ziaristii.com

Categorie: Mărturisiri

  • INTERVIU. Daniel Funeriu: „Ponta e cel mai toxic personaj pentru România de azi. «Epoca Ponta» ne-a distrus mai rău decât «epoca Dragnea»”

    Daniel Funeriu, fost ministru al Educației în Guvernul Boc, declară, într-un interviu acordat site-ului Ziaristii.com, că guvernarea lui „dottore” Ponta a fost mai dezastruoasă chiar și decât „epoca Dragnea”. „Ponta a săpat la temelia marilor sisteme din România: educație, sănătate, justiție”, spune Funeriu.

    Este una dintre cele mai autorizate voci din România pentru a vorbi despre situația catastrofală în care ne-a adus PSD din 2012 încoace.

    N-a absolvit școli virtuale, la fără frecvență sau particulare, fără acreditare, așa cum au făcut-o mulți aleși ai neamului.

    În schimb, și-a croit o carieră remarcabilă în Franța, unde a îndrăznit să „fugă” în cea mai cruntă perioadă a dictaturii comuniste. În 1988, la doar 17 ani!

    Iată cine e Daniel Funeriu, cel care, în mandatul de ministru al Educației, s-a luptat din răsputeri să-i demaște pe toți plagiatorii de talia lui Ponta și să anihileze fabricile de diplome false. 

    Daniel Funeriu – primul timișorean care și-a luat doctoratul cu un laureat al Premiului Nobel, cu summa cum laude

    * Cât timp a fost licean la Colegiul Bănățean din Timișoara, a obținut mai multe premii naționale și internaționale la chimie.

    * În anul 1989, a luat premiul 2 la Olimpiada de Chimie a Franței.

    * A absolvit Universitatea din Strasbourg ca șef de promoție.

    * A fost primul timișorean care și-a luat doctoratul cu un laureat al Premiului Nobel, cu summa cum laude.

    * În 1990, pe propria cheltuială, a dus în Franța timișoreni răniți în timpul Revoluției din 1989. „În loc să-și piardă picioarele, au fost vindecați. Și n-aveam decât 19 ani, nu eram bogat”, mărturisește Funeriu.

    * Se trage dintr-o familie de intelectuali; părinții săi au studiat Literele la Universitatea din Timișoara.

    Dușman declarat al plagiatelor din doctoratele politicienilor

    * „Am curăţat, din postura de ministru, cu preţul distrugerii mele mediatice, crusta de impostură reprezentată de frauda la Bacalaureat şi plagiatele din doctoratele politicienilor”.

    * „Sunt, probabil, singurul timişorean care are o lege, lăudată de Comisia Europeană, care îmi poartă numele”.

    * „Sunt unul dintre timişorenii care au publicat articole ştiinţifice în marile jurnale ale lumii”.

    * „Am adus României cea mai mare realizare ştiinţifică din istoria ei: laserul de la Măgurele”.

    * „Am semnat din postura de ministru construcţia a patru institute de cercetare în Timişoara, precum şi alocări substanţiale prin care Universitatea Politehnica Timișoara a reuşit să finalizeze şantierul bibliotecii”.

    * „Am adus onoare Timişoarei şi României şi când am lucrat în mari universităţi din Franţa, şi în SUA, şi în Japonia sau Germania”.

    „Nu-i putem împiedica pe cei care au comis un furt intelectual să fie aleși primari sau deputați, dar putem să-i împiedicăm să fie miniștri sau premieri”

    Reporter: Domnule ministru, cum vi se pare faptul că Victor Ponta poate candida fără probleme la alegerile prezidențiale din anul 2024, deși e un plagiator dovedit cu acte? E normal să fie așa? Cum ne poate reprezenta în fața lumii întregi un astfel de „președinte”? 

    Daniel Funeriu: Candidatura e un drept fundamental, care e restrâns pe perioadă limitată doar în cazul condamnărilor penale. Ponta e cel mai toxic personaj politic în viață din România. Problema nu e candidatura lui, ci faptul că unii oameni l-ar mai vota. Se pare că oamenii nu au înțeles încă un aspect: că votând proști, ai parte de decizii proaste.

    – N-ar trebui să se dea o lege care să nu mai permită unor asemenea persoane să ocupe funcții înalte în aparatul de stat sau să candideze pentru orice post plătit din banii contribuabililor? 

    – Nu se poate restrânge dreptul de a candida, pentru că e un drept constituțional. Se poate însă restrânge dreptul de a fi numit. Altfel spus, nu-i putem împiedica pe cei care au comis un furt intelectual să fie aleși primari sau deputați, dar putem să-i împiedicăm să fie miniștri sau premieri.

    – În peisajul politic românesc există foarte mulți demnitari care nu sunt certați doar cu legea, ci și cu bunele maniere, cu partea comportamentală. Deși sunt senatori sau deputați, înjură ca la ușa cortului, folosesc tot felul de cuvinte, expresii triviale, cu vădite conotații sexuale la adresa unor colege din Opoziție. I-aș da ca exemple negative pe Manda, Brăiloiu, Șerban Nicolae, Bacalbașa, Bădulescu. Frazele lor sunt greu de reprodus. Cât de mult ne afectează ca imagine, pe plan intern și extern, și ce-i de făcut cu ei? 

    – Problema nu e atât de imagine, ci de ceea ce fac în exercițiul demnității publice. Când ești demnitar, ești demnitar și când te speli pe dinți. Disprețuiesc un astfel de comportament atunci când ești demnitar al statului, pentru că ceea ce faci este și în numele statului.

    „Am spus-o de multe ori, dar colegii de Guvern râdeau: principala problemă a României este că trăim într-un vid axiologic. Valorile sunt total răsturnate, proștii îi conduc pe cei deștepți. Doi responsabili pentru acest lucru: Iliescu și pupila sa Andronescu”

    – De-a lungul timpului, România a avut premieri ca Barbu Catargiu, Mihail Kogâlniceanu, Dimitrie Ghica, Ion C. Brătianu, Dimitrie A. Sturdza, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Petre Carp, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, personaje tobă de carte și titani ai culturii. De ce și cum am ajuns în secolul XXI, ca țară membră a Uniunii Europene, la un premier precum Viorica Dăncilă, cu ambele trepte de liceu picate și cu „dezastrele ei produse de calamități”? 

    – Am spus-o de multe ori, dar colegii de Guvern râdeau: principala problemă a României este că trăim într-un vid axiologic. Valorile sunt total răsturnate, proștii îi conduc pe cei deștepți. Doi responsabili pentru acest lucru: Iliescu și pupila sa Andronescu. Ați văzut de ce rezistență m-am izbit când am stabilit ierarhii corecte la examene, ierarhii corecte la clasificarea universităților și atunci când am început cruciada anti-plagiat. Ulterior, pe Emilia Șercan au amenințat-o cu moartea. Într-un sistem cu fundul în sus, să nu ne mire că cei mai proști și ticăloși ne conduc.

    Ecaterina Andronescu – Ion Iliescu

    – Pe vreme de pandemie, parlamentari de la toate partidele au fost preocupați de proiecte precum scoaterea din pușcărie a infractorilor cu pedepse de până-n 7 ani sau de adoptarea unei legi a Ținutului Secuiesc. Culmea, inițiatoarea primului proiect a fost Alina Gorghiu, de la PNL. Ulterior, premierul Orban a criticat-o în termeni duri, iar Dan Barna a spus că votul dat de USR-iști a fost o eroare. Dumneavoastră ce părere aveți, în contextul în care, în 2017-2019, românii au protestat masiv tocmai împotriva acestor tentative de modificare a legilor justiției, iar PNL-iștii și USR-iștii erau alături pe manifestanți? Aceste năravuri erau specifice celor din PSD și fostului lor conducător, Liviu Dragnea. 

