Autor: Grigore Cartianu

  • Dragnea începe noul an cu un drum la DNA. Procurorii l-au citat în dosarul Tel Drum, cel de care se teme cel mai mult

    Liviu Dragnea a fost citat la DNA imediat după Revelion, au declarat pentru G4Media.ro surse din rândul avocaţilor din dosarul Tel Drum.

    Potrivit acestora, toţi inculpaţii au fost chemaţi pentru a li se aduce la cunoştinţă rezultatele expertizei tehnice dispuse în dosar. Liviu Dragnea ar putea ajunge din nou faţă în faţă cu procurorii după ce, recent, a repurtat o mică victorie împotriva lor.

    Înainte de Crăciun, o judecătoare de la Tribunalul Teleorman a respins cererea DNA de redeschidere a unei bucăţi din dosarul Tel Drum. Potrivit expicațiilor oferite de avocații consultați de G4Media.ro, consecinţa ar fi că una dintre acuzaţiile de fraudă cu fonduri europene aduse liderului PSD ar putea pica.

    „Nu mă interesează decât să rămânem vii, liberi”

    Liderul PSD a avut o ieşire agresivă şi manipulatoare, joi seară, la Antena 3. Fiind la curent, probabil, cu citația de la DNA, el a spus că s-a gândit să facă experimentul de a nu merge la Parchet, „în cazul în care va fi citat”. „Să nu mă duc. Vizită de stat în Vaslui. Totuşi, este un drept al unui om să nu vină. M-am gândit să fac experimentul ăsta. Nu ştiu dacă mă cheamă”, a declarat Dragnea pe un ton ironic, făcând aluzie la faptul că nici soția președintelui Klaus Iohannis nu s-a prezentat, deși a fost citată a martor.

    Tot joi, 27 decembrie, în atmosfera prietenească de la Antena 3, Dragnea a lansat un atac virulent la adresa DNA, afirmând că „sunt abuzuri mai mari decât înainte” și că „procurorii, cu avocații de față, urlă, iau de piept suspecții”. Evident, minciuni grosolane.

    Dragnea și-a făcut public și obiectivul numărul 1: „Nu mă interesează decât să rămânem vii, liberi”. Altfel spus: am furat, dar nu vrem la pușcărie!

  • Juncker: „Guvernul de la Bucureşti nu a înţeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi ţările UE”. Atac devastator al şefului Comisiei Europene la adresa grupului mafiot Dragnea-Dăncilă

    Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a lansat un atac fără precedent în direcția Guvernului Dragnea-Dăncilă. Șeful „guvernului” european a tot încercat, dar a văzut că nu are cu cine.

    Într-un interviu acordat ziarului german „Welt am Sonntag”, preluat de agenția DPA şi citat de Agerpres, Juncker şi-a exprimat îndoieli în privința capacității guvernului de la Bucureşti de a înţelege „pe deplin” ce înseamnă să conducă blocul comunitar timp de 6 luni, începând cu 1 ianuarie 2019.

    • „Din punct de vedere tehnic, România este foarte bine pregătită. Dar cred că guvernul de la Bucureşti nu a înţeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi ţările UE”.
    • „Acţiunea prudentă necesită o disponibilitate de a-i asculta pe alţii şi o dorinţă puternică de a pune deoparte propriile preocupări ale cuiva. Unii au îndoieli că situaţia se prezintă astfel în cazul României”.
    • „Disputa politică internă din România arată că ţara ar putea să nu pară o entitate unită pe scena europeană”.
    • „Un front unit este necesar acasă pentru a promova unitatea Europei în timpul preşedinţiei Consiliului”.

    Agenția DPA, care preia interviul, scrie că Viorica Dăncilă „este considerată o marionetă a lui Liviu Dragnea”.

    „România a aderat la UE alături de statul vecin Bulgaria în 2007. Ambele ţări au rămas sub monitorizarea Bruxelles-ului din cauza nerespectării statului de drept şi a corupţiei foarte răspândite”, mai notează agenția germană de ştiri.

