ziaristii.com

Etichetă: sfârșitul ceaușeștilor

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (14). Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Pentru a destabiliza regimul dictatorial de la Bucureşti, agenţiile străine de spionaj au format şi antrenat grupări capabile de mişcări de stradă. Diversiunile l-au luat prin surprindere pe Ceaușescu. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Declaraţiile lui Nicolae Ceauşescu, după primele evenimente de la Timişoara, au fost considerate amuzante la acea vreme. În intervenţia televizată din 20 decembrie 1989 (ora 19.00), Ceauşescu acuza „agenturili străine” de implicare în treburile interne ale României. Chiar dacă puţini credeau acest lucru, Ceauşescu avea dreptate.

    Începând cu 1987, generalii de Securitate îi puneau pe birou vrafuri de informări despre diferiţi cetăţeni – români şi străini – care pregătesc acţiuni destabilizatoare atât pe teritoriul României, cât şi în afara graniţelor. Grupările anticeauşiste şi-au radicalizat acţiunile înaintea înlăturării „iubitului conducător”.

    Filiera maghiară

    Un episod interesant a fost relatat chiar de cel însărcinat să-l combată, colonelul Gheorghe Raţiu, fost şef al Direcţiei I a Securităţii. Acesta a dezvăluit o filieră prin care era pregătită o grupare de gen paramilitar.

    „Din 1986 şi până în 1989 ne-am confruntat cu un fenomen de plecare masivă din ţară. Plecare ilegală spre Ungaria. Noi îl numiserăm «Filiera maghiară de a ajunge în Occident». În 1989, fenomenul era invers, intrare masivă în ţară dinspre Ungaria. Îi aveam pe ore şi pe zile, cum veneau, dacă erau aduşi de maghiari. S-a cerut anchetă. În acest caz, s-a ordonat ca, până după Congresul al XIV-lea al Partidului, cei care sunt la prima abatere să fie cercetaţi în libertate, iar recidiviştii să fie condamnaţi la locul de muncă.”

    Nicolae Ceauşescu, personal, a ordonat ca „transfrontalierii” să fie ţinuţi de grăniceri, în dormitoare speciale, până la elucidarea fenomenului de intrare masivă din Ungaria şi dinspre Occident.

    Colonelul Raţiu: „Am făcut o echipă de cercetare şi am trimis-o pe frontieră. S-au luat cel puţin 20 de declaraţii de la persoane care recunoşteau că au fost recrutate în organizaţia «România Liberă» de la Budapesta. Prin 1988, la Bicske, la 40 de kilometri de Budapesta, spre Viena, exista un centru de instruire paramilitară, unde erau cazaţi şi antrenaţi aceşti oameni. O parte dintre cei interogaţi de noi au recunoscut că au venit aici pentru acţiuni menite răsturnării regimului. Erau români şi ţigani”.

    Atât Ceauşescu, cât şi Securitatea ştiau ce este „România Liberă” din Ungaria. „În 1986 se pleca masiv în Ungaria şi nu se mai întorcea nimeni. Maghiarii au favorizat un timp acest canal, trecându-i în Austria cu ajutorul călăuzelor sau pe vase care făceau croaziere pe Dunăre. În 1987, un oarecare Roşca Marin, economist din Timişoara, a înfiinţat la Budapesta această organizaţie, «România Liberă»”, a declarat colonelul Raţiu.

    „Noi, cei de la Direcţia I a Securităţii, am trimis peste 60 de persoane la Bicske, pentru a culege informaţii. Acolo făceau pregătire politică, pregătire paramilitară, cu armament, bătăi cu lanţuri. Au fost pregătiţi pentru dezordine în oraşe, ceva de genul ce s-a întâmplat la Timişoara.”

    Doi recrutori germani

    În 1989, când Ceauşescu se pregătea să fie reales, serviciile de spionaj căutau sprijin pentru înlăturarea lui chiar din rândul românilor. Istoricul Alex Mihai Stoenescu (foto) a aflat de la generalul Ştefan Alexie – secretar de stat, în 1989, la Departamentul Securităţii Statului – care erau criteriile de recrutare.

    „Cu circa o lună, două înainte de evenimentele de la Timişoara, şeful serviciului Bihor a depistat la Borş doi cetățeni germani – unul de aproximativ 50 de ani, altul de 28–30 de ani. Aceştia intraseră legal în ţară, iar la ieşire aveau asupra lor liste şi documente care puteau socotite potrivnice statului român. Listele erau cu anumite persoane de contact, cu adrese şi nume complete. Securitatea a început studierea şi contactarea celor aflaţi pe liste. Pe cei doi germani i-a cazat la un hotel din Oradea. Au recunoscut că au venit cu misiunea de a pregăti persoane ca să acţioneze la momentul oportun prin acţiuni anarhice în oraşele Cluj-Napoca, Sighişoara, Sibiu, Braşov, Cugir. Cei doi nemţi recrutau persoane cercetate pentru încercare de trecere frauduloasă a frontierei, le promiteau chiar ei ajutorul de trecere, persoane cu aviz negativ de a primi viză, de a pleca definitiv din ţară, infractori de drept comun. Asta era ţinta lor”, a declarat generalul Alexie. 

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (13): Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (13): Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Deși au semnat împreună un document anti-Ceaușescu inspirat de Moscova, Brucan, Bîrlădeanu și Apostol își trimit săgeți otrăvite. Iliescu e considerat fricos și laș. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Gheorghe Apostol a oferit o versiune detaliată a nașterii „Scrisorii celor 6”.

    Gheorghe Apostol: „Textul lui Brucan era neacceptabil”

    „Fiind la post, în Brazilia, am aflat că Silviu Brucan a luat poziţie faţă de evenimentele care au avut loc la Braşov. De aceea am socotit că este mai bine să am o întâlnire, în primul rând, cu el. Ne-am întâlnit în Parcul Herăstrău. În timpul plimbării, mi-am exprimat părerea că trebuie să elaborăm o scrisoare deschisă, adresată lui Ceauşescu. Brucan a fost de acord cu propunerea mea şi s-a angajat să lucreze el această scrisoare. După două săptămâni m-a vizitat la domiciliu şi mi-a arătat textul scrisorii, întocmit de el. L-am citit şi l-am apreciat ca neacceptabil. L-am rugat să meargă la Bîrlădeanu, să vadă şi el ce a scris. Bîrlădeanu a avut aceeaşi părere ca şi mine. Atunci, am lucrat eu la un text de scrisoare. Am mers cu el la Corneliu Mănescu, şi acesta l-a acceptat fără nicio observaţie. Apoi, am dat acest text lui Grigore Răceanu. Acesta a făcut unele adăugiri, pe care le-am socotit utile şi le-am introdus în text. I-am predat apoi textul lui Bîrlădeanu, care a făcut remarca: documentul are caracter de discurs! Ar trebui să fie mai analitic, să fie aprofundate unele probleme. S-a angajat să lucreze el la îmbunătăţirea aceasta. Bîrlădeanu s-a îmbolnăvit, a fost internat în spital şi treaba a rămas baltă! Între timp, Brucan a plecat în străinătate, lipsind câteva luni. La întoarcerea sa, l-am întâlnit şi am acceptat părerea sa de a nu face o scrisoare prea largă: să facem un document mai scurt, un fel de «Apel către Ceauşescu». Ne-am întâlnit în Parcul Herăstrău. Brucan trebuia să dactilografieze temele pe care le-am stabilit în amănunt, urmând să fie expediate de către acesta: un exemplar la Ceauşescu, unul la BBC şi al treilea la Europa Liberă. Această acţiune a avut loc după ce, personal, am avut discuţii cu fiecare în parte. Ultimul cu care m-am întâlnit a fost Constantin Pîrvulescu. Silviu Brucan nu a trimis – aşa cum ne-am înţeles – un exemplar şi lui Ceauşescu. Cel care trebuia să ajungă la Ceauşescu a ajuns la Ambasada Americii.”

    Corneliu Mănescu: „Nu a existat un text cu semnăturile noastre”

    În 1989, Corneliu Mănescu (foto) – fost ministru de Externe sub Dej şi sub Ceauşescu – continua să aibă o imagine bună în Occident. De aceea, apariţia numelui său pe „Scrisoare” a dat greutate documentului.

