezeshkian, a scris pe Telegram că „de data aceasta, tentativele de asasinat n-au avut succes”.

    Armata a negat moartea comandantului său, generalul-maior Amir Hatami, iar agenția de știri Fars, cunoscută pentru poziția sa radicală, afirmă că președintele Parlamentului, Mohammad Baqer Qalibaf, și șeful Consiliului Suprem de Securitate Națională (SNSC), Ali Larijani, sunt teferi.

    Procurorul general al Iranului a avertizat sâmbătă că autoritățile vor lua măsuri ferme împotriva oricui răspândește zvonuri sau amenință securitatea națională în urma atacurilor americane și israeliene.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * A început războiul! Operațiunea „Furie legendară” / „Răgetul leului”: SUA și Israel au atacat Iranul. Regimul teocratic a ripostat cu rachete trimise spre Israel și 6 țări arabe!

    * Netanyahu despre ayatollah: „Sunt mai multe semne că acest dictator a dispărut dintre noi”

    * Trump împinge din nou populația Iranului în gura lupului: „Preluați controlul asupra guvernului vostru! Acum este momentul!”. Luna trecută i-a lăsat singuri în fața ucigașilor lui Khamenei. Și pe venezueleni i-a trădat

    * PNL vede, în sfârșit, cine e PSD: „șantaje, sabotaje, instabilitate, acțiuni duplicitare, blocarea reformelor”

    * Aflată la shopping în Dubai, Anca Alexandrescu le-a cerut „patrioților” să se uite 3 ore la un ecran gol!

    * VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

    * Văduva lui Cotabiță a fost arestată pentru proxenetism. Era cu 28 de ani mai tânără decât artistul, cu care a conviețuit 8 ani. La 5 luni de la moartea lui, Alina s-/ma apucat de „produs”!

    * Încă o crimă a „SS-ului lui Trump”: a arestat un refugiat orb, care apoi a murit de frig, după ce a fost aruncat pe stradă. Agenții ICE au crezut că bastonul de nevăzător e o armă!

    * Viktor Orban e încolțit: stă tot mai prost în sondaje, iar Croația și Ucraina îi blochează accesul la petrolul rusesc

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • A început războiul! Operațiunea „Furie legendară” / „Răgetul leului”: SUA și Israel au atacat Iranul. Regimul teocratic a ripostat cu rachete trimise spre Israel și 6 țări arabe!

    Inevitabilul s-a produs: SUA și Israel au atacat sâmbătă dimineața Iranul, iar regimul de la Teheran a ripostat lansând rachete către Israel și către baze militare americane găzduite de 6 țări din regiune. Teheranul este zguduit de explozii puternice, iar deasupra capitalei iraniene se văd coloane uriașe de fum. Ofensiva a fost numită Operațiunea „Furie legendară” (de către americani), respectiv „Răgetul leului” (de către israelieni).

    SUA și Israel au lansat sâmbătă dimineața, în jurul orei 8.30 – ora României (10.00 la Teheran), un atac împotriva Iranului (93 de milioane de locuitori), acțiune pe care Guvernul Netanyahu a numit-o „preventivă”. Loviturile au țintit mai ales obiective din capitala Teheran (9,8 milioane de locuitori), dar și din alte puncte strategice din țară.

    Conform mai multor surse oficiale israeliene și americane, cele trei mari obiective ale atacului sunt:

    1. distrugerea capacității de luptă a Iranului;

    – Advertisement –

    2. eliminarea pericolului nuclear și balistic al regimului teocrat de la Teheran;

    3. eliminarea cât mai multor lideri ai Iranului.

    O sursă avizată a spus chiar că liderii iranieni au fost principala țintă a primului val de atacuri americano-israeliene.

    – Advertisement –

    Operațiunea „Furie legendară” sau „Răgetul leului”

    Primul oficial care a anunțat atacul a fost ministrul israelian al Apărării, Israel Katz: „Statul Israel a lansat un atac preventiv împotriva Iranului, pentru a elimina amenințările la adresa statului Israel”.

    Departamentul de Război al SUA a anunțat, pe contul său de X, care este numele operațiunii militare din Iran: Operațiunea „Furie legendară”.

    Israelienii au dat ofensivei un alt nume: „Răgetul leului”.

    Atacul de astăzi vine la 8 luni de la războiul aerian din iunie 2025, dintre Israel și Iran. Motivul ofensivei: încăpățânarea Iranului de a continua programele sale nucleare și balistice, prin care amenință existența statului Israel.

    Data declanșării operațiunii israeliano-americane a fost stabilită cu săptămâni în urmă, a declarat pentru Reuters un oficial israelian din domeniul apărării. Asta înseamnă că negocierile americano-iraniene din ultima vreme au fost mai mult „de ochii lumii”.

    Israelul a pornit și sirenele de alarmă, avertizând populația că ar putea urma lovituri de răspuns ale Iranului, lucru care s-a și întâmplat în scurt timp.

    SUA atacă „din aer și de pe mare”

    Conform unor surse oficiale, citate de CNN, planul SUA include atacuri de mai multe zile asupra Iranului.

    Atacurile SUA împotriva Iranului sunt efectuate „din aer și de pe mare”, a declarat un alt oficial american pentru Reuters.

    Atacurile sunt concentrate asupra unor ținte militare. Scopul lor este de a anihila amenințarea militară iraniană și de a proteja forțele americane.

    Washington-ul încearcă să-și pună la adăpost bazele militare din regiune, după ce în iunie 2025 baza aeriană americană Al Udeid din Qatar, cea mai mare din Orientul Mijlociu, a fost atacată cu rachete de Iran, ca urmare a loviturilor nimicitoare date de SUA instalațiilor nucleare iraniene.

    A fost bombardat cartierul rezidențial, dar ayatollahul și președintele fuseseră evacuați în „zone sigure”

    Printre țintele din Teheran se numără cartierul în care se află reședința ayatolahului Ali Khamenei (86 de ani) și palatul președintelui Masoud Pezeshkian (71 de ani), dar și aeroportul din capitala iraniană.

    Explozii au mai fost auzite și în orașele Isfahan, Qom, Karaj, Tabriz și Kermanshah.

    Potrivit agenției de știri Isna, unul dintre norii de fum este deasupra districtului Pasteur din Teheran, unde se află reședința liderului suprem și palatul prezidențial din centrul Teheranului.

    Nici liderul suprem al Iranului, ayatollahul Khamenei, nici președintele Pezeshkian nu se aflau la Teheran. Ei au fost transferați, preventiv, „într-un loc sigur”, în tot în capitală.

    Ayatollahul Ali Khamenei și președintele Masoud Pezeshkian

    Iran: „Răspunsul nostru va fi devastator”

    Contraatacul iranian a început loc la mai puțin de o oră de la anunțul făcut de un oficial de la Teheran, pentru Reuters: „Răspunsul nostru va fi devastator”.

