ziaristii.com

Autor: Laurențiu Ciocăzanu

  • Votaţi „suedezul” cu plăcuţele anti-PSD?

    Votaţi „suedezul” cu plăcuţele anti-PSD?

    Ştirea cu anunţul lui Răzvan Ştefănescu de a candida la alegerile europarlamentare de anul viitor a bătut toate recordurile de audienţă pe tânăra noastră publicaţie ZIARISTII.com. Nu m-am mirat. „Suedezul” cu plăcuţele anti-PSD a dispărut din prim-plan, odată cu întoarcerea sa în ţara scandinavă unde trăieşte alături de soţie şi de fiul lor Andrei, dar el rămâne încă foarte popular printre românii de pretutindeni.

    Nu i-a fost uşor să decidă să candideze la alegerile de anul viitor, după cum el însuşi declară. Şi e firesc să fie aşa. Avea destule reţineri: îl vor ataca din nou că a devenit celebru folosind un cuvânt obscen, din cauza asta partidele „bune” (ne-PSD&ALDE) se vor teme să-l invite pe listele lor de candidaţi, propaganda Ciumei Roşii îl va toca din nou mărunt, îl vor ştampila drept „şofer” ca să-l scoată „incult”, „fără şcoală” sau mai ştiu eu ce alte etichete bune de prostit lumea îi vor mai scorni.

    Dar până la urmă a ales din nou să mute, ca astă-vară. Atunci, a plătit o groază de bani pe numărul de înmatriculare personalizat „MUIEPSD”, doar pentru a transmite României strigătul său de disperare faţă de o guvernare criminală.

    „Am cumpănit bine, când am ales cuvântul, am consultat DEX-ul, iar acolo scrie foarte clar, dincolo de conotaţia obscenă, că înseamnă şi a înşela, a duce cu vorba”, a declarat Răzvan Ştefănescu. Nu i-a înşelat regimul actual pe români? Ba da! A spus că face o mulţime de promisiuni în programul de guvernare şi a făcut ce nu era nici măcar promisiune: atacul la justiţie şi la statul de drept. Este singurul punct din programul de guvernare al PSD-ALDE! Este, practic, atacul la România prin subminarea democraţiei, adică a viitorului bun, şi înlocuirea cu răul, cu hoţia, cu moartea, sărăcia. Nu e ăsta cel mai obscen plan împotriva ţării tale? Şi nu-ţi vine atunci să strigi din toţi porii „MUIE PSD!”. Ba da! A făcut-o Răzvan şi odată cu el milioane de români.

    „N-are şcoală”? Ba are. Dacă nu avea nu ajungea să trăiască pe picioarele lui, într-o ţară în care, dacă te integrezi, ai trecut cel mai mare examen al vieţii. Ca el, peste 4 milioane de români obligaţi să plece din ţară. Toţi sunt mai premianţi decât miile de nulităţi din politică.

    Apoi, oare nu ne-am săturat de plăvane gen Dăncilă, Zoană-mincinoasa mincinoaselor, Grapini şi alte specimene „cu carte” ajunse în Parlamentul European, pe ce merit? Că l-au masat pe Daddy şi pe alţi baroni potenţi din PSD? Care îşi permit neruşinarea ordinară să mintă un continent, că în 10 august lumea n-a văzut bine, că jandarmii n-au greşit, că n-au gazat, bătut şi umilit oameni nevinovaţi! Nu ne-am săturat de astfel de specimene „cu carte”, care ajung să ne spurce fibra naţională, istoria, tradiţia de ţară cu bun-simţ şi onoare cândva? Ba da!

    Am de o mie de ori mai multă încredere într-un om ca Răzvan Ştefănescu, decât în ele şi în altele ca ele şi ca ei. În plus, am obosit să votez nume care dau bine din gură la TV, dar care n-au făcut nimic în viaţa lor. Care nu preţuiesc nici o bancnotă de 5 euro, pentru că au primit multe bancnote mari pe lins clanţe la partid.

    Răzvan Ştefănescu are tot dreptul să candideze pentru orice loc de demnitate publică. În Europa, în Suedia sau în România. N-a făcut niciun rău nimănui. Dimpotrivă, un mare bine României curate şi disperate de răul pe care i-l face din interior o putere anti-naţională. În el se regăsesc mulţi oameni simpli, care vor să fie reprezentaţi tot de oameni simpli, oneşti, muncitori, europeni, plătitori de impozite, întreţinători de familie şi nu în ultimul rând patrioţi. Nu înseamnă că partidele responsabile din opoziţie nu vor avea candidaţi buni, rezonabili, cu calităţi indiscutabile. Dar nici că altffel de oameni, din afara lor, nu au dreptul la o şansă.

    Răzvan are aceste drept. Şi l-a câştigat atunci când, folosind un cuvânt obscen, a răspuns astfel obscenităţii unui regim politic absolut iresponsabil, inuman, trădător de ţară. Prin gestul lui – şocant la început, dar acceptat şi asimilat ulterior de milioane de oameni-, a eliberat practic năduful unei naţiuni încălecate de baronii roşii.