    – Nu sunt expert în justiție, deci nu mă pronunț. Sunt adeptul unor legi dure. Nu poți avea sisteme organizate dacă ai un control laxist. În schimb, vreau să fiți conștient că indiferent de legi, tot oamenii sunt responsabili cu aplicarea lor. În general, nu de legi, chiar bune, duce lipsă România, ci de oameni de calitate care să le aplice corect. Vi se pare normal, de exemplu, ca Horia Georgescu să stea 4 luni în arest preventiv, să i se impute un prejudiciu de 70 de milioane de euro, iar după patru ani să fie achitat pentru că… fapta nu există? Lui cine îi dă viața înapoi? Vedeți dumneavoastră, sigur că vrem anticorupție, am fost unul dintre cei mai aprigi luptători pentru asta, dar trebuie să aplicăm corect legea.

    „Dacă PNL și USR se mobilizează exemplar pentru Nicușor Dan, Firea va pierde. Îl știu pe Nicușor Dan de la 15 ani, el era la lotul de matematică, eu la cel de chimie. E un om remarcabil și sigur va fi un bun primar”

    – Gabriela Firea a intrat în Uniunea Scriitorilor din România pe baza publicării unui volum de versuri, apărut în 2001. În următorul an, era deja membră și premiată pentru acea carte, în care se autocaracterizează „zărpălatică”, „zăpăcitoare”. I-ați citit volumul „O altă lume”? Merita să fie membră a USR?

    – Glumiți, nu? Doar nu credeți că am căzut atât de jos încât să o citesc pe Firea!

    – Ce șanse are Firea să obțină un nou mandat la Primăria Capitalei, mai ales după ce și-a trimis oamenii să boicoteze conferințele de presă ale lui Nicușor Dan? Prima oară a recurs la Bădulescu și la dulap. A doua oară – la șoferii de pe mașinile de salubritate care l-au claxonat preț de o oră pe Nicușor Dan, păziți de un polițist penal cu cazierul gros. Unde ați încadra aceste fapte? 

    – Dacă PNL și USR se mobilizează exemplar pentru Nicușor Dan, Firea va pierde. Îl știu pe Nicușor Dan de la 15 ani, el era la lotul național de matematică, eu la cel de chimie. E un om remarcabil și sigur va fi un bun primar. Dar pentru a ajunge acolo are nevoie și de un consiliu local favorabil, iar asta e perfect realizabil dacă PNL și USR se mobilizează bine. Am fost surprins de ostilitatea USR-PLUS București față de ideea candidaturilor comune.

    – PSD rămâne un partid periculos, așa cum anunța președintele Iohannis, sau se va autodistruge din cauza personajelor dubioase care-l populează?

    – Rețineți: România nu se va reforma radical dacă PSD nu se reformează. PSD e foarte adânc înfipt în structurile statului nostru, cu mii de rădăcini. Îți trebuie 4 ani numai ca să extragi din pozițiile de decizie conservele PSD-iste care își fac plinul cu bani când sunt la putere, iar când sunt în opoziție ronțăie ce au acumulat și, când se plictisesc, mai aruncă o fumigenă… PSD va rămâne mulți ani de acum înainte o forță.

    „Din 2012, PSD a guvernat non-stop. Nu a făcut nimic, pentru că liderii PSD nu s-au înțeles la șpăgi cu mafioții lui Ghiță, cu care însă mâncau pop-corn la baschet. Acum, nu au rușine să învinuiască un ministru în funcție de câteva luni?” 

    – Cum credeți că se vor desfășura alegerile legislative din acest an? Se va prăbuși PSD de-a binelea, așa cum s-a întâmplat la europarlamentare și prezidențiale?

    – Nu. Cred că, din păcate, va fi foarte greu să se facă o majoritate fără PSD. Prognozez un PSD peste 25%. Probabil pe la 30%.

    – Lunile trecute, Viorica Dăncilă o lua la rost pe Monica Anisie, ministrul Educației, pentru „incapacitatea ei de a gestiona desfășurarea cursurilor online”. Problema e următoarea: cum să poți miza pe acest tip de lecții dacă în România sunt peste 250.000 de copii care n-au acces la niciun fel de tehnologie? În al doilea rând, mulți profesori își cumpără pe banii lor coli și cartușe pentru imprimantă, n-au nici măcar un calculator personal la școală. PSD a guvernat țara în ultimii 7 ani. A avut acces la fonduri europene. Cu toate astea, nu s-a întâmplat nimic. Și stocurile de echipamente medicale au fost pe zero. De ce învățământul e tot timpul considerat prioritate națională, dar în realitate e tratat ca ultima roată de la căruță?

    – Să clarificăm povestea cu învățământul online: în 2011 am introdus în lege că statul trebuie să facă o bibliotecă școlară virtuală. Începusem să lucrăm la ea. Din 2012, PSD a guvernat non-stop. Nu a făcut nimic, pentru că liderii PSD nu s-au înțeles la șpăgi cu mafioții lui Ghiță, cu care însă mâncau pop-corn la baschet. Acum, nu au rușine să învinuiască un ministru în funcție de câteva luni?

    – Cât de mult ne-a distrus „epoca Dragnea”?

    – Mai puțin decât „epoca Ponta”. Ponta a săpat la temelia marilor sisteme din România: educație, sănătate, justiție. El e cel care a șubrezit tot ceea ce a fost făcut bun de Guvernul Boc. Dragnea nu a făcut decât să culeagă de pe jos cărămizile căzute din cauza loviturilor de baros date de Ponta. Rețineți: Ponta e cel mai toxic personaj pentru România de azi.

    Victor Ponta – Liviu Dragnea

    „Ponta e cel care a șubrezit tot ceea ce a fost făcut bun de Guvernul Boc. Dragnea nu a făcut decât să culeagă de pe jos cărămizile căzute din cauza loviturilor de baros date de Ponta. Rețineți: Ponta e cel mai toxic personaj pentru România de azi” – Daniel Funeriu, chimist, fost ministru al Educației în Guvernul Boc

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

  • INTERVIU. Dr. Ovidiu Bojor: „Sper că se va găsi un vaccin împotriva «Ciumei Roșii» și a urmașilor ei, care suprimă de peste 70 de ani dezvoltarea științifică, morală și religioasă a omenirii”

    Celebrul fitoterapeut român Ovidiu Bojor (95 de ani), trecut prin vremurile apocaliptice ale celui de-al Doilea Război Mondial, mărturisește pentru Ziaristii.com că cea mai mare criză a omenirii din 1945 încoace a fost „răsturnarea firească a evoluției omenirii prin instaurarea dictaturii bolșevice”.

    În acest an, pe 1 noiembrie, va împlini 96 de ani. A supraviețuit celui mai mare dezastru din secolul 20: cel de-al Doilea Război Mondial. Consideră însă că dictatura bolșevică a fost una la fel de distructivă ca războiul, surpând evoluția omenirii: de la asasinate fizice la cele morale, spirituale.

    Cheia longevității doctorului Bojor sale nu stă neapărat într-o alimentație deosebită, ci în „cunoașterea și respectarea legilor naturii, coordonate de Creator – iubire, încredere, optimism și cumpătare în toate”.

    În calitatea sa de doctor farmacist și de membru de onoare al Academiei de Științe Medicale, Ovidiu Bojor ne atrage atenția asupra unui aspect fundamental, aflat în strânsă legătură cu alimentația noastră de zi cu zi: „Renunțați la industria alimentară, care, la fel ca majoritatea medicamentelor de sinteză, e cauza celor mai multe boli! O alimentație simplă, tradițională, cât mai puțin procesată chimic, termic sau cu microunde, este favorabilă sănătății. Consultați nutriționiști avizați!”.

