E o muncă ingrată să aduni în câteva cuvinte viața unui mare luptător pentru cauza reîntregirii neamului românesc și readucerii Acasă a Basarabiei natale.
Până mai ieri, Alexandru Moșanu acoperea, în singurătatea lui necunoscută multora, un front larg, lăsând impresia dușmanilor și mancurților că în spatele profesorului, împovărat de ani și de boli, se află o armată întreagă de combatanți și mai toate instituțiile științifice ale Academiei.
La repere biografice, consemnez foarte sumar că Alexandru Moșanu s-a născut în România, pe 19 iulie 1932, pe malul Prutului, în pitorescul sat Braniște din județul Bălți, și ne-a părăsit pe 7 decembrie 2017, la Chișinău.
Titlurile de profesor universitar și doctor habilitat în științe istorice le-a obținut prin studii muncite și chinuite, fiindcă ghilotina cenzurii nu cruța adevărul și spiritele oneste.
A devenit membru de onoare al Academiei Române în anul 1993 și a deținut funcția de primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova în perioada 3 septembrie 1990 – 2 februarie 1993.
KGB și serviciile secrete rusești, prin lichelele locale, au încercat de nenumărate ori să-l compromită și să-i ticluiască o altă biografie decât cea reală. Însă, dincolo de falsurile împrăștiate de stafiile sovietice, viață trăită de Alexandru Moșanu ar putea servi ca un model pentru orice politician care vrea să-și servească Neamul și Țara.
L-am cunoscut îndeaproape în anii de renaștere națională și am rămas legați sufletește până la dangătul dureros de despărțire. Îl consideram un Iorga al Basarabiei prin spiritul său inconfundabil față de adevăr și dreptate, prin școala ascunsă, întreținută individual în anii de ocupație ruso-sovietică, oferind lecții interzise, care au orientat mai mulți tineri învățăcei spre istoria națională, nu spre coada de păun a falsurilor imperiale.
Ca nimeni altul dintre savanți, Alexandru Moșanu a întruchipat în anii de teroare ideologică și de muțenie colectivă, vocea onestă, aproape singulară, a științei istorice. El a îndrăznit să scrie printre rânduri o altă istorie decât cea oficială și a evitat, până aproape la refuz total, să plătească birul obligatoriu impus de cenzura comunistă. A căutat, contrar tuturor interdicțiilor draconice, să strecoare adevărul interzis discipolilor săi, pe care-i creștea și-i pregătea pentru vremuri mai bune, când puterea monstrului de la Kremlin va slăbi, iar pofta de libertate va cuprinde popoarele înrobite și lipsite de orice drepturi umane și naționale.
Biografia spirituală și evoluția lui Alexandru Moșanu ilustrează cât se poate de clar frământările și chinurile sufletești prin care a trecut veritabilul intelectual basarabean – cel conștient de apartenența sa la un popor despărțit de străini, cel responsabil de misiunea ce-i revine de a descoperi adevărul istoric și de a-l transmite pe diferite căi fraților de sânge, ca modalitate de rezistență și de supraviețuire împotriva rusificării și dispariției totale de pe harta etnică.
Recunoaștem cu durere că nici după trei decenii de pretinsă „independență”, libertatea și democrația aduse cu mari sacrificii pe pământul Moldovei de către românimea locală nu au demolat practicile odioase ale bolșevicilor de a compromite eroii și personalitățile de vază ale popoarelor cotropite.
Ca pe vremuri, și astăzi se tace voit despre curajul rar de tot al intelectualului basarabean care, în mare singurătate, în perioada de ocupație ruso-sovietică, a riscat pe cont propriu și s-a împotrivit sub o formă sau alta de a nu accepta compromisul împotriva părinților și a neamului său. Intelectualul rarisim care a renunțat să devină, pentru 30 de arginți și un titlu academic, unealtă împotriva propriului popor. Intelectualul demn, care a refuzat să primească un apartament hrușciovist contra serviciului de a scrie poeme și a elogia ocupanții, de a proslăvi Rusia și a denigra România, de a incendia bisericile strămoșești și arhivele cu vechi documente și hrisoave domnești.
Oricât a dorit KGB-ul, înainte de a se prăbuși imperiul răului, oricâte eforturi au făcut lucinschiștii și roșchiștii înainte și după Independență ca să-i arunce pe toți intelectualii în cazanul comun, etichetându-i de-a valma securiști, turnători și colaboraționiști, au existat totuși intelectuali – e adevărat, foarte puțini – care n-au pupat mâna ocupanților ruși, refuzând să-și falsifice istoria, originea, identitatea românească, limba și Țara-Mamă, România.
Cercetătorul științific și profesorul universitar Alexandru Moșanu a făcut parte din acea foarte rară specie de intelectuali basarabeni care nu s-au gudurat și n-au cerșit favoruri pe la curțile stăpânilor roșii. Dimpotrivă, cei care împărțeau posturile și titlurile, văzându-l cu mult har și iubire de carte, i-au deschis ușile spre puterea comunistă. Orice s-ar spune, dar nomenclatura avea nevoie nu numai de lingăi și trădători, ci și de oameni deștepți.