    Mă bucur că „suedezul cu plăcuţele” a luat iar taurul de coarne. Nu ştiu dacă va intra sau nu în Parlamentul European, ca independent, însă poate la fel de bine să încerce să candideze şi la alegerile din ţară. La un post de consilier în Capitală, că tot e de loc din Bucureşti. Sau la alegerile parlamentare. E de o mie de ori nevoie de oameni ca el decât de mulţi dintre cei care populează azi abuziv funcţiile publice. Cu ce rezultate, vedem în dezastrul pe care nu-l putem opri.

  • Lecţia unui vrâncean din Roma pentru politicienii din România

    În România, există un singur politician care trăieşte în Europa şi a fost ales consilier judeţean în ţară. Îl cheamă Ovidiu Burduşa, trăieşte la Roma de ani buni, dar în 2016 a decis să nu mai stea pe margine. PNL l-a „mirosit” ca bună achiziţie şi l-a pus pe listele anti-Oprişan. Vrâncenii fără frica de baron l-au votat şi aşa a devenit judeţul lor primul din România cu un consilier ales din afara ţării.

    De atunci, tânărul vrânceano-italian (deşi are doar cetăţenie română) a venit cât de des a putut la şedinţele Consiliului judeţean Vrancea. Mai des chiar decât unii dintre consilierii care stau în Vrancea. A luat avionul, a fost la şedinţele la care uneori nu venea nici baronul Oprişan (deşi stă la doi paşi de clădirea CJ Vrancea), a tras o fugă la familia sa din Panciu şi după două zile s-a întors repede la Roma, că are de muncă la afacerea de unde nu poate lipsi. Totul – pe banii lui!

    Şi ca şi când toate acestea n-ar fi fost de ajuns, Burduşa a mai făcut un astfel de gest în prag de Sărbători: peste o sută dintre cele mai bune cărți pentru copii au intrat în“valiza lui Cărțilă” sub formă de donație din partea consilierului județean Ovidiu Burdușa, cel care reprezintă în Consilul Județean interesele vrâncenilor care muncesc în străinătate, scrie ziarul „Emigrantul”. Burduşa și-a donat indemnizația de ales al județului Vrancea, pe o perioadă de un an, pentru a cumpăra cărți pentru copiii cărora le place să citească. Din valiza lui Cărțilă nu lipsesc dicționare, enciclopedii, cărți cu povești, cu sfaturi și romane clasice sau mai noi din literatura pentru copii și adolescenți. Toate vor fi duse în sate de către echipa lui Cărțilă, personajul creat de povestași pentru a-i apropia pe copii de carte și lectură.

    “Am aflat despre proiectul c@rteîn sate  în sate încă de apariția lui și l-am îndrăgit repede deoarece ideea de a citi împreună cu copiii este extraordinară. Ce poate fi mai frumos decât să le aduci un pic de speranță copiilor, să călătorești cu ei în lumea poveștilor, să-i înveți despre lume, viață? M-am regăsit în acest proiect deoarece acum 20 de ani am plecat pentru prima dată din țară, la fel ca acești povestași, într-o călătorie plină de aventuri care continuă și astăzi, cu o valiză în care aveam câteva lucruri, însă foarte multă speranță. Ar fi păcat ca generațiile viitoare să găsească un gol în perioada în care noi am trăit. Și ne vor judeca pentru că am trăit în genunchi!”, declară Ovidiu Burduşa, într-o scrisoare publică trimisă pe adresa presei.

    De loc din Panciu, Ovidiu Burdușa este întreprinzător în industria hotelieră și administrează, alături de soția sa Andreea, o afacere de profil în Roma, capitala Italiei. El face naveta peste 2.000 de kilometri, de la Roma la  Focșani, pentru a lua parte la întâlnirile și dezbaterile din legislativul județean, mai scriu jurnaliştii de la emigrantul.it.

    Asociația “Eu, tu și ei” a dedicat anul Centenarului copiilor din satele de munte cărora voluntarii povestași le-au dus cărți și le-au citit povești din “valizaluiCărțiță”. Proiectul cultural c@rteîn sate.Ateliere de lecturăpentrucopiii din sateleizolate ale munțilorVrancei, cofinanțat de AFCN,a adus în jurul cărților deschise peste 200 de copii, alături de părinți și lideri din comunitate. Povestașii au organizat pentru ei ateliere creative şi recreative promovând lectura ca activitate de petrecere a timpului liber, dar și diversitatea, toleranța, contribuind astfel la consolidarea identității și culturii locale.

  • Carmen-Gaz loveşte din nou. Mai vrea un 10 august

    Carmen-Gaz loveşte din nou. Mai vrea un 10 august

    Pentru masacrul din 10 august, există deja condamnaţi. Sentinţele sunt date deja. Noi nu le-am aflat încă. Pentru că filmul istoriei rulează cu încetinitorul. Dar lumea noastră, aşa imperfectă cum o privim mulţi dintre noi, are o justiţie infailibilă.