    Ulterior, Ministerul de Externe de la Teheran a transmis, printr-un comunicat: „A sosit momentul să apărăm patria și să înfruntăm atacul militar al inamicului. La fel cum eram pregătiți pentru negocieri, am fost și mai pregătiți pentru apărare în orice moment. Forțele armate ale Republicii Islamice Iran vor răspunde cu fermitate agresorilor. Nu vom avea nicio ezitare să răspundem noii agresiuni militare”.

    Și Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului a transmis un mesaj către cetățeni: „Păstrați-vă calmul! Vă rugăm să plecați în alte orașe, pentru a fi în siguranță, dacă este posibil! Evitați aglomerarea în centrele comerciale deoarece poate prezenta riscuri! Școlile și Universitățile vor fi închise până la noi instrucțiuni, băncile vor continua să ofere servicii. Nu există absolut nicio îngrijorare cu privire la furnizarea de bunuri esențiale”.

    Baze militare americane atacate în Irak, Bahrein, Qatar, Iordania, Emirate Arabe Unite, Arabia Saudită

    Nu numai Israelul, ci și 6 țări arabe din zonă – Iordania și 5 țări din Golful Persic (Kuweit, Qatar, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită) – au fost țintite de contraofensiva iraniană. Rachetele au vizat bazele militare americane din zonă.

    Guvernul din Qatar (țară cu 2,9 milioane de locuitori) a trimis o alertă pe telefoanele cetățenilor săi, avertizându-i să stea departe de instalațiile militare și să se adăpostească. O bubuitură puternică s-a auzit în capitala Doha. Ministerul Apărării din Qatar a anunțat că a doborât toate rachetele iraniene care au atacat țara, în trei valuri succesive, în primele patru ore ale conflictului.

    Sirenele de alarmă au fost activate și în Bahrein (1,6 milioane de locuitori). Guvernul micuței țări arabe a confirmat că a fost ținta unui atac care a vizat cartierul general al Flotei a 5-a a Marinei SUA. Cetățenii sunt îndemnați să se ducă spre cel mai apropiat loc sigur. Potrivit unui martor Reuters, a fost văzut un nor de fum din zona Juffair, unde este o bază navală americană. Flota a 5-a a Marinei SUA este responsabilă cu zona Golfului, Marea Roșie, Marea Arabiei și părți din Oceanul Indian.

    Vizată de rachetele iranienilor este și baza aeriană Al Dhafra din Emiratele Arabe Unite (10,9 milioane de locuitori). Situată la sud de capitala Abu Dhabi, baza este folosită în comun de militarii țării-gazdă și de americani. O bubuitură puternică s-a auzit în capitala Emiratelor.

    În Kuweit (5 milioane de locuitori), care găzduiește mai multe baze militare ale SUA, au început să sune sirenele de alarmă aeriană și să se audă bubuituri. Guvernul a anunțat că a interceptat rachetele care i-au intrat în spațiul aerian. În Kuweit sunt staționați circa 13.500 de militari americani.

    Guvernul Iordaniei (11,6 milioane de locuitori) a comunicat doborârea a două rachete balistice care vizau țara vecină Israelului.

    O gravă greșeală strategică a Teheranului: a atacat și o bază militară din cea mai puternică țară arabă din zonă, Arabia Saudită (35,3 milioane de locuitori), marele rival al Iranului. Drept urmare, Arabia Saudită a anunțat că se va implica în conflict, de partea țărilor atacate de Iran!

    Rachete iraniene au lovit și Cisordania (West Bank), teritoriul semi-autonom situat între Israel și Iordania, administrat de Autoritatea Palestiniană, dar cu un control gradual al guvernului israelian, diferit de la zonă la zonă.

    În Siria (25 de milioane de locuitori), patru persoane au fost ucise și alte câteva rănite după ce o rachetă iraniană a lovit o clădire în orașul Sweida, din sudul țării. Alte resturi de rachete și de drone au căzut în orașul Quneitra și în bazinul Yarmouk din provincia Daraa, tot în sudul Siriei. În această țară nu există baze militare americane; rachetele iraniene au ajuns, probabil, din greșeală, ținta lor fiind Israelul vecin.

    Țările arabe vizate de rachetele Iranului: Irak, Bahrein, Qatar, Emirate

    Trump: „Vor fi bombe peste tot”

    Neoficial, Washington-ul a recunoscut rapid că armata SUA a inițiat lovituri „chirurgicale” în Iran, în coordonare cu forțele israeliene. „Este un atac nu de mică amploare”, a declarat un oficial american pentru CNN. Și agenția Associated Press a confirmat, citând un oficial și o altă sursă, că SUA participă la atacurile asupra Iranului.

    Inițial, Casa Albă a refuzat să comenteze ce se întâmplă. Apoi, pe rețelele de socializare  fost distribuit un videoclip cu mesajul președintelui Donald Trump. Cum la Washington era aproape ora 3.00 noapea, e posibil ca mesajul să fi fost înregistrat anterior.

    Donald Trump a spus că armata SUA a început „operațiuni de luptă majore” în Iran. „Obiectivul nostru este să apărăm poporul american prin eliminarea amenințărilor iminente din partea regimului iranian”, a precizat președintele american.

    Trump a avut și un mesaj pentru poporul iranian: „Vor fi bombe peste tot. E poate singura voastră șansă într-o generație să scăpați de regim. Când vom termina, preluați controlul asupra guvernului vostru! Va fi al vostru. (…) De mulți ani cereți ajutorul Americii, dar nu l-ați primit niciodată. Niciun președinte n-a fost dispus să facă ceea ce eu sunt dispus să fac în această noapte. Acum este momentul să preluați controlul asupra destinului vostru! (…) Timpul vostru pentru libertate a venit”.

    Președintele SUA le-a transmis un mesaj și Gărzilor Revoluționare Iraniene: „Ar trebui să vă predați! Veți fi tratați corect și veți avea imunitate, altfel veți muri cu siguranță”.

    Donald Trump a adus argumente suplimentare pentru Operațiunea „Furie epică”: „Iranul a încercat să-și reconstruiască programul nuclear. Ne vom asigura că nu va obține o armă nucleară. Iranul dezvolta rachete cu rază lungă care amenințau SUA și pe alții. Le vom distruge rachetele, iar industria lor de rachete va fi făcută una cu pământul. Le vom anihila și marina militară. Ne vom asigura că instrumentele lor teroriste din regiune nu mai pot destabiliza regiunea sau lumea, nu vor mai ataca forțele noastre și nu vor mai folosi dispozitivele lor explozive improvizate – sau bombele de pe marginea drumului, cum sunt uneori numite – pentru a răni și ucide atât de grav mii și mii de oameni, inclusiv mulți americani”.

