ziaristii.com

Blog

  • Șeful PNL: „Tăntica incultă, analfabetă, dar din ce în ce mai tupeistă şi mai obraznică, comite o crimă cu premeditare împotriva economiei româneşti”

    Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a ridiculizat-o pe Viorica Dăncilă într-o postare pe Facebook, după declanşarea orgiei fiscale de către Guvernul PSD-ALDE.

    „În ziua aniversării Revoluţiei Române, în ziua preluării simbolice a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de la Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, în seara practic a ultimei zile de lucru din acest an când puţini sunt aceia care pot să reacţioneze, tăntica incultă, analfabetă, dar din ce în ce mai tupeistă şi mai obraznică, comite o crimă cu premeditare împotriva economiei româneşti, şi aşa suferindă după loviturile anterioare încasate de la pleiada de nechemaţi rătăciţi pe la butoanele guvernului şi ministerelor.

    De astăzi nu vă mai acord nicio circumstanță, duduie. Prostia afişată a fost doar o aparență. În realitate, astăzi am înțeles că nu sunteți aşa de lipsită de inteligență cum ați mimat foarte bine până acum. Dar mult, mult mai rea decât ați vrut să păreți până acum. Și chiar dacă nu înțelegeți chiar tot ce faceți, ticăloşiile le înțelegeți foarte bine. Și le faceți nu din frică, ci din convingere”.

  • ZIARIŞTII, jurnal de drum. De la Bucureşti la Gorj. Primiţi cu colindul „online”? Sărbători fericite!

    Ca de fiecare dată de Sărbători, eu şi Grigore ne facem bagajele şi plecăm spre Gorjul natal. Ne leagă amintirile, familiile, locurile şi farmecul Crăciunului din satele noastre dragi.

    Ne-am pus „coada pe spinare” încă de marţi dimineaţă, convinşi că putem împăca şi capra, şi varza. Adică şi slalomul printre nămeţi, cu „hârbul” rezistent al caravanei noastre, şi scrisul la drumul mare, ca slujbaşi pentru ziaristii.com.

    După ce ne-am convins că merită riscul să plecăm la drum înzăpezit cu duba noastră goală (goală de penali), am încărcat sarsanalele şi calc-o, frateee! Dar cum să stai liniştit, când ţara arde?! Stop la primul OMV (ce coincidenţă, tocmai la „multinaţională” – spaima Ciumei!), pe autostradă.

    Ne-am făcut „plinul” de ştiri la minut, am „înfulecat” repede-un ceai (el) şi-o cafea (eu), şi hai din nou la drum. „Ăştia-s criminali, bă, nene, băăă!”, urlă tovarăşul din dreapta. „Ce-ai păţit, frate?”, mă uit mirat la el. Şi-mi arată direcţia dreapta-faţă. Păzeaaa! Era cât pe-aici să dăm într-un ditamai crater din asfalt. Şi abia-ncepuserăm să ne bucurăm de mantaua albă de margine, ce peisaj de neratat, mai ales la drum spre Sărbători!

    Jale! Salbă de gropi în halul ăsta n-am mai văzut amândoi din anii ’90. Îţi poţi face maşina praf, dacă nu eşti atent. Şi nu poţi ocoli cum vrei, că trebuie să fii cu un ochi şi la bolizii ce vin tare din spate, pe banda doi. Cum să ai o aşa autostradă, în anul de graţie 2018, ţară UE?! N-avem de ales, asta-i ţara. Toacă bani pe datorie, să dea salarii şi pensii mai bune pe hârtie, ca să poată face praf statul alde Dragnea, Tăriceanu, Vâlcov, Dăncilă, Olguţa, Nicolicea etc.

    Ajungem la Râmnicu Vâlcea. Alt popas, alt OMV (unde-om mai opri, când îşi vor fi luat ăştia tălpăşiţa?). Ne aşteaptă Nicu Dulca, prietenul nostru #rezistent, amic din Facebook, cu un ceai (Grigore) şi-o ciocolată caldă (eu).

    Scriem şi-aici, pe fugă. Plecăm. Şi ajungem la Gorj, în sfârşit! Cu întârziere. Emisiunea colegului Eugen Măruţă,de la Tele 3 Media, începuse deja. Omul ne aştepta cumsecade şi gata să ne provoace curiozitatea cu întrebări ţintite. A fost prima legătură directă cu gorjenii dornici să stea cu ochii pe ziaristii.com.

