Etichetă: lia olguța vasilescu

  • „Volguța” își bate joc de liberali, după ce au negociat cu Ciolacu: „Marcele, jos pălăria! Le-ai luat și banii de pe piept!”

    E fericire mare în PSD, după negocierile cu PNL! Cu excepția Gabrielei Firea, care dă din coate nervoasă să ajungă vicepremier, toată lumea îl felicită pe președintele partidului, Marcel Ciolacu, pentru că le-a luat liberalilor aproape toate ministerele cu bugete mari.

    Lia Olguța Vasilescu, vicepreședinte PSD, l-a felicitat cu înflăcărare pe Marcel Ciolacu, luni dimineață, în ședința conducerii PSD, pentru succesul negocierilor cu PNL.

    „Le-a luat Marcel și banii de pe piept”, a spus primărița Craiovei, folosind o formulă morbidă. Ea se referea la bănuții care în unele sate din Oltenia se așează pe pieptul mortului, înainte de a fi coborât în groapă. În viziunea fostei PRM-iste (zisă și „Volguța” sau „Vulguța”), care la un moment dat era pe cale să devină nașa lui Liviu Dragnea la cea de-a doua căsătorie a acestuia, PNL este mortul cu bănuți pe piept.

    ”Jos pălăria pentru modul în care ați negociat! Chiar jos pălăria! Cum zicea cineva ieri: le-a luat Marcel și banii de pe piept”, a afirmat Olguța Vasilescu, citată de un site cu conexiuni serioase la conducerea PSD, Stiripesurse.ro. Patronul site-ului, Iosif Buble, este soțul deputatei Diana Tușa (PSD).

    În aceeași ședintă, Marcel Ciolacu a fost felicitat și de alți lideri PSD pentru modul în care a negociat această alianță, în favoarea PSD și în defavoarea PNL.

    Conducerea PSD a votat în unanimitate pentru intrarea la guvernare, în coaliție cu PNL și UDMR, dar și pentru structura Guvernului, cu cele 21 de ministere (în loc de 18, cum era până acum), guvern condus doar formal de un premier PNL (Nicolae Ciucă).

    Marcel Ciolacu a declarat luni dimineață, după ședința Consiliului Național al PSD în care s-a votat noua structură a Guvernului PSD-PNL-UDMR: „Le mulțumesc colegilor mei că au depășit interesul personal și interesul de partid”.

    În contrast cu euforia generală din PSD, în PNL e o tristețe ca de înmormântare. Nervozitatea a crescut, aproape toată lumea se ceartă cu toată lumea, iar „echipa câștigătoare” s-a făcut țăndări după nici două luni de la Congresul PNL.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * A început răscoala în PNL! Turcan: „Cîțu și negociatorii să-și depună demisia. V-ați milogit la Ciolacu să prindeți un colț de pâine!“. Cîțu, acuzat că are probleme psihice!

    * Revolta se extinde, PNL în pragul imploziei. Ciucu, Sighiartău și Gorghiu îl fac praf pe Cîțu, Motreanu îi cere demisia

    * Actorul Marius Manole îi returnează președintelui Klaus Iohannis decorația primită în 2016. „L-am votat. Ghinion: e un trădător”

    * Și Radu Paraschivescu îi returnează decorația lui Klus Iohannis: „Simt că e un gest pe care trebuie să-l fac“

    * Primarul Ciucu (PNL) citează, resemnat, din Leonard Cohen: „Toată lumea știe, căpitanul a mințit / Băieții buni au pierdut / Barca se scufundă”

    * Ciucă a cerut să fie indexate și pensia sa și cea a soției („pensii de serviciu”), dar și pensiile speciale! Cei doi au acum 4.600 de euro pe lună, de la MApN

    * Primar PNL: „În maximum 6 luni vom avea un nou Congres, deoarece astăzi PNL nu are un lider!“

    * EDITORIAL GRIGORE CARTIANU: PNL-ule, ridică-te și umblă!

    * VIDEO. „90% afectare pulmonară. Vor să mă intubeze. Eu refuz. Aveți grijă de copiii mei!” Ultimele cuvinte, la ATI, ale antivaccinistului Făgădaru

    * Povestea fabuloasă a românului plecat din Drumul Taberei şi devenit milionar în SUA. “Am intrat în Topul Forbes după ce mi s-a pus cuțitul la gât!”

  • „Vulguța” are fantezii cu falusuri uriașe. Vrând să-și bată joc de brașoveni, promovează un fake-news grosolan

    Lia Olguta Vasilescu, primărița PSD a Craiovei, a comis-o din nou! Și a comis-o grav, preluând prostește o fotografie trucată de pe Facebook și prezentând-o ca fiind reală. Imaginația i-a luat-o razna la vederea unui falus-gigant, fie el și de plastic.

    Imaginea preluată, savurată și rostogolită pe Facebook de „Volguța” (sau „Vulguța”) prezenta un „brad” în formă de jucărie sexuală, care ar fi fost amplasat în Piața Sfatului din Brașov.

    „Fără comentarii”, a scris iresponsabila primăriță. Ea a vrut să arate că iată ce le dă un primar USR-PLUS brașovenilor, în timp ce ea, PSD-ista, le face craiovenilor brad natural, cu forme non-falusiene.

    Polițistul Marian Godină, brașovean get-beget, a ironizat-o crunt pe proasta Craiovei: „În captura asta apar trei monumente. Monument al sexului anal – plantat în photoshop, Casa Sfatului și doamna Olguța”.