    Ea nu se traduce musai în cât de repede şi de clar ajung la închisoare vinovaţii. Unii chiar nu ajung, pe lumea asta. Cred ei că astfel fentează viaţa şi rigorile ei pământene. Ion Iliescu e doar un exemplu care ar putea să nu-şi ispăşească pedeapsa la Jilava, Rahova sau Poarta Albă. Dar „dincolo” plăteşte şi mai dihai, dacă „aici” nu plăteşte. Nu-mi cereţi dovezi, că nu am. CRED însă în justiţie de orice fel. În 100% dreptate. Aici sau dincolo. Plăteşte preţul şi poţi merge mai departe! Asta e legea vieţii. Nu plăteşti aici? Vei plăti dincolo şi mai dihai. Nici nu ştii cum e mai bine; nimeni n-a adus „probe” de dincolo pentru a-i convinge pe oameni că mai bine plăteşti preţul aici.

    Ştiţi deja cazul lui Ion Ficior, torţionarul de la Periprava, care a fugit toată viaţa de adevăr. Mai avea puţin până să moară, credea să pleacă dincolo cu secretul victimelor sale, dar n-a fost să fie. A plătit aici, la bătrâneţe, cu 20 de ani de închisoare – condamnare. A murit după gratii, în septembrie anul acesta, la 90 de ani. A plătit cumva un preţ pentru cei 103 morţi din închisoarea comunistă. Poate dincolo va suporta mai uşor ce-ar fi suportat dacă de-aici pleca nepedepsit. Şi Ion Iliescu a ales calea lui. Poate va plăti dincolo mai dureros pentru mia şi ceva de morţi din decembrie 89…

    Dar Carmen Dan, zisă şi Carmen-Gaz? Dar cei care i s-au supus orbeşte, la vârful Ministerului de Interne şi al Jandarmeriei, plus cei care au executat ordinele criminale din Piaţa Victoriei, plus agitatorii media şi agenţii lor de influenţă, aceştia vor plăti tot ca Ficior? Sau timpul curge mai repede în aste vremuri?

    Nu ştim. Ieri, Carmen-Gaz a demonstrat o dată în plus că merge până la moarte pe mâna lui Dadday al ei şi a agenţilor Ciumei Roşii, care au asigurat-o că soluţia e „dă-i înainte cu orice preţ”. A incitat din nou la violenţă şi ură socială, exact ca înainte de 10 august, folosind discursul „cu mantă” pentru proşti. Ceva de genul „hoţul strigă hoţii”. L-a ştampilat pe Iohannis incitator şi a zis că va aplica legea. Aşa cum a „aplicat-o” şi în Piaţa Victoriei. Violând-o. Gazând copii, femei, bătrâni. Punând în pericol vieţile celor ce-i plătesc leafa, care vroiau şi ei să strige „NU FURAŢI!”. La fel, toţi cei care, conştient sau nu, au produs UNICUL act de represiune faţă de populaţia civilă paşnică din Europa.

    Mi se pare chiar funny că niciunii dintre ei nu au puterea să se elibereze de povara funcţiei, a salariului, a secretelor murdare. Trăiesc o mare dramă interioară, care îi va măcina şi îi va distruge. Dar cu toate astea, aleg viaţa în minciună. E alegerea lor. Există nenumărate cazuri care au arătat că greşeala recunoscută e pe jumătate iertată. Şi că oricât ai ascunde gunoi sub preş, la final nu mai încape şi dă pe-afară. Doar adevărul te salvează, chiar dacă uneori vine la pachet cu nişte costuri. Însă nu-i obligă nimeni să ia de bune poveţe biblice cu eficacitate 100% dovedită. Nu, ei preferă varianta Ficior. Sau Ion Iliescu. Iar eu le spun doar atât: citiţi atent ce scrie mai sus şi recitiţi peste nişte ani!

  • Mustaţa lui Dragnea? Sau a lui Hitler? – Ziariștii

    Mustaţa lui Dragnea? Sau a lui Hitler? – Ziariștii

    Când a poposit în Bucureşti, a trăit numai confuzii. Carmen Dan l-a confundat cu premierul Giussepe Conte. El e vicepremier. Apoi al însuşi a confundat mustaţa lui Dragnea cu semi-mustaţa lui Hitler. Deşi seamănă doar pe mijloc, nu şi de-a latul. Copie palidă a satrapului Mussolini, Matteo Salvini a trecut prin biroul lui Dragnea să-şi marcheze teritoriul de aliat al bufonilor (răi) ai Europei.

    Nu-s prea mulţi, slavă Domnului! Dar orişicât…Salvini vrea să fie cel mai feroce, Orban al Ungariei cere şi el loc pe podium, Dragnea candidează dar mai mult mimează (că mor de necaz alde Codrin, Mitralieră, Vâlcov&co.).

