Autor: Grigore Cartianu

  • VIDEO. Urmează surorile Williams! Ce culoar i se deschide Simonei Halep, după două victorii chinuite

    Cum-necum, Simona Halep e în turul 3 la Australian Open. Şi e singurul nume românesc rămas pe tablou, la simplu. În turul 2 s-au oprit şi Irina Begu, şi Marius Copil, şi canadianca Bianca Andreescu.

    „Victima” Simonei, astăzi, a fost o americancă tot mai periculoasă, Sofia Kenin. Românca a condus cu 6-3, 3-0, dar Kenin a revenit şi a dus meciul în zona interzisă cardiacilor. La 4-2 pentru americancă în setul decisiv, a fost rândul Simonei să aibă o revenire spectaculoasă: de la 2-4 la 6-4.

    Următoarea adversară a Simonei este un nume mare (primul de până acum), dar aflat într-o situație specială. Venus Williams are, totuşi, 38 de ani şi 7 luni. Ea este vecină de clasament cu Sofia Kenin: locul 36, față de 37.

    Şi Venus, ca şi Simona, s-a chinuit până acum, pierzând câte un set în fiecare meci: 6-7, 7-6, 6-2 cu Mihaela Buzărnescu, 6-3, 4-6, 6-0 cu Alize Cornet (Franța).

    Pentru Simona, tabloul arată spectaculos. Dacă trece de Venus Williams, românca o întâlneşte, în „optimi”, pe sora acesteia, Serena Williams (37 de ani, locul 16 WTA)!

    Sigur că Serena a născut, dar pare să-şi fi revenit la forma de odinioară. La Australian Open 2019, legendara americancă s-a distrat în primele două tururui:6-0, 6-2 cu Tatjana Maria (Germania), 6-2, 6-2 cu Eugenie Bouchard (Canada). În turul 3, Serena are o adversară lejeră: Daiana Iastremska (Ucraina).

    Urmărind tabloul mai departe, pe „culoarul” Simonei dăm peste Karolina Pliskova (8) sau Garbine Muguruza (18) în „sferturi”, Naomi Osaka (4) sau Elina Sitolina (7) în semifinale, Angelique Kerber (2), Caroline Wozniacki (3), Sloane Stephens (5), Petra Kvitova (6), Arina Sabalenka (11), Ashleigh Barty (15) sau Maria Şarapova (30) în finală.

    Drumul e lung şi plin de capcane, mai ales că:

    1. Halep vine după o pauză lungă, în care a jucat puțin (5 meciuri în 5 luni, toate pierdute);
    2. Simona a fost ținută departe de terenul de joc, dar şi de antrenamente, de o hernie de disc;
    3. Simona nu are antrenor, iar în multe momente-cheie se vede că nu are sfetnic care s-o „forjeze” psihic.

    Cu toate astea, Simona e (încă) locul 1 mondial şi, foarte important, a reintrat în circuit cu aceste două victorii, recâştigându-şi încrederea.

    Turul 2 la Australian Open

    • Simona Halep (1) – Sofia Kenin (SUA, 37) … 6-3, 6-7, 6-4
    • Petra Kvitova (Cehia, 6) – Irina Begu (70) … 6-1, 6-3
    • Anastasia Sevastova (Letonia, 12) – Bianca Andreescu (Canada, 106) … 6-3, 3-6, 6-2
    • David Goffin (Belgia, 22) – Marius Copil (60) … 5-7, 7-5, 6-2, 6-4
  • Decizia CCR desfiinţează justiţia – SCAPĂ toţi: Mazăre-Ştefan cel Mare, „Sebi” Ghiţă, Oprescu, Vanghelie, Pinalti, Hrebe. Statul de drept, făcut PRAF

    Decizia CCR aruncă în aer justiţia şi toată muncă ei de până acum. Beneficiarii deciziei CCR prin care protocoalele de colaborare dintre SRI și Parchet din 2009 și 2016 au fost declarate neconstituționale ar putea fi, în primul rând, baronii, miniștrii și parlamentarii suspectați de corupție, anchetați după 2009 și ale căror dosare nu sunt finalizate cu sentințe definitive, astfel încât probele obținute de SRI cu DNA ar putea fi înlăturate de către instanțe. Cei mai mulți sunt din perioada lui Kovesi, între 2014 și 2015 – climaxul luptei anticorupție – când DNA preciza în comunicările publice că a colaborat cu SRI, arată o investigaţie G4 Media.

