Autor: Grigore Cartianu

  • Pieleanu vede PSD „între 37% si 40%” la europarlamentare! Peste patru luni îi dăm cu procentele-n cap

    Marius Pieleanu, sociologul favorit al PSD, încearcă să-şi justifice banii încasați cu lopata de la partidul lui Dragnea.

    Miercuri, pe înserat, Pieleanu a mai scos din intestinul său gros un „sondaj” care contrazice flagrant orice altă cercetare de piață, dar şi bunul-simț politic. Există chiar şi PSD-işti care-şi cotează partidul mult mai jos decât o face Pieleanu.

    Conform „cercetării” de sufragerie a acestuia, făcută „recent” şi prezentată la Antena 3, intenția de vot pentru europarlamentare este următoarea:

    • PSD …………… 34%
    • PNL …………… 24%
    • ALDE …………. 10%
    • USR …………… 10%
    • Pro România … 5%
    • PLUS …………… 3%

    Pieleanu a adăugat: „După părerea mea, PSD va depăşi acest scor, pentru că are capacitate de mobilizare. Va face între 37% şi 40%”. Şi asta, în condițiile în care „prezența la vot va fi mai mare decât de obicei la europarlamentare, va creşte la 36-37%, de obicei fiind sub 30%”.

    Pieleanu comite câteva grosolănii explicabile doar prin „furajarea” sa consistentă de către PSD:

    1. acordă PSD cam 10% mai mult decât toate celelalte sondaje de pe piață;
    2. tot PSD-ului îi mai adaugă un „bonus verbal” de 3-6%;
    3. „tractează” ALDE la nivelul USR;
    4. îl „îngroapă” pe Cioloş sub pragul de 5%;
    5. uită complet de UDMR şi PMP.

    Acest tip de „sondaj”, scos din burtă şi promovat în prime-time la televiziunile de casă ale PSD, poate fi explicat prin sutele de mii de euro pe care-i încasează Pieleanu anual de la partidul lui Dragnea.

  • Corlățean, cel ascuns după imunitate, vrea să dea afară un comisar european căruia nu-i plac corupții!

    Senatorul Titus Corlățean (PSD) atinge ridicolul absolut: cere demisia vicepreşedintelui Comisiei Europene, finlandezul Jyrki Katainen! „Poporul european merită alți comisari la Bruxelles”, a declarat Corlățean la RFI, după ce comisarul pentru creştere economică s-a pronunțat împotriva ordonanței de urgență privind contestația în anulare, pregătită de Guvernul Dăncilă.

    Titus Corlățean este unul dintre parlamentarii care au batjocorit justiția, ascunzându-se în spatele imunității parlamentare. Procurorii DNA au fost nevoiți să renunțe la urmărirea penală a lui Corlățean pentru împiedicarea votului în diaspora, întrucât Senatul României nu i-a ridicat imunitatea fostului ministru de Externe.

    Declarațiile halucinante ale lui Corlățean, la RFI:

    • „Voi comenta în primul rând această afirmație pe Twitter a vicepreşedintelui Comisiei Europene, domnul Katainen, care spune ca poporul român are nevoie de stat de drept. Ca să-l parafrazez pe acelaşi domn Katainen, cred că poporul european are nevoie de alți comisari europeni”.
    • „Domnul Katainen este profund incompetent în a face comentarii în legatură cu acest subiect concret. Domnia sa este nimic altceva decât comisarul european în materie de locuri de muncă, de creştere economică şi nu are cum să se pronunțe în domenii de competență care țin de alți comisari”.
    • „Domnia sa este şi fost vicepreşedinte la nivel european al Partidului Popular European, e unul dintre liderii PPE, care este deja în campanie electorală”.

    Jyrki Katainen comentase în termeni critici, pe Twitter, anunțul ministrului Justiției, Tudorel Toader, privind viitoarea ordonanță de urgență pe tema contestației în anulare.

    „Ştire incredibilă! Poporul român merită stat de drept!”, a scris comisarul finlandez, distribuind ştirea agenției Asociated Press referitoare la OUG anunțată de Tudorel Toader.