    „Iniţiativa scrisorii i-a aparţinut lui Apostol. Când el a discutat cu mine, eu eram pe locul patru. Discutase deja cu Brucan, cu Bîrlădeanu şi cu Pîrvulescu. Apoi mi-a spus şi de Grigore Răceanu, zicea că e ilegalist. (…) De fapt, «Scrisoarea» a fost un gentleman’s agreement, o înţelegere. Nu a existat un text cu semnăturile noastre pe el”, a povestit Corneliu Mănescu.

    Corneliu Mănescu a mai lămurit un mister. „«Cei şase» puteau să fie mai mulţi. E vorba de oameni politici însemnaţi care gândeau la fel. Ei au dat înapoi sub diferite pretexte. Unul spunea că «n-am să rezist torturilor», altul că «vom pierde spitalul, medicamentele, o aprovizionare mai lesnicioasă»… Eu am avut o înţelegere cu Ludovic Fazekaş să semneze scrisoarea. Am fixat o întâlnire pe acoperişul casei în care locuiam şi eu, şi el. «Regret – mi-a spus atunci Fazekaş –, dar nu pot s-o semnez. Pentru că dac-o semnăm, vor fi consecinţe grave. Vom pierde totul: casă, magazinul alimentar ce-l avem…» Şi n-a fost de acord.”

    Bîrlădeanu: „Iliescu n-a vrut să semneze Scrisoarea”

    Despre un alt vechi comunist care a refuzat semnarea „Scrisorii” a pomenit Alexandru Bîrlădeanu (foto). E vorba despre Ion Iliescu.

    Bîrlădeanu: „Auzisem şi eu, de la nişte foşti colegi din CC al PCR, că după Ceauşescu trebuie să vină, numaidecât, Iliescu. (…) Pe Iliescu nu-l cunosc ca un luptător împotriva lui Ceauşescu, ci doar ca o victimă a acestuia într-o carieră politică începută strălucit. Ştiam că fusese vizitat înainte de ’89 de fratele lui Virgil Trofin, trimis de Apostol să-i ceară adeziunea la «Scrisoarea» noastră publică împotriva lui Ceauşescu. L-a refuzat. Acest lucru îl ştiu de la Apostol, din vremea când căutam adeziuni la «Scrisoare»”.

    „Brucan ne-a trădat pe toți”

    După căderea lui Ceauşescu, au ieşit la iveală marile fricţiuni dintre semnatarii „Scrisorii”. Se dovedea, astfel, că doar ura comună faţă de Ceauşescu şi consemnul primit de la sovietici i-au făcut să acţioneze împreună.

    În 2002, Silviu Brucan (foto) spunea: „Apostol s-a dovedit nu numai că era informator al Securităţii, dar făcea exces de zel în denunţarea unor cunoscuţi şi prieteni de-ai lui”.

    Dar şi Brucan, la rândul său, este atacat tăios de un alt cosemnatar: Alexandru Bîrlădeanu. Acesta spune: „Brucan a fost un negustor bun. Ca un negustor ne-a vândut şi pe noi. Am hotărât cu Apostol, în vara lui 1988, să nu dăm încă drumul «Scrisorii», pentru că avea prea puţine semnături. Riscam să compromitem acţiunea, iar până la Congresul al XIV-lea mai era un an. Eu i-am comunicat lui Brucan prin soţia lui – tocmai se pregătea să plece în străinătate – să nu întreprindă încă nimic. Fără să ne spună, Brucan s-a dus la ambasada americană, a povestit despre scrisoare şi, în acest fel, ne-a trădat pe toţi. Întrucât Securitatea avea o «cârtiţă» tocmai acolo unde a informat el despre pregătirile noastre”.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (12). „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

    Documentul făcut public la 11 martie 1989 nu punea în discuţie comunismul, ci doar clica lui Nicolae Ceauşescu. Toţi semnatarii „Scrisorii” erau vechi activişti stalinişti, ilegaliști comuniști din perioada interbelică. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    „Scrisoarea celor şase” şi-a căpătat această denumire după numărul semnatarilor săi. Toţi erau vechi activişti ai PCR, din perioada ilegalităţii (anii ’30–’40). „Scrisoarea” a fost citită la 11 martie 1989 pe posturile de radio Europa Liberă şi BBC. Cu o zi înainte, unul dintre semnatari, Silviu Brucan, confirmase autenticitatea documentului.

    „Scrisoarea” a fost asumată de Gheorghe Apostol, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu (foto), Alexandru Bîrlădeanu, Constantin Pîrvulescu şi Grigore Răceanu. Documentul trebuia să aibă mai mulţi semnatari, dar Ion Iliescu, Janos Fazekaş şi alţi activişti comunişti au refuzat să şi-l asume. Iliescu voia să-l dea jos pe Ceauşescu, dar cu mâna altora.

    Printre cele mai importante cereri din „Scrisoare” se regăsesc şi unele care acum ar stârni râsul. De exemplu: interzicerea exportului de alimente.

    De la Apostol la Brucan

    Cei şase semnatari şi familiile lor au fost hărţuiţi, anchetaţi şi ameninţaţi în cele nouă luni cât a mai stat Ceauşescu la putere. Totuşi, dictatorul nu a îndrăznit mai mult. De altfel, toţi şase au trăit să-l vadă pe Ceauşescu mort.

    Dezvăluirile ulterioare au demonstrat că iniţiativa redactării unei scrisori deschise, adresată lui Ceauşescu, venea de la Moscova. De altfel, majoritatea semnatarilor aveau legături speciale cu sovieticii.

    Originea demersului se află la Gheorghe Apostol (foto), un vechi stalinist care nu ieşea din cuvântul Moscovei. Vechi colaborator al URSS, Apostol a fost reactivat ca agent sovietic în timpul mandatului său de ambasador în Brazilia (anii ’80).

    Frâiele operaţiunii au fost preluate însă rapid de mult mai inteligentul Silviu Brucan, pentru că Apostol, un dogmatic, nu era în stare să iasă din stupiditatea limbii de lemn. Or, „Scrisoarea” trebuia să aibă efect atât în rândurile activului de partid, cât şi asupra opiniei publice europene.

    Acţiunea condusă de Silviu Brucan era un îndemn, chiar o instigare pe care serviciile secrete sovietice o transmiteau liderilor PCR de a-l schimba din funcţie pe Nicolae Ceauşescu.

    „Se poate publica numai dacă mor eu sau moare Ceauşescu”

    În 2003, Apostol descria astfel mişcările de la sfârşitul anilor ’80: „Eram ambasador în Brazilia şi, văzând că în jurul ţării noastre s-au schimbat lucrurile, că România devenise o insulă, am decis că cineva trebuie să acţioneze pentru a se produce şi la noi o schimbare. Am vorbit cu nevastă-mea şi am hotărât să vin în ţară şi să încep o acţiune împotriva lui Ceauşescu, în 1988. Am vorbit cu Aristide Buhoiu, care era la New York, şi i-am spus şi lui care este dorinţa mea. Buhoiu mi-a spus să nu mă duc, că mă lichidează. Şi cu toate astea am plecat. În drum spre România m-am oprit la Londra, unde am vrut să am un contact cu Secţia română de la BBC. Am înregistrat un interviu de patru ore şi am spus că se poate publica numai în cazul în care mor eu sau moare Ceauşescu”.

    Apostol nu spune însă nimic despre rolul sovieticilor în „trezirea conştiinţei sale”. În realitate, bătrânul stalinist doar a urmat planul gândit la Moscova.

    De remarcat că, la fel ca Brucan, Apostol trecea prin Londra, tot în 1988, pentru a acorda interviuri care să nu e difuzate! Cel puţin, nu deocamdată…

    „Gorbaciov urmărea o acţiune internaţională concertată pentru dărâmarea lui Ceauşescu”

    Silviu Brucan a lansat propria versiune asupra scrisorii. În 2002, el a făcut conexiunea între apariţia „Scrisorii celor şase” şi vizita sa în trei capitale importante. „Unii îşi închipuie că Ceauşescu putea fi răsturnat printr-o moţiune de neîncredere în Parlament, cu majoritate etc. Dar un tiran nu se dă jos prin moţiuni de neîncredere, ci prin acţiune. Iar eu am acţionat. «Scrisoarea celor şase» a avut ca scop strategic ruptura între masa partidului şi Ceauşescu, ca să creeze şi la noi o aripă reformistă – ca în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia – care să schimbe lucrurile după Revoluţie. Iar acţiunea asta pe plan intern a fost concertată cu acţiunile pe plan extern. Spre sfârşitul lui ’88 am făcut călătoria aceea la Washington, Londra şi Moscova, în timpul căreia l-am văzut pe Gorbaciov, care urmărea o acţiune internaţională concertată pentru dărâmarea lui Ceauşescu. Ăsta era scopul.”