    E noapte. Şi mai rece. Miezul nopţii. Plecăm spre Brădiceni, lipiţi de Hobiţa lui Brâncuşi. Rămân la Grigore peste noapte, acolo unde „mama Mia”, alintul din copilărie al numelui celei ce sfinţeşte curtea casei părinteşti de peste 80 de ani, ne aştepta cu masa pusă. Ce merge-un vin fiert, zic eu! Şi nişte nuci, provoacă el. Başca mâncarea caldă. Şi dă-i, şi luptă! Ne-a trecut oboseala. Şi supărarea cu bombardamentul de pe autostradă A1. (De ce i-o mai spune A1, adică prima, când ea ar trebui să se numească fără A; nu poţi batjocori ideea de autostradă în halul ăsta!)

    Gata, la somn! Nu înainte să mai scriem iar ceva. Şi ca torcătoarea Cleo, pisica-vindecătoare a casei Cartianu, să nu se urce pe mine, să-mi identifice zonele cu energie blocată, să-mi facă masajul de rigoare şi să-mi taie miraculos durerea. Ce doctor cu pernuţe moi!

    A doua zi, miercuri, ajungem la Universitatea „Constantin Brâncuşi”, din Târgu-Jiul nostru liceean. Conferinţă despre Revoluţie. Organizare impecabilă, e bun Adrian Gorun. Grigore e maestrul de ceremonii, autorul din el de cărţi despre originile Ciumei Roşii din decembrie ’89. Sală superbă, auditoriu implicat, tineri, profesori, oameni de bună-credinţă. E loc şi de-o gustare. Schimbăm impresii despre trecut, dar şi viitor, ne mai facem puţin mendrele prin oraş şi plecăm iar la culcuşul nostru ţărănesc. Încă nu ne-am revenit, după drum, gropi, scris pe fugă şi alte cele. Bine că avem pisicuța „încălţată” cu remedii subtile. Darul ei de Sărbători pentru colicile mele biliare.

    E joi. Revenim la Târgu-Jiu, pentru înregistrarea emisiunii (ce va fi difuzată sâmbătă, 22 decembrie) de la TV Sud, cu părintele Nicolae. Plăcut om, simpatică faţă bisericească. M-a surprins să-l văd atât de revoltat pe păcatele politicii noastre, pe ne-omenia „social-democrată”, pe lipsa civismului, pe slăbiciunile societăţii noastre de azi. Aproape că-mi venea să-l cert că vorbeşte mai mult decât noi, dar cum să nu te laşi furat de harul său?!

    Gata şi emisiunea cu părintele! Trecem şi pe la biserica lui, chiar în Piaţa Prefecturii. Un loc minunat, nu-l rataţi! Aprindem lumânări pentru viii şi morţii famililor noastre, apoi plecăm la drum prin oraş.

    Dar poţi? E nebunie la guvern. A dat Iohannis buzna peste Dăncilă (Doamne-ajută!). Hai, fuga, să găsim o cafenea! Şi dă-i, şi scrie! Asta-i viaţa de ziarist „online”. Scrii de dai în gropi. În gropile A1, ale lui Dăncilă, ale Gorjului însuşi (am dat roată oraşului de „n” ori până să găsesc un loc de parcare).

    Dar nu ne plângem. Suntem acasă. Şi pe pământ, şi pe internet. Pe ziaristii.com. Care există cu dăruirea noastră şi cu ajutorul vostru, al celor ce ne urmăriţi paşii peste tot. Şi e abia începutul. Promitem să nu vă lăsăm în pană de ştiri şi povestiri, fie că suntem pe drum, la marginea şoselei sau printre gropile călătoriei noastre „roşii”. Ţinem un ochi pe tot şi pe toate, dar nu uităm să ne bucurăm de lumea noastră, cu bune şi cu mai puţin bune. Nu de alta, dar vine Crăciunul şi nu merităm să ni-l strice alţii.

    Sărbători fericite!

  • Ladislau Bölöni: „Am fost şomer în Franţa, iar soţia a lucrat ca vânzătoare”

    „Am cunoscut bine sfârşiturile de lună dificile, când trebuie să strângi cureaua. Am fost şomer în Franţa, iar soţia mea, care are şi ea studii superioare, a lucrat ca simplă vânzătoare într-un magazin Leclerc”, a povestit Ladislau Bölöni  pentru Sport Foot Magazine, antrenorul echipei Antwerp evocând mişcarea „vestelor galbene”.