  • Avem un „Simona Halep masculin”! Filip Jianu luptă pentru două trofee la Australian Open. Îl ştiți din reclama „Zboară, puiule, zboară!”

    Deşi am rămas fără Simona Halep sau fără vreun alt senior la Australian Open, fiind „curățați” atât la simplu, cât şi la dublu cel mai târziu în „optimi”, există totuşi un român care continuă să lupte pentru trofeu. Şi nu pentru unul, ci pentru două!

    Se numeşte Filip Cristian Jianu şi are 17 ani şi 4 luni, fiind născut pe 18 septembrie 2001, la Bucureşti. La Melbourne, pe tabloul juniorilor, e calificat în „sferturi” la simplu şi în semifinale la dublu, după 6 victorii (3 la simplu, 3 la dublu), fără să fi cunoscut înfrângerea.

    Filip Jianu alături de legendarul Roger Federer

    Filip Jianu e clasat pe locul 8 în clasamentul mondial al juniorilor, iar la Australian Open a fost cap de serie numărul 4.

    Ziariştii de la digisport.ro au descoperit că Filip Jianu este băiețelul blond care, pe când avea numai 3 ani, spunea „Zboară, puiule, zboară!” într-o reclamă pentru compania Transavia.

    După acea reclamă, părinții l-au dus la înot și la tenis. Americanii de la IMG, probabil cea mai mare firmă de management din lume, l-au ajutat pe Filip să ia lecții de tenis la școala lui Nick Bollettieri, în Florida (SUA).

    La Australia Open 2019, Filip Jianu este pregătit de Andrei Mledea, fostul antrenor al lui Marius Copil.

    Filip Jianu joacă mâine, joi, două meciuri cruciale: unul la simplu, pentru calificarea în semifinale; celălalt la dublu, pentru calificarea în finală. Adversar comun în ambele confruntări: americanul Cannon Kingsley.

    Până acum, Filip Jianu nu a pierdut niciun set la simplu, dar a avut confruntări mult mai echilibrate (două, adevărate thrillere) la dublu.

    Programul de mâine:

    • Simplu („sferturi”): Filip Jianu – Cannon Kingsley (SUA)
    • Dublu (semifinale): Filip Jianu / Nicolas Alvarez Varona (Spania) – Cannon Kingsley / Emilio Nava (ambii SUA).

    Parcursul lui Filip Jianu:

    • Turul 1: 6-3, 6-4 cu Matteo Arnaldi (Italia)
    • Turul 2: 6-3, 6-2 cu Connor Thomson (Marea Britanie)
    • Turul 3: 7-5, 6-3 cu Toby Alex Kodat (SUA).

    Parcursul dublului Filip Jianu / Nicolas Alvarez Varona:

    • Turul 1: 6-7, 7-5, 12-10 cu Shunsuke Mitsui / Keisuke Saitoh (Japonia)
    • Turul 2: 6-3, 6-7, 10-8 cu Jacob Fearnley / Connor Thomson (Marea Britanie)
    • Turul 3: 6-4, 6-4 cu Tristan Schoolkate / Dane Sweeny (Australia).
  • Klaus Iohannis, atac tăios de Ziua Unirii: „Guvernanţii au preferat o hărmălaie populistă şi o jalnică ţopăială legislativă şi administrativă”

    Prezent la Iaşi cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că PSD şi ALDE au preferat „o hărmălaie populistă şi o jalnică ţopăială legislativă şi administrativă”, în locul unei guvernări responsabile, în timp ce regiuni istorice sunt private de mari proiecte.

    Șeful statului a mai spus că „actualii guvernanţi periclitează viitorul ţării printr-o avalanşă de măsuri cu efecte care se arată dezastruoase”.
    „Educaţia şi infrastructura trebuie să fie priorităţile unui guvernări responsabile. Din păcate, la 160 de ani de momentul pe care îl sărbătorim astăzi, în locul Unirii, în jurul interesului naţional şi al integrării depline în Europa, guvernanţii au preferat o hărmălaie populistă şi o jalnică ţopăială legislativă şi administrativă. În locul unei viziuni coerente, care să asigure României o dezvoltare sustenabilă, actualii guvernanţi periclitează viitorul ţării printr-o avalanşă de măsuri cu efecte care se arată dezastruoase”, a spus Klaus Iohannis.

