Categorie: Dezvăluiri

  • Directoarea care a pus pe butuci o mare fabrică a murit în pușcărie. Beizadeaua ei se lăfăie într-un Ferrari, pe care-l conduce fără permis

    Viorica Zlate, fostă directoare a companiei Terom Iași, a murit joi seară la Spitalul Militar Cluj, unde era tratată în regim de detenție. Ea suferea de o boală incurabilă. Decesul femeii a survenit cu o lună și jumătate înainte de a-i fi judecată cererea de întrerupere a pedepsei la închisoare, pentru a-și continua tratamentul în sistemul spitalicesc non-penitenciar.

    Viorica Zlate avea termen în instanţă pe 20 octombrie, când urma să se judece cererea sa de înrerupere a executarii pedepsei din motive medicale.

    Viorica Zlate a condus Terom SA Iași după ce fabrica de fire şi fibre a fost privatizată şi preluată de doi fraţi sirieni, Ammar şi Hassan Nanaa. Planul celor doi a fost devalizarea fabricii, urmată de fuga din ţară. Ammar Nanaa a fost condamnat în lipsă, fratelui său i s-au prescris toate faptele.

    În dosarul devalizării Terom (prejudiciu: 11 milioane de euro) a fost condamnată şi Viorica Zlate, ultima directoare a combinatului, care le-a fost complice fraților Nanaa. Zlate a primit o pedeapsă de 3 ani si 6 luni de închisoare cu executare. Sentinţa definitivă a fost pronunţată în decembrie 2019, când fosta directoare se afla în regim de arest preventiv, dar internată – sub pază – în Spitalul Militar din Cluj-Napoca.

    Vorica Zlate

    Prinde arabul, ia-i praful de pe tobă!

    Pe 19 decembrie 2019, după 9 ani de procese, Curtea de Apel București a pronunțat sentința definitivă în dosarul devalizării Terom Iași. Ca și în august 2016 (Tribunalul București), Viorica Zlate a primit 3 ani și 6 luni de închisoare.

    Devalizarea Terom Iași a fost un jaf de 11 milioane de euro, prejudiciu constatat de instanță. Faptele au fost săvârșite în perioada 2002-2004, pe vremea Guvernului Năstase, în care ministrul Economiei era Dan Ioan Popescu (celebrul escroc DIP). Astfel, cele mai multe fapte s-au prescris, astfel încât autorii lor au rămas nepedepsiți.

    În dosar a fost judecat și un alt fost director, Ioan Viorel Vaidner, pentru care însă procesul penal a încetat când acesta a murit.

    Frații Nanaa n-au făcut nicio zi de pușcărie. În cazul lui Hasan Nanaa, toate faptele pentru care era judecat s-au prescris. Ammar Nanaa a fost condamnat la  11 ani și 6 luni de închisoare, dar a fugit din țară, împreună cu fratele său, și e de negăsit.

    Terom și cei doi sirieni dispăruți

    28 de dosare penale pentru conducere fără permis

    Viorica Zlate făcea parte dintr-o familie infracțională. Atât soțul ei (Vasile), cât și fiul lor (Lucian) au în palmarea condamnări penale, pentru că se ocupă de înșelătorii și sfidează legea.

    Lucian Viorel Zlate (40 de ani), fiul fostei directoare de la Terom, este o beizadea celebră în Iași. Individul se încadrează perfect în definiția de beizadea arogantă, agresivă și penală. Este numit „șmecherul cu Ferrari” și a adunat numeroase dosare în instanță, atât penale, cât și civile. Își conduce bolidul de lux fără permis, prin toată țara.

    În 2008, Lucian Zlate se lăuda cu 28 de dosare penale pentru conducere fără permis.

    Problemele sale s-au înmulțit după 2015, când și-a înmatriculat mașina Ferrari, IS-80-ZLV, care are un preț de catalog de peste 100.000 euro.

    Bolidul de lux a fost înmatriculat pe firma Apetrei Building Construct SRL, care era controlată de mama sa, Viorica Zlate, fosta directoare la Terom, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru devalizarea fostului combinat de fibre sintetice.

    VIDEO: Lucian Zlate, beizadeaua cu Ferrari

    „Deontologic, punem mâna pe par și spargem capul”

    Într-un alt dosar, de această dată pentru înşelăciune, Zlate-junior şi tatăl acestuia, Vasile Zlate, au fost pedepsiţi în primă instanţă de către judecătorii ieşeni. Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Lucian Zlate la pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 5 luni de închisoare, pentru înşelăciune în formă continuată. Tatăl său, Vasile Zlate, a luat un an şi 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru complicitate la înşelăciune, la fel ca prietena beizadelei, Florentina Mişoagă.

    Pentru unele acuzaţii, magistraţii au dispus încetarea procesului penal, ca urmare a faptului că faptele s-au prescris.

    Decizia a fost contestată și, în parte, anulată de Tribunalul Iași. Prescrierea faptelor i-a salvat pe cei din „clanul Zlate”.

    Conform anchetatorilor, în anii 2000, cei trei ar fi păcălit câteva firme din Bucureşti cu suma totală de peste 700.000 de lei. La audieri, aceştia au susţinut că sunt nevinovaţi.

    Lucian Zlate a fost condamnat și pentru evaziune fiscală. „Instanţa îl condamnă pe inculpatul Zlate Viorel Lucian la o pedeapsă principală de 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru evaziune fiscală”, au menţionat magistraţii.

    Argumentele procurorilor în acel dosar: „În calitate de administrator al unei firme, inculpatul nu a înregistrat în contabilitate veniturile realizate în luna decembrie 2005, ca urmare a vânzării autoturismului marca BMW X5, sustrăgându-se de la plata impozitului pe profit, în valoare de 6.119 lei, și TVA în valoare de 7.266 de lei”.

    La un moment dat, Lucian Zlate a fost bănuit că organizează, în vila sa, petreceri la care se consumă droguri. Un ziarist de la 7est.ro l-a contactat pe Zlate-junior să-l întrebe despre această chestiune. Reacția a fost cea a unui mafiot sadea: „Să aveți mare grijă ce scrieți că, pe lângă partea juridică este și altă parte, care… Deontologic, punem mâna pe par și spargem capul la cei care vorbesc lucruri care nu se întâmplă”.