    Miștocărită și înjurată vârtos pentru fake-news-ul obscen, Lia Olguța Vasilescu a sfârșit prin a șterge mizerabila postare de pe pagina sa de Facebook.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Trădătorul Craiovei! Un consilier PNL a sărit în barca Olguței Vasilescu, a schimbat majoritatea (14-13 pro-PSD) și a contribuit decisiv la alegerea a doi viceprimari PSD

    O creatură infectă și-a trădat alegătorii, partidul (PNL) și aliații din Consiliul Local (USR-PLUS) și a trecut în barca PSD, înclinând balanța majorității de la PNL – USR-PLUS la PSD – PER, de la 14-13 la 13-14. Se numește Dan Diaconu, iar pe 27 septembrie a fost ales consilier pe lista PNL. Prin trădarea lui de miercuri, primărița Lia Olguța Vasilescu și-a impus cei doi viceprimari (ambii de la PSD) și și-a asigurat o majoritate la limită în Consiliul Local.

    Dan Diaconu, consilierul local PNL Craiova, a trecut de partea taberei PSD – PER, în timpul ședinței de miercuri a Consiliului Local Craiova, după ce supleanții au depus jurământul, scrie Ziarul de Craiova. În acest fel, Diaconu a ajutat-o pe Lia Olguța Vasilescu, contribuind la alegerea a doi viceprimari PSD.

    Înainte de votul pentru alegerea președintelui de ședință, Dan Diaconu s-a ridicat de lângă colegii săi din alianță (PNL & USR-PLUS) și a trecut lângă cei de la PSD și PER, răsturnând situația în favoarea acestora.

    Alianța PNL – USR-PLUS a rămas, astfel, în minoritate, cu 13 mandate față de cele 14 ale taberei PSD – PER.

    În urma alegerilor din 27 septembrie, componența Consiliului Local Craiova este următoarea:

    • PSD …………. 10 consilieri
    • PNL …………… 9
    • USR-PLUS ….. 5
    • PER …………… 3

    Așadar, PNL și USR-PLUS însumau 14 consilieri, iar PSD și PER – doar 13. Trecerea lui Dan Diaconu de la PNL în tabăra adversă a făcut ca raportul de forțe să se schimbe: PSD & PER – 14 consilieri, PNL & USR-PLUS – 13 consilieri.

    Olguța jubilează și îi mulțumește trădătorului

    Imediat după vot, consilierii PNL și USR-PLUS au ieșit din sală, întorcându-se, însă, după câteva minute.

    La scurt timp, Lia Olguța Vasilescu a postat pe Facebook o fotografie în care se îmbrățișează cu consilierul trădător Dan Diaconu (PNL), cel care a votat alături de consilierii PSD – PER pentru alegerea a doi viceprimari PSD. Vasilescu susține că Diaconu nu a cerut nimic „pentru el”. Evident, e o minciună. Ce a negociat trădătorul pentru el, pentru familia sau gașca lui – vom afla în curând.

    Lia Olguța Vasilescu pe Facebook:

    „Astăzi, Consiliul Local Craiova a ales viceprimarii: Rela Filip și Dana Barbu. Bănia va fi singurul oraș din România cu un executiv format exclusiv din femei. Cum va arăta? Vă veți convinge în următorii patru ani că ceea ce am promis devine realitate. Deja ne-am apucat de treabă! Rela Filip, fosta directoare a RAADPFL, cea care a transformat grădinile și parcurile Craiovei în ultimii ani, va coordona Direcțiile de Servicii Publice, Patrimoniu, Baze Sportive și de Agrement și toate regiile și companiile din subordinea Primăriei. Dana Barbu, fost secretar de stat în Ministerul Muncii și președinte ANOFM, va conduce direcțiile de Implementare Proiecte Europene, Impozite și Taxe, Achiziții și Investiții, Asistență Socială, precum și instituțiile de cultură.

    Mulțumim domnului Dan Diaconu, care a înțeles să facă politică pentru craioveni și nu pentru vreun partid politic, după ce, în ultimele săptămâni, am înțeles toți că se urmărește împiedicarea primarului de a-și pune în aplicare proiectele promise! Cineva care nu cere nimic pentru el, ci își dorește doar o atmosferă de lucru, în folosul craiovenilor, este un OM care merită tot respectul nostru!”

    Rareș Bogdan: „Trădătorii nu au ce căuta în PNL!”

    Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a anunțat miercuri că Dan Diaconu, consilierul PNL care a votat alături de PSD la Craiova, va fi exclus din partid.

    „La ora 16.00, consilierul municipal de la Craiova care a votat alături de PSD va fi exclus din partid. Gata cu joaca! Trădătorii nu au ce căuta în PNL! Urmează o perioadă critică, nu mai merge cu jumătăți de măsură. Cine joacă cu PSD, dispare din PNL”, a anunțat Rareș Bogdan.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ultimele „amazoane” ale pușcăriașului Dragnea. Partea 1: Traseista mahalagioaică Lia Olguța Vasilescu

    Două sunt ultimele „amazoane” ale fostei grupări PSDragnea: traseista mahalagioaică Lia Olguța Vasilescu și pseudo-creștina isterică Gabriela Firea.

    Trăsături politice comune: aroganța și incompetența cu care au condus comunitățile în care au deținut funcția de primar, tonul de mahala al discursului politic și dependența de grupurile oculte, cu iz de interlopi și clanuri de familie, cărora le-au deschis larg calea către jefuirea banilor publici.

    Diferențe de situație politică dictate de rezultatele obținute la recentele alegeri locale: Lia Olguța Vasilescu obține o victorie chinuită, cucerind pentru a treia oară funcția de primar al Craiovei, dar pierde controlul orașului, pentru că Dreapta formează majoritatea în Consiliul Local. Gabriela Firea suferă o înfrângere rușinoasă în fața lui Nicușor Dan și, cuprinsă fiind de panica provocată de previzibile dosare pe care DNA le va deschide asupra numeroaselor ilegalități pe care le-a comis ca primar, demonstrează că este lipsită de curaj și caracter, făcând un scandal atât de grotesc și de penibil, încât până și colegii din PSD i-au cerut, discret, să se oprească din mahalagisme.

