Categorie: Europa

  • „Stoiceasca s-a urâţit rău de tot. Zgripţuroaica va candida pentru PSD. Ura, banii şi veninul i-au schimonosit chipul”

    Psihologul Gigi Ghinea a povestit pe pagina sa de Facebook cum a întâlnit-o pe Alessandra Stoicescu, acum mulţi ani când era „frumuşică, prostuţă, însă fără să fie periculoasă”. Azi în schimb, când a aflat că va deschide lista PSD la alegerile europarlamentare, Gigi Ghinea îi face moderatoarei de la Antena 3 un profil psihologic  sensibil diferit de vremurile în care „Zgriţuroiaca” de azi îşi începea cariera în televiziune.

    • În urmă cu vreo 15 ani, când începusem să fiu invitată ca psiholog pe la emisiuni, erau câteva fetițe cititoare de prompter sau prezentatoare de emisiuni așa-zis sociale, care păreau drăguțe, agreabile, cel puțin ca aspect și înfățișare. Dacă le priveai însă mai cu atenție vedeai că au minte puţină în căpşor, dar măcar erau plăcute la vedere.
      Una dintre ele era Alessandra Stoicescu, frumușică…. dar naivă, cam prostuță, însă fără să fie periculoasa. Cel puțin la vremea aceea nu dădea semne….
    • Ei bine, în prezent, fetiţa aceea cu minte puţină, frumușică dar prostuță în trecut, va candida la europarlamentare din partea PSD. Și nu oricum, e în fruntea listei de partid.
    • Astăzi, Stoiceasca s-a urâțit de tot. Ura viscerala pe care a acumulat-o în ăștia 10-15 ani de “vedetă” a postului varanului, de slugă proastă de partid, a transformat-o în Zgripțuroaică, i-a schimonosit chipul. Când mai butonez televizorul seara, o mai zăresc (fără să pot s-o și ascult) vituperând pe ecran, cum îi iese veninul din privire. Îi observ tupeul, aroganţa și prostia fudulă din minţişoara aia puţină. Îi văd sufletul schimonosit de ură.
    • Ura urâțește omul. Banii, faima şi vedetismul românilor le ia mințile neamurilor proaste.
    • Astăzi țara asta e condusă de toate neamurile proaste.
      Am fost un popor de slugi și așa vom pieri în negura istoriei. Căci Stoiceasca e doar un exemplu de neam prost.
  • Viorica Dăncilă, „tamponată” la Strasbourg: „În timp ce dvs. vorbiţi, în ţară, un post TV îşi va opri emisia!”

    Europarlamentarul Cristian Preda a avut o intervenţie dură azi, în Parlamentul European, la Strasbourg, la adresa premierului Viorica Dăncilă, al cărei discurs a fost unul propagandistic şi manipulator, exact în stilul celui din ziua Rezoluţiei PE împotriva guvernului PSD-ALDE (în care UE acuza represiunea din 10 august).

    „După ce în 2018 credea că se află la Priștina deși era la Podgorica, azi Dăncilă a avut impresia că e în Parlamentul României, deși vorbea în plenul PE de la Strasbourg.”, a scris Preda pe pagina sa de Facebook, care a acuzat-o pe Dăncilă, chiar de la tribuna Parlamentului European, că are dublu limbaj.

    „Doamna prim-ministru, în ultimele luni și dumneavoastră și membrii Guvernului dumneavoastră ați criticat în numeroase rânduri Comisia Europeană. Ați susținut că activitatea Comisiei Europene este bazată pe dezinformare, pe superficialitate. De asemenea ați criticat rezoluția Parlamentului European, susținând ca forțe străine au manipulat și își bazează poziția pe neadevăruri. Cum credeți că veți putea lucra cu Comisia și Parlamentul, partenerii  instituționali, după ce ați sădit neîncredere?  Le-ați spus românilor că nu trebuie să aibă încredere în Comisie și în Parlament. În momentul în care dvs discutați prioritățile Uniunii Europene, în România o televiziune are suspendată emisia pentru că a îndrăznit să prezinte imagini de la protestul din 10 august. Situația presei din România este o combinație de propagandă, de presiune asupra jurnaliștilor și nu mai există presă liberă în România. Asta ar trebui să vă îngrijoreze, doamna prim-ministru, dacă nu ați fi într-o logică ceaușistă. Veți fi cu adevărat europeană dacă vă veți trezi, doamna prim-ministru!”, a declarat europarlamentarul Cristian Preda, de la tribuna PE, citat de stiridiaspora.ro.

