Categorie: Economie

  • Cifrele dezastrului: deficitul comercial al României a crescut cu 34,7% față de 2018. „Gaură” de 5 miliarde de euro în 4 luni

    În primele patru luni ale acestui an (ianuarie – aprilie), deficitul balanţei comerciale a României a fost de peste 5 miliarde euro.Deficitul este mai mare cu 1,298 miliarde euro decât cel înregistrat în perioada similară din 2018, arată Institutului Național de Statistică (INS) într-un comunicat de presă.Exporturile au însumat 23,066 miliarde de euro, iar importurile – 28,1 miliarde de euro.În perioada ianuarie-aprilie 2019, exporturile au crescut cu 3,8%, iar importurile cu 8,3%, comparativ cu perioada similară din 2018.

    Valoarea schimburilor de bunuri cu țările din Uniunea Europeană a fost de 17,907 miliarde de euro la exporturi şi de 21,131 miliarde de euro la importuri, reprezentând 77,6% din total exporturi şi 75,2% din total importuri.
    Schimburile cu țări extra-UE au fost în valoare de 5,159 miliarde de euro la exporturi şi 6,972 miliarde de euro la importuri, reprezentând 22,4% din total exporturi şi 24,8% din total importuri.
    În luna aprilie 2019, exporturile au însumat 5,532 miliarde de euro, iar importurile – 6,915 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,382 miliarde de euro.

    Faţă de luna aprilie 2018, exporturile din luna aprilie 2019 au crescut cu 5,7%, iar importurile au crescut cu 10,6%.

    CITIȚI ȘI:

    * Ucigașul polițistului din Timiș a fost găsit spânzurat în WC-ul celulei în care stătea singur

    * VIDEO. Dragnea a simțit că pușcăria e aproape. Lacrimile Rovanei Plumb și privirea admirativă a lui Carmen Avram

    * CTP: „PSD este un Cernobîl al politicii românești. E radioactiv. Dacă intri acolo, ori mori, ori te transformi într-un mutant monstruos”

    * Misterul avionului care a aterizat azi-noapte la Chișinău. A venit de la Istanbul și apoi a plecat la Kiev

    * Cea mai bună analiză despre situaţia din Republica Moldova! De ce se întâmplă ce se întâmplă la Chişinău. „Există riscul unui război civil la graniţa României”

    * Cum a ajuns oligarhul Plahotniuc să controleze total Curtea Constituțională din Republica Moldova

    * Continuă nebunia la Chișinău: țara are două guverne și doi președinți! Curtea Constituțională lucrează 100% pentru Plahotniuc

    * Corespondență de la Chișinău. Zi decisivă: ultimele spasme ale unei mafii care a capturat un stat

    * VIDEO. Război total la Chișinău. Blocul ACUM face alianță cu Dodon pentru a-l executa pe oligarhul Plahotniuc. Ambasadorul SUA și cel al Rusiei sunt prezenți la ședința Parlamentului, desfășurată pe întuneric

    * Cresc şansele Codruței Kovesi la şefia Parchetului European! Candidatul francez pierde teren după ultimele alegeri

    * Dăncilă a angajat un condamnat definitiv, dar l-a concediat când acesta a spus adevărul despre falimentul României PSD-iste

    * „Joaca de-a ambasada” a adus României o înfrângere umilitoare la ONU. Dragnea și Dăncilă au înfuriat țările arabe, dar și pe cele europene

    * PSD, rezervație de idioți. Mihai Fifor: „Klaus Iohannis este marele vinovat pentru eșecul de la ONU”

    * Bogdan Chirieac, sugativa nesătulă. A luat bani și de la Rovana Plumb. Un anti-european e finanțat să promoveze valorile europene!

    * DOCUMENT. Meleșcanu a găsit vinovații pentru batjocura de la votul din Diaspora: Iohannis, autocarele și internetul!

    * VIDEO. Politicieni iresponsabili de la UDMR, PSD și ALDE au creat tensiuni periculoase la Cimitirul Eroilor din Valea Uzului

    * I-aţi văzut şuncile lui Tăriceanu la Cotroceni? Merită toate şpăgile din lume! Arată traiul de nabab pe banii statului

    * Propaganda rusă mizează pe prezidențiabilul Dan Puric – „un suflet cald, român până la ultima celulă, entuziast, expresiv și cuceritor”

    * Pe sociologul de casă al PSD l-au lăsat nervii: „Să moară cretinii ăștia care mă critică! Dobitocii!”

    * Înjurătura spurcată a unui consilier județean PSD la adresa unui român din Diaspora

    * Pensiile, salariile mărite pe datorie şi OUG 114, bombele puse de PSD-ALDE la temelia economiei. Avertizarea Comisiei Europene

    * O „Piţi” a lui Gabi Oprea şi Onţanu, paraşutată de Firea şefă de spital! Are 26 de ani şi ZERO legături cu Sănătatea

    * Acuzații grave. Poliția lui Carmen Dan a încălcat procedurile la arestarea lui Dragnea, creându-i un regim privilegiat

  • Pensiile, salariile mărite pe datorie şi OUG 114, bombele puse de PSD-ALDE la temelia economiei. Avertizarea Comisiei Europene

    Companiile, asociaţiile profesionale, organismele europene, organismele financiare internaţionale, Opoziţia şi preşedintele României n-au fost suficiente pentru a opri Guvernul PSD-ALDE să saboteze economia României prin decizii populiste.

    Planul a fost stabilit de Liviu Dragnea, pus în practică de Darius Vâlcov şi executat mecanic de premierul Viorica Dăncilă. El a produs deja daune, unele companii din sistemul bancar, telecom şi energie au mărit deja dobânzile şi tarifele pentru a nu mări pierderile în derulare.

    Comisia Europeană critică dur derapajele fiscale provocate atât de guvern, cât și de parlamentul României și cere autorităților de la București să ia măsuri urgente pentru rectificarea lor. În recomandările specifice de țară făcute publice azi, Comisia Europeană atrage atenția asupra efectelor nocive ale OUG 114 / 2018, dar și asupra tendinței generale de a legifera netransparent, prin Ordonanțe de Urgență. Comisia Europeană mai arată că noua lege a pensiilor reprezintă un risc la adresa sustenabilității finanțelor publice și critică slaba colectare bugetară.

    Viorica Dăncilă a fost marţi, la Bruxelles, unde a semnat un comunicat comun cu preşedintele şi prim-vicepreşedintele în funcţie al Comisiei Europene, în care a promis că va rectifica acţiunile puse la cale tot de ea împotriva justiţiei, astfel încât recomandările Comisiei de la Veneţia şi cele din Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) să fie puse rapid în practică.

    Dar Dăncilă are şi obligaţia de a repara şi dezastrul din economie, pe care tot Guvernul PSD-ALDE l-a produs sau este pe cale să îl producă prin măsuri precum cele enunţate mai sus de Comisia Europeană.

    Cele mai grave sunt OUG 114 şi Legea pensiilor, prin care Dragnea a încercat să cumpere bunăvoinţa pensionarilor astfel încât să poată continua în linişte socială atacul la justiţie.