    Cu sau fără românaşii naţionalişti de formă sau pe bune, Salvini se ţine de treabă şi toacă zilnic încă de la mic-dejun emigranţi pe bruschete. I-ar face blat de pizza dacă ar putea, însă UE s-a cam săturat de meniul ăsta tot mai greţos.

    Dar Salvini bagă la greu, să-l sature pe Putin. Profitând de greutăţile economice ale unei ţări jefuite şi de ea de corupţia clanurilor mafiote, recită zilnic din poeziile sângeroase ale trecutului. Nu poate rupe nordul Italiei? Mai aşteaptă să prindă momentul potrivit. Între timp, continuă atacul la emigranţi. Ridicarea maşinilor care nu sunt înmatriculate în Italia, deşi sunt înmatriculate în UE, este noua lui poftă.

    Încalcă Tratatul de aderare, libera circulaţie, dreptul de proprietate? Ei, şi? Dacă a putut Orban, de ce n-ar putea şi el. Nu-i poate constrânge pe italieni să-şi asigure maşinile, nu-i bai, îi obligă pe străini să se asigure forţat în Italia. Aşa vin şi mai mulţi bani la buget, şi amenzi, ţaca paca.

    Acum să-i dăm o pauză de ristreto lui mascalzone, face şi el „pentru că poate”. Şi să-i întrebăm pe ceilalţi, „ai noştri”. Dragnea, Carmen Dan…Dacă un nebun prin lume calcă în picioare români, tu chiar stai cu burta la Scroviştea şi faci mişto de Dăncilă? Nu poţi nici măcar să scoţi ceva pe gură. Pui mâna pe telefon şi suni:

    „Prontooo! Alooo! Hei, Matteo, ne mai ţii minte? Suntem noi, cel cu mustaţa lăţită a lui Hitler şi tanti aglaia, ştii tuu…Mă rog. Aia, bre, care te-a confundat cu premierul, şeful tău din Cizmă. Ştim că nu ţi-a picat rău, era o laudă, în fond. O premoniţie, mâine tu vei fi acela. Aşa, că ţi-ai adus aminte, avem şi noi nişte românaşi, tot în Cizmă, ziceai că-i expulzezi. Nu-i bai, dar nu la noi, prego, ştii că n-avem pentru ei, noi dăm la pensii, la bugetari, nu, nu ne trebuie. Dar până pleacă, auzi Matteo, lasă-i tati în pace, că le luăm noi banii acilea, şi pe asigurare, şi impozite, şi înmatriculare, alea alea. Cum zice la UE, liberă circulaţie, le ştii şi tu chiar dacă faci alergie la ele ca la o găleată de mozarella. ”

    Măcar să fi avut dialogul de mai sus, şi tot era ceva! Aţi auzit vreo vorbă fie şi pe hârtie de la Dăncilă sau alţi valeţi? Nema. Diasporenii sunt pericol curat! Sigur, banii lor sunt buni, dar ce le pasă „mulgătorilor” de euroi! Când te simţi sub mustaţa lui Hitler şi-n pielea lui Erdogan, te doare-n basca lui Ceaşcă de fraieri. I-ar extermina, dacă ar putea.

    Au încercat ceva în 10 august, dar nu le-a ieşit pasenţa. Să moară de ciudă Mungiu, nu alta! Acum nu-i mai gazează cu gândul la lagăre, ci îi izolează. De lume, de UE, de ţară, de lege, de drepturi. E şi asta o formă de Hitler cu mustaţă lată. Un fel de exterminare modernă a unui popor nevinovat. Una prin complicitate.

    Dar ştii cum e cu istoria asta, jupâne. Se repetă. Cu victime de ambele părţi. Mille grazie!

  • A-nal-fabe-ta! Iertaţi-o! Toţi dinozaurii pier…

    A-nal-fabe-ta! Iertaţi-o! Toţi dinozaurii pier…

    Mă uit la ea şi, sincer, nu ştiu de unde s-o iau. Azi tace, mâine plânge, poimâine vorbeşte, răspoimâine cere voie de la masculul alfa aflat deasupra sa pe linie de partid, înjură UE în casa ei cu nesimţire de matroană, minte, spurcă un continent întreg, pleacă în concediu special să dea liber la jandragnerie pentru masacrarea propriului popor, dispare, tace, revine, linge magiun de partid, se linguşeşte, face pace, vrea poză la Bruxelles, ţine de mână stâlpul UE, vine în ţară, minte iar, şi iar, şi iar. Ce specie! Şi ce rateu!

    Ba-mi vine s-o-njur, când văd cum omoară cealaltă Românie, ba mi-e milă de ea, apoi mi-e milă de mine şi de cei ca mine, mai ales când văd că nu se-ajută pe sine, aş ierta-o dac-ar da un semn de minim respect pentru lumea normală la cap, dar îmi vine s-o urăsc  atunci când văz că pariază doar pe prostie, mă rog, e-n elementul ei, dar orişicât…Şi-atunci, fraţilor?