  • Furajați de PSD din banii românilor: Chirieac, Pieleanu, Palada, Savaliuc, Ghilezan. Sume uriaşe ajung la propagandişti

    Doru Buşcu, tovarăşul lui Liviu Dragnea la Scroviştea şi al lui Mircea Dinescu la „Cațavencii”, este campionul banilor supți de la PSD (de fapt, banii românilor, alocați PSD-ului ca subvenție de stat şi dirijați apoi către propagandiştii roşii). Dar mai rămân destui bani şi pentru alți profesionişti ai minciunii. Ziariştii de la newsweek.ro le-au dat de urmă.

    • Bogdan Chirieac (ziarist, proprietar DC News): 250.000 de euro (1.157.149 de lei) doar în 2018, prin firma Press Media Electronic SRL;
    • Marius Pieleanu (sociolog): peste 200.000 de euro (peste un milion de lei), prin Avangarde SRL și Psyho Global Consult SRL;
    • Mirel Palada (sociolog): 45.000 de euro (213.188 de lei), prin Sociopol SRL;
    • Marius Ghilezan (ziarist, consilier la Avocatul Poporului): 26.000 de euro (120.000 de lei), prin Web Interactive Design SRL;
    • Răzvan Savaliuc și Adina Anghelescu-Stancu (ziarişti, fondatori Luju.ro): 67.000 de euro (308.216 lei), prin Jurindex Media SRL;
    • Liviu Alexa (ziarist, proprietar „Ziar de Cluj” și NCN TV): 93.000 de euro (431.000 de lei), prin Pagina Ciudatului SRL;
    • Anca Alexandrescu (ziaristă, fiica ziaristului Horia Alexandrescu, ex-soția ziaristului Dan Andronic, consiliera premierului Viorica Dăncilă): 35.000 de euro (161.000 de lei), prin Abis Media SRL;
    • Georgiana Drăghici (soția trezorierului PSD, Mircea Drăghici): 430.000 de euro (2.000.000 de lei), prin Absolut Top Media & More SRL, pentru o televiziune din Argeș;
    • Ionuț Alexandru Iordăchescu (omul de casă al lui Sebastian Ghiță): 105.000 de euro (485.000 de lei), prin Federal Media Partner SRL.

    (FOTO: Chirieac, Pieleanu, Palada, Savaliuc, Ghilezan)

  • „Cațavencul” Doru Buşcu suge de la țâța PSD între 17.000 şi 52.000 de euro pe lună. Propaganda grețoasă cu cheltuială se ține!

    Doru Bușcu, fostul „Doruleț” al lui Sorin Ovidiu Vîntu, este plătit generos de PSD pentru prestația pseudo-jurnalistică de la revista „Cațavencii”, dar și în calitatea sa de consultant de taină al lui Liviu Dragnea. Bușcu își ia lunar tainul cel mai mare dintre toți propagandiștii PSD. Și sunt bani mulți, adunați din impozitele românilor pentru a fi drenați, via PSD, spre „Dorulețul” ce face pe umoristul la revista care și-a pierdut de mult umorul.

    Investigația făcută de ziariștii de la newsweek.ro scoate la iveală lucruri teribile. PSD cheltuiește anual 10 milioane de lei (peste două milioane de euro) pentru propagandiștii media, care apar zilnic la televizor și pozează în analiști, consultanți, ziariști, experți etc. Toți laudă PSD și critică Opoziția, toți luptă cu bau-baul Soros și cu fantomaticul „stat paralel”.

    Doru Bușcu a dezvoltat o schemă bazată pe doi piloni. El încasează sume enorme via Horia Mihălcescu, respectiv via Vasile Dîncu.

    Horia Mihălcescu este soțul PSD-istei Carmen Mihălcescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaților, care şi-a petrecut recent câteva ore la sediul DNA, fiind audiată ca martoră.

    Clujeanul Vasile Dîncu este un PSD-ist din garda veche, un campion al învârtelilor cu bani publici. Dâncu s-a infiltrat şi ca vicepremier în guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş în 2016.

    17.000 pe o firmă + 35.000 pe altă firmă = 52.000 de euro pe lună

    Dezvăluirile newsweek.ro arată că pe primul loc la capitolul „încasări de la PSD” stă Doru Bușcu, „consultantul cel mai intim al lui Dragnea”.
    „Antrenat în <<afaceri>> de Sorin Ovidiu Vîntu, Bușcu deține două firme: Lafix Media SRL și Mediadraft SRL. Prima funcționează de ani buni, a doua a fost înființată în primăvara acestui an. În Lafix Media SRL, Bușcu deține părți sociale împreună cu soția (el are 80%), în vreme ce Mediadraft SRL este integral a lui.