    „Nu vreau să spun că eu sunt ca vestele galbene, dar cunosc puţin situaţia lor. Până să încep să dau în minge, mama şi-a crescut singură cei doi copii, fiindcă tata a murit foarte devreme. Am cunoscut nebunia comunismului în blocul de Est. Ştiu ce înseamnă să fii nevoit să fii atent. Trebuie găsite soluţii pentru aceşti oameni. Soluţiile nu pot fi însă nişte cadouri. Nu vrei să renunţi la drepturile tale sociale, dar costă din ce în ce mai mult. Astăzi, să fii preşedintele Franţei nu este un cadou. Sunt convins că oricare preşedinte din lume încearcă să găsească nişte soluţii bune, dar nu este simplu. Totul costă mult, dar unde poţi găsi aceşti bani? E bine să dai mai mulţi bani familiilor, dar unde să găseşti aceşti bani? Nu avem răspunsul. Atunci, statul măreşte taxa pe carburanţi, de exemplu.

    Îi înţeleg şi pe cei care fug de război, fiindcă le este foarte greu. Când ajung la frontieră, mi se pare că este omeneşte să le dai o mână de ajutor. Vorbesc de cei care fug de război! Nu de ceilalţi, care vin aici ca să aibă o situaţie economică mai bună. Fiindcă atunci, Africa va veni aici, la fel şi Asia. Şi ce vei face cu săracii tăi, care n-au nimic de mâncare? Cei care vor să schimbe ţara ca să aibă o situaţie economică mai bună, să meargă în Asia, în China. Acolo e o mare dezvoltare economică, ei domină lumea. Sau în Statele Unite. Sau în Arabia Saudită, sunt vecini.”, a declarat Ladislau Bölöni, citat de Agerpres.

  • Lacomii Dăncilă şi Dragnea încep să alunge multinaţionalele. Prima companie care părăseşte Teleormania

    Măsurile haotice şi disperate luate de guvernul PSD-ALDE dau un semnal tot mai prost în mediul de afaceri. Recent, o companie germană a anunţat că renunţă să mai investească într-o fabrică auto la Craiova. Iar azi, în ziua în care guvernul Dăncilă-Dragnea-Tăriceanu a anunţat adoptarea ordonanţei împotriva „lăcomiei”, un alt investitor german, aflat deja pe piaţa românească, a anunţat că-şi face bagajele.

    Compania germană Gothaer, una dintre firmele de asigurări generale de top zece din România, a anunţat astăzi intenţia de a se retrage de pe piaţa locală ca urmare a refocusării pe piaţa germană.

    Compania vorbeşte despre o „reaşezare ordonată” a operaţiunilor din România.

    “Aceasta nu a fost o decizie uşoară de luat. Gothaer Asigurări Reasigurări a făcut progrese considerabile în ultimii ani,  înregistrând  ritmuri  de  creştere  ridicată  a  volumelor  de  prime  şi  având  o  echipă  dedicată. Apreciem în mod deosebit expertiza echipei de conducere şi a întregii echipe. Însă după ce am comparat evoluţia pieţei în ultimii ani, rezultatele atinse până acum şi  perspectivele  pentru  Gothaer  Asigurări  Reasigurări,  a  devenit  clar  faptul  că  aşteptările  iniţiale  ale  Grupului Gothaer pe piaţa de asigurări din România vor fi dificil de atins într-o mare măsură„,  a spus Christopher Lohmann, Preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei, într-un comunicat de presă citat de Ziarul Financiar.

    Exact în urmă cu o săptămână, o altă compania germană – Wielpütz Automotive – a anunţat că nu mai construiește la Craiova fabrica de 10 milioane de euro, așa cum informase la începutul acestui an. Urma să angajeze 500 de oameni, iar o parte dintre ei deja lucrau de câteva luni în Germania. La ceremonia de lansare a proiectului, a participat cu mare pompă o altă pesedistă – Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Munci şi fost primar al Craiovei.Decizia guvernului Dăncilă de a emite ordonanţa „lăcomiei fiscale” a creat deja şocuri în economie. Bursa de la Bucureşti s-a prăbuşit acum două zile, cu pierderi imense pentru multe companii româneşti şi străine. Toate analizele arată acum o scădere a economiei pe anul viitor, în special a pieţei imobiliare, urmare a scumpirii inevitabile a creditării din cauza taxelor impuse de guvern băncilor.