    Zău, de unde s-o iau?! De la Videle? E loc zdruncinat de cutremurul ceauşist, cu oameni buni, ce vină au ei? Ce strică toţi cei obligaţi să trăiască în zgarda vieţii promiscue, la mâna baronilor. Ieri, comunişti, astăzi neo-comunişti. Fesenişti. Capitalişti. Bogaţi, adică, dă-o-ncolo de etichetă!

    Deci, nu Videle-i problema. Nu şi nu. Nu locul de unde „răsare” boala e cauza primordială, ci sursa reală a bolii.

    Şi-atunci, de unde s-o iau? Din faptul că tot citeşte pe hârtie şi nu se-aude ce scrie negru pe alb? Bine, bine, poate fi…Dar chiar asta-i durerea? Ştiu oameni care n-au colecţie de diplome (deşi puteau cumpăra un dulap), dar au făcut ceva cu viaţa lor. Şi a altora. Au dat viaţă. Viaţă, altora. Au născut afaceri. Mici şi mari. Dau pâine. Nu sunt prim-minişti. Nici miniştri. Nici baroni. Nici mincinoşi preţioşi vânturaţi în ventilatorul TV, trimişi să înfunde urechile omului simplu cu viruşi „AlexCoiţă”. Sunt oameni simpli, care FAC şi vor să fie lăsaţi să facă şi pe viitor. Care nu trândăvesc. Nu se-agaţă de scaun. Nu fentează viaţa. Nu pupă-n dosul şefului. Nu cerşesc leafă europarlamentară, pe care o merită un milion de oameni înaintea lor. Construiesc. Şi lasă în urmă. Nu fac umbră pământului degeaba.

    Dar ea ce face? Nimic. Păi, tocmai asta o face mare! A-nal-fabe-ta! A-nal-fabe-ta! Aţi văzut filmuleţul tipului de la Rezistenţa TV, supărat pe ţoapele PSD, astă-vară, la mare. Tare! Milioane de vizualizări! De ce? Că România s-a săturat de ele. De femeile „roşii”, care fentează viaţa. N-au valoare. Sunt şi mult sub femeile ne-PSD, ca femei. Ca femeie, zic. Sigur că nu-mi pasă de tocuri, de măsura sutienului, de botox. Iubesc natura vie, ca mine tot românul „ortodox” (anti-referendum). Dar zău că nu asta-i atracţia fatală!

    Şi-atunci, de unde s-o iau? Dacă de la Videle nu-i cazul, de şcoală nici atât că-i pasă, ca femeie nu trece sticla şi nici ochiul de bărbat de stat, care să fie explicaţia unei asemenea intoxicaţii cu fad, cu zero şi nimic de nimic?

    Sincer, nu există nicio explicaţie. E România, pur şi simplu. Paradoxul Mioriţei. Produsul lumii căreia nu-i pasă. Care „duce”, trăieşte după „capul plecat, sabia nu-l taie”. Când unii „nu se bagă”, intră cine are tupeu şi acceptă jocul de slugă la butoniera interlopilor cu papion, palat şi linie directă spre Pernambuco. De unde fură ei, are şi ea. Şi celelalte. E complicitatea non-valorilor. A laşilor şi laşelor. A nulităţilor ambi-sex care, nicăieri în lume, n-ar putea belferi ca aici.

    E mister şi nenorocire deopotrivă. Un accident al istoriei, care ne va folosi la capitolul „Ciuma Roşie”. Învăţaţi lecţia şi feriţi-vă de ea! Că doare, doare rău. O astfel de ruşine naţională sper să fi fost de-ajuns pentru România.

    La Videle? N-are ce căuta? Belina este lumea ei. Ori „samba do Brasil”. Doar ca spectatoare. Lângă Daddy. Că-n Costa Rica, nu mai încape. Se strânge laţul lumii, adio experimente traumatizante! Să fim fericiţi! Avem ocazia să fim contemporani cu ultimii dinozauri ai politicii de sumă nulă.  Va trece, ca orice epocă glaciară. După care o vom revedea doar în muzeu. La secţiunea „catastrofe”.

  • Cum să nu-ţi sară muştarul când faci foamea?!

    Cum să nu-ţi sară muştarul când faci foamea?!

    Tecuci, România. Cel mai faimos muştar din ţară (nu neapărat ca gust, dar sigur ca nume). „Brand” celebru comunist, acum şi capitalist. De ce ne pasă de el? Pentru că ne pasă de oameni, aş zice eu. Sau „pentru că putem să facem ce vrem”, ar zice ei. Stăpânii.

     

     

    Primarul Hurdubae (sus – al doilea de la dreapta la stânga) şi-a luat echipa şi s-a dus la mitingul „împotriva abuzurilor din justiţie”, organizat de PSD-ALDE în Bucureşti, pe 9 iunie. Nu-i deranja nimeni la Tecuci cu vreun „abuz”, dar ei au ţinut să fie „solidari” cu şefii lor din Capitală. Asta le-au cerut tecucenii? Le-au zis: „Dom` Hurdubae, faceţi domnule ceva cu statul ăla paralel, ce Dragnea, pardon, ce dracului! Păi se poate! Noi avem nevoie de dvs. acolo, în faţa guvernului, să-i apăraţi pe domnii de la centru, başca nea Codrin, Nicolicea, Grenadă, ptiu!, Mitralieră…Nu staţi aici la Tecuci, că ne descurcăm noi p-acilea cumva. Dar nu-i lăsaţi pă reziştii ăia să ne distrugă, domn primar!”