    Singurele surse de venituri ale celor două firme sunt contractele încheiate cu alte două firme: Kirchhoff Consult SRL, deținută de Horia Mihălcescu (până de curând, șeful comunicării lui Dragnea) și International Brand Consultants SRL, controlată de apropiați ai fostului ministru Vasile Dîncu.

    Din iulie 2016 și până în prezent, PSD a virat în contul Kirchhoff Consult SRL suma totală de 1.557.067 lei, echivalentul a 338.000 de euro. La rândul său, firma lui Doru Bușcu, Lafix Media SRL, a încasat de la firma lui Mihălcescu peste 2 milioane de lei, echivalentul a 440.000 de euro. În medie, asta înseamnă 17.000 de euro pe lună, adică aproape 600 de euro pe zi pentru <<cațavencul>> lui Dragnea.
    De ce ar plăti o firmă de consultanță politică 17.000 de euro lunar către firma unui jurnalist? Mihălcescu, personal, nu are nevoie de nici un fel de serviciu de la Bușcu. Dragnea, însă, are.

    Între octombrie 2017 și aprilie 2018, același <<jurnalist>> a mai primit de la Kirchhoff Consult SRL un mizilic de 73.785 de lei, dar pe cealalată firmă, Mediadraft SRL.

    Pe aceeași firmă, în ultimele șase luni ale acestui an, a mai primit încă 1.139.632 de lei, adică aproape 250.000 de euro, de la International Brand Consultants SRL, controlată de apropiații lui Dîncu. Adică peste 35.000 de euro pe lună.

    Practic, timp de o jumătate de an, Bușcu a încasat, lunar, 17.000 de euro pe o firmă și 35.000 de euro pe alta. Un total, deci, de 52.000 de euro pe lună. O sumă care poate părea exorbitantă, dar, ce-i drept, a fost un an greu pentru Dragnea și consultanții lui.

    Bilanțurile firmelor lui Bușcu arată că, de fapt, toate încasările sunt din banii proveniți de la PSD. Sau, cu alte cuvinte, Bușcu face bani doar cu partidul de guvernământ!”, scriu ziariștii de investigație. Ancheta integrală o puteți citi pe newsweek.ro.

  • Mafia lui Dragnea a CAPTURAT statul! Iohannis îi amenință pe sabotori cu puşcăria. Este blocată publicarea în Monitorul Oficial a unui decret prezidențial privind conducerea Armatei

    Comunicat fără precedent al Administrației Prezidențiale

    „Imediat după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Decretul Președintelui României nr. 1331/2018, prin care s-a prelungit mandatul șefului Statului Major al Apărării, a fost transmis, în condițiile Legii nr. 202/1998, secretarului general al Camerei Deputaților, în vederea publicării în Monitorul Oficial al României.

    Monitorul Oficial al României este publicația oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituție, de Legea nr. 202/1998, precum și de alte acte normative.

    Publicarea decretelor, acte prevăzute de Constituție, nu poate fi blocată sau cenzurată de instituțiile cu atribuții în această procedură.

    Președintele României atenționează că întârzierea publicării în Monitorul Oficial al României a Decretului nr. 1331/2018 și, implicit, împiedicarea producerii efectelor acestui act are grave consecințe și atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate.”

    Situația creată de mafia lui Dragnea de la Camera Deputaților este deosebit de gravă. E o secvență de lovitură de stat, prin care o instituție – Monitorul Oficial – este capturată, astfel încât un decret prezidențial să nu intre în vigoare şi, astfel, să nu producă efecte.

    Somația lui Orban

    Publicarea decretului de prelungire cu un an a mandatului generalului Nicolae Ciucă la șefia Statului Major General a întârziat neobişnuit de mult, stârnind furia Opoziției politice.