  • Ședința de guvern – fără Iohannis! Preşedintele n-a mai venit să blocheze ordonanța haosului fiscal. E dezastru!

    Ședința extraordinară de guvern de astăzi, la doar o zi după precedenta, se desfăşoară în absența preşedintelui Klaus Iohannis. Acesta nu a mai venit să încerce blocarea ordonanței de urgență care aruncă țara în haos fiscal.

    Klaus Iohannis nu a anunțat că nu vine la şedința de guvern şi nici nu şi-a explicat decizia. El promisese zilele trecute că va merge la toate şedințele de guvern din această perioadă, dar s-a oprit la un singur „desant”.

    Viorica Dăncilă a anunțat că astăzi vor fi adoptate mai multe hotărâri şi ordonanțe, printre care şi cea care va otrăvi domeniul fiscal. Guvernul n-a ținut cont de avizul negativ dat de Consiliul Economic şi Social (CES) pe aceste măsuri fiscale.

    Dăncilă a prezentat acest tsunami fiscal ca fiind „un set de măsuri care au ca scop bunăstarea românilor”. Multe dintre ele sunt populisme jalnice, câteva au rolul de a aduce mai mulți bani la buget, pe seama mediului privat.

    Măsurile anunțate de Dăncilă

    • Impozitarea activelor financiare a băncilor dacă Robor crește peste 2% (în varianta inițială, pragul era de 1,5%)
    • Reducerea comisioanelor de administrare a fondurilor de pensii private de la 2,5% la 1%
    • Creșterea salariului minim în domeniul construcțiilor la 3.000 de lei brut din ianuarie 2019, reducerea taxelor pe muncă în acest domeniu, astfel încât salariul minim net să fie de 500 de euro
    • Demararea unui program privind construcția a 1.000 de grădinițe cu program sportiv în parteneriat public-privat
    • Plafonarea prețului la gaze și energie electrică pentru următorii trei ani DOAR pentru consumatorii casnici
    • Stabilirea unui nivel minim de un miliard de euro pentru vânzarea licențelor 5G și stabilirea unui nivel minim de două miliarde de euro pentru prelungirea licențelor 3G
    • Înființarea unui fond pentru dezvoltarea a 31 de stațiuni balneare, pentru care vor fi alocați 310 milioane de lei
    • Înființarea unui fond de investiții pentru autoritățile locale și universități
    • Devansarea aplicării creșterilor salariale pentru cadrele didactice
    • Acordarea voucherelor de vacanță pentru bugetari
    • Majorarea taxelor pe viciu în cazul jocurilor de noroc la 2% din cifra de afaceri.
  • Exact acum 29 de ani, m-am dus la Intercontinental. Revoluţia mea

    Exact acum 29 de ani, m-am dus la Intercontinental. Revoluţia mea

    21 decembrie 1989, ora 14.00. Mă urc într-un taxi şi plec spre Gara de Nord. Las în urmă cu o uşoară urmă de regret căminul P 15, din Complexul Studenţesc „Regie”, casa mea de patru ani de zile. Mă aşteaptă mama şi tăticul, „Tataul” (bunicul meu, preot în satele fostei comune Brătuia), „Mămica” (bunica mea), fraţii Ileana, Tinel şi Cornel, unchiu Nelu, prietenii din copilărie, Doruş, Viorel, vecinii, rudele.

    Ca student în anul IV, la Chimie, în Bucureşti, nu sunt cel mai „harnic” copil gata să ajungă una-două la familie. Mă simt vinovat uneori pentru asta, dar atât de mult am visat să ajung la Bucureşti! De la mine din Trocaniul natal, sătucul uitat de timp cu doar vreo 300 de suflete, Capitala s-a văzut mereu ca o destinaţie tip OZN. Iar eu ajunsem în Cosmos, cum să mă rup aşa repede de el?

    N-am timp de filosofii, căci pierd trenul de la 16.20. Scot din buzunar biletul acela maro cartonat, cu dungă albă-crem pe mijloc, şi mă mai uit o dată la el. „Gata, la miezul nopţii sunt acasă gata să-mi răscumpăr greşeala de a fi ajuns prea rar lângă dragii mei!”.

    De la Gara de Nord la CC

    Şoferul calcă pedala Daciei murdare şi plecăm spre Gară. Primeşte în staţie un mesaj de la colegi: „Vedeţi că e nebunie în faţa C.C., se trage, lumea fuge, strigă Jos Ceauşescu!”.

