După câți ani putem să râdem de ce ne-a făcut să plângem? Sau măcar să nu mai plângem. 31, și râsul e departe. Nici neplânsul nu e aproape. Dar se râde. Mult. Nu e memorie. Se râde, se bea, se cântă. E Crăciun.
Cimitirul „Eroii Revoluţiei”, Bucureşti / sursa foto: Google
Mai sunt câțiva care plâng, da’ nu-i vezi tot anul. La un 21-22 apar. Triști, se preling printre cruci. Au un dar, așa, de strică cheful omului. Pășesc greu și plâng. Ultimii purtători de memorie. Tot anul stau deoparte. Au rezervație: „Uitarea”. Tălpile li se afundă în glod. Abia suflă. Memoria e grea. Apasă. Doar nu de proști am suprimat-o.
Îi vezi pe băncuțe, la morminte. Privesc în pământ. Dau din buze. Or fi bolnavi. E boală memoria. Ca ciuma. Din pungi scot coliva și-o sticlă cu vin. „Veșnică pomenire!”. Apoi stau iar și vorbesc cu crucile. Cei de pe bănci și cei de pe cruci. Doar ei mai au memorie.
De pe cruci mai coboară seara, la o „ţigare”. Aşa le place să spună. Se reazămă de gard şi se uită la bulevard, la blocuri, la oameni. Sunt mulţi. Tineri ori între două vârste. Unii au salopetă, alţii uniformă de şcolar. Sunt câţiva cu caschete, cu cabluri electrice, cu mingi de fotbal, cu ghiozdane. E tare pestriţă adunarea asta.
Te salută primii. De rușine, te opreşti. Chiar nu ai timp azi, dar, hai, le faci un favor… Te întreabă dacă ştii ceva de-acasă, de mama, de tata, de fraţi… Vor să ştie ce face România. Te fâstâceşti. N-ai memorie. Îngaimi două vorbe, ruşinat. Se uită la tine şi unii la alţii. Pleacă. Se urcă pe cruci. Aşteaptă 22-ul lui decembrie. Atunci au ei cu cine vorbi.
Se văd o dată pe an. Ultima cafea au băut-o împreună în ’89. Era dimineață și-au fugit pe ușă. După memorie. Au găsit-o. Care la Inter, care la Otopeni, la Piața Palatului, la Dalles. Acum, stau aici. La Eroii Revoluției. N-au cafea și nici uși de izbit în perete. Doar memorie.
E târziu. Ai lor pleacă. La „Uitarea” se închide devreme. Cine întârzie rămâne pe-afară un de zile. A fost că unii au murit. Nu erau căliți. Aveau memorie. Fac sul pungile goale și plâng. Printre cruci. Aici își țin memoria. La doi metri sub pământ. Au vrut s-o scoată. S-o tragă afară și s-o arate la toți. Cică așa n-ar mai plânge.
„Dosarul Memoriei”, spuneau. Nu l-a vrut nimeni. De la unii la alții. L-au aruncat. S-a uitat. I s-a mai spus „Dosarul Revoluției”. Se râde, se bea, se cântă. E Crăciun.
Cimitirul „Eroii Revoluţiei” din Bucureşti adăposteşte un număr de 280 de morminte ale celor care au fost ucişi în decembrie, 1989, la Bucureşti. După 31 de ani, statul român nu a stabilit care este numărul real al persoanelor ucise în acele tragice zile şi nici cine sunt cei care se fac vinovaţi pentru aceste crime împotriva umanităţii.
În anul 2016, Mădălina Ţinteia părăsea România pentru Canada. La 33 de ani, lăsa în urmă o activitate jurnalistică bogată, la TVR Iaşi şi Radio Iaşi. Acum, Mădălina trăieşte în Edmonton, iar recent a obţinut Diploma de Doctor în limba şi literatura franceză, la Universitatea „Est Créteil”, din Paris. Este profesor la Universitatea din Alberta, Campus Saint- Jean, lucrează pentru copiii cu nevoi speciale şi militează activ pentru drepturile femeilor.
Mădălina Ţinteia, prezentatoare a matinalului „Bună Dimineaţa, Moldova”, la TVR Iaşi, anul 2015 (sursa foto: Facebook / Mădălina Ţinteia)
Marţi, la 1 Decembrie 2020, Mădălina Ţinteia scria pe profilul personal de Facebook un text profund lucid şi plin de sinceritate despre cum vede şi simte România acum, după aproape cinci ani de trai canadian. Redăm, integral, textul Mădălinei.
„Romania a devenit o ţară exterioară mie”
„În primul an de la plecarea din Romania, încă mă mai durea ţara asta, pe care o lăsam în urmă. În al doilea an de la emigrare am vrut să mă întorc, nu neapărat în România, dar măcar în Europa. În al treilea an făceam declaraţii de dragoste, amestecate cu deznădejde pe la radio-urile care mă mai chemau să mai spun una, alta, sau la televiziune. În al patrulea an, adică anul ăsta, când sunt la 2 luni de zile de a împlini 5 ani de Canada, mă uit în urmă şi nu pot decât să mă bucur că am amânat confortul pe care Romania mi l-ar fi adus atunci cand îmi doream să mă întorc în ţară.
Romania a devenit o ţară exterioară mie. Identitar vorbind, sunt româncă. Deunăzi vorbeam cu cineva din Africa şi îi spuneam că Romania este doar ţara mea fizică, iar Canada este ţara mea circumstanţială. Circumstanţele m-au adus aici. Iar despre ţara mea de suflet? Impropriu spus ţară, căci este un continent: Africa. Acolo unde nu am ajuns încă şi despre a cărei cultură cunosc doar atât cât am putut să simt. Africa este continentul meu de suflet. E poveste lungă despre cum şi de ce simt aşa.
Mădălina Ţinteia (foto, a doua din stânga), împreună imigranţi africani, în Edmonton, Canada (sursa foto: Facebook / Mădălina Ţinteia)
Dacă trebuie să găsesc o rădăcină undeva, aceea ar fi o Africa pe care nu am experimentat-o, pe care doar am simţit-o. O Africa pe care am simţit-o prin minunile ei gastronomice, prin cetăţenii ei, prin cultura plină de generozitate şi munca asiduă a oamenilor, prin toleranţa pe care mi-a arătat-o, prin bucuria cu care se perindă prin lume si prin care îi amuză şi bucură şi pe ceilalţi. Africa mi se pare un continent intim, teribil de zglobiu, muzical şi colorat, asa, ca mine.”
„Mă desprind, cu fiecare zi ce trece, de o ţară disfuncţională”
„La aproape 5 ani de Canada, sunt multiculturală. Ca orice alt cetăţean plecat în lume, învăţ despre toate culturile globului (Canada îmi oferă perspectiva asta) şi mă bucur de toate distanţările sufleteşti faţă de Romania. Îmi pare că mă desprind cu fiecare zi ce trece de o ţară disfuncţională, aşa cum te desprinzi dintr-o familie disfuncţională şi începi să mergi pe picioarele tale şi înveţi să vorbeşti iar, să te uiti la copaci cu alţi ochi, să vezi un alt cer, să împarţi alte gânduri.
Mădălina Ţinteia (prim plan, jos), în fundal cu oraşul Edmonton, Canada, urbea în care trăieşte. (sursa foto: Facebook / Mădălina Ţinteia)
Nu este ipocrizie sau renegare, nici măcar egoism sau cum mai vreţi voi să îl numiţi. Este acceptarea unui fapt real, concret: nu avem niciun merit în a fi romani, avem însă merit dacă suntem oameni buni, care trăiesc în unitate cu ceilalţi. Să mă bucur că sunt româncă? Nu, nu am motive. Să mă perind ţanţoş printre alţi cetăţeni? Imi pare că aş face haz de necaz.”