    Primul a reacțional Ludovic Orban (foto), preşedintele PNL. „Vreau să somez conducerea Monitorului Oficial să îşi îndeplinească obligaţiile legale prevăzute de Legea 202, modificată, şi să publice actele emise de preşedintele României, inclusiv decretul. Este obligaţia Monitorului Oficial de a publica actele emise de preşedinte, iar conducerea Monitorului Oficial nu trebuie să cedeze la niciun fel de ordin verbal dat de Dragnea, chiar dacă Dragnea este preşedintele Camerei Deputaţilor. Pe de o parte, Liviu Dragnea nu poate să dea ordine contrare legii, iar, de cealaltă parte, răspunderea în cazul nerespectării legii de organizare şi funcţionare a Monitorului Oficial va fi exclusiv a secretarului general al Camerei Deputaţilor şi a conducerii Monitorului Oficial. Publicarea decretului preşedintelui privitor la prelungirea cu un an a mandatului actualului şef al Statului Major este obligatorie, pentru că refuzul nejustificat de a publica acest decret ar putea să genereze disfuncţionalităţi majore pentru Armata Română”, a declarat Orban pentru Agerpres.

    Piulița lui Dragnea: Silvia Claudia Mihalcea

    Decretul prezidențial nici nu a ajuns la Monitorul Oficial, fiind blocat la Camera Deputaților, unde a ajuns în jurul orei 13.00. Legea prevede că actele care se trimit spre publicare ajung la Secretariatul General al Camerei Deputaților, de unde trebuie să fie trimise urgent spre publicare la Monitorul Oficial. Secretar general al Camerei Deputaților şi principal responsabil pentru situația creată astăzi este PSD-ista Silvia Claudia Mihalcea (foto).

    Mandatul generalului Nicolae Ciucă expiră pe 31 decembrie 2018. Teoretic, astăzi este ultima zi lucrătoare când decretul poate fi publicat, întrucât de mâine încep zilele libere oficiale, care se succed până pe 2 ianuarie.

    Dacă mafia lui Dragnea nu trimite astăzi decretul la Monitorul Oficial, Armata Română nu va avea şef de Stat Major cel puțin pe 1 şi 2 ianuarie, situație fără precedent în istoria acestei instituții.

  • PSD, lovit de dambla: „Iohannis se cere suspendat! Opinia publică este absolut siderată de comportamentul preşedintelui”

    O nouă declaraţie bezmetică din tabăra PSD. Secretarul general interimar al partidului, Codrin Ştefănescu, a readus astăzi în discuţie suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Declaraţia fruntaşului PSD (ex-PRM) este plină de minciuni sforăitoare.

    „În mod cert, Iohannis se cere suspendat. Prin tot ceea ce face în fiecare zi, devenind tot mai duşmănos cu propria-i ţară, încălcând în mod deliberat toate legile ţării, Constituţia şi deciziile Curţii Constituţionale, Iohannis acţionează în mod clar conform unui plan creat de şefii unei instituţii, în sensul de a fi suspendat. Aceste mişcări deasupra legii prin care arată că se ştie protejat de parchete şi de alte instituţii de forţă, dar blochează la nesfârşit România. Mai mult, prin tot ce întreprinde în ultima perioadă, Iohannis îndeamnă opinia publică la nesupunere constituţională, călcând astfel în picioare toate deciziile democraţiei şi statului de drept”, a declarat secretarul general al PSD pentru Mediafax.

    „Refuzând pe bandă rulantă nominalizări de miniştri, schimbarea unor şefi de parchete şi de instituţii, iar mai nou numirea noului şef al Armatei Române, transmite un mesaj foarte clar că nu-i mai pasă de nimeni şi de nimic. Şi ne cere pur şi simplu nouă, celor din coaliţia de guvernare, să începem procedurile de suspendare, chestiune la care va trebui să ne gândim foarte serios, pentru că lucrurile au luat-o razna, iar opinia publică este absolut siderată de ceea ce se petrece în ultimul timp”, a mai spus Codrin Ştefănescu, într-un discurs halucinant.

  • E ziua dură a lui Iohannis: i-a respins lui Dragnea şi cei doi miniştri! Pe Olguţa a blocat-o a doua oară

    Premierul Viorica Dăncilă a dezvăluit la începutul şedinţei de guvern de astăzi că președintele Klaus Iohannis i-a spus că nu este de acord cu numirea celor doi miniștri noi propuși de PSD: Lia Olguţa Vasilescu la Dezvoltare, respectiv Mircea Drăghici la Transporturi.