    Lucian Zlate cunoaște poziția „cu mâinile la spate”

    Viorica și Vasile Zlate, părinții „șmecherului cu Ferrari”, au mai fost implicați într-o afacere penală: au trucat o licitație din fonduri europene, de un million de euro, pentru o sală de fitness.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fiul-actor al lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan, cu cocaină și canabis! În iunie a fost infectat cu Covid

    * Un fost judecător corupt, devenit avocat, a murit de Covid la 44 de ani. A luat virusul în vacanța din Grecia. Tovarășul său de concediu a murit tot de Covid, cu 16 zile înainte

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

    * VIDEO. Doi nenorociți, soț și soție, bat sălbatic un copil de 13 ani. El îl dă cu capul de pământ, ea îi aplică lovituri de țață. Motivul: fetița lor ar fi fost lovită de mingea băieților care jucau fotbal

  • Dotată cu Porsche Cayenne, nora lui Dragnea nu suportă să stea în spatele unor mașini ieftine. A rămas fără permis pentru depășire ilegală. Minciunile sale din proces nu i-au păcălit pe judecători

    Nora lui Liviu Dragnea pare să fi dobândit calitățile familiei în care a intrat: tupeu, aroganță, sfidarea legii, minciună, pe fondul unui trai de lux bazat pe hoție. Comportamentul ei la volan și în instanță este unul mizerabil.

    Gina Alexandra Dragnea, soția lui Ștefan Valentin Dragnea (fiul fostului jupân al PSD), nu suportă să stea în spatele mașinilor ieftine de pe șosele. La volanul unui Porsche Cayenne, nora lui Liviu Dragnea a depășit pe linie continuă. I-a fost suspendat permisul, pe care nici măcar nu-l avea la ea!

    Se întâmpla în iunie 2019. De atunci, Ginuța lu’ Dragnea are „meci” în justiție cu Poliția Rutieră. A pierdut în primă instanță, la Judecătoria Giurgiu, pe 29 octombrie 2019, dar a contestat decizia. Următorul termen va fi la Tribunalul Giurgiu, pe 4 noiembrie, anunță Newsweek.ro.

    Incredibile sunt argumentele pe care le invocă în proces Gina Alexandra Dragnea. O poveste SF, o însăilare de minciuni cu care nu a reușit până acum să păcălească vreun judecător.

    Nora lui Dragnea și un alt Porsche Cayenne din viața ei

    Motivarea Judecătoriei Giurgiu

    „În data de 09.06.2019, ora 15:20, petenta Dragnea Gina-Alexandra, în timp ce conducea autoturismul marca Porsche Cayenne, cu nr. de înmatriculare B (…), pe DN 6, din direcția A (…) către București, la km 42+400, a efectuat depășirea autovehiculului Ford Transit cu nr. XXXXXXXXX, în zona de acțiune a indicatorului «Depășirea interzisă». Nu a avut asupra sa permisul de conducere (fila 18).

    În consecință, petenta a fost sancționată contravențional, conform art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, cu amendă în cuantum de 580 de lei (echivalentul a 4 puncte-amendă), fiindu-i aplicată și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006, de a efectua manevra de depășire neregulamentară.

    De asemenea, prin același proces-verbal, s-a aplicat petentei, în baza art. 101 ali n. (1) pct. 18 din O.U.G. 195/2002, sancțiunea avertismentului pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006, de a nu avea asupra sa permisul de conducere. 

    Petenta a arătat că la data de 09.06.2019, în timp ce se deplasa din direcția A (…) către București, la un moment dat, în fața sa se deplasa cu viteză foarte mică autovehiculul marca Ford Transit, cu nr. XXXXXXXXX, care avea ușile din spate deschise și transporta mini-utilaje (probabil agricole), care nu păreau asigurate, fiind și pe un teren înclinat. Deoarece circula cu viteză foarte mică și exista riscul să cadă utilajele din această utilitară, conducătorul acesteia s-a deplasat pe partea dreaptă a drumului, semnalizând dreapta pentru a-i permite să treacă. Văzând aceasta și fiindu-i foarte teamă să nu cadă anumite utilaje din autoutilitară, care ar fi pus în pericol atât integritatea sa fizică, cât  și autoturismul pe care îl conducea, a procedat la depășirea acestei utilitare, dar fără să depășească axul drumulu i și fără să pună în pericol ceilalți participanți la trafic, după care a fost oprită de un echipaj de poliție. Pentru aceste motive, petenta consideră că sancțiunea aplicată este nelegală și netemeinică, deoarece nu a efectuat o manevră de depășire în înțelesul Codului rutier, nedepășind axul drumului.”

    Minciunile șoferiței tupeiste nu i-au păcălit însă pe judecători. Dovadă concluzia acestora: „Instanța nu are absolut niciun dubiu că petenta a săvârșit fapta contravențională dedusă judecății”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Vedeta PSD-istă Mitică Dragomir are 3 pensii speciale, care-i aduc 3.500 de euro pe lună. Multiplul condamnat e candidat pe „lista lu’ Firea” la Primăria Capitalei

    Vedeta PSD-istă Mitică Dragomir are 3 pensii speciale, care-i aduc 3.500 de euro pe lună. Multiplul condamnat e candidat pe „lista lu’ Firea” la Primăria Capitalei

    Dumitru Dragomir (74 de ani), fostul șef al LPF pus de Firea pe lista PSD pentru Consiliul General al Bucureștiului, are trei pensii speciale, în valoare anuală cumulată de 206.400 lei, scrie Newsweek.ro, care a consultat declarația de avere a candidatului.

    Cei 206.400 de lei încasați anual din pensii speciale înseamnă 17.200 de lei pe lună (echivalentul a 3.500 de euro).

    O pensie specială pe care o încasează cel cunoscut ca „Mitică Dragomir” este cea de fost parlamentar. Dragomir a avut două mandate de deputat (2000-2008), sub „steagul” PRM, ceea ce-i aduce o pensie specială de circa 7.500 de lei pe lună.

    Cea de-a doua pensie specială este cea de fost angajat al Ministerului de Interne.

    E neclar care ar putea fi cea de-a treia pensie specială, pentru că Dragomir nu a fost nici magistrat, nici Avocat al Poporului, nici deținător al vreunei funcții prevăzute cu pensie specială.