„Îmi amintesc lipsa de toleranţă”
„Când mă gândesc la România îmi amintesc de o societate eminamente patriarhală, tradiţionalistă, fără deschidere spre alte rase, culturi sau religii. Nu mă identific deloc cu acestea. Îmi amintesc lipsa de toleranţă, săracia economică, fizică şi spirituală cu care ne confruntam, iar la celălalt capăt, epatarea de tip cocălăresc, pe care o reprim şi anulez din faşă. Cu cât trăieşti mai mult într-o societate lipsită de toxicitate, ca cea canadiană, te distanţezi tot mai mult de societatea toxică care sugrumă în Romania.
Îmi amintesc de mizeria si nesimţirea multora din România. Mai ales de nesimţire. Nu există zi în care să nu mă minunez de lipsa acestei nesimţiri în Canada. Aici, oamenii se respect reciproc, de la cel mai mic la cel mai mare, de la cel mai „suspus” la cel mai „supus”. Am folosit ghilimele, pentru că eu nu cunosc superioritate în funcţie de statut, atunci când mă refer la cetăţeni.
Îmi amintesc, pe alocuri, de oameni dragi şi valoroşi, pe care i-am întâlnit în drumul meu, şi de care mi-e dor. Rememorez arhitectura frumoasă a Iaşului, dar nu şi blocurile comuniste. În rest, nimeni nu poate schimba sentimentul de distanţare pe care îl am faţă de România.”
„Nu mai sper nimic, deloc. Nu pentru ţara mea”
„Acum, nu mai regăsesc niciuna dintre lacrimile pe care le varsam pe la Radio Hit, cu 3 ani în urmă sau 2, Atunci, îi doream Romaniei să se facă bine. Din păcate, nu mai este loc de bine când celulele canceroase au cuprins-o din interior. Nu e de plans, ci doar de acceptat. Nu mai sper nimic, deloc. Nu pentru ţara mea. Sper doar pentru prietenii mei şi familia mea, în mod individual.
Ce pot spune este că nu văd nicio schimbare în România. Lucrurile sunt din ce în ce mai urâte, tergiversăm acţiuni, iar atitudinile majoritare nu s-au schimbat. Mă doare? Nu, nu mă mai doare nimic din ceea ce Romania ar putea fi. Îmi dau seama că anii mei, cât mai am de trăit pe pământ, nu vor putea schimba cu nimic valul de neputinţă care a acaparat România.
Nu am răspuns niciunui mesaj de „La mulţi ani” primit la 1 Decembrie. Vă rog să nu judecaţi si să nu luaţi totul personal. Nu mă identific cu această „sărbătoare”, nu o percep ca fiind sărbătoare. Nu celebram eu mare branză nici când eram în România, dar acum chiar că nu văd deloc niciun liant cu… 1 Decembrie.”
Am vorbit despre fericire cu Tiberius Georgescu, pastor adventist şi psihoterapeut. Misiunea sa pastorală se desfăşoară la capela Liceului Adventist „Ştefan Demetrescu” din Bucureşti. Acolo, Tiberius ia contact cu tinerii liceeni şi frământările lor. Îi plac întrebările incomode şi gândirea critică, de aceea l-am întrebat de ce omul de azi e tot mai singur şi fără sens.
Ascultaţi un interviu radiofonic despre fericire şi cum reuşim sau nu să o atingem!
Dorea să arunce cu ouă în tabloul lui Nicolae Ceauşescu, iar Revoluţia din Decembrie 1989 l-a trântit la pământ, sub o ploaie de gloanţe, pe străzile Bucureştiului. În anul 1999 era să fie linşat, ca spion american, în Iugoslavia măcinată de război. Candidat fără șanse la prezidenţialele din 2009, a ajuns deputat pe listele USL, în legislatura 2012-2016, dar în scurt timp avea să intre în conflict cu aceasta.
Ca politician, s-a remarcat prin iniţiative legislative pe teme ignorate sau ocolite până atunci: protejarea comunităţii LGBT, ocrotirea animalelor şi a naturii. S-a declarat adversar al relaţiei dintre Stat şi Biserică. Remus Cernea a stârnit controverse, într-o Românie obişnuită cu o altfel de politică.
Remus Cernea (foto, stânga), alături de jurnalistul Paul Palencsar (foto, dreapta)
Reporter:Remus Cernea, ai dispărut câţiva ani de pe scena publică. Între timp, s-au schimbat multe în România, la nivel politic şi social. Ce s-a schimbat pentru tine?
Remus Cernea: Am lucrat mult cu mine însumi. Acum fac antreprenoriat. Am urmat cursuri în acest sens şi am dezvoltat mici afaceri, care sunt la început. Am încredere în ce fac, chiar dacă la orizont se conturează criza economică, ce va dura ani de zile. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, dacă urmezi calea corectă, sunt şanse să nu dai faliment, ci să prosperi. Condiţia e ca afacerile să fie gestionate etic, aducând un plus pentru clienţi, dar şi pentru societate.
Reporter: Ai fost printre primii politicieni care au adus pe agenda Parlamentului drepturile omului, ale comunităţii LGBT, drepturile animalelor şi protecţia mediului. De asemenea, te-ai opus parteneriatului Stat – Biserică. După patru ani, cum simţi că au gestionat aceste cauze politicienii care ţi-au urmat?
Remus Cernea: Încă de la început, am fost conştient că demersurile mele vor polariza mult societatea românească. Am ştiu că vor fi persoane care mă vor înţelege şi se vor simţi reprezentate, dar şi unele ce mă vor ataca şi contesta. În esenţă, am luptat pentru valori fundamentale într-o democraţie autentică. Aceste valori ne permit tuturor să coexistăm, astfel încât convingerile diferite pe care le avem să nu ducă la conflicte, ci să creăm cadrul care să ne permită tuturor să ne manifestăm.
Reporter: De curând, chestiunea parteneriatului civil pentru cuplurile de acelaşi sex a apărut din nou în spaţiul public. Tu ai vorbit despre asta cu opt ani în urmă, când părea un gest blasfemic.
Remus Cernea: Am luptat în Parlamentul României pentru o lege care să recunoască parteneriatul civil. E un lucru necesar pentru persoane LGBT, dar şi pentru cele heterosexuale, care ar avea nevoie şi ele de o astfel de instituţie. În Franţa există legea Pax, adoptată în urmă cu 20 de ani, lege care recunoaşte parteneriatul civil. Peste 90 % dintre cei care au recurs la parteneriatul civil în Franţa au fost cupluri heterosexuale, însumând 3.5 milioane de cetăţeni francezi. Aşadar, este limpede că dacă în Franţa există această nevoie socială, ea se regăseşte şi în România. Majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene au în vigoare această lege a parteneriatului civil, România fiind printre ultimele în care lipseşte.
Reporter: Crezi că vom ajunge să recunoaştem, ca stat, parteneriatul civil pentru cuplurile de acelaşi sex?
Remus Cernea: Din fericire, situaţia s-a schimbat. Dacă în anul 2013 acest subiect a generat o ostilitate generală din partea partidelor politice, iată că mentalităţile au evoluat. Am ştiut că va dura mult timp, dar acum toate partidele politice susţin parteneriatul civil. Cred că în următoarea legislatură va fi adoptată o astfel de lege, cu atât mai mult cu cât România va fi condamnată la CEDO tocmai pentru lipsa acestei legislaţii.