    NU ARE AMNISTIA PE MASĂ, DAR O VREA

    Viorica Dăncilă a vorbit în Parlamentul UE şi pe tema amnistiei.

    „Referitor la amnistie, am spus de nenumărate ori -nu am niciun act normativ pe masa guvernului referitor la acest lucru. Nu cred să apărăm pe nimeni, vrem să protejăm cetăţenii împotriva abuzurilor. Vrem să protejăm drepturile cetăţenilor care au fost afectaţi de decizii ale justiţiei, de protocoale secrete între servicii şi justiţie. Cei care ţipă tare acum, mulţi dintre ei vor să ascundă ce s-a întâmplat de fapt în România şi că au fost parte a acestui sistem care a dus la încălcarea drepturilor omului”, a declarat Viorica Dăncilă.

    Preşedintele grupului ALDE în Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a declarat marţi, în plenul în care a fost prezentă şi Viorica Dăncilă, că familia europeană din care face parte nu va merge alături de coaliţie, dacă nu îşi schimbă abordarea pe amnistie. Mesajul a fost adresat de fapt partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, parte din familia politică europeană condusă de Guy Verhofstadt.

    Şi alţi europarlamentari au catalogat drept de neacceptat un demers cum ar fi ordonanţa privind amnistia.

  • UE amână BREXIT-ul. O nouă speranţă pentru românii din Marea Britanie

    Uniunea Europeană pregăteşte posibilitatea amânării până în iulie a termenului ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, în contextul în care Acordul Brexit elaborat de Bruxelles cu Guvernul Theresa May riscă să fie respins de Parlamentul britanic, afirmă surse citate de ziarul The Guardian.

    Marea Britanie ar trebui să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar acest termen este considerat acum de Bruxelles foarte improbabil din cauza opoziţiei cu care se confruntă Guvernul britanic în Camera Comunelor. Bruxellesul aşteaptă din partea Londrei în următoarele săptămâni o cerere oficială de prelungire a Articolului 50 al Tratatului UE.

    După primirea solicitării formale, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, ar urma să convoace un summit european special, relatează Mediafax.

    Economia Marii Britanii riscă să fie afectată mai grav decât în timpul crizei financiare în cazul în care retragerea ţării din Uniunea Europeană se va produce „în mod dezordonat”, avertiza recent Banca Angliei.

    Proiectul de Acord Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. Premierul Theresa May a subliniat că este determinată să obţină adoptarea în parlament a acordului negociat cu Uniunea Europeană pe tema Brexit.

    Acordul riscă să fie respins de Parlamentul de la Londra, astfel că Marea Britanie ar putea fi nevoită să se retragă din UE fără niciun acord, ori ar avea ca opţiuni un nou referendum, alegeri parlamentare anticipate sau amânarea Brexit.

    Emigranţii din UK, printre ei peste 500.000 de români, depind de soarta acordului Brexit. Românii ca de altfel majoritatea emigranţilor care trăiesc şi lucrează în Marea Britanie îşi doresc revenirea la situaţia iniţială, cu ţara de adopţie parte din UE. Puţini sunt cei care cred că Brexit-ul, cu sau fără acord, le va aduce stabilitate.

  • O nouă zi cu veste galbene, încă o DOVADĂ că în 10 august jandarmii au „comis-o” rău de tot

    Azi, au fost noi proteste ale „vestelor galbene” în Franţa, iar felul în care au acţionat forţele de ordine în Haxagon scoate o dată în plus în evidenţă REPRESIUNEA jandarmilor de la Bucureşti, în 10 august 2018. În Piaţa Victoriei, persoanele violente au fost lăsate să provoace forţele de ordine din faţa guvernului – pretextul ideal pentru atacul total disproporţionat la adresa populaţiei paşnice civile (mulţi copii, bătrâni, femei). Nicio arestare n-au făcut jandarmii în seara zilei de 10 august. În Franţa, jandarmii au aplicat legea, ca întotdeauna: au PROTEJAT civilii paşnici şi i-au ridicat imediat pe provocatori.

