Lia Olguța Vasilescu, unul dintre liderii nefrecventabili ai PSD, își reconfirmă abjecția. Măcinată de frustrări, la câteva luni după ce Klaus Iohannis i-a retezat ambițiile de a redeveni ministru, PSD-ista de la Dolj îl atacă într-un mod ordinar.
Olguța Vasilescu face din nou asocierea între originile germane ale lui Klaus Iohannis și ororile nazismului. Sâmbătă seara, la Antena 3, ea a spus: „Domnul Klaus, cred, deja se şi vede şef de lagăr de concentrare, şi toţi PSD-iştii băgaţi acolo la reeducare”.
Derapajul incalificabil al deputatei PSD a venit ca reacție la o declarație făcută de Klaus Iohannis, în aceeași zi, la Bistrița-Năsăud: „Eu nu sunt cu PSD-ul într-o competiție electorală, eu sunt cu PSD-ul în război! Noi suntem cu PSD-ul în război. Și asta, nu pentru că noi suntem așa răi, (ci) pentru că ei au fost răi cu românii. PSD a guvernat împotriva românilor. PSD a atacat democrația din România”.
Olguța Vasilescu este recidivistă în abjecție. Anul trecut, după ororile din 10 august, când președintele Iohannis a acuzat Guvernul PSD (din care ea făcea parte) că „a gazat” românii la proteste, vipera PSD a șuierat printre dinți: „Ca neamț, să vorbești de gazare, trebuie să ai mult curaj”.
În actuala campanie electorală, și alți lideri PSD au forțat – direct sau indirect, prin folosirea unor termeni specifici – asocierea lui Iohannis cu nazismul.
Viorica Dăncilă, vineri, în conferință de presă: „În lupta bolnavă cu PSD, singura miză a candidatului Iohannis, singurul lucru pe care îl are în vedere este exterminarea PSD”.
Ionel Arsene, baronul PSD de Neamț, tot vineri, într-o postare pe Facebook: „Derapajele lui Klaus Iohannis sunt tot mai periculoase! Candidatul liberalilor are doar obsesia războiului cu PSD. În discursul său de azi, de la Baia Mare, a pronunțat din nou, de zeci de ori, numele PSD, legându-l de cuvinte cu caracter militar: dispariție, eliminare, înfrângere. Mai avea puțin și spunea că îi trimite pe PSD-iști în lagăre de concentrare! Nu am întâlnit niciodată un om atât de încărcat de ură și pentru care «normalitatea» să însemne eliminarea oponenților săi politici”.
Arsene a recidivat duminică, 17 noiembrie, distribuind pe pagina sa de Facebook un editorial infam publicat de Andrei Marga pe Cotidianul.ro (site-ul lui Cornel Nistorescu), cu titlul: „La braț cu Mussolini, Hitler & Company?”.