    Am percutat instant, de parcă timpul avea să explodeze chiar acolo, în taxi-ul meu ceauşist: „Stop! Nu mai mergem la Gară. Haideţi în centru, la C.C.!”. Şoferul se uită mirat la mine, ştia că am un tren de prins. Apoi, trage nervos de volan şi calcă pedala drumului ce-avea să fie drumul Revoluţiei mele.

    Cobor la un kilometru distanţă de Piaţă şi o iau speriat pe jos. Mizerie, oameni pe fugă, puţină lume, murmur înfundat despre furtuna ce-avea să vină. Ajung la Piaţa Romană. De-a latul Bulevardului Ana Ipătescu, un cordon de militari de la Securitate dirijaţi de un colonel burtos şi scund, ca un Hopa Mitică roşu-aprins în obraji. Mă uit în jur. Doar eu şi vreo câţiva români răsfiraţi. Atât rămăsese din „revolta” faţă de regimul Ceauşescu.

    „Oamenii s-au speriat, vor să trăiască”, îmi spun în mine. Bun, şi de ce nu fug şi eu?! Nu am răspuns. Sunt paralizat pur şi simplu de emoţia acelei stări. Eu, în stradă, în faţa unui regim dictatorial! Când mai trăisem aşa ceva? Niciodată. Ascultasem ceva despre revoltele din Polonia, la Europa Liberă. Ştiam de asasinarea părintelui Popieluszko, dar nu-mi venea să cred că sunt într-o astfel de stare!

    Elixirul miraculos care mă controlează

    Era peste voinţa mea să plec. O voce din interior pe care aveam s-o descopăr peste ani îmi cerea mereu să mă bucur de frica acelor momente. Era un amestec magic de teamă şi libertate, ceva ce mă înţepenea în faţa acelui pluton cu arma la picior.

    „Înainte”, strigă bila rotofeie îmbrăcată în manta de colonel securist. Fugim spre Piaţa Victoriei. Cei vreo 20 de soldaţi se opresc. Gogoşarul înţolit în albastrul de Băneasa rămăsese mult în urmă, n-avea cum să ţină pasul nici cu subalternii săi mai tineri, nici cu noi, fugarii rămaşi înţepeniţi în stradă, după marele miting organizat chiar de Nicolae Ceauşescu pentru condamnarea protestelor de la Timişoara.

    Mă simţeam mai puternic, ştiind de la radio pe unde scurte că Timişoara învinsese regimul Ceauşescu, după lupte de stradă cu mii de morţi şi răniţi. Asta spunea Europa Liberă. Mă uit alături, şi văd o mamă vânjoasă însoţită de fiicele ei frumoase şi la fel de curajoase. „Şi noi am fost soldaţi, şi nu am tras în fraţi!”, strigă în cor cea mai curajoasă familie feminină din viaţa mea. Strig şi eu. Doamne, cât le iubesc!

    „Înainteeee!” Atacul rotofeiului roşu

    Nu sunt singur, sunt cu ele. Suntem cea mai puternică populaţie a planetei, deşi numărăm doar patru membri. Mă simt tot mai curajos. Înaintăm toţi patru spre cordonul de forţe de ordine. Pas cu pas. Nu mă gândesc la frică. E acolo, la locul ei, dar ceva o blochează, nu-i dă voie să mă controleze, să iasă la suprafaţă.

    Frica nu contează. E altceva ce mă dirijează teleghidat. Farmecul gestului nostru. Magia exprimării libere. Nimic nu se compară cu asta. Cine mai poate simţi ce simţim noi?! Nu mă gândesc la cei absenţi din stradă, nici la nebunia noastră, ci mă las purtat de valul acelei emoţii fabuloase. Aş vrea s-o memorez, s-o înregistrez, dar nu am timp să-mi pese de aşa ceva.

    „Înainteeeee!”, strigă iar rotofeiul în manta albastră. Ne fugăresc. Mă uit în urmă, să văd dacă vor trage. Vreau să fiu pregătit să mă arunc la pământ. Fug şi mă uit înapoi cu mânie, dar sunt în extaz totodată. Nu se mai aud zdroncănind instrumentele din dotarea militarilor, deci s-au oprit iar. Ne răsucim cu faţa spre ei. Sunt vreo 50 de metri distanţă. „Şi noi am fost soldaţi, şi nu am tras în fraţi!”, strig la una cu cea mai frumoasă familie de mamă şi fiice văzută vreodată de mine.

