Autor: Laurențiu Ciocăzanu

  • Cum au furat comuniștii alegerile din 1947. Guvernul Petru Groza, invenție sovietică

    În 19 noiembrie 1946 alegerile din România au fost falsificate de comunişti, lucru posibil datorită prezenţei Armatei Roşii pe teritoriul ţării şi intimidărilor la care au fost supuse partidele politice istorice, anume Partidul Naţional Ţărănesc, condus de Iuliu Maniu şi Partidul Naţional Liberal, condus de Dinu Brătianu. Care au fost evenimentele care au premers şi anticipat acestui deznodământ tragic care a aruncat România în cele peste patru decenii de regim totalitar, însoţit de represiuni politice a sute de mii de oameni?

    În momentul intrării Armatei Roşii pe teritoriul României de atunci, în martie-aprilie 1944, PCR număra în jur de 1000 de membri. În scurt timp însă, rândurile acestuia avea să crească semnificativ: peste 5 mii membri în octombrie 1944, 15 mii în februarie 1945, număr care se va tripla din nou doar în câteva luni de zile.

    Majoritatea noilor membri erau oportunişti şi își asigurau astfel o carieră politică sau birocratică sub noul regim. Unii dintre noii membri ai partidului erau legionari, primiţi în PCR datorită experienţei lor antidemocratice şi totalitare anterioare, dar şi vulnerabilităţii lor în contextul procesului de denazificare proclamat la Ialta de puterile învingătoare. Creşterea rândurilor partidului însă nu a asigurat însă impunerea unei majorităţi parlamentare prin respectarea normelor democratice. În 6 martie 1945, sovieticii, prin emisarul lor special Andrei Vâşinski, impunea primul guvern cripto-comunist în România, condus de Petru Groza. Deţinând funcţiile cheie în guvern, comuniştii au reuşit astfel să pregătească fraudarea alegerilor parlamentare din anul viitor.

    Acestea au fost stabilite pentru 19 noiembrie 1946. Ştiind că nu poate obţine majoritatea de unul singur, PCR a creat un simulacru de front al partidelor zise muncitoreşti numit oficial Blocul Partidelor Democrate în care intrau Partidul Comunist, Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Liberal, aripa Gheorghe Tătărescu, facţiunea ţărănistă, condusă de Anton Alexandrescu şi Uniunea Patrioţilor. Principalii concurenţi ai comuniştilor şi partidelor lor satelit, erau două partide istorice cu tradiţii democratice, PNŢ şi PNL. Deşi aceste două partide se bucurau de susţinerea majorităţii electoratului românesc, comuniştii au fost cei care au numărat voturile. Oficial, guvernul Groza a declarat că alegerile au fost câştigate de comunişti în proporţie de 70 la sută. Acum ştim exact, pe baza documentelor de arhivă, că PCR şi acoliţii lor au obţinut prin intimidări şi ameninţări, grave încălcări ale legislaţiei nu mai mult de 47 %, în timp ce partidelor democratice le-a revenit o uşoară majoritate, care le-ar fi dat dreptul legitim de a crea noul guvern.

    Statele Unite şi Marea Britanie au protestat împotriva falsificării alegerilor, dar în cele din urmă s-au resemnat cu pierderea României şi au semnat Tratatul de Pace de la Paris în februarie 1947. Presa sovietică, la rândul ei, a aclamat victoria comuniştilor români în alegerile din 19 noiembrie 1946, menţionând că aceasta a constituit opţiunea istorică a românilor pentru comunism. În realitate, documentele de arhivă sovietice arată clar că Stalin ştia de atitudinea refractară a majorităţii românilor faţă de ideologia şi orânduirea comunistă.

    Sursa: EuropaLibera.org

  • Ion Iliescu a girat diversiunea cu teroriștii

    Informatii false au fost lansate din studiourile Televiziunii Romane Libere, in ziua de 22 decembrie 1989, dupa fuga cuplului Ceausescu: teroristi, miscari de trupe, apa este otravita etc. Zvonurile au fost coroborate cu ordine militare diversioniste. Consecinta: zeci de persoane au fost ucise si alte zeci au fost ranite.