    „Cea mai mare criză, după Al Doilea Război Mondial, a fost răsturnarea firească a evoluției omenirii, prin instaurarea dictaturii bolșevice. Omenirea s-a dezvoltat nu prin gloată, ci prin «vârfuri»!” 

    Reporter: Domnule doctor, cu ce ați putea asemui perioada grea pe care o traversăm în prezent, când ne luptăm pe viață și pe moarte cu teribilul Covid-19?

    Ovidiu Bojor: De-a lungul existenței ei, omenirea a trecut prin perioade mult mai grele decât Covid-19, cu care ne confruntăm în prezent. Mă refer la erele geologice, în speță la epoca glaciară, la care am rezistat la fel ca și alte specii de plante și animale; la activitățile vulcanice, la cutremure, la potopuri, la asteroizi, până la ciuma lui Caragea, tifosul exantematic, la gripa spaniolă și până la „Ciuma Roșie”, care a retrogradat noțiunea de homo sapiens timp de peste 70 de ani sub aspect moral, etic, religios, științific etc. Dintre numeroasele specii care au dispărut, omul, prin extraordinara sa capacitate de adaptare, a supraviețuit, așa cum va supraviețui mai înțelept, mai atent la o viață bazată pe valorile spirituale. Cu alte cuvinte, după această încercare prin care trecem, omul va deveni mai conștient că este format din partea intelectuală, fizică, spirituală și energetică, restabilind echilibrul între elementele componente specifice numai omului înțelept.

    – Oficialii Organizației Națiunilor Unite au declarat că această criză, provocată de coronavirus, este cea mai mare după cel de-al Doilea Război Mondial. Ați prins acele vremuri apocaliptice, dar și altele, cum ar fi instaurarea regimului comunist în România. Care este punctul dumneavoastră de vedere?

    – În opinia mea, cea mai mare criză după Al Doilea Război Mondial a fost răsturnarea firească a evoluției omenirii, prin instaurarea dictaturii bolșevice, uitând că omenirea s-a dezvoltat nu prin gloată, ci prin „vârfuri”! Comunismul nu numai că a împiedicat vârfurile să decidă viitorul nostru, dar a distrus tot ceea ce a fost mai bun, mai drept, mai moral, introducând frica și prăbușirea morală. Cu alte cuvinte, un regim criminal care a comis asasinate fizice și morale. Un holocaust spiritual!

    „Am fabricat antibiotice mai puternice, fiindcă cele din prima generație nu mai aveau efect. De fapt, am creat în corpul nostru un câmp steril pe care s-au dezvoltat virusurile, inclusiv coronavirusul”

    – Din vasta dumneavoastră experiență profesională, dar și de viață, din ce cauză credeți că ne-am pricopsit cu acest virus mortal?

    – Nimic nu este întâmplător. Ne-am pricopsit cu acest virus pentru a ne trezi la realitate. Prea am luat-o razna în absolut toate domeniile: politic, social, spiritual, declarăm război Creatorului și Creației.

    – Există soluții de imunizare naturală a oamenilor împotriva acestor tipuri de maladii deosebit de contagioase? Care ar fi ele?

    – În urmă cu 70 de ani, într-o sesiune de comunicări desfășurată la Institutul de Cercetări la care lucram, am luat poziție împotriva folosirii necontrolate a antibioticelor. Argumentul meu a fost în bună parte filosofic: termenul de „antibiotic” înseamnă l”upta împotriva vieții”. Din moment ce bacteria este rezultatul Creației, ea are drept la existență. Am fost întrebat: „Atunci să ne lăsăm pradă bacteriilor?”. „Nu!”, am răspuns, „să trăim în pace, având drepturi egale. Să stabilim între noi și bacterii o fâșie bine delimitată, pe care nu au voie s-o treacă. Dacă trec granița, avem voie să le distrugem”. Noi ce am făcut? Am fabricat antibiotice mai puternice, fiindcă cele din prima generație nu mai aveau efect. De fapt, am creat în corpul nostru un câmp steril pe care s-au dezvoltat virusurile, inclusiv coronavirusul.

    – Ce trebuie să facem acum?

    – Să înlocuim termenul de antibios cu probios, adică să ne întărim capacitatea organismului cu un stil de viață normal și să apelăm la darurile naturii, numite probiotice.

    „În primul rând, trebuie să fim omnivori. Nu suntem nici erbivori, nici carnivori. Organele noastre digestive sunt adaptate la o alimentație complexă, având ca elemente de bază glucide, lipide și proteine”

    – Ce rol joacă alimentația în combaterea unor virusuri atât de nemiloase precum este SARS-CoV-2? Ce-ar trebui să mâncăm pentru a ne păstra sănătoși și viguroși până la adânci bătrâneți?

    – Desigur că alimentul trebuie să ne fie și medicament, dar și invers. Alimentația este la baza existenței noastre fizice. În primul rând, trebuie să fim omnivori. Nu suntem nici erbivori, nici carnivori. Organele noastre digestive sunt adaptate la o alimentație complexă, având ca elemente de bază glucide, lipide și proteine: toate din regnul vegetal și animal. Renunțați la „moda” alimentației vegane, raw vegan sau alte curente extremiste!

    – O altă recomandare?

    – Renunțați la industria alimentară, care, la fel ca majoritatea medicamentelor de sinteză, e cauza celor mai multe boli! O alimentație simplă, tradițională, cât mai puțin procesată chimic, termic sau cu microunde, este favorabilă sănătății. Și mai e ceva: consultați nutriționiști avizați!

    – Într-o proporție foarte mare, persoanele decedate din pricina Covid-19 au avut comorbidități, printre care s-au numărat diabetul, hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare sau pulmonare. Cum le putem preveni și cum trebuie să ne comportăm dacă suferim de una dintre aceste boli?

    – Este adevărat, cele mai multe persoane decedate din cauza Covid-19 au suferit de alte afecțiuni. În această direcție, pentru a veni în ajutorul celor suferinzi de afecțiuni respiratorii, la data de 26 februarie am lansat lucrarea „Afecțiunile aparatului respirator, tratamente holistice”. Lucrarea are 360 de pagini și conține tipuri de tratamente diferite, concepute de medici din țară, dar și din străinătate – SUA, Franța… Se găsește la toate librăriile. O altă grupă afectată sunt diabeticii. Pentru aceștia, am procesat un nou medicament: INSUVEG FORTE, care se găsește la magazinele tip Plafar și la cele cu produse naturiste.

    „Secretul longevității: cunoașterea și respectarea legilor naturii, coordonate de Creator – iubire, încredere, optimism și cumpătare în toate”

    – De-a lungul carierei, ați scris cărți foarte valoroase în domeniul fitoterapiei. Ce studii pregătiți în momentul de față pentru sănătatea românilor?

    – Pe lângă cărțile de fitoterapie, am scris una intitulată „Plante cu semnificație biblică din Vechiul și Noul Testament, hrană pentru suflet și trup – Iubire, dragoste, sexualitate”. În acest an, va apărea „Compendiul de terapii naturale” la Editura Medicală, lucrare realizată împreună cu profesorul Gheorghe Mencinicopschi și cu Larisa Ionescu-Călinești. Are 800 de pagini. Tot pentru sănătatea românilor, mai lucrez la tratatul „Miracolele plantelor, mit sau adevăr?”.

    – Ce plante miraculoase ne scapă de boli și cum trebuie să le consumăm zilnic?

    – Sunt plante miraculoase, dar pe măsură ce le cunoaștem mai bine, miracolele se destramă și devin adevăruri științifice, documentate chimic, farmacologic și clinic. Unii consideră că pentru fiecare boală există o plantă. Deci, urmașii noștri în acest domeniu mai au zeci de ani de cercetare.