    În 1994, Silviu Brucan declarase Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”: „Mi-am dat seama ce efect va avea «Scrisoarea celor şase», în special pentru Ceauşescu. El susţinea că tot partidul este de partea lui şi, dintr-odată, nişte comunişti cunoscuţi, cu nume sonore, iau poziţie împotriva lui”.

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (11): Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    În 1988, deși Ceaușescu era cu ochii pe el, fostul ideolog stalinist a fost și la Moscova, și la Washington. Indicațiile primite la Kremlin au fost decisive în răsturnarea lui Ceaușescu. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Un personaj-cheie al răsturnării lui Ceauşescu este un vechi stalinist: Silviu Brucan, pe numele său real Saul Bruckner. Acesta a fost extrem de activ în anii ’40–’50, când – în calitatea sa de secretar general de redacţie al cotidianului CC al PCR, „Scînteia” – cerea condamnarea la moarte a celor consideraţi „burghezi”, „reacţionari”, „bandiți” sau „duşmani ai clasei muncitoare”. Printre cei vizaţi de solicitările sale imperative s-au numărat politicienii Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe I. Brătianu şi Corneliu Coposu, scriitorul Radu Gyr şi ziaristul Pamfil Şeicaru. În multe cazuri, cei demascaţi de Silviu Brucan au ajuns pe mâna soţiei sale, Alexandra Sidorovici, procuror stalinist şi fiică de general sovietic (KGB) stabilit în România. Brucan a făcut apoi carieră diplomatică, devenind, sub Gheorghiu-Dej, o punte importantă către Statele Unite ale Americii, în calitate de ambasador în SUA şi la ONU. Ceauşescu l-a „tras pe dreapta”, iar Revoluţia l-a transformat în ideolog al noii puteri.

    „PCR să rămână forţa politică conducătoare”

    Poveştile despre jocurile orchestrate de Brucan par desprinse din filmele cu spioni. Deşi era consemnat la domiciliu după ce-l criticase pe Ceauşescu în urma revoltei muncitorilor de la Braşov, din 1987, serviciile străine au reuşit să-i obţină vize pentru Occident şi pentru URSS. „A fost scos prin Viena, sub pretextul unei conferinţe, iar apoi a fost «plimbat» pe la Washington, Londra şi Moscova. Aici, zice el, s-a văzut cu Gorbaciov. A fost adus special”, spune istoricul Alex Mihai Stoenescu.

    Acest eveniment a fost relatat de Brucan, la 8 februarie 1994, Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989. „Gorbaciov a fost de acord cu tentativa noastră de înlăturare a lui Nicolae Ceauşescu, dar a subliniat de mai multe ori ca PCR să rămână forţa politică conducătoare în ţară.”

    Conferințe pentru acoperire

    Uluitorul periplu din octombrie–noiembrie 1988 al lui Silviu Brucan, Bucureşti – Viena – Washington – Londra – Viena – Moscova – Viena – Bucureşti, a fost monitorizat de Securitate „atât cât s-a putut”, după expresia unui fost general din sistem. Bătrânul stalinist a solicitat paşaportul „pentru cel puţin două săptămâni”, primindu-l în urma unui puternic lobby american. Oficial, Brucan urma să susţină câteva conferinţe pe la fundaţii şi universităţi din SUA. El s-a întâlnit cu responsabili ai Biroului pentru Europa de Est din cadrul Departamentului de Stat. „Totul e organizat de CIA”, a fost concluzia Securităţii române, care l-a ţinut la curent pe Ceauşescu în legătură cu turneul lui Brucan.

    Din capitala Statelor Unite, Brucan a zburat la Londra, unde a stabilit „unele contacte”. A înregistrat un interviu pentru Radio Europa Liberă, dar a cerut ca discuţia să nu e difuzată pe post „deocamdată”.

    Întâlnirile de la Kremlin

    Revenit la Viena, a fost preluat de sovietici. Aceştia l-au dus la Moscova, unde l-au ţinut patru zile. Acolo, Brucan s-a întâlnit cu Alexandr Iakovlev (foto), consilierul cel mai de încredere al lui Gorbaciov, şi cu mai mulţi generali GRU/KGB. Din poziţia sa de secretar pe probleme internaţionale al PCUS, Iakovlev era un personaj extrem de influent în contextul schimbărilor din Europa de Est. Între Brucan şi Iakovlev au existat chiar două runde de discuţii, în două zile diferite. Evident, totul a avut caracter strict secret. Securitatea nu a reuşit să confirme dacă Brucan s-a întâlnit şi cu Gorbaciov, aşa cum susţine el.

    De la Moscova, Silviu Brucan a fost adus din nou la Viena, iar de acolo a reintrat pe traseul „oficial”, îmbarcându-se în trenul de Bucureşti. La Vama Curtici, Brucan a fost aşteptat de câţiva ofiţeri de Securitate, care i-au ridicat paşaportul. Când l-au deschis, surpriză: în paginile documentului existau doar vize de SUA şi de Austria! Nicio urmă a trecerii sale prin Marea Britanie şi prin URSS. Conform paşaportului, inamicul stalinist al lui Ceauşescu fusese doar la Washington, via Viena.

    Trenul Revoluției și pasagerii din gară

    Lucrătura a stârnit furia lui Ceauşescu. Acesta a fost avertizat însă că „nu e bine” să fie prea dur cu un personaj „luat în braţe” şi de sovietici, şi de americani. Mai ales că avea pe masă o informaţie neliniştitoare: Silviu Brucan întreţinea relaţii strânse cu Anatoli Dobrinin, fost ambasador al URSS la Washington timp de 25 de ani (1962–1987) şi sfetnic apropiat al lui Mihail Gorbaciov. Dobrinin era considerat „puntea” prin care s-a ajuns la înţelegerea istorică dintre cele două superputeri.

    Silviu Brucan a explicat printr-o metaforă felul în care Ion Iliescu a fost propulsat la putere, graţie complotului şi pe fundalul Revoluţiei din decembrie 1989: „În momentul în care a sosit trenul Revoluţiei, noi eram în gară, pentru că eram singurii care cunoşteam mersul trenurilor. Ne-am suit în tren şi am pus mâna pe putere. Când zic «noi», mă gândesc în primul rând la Ion Iliescu”.

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (10): Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Nicolae Militaru și Virgil Măgureanu complotau împotriva lui Ceaușescu sub protecție sovietică. Gelu Voican Voiculescu scapă porumbelul și apoi, speriat, retractează. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    La o scurtă trecere în revistă a personajelor invocate atât de Ion Iliescu, cât şi de generalul Militaru, în legătură cu complotul anti-Ceauşescu, vom observa că toate aveau legături profunde cu Uniunea Sovietică. De altfel, majoritatea se aflau în atenţia UM 0110 – „unitatea anti-KGB” – din cadrul Securităţii.

    Bătrânul KGB-ist: Nicolae Militaru

    Generalul Nicolae Militaru şi-a făcut studiile la Academia Militară „Mihail Frunze” din Moscova (1952–1957). Şi-a prelungit sejurul în URSS cu încă un an, până când a terminat facultatea şi soţia sa, Ştefana. Aceasta făcea parte din biroul de conducere al Asociaţiei Studenţilor Români, organizaţie „patronată” discret de KGB şi care-l avea ca secretar pe Ion Iliescu. În 1978, înainte de a fi scos din rândurile militarilor, Militaru obţinuse promisiunea Moscovei că va fi susţinut să ajungă şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, poziţie din care se angaja să-l răstoarne pe Ceauşescu şi să readucă România în „lesa” URSS. Prins în flagrant după o întâlnire, la Mangalia, cu generalul Borisov (ataşatul militar al ambasadei sovietice), Militaru şi-a recunoscut faptele, pe care le-a detaliat în scris, dar a mimat naivitatea şi a jucat la intimidare. El a motivat în faţa conducerii politice a ţării că a oferi informaţii Uniunii Sovietice nu este un act de trădare, pentru că Uniunea Sovietică nu ne este inamic, ci aliat. În consecinţă, nu poate vorba de „divulgare de secrete”, pentru că România nu are secrete faţă de „fratele cel mare” de la răsărit. A fost un şah teribil dat de Militaru lui Ceauşescu, la adăpostul „imunităţii” oferite de sovietici.