    Pentru prima data de la Revolutie, magistratii militari au aratat ca exista o legatura intre mesajele transmise de Televiziunea Romana Libera privind teroristii si pierderile de vieti omenesti, vatamari corporale si lipsirea de libertate a numeroase persoane pe teritoriul Romaniei. Trei persoane au fost puse sub acuzare: Ion Iliescu, un general si un amiral.

    Despre fenomenul diversionist

    Procurorii militari au extins marti ancheta in Dosarul Revolutiei, in care fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, a fost acuzat pentru ca a acceptat si oficializat masuri militare care au avut un caracter diversionist. „Prin exercitarea autoritatii depline, Iliescu Ion ar fi putut interveni pentru stoparea fenomenului diversionist, insa nu a actionat in acest sens”, arata Parchetul General. Este vorba de o extindere a anchetei.

    „Psihoza terorista ce a atins cote paroxistice in randurile militarilor si civililor inarmati, coroborata cu multe ordine militare ce au prezentat caracter diversionist (deplasari de trupe ale unor unitati militare, ordonate in general pe timpul noptii), au avut drept rezultat numeroase situatii de foc fratricid si de deschidere a focului asupra unor persoane ce nu desfasurau activitati potrivnice miscarii revolutionare”, mai acuza procurorii militari, potrivit Ziare.com

  • Poza unui suporter cu suflet cât o țară

    Redau mai jos o postare mai veche a lui Vlad Pîrvu, alături de fotografia de mai sus, pe care el a surprins-o pe Giulești. Sunt suporteri ai Rapidului care continuă să meargă la stadion deși echipa lor, prin voia celor care au abuzat-o financiar și managerial, a ajuns în Liga a patra! Impresionantă e imaginea bătrânului din prim-plan. Și el, și cel care l-a prins în poză meritau un altfel de fotbal, o altfel de echipă națională, o altfel de federație. Dar cui îi mai pasă de ei?

    ”Când mă va mai întreba cineva de ce Rapid, o să-i arăt poza asta. Septembrie 2017, liga a 4-a. – la Stadionul Giulești-Valentin Stănescu.”

    Sursa: Vlad Pîrvu – Facebook

    Cum să ai o echipă națională bătăioasă în topul calificărilor la CM sau CE, dacă ai un campionat intern slab, fără bani, zăpăcit de o criză a valorilor și a managementului sportiv&economic? Câtă vreme echipele de club nu produc jucători și performanță de talie continentală, nici Naționala nu va scoate capul în lume. Exemplul lui Hagi și Viitorul său e doar excepția de la regula fotbalului de cârpă.

    Sigur, acum îl putem da afară Daum. Avem chiar motive să arătăm cartonașul roșu conducerii FRF, nu știu culoarea celui pentru LPF. Și probabil că aici trebuie scormonit pentru sursa crizelor de azi. Dar mi-e clar că, dincolo de bube, avem nevoie și de OAMENI. De pasiune tip Gică Hagi. Și chiar de suporteri care trăiesc o viață alături de echipa lor de suflet, indiferent prin ce găuri ale istoriei o aruncă acei ”oameni” cu litere mici.

    În fotbal, ca în viață. Dragoste și înfrângere. Exact ca țara. Iubire de România noastră și înfrângerea tuturor oamenilor simpli de către echipa politicienilor puși pe jaf. Fotbalul nu poate fi altfel. Fani îndrăgostiți până la moarte de culorile lor de suflet și tot ei în marea lor majoritate înfrânți de echipa de boși care i-au luat sub stăpânire.

  • Cât costă să trăiești în Spania. Socoteală de călător

    De când rătăcesc pe însoritele cărări ale Spaniei, lumea mă întreabă deseori: ”Laurențiu, e scumpă viața acolo? Cât te costă să te stabilești în zona Mediteranei?”

    Întrebare simplă. Răspunsul meu, la fel: ”Depinde ce vrei, câți bani pui la bătaie, ce viață ești dispus să duci”. Dacă ai bani în cont, e una, dacă n-ai – alta. Am aflat multe, din curiozitate personală, vorbind cu prietenii români și spanioli.

    Personal, m-am legat sufletește de zona Valenciei, dar Spania merită oriunde. E o țară mare, civilizată, cu poate cele mai bune drumuri din Europa, vremea așijderea, oamenii nu mai vorbesc. Priviți doar îmbrățișarea dintre tatăl copilului omorât în atacul terorist din Barcelona și imamul comunității musulmane din localitate (foto jos, puteți citi miraculoasa poveste AICI). Ce dovadă mai bună de dorință de a trece peste necazuri iubindu-i pe cei pe care i-ai putea urî? Nu asta ne-a transmis Iisus acum 2.000 și ceva de ani?