    Ce s-au mai distrat ei pe seama pensionarilor

    Artizana măririlor de pensii (care nu au fost efectiv făcute din cauză că nu sunt bani şi Guvernul a promis că le va pune în practică în toamnă) este Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii şi mână dreaptă a fostului lider al PSD aflat azi la închisoare.

    Dăncilă a izolat-o pe Vasilescu de ochii lumii, dar are misiunea să îndrepte rapid răul făcut prin modificarea populistă a Legii pensiilor. Cum? Nu mai e treaba noastră, ci a ei. Până nu va fi prea târziu.

    Teodorovici a fost avertizat degeaba de BCE

    Eugen Orlando Teodorovici, ministrul de Finanțe, mărește deficitul de la o zi la alta- Foto Wikipedia

    Banca Centrală Europeană i-a trimis ministrului român de Finanțe, Eugen Teodorovici, o scrisoare plină de reproșuri, în legătură cu adoptarea Ordonanței de urgență nr. 114, cea prin care a fost impusă infama „taxă pe lăcomie”.

    * „Banca Centrală Europeană ar fi trebuit consultată «într-o etapă adecvată», care să permită autorității care inițiază proiectul legislativ să ia în considerare avizul BCE înainte de a lua o decizie cu privire la fond. BCE nu a fost consultată de Guvernul Românieiînainte de adoptarea și intrarea în vigoare a OUG nr. 114/2018″.* „Mai mult, OUG nr. 114/2018 nu a fost însoțită de nicio evaluare a impactului care să arate efectele impozitului asupra sectorului bancar”.* „În absența unei astfel de evaluări a impactului, riscul ca impozitul să aibă un impact semnificativ asupra stabilității sistemului bancar nu poate fi exclus. BCE consideră că această neconsultare este un caz de nerespectare de către autoritățile române a obligației de a consulta BCE cu privire la proiectul de legislație națională”.* „În viitor, BCE ar aprecia dacă Guvernul român, acordând atenția cuvenită observațiilor de mai sus, își va îndeplini obligația de a consulta BCE cu privire la proiectul de lege”.

    „Este un război împotriva României.  Au lovit băncile, bursa, bugetul. Este un atac împotriva economiei româneşti”

    Gabriel Biriş, fost ministru de Finanţe în cabinetul tehnocrat Cioloş, a tras un semnal puternic de alarmă, în numele mediului de afaceri, imediat după ce Guvernul a luat decizia de a emite Ordonanţa 114. Concluzia: un act de sabotaj naţional!

      • Pe pieţele internaţionale se pot împrumuta doar în valută, iar costurile sunt mai mari de trei ori decât pentru Polonia, de exemplu. Pentru că ei au o economie funcţională, ei au rating BB+, noi suntem aproape de <<junk>>.
      • Au călcat totul în picioare. Uitaţi-vă şi la celelalte măsuri din ordonanţa 114. Este un atac foarte coerent împotriva economiei româneşti. Au lovit în producţia de gaz. Întâi în cea offshore.
      • Am nenorocit şi producţia locală, pentru că am pus preţ maxim, dar am pus la producători, nu la traderi, ca şmecherii lor să poată lua ieftin de la Romgaz şi să vândă scump pe piaţă, pentru ca gazul rusesc e mai scump.
      • Au lovit în tot lanţul de electricitate. Îi vor pune pe cei care nu au resurse în faliment, o să rămână câţiva mari, va creşte preţul şi mai mult. Au lovit băncile, au lovit bursa, lovesc bugetul. Este un război împotriva României.

    CITIȚI ȘI:

    „Banii din rezerva Trezoreriei, pentru pensii şi salarii, nu ajung 6 luni, ci doar 3 luni!”. Teodorovici, ministrul care aduce criza

    * Deputată PSD supărată pe popor: „O beție oarbă a multor oameni cărora Liviu Dragnea nu le-a făcut niciun rău, ci poate le-a făcut bine”

    * Meandrele politicii: Băsescu a votat ca Rareș Bogdan, cel care l-a criticat aspru ca ziarist, să-i fie șef la PPE

    * O „Piţi” a lui Gabi Oprea şi Onţanu, paraşutată de Firea şefă de spital! Are 26 de ani şi ZERO legături cu Sănătatea

    * Rareş Bogdan joacă tare în PNL. Îl critică pe Orban şi întinde mâna USR-PLUS. „Au greşit cei care au crezut că au apelat doar la un nume cu notorietate, care nu se va implica după campanie”

    * În căutare de candidat, PSD îl testează pentru prezidențiale nu doar pe Gâdea, ci și pe un actor violent anti-occidental

    * Rareş Bogdan anunţă mazilirea primarului PNL din Târgu-Jiu, care „a făcut pact cu ALDE”

    * L-au prins pe criminalul poliţistului, la 4.45 dimineaţa. A fost împuşcat de trei ori şi va fi operat

    * Șantajul lui Tăriceanu a devenit troc: PSD nu-l dă pe mâna DNA pentru șpaga de 800.000$, el nu aruncă în aer guvernarea

    * Vor fi date afară și pițipoancele lui Vâlcov: șefa Fiscului și cea a Casei de Sănătate

    * REVOLUȚIA VOTULUI. Darius Vâlcov, calamitatea „programului de guvernare”, a fost forțat să plece din Guvern

    * „Curățenie” à la Dăncilă: a scos din Guvern un condamnat în primă instanță (Vâlcov) și a angajat un condamnat definitiv (Borza)!

    * Diversiunea lui Carmen Dan: face pe „mama răniților” de la inundații ca să acopere moartea polițistului prost înarmat

    * Îi dăm în cap lui Pieleanu cu sondajele sale mincinoase! Un impostor al sociologiei: a umflat scorul PSD cu 10-17%

    * Să râdem de mincinoși! „PSD ia cel puțin 40%, PNL sub 19%, USR sub 12%, ALDE peste 12%, Băsescu și Ponta nu fac 5%”

    * PSD a furat Opoziției cel puțin două locuri în Parlamentul European. Păgubite: PNL și USR-PLUS

    * Cristian Bușoi, „mâna moartă” de la PNL București, demisionează dând vina pe Ludovic Orban și „ciupindu-l” pe Rareș Bogdan

    * Mircea Badea suferă cumplit pentru că poporul român „l-a trecut pragul pe Băsescu și nu l-a trecut pragul pe Tăriceanu”

    * VIDEO. Halucinațiile lui Cristoiu: „Mihai Gâdea va fi candidatul PSD la prezidențiale. Are șanse foarte mari să câștige. E patriarhul PSD-iștilor”

    * Firea și Pandele au încercat să-l eclipseze pe Papa cu Brâul Maicii Domnului. A ieșit o drăcovenie!

    * O „penală”, fostă directoare în Ministerul Justiției, sugerează că Timmermans putea fi mituit de un infractor fugar din România!