    Deocamdată, Președinția nu a făcut niciun anunț oficial, dar Viorica Dăncilă îl acuză pe Klaus Iohannis că blochează activitatea Guvernului pentru că nu este de acord cu numirea celor doi, precizează Digi24.ro.

    Tot astăzi, Klaus Iohannis i-a reînnoit generalului Nicolae Ciucă mandatul de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, blocând astfel ofensiva PSD de decapitare a Armatei şi dând peste cap jocurile lui Dragnea, care voia să-şi impună un om de casă şi în această funcţie.

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (18). O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Prezența masivă a turiștilor sovietici în România, în decembrie 1989, a fost confirmată de sute de mărturii autorizate. Inclusiv de la nivel înalt. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    O mărturie importantă a depus, la mulţi ani după Revoluţie, şeful primului guvern român postcomunist, Petre Roman. Acesta a dezvăluit că, sătul de acţiunile diversioniste care-i dinamitau guvernarea, i-a cerut oficial ambasadorului URSS la Bucureşti, în octombrie 1990, retragerea agenţilor sovietici. „La expunerea clară, documentată, a lui Mihai Caraman, directorul Centralei de Informaţii Externe, le-am cerut sovieticilor să-şi retragă comandourile. Era vorba despre aproximativ 25.000–30.000 de oameni.”

    Regizorul Sergiu Nicolaescu a plusat: „Erau 36.000, ştiu din ancheta pe care am făcut-o ca senator”.

    Obiectiv: izolarea României

    Cel puțin oficial, solicitarea a avut efect. „Agenţii au fost retraşi ca urmare a faptului că Gorbaciov modificase strategia şi spusese că URSS nu mai este jandarm în această zonă”, a conchis Roman.

    Întrebarea e: ce-a făcut această armată de spioni în România timp de aproape un an? Probabil că ea nu a fost străină de marile manevre de compromitere a României, în acel agitat an 1990: mineriadele, conflictul interetnic româno-maghiar de la Târgu-Mureş, acapararea totală a puterii de către gruparea pro-moscovită, contramanifestaţiile organizate de FSN pentru intimidarea opoziţiei.

    Nu întâmplător, în octombrie 1990 – când a avut loc solicitarea lui Petre Roman (foto) –, România era o ţară izolată de Occident şi detestată de lumea civilizată. Deşi teoretic se despărţise de comunism, ea se afla sub controlul total al Uniunii Sovietice, iar vechii activiști comuniști dețineau întreaga putere în stat.

    Mişcările diplomaţilor străini

    Săptămâna premergătoare Revoluţiei din 1989 avea să fie agitată şi la nivel diplomatic. Oficiali din SUA, Marea Britanie, Ungaria, Iugoslavia şi Uniunea Sovietică începuseră să se apropie de punctele din care putea să pornească revolta. Securitatea română ştia ce se întâmplă.

    „În zilele premergătoare evenimentelor, foarte mulţi diplomaţi acreditaţi la Bucureşti s-au deplasat în zone din Transilvania. Erau câţiva diplomaţi de la două ambasade care făceau de permanenţă la Timişoara: cea americană şi cea britanică. Dar erau şi de la ambasada maghiară”, a declarat şeful Securităţii, Iulian Vlad (foto), în 1993.

    Un alt episod povestit de generalul Vlad demonstrează că şi presa străină era pusă în temă, prin anumite canale, cu ce va urma în România. „O parte dintre corespondenţii de presă veniţi la Congresul al XIV-lea, în noiembrie, nu au mai plecat din ţară. Şi-au amânat plecarea. Alţi corespondenţi de la Viena, Cairo şi Sofia au cerut să vină în România, condiţionând să li se aprobe deplasarea în judeţe din Banat şi din Transilvania.”

    În aceeaşi perioadă, consulul iugoslav de la Timişoara a fost şi el filat. Potrivit rapoartelor Securităţii, acesta ieşea şi de trei ori pe zi de la Timişoara spre Belgrad pentru a da informaţii directe despre stadiul pregătirilor revoltei.

    De ce se teme Vîntu?