    Trump și-a avertizat compatrioții: „Vieți americane s-ar putea să fie pierdute, s-ar putea să avem pierderi. Statele Unite au luat toate măsurile posibile pentru a minimiza riscurile pentru forțele americane din regiune. Am căutat de mai multe ori să ajungem la o înțelegere (cu Iranul – n. red.). Am încercat”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Trump împinge din nou populația Iranului în gura lupului: „Preluați controlul asupra guvernului vostru! Acum este momentul!”. Luna trecută i-a lăsat singuri în fața ucigașilor lui Khamenei. Și pe venezueleni i-a trădat

    * Personaje-cheie din conducerea Iranului, ucise de rachete: ministrul Apărării, comandatul Gărzilor Revoluționare și consilierul de securitate al ayatollahului

    * Netanyahu despre ayatollah: „Sunt mai multe semne că acest dictator a dispărut dintre noi”

    * PNL vede, în sfârșit, cine e PSD: „șantaje, sabotaje, instabilitate, acțiuni duplicitare, blocarea reformelor”

    * Aflată la shopping în Dubai, Anca Alexandrescu le-a cerut „patrioților” să se uite 3 ore la un ecran gol!

    * VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

    * Văduva lui Cotabiță a fost arestată pentru proxenetism. Era cu 28 de ani mai tânără decât artistul, cu care a conviețuit 8 ani. La 5 luni de la moartea lui, Alina s-a apucat de „produs”!

    * Încă o crimă a „SS-ului lui Trump”: a arestat un refugiat orb, care apoi a murit de frig, după ce a fost aruncat pe stradă. Agenții ICE au crezut că bastonul de nevăzător e o armă!

    * Viktor Orban e încolțit: stă tot mai prost în sondaje, iar Croația și Ucraina îi blochează accesul la petrolul rusesc

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Încă o crimă a „SS-ului lui Trump”: a arestat un refugiat orb, care apoi a murit de frig, după ce a fost aruncat pe stradă. Agenții ICE au crezut că bastonul de nevăzător e o armă!

    Încă o crimă a „SS-ului lui Trump”: a arestat un refugiat orb, care apoi a murit de frig, după ce a fost aruncat pe stradă. Agenții ICE au crezut că bastonul de nevăzător e o armă!

    „Trupele de șoc” cu care Donald Trump terorizează imigranții au comis o nouă crimă, după cele două care au îndoliat orașul Minneapolis. De data asta, la Buffalo (statul New York), victimă n-a mai fost un cetățean american, ci un refugiat din Myanmar, care avea statut legal în SUA.

    Serviciul de Imigrare și Control Vamal al SUA – U.S. Immigration and Customs Enforcement’s (ICE) – e asemănat tot mai des cu trupele SS ale lui Adolf Hitler, din Germania nazistă. Incidentele tragice se înmulțesc într-un ritm alarmant.

    „Vânătoarea de străini” a atins cote de neimaginat înainte de 20 ianuarie 2025, data revenirii lui Donald Trump la Casa Albă. Au avut loc arestări absurde, care aduc Statelor Unite o imagine catastrofală.

    Moartea refugiatului din Myanmar care avea statut legal în SUA

    Nurul Amin Shah Alam (56 de ani), un refugiat rohingya din Myanmar (fosta Birmanie), a murit în condiții tragice în Buffalo (statul New York), la câteva zile după ce a fost eliberat din custodia autorităților federale americane, scrie reputatul ziar Washington Post.

    – Advertisement –

    Shah Alam era aproape orb, nu vorbea engleză și suferea de probleme medicale grave. El a fost lăsat singur, la aproximativ 8 kilometri de casa sa, într-o noapte rece din această lună.

    Corpul său neînsuflețit a fost descoperit pe 24 februarie, pe o stradă din orașul Buffalo, la cinci zile după ce familia l-a dat dispărut.

    Shah Alam ajunsese în SUA în decembrie 2024, ca refugiat legal, fugind de persecuțiile sistematice împotriva minorității rohingya din Myanmar – recunoscute de SUA ca genocid.

    – Advertisement –

    În februarie 2025, a fost arestat de poliția din Buffalo după un incident în care folosea un băț improvizat (o tijă de perdea) drept baston de nevăzător. Agenții ICE au confundat „bastonul” cu o armă.

    Shah Alam a fost ținut aproape un an în închisoarea Erie County. Inițial a fost acuzat de infracțiuni grave, dar a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției pentru delicte minore, pe 9 februarie 2026. După plata cauțiunii, pe 19 februarie a fost eliberat din închisoarea locală.

    Ulterior, agenții ICE l-au reținut din nou. Dar, după ce au verificat statutul său și au constatat că nu era eligibil pentru deportare, fiind refugiat legal, în loc să-l transporte acasă sau să contacteze familia și avocatul, l-au lăsat pe stradă, la 8 kilometri de locuința actuală a familiei. Agenții ICE n-au notificat pe nimeni.

    Vulnerabil din cauza dizabilităților, Shah Alam a rămas să se descurce singur, în frig (temperaturi de îngheț, mult sub zero grade). Omul a încercat în zadar să ajungă acasă. Pentru el, necunoașterea limbii engleze și lipsa vederii au fost obstacole de nedepășit. În cele din urmă, el a fost răpus de gerul năprasnic din ultimele nopți.

    Autopsia realizată de Erie County Medical Examiner a concluzionat însă că moartea a fost de natură medicală, excluzând expunerea la frig sau omucidere. Totuși, primarul Buffalo, Sean Ryan, a calificat incidentul drept „prevenibil, neprofesionist și inuman”.

    Procurorul General al statului New York, Letitia James, a anunțat că examinează opțiuni legale, iar doi congresmeni – Kirsten Gillibrand din Senat și Tim Kennedy din Camera Reprezentanților – au cerut investigații federale complete.

    Familia lui Shah Alam, îndoliată, a cerut să se facă dreptate. Copiii asiaticului nevăzător au precizat că tatăl lor dorea doar să ajungă acasă, la căldură, unde să aibă parte de mâncare gătită.

    Avertismentul unei turiste britanice: „Nu mergeți în SUA! Nu cu Trump la putere! Pot găsi orice motive să vă rețină”. ICE a ținut-o închisă ilegal 6 săptămâni

    O pensionară din Marea Britanie, Karen Newton (65 de ani), și soțul ei, Bill Newton (66 de ani), au plănuit o vacanță de două luni prin America de Nord, traversând statele California, Nevada, Wyoming, Montana și Canada.

    „Am vrut doar să ies undeva. Să scap de rutina de acasă”, povestește Karen pentru cotidianul britanic The Guardian.

    Era prima ei călătorie peste hotare în ultimii 8 ani, iar pasiunea pentru natură a condus-o spre celebrul parc Yellowstone, unde a văzut bizoni aproape de mașină și un lup care a trecut pe lângă ei. „A fost pur și simplu uimitor. Totul era așa de diferit de ce văzusem vreodată”, povestește încântată.

    Dar frumoasa lor vacanță a luat o întorsătură neașteptată pe 26 septembrie 2025, când au încercat să treacă granița în Canada. Autoritățile canadiene au constatat că nu aveau documentația corectă pentru mașină și i-au întors înapoi în Montana, unde au fost predați autorităților americane.