    – Cum vă mențineți o sănătate de fier și la venerabila vârstă de 95 de ani? Ce mâncați? Ce beți? Ce program aveți, în general, în fiecare zi?

    – În acest an, voi împlini 96 de ani. Secretul longevității: cunoașterea și respectarea legilor naturii, coordonate de Creator – iubire, încredere, optimism și cumpătare în toate.

    – Oamenii de știință lucrează de zor la un vaccin împotriva Covid-19. Care ar fi vaccinul oferit de natură pentru a stârpi boala?

    – Cred în vaccinuri. Dacă în prezent sunt în viață, o datorez vaccinărilor făcute preț de 10 ani nu numai în copilărie, dar și la maturitate, când am lucrat în țările afro-asiatice ca expert și consilier pentru dezvoltare al Națiunilor Unite. Am fost ferit de ciumă, holeră, febră galbenă, tetanos etc., în cele peste 30 de țări în care am fost. Sunt sigur că oamenii de știință vor găsi și cel mai potrivit vaccin pentru toate formele de coronavirus. Sper, de asemenea, că se va găsi și un vaccin împotriva „Ciumei Roșii” și a urmașilor ei, care suprimă de peste 70 de ani dezvoltarea științifică, morală, religioasă și spirituală a omenirii.

    „Cred în vaccinuri. Dacă în prezent sunt în viață, o datorez vaccinărilor făcute preț de 10 ani nu numai în copilărie, dar și la maturitate, când am lucrat în țările afro-asiatice ca expert și consilier pentru dezvoltare al Națiunilor Unite. Am fost ferit de ciumă, holeră, febră galbenă, tetanos etc., în cele peste 30 de țări în care am fost” – Ovidiu Bojor, fondator al fitoterapiei moderne în România și membru de onoare al Academiei de Științe Medicale

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Dezvăluirile lui Nicușor Dan despre „dezastrul Firea”, întrerupte de smardoiul Bădulescu, viceprimarul trimis de primăriță să facă scandal

  • INTERVIU. Misterul asasinării lui Ioan Petru Culianu. Ted Anton: „Gelu Voican Voiculescu este singura figură centrală a regimului Iliescu care îl cunoștea pe Culianu”

    Joi, 21 mai, s-au împlinit 29 de ani de la asasinarea profesorului Ioan Petru Culianu, într-o toaletă a Universității din Chicago. Autorii și mobilul crimei au rămas un mister până astăzi. Culianu era un ilustru profesor de Istorie a Religiilor, discipol al lui Mircea Eliade și curajos combatant al regimului pro-sovietic al lui Ion Iliescu de la începutul anilor ’90. A fost doborât de gloanțe la vârsta de 41 de ani.

    Daniel Dorosan, editorul site-ului Liternautica.com, a realizat un interviu cu Ted Anton, profesor universitar la Chicago, cunoscut în România drept autor al volumului „Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu”.

    Cu acordul lui Daniel Dorosan, publicăm integral interviul cu Ted Anton. Titlul și intertitlurile aparțin redacției Ziaristii.com.

    Culianu i-a fost ghid Regelui Mihai în vizita de la Chicago, în 1991. O lună mai târziu a fost asasinat

    Daniel Dorosan: Pentru cititorii din România ai devenit cunoscut mai ales pentru „Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu”, o carte ce a câștigat Premiul Carl Sandburg în 1997. În prezent activezi ca profesor de literatură non-ficțională la Catedra de Engleză a Universității DePaul din Chicago, iar articolele tale au apărut în publicații precum „Lingua Franca”, „Chicago Tribune”, „Chicago Magazine” ori „The Sciences”. Aș dori să ne îndreptăm atenția mai întâi spre cartea care mai suscită interes și acum, cazul Culianu fiind în continuare deschis. Considerat un expert în gnosticism și magie renascentistă, profesor de istoria religiilor, prieten și discipol al lui Mircea Eliade, I. P. Culianu a fost asasinat pe 21 mai 1991, în jurul orei 13, într-un grup sanitar al Universității din Chicago. Numele ucigașului, identitatea celor din spatele acestuia, dacă au existat, precum și motivele crimei au rămas până astăzi necunoscute. Asasinatul prin împușcare arată o anumită grabă și presupune asumarea anumitor riscuri pentru a scoate din joc un om. Culianu a fost ucis în miezul zilei, tocmai la locul de muncă, la Universitatea unde preda. Ar fi putut fi ucis chiar la domiciliu, ori ar fi putut fi urmărit pe stradă și ucis noaptea, prin strangulare sau înjunghiere, de exemplu. Chiar dacă a fost ucis într-o toaletă, spațiul din jur era permanent înțesat de studenți, profesori ori personalul auxiliar al Universității. Așadar, care crezi că a fost motivul, acțiunea iminentă pe care I. P. Culianu urma s-o întreprindă, încât singura soluție a fost eliminarea sa în grabă, cu riscuri considerabile?

    Ted Anton: Da, exact, ai dreptate. Uciderea lui a avut un stil de execuție absolut neobișnuit, cu mare risc, o crimă făcută de ziua onomastică a mamei sale, în toaleta bărbaților, cu o singură împușcătură în ceafă, fără a-i fi luat vreun obiect. Este clar o execuție menită să umilească. În acele zile, Culianu plănuia să se întoarcă în România, unde ar fi fost solicitat să-și spună opinia despre noul guvern. El a fost un susținător al Regelui și era deja urmărit și amenințat în Statele Unite. Da, știu că oamenii vor spune că nu era o persoană foarte cunoscută în politica românească. Cu toate acestea, acum știm despre uciderea mai multor jurnaliști, mai puțin cunoscuți, de către regimuri de tip Putin – în mod obișnuit –, execuții adesea urmate de aceleași campanii de dezinformare, menite să lanseze suspiciuni asupra victimei. A fost un moment foarte fluid în România, cu demonstrații și revolta tinerilor care nutreau speranța unei adevărate și reale reforme democratice, care să conducă la procesele tuturor persoanelor din fostul regim comunist. Iar dacă această ucidere a fost parte din efortul de a încetini și de a suprima astfel de reforme, atunci e evident că a funcționat.

    Daniel Dorosan: În luna aprilie a anului 1991, practic doar cu o lună înainte de uciderea sa, profesorul Culianu participa la vizita Regelui Mihai la Chicago, organizată de Octavian Cojan, un membru al diasporei românești din regiune. Este cunoscut faptul că, în acele zile, românii i-au cerut Regelui să preia puterea în România. În anii ’80 Regele mai efectuase o vizită aici, unde se întâlnise cu Mircea Eliade. Revenit peste ani, Regele Mihai l-a folosit drept ghid pe Ioan Petru Culianu, pentru a-i prezenta casa lui Mircea Eliade, biblioteca unde acesta studia ori Catedra sa de Istorie a Religiilor de la Universitate. În tot acest periplu, este posibil ca profesorul Culianu să-i fi prezentat Regelui teoriile sale legate de manipularea maselor, de exemplu, care i-ar fi putut înlesni acestuia preluarea puterii și reîntoarcerea la tron. Din informațiile tale, a existat un plan al readucerii Regelui în țară? A fost Culianu implicat în mod concret?

    Ted Anton: Da. Bună întrebare. Culianu fusese de acord să-l sprijine pe Rege și, așa ciudat cum ar suna, în acel moment el era un simbol al democrației, și încă unul periculos pentru regimul de la București. Culianu promisese solemn să colaboreze cu Regele pentru a-l readuce pe acesta în viața politică. Tocmai îi trimisese cărțile sale Regelui, cărți care i-au și fost furate, de altfel. Deci, da, Culianu a fost implicat într-un mod concret într-o serie de pași pentru a-l readuce pe Rege în țară.