    Sorin Oprescu (fostul primar al Capitalei), clanul Cosma de la Prahova, Sebastian Ghiţă (fugit în Serbia), baronii Constanţei – Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, fostul colonel SRI Daniel Dragomir (cel care şi-a înfiinţat partid declarat anti-UE), Marian Vanghelie, Iulian Bădescu (Ploiești), Tudor Pendiuc(Pitești), George Scripcariu (Brașov), Romeo Stavarache (Bacău), Gheorghe Nichita (Iași), Andrei Chiliman (Sectorul 1) sau Gheorghe Ștefan zis Pinalti (Piatra-Neamț), fostul președinte al CJ Brașov, Aristotel Căncescu, fostul președinte al CJ Cluj, Horia Uioreanu, fostul președinte al CJ Ialomița, Silvian Ciupercă, fosrul președinte al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, foștii parlamentari, Viorel Hrebenciuc sau Tudor Chiuariu și mulți alții.

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (31): Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    În timpul „marii adunări populare” din 21 decembrie 1989 au fost mai multe diversiuni. Lămuritoare sunt mărturiile depuse, în acest sens, atât de către cei care făceau parte din aparatul de represiune, cât şi de către participanţi din Piaţa Palatului. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Implicat în evenimente, colonelul Andrei Păsăreanu descrie una dintre încercările de spargere a demonstraţiei. Este vorba de acţiunea unor grupuri constituite, în principal, din muncitori de pe Platforma Pipera. Acestea aveau o structură organizatorică bine pusă la punct, pe principii militare. De altfel, multe dintre întreprinderile de la Pipera erau militarizate, pentru că se ocupau cu „producţia specială”.

    Muncitorii de pe Platforma Pipera

    „Pe Platforma industrială Pipera exista o importantă grupare de opozanţi, cu nucleul la Întreprinderea de Cinescoape (ICIN), unde de «producţia specială» se ocupa col. ing. Păsăreanu Andrei, care avea legături cu toate întreprinderile din zonă. S-au format echipe sub îndrumarea subinginerului Trăistaru T., inginer Varga C., inginer Predescu Gh., maistru Petre Şt., maistru Dragotă C., muncitor Manole C., inginer Petcu P., tehnician Niculescu T., tehnician Bârsan Daniela şi alţii. Prin mobilizarea făcută, muncitorii şi salariaţii de pe Platforma Pipera au fost primii care au participat şi contribuit la deturnarea mitingului din 21 decembrie”, scrie Păsăreanu.

    Misiune: boicotarea mitingului

    Momentul-cheie a fost decizia de organizare a mitingului de către Ceauşescu. „Scoaterea în stradă a populaţiei şi strângerea la un loc a unui număr foarte mare de manifestanţi erau foarte dificil de realizat, având în vedere măsurile deosebite luate de Ceauşescu în acea perioadă. Aceasta se putea face numai cu aprobarea lui. În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, ofiţerul de serviciu de la Centrala Industrială de Electronică l-a anunţat pe colonelul Păsăreanu să se prezinte la serviciu pentru organizarea unui mare miting în Capitală, programat pentru ora 9.00. Tot ce se dorea era ca mase mari de oameni să fie strânse la un loc. De acum, pentru organizaţie, cuvântul de ordine era «boicotarea mitingului».”

    Din moment ce existau mii de oameni, organizaţia putea acţiona. „Echipe formate din 3–5 persoane trebuiau să pătrundă în mulţimea din Piaţă şi să facă scandal, să se certe între ei, să se împingă, să simuleze căderi, să ţipe, să producă busculade, deplasându-se mereu pentru a nu fi localizaţi de către organele de ordine, apoi să părăsească Piaţa. Aşa s-a făcut. S-a pătruns dinspre nord – Calea Victoriei, Ateneu – şi s-a ieşit prin sud, Biserica Bucur-Romarta”, povesteşte Păsăreanu.