    Karen Newton

    Deși Karen avea o viză turistică validă, a fost reținută și transportată „în lanțuri” către un centru ICE din Tacoma (statul Washington), unde a stat 6 săptămâni, la fel ca și soțul său.

    „Nu am comis nicio infracțiune. Nici măcar amenzi de parcare nu am. Nu sunt un criminal periculos”, spune femeia cu fermitate.

    „La început nu am înțeles de ce fusesem reținută”, adaugă Karen. În prima zi, a fost pusă să aștepte ore întregi într-un birou, fără explicații, înainte de a fi încătușată și urcată într-un vehicul de patrulare pentru o călătorie de 12 ore prin noapte. „Părea o zi fără sfârșit. Nu știam unde ne duc. Eram îngrijorată și speriată.”

    La Northwest ICE Processing Center, Karen a fost separată de soțul ei și introdusă într-o unitate pentru femei, plină de paturi supraetajate și mese metalice. „Mi s-a spus să urc pe patul de sus sau să dorm pe podea. Am ales podeaua și acolo am stat timp de o lună întreagă”, spune ea.

    Durerile de șold și spate, insomnia și teama de a folosi toaleta în fața celorlalte deținute au fost constante. „Am pierdut orice noțiune a timpului. Nu vedeam decât un ceas mic și nu știam dacă e zi sau noapte.”

    Karen a încercat să rămână ocupată cu puzzle-uri și cărți, dar atmosfera a fost apăsătoare. A auzit povești tulburătoare de la alte femei: unele reținute pentru mai bine de un an, despărțite de copii sau implicate în procese juridice de lungă durată. „Oamenii cred că doar criminalii sunt deportați, dar sunt mulți care au venit pentru o viață mai bună. Este asta criminalitate?”

    Chiar și contactul cu familia a fost limitat. Karen a încercat să-și sune fiul, Scott, dar telefonul i-a fost confiscat, iar apelurile au fost permise abia după câteva săptămâni. „A fost umilitor. Mi-a fost rușine să fiu ținută captivă”, recunoaște ea.

    De asemenea, comunicarea cu consulatul britanic a fost dificilă. „Ni s-a spus că nu pot interveni. A fost complet lipsit de ajutor.”

    Eliberarea a venit pe 6 noiembrie, după 42 de zile de detenție. Karen și Bill au fost din nou încătușați și transportați la aeroport, pentru a se întoarce în Marea Britanie. „Abia când ți se ia libertatea îți dai seama ce înseamnă să fii liber”, spune Karen.

    Britanica îi avertizează pe turiști: „Nu mergeți în SUA! Nu cu Trump la putere! Este complet scăpat de sub control. Nu există responsabilitate. Pot găsi orice motiv să te rețină”.

    Femeia se teme că turiștii care vor participa la Campionatul Mondialde fotbal, în iunie-iulie 2026, ar putea suferi experiențe similare: „Dacă mi s-a întâmplat mie, i se poate întâmpla oricui”.

    Trump extinde puterile ICE: chiar și refugiații legali pot fi închiși în lagăre, pentru „reverificare”!

    Recent, Administrația Trump a decis extinderea atribuțiilor agenților de imigrație, permițând reținerea refugiaților admiși legal în SUA, în vederea unei noi verificări a statutului lor.

    Măsura, detaliată într-un memorandum al Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), marchează o schimbare semnificativă față de practica anterioară și se înscrie în linia dură promovată de Casa Albă în materie de imigrație, relatează Reuters.

    Documentul, datat 18 februarie și depus într-un dosar aflat pe rolul unei instanțe federale, prevede că refugiații trebuie să revină în custodia autorităților la un an după admiterea în SUA, pentru „inspecție și examinare”.

    În conformitate cu legislația americană, refugiații sunt obligați să solicite statutul de rezident permanent (green card) la un an de la sosire. Noul memorandum autorizează însă autoritățile de imigrație să-i rețină pe durata procesului de reevaluare.

    Noua directivă reprezintă o schimbare majoră față de un memorandum din 2010, care stipula că neobținerea statutului de rezident permanent nu constituie, în sine, un temei pentru expulzare sau detenție. Prin comparație, actuala politică introduce posibilitatea privării de libertate în cadrul procesului administrativ de reverificare.

    Criticii consideră că schimbarea creează un climat de incertitudine pentru persoane care au fost deja admise legal și cărora li s-a promis protecție.

    Datele oficiale arată că numărul persoanelor aflate în detenție, sub autoritatea ICE, a ajuns la aproximativ 68.000 în această lună, o creștere de circa 75% față de momentul preluării mandatului de către Trump, în ianuarie 2025.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * PNL vede, în sfârșit, cine e PSD: „șantaje, sabotaje, instabilitate, acțiuni duplicitare, blocarea reformelor”

    * La a șasea încercare, CCR a decis: legea pensiilor speciale e constituțională! Un PSD-ist a „trădat” la vot: 6-3 în loc de 5-4

    * Judecătoarea „M-a sunat Lia” se pensionează la 51 de ani, cu cel puțin 5.500 de euro pe lună!

    * Aflată la shopping în Dubai, Anca Alexandrescu le-a cerut „patrioților” să se uite 3 ore la un ecran gol!

    * VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

    * Văduva lui Cotabiță a fost arestată pentru proxenetism. Era cu 28 de ani mai tânără decât artistul, cu care a conviețuit 8 ani. La 5 luni de la moartea lui, Alina s-a apucat de „produs”!

    * VIDEO. Discursul despre Starea Psihiatriei: Trump i-a făcut „nebuni” și „bolnavi” pe democrații din Congres, a „salvat” 35 de milioane de oameni și a anunțat noua „Epocă de Aur” (după cea a lui Ceaușescu)

    * Viktor Orban e încolțit: stă tot mai prost în sondaje, iar Croația și Ucraina îi blochează accesul la petrolul rusesc

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Tabloul Ligii Campionilor: Real Madrid – Manchester City în „optimi”! Surpriza Bodo/Glimt a evitat o nouă „ciocnire” cu Guardiola

    Tragerea la sorți de la Nyon (Elveția) a stabilit configurația celor 8 meciuri din „optimi”.

    Prma constatare: nu va exista niciun duel englezesc în această fază, deși era posibilă o confruntare Newcastle – Chelsea. Sorții au vrut însă altfel: Newcastle va întâlni Barcelona, aruncând conaționala Chelsea în calea deținătoarei trofeului, Pars Saint-Germain (PSG).

    Astfel, cele 6 reprezentante ale Premier League vor înfrunta echipe din Spania (Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid), Franța (PSG), Germania (Leverkusen) și Turcia (Galatasaray).