    Așa e toată Spania. Și așa va fi mereu. Deschisă, primitoare, prietenoasă, multiculturală, multireligioasă. S-a săturat lumea de reglat conturile prin sânge. Nu ajută. Oamenii au înțeles că te învârtești în cerc. Soluția e pacea, nu războiul în numele diferențelor religioase, culturale, financiare etc..

    Sunt multe locuri pe cinste în Europa și în lume, dar dacă ați ales Spania v-ați făcut un mare și frumos cadou pe viață. Iar ajungi aici cu niște bănuți, e mai simplu (să nu credeți că e cazul meu, în ciuda aparențelor sau a feluritelor bârfe legat de ce bani aș fi câștigat odinioară – eheee, dacă ar și reale!). Însă cine are 200.000 de euro în cont poate poți alege să cumpere vreo trei apartamente cu ei. În Valencia, poți cumpăra și cinci, depinde de zonă. Însă că ești în Valencia Capital (în oraș adică) sau în afara lui, prin sătuce ca Naquera, cu 200.000 de euro poți investi chiar în cinci apartamente medii! Stai într-unul și le închiriezi pe celelalte. Pe Airbnb.com, Booking.com sau direct pe site-urile de imobiliare. Din patru case, cu o medie de 350 de euro lunar, ajungi la 1.400 de euro venit lunar. Cu banii ăștia, două persoane pot trăi acceptabil, dacă nu trebuie să achite chirie/rată. Nu te dai în stambă cu ei, dar ai ce-ți trebuie: casă, masă (300-400 de euro/2 persoane/lună), benzină, impozite, asigurări.

    Din orice punct ajungi repede la mare, chestiune de minute, zeci eventual. Viața în Valencia este ideală. Nu degeaba faimoasa revistă TIME a ales capitala regiunii ce-a dat lumii paella drept cel mai bun loc pentru trăit din lume, doi ani la rând (Detalii, AICI). De ce ar fi așa? Pentru multe motive. Prețurile sunt rezonabile, după cum am povestit mai sus, clima mediteraneană e visul tuturor nordicilor, vara nu e nici așa cald ca în Sevilla, Malaga sau Cadiz, în timp ce iarna nu-i așa de frig precum în popularele metropole dinspre nord, Barcelona și Madrid.

    E cam la jumătatea distanței dintre granița cu Franța și cea cu Africa, ceea ce-i asigură un echilibru fantastic. Ai la doi pași vinurile din regiunea Utiel-Requena (foto sus), într-o oră și ceva ajungi la Benidorm-raiul petrecerilor din cea mai cosmopolită stațiune de vacanță din țară, lângă la fel de popularele Alicante, Denia, Javea, Calpe, Moraira. Tot așa descinzi și la castelul Papei Luna din Peniscola, nu-ți ia mai mult nici ferryboat-ul către faimoasele Ibiza, Mallorca, sau Menorca, ești legat de alte mari destinații turistice prin trenul de mare viteză AVE (foto jos, echivalentul TGV-ului francez, care parcurge distanța de 621 de kilometri Madrid-Barcelona în doar două ore și jumătate), ai fotbal de mare clasă cu Real Madrid, FC Barcelona, locuri de vizitat pentru care nu-ți ajunge o viață, castele, parcuri, munți, istorie, restaurante, muzee, ești în mijlocul imensei lumi culturale iberice care cuprinde America de sud, Mexicul, Caraibele.