    Lia Olguța Vasilescu și Gabriela Firea sunt două personaje politice egal de hidoase și, totodată, de periculoase. Personaje arhetipale pentru PSD, un partid politic născut din creuzetul mânjit de sângele celor uciși în Decembrie 1989 și manevrat de eșaloanele 2 și 3 ale PCR și ale Securității, sub controlul activistului comunist Ion Iliescu, partid transformat în ultimii 30 de ani într-o mafie politică anti-națională și anti-europeană a cărei putere extrem de toxică pentru națiunea română și statul român a atins apogeul sub conducerea actualului pușcăriaș de drept comun, Liviu Dragnea.

    Lia Olguța Vasilescu – o mahalagioacă victorioasă care câștigă funcția de primar, dar pierde trofeul numit Craiova

    În prima parte a analizei noastre, ne oprim asupra victoriei otrăvite pe care a obținut-o Lia Olguța Vasilescu la Craiova, prin adjudecarea unui al treilea mandat de primar.

    Pe fondul unei totale lipse de colaborare între PNL și USR-PLUS, pe alocuri sabotate de grupuri oculte de interese transpartinice, Lia Olguța Vasilescu (PSD) reușește să câștige acest nou mandat de primar al Craiovei. O victorie însă incompletă, chiar otrăvită, pentru că la nivelul Consiliu Local Craiova, majoritatea, deși fragilă (cu numai un singur vot diferență!), este deținută de consilierii Dreptei.

    Un primar nereprezentativ pentru craioveni

    Din perspectivă politică, principala problemă a noului mandat de primar obținut de „amazoana” Olguța este lipsa de reprezentativitate.

    Din cei 250.171 de alegători din Craiova înscriși în liste, s-au prezentat la urne 89.480, reprezentând o prezență modestă la vot, de 35,76%.

    Din acest total de 89.480 voturi, au fost valabil exprimate 87.667, iar 1.752 au fost voturi nule.

    Lia Olguța Vasilescu a reușit să obțină 30.062 de voturi (34,29%) din numărul total celor valabil exprimate, cu 8.534 de voturi mai mult decât principalul contracandidat, profesorul universitar Nicolae Giugea (PNL), care a obținut 21.528 de voturi (24,55%).

    Aceste date ne spun că Lia Olguța Vasilescu a obținut, de fapt, voturile a doar 12% din totalul cetățenilor craioveni cu drept de vot (34,29% din 35,76%). Dacă, alături de acest procent, luăm în calcul faptul că PSD a pierdut majoritatea în Consiliul Local Craiova, atunci se poate spune că poziția PSD în capitala Olteniei este tot mai fragilă.

    Pentru politicianul traseist Lia Olguța Vasilescu, aceste date reprezintă și un avertisment sever: în 2016, în urmă cu patru ani (la o prezență la vot nu cu mult mai mare: 38,66%, 99.554 de votanți), candidata PSD obținea 58.478 de voturi. În 27 septembrie 2020, Lia Olguța Vasilescu obține cu 28.416 de voturi mai puțin, adică aproape la jumătate din totalul voturilor pro-PSD din 2016. Un nou element concret care ne spune că, la Craiova, atât gașca PSD, cât și traseista Lia Olguța Vasilescu sunt tot mai puțin acceptați de comunitate.

    Un mandat supus unui control sever din partea Dreptei

    Din perspectivă strict tehnică, administrativă, Lia Olguța Vasilescu se confruntă însă cu o problemă mult mai mare decât imaginea unei victorii incomplete, aproape rușinoase, asigurată de doar 12% din craiovenii cu drept de vot. Această problemă este pierderea majorității în Consiliul Local Craiova.

    Primarul Lia Olguța Vasilescu va fi un primar de Opoziție, silit să lucreze sub controlul direct, defel binevoitor, ba posibil foarte agresiv, al unei majorități formate din PNL și USR-PLUS. Cele mai importante domenii privind dezvoltarea comunității sunt controlate de majoritatea politică din Consiliul Local.

    Astfel, conform legislației în vigoare, chestiuni precum hotărârile privind bugetul local, hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condițiile legii, hotărârile prin care se stabilesc impozite și taxe locale, hotărârile privind participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră se adoptă cu majoritatea absolută (jumătate plus unu) a consilierilor locali în funcție.

    Lia Olguța Vasilescu va deține controlul instituțiilor publice și al serviciilor publice de interes local din Craiova, entități deja supradimensionate de camarila PSD pentru a procura sinecuri membrilor clanurilor de familie și diferitelor grupuri de interese din PSD Craiova. Acest control este unul precar, pentru că majoritatea PNL-USR-PLUS din Consiliul Local Craiova are la îndemână instrumente puternice pentru a forța restructurarea acestora: bugetul local și dreptul de a înființa și reorganiza instituții, servicii publice, societăți și regii autonome, în condițiile legii.

    Profilul de politician al primarului PSD reales al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, ne avertizează că fosta PRM-istă va face apel la tupeul de mahala care-i caracterizează comportamentul politic și va căuta să provoace permanent crize în relația cu Consiliul Local Craiova (probabil, după o scurtă perioadă în care va mima intenția colaborării „spre binele craiovenilor”). Ea va căuta să-și procure alibiul că mandatul ei (de altfel, plin de promisiuni bizare, precum aceea de înființare a unui Dracula Park, posibil așezat lângă un cimitir real al orașului!), nu se poate exercita din cauza „dușmanilor poporului” liberali și useriști care formează majoritatea din consiliu. Un scenariu pe cât de previzibil, pe atât de lipsit de perspective politice pentru Lia Olguța Vasilescu și PSD Craiova. Le reamintim cifrele care descriu criza prelungită, la margine de prăpastie, în care se află: 58.478 de voturi obținute în 2016 și abia 30.062 de voturi în 2020.