    Toate cele trei echipe spaniole rămase în cursă vor întâlni echipe englezești! Tripla confruntare iberico-britanică (Real Madrid – Manchester City, Newcastle – Barcelona, Atletico Madrid – Tottenham) va modela întregul tablou al competiției: va fi o hegemonie englezească sau spaniolă?

    – Advertisement –

    Super-derby-ul Real Madrid – Manchester City putea fi evitat în „optimi”, dar sorții au vrut astfel, refuzând confruntările Real Madrid – Sporting Lisabona și Bodo/Glimt – Manchester City.

    Marea surpriză Bodo/Glimt (care a eliminat pe Inter Milano cu o dublă victore, 3-1 și 2-1), va avea astfel un culoar mai bun: Sporting nu este, totuși, Man. City.

    Confruntarea PSG – Chelsea este reeditarea finalei Campionatului Mondial al Cluburilor, câștigată de londonezi cu 3-0, în vara anului trecut, în SUA.

    – Advertisement –

    Programul optimilor de finală

    • Bayer Leverkusen – Arsenal Londra
    • Atalanta Bergamo – Bayern München
    • Atletico Madrid – Tottenham Londra
    • Galatasaray Istanbul – Liverpool
    • Newcastle – Barcelona
    • PSG – Chelsea Londra
    • Bodo/Glimt – Sporting Lisabona
    • Real Madrid – Manchester City

    TABLOU: „Împerecherea” până în finală

    Conform distribuției de pe tablou, teoretic sunt posibile două dueluri englezești în „sferturi” (Chelsea – Liverpool, Newcastle – Tottenham) și două în semifinale (dacă ajung acolo și Manchester City, și Arsenal), ceea ce ar face din Champions League o afacere 100% englezească.

    Deși are trei echipe pe tablou, Spania poate avansa doar cu două dintre ele în semifinale: Real Madrid și Barcelona („dubla” Barcelona – Atletico ar fi în „sferturi”). Dar nu s-ar întâlni între ele în penultmul act, ci ar putea-o face doar în finală.

    Așadar, teoretic e posibilă o finală englezească (de exemplu, Manchester City – Arsenal), dar și una spaniolă (Real Madrid – Barcelona/Atletico).

    Calendarul fazelor eliminatorii

    • Optimi de finală: 10/11 și 17/18 martie
    • Sferturi de finală: 7/8 și 14/15 aprilie
    • Semifinale: 28/29 aprilie și 5/6 mai
    • Finală: 30 mai (la Budapesta).

    Arsenal și Bayern ar juca toate partidele-retur pe teren propriu, până în finală

    Primele 8 clasate în super-grupa Ligii vor juca returul din „optimi” pe teren propriu.

    Pentru Arsenal, Liverpool, Tottenham și Bayern München, acest avantaj se va prelungi și în „sferturi” (dacă se vor califica, evident).

    Mai mult, Arsenal și Bayern München ar juca returul „acasă” inclusiv în semifinale.

    Finala se va disputa la Budapesta.

    Rezultatele din play-off-ul avansat

    • Inter Milano – Bodo/Glimt 1-2: Bastoni (76) / Hauge (58), Evjen (72); în tur: 1-3
    • Atletico Madrid – Club Brugge 4-1: Sorloth (23, 76, 87), Cardoso (48) / Ordoñez (36); în tur: 3-3
    • Bayer Leverkusen – Olympiakos Pireu 0-0; în tur: 2-0.
    • Newcastle – Qarabag 3-2: Tonali (5), Joelinton (6), Botman (52) / Duran (51), Cafarquliev (57); în tur: 6-1.
    • Real Madrid – Benfica Lisabona 2-1: Tchouameni (16), Vinicius (80) / Rafa Silva (14); în tur: 1-0
    • PSG – AS Monaco 2-2: Marquinhos (60), Kvaratskhelia (66) / Akliouche (45), Teze (90+1); în tur: 3-2
    • Juventus Torino – Galatasaray Istanbul 3-2, după prelungiri: Locatelli (37 – din penalty), Gatti (70), McKennie (82) / Osimhen (105+1), B. Yilmaz (118); în tur: 2-5
    • Atalanta Bergamo – Borussia Dortmund 4-1:  Scamacca (6), Zappacosta (45), Pasalic (57), Samardzic (90+8 – din penalty) / Adeyemi (75); în tur: 0-2.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dacă trecem de Turcia și Slovacia/Kosovo, vom juca la Mondiale cu Australia, Paraguay și SUA

    * Barajul pentru Mondiale: s-a terminat norocul, să înceapă fotbalul! Jucăm doar în deplasare: cu Turcia în semifinale, cu Slovacia sau Kosovo în posibila finală

    * Bosnia – România 3-1: Lucescu a distrus sufletul „Naționalei de suflet”! Falimentul experimentului „selecționer la 80 de ani”. Care e soluția pentru baraj

    * Ajunge! La 80 de ani, Mircea Lucescu nu mai are energia de a ne duce la Mondiale. Iar obsesia cu arbitrajul e penibilă

    * Norvegia spulberă Italia pe toate fronturile: Bodo/Glimt – Inter Milano 3-1 și 2-1, după Norvegia – Italia 3-0 și 4-1

    * Colaps italian în Liga Campionilor: 2-5 Juventus, 1-3 Inter, 0-2 Atalanta! Formidabila serie a norvegienilor de la Bodo/Glimt

    * „Tragedie greacă” pentru U Craiova: de la 2-0 la 2-3 cu AEK Atena, goluri primite în minutele 90+8 și 90+15! O incredibilă serie de ghinioane, pe ruta Atena – Mostar – Olomouc – Londra – Larnaca

    * Colaps la FCSB: 1-2 cu ultima clasată! Un singur punct din 9 în partidele cu echipele nou-promovate. Becali e disperat: „Nu mai am echipă! Fotbaliștii au devenit nefotbaliști!”

    – Advertisement –

  • PSD-istul Țuțuianu anunță mândru că AEP l-a trimis pe Nicușor Dan la Parchetul General. Este anchetată finanțarea campaniei electorale din 2025, la cererea Marș TV

    Plasarea de către PSD a lui Adrian Țuțuianu la conducerea Autorității Electorale Permanente produce deja efecte politice. Țuțuianu a emis ACUM un document în care precizează că AEP a sesizat Parchetul General în privința finanțării campaniei electorale a președintelui Nicușor Dan, deși sesizarea a fost făcută anul trecut!

    Potrivit unui document semnat de Adrian Țuțuianu, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) în privința finanțării campaniei electorale a președintelui Nicușor Dan.

    Emiterea documentului semnat de președintele AEP, Adrian Țuțuianu, este cel puțin bizară, dat fiind că sesizarea depusă la Parchetul General a fost făcută în perioada în care Autoritatea Electorală Permanentă era condusă interimar de UDMR-istul Zsombor Vajda (28 februarie – 16 decembrie 2025).