    * VIDEO/PAMFLET. Ciutacu, tonomatul care se pupă cu Dragnea jr. (Fane Porcarul) în fața pușcăriei Rahova

    * Acuzații grave. Poliția lui Carmen Dan a încălcat procedurile la arestarea lui Dragnea, creându-i un regim privilegiat

  • Îşi ia Telekom zborul din România? Cum sărăcesc economia ordonanţele populiste ale Guvernului PSD-ALDE

    Celebra „Ordonanţă a lăcomiei” de la finele anului trecut (114) continuă să lovescă în economia românească.

    Nu doar băncile au fost afectate de măsurile aberante ale Guvernului Dăncilă, ci şi companii din energie şi telecomunicaţii. Suprataxarea sau modificarea sistemului de taxe (vezi haosul cu calcularea dobânzilor la credite provocat de senatorul ALDE Daniel Zamfir, care a bulversat tot sistemul) au lăsat urme adânci în competitivitatea companiilor din domeniu.

    Unele fie au fost nevoite să crească tarifele impuse clienţilor, fie să reducă bugetele de investiţii, ceea ce la final se reflectă în servicii mai proaste pentru clienţi şi implicit facturi mai mari.

    Însă alte firme pur şi simplu sţau săturat de bulibăşeala guvernamentală produsă exclusiv din dorinţa liderilor puterii actuale de a „pune la punct” companiile multinaţionale. Fie se gândesc să-şi facă bagajele din România, fie trec deja la fapte.

    Este şi cazul marelui operator Telekom, care ar fi pe punct de plecare din România.

    De ce pleacă Telekom din România?

    Grupul german Telekom ia în calcul să își vândă operațiunea din România, într-un efort mai amplu de ieșire din piețele unde a ajuns după cumpărarea companiei grecești OTE, au declarat pentru G4Media.ro surse din piața telecom. Discuțiile interne despre vânzarea Telekom România s-au intensificat după celebra OUG 114/2018, numită de guvern ”ordonanța lăcomiei”, care a impus, printre altele, o taxă de 3% pe cifra de afaceri.

    Nu e clar la acest moment dacă operațiunile Telekom România vor fi vândute unei jucător din piață sau unui nou-intrat.

    Compania-mamă Telekom a avut în permanență probleme cu filiala din România din multiple motive: situația complicată a acționariatului (statul român deține o participație de 45,9% în divizia de telefonie fixă), problemele moștenite de la compania greacă OTE, dificultățile dintr-o piață extrem de competitivă pe care se bat alte trei companii mari (Orange, Vodafone, RCS).

    Pierde Guvernul ceva? Nu, clientul suportă „distracţia” politică

    Compania germană Telekom are peste 8 milioane de clienţi în România. Vânzarea ei nu este un semn deloc bun. Nici ca semnal de imagine de ţară, nici pentru piaţa rămasă astfel cu mai puţină competiţie.

    Este însă semnul prăbuşirii lente a economiei româneşti din cauza politicului iresponsabil.

    ”Ca orice lucru bun, în România va fi foarte greu pentru clientul final. Avem un exemplu cu transferul între clienții Telemobil, fostul Zapp, și Cosmote, care s-a făcut în defavoarea acestora. Problema este dacă operatorul nou va păstra contractele celui anterior sau nu. Dacă te-ai portat recent ca să beneficiezi de o promoție sau de un preț mai mic, e posibil să te găsești acum în situația asta. Orice consumator are drepturi și dacă simte că i se întâmplă ceva, să facă sesizări la ANCOM în primul rând, pentru că este reglementatorul pieței de telecomunicații, sau la ANPC, la numărul unic 021.9551.
    Există dreptul de a denunța contractul în 30 de zile. Important e să nu stai degeaba, să aștepți”, a declarat pentru Libertatea Sorin Mierlea, președintele InfoCons, o asociație dedicată protecției consumatorilor.

  • Primul camion fără şofer a ieşit la şosea!

    Einride a început să opereze camionul electric pe un drum public aflat într-o zonă industrială din Suedia, urmând ca testele să se desfășoare până la sfârșitul anului 2020, scrie CNN, citat de Mediafax.

    Camionul „T-Pod” este supravegheat de la distanță de un operator, care poate prelua controlul dacă este necesar. Alte companii au realizat astfel de teste pe drumurile publice, având însă un șofer în interiorul vehiculului.

    Camionul de 26 de tone este echipat cu camere, radare și senzori 3D, care îi conferă un grad de conștientizare de 360 de grade a împrejurimilor sale.

    Construit de Einride, acesta utilizează o platformă autonomă de conducere realizată de NVIDIA (NVDA), iar sistemele sale sunt conectate printr-o rețea 5G. Camionul electric are o autonomie de 200 de kilometri şi poate atinge viteza de 85 de kilometri pe oră, în perioada de testare putând rula însă doar cu 5 kilometri pe oră.

  • Actul care probează că nu mai au bani de salarii! Apare la doar o zi după dezvăluirea lui Ponta cu tăierile de pensii

    Actul care probează că nu mai au bani de salarii! Apare la doar o zi după dezvăluirea lui Ponta cu tăierile de pensii

    Anunţul de o gravitate imensă făcut ieri seară de Victor Ponta – potrivit căruia PSD şi ALDE au mărit intenţionat pensiile ca să îngroape următorul guvern, după ce pleacă puterea actuală -, era doar vârful aisbergului. Apar noi dezvăluiri care arată că Dragnea şi Tăriceanu nu doar că nu au bani de pensii, dar nici de salarii! Şi nu din 2020, când vor pleca de la putere, ci chiar de anul acesta, spre final.

    Ministerul Finanțelor arată, într-un document trimis mai multor instituții bugetare şi intrat în posesia G4Media.ro, că în privința cheltuielilor de personal ” sumele propuse pentru trimestrul IV nu acoperă plata integrală a salariilor”!

    Ministerul condus de Eugen Teodorovici arată în documentul citat că a cerut instituțiilor bugetare ”să comunice măsurile ce urmează a fi dispuse, astfel încât să se încadreze în cheltuielile de personal aprobate prin buget”, dar adaugă că ”în răspunsurile transmise până la această dată marea majoritate a ordonatorilor principali de credite au precizat că nu au identificat măsuri de reducere a cheltuielilor de personal”.

    De remarcat că în documentul consultat de G4Media.ro Ministerul Finanțelor arată că instituțiile au transmis că ”vor solicita fonduri suplimentare cu ocazia rectificării bugetare”, dat fiind că nu au găsit soluții pentru reducerea cheltuielilor.

    Adresa Ministerului Finanțelor vine pe fondul creșterii semnificative a cheltuielilor cu salariile bugetarilor în 2019 din cauza legii salarizării unitare (care prevede creșteri în trepte până în 2021), dar și a majorării salariului minim, indicator în funcție de care sunt stabilite alte salarii și indemnizații.

    În plus, numărul de bugetari a crescut constant din 2012, de când PSD a ajuns la guvernare.