    Zis şi făcut. A ieşit poza de mai sus, iar echipa lui domn Hurdubae a revenit la Tecuci şi le-a făcut plătitorilor de taxe un cadou pentru devotamentul lor întru cauza partidului: taxe cât cuprinde. Citiţi AICI textul în exclusivitate primit de la colaboratoarea noastră Aida Zaharia, şi dacă nu vă faceţi cruce promit să-mi fac eu cu două mâini până anchilozez!

    Tecuci poate fi modelul pentru România de mâine. O ţară a iobăgiei crunte moderne. În care „japca” de care pomenea Liviu Dragnea devine lege cu literă de moarte. Un loc în care clica politică devine tot mai bogată&puternică, în timp ce populaţia se prăbuşeşte îngropată în taxe.

    Asta a făcut, de fapt, Ciuma PSD-ALDE în ultimii doi ani: le-a dat primarilor libertate soră cu dezmăţul, să-şi pună poalele-n cap până se va vedea goliciunea imensă a bugetelor locale. Au mărit salarii cu nemiluita, au angajat pe capete, au plusat la panseluţe, floricele, manelişti, au cumpărat la „smartfoane” şi toate fiţele pământului, şi-apoi s-au trezit despuiaţi complet de bani.

    Şi cum s-o scoată la vopsea? Păi în afară de cerşitul la guvern şi mărit datoria publică, le-a rămas reţeta miraculoasă: măriţi taxele, măăăăi! Nu ştiu dacă Tecuciul va parafa chiar toate taxele din textul recomandat mai sus ca lectură obligatorie pentru „Citiţi şi vă cruciţi”. Dar ştiu sigur că asta e pofta ce-o poftesc toţi aleşi risipei de bani publici. Nu ştiu să facă mare lucru, dar la asta se pricep magistral: cum să-i stoarcă pe votanţii lor de impozite şi taxe umflate cu pompa, inventând scuze de la statul paralel până la încălzirea globală.

    Franţa ne dă în aceste zile un exemplu de ţară la polul opus. Când politicul umblă la taxare, lumea spune „pas”. Fanatic. Nebunesc. Violent chiar. Dar nu cedează! În lumea civilizată pică guverne pentru niscaiva euro în plus la impozitare. La noi, visul e Tecuciul. Taxe, taxe şi iar taxe, apoi taxe iar, taxe şi mai mari, taxe noi, taxe vechi reînnoite, taxe de viitor, taxe pe stradă, în parcare, acasă, la nuntă, gunoi, apă, aer, teren, iarbă verde şi uscată, iarbă netăiată, iarbă neplantată, iarbă însămânţată, udată, uscată şi apoi impozitată.

    O astfel de grozăvie nu funcţionează decât într-o lume supusă. Sigur, ce vină au bătrânii lui Hurdubae că le-au plecat copiii în Europa? Sau că ei nu mai au puterea să se revolte? Sunt şi ei oameni, nu? Da, sunt. Însă tocmai omenia lor e sursa puterii baronilor. Sărăcie, supuşenie, dependenţă de politic şi apoi banii la ei! Bani şi iar bani. Sclavie de tip nou. Sau „capitalism de cumetrie”, cum spunea Ion Iliescu, inventatorul lui. Şi-atunci, cum să nu-ţi sară muştarul, când ajungi să faci foamea?! Să strângi cureaua, ca să ia primarul 120 de milioane de lei vechi pe lună! De zece ori pensia plătitorului de taxe majorate. Viaţă-i asta, bade votant?

    CITEŞTE ŞI:

    EXCLUSIV. „Japca” lui Dragnea, la Tecuci. România de mâine: sărăceşte-i şi taxează-i!

  • Scaunul lui Ciordache şi japca lui Daddy

    Scaunul lui Ciordache şi japca lui Daddy

    L-aţi văzut pe cel poreclit „Ciordache” cum stătea înţepenit pe scaunul de şef al Camerei Deputaţilor? Ca la circ! S-a speriat că dacă lasă jilţul liber, pe el se va aşeza un deputat din opoziţie, care va oficializa „dezlipirea” lui Dragnea de scaunul de şef în parlament. Pierderea funcţiei echivalează cu prăbuşirea lui Liviu Dragnea, pierderea puterii PSD-ALDE, căderea guvernului marionetei Dăncilă, liber la puşcărie etc. etc..