    Adrian Țuțuianu a preluat mandatul de președinte al AEP pe 16 decembrie 2025, iar acum, după mai bine de două luni, emite cudatul document în care precizează: „Ca urmare a apariției unor suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de natură penală, Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție” în legătură cu finanțarea campaniei electorale prezidențiale a lui Nicușor Dan.

    – Advertisement –

    „Suspiciunile” invocate de Țuțuianu au fost generate de o virulentă campanie de presă a televiziunii de propagandă extremistă Realitatea Plus (zisă și Marș TV), cea care promovează insistent un alt personaj compromis, pe avocatul Toni Greblă – fost președinte al AEP până în februarie 2025, fost senator PSD, fost membru al Curții Constituționale, fost prefect al județulu Gorj și apoi al Capitalei.

    Prchetul General a fost seszat după controlul efectuat de AEP cu privire la finanțarea campaniei electorale pentru alegerea președintelui României, din anul 2025.

    AEP: „Echipa de control a verificat toate documentele referitoare la veniturile încasate și cheltuielile angajate de candidatul independent Nicușor-Daniel Dan. S-a constatat că (…) au fost efectuate plăți aferente unor cheltuieli electorale pentru care nu se probează realitatea și exactitatea serviciului prestat (de exemplu: au fost solicitate spre rambursare cercetări sociologice realizate în afara campaniei electorale; au fost difuzate materiale de propagandă electorală produse de firme ce nu erau în relații contractuale cu candidatul independent, conform documentelor depuse la AEP), în cuantum total de 870.384,10 lei, fără a respecta prevederile legale. Acest lucru a condus la invalidarea sumei de 870.384,10 lei„.

    – Advertisement –

    Adrian Țuțuianu (60 de ani) a fost „baron PSD de Dâmbovița” (președinte al Consiliului Județean) timp de patru ani (2012-2016) în „regimul Ponta”, senator de Dâmbovița (2008–2012, 2016–2020), dar și ministru al Apărării Naționale (iunie – septembrie 2017) în Guvernul Tudose din „regimul Dragnea”. Este și traseist politic: a migrat de la PSD la Pro România, partidul-fantomă înființat de Victor Ponta, apoi s-a întors în PSD.

    Explicațiile lui Nicușor Dan

    Președintele Nicușor Dan a explicat anul trecut, într-o conferinţă de presă, care e situația litigiului său cu AEP: „În linii mari, eu am cheltuit în cele două tururi 61 de milioane de lei, din care 58 de milioane şi jumătate împrumutaţi şi două milioane şi jumătate donaţi. Dacă AEP-ul mi-ar fi restituit toţi banii pe care i-am cheltuit, aş fi rămas cu două milioane şi jumătate şi s-ar fi pus problema ce fac cu ei. AEP mi-a restituit 60 de milioane, cu un million de lei mai puţin, aproximativ. După ce voi plăti cele 58 de milioane şi jumătate împrumuturi, vor rămâne un milion şi jumătate. Restul de un million, pe care nu mi l-a dat înapoi AEP-ul… o să contestăm asta, o să fie un proces, care probabil că va dura – aşa cum ştiu instanţele de contencios – cam doi ani”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * PNL vede, în sfârșit, cine e PSD: „șantaje, sabotaje, instabilitate, acțiuni duplicitare, blocarea reformelor”

    * La a șasea încercare, CCR a decis: legea pensiilor speciale e constituțională! Un PSD-ist a „trădat” la vot: 6-3 în loc de 5-4

    * Judecătoarea „M-a sunat Lia” se pensionează la 51 de ani, cu cel puțin 5.500 de euro pe lună!

    * Aflată la shopping în Dubai, Anca Alexandrescu le-a cerut „patrioților” să se uite 3 ore la un ecran gol!

    * VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

    * Văduva lui Cotabiță a fost arestată pentru proxenetism. Era cu 28 de ani mai tânără decât artistul, cu care a conviețuit 8 ani. La 5 luni de la moartea lui, Alina s-a apucat de „produs”!

    * VIDEO. Discursul despre Starea Psihiatriei: Trump i-a făcut „nebuni” și „bolnavi” pe democrații din Congres, a „salvat” 35 de milioane de oameni și a anunțat noua „Epocă de Aur” (după cea a lui Ceaușescu)

    * Viktor Orban e încolțit: stă tot mai prost în sondaje, iar Croația și Ucraina îi blochează accesul la petrolul rusesc

    EDITORIALE:

    – Advertisement –

  • Leonardo Badea, prim-viceguvernator al BNR: Perspective macroeconomice și geostrategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

    Un articol de Leonardo Badea, prim-viceguvernator al BNR

    Pentru țara noastră, 2026 este o etapă importantă a parcursului curent de tranziție structurală. Deși consumul este sub presiune din cauza ajustărilor necesare, aderarea la OCDE și finalizarea investițiilor finanțate prin fonduri europene (în special în cadrul PNRR) orientează de o manieră semnificativă economia către mai multă eficiență și competitivitate.

    Spre deosebire de perioada pre-pandemică, unde politica fiscală era dominantă în raport cu diverse politici, pandemia de Covid-19 și apoi războiul din Ucraina au condus la o schimbare majoră de paradigmă, care conturează o așa-zisă nouă normalitate: politica fiscală a fost cea dominată în raport cu criza sanitară, respectiv, în raport cu politica de apărare a țării.

    Spre deosebire de trecut, unde stabilirea unui nivel de până la 2,5% din PIB pentru bugetul Apărării reprezenta o decizie de oportunitate, noile realități geo-strategice impun nivelul de 2,5% din PIB drept un prag minim. În aceste circumstanțe, găsirea unor surse eficiente de finanțare reprezintă o premisă importantă pentru stabilitatea fiscal-bugetară.

    În acest sens, subliniez faptul că evaluarea programului SAFE ar trebui realizată atât prin intermediul efectelor directe asupra situației fiscal-bugetare, cât și pe baza efectelor indirecte ca urmare a externalităților pozitive asupra sectorului economic real.

    – Advertisement –

    În ceea ce privește efectele directe, este foarte important să avem în vedere faptul că împrumuturile contractate prin programul SAFE se realizează la costuri semnificativ mai mici față de cele la care se împrumută acum statul român, concomitent cu o maturitate mult mai mare, aspecte la care se adaugă și faptul că perioada de grație pentru începerea rambursării împrumuturilor este una considerabilă. Aceste aspecte ale împrumuturilor contractate prin programul SAFE atenuează într-o manieră semnificativă impactul fiscal-bugetar.

    Deși efectul de bază, generat de dinamica negativă a economiei din ultimul trimestru al anului anterior (carry-over negativ), limitează nivelul creșterii economice pe care am putea-o avea în anul curent, poate cel mai important factor favorabil este că ansamblul de politici economice vizează stabilitatea macro-financiară.

    De asemenea, este susținută substituirea abordării în care economia a fost stimulată prin impulsuri fiscale semnificative, o abordare ne-sustenabilă pe termen lung, cu o necesară intensificare a productivității, ca urmare a investițiilor în infrastructură și a reformele structurale adoptate în contextul procesului de aderare la OCDE.