    Meritele pentru care statul român îi plătește lui Dragomir 3 pensii speciale: nenumărate ilegalități și abuzuri, dosare penale și condamnări

    Surprins de Revoluția din decembrie 1989 cu gradul de căpitan de Miliție și șef al Clubului Victoria – al Miliției București –, Dragomir are un bogat cazier. În 1978 a fost condamnat la 7 luni de închisoare pentru că a fost prins jucând poker și barbut pe sume uriașe de bani – și pe care n-a putut să le justifice. A scăpat ca prin urechile acului de alte dosare penale, înainte de 1989.

    Om al sistemului, Dragomir nu se dădea în lături de la nimic, știind că e acoperit de lege. Pus președinte la echipa familiei Ceaușescu, FC Olt Scornicești, a promovat în Divizia B după ce a adunat jucătorii formației adverse de pe la casele lor, i-a băgat în teren și i-a ținut până când au primit 18 goluri.

    Când a ajuns șef la Victoria, a început o intensă speculă cu obiecte care nu se găseau în România în regimul comunist. Aducea cu avionul, din deplasările pe care le făcea cu echipa, munți de blugi, saci de cafea, videouri, congelatoare, sute de grame de bijuterii. Le trecea de vamă folosindu-se de calitatea de șef al clubului Miliției, apoi făcea bișniță. Obliga angajații Miliției să cumpere pungi de la clubul său la suprapreț. Era o piesă de bază în angrenajul corupției din fotbalul românesc și în Cooperativa de aranjare a meciurilor.

    În ianuarie 1990, când au descins în vila sa, anchetatorii au rămas șocați. Casa lui Dragomir era transformată într-un imens depozit cu mărfuri de contrabandă. A fost arestat preventiv și a stat închis până în august 1990, când a fost scăpat de dosarul penal prin intervenții politice ale noului regim Iliescu.

    Rămas cu averea dobândită ilegal înainte de 1990 și repus în circuitul funcțiilor de conducere de guvernarea FSN (strămoșul PSD-ului actual), Dragomir a devenit mare om de afaceri, dezvoltator imobiliar și posesor de hoteluri. S-a băgat în politică, ajungând deputat al Partidului România Mare.

    În ianuarie 2019 s-a ales cu o nouă condamnare la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Supranumit “Corleone”, fostul șef al LPF a fost găsit vinovat de Tribunalul București în dosarul drepturilor de televizare a Ligii 1: a primit șpagă 3 milioane de euro de la trustului RCS&RDS pentru a-i favoriza câștigarea contractului pentru transmiterea meciurilor de fotbal din campionat. Sentința nu e definitivă și Dragomir a făcut recurs, astfel că azi își poate mânca liniștit cele trei pensii speciale plătite de statul român. Și poate candida din partea PSD la funcția de consilier general al Municipiului București.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Până să-l aresteze pe Rasdaq, Irina Loghin a fost lovită de Covid! Are 81 de ani, iar virusul i-a fost adus de soț și de fiu, de pe litoral

    * Patron de televiziune: “Respectă infractorii, mă! Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost! Nu are ce căuta în business!” / „Am furat atât de mult ca să vă dau și vouă bani, mă!”

    * Cum era studentul Ludovic Orban. Poveste din vremea când actualul premier cânta la chitară, la muncile câmpului

  • Destinatar: „Savaliuc, Luju”. Ponta a folosit ilegal un document secret pentru a-l compromite pe procurorul care-l ancheta!

    Victor Viorel Ponta primit miercuri lovitura de grație. Culmea, chiar din partea fostei sale consiliere din vremea când era prim-ministru.

    Anca Alexandrescu a dezvăluit miercuri, la Realitatea Plus, că Victor Ponta i-a dat un document secret de serviciu cu informații despre procurorul Jean Uncheșelu și i-a cerut să-l dea unui ziarist de la o publicație online care servește de multă vreme interesele mafiei din justiție.

    Asta se petrecea în perioada în care Ponta, prim-ministru în funcție, era anchetat de respectivul procuror. Anca Alexandrescu a prezentat la Realitatea Plus și documentul despre care a spus că l-a primit de la Ponta.

    Jurnalista, care a lucrat și pentru foștii premieri Năstase și Dăncilă,  a povestit că Victor Ponta a chemat-o în biroul său și i-a întins un plic, fără a pronunța nume de persoane.

    „Mi-a spus: «Îl citești și te lămurești!».Când mi-a dat plicul, nu a vorbit deloc (despre personaje – n. red.), probabil se temea să nu fie înregistrat. Mi-a fost greu să înțeleg ce dorea. Pe plic scria: «Savaliuc, Luju»”, a declarat Anca Alexandrescu.

    Un trio anti-DNA: Curea – Pleșoianu – Savaliuc

    „Am scos documentul din plic. Îmi cerea să-i dau documentul lui Savaliuc (Răzvan Savaliuc de la Lumeajustitiei.ro – n. red.). E un document secret de de serviciu, notă internă despre Jean Uncheșelu (procurorul care-l ancheta pe Ponta – n. red.), sunt niște fapte făcute de Uncheșelu. Evident, eu nu l-am dat, pentru că mi-a fost și teamă. Dar am vorbit cu cineva din presă că aș avea niște informații, nu am spus însă că am documentul. A apărut documentul doi ani mai târziu. A doua zi, Ponta mi-a zis: «Nu te-ai dus la persoana aia, te-ai dus la altcineva. La cine te-ai dus? Că m-a sunat Coldea» (Florian Coldea, la vremea respectivă nr. 2 din SRI – n. red.) și mi-a zis să mă potolesc, să nu mai dau documente despre Jean Uncheșelu. «Nu-l mai da!»”, a dezvăluit fosta consilieră a lui Ponta, acum jurnalistă la Realitatea Plus.

    „Scrie pe el că este document original, exemplar unic, de la Administrația Penitenciarelor. Uncheșelu îi făcuse lui Ponta dosarul «Rovinari-Turceni»”, a mai spus Anca Alexandrescu la Realitatea Plus.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Până să-l aresteze pe Rasdaq, Irina Loghin a fost lovită de Covid! Are 81 de ani, iar virusul i-a fost adus de soț și de fiu, de pe litoral

    * Cum era studentul Ludovic Orban. Poveste din vremea când actualul premier cânta la chitară, la muncile câmpului

  • „Chirieac era «Delivery Boy», «Dom’ Profesor-Valiză»” / „Știa când şi unde să livreze valizele” cu șpăgi. Dezvăluirile „Brokerului fugar”, Cristian Sima

    Noi dezvăluiri ale lui Cristian Sima, „Brokerul fugar” stabilit în Elveția, dar care vine deseori și în România, unde organizează chiar și întâlniri publice în jurul cărții sale „Marea Spovedanie a Brokerului fugar” (vol. 1).