    „Nu vreau să mor”

    Am ţinut-o aşa până a obosit mosorul de slană şi trese ce dirija acea grupă de militari scoşi în stradă să ne căsăpească. Au dispărut, la un moment dat, ca şi când n-ar fi existat. M-am despărţit de acea scumpă mamă şi de fetele ei brave, dar regret mereu că nici măcar nu le-am întrebat cum le cheamă, cine sunt, ce fac.

    M-am dus la Intercontinental. Noaptea era rece şi plină de spaimă, în Piaţa Universităţii. „Au murit împuşcaţi lângă mine”, strigă şi plânge lung o doamnă cu părul lung, roşcat, marcată de ce trăise. Mă sperie. Intru la metrou şi ies la Piaţa Romană. Nu mai regăsesc nici mama cu fetele, nici pe burtosul roşu la faţă, nici soldaţii săi „antitero”. E linişte şi teamă.

    Intru din nou la metrou şi revin la Piaţa Universităţii. Gloanţele zboară nemiloase. Un huruit sumbru îmi bombardează timpanele, probabil de la TAB-urile ce brăzdează Bulevardul Magheru întru asasinarea protestatarilor liberi. E deprimant şi spectaculos deopotrivă. Mi-e frică să merg la baricada de la Inter. Nu vreau să mor! Deşi făcusem atâtea gesturi care mă puteau duce la moarte…

    Ţipete, împuşcături…

    E târziu şi metroul se va opri. Aud ţipete, împuşcături, văd trasoare. E pustiu în centrul Bucureştiului. Suntem doar câteva zeci de oameni. Sau aşa „citesc” eu prezenţa. Mi se pare că suntem foarte mulţi, totuşi. Nu mă gândesc o secundă la cei ce stau liniştiţi în case şi aşteaptă ceva. Nu. Mă gândesc doar la mine şi la ce simt.

    Sunt în continuare paralizat de acel elixir miraculos al libertăţii, al puterii de a protesta, de a sta pe stradă în faţa puştilor, tancurilor, soldaţilor. E târziu. Vocea acea magică din interior îmi spune să prind ultimul metroul. Cobor la Universitate şi ajung în Pajura, la Sanda şi Nelu, mătuşa şi unchiul primitori cu un nebun ca mine.

    A doua zi, toată lumea vorbeşte că a fost masacru. Că au murit mii de oameni în centru. Îmi dau seama că sunt viu. Oare de ce? De ce n-am murit şi eu. Dumnezeu a vrut asta, îmi spun. Ca să pot povesti mai târziu despre cea mai grea zi a libertăţii noastre… Mă încolonez cu muncitorii care merg spre centru. Mă surprinde mult ultra-mobilizarea, când cu o seară înainte străzile erau goale. Dar mă bucur şi merg spre CC. Văd cum zboară elicopterul cu Ceauşeşti. „Suntem liberi!” Românii inundă străzile.

    Aşa m-am „născut” liber

    Apoi, încep împuşcăturile. De ce? Teroriştii, cică. Cred. Rămân pe stradă. Merg la TVR. „Sergiu, Sergiu”, strigă mulţimea aflată sub tunelul dintre turnurile televiziunii publice. Sergiu Nicolaescu apare deasupra noastră şi ridică mâinile spre cer. Simt că e eroul meu. Aveam să aflu mai târziu că nu era. Că juca un rol.

    Văd la TV moartea Ceauşeştilor, pe 25 decembrie, de Crăciun! Mă doare sufletul. Mi se strânge inima. Nu aşa trebuia să se întâmple! Ceva nu se leagă! Rămân pe străzi. Am aflat de unde se trage. Din apropierea lui Ion Iliescu. Ne-au furat Revoluţia! Mă simt pregătit să rămân veşnic pe străzi. Şi voi rămâne. Mă simt dator faţă de cei pieriţi sub gloanţe. Faţă de mama şi fiicele ei strigând „Şi noi am fost soldaţi, şi nu am tras în fraţi”, faţă de doamna cu părul roşcat plângând după văzul crimei de la Inter. Mă simt bine cu mine. Mă simt liber. Vreau să fiu mereu aşa! Voi fi mereu liber. N-am simţit plăcere mai mare, deşi am căutat mereu plăcerile vieţii! E darul magic al lui Dumnezeu, pentru mine, înainte de Crăciun. Aşa m-am născut ca spirit liber.