    – Advertisement –

    Prin efectele acestora, România are șansa de a reveni în mod sustenabil la o traiectorie de creștere durabilă pe termen lung, însă nu imediat și nu în orice condiții.

    În acest context, obiectivul ansamblului de politici economice nu este stimularea în orice condiții a cererii agregate – care, în absența altor măsuri complementare, ar contribui la persistența inflației și ar alimenta dezechilibrul contului curent –, ci reconfigurarea ofertei agregate și o corecție necesară a absorbției interne. Consolidarea fiscală acționează inclusiv în sensul diminuării efectului de evicțiune (crowding-out) exercitat de stat asupra resurselor financiare, facilitând accesul la finanțare la costuri mai reduse pentru sectoarele care produc bunuri tranzacționabile (tradables), cu valoare adăugată ridicată.

    De asemenea, investițiile finanțate prin PNRR și reformele realizate pentru aderarea la OCDE pot susține o realocare sectorială eficientă a resurselor economice. Investițiile publice în infrastructură reduc barierele de intrare și costurile logistice, contribuind la creșterea randamentul capitalului privat (Return on Invested Capital). Nu este vizată doar o creștere cantitativă a PIB, ci o creștere a productivității totale (Total Factor Productivity – TFP) prin externalitățile pozitive datorate modernizării stocului de capital public. De aceea, rămâne importantă contribuția consistentă a investițiilor la creșterea PIB, care are potențialul de a compensa declinul consumului pe termen scurt.

    Lipsa unui plan consistent și coerent în timp pentru revenirea la finanțe publice sustenabile a contribuit la menținerea curbei randamentelor (yield curve) la niveluri ridicate, descurajând investițiile cu durată lungă de viață și subminând stabilitatea macro-financiară. În prezent, traiectoria de ajustare fiscală multianuală este necesar să acționeze pentru reducerea graduală a nivelului primei de risc suveran. De asemenea, ea trebuie să aducă mai multă predictibilitate pentru mediul de afaceri, permițând astfel o planificare mai riguroasă a investițiilor de capital (CAPEX), respectiv o contribuție la diminuarea în timp a costului mediu ponderat al capitalului.

    Totodată, reechilibrarea cererii interne funcționează ca un catalizator pentru corecția deficitelor externe, facilitând o tranziție sustenabilă către un model mai robust de creștere economică, astfel încât să nu mai genereze dezechilibre ample, așa cum s-a mai întâmplat. Prin prioritizarea creșterii productivității muncii peste dinamica costurilor unitare cu forța de muncă (ULC) și printr-o disciplină fiscală riguroasă, se atenuează presiunile asupra cursului de schimb real, reflectându-se într-o consolidare a competitivității structurale a exporturilor românești. Astfel, este sprijinit obiectivul strategic de migrare de la un model de creștere care alimentează consumul din import către o economie eficientă, cu exporturi mai competitive, care se pot integra organic în lanțurile valorice globale ale OCDE.

    O caracteristică favorabilă importantă a măsurilor structurale actuale este aceea că ele pot preveni efectele de hysteresis (pierderea de durată a potențialului economic). Prin concentrarea pe realizarea de investiții publice necesare pentru susținerea economiei, poate conduce la o creștere a PIB-ului potențial, sprijinind astfel tranziția de la creșterea extensivă din anii anteriori, bazată pe volum mare de resurse utilizate, la cea intensivă, bazată pe eficiență.

    Absorbția fondurilor europene estimate a fi atrase în plus în acest an (aproape 2% din PIB) poate aduce un avans de peste un punct procentual la creșterea economică, fiind factorul principal care are potențialul de a preveni contracții prelungite. În măsura în care această absorbție se confirmă în cursul anului, companiile private sunt încurajate să investească în „siajul” obiectivelor de infrastructură finalizate și să beneficieze de oportunități de profit pe termen mediu, compensând parțial scăderea cererii curente.

    Un obiectiv important atins în a doua jumătate a anului 2025 este de reducere a costurilor de finanțare. În general, economia nu poate să răspundă pozitiv imediat, iar incertitudinea privind implementarea reformelor și impactul creșterii taxelor a dus la amânarea unor decizii de investiții. Astfel, reducerea inerentă a dinamicii consumului, ca efect al măsurilor de consolidare fiscală, nu a putut fi imediat și în aceeași măsură compensată de efectul pozitiv al investițiilor. Este însă o presupunere rezonabilă aceea că investițiile private nu au dispărut, multe fiind probabil în așteptare. Însă, pe măsură ce consolidarea fiscală devine predictibilă și efectele apar ca fiind consistente, iar aderarea la OCDE confirmă direcția pro-business, vom asista la o perspectivă mai optimistă pe partea de cerere agregată (pent-up demand), din ce în ce mai vizibilă din a doua jumătate a anului curent.

    Un alt element favorabil important este acela că, deși în trimestrele anterioare dinamica economiei a fost nefavorabilă, calitatea activelor din sistemul bancar nu s-a deteriorat semnificativ. Sistemul bancar rămâne așadar solid, cu lichiditate și capitalizare peste media europeană, constituind o garanție că motorul creditării rămâne apt să contribuie la susținerea economiei și să satisfacă cererea de finanțare a proiectelor de investiții care, în opinia mea, se vor relua gradual, pe măsură ce incertitudinea fiscală se diminuează.

    Succesul consolidării fiscale depinde critic de percepția asupra echității ajustării bugetare și de îmbunătățirea managementului fiscal. Percepțiile privind inechitatea (creșteri de taxe în mediul privat versus risipă la stat) pot genera tensiuni sociale și pot submina predictibilitatea fiscală, reprezentând totodată principalul factor care poate compromite încrederea consumatorilor și a investitorilor, cu un impact semnificativ în aritmetica de creștere economică. O potențială pre-întâmpinare a comportamentului de economisire defensivă (precautionary savings) depinde de eliminarea riscului de ”surpriză fiscală”, iar venitul disponibil, deși afectat de inflație, nu va fi afectat suplimentar de sarcini fiscale ad-hoc în mijlocul anului.

    De aceea, îmbunătățirea colectării impozitelor și a taxelor nu este doar o soluție de facilitare a consolidării, ci trebuie să valideze o reducere a ineficiențelor structurale în aparatul de stat, asigurând astfel o distribuție echitabilă a costurilor ajustării și o predictibilitate autentică pentru mediul de afaceri.

    Existența unor decalaje între rigoarea impusă mediului privat și ritmul reformelor în sectorul public poate fi un important factor de distorsiune, subminând încrederea în perspectivele de redresare economică, cu efecte negative asupra investițiilor și consumului. În acest context, îmbunătățirea guvernanței fiscale și digitalizarea administrativă nu sunt doar obiective tehnice, ci mecanisme esențiale pentru a ancora așteptările economice către o zonă de stabilitate.