    „România nu merită asemenea politicieni lipsiţi de responsabilitate faţă de ţară. Nici Iaşiul, cu moştenirea sa istorică, nu merită să ajungă un oraş al investiţiilor mereu promise şi amânate, mai ales când vorbim despre proiecte vitale, precum autostrada ori spitalul regional”, a continuat Iohannis.

    „Unirea ne obligă să facem totul, într-un moment în care țara trebuie să fie bine guvernată”, a mai spus șeful statului.

    Preşedintele Klaus Iohannis este prezent, miercuri, la Iaşi, cu o zi înaintea manifestărilor oficiale organizate cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române. Totodată, are loc decernarea titlului de „Capitală Istorică a României” pentru municipiul Iași.

  • Atac mârlănesc al lui Vosganian la adresa lui Andrei, studentul eminent de la Oxford care vrea să se repatrieze

    Intenția lui Andrei-Cătălin Ilie (22 de ani) de a se repatria, după ce anul trecut a terminat ca şef de promoţie Facultatea de Computer Science de la Oxford, a produs o reacție halucinantă.

    Deputatul Varujan Vosganian, vicepreşedinte ALDE, l-a atacat prosteşte pe studentul strălucit, pe motiv că argumentația acestuia atingea şi realități politice nu tocmai plăcute. Simțindu-se cu musca pe căciulă, Vosganian a scris pe Facebook un text, plin de ironii idioate. Mai mult, a distribuit postarea sa pe paginile de Facebook ale mai multor filiale ALDE, inclusiv pe pagina organizației centrale a partidului condus de Tăriceanu.

    Andrei anunțase că vrea să se repatrieze şi să pună umărul la schimbarea ţării în bine, inclusiv implicându-se în politică. Dar aversiunea față de guvernarea PSD-ALDE şi opțiunea pentru USR sau PLUS l-au transformat în „duşman al poporului”, după mintea lui Vosganian.

    Atacul grotesc al lui Vosganian

    „Absolvent al Universității Oxford, Andrei vrea să se întoarcă acasă și să se implice în politică. Potrivit propriilor mărturisiri, ideile sale sunt «mai la stânga». Îi este foarte greu să găsească «un adjectiv cu o valenţă pozitivă pentru actuala majoritate». Și ca orice adevărat om de stânga, Andrei își pune speranțele în USR și în partidul lui Cioloș (!?!). Să mergem cu toții la vot, spune el, să îndeplinim idealurile pentru care oamenii au murit la Revoluție.

    Dragă Andrei, unele întâmplări pe care le-am trait îmi dau dreptul să-ți spun că cei de vârsta ta n-au murit în 1989 pentru ca tineri de acum să aibă aspirații socialiste și să elogieze servil și necondiționat reîntoarcerea la vechile năravuri ale Securității și Procuraturii. Ba dimpotrivă, au murit pentru ca așa ceva să nu se întâmple.”

    În realitate…

    … cei de vârsta lui Andrei n-au murit în 1989 ca să furați voi cu nesmțire, Vosganiane! Şi nici ca să faceți din România o cleptocrație, în loc de democrație! Idealul eroilor din 1989 n-a fost ca tu, Vosganiane, să te ungi cu mir în Parlament, ca ultima codoaşă din mahala, ca să nu-ți fie ridicată imunitatea parlamentară! Eroii din 1989, tineri de vârsta lui Andrei, au murit pentru dreptate şi libertate, nu pentru ca dreptatea s-o blocați voi cu imunitatea voastră nesmțită şi s-o batjocoriți cu privilegiile voastre de-a dreptul ceauşiste! Iar libertatea nu e cea pe care o definiți voi cu CNA-ul vostru mizerabil!