    Cristian Sima publică pe Facebook fragmente din volumul 2 al mărturisirilor sale, aflat încă în manuscris. Episodul de ieri, dedicat unor dezvăluiri spectaculoase despre clanul Becali și Gino Iorgulescu (actualul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal), conține și un fragment despre „hârciogul” PSD-ist Bogdan Chrieac.

    Sima îl descrie pe Chirieac drept un cărăuș de valize cu bani murdari, un „delivery boy” care plimba șpăgile de la afaceriști dubioși la politicieni corupți.

    Cristian Sima a mai făcut dezvăluiri teribile despre Chirieac și în trecut. „Morsa competentă” l-a dat în judecată și i-a cerut 1,5 milioane de dolari, dar a pierdut procesul definitiv.

    Dezvăluirile lui Cristian Sima

    „Îşi luase un «delivery boy», în persoana lui Bogdan Chirieac, supranumit şi «Dom’ Profesor-valiză» pentru că ştia când şi unde să livreze valizele şi, mai ales, unde să ungă…”

    „Era noiembrie 2002. Firmele mele de brokeraj, WBS România şi WBS Holding, mergeau unse. Nimerisem prăbuşirea pieţei americane a dot com-urilor, acţionarii erau mulţumiţi, câştigurile erau spectaculoase.

    Cristian Sima

    La acea vreme, nu deţineam majoritatea acţiunilor la firma pe care o înfiinţasem în British Islands. Aveam două grupuri de acţionari care se băteau între ei pentru a prelua controlul. Unul de sorginte româno-suedeză, format din manageri ai lui Ericsson România, şi unul format din acţionari occidentali italieni, francezi, belgieni şi americani. Eu, cu cele 30 de procente deţinute, încercam să fac tampon într-un război al lăcomiei. Acţionarii de la Ericsson aveau alte interese decât cele de a face firma să crească. Încercau să folosească WBS şi mai ales lichiditățile sale pe post de bancă pentru afacerile IT pe care firma suedeză le avea cu statul român, mai ales pentru Afacerea 112, care era la acea vreme singura afacere de peste 100 de milioane de dolari din guvernarea Năstase. Deşi Ericsson România era condusă de un suedez, Thomas Lundin, sforarul-şef era directorul general Toni Petrescu.

    Toni Petrescu era un tip care adusese Ericsson în România şi care făcuse deja câteva milioane bune din afacerile cu statul român. Omul trecuse deja la etapa a doua, nu mai voia să se murdărească în discuţii cu guvernanţii despre şpăgi şi modalităţi de a le livra, drept urmare îşi luase un «delivery boy», în persoana lui Bogdan Chirieac, supranumit şi «Dom’ Profesor-valiză» pentru că ştia când şi unde să livreze valizele şi, mai ales, unde să ungă mai mult sau mai puţin, astfel încât contractele cu statul să ajungă la persoanele decidente.

    Chirieac şi redacţia ziarului «Adevărul» (o bună parte din ea) practicau şi şantajul cu articole critice sau laudative, în funcție de necesităţi. Aceștia puteau aduce orice ministru sau om de afaceri să intre în sistemul de şpăgi şi influențe. Toni Petrescu se ocupa deja doar de crearea logisticii pentru câştigarea contractelor, partea murdară căzând în sarcina jurnaliştilor de casă.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Până să-l aresteze pe Rasdaq, Irina Loghin a fost lovită de Covid! Are 81 de ani, iar virusul i-a fost adus de soț și de fiu, de pe litoral

    * Patron de televiziune: “Respectă infractorii, mă! Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost! Nu are ce căuta în business!” / „Am furat atât de mult ca să vă dau și vouă bani, mă!”

    * Cum era studentul Ludovic Orban. Poveste din vremea când actualul premier cânta la chitară, la muncile câmpului

  • Cum era studentul Ludovic Orban. Poveste din vremea când actualul premier cânta la chitară, la muncile câmpului

    Damian Funaru are ”look” de dac. Dar în ciuda figurii sale sobre și semețe, brașoveanul care a fost coleg de facultate cu actualul premier respiră o naturalețe caldă și vindecătoare, desprinsă parcă din savoarea plaiurilor de la poalele Bucegilor.

    Damian Funaru, în curtea casei sale din Bran, răsfoind albumul amintirilor în care apare și Ludovic Orban

    Damian Funaru, în albumul de absolvire a Facultății de TCM din Brașov

    Damian a crescut în orașul de sub Tâmpa, dar bucuria sa de copil nu era joaca printre blocuri, ci refugiul pe terenul bunicilor de sub munte, la o aruncătură de băț de Castelul Bran.

    Exact aici l-am găsit pe ”dacul” Damian, și am depănat povești despre cum e viața la țară pentru o familie care se încăpățânează să lupte pentru a salva traiul arhaic și natural deopotrivă, în vremuri în care ajutorul statului aproape că nu există pentru cei aflați în pragul pensionării.

    ”Ceva m-a atras aici de mic; veneam să mă joc în șura bunicilor, mâncam zahăr pe pâine umezită în apă și eram cei mai fericiți din lume”, își amintește el frumusețea copilăriei comuniste.

    La Bran, oamenii și-au apărat pământurile cu riscul morții. Ceaușescu n-a reușit să-i colectivizeze, iar țăranii au ținut cu dinții de moștenirile lor din tată-n fiu.

    ”Îi mulțumesc tatei că mi-a lăsat acest petic de pământ, chiar dacă nu am reușit să fac mare lucru pe el din cauza incendiului care ne-a distrus micul nostru atelier de lumânări parfumate și relaxant natural de baie. Dar cred că am fost binecuvântat, pentru că am putut rămâne în această oază de natură în care mă simt mai bine decât oriunde”, ne mărturisește Damian Funaru.

    Discuția curge apoi pe tema greutăților de a ține vie o gospodărie generoasă, în condițiile în care soția sa, Floriana, lucrează toată săptămâna la o firmă de imprimerie digitală din Brașov, de unde ”culege” lunar o sumă modestă, dar de mare ajutor pentru a întreține căsuța de la Bran.