    Este evident că PSD Craiova și Lia Olguța Vasilescu vor deveni istorie peste încă 4 ani, dacă vor continua să mizeze, alături de acoliții lor din Craiova, pe impertinență, impostură, incompetență și jefuirea banilor publici adunați din taxele și impozitele plătite de craioveni.

    Cosmin Dorin Vasile – un nou pretendent la șefia PSD Dolj

    O altă problemă serioasă cu care se va confrunta curând Lia Olguța Vasilescu este apariția unei alternative în leadership-ul organizației locale a PSD. Este vorba de noul președinte al Consililui Județean Dolj, Cosmin Dorin Vasile.

    Politician tânăr, „inițiat” în mecanismele și subtilitățile funcționării Consiliului Județean de către fostul baron local Ion Prioteasa („fost”, pentru că s-a retras recent din funcția de președinte al CJ Dolj, pe care a deținut-o timp de peste 16 ani, în schimbul unui loc elegibil pe lista PSD de candidați la Senat), Cosmin Dorin Vasile este competent profesional în activitatea depusă în structurile Consiliului Județean, fără asocieri cu personaje dubioase din mahalaua interlopă a Craiovei ori din clanurile de familie care controlează PSD Craiova și mai ales, fără să fie cercetat în vreun dosar DNA. El are toate șansele să confirme, pe de o parte, că este un bun manager al județului Dolj, iar pe de altă parte, că este politicianul care merită să preia conducerea PSD în zonă, „eliberând” organizația locală a PSD care, în prezent, este confiscată de „famiglia” Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda.

    Dincolo de calitățile personale și profesionale mai mult sau mai puțin discutabile, noul președinte PSD al Consiliului Județean Dolj, Cosmin Dorin Vasile, are de partea lui cifrele care descriu victoria importantă obținută în 27 septembrie 2020.

    La alegerile pentru funcția de președinte al CJ Dolj au fost înscriși pe liste 579.733 de alegători, din care s-au prezentat la urne 286.104 (o prezență la vot de 49,35%). Din aceste voturi, totalul voturilor valabil exprimate este de 263.874, iar voturi nule au fost 21.872.

    Candidatul PSD, Cosmin Dorin Vasile, a reușit să obțină 111.317 voturi din cele 263.874 voturi valabil exprimate, adică 42,18%, la o distanță confortabilă de principalul contracandidat, profesorul Alexandru Gîdăr (PNL), care a obținut 85.990 de voturi (32,58%).

    Observăm că noul președinte PSD al Consiliului Județean Dolj, Cosmin Dorin Vasile, a obținut cu 81.255 de voturi mai mult decât Lia Olguța Vasilescu (de aproximativ 3,7 ori mai mult). Totodată, procentul de voturi obținut din numărul total de locuitori ai județului Dolj cu drept de vot este de 19,2%,  de asemenea, superior celui obținut de Lia Olguța Vasilescu (12%) aplicat la corpul elector chemat să voteze.

    Rezultă că noul președintele PSD al CJ Dolj, Cosmin Dorin Vasile, este îndreptățit să solicite preluarea funcției de președinte al PSD Dolj, funcție deținută în prezent de mai mereu tăcutul și absentul (în Parlamentul European, că pe plaiurile mioritice este foarte vocal!) europarlamentar Claudiu Manda.

    Nu în ultimul rând, alături de argumentul moral de a solicita această funcție, Cosmin Dorin Vasile are un argument și mai puternic: „armata” formată din cei 78 de primari PSD din Dolj. Primari care au înțeles foarte limpede mesajul cu insistență comunicat de câțiva ani de Ion Prioteasa: „urmașul” în scaunul de președinte al CJ Dolj va fi Cosmin Dorin Vasile. Fapt care a devenit realitate în ziua de 27 septembrie 2020.

    Lupta pentru putere din PSD Craiova/Dolj se anunță cel puțin la fel, dacă nu chiar mai interesantă ca previzibila ciocnire între primarul Lia Olguța Vasilescu și majoritatea PNL-USR-PLUS din Consiliul Local Craiova.

    Singura „manivelă” de relativ control pe care o deține camarila Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda asupra președintelui PSD al CJ Dolj, Cosmin Dorin Vasile, este colaborarea cu filiala locală a PER, controlată de fostul pușcăriaș condamnat pentru fapte de corupție și ex-primarul Craiovei, Antonie Solomon (PER acceptând alianța cu PSD la nivelul CJ Dolj, pentru constituirea unei majorități favorabile PSD).

    DNA dă târcoale

    La toate aceste dificultăți, peste Lia Olguța Vasilescu și peste câțiva dintre colaboratorii apropiați, unii dintre ei (re)confirmați consilieri locali sau șefi de instituții publice, se vor rostogoli, probabil destul de curând, dosarele DNA care cercetează – unele „in rem”, altele deja „in personam” – fapte suspecte comise în timpul primelor mandate de primar exercitate de Lia Olguța Vasilescu. Să amintim, de exemplu, Dosarul „Craiova Culturală”, în care DNA anchetează cheltuirea, în mod discreționar și netransparent, a 1.000.000 euro din bugetul orașului de către Asociația „Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021“, ONG înființat de Consiliul Local Craiova la inițiativa primarului Lia Olguța Vasilescu, în încercarea eșuată penibil de a obține pentru Craiova titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.

