Etichetă: sfârșitul ceaușeștilor

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (26). Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (26). Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Bate şaua să priceapă iapa! Dictatorul român îi înfiera pe americani pentru intervenţia din Panama, dar de fapt striga la sovietici să nu se bage în „treburile interne ale României”. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    După întâlnirea de la Malta, dintre George Bush şi Mihail Gorbaciov (2–3 decembrie 1989), atenţia lui Nicolae Ceauşescu s-a îndreptat către America Latină. Şi asta nu pentru că ar fi vrut să crească importul de banane sau de cafea, ci pentru că-l interesa situaţia politico-militară din zonă.

    O informaţie la primă mână, primită de Securitatea din România de la un agent sub acoperire, după întâlnirea de la Malta, l-a pus în gardă pe Ceauşescu. Pe 3 decembrie, înainte de miezul nopţii, comandantul Securităţii – generalul Iulian Vlad – l-a informat pe şeful statului român că Bush şi Gorbaciov au convenit să rezolve „pe orice cale” problemele politice din Panama şi din România.

    Dictatorul român a înţeles mesajul: americanii urmau să-l răstoarne pe generalul Manuel Antonio Noriega, iar sovieticii – pe generalul Nicolae Ceauşescu (căci general era și el). De aceea, din acel moment, a stat cu ochii pe Panama: era ca şi când ar fi privit în oglindă. Soarta regimului de la Ciudad de Panama era copie la indigo după cea a regimului de la Bucureşti. Sau invers.

    Telegrama Agerpres de la bordul avionului

    La întoarcerea de la Teheran, atmosfera la bordul aeronavei prezidenţiale era încordată. Nu numai din cauza evenimentelor de la Timişoara, ci şi a unei comunicări urgente de la agenţia oficială de presă, Agerpres. Informaţia venise prin telex la echipajul avionului.

    Comanda deplasării în Iran îi aparţinea şefului Aviaţiei Militare, generalul Iosif Rus. În 1995, acesta declara Comisiei „Decembrie 1989” că a fost alertat de echipaj întrucât sosise „o telegramă importantă”.

    Secretarul personal al lui Ceauşescu, Mihai Hîrjău, a amintit şi el de telegrama respectivă. „La bordul avionului erau teleimprimatoare pe care se primeau ştirile de la Agerpres. Astea erau predate imediat lui Ceauşescu. A fost o ştire cu intervenţia SUA în Panama, cu Noriega. Chiar la întoarcere s-a întâmplat. Mi-a rămas în minte pentru că, imediat după aceea, i-am pus pe birou ştirea respectivă.”

    Noriega – agentul CIA devenit duşman al SUA

    Intervenţia americană din Panama l-a avut ca ţintă pe şeful guvernului de atunci, generalul Manuel Antonio Noriega. Acesta era agent dublu: al serviciilor secrete americane şi al celor cubaneze. Noriega a lucrat pentru CIA