    Broșura cu absolvenții

    Recent, au mai pățit un necaz: un dihor întărâtat de criza pandemiei a dat iama în bunătatea de trupă de rățuște și le-a omorât pe toate. Damian ne-a povestit în filmarea de mai jos cât de mult ținea la păsări și ce valoare dădeau ele locului.

    Dar toate trec, chiar și supărarea de acum a lui se va duce cândva, odată cu șuvoaiele ploilor ce cad dinspre Piatra Craiului și se scurg spre Castelul lui Dracula.

    Însă omul nostru are și destule amintiri plăcute, iar unele dintre ele sunt conectate inclusiv cu viața politică la nivel înalt. Așa am aflat că a fost coleg de studenție cu Ludovic Orban, actualul prim-ministru, la Facultatea de Tehnologie a Construcțiilor de Mașini, din Brașov.

    Ne aduce o broșură în care apar toți colegii săi din acei ani, cu poze și nume. Îl vedem astfel de premierul României, pierdut printre colegii săi de grupă.

    ”Era un tip simpatic și modest. Nu am interacționat prea mult. El era priceput să cânte la chitară, eu făceam fotografii”, începe el să rememoreze vremurile studenției boeme.

    Își aduce însă aminte un episod cu Ludovic Orban în prim-plan, care l-a marcat și chiar și azi îi trezește emoții mari.

    ”Eram la muncile câmpului, în afara Brașovului, unde ne scoteau comuniștii în acel program de ajutor pe care studenții, elevii, soldații trebuiau să-l acorde agriculturii. Îmi aduc aminte o scenă  care, uite, și acum mă furnică (ne arată cum se ridică părul pe brațele sale – n. red.). Eram în mijlocul lanului de cereale și Ludovic era în centrul unui grup, alături de alt coleg, amândoi cântând la chitară. În jurul lor, ceilalți eram dispuși în cerc pe două rânduri, unii pe vine, ceilalți în picioare. Am aflat că ei compuseseră o melodie pentru un coleg de-al nostru, care murise de cancer. M-a cutremurat acea scenă, m-a impresionat profund, nici măcar n-am putut suporta emoția până la final, și am plecat în timpul cântecului foarte mișcător, eram foarte afectat sufletește”.

    A fost episodul care i-a rămas cel mai mult întipărit în minte, legat de vremea studenției alături de Ludovic Orban.

    Tragic destin al fostei colege de Facultate a actualului premier: Grațiela Ganciu a murit la un an după ce fiul ei a pierit în incendiul de la Colectiv

    Răsfoim împreună catalogul absolvenților. Nume de diverse naționalități, majoritatea români, maghiari, dar și destui colegi din lumea arabă, din Egipt, Iordania, Kuweit…

    ”Pe unii îi mai ajutam eu la proiecte. Am înțeles că unul dintre ei s-a întors în țară și a ajuns și el prim-ministru, ca Ludovic, dar nu sunt sigur cine e”, ne spune Damian.

    Privirea îi devine tristă atunci când vine vorba de o fostă colegă de-a lor care a pierit recent, la doar un an după ce fiul ei a murit la ”Colectiv”.

    ”N-a mai putut suporta durerea, a făcut cancer și s-a dus”, conchide el, privind înlăcrimat la imaginea cu Grațiela Ganciu, fosta colegă de facultate a sa și a lui Ludovic Orban.

    Damian Funaru nu se plânge și nici nu-i place să se compare cu alții, nici măcar cu fostul său coleg de studii la Brașov. Viața are socotelile ei pentru fiecare, destinele nu pot fi amestecate.

    Ludovic Orban, student

    De aceea, nu are niciun mesaj pentru Ludovic Orban. Am insistat, și-atunci a acceptat să-i transmită ceva premierului, pe care nu l-a mai văzut în persoană din 1986, de la terminarea Facultății:

    ”Îi doresc sănătate! Știu că are o misiune tare grea și că nu depinde doar de el să poată schimba ceva. Dar știu că este un om sufletist, un bun organizator și, atât cât am apucat eu să-l cunosc, cred că este omul potrivit la locul potrivit”.

    Închide repede discuția despre fostul său coleg aflat acum în fruntea României, dar este bucuros că ”Ludovic” a ajuns prim-ministru.

    ”Eu mă mândresc cu el, la toți le-am spus, că-l suferă sau nu. Este fostul meu coleg…”

    În Piața Victoriei, sediul Guvernului, sunt peste 35 de grade Celsius. La Bran, doar 25. Damian Funaru nu se împacă deloc cu căldurile mari, mai ales dacă ele sunt înconjurate de multe aere politice și de mare fierbânțeală publică.

    Soția, Floriana Funaru, în curtea casei de lângă Bran

    Nu-l invidiază pe ”Ludovic”. Dimpotrivă. Este fericit aici, la munte, departe de lumea dezlănțuită a Capitalei și foarte aproape de locurile unde a împărțit niște ani de studenție cu actualul șef de la Palatul Victoria.

    Seara, l-am provocat la un ”pahar de vorbă” pe tema vieții sub munte, în curtea casei sale de lângă Bran. Este o plăcere să-l asculți vorbind despre păsările curții, despre aura magică a locului, despre cum se zbate să nu lase gospodăria să cadă și ce bunătăți de dulcețuri face soția, Flori, din fructele pădurii vecine.

    Și chiar face! Le-am probat și sunt de invidiat. Curate, curate, fără adaos comercial. Natură pură și gustoasă.

    Nu sunt de vânzare, ci pentru cămara familiei.

    Cândva, poate ”Ludovic” le va gusta și el, când se va afla în trecere pe drumurile politice ale patriei…

    VIDEO: Amintirile lui Damian Funaru

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Beizadeaua coruptului Vanghelie face petreceri deșănțate într-un club de fițe din Mamaia, cu zeci de șampanii Dom Perignon

    Incredibilă demonstrație de grandomanie, nesimțire, proastă-creștere și opulență! Autorul ei: beizadeaua unuia dintre cei mai corupți primari din România ultimilor 30 de ani.

    Marian Vanghelie (52 de ani) este mega-coruptul care, sub sigla PSD, a fost primarul Sectorului 5 din București timp de 15 de ani (2000-2015). Avea mandat până în 2016, dar a fost arestat preventiv pentru corupție. Denunțătorii au povestit că Vanghelie pretindea și încasa șpăgi de zeci de milioane de euro. Acum, deși e judecat pentru fapte grave de corupție, Vanghelie candidează din nou la Primăria Sectorului 5, din partea fantomaticului Partid Social-Democrat Independent (PSDI), înființat chiar de el.