    Asta trebuia să ştii, Vosganiane, înainte de a ataca gratuit un tânăr valoros şi curat, care nu seamănă deloc cu otrepele pe care le promovați voi în funcții publice!

  • Europa nu uită și nu iartă: „Am văzut cum Guvernul s-a dezlănțuit asupra celor care protestau pașnic. În schimb, ați eliberat mii de deținuți”

    Roberta Metsola din Malta, europarlamentar din Grupul Popularilor (PPE), a avut un discurs tăios în cadrul audierilor din Comisia LIBE a Parlamentului European.

    „Corupția e antiteza a ceea ce reprezintă Uniunea Europeană. Ne îngrijorează situația din România. Am văzut cum cetățenii europeni au fluturat cu pasiune stindardele europene în frig, am văzut și cum Guvernul s-a dezlănțuit asupra celor care protestau pașnic. În schimb, mii de deținuți au fost eliberați. Pentru închisorile supraaglomerate nu ar trebui noi facilități în locul eliberărilor? Vă asumați angajamentul că vă veți abține să mai aduceți modificări în justiție fără avizul Comisiei de la Veneția?”

    Tudorel Toader a evitat să răspundă direct la această întrebare, preferînd să bată câmpii în binecunoscuta-i limbă de lemn. „Recomandările Comisiei de la Veneția le respectăm prin raportare la exigențele constituționale din România”, a spus Toader, sfidând Comisia parlamentară în care era audiat. El a relativizat raportarea la Comisia de la Veneția, spunând, de fapt, că Guvernul român o ia în serios doar când vrea și când îi convine.

  • Simona Halep a căzut pe locul 3, fiind depăşită şi de Naomi Osaka. Înfrângere epică a Serenei Williams, de la 5-1 în setul decisiv, cu 4 mingi de meci ratate!

    Cele două sferturi de finală de astăzi, de la Australian Open, i-au fost defavorabile Simonei Halep, care a picat pe locul 3 în clasamentul mondial şi ar putea coborâ chiar pe 4.

    Japoneza Naomi Osaka a învins-o clar pe ucraineanca Elina Svitolina, 6-4, 6-1, şi a devenit noul lider mondial, detronând-o după numai o zi pe cehoaica Petra Kvitova.

    De un dramatism extrem a fost meciul dintre Serena Williams (SUA) şi Karolina Pliskova (Cehia). La 1-1 la seturi, Serena a condus cu 5-1 în setul decisiv, dar a ratat patru mingi de meci (una la 5-1, trei la 5-4) şi în cele din urmă a pierdut meciul şi şansa de a merge spre cel de-al 24-lea trofeu de Grand Slam!

    Victoria Pliskovei i-a dat şi acesteia şansa de a o depăşi pe Simona Halep, cu condiția să câştige semifinala lui Naomi Osaka, caz în care românca ar cădea pe locul 4.

    Rezultate „sferturi” (azi):

    • Naomi Osaka (Japonia) – Elina Svitolina (Ucraina) … 6-4, 6-1
    • Karolina Pliskova (Cehia) – Serena Williams (SUA) … 6-4, 4-6, 7-5

    Clasamentul live:

    1. Naomi Osaka (Japonia) ….. 5.810
    2. Petra Kvitova (Cehia) …….. 5.770
    3. Simona Halep (România) ……. 5.582
    4. Sloane Stephens (SUA) ………. 5.307
    5. Karolina Pliskova (Cehia) … 5.100

    Sportivele subliniate se află în competiție, putând să-şi îmbunătățească punctajul.

    Programul semifinalelor:

    • Petra Kvitova (Cehia) – Danielle Rose Collins (SUA)
    • Naomi Osaka (Japonia) – Karolina Pliskova (Cehia)

    VIDEO: Rezumatul meciului Karolina Pliskova – Serena Williams.