    Altă diferenţă majoră între Franţa şi România: în 10 august, JANDARMII au fost cei care i-au agresat pe jurnalişti (inclusiv străini), azi la Paris şi în alte oraşe din Hexagon – HULIGANII i-au atacat pe reporteri, iar jandarmii i-au apărat.

    O astfel de scenă nu există în Occident: aici, NICIUN singur manifestant paşnic nu poate fi agresat. Dacă ar fi aşa, jandarmii ar ajunge la puşcărie

    La fel ca săptămânile trecute, situaţia a degenerat azi în mai multe oraşe din Franţa, înregistrându-se ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine. De asemenea, jurnalişti au fost agresaţi de manifestanţi. Au fost reţinute în total 244 de persoane, potrivit News.ro.

    Potrivit presei franceze, la Paris au fost reţinute 156 de persoane, iar forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a-i dispersa pe manifestanţii violenţi. Au protestat aproximativ 8.000 de oameni. 24 de persoane au fost rănite.

    În timp ce în Franţa, abuzurile unora dintre angajaţii forţelor de ordine au fost cazuri izolate şi excepţii de regula respectării legii şi regulamentelor militare, în România a fost exact invers: abuzurile au regula şi nu excepţia. Imensa majoritate a jandarmilor au atacat civili care nu reprentau NICIUN pericol, şi nu zeci şi sute, ci mii şi zeci de mii. Adică, represiune în masă, măcel organizat, acte împotriva umanităţii condamnate de Curtea Penală Internaţională de la Haga şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) – asta în cazul în care instanţele din România nu vor dovedi repede vinovaţii.

    CITIŢI ŞI:

    Mincinoasa MINCINOASELOR. Cum îşi bate joc de UE, pe 15.000 euro pe lună, urmaşa lui Dăncilă în Parlamentul European

  • Candidatul PLUS anti-fake news. Liviu Iolu, jurnalist şi purtător de cuvânt al Guvernului Cioloş, intră în cursa europarlamentară

    Liviu Iolu (37 de ani), fostul purtător de cuvânt al Guvernului Cioloş, s-a înscris în competiția internă din PLUS, pentru a obține un loc pe lista candidaților la alegerile europarlamentare.

    Iolu a lucrat mulți ani ca ziarist, cu stagii importante la „Opinia” (Iaşi), „Evenimentul zilei” şi „Adevărul”. El a trecut pe baricada „cealaltă” în 2016, când a acceptat postul de purtător de cuvânt al Guvernului Cioloş, în locul lui Dan Suciu (care a plecat la BNR).

    Din 2016 până în prezent, Iolu i-a fost mereu alături lui Dacian Cioloş, în tentativa acestuia de a construi un partid politic.

    Soția lui Liviu Iolu este o cunoscută prezentatoare TV, Sanda Nicola, acum la Digi 24.