    „Ne-am împins, am fluierat, am strigat: «Vin tancurile!»”

    Aceste acţiuni sunt confirmate de mărturiile unor participanţi la evenimente. Iată ce spune Gheorghe Scurtu, care atunci avea 22 de ani şi era muncitor la Fabrica de Macarale: „În ziua de 21 decembrie, împreună cu alţi tineri, am provocat debandadă în mulţime, am simulat conflicte, ne-am împins, am fluierat şi am huiduit, iar pe fondul zgomotelor ce se auzeau, am strigat: «Vin tancurile!»”.

    Altă declaraţie îi aparţine lui Laurenţiu Petrescu, pe atunci elev în vârstă de 19 ani. „În dimineaţa de 21 decembrie 1989, în urma unui telefon primit de tatăl meu, Petrescu Paul, de la colaboratorul şi prietenul său Păsăreanu Andrei, am plecat împreună cu fratele meu Mircea şi cu tata să participăm la miting. În staţia de metrou Piaţa Romană ne-am întâlnit cu un cunoscut al tatălui meu, care era însoţit de patru bărbaţi. Consemnul a fost să pătrundem în rândul maselor de oameni şi să provocăm dezordine. Să ne împingem, să ţipăm, să ne lovim reciproc, să simulăm căderi şi să fugim prin mulţime. Am pătruns prin zona Ateneu şi am ieşit pe la Biserica Kreţulescu.”

    Scenariul şi regia: Sergiu Nicolaescu

    Regizorul Sergiu Nicolaescu susţine că la mitingul din 21 decembrie a participat singur şi din proprie iniţiativă, fără a fi fost convocat de cineva. El mai spune că era pregătit să-l lichideze pe şeful statului. Cineastul favorit al clanului Ceauşescu zice că a luat un pistol şi o grenadă de la comandantul unei unităţi militare de lângă Ploieşti, care îl ajuta la filmări cu trupe şi tehnică. Povestea lui Nicolaescu pare desprinsă dintr-un film de acţiune cu un scenariu cam stângaci.

    „Am plecat la studioul de la Buftea. Acolo am luat, de la directorul filmului meu, trei aparate de emisie-recepţie şi o goarnă. În felul ăsta, m-am gândit eu, mă duc la miting. Mi-am zis: intru în Piaţă, mă apropii cât mai mult de Ceauşescu şi, la un moment dat, cu goarna i-aş spus lui Ceauşescu ceva. Şi în momentul în care el îmi răspundea altceva, eu îmi declanşam grenada în buzunar. Muream şi eu, dar murea şi el”, a declarat Sergiu Nicolaescu.

    „Băieții au întins-o imediat. Aveau un plan”

    Regizorul are o explicaţie şi pentru eşuarea planului său. „Am trecut fără probleme. Şi m-am dus în zona în care trebuia. Şi în momentul ăla am simţit că pleacă ceva din spate. Zgomotul acela. Şi am văzut un grup de inşi care au venit pe Calea Victoriei, au făcut diverse acţiuni acolo, de împuns cu nu ştiu ce, şi pe urmă au fugit pe lângă biserică în jos şi s-au dus în Cişmigiu şi de acolo au dispărut. Erau, să zic aşa, douăzeci şi ceva de oameni. Până în 30 de ani. Eu i-am urmărit pe ei pentru că ziceam că mi-i iau ca aliaţi, dar nu: băieţii au întins-o imediat. Deci, ei aveau un plan. Şi când m-am întors eu, Piaţa se golea.”

    De-a lungul vremii, Sergiu Nicolaescu a făcut declaraţii care se bat cap în cap. Pe unele le-a retractat, de altele „a uitat”. Există bănuieli că regizorul a avut un rol mult mai puţin fantezist decât cel relatat de el, cu „grenada din buzunar”. Concret, el ar fi contribuit la întreruperea discursului lui Ceauşescu prin bruierea instalaţiei de sonorizare. O asemenea ipoteză l-ar plasa pe Sergiu Nicolaescu în grupul care a organizat diversiunea în mod profesionist. Grup care, în mod inevitabil, ducea spre serviciile secrete străine. Este o variantă pe care cineastul, preocupat să evite asocierea stânjenitoare cu agenturile de spionaj despre care vorbea Ceauşescu, o respinge violent.