    Omul de încredere al KGB: Ion Iliescu

    Ion Iliescu este fiul unui ilegalist comunist, Alexandru Iliescu, care în anii ’30 s-a refugiat la Moscova, iar la revenirea în România a fost arestat ca agent al Cominternului. Ion Iliescu a fost trimis de tânăr să studieze la Moscova, unde a urmat cursurile Facultăţii de Energetică (1950–1955). Ca şi Militaru, a avut o ascensiune politică spectaculoasă în prima parte a domniei lui Ceauşescu, ajungând ministru al Tineretului şi şeful Secţiei Propagandă a CC al PCR. Începând din 1971, Ceauşescu l-a tras pe linie secundară, încredinţându-i funcţii cu mult sub ambiţiile sale politice.

    KGB-istul de la malul mării: Radu Nicolae

    Comandorul Radu Nicolae a avut legături strânse cu sovieticii, aflându-se permanent în atenţia contraspionajului românesc. El fusese racolat de un ofiţer sovietic în timpul unei aplicaţii militare, la Marea Neagră, a Tratatului de la Varşovia. Radu Nicolae a avut un rol important în „cuplarea” grupului militar Ioniţă – Kostyal – Militaru cu gruparea din care făceau parte, printre alţii, Iliescu şi Măgureanu.

    Tânărul KGB-ist: Virgil Măgureanu

    Virgil Măgureanu era un personaj misterios, discret, dar ale cărui jocuri, inspirate din exterior, au fost „mirosite” de Securitatea lui Ceauşescu. Gelu Voican Voiculescu, colegul său din FSN şi de la operaţiunea de lichidare a soţilor Ceauşescu (Târgovişte, 25 decembrie 1989), l-a descris astfel: „Măgureanu era un tânăr KGB-ist care voia să facă schimbul de generaţie cu Militaru, care era bătrânul KGB-ist” (ulterior, Voican nu şi-a mai recunoscut declaraţia). În primăvara anului 1989, pe când era lector universitar la Academia de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu”, Măgureanu a fost „exilat” la Focşani, unde a primit un post de bibliotecar, un apartament de lux şi regim de domiciliu forţat. Acţiunile sale complotiste nu mai puteau fi trecute cu vederea: era deja un şarpe cu clopoţei.

    Spionii sovietici – „emanații Revoluției”!

    Cu generalul Militaru ne vom mai întâlni, căci el a fost reactivat la Revoluţie, având un rol sângeros. Deocamdată reţinem o afirmaţie a sa: el, generalul Militaru, a luat contact cu rezistenţa militară în 1983, prin intermediul lui Ion Iliescu! Pe de altă parte, Virgil Măgureanu povesteşte cum l-a „racolat” pe Ion Iliescu în 1981. Şi atunci, de ce susţine Ion Iliescu că întâlnirile sale conspirative, în vederea răsturnării lui Ceauşescu, au început în 1984?! De ce nu le recunoaşte pe cele de dinainte?

    O explicaţie ar putea fi aceea că Ion Iliescu încearcă să împingă lucrurile cât mai aproape de intrarea în scenă a lui Mihail Gorbaciov, petrecută în martie 1985. Totul ar avea o logică: era firesc să mergem pe mâna lui Gorbaciov cel reformist, împotriva lui Ceauşescu cel stalinist. Aşezate în acest cadru, chiar şi trădările pot fi tratate cu îngăduinţă. Însă cu totul altceva este să lucrezi pe ascuns cu sovieticii, sau cu spionii lor, în timp ce la Moscova se află o putere de sorginte stalinistă!

    În prima jumătate a deceniului 9, Uniunea Sovietică a avut trei preşedinţi: Leonid Brejnev (până în 1982), Iuri Andropov (1982–1984) şi Konstantin Cernenko (1984–1985). Toţi aparţineau aripii dure a PCUS, ducând o politică de esenţă stalinistă. În timpul lui Brejnev, Armata Roşie a invadat şi Cehoslovacia (1968), şi Afganistanul (1979).

    După revenirea Estului european la democraţie, asocierea cu un regim sovietic brejnevist este stânjenitoare pentru membrii grupului complotist de la Bucureşti, din anii ’80. Ar însemna că ei n-au complotat pentru răsturnarea unui regim tiranic, ci pentru răsturnarea lui Ceauşescu şi atât. Sau pentru răsturnarea regimului tiranic autohton la îndemnul şi cu sprijinul unui regim tiranic străin. Modelul sovietic, în acel moment, nu era cu nimic mai breaz. Iar cooperarea clandestină cu un asemenea regim n-ar avea nicio acoperire morală.

    Iată un posibil motiv pentru care Ion Iliescu încearcă să împingă acţiunile sale complotiste cât mai aproape de Gorbaciov şi de perestroika, îndepărtându-le de Brejnev şi de practicile staliniste!

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (9): FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” în 1987

    SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (9): FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” în 1987

    Spionul sovietic Nicolae Militaru recunoaște: Comitetul Salvării Naționale era pregătit să-l răstoarne pe Ceaușescu de la începutul anilor ’80. În 1987 și-a schimbat numele în Frontul Salvării Naționale. Totul, într-o regie marca URSS. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    „Se preconiza ca în fruntea partidului să fie pus Ion Iliescu”

    Un vechi complotist, generalul Nicolae Militaru, a vorbit într-un interviu acordat revistei „Baricada”, în 1991.

    „O conspiraţie, a cărei intenţie era îndepărtarea de la putere a lui Ceauşescu, a existat dinainte de 1989. Rezistenţa militară se formase cu mult timp în urmă. Am luat contact cu această rezistenţă în 1983, prin intermediul lui Ion Iliescu. Ne întâlniserăm întâmplător, la Spitalul Elias. Eu eram internat acolo, iar Iliescu venise în vizită la Valter Roman. Mai târziu, m-a căutat la telefon şi prima noastră întâlnire a fost în Parcul Herăstrău. După două zile, mi-a făcut cunoştinţă cu doi oameni: Virgil Măgureanu şi căpitanul de rang I Radu Nicolae. La scurt timp, mi-am asumat sarcina să fac contactul între grupul militar al generalului Ioniţă şi grupul civil al lui Iliescu. Primul plan de înlăturare a lui Ceauşescu a fost pus la cale în toamna lui 1984. Se spunea atunci că cel mai bun moment ar fi fost în timpul când Ceauşescu se afla în RFG. Se ştia că cei care rămâneau în ţară erau nişte fricoşi. Planul nu a mai fost pus în aplicare din cauza unor evenimente ciudate. Unităţile militare care trebuiau să acţioneze au fost trimise la munci agricole. Unii comandanţi au fost trecuţi în rezervă… Deci, cineva juca dublu. Mai târziu, ne-am gândit la un plan-surpriză. Sigur, noi deveniserăm nişte pisici cu clopoţei şi orice pas pe care îl făceam era cunoscut. Existau patru variante pentru răsturnarea lui Ceauşescu. Prima era ca planul să fie pus în aplicare atunci când cuplul Ceauşescu nu se afla în ţară. A doua – când erau în ţară, dar se găseau în vizită prin judeţele mai îndepărtate de Capitală. A treia – când se aflau la locul lor de muncă, iar a patra – când se aflau strânşi în Comitetul Politic Executiv. Ne-am gândit şi la oamenii pe care să-i contactăm. Primele contacte le-am realizat cu generali şi ofiţeri activi şi în rezervă din MApN. Unii au trădat. În februarie 1984 am fost supus unei anchete. Altădată mă aflam împreună cu generalul Ioniţă când Securitatea a venit să mă aresteze. Nu m-am lăsat arestat şi m-am prezentat personal la Comitetul Central. Pe timpul anchetei m-au confruntat cu doi generali turnători. După acest moment, am continuat penetrarea Armatei şi a Securităţii. Aveam nevoie de cineva care să ne informeze asupra programului cuplului Ceauşescu. Acest om de mare încredere a fost profesorul Ioan Ursu. Stabilisem ca Ceauşescu să fie atras fie la vânătoare de urşi la Bistriţa, fie la vânătoare de fazani şi de mistreţi în Timiş. Cornel Pacoste, care era prim-secretar la Timiş, a intrat în joc fără rezerve. Pentru acţiune a fost nevoie să atragem în conspiraţie ofițeri de Securitate şi de Miliţie şi foarte mulţi activişti de partid. Ajunsesem cu penetrarea Securităţii în rezistenţa militară până la nivel de adjunct de ministru. Generalul Iulian Vlad era şeful Securităţii. La Armată se afla generalul Vasile Milea, care fusese informat de ce urma să se întâmple şi de sarcina Armatei de a nu deschide foc împotriva poporului, chiar dacă va primi ordin. Acţiunea trebuia realizată cu ajutorul unui «detaşament de asalt» înarmat cu mijloace speciale. Nu urma a se folosi gloanţe, ci nişte capsule care conţineau un drog foarte puternic. Nu doream să curgă sânge. Se urmărea ca Ceauşescu să-şi prezinte demisia, iar după instalarea noilor organe de conducere ale ţării, Marea Adunare Naţională urma să se autodizolve şi să se constituie Frontul Salvării Naţionale. Ideea iniţierii unui Comitet al Salvării Naţionale a existat încă din iarna lui ’80–’85. Se preconiza ca în fruntea partidului să fie pus Ion Iliescu. Acest Comitet al Salvării Naţionale s-a transformat în Front în 1987. Generalul Ioniţă murise, iar legătura cu domnul Iliescu o ţineam eu. Îi jurasem lui Ioniţă ca planul să fie dus la bun sfârşit. Cel care a avut un rol deosebit a fost Vasile Patilineţ, care trebuia să se ocupe de procurarea materialelor speciale despre care am vorbit. Patilineţ a murit însă, iar legătura cu furnizorul străin s-a rupt, fiind reluată foarte greu. Materialele pe care le aşteptam din străinătate pentru planul nostru urmau să sosească în februarie-martie 1990.”

