Prima reacție din USR-PLUS la mesajul dur transmis acestui partid de către președintele Klaus Iohannis a venit din partea deputatului Ionuț Moșteanu. Într-o intervenție la Digi 24, acesta i-a prezentat șefului statului o variantă de ieșire rapidă din criză. Cu o condiție: Klaus Iohannis să accepte că se poate guverna și fără Florin Cîțu, tot în formula PNL – USR-PLUS – UDMR.
Intervenția preşedintelui Klaus Iohannis în războiul din coaliţia guvernamentală, de partea premierului Florin Cîțu și împotriva USR-PLUS, a generat reacția rapidă a deputatului Ionuț Moșteanu.
Acesta respinge cu fermitate orice compromis care l-ar menține pe Florin Cîțu în fruntea unui guvern din care să facă parte și USR-PLUS.
Mesajele transmise de deputatul Ionuț Moșteanu
* „Să ne cheme pe toţi, iart Florin Cîţu să facă un pas în spate. O nouă variantă de premier. Luni votăm un nou Cabinet şi un nou premier, împreună cu colegii din PNL şi UDMR, şi mergem înainte. Și gata, nu s-a întâmplat nimic.”
* „Punem un om responsabil să conducă acest guvern. Asta, dacă președintele vrea să nu joace cu PNL şi vrea binele aceste ţări. Vom vedea zilele următoare ce se va întâmpla.”
* „Oricum, zilele premierului Cîţu la Palatul Victoria sunt numărate. În momentul acesta nu mai are susţinerea unei majorităţi. Aşa cum funcţionează o democraţie şi pentru a avea un premier şi un guvern, trebuie susţinerea unei majorităţi parlamentare. Nu o mai are! Asta, dacă nu s-a înţeles cu domnul Ciolacu, pentru că vedem că PSD joacă cu PNL în Birourile permanente.”
* „Cea mai simplă variantă, ca să-l parafrazez pe premierul Cîţu, era să-şi dea demisia. Acest guvern nu poate sta într-un singur om, în premierul Cîţu.”
* „Premierul Cîţu şi-a dovedit foarte clar limitele de a conduce un guvern, de a conduce o coaliţie, mai ales într-o perioadă complicată ca aceasta.”
* „Un nou guvern, dar tot cu Cîțu prim-ministru – asta nu se poate, că suntem români şi vorbim româna. Avem proprietatea termenilor. Dacă am spus că nu mai facem un guvern cu Florin Cîţu premier, asta e valabil şi azi, şi peste o lună, şi peste două, şi peste 10.”
* „Sper că preşedintele şi PNL vor să continue această guvernare. Înţeleg că au nevoie şi de spiritul, şi de voturile USR-PLUS pentru a face un pic de reformă, de care atât de multă nevoie în ţara asta. Dacă nu, vor guverna cu PSD.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!