Reporter: Ai luptat mult şi pentru drepturile animalelor, Remus Cernea.
Remus Cernea: Da. Sunt mulţumit că actualul Parlament a adoptat o lege pentru care am depus mari eforturi în mandatul meu de deputat. E vorba despre legea care interzice folosirea animalelor la circuri. E un mare pas moral înainte făcut de societatea românească. Alte ţări europene au adoptat o astfel de lege după România. Am făcut asta înaintea Franţei sau Portugaliei, ceea ce mă bucură.
Reporter: Un subiect important este relaţia dintre Stat şi Biserica Ortodoxă Română, relaţie pe care ai contestat-o, ca parlamentar. Această atitudine ţi-a atras ostilitate, dar şi simpatie. Cum vezi această chestiune acum?
Remus Cernea: Demersul meu nu a fost şi nu este îndreptat împotriva Bisericii Ortodoxe Române ori a unui cult anume. Tot ce îmi doresc este un cadru general care ne permite tuturor să trăim într-o ţară care ne recunoaşte ca având drepturi egale. Aşadar, fie că suntem ortodocşi, catolici, evrei, musulmani, protestanţi, budişti, agnostici sau atei, toţi trebuie să fim egali în faţa statului. Şi Bisericile trebuie să aibă drepturi, iar dacă vreuna dintre ele ar fi abuzată de către Stat, eu, personal, m-aş număra printre cei care i-ar lua apărarea. Însă doar în cazul în care abuzul şi opresiunea ar fi reale.
Reporter: S-a întâmplat asta?
Remus Cernea: Da. Biserica Greco – Catolică a avut astfel de probleme, iar eu am semnalat şi am luat poziţie de la tribuna Parlamentului României în apărarea acesteia. Aş face asta inclusiv pentru Biserica Ortodoxă Română, dacă acesteia i s-ar leza clar drepturile, în mod abuziv şi nedemocratic. De asemenea, am tras un semnal de alarmă când în anumite manuale de religie diverse culte din România erau prezentate în mod tendenţios. Consider că diversitatea şi dialogul sunt esenţa democraţiei, în care nimeni nu deţine monopolul asupra credinţelor religioase. Nu putem să construim o societate mai bună prin excluderea altora. Şi cultele mai mici au drept la existenţă. Adevărul este multicolor, iar strălucirea sa ne îmbogăţeşte viaţa.
Reporter: Crezi în Dumnezeu?
Remus Cernea: Eu m-am declarat ca fiind liber cugetător, dar am dialoguri fructuoase cu prieteni ce au o puternică credinţă religioasă, dar şi cu cei ce nu împărtăşesc o credinţă anume. Vă mărturisesc, aleg să caut caracterul omului. Nu mă interesează convingerile religioase personale. Pentru mine, contează moralitatea oamenilor. Fac o reverenţă în faţa unui om care dovedeşte că are puternice valori morale şi că nu e o canalie. Am întâlnit persoane îndoielnice, care clamau că sunt religioase, dar şi atei total amorali. Ambele categorii sunt la fel de criticabile. Chiar dacă mă consider liber cugetător, am înglobat în sistemul meu de valori şi idei biblice, pline de înţelepciune. Eclesiastul ori Corinteni 13 sunt doar două exemple.
Reporter: Trăim vremuri dramatice, în care Coronavirusul ucide. Din păcate, există şi persoane care subminează efortul autorităţilor de a opri boala şi moartea. Masca e văzută ca botniţă, iar măsurile de prevenire sanitară ca fiind dictatură medicală. Cum vezi ce se întâmplă?
Remus Cernea: Dacă aş fi parte a unui guvern, aş încerca să formez un grup de lucru, alături de psihologi şi experţi în comunicare, pentru a face campanii eficiente de informare publică. În special, i-aş viza pe cei care, din spirit de frondă sau influenţaţi de teorii ale conspiraţiei, nu respectă regulile sanitare generale şi răspândesc idei contrare datelor ştiinţifice. Am întâlnit şi eu persoane care susţin că virusul nu există, sau, dacă există, e o simplă gripă, despre care guvernul minte, umflând cifrele.
Reporter: Tocmai s-au incheiat două mari pelerinaje ortodoxe, la Sf. Parascheva şi Sf. Dimitrie. Asta a implicat mulţi oameni la un loc, veniţi să sărute racla cu moaştele sfinţilor. Fiind pandemie, s-au iscat controverse. Cum ai simţit ce s-a întâmplat, Remus Cernea?
Remus Cernea: Am observat o diferenţă între cele două pelerinaje. Acest lucru a ţinut de modul în care Guvernul a colaborat cu Patriarhia Română. La Bucureşti, pelerinajul la Sf. Dimitrie a fost mult mai bine organizat. Aşadar, iată că e posibil. Dacă folosim raţiunea, respectăm regulile şi opiniile medicilor, se poate ca toţi credincioşii care doresc să vină la la aceste pelerinaje să o poată face în condiţii de siguranţă. Din păcate, la pelerinajul de la Iaşi a fost haos, aşa cum se poate vedea în imaginile care au produs multă emoţie în societate. Repet, la Bucureşti lucrurile au stat foarte bine. Asta dovedeşte cât de important e să comunici şi să ai un plan minuţios, în acord cu realitatea sanitară. Felicit colaborarea dintre Guvern şi Biserica Ortodoxă Română, în cazul pelerinajului de la Bucureşti.
Reporter: Cum arată astăzi România, politic vorbind?
Remus Cernea: Sunt şi schimbări în bine, generate de cetăţenii care au stat în stradă contra unor abuzuri ale guvernării PSD. Aceşti oameni au avut atât de multă forţă încât au produs modificări politice însemnate. În acelaşi timp, nu sunt încântat de garniturile de candidaţi ale partidelor politice pentru alegerile parlamentare. Văd o lipsă de direcţie doctrinară. Cu siguranţă, din cauza crizei, vor prima temele legate de pandemie şi economie. Pe termen mediu şi lung, nu se poate face politică fără o doctrină limpede. Actualele partide sunt formaţiuni politice traseiste, ce atrag oameni foarte diferiţi. Acest lucru face partidele în cauză tributare unor reacţii de moment, în lipsa unui racord la principii doctrinare solide. Pentru politica unei ţări asta e extrem de nociv.
Reporter: În actualul context socio – politic, vei sta deoparte sau te vei implica activ?
Remus Cernea: Voi înfiinţa un nou partid politic, axat pe protecţia mediului, a animalelor şi a multor alte teme. Economia va fi un punct important în demersul meu, în climatul de criză pe care-l trăim, cu neajunsuri sociale şi economice cumplite pentru toate guvernele lumii. De asemenea, doresc să deschid o Academie Politică, pentru actuali şi viitori politicieni. Vreau să atrag oameni care să contribuie la binele colectiv, pentru întreaga societate românească. Am studiat mult teorie politică şi filozofie, am şi avut ocazia de a face politică în Parlament, experienţe ce îmi permit să ofer ghidaj pentru un comportament politic onest, indiferent de doctrină.
Reporter: Remus Cernea, te vom găsi pe buletinul de vot la apropiatele alegeri parlamentare?
Remus Cernea: Realitatea e că nu există loc pentru mine în rândul partidelor actuale. Accept această situaţie, cu luciditate. Îmi doresc să candidez la o funcţie politică în anul 2024, când vor fi patru tipuri de alegeri într-un singur an. Până atunci, partidul politic pe care îl voi înfiinţa va căpăta greutate, iar eu, alături de colaboratorii mei, voi deveni o voce care să conteze la alegerile următoare. Echipa mea va fi formată din oameni ce iubesc valorile democratice, alături de care se poate construi pe termen lung.
