Reuniți într-o ședință CEX, reprezentanții PSD au decis să nu asigure cvorumul parlamentului de luni, 24 februarie, și să amâne votul pentru un nou Guvern Orban. Din această cauză, procedura alegerilor anticipate se blochează.
Justificarea social-democraților este că așteaptă hotărârea CCR în ce privește decizia lui Klaus Iohannis de a-l nominaliza din nou pe Ludovic Orban să formeze un guvern. Acesta a fost desemnat de președinte după adoptarea moțiunii de cenzură împotriva executivului liberal.
Conform legii, noul guvern trebuie să primească, totuși, un vot al parlamentului în cel mult 15 zile. Decizia actuală a PSD nu este decât una de amânare, de încercare de a mai câștiga timp.
Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a declarat înainte de CEX: „eu cred că alegerile se vor ține la termen”.
Această declarația a lui Ciolacu deschide două posibilități: ori PSD va încerca să formeze o nouă majoritate și să guverneze până la alegerile la termen din noiembrie 2020, ori încearcă să împingă anticipatele cât mai mult astfel încât oamenii să-și piardă încrederea în ele. Ambele strategii vin cu costuri majore pentru social-democrați.
După toate aparențele, interesele imediate ale lui Ciolacu sunt validarea sa de către congres ca președinte al partidului și organizarea alegerilor locale. Blocarea (amânarea) anticipatelor nu reprezintă decât o încercare de a eroda PNL, una care, până în acest moment, nu prea a dat roade.
O altă strategie pe care merge PSD este cea de demobilizare a electoratului. Așa se justifică scandalul de la audierile miniștrilor liberali din comisiile parlamentare. Atunci când nu ai soluții, faultezi și tragi de timp până apare o oportunitate.
Singurul care poate demonta acest joc al social-democraților este Klaus Iohannis. Președintele poate pune o presiune importantă pe umerii PSD-iștilor, arătându-i cu degetul în fața unui electorat tot mai nervos.
De asemenea, Iohannis va trebui să-și folosească autoritatea pentru a da o direcție PNL care pare prins într-un hățiș de interese și care, deja, se vede mare câștigător al confruntărilor electorale din acest an. Vorba poetului: „mai e mult până departe”.