Spre cinstea lui, Alexandru Moșanu nu s-a lăsat ispitit de darurile otrăvite ale străinilor și a găsit în sine tărie să le refuze diplomatic. Un refuz care l-a costat scump, dar care i-a pecetluit destinul. Destin de Om al Adevărului, destin de luptător pentru cauza românească din Basarabia.
Se mai cere de adăugat că, de-a lungul vieții sale, cele mai umilitoare și cumplite persecuții suportate de Alexandru Moșanu lau fost pentru că refuza să-și ascundă originea românească și recunoștea că Basarabia aparține genetic și istoric de România, iar moldovenii sunt români de la începutul începuturilor și, mai de vreme sau mai târziu, vor reveni la Patria-Mamă.
Declanșarea Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională i-a umplut viața de speranță și încredere, l-a adus în primele rânduri ale luptătorilor pentru dreptate, libertate și demolarea frontierei artificiale de pe Prut.
Intrase în Parlament nu să scrie istorie, ci să făurească istorie.
Când îl întâlneam înainte de a urca la tribună pentru a vorbi poporului deșteptat, în ochii lui – înlăcrimați de bucurie – vedeam harta României întregite. Ca președinte al Parlamentului, în fața deputaților interfrontiști și agrarieni, se stăpânea cu greu să-și ascundă sentimentele românești și dorința uriașă de a se reîntoarce Acasă, în Țara în care s-a născut în anul 1932. Se chinuia să-i convingă, să-i educe, să le explice că moartea Uniunii Sovietice e un început de libertate pentru toți, nu un sfârșit.
Apoi, înțelegea că are în față o adunătură de sclavi cu mandate de deputat și își întrerupea lecția. Probabil, îl apuca jalea văzându-i atât de mici în afara stăpânului lor de la Kremlin și se mira, în sinea sa, ce gângănii de doi bani ne-au dezmembrat Țara și ne împiedică s-o reîntregim.
Când a venit ora astrală a desprinderii Basarabiei de imperiul răului, Alexandru Moșanu a convins un Parlament și o națiune întreagă că a fost și a rămas un Om al Adevărului. În Declarația de Independență, care-i aparține ca viziune și spirit, a adus în prim-plan adevărul istoric despre dezmembrarea Moldovei la 1775 și 1812, reparația acestor mari nedreptăți „prin voința liber exprimată a populației Basarabiei și Bucovinei” la 1918.
Apoi a demonstrat că Uniunea Sovietică, contrar dreptului internaţional, la 28 iunie 1940 a ocupat o parte din România – Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa –, că Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale sunt nule, iar românii moldoveni au toate drepturile, fără niciun amestec din afară, să revină „în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”. Istoria acelor clipe înălţătoare îi spulberau suferinţele din trecut şi îi dădeau dimensiunile adevărate ale unui lider naţional.
La 27 august 1991, când a apărut în faţa a sute de mii de oameni liberi din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chișinău, îşi împlinea destinul de luptător, spunându-le:
”Fraţi şi surori! A venit ziua cea mare când putem rupe hotărât și definitiv lanțurile robiei coloniale. Timp îndelungat am stat sub călcâiul țarilor și al satrapilor bolșevici, staliniști și neo-staliniști. Sabia călăilor sovietici a atârnat în permanență deasupra capetelor noastre. Am fost înjosiți, umiliți, huiduiți, s-a lovit în sufletele, în istoria, în cultura noastră. Cei mai buni și mai harnici fii ai moldovenilor de la răsărit de Prut și-au pierdut viața prin închisori și lagăre de concentrare, au fost exterminați prin foamete. Lupta înaintașilor noștri pentru scuturarea jugului colonial s-a soldat cu succes pe o perioadă de vreme scurtă, o singură dată, în 1918. Iar în 1940 am fost din nou împinși în imperiu. Greu ne-a fost, dar în ciuda tuturor vicisitudinilor, opreliștilor, în noi a rămas nestinsă scânteia spiritului românesc”.
Prin oameni ca Alexandru Moşanu, românimea de la Est de Prut şi-a dus crucea cu demnitate, a supravieţuit tiraniei şi a spus lumii adevărul despre identitatea şi Ţara noastră. Prin tot ce a simţit şi a trăit, prin tot ce a făcut, Alexandru Moşanu va întruchipa de-a pururi sufletul neînvins al Basarabiei româneşti şi aspiraţiile ei de a reveni Acasă. Alexandru Moşanu şi-a scris Testamentul o viaţă întreagă, rezumându-l la două cuvinte magice: România întreagă!
P. S. Lepădătura de dodon, sluga Moscovei, a refuzat în 7 decembrie 2017 să decreteze Zi de doliu național. Actualul Parlament, cu o majoritate de 63 de voturi, poate șterge pata de rușine lăsată de mancurți pe obrazul legislativului, care a sfidat să comemoreze oficial dispariția primului președinte al Parlamentului R. Moldova. Ar fi mai mult decât necesar, după șase ani de la călătoria în ceruri, să fie înveșnicită memoria ilustrului luptător pentru cauza națională și adevăr, fiind înălțat bustul primului președinte Alexandru Moșanu în fața clădirii Parlamentului. Ar fi un semn clar că în R. Moldova se schimbă nu numai cei de la putere, dar și mentalitatea lor.