    Cel care m-a ţinut departe de familia mea, unde trebuia să ajung pe 21 decembrie 1989. Le cer iertare pentru că m-au aşteptat. Pentru că i-am speriat. Pentru că m-au crezut mort. Că n-am avut puterea să aleg drumul spre casă. Că m-am simţit pentru prima oară al alcuiva decât al lor. Că am simţit că lumea e familia mea. Dumnezeu şi libertatea m-au cucerit acum 21 de ani. Pentru asta aveam să renunţ la trenul către Gorjul meu natal.

  • Cancelarul Austriei despre ordonanța Vasilicăi: „Firmele austriece ar putea să plece. Nu-mi fac griji pentru ele, ci pentru economia României”

    Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, s-a referit astăzi, la Palatul Cotroceni, şi la masurile fiscale anunțate de Guvernul României. Mesajul a fost aspru: nu Guvernul de la Viena le spune companiilor austriece ce sa facă, dar acestea ar putea să-„i faca bagajele să plece”.

    „Ca să fiu cinstit, eu nu îmi fac griji pentru firmele austriece, deoarece ştiu ce firme sunt aici. Sunt unele mari, cum ar fi OMV, Erste Bank. Ar putea să-şi facă bagajele să plece, dar nu-mi fac griji pentru ele. Îmi fac griji pentru mediul economic din România. Anumite modalități de stabilire a taxelor afectează prețurile la consumator. Ar fi util ca cei care se gândesc, să se gândească nu doar la măsuri care sună bine, iar la finalul zilei oamenii să nu-şi mai permită lucruri pentru că au crescut prețurile”.

    Întrebat din nou dacă e posibil ca firmele austriece să plece din România în urma măsurilor fiscale anunțate de Guvernul de la Bucureşti, Kurz a replicat: „Nu sunt firme cărora guvernul austriac să le spună ce să facă. Sunt firme libere, care decid pe piața mare. Ne gândim la Africa, Asia, Europa”.

    Sebastian Kurz s-a referit şi la problemele statului de drept în România. „Poate că în ce privește statul de drept și democrația este important ca atunci când există o evoluție negativă să reacționăm, să încercăm să corectăm. Statul de drept și democrația sunt baza conviețuirii noastre în UE. Trebuie să ne uităm cu atenție și să reacționăm. În președintele României avem pe cineva care este un garant al statului de drept și al democrației, dânsul reacționează pentru a corecta”.

  • „Colaborarea mea cu PSD a ajuns la un minim istoric. Nu va fi niciun fel de pace!”

    Klaus Iohannis a dat frâu liber câtorva gânduri, azi, la o întâlnire informală cu presa, la Palatul Cotroceni.

    • „Nu va fi niciun fel de pace cu Guvernul. Voi avea grijă să colaborăm doar pe chestiuni europene”.
    • „La reuniunile Consiliului European voi merge eu, nu doamna premier”.
    • „Colaborarea mea cu PSD a ajuns la un minim istoric”.
    • „Sunt extrem de nemulțumit. Colaborarea s-a redus la nimic”.

  • „Doamnă prim-ministru, nu băgați economia României în criză printr-o semnătură!” Apelul Coaliției care reprezintă 1,2 milioane de angajați

    O organizație importantă a societății românești face un apel disperat către Guvernul României, să nu arunce țara în criză prin-o ordonanță de urgență.Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) reprezintă companii românești și străine, mici și mari, care contribuie cu peste 50% la PIB-ul României și angajează peste 1,2 milioane de oameni. Prin CDR își face auzită vocea o mare parte din mediul privat de afaceri. CDR reunește peste 25 asociații de business, camere de comerț bilaterale și confederații patronale.