    Anunțul lui Liviu Iolu

    • „În urmă cu trei ani mi s-a oferit șansa de a face parte din echipa de comunicare a premierului Dacian Cioloș, în Guvernul României. Pasul l-am cântărit bine la vremea respectivă, pentru că treceam, cum se spune, pe partea cealaltă a baricadei.
      Credeam atunci că activitatea mea în presă, investigațiile și reportajele mele servesc deja foarte bine interesului public, iar eu îmi fac datoria față de meseria mea și față de cititori cu vârf și îndesat”.
    • „Am ales atunci să risc și să nu refuz o experiență care s-a dovedit fabuloasă din multe puncte de vedere, chiar dacă a durat câteva luni. Acceptând provocarea de a fi purtător de cuvânt al Guvernului, știam că va fi greu, dar nu îmi imaginam cât de complicat este să combați manipularea, dezinformarea și știrile false și ce dimensiune monstruoasă au căpătat în ultimii ani. Presa serioasă, pentru care am lucrat timp de 15 ani, era în suferință accentuată și pierdea zi de zi mici bătălii cu știrile false sau publicațiile online fantomă. Știrile false se distribuie de 6 ori mai repede decât informația reală, este un război inegal”.
    • „De altfel, dezinformarea cu intenție, dar și din neglijență, este unul dintre cele mai mari pericole pentru România și Uniunea Europeană. Efectele pot fi devastatoare pentru viitorul UE, dar și pentru România. Brexit și campania care a dus la ieșirea Marii Britanii din UE reprezintă doar un exemplu. Nici guvernele și nici experții Uniunii Europene nu au găsit deocamdată decât soluții parțiale și ineficiente la acest fenomen. Există un plan de acțiune al Comisiei Europene, adoptat la finalul anului trecut (https://bit.ly/2Cktl1e), însă e nevoie de mai mult de atât”.
    • „De curând am luat câteva decizii despre cum vreau să ajut cu rezultate la combaterea dezinformării și la limitarea efectelor știrilor false și dezinformării. Sunt membru PLUS de câteva zile și mi-am depus candidatura în campania internă pentru desemnarea candidaților partidului la alegerile europene. E din nou un pas pe care l-am cântărit mult, dar știu că experiența de lucru și pregătirea mea pot ajuta la combaterea acestui fenomen prin contribuții la politici publice în acest domeniu”.
    • „Sunt multe motive pentru care aleg acest drum. Unul dintre ele este că, după doi ani de zile de la încheierea mandatului Guvernului Cioloș, încă mai răspund la minciuni circulate și distribuite pe diferite canale media și pe rețelele sociale despre deciziile Guvernului sau despre Dacian. E o listă lungă, așa că voi reveni pe larg cu lucruri punctuale legate de acest subiect și cu experiența ultimilor ani”.
    • „De azi însă începe votul intern, așa că le urez succes tuturor celor 151 de colegi candidați validați care au avut curaj să intre în această competiție. Sunt sigur că PLUS va avea cea mai consistentă și competentă listă pentru Parlamentul European”.
  • Corina Creţu: „Ponta e PSD. Ce să fac dacă PSD nu mă vrea, să plec în munţi? Pot candida pentru Pro România”

    Corina Creţu (stânga sus, lângă Dăncilă) a confirmat în această seară că ia în calcul foarte serios o candidatură la alegerile europarlamentare din partea Pro România, partidul lui Victor Ponta.

    „Eu sunt din PSD. Am foarte mulţi ani în acest partid. M-au atacat că am fost la primari ne-PSD în vizită şi i-am felicitat că au atras bani europeni. E datoria mea de comisar european să laud primarii care atrag fonduri europene. Nu facem politică atunci când vorbim de atragerea finanţărilor. Sunt lucruri care rămân după noi, ce contează culoarea politică? Sunt de 12 ani la Bruxelles, dar lucrurile s-au schimbat fundamental în PSD.

    Victor Ponta e omul care m-a susţinut. Da, am primit o propunere de candidatură la europarlamentare din partea Pro România. Iau în considerare propunerea lui, pentru care îi mulţumesc. Nu înţeleg demonizarea lui Victor Ponta. Şi nu înţeleg atacurile la adresa mea, cum că trădez. Ce trădez? Ponta e PSD! Aşa cum e el, cu greşelile lui, a avut o guvernare bună. Şi a învăţat din greşeli. Sunt social democrată. Dar dacă nu mai sunt dorită, ce să fac, să mă duc în munţi? Sunt de foarte mulţi ani în PSD. Dar nu pot să mă las umilită. Nu m-aş duce pe dreapta niciodată. Cu cât eşti mai mult la Bruxelles, capeţi experienţă, îţi poţi ajuta ţara.”, a declarat comisarul european Corina Creţu, vineri seara, la Digi 24 TV.

  • PSDragnea, lovit în moalele capului: Corina Creţu candidează pentru partidul lui Ponta!

    Comisarul european Corina Creţu a confirmat, vineri seara, că va candida la alegerile europarlamentare din acest an, menţionând că a primit deja o propunere în acest sens: cea din partea Pro-România, partidul înfiinţat de fostul premier Victor Ponta, principalul duşman al PSDragnea.