    Alexandru Vanghelie (26 de ani) este fiul lui Marian Vanghelie din prima căsătorie, cu Charlotte. Ex-primarul mai are și o fetiță de 5 ani, Maria, din cea de-a doua căsătorie, cu Oana Mizil (fostă deputată PSD, nepoata mahărului comunist Paul Niculescu-Mizil).

    Alexandru Vanghelie duce o viață de lux, bazată pe șpăgile uriașe colectate de coruptul său tată. Sâmbătă, 29 august, el și-a serbat ziua de naștere (care a fost pe 16 august) la un club de lux din Mamaia, cu zeci de sticle de șampanie Dom Perignon (o sticlă poate costa de la câteva sute la câteva mii de euro).

    Imaginile filmate de un cititor G4Media.ro arată cum șampania e adusă de chelneri cu o lectică specială, printre invitații care dansează pe terasa clubului Nuba.

    La petrecerea organizată în plină pandemie au participat zeci de persoane, fără să poarte mască și fără să respecte vreo regulă de distanțare.

    Un prieten al lui Vanghelie-junior s-a fotografiat alături de acesta în clubul Nuba și a postat urări pe contul de Facebook al beizadelei.

    Petrecerile fastuoase, cu cheltuieli exorbitante, sunt modul de viață al lui Alexandru Vanghelie. Acesta și-a continuat viața de lux și în America, unde, în timpul studiilor universitare, a stat într-un apartament cu o chirie uriașă.

    Între timp, Vanghelie-junior și-a încheiat studiile în SUA și s-a repatriat. Singura sa ocupație este să „spargă” banii strânși ca un hârciog de coruptul său tată.

    Întrebat de Libertatea, Vanghelie-senior a tratat huzurul fiului său ca pe un fapt banal: „Băiatul meu a fost cu niște prieteni. A fost ziua lui pe 16 august, dar nu a putut să și-o serbeze atunci, așa că a plecat acum, pentru două zile, la mare. Nu fac parte din lumea asta, nu sunt pasionat de cluburi, dar el este la o vârstă la care se poate simți bine o dată, de două ori pe an”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Primele imagini cu „cațavencul” Doru Bușcu „la toartă” cu marele său finanțator, Liviu Dragnea. E și Vasile Dâncu pe acolo

    Activistul PSD-ist Liviu Alexa, fost jurnalist și actual patron de presă la Cluj, publică în Ziardecluj.ro două poze în premieră cu Liviu Dragnea alături de Doru Bușcu (directorul săptămânalului de satiră PSD-istă „Cațavencii”) și Vasile Dâncu (proaspăt numit președinte al Consiliului Național al PSD, în echipa lui Marcel Ciolacu).

    Cele două poze par a fi din 28 octombrie 2015, de la sărbătorirea zilei de naștere a lui Dragnea (împlinea 53 de ani) și la scurt timp după ce acesta fusese ales președintele partidului (12 octombrie 2015).

    Este prima probă vizuală a relațiilor foarte apropiate dintre Doru Bușcu și Liviu Dragnea. PSD-istul Liviu Alexa confirmă că directorul publicației „Cațavencii”, care încasa sume uriașe de la PSD, era sfetnicul de taină al lui Liviu Dragnea.

    Fotografiile publicate de Liviu Alexa prezintă trioul Bușcu – Dragnea – Dâncu lângă un tort minioni, personaje de desene animate care se pun în slujba Răului. Ex-jurnalistul Liviu Alexa explică simbolistica tortului cu minioni.

    „Suntem în anul 2015 și capodopera de desene animate Despicable Me (Minions) a avut un succes năucitor, culmea, mai mult în lumea adulților. Minionii, caractere ficționale, haioase, incapabile să vorbească și, deci, fără posibilitatea de a fi auzite, comportându-se copilărește, seamănă cu noi, pulimea. Minionii sunt poporul român, folosibil și folosit de diverse partide, manipulabil mai dihai ca o sectă de baptiști ce văd un extraterestru coborând din ceruri. Și, în film, pe bune, ca și în viață, tot pe bune, minionii ajung să fie recrutați și să lucreze pentru cele mai demne de dispreț personaje – pentru ticăloși, hoți, infamii bandiți, printre care și Felonius Gru, poate cel mai demn de dispreț personaj.

    Suntem în 2015 și Liviu Dragnea își sărbătorește ziua în fața tortului, zâmbește relaxat înconjurat de două personaje, de doi apropiați, cu adevărat apropiați: Geniul și Prietenul. Geniul e Doru Bușcu, care îi dă sfaturi lui Liviu, abia ales președinte al PSD, și căruia îi prevede un mare viitor. Prietenul, cu P mare, este Vasile Dâncu, omul căruia Liviu i se confesează ca un frate, așa cum și Liviu este fratele pe care Vasile nu l-a avut. În fața lor, oameni ce, la un moment dat, în doar câteva luni vor începe să conducă și să fasoneze România, un tort absolut haios cu niște minioni simpatici, supervizați de la înălțime de infamul Gru.

    Dacă ar fi să fim măgari, pe profesorul Dâncu l-am asemui cu Professor Flux, care, în desenul animat, își este și minion, dar sieși își este și stăpân. Dacă ar fi să fim porci, pe Doru Bușcu l-am asemui cu Herb Overkill, inventatorul care creează diverse arme, poate chiar și de manipulare.

    Deși au trecut atâția ani de atunci și, chiar dacă astăzi știu mai multe și mă răsfăț că sunt puțin mai înțelept decât atunci, încă nu îmi dau seama cine o fi cu adevărat infamul Gru. De ar fi fost Liviu infamul Gru, nu ar fi ajuns la pârnaie, părăsit de prieteni și de propriul său partid.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Infama turnătorie la Securitate a lui Cornel Dinu. Poliție politică 100%. Acum, fostul dinamovist e vedetă expirată pe „lista lu’ Firea”, alături de Mitică Dragomir

    Gabriel Andreescu, activist pentru drepturile omului și profesor la SNSPA, disident anticomunist în anii ’80, dezvăluie pe Contributors.ro o turnătorie îngrozitoare la Securitate, care l-a avut ca autor pe Cornel Dinu, pe atunci fotbalist la Dinamo.