    Scrisoarea deschisă a CDR

    ”Stimată doamnă prim-ministru,Vă scriem în numele Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), într-un ultim efort de a preîntâmpina o decizie a Guvernului pe care îl conduceți și care riscă să aibă consecințe deosebit de grave pentru economia României. CDR reprezintă companii românești și străine, mici și mari care contribuie cu peste 50% la PIB-ul României și angajează peste 1,2 milioane de oameni. Credem că vocea noastră merită ascultată.Suntem convinși că nu doriți să creați probleme mediului de afaceri și economiei și că la baza deciziei dumneavoastră de a adopta această Ordonanță de Urgență stau bunele intenții. Din păcate, această ordonanță a fost elaborată fără o analiză serioasă și fără o consultare cu specialiști în domeniile pe care le reglementează sau le impozitează. În lipsa acestei consultări, fiind rezultatul contribuției unui număr restrâns de persoane, ea conține multe greșeli și concluzii bazate pe analize eronate. Considerăm că ele pot fi îndreptate în urma unui dialog cu mediul de afaceri.Realizarea planului de guvernare actual este posibilă doar printr-un parteneriat între administrația statului și mediul de afaceri care să fie bazat pe încredere și optimism. Din păcate, în ultimii doi ani, aceste sentimente s-au deteriorat îngrijorător, atingând un nivel foarte scăzut. Adoptarea unor măsuri care afectează grav modele de afaceri ale unor domenii-cheie, într-un mod complet lipsit de predictibilitate, nu face altceva decât să distrugă iremediabil încrederea între stat și mediul de afaceri.

    Soluția văzută de noi nu este legiferare prin OUG, în preajma sărbătorilor de iarnă și cu aplicabilitate peste doar câteva zile, ci într-un dialog onest, bazat pe argumente, cifre și studii de impact. Or, acest lucru necesită timp și efort.

    Acceptarea solicitării noastre, chiar în preajma datei la care România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, va fi cel mai puternic mesaj pentru mediul de afaceri că Guvernul are capacitatea de a rezolva prin dialog problemele cu care ne confruntăm și împreună putem găsi cele mai bune soluții.

    Prin urmare, vă rugăm să nu girați prin semnătura dumneavoastră un act normativ care are toate șansele să declanșeze o criză a economiei românești, ci să dispuneți, așa cum am solicitat de nenumărate ori în acest an, aducerea la masa consultărilor a tuturor celor implicați, atât din administrație, cât și din mediul de afaceri.

    Ne exprimăm dorința și disponibilitatea de a participa astăzi în deschiderea ședinței de Guvern, cu specialiștii noștri, pentru a sta la dispoziția decidenților și pentru a aduce toate datele necesare pentru luarea singurei decizii pe care o considerăm corectă și anume respingerea acestui act normativ în forma actuală.Cu considerație,Comitetul Director CDR”

  • ANALIZĂ. Bombele puse la temelia economiei româneşti prin „ordonanţa lăcomiei”. Efectul bulgărelui de zăpadă

    Ca urmare a măsurilor anunțate de guvern, sectorul bancar (principala sursă de finanțare a economiei interne) se va confrunta cu creșterea semnificativă a costurilor și deteriorarea severă a profitabilității, spun economiștii-șefi ai primelor 5 bănci locale, într-un material transmis HotNews.ro.

    În acest context, acționarii băncilor, indiferent că e vorba de bănci românești sau străine, vor impune măsuri de restabilire a profitabilității, așa cum se întâmplă în orice economie de piață funcțională.

    Creditul către populație va fi la rândul său afectat, scăderea lui fiind foarte probabilă – din nou, similar cazului Ungariei și Poloniei, care au cunoscut o contracție a creditării persoanelor fizice în perioada ulterioară introducerii taxei. Ca atare, atât consumul populației, cât și cererea de locuințe ar fi cel mai probabil de asemenea afectate, cu impact inclusiv asupra prețurilor de pe piața imobiliară. În acest context, economia României s-ar putea confrunta cu o deteriorare semnificativă a ritmului de creștere economică în perioada următoare, cu potențialul de a devansa sfârșitul fazei de expansiune a actualului ciclu economic, ceea ce ar pune în dificultate menținerea deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB.

    Aspectele menționate mai sus vor contribui la creștere semnificativă a costurilor de finanțare pentru stat, în primul rând pentru că băncile și fondurile de pensii nu vor mai avea aceeași cerere ridicată pentru titlurile de stat, cum a fost cazul în ultimele 12 luni, când din creșterea nevoilor nete de finanțare pe piața locală de circa 12,5 miliarde lei, băncile și fondurile de pensii au acoperit circa 9 miliarde lei, respectiv 72%. În cazul în care aversiunea față de risc de pe piețele globale ar crește semnificativ (mai ales în contextul continuării întăririi politicii monetare în SUA), costul de finanțare pe scadențele medii-lungi ar putea ajunge la peste 6%, caz în care statul se va confrunta cu efectul de bulgăre de zăpadă la nivelul datoriei publice (cum s-a întâmplat și în 2008-2009), putând chiar conduce la necesitatea unui acord de finanțare internațională.