Într-un editorial publicat pe Republica.ro, intitulat „Intersecții pe str. Timpului”, Cristian Tudor Popescu (CTP) scrie despre marea dezamăgire pe care i-a produs-o, în ultimii ani, cel i-a fost idol mută vreme prin tenacitatea lui: Ion Țiriac. Cinismul și lipsa de valori morale, pe care le-a constat la la fostul tenismen, l-au îngrozit pe jurnalist.
Pentru a arăta cât de aproape l-a cunoscut pe Ion Țiriac în urmă cu aproape jumătate de veac, CTP și-a ilustrat editorialul cu o fotografie din 1972, de la finala Cupei Davis, România – SUA, disputată la Bucureşti și câștigată de americani cu 3-2.
Fotografia ni-l arată în prim-plan pe Ion Țiriac, concentrat la joc, iar în plan secund vedem un tânăr crispat, mai tensionat parcă decât idolul său cu rachetă: e Cristian Tudor Popescu, care avea atunci 18 ani! CTP era echipat la sacou și cravată, cu pantaloni în carouri, dar mai ales… cu păr pe cap! Aspectul său arăta o maturitate cu mult peste vârsta unui licean de clasa a 10-a.
Cristian Tudor Popescu s-a născut la 1 octombrie 1956. Asta înseamnă că la finala România – SUA (13-15 octombrie 1972), când a fost făcut această poză, el abia împlinise 16 ani
Fragment din editorialul lui CTP
„Foto: Băiatul de mingi este numitul ctp de azi, pe atunci cu ceva păr. Cea mai veche şi cea mai puternică amintire cu Ion Ţiriac este faţa lui, în lumina slabă a înserării, tetanizată de oboseală, deformându-se ca a unui mort la contactul cu faţa lui nea Fane.
Au trecut de atunci, deşi nu-mi vine să cred, 47 de ani (peste o lună se fac chiar 48 de ani – n. red.), în care Ţiriac a fost modelul meu epurat, idealizat, de luptă pe teren şi cu viaţa. Până când… până când n-a mai fost. Zicerile prin care plângea de mila politicienilor corupţi, hoţi şi mincinoşi, înfierând DNA şi aprobând atentatele anti-Justiţie ale regimului Dragnea au fost o primă ruptură peste care n-am mai putut să sar. Nici dl Ţiriac, care mi-a replicat cu brutalitatea la care mă aşteptam.
Poziția lui Ion Țiriac în cazul descalificării lui Djokovici la US Open e alcătuită, în opinia mea, din: 1). cinism pecuniar fără de lege, 2). o diversiune și 3). o ticăloșie de neuitat.
1). «Nu cred că Djokovici merita să fie eliminat, în special într-un turneu unde ăștia n-au un megastar. E Serena Williams, dar în rest nu e nimeni acolo. Astfel, arbitrii au furat 30% din valoarea turneului».
Adică, ce-i asta?! Nimic altceva decât că, în viziunea dlui Țiriac, legea e pe bani, ea se aplică sau nu, în funcție de câte procente aduce turneului un jucător. Dacă în cauză ar fi fost, să zicem, nr. 100 ATP, atunci el putea fi eliminat fără probleme, că nu se pierdeau procente. Unde-i lege, nu-i tocmeală?! Ce prostie, ne învață dl Țiriac, tocmeala e legea.
2). «Nu e prima oară când un arbitru e lovit de minge. Cu foarte mulți ani în urmă, un suedez, încă junior (Edberg – n.m.), servește, lovește arbitrul de linie cu mingea, omul cade, se lovește cu capul de pământ și moare. Meciul nu s-a întrerupt, Edberg nu a fost descalificat, ba chiar a câștigat turneul de la New York».
O diversiune orbitoare. Un jucător care e în meci și servește nu e niciodată făcut răspunzător pentru lovirea unui arbitru – mingea vine de departe, de la peste 25 de metri, arbitrul e dator să se ferească – regulamentul e clar în acest caz și a fost aplicat corect.
Dar meciul Djokovici – Carreño Busta era în pauză, se încheiase ghemul pierdut de sârb pe propriul serviciu. Djokovici a expediat mingea cu racheta, în bătaie de joc, de la câțiva metri, la înălțimea bustului unei ființe umane, fără să se uite, aproape întors cu spatele spre fundul terenului. Lovitură periculoasă, cu desăvârșire interzisă de regulament, lucru de care Djokovici și-a dat seama în fracțiunea de secundă după ce a comis-o.
3).«Arbitra trebuia să se uite la meci, să se ferească, mingea aia a venit cu 40-50 km/h. Dacă nu te uiți, stai acasă, nu fi arbitru!».
Doamna arbitru nu avea la ce să se uite, jocul era oprit pentru cel puțin un minut, nu era datoare să fie pregătită, era în pe loc repaus, nu aplecată, cu palmele pe genunchi, în gardă, așa cum este în timpul jocului. Treaba ei era, exclusiv, să se uite la minge și la tușă când se joacă, nu la jucătorul Djokovici care se îndrepta spre banca de odihnă. Să scoți vinovată, incredibil, victima unei astfel de agresiuni, cum procedează dl Țiriac, asta știau să facă foarte bine «organele» în regimul comunist…
Victorie cu orice preț? Ion Țiriac cel din ultimii ani înseamnă pentru mine o înfrângere.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Doi labradori zăceau în curte, cu spume la gură. Se moare greu de la sodă caustică, cu refuzuri şi zbateri. Pe ultimele le-a văzut Iulian, când s-a întors acasă. Ira şi Bibi, care-l întâmpinau mereu, n-au apărut. Prima dată, după ani de zile. A ştiut că ceva nu e bine.
În spatele casei, sub coama grea a unui brad, copiii săi erau deja morţi. Da, aşa le spune şi acum, cu lacrimi în ochi: „copiii mei”.
De fapt, Iulian şi Oana nu au copii. Nu pot. Au încercat. Degeaba. Aşa că Ira şi Bibi au fost darul lui Dumnezeu pentru doi tineri care se iubesc prea mult ca să nu dăruiască dragoste. Câinii erau copiii pe care şi i-au dorit dintotdeauna. Şi ce dacă nu vorbesc, nu cântă, nu rostesc „mama” şi „tata”. Dar aleargă, se bucură, plâng, se lipesc de tine, în nopţile lungi de iarnă bucovineană, la Rădăuţi. Tot ce au şi sunt îţi dăruiesc fără clauze, gajuri şi termeni.
Ira şi Bibi, copiii lui Iulian şi ai Ioanei
Ira şi Bibi erau iubire necondiţionată, cu blană, ochi vioi şi cozi stufoase, mereu gata să aducă bucuria vieţii în inimi. Cine ar dori să ucidă doi câini voioşi, care niciodată nu-şi părăseau curtea, fără stăpân? Care e miza, unde e rostul chiar şi al unei crime? La asta se gândeau Iulian şi Oana când le-au îngropat pe Ira şi Bibi în spatele casei. Era acum cinci zile. De atunci, cei doi plâng şi nu dorm nopţile. Le-a rămas Argo, alt labrador. Era plecat când soda caustică a fost aruncată peste gard, iar asta l-a salvat.
Cinci zile fără Ira şi Bibi. Curtea mare şi casa cumpărată special într-o zonă retrasă a Rădăuţiului, pentru câini, par fără rost. Când Iulian s-a mutat din oraş lângă munte, prietenii i-au spus că e nebun. De fapt, doi nebuni, el şi Iuliana. Cum să-ţi dai viaţa peste cap pentru nişte javre, nu?