    În loc de concluzie, două întrebări

    Prima întrebare: cel de-al treilea mandat de primar obținut de Lia Olguța Vasilescu va fi, cumva, cel mai scurt și ultimul din cariera ei de traseist politic?

    Deși toate datele oferite de contextul actual generează această întrebare, trebuie spus că este dificil de oferit un răspuns exact. Se poate opera doar cu variante posibile de viitor.

    Dacă majoritatea PNL-USR-PLUS din Consiliul Local Craiova va funcționa eficient, fără trădări, fără tensionări inutile între parteneri (cum, regretabil și nociv pentru craioveni, au fost cele care au făcut imposibilă existența unei singure candidaturi a Dreptei la funcția de primar al orașului), cu fermitate și profesionalism, fără să se lase impresionată de scandalul de mahala ori de ofertele dubioase lansate de primărița Lia Olguța Vasilescu, atunci aceasta își va asuma un mandat cenușiu, în care va fi martoră la destructurarea găștilor PSD-iste din instituțiile publice ale Craiovei și, eventual, la apariția unor noi dosare DNA.

    O demisie a primarului Lia Olguța Vasilescu (mai exact, alegerea și plecarea ei ca deputat sau senator PSD la viitoarele alegeri parlamentare) va fi mai probabilă în situația în care, până în alegerile parlamentare, vor fi semnale că dosare DNA care o vizează, direct sau indirect, se vor pune în mișcare într-o direcție nefavorabilă și care face imperios necesară obținerea imunității parlamentare. Nu ar fi prima dată cu Lia Olguța Vasilescu își trădează alegătorii și orașul natal, pentru a obține avantajele politice și personale dorite. La fel s-a întâmplat și în 2016.

    Dacă Lia Olguța Vasilescu va refuza să mai candideze ca parlamentar pe listele PSD, înseamnă că este sigură de victoria PSD în alegerile parlamentare. Se poate spune că Lia Olguța Vasilescu va avea, în preajma alegerilor parlamentare, rolul de „hârtie de turnesol”: dacă va accepta să candideze la Parlament, atunci va fi clar că șansele PSD de a obține o majoritate parlamentară și de a forma guvernul sunt mici, foarte mici.

    Dincolo de toate aceste supoziții, un lucru rămâne cert: treptat, influența PSD asupra Craiovei se diminuează. Din păcate, se pare că până la momentul în care craiovenii vor înțelege să participe la vot, să se implice în relansarea vieții economice, sociale și culturale din comunitatea lor, va mai curge destul de multă apă pe albia Jiului. Până atunci, Craiova rămâne unul dintre cele mai înapoiate orașe-capitală de județ și de regiune din țară, exemplu nefericit de comunitate pe care politicienii locali, profitând de nepăsarea, indolența și lipsa de implicare civică a locuitorilor, au jefuit-o și batjocorit-o, anulându-i aproape orice șansă de progres și integrare în marea familie a localităților moderne și civilizate ale Uniunii Europene.

    …și în final, a doua întrebare, pentru oltenii din Craiova: Muică, dragi craioveni olteni, mai sunteți voi neam de piatră, pui de Brâncoveni, de panduri și de Jieni? Deocamdată, se pare că nu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Nici Craiova nu mai e ce-a fost! „Olguța, huiduită în Bariera Vâlcii. A salvat-o Poliția Locală”. Diversiunea PSD-istei, cu poze vechi

    Candidata PSD la Primăria Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, are probleme cu o populație care altădată îi pupa papucii. O vizită de lucru prin Bănie i-a adus huiduieli și protecția Poliției Locale, relatează jurnalista Ramona Săseanu, angajată la TVR Craiova.

    „Pe surse: Olgi a fost huiduită în Bariera Vâlcii. A salvat-o Poliția Locală”, a scris Ramona Săseanu pe Facebook, declanșând furia deputatei PSD și pe cea a susținătorilor acesteia.

    Olguța Vasilescu zice că nu e adevărat, n-a fost huiduită, și arată lumii poze din… 1 august, deși era vorba despre un episod din 15 august!

    „Pe surse: Olgi a fost huiduită în Bariera Vâlcii. A salvat-o Poliția Locală”, a scris Ramona Săseanu pe Facebook, declanșând furia deputatei PSD și pe cea a susținătorilor acesteia.

    Olguța Vasilescu zice că nu e adevărat, n-a fost huiduită, și arată lumii poze din… 1 august, deși era vorba despre un episod din 18 august! Și inventează un moment cu pupături, că „e morți” bărbații din Craiova după ea, inclusiv soții liberalelor!

    Lia Olguța Vasilescu pe Facebook: „Fotografii din cartierul Bariera Vâlcii, unde am fost acum câteva zile. Cum m-au primit oamenii? Se vede din fotografii. O doamnă, care zice că e jurnalist la TVR, dar care făcea ședințe să «unească dreapta» contra mea, spune că am cerut sprijinul Poliției Locale ca să ies vie. Pe bune? N-am mai văzut polițist local prin cartiere de când i-a luat Vela în subordine din cauză de Covid, cică. Adevărul este că o criză am provocat. Un domn a venit să mă pupe, iar soția, simpatizantă PNL, nu a gustat momentul. Dar criza a fost una conjugală și nu a fost nevoie de poliție… Atât puteți?”

    Dezvăluirile Ramonei Săseanu

    Postarea nr. 1

    „Pe surse: Olgi a fost huiduită în Bariera Vâlcii. A salvat-o Poliția Locală”

    Postarea nr. 2

    „BĂLĂCEANCA SUMMER RESORT”

    „Și când am scris de drumul expres Craiova-Pitești, PSD-eii au reacționat la fel. Au scris că mint, lunile care au trecut au arătat altceva. N-am mințit.