    Cheltuiala cu salariile bugetare aprobată prin legea bugetului de stat a crescut cu 17 miliarde de lei în acest an față de 2018, dar opoziția a susținut în repetate rânduri că alocarea prin buget nu e suficientă pentru a acoperi creșterile.

    Victor Ponta: „Ce se va moşteni după Dăncilă va fi mult mai rău decât am moştenit eu după Boc”

    Victor Ponta a dezvăluit, marţi seară, un lucru foarte grav: actualul Guvern a mărit pensiile (deşi nu avea bani nici pentru cele ne-majorate, amânând chiar indexarea prevăzută de lege) special pentru a îngropa viitorul Executiv, care nu le va putea plăti de vreme ce statul abia le poate plăti azi, pe o datorie tot mai greu de suportat.

    „I-am întrebat (pe parlamentarii PSD-ALDE – n.r.) ce vor face în 2021. <<A, păi n-o să mai fim noi la putere, o să vină ăștia USR, PNL… Şi o să zicem: <<Ați văzut că ăștia nu vă mai dau…>>”, a declarat Victor Ponta, la Digi 24.

    Informaţiile fostului premier se bazează pe ce i-au răspuns foștii lui colegi din PSD când i-a întrebat de unde vor face rost de bani după ce au votat „legea Olguţa”, care prevede măriri substanțiale de pensii. O măsură populistă, fără acoperire în realitatea bugetară a României, luată special pentru a „cumpăra” electoratul care încă n-a înţeles ce tragedie provoacă în economie acţiunile iresponsabile ale politicienilor aflaţi la putere.

    Practic, ce spune fostul premier e cam aşa: Guvernul nu mai are de multă vreme bani de pensii, s-a împrumutat ca să le plătească, ba chiar le-a mărit, împrumutându-se şi mai mult, special ca următorii guvernanţi să nu le poată plăti. Astfel, vor fi obligaţi să taie în carne vie, pentru ca poporul să dea vina pe ei, nu pe autorii acestui sabotaj intenţionat la adresa economiei naţionale. 

    „Ce se va moşteni după Dăncilă va fi cu mult mai rău decât am moştenit eu după Boc. După alegerile prezidenţiale, va fi nevoie de un pact între partide, căci vor trebui luate măsuri foarte dure, or asta nu se poate decât dacă poporul ştie cât de gravă e situaţia în care actuala guvernare a dus România”, a spus Victor Ponta.

    Afirmaţiile sale sunt credibile pentru că, aşa cum veţi afla mai jos, citează oameni din PSD care au luat parte la acest plan de subminnare a economiei naţionale, un real atentat la siguranţa financiară a cetăţeanului.

    Iar Ponta ştie bine, ca fost prim-ministru, ce înseamnă să poţi plăti pensii şi salarii la stat când ţara e pe deficit, adică nu are bani pentru plata lor şi trebuie să se împrumute. Care împrumuturi devin o povară îngrozitoare pe umerii generaţiilor active de azi.

    Dezvăluirile lui Victor Ponta

    Cosmin Prelipceanu (Digi24): De ce nu au fost majorate pensiile la începutul anului?

    Victor Ponta, președinte Pro România: 

    • „Pentru că nu avea bani, așa cum nu au nici acum. Evident, ce premier din lumea asta n-ar vrea să mărească pensiile și salariile. Toți ar vrea, dacă s-ar putea în fiecare zi. Important este să le mărești atunci când sunt sustenabile, când știi că economia privată îți produce venituri de natură să ții partea asta de pensii.”
    • „A venit legea doamnei Olguța Vasilescu care spune așa, în cifre: în 2019, cam 60 de miliarde dăm pentru pensii, în 2021 dăm 140 de miliarde. M-am dus (la parlamentarii PSD-ALDE – n.r.) și i-am întrebat pe toți: <<Chiar credeți că se va întâmpla?>> Au răspuns: <<Nu>>. <<Voi credeți că găsim 80 de miliarde de lei peste noapte?>>, i-am întrebat din nou. Şi-au zis: <<Nu>>. I-am întrebat: <<Și atunci de ce votați majorarea pensiilor?>>. <<Păi cum să zicem că nu?!>>, mi-au zis.”
    • „<<Îmi mințiți mie părinții. Mama mea aș vrea să aibă pensia dublă, dar nu pot să îi spun, stai liniștită că în 2021 îți dă Olguța>>, le-am spus eu.”
    • „I-am întrebat ce vor face în 2021. <<A, păi n-o să mai fim noi la Putere, o să vină ăștia USR, PNL și o să zicem: <<Ați văzut că ăștia nu vă mai dau…>>”
    • „E un cinism… Politica este destul de cinică, nu spun că e așa… numai trandafiri… E un cinism dus dincolo de acceptabilitate și care va duce în rândul tuturor românilor la o dezamăgire și la un dezgust care e foarte rău pentru țară.”

    Dragnea aplică „metoda Tăriceanu”

    Metoda PSD-ALDE nu e nouă. Ea a mai fost aplicată de Călin Popescu Tăriceanu, premierul din 2008, care în plină criză mondială a mărit pensiile, deşi ţara nu avea bani nici pentru pensiile ne-mărite. Deficitul s-a prăbuşit spre 8%, ceea ce a obligat Guvernul următor (Boc) să taie masiv din cheltuielile statului, inclusiv prin reducerea salariilor din sectorul public cu 25%.

    A fost o condiţie impusă României de creditori internaţionali, care au transmis cam următorul mesaj: „Aha, voi n-aveaţi bani oricum, dar în loc să strângeţi cureaua, că lumea a intrat în criză, voi aţi făcut exact pe dos, mărind pensiile. Iar acum sunteţi în prag de faliment. Vreţi să vă dăm bani? Ok, vă dăm. Dar dacă îi vreţi, tăiaţi cheltuielile statului!”.

    Toată lumea a dat atunci vina pe regimul Băsescu-Boc, dar cel care a împins România în criză a fost Guvernul Tăriceanu, care a subminat practic economia naţională, majorând cheltuielile statului în plină criză globală.

    Boc a plătit cu funcţia, Tăriceanu a ajuns să conducă România alături de Dragnea, cel care i-a preluat metoda de a îngropa economia pentru a îngropa implicit viitoarea putere politică. De fapt, pentru a-i îngropa pe toţi plătitorii de taxe şi impozite. Pe un astfel de drum, e clar ce îi aşteaptă la capătul lui pe viitorii guvernanţi, dar şi pe români, în general.

    S-au dus şi cele 3 miliarde de euro împrumutate!