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (34): Ultima noapte în Palat

    Noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 a fost ultima petrecută în libertate de soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu. În timp ce Armata făcea prăpăd în Bucureşti, „Tovarăşul” şi „Tovarăşa” au rămas, pentru mai multă siguranţă, în sediul Comitetului Central. Bătrânii dictatori erau bântuiţi de spaima trădării. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Alături de soţii Ceauşescu, în fortăreaţa Partidului Comunist au rămas, peste noapte, şi principalii lor colaboratori. Cei mai mulţi aveau amenajat şi câte un spaţiu de odihnă, dotat cu pat şi cu o mică garderobă. Alţii au încercat să aţipească prin birouri.

    Nimeni nu ardea de dorinţa de a înnopta în sediul CC al PCR. Decizia de a rămâne în Palat a fost luată de Ceauşescu. Acesta a făcut-o nu pentru a-i feri de pericole, ci pentru a-i ţine sub observaţie. În acele clipe, stăpânul absolut al ţării era bântuit de spaima trădării. Şi cel mai mult se temea de trădările care puteau veni de lângă el.

    Ca să elimine orice pericol din interior, Ceauşescu preia personal comanda represiunii. În seara de 21 decembrie, spre ora 19.00, după teleconferinţa cu judeţele, el le ordonă şefilor ministerelor de forţă, grupaţi în Comandamentul Militar Unic: „Armata, trupele de Securitate, toate celelalte unităţi subordonate, inclusiv gărzile sau detaşamentele de luptă şi apărare, sunt subordonate comenzii unice. Această comandă unică este asigurată de ministrul Apărării, ministrul de Interne, ministrul secretar de stat la Interne şi şef al gărzilor patriotice, desigur sub conducerea comandantului suprem. Cu orice problemă, vă adresaţi comandantului suprem”.

    Pregătirea demiterii lui Milea

    Vasile Milea

    Lucrurile se precipită. Pe măsură ce-l cuprinde panica, dictatorul se implică tot mai mult în coordonarea represiunii. O energie colosală, aproape tinerească, îl împinge de la spate. Parcă n-ar avea aproape 72 de ani…

    Tot mai nemulţumit de reacţia Armatei, Ceauşescu pregăteşte schimbarea ministrului Vasile Milea cu un general mai hotărât, mai eficient. Şi, poate, mai loial, dată fiind suspiciunea dictatorului că un spion se ascunde chiar lângă el.

    Directorul Cancelariei prezidenţiale, Silviu Curticeanu: „În seara de 21 decembrie i-a spus lui Milea ca, în dimineaţa de 22 decembrie, generalul Stănculescu să fie prezent la sediul CC. Nu înţeleg de ce l-a chemat pe Stănculescu şi nu pe Guşă. Mie, Milea mi-a spus că se duce să-l cheme pe Stănculescu, că «mi-a spus Tovarăşul, probabil că nu mai are încredere în mine»”.

    Să vină Deşliu, Păunescu şi D. R. Popescu!

    Dan Deşliu

    Dornic să-şi atragă încrederea poporului, Ceauşescu mai crede în minuni. Apelează la o soluţie propagandistică: folosirea unor personaje care au o imagine „adecvată” în rândul populaţiei. Elocventă este mărturia şefului de cabinet, Constantin Manea: „Pe seară, după ora 18.00, l-a chemat pe şeful Secţiei Presă, Mitea. I-a cerut să-i caute pe scriitorii Dan Deşliu şi Adrian Păunescu. Nu ştiu ce i-a spus direct. Din câte ştiu, Păunescu a refuzat să vină. Am impresia că ar fi vrut să-i pună să vorbească la televizor, pentru susţinerea cauzei”.

    D. R. Popescu

    Manea comite două mici erori. Prima: Ceauşescu a cerut să vină nu doi, ci trei scriitori – Dan Deşliu, Adrian Păunescu şi Dumitru Radu Popescu. A doua: Adrian Păunescu s-a prezentat la sediul CC al PCR, dar a refuzat să apară la televizor.

