Fan-tas-tic! Superb discurs! Devastator împotriva PSD-ALDE şi a jalnicului guvern Dăncilă. Preşedintele Consiliului European a cucerit România prin intervenţia sa, ţinută în LIMBA ROMÂNĂ, în această seară, la Ateneul Român. Mesajul său, dincolo de faptul că a fost absolut captivant, a avut o solicitare expresă adresată românilor pro-Europa: să apere în stradă statul de drept şi democraţia cu eroismul cu care Helmuth Duckdam a adus victoria Stelei în finala Cupei Campionilor Europeni, de la Sevilla – 1986.
- „Sunt foarte mândru şi fericit că voi conduce împreună cu dvs. acest semestru al Preşedinţiei Consiliului UE. Sunt convins că în aceste şase luni veţi interpreta cu energie şi înţelepciune o adevărată rapsodie română. Sunt convins că preşedinţia dvs. va fi la fel de energică precum rapsodia lui George Enescu.
- Cred că sub bagheta dvs. va găsi sunetul potrivit şi veţi face tot ce vă este în putinţă pentru a apăra interesele europene. Veţi fi gazdele Europei şi sunt convins că veţi acţiona în spiritul proverbului – omul sfinţeşte locul.
- Sunt români eroi ai imaginaţiei mele. La fel ca sportivii români de seama Nadiei Comăneci şi ai Simonei Halep, care încântă publicul din întreaga lume. Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei Campionilor Europeni la fotbal, de la Sevilla, din 1986, când Steaua Bucureşti a învins Barcelona.
- Şi aş vrea să fac un apel la toţi românii, să o apere în România şi în Europa , fundamentele civilizaţiei noastre politice, libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia, să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi”, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, la ceremonia de deschidere a preşedinţiei Consiliului UE din Bucureşti, astă seară, la Ateneul Român”. (Sursa: Mediafax)
Foto: captură Digi 24 TV