    În cartea Interviuri despre Revoluţie, istoricul Alex Mihai Stoenescu a inserat şi o discuţie, purtată în 2003, cu Sorin Ovidiu Vîntu (foto). Vîntu dă de înţeles că ştie multe grozăvii despre evenimentele din decembrie 1989, dar nu e dispus să vorbească dincolo de limita prudenţei. Îşi aminteşte, în schimb, că a fost coleg de celulă, în anii ’80, cu generalul Ştefan Kostyal. Vîntu era deţinut de drept comun, iar Kostyal fusese arestat pentru complot împotriva lui Ceauşescu – chiar dacă acuzaţia oficială a fost de furt de energie, la contorul de acasă.

    „Kostyal l-a racolat pe generalul Ioniţă, cu care fusese coleg la Academia Militară de la Moscova. A acţionat la ordinul sovieticilor, în 1983. Kostyal avea în realitate, dar secret, cetăţenie sovietică. Preventiv! Ţinea paşaportul ascuns în casă. Sovieticii îşi protejau agenţii astfel. În caz de pericol, arătau paşaportul, iar ambasada atrăgea atenţia că e vorba de un cetăţean al URSS”, spune Vîntu.

    „Kostyal era cel mai înverşunat comunist pe care l-am întâlnit vreodată. Un stalinist convins, devotat trup şi suflet Uniunii Sovietice. Pe el îl interesa doborârea lui Ceauşescu pentru că aşa ordonase Moscova. Îmi spunea că, personal, Ceauşescu nu i-a făcut nimic, că nu avea ceva cu Ceauşescu, dar… Mai mult nu vă spun, pentru că nu sunt sigur că în România a dispărut asasinatul politic. N-am chef să mă trezesc cu un glonţ în cap pentru o problemă care nu mă interesează. O mână de ucrainean costă 3.000 de dolari. Aşa că fiţi şi dumneavoastră prudent!”, îl avertiza Vîntu pe Stoenescu în 2003.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • Crăciunul fericit al lui nea Ion, vasluianul fără picioare care-i aduce pâinea fratelui său paralizat. Și o poză de tandrețe cu pisica

    Mi-au picat ochii pe o postare a celor de la Casa Share. Și pe o poză, în care un om cu picioarele frânte la jumătate se târa pe asfalt, sprijinindu-se în două bețe, având atârnată de un braț o pungă de plastic. Totul se întâmpla în comuna Puşcaşi, județul Vaslui, eram informați din localizarea postării.

    Am citit textul şi mi s-au umezit ochii. Să-l citim împreună, apoi mai vorbim.

    Nea Ion

    „L-am întâlnit pe stradă mergând în genunchi, sprijinit în cârje. Am oprit mașina, l-am omenit cu ceva bănuți, am vorbit cu el și am aflat povestea lui tristă. Am mers la el acasă, unde un alt frate de-al lui era imobilizat la pat! El îi aducea pâine.

    Casa ca un grajd, ploua înăuntru, frig, geamuri crăpate şamd.

    Nea Ion și-a dorit să nu mai plouă în casă și o sobă care dă căldură.

    Am adunat 10 băieți strașnici, iar împreună cu ajutorul vostru, prieteni, în 4 zile de muncă grea, prin frig și nămeți, i-am renovat complet casa! I-am tras curent, am adus un căruț electric, i-am făcut rampă, făcându-i astfel viața mai ușoară.

    – I-ar mai trebui niște lemne.
    – Ceva bănuți la factura electrică în avans.
    – Ceva conserve și alimente neperisabile.

    Puteți ajuta cu SMS de 2€ la 8844 cu mesajul: CASA

    Crăciun Fericit, nea Ion! Despre bunătate, bucuria de a fi mai buni, este această Sărbătoare a nașterii Domnului!”

    Pâine pentru frate

    M-a impresionat, în primul rând, nea Ion. Omul acesta, aflat în mare suferință, nu cerşea, ci se târa până la magazin ca să cumpere pâine pentru el şi pentru fratele său, lovit de soartă şi mai crunt. El, nea Ion, măcar se poate târî, fratele său e paralizat, nu se poate da jos din pat.