    „Da. Când ne-am întâlnit ultima oară, am spus că mă voi gândi. Aveam şi ideea de a nu mai candida. M-am gândit, după aceea. Oamenii care au stat mai mult la Bruxelles, în ciuda mentalităţii care este în România – Gata, să mai vină şi în ţară! -, au căpătat acolo mai multă experienţă pentru ţara lor”, a răspuns Corina Creţu, comisarul pentru politică regională, vineri seara, într-o emisiunea la România TV, întrebată dacă va candida la europarlamentare, potrivit Mediafax.

    Ea a dat exemplul fostului comisar european Vivien Reading, pe motiv că a avut multă influenţă la al treilea mandat în executivul de la Bruxelles.

    Corina Creţu a fost atacată de mai multe ori de oamenii lui Dragnea pe motiv că acuză în public autorităţile de la Bucureşti pentru slaba absorbţie a fondurilor europene. Reacţia comisarului european a venit promp: nu mai accept să fiu acuzată pe nedrept.

    „Doamnă Prim Ministru, îmi pare rău să constat, în fiecare întâlnire pe care am avut-o cu dvs., cât de dezinformată sunteţi de către cei din subordinea dvs., lucru pe care vi l-am transmis în mai multe rânduri personal. Cât despre cei care încearcă în fiecare zi să mă atace, prin diverse voci, aş vrea să fac următoarele precizări: în toate cele 28 de ţări ale Uniunii Europene am dat interviuri, am făcut conferinţe de presă şi am prezentat situaţia la zi. Care în unele ţări e bună, în altele nu. Nu numai că nu e interzis, dar e obligaţia mea să încurajez folosirea la maxim a fondurilor europene şi să atrag atenţia asupra riscurilor. România nu este o ţară care să îşi poată rata şanse la dezvoltare din orgolii”, a declarat recent Corina Creţu, în urma unui schimb de replici cu guvernul Dăncilă.

    În esenţă, ce spunea Corina Creţu şi a deranjat PSDragnea e faptul că guvernul nu a făcut mai nimic pentru a atrage fonduri europene GRATIS, care ar fi ajutat foarte mult românii în domenii ca: infrastructura, serviciile medicale, agricultură, mediul de afaceri.

    Majoritatea comentatorilor au explicat de ce nu vrea guvernul PSD-ALDE să atragă banii gratis ai Europei: fondurile respective sunt stric controlabile şi nu pot fi furate!

  • SENZAŢIONALUL Donald Tusk. „Apăraţi statul de drept aşa cum a apărat Duckadam patru penalty-uri la rând, la Sevilla”

    Fan-tas-tic! Superb discurs! Devastator împotriva PSD-ALDE şi a jalnicului guvern Dăncilă. Preşedintele Consiliului European a cucerit România prin intervenţia sa, ţinută în LIMBA ROMÂNĂ, în această seară, la Ateneul Român. Mesajul său, dincolo de faptul că a fost absolut captivant, a avut o solicitare expresă adresată românilor pro-Europa: să apere în stradă statul de drept şi democraţia cu eroismul cu care Helmuth Duckdam a adus victoria Stelei în finala Cupei Campionilor Europeni, de la Sevilla – 1986.

    • „Sunt foarte mândru şi fericit că voi conduce împreună cu dvs. acest semestru al Preşedinţiei Consiliului UE. Sunt convins că în aceste şase luni veţi interpreta cu energie şi înţelepciune o adevărată rapsodie română. Sunt convins că preşedinţia dvs. va fi la fel de energică precum rapsodia lui George Enescu.
    • Cred că sub bagheta dvs. va găsi sunetul potrivit şi veţi face tot ce vă este în putinţă pentru a apăra interesele europene. Veţi fi gazdele Europei şi sunt convins că veţi acţiona în spiritul proverbului – omul sfinţeşte locul.
    • Sunt români eroi ai imaginaţiei mele. La fel ca sportivii români de seama Nadiei Comăneci şi ai Simonei Halep, care încântă publicul din întreaga lume. Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei Campionilor Europeni la fotbal, de la Sevilla, din 1986, când Steaua Bucureşti a învins Barcelona.
    • Şi aş vrea să fac un apel la toţi românii, să o apere în România şi în Europa , fundamentele civilizaţiei noastre politice, libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia, să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi”, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, la ceremonia de deschidere a preşedinţiei Consiliului UE din Bucureşti, astă seară, la Ateneul Român”. (Sursa: Mediafax)

    Foto: captură Digi 24 TV

  • Golănia lui Tăriceanu cu limba engleză şi curtoazia lui Tusk. Şeful Consiliului European, mesaj FORTE către #Rezist: „Continuaţi!”

