Guvernanții trebuia să transmită Comisiei Europene în aprilie „raportul de progres”, adică ce a făcut ca să țină deficitul sub control.
Nu au făcut-o (România este singura țară repetentă a Europei, cum ar veni) deoarece guvernanții au vrut să iasă președinte Crin Antonescu. Așa că nu au făcut nicio „reformă fiscală”, au ignorat Comisia Europeană și și-au bătut joc de țară.
În luna mai spuneau că suntem în grafic cu deficitul, acum zic că abia pot plăti pensiile și salariile. Acum, brusc, vai, Comisia Europeană! Vai, trebuie să luăm „măsuri impopulare”! Cine? Tot ei!
Scopul lor este repetarea unei austerități prost înțelese, în stil sovietic, cum s-a întâmplat și în 2010, păstrarea Sistemului și compromiterea lui Nicușor Dan.
– Advertisement –
Ce să vezi, de data asta nu i-a mai interesat să renegocieze nimic. Anii trecuți făceau cărare spre Bruxelles, tot negociau pensiile speciale, apoi pensiile normale, apoi reducerea numărului de spitale, apoi… Ei bine, acum au încetat brusc să mai negocieze. Dar nu suntem toți imbecili să nu vedem ce se întâmplă și ce urmăresc ei de fapt.
***
Nulitățile care au guvernat tot îi dau cu „măsurile nepopulare”…. Asta e o intoxicare.
– Advertisement –
Am tot scris: România are nevoie de măsuri populare, nu impopulare! Iar sondajul recent chiar o arată: între 2/3 și 3/4 din popor vrea reducerea statului; doar un sfert din populație susține creșterea taxării firmelor.
Așadar, impostorilor: poporul vrea măsuri populare! Treceți la treabă!
***
România în ansamblu mănâncă o pizza mare, plătind pentru una mică. Sau se întinde mai mult decât îi este plapuma.
În interiorul României deosebim mai multe situații:
– unii care mănâncă pizza mare și plătesc pentru ea;
– unii care mănâncă pizza mică fiindcă atât plătesc;
– unii care mănâncă pizza mare și plătesc pentru una mică;
– unii care mănâncă pizza mică și plătesc pentru una mare.
Există o inegalitate INJUSTĂ (deci, în sens liberal, nu în sens marxist), o inegalitate de tratament pe care oamenii o percep.
De exemplu, nu toată lumea îl are pe unchiu’ prim-ministru ca să i se aprobe finanțare din PNRR și aviz de racordare în timp record pentru proiecte în energie (!) – alții nu reușesc nici să recupereze un amărât de TVA în acest timp. Nu toată lumea din țara asta primește sporuri și prime și avansări la excepțional deși doar plimbă hârtii de colo-colo. Nu toată lumea are job pe viață. Nu toată lumea are pensie egală cu salariul sau chiar mai mare.
Pe scurt, există o lipsă de armonie în societate, cauzată de instituții (adică legi, practici, politici) retrograde, așa-numitele instituții extractive care, de fapt, împiedică dezvoltarea economică (să crești cu 0,8% când ai la dispoziție o poală de bani este de râsul curcilor).
Aceste instituții trebuie schimbate!
Acum – și asta este foarte important –, maniera de reducere a deficitului bugetar reprezintă ea însăși o instituție, care poate fi extractivă sau incluzivă. Da, trebuie ca noi în ansamblu să ne rezumăm la a consuma o pizza mică. Dar cum facem asta?
O putem face în multe moduri. Putem tăia porția fiecăruia, putem tăia felia celor care mănâncă puțin, putem tăia felia celor care oricum plătesc pentru ea sau putem tăia felia celor care nu plătesc. Dacă tăiem felia de pizza pentru fiecare, atunci aceasta este o politică extractivă. Dacă tăiem felia de pizza a celor care plătesc pentru ea, la fel, vorbim de o politică extractivă.
Câțiva gânditori colosali au arătat că în economie nu există două probleme distincte: problema alocării resurselor și problema repartiției resurselor, așa cum credeau marxiștii. Este una și aceeași problemă! Mai exact, sunt două fețe ale aceleiași monede. Nu poți să separi distribuția de producție.
Nu întâmplător economia României merge prost. Merge prost deoarece alocarea resurselor merge prost și tot proastă este și repartiția.
Prin urmare, atunci când vrei să reduci deficitul bugetar, adică atunci când trebuie să umbli la repartiția resurselor (căci, na, nu au prevăzut Ciolacu și Budăi resurse pentru pensii), umbli implicit la alocarea resurselor, adică la producție. Și, pe înțelesul tuturor, este o tâmpenie să subminezi producția (alocarea eficientă a resurselor) ca să induci o anumită repartiție. Nu vei avea parte de acea repartiție.
Prin urmare, maniera de reducere a deficitului bugetar trebuie să fie ȘTIINȚIFICĂ. Trebuie să meargă simultan în direcția eficienței și echității. Trebuie să reprezinte ea însăși o practică incluzivă.
Mai exact, trebuie să evite pe cât posibil să ia felia de pizza celor care au plătit pentru ea.
Propuneri de creșteri a fiscalității precum creșterea impozitului pe profit sau pe dividende sunt anti-științifice; sunt măsuri extractive, nu incluzive. La fel, creșterea impozitului pe venit. La fel, tăierea salariilor la grămadă.
Spre deosebire, un exemplu de măsură incluzivă este combaterea evaziunii. Un alt exemplu este uniformizarea taxării. Un alt exemplu este reducerea cheltuielilor statului, deoarece statul a rămas fără bani, nu privatul.
În SUA, când se atinge plafonul datoriei, se închide administrația. În Argentina, Milei a închis până și compania care producea plăcuțe de înmatriculare pentru autoturisme, de au ajuns să circule cetățenii cu cartoane în parbriz. Acum, noi nu suntem în situația lor, dar asta e ideea, să reduci deficitul stopând ineficiența și risipa, nu punând poveri pe cei care sunt eficienți. Așa este și echitabil.
***
Înțeleg că PSD se opune micșorării Programului Anghel Saligny. E o linie roșie. Evident, de asta insistă primarii ca partidul să intre la guvernare, anume pentru a se asigura că nu le vor fi tăiate fondurile.
Nu contest că unele proiecte sunt utile. Poate toate au o oarecare utilitate. Însă nu toate proiectele utile sunt realizabile, asta ne spune știința economică; prin urmare, trebuie să prioritizăm.
Menținerea ca atare a programului de lucrări publice marcat de corupție, cu prețul supra-impozitării cetățenilor care trudesc zi de zi și care își obțin salariul sau dividendul prin propriul merit, este o politică extractivă, inechitabilă, anti-eficiență, nocivă pentru societate în ansamblu.
DE ACELAȘI AUTOR:
– Advertisement –