    Olgi a postat aseară 3 poze în care se vedeau câteva persoane. Așa încerca să arate că mint, «din nou».

    Uită să menționeze în postare că pozele sunt făcute pe 1 august, uită să transmită pe grupurile ei ca pozele respective să fie șterse din postările anterioare.

    Dragă «Duamnă» (tu așa ești cunoscută de unii, alte etichetări nu le voi scrie pentru că sunt femeie și-mi este jenă), colegul tău, Radu Preda, a uitat sau nu și-a mai amintit de postarea aceasta. Ia cu lămâie, dă și pe față, poatețși se mai luminează!

    Data viitoare pune poze care să reflecte adevarul!”

    Postarea nr. 3

    „Când te duci în campanie electorală și ceri votul oamenilor pe care-i întâlnești, e frumos să nu porți ochelari de soare. Nu te fac nici mai deșteaptă, nici mai frumoasă. Sau vrei să nu vadă oamenii că-i minți în față, din nou?

    De respect e clar că n-ai auzit și nici speranțe nu mai avem la tine!

    Epoca ta va apune. Curând.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Angajații azilului de bătrâni al Primăriei Craiova, focar Covid, sunt trimiși să împartă prin oraș integrame cu Olguța Vasilescu!

    Angajații Centrului pentru Persoane Vârstnice din Craiova se află în campanie electorala pentru PSD și pentru Lia Olguța Vasilescu, deși azilul de bătrâni al Primăriei Craiova a devenit un focar de coronavirus. Dezvăluiri despre o realitate scandaloasă, într-o investigație realizată de Recorder.ro.

    Centrul pentru Persoane Vârstnice din subordinea Primăriei Craiova a raportat ieri 126 de cazuri de Covid-19, ceea ce înseamnă că mai mult de un sfert dintre beneficiarii și angajații centrului au fost infectați. Mărturiile asistentelor și ale aparținătorilor scot la iveală un management dezastruos, în care prioritățile au fost propaganda politică, tăierea costurilor pentru echipamentele de protecție și muşamalizarea focarului.

    Marţi, 11 august 2020. O parte dintre angajaţii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Craiova sunt trimişi pe străzile oraşului, într-o amplă acţiune de campanie electorală. Sunt dotaţi cu măşti, mănuşi de unică folosinţă şi integrame cu Lia Olguţa Vasilescu, candidatul PSD la Primăria Craiovei.

    Căminul e subordonat Primăriei și este condus de Valentin Giurcă, secretar general al organizației locale PSD Craiova. El a fost numit la conducerea instituției, în 2012, chiar de Olguța Vasilescu, pe atunci primar.

    „Sunt prietenii mei, e contul meu privat de Facebook, n-aveți niciun drept să mă întrebați despre această fotografie“, a fost singurul comentariu al directorului Giurcă.

    Valentin Giurcă, directorul Centrului pentru Persoane Vârstnice Craiova / FOTO: Facebook

    De ce s-au infectat 126 de oameni în Centrul pentru Persoane Vârstnice din Craiova? Explică o asistentă care lucrează acolo: „Încă din starea de urgenţă, am fost sfătuiţi să punem deoparte echipamentele de protecţie şi să le folosim doar dacă avem controale de la DSP. Ne-au dat un combinezon, câteva măşti şi câteva mănuşi în starea de urgenţă şi apoi nu ne-au mai dat. «Să nu puneţi mâna pe dezinfectant decât dacă vine controlul, să vadă că avem. Şi să nu mai cereţi, că nu mai am de unde să vă dau», ni s-a spus”.

    Strategia de a apărea în fața DSP Dolj cu toate normele de siguranță la zi pare să fi funcționat: „DSP ne vizitează de două ori pe săptămână și n-au găsit nicio neregulă”, afirmă directorul Giurcă. În realitate, lipsa achizițiilor de materiale de protecţie arată că situația de criză putea fi cu greu evitată.

    Directorul Giurcă nu are timp și nici intenția să procure echipamente de protecție, pentru că e ocupat cu campania electorală. De exemplu, să-i încoloneze pe angați și să împartă prin oraș materiale de promovare pentru Lia Olguța Vasilescu. Sunt aceiași oameni care lucrează într-un focar Covid, dar care merg pe străzile Craiovei să împartă, la grămadă, integrame cu Olguța și oleacă de Covid.

    Dar Covidul poate circula și invers: angajații să-l ia din oraș și să-l ducă la azil, să-i termine pe bătrâni.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Până și lui Codrin Ștefănescu îi e jenă de PSD! Zurbagiul dă cu pietre în troaca din care a mâncat

  • Olguța reproșează Guvernului PNL că n-a eliminat pensiile speciale… pe care PSD le apără cu dinții, în Parlament și la CCR!

    Deputata Lia Olguța Vasilescu (PSD) continuă seria propagandei mincinoase, acuzând Guvernul PNL că este vinovat pentru că nu a eliminat pensiile speciale. În realitate, marele promotor și apărător al pensiilor nesimțite este chiar PSD, inclusiv cu votul deputatei L. O. Vasilescu!

    Recurgând la populism și minciună, Lia Olguța Vasilescu atacă guvernul liberal, acuzându-l pe acesta că „nu a eliminat pensiile speciale”. Deputata omite să spună că eliminarea pensiilor speciale a fost blocată, de fapt, de către două instituții controlate de PSD: Parlamentul României și Curtea Constituțională a României (CCR).

    În Parlament, PSD a respins legi bine făcute pentru eliminarea pensiilor speciale și a votat, de ochii lumii, doar legi șubrede, ușor de respins de către CCR.

    La Curtea Constituțională, PSD are control total, niciun vot nu se abate de la voința partidului.