    Imunitatea nevăzută a spionului Militaru

    Avertisment: anumite afirmaţii ale generalului Militaru trebuie luate cu multă precauţie, altele sunt de-a dreptul absurde. Există însă şi fraze care merită reţinute. Personajul nu este unul oarecare, ci un agent dovedit în slujba serviciului secret al Armatei sovietice (GRU). Generalul Nicolae Militaru (pe numele său real, Nicolae Lepădat), unul dintre ofiţerii promovaţi de regimul Ceauşescu până la gradul de general-colonel (trei stele) şi la funcţia de şef de Armată, a fost trecut în rezervă, brusc, în 1978, în urma documentării sale ca agent sovietic (celebrul dosar „Corbii”).

    După scoaterea din Armată, deşi putea fi judecat şi condamnat la moarte sub acuzaţia de spionaj, Nicolae Militaru (foto) a continuat să primească funcţii importante, precum aceea de adjunct al ministrului construcţiilor industriale. În acei ani opera o anumită imunitate – neoficială – acordată de ţările comuniste agenţilor autohtoni care spionau pentru sovietici. Aceştia puteau fi cel mult îndepărtaţi din structurile politice şi militare, nicidecum judecaţi şi condamnaţi.

    Altfel stăteau lucrurile cu cei care se puneau la dispoziţia unei puteri occidentale. Diplomatul Mircea Răceanu a fost condamnat la moarte, în iulie 1989, pentru spionaj în favoarea SUA. Doar intervenţia personală a preşedintelui George Bush la Nicolae Ceauşescu, în toamna aceluiaşi an, a făcut ca pedeapsa lui Răceanu să fie comutată la 20 de ani de închisoare.

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (8): Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (8): Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Când s-au cățărat împreună pe cadavrul lui Ceaușescu în decembrie 1989, Ion Iliescu și Virgil Măgureanu păreau că se văd pentru prima data. Ei ascundeau însă 15 ani de complot și așteptare. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    „Perestroikiştii lui Iliescu” reprezintă cea mai controversată grupare care uneltea împotriva lui Ceaușescu. În timp ce Virgil Măgureanu îşi recunoaşte calitatea de complotist, Ion Iliescu neagă vehement existenţa vreunei legături între complot şi prăbuşirea dictaturii. O acreditează numai pe cea a revoluţiei. A recunoscut totuşi, pe 16 decembrie 1994, în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, că s-a întâlnit cu oameni grei, cunoscuţi de Securitate ca fiind împotriva regimului.

    „Am avut câteva întâlniri conspirative, cu participarea a 4–5 persoane. După aceea am decis să ne vedem numai câte doi. Au apărut şi multe elemente de lipsă de vigoare, mai ales generalul Militaru nu manifesta suficientă prudenţă. Ceea ce a şi făcut ca, la un moment dat, să fie reţinut, i s-a făcut o percheziţie. A mai apărut printre noi un fel de «pisică cu clopoţei», un om cu gură mare şi nerăbdător – comandorul Radu Nicolae. Am şi decis să întrerupem orice legătură cu el. Din păcate, s-a petrecut cu generalul Ioniţă un accident: în 1987 a făcut cancer şi a dispărut. Personal, am ajuns la concluzia că nu este posibil să întreprindem nimic din acest punct de vedere. Mai ales după reţinerea şi anchetarea generalului Militaru. După aceea, şi Măgureanu a fost scos de la Institutul de Ştiinţe Politice de pe lângă «Ştefan Gheorghiu», la începutul lui 1989, şi trimis la Muzeul Judeţean din Focşani.”

    Măgureanu de la „Ștefan Gheorghiu”

    Asta declara Ion Iliescu în 1994, pe când era preşedintele României. Doisprezece ani mai târziu, în cadrul unui simpozion organizat de Institutul Revoluţiei Române, Iliescu spunea: „Eu, personal, am avut discuţii, începând din 1984, cu diverse personalităţi, printre care generalul Ioniţă, fostul ministru al Armatei. Şi cu generalul Militaru, care fusese înlăturat şi lucra la un minister al construcţiilor. Cu Măgureanu, care era la «Ştefan Gheorghiu». Cu un comandor, Radu Nicolae, pe care l-am cunoscut când lucram la Consiliul Naţional al Apelor; el se ocupa de problema protecţiei calităţii apei în porturi. Am avut discuţii inclusiv în legătură cu ce s-ar putea face”.

    Aşadar, Ion Iliescu plasează întâlnirile sale conspirative după 1984. Să vedem însă ce spun alţi actori ai aceleiaşi piese.

    „În septembrie 1973, la Timișoara…”

    Într-unul dintre multele interviuri pe care le-a făcut cu Virgil Măgureanu, istoricul Alex Mihai Stoenescu îl întreabă brusc: „În ce an s-a petrecut prima dumneavoastră întâlnire cu Iliescu?”. Răspunsul lui Măgureanu e dezarmant: “În 1973 toamna, în septembrie 1973, la Timişoara, cu ocazia deschiderii anului universitar. (…) I-am spus: «Tovarăşul Iliescu, eu ştiu că urmează să plecaţi la Bucureşti, la o consfătuire». «Dar tu ce faci?» Zic: «Eu mă întorc la Bucureşti, că am avut o întâlnire cu studenţii mei şi plec, normal, înapoi». Mă întreabă: «Unde locuieşti?». Răspund: «La hotelul partidului». «La ora şase fix vin să te iau cu maşina de la hotel». Mie nu prea îmi venea a crede. Cine sunt eu? Şi mi-am aranjat o posibilitate de rezervă, de a mă duce la aeroport cu o altă maşină, să nu pierd avionul. Când colo, la şase fix a venit maşina. Era o Volgă veche, mare, aflată încă în dotarea unora dintre comitetele judeţene. Cu acea Volgă ne-am dus împreună la aeroport”.

    Precizare: în acel moment, Ion Iliescu era secretar cu propaganda la Comitetul Judeţean de Partid Timiş. Fusese numit în această funcţie personal de Nicolae Ceauşescu, care l-a îndepărtat astfel de centrul puterii pentru că-l simţea intrigant, carierist şi ambiţios. Într-un cuvânt: periculos.

    Întâlnirea de la Cehu Silvaniei

    Bine conectat la cercurile de informaţii, Virgil Măgureanu ştia cine era luat în calcul, în anumite sfere politice cu decizie în exterior, pentru a prelua conducerea ţării. Chiar dacă existau şi alte personaje care s-au aflat în conflict cu Ceauşescu, atenţia lui Măgureanu s-a îndreptat, „întâmplător”, spre Ion Iliescu. În 1981, pe când el avea 40 de ani, iar Iliescu 51, Măgureanu a „atacat” decisiv.