    În instinctul lui primar, „Ciordache” a făcut ca Toni Greblă, în decembrie 89 (adus acum la guvern să pregătească uciderea democraţiei şi a României, via amnistie şi graţiere). În 22 decembrie 1989, Greblă a pătruns în clădirea şefimii comuniste din Gorj, s-a pus pe scaunul baronului PCR (prim-secretar) şi n-a mai plecat de pe el. Când mergea la WC, cică lăsa şoferul pe scaun, nu cumva să-l scape de sub şunci. Motivul? Cine are scaunul, are şefia. După 29 de ani, Florin Iordache aplică metoda fesenistului Greblă, de la Gorj. Atâta ştiu, atâta pot, aşa s-au umplut de bani, aşa au garantat hoţia din România, prostia, incompetenţa, golirea ţării.

    Scaunul este simbolul profitorului de ţară. Azi, nu fundul lui Iordache, nici degetul său mijlociu l-a salvat pe Dragnea, ci abuzul „majorităţii” deputaţilor, în frunte cu acest Daniel Suciu. E liderul de grup parlamentar al pesediştilor şi este mai vinovat decât Liviu Dragnea pentru sabotajul democraţiei din România. Căci indivizi „spălaţi” ca el, nu flauşaţi ca şeful lui, trădează mai mult bunul-simţ decât grobienii Teleormanului. Sunt convins că acest Suciu are pe conştinţă istorii penale, altfel n-ar acţiona ca sluga perfectă a baronimii. Să-l ţinem minte, că are profilul celui care se face nevăzut la greu.

    Dar când vor pierde tot, vor plăti cu vârf şi îndesat, pe măsura lungirii nenorocirii la care iau parte şi prin scene gen scaunul lui Ciordache. Probabil că vor mai urma şi altele. Vor bloca hotărârea de debarcare din funcţiile de şefi în Camera Deputaţilor a lui Dragnea şi Iordache (au sub control Monitorul Oficia), nu vor ţine cont de vot, vor măslui totul cu şmenuri gen Nicolicea, vor face legea lor, nu legea lege. Ne vor îngropa şi mai mult. Dar nu pe viaţă. Şi repet, cu cât vor lungi boala asta cu ajutorul celor ca Daniel Suciu cu atât vor plăti un preţ mai mare mai târziu.

    Între timp, Daddy se bucură de această „japcă” tip Ciumă Roşie. Că tot spune el că Iohannis a vrut să-l debarce prin japcă din fruntea parlamentului. O fi vrut. Dar mult mai japcă e ce face el cu România. Alături de Tăriceanu, Tudorel Toader şi de toată gaşca lor anti-justiţie, practic anti-UE&NATO. Totul e japcă, în ţara asta, din 2016 încoace. Japcă de justiţie, de Europă, de bani publici, de bun-simţ, de adevăr, de onoare şi chiar de demnitate naţională (apropo de spurcarea Centenarului cu Jandragneria născută în 10 august).

    Scaune ţinute cu dinţii şi japcă anti-Europa. Asta ne oferă Daddy de doi ani. Dar miroase în aer că japca lui mai ţine doar puţin. I-a trecut glonţul pe la ureche, în Camera Deputaţilor. Probabil că va reveni pe scaunul de sub dosul ciordăchesc. Dar nu cred că pentru multă vreme. Iohannis nu de fraier a cerut opoziţiei să mai „tragă o dată” debarcarea sa de la şefia Camerei. Şi nu aiurea a ieşit la bătaie cu baioneta sătulă de infractori şi penali. Ci că ştie mai mult decât spune. Sau măcar poate vrea să joace pe cartea „ori ori”. Ca să se-aleagă apele. Decât japca lui Dragnea, atunci mai bine japca lui Iohannis.

  • Aţi auzit de HORA din Chicago? – Ziariștii

    Colegul Marian Petruţa, unul dintre cei mai tenace jurnalişti români de peste Ocean, n-a uitat să ne trimită filmuleţe cu felul în care au petrecut compatrioţii noştri Ziua Naţională. Vom adăuga aici, pe ZIARISTII.com, unul câte unul, micile spectacole mari din SUA. Iată-l pe primul! Sunt doar patru minute, merită să vedeţi cum se joacă HORA la Chicago.

  • Mălin Bot şi Florian Bichir. De ce e (presa din) România altfel

    Mălin Bot şi Florian Bichir. De ce e (presa din) România altfel

    Prezentăm azi pe ZIARIŞTII.com – ultimul loc unde am decis să-mi salvez libertatea de exprimare, alături de colegul Cartianu -, cazurile în oglindă a doi jurnalişti cu vechime, întâmplător foşti colegi cu noi pe la diverse publicaţii („Evenimentul zilei”, „Adevărul”).

    Au fost amândoi în aceeaşi tabără a „presei-buldog”, gata să-şi rupă dinţii în corupţii politici ai momentului, în vremuri de tristă amintire (Năstase, Iliescu etc.). Apoi, viaţa i-a dus pe drumuri diferite.

    Mălin a fost dat afară de la „România Liberă”, de către un alt mogul ratat al presei româneşti, şi a ales calea „exilului” de mass-media clasice. S-a refugiat într-un fel de jurnalism militant, contestat nu doar de duşmanii lui, ci şi de prieteni. „Asta nu e presă, domnule, să fim serioşi!”, i-au reproşat foşti colegi.