    Dar cel mai plăcut aspect pentru mine, legat de Spania, este modul relaxat de viață, pe care am încercat să-l prind în micile mele filmulețe de amator (vezi mai jos):

    Fără 200.000 de euro sau alți bani în cont, dar cu visul de a te stabili în Spania, ai nevoie de un alt venit decât din chirii. Nefiind Germania, Scandinavia, Benelux, Spania nu colcăie de locuri de muncă. Dimpotrivă, șomajul este printre cele mai mari din UE, urmare a crizei izbucnite în 2007-2008, care a prăbușit sectorul construcțiilor. Dacă nu cauți muncă mai calificată, poți încerca în servicii, turism. Știu familii care trăiesc din curățenie, supravegheat copii, îngrijire bătrâni, administrat case de vacanță, grădinărit etc., care pot aduce lunar 1.700-2.000 de euro. Ceea ce nu e mult, având în vedere că plătesc chirie, dar cuplul rămâne cu suficient încât să trăiască decent. Plus că au copiii gratis la școală/grădiniță, asigurări complete de sănătate care îți permit acces la tratament fără niciun euro șperț și, cum spuneam, viața într-un mediu care-ți mângîie sufletul, nu ți-l agresează mereu.

    Asta-i o altă particularitate ce-mi place la spanioli. Doza mică de venin, de negativitate. Nu te agresează șpaga, nu există decât accidental. Birocrația e funcțională, nu te disperă. Te simți mult mai respectat, ca simplu cetățean, decât acasă în România. Nu veți găsi vreun funcționar sau ”organ” de control care să caute nod în papură celor cu mici afaceri pentru a stoarce de la ei șpagă sau amenzi. Nu! Dimpotrivă, te tratează ca partener al lor, te ajută să ieși la liman, să nu mai greșești. Nu-ți dau în cap pentru binele lor, ca în România statului satrap și lacom. De aia, milioane de oameni pot trăi din asta, iar Spania a devenit țara cu cele mai multe baruri și terase pe cap de locuitor (foto jos). Înțelegerea stat-privat a creat o lume în care muncesc și se simt bine milioane de oameni.

    Nu există în patria lui Cervantes decât o mică ofertă de știri negative, deși motive poți găsi și la ei. Dar chiar și atunci când relatează despre o tragedie, un accident sau un jaf, tonul e altul, nu simți în stomac deranjul. Politicul nu e atât de vocal nici el, nicidecum iresponsabil, nu e minciuna de la noi pe toate gardurile, știu să discute în contradictoriu fără cuțit la brâu, nu escaladează conflicte. Te simți în siguranță, chiar și în ciuda terorismului. Noi, în România, garantăm terorismul de stat prin vot și corupție. La ”Colectiv” au murit de șase ori mai mulți oameni decât la Barcelona. Unde te simți mai sigur?Voi reveni. Cu mici detalii, subiecte, povești de parcurs al jurnalului meu de călătorie publicat aici pe www.prinlumecalator.ro (sauwww.travelerporelmundo.com, în varianta internațională a site-lui nostru).

    A nu se înțelege că Spania e paradisul. Nicăieri nu e ușor departe de casă. Și nici că nu există alte tărâmuri cu viață bună. Ba chiar sunt destule, slavă Domnului! Voi scrie și despre ele, pentru că le iubesc la fel de mult, ca și (pe) românii de acolo, fie că e vorba de Italia, Anglia, Franța, Germania, Belgia, SUA sau Canada. Poco a poco, după cum spune spaniolul. Puțin câte puțin, cum zice românul. Dar să reținem ceva ce-au spus cei de la faimoasa revistă Time doi ani la rând: Valencia – cel mai bun loc de trăit din lume.

  • Ia aminte, române! Poveste uimitoare de politețe din Japonia

    „Stăteam comod în scaun, când a venit controloarea. S-a uitat la bilet, după care, printr-un gest graţios a îngenuncheat în faţa mea. Am înlemnit! Şi-a cerut scuze! Mi-a explicat în engleză că am greşit trenul. S-a uitat pe o minusculă tabletă electronică, spunându-mi că trebuie să cobor peste cinci minute, şi peste alte trei voi avea tren, conform cu biletul meu. Şi mi-a restituit biletul, zâmbind, ţinându-l cu ambele mâini. Şi iar şi-a cerut scuze. După care s-a ridicat, a făcut o plecăciune şi a plecat, cu paşii aceia mărunţi şi graţioşi pe care îi vedem în filmele lor.

    Eu stăteam în scaun, iar ea voia să-mi vorbească. La ei, a vorbi de sus cuiva este o mare impoliteţe. La fel de nepoliticos este să dai ceva cuiva cu o singură mână. Un lucru se oferă numai cu două mâini. Chiar dacă e vorba de un bilet de tren.