    Acţiunile sale din acea zi sunt însă extrem de suspecte. Nu este exclus ca ele să aibă legătură cu stagiul prelungit pe care Sergiu Nicolaescu tocmai îl făcuse în Germania de Vest, de unde revenise pe 15 decembrie, după ce asistase la prăbuşirea Zidului Berlinului.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • Stolojan către Dăncilă, la Strasbourg: „Să mergeți și în Parlamentul olandez, dar fără Dragnea și Tăriceanu!”

    Printre cei care au luat cuvântul în Parlamentul European, ieri, s-a numărat și Theodor Stolojan (europarlamentar PNL).

    • „Atât timp cât România nu este nici membră a Spațiului Schengen și nici membră a Zonei Euro, țara noastră nu este pe deplin integrată în Uniunea Europeană”.
    • „Ca prim-ministru, aveți obligația față de toți românii, de mediul de afaceri din România, de a vă întâlni cât mai rapid cu prim-miniștrii din Olanda și Franța, cu cancelarii Germaniei și Austriei, să-i convingeți că România merită, este pregătită să adere la Spațiul Schengen”.
    • „În Olanda, ar trebui să mergeți și în Parlamentul olandez, dar fără președinții celor două Camere ale Parlamentului României, care sunt lipsiți de orice credibilitate, din cauza motivelor binecunoscute”.
  • Antena 3 l-a demascat și pe Guy Verhofstadt: „E sorosist!” Niciun critic al Guvernului PSD-ALDE nu rămâne nepedepsit de Gâdea

    Criticile virulente ale lui Guy Verhofstadt, liderului europarlamentarilor ALDE, la adresa Guvernului PSD-ALDE nu au fost iertate de Antena 3. Mihai Gâdea s-a ocupat personal de demascarea politicianului belgian.

    În cursul zilei de marți, Guy Verhofstadt i-a criticat dur, în plenul Parlamentului European, pe Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu. Seara, în emisiunea lui Mihai Gâdea, Antena 3 a prezentat o fotografie în care Verhofstadt apare alături de George Soros. În studio s-a țesut imediat legenda presupuselor legături ale lui Verhofstadt cu „statul paralel” finanțat de Soros.

    Verhofstadt a cunoscut, astfel, o brutală cădere în dizgrație, la televiziunea de propagandă care până de curând îl ridica în slăvi. Belgianul era un aliat fidel al lui Tăriceanu, pe care însă de o vreme încoace îl criticat extrem de dur pe acesta, din cauza atacurilor la statul de drept.

    Marți, într-un discurs din Parlamentul European, Verhofstadt a declarat: „Tăriceanu mi-a promis că Guvernul României va respecta toate recomandările Comisiei de la Veneția. Nu a respectat niciuna. Niciuna! Cu asemenea parteneri, grupul meu politic, întreaga familie liberală nu vom merge la alegeri. Dimpotrivă, ne vom întovărăși cu toate forțele noi, curate și democratice care vor să stopeze corupția”.

    Politicianul belgian a adresat și un avertisment extrem de dur pentru premierul Viorica Dăncilă, prezentă în Parlamentul European: „Sper că în timpul preşedinţiei dumneavoastră nu va fi un nou nou Articol 7, un al treilea caz. Un caz împotriva guvernului dumneavoastră. Şi trebuie să vă spun, nu sunteţi foarte departe de asta! Vă apropiaţi tot mai mult de procedura de declanşare a Articolului 7 prin faptul că ignorați recomandările Comisiei de la Veneţia. Faceți curățenie! Fără compromisuri cu forțele corupte!”

  • Liderul ALDE european amenință Guvernul PSD-ALDE: „Vă apropiați tot mai mult de Articolul 7! Nu mai ignorați recomandările Comisiei de la Veneția!”