    Analistul financiar Iancu Guda a declarat zilele trecute că actualul guvern a îndatorat ţara pentru a putea plăti măririle de salarii şi ajutoare sociale doar pentru primele trei luni

    „Ce avem noi acum? Doar pe primele două luni s-au dus aproape 2 miliarde de euro în deficit. Pe ce? Pe plata salariiilor mărite, a ajutoarelor sociale, a dobânzilor majorate, că asta avem acum, inflaţie provocată tot de politic, deci dobânzi mai mari la plata datoriei. Deci iată de ce am luat 3 miliarde de euro împrumut! Ca să plătim măririle pe trei luni. Care măriri de salarii afectează nu doar plata datoriei, dar măresc şi importurile, pentru că salariile mărite se duc în magazine, unde produsele sunt majoritar de import. Deci am mărit şi deficitul pe import-export, care loveşte în leu. Ca politician acum, mi-ar fi ruşine să mă uit la copiii mei, căci nu le las nimic altceva decât datorii. Nici autostrăzi, nici educaţie, nici spitale, doar datorii”,a declarat analistul financiar…

    CITIŢI ŞI:

    „Cele 3 miliarde de euro împrumutate s-au dus deja pe măririle de salarii. Ca politician, mi-ar fi ruşine să mă uit în ochii copiilor mei”

    Economia României, SABOTATĂ din interior. Reuters acuză jaful prin Fondul Suveran, Vâlcov apără lăcomia Guvernului

    Dragnea şi sucevenii care nu dau mâna cu hoţii

    Cu ce vom plăti pensiile şi salariile? Va deveni România „gunoiul” lumii financiare?

    Iohannis torpilează Guvernul Dăncilă şi aruncă la coş remanierea. Nicolicea&co. „nu au ţinută”. „Remanierea e un fel de farsă”

    PSD nu-şi revine după atacul lui Iohannis. Codrin Ştefănescu: „Se crede vătaf pe moşie”

    Ana Birchall, în locul lui Nicolicea la Justiţie. Bagă Dragnea „statul paralel” în Guvern?

    „Pierderea alegerilor de către PSD va declanșa o criză, care va duce la căderea acestui Guvern”

    * Masacrul din Sri Lanka. Tragicul destin al miliardarului danez cu terenuri în Carpaţi. Anunţase că le va lăsa copiilor proprietăţile din Scoţia. Ieri, însă, i-au murit 3 din cei 4 copii

    Foto: Eugen Teodorovici și Darius Vâlcov, artizanii bugetului de stat (InquamPhotos / Octav Ganea)

  • Ponta anunţă TĂIEREA pensiilor. „Ce se va moşteni după Dăncilă va fi mult mai rău decât am moştenit eu după Boc”

    Ponta anunţă TĂIEREA pensiilor. „Ce se va moşteni după Dăncilă va fi mult mai rău decât am moştenit eu după Boc”

    Victor Ponta a dezvăluit în această seară un lucru foarte grav: actualul Guvern a mărit pensiile (deşi nu avea bani nici pentru cele ne-majorate, amânând chiar indexarea prevăzută de lege) special pentru a îngropa viitorul Executiv, care nu le va putea plăti de vreme ce statul abia le poate plăti azi, pe o datorie tot mai greu de suportat.

    „I-am întrebat (pe parlamentarii PSD-ALDE – n.r.) ce vor face în 2021. <<A, păi n-o să mai fim noi la putere, o să vină ăștia USR, PNL… Şi o să zicem: <<Ați văzut că ăștia nu vă mai dau…>>”, a declarat Victor Ponta, la Digi 24.

    Informaţiile fostului premier se bazează pe ce i-au răspuns foștii lui colegi din PSD când i-a întrebat de unde vor face rost de bani după ce au votat „legea Olguţa”, care prevede măriri substanțiale de pensii. O măsură populistă, fără acoperire în realitatea bugetară a României, luată special pentru a „cumpăra” electoratul care încă n-a înţeles ce tragedie provoacă în economie acţiunile iresponsabile ale politicienilor aflaţi la putere.

    „Mie cine îmi va mai plăti pensia?”

    „Tocmai am citit un comentariu economic avizat, în care analistul se întreba: mie cine-mi va mai plăti pensia când voi fi şi eu pensionar?”, s-a întrebat retoric Ponta, care a spus că îi înţelege pe cei care decid să părăsească ţara.

    „Au o singură viaţă, ce vină au ei? Nu vreau să dau un mesaj pesimist, dar îi înţeleg pe cei care se întreabă ce se va întâmpla când datoriile făcute azi pentru plata pensiilor şi a salariilor la stat majorate vor fi la scadenţă chiar când ei vor ieşi la pensie, adică nu peste multă vreme”, a mai spus Victor Ponta.

    Dialogul din această seară, de la Digi 24, preveşteşte o veritabilă nenorocire naţională şi arată o trădare incredibilă a populaţiei vârstnice de către politicienii din actuala putere.

    Practic, ce spune fostul premier e cam aşa: Guvernul nu mai are de mult bani de pensii, s-a împrumutat ca să le plătească, ba chiar le-a mărit, împrumutându-se şi mai mult, special ca următorii guvernanţi să nu poată plăti, să fie obligaţi să taie în carne vie, pentru ca poporul să dea vina pe ei, nu pe autorii acestui sabotaj intenţionat la adresa economiei naţionale. 

    „Ce se va moşteni după Dăncilă va fi cu mult mai rău decât am moştenit eu după Boc. După alegerile prezidenţiale, va fi nevoie de un pact între partide, căci vor trebui luate măsuri foarte dure, or asta nu se poate decât dacă poporul ştie cât de gravă e situaţia în care actuala guvernare a dus România”, a spus Victor Ponta.

    Afirmaţiile sale sunt credibile pentru că, aşa cum veţi afla mai jos, citează oameni din PSD care au luat parte la acest plan de subminnare a economiei naţionale, un real atentat la siguranţa financiară a cetăţeanului.

    Iar Ponta ştie bine, ca fost prim-ministru, ce înseamnă să poţi plăti pensii şi salarii la stat când ţara e pe deficit, adică nu are bani pentru plata lor şi trebuie să se împrumute. Care împrumuturi devin o povară îngrozitoare pe umerii generaţiilor active de azi.

    Dezvăluirile lui Victor Ponta

    Cosmin Prelipceanu (Digi24): De ce nu au fost majorate pensiile la începutul anului?

    Victor Ponta, președinte Pro România: 

    • „Pentru că nu avea bani, așa cum nu au nici acum. Evident, ce premier din lumea asta n-ar vrea să mărească pensiile și salariile. Toți ar vrea, dacă s-ar putea în fiecare zi. Important este să le mărești atunci când sunt sustenabile, când știi că economia privată îți produce venituri de natură să ții partea asta de pensii.”
    • „A venit legea doamnei Olguța Vasilescu care spune așa, în cifre: în 2019, cam 60 de miliarde dăm pentru pensii, în 2021 dăm 140 de miliarde. M-am dus (la parlamentarii PSD-ALDE – n.r.) și i-am întrebat pe toți: <<Chiar credeți că se va întâmpla?>> Au răspuns: <<Nu>>. <<Voi credeți că găsim 80 de miliarde de lei peste noapte?>>, i-am întrebat din nou. Şi-au zis: <<Nu>>. I-am întrebat: <<Și atunci de ce votați majorarea pensiilor?>>. <<Păi cum să zicem că nu?!>>, mi-au zis.”
    • „<<Îmi mințiți mie părinții. Mama mea aș vrea să aibă pensia dublă, dar nu pot să îi spun, stai liniștită că în 2021 îți dă Olguța>>, le-am spus eu.”
    • „I-am întrebat ce vor face în 2021. <<A, păi n-o să mai fim noi la Putere, o să vină ăștia USR, PNL și o să zicem: <<Ați văzut că ăștia nu vă mai dau…>>”
    • „E un cinism… Politica este destul de cinică, nu spun că e așa… numai trandafiri… E un cinism dus dincolo de acceptabilitate și care va duce în rândul tuturor românilor la o dezamăgire și la un dezgust care e foarte rău pentru țară.”