    M-au impresionat, apoi, cei de la Casa Share. Determinarea lor şi viteza de reacție au făcut ca pentru nea Ion şi pentru fratele său să existe Moş Crăciun. Unul adevărat, care le-a îndulcit amarul unei vieți crunte. Iar lui nea Ion i-au redat posibilitatea de a se deplasa fără a se târî.

    M-a intrigat, până la indignare, că în comunitatea locală nu s-a găsit nimeni să le aducă pâinea, zilnic, celor doi frați loviți de soartă.

    Nu mă interesează bârfele unora sau altora, despre cei doi oameni necăjiți. Aş afla că nici ei nu sunt perfecți, iar asta m-ar enerva  cumplit. Ca şi cum s-ar fi umplut lumea de sfinți, iar la Puşcaşi defilează prin fața Primăriei.

    Mi-a fost suficient să mai văd câteva poze ca să mă ataşez necondiționat de cei doi frați suferinzi.

    Poza cu pisica

    Am văzut acoperişul casei lor, prin care ploua şi ningea.

    Am văzut felul în care nea Ion se târa, cu o demnitate care-i sfida starea fizică.

    Dar, mai ales, l-am văzut pe nea Ion mângâind cu tandrețe pisica pe care, de asemenea, se străduieşte s-o hrănească. Nea Ion stătea cocoțat pe un morman de zăpadă – a nins mult în Vaslui anul ăsta -, iar pisica se cuibărise lângă el, semn că omul o trata cu blândețe.

    Nea Ion e povestea frumoasă pe care-o căutam de acest Crăciun. O poveste cu happy-end, grație unor oameni buni.

  • ASTA DA, TRĂDARE! „Dragnea și Teodorovici vor să transfere datoria publică prietenilor lor de la Moscova și astfel să fim prizonierii lor. Pe viitor, Rusia poate să arunce economia României în criză doar prin vânzarea obligațiunilor”

    Senatorul liberal Florin Cîțu a decriptat un nou sens al suprataxei pentru bănci, introdusă prin recenta ordonanță de urgență. Cîțu spune că Guvernul Dragnea Dăncilă, prin Darius Vâlcov și Orlando Teodorovici, încearcă să pună România în brațele Rusiei. Este o acuzație extraordinar de gravă: trădare de țară! Iar argumentele lui Cîțu sunt solide și credibile.

    Postarea lui Florin Cîțu

    „Dragnea și Teodorovici, dați de gol de <<taxa pe activele sistemului bancar>>”

    „Taxa pentru sistemul bancar, dar și plafonarea prețului la gaze, a apărut imediat după <<escala>> lui Teodorovici la Moscova.Este o taxa cu dedicație pentru <<investitorii>> din afară României. Inclusiv Soros, dacă l-ar interesa.În acest moment, taxa se aplică doar băncilor românești – cu capital autohton sau străin.Dar dacă un investitor de la o bancă de stat (sau privat) din Moscova, Istanbul sau Beijing dorește să cumpere obligațiuni de stat, NU plătește această taxă. Este o subvenție pentru aceștia. Asta, ca să vedeți cât de patrioți sunt Dragnea, Valcov, Teodorovici și Tăriceanu.Prin această taxă, Dragnea și Teodorovici doresc să transfere datoria publică prietenilor lor de la Moscova și astfel să fim prizonierii lor. Pe viitor, Moscova, prin intermediul investitorilor pe care îi controlează, poate să arunce economia României în criză doar prin vânzarea obligațiunilor.Acest lucru deja se întâmplă. La penultima licitație, au cumpărat obligațiunile doar <<investitori>> străini.Dragnea, Tăriceanu, Valcov și Teodorovici PENALIZEAZĂ sistemul financiar românesc, clienții acestui sector economic, și SUBVENȚIONEAZĂ investitorii de stat de la Moscova sau Istanbul.Groparii economiei se luptă cu străinii doar la televizor, în realitate oferă SUBVENȚII pe care le plătesc consumatorii români.Să recapitulăm.1. Taxa pe sistemul bancar o să fie plătită de băncile românești și suportată (!!!) de clienții români.2. Taxa pe sistemul bancar reprezintă o subvenție pentru <<investitorii>> străini de la Est.P. S. Colegii mei au explicat cum plafonarea prețului la gaze este benefică pentru ruși.”