    Belgianul Guy Verhofstadt, liderul Grupului ALDE din Parlamentul European, a avut cel mai dur discurs la adresa Guvernului PSD-ALDE şi a premierului Viorica Dăncilă, în dezbaterea de la Strasbourg.

    În discursul susținut cu ocazia prezentării de către premierul român a priorităților președinției române a Consiliului UE, Verhofstadt a amintit că România moşteneşte două situaţii de declanşare a Articolului 7 din tratatul UE, în cazul Ungariei şi Poloniei. Acest articol vizează cea mai drastică sancțiune ce poate fi aplicată împotriva unui stat membru al Uniunii Europene, putând duce până la o suspendare a anumitor drepturi ale unui stat membru, în special al dreptului de vot în Consiliul UE.

    Guy Verhofstadt: „Sper că în timpul preşedinţiei dumneavoastră nu va fi un nou nou Articol 7, un al treilea caz. Un caz împotriva guvernului dumneavoastră. Şi trebuie să vă spun, nu sunteţi foarte departe de asta! Vă apropiaţi tot mai mult de procedura de declanşare a Articolului 7 ignorând recomandările Comisiei de la Veneţia. Faceți curățenie! Fără compromisuri cu forțele corupte!”

    Liderul ALDE european a precizat că, în timpul discuţiilor cu Liviu Dragnea de la Bucureşti, din luna noiembrie 2018, preşedintele Camerei Deputaţilor a apărat atitudinea guvernului, afirmând că „statul de drept este o chestiune de subsidiaritate”. „Multe lucruri sunt o chestiune de subsidiaritate, dar cu siguranţă nu şi statul de drept”, a subliniat Verhofstadt.

    „Ne-ați mințit! Nici măcar una dintre promisiuni nu a fost respectată!”

    Guy Verhofstadt a precizat, furios, că preşedintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, l-a mințit când i-a promis că guvernul de la Bucureşti va respecta pe deplin recomandările Comisiei de la Veneţia privind restabilirea independenţei justiţiei, modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală şi schimbarea legii privind ONG-urile.

    „Nici măcar una dintre promisiuni nu a fost respectată! Niciuna! Dimpotrivă, guvernul dumneavoastră continuă să urmeze un drum care conduce în sensul practicilor proaste ale lui Orban şi Kaczynski. Mai mult, plănuiţi o lege pentru a acorda o mare amnistie pentru corupţie, punând peştele cel mare în afara capacităţii instanţelor de a ajunge la el”, a spus Verhofstadt, făcând comparația cu două regimuri iliberale, conduse de premierul ungar Viktor Orban şi de preşedintele Partidului Lege şi Dreptate din Polonia, Jaroslaw Kaczynski.

    În acest context, Verhofstadt a avertizat că partidul lui Tăriceanu – membru al coaliției de guvernare din România, dar și al familiei ALDE din Parlamentul European – riscă excluderea din rândul liberalilor europeni.

    „Lăsaţi-mă să vă spun un lucru. Cu astfel de parteneri, grupul meu, întreaga familie liberală, nu va merge la alegeri! Dimpotrivă, vom sta alături de toate forţele democratice noi, curate, care vor să pună capăt corupţiei, care vor să cureţe ţara”, a avertizat Verhofstadt.

  • Dăncilă a vorbit unei săli goale: cel mult 86 de europarlamentari din 751, adică sub 12%!

    Viorica Dăncilă a prezentat marți, în sesiunea plenară Parlamentul European, la Strasbourg, prioritățile României pentru președinția Consiliului Uniunii Europene.Premierul român a vorbit însă unei săli aproape goale. Din cei 751 de parlamentari europeni, au fost prezenți – în momentul de vârf – doar 86 (adică 11,45%). În alte secvențe ale dezbaterii, numărul eurodeputaților a scăzut chiar sub 50.Singurul sector cât de cât populat a fost cel al delegației guvernamentale române. În rest, bătea vântul prin sala de dezbateri a Parlamentului European.Chiar și așa, puținii europarlamentari prezenți au avut mesaje dure la adresa Guvernului de la București, vorbind despre o ordonanță pe amnistie care nu ar fi de acceptat, despre proteste reprimate violent și despre „statul de drept pus sub semnul întrebării”.
  • Mesaj de un naționalism primitiv al premierului Dăncilă în Parlamentul European. A propagat imaginea unei Românii frustrate și complexate