    Dragnea aplică „metoda Tăriceanu”

    Metoda PSD-ALDE nu e nouă. Ea a mai fost aplicată de Călin Popescu Tăriceanu, premierul din 2008, care în plină criză mondială a mărit pensiile, deşi ţara nu avea bani nici pentru pensiile ne-mărite. Deficitul s-a prăbuşit spre 8%, ceea ce a obligat Guvernul următor (Boc) să taie masiv din cheltuielile statului, inclusiv prin reducerea salariilor din sectorul public cu 25%.

    A fost o condiţie impusă României de creditori internaţionali, care au transmis cam următorul mesaj: „Aha, voi n-aveaţi bani oricum, dar în loc să strângeţi cureaua, că lumea a intrat în criză, voi aţi făcut exact pe dos, mărind pensiile. Iar acum sunteţi în prag de faliment. Vreţi să vă dăm bani? Ok, vă dăm. Dar dacă îi vreţi, tăiaţi cheltuielile statului!”.

    Toată lumea a dat atunci vina pe regimul Băsescu-Boc, dar cel care a împins România în criză a fost Guvernul Tăriceanu, care a subminat practic economia naţională, majorând cheltuielile statului în plină criză globală.

    Boc a plătit cu funcţia, Tăriceanu a ajuns să conducă România alături de Dragnea, cel care i-a preluat metoda de a îngropa economia pentru a îngropa implicit viitoarea putere politică. De fapt, pentru a-i îngropa pe toţi plătitorii de taxe şi impozite. Pe un astfel de drum, e clar ce îi aşteaptă la capătul lui pe viitorii guvernanţi, dar şi pe români, în general.

    S-au dus şi cele 3 miliarde de euro împrumutate!

    Analistul financiar Iancu Guda a declarat zilele trecute că actualul guvern a îndatorat ţara pentru a putea plăti măririle de salarii şi ajutoare sociale doar pentru primele trei luni

    „Ce avem noi acum? Doar pe primele două luni s-au dus aproape 2 miliarde de euro în deficit. Pe ce? Pe plata salariiilor mărite, a ajutoarelor sociale, a dobânzilor majorate, că asta avem acum, inflaţie provocată tot de politic, deci dobânzi mai mari la plata datoriei. Deci iată de ce am luat 3 miliarde de euro împrumut! Ca să plătim măririle pe trei luni. Care măriri de salarii afectează nu doar plata datoriei, dar măresc şi importurile, pentru că salariile mărite se duc în magazine, unde produsele sunt majoritar de import. Deci am mărit şi deficitul pe import-export, care loveşte în leu. Ca politician acum, mi-ar fi ruşine să mă uit la copiii mei, căci nu le las nimic altceva decât datorii. Nici autostrăzi, nici educaţie, nici spitale, doar datorii”,a declarat analistul financiar…

    CITIŢI ŞI:

    „Cele 3 miliarde de euro împrumutate s-au dus deja pe măririle de salarii. Ca politician, mi-ar fi ruşine să mă uit în ochii copiilor mei”

    Economia României, SABOTATĂ din interior. Reuters acuză jaful prin Fondul Suveran, Vâlcov apără lăcomia Guvernului

    Dragnea şi sucevenii care nu dau mâna cu hoţii

    Cu ce vom plăti pensiile şi salariile? Va deveni România „gunoiul” lumii financiare?

    Iohannis torpilează Guvernul Dăncilă şi aruncă la coş remanierea. Nicolicea&co. „nu au ţinută”. „Remanierea e un fel de farsă”

    PSD nu-şi revine după atacul lui Iohannis. Codrin Ştefănescu: „Se crede vătaf pe moşie”

    Ana Birchall, în locul lui Nicolicea la Justiţie. Bagă Dragnea „statul paralel” în Guvern?

    „Pierderea alegerilor de către PSD va declanșa o criză, care va duce la căderea acestui Guvern”

    * Masacrul din Sri Lanka. Tragicul destin al miliardarului danez cu terenuri în Carpaţi. Anunţase că le va lăsa copiilor proprietăţile din Scoţia. Ieri, însă, i-au murit 3 din cei 4 copii

  • Dragnea a mai găsit o idee să scumpească produsele: vrea să „mulgă” multinaţionalele cu amenzi inspirate de Grapini

    Dragnea a mai găsit o idee să scumpească produsele: vrea să „mulgă” multinaţionalele cu amenzi inspirate de Grapini

    După modelul „căpcăunului ROBOR” (acel senator traseist din partidul lui Tăriceanu, care pozează în duşman al băncilor, dar e de fapt duşmanul românilor cu credite), liderul PSD ţine morţiş să scumpească mereu produsele de pe mesele românilor.

    Ultima idee a lui Liviu Dragnea: amenzi pentru firmele străine care ar practica aşa-numitul „dublu standard de calitate a produselor”. Ca şi în cazul băncilor suprataxate, sau al altor companii din comunicaţii sau energie, orice taxă sau amendă se întoarce în preţ, deci clientul va suporta acţiunea, în costul produsului la raft.

    „Lucrurile nu sunt complicate aici, am anunţat-o înainte de a o depune pentru că, mă rog, am auzit prostiile spuse de Orban care nici măcar nu ştie ce vorbeşte şi a încercat să mintă, ca de obicei, despre ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul European. La iniţiativa doamnei Maria Grapini, s-a realizat o dezbatere pe dublul standard, la iniţiativa dumneaei s-a finalizat şi raportul care dă posibilitatea statelor membre să poată interveni cu autorităţile naţionale când identifică astfel de cazuri. Şi vreau să depunem în Parlament o lege care să pună în legislaţia românească procedurile de aplicat în această situaţie, inclusiv o amendă de 4% din cifra de afaceri pentru aceste firme, companii care procedează în felul ăsta”, a anunţat azi, la Botoşani, Liviu Dragnea, citat de Agerpres.

    Cum fură din banii oamenilor şi îngroapă generaţiile viitoare

    România este ţara cu cea mai mare inflaţie din UE. Unele produse s-au scumpit şi cu 20% în doar câteva luni (cartofii), altele cu 5-12%. În doar doi ani de guvernare PSD-ALDE, românii s-au ales cu veniturile tăiate prin scumpiri mai mult decât oricând.

    Dar lumea nu se revoltă acum, pentru că hoţia din banii oamenilor e făcută „pe şest”, prin preţuri mai mari, nu direct pe fluturaş cum s-a întâmplat în vremea Guvernului PDL.