    Noi am avut un model de civilizaţie şi de valori care a funcţionat în perioada interbelică, şi chiar dinainte, odată cu instituirea regalităţii, atunci când s-au pus bazele unei culturi aşezate, temeinice, cu şcoală şi biserică în fiecare localitate. Dacă mergeam pe firul normalităţii interbelice, eram departe acum”.

    Povestea de mai sus, care vorbește despre o lecție de politețe fără egal, a fost scrisă de pagina sa de Facebook de poetul nemțean Adrian Alui Gheorghe. Nu el a trăit acea experiență fabuloasă, ci un prieten de-al lui care a vizitat țara soarelui răsare. Însă scriitorul nemțeam, notează publicația 3dots.ro ,a precizat că a dorit să împărtăşească acea întâmplare, pentru ca românii să-şi dea seama ce înseamnă să fii civilizat. Sau să fii om, am adăuga noi.

    Sursa foto: 3dots.ro

  • Este România cea mai frumoasă țară din Europa?

    Avem și motive să ne simțim mândri ca români, cu toate ”bubele” noastre interne din politică și societate. Dar mai ales cu toată tolba de probleme de infrastructură, care sunt un dezastru național și țin marile capitaluri sau turiștii străini la distanță.

    Dar cu tot inventarul național de inconveniente structurale, numele României începe să apară prezentat tot mai des în nuanțe pozitive în publicații de mare prestigiu internațional (iată ce înseamnă să fii prieten cu americanii!). Este și cazul cel mai recent al Huffington Post, care ne descrie țara în culori atât de frumoase încât puțini dintre noi ar reuși poate s-o facă. Iată câteva pasaje din articolul cu titlul ”Este România cea mai frumoasă țară a Europei? Poate fi!”

    Autoarea textului publicat în secțiunea de bloguri de travel (călătorii) menționează ceea ce ea consideră a fi principalele atracții ale României: cetăți spectaculoase din Evul Mendiu, castelele înconjurate de misterul contelui Dracula, peisaje de munte și o mulțime de fortărețe și biserici. Apoi, Transfăgărășanul – ”cel mai spectaculos drum din lume”. Articolul e presărat cu fotografii în care autoarea Patty Morrow a ținut să fie parte din peisajele pe care le adoră.

    Ceea ce poate surprinde cititorul este menționarea vinului românesc drept una dintre atracțiile României, știut fiind renumele extraordinar la nivel mondial al licorii magice produse în țări de top în domeniu precum Franța, Italia, Spania sau Portugalia.

    ”Vinul românesc se situează pe locul al 10-lea printre producătorii de vin de top din lume. Cramele Halewood își fabrică exclusiv propriul vin spumos brut în cea mai veche pivniță de vinuri spumante din România, folosind metoda tradițională. Zona rurală oferă un fundal minunat pentru degustări de vinuri.”, menționează Huffington Post.

    Publicația americană adaugă și că România, în special Transilvania, găzduiește câteva dintre cele mai bine conservate orașe medievale ale Europei. Sunt trecute în revistă apoi castelele Bran, Rupea, Cristian, Rîșnov, Peleș.

    ”Castelul Peleș este un castel neo-renascentist de 160 de camere, amplasat la poalele Muntilor Bucegi, în pitorescul oraș Sinaia. Desăvârșit în 1883, castelul împodobit ingenios a fost reședință de vară a familiei regale până în 1947. Acesta a fost primul castel european care a utilizat energie electrică și a găzduit prima proiecție de filme din România, în 1906”, menționează autoarea.

    De asemenea, ea mai recomandă vizite în București, oraș supranumit cândva „micul Paris”, dar și în Sibiu, Brașov, Sighișoara – aceasta din urmă fiind singura cetate medievală locuită din Europa și inclusă în patrimoniul UNESCO. Nu în ultimul rând, sunt amintite satele din Transilvania Saschiz, Biertan sau Sibiel, unde jurnalista a probat mămăliga cu brânză la ceaun sau dulceața de afine.

    Țara e înconjurată de Marea Neagră, fluviul Dunărea și traversată de Munții Carpați, iar frumusețea naturală și diversitatea culturală a României vă vor surprinde.”, sună pasajul din Huffington Post care definește cel mai simplu și complet imaginea unei țări poate prea ignorate de marile rute turistice.

