„Marea demonstraţie a oamenilor muncii”, organizată în sprijinul regimului, a fost o greşeală tactică uluitoare. Diversioniştii asta aşteptau: peste 50.000 de oameni adunaţi la un loc. Ceauşescu a picat în capcana unui exerciţiu de autoadmiraţie. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.
Sfătuit de lingăii din jurul său şi împins de propriile porniri paranoice, Nicolae Ceauşescu a crezut că organizarea unui miting va rezolva problemele grave de la Timişoara. Decizia de a strânge „oamenii muncii” în faţa sediului CC al PCR a fost bomboana de pe coliva regimului. Grupările diversioniste au avut „materia primă” pentru declanşarea revoltei în Bucureşti. Între timp, Timişoara era declarat oraş liber, dar asta nu influenţa prea mult balanţa puterii din Capitală.
Momentul 21 august 1968
La Bucureşti, aparent era linişte, însă tensiunile acumulate deveniseră insuportabile. Era suficientă o scânteie pentru ca totul să explodeze. Mitingul, la care au fost convocaţi „oamenii muncii” pentru susţinerea „iubitului conducător”, a fost ceea ce aşteptau diversioniştii. Un nesperat cadou făcut de un dictator în derivă.
Îmbătat cu apă rece după discursul televizat din seara precedentă, Nicolae Ceauşescu a vrut să iasă în evidență ca în 1968. În urmă cu 21 de ani, discursul antisovietic din aceeaşi Piaţă, de la acelaşi balcon, i-a adus o popularitate formidabilă. Luase puterea de trei ani, dar românii încă îl considerau un politician mărunt în comparaţie cu predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Momentul august ’68 l-a transformat într-un erou naţional, trimiţându-l în uitare pe Gheorghiu-Dej.
„Ne invită tovarăşii de la Capitală la o mare adunare populară”
În seara de 20 decembrie 1989, la scurt timp după revenirea din Iran, Ceauşescu l-a întrebat pe Barbu Petrescu, primarul Capitalei: „Se poate organiza mâine o mare adunare a oamenilor muncii?”. Petrescu i-a răspuns: „Da, tovarăşe secretar general. Spuneţi doar ora şi efectivul”. Ceauşescu a hotărât: ora 12.00, cel puţin 100.000 de „oameni ai muncii” de pe marile platforme industriale ale Capitalei.
În dimineaţa următoare, într-o scurtă şedinţă cu membrii CPEx, Ceauşescu le-a spus: „Ne invită tovarăşii de la Capitală la o mare adunare populară. Trebuie să anunţăm unele măsuri”. „Nea Nicu” începea ziua cu o minciună, căci nu „tovarăşii de la Capitală” avuseseră ideea mitingului, ci el însuşi!
„A fost o mică întâlnire, de câteva minute, în biroul acela mic, de lângă el. În ultima vreme nu mai ţinea şedinţe în biroul lui, la sfatul ei, ca să nu se consume cantitatea de oxigen. El a intenţionat să vină la miting cu o serie de îmbunătăţiri, pentru creşterea nivelului de trai. Vă amintiţi de cele câteva procente, de femeile cu mulţi copii. Îşi făcuse nişte notiţe pe un carnet, circa două păginuţe. Când a plecat la miting, le uitase pe birou. Şi eu am văzut că se caută înainte de a lua cuvântul. M-am dus, m-am uitat, le-am luat şi i le-am adus. Că altfel s-ar fi zburlit imediat că dormim pe noi, cum avea obiceiul”, îşi amintea şeful său de cabinet, Constantin Manea, la o audiere din 1993.
Promisiunile lui Ceauşescu arătau disperarea care-l cuprinsese. Acompaniat de aplauzele firave ale unei pieţe aproape pustii după spargerea mitingului, „Nea Nicu” mai dădea 200 de lei în plus la salariu, mai adăuga 100 de lei la pensie şi le fericea cu 2.000 de lei pe mamele cu mai mult de doi copii.
Secretul țipetelor
Cei peste 100.000 de manifestanţi din Piaţa Palatului şi din împrejurimi erau prinşi ca într-un cleşte. Zona Pieţei Palatului a fost izolată de restul oraşului prin trupe de Miliţie, Securitate şi Armată.
Într-un raport al Comisiei „Decembrie 1989” se arată că „sarcina organizării barajelor pentru buna desfăşurare a mitingului a fost preluată de generalul Gianu Bucurescu, locţiitor al şefului Departamentului Securităţii Statului, şi de colonelul Marin Bărbulescu, şeful Miliţiei Capitalei. Au fost organizate 10 baraje şi o rezervă”.
Acelaşi raport arată că, pe tot traseul, anumite străzi au fost blocate cu autobuze, tractoare sau camioane pentru a-i împiedica pe participanţii la miting să iasă din coloane şi să plece. Centrul oraşului a fost împânzit cu trupe de Securitate.
Momentul de cotitură al demonstraţiei organizate la ordinul lui Ceauşescu a fost diversiunea din zona restaurantului Cina, descrisă de istoricul Ioan Scurtu. „În timpul cuvântării s-a auzit un zgomot de petardă, urmat de un hârâit la instalaţia de sonorizare, care au creat panică în rândul participanţilor. Potrivit unor relatări, mai multe femei au fost împunse în spate cu ţepuşe de lemn, iar acestea au început să ţipe. Cert este că, într-o stare de confuzie şi de teamă, participanţii, mai ales cei din faţă, au aruncat tablourile, pancartele şi steagurile, căutând să se ferească de eventuale lovituri.”
Secretarul de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu, Constantin Manea, a aflat rezultatul cercetărilor făcute de organizatorii mitingului din Piaţa Palatului. „După evacuarea populaţiei prezente la miting au rămas multe pancarte şi lozinci. S-a făcut curăţenie. Nu ştiu cine spunea, parcă Barbu Petrescu, primarul Capitalei, că au fost adunate foarte multe sule. Unele dintre ele erau cu vârful însângerat. Explicaţia ar fi fost că o echipă bine pregătită ar fi înţepat femeile şi ele au ţipat, fie de disperare, fie de durere. Deci, aşa s-a produs. A fost foarte bine organizat.”
– Va urma –
———————————————
Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!
Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.
———————————————
Episoadele anterioare
Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!
Episodul 28: Pe culmile disperării
Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic
Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama
Episodul 25: Mințit și în Iran
Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran
Episodul 23: O stenogramă pierdută
Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie
Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”
Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”
Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara
Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică
Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici
Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani
Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei
Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune
Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”
Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova
Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest
Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist
Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987
Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor
Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu
Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov
Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”
Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”
Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”
Episodul 2: Întâlnirea de la Malta
Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul
A trebuit să iau o decizie pe loc, rapid. N-a fost timp de analize. Am acționat instinctiv: am intrat pe uşa din strânga pe care, lângă sigla „Expres Magazin”, scria „Redacție”. Vizavi, la doi metri, pe dreapta, lângă sigla „Expres”, scria „Secretariat”.