    Dispărut de o vreme de pe scena publică, fostul fotbalist Cornel Dinu (72 de ani) a revenit în prim-plan odată cu includerea sa pe lista de candidați PSD la Consiliul General al Capitalei, de către primărița Gabriela Firea.

    Gabriel Andreescu

    Evident, a revenit și interesul pentru persoana sa. Profesorul Gabriel Andreescu (68 de ani), care a făcut pușcărie politică pe vremea lui Ceaușescu din cauza unor turnători precum Cornel Dinu, și-a amintit câteva detalii biografice ale acestuia. Așa s-a născut textul „Ion Coja – Cornel Dinu. O poveste cu Securitatea”.

    Povestea pe scurt. În 1974, Ion Coja, lector la Facultatea de Litere a Universității București (un personaj alunecos și înainte de 1989, și după, colaboraționist cu toate regimurile), a scris piesa de teatru „Requiem pentru Jan”, avându-l ca erou pe Jan Palach, studentul ceh care în 1968, la 21 de ani, își dăduse foc, protestând astfel față de înăbușirea Revoluției de la Praga de către trupele sovietice.

    Ion Coja

    Ion Coja i-a încredințat studentei americane Nora Jacobson două exemplare ale piesei de teatru, iar lui Cornel Dinu cel puțin unul, pentru a le duce în Occident. Americancei i-a dat și o scrisoare adresată lui Ioan Petru Culianu, aflat pe atunci la Milano (în 1991, Culianu, devenit asistentul lui Mircea Eliade, avea să fie asasinat în toaleta Universității din Chicago, la numai 41 de ani, de către un asasin rămas necunoscut până în ziua de azi).

    Coja a apelat la Dinu pentru că fotbaliștii de top, mai ales cei de la Dinamo și Steaua, aveau deplasări frecvente în străinătate, cu echipele de club sau cu cea națională.

    Ghinionul lui Coja: Cornel Dinu nu a dus piesa de teatru în Occident, ci a predat-o Securității! Și, odată cu ea, a spus totul despre acțiunea clandestină a lui Coja. O acțiune clasică de poliție politică.

    Autoincendierea lui Jan Palach

    În textul său de pe Contributors.ro, Gabriel Andreescu afirmă explicit: „Pe 27 aprilie 1974, Securitatea a primit un raport al lui Cornel Dinu, căpitanul echipei de fotbal a Clubului Dinamo al Ministerului de Interne, solicitat și el de către Ion Coja să scoată piesa din țară. Cornel Dinu «anunță și predă materialele primite de la Ion Coja». (Informațiile și citatele sunt din dosarul I 049475 privind «Dramaturgul», vol. I-IV, Arhiva CNSAS.) În pregătirea procesului penal, un ofițer de Securitate a discutat cu Cornel Dinu să facă un denunț, piesă-cheie în inițierea acțiunii penale”.

    Fragmente din mărturia lui Gabriel Andreescu

    * „Dintr-o Notă-Raport de la sfârșitul anului 1973, aflăm că Securitatea găsise în bagajele studentei americane Jacobson Nora două exemplare dintr-o piesă de teatru avându-l ca erou pe studentul ceh Jan Palach – studentul care își dăduse foc în anul 1968 ca protest față de înăbușirea Revoluției de la Praga de către trupele sovietice. Piesa, având titlul «Requiem pentru Jan», era însoțită de scrisoarea autorului, Ion Coja (lingvist, lector la Facultatea de Litere a Universității București), adresată lui Ioan Petru Culianu, pe atunci la Milano. Coja îl ruga să facă demersuri ca piesa să fie tradusă și publicată. Desigur, Securitatea a inițiat investigații amănunțite.”

    * „Având în vedere seriozitatea «afrontului» adus de Ion Coja, pe 13 aprilie 1974 ofițerul care conducea cazul a cerut să se analizeze aplicarea unei pedepse penale. La câteva zile, pe 27 aprilie 1974, Securitatea a primit un raport al lui Cornel Dinu, căpitanul echipei de fotbal a Clubului Dinamo al Ministerului de Interne, solicitat și el de către Coja să scoată piesa din țară. Cornel Dinu «anunță și predă materialele primite de la Ion Coja». (Informațiile și citatele sunt din dosarul I 049475 privind «Dramaturgul», vol. I-IV, Arhiva CNSAS.) În pregătirea procesului penal, un ofițer de securitate a discutat cu Cornel Dinu să facă un denunț, piesă cheie în inițierea acțiunii penale. La 8 iunie 1974, Securitatea a solicitat Comitetului de partid al Centrului Universitar București acordul pentru efectuarea actelor de cercetare penală. Lui Ion Coja i se imputa încălcarea legii privind contactele cu străinii și a prevederii care sancționa «propaganda împotriva orânduirii socialiste». Desigur, acordul a fost dat.”

    * „În cazul lui Cornel Dinu, dosarul cu nume de cod «Dramaturgul» oferă o concluzie clară. Fotbalistul a livrat Securității un text anticomunist care putea și era gata să-l trimită pe Ion Coja câțiva ani buni în pușcărie. Nu s-a întâmplat, întrucât Coja însuși pare să fi devenit un pion prețios pentru Securitate. După definițiile legii și a bunului simț, Cornel Dinu a colaborat cu Securitatea ca poliție politică. Nu am cercetat până unde a mers această colaborare.”

    * „Cornel Dinu a fost numit secretar de stat în Ministerul Sporturilor între anii 1990-1992. În luna noiembrie 2019, a primit distincția de «Cetățean de Onoare al Municipiului București». În luna august 2020, după ce a împlinit vârsta de 72 de ani, a fost introdus de Gabriela Firea pe lista candidaților la Consiliul General al Municipiului București.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Mașinăria de falsificat semnături a PSD. „Ne cam doare degetul” / „Să le pun motor la cur, la mâini?

  • VIDEO. Descreierata care a vrut să omoare un polițist-motociclist e propagandistă PSD, angajată la RAAPPS!

    Au șocat imaginile apărute în spațiul public joi, imagini ce surprind un teribil accident de circulație care a avut loc miercuri seară la ieșirea din Buzău, spre Ploiești. Șocul este sporit de două informații: polițiștii susțin că a fost tentativă de omor la adresa colegului lor, iar o dezvăluire de presă arată că șoferița agresoare este o propagandistă mizerabilă din clientela PSD: Anda Vlădescu (32 de ani), angajată la RAAPPS în iunie 2019, pe vremea Guvernului Dăncilă.