    În postarea sa, Lia Olguța Vasilescu îl atacă și pe Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, pentru creșterea „cu doar 14%” a pensiilor. O creștere care, de fapt, nu are egal în Europa anului 2020!

    Postarea Liei Olguța Vasilescu

    • „Să-i desenăm lui Cîțu… care tocmai s-a trezit vorbind că 14%ă creștere la pensii e filă de istorie… Nici nu s-a mai pomenit așa ceva până la el, cică…
    • Pensia minimă a crescut în 3 ani de guvernare PSD cu 76%!
    • Pensia publică a crescut în 3 ani de guvernare PSD cu 60%! Prin creșterea punctului de pensie de la 871 de lei până la 1.265 de lei și eliminarea unor impozite: contribuția pentru sănătate a fost eliminată din toate pensiile, impozitul la pensiile sub 2000 de lei a fost eliminat, impozitul la pensiile peste 2000 de lei a scăzut de la 16% la 10%!
    • În primul an de guvernare PSD, pensiile au crescut cu 25%! 14 e mai mare ca 25? La matematica lui Cîțu poate… Noi am învățat însă altă matematică…
    • Minciuna zilei este însă aceea că anul acesta au crescut pensiile! Pensiile publice sigur nu! Pensiile speciale? Posibil! Noi am plafonat în 2017 pensiile speciale și în 3 ani de guvernare PSD nu au mai crescut deloc.
    • Ce a făcut onor Guvernul PNL, care se bătea cu pumnii în piept că va elimina pensiile speciale? Nu le-a eliminat. În schimb, a cerut Parlamentului abrogarea ordonanței noastre care le plafona… Culmea e că, după minciunile debitate de Cîțu la televizor, au ieșit toți recitatorii de succes de la PNL să le susțină și să ne spună cât de tare e Cîțu, care i-a fericit azi pe pensionari cu o creștere istorică și care nu s-a mai făcut nicăieri în galaxie!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Teodorovici: „Depun plângere penală! Ciolacu e infractor, face acțiuni mafiote. Parchetul poate cere radierea PSD”

    * Până și lui Codrin Ștefănescu îi e jenă de PSD! Zurbagiul dă cu pietre în troaca din care a mâncat

  • Olguța conspiraționista: „Covidul nu există. Iohannis se folosește de acest pretext pentru a anula alegerile locale”

    Deputata Lia Olguța Vasilescu (PSD, ex-PRM) emite aberații colosale. Ea spune că noul coronavirus nu există și că acesta este doar un pretext pentru Klaus Iohannis de a anula alegerile locale, deoarece îi este teamă că PNL le va pierde.

    Fost ministru al Muncii în guvernarea PSD, Lia Olguța Vasilescu a declarat de curând că virusul nu există, pandemia fiind fosită de președintele Klaus Iohannis ca motiv pentru a anula alegerile locale. Aflată în turneu prin țară, alături de soțul său, europarlamentarul Claudiu Manda (PSD și el), ea a spus că președintelui Klaus Iohannis îi este teamă că PNL ar putea pierde alegerile și de aceea încearcă să le anuleze.

    Conform unui articol publicat de Jurnaldecraiova.ro, fosta PRM-istă se afla într-un turneu prin comunele doljene în compania lui Claudiu Manda și a lui Ion Prioteasa (președintele Consiliului Județean Dolj din anul 2004 până în prezent). La o întâlnire cu susținătorii PSD dintr-una din aceste comune, ea s-a arătat convinsă că virusul nu există și că „de fapt, Iohannis se folosește de acest pretext pentru a anula alegerile locale, deoarece îi este frică să nu piardă PNL-ul”.

    Nu este deloc surprinzătoare această poziționare a Olguței Vasilescu, fosta mână dreaptă a condamnatului Liviu Dragnea. După ce și-a făcut ucenicia în Partidul România Mare al lui Corneliu Vadim Tudor, ea s-a înscris în PSD și a devenit unul dintre personajele cele mai mizerabile dale acestuia. A fost o susținătoare necondiționată a lui Liviu Dragnea și a aliatului acestuia, Călin Popescu Tăriceanu, în atacul sălbatic împotriva statului român, cu țintă prioritară justiția.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ruptură pe falia PRM-istă din PSD. Codrin către Olguța: „Gata, drumurile noastre s-au despărțit! Asta e, să mergi cu Ciolacu!”

    Ruptură între două trompete gălăgioase ale PSD: zurbagiul Codrin Ștefănescu și otrava Lia Olguța Vasilescu. Doi politicieni nefrecventabili, crescuți la „școala de psihiatrie politică” a lui Corneliu Vadim Tudor: Partidul România Mare (PRM).

    Cel care a dat semnalul despărțirii drumurilor a fost Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD pe vremea domniei lui Dragnea.

    Furios că „tovarășa sa de drum”, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că-l susține pe interimarul Marcel Ciolacu pentru șefia PSD, Ștefănescu spune că nu mai are ce vorbi cu „trădătoarea”. Anunțul a fost făcut într-un interviu acordat lui Cristoiu, pe YouTube.

    „Lia Olguța Vasilescu a anunțat că-l susține pe Ciolacu. Gata, drumurile noastre s-au despărțit! Asta este… asta este… foarte bine, să mergi cu Ciolacu!”, s-a precipitat Codrin Ștefănescu.

    Acesta îl îndeamnă pe Eugen Orlando Teodorovici să candideze pentru funcția de președinte al PSD, pentru a scoate partidul din mâinile lui Marcel Ciolacu, care „lucrează pentru «statul paralel»”.

    Ciolacu a anunțat că va candida la Congresul PSD pentru a obține șefia partidului, în fruntea unei echipe din care va face parte și Lia Olguța Vasilescu.