    „Am hotărât să-l întâlnim pe Ion Iliescu la Cehu Silvaniei. El mi-a atras atenţia din Bucureşti: «Măi, să fie puţină lume!». «Păi nu, că vom fi în principal noi doi şi mai am un prieten acolo, un primar, Vasile Vlaica. El ne va primi şi ne va da o masă undeva, ştiu şi locul». Era undeva, într-o pădure, o cabană deasupra Cehului – frumos loc! Încep să zbârnâie telefoanele, se spune că vine Ion Iliescu cu tot Comitetul Judeţean. M-am pomenit la Cehu Silvaniei cu vreo 40 de persoane, în frunte cu prim-secretara. Ne aşezăm la o masă într-o poiană. Acuma, de mâncare nu-mi ardea. Iliescu m-a luat pur şi simplu şi m-a pus lângă el. Atunci am profitat niţel de ocazie şi l-am luat la o plimbare prin pădure. Acolo a avut loc aşa-zisa racolare, ca să folosesc expresia uzitată chiar de el. Acolo i-am spus eu despre faptul că el este perceput ca viitorul preşedinte al României.”

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    ——————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții” și „Hagi”.

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (5). Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Timp de cinci ani, liderul reformist de la Moscova l-a testat pe dogmaticul rigid de la București. Când paharul s-a umplut, Moscova a declanșat „revoluția” anti-Ceaușescu. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Concluzia vizitei de două zile la București, din 1987, apare în Memoriile lui Gorbaciov. Liderul sovietic punea eticheta pe regimul politic al lui Ceauşescu: „O vizită în România mi-a oferit încă un argument să continui perestroika: trebuia să se isprăvească pentru totdeauna cu încercarea de a se «ferici» societatea cu de-a sila. Întregul sistem reprobabil al intimidării, al îndobitocirii conştiente şi al manipulării luase sfârşit”, spune fostul lider sovietic în lucrarea sa, publicată în Franţa în 1993 şi tradusă în româneşte în 1994.

    Pe 4 iunie 1987, la câteva zile după ce a revenit la Moscova, Mihail Gorbaciov a prezentat Biroului Politic al CC al PCUS raportul asupra vizitei oficiale făcute în România. Stenograma acelei şedinţe ne arată cum îl privea liderul sovietic pe „căposul de la Bucureşti”.

     

    Stenograma şedinţei Biroului Politic al CC al PCUS, 4 iunie 1987 (fragmente)

    Mihail Gorbaciov: „Principialitatea şi răbdarea noastră în relaţia cu Ceauşescu şi cu ţara, în general, l-au scuzat. Impresionează construcţiile care se execută în Bucureşti. O arhitectură ambiţioasă. Ceauşescu a comunicat că, în 1990, problema locuinţelor va fi rezolvată. Însă situaţia oamenilor este extrem de dificilă. Zece kilograme de carne pe cap de locuitor, pe an. Datoria externă este de aproximativ 3 miliarde de dolari. Sunt probleme cu căldura, alimentele, bunurile de larg consum şi energia electrică. Ceauşescu ne-a încredinţat tot timpul că la el totul a fost de mult rezolvat. Mă uit la el, îl ascult şi mă simt prostit. La el totul a fost deja hotărât: şi în problema democraţiei, şi în problema alegerilor libere, şi în problema cooperatistă şi a drepturilor colectivelor de muncă.

    Când am ieşit în stradă cu Ceauşescu, reacţia oamenilor a fost asemeni unei flaşnete stricate: «Ceauşescu – Gorbaciov!»; «Ceauşescu – Pace!». Când m-am apropiat de oameni, i-am întrebat: «Dar voi ştiţi şi alte cuvinte?». Ulterior, mi-au comunicat că aceşti limbuţi fuseseră aduşi cu un autobuz, în mod special. Toate mi-au produs o impresie apăsătoare. Chiar aşa să jigneşti poporul!? Ne-au dus la un magazin şi la o piaţă. Expoziţie. Mi se spune că, după aceea, când am plecat de acolo, mulţimile s-au repezit să înşface tot.

    Ceauşescu s-a supărat foarte tare când eu, în mod public, la o mare adunare, am vorbit despre glasnost (transparenţă), despre perestroika (reformă), când mi-am permis să vorbesc în mod concret despre ceea ce facem noi în URSS. Acest lucru l-a scos din minţi. De aceea trebuie să ne comportăm cu el cu grijă, treptat, fără să ne grăbim, fără să exagerăm posibilităţile noastre, luând în considerare, totodată, faptul că în societatea românească se doreşte foarte mult apropierea de noi.

    Ceauşescu a încercat să ne acuze în mod direct pentru faptul că noi îl sancţionăm economic pentru politica sa autonomă. Drept răspuns, eu l-am întrebat: doar el s-a orientat după ajutor şi sprijin către Occident, şi dorea să obţină simpatia Occidentului pe seama noastră. Atunci de ce emiteţi pretenţii faţă de noi? Şi, de fapt, ce vă împiedică să iniţiaţi contacte cu noi, cu URSS, fie şi pe linia organizaţiilor sociale sau judeţene?

    Impertinenţa lui era foarte mare. Suficienţă şi fanfaronadă, tendinţa de a-i învăţa şi povăţui pe toţi. În problemele internaţionale, haos şi vârtej. Printre altele, s-a pronunţat cu tărie împotriva conceptului de «suficienţă» din doctrina noastră militară.

    Se poate pune întrebarea dacă ar trebuit, de fapt, să mergem la el. Cred că nu, în această situaţie”.

    Gorbaciov l-a pus la index din 1986

    Experienţa trăită de Gorbaciov cu Ceauşescu în 1987 nu era prima de acest gen. În noiembrie 1986, cei doi se întâlniseră la Moscova, în cadrul unei reuniuni a conducătorilor statelor comuniste. Pe 13 noiembrie 1986, Gorbaciov a prezentat Biroului Politic al CC al PCUS bilanţul acelei reuniuni. Despre toţi avea cuvinte de laudă, doar Ceauşescu era „oaia neagră”.

    János Kádár este „un om politic înţelept şi maleabil”, Todor Jivkov a apreciat noua atitudine a PCUS, generalul Wojciech Jaruzelski „a contribuit cel mai mult” la discuţiile strategice, Gustav Husak a avut „o bună convorbire” cu liderul sovietic, iar Fidel Castro „a înţeles că a stricat ceva”. Ceauşescu, în schimb, are parte de vorbe grele. Şi suntem abia în 1986, la un an după ce Mihail Gorbaciov a preluat conducerea URSS!

    Stenograma şedinţei Biroului Politic
al CC al PCUS, 13 noiembrie 1986 (fragment)

    Mihail Gorbaciov: „Ceauşescu, din nou, le-a spus pe ale sale. Mai rău decât înainte. Mai ales în problemele internaţionale. A vorbit mult şi fără rost. Multă demagogie. De exemplu: «Despre perestroika – cică – trebuie vorbit în plan tactic, iar strategia noastră să fie comunismul!». A pus în umbră perestroika: «Ce să mai reformăm? În România, de mult s-a reformat!». Ar trebui decorat pentru democraţie, deşi în ţară e dictatura lui Ceauşescu… În privinţa socialismului, el este pentru «socialismul ereditar», pentru «socialismul dinastic». Ne-a spus: «Nu sunt necesare noi modalităţi de cooperare, însă România nu se va pronunţa împotriva utilizării noilor forme de colaborare»”.

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    ——————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții” și „Hagi”.

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (4): „Să trăim noi până atunci!”

    Întâlnirile Ceaușescu – Gorbaciov au fost mai mereu tensionate. Bătrânul dictator simțea că pericolul vine de la mai tânărul „țar roșu” de la Kremlin. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    În pauza dezbaterilor din 4 decembrie 1989, de la Moscova, Ceauşescu a mai primit un semnal. De la Egon Krenz, succesorul lui Erich Honecker la conducerea Germaniei răsăritene. Generalul Constantin Olteanu a fost de faţă.

    „În pauză a venit la noi Egon Krenz. Era Ceauşescu cu mine, parcă era şi Dăscălescu. Zice Krenz: «Ce faceţi?», şi dă noroc cu noi. Şi-a luat la revedere de la Ceauşescu. Eram în stânga lui. Şi spune Egon Krenz, neamţul: «Nu ştiu dacă ne vom mai vedea». Ce a avut în vedere, nu ştiu. Nu a spus aşa, în general. A spus: «Tovarăşul Ceauşescu, nu ştiu dacă ne vom mai vedea!». A dat mâna cu noi şi a plecat.”

    Misterioasa replică a lui Gorbaciov

    A urmat întâlnirea bilaterală româno-sovietică. Ambele părţi erau reprezentate de preşedinte şi de prim-ministru: Gorbaciov şi Rîjkov la sovietici, Ceauşescu şi Dăscălescu (foto) la români.