    Citiți articolul complet în varianta originală, AICI

  • NEW YORK TIMES: Nucile, aliment miraculos pentru sănătate

    Nucile sunt printre cele mai sănătoase alimente care există, însa nu le consumăm atât de des pe cât ar trebui. Ca de altfel toate celelalte ”fructe uscate”. Una dintre principalele proprietăți ale nucii este că posedă acizi grași esențiali sau grăsimi sănătoase, cum ar fi omega 3, care promovează sănătatea sistemului nervos și imunitar.

    Este un super-aliment, grație acizilor grași esențiali, în special alfa-linolenic și linoleic. Studiile științifice constată că acizii grași proveniți din consumul de nuci scad nivelul total al colesterolului și colesterolul LDL. Nucile conțin, de asemenea, fitonutrienți și antioxidanți cunoscuți ca fiind utili în reducerea nivelurilor de inflamație și prevenirea diabetului de tip 2.

    Cu toate că au multe calorii, ele sunt puternic sățioase, astfel încât acestea pot ajuta într-o dietă al cărei scop este scăderea în greutate. Asta relevă un articol din prestigiosul ziar american New York Times, care citează un studiu aprofundat ce vorbește despre beneficiile consumului unui pumn de nuci în diete.

    Potrivit cercetării menționate, care a evaluat nouă pacienți obezi ce au primit 48 de grame de nuci (echivalentul a aproximativ 314 de calorii) sau placebo cu aproape același gust, consumul a scăzut sentimentul de foame și pofta de mîncare.

  • Poză de familie cu gazdele noastre dragi din zona Toronto

    O imagine memorabilă, după o seară la fel de memorabilă petrecută alături de sutele de invitați la ”Câmpul Românesc”, Hamilton, Toronto. Organizatori pe cinste – familia Dumitru Răchitan. În imagine apar două dintre cele mai bune gazde care ne-au primit în casele lor în zona Toronto: familia Covaci și familia Dondaș, fiecare cu urmașii de suflet. După nenumăratele hore și sârbe executate în sala de spectacole, am ieșit afară la o poză. Apoi ne-am întors la o pălincă ardelenească, acasă, în curte la Alecu Covaci (al doilea din stânga), care ne-a dat gata și cu slană transilvană! Înțelegem că între timp familia Covaci s-a mutat la o casă ”și mai spațioasă, unde sunteți bineveniți”, ca s-o cităm pe Gabriela Covaci. Înainte câteva zile, familia Dondaș (împreună cu cele trei fiice magistrale) ne omenise cu cea mai bună bere canadiană. Ce oameni!

  • Romanticii presei vechi, la Chicago – Ziariștii

    Chicago (SUA), iunie 2015. Popas la o cafea, alături de foștii colegi de presă Adriana Tomașevici și Ovidiu Daniel Popica. Cel din urmă ne însoțea în Caravana Cărților, alături de ”locomotiva” Grigore Cartianu. Era, deci, obosit. Adriana în schimb, stabilită de ani buni în SUA, avea mină de om relaxat. Semn că ”emigrarea” pragmatică și din meseria de ziarist i-a prins bine. 🙂 Alții, mai romantici, tot nu s-au învățat minte. 🙂

  • 3.000 de euro, casa de vacanță a lui Costică Popșor din Spania

    Costică Popșor este un român adevărat în Spania. Are stema și drapelul pe frontispiciul paginii de Facebook. Dar e și un spaniol pe cinste. Adică, nu uită de țara-mamă, dar nici nu întoarce spatele țării adoptive. Altfel spus, vrea să fie cetățean adevărat indiferent de țară. Este, de fapt, un european model în sensul în care îmi povesteau cândva românii din SUA despre cum judecă americanii dacă un emigrant e cetățean-model:  ”Un adevărat american este acela care-și iubește cu patimă în continuare țara din care provine”. Asta a înțeles și prietenul nostru, fără să ia lecții de la americani. Așa a ajuns ”jefe”, adică șef, patron, om care trăiește din munca lui intensă. Uneori, cu sacrificii. ”Anul ăsta atât am avut de lucru că nici în vacanță n-am mai ajuns!”.