    Scumpirile sunt provocate de majorările de salarii şi ajutoare din sectorul public, făcute pe datorie externă. Banii se întorc masiv în consum şi, în plus, măresc importurile (produsele din magazine sunt majoritar de import), în dauna exporturilor, ceea ce loveşte puternic şi în cursul de schimb leu-euro. Deci, numai daune provocate românilor de azi şi mai ales de mâine.

    Analistul economic Iancu Guda a dezvăluit ieri că cele 3 miliarde de euro luate împrumut de actualul Guvern (datorii care vor trebui plăte copii celor care au primit salarii majorate) s-au epuizat deja.

    „Ce avem noi acum? Doar pe primele două luni s-au dus aproape 2 miliarde de euro în deficit. Pe ce? Pe plata salariiilor mărite, a ajutoarelor sociale, a dobânzilor majorate, că asta avem acum, inflaţie provocată tot de politic, deci dobânzi mai mari la plata datoriei. Deci iată de ce am luat 3 miliarde de euro împrumut! Ca să plătim măririle pe trei luni. Care măriri de salarii afectează nu doar plata datoriei, dar măresc şi importurile, pentru că salariile mărite se duc în magazine, unde produsele sunt majoritar de import. Deci am mărit şi deficitul pe import-export, care loveşte în leu. Ca politician acum, mi-ar fi ruşine să mă uit la copiii mei, căci nu le las nimic altceva decât datorii. Nici autostrăzi, nici educaţie, nici spitale, doar datorii”,a declarat analistul financiar, în Jurnalul de seară, la Digi 24.

  • „Cele 3 miliarde de euro împrumutate s-au dus deja pe măririle de salarii. Ca politician, mi-ar fi ruşine să mă uit în ochii copiilor mei”

    „Cele 3 miliarde de euro împrumutate s-au dus deja pe măririle de salarii. Ca politician, mi-ar fi ruşine să mă uit în ochii copiilor mei”

    În timp ce Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu nu au decât un singur program de guvernare – desfiinţarea justiţiei independente -, România se scufundă de la lună la lună din punct de vedere economic.

    Guvernul PSD-ALDE are acum un singur mare plan: să lungească boala pe care el a provocat-o INTENŢIONAT în economie – prin majorari de salarii, pensii şi ajutoare, pe datorie – până când ea va exploda în faţa următorului guvern. Astfel, vinovaţi vor fi cei care vor prelua puterea, nu cei de azi.

    Nu e nimic nou. Este exact planul aplicat de Călin Popescu Tăriceanu în 2008, care a mărit pensiile în plină criză mondială, deşi România nu avea bani nici pentru plata pensiilor nemărite. Cum a reuşit? Mărind deficitul, adică îndatorând ţara şi mai mult. Consecinţa? A suportat-o Guvernul Boc doi ani mai târziu: România a tăiat salariile publice pentru a nu intra în incapacitate de plată. Boc a apărut în ochii românilor drept marele vinovat, dar adevăratul vinovat era Călin Popescu Tăriceanu.

    Analistul financiar Iancu Guda a declarat la Digi 24 că actualul guvern a îndatorat ţara pentru a putea plăti măririle de salarii şi ajutoare sociale doar pentru primele trei luni

    „Ce avem noi acum? Doar pe primele două luni s-au dus aproape 2 miliarde de euro în deficit. Pe ce? Pe plata salariiilor mărite, a ajutoarelor sociale, a dobânzilor majorate, că asta avem acum, inflaţie provocată tot de politic, deci dobânzi mai mari la plata datoriei. Deci iată de ce am luat 3 miliarde de euro împrumut! Ca să plătim măririle pe trei luni. Care măriri de salarii afectează nu doar plata datoriei, dar măresc şi importurile, pentru că salariile mărite se duc în magazine, unde produsele sunt majoritar de import. Deci am mărit şi deficitul pe import-export, care loveşte în leu. Ca politician acum, mi-ar fi ruşine să mă uit la copiii mei, căci nu le las nimic altceva decât datorii. Nici autostrăzi, nici educaţie, nici spitale, doar datorii”, a declarat analistul financiar, în Jurnalul de seară, la Digi 24.

  • Dragnea şi Tăriceanu mută Pakistanul în România. Aduc un MILION de muncitori din Asia în locul românilor alungaţi din ţară de corupţia PSD-ALDE

    Sună de-a dreptul şocant: actuala guvernare se pregăteşte să umple efectiv România cu muncitori din Asia. 500.000 de pakistanezi, în primă fază, dar planul e de un milion de asiatici, pe care Guvernul PSD-ALDE vrea să-i aducă rapid în România.

    Evident, nu e vina oamenilor sărmani din Pakistan, Sri Lanka, Bangladesh sau Vietnam că ajung la poalele Carpaţilor. Şi nici nu e un lucru rău în sine, din punct de vedere ale oamenilor de afaceri care îi angajează. Mai ales că asiaticii costă mai puţin decât românii, salariile lor şi pretenţiile vor fi sensibil mai mici, dar asta înseamnă şi contribuţii mai mici la bugetele de pensii şi salarii publice.

    Ce e clar însă e că „invazia” de muncitori asiatici nu este urmare a unui plan de consolidare economică revoluţionară, dimpotrivă. Ea este consecinţa atacului sistematic şi organizat la statul de drept, pus la cale de grupările conduse de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, care alungă milioane de români din ţară.

    Un plan premeditat

    Criza de forţă de muncă este astfel un rezultat tragic al unei acţiuni şi mai tragice: ruperea României de Uniunea Europeană, prin sabotarea justiţiei şi protejarea corupţiei politice.

    Românii care pleacă din ţară o fac de nevoie; o guvernare coruptă distruge resursele ţării şi dirijează banul public masiv spre votanţii PSD-ALDE, care susţin acest act de subminare a economiei, ceea ce înseamnă şanse puţine şi prost plătite pentru cei din sectorul privat. Ei sunt, masiv, cei care aleg emigrarea din cauze politice.

    Dar politicienii care i-au alungat şi îi alungă deja din ţară au găsit soluţia pentru a-i înlocui: aducerea de loturi mari de muncitori asiatici, care nu se revoltă faţă de hoţia politică şi acceptă condiţii umilitoare de muncă.

    Ambasadorul din Pakistan, prins în fapt

    Astfel, ministrul Resurselor Umane din Pakistan a declarat joi agenției Associated Press of Pakistan că a convenit miercuri cu ambasadorul României în Pakistan, Niculaie Goia, să trimită în România forță de muncă pakistaneză până în 2020.Din primele informaţii reiese că ar fi vorba, pentru început, de un număr de 500.000 de muncitori pakistanezi!Inițiativa a fost luată după oferta ambasadorului României în Pakistan. Acesta a declarat că, având în vedere migrația masivă a forței de muncă din România în Europa, țara noastră încearcă să atragă 1 milion de muncitori străini din diferite țări.Ambasadorul a declarat că piața muncii din România este gata pentru a oferi o serie de oportunități de angajare pentru pakistanezi în diverse sectoare, inclusiv tehnologia informației, construcții, medicină, inginerie și altele. Niculaie Goia spune că România are nevoie de 40 de mii de șoferi și ar putea angaja un număr mare de șoferi pakistanezi.