    N-am fost şi nu sunt de aceeaşi părere. Nu există o definiţie „la şubler” a presei, mai ales în aceste vremuri de mari seisme social-tehnologice. Nu ai o „fişă a postului” care să-ţi spună că ai voie aia şi n-ai voie ailaltă. Trăim vremuri în care se prăbuşesc imperii, darămite concepte. Până la urmă, omul caută interesul public aşa cum poate el, totul e să respecte legea şi să servească încrederii celor care-l urmăresc. Doar lor le dă socoteală.

    Iar dacă a depăşit vreo limită, atunci şi-o va regla cu cei afectaţi de acţiunile lui cumva la modul „bilateral”. Scuze sau procese. Ori batista pe ţambal. Nici eu n-am fost încântat, de pildă, de atacul lui Mălin la Ramona Ursu, pe motiv c-a fost în emisiune la Realitatea TV. Ar fi girat prin asta, vezi-Doamne, demersul lui Guşă cu Partidul Realitatea. „Cred ca i s-a promis un loc pe listele partidului-capcana”, a scris Mălin pe Facebook de fosta lui colegă de la „Adevărul”. Evident că n-a fost aşa şi sunt sigur că Ramona a detestat din clipa zero un partid născut mort pe spinarea unui post TV. Dar ăsta-i Mălin! Mai sare calul, ca noi toţi. O dată, c-aşa o fi el mai smucit, doi – că nu-i delco uşor să fii în pielea lui. Şi pentru ce? Doar pentru c-a ales să fie în continuare ziarist liber. Mare nenorocire, nu? Da, în România asta!

    Felul în care Mălin Bot a ales să-şi facă meseria nu e deloc de condamnat. E de acceptat şi punct. Într-o astfel de lume luată prizonieră, ba chiar cred că e nevoie de cei ca el. Nu vreţi să-i numiţi ziarişti? Atunci spuneţi-le cum vreţi, dar nu-i sabotaţi. E un fel romantic şi nebun de a lupta pentru cinste, lege şi adevăr, or asta merită măcar mai multă înţelegere, dacă nu suport. Presa are nevoie şi de astfel de jurnalişti-militanţi, când în jur creşte armata celor care dezertează de la valorile pe care le iubeau odinioară.

    Mă uit de pildă la celălalt caz, al unui alt fost coleg de-al nostru, Florian Bichir. El se îndepărtează de presa „clasică”, dar nu în direcţia lui Mălin, ci taman în cea opusă. Declaraţia sa de dragoste pentru un baron PSD, pe care altădată nici nu l-ar fi salutat, e un act de abdicare de la valorile fundamentale ale jurnalismului. Să-l numeşti tu „mare, mare patriot” pe unul care, prin felul în care şi-a păstorit judeţul şi ţara, a alungat zeci de mii de vrânceni peste graniţe, asta e trădare, nu-i patriotism. Dar nu-mi propun să fac aici pe grozavul cu cel care mi-a fost cândva coleg, am păstrat mereu loc de bună ziua chiar şi cu cei care m-au săpat odios. Însă nici nu pot să trec cu vederea acest derapaj grav de la valorile pe care odinioară le-a servit, alături de noi toţi, pentru ca azi să-l văd atins de un halucinant „sindrom Stockolm” al jurnalistului.

    Dacă România va claca, nu va fi din cauza unora ca Mălin, ci din cauza celorlalţi. Şi nu doar jurnalişti ce şi-au abandonat crezul pentru ştiu ei mai bine ce motive, ci în general români de orice fel. Fuga spre „să-mi fie mie bine, restul nici că-mi pasă” nu poate juca decât în favoarea unei lumi la care visează „patriotul” Oprişan, Dragnea, Tăriceanu, Tudorel Toader şi „ai săi violatorii de recurs compensatoriu”. O lume în care oameni ca Mălin Bot nu vor avea nici ce să pună pe masă. Se întâmplă deja.

  • Oreste, Cartianu, Ciocăzanu – la Nașul TV, luni, de la 22.30

    Astăzi, de la 22.30 până la miezul nopții, trei „muschetari” aflați pe lista neagră a lui Cozmin Gușă apar pentru prima oară împreună la TV, după interdicția impusă de patronii de la Realitatea TV. Oreste Teodorescu și Laurențiu Ciocăzanu vor fi invitații lui Grigore Cartianu, la „Cronica de noapte” de pe Nașul TV.

    Cei trei s-au numărat printre invitații permanenți ai emisiunii „Jocuri de putere”, moderată de Rareș Bogdan la Realitatea TV. De aproape două săptămâni, ei au devenit indezirabili pentru că au criticat comportamentul de satrap al lui Cozmin Gușă față de realizatorii de emisiuni de la televiziunea sa.

    Interdicția dictată de Gușă e cadoul pe care „consultantul politic” îl face lui Dragnea, lui Tăriceanu și în general Ciumei Roșii.