    Televiziunea era, în acel moment, principalul mijloc de propagandă al lui Ceauşescu. Din ordinul lui, emisiunile din seara de 21 decembrie 1989 au fost altele decât cele anunţate în revista Program Radio–TV. Aceste modificări sunt explicate în cartea Revoluţia Română în direct. După fiecare emisiune propagandistică erau difuzate îndemnuri la calm. În cele aproape trei ore şi jumătate de emisie, de la 19.00 la 22.22, au fost patru astfel de intervenţii, la orele 20.00, 20.20, 21.20 şi 21.40. Nici serialul sovietic din acea seară, Punctul de întoarcere, nu a mai fost difuzat, în locul lui fiind programate cântece patriotice revoluţionare.

    Sfatul lui Verdeț

    Ilie Verdeț şi Adrian Păunescu

    Tot pe 21 decembrie, în jurul orei 20.30, Ceauşescu cere maşina să plece acasă. Gărzile de corp îl sfătuiesc să rămână în sediul CC, pentru că e clădirea cel mai bine apărată. Ceauşescu le urmează sfatul şi decide să înnopteze – şi el, şi „Tovarăşa” – în fortăreaţa Partidului şi a puterii lor absolute.

    În această perioadă, Ceauşescu este vizitat de Ilie Verdeţ, preşedinte al Comisiei Centrale de Revizie a PCR şi deputat în Marea Adunare Naţională, şi de alţi doi tovarăşi, Mihail Burcă şi Vasile Vîlcu, comunişti bătrâni. Constantin Manea: „A fost o seară foarte agitată. Un du-te-vino. De multe ori, nici nu mai închidea uşa şi venea în secretariat, la telefon, unde erau 22 de linii. Într-un târziu m-a pus să-i chem pe Vîlcu, Burcă şi Verdeţ, care au cerut o întrevedere. Întâi i-a întâmpinat ea. La intrarea lor în anticamera lui Ceauşescu, era Elena de faţă. El – în birou, cu uşa închisă. Ea le-a spus: «Vedeţi cum se dezvoltă lucrurile pentru care am muncit?». Şi a ieşit el. Am fost de faţă când Verdeţ i-a propus lui Nicolae Ceauşescu să caute o înţelegere cu cei care sunt instalaţi la baricadă, la Inter, în faţa cărora s-au mobilizat trupe”.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 33: Moartea bate la ușă

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • HORROR. Mâna ciopărțită care după doi ani ține racheta celei mai bune tenismene din lume

    De câteva ore, noul lider mondial provizoriu al tenisului feminin (cel puțin până mâine) este Petra Kvitova (28 de ani), care a detronat-o pe Simona Halep. În decembrie 2016, uriaşa din Cehia (1,83 metri, 71 kg) a trecut printr-o mare cumpănă a carierei şi chiar a vieții. Kvitova a fost atacată de un individ în locuința ei din centrul oraşului Prostejov.

    „Am fost atacată în apartamentul meu de un individ cu un cuţit. Încercând să mă apăr, am fost rănită rău la mână. Sunt zdruncinată, dar norocoasă că sunt în viaţă. Rana este severă şi trebuie să consult medici, dar ştiţi că sunt puternică şi voi lupta cu asta”, a scris jucătoarea de tenis pe contul ei de Twitter.

    Kvitova a fost tăiată la palma şi la degetele mâinii stângi, cea cu care ține racheta de tenis. Atacul a avut loc dimineața, la ora 8.20, iar agresorul şi-a ales victima la întâmplare, nu ştia că acolo locuieşte dubla câştigătoare de la Wimbledon. El s-a prezentat drept angajat al unei companii de electricitate şi a intrat în apartamentul sportivei spunând că doreşte să citescă indexul contorului.

    În momentul atacului, Petra Kvitova se afla pe locul 11 mondial. Au urmat săptămâni grele, în care s-a gândit chiar să renunțe la tenis, dar forța şi ambiția au ajutat-o să se recupreze şi să revină în topul mondial.

    De la acel moment cumplit, Petrei i-au rămas doar amintirile de coşmar, cicatricele rănilor şi câteva fotografii horror. Acum, acea mână, refăcută miraculos de medici, ține racheta sportivei care a urcat pe locul 1 în lume. Şi care are mari şanse să joace finala de la Australian Open, ediția 2019, după ce a câştigat şi două finale la Wimbledon (2011 şi 2014).