    Totodată, pilonul central al reformelor structurale, în contextul aderării la OCDE, vizează optimizarea guvernanței întreprinderilor cu capital de stat, în special în sectoarele strategice de energie și transporturi, iar eficientizarea acestora generează efecte pozitive semnificative, prin reducerea costurilor de producție în restul economiei și eliminarea presiunilor cvasi-fiscale asupra deficitului bugetar.

    Simultan, adresarea deficitului structural de forță de muncă necesită investiții în capitalul uman prin reducerea abandonului școlar și extinderea învățământului dual, măsuri esențiale pentru a corecta decalajele de competențe și pentru a susține potențialul de creștere economică pe termen lung, independent de ciclicitatea consumului.

    O nouă provocare în acest moment se referă la finanțarea prin programul Security Action for Europe (SAFE), prin care Comisia Europeană pune la dispoziția statelor membre un fond de 150 miliarde de euro sub formă de împrumuturi pe termen lung în condiții avantajoase, pentru investiții în îmbunătățirea înzestrării și reducerea decalajelor în materie de capabilități. Împrumuturile se acordă pe bază de proiecte, beneficiind de ratingul de credit asociat împrumuturilor comunitare, iar toate achizițiile trebuie să respecte un criteriu de eligibilitate – minimum 65% din componente (cost-based) trebuie să provină din țările UE, EEA-AFTA sau Ucraina. De subliniat este faptul că toate echipamentele comandate trebuie să fie livrate cel mai târziu în 2030.

    Un aspect important legat de programul SAFE este impactul bugetar al acestuia. Aparent, multe opinii tratează doar efectul direct asupra cheltuielilor bugetare. Însă această perspectivă nu este adecvată în contextul actual, întrucât ignoră realitățile geopolitice. În acest sens, voi parafraza o lucrare celebră din domeniul politicii monetare, intitulată Some Unpleasant Monetarist Arithmetic, elaborată în 1981 de un laureat Nobel, Thomas Sargent, și de reputatul economist american Neil Wallace, unde este descrisă situația în care politica monetară este dominată de cea fiscală.

    Schimbând tipul de politici analizate și referindu-ne în contextul actual la politica fiscală și cea de apărare, putem aprecia faptul că politica fiscală este cea dominată, în timp ce politica de apărare este cea dominantă. Astfel, realitățile geopolitice curente impun țării noastre, ca membru NATO, o contribuție de cel puțin 2,5% din PIB. Comparativ cu perioada de dinaintea izbucnirii războiului din Ucraina, unde guvernele țării au putut opta lejer pentru bugete ale apărării de sub 2,5% din PIB, acest lucru nu mai este posibil.

    Așadar, dat fiind faptul că bugetul apărării este de minimum 2,5% din PIB, trebuie să optimizăm finanțarea acestuia, mai ales în contextul unor deficite bugetare mari, înregistrate sistematic în ultimii ani. De aceea, condițiile avantajoase ale împrumuturilor din programul SAFE, precum și maturitatea mult mai ridicată a acestor împrumuturi reprezintă externalități pozitive pentru cadrul fiscal-bugetar. Mai mult decât atât, efectele de runda a doua determinate de programul SAFE generează efecte pozitive pentru sectorul economic real și, implicit, pentru situația fiscal-bugetară.

    În cadrul programului, României i-a fost atribuită a doua cea mai mare alocare, de 16,68 miliarde de euro, depășită doar de Polonia (43,7 miliarde). Fondurile vor fi disponibile pentru perioada 2026-2030, iar rambursarea se va face pe o perioadă de 30 ani, începând cu 2035. Conform proiectelor aprobate, alocarea României va fi de 4,2 miliarde pentru proiecte de infrastructură și 12,4 miliarde pentru înzestrare militară.

    Efectele pozitive ale acestui program de finanțare sunt legate de efectul multiplicator investițional, în special pentru proiectele din infrastructură. La nivel european se așteaptă reducerea dependenței externe pentru UE prin substituirea importurilor de echipamente militare pe termen mediu și, nu în ultimul rând, efectul de externalitate tehnologică, care poate crește potențialul economic de creștere.

    Un alt mecanism financiar strategic lansat recent (februarie 2026) este EastInvest Facility, menit să consolideze reziliența celor 9 state membre de pe Flancul Estic prin mobilizarea unor investiții de peste 28 de miliarde de euro. Programul vizează modernizarea infrastructurii critice și a rețelelor energetice, sprijinind în același timp digitalizarea și integrarea IMM-urilor în lanțuri de aprovizionare esențiale. Prin colaborarea dintre Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții, inițiativa pune un accent deosebit pe proiectele cu utilizare duală (civilă și militară), asigurând atât dezvoltarea economică regională, cât și securitatea colectivă în fața noilor provocări geopolitice.

    Sigur, toate aceste evoluții se desfășoară într-un anumit cadru extern, cu tendințe evolutive globale și regionale care vor afecta și România. Tocmai de aceea, recalibrarea modelului economic românesc, bazat pe creșterea investițiilor din fonduri europene și pe îmbunătățirea mediului investițional și de guvernanță publică, devine o necesitate, în condițiile în care este cunoscut faptul că programele de consolidare fiscală care urmăresc corectarea deficitelor afectează creșterea.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Măsurători și implicații macroeconomice privind evoluția IAPC și a deflatorului PIB

    * Convergența instituțională și internalizarea standardelor globale. Efectele aderării României la OECD

    * Stabilizarea datoriei publice – implicații pentru nivelul adecvat al deficitului bugetar primar

    * O radiografie asupra diferențialului ’r-g’ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est

    * Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

    * 30 de ani de Bursă – trecut, prezent și viitor al pieței de capital

    * Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

    * Convergența economică a României în context european. Considerente teoretice și evidențe empirice

    * Despre cursul de echilibru și decizii optimale cu privire la curs într-o economie ca a României

    * O analiză conceptuală asupra evoluției cursului real de schimb în Europa Centrală și de Est după izbucnirea pandemiei

    * O abordare diferită a creșterii economice în România. Dincolo de ritm, contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

    * Intermedierea financiară – între realitate și potențial

    * Provocările curente accentuează nevoia de investiții care să susțină creșterea productivității

    * RoPay poziționează România pe harta inițiativelor europene de referință în domeniul plăților de retail

    * Raportul Draghi – câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

    * Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

    * Politici regionale și globale în domeniul schimbărilor climatice. Provocări și oportunități pentru România

    * Structura economiei, sursele de creștere și orientarea investițiilor – o analiză în plan regional

    * Reforma guvernanței economice europene – implicații pentru România

    * O analiză comparativă a poziției României în regiune din perspectiva exporturilor și a investițiilor străine

    * Un punct de inflexiune în cooperarea economică internațională

    * Educația financiară – instrument de consolidare a rezilienței populației și a stabilității financiare în contextul crizelor suprapuse

    – Advertisement –