    „Îmi doresc în echipă atât pe Gabriela Firea, cât și pe Sorin Grindeanu și Lia Olguța Vasilescu. Nu am niciun fel de problemă. Doamna Firea a anunțat că își dorește, doamna Olguța Vasilescu de asemenea”, a declarat Ciolacu la Antena 3.

    Delir de mitoman: „Eu am murit atunci, pe 21. De Paște și de Crăciun, noi ne depunem lumânari la propriul nostru mormânt”

    În același interviu acordat lui Ion Cristoiu (care i-a ascultat toate aberațiile fără a-l contrazice măcar o singură dată), Codrin Ștefănescu a avut și reprize de delir din sfera mitomaniei. El continuă să se prezinte ca fiind un mare revoluționar, care a înfruntat gloanțele dictaturii ceaușiste pe 21 decembrie 1989, la „baricada de la Inter”.

    Evident, fabulează. Dar cum fabulează! Susține că e „mort” și că aprinde lumânări, de două ori pe an, la „propriul mormânt”!

    „Eu am fost pe baricade, am văzut moartea cu ochii acum 31 de ani, aici, la Intercontinental. Eu am murit atunci, pe 21 noaptea. Gata, deja am mormântul făcut! Noi, cei care am supraviețuit, ne depunem la fiecare Paște și Crăciun câte o lumânare la propriul nostru mormânt. Noi eram morți de atunci, nu credeam că mai scăpăm la a patra rafală…”, a delirat Ștefănescu, reușind să se impresioneze pe el însuși.

    Codrin Ștefănescu face parte din armata de profitori ai Revoluției, care s-au îmbogățit prin impostură, punându-și în piept certificatul de revoluționar. Certificat dobândit prin celebrele „fabrici de revoluționari”, cum a fost cea condusă de escrocul Dorin Lazăr Maior (fost deputat PSD, acum pușcăriaș), prietenul lui Codrin Ștefănescu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * PSD a trimis un polițist-pușcăriaș să susțină agresiunea asupra lui Nicușor Dan! Soția sa e tot polițistă, angajată la Firea

    * În plină pandemie, Daniel Florea (PSD), primarul Sectorului 5, a dat unei firme turcești cu sediul la Moscova un contract de 185 de milioane de euro pentru îngrijirea spațiilor verzi

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

    * Putea fi doar măturător, dar PSD l-a pus șef la ADP Sectorul 4. Marian Goleac, aghiotantul primarului Băluță, și-a falsificat diplomele de Bac și de facultate. DNA l-a trimis în judecată

  • Olguța îl amenință pe Nicușor Dan cu noi represalii. Limbaj golănesc: „Băiețaș, ai uitat? O să-ți mai amintești din când în când…”

    PSD își trimite toxinele la înaintare. „Otrava de la Craiova”, Lia Olguța Vasilescu, îl amenință cu noi perturbări pe Nicușor Dan, cel agresat deja de două ori de subalternii „Scorpiei din Voluntari”, Gabriela Firea.

    Recunoscută pentru vulgaritatea ei, deputata Lia Olguța Vasilescu i se adresează deputatului Nicușor Dan golănește, cu „băiețaș”. Formulă cu atât mai caraghioasă, cu cât candidatul PNL+USR este mai vârstnic cu 5 ani decât ea: Nicușor Dan are 50 de ani, iar „Volguța” 45 de ani!

    PSD-iștii Gabrielei Firea au perturbat două conferințe de presă ale lui Nicușor Dan, organizate în aer liber. Pe 5 iunie s-a dat în stambă smardoiul Aurelian Bădulescu (viceprimarul Capitalei), pe 18 iunie au fost trimise mai multe utilaje de salubritate ale Primăriei Sectorului 5, să claxoneze tot timpul pentru a-l împiedica pe candidatul Opoziției anti-PSD să-și țină discursul.

    Mesajul golănesc al Liei Olguța Vasilescu

    • „Nicușor Dan plânge de mama focului pe la TV că se comportă și alții cu el cum se comporta USR cu ai noștri pe vremea când era el președinte acolo.
    • «Cer bun-simț de la viceprimarul Capitalei. Ar trebui să-și exprime punctul de vedere fără să deranjeze”. 😂😂😂
    • Băiețaș, e o vorbă în popor: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face! Mai ții minte când stăteai atârnat de tribuna Parlamentului cu pancarta de gât și nu-i lăsai pe deputații PSD să vorbească? Sau cum mergeai peste ei în conferințe de presă? Ai uitat? O să-ți mai amintești din când în când… Și o să simți ce simțeau și ăia pe care îi atacai cu haita ta….
    • Apropo! Ieri, un parlamentar USR cerea de la tribună să i se adreseze ceilalți cu respect. Altul care ne băga telefonul în ochi și punea muzică la maxim la boxe, în comisiile parlamentare, cât să nu se poata lucra… Nici măcar nu-l jignise cineva!
    • După ce au făcut pe revoluționarii din popor, acum s-au descoperit brusc de viță nobila și pretind să li te adresezi ca la boieri… Poate vă luați și o cămașă pe voi și puneți o cravată la ea, dacă tot veniți să vorbiți în Parlament și mai pretindeți și respect!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * PSD a trimis un polițist-pușcăriaș să susțină agresiunea asupra lui Nicușor Dan! Soția sa e tot polițistă, angajată la Firea

    * În plină pandemie, Daniel Florea (PSD), primarul Sectorului 5, a dat unei firme turcești cu sediul la Moscova un contract de 185 de milioane de euro pentru îngrijirea spațiilor verzi

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

    * Putea fi doar măturător, dar PSD l-a pus șef la ADP Sectorul 4. Marian Goleac, aghiotantul primarului Băluță, și-a falsificat diplomele de Bac și de facultate. DNA l-a trimis în judecată