    Rolul FBI în anchetă

    Daniel Dorosan: Hai să încercăm să clarificăm contextul anchetei FBI. Federalii au preluat cu ceva întârziere cazul de la Poliția locală. În mod uzual, FBI preia anchete de la Poliție doar dacă delictul afectează interese federale, nu fapte de drept comun. Ce motiv de jurisdicție/competență a fost invocat pentru preluarea dosarului?

    Ted Anton: FBI a fost inclus în anchetă, însă doar cu un rol consultativ, întrucât ieșiseră la iveală dovezi despre faptul că această omucidere ar fi putut avea un motiv politic. Niciodată nu a preluat conducerea anchetei, deși a trimis o delegație pentru a investiga cazul în România.

    Daniel Dorosan: Cum explici totuși faptul că FBI nu a cerut niciodată, în mod oficial, o comisie rogatorie în România?

    Ted Anton: Cred că la acea vreme exista încă o neîncredere în forțele de ordine și structurile informative românești. Agenții FBI trimiși în România mi-au spus că erau urmăriți în timp ce încercau să-și facă munca acolo.

    „Colegiul invizibil al celor 8”, Jorge Luis Borges și Umberto Eco

    Daniel Dorosan: Secretara Gwen Barnes, singura persoană care pare să-l fi văzut pe presupusul asasin, e chemată de FBI să ajute la realizarea portretului-robot la mai bine de 3 ani de la crimă. Portretul-robot este dat publicității după încă un an. Nu ți se par niște termene exagerat de mari? Cum se justifică „relaxarea” anchetei în acest punct?

    Ted Anton: Ba da, și eu cred lucrul acesta. Cred că diverse grupuri din SUA, cum ar fi Universitatea de la acea vreme sau Poliția, nu erau foarte nerăbdătoare să facă un efort prea mare pentru a soluționa crima. Unii doreau ca acest fapt să fie uitat, pentru că aveau de-a face cu un nume mai puțin cunoscut în politică, precum Culianu.

    Daniel Dorosan: În „Pergamentul Diafan”, Ioan Petru Culianu pomenește de „Colegiul invizibil al celor 8”, un organism care ar fi subzistat de-a lungul istoriei și a cărui unică atribuție ar fi fost paza Bibliotecii din Alexandria, un tezaur inestimabil de înțelepciune, care de fapt nu ar fi dispărut niciodată. Autorul menționează chiar pe unul din membrii Colegiului din timpurile noastre – Jorge Luis Borges –, sugerând totodată posibilitatea înlocuirii sale postume cu Umberto Eco. Lăsând la o parte ficțiunea, ai avut vreun indiciu că profesorul Culianu ar fi fost și el membru al unei societăți secrete sau al vreunui cerc de putere ocult?

    Ted Anton: Nu cred că a fost membru al vreunei societăți de genul acesta. El scria literatură de ficțiune. Iubea ficțiunea ezoterică, cu accente polițiste, de toate nivelele, cel mai înalt fiind reprezentat de scrierile lui Borges.

    Dezinformarea, de la Renaștere la Rusia lui Putin

    Daniel Dorosan: Profesorul Culianu susținea că Giordano Bruno n-ar fi fost ars pe rug de Inchiziție pentru c-ar fi sprijinit teoria lui Galileo Galilei (ipoteză neverosimilă, de altfel, în contextul cruțării autorului ei), ci din cauză că ar fi publicat „De Vinculis in Genere”, care prezenta tehnici de manipulare, asimilate magiei în acea epocă. De reținut că Bruno menționează calea vizuală drept principala poartă de intrare a celui care caută să lege, adică să manipuleze. Nu întâmplător, România a fost supusă unei intense manipulări în ultimele trei decenii, un rol primordial avându-l televiziunile controlate politic. Trăim la începutul unei ere post-adevăr, în epoca fake news-urilor, unde formarea opiniei publice e supusă emoțiilor, mai mult decât faptelor sau argumentelor. Cum crezi că poate fi combătută manipularea în zilele noastre? Cum ar fi procedat astăzi Culianu pentru a-și dezvrăji propriul popor?

    Ted Anton: Absolut, foarte bună întrebare. Primul lucru pe care l-ar spune Culianu este că adevărul și libertatea contează. Scrisul contează. Viața și moartea lui demonstrează că munca pe care o faci tu însuți, Dan, și pe care o fac toți scriitorii și jurnaliștii, pentru a investiga corupția și a-i face pe liderii politici răspunzători, prezintă pericole de viață și de moarte în fiecare zi. Al doilea lucru pe care l-ar spune este că dezinformarea din platformele de social media, de tip Putin, este o prelungire a practicilor vechi de secole, mergând până la Renaștere, care fac în așa fel încât elementele contrafăcute și falsurile să pară reale, veridice. Rezultatul este că oamenii chiar vor vota și vor gândi într-un mod care este contrar propriilor interese, din cauza confuziei cauzate de știrile false manipulate de cei aflați la putere. Culianu ar fi fost prezent peste tot în alegerile prezidențiale americane din 2016 și ar fi fost un comentator extraordinar și asupra acestei campanii decisive din 2020. La fel de prezent ar fi rămas și în ceea ce privește politica din țara sa natală. Ne lipsește enorm erudiția lui acum.

    Misteriosul Gelu Voican Voiculescu

    Daniel Dorosan: Singurul demnitar al regimului Iliescu, de la începutul anilor ’90, care avea vreo legătură cu ezoterismul și domeniul societăților secrete era Gelu Voican Voiculescu, a cărui pasiune pentru misticism este deja cunoscută. Doar el ar fi putut cunoaște capacitățile profesorului Culianu și, implicit, pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru noua putere de la București. Ne poți spune cine ți l-a indicat pe Voican Voiculescu drept presupus „artizan” al asasinatului care a zguduit orașul Chicago în primăvara anului 1991?

    Ted Anton: Da, așa este: Voiculescu este singura figură centrală a Revoluției și a regimului ulterior instalat la putere care îl cunoștea pe Culianu. Ar trebui să spun că l-am intervievat în timpul mandatului său de ambasador și a fost foarte jignit că ar fi asociat în vreun fel cu această crimă.

    Daniel Dorosan: Viața ta personală a fost afectată în vreun fel în toți acești ani, în urma cercetărilor pe care le-ai făcut? Ai primit amenințări, te-ai simțit urmărit?

    Ted Anton: Da, la început, când am venit pentru prima dată în România prin intermediul unui fond de finanțare pentru jurnalismul de investigație, în 1992, dar și acasă, în Statele Unite, am primit numeroase apeluri telefonice, în care apelanții mă sunau și apoi închideau. FBI-ul a venit la mine acasă și ne-am gândit să montăm un sistem de înregistrare. Apoi, de două ori, în cadrul unor interviuri cruciale cu figuri-cheie din România, linia telefonică a fost întreruptă brusc. Părea clar că mai e cineva pe fir și ascultă. Altfel, viața mea personală s-a schimbat, în sensul că teoriile lui Culianu m-au învățat foarte mult despre cum să înțeleg felul în care mintea poate să inventeze lumi imaginare și să le exprime atât de realist, încât ele chiar să devină reale în cele din urmă. Mă gândesc la el aproape în fiecare zi. El ar putea să explice exact cum operează știrile false în politică și în platformele social media în zilele noastre.