    CITIȚI ŞI:

    Avem un „Simona Halep masculin”! Filip Jianu luptă pentru două trofee la Australian Open. Îl ştiți din reclama „Zboară, puiule, zboară!”

    CALCULE COMPLETE DESPRE IERARHIA MONDIALĂ, AICI:

  • Simona Halep pierde locul 1 mondial, poate să cadă chiar pe 4. A depăşit-o Petra Kvitova, care acum doi ani a fost pe punctul să renunțe la tenis, în urma unui atac cumplit

    La fel ca anul trecut, Simona Halep va pierde locul 1 în ierarhia mondială feminină după Australian Open. În 2018 a depăşit-o Caroline Wozniacki, învingătoarea sa din finală. În 2019 a depăşit-o deja Petra Kvitova, care s-a calificat în semifinale.

    Astăzi, cehoaica nu i-a dat nicio şansă favoritei publicului, australianca Ashleigh Barty: 6-1, 6-4. În celălalt meci al zilei: Danielle Rose Collins (SUA) – Anastasia Pavliucenkova (Rusia) 2-6, 7-5, 6-1.

    Atacată cu cuțitul în propriul apartament

    Mâinile Petrei Kvitova după ce a fost atacată cu cuțitul. Stânga e horror

    Noul lider mondial provizoriu (cel puțin până mâine, când poate fi depăşită de japoneza Naomi Osaka) a trecut nu demult printr-o mare cumpănă a carierei şi chiar a vieții sale. În decembrie 2016, tenismena cehă a fost atacată de un individ în locuința ei din centrul oraşului Prostejov.

    „Am fost atacată în apartamentul meu de un individ cu un cuţit. Încercând să mă apăr, am fost rănită rău la mână. Sunt zdruncinată, dar norocoasă că sunt în viaţă. Rana este severă şi trebuie să consult medici, dar ştiţi că sunt puternică şi voi lupta cu asta”, a scris jucătoarea de tenis pe contul ei de Twitter.

    Kvitova a fost tăiată la palma şi la degetele mâinii stângi, cea cu care ține racheta de tenis. Atacul a avut loc dimineața, la ora 8.20, iar agresorul şi-a ales victima la întâmplare, nu ştia că acolo locuieşte dubla câştigătoare de la Wimbledon. El s-a prezentat drept angajat al unei companii de electricitate şi a intrat în apartamentul sportivei spunând că doreşte să citescă indexul contorului.

    În momentul atacului, Petra Kvitova se afla pe locul 11 mondial. Au urmat săptămâni grele, în care s-a gândit chiar să renunțe la tenis, dar forța şi ambiția au ajutat-o să se recupreze şi să revină în topul mondial.

    După experiența cumplită din decembrie 2016, Petra Kvitova a revenit formidabil în tenisul mondial

    Petra Kvitova este cea mai bună prietenă a Simonei Halep în circuitul mondial.

    Simona, în Top 10 all-time

    Simona a fost lider mondial 48 de săptămâni consecutive (din 28 februarie 2018, când a detronat-o pe Wozniacki). Cu cele 16 săptămâni din „mandatul” anterior, românca a ajuns la un total de 64 de săptămâni pe locul 1. Ea se află pe locul 10 într-un clasament all-time, în funcție de timpul stat pe primul loc.

    Tenismenele care au stat cel mai mult pe locul 1

    1. Steffi Graf (Germania) …………………………. 377 de săptămâni
    2. Martina Navratilova (Cehoslovacia / SUA) ….. 332
    3.Serena Williams (SUA) ………………………….. 319
    4. Chris Evert (SUA) ……………………………….. 260
    5. Martina Hingis (Elveția) ………………………… 209
    6. Monica Seles (Iugoslavia) ……………………… 178
    7. Justine Henin (Belgia) ………………………….. 117
    8. Lindsay Davenport (SUA) ……………………….. 98
    9. Caroline Wozniacki (Danemarca) ………………. 68
    10. Simona Halep (România) ………………………. 64