    Ceauşescu a încercat să împingă discuţiile spre sfera colaborării economice dintre România şi Uniunea Sovietică. Gorbaciov însă îi trimitea discret semnale că totul s-a terminat. Un astfel de episod este cuprins în stenograma acelei întâlniri bilaterale.

    În urma insistenţei lui Ceauşescu de a planifica o nouă întâlnire bilaterală la 9 ianuarie 1990, adică peste 36 de zile, Gorbaciov a avut o replică misterioasă: „Să trăim noi până atunci!”

    Prezent în delegaţia română de la Moscova, Constantin Olteanu a urmărit şi reacţiile ulterioare ale lui Ceauşescu. „Întâlnirea dintre Gorbaciov şi Ceauşescu a durat 80 de minute. Apoi am plecat, iar în avion s-a comentat. Mai obişnuia Ceauşescu să ne mai cheme pe la el dacă era călătoria lungă. Mai juca şah. Şi zice: «Uite, putea să vină numai Stoian», mi-a spus el mie. Stoian era ministru de Externe. Dăscălescu l-a comentat negativ pe Gorbaciov, că e un om rău, trebuie să fim atenţi în relaţiile cu el. Şi cam aici s-au oprit discuţiile. Pe la 11 noaptea am ajuns la Otopeni. Am cinat împreună şi asta a fost toată treaba. Şi se ştie ce a urmat după aceea, că nu a mai fost mult.”

    „S-au certat atât de tare, încât erau să se ia la bătaie”

    Incompatibilitatea dintre Ceauşescu şi Gorbaciov devenise evidentă cu mult înaintea întâlnirii de la Moscova. Pe 4 decembrie 1989, ei se aflau la capătul unui an în care avuseseră mai multe conflicte dure în întâlnirile directe. Istoricul Alex Mihai Stoenescu descrie ciocnirea cea mai violentă, care avusese loc pe 7–8 iulie 1989, la Bucureşti, cu numai cinci luni înaintea celei de la Moscova. „Întâlnirea s-a desfăşurat în vila din Cartierul Primăverii a unui fost ministru de Interne, Alexandru Drăghici. Gorbaciov venise la şedinţa Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia. Seara, el a avut o discuţie privată cu Ceauşescu. S-au certat atât de tare, încât erau să se ia la bătaie. Mai aveau puţin şi intrau gărzile peste ei, să-i despartă.”

    Elena și Raisa

    Scandalul din noaptea de 8 spre 9 iulie 1989 a fost prefaţat de un incident copilăresc petrecut între cei doi şefi de stat la Aeroportul Otopeni. Constantin Olteanu a fost direct implicat în poveste. „Mie mi-a fost repartizat Gorbaciov, să-l însoţesc de la aeroport la reşedinţă şi, dacă mai era nevoie, la alte activităţi. La aeroport, Ceauşescu n-a adus-o şi pe nevastă-sa, şi atunci s-a creat o asimetrie. Gorbaciov a venit cu Raisa. La scara avionului s-a îmbrăţişat cu Ceauşescu. Pe Raisa au luat-o cei de la ambasada sovietică, iar Gorbaciov a trecut în revistă garda de onoare. Gorbaciov trimisese o maşină, cu o zi înainte, de la Moscova, pe calea aerului. L-a invitat pe Ceauşescu să meargă cu el, cu maşina aia. Ceauşescu avea maşina lui de protocol. Şi nu a vrut să meargă în ţara lui cu maşina altuia. Atunci, Gorbaciov a ieşit să plece spre maşina lui, cea adusă de la Moscova, care trăsese la covor. Amândouă maşinile erau acolo. Ceauşescu, văzând situaţia, îşi ia la revedere. Şi atunci îl întreabă Gorbaciov: «Nu mergeţi în oraş? Mai rămâneţi?». Ceauşescu răspunde copilăreşte: «Eu mai rămân, că mai am nişte treburi în zonă». Eu m-am urcat în maşina lui Gorbaciov. Erau Raisa, Gorbaciov, iar în faţă, lângă şofer, era un translator. Raisa a încercat să mai îndulcească situaţia, pentru că el era supărat. Se vedea că este nemulţumit. Ea a scos programul din poşetă, scris în limba rusă. L-am parcurs împreună, pentru că ea trebuia să meargă la Muzeul de Artă, la Apaca, dar şi la nişte instituţii de învăţământ, pentru că era filosof. Aşa am ajuns la reşedinţă, în condiţiile astea tensionate.”

    Elena și-a ascuns titlurile

    Istoria întâlnirilor Ceauşescu–Gorbaciov era însă mai veche. Prima vizită la Bucureşti a liderului sovietic a avut loc spre sfârşitul lunii mai 1987. Gorbaciov era „ţar” la Kremlin de doi ani, Ceauşescu stăpânea România de 22 de ani. Reprezentau două generaţii politice diferite, care aveau să se dovedească ireconciliabile.

    Întâlnirea din 25–27 mai 1987 a fost aşteptată cu mult interes de românii care urmăreau schimbările aduse de Mihail Gorbaciov în URSS. Pe atunci, discret, prindea contur ideea că doar Gorbaciov poate elibera România de sub tirania clanului Ceauşescu. Iluzia românilor de a scăpa de comunism cu ajutorul americanilor se spulberase de mult. Spre sfârşitul anilor ’80, paradoxal, speranţa licărea dinspre răsărit, adică exact de-acolo de unde venise „ciuma roşie” în urmă cu patru decenii!

    În 1987, Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost însoţit de Raisa Maximovna Gorbaciova, care nu avea funcţii de stat, ci era pur şi simplu soţia liderului sovietic. Ca să nu pice în ridicol, Elena Ceauşescu, posesoarea unor funcţii importante în ierarhia statului român, ca şi a unor diplome de super-intelectual şi mega-academician, a încercat să-şi ascundă titlurile politice cu care se înzestrase de-a lungul timpului. Episodul este povestit de Constantin Olteanu, care în acea perioadă era prim-secretar de partid al Capitalei.

    Mitingul prieteniei

    „La sfârşitul vizitei se ţinea un miting al prieteniei. Atunci s-a ţinut la Sala Palatului. L-am organizat, pentru ora stabilită, 16.00, în ziua plecării lui Gorbaciov. Am intrat în Palatul Regal, ca de acolo să ajung să văd cum arată sala. În Sala Tronului i-am întâlnit pe Emil Bobu şi pe Elena Ceauşescu. Stăteau de vorbă. Am salutat-o, cum era firesc. Şi ea mă întreabă ce fac. I-am spus că mă duc să mai văd şi eu sala o dată. Atunci Elena Ceauşescu îmi spune: «Olteanule, tu conduci aici?». «Da», îi răspund. «Pe mine să nu mă prezinţi cu nicio funcţie, numai pe Raisa», îmi spune Elena Ceauşescu. «Bine», zic eu, «dar ea nu are nicio funcţie, nici de partid, nici de stat, cum aveţi dumneavoastră. Cum o să procedez, ce o să se înţeleagă?». «Nu! Ţi-am spus nu!», îmi răspunde ea. Iar Bobu, în loc să mă apere, spune: «Păi, dacă aşa vrea Tovarăşa…» În fine, a venit Gorbaciov, însoţit de Raisa. I-au aşteptat Ceauşescu şi cu ceilalţi care au participat acolo. După întâlnirea asta obişnuită, protocolară, au intrat în sală la prezidiu. Eu am deschis lucrările. I-am prezentat pe toţi. Şi pe Elena Ceauşescu, cu toate «calităţurile». Eh, în momentul ăla «a murit», dar nu mi-a zis niciodată de ce am făcut asta. Erau ai noştri în sală şi ce ar fi zis sala… M-ar fi făcut pe mine că sunt idiot şi nu am ştiut funcţiile ei, plus ce ar fi zis Nicolae Ceauşescu…”

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    ——————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții” și „Hagi”.

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (3): „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Moscova, 4 decembrie 1989. Simțindu-se încolțit, Ceaușescu joacă tare pe terenul lui Gorbaciov. Detalii – într-un nou fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor” .

    Deşi situaţia devenea din ce în ce mai dramatică, Nicolae Ceauşescu spera într-o reconciliere cu Mihail Gorbaciov. Sau măcar o prelungire a situaţiei din acel moment, în speranţa că durii de la Moscova nu-l vor lăsa la infinit pe Gorbaciov „să pună în pericol socialismul”.