    MAE a încercat să acopere scandalul

    Informaţia a produs o undă de şoc în România. Chiar şi oamenii simpli au înţeles un adevăr fundamental: actuala guvernare împinge premeditat românii să plece din ţară, prin atacul la Europa şi discursurile tot mai ancioccidentale ale liderilor politici de la Bucureşti.Totul arată ca un plan clar, bine pus la punct, care ia în calcul exodul românilor spre lumea civilizată şi oferă şi alternativa: invadarea României cu populaţie musulmană.Ministerul de Externe a fost prins pe picior greşit şi a încercat să o dea la-ntors. Într-un comunicat de presă, MAE a vrut să pună batista pe ţambal.

    Precizările Ministerului Afacerilor Externe

    ”La 17 aprilie 2019, ambasadorul României la Islamabad a avut o întrevedere cu asistentul special al prim-ministrului Imran Khan pentru diaspora pakistaneză și dezvoltarea resurselor umane, cu rang de ministru, Sayed Zulfi Bukhari.Menționăm că este vorba de o primire de curtoazie în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte, inclusiv plasarea de forță de muncă din Pakistan din perspectiva interesului părții pakistaneze pentru regularizarea și eficientizarea exportului de forță de muncă și a respectării legislației relevante. Precizăm că discuțiile nu au inclus stabilirea unor cote sau cifre cu privire la un eventual transfer de forță de muncă din Pakistan și nici a vreunui plan concret de acțiune în acest sens.În context, subliniem că, în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 34/2019, contingentul alocat pentru lucrătorii extra-comunitari pentru anul 2019 la nivel național este de 20.000.De asemenea, subliniem că, urmare a demersurilor ambasadorului României la Islamabad, comunicatul oficial a fost amendat în cursul zilei de ieri astfel încât să reflecte o prezentare corectă și fidelă a discuțiilor.”

    Vizita Vasilicăi Dăncilă în Asia

    Faptul că invazia asiatică e rodul unei acţiuni concertate şi premeditate, şi nicidecum o simplă coincidenţă de parcurs, o arată şi recentul desant diplomatic al României în Orient.Anul trecut, premierul Vasilica Dăncilă a fost în vizită în mai multe ţări asiatice, în încercarea de a obţine sprijin financiar şi de forţă de muncă pentru eventualitatea în care România se va rupe de facto de Uniunea Europeană.Vizitele sale au fost mai mult unele de imagine şi n-au adus decât promisiuni, dar odată întoarsă acasă a lăsat în sarcina ambasadorilor să lucreze concret la plan.

  • Vă ordon, faceţi foamea! Dragnea lasă România fără fructe şi legume, înainte de Paşti! TIR-uri blocate în vamă după atacul baronului baronilor la adresa companiilor importatoare

    România PSD-ALDE intră în zodia demenţei totale. Liderii puterii de la Bucureşti atacă multinaţionalele, dau ordonanţe criminale pentru mediul de afaceri şi declanşează operaţiuni de imagine, în timp ce economia se prăbuşeşte pe toate fronturile, iar consumatorul român are de suferit tot mai mult.

    Sub pretextul eliminării fraudei vamale, Liviu Dragnea a lansat zilele trecute un atac isteric la adresa ANAF, care a dus la demiterea şefului Direcţiei Antifraudă. Fără nicio dovadă concretă, doar pentru a-i satisface liderului suprem discursul împotriva firmelor care aduc în ţară legume şi fructe, inspectorii au declanşat o operaţiune de control, care a blocat practic alimentarea reţelelor comerciale cu produse de import.

    Cum România nu produce suficient în domeniul agricol, mai ales în sectorul legume-fructe, românii riscă să rămână fără aceste produse alimentare vitale, chiar în prag de Sărbători Pascale.

    TIR-uri blocate, produse stricate

    Sute de tiruri cu legume și fructe – mărfuri extrem de perisabile – sunt blocate în toate vămile din România după ce ANAF a început joi operațiunea ”Demetra”, reclamă asociația marilor retaileri (AMRCR). Blocajele au loc la doar două zile după ce Liviu Dragnea a cerut ANAF și vameșilor să controleze TIR-urile cu marfă străină. Pe de altă parte, mai mulți antreprenori români au declarat, sub protecția anonimatului, că transporturile pe care le așteptau sunt blocate în vămi de peste 24 de ore, timp în care legumele aduse din Uniunea Europeană sunt în pericol să se strice.

    Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) face un apel la autorități, într-un comunicat de presă, să țină cont de blocajele din vămile din toată țara, blocaje care periclitează aprovizionarea magazinelor.

    Comunicatul integral al AMRCR

    • Ca urmare a începerii operațiunii ,,Demetra”, pentru controlul circuitelor de comercializare a legumelor și fructelor de import, companiile de retail alimentar din România grupate în Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) își afirmă sprijinul total, cu toate mijloacele, pentru eradicarea fraudelor. AMRCR tratează situația cu maximă implicare și promptitudine.
    • Stoparea comerțului ilicit este un obiectiv asumat și de companiile membre AMRCR, prin proceduri de verificări temeinice în raport cu furnizorii, pentru a asigura respectarea deplină a legislației și a tuturor normelor de siguranță.
    • Facem un apel la autorități să țină cont însă de faptul că în acest moment există sute de tiruri cu zeci de mii de tone de legume și fructe perisabile blocate de peste 24 de ore în întreaga țară. Camioanele, care provin inclusiv din UE, adică din spațiul european de liberă circulație a mărfurilor, sunt sigilate de ANAF în vederea controlului, însă inspectorii nu fac față volumului mare de marfă ce trebuie controlată, prin urmare aceasta se deteriorează. Acest blocaj, care durează deja de peste o zi, afectează atât consumatorii, cât și comercianții.
    • Sperăm ca acțiunile autorităților de combatere a comerțului ilicit să fie făcute cu discernământ, astfel încât activitatea celor care operează cu bună-credință, în condiții de legalitate deplină, să nu fie afectată.

    Avem o luptă comună, suntem parteneri cu autoritățile, dar ne dorim să găsim împreună un mod de cooperare din care consumatorii să nu aibă de suferit și familiile din România să aibă legume și fructe pe masa de Paște.

    CITIŢI ŞI:

    Dragnea, gata de puşcărie? „Mi-a zis cineva, aici: «Chiar dacă te arestează, venim şi te scoatem!»”

    Dragnea, geniul proştilor. Atacă iar multinaţinalele, la o zi după ce am aflat că ele asigură masiv plata pensiilor şi a salariilor la stat

    Nuntă mare în Bănie. Manda şi Olguţa strâng bani pentru a plăti Conacul Interlopilor din Craiova

    EXCLUSIV. Manda şi Olguţa şi-au tras conac de la un craiovean arestat pentru spargeri de bancomate şi carduri clonate!