    Face de toate. Afaceri, muncă, ajutor, politică. A fost zmeu anti-Ponta la alegerile prezidențiale din 2014, continuă să fie anti-comunist ca orice ardelean ce se respectă. Din 2015, când l-am întâlnit prima oară cu Grigore Cartianu în Caravana Cărților din Spania (foto sus), n-am mai vorbit decât accidental pe Facebook. Știu că la un moment dat ne-am și ciondănit puțin pe seama lui Traian Băsescu, el fiind un admirator respectabil și de bună-credință al ”marinarului”. Am fost și eu, apoi am devenit brusc adversarul lui când s-a sucit inexplicabil anti-DNA, Kovesi, justiție. Între timp, ne-am mai liniștit cu toții. Iar pe Costică l-am regăsit tot acolo, unde trăiește intens: pe Facebook.

    Mi-a atras atenția ieri o postare a lui la un articol de-al meu despre costul vieții în Spania. Eu tocmai mă storsesem de energie niște ore bune să le arăt oamenilor că nu glumesc atunci când scriu că poți găsi apartament bun la Valecia cu 35-40.000 de euro. Iar Costică mi-a sărit în ajutor (vorba vine) dându-ne tuturor lovitura sub centură: a pus o poză cu o casă de vacanță din zona Guadalajara, pe care a scris că a cumpărat-o cu fabuloasa sumă de…3.000 de euro! 175 de metri pătrați, parter, etaj, canalizare, curticică, ziduri de piatră, sat istoric. Nu mi-a venit să cred! Sigur, o fi casa veche, satul depopulat, dar orișicât… I-am scris și pe seară m-a sunat el.

    ”Am făcut o lucrare de reabilitare într-un centru de asistență socială pentru bătrâni din acest sat situat lângă Atienza, provincia Guadalajara, regiunea Castilla la Mancha. La final, un domn m-a întrebat dacă nu vreau să cumpăr o casă. Era a fratelui său ce locuiește în Madrid. Am întrebat cât costă și nu mi-a venit să cred: 2.000 de euro! Impozitul pe toată proprietatea e doar 50 de euro pe an. Am zis da pe loc. Apoi m-a sunat proprietarul și mi-a spus că nu poate s-o dea cu mai puțin de 3.000, că pot fi probleme cu Fiscul, deoarece casa apare în registrul de cadastru cu valoarea de 12.000 de euro. Am fost de acord, ce să mai negociezi la suma asta? E complet degradată, dar cu ziduri de un metru aproape un metru grosime și fundație solidă. Va ieși o casă de vacanță, după ce o termin complet de reformat, cu living, trei băi, bucătărie, debara, depozit, patru dormitoare, grătar. Mă mai costă vreo 10.000 de euro materialele, munca o facem noi. E o zonă atât de liniștită, că m-aș pensiona acolo. Nu-mi place aglomerația, e locul ideal pentru cei ca mine”.

    Așa sună, scurt și la obiect, povestea casei de vacanță finalizate la cheie care va fi costat cel mult 15.000 de euro. 175 de metri pătrați, două paliere, curte mică, chiar în piața centrală a localității. Mult, puțin? Depinde cine ce judecă. Unii vor spune că e un sat amărât, doar cu bătrâni care vin acolo peste vară, fără viață economică, ba chiar părăsit. Alți, dimpotrivă, vor zice că e o afacere foarte bună să ai o casă atât de spațioasă la doar o oră și ceva de capitala Madrid și la cinci minute de turistica localitate Atienza – o super-destinație pentru cei în căutare de situri cu istorie fabuloasă, loc strategic în vremuri de încleștare creștino-musulmană, cu ruine de castel și biserici de la anul 1200 încoace, plină de baruri și restaurante ieftine și vii.

     

    Eu ce pot să zic? Îi las și pe unii, și pe alții să analizeze. Și-i transmit felicitări prietenului nostru că s-a încumetat la o astfel de investiție. Iar când o va termina, să-mi dea un semn ca să fac un reportaj la fața locului cu noua sa casă de vacanță care îl va fi costat cel mult 15.000 de euro. Nu-l va costa nimic. Ba da, o paella pe lemne la cuptorul din spatele vilei. ”Cerveza” (berea) rece o aduc eu. După care, dacă o dovedim toată, s-ar putea să-i cer și-o noapte de cazare. Pînă atunci, să aibă sănătate și putere de muncă pentru a termina cel mai bun proiect politic personal, început cu 3.000 de euro, într-un sat mic, nu departe de Madrid…