Nu. Când afacerea mergea prost, au făcut foame, doar ca să-şi hrănească „copiii”. Atât de mult îi iubeau. Dragostea lor pentru cei trei labradori era vestită. Toţi ştiau. Prieteni, vecini, rude. Cu siguranţă, şi criminalul a ştiut. De aceea a şi făcut-o. A lovit unde doare tare. Cel mai tare. De ce? Rămâne un mister. Sau poate nu.
Ira, la scurt timp după ce a fost ucisă
În anul 2008, la Rădăuţi apărea familia Şuhan, Iulian şi Oana. Au vrut mai mult, aşa că au plecat în Irlanda. Iulian e un bucătar excepţional, iar lucrurile mergeau bine pentru cei doi. Totuşi, s-au întors. „Îmi iubesc ţara”, îmi spune. Şi-a deschis acasă o firmă de catering, unde lucrează „de-i sar capacele”. Iulian a adus în România ce a văzut în lumea civilizată. E talentat, harnic şi cinstit. Vrea o altfel de Românie, curată, necoruptă, din care tinerii ca el să nu-şi dorească să plece, scârbiţi. Când i s-a propus, cu o lună în urmă, să candideze din partea PNL pentru funcţia de consilier local al oraşului Rădăuţi, a acceptat, fără să ezite. În sfârşit, i se oferea şansa să facă ceva concret pentru urbea pe care o iubeşte.
Familia Şuhan – Oana și Iulian
Acum, pe marginea mormintelor lui Ira şi Bibi, Iulian şi Oana se întreabă dacă nu cumva tocmai asta le-a ucis copiii. Ani de zile câinii au trăit fericiţi, iar acum, dintr-o dată, au fost seceraţi. Crima asta e un mesaj ori un act involuntar, al unui nebun? Sunt el şi soţia sa într-un pericol mai mare, din care au văzut doar primul episod? Mai există iubire şi omenie pe lume sau doar psihopaţi şi canalii? Are rost să mai rămână în România, ţara ce mereu le-a ucis speranţele, iar acum „copiii”? Sunt întrebări ce rod doi oameni pentru care s-a prăbuşit o lume. Lumea în care fericirea era posibilă.
Două personaje expirate, aflate pe lista de consilieri a PSD la Primăria Capitalei, anunțată cu mândrie de Gabriela Firea, au o dușmănie veche, de peste 10 ani, poate chiar de 30. Ura dintre Petre Roman și Cornel Dinu a răbufnit în urmă cu 10 ani, și-au amintit jurnaliștii de la Aktual24.ro.
În 2010, Cornel Dinu a intervenit telefonic la emisiunea „Nașul” de la B1 TV, în cadrul căreia Grigore Cartianu (pe atunci, redactor-șef la „Adevărul”) făcea dezvăluiri în serie despre crimele orchestrate de gruparea pro-sovietică Iliescu-Brucan-Militaru-Voican-Roman în decembrie 1989.
Fostul fotbalist dinamovist a vorbit din perspectiva unui martor ocular, prezent în sediul TVR ca om de încredere al lui Ion Iliescu, pe 22-23 decembrie 1989, după fuga lui Nicolae Ceaușescu.
Cornel Dinu a declarat în 2010 că în noaptea de 22/23 decembrie, spre dimineață, a asistat la discuțiile privind chemarea trupelor sovietice în România, „pentru a ne scăpa de teroriști”. Se vorbea la telefon cu consulul sovietic, în absența din România a ambasadorului URSS, Evgheni Tiajelnikov, care în acea perioadă se retrăsese strategic la Chișinău.
Discuțiile au fost purtate la telefonul biroului de la etajul 11 al Televiziunii Române (biroul directorului general, unde se instalase noul grup de putere din jurul lui Ion Iliescu), „undeva în jurul orelor 3.00-4.00”, în limba rusă, de către Ion Iliescu și Petre Roman.
Cornel Dinu a remarcat că Petre Roman se exprima extrem de fluent în limba rusă și că a intervenit de mai multe ori în cadrul discuției cu diplomatul rus. Roman era cel care cerea cu insistență ajutorul trupelor sovietice, susține Dinu, un mare fan și apărător al lui Ion Iliescu.
Cornel Dinu:„Eu am stat în aceeaşi încăpere cu Ion Iliescu în noaptea de 22 spre 23 decembrie, la Televiziunea Română, de la 9 seara până dimineaţa la 7.20. Ion Iliescu este un patriot şi şi-a păstrat tot timpul cumpătul. Cel care s-a speriat a fost Petre Roman, care voia să salveze. Ce să salveze? – că totul era o diversiune cu 4-5 scenarii. Petre Roman a fost cel care, într-o rusă perfectă, a vorbit la telefon cu consulul Uniunii Sovietice, solicitând intervenţia trupelor sovietice. A existat o variantă ca aceste trupe să intervină să facă o logică antiteroristă. Domnul consul a explicat clar: «Nu ne amestecăm. Trupele sunt debarcate, în două ore sunt în centru, dar nu ne putem amesteca»”.
Rusul, evident, mințea: masive trupe sovietice, deghizate în „turiști”, erau deja în România și acționau pentru resovietizarea rapidă a României, prin impunerea echipei lui Ion Iliescu.
Roman despre Dinu: „Mă întreb dacă mai are o judecată normală”
A doua zi, tot în 2010, Petre Roman a intervenit pentru a-și „repera” onoarea știrbită de Cornel Dinu.
„Toate declaraţiile lui Dinu sunt formate numai din minciuni sfruntate şi absurdităţi. E aberant. În noaptea aceea nu aveam nicio calitate, nicio atribuţie să contactez pe cineva de la Ambasada Sovietică”, s-a apărat Petre Roman.
„Chestiunea cu trupele sovietice – e o nebunie. Nu există niciun fel de elemente referitoare la asta. Eu nu am în memorie aşa ceva”, a mai spus Român, minținut flagrant, grosier.
„Mai sunt şi alte lucruri urâte. În primul Guvern provizoriu, el (Cornel Dinu – n. red.) a cerşit să fie în acest Guvern. Să fie ministru pentru sport. A ajuns pe post de secretar de stat. Dar a fost un element foarte slab al Guvernului”, a povestit Petre Roman despre Cornel Dinu.
Roman a declarat că nu poate vedea decât resentimente de ordin personal în declaraţiile lui Dinu şi se întreba dacă fostul fotbalist „mai are o judecată normală”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Într-un interviu-maraton pentru LUMEALIBERA.RO și ZIARISTII.COM, fostul ministru de Externe analizează consecințele crizei din Belarus asupra României și rolul Uniunii Europene în stingerea conflictului de la Minsk, dintre popor și dictatorul Lukașenko. În partea a doua a interviului, Cristian Diaconescu trage linie după perioada de pandemie scursă până în acest moment și prefigurează o guvernarea fără PSD, după viitoarele alegeri, dar nu fără obstacole, date de tensiunile din partea Dreaptă a scenei politice.
În acest prim episod redat mai jos în formă scrisă, fostul ministru analizează riscurile imediate care planează asupra României, dar și ”oportunitatea istorică” de a reconstrui țara, cu sumele imense oferite de UE.
Reporter: Ce i-a venit PSD-ului să depună o moțiune de cenzură în plină criză și cu doar câteva luni înainte de noile alegeri parlamentare? Sunt disperați după bani?
Cristian Diaconescu: Probabil că stau şi cu ochii după bani. Dar e şi o problemă de bun-simţ legat de mesaj. Una dintre criticile esenţiale repetate ale Partidului Social Democrat la adresa guvernării actuale este aceea că nu ar mări punctul de pensie cu 40%. Dar de ce nu vii la guvernare, dacă ai tu soluții să mărești dintr-o lovitură pensiile cu 40%? Ai majoritatea, clar, de ce nu vii la guvernare să spui: eu vin la guvernare şi măresc punctul de pensie cu 40%. Nu, ei merg pe critică, este o lege, legea trebuie aplicată. Bun. Principial este corect. Dar politic, de ce nu spui cu subiect şi predicat, ca oamenii să înţeleagă şi votanţii tăi să accepte: eu vin la guvernare şi garantez că din prima zi de guvernare aplic legea. E un calcul politic de un cinism impecabil.
– Într-un interviu precedent, chiar dvs. spuneați că Tăriceanu a aplicat exact aceeași metodă, în 2008: a mărit pensiile în plină criză, tot cu puțin timp înainte de alegeri, conștient fiind că nu sunt bani, ca să îngroape următorul Guvern Boc. Acum, PSD aplică exact aceeași rețetă iresponsabilă?
– Da. Este exact acelaşi tip de proiect. Deci, iei o decizie pe care ştii că nu o aplici, dar îţi poate fi favorabilă din punct de vedere electoral. Gândiţi-vă: măririle pe care le-a făcut Tăriceanu atunci erau în octombrie-noiembrie. Şi în același an urmau alegerile. A intrat în alegeri cu decizia politică, dar nefiind în situaţia de a o aplica, ştiind că acea criză, care venea dinspre Statele Unite, va lovi România. Deci, ştiau care pot fi consecinţele dezastruoase ale unei astfel de decizii politice, dar pe de altă parte, pentru că nu erau puşi ei în situaţia de a confrunta această criză, au luat decizia pentru un bonus electoral. Este proiectul standard.
– Mai știți vreun stat în lumea civilizată care să mărească pensiile cu 40% de azi pe mâine, de la un an la altul?
– Nu. Nu cunosc nici un stat care a luat o astfel de măsură. Este adevărat, probabil, că indexările cu inflaţia de la 1 ianuarie, anumite măsuri etapizate ar fi trebuit să fie luate. Şi aici sunt probleme, după părerea mea, care pot reprezenta momente critice. Dar o gestică de acest tip şi o decizie în acest sens… Repet, nu ştiu să se întâmple oriunde în zona democratică, în zona europeană, în zona civilizată. Dar mai mult decât atât, cei care astăzi țin cont doar de argumentul politic sunt foarte cinici faţă de oameni, şi de pensionarii care chiar au nevoie de resurse financiare mult mai serioase. Asta este o problemă care trebuie analizată şi bine ponderată, iar pe de altă parte, ei ştiu bine că dacă ei ar fi puşi în situaţia de a aplica legea, nu ar putea s-o facă.
– Credeți într-o viitoare guvernare a Dreptei politice, mă refer la PNL, USR-PLUS și PMP, pe 8 ani, adică două mandate, din 2020 până în 2028?
– Da, cu o singură condiţie: ca Dreapta să se profesionalizeze şi să înveţe şi cum se conduce o ţară, şi cum se face politică într-o ţară. Sunt absolut de acord că există în orice partid instanţe morale, mai puţin în legătură cu propriul partid şi mai mult în legătură cu alţii. Sunt absolut de acord că sunt personalităţi politice în toate partide care nu sunt uşor digerabile din alte zone. Fiecare cu trecutul, cu prezentul şi poate şi cu viitorul său. Dar avem o oportunitate istorică, nu mă feresc de cuvinte mari, şi anume o resursă financiară cu care nu ne vom mai întâlni în următorii 30 de ani. Practic, această datorie pe care am acumula-o astăzi urmează a se plăti cam din 2028 încolo. Vă daţi seama că astfel de bani – 750 de miliarde de euro – nu vor mai veni vreodată din zona europeană?! Aceşti bani îi împrumută Comisia Europeană, care se împrumută cu un coeficient de triplu A. Deci, are o credibilitate pe pieţele financiare cum niciunul dintre noi nu avem.
– Este, într-adevăr, o șansă imensă. Dar nu poți folosi acele sume în același mod în care a procedat PSD, pentru consum…
– Cu aceşti bani nu poţi să plăteşti pensii şi salarii, ci trebuie să investeşti într-o dinamică, într-un anume tip de progres. Discutam cu nişte parteneri, prieteni occidentali. Ei spun în felul următor: domnule, uitându-te spre România, trei lucruri aveţi nevoie fundamental – le-aş spune cu tot sufletul celor de la guvernare, sau care or fi, care doresc să intre la guvernare, că văd că mai mult vor să dărâme decât să vor să participe -, trei lucruri, spun occidentalii ăştia, care nu ştiu despre ce vorbesc (ironic): infrastructură, cadru legislativ predictibil şi funcţional şi lumea digitală. Organizaţi-vă în aşa manieră încât să aveţi infrastructură, să vă poziţionaţi politic pentru a avea o legislaţie predictibilă, să ştim unde venim şi cât de ofertantă este zona, şi – în al treilea rând – zona digitală! Da, voi aveţi probleme cu economia verde, voi aveţi probleme cu combustibilul fosil, sigur, acolo vom mai discuta. Are şi Germania de Est probleme, are şi Polonia probleme… Dar pentru România critice sunt infrastructura, cadrul legislativ predictibil şi funcţional şi lumea digitală, unde aveţi şi experienţă, unde nimic nu vă scuză în a nu adopta nişte proiecte corespunzătoare şi unde, iată, există bani, există resurse.
– Numai să ajungem cu bine până vom atrage acei bani, că abia mai reușim să acoperim găurile la buget, la ce deastru și ce măsuri populiste a votat PSD în Parlament…
– Va fi în septembrie, în octombrie probabil, o evaluare a rating-ului României. Atenţie mare! Suntem la 3 de B- , următoare etapă este Junk(gunoi – n. red.). Eu nu ştiu ce măsuri le trec unora prin cap să ia în acest moment, dar dacă noi suntem degradaţi, nefrecventabili din punct de vedere al investiţiei, nu ne vom mai putea împrumuta pentru celălalt palier, şi anume resursele financiare privind salariile şi pensiile. Din cei 80 de miliarde de euro de la UE nu putem plăti salarii şi pensii. Deci, trebuie să găsim bani din altă parte, dacă nu avem un retur către stat serios sau scoaterea economiei gri la vedere, că toată lumea vorbeşte de ea… Din acest punct de vedere, este critic ce se întâmplă.
– Se pare că am fost la un pas, data trecută când s-a făcut evaluarea României, să fim încă de pe atunci plasați în categoria țărilor-junk. Dar, miraculos, am scăpat pe ultima sută de metri cu acel BBB-…
– Din câte ştiu, plasarea noastră ceva mai sus decât nivelul Junk a fost şi urmare a unui anumit tip de intervenţii politice, inclusiv ale preşedintelui Iohannis. Din acest punct de vedere, a fost şi un calcul politic la agenţiile de rating. Calculul politic este bun, că te scapă pe perioade scurte de probleme, dar este în egală măsură volatil. Se poate modifica de la un moment la altul. În condiţiile în care primele state din UE, mai puţin Germania, Franţa, Italia, Spania, 1-2-3-4 în ordinea statelor cu pondere în UE, intră în recesiune, vă daţi seama cum se uită pieţele financiare atunci când ceri un împrumut? De asta vorbeam de responsabilitate. Trebuie să înţelegem că este o situaţie de câteva luni, depinde de noi cât de scurtă sau de lungă va fi, în care să dăm la o parte diversele aspiraţii politicianiste şi ne concentrăm pe rezolvarea profesională, aplicată, naţională până la urmă, a problemelor României.
– Stați puțin, domnule ministru: vreți să spune că în intervalul de doar câteva luni România poate ajunge în situația de a nu mai avea bani de pensii și salarii în sectorul public?
– Răspunsul este DA! Din tot ceea ce am auzit şi am discutat şi eu în lumea largă, răspunsul este DA. Nimeni, astăzi, în Europa Occidentală, de exemplu, nu discută decât de perspectivele economice şi de problemele foarte mari pe care le au marii parteneri ai României (Germania, Italia, Olanda). Deci, din punctul ăsta de vedere, se discută aşa: toată lumea astăzi este interesată de delocalizarea din afara UE, mai ales a producţiei manufacturiere. România este o ţară care are un aport destul de serios în ceea ce priveşte industria manufacturieră. Deci, există o oportunitate. Şi ei te întreabă: „Ce faci?” Faceţi componentele de la Mercedes! – toate componentele se fac în România… IT, diverse zone care există în ţara dv. şi disponibilitate şi capacităţi şi profesionalism. Ce faceţi cu drumul până la Sibiu sau până la Cluj, de exemplu? Că cei de la Renault sunt la limită să delocalizeze Renault (plecarea Dacia de la Pitești – n. red.). Ce faceţi cu aceea autostradă Piteşti-Sibiu care să traverseze munţii? Ne ieftineşte maşina cu 30-35 de euro. Nu e mare lucru, dar aţi promis de nenumărate ori. Delocalizarea – mulţi spun: da, principial e bine, sigur, s-a şi politizat mult subiectul, dar în termen economici, practici, e complicat, se face în timp şi se face în zone unde există şi forţa de muncă şi, mă rog, un anume tip de specific naţional al economiilor care să permită această delocalizare. De ce aţi fi mai buni ca alţii? Care sunt zonele de creditare din România, ce ar fi preferenţial?
– Și măcar dacă ar fi vorba doar de asta…
– Pe de altă parte, sistemul bancar, cum bine ştiţi, e majoritar, este un sistem bancar din state puternic dezvoltate economic, dar care au intrat în recesiune. Şi sigur că se uită sucursalele la banca-mamă, din acest punct de vedere. Legat de nivelele de creditare pe plan local, titlurile de stat – în condiţiile în care, la un moment dat, apare o sesizare de la un alt stat partener, în legătură cu acte de corupţie, în legătură cu un anumit tip de atitudine faţă de banii europeni – până se rezolvă criza, este o chestiune deja decisă. Până se rezolvă criza, într-o astfel de sesizare, s-a întrerupt finanţarea! Şi atunci, dacă s-a întrerupt finanţarea pe investiţii, cum se uită sistemul bancar în a continua această investiţie? Și sunt multe astfel de subiecte. Noi nu discutăm decât de chestiuni care sunt foarte departe de aceste teme. Suntem la limita fie a unei perspective economice şi de modernizare a României extraordinare, fie a unei căderi economice aproape ireversibile pe termen scurt. Depinde ce alegem.
(Va urma)
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Un mesaj strigat cu năduf de Simona Pîrvu, pe Facebook, a devenit rapid viral. Autoarea i se adresează direct, fără menjamente, Prostului Român. Acel Prost care, în îngustimea minții lui, neagă existența pericolului Covid-19 chiar și atunci când e luat cu izoleta și dus la Terapie Intensivă (Prostul, nu Covidul).
Simona Pîrvu publică o fotografie a surorii sale, cadru medical echipat precum cosmonauții. „Prostuleee, care ești tu prost! Mă scuzi de apelativ, e nimic în comparație cu ce meriți! Știi tu cine-i în poza asta? E soră-mea, prostule! E speriată, extrem de obosită, îngrijorată rău, îi e dor de viața normală, așa cum ne e și nouă, familiei”.
Autoarea ridiculizează spaimele inventate de Prost (în vreme ce pericolul real e bagatelizat): „Tu, prostule, ai convingerea că îi pasă cuiva de tine, vrea să te microcipeze, vrea să te vaccineze și să te folosească nu știu la ce, poate să te forțeze să votezi cu altcineva decât PSD. Sau poate vrea sa-ți afle secretul, rețeta ta de vinete la cuptor și borșul cu zarzăre”.
Au urmat sute de felicitări pentru textul de excepție, dar și un potop de înjurături. Simona Pîrvu a explicat într-un mesaj la postarea virală: „Am festival de înjurături în privat, aici am pus frână la comentarii. Nu credeam că voi avea sute de distribuiri la postare, asta mă face să sper că suntem mulți cei responsabili, o scoatem noi la capăt cu pandemia asta!”
Postarea virală a Simonei Pîrvu
„Prostuleee, care ești tu prost! Mă scuzi de apelativ, e nimic în comparație cu ce meriți!
Știi tu cine-i în poza asta?
E soră-mea, prostule!
E speriată, extrem de obosită, îngrijorată rău, îi e dor de viața normală, așa cum ne e și nouă, familiei.
Simona Pîrvu / FOTO: Facebook
Fiindcă tu, prostule, ai convingerea că îi pasă cuiva de tine, vrea să te microcipeze, vrea să te vaccineze și să te folosească nu știu la ce, poate să te forțeze să votezi cu altcineva decât PSD. Sau poate vrea să-ți afle secretul, rețeta ta de vinete la cuptor și borșul cu zarzăre.
Prostule, să știi că după gardă nu prea mai are nimeni energie să-ți scrie ție pe Facebook câte cazuri noi s-au internat, câți sunt intubați, ce s-a mai întâmplat. Fiindcă ești atât de prost, ai impresia că numai Esca și Marcel Pavel au pățit-o, că au fost plătiți de oculta mondială să te convingă pe tine, prostule, să-ți pui «botniță».
Prostule, ai impresia că lumea se învârte în jurul tău și-ți permiți cu tupeul proștilor să contești medici epidemiologi în loc să te protejezi pe tine și pe cei din jurul tău.
Prostule, multinaționalele din întreaga lume plătesc milioane de euro chirie pentru niște sedii goale, oamenii lor lucrează din martie online, tu crezi încă în oculta mondială, nu?
Prostule, economia mondială e în scădere abruptă, mii de firme dau faliment, tu ai vreo altă preocupare decât propriul ego și convingerile bazate pe incultură medicală de bază?
Știi, prostule, oameni cu afaceri ruinate după zeci de ani de funcționare? Ai o parte din vină, propagi ideile conspirației, împingi cu prostia ta în toate direcțiile virusuri, idei greșite. Nu ești cu nimic diferit de ăla de-a carantinat un întreg spital în martie. Mintea ta îngustă functionează fix ca și virușii pandemici. .
Măcar când spargi semințe-n parc, citești și altceva în afară de fake news?
Prostule, întreaga lume e încă în pandemie, se fac non-stop cercetări să i se dea covidului de cap, tu încă faci scandal în magazin că nu vrei «botniță»?
Prostule, te urăsc! Ești un nimic care produce efecte grave! Atât te duce capul? Doar atât?”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Andrei Caramitru, fiul cel mare al lui Ion Caramitru, are zile de activitate febrilă în comunicarea pe Facebook. Îl oripilează ce vede în jurul lui: personaje grotești și întâmplări absurde, care descriu un univers kafkian. Un aer tot mai greu de respirat.
„E un val de nebunie criminală pe străzi. Fiți atenți la voi! Acum e pericolul maxim. Lăsați-i pe ăștia să se infecteze toți între ei, noi măcar să rămânem sănătoși”, scrie Caramitru jr.
Acesta observă că PSD „a eliberat pe străzi mii de infectați cu covid” cu ușurința cu care, în trecutul recent, același PSD „a eliberat pe străzi zeci de mii de infractori, criminali, pedofili și violatori”. Efectele au fost tragice atunci, vor fi tragice și acum.
Și pentru că tot „urlă” PSD-iștii că „nu vor să fie ridicați de pe stradă de «poliția sanitară»”, Andrei Caramitru are și o soluție: „Să fie ridicați de poliția normală!”.
Publicăm o parte din postările lui Andrei Caramitru din ultimele două zile, într-un veritabil „Jurnal din anul ciumei roșii”.
„E un val de nebunie criminală pe străzi”
„Ce am aflat doar în ultimele 3 ore:
2 pacienți care s-au externat și erau bolnavi: unul s-a întors în comă. Celălalt a făcut stop cardiac acasă.
Doar într-un județ mic, 6 din cei externați și-au infectat toată familia.
70% din cei infectați în spital zic că nu au covid și se comportă agresiv cu doctorii.
Dacă intri în magazin mic de cartier cu mască, ești agresat și înjurat de vânzătoare și de ceilalți clienți (care, evident, nu au măști).
Șoferii de taxi din Bucuresti (de pe aplicații, nu ăia din mafia din Ilfov) urlă la clienți și încearcă să le smulgă măștile de pe față.
E un val de nebunie criminală pe străzi. Fiți atenți la voi! Acum e pericolul maxim. Lăsați-i pe ăștia să se infecteze toți între ei, noi măcar să rămânem sănătoși. Vă rog.”
„PSD-iștii să nu fie ridicați de poliția sanitară, ci de poliția normală!”
„PSD-iștii urlă că nu vor să fie ridicați de pe stradă de «poliția sanitară». Eu sunt de acord – să fie ridicați de poliția normală. Să fie ridicați murdari, așa cum sunt ei în starea lor naturală.”
„PSD – partid de ticăloși și de criminali”
„Deci e OK să mergi pe repede înainte să dai OUG 13, noaptea ca hoții. E OK să mergi la rupere cu legile care scot hoții și criminalii din pușcării și salvează corupții, deși ai zeci de mii de oameni care îți urlă să te oprești. Viteză maximă.
În schimb, blochezi cât poți legea care ne protejează sănătatea. Te joci cu procedura, îți bați joc de o țară întreagă.
PSD – partid de ticăloși și de criminali.”
„Dobitocul de Garcea – un ticălos”
„Dobitocul de Garcea urlă contra dictaturii în Piața Victoriei. Omul e mare investitor în două pub-uri din Centrul Vechi (care au terase mici, asta îl doare). Banul. Ah – e și consilierul lui Firea și informator dovedit al Securității în studenție (își turna colegii). Mari principii, mare om. «Coana Leana». Banul să intre, chit că se moare pentru asta. Un ticălos.”
„Trăim într-o țară în care PSD ne omoară voit, conștient”
„Tatăl lui Mihai Tudose a murit de covid. Condoleanțele mele.
În aceeași zi, partidul lui Tudose, PSD, discută în CEx să blocheze orice lege care protejează oamenii. Vor spune că virusul nu există. Trăim într-o țară în care PSD ne omoară voit, conștient.”
„Ceva mai groaznic, nebunesc și intolerabil nu există”
„PSD-ul e ca sectele alea cu apocalipsa. Ia toți banii de la «credincioși», le fură tot, și după îi împinge pe toți să se sinucidă. Ceva mai groaznic, nebunesc și intolerabil nu există.”
„PSD a eliberat pe străzi zeci de mii de infractori, criminali, pedofili și violatori. Acum a eliberat mii de infectați cu covid”
„PSD a eliberat pe străzi zeci de mii de infractori, criminali, pedofili și violatori. A urmat un val de violență cu zeci de morți, inclusiv copii.
PSD a eliberat pe străzi mii de infectați cu covid. Urmează un val nu cu zeci, ci cu sute și mii de morți.
Și totuși, mulți îi votează și îi susțin. Instituțiile statului nu fac nimic să-i oprească. Este peste puterile mele de înțelegere. Înțeleg că prostia e infinită, dar nu înțeleg când o ființă biologică (altfel nu-i pot numi pe ăștia care-i susțin) preferă să-și facă rău atât de mult. Până și o furnică se sperie dacă vrei s-o calci și fuge, instinctiv, de pericol. Și are un creier mic, mic de tot.”
„3,34 de milioane de români au votat-o pe Vasilica. Îi vedeți acum în toată splendoarea și cu tot intelectul lor. Urlând”
„Robert Tiderle ne aduce aminte ce problemă avem. 3,34 de milioane de români au votat-o pe Vasilica în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Pe Vasilica. Au ales-o să fie președintele țării. Asta au decis ei, cu mintea lor. Ăștia sunt printre noi, și sunt mulți, foarte multi. Îi vedeți acum în toată splendoarea și cu tot intelectul lor. Urlând.”
„Simt că se prăbușește șandramaua complet și că suntem toți blocați aici, nu avem unde fugi”
„Caldură mare în timpul ciumei.
E greu să rămâi întreg când vezi ce e in jurul tău.
70% din îmbolnăviții de covid – cei care se simt rău în spitale – totuși nu cred în covid și pleacă acasă. Își infectează părinții și după sunt aduși în comă de rude care tot nu cred în covid. Doctorii deja își pierd nervii de frustrare și oboseală.
Garcea și o videochatistă porno s-au aliat cu niște preoți și cu niște agenți KGB. Ne spun că dacă crezi în covid, nu crezi în Dumnezeu. Facebook vuiește, lumea urlă pe stradă la tine dacă te vede cu mască.
PSD blochează legea carantinei, baronul Buzatu zbiară că nu există covid, în aceeași zi în care tatăl colegului lor Tudose a murit de covid.
Andreea Esca e îmbolnăvită și e în spital, dar Pro TV amenință pe toată lumea că îi dă în judecată dacă dau vreo știre, ceva, în timp ce difuzează muzică și distracție pe post. Fata lui Esca face live-uri cu paranghelie și hăhăială prin oraș.
La mare e plin. La munte e plin. Terasele sunt pline. Magazinele sunt pline. Se cheltuiesc banii cu furie, să se ducă tot, până la ultimul leu.
Granițele sunt închise, nu mai putem merge nicăieri. (…)
Eu nu știu. Vă spun sincer. Nu reușesc să mai găsesc știri pozitive – ceva, orice, de care să ne agățăm. Simt că se prăbușește șandramaua complet și că suntem toți blocați aici, nu avem unde fugi.”
„Ați înnebunit cu toții?”
„Esca și soțul ei sunt oameni OK, decenți. Dar au greșit foarte grav mergând la o petrecere la mare – lansarea Ovum by the Sea în Olimp (făcută de grupul Fratelli). Le doresc sănătate.
E tragic ce se întâmplă în țară acum. Treziți-vă cu toții! Gata cu mersul la mare, la pensiuni și la terase, oameni buni! Ce e așa de greu de înțeles? Ați înnebunit cu toții? Ce e așa de greu să stăm liniștiți câteva săptămâni, să fim atenți, să purtăm măști și să stăm la 2 metri de alții?”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