    Adrian Popa (29 de ani), un polițist din Buzău, a fost rănit miercuri seară în misiune după ce motocicleta pe care o conducea a fost acroșată de un autoturism pe care îl urmărea în trafic. Vehiculul pe două roți a fost proiectat într-un taximetru, după care a luat foc. Polițistul a avut mare noroc să scape cu viață.

    Polițistul urmărea mașina – un Fiat roșu – întrucât aceasta trecuse de câteva ori pe culoarea roșie și încălcase multe alte reguli de circulație, fiind un pericol pentru traficul rutier.

    La volanul mașinii urmărite se afla o femeie de 32 de ani, care a fugit după ce a produs accidentul. A fost prinsă în trafic după câțiva kilometri, de un echipal al Poliției. Un rol important în prinderea individei l-a avut însuși polițistul accidentat, care după ce s-a ridicat de pe asfalt le-a transmis colegilor săi, prin stație, informații despre mașina agresoare.

    Șoferița iresponsabilă a fost reținută pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

    Martorii spun că polițistul de pe motocicletă a urmărit Fiat-ul roșu și i-a făcut semne să oprească, după ce acesta a trecut pe culoarea roșie a semaforului.

    Șoferița a virat însă brusc și a acroșat motocicleta. Agentul a căzut pe asfalt, iar motocicleta a fost proiectată într-un taxi și a luat foc.

    „Motocicleta o urmărea pe fata aia de a trecut de trei semafoare pe roșu și aici s-a făcut spre el cu motocicleta și a căzut. A vrut să-i taie calea și s-a dezechilibrat și a căzut motociclistul. Motocicleta a luat foc, fata și-a continuat drumul liniștită după ce a văzut treburile astea”, a povestit un martor.

    Silviu Dinu, șef Poliția Rutiera Buzău: „Colegul nostru se afla într-adevăr în urmărirea acestei conducătoare auto, întrucât a constatat mai multe nereguli privind respectarea normelor rutiere. Suntem în derularea cercetărilor, pentru a afla dacă această manevră a fost efectuată cu intenție sau fără intenție, dacă nu l-a observat”.

    VIDEO: Scena accidentului de la Buzău

    A fost șoferița-iatagan iubita lui Ciolacu?!

    O pagină de Facebook specializată în dezvăluiri, „Mizerabilii din Buzău”, face o dezvăluire de senzație: șoferița de 32 de ani este Anda Vlădescu, o propagandistă mizerabilă din clientela PSD!

    Anda Vlădescu se mândrea anul trecut, pe Facebook, că:

    1. s-a mutat la Voluntari (în „Republica Pandele-Firea”) – 19 iunie;
    2. s-a angajat la RAAPPS, care funcționează în cadrul Secretariatului General al Guvernului – 30 iunie.

    La momentul promovării Andei Vlădescu de la Buzău tocmai în RAAPPS, la Palatul Victoria se afla Guvernul Dăncilă.

    Dezvăluirile făcute de „Mizerabilii din Buzău”

    „Aflăm din surse apropiate IPJ Buzău că femeia-ninja care a încercat să-l omoare pe polițistul Adrian Popa este Anda Vlădescu, un nume deloc străin cercului intim de cunoștințe ale președintelui PSD Marcel Ciolacu.

    Fost membru al celebrei «pepiniere» de tinere «modele» Gaby Models, societate aflată în trecut în centrul scandalurilor sexuale de la vârful PSD Buzău, Anda Ioana Vlădescu a urcat rapid în grațiile lui Ciolacu după anul 2010, când se pare că a și început o relație fierbinte între cei doi.

    După ce Ciolacu s-a mutat la București, odată cu obținerea funcției de președinte interimar al PSD, Anda Vlădescu face și ea același lucru. În 19 iunie se mută în Voluntari și, ca lucrurile să fie solide, în 30 iunie începe deja să lucreze la… RAPPS! Credeți că e vreo legătură cu faptul că era iubita lui Ciolacu?!

    Anda Vlădescu a fost reținută 24 de ore în urma tentativei de omor asupra polițistului buzoian care-și făcea datoria. Parchetul instrumentează acum cazul. Suntem curioși dacă relațiile de prietenie dintre Ciolacu și șefia Parchetului din Buzău nu se lasă cu iertarea de păcate a Andei Vlădescu. (VA URMA)”

    Promovează mizeriile PSD-iste

    Anda Vlădescu este o propagandistă înverșunată a PSD. Pe profilul ei de Facebook, ea postează sau rostogolește tot felul de mizerii, precum cea de mai jos:

    Anca Vlădescu promovează constant postări ale șefului ei de partid, marcel Ciolacu. Un exemplu recent:

    „A încercat să-l omoare pe polițistul care o urmărea!”

    Europol, sindicatul politistilor europeni, susține că femeia de 32 de ani a încercat să-l omoare pe polițistul care o urmărea.

    ”A încercat să-l omoare pe polițistul care o urmărea!

    Tupeu fără margini al unei femei de 32 ani care se afla la volanul unui autoturism pe care-l conducea pe străzile din Buzău.

    După ce un poliţist rutier pe motocicletă a efectuat semnalul regulamentar de oprire, femeia a încercat să scape, lovindu-i motocicleta, care a fost proiectată într-un taxi care circula de pe sensul opus.

    Se poate observa cum femeia pierde pentru scurt timp controlul volanului, dar redresează autorurismul și se deplasează în viteză, crezând că a scăpat după ce vede motocicleta în flăcări.

    Adrian nu se pierde cu firea, îndepărtează curioșii din jurul focului și își anunță colegii despre caracteristicile autoturismului.

    La scurt timp după mobilizarea echipajelor din teren, femeia este identificată într-o benzinărie, unde probabil se ascundea. Aceasta a fost reținută și este acuzată în acest moment de săvârșirea infracțiunii de «tentativă de omor» și «părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției».

    Îi transmitem sincere felicitări colegului nostru, agent principal de poliție Adrian Popa, pentru modul de intervenție și perseverența de care a dat dovadă și ne bucurăm nespus pentru faptul că nu a suferit vătămări grave.”

    Anda Vlădescu

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!