    Discursul de un sfert de oră citit de Viorica Dăncilă în Parlamentul European, la Strasbourg, a inclus – la „pilonul 4” – un fragment de un primitivism jenant. Premierul român a recurs la un naționalism tembel, într-o instituție a tuturor națiunilor din Uniunea Europeană.

    Puținii europarlamentari prezenți în sală – căci sala a fost aproape pustie – au privit nedumeriți: ce-i cu frustrările astea de cucoană complexată?!

    Fragmentul stupid al Vioricăi Dăncilă:

    „Ne dorim o Uniune mai democratică, deci vom promova egalitatea de tratament la care aspiră toate statele membre și toți cetățenii europeni. Acest aspect este esențial pentru încrederea cetățenilor față de proiectul european.

    Vă spun acest lucru din perspectiva cetățenilor români, pe care îi reprezint în calitate de prim-ministru și care, în pofida atașamentului lor foarte puternic față de Uniune, resimt un tratament inegal față de România, în special atunci când țara noastră este criticată pentru aspecte care sunt firești în alte state membre sau când României i se impun anumite condiționalități care nu există în alte state ale Uniunii. Românii resimt inechitate când văd că țara lor este ținută în afara spațiului Schengen”.

  • Simona Halep a rupt blestemul: prima victorie după 5 luni negre. Debut nervos la Australian Open

    Simona Halep, tenismena numărul 1 a lumii, a avut un debut dificil la Australian Open. Dar a ieşit la liman.

    Stresul, nesiguranța, nervozitatea, lipsa de încredere au dominat-o în primul set, mai ales că venea după 5 luni fără victorie; de asemenea, după 5 înfrângeri consecutive (ultimele patru, fără niciun set câştigat), chinuită de hernia de disc şi rămasă fără antrenor.

    Nivelul de stres a fost amplificat de faptul că adversară îi era Kaia Kanepi, estonianca de 33 de ani (de duzină, totuşi – locul 71 mondial) care o eliminase în primul tur al precedentului turneu de Mare Şlem, US Open.

    Atunci a fost 6-2, 6-4 pentru Kanepi, astăzi a fost 6-7, 6-4, 6-2 pentru Halep.

    După ce s-a chinuit în primul set, în tie-break-ul căruia a intrat într-o cumplită criză de idei, Simona s-a mai scuturat de stres, s-a certat cu voce tare (revenind, astfel, la obiceiurile perioadei ante-Cahill) şi, cel mai important, şi-a dat drumul la braț. Încet-încet, a început să se deblocheze şi creierul, căci acolo era apăsarea.

    Precedenta victorie a Simonei Halep, în circuitul profesionist, data din 18 august 2018: 6-3, 6-4 cu Aryna Sabalenka (Belarus), în semifinala de la Cincinnati (Ohio, SUA).ț

    Apoi au învins-o Kiki Bertens (Olanda), Kaia Kanepi (Estonia), Dominika Cibulkova (Slovacia), Ons Jabeur (Tunisia) şi Ashleigh Barty (Australia). Dar seria neagră a luat sfârşit astăzi, la Melbourne.

    În turul 2, Simona Halep o va întâlni pe americanca Sofia Kenin (nr. 37 WTA).

    În cursă au mai rămas Irina Begu şi româno-canadianca Bianca Andreescu (la feminin), precum şi Marius Copil (la masculin).

    Mihaela Buzărnescu, Sorana Cârstea, Ana Bogdan şi Monica Niculescu au fost eliminate în primul tur.

  • Dan Voiculescu îl foloseşte pe Eminescu pentru a-i mai „uşura” de nişte bani pe bucureşteni

    „La 169 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, la Cercul Militar opera sa a prins viaţă. Actori de la Teatru Național, Teatrul Excelsior şi Teatrul Coquette au pus în scenă un spectacol dedicat luceafărului poeziei româneşti. Scenariul a urmărit povestea vieţii lui Eminescu prin versurile sale. Printre spectatori s-au numărat academicieni, oameni de cultură, mari actori şi artişti români”.