    Omul nemuritor și universul microbilor

    Daniel Dorosan: Există informații că anumite pasaje din cartea pe care ai scris-o despre asasinarea profesorului Culianu au fost cenzurate înainte de publicare, cu acordul tău personal. Confirmi această ipoteză? Ne poți oferi măcar niște indicii despre ce ar fi conținut ele?

    Ted Anton: Ei bine, cartea a trecut printr-o revizuire juridică foarte atentă, efectuată de către Universitatea Northwestern, ceea ce este de înțeles, și s-a cerut ca această carte să aibă o documentație publică disponibilă, în sprijinul a tot ceea ce am scris acolo. Așadar, n-a existat o cenzură externă, ci mai degrabă o revizuire internă, strictă, care-a ajuns să fie mai prudentă decât mi-aș fi dorit. Pe de altă parte, longevitatea cărții se datorează și faptului că a fost atât de atent scrisă. Tot ce se află în ea a trecut proba timpului, ceea ce este posibil să nu se fi întâmplat dacă ar fi fost mai puțin îngrijită. Deci, nu, nu lipsesc pasaje lungi din carte.

    Daniel Dorosan: Cartea ta despre profesorul Culianu a fost cu certitudine un succes. Să discutăm puțin și despre ce ai mai scris între timp. Alte două cărți de non-ficțiune mi-au atras atenția în mod deosebit. În „The Longevity Seekers: Science, Business, and the Fountain of Youth” faci o prezentare a captivantului demers al oamenilor de știință, al laboratoarelor de cercetare și al companiilor de medicamente în găsirea unei soluții magice pentru extinderea speranței de viață a oamenilor. Lăsând la o parte consecința implicită a suprapopulării planetei, cum ar fi ca cineva să trăiască veșnic? Ar face față umanitatea, din punct de vedere psihologic, la o asemenea provocare?

    Ted Anton: Probabil c-ar fi mai degrabă un blestem să fii nemuritor. Cred că cei mai mulți dintre noi sperăm la două decenii suplimentare de sănătate bună în plus și atât.

    Daniel Dorosan: Ultima ta carte, „Planet of Microbes: Perils and Promise în the Earth’s Essential Life Forms”, explorează un teritoriu mai puțin cunoscut, cel al microorganismelor și rolul lor, uneori benefic, alteori de temut pentru umanitate. Într-o societate care își face rău singură prin alterarea mediului înconjurător, ar putea microbii, într-un final, să ne salveze de noi înșine?

    Ted Anton: Aceasta este o întrebare fascinantă, deoarece lumea se confruntă cu multiple crize legate de climă, poluare, criza medicală și cea energetică. În prezent, există multe cercetări și investiții în ingineria genetică a microorganismelor pentru a dezvolta noi medicamente, combustibili, îmbrăcăminte, alimente și pentru a ne oferi posibilitatea de a recicla deșeurile. Această nouă biologie sintetică promite să ne ajute să facem față celor mai mari provocări.

  • Scrisoarea de dragoste a unui român repatriat: „Eram un suflet mort cu buzunare pline. Ce frumos este în România!”

    Cezar Cristian Fanaru este un inginer din Bacău care, după 12 ani petrecuți în Anglia, la Londra, a decis să se întoarcă definitiv în România. Dorul de țară și de locurile natale a fost mai puternic decât siguranța materială găsită printre străini.

    „Am murit și-am înviat”, scrie Cezar pe Facebook. El a decis să se întoarcă în România definitiv anul trecut. În Anglia se simțea „un suflet mort cu buzunare pline”. Îi lipseau „greierii, broaștele de la râul Bistrița, păsările de noapte si câțiva câini”, precum și „salcâmii, teii, păpădiile, ploaia pe asfaltul fierbinte, tunetele, fulgerele, vrăbiuțele …”. 

    „După 12 ani de stat în Anglia, sufletul meu – acel suflet conectat la natură – aproape murise.”

    Ziaristii.com ia distanță de un singur paragraf al lui Cezar, cel în care vorbește despre deruta generală (nu individuală) a compatrioților din Anglia: „Sufletele românașilor ce trăiesc pe acolo sunt moarte… Nu ale tuturor. Că unii se droghează cu bani și le este suficient… dacă nu se droghează cu iarbă sau alcool. Că acolo sunt sport național alcoolul, pub-urile și drogurile -, că dacă n-ar fi sub sedative, ar pica cu toții în depresie”.

    n mod cert, există mulți români care nu se regăsesc în această descriere, care suferă de păcatul generalizării.

    Textul lui Cezar Cristian Fanaru este însă minunat în ceea ce privește propria experiență a revenirii în România, propria poveste și propriile trăiri. O pledoarie pentru revenirea la vatră, la glie și la natură.

    Textul emoționant al lui Cezar

    „În loc de noapte bună – Mărturisire”

    „Tocmai mi-a intrat un cărăbuș în casă! N-am mai folosit cuvântul ăsta de mult tare.
    Țin minte cum se adunau cu sutele la stâlpii de iluminat. Cărăbușii făceau parte din minunata pictură a copilăriei mele.

    Pe fundal se aud greierii, broaștele de la râul Bistrița, păsări de noapte si câțiva câini…

    Nu știu cum au copilărit alții, cum și ce au simțit și ce își amintesc, dar fiecare celulă din corpul meu era conectată la tot ce însemna natură… Copaci, gândaci, flori, apă și toate mirosurile emanate de acestea. Salcâmi, tei, păpădii, ploaia pe asfaltul fierbinte, tunete, fulgere, vrăbiuțe… tot! Și nu mai zic de SOARE.

    Dumnezeul meu, soarele! Că el mi-a lipsit cel mai mult!

    Spun astea pentru că, după 12 ani de stat în Anglia, sufletul meu – acel suflet conectat la natură – aproape murise.

    Și, credeți-mă, cu o poftă profundă în fiecare seară, deschid fereastra și stau și ascult greierii și broaștele câte două ore. Atât de dor mi-a fost!

    Am murit și-am înviat!

    De fapt, hai să fiu mai sincer! De când m-am întors, am plâns de vreo trei ori. De fericire! Atât de dor mi-a fost!

    Dimineața, răsăritu-i răsărit! Seara, apusu-i apus; soarele strălucește așa cum trebuie și natura-i natură!

    Și timpul curge așa cum trebuie să curgă: încet și dulce. Și număr fiecare secundă cu plăcere. De multe ori, mă întind până la 12 noaptea să gust cât mai mult. Să-mi cânte greierii.

    Am mai venit în România în vacanțe, însă de fiecare dată aveam durerea aia în suflet – că trebuie să plec din nou! Că asta devii în Anglia – un suflet mort «cu buzunare pline»!

    Pentru cine-i gol pe dinăuntru, lucrurile astea nu contează, și n-are cum să înțeleagă ce îndrug aici.

    Ori poate sunt eu nebun de tot. Că nu-mi lipsea «nimic» acolo. Decât ce era mai important – viața. Pentru că acolo nu-i viață.

    Nu-i soare, nu-i natură. Totu-i mort, mort de-abinelea. Zici că-i țară blestemată.

    După 12 ani, nu reușesc să creionez în minte amintiri frumoase, cu toate că m-am dus pe unde am putut, am cheltuit pe ce am vrut, am mâncat ce-am dorit și m-am «distrat» cu cine am putut și pe unde am putut. Nu că eram un mare consumator, dar dacă nu poți consuma natura, consumi capitalism, obiecte.

    Și vă spun, sufletele românașilor ce trăiesc pe acolo sunt moarte… Nu ale tuturor. Că unii se droghează cu bani și le este suficient… dacă nu se droghează cu iarbă sau alcool. Că acolo sunt sport național alcoolul, pub-urile și drogurile -, că dacă n-ar fi sub sedative, ar pica cu toții în depresie.