    Situația jucătoarelor care o pot depăşi pe Simona Halep

    Jucătoare …………………………… Acum … Semifinale … Finalistă … Câştigătoare

    1. Petra Kvitova (Cehia) …………. 5.770 ….. 5.770 ………. 6.290 …… 6.990

    2. Simona Halep (România) …….. 5.582 ….. 5.582 ………. 5.582 …… 5.582

    3. Naomi Osaka (Japonia) ……….. 5.460 ….. 5.810 ………. 6.330 …… 7.030

    6. Elina Svitolina (Ucraina) ………. 4.940 ….. 5.290 ……….  5.810 …… 6.510

    7. Karolina Pliskova (Cehia) ……… 4.750 ….. 5.100 ………. 5.620 ……. 6.320

    Noul pericol: japoneza Naomi Osaka

    Jucătoarele de pe locurile 4 (Sloane Stephens) şi 5 (Angelique Kerber) au ieşit din competiție şi nu contează în aceste calcule.

    Cele două americance rămase în cursă, Serena Williams şi Danielle Rose Collins, nu contează în calculele pentru locul 1. Serena ar putea ajunge totuşi pe locul 5, cu condiția să câştige turneul.

    Acum ținem cu Serena Williams!

    Se ştie, aşadar, prima semifinală: Petra Kvitova (Cehia) – Danielle Rose Collins (SUA).

    Cea de-a doua semifinală va fi decisă de ultimele partide din „sferturi”, care se vor disputa mâine: Serena Williams (SUA) – Karolina Pliskova (Cehia), Naomi Osaka (Japonia) – Elina Svitolina (Ucraina).

    Simona halep îi ține pumnii, acum, învingătoarei sale din „optimi”, Serena Williams

    Până luni, 28 ianuarie, când va fi anunțat noul clasament WTA, Simona Halep ar mai putea fi depăşită de trei jucătoare:

    • Naomi Osaka (dacă o învinge pe Svitolina);
    • Elina Svitolina (dacă o învinge pe Naomi Osaka şi apoi pe învingătoarea dintre Serena Williams / Karolina Pliskova);
    • Karolina Pliskova (dacă o învinge pe Serena Williams şi apoi pe învingătoarea dintre Naomi Osaka / Elina Svitolina).

    Luni, Simona va fi pe locul 2, 3 sau 4

    Situația cea mai bună pentru Halep: cade doar pe locul 2 (după Kvitova). Pentru asta trebuie îndeplinite simultan trei condiții:

    • Serena Williams o învinge pe Pliskova (în „sferturi”);
    • Svitolina o învinge pe Osaka (în „sferturi”);
    • Serena Williams o învinge pe Svitolina (în semifinale).

    Situația intermediară: cade pe locul 3 (după Kvitova şi una dintre Osaka / Svitolina / Pliskova). Variante:

    • Kvitova, Osaka (dacă Osaka o învinge pe Svitolina, Serena o învinge pe Pliskova, Serena o învinge pe Osaka);
    • Kvitova, Svitolina (dacă Svitolina o învinge pe Osaka şi apoi pe Serena/Pliskova);
    • Kvitova, Pliskova (dacă Svitolina o învinge pe Osaka, Pliskova o învinge pe Serena şi apoi pe Svitolina).

    Situația cea mai rea pentru Halep: cade pe locul 4 (după Kvitova, Osaka şi Pliskova). Condiții:

    • Osaka o învinge pe Svitolina;
    • Pliskova o învinge pe Serena;
    • Pliskova o învinge pe Osaka.

    Erată: Într-un articol anterior, am afirmat că Simona Halep nu poate să cadă mai jos de locul 3 la finalul Australian Open. Facem cuvenita rectificare, cu scuzele de rigoare.

    Puncte acordate la Australian Open (feminin)

    Câştigătoarea …… 2.000

    Finalista …………….. 1.300

    Semifinale ……………. 780

    „Sferturi” ……………… 430

    „Optimi” ………………. 240

    Turul 3 ……………….. 130

    Turul 2 ………………… 70

    Turul 1 ………………… 10