    Aşa sună ştirea, din oră în oră, la Antena 3, aşa e scrisă şi pe site-ul televiziunii lui Dan Voiculescu. Dar vine şi un bonus: „Spectacolul a fost organizat de <<Fundaţia Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României>>, în parteneriat cu Primăria Capitalei”.

    Aha, tot cu Primăria Capitalei… Deci, tot o sifonare de bani. De doi ani şi jumătate, de când primăriță a devenit Gabriela Firea, curg sutele de mii de euro, din banii bucureştenilor, spre conturile trustului media al lui Dan Voiculescu. Zeci de contracte, sub toate pretextele posibile.

    Anul centenar a fost stors la maximum, căci doar aşa puteau românii să afle despre suta lor de ani: cu informații – banale, stupide, mediocre – de la Antena 3, plătite generos de Primăria Capitalei. Fără licitație, prin încredințare directă, ca să fie sigură doamna primar că banii ajung unde trebuie, nu la alte trusturi de presă.

    Acum, că a trecut Centenarul, se dezvoltă noi şi noi combinații între Primărie şi trustul Intact. Tot felul de campanii publicitare, cu nelipsita precizare „în parteneriat cu Primăria Capitalei”. Adică pe banii bucureştenilor, care n-au fost întrebați dacă vor să plătească salariile de mii sau chiar zeci de mii de euro (pe lună, nu pe an!) pentru Gâdea, Badea, Ursu, Stoicescu (fina primăriței), Tudor, Dumitrescu, Stancu-Zamfir etc.

    A fost şi Voiculescu aseară, la Cercul Militar. Au fost apropiații lui din Antene, din afaceri şi din partidul-fantomă pe care încearcă să-l mai resusciteze o dată.

    A fost, de fapt, o seară artistică în familie, pe banii familiilor bucureştene care nici n-au ştiut de existența acestui spectacol. Dar l-au plătit, fără să vrea.

    Iar Voiculescu, după ce şi-a numărat banii din teşcherea (bravo, Găbița, ai făcut treabă bună!) şi şi-a făcut reclamă gratis, a scris un text pe blogul lui de Varan. Înduioşător!

    „Aseară, la evenimentul dedicat de FDVDR lui Mihai Eminescu, pe lângă emoția reîntâlnirii cu numeroși prieteni, am avut bucuria de a descoperi excepționala afinitate a tinerilor pentru opera și personalitatea reperului absolut al culturii naționale.

    Pasiunea și dezinvoltura cu care elevii și studenții vorbesc despre Mihai Eminescu, demonstrează uriașul potențial intelectual al acestei națiuni. Dacă beneficiază de modele ale superlativului, am convingerea că tinerii români – deștepți, educați, energici – vor scoate națiunea noastră din labirintul mediocrității.

    Nu sunt <<cuvinte mari>>. Ascultați-i cum vorbesc. Descoperiți-le forța intelectuală. Observați lipsa oricăror complexe de presupusă provincie culturală. Dacă vor fi încurajați, dacă li se vor oferi resursele și spațiul necesar pentru a se dezvolta, acești români vor fi elita Europei de peste 10-20 de ani. Avem obligația să nu-i pierdem. Să nu-i lăsăm să plece. Să le oferim aici tot ce ar putea primi dincolo.

    O dată în plus, Eminescu ne-a arătat calea. Suntem în stare s-o parcurgem?”

    Trei observații elementare.

    1. Eminescu ne-a arăta calea fără corupți, pe care-i ura visceral. Deci, calea lui Voicuescu nu trece prin opera lui Eminescu!
    2. Care resurse? Că ni le împuținează Voiculescu la fiecare contrat cu Primăria, după ce ne-a rezolvat şi cu Crescent, şi cu ICA…
    3. Ce să le oferim, când Voiculescu le oferă doar şansa de a fi jecmăniți?