    Constantin Olteanu, care în 1989 era șeful secției Relații Externe a CC al PCR, îşi aminteşte: „Eu l-am chemat pe ambasadorul sovietic şi i-am adus la cunoştinţă componenţa delegaţiei noastre. I-am spus să pună la Moscova următoarea condiţie: tovarăşul Ceauşescu vrea o discuţie cu tovarăşul Gorbaciov înainte sau după întâlnirea comună cu toate delegaţiile. El a transmis, apoi a plecat în concediu. Mi-a trimis răspuns prin însărcinatul cu afaceri interne al ambasadei sovietice: «Da, tovarăşul Gorbaciov este de acord să discute cu tovarăşul Ceauşescu înainte sau după întâlnirea cu toţi invitaţii». I-am transmis lui Ceauşescu şi a spus: «Bine». Eu i-am spus adjunctului meu, Mihai Nicolae, să ia legătura, prin ambasadele noastre, cu celelalte ţări care participă la întrunirea din 4 decembrie, în afară de URSS, să vadă cine face parte din delegaţia lor. Asta se întâmpla duminică la prânz, pe 3 decembrie. Noi plecam luni dimineaţă. Toate delegaţiile erau cum le-au dat ruşii, deci şi cu prim-ministru. Mă duc la Ceauşescu. Ieşise din cabinet şi era pe culoar, împreună cu «Tovarăşa». Plecau acasă, pentru că era ora 12.30, duminică. «E ceva?», m-a întrebat. Şi i-am spus: «Uitaţi ce este, am verificat treaba asta şi în toate delegaţiile figurează prim-ministru», amintindu-i că a spus ca tovarăşul Dăscălescu să nu meargă la Moscova. A luat notă: «Bine, hai înapoi!». Îi spune lui Hîrjău, secretarul de cabinet: «Cheamă-l pe Dăscălescu!». Ceauşescu nu s-a mai dezbrăcat. A rămas aşa, în palton, că era iarnă. Am stat în picioare, aşteptându-l pe Dăscălescu. Ceauşescu i-a spus: «Mergi şi tu mâine cu noi la Moscova, că uite, merg şi ăilalţi prim-miniştri». Dacă eu nu m-aş fi dus la el, iar el îi vedea la Moscova pe ceilalţi şefi de guvern, aş fi putut să am anumite reproşuri, mai ales că Dăscălescu avea să participe şi la întâlnirea cu Gorbaciov. Şi am plecat împreună la Moscova”.

    „Papa e de acord cu noi”

    Luni, 4 decembrie 1989. Lui Ceauşescu nu-i era greu să-şi dea seama că nu mai corespunde cererilor Moscovei. Dar el a ales să-l înfrunte pe Gorbaciov chiar în faţa liderilor est-europeni impuşi de Uniunea Sovietică!

    Prezent în delegaţia României, Constantin Olteanu povesteşte: „Acolo, Ceauşescu a fost foarte rezervat. S-a mai gândit, era preocupat… bănuia ceva, cred. Dăscălescu a făcut o criză de sciatică. Am intrat în sală. Prima şedinţă a fost cu toate delegaţiile. Gorbaciov a informat cu ce a vrut el. Printre altele, a spus că a vorbit şi cu Papa. «Papa e de acord cu noi», fără să spună care «noi». Gorbaciov a mai zis că Bush s-a dus la Bruxelles ca să-i informeze pe aliaţii lui din NATO. Ceauşescu nu elogiază, ci spune, cu un buletin Agerpres în mână, adresându-i-se lui Gorbaciov: «Nu ştiu cum se împacă ce aţi spus dumneavoastră, ca între NATO şi Tratatul de la Varşovia să se găsească înţelegere, să se atenueze asperităţile, cu ceea ce a declarat Bush în drum spre Bruxelles. El spune că NATO trebuie întărit, trebuie extins». Sigur că Gorbaciov n-a răspuns”.

    „E bine așa, tovarășe Ceaușescu?”

    Cu toate că nu mai avea nicio susţinere, Nicolae Ceauşescu i-a atras atenţia liderului sovietic asupra modului în care a făcut schimbările din statele est-europene în 1989. Constantin Olteanu: „Ceauşescu a ridicat problema să nu mai fie denigraţi foştii conducători din ţările socialiste care au fost schimbaţi din funcţii. Şi a mai fost ceva. La ordinea de zi au adus ei atunci o declaraţie prin care se condamna intervenţia în Cehoslovacia din 1968, după 21 de ani. La care Ceauşescu s-a ridicat şi a spus: «Noi nu semnăm declaraţia, pentru că noi nu am intervenit, dimpotrivă, am condamnat-o, şi ştie toată lumea. E bine să se facă acest lucru târziu, deşi trebuia făcut mai demult. Dar eu propun – zice el – să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia». Gorbaciov spune că e acolo delegaţia de partid cehoslovacă şi vor discuta cu ei. «E bine aşa, tovarăşe Ceauşescu?», întreabă Gorbaciov. La care Ceauşescu: «Nu. Trebuie să se retragă trupele sovietice din toate ţările în care există!». Rumoare în sală. S-a făcut o pauză”.

    „În această problemă, cu dumneavoastră nu ne putem înţelege”

    Momentul este redat şi de Ion Stoian, ultimul ministru de Externe al României comuniste, prezent la Moscova alături de Ceauşescu, Dăscălescu şi Olteanu.

    „Informarea lui Gorbaciov a fost destul de sumară, seacă. A reieşit cu claritate că Mihail Gorbaciov intenţionat a făcut aceasta, în dorinţa de a estompa interesul celorlalţi faţă de discuţiile sale cu preşedintele american. Era evidentă încercarea de a spune numai lucruri generale. Totuşi, a rezultat clar că s-a discutat despre situaţia din celelalte ţări socialiste, despre procesele şi evoluţiile politice din aceste ţări. Insatisfacţiile celorlalte delegaţii erau evidente. Probabil, Mihail Gorbaciov a simţit aceasta şi, fără a ne preveni, a aruncat în discuţie o altă problemă. (…) A început menţionând că este timpul şi este necesar să dăm o nouă apreciere, sub forma unei declaraţii sau a unui comunicat, în legătură cu intrarea în Cehoslovacia, în 1968, a trupelor statelor participante la Tratatul de la Varşovia. «Suntem aici toţi cei care au fost implicaţi atunci, mai puţin România, care a ieşit din această chestiune», a zis Gorbaciov. Pe loc, Nicolae Ceauşescu l-a întrerupt, cu scuzele de rigoare, spunând: «Nu-i adevărat! România nu a ieşit din această problemă, România nu a intrat în Cehoslovacia, aşa că nu avea de unde să iasă». Şi a continuat: «Nu am intrat pentru că am apreciat că aceasta a fost o încălcare gravă a suveranităţii unui stat, un act agresiv, contrar normelor şi principiilor relaţiilor dintre state, care a dăunat mult socialismului, inclusiv Uniunii Sovietice». Prompt, l-a aprobat conducătorul delegaţiei ungare, Rezsö Nyers, de curând înlocuitorul lui Károly Grósz la conducerea partidului. S-au purtat discuţii pe text, un proiect necorespunzător prezentat de Mihail Gorbaciov. Cele mai multe obiecţii şi sugestii au fost făcute pe text de delegaţia română, de Nicolae Ceauşescu. La un moment dat, discuţiile pe text se purtau numai între Mihail Gorbaciov şi Nicolae Ceauşescu. (…) Către sfârşit, Gorbaciov a şi menţionat că putem să ne declarăm de acord cu textul, întrucât chiar şi tovarăşul Ceauşescu este de acord. La care Nicolae Ceauşescu a replicat: «Deşi noi ne-am spus de mult părerea, totuşi putem fi de acord cu acest text. Dar pot spune că dacă-l redactam noi, comunicatul ar fost mult mai bun. Aşa, de exemplu, ar fi trebuit menţionată într-o frază clară şi retragerea trupelor sovietice din Cehoslovacia». La care Mihail Gorbaciov a intervenit prompt, spunând: «Aceasta este o problemă pe care o vom reglementa noi, pe cale bilaterală, cu tovarăşii cehoslovaci. Ştiţi, cred, că între noi şi Cehoslovacia există un acord privind staţionarea trupelor sovietice în Cehoslovacia». Răspunsul lui Ceauşescu a fost tăios, sarcastic: «Da, ştiu, este un acord bilateral încheiat după ocuparea Cehoslovaciei!». Replica lui Mihail Gorbaciov a fost: «În această problemă, cu dumneavoastră nu ne putem înţelege». La care Ceauşescu a spus: «Da, cu asta sunt de acord»”.

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    ——————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.