    „Celor care caută să ducă România în afara Europei, le spun clar: greşesc şi nu vor găsi sprijin la noi. Celor care susţin democraţia, statul de drept, justiţia şi valorile Europei, le spun la fel de clar: continuaţi! Veţi găsi sprijin la noi”.

    Aceasta este cea mai importantă parte a discursului preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk. Mesajul său este adresat celor care susţin Europa în stradă, protestatarilor pro-justiţie, dar şi tuturor acelor oameni din statul român care trebuie să înţeleagă că UE vrea de la ei să se opună atacului la democraţie, nu să rămână absenţi şi implicit complici.

    „Sunt toţi eroi ai imaginaţiei mele. La fel ca sportivii români de seama Nadiei Comăneci şi ai Simonei Halep, care încântă publicul din întreaga lume. Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei Campionilor Europeni la fotbal, de la Sevilla, din 1986, când Steaua Bucureşti a învins Barcelona. Şi aş vrea să fac un apel la toţi românii, să o apere în România şi în Europa, fundamentele civilizaţiei noastre politice, libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia, să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi”, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, la ceremonia de deschidere a preşedinţiei Consiliului UE.

    Donald Tusk şi-a menţinut curtoazia de a vorbi în limba ţării gazdă. A făcut-o şi cu alte ţări. În schimb, Călin Popescu Tăriceanu a şocat o Românie întreagă vorbind în…limba engleză, nu în limba ţării sale, în care se află şi în această seară!

  • Europarlamentarul Mircea Diaconu, atac anti-european la manifestaţia pro-europeană de azi: „Sunt armate fără uniforme. Vor să deranjeze”

    Europarlamentarul Mircea Diaconu joacă în continuare acelaşi teatru prost, dar profitabil, care l-a trimis acum cinci ani în Parlamentul European, fără a fi avut vreun merit de susţinător al Europei valorilor. Dimpotrivă, e „contaminat” de tendinţele naţionaliste şi anti-europene, e şi el lovit de virusul „Ciumei Roşii”, care bântuie România PSD-ALDE.

    Altfel n-ar fi atacat în avans mitingul pro-european de la Ateneul Român, unde vin oameni „dezgheţaţi” la minte, nu mase de manevră. Şi manifestaţia de la Ateneul Român, ca de altfel toate protestele #Rezist, este o nouă acţiune în favoarea democraţiei, a legii, a adevărului şi a bunului-simţ. Lovind în astfel de oameni, loveşti în valorile pe care ei le apără. Adică, serveşti cauza taberei opuse. A duşmanilor Europei. Iată declaraţia lui Mircea Diaconu pentru DC News:

    • „Îmi este foarte clar că asta vor: să deranjeze cu orice preţ. E o chestie de import după părerea mea, împrăştierea ei se face pe reţele sociale, tocmai acesta fiind motivul pentru care este o mişcare fără identitate. Sunt nişte armate fără uniforme care apar peste tot.
    • Este un fel de NU contemporan. Ca efect pot să-l înţeleg. Nu sunt credinţe profunde, în adâncimea acestor decizii individuale sau colective. Aceste grupări sunt formate din oameni foarte diferiţi, tocmai de aceea nu se coalizează în ceva.
    • România trebuie să gestioneze mai relaxat aceste lucruri. Nu sunt lucruri care se întâmplă doar cu ţara noastră, ci cu întreaga Europă. Sunt efecte de astăzi care trebuie tratate legal, corect.  Trebuie luate, în acest sens, măsuri rapide pentru că, altfel, sunt toţi victime. Noi avem o jandarmerie speriată, timorată de procurori care joacă în toate taberele. Cineva trebuie să facă ordine, iar acel cineva este Parlamentul României”, a declarat europarlamentarul Mircea Diaconu.