    Vremea e oribilă, din ianuarie până în decembrie. Oamenii împart casele, căci n-au de ales: fac și 2-3 ore până la muncă, îi vezi prin metrouri și autobuze cum se scurge viața din ei. Acolo nu iei metroul sau autobuzul, acolo fugi după ele. Iar când vine «weekend-ul» fugi și stai în pat și te uiți la televizor lenevind. Așa de repede curge timpul.

    De fapt, ca să mă înțelegeți: ăștia 12 ani de Anglia parcă s-au șters cu buretele. Mi-au rămas în minte: un traseu până la muncă și unul înapoi și ceva vag așa de weekend compresat în «copy-paste».

    Adică, deși încercam să fac lucruri diferite, parcă făceam același lucru.

    Acum să mă contrazică cine o vrea, dar eu nu m-am analizat doar pe mine. M-am uitat și la prieteni și cunoscuți, căci și ei au murit pe interior, deși nu or să recunoască.

    Mulți nu se pot întoarce în România, că-i ține acolo frica de foame. E o isterie cu foamea asta. Foamea de bani… Oricum nu ajung: nici aici, nici acolo, niciunde. Dar dacă nu înveți să te hrănești cu ce-ți oferă natura, niciodată nu o să fii sătul! NICIODATĂ!

    Cât ești copil, știi să te hrănești cu natura. De-abia apoi te strici, te «maturizezi».

    Și când îmbătrânești îți aduci aminte ce contează când ți se apropie sfârșitul: NATURA!

    Ce frumos e în România!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Amenzi între 500 și 2.500 de lei pentru cei care nu poartă mască în spații publice închise. Zona metropolitană se întinde până la 30 km de oraș, plus întregul județ Ilfov

  • Poveste de Crăciun, scrisă de o poetă care avea 13 ani la Revoluție și a fost gazată pe 10 august 2018

    Poeta Blanca trandafir (43 de ani) ne-a încredințat spre publicare un text emoționant, răvășitor. Un text care vorbește, cu naturalețea omului sincer, despre o lume bolnavă care a lăsat locul unei lume în eternă convalescență. Dar optimismul e acolo, nu ni-l vom pierde niciodată!

    Născută la 17 august 1976 la Ploiești, Blanca Trandafir a absolvit Liceului Teoretic din același oraș, secția Filologie-Istorie și, mai apoi, Facultatea de Litere și Științe a UPG Ploiești. Debutează relativ târziu, în revista „Bucovina Literară”, numărul 9/2017, iar în 2018 iese de sub tipar volumul de debut al poetei, „Drumul Cuielor” (titlul este o referință la supliciul lui Isus Christos, răstignit pe cruce).

    La Revoluție acea 13 ani. În ultima vreme a fost intens implicată în viața societății civile, participând la toate protestele importante, inclusiv la cel din 10 august 2018, când a cunoscut usturimea gazelor unei guvernări de neisprăviți.

    Citiți povestea dăruită nouă, astăzi, de Blanca Trandafir! La finalul ei, veți fi fost deja un pic mai împliniți.

    Amintiri din vremea Ciumei Roșii

    de Blanca Trandafir

    „Acum, în plin război hibrid și în preziua Crăciunului, simt iar cum îmi fierbe sângele. E firesc să ne amintim de cei care au murit pentru libertatea noastră, acum mai mult decât în restul anului. E firesc, deși tot mai blamat. Aud sintagme de genul «iar se umflă tărâța-n români în decembrie», «iar ne facem patrioți peste noapte» etc. Adevărat, ne-am săturat de lozinci gonflate și de filme (social-politice) lacrimogene. Ne-am săturat de selfie-urile lipsite de orice bun gust, trase la repezeală între o oală cu sarmale și o ieșire nu-știu-unde.

    Dar sunt printre noi și oameni onești, sătui de minciuni, sătui să vadă cum un personaj grotesc sau chiar câte unul dintre criminali iese în față spunându-și punctul de vedere, în încercarea de a se reabilita și cu aceleași intenții dintotdeauna de a menține întunericul. De aia sunt furioasă. În numele adevărului sunt obligată să le ascult iar gogoșile, să le văd iar rânjetele. Și, și mai grav, împinsă și îndemnată să îi cred de către oameni pe care i-am apreciat și crezut onești.

    Ei bine, eu sunt dintre acei puțini care nu au crezut nici acum 30 de ani. Mi-am păstrat vigilența. Vigilența aceea pe care am dobândit-o în nopțile lungi din prima adolescență în casa bunicilor mei, ascultând Vocea Americii. Ascultam înotdeauna până la sfârșit, pentru că țineam cu tot dinadinsul să aud «Gândul serii».

    Așa am aflat încă de la pe la 10-11 ani (la Revoluție aveam 13) că există legi și tratate internaționale pentru protecția drepurilor omului. Așa am aflat de ororile comunismului. Așa am ajuns să țin în mână primele cărți importante: «Gândul serii» era aproape întotdeauna un citat. Alergam a doua zi la bibliotecă în încercarea de a găsi cartea respectivă sau măcar autorul ei. Și uneori reușeam. Și tot aici mi-am format și gustul… în ceea ce privește muzica. După cele două ore de agendă socio-politică, urmau altele două de muzică, de cele mai multe ori clasică, dar nu numai. Așa m-am făcut pasăre de noapte. De pe la 10 ani. Nu înțelegeam totul, dar înțelegeam destul. Firește că toate acestea au avut prețul lor, un preț destul de mare, mai ales că nu l-am plătit direct: a făcut-o tatăl meu.

    Tatăl meu locuia în aceeași curte cu mine, numai că într-o altă casă. Eu locuiam cu bunicii.

    Într-o seară, în iarna lui ’87, tata nu a ajuns acasă. A venit spre dimineață. Nu putea vorbi. Avea vocea joasă și răgușită. Bâiguia ceva despre bunul nostru conducător. Eram furioasă. Nu înțelegeam ce are, tocmai el, pe care îl știam dintotdeauna înjurând comuniștii cu Ceaușescu în frunte. Nu am înțeles atunci nimic. Cred că maică-mea (a doua, căci divorțul era la mare modă atunci) mi-a suflat ceva, cred, dar nu îmi amintesc. Probabil mintea mea de copil refuza să creadă așa grozăvii.

    Cert e că, mult mai târziu, în casa soțului meu, tata i-a povestit acestuia ce s-a întâmplat în noaptea aceea. Cum a fost ridicat și dus pe «Vasile Lupu», cum a fost bătut și batjocorit de colonelul B. pentru două motive: că avea rude la Brașov și că asculta Vocea Americii. Tata cu rudele din partea celei de-a doua soții se vedea rar, iar despre Vocea Americii habar n-avea. El avea în casă doar un televizor. Aparatul de radio la care ascultam EU singură era în casa bunicilor.

    Bunicii mei erau copii de țărani. Țărani de la munte. Munceau mult, aveau gospodărie frumoasă și ceva animale, ce se mai putea, căci cotele deveneau din ce în ce mai mari, încât, prin ’88, oamenii începuseră să cam renunțe la munca în gospodărie, căci nu doar că nu le mai aducea niciun beneficiu, dar chiar erau nevoiți să pună de la ei.

    Spre exemplu, în toamna lui ’89, tata a scos via. Aveam vreo 3.000 de metri pătrați plantați cu buturugi de viță-de-vie de soi. Ne-au cerut cotă 40 de kilograme de struguri pe buturugă. Nu știu dacă mai știți cum stă treaba cu țăranul. Țăranul acela autentic, care își alinta animalele și își mângâia pomii și firele de iarbă. Tata mai avea încă sânge de țăran, deși încetul cu încetul devenea și el un exponat al clasei muncitoare. A suferit, dar a scos-o. Înjurând. Nu știa ce va urma. A regretat apoi că n-a mai așteptat până-n primăvară, dar…

    Ar fi putut face pușcărie dacă nu ar fi predat câteva tone de struguri anul următor. Viața era o continuă frică atunci. Oricine putea ajunge la pușcărie din te miri ce. Vecinul a făcut câțiva ani pentru că nu și-a declarat vițelul. L-a ținut în bătătură și într-o zi l-a tăiat. Cineva l-a turnat. N-a apucat să mănânce din el. Îmi amintesc că mulți ani după ’89, oamenii păstrau aceeași taină la prepararea… țuicii. Și la altele. Traumele s-au vindecat greu. Frica – și mai greu.

    Eu eram încă un copil, dar unul care vedea. Vedeam și pentru că fusesem ajutată. Bunicii m-au crescut cu povești. Povești românești. Bunica îmi povestea cu drag despre Rege. Adeseori. La noi în casă, Regele era parcă un frate mai mare, plecat la școli, nespus de respectat și iubit.

    Când ne întorceam de la câte vreo coadă cu mâinile goale, bunica blestema cu năduf. Bunicul tăcea. Era profund religios. Singura lui înjurătură era «Moaș’sa pe gheață». Erau nevoiți să împartă rația de un sfert de pâine clisoasă cu câinele și pisica. Bunica plângea (rar o vedeam, dar știam că plânge) de mila animalelor. Se invoca în casa noastră deseori pâinea de doua kilograme de pe vremea lui Maniu.

    Așadar, și Maniu era aici, și Regele, și Domnul Învățător, nașul de botez, arestat când cu colectivizarea, și Nenea, fratele cel mare al bunicului, monah care își ținuse toți cei cinci frați în școală, izgonit în ’56 din mănăstire de Securitate, și frații morți în război, și alții. Îi întâlnisem pe toți încă din copilarie, în nopțile lungi de iarnă când bunicii se trezeau și povesteau. Așa am crescut, cu ochii larg deschiși.

    În ’89 eram clasa a VII-a. Aveam de pe atunci un cerc de prieteni, restrâns – e adevărat -, din care făcea parte și un coleg al cărui tată era coleg de detenție cu Părintele Galeriu. Nu știam asta atunci. Știam doar că ne înțelegeam bine, atât de bine încât ne-am pus într-o zi să cerem «socoteală» profesorilor despre Bucovina noastră. Vădit emoționat, dar și speriat (exista în școală un băiat cu ochi albaștri foarte zelos, încă îi știu numele: P-P R, și care pândea cu aviditate orice astfel de gest), abia ne-a potolit profesorul de desen, bucovinean pare-mi-se, pe care altfel îl iubeam.

    Când am auzit la radio vocea Anei Blandiana, eram la o colegă. Am întrebat-o dacă nu cumva ascultă Europa Liberă. M-a asigurat în repetate rânduri că nu. Era greu de crezut; când am înțeles că așa stau lucrurile, ne-am bucurat îndelung. Îmi plăceau Ana Blandiana, Caramitru, Dinescu. Știam despre ei câte ceva, cam cât poate ști un copil de 13 ani. I-am crezut atunci. Pe ei (pe Ana Blandiana o mai cred încă, nu însă fără o strângere de inimă: îndoiala și incertitudinea de care, probabil nu mă voi mai vindeca niciodată). Nu pe Iliescu. Nu pe Petre Roman. De altfel, pe aceștia din urmă nu i-am crezut niciodată.

    Familia mea a fost printre «ciudații și ciumații» acelor vremi. Tata s-a înscris la câteva zile după împușcarea Ceaușeștilor în Partidul Țărănesc. A fost membrul cu nr. 1 din urbea noastră, fapt pentru care concetățenii noștri au simtit nevoia să-i aplice o corecție serioasă. Lui, nu securistului care îl hărțuise ani lungi; lui, care nu fusese niciodată membru al Partidului Comunist; lui, nu șefului de post care le golea regulat lada de mălai, iar la Crăciun le jupuia șoriciul și mușchii de pe porc, că doar avea și el familie.

    Acasă am început să citim tot mai multe mărturii ale celor care trecuseră prin închisorile comuniste. În familia mea, nimeni nu l-a votat pe Iliescu. Am fost însă nevoiți să vedem cum canaliile nu doar că n-au fost pedepsite, ba dimpotrivă, au urcat brusc pe scara socio-politică. Criminalii au devenit salvatori. Caraliii – jurist-consulți. Copiii lor ocupă cele mai bune posturi, funcții etc.

    Colonelul B. (cel care aproape l-a ucis în bătaie pe tatăl meu, și nu numai pe el, și a hărțuit mii și mii de oameni de bine) încă mai povestește cu mândrie despre metodele pe care le aplica nesupușilor. Unul dintre fiii săi i-a urmat «cariera militară». Poate e om bun, nu-l cunosc. Poate și fiica sa, care are o slujbă respectabilă la o universitate. Pe fiul cel mic îl cunosc, ba chiar îl simpatizez. E băiat muncitor, are o firmă ca multe altele. Nu e vina lui.

    Se vorbește de reconciliere. Eu am iertat. Mulți am iertat. Au iertat ei, cei care au suferit și murit în închisorile comuniste, noi de ce nu am face-o?! Nu se poate însă să nu vedem/spunem că toți au profitat. Nu știu încă niciun copil de caraliu sau beneficiar al sistemului comunist care să fi refuzat favorurile tranziției. Nu știu eu. Poate există. Dar, iar spun, nu se poate să nu vedem cum șeful abatorului și-a făcut abator, șefii IAS-ului și CAP-ului au devenit agricultorii sau industriașii de mai apoi, cum copiii fostului șef de post au devenit directorii acestora sau au luat un post cald la stat, de la funcțiile publice până la bibliotecile școlare. Nu putem să nu vedem cum rudele sărace de la țară ale tuturor nomenclaturiștilor de dinainte au împânzit administrația. Și nici cu instituțiile culturale nu stam altfel. Zic să iertam, dar nu te poti vindeca de o boală gravă dacă nu te recunoști bolnav și nu cauți un tratament adecvat.

    Vine Craciunul. Văd iar pe sticlă aceiași criminali, caralii, farsori, profitori, borfași ieftini, iar unii dintre noi încă se mai uită în gura lor, căutând (și, culmea, chiar găsind) informații și afirmații pertinente pe care să le aprobe. Văd oameni pe care i-am apreciat și respectat în timp strecurând câte un îndemn la reconciliere, câte un sfat înțelept care ne îndrumă să nu dăm prea mare importanță unora ca Maniu și Mihalache, care n-au fost sfinți, ci doar „niște țărani care nu au renunțat la pământul lor”.

    Oameni pe care aproape i-am divinizat spun azi, ca și atunci, că Iliescu a fost necesar, că nu se putea fără el. Petre Roman își păstrează zâmbetul șarmant mărturisindu-și faptele lui eroice. SOV rânjește. Afacerile merg. Legile funcționează. Procurorii, cei care nu se sinucid (sau nu sunt «sinuciși») sunt respectați. Nu zic că e rău. E clar că nu mai suntem unde eram. Dar Adevarul, el singurul, încă nu a fost reabilitat.

    Aseară au venit colindatori. Copii de 14-18 ani. Frumoși. Au cantat «Galbenă gutuie». I-am întrebat dacă știu ce a fost «Cenaclul Flacăra». Știau ceva. I-am rugat să cânte de Iisus. Și le-am spus că trebuie să ne cinstim eroii, iar nu pe criminalii lor.

    Azi vine Crăciunul. Azi vine Christos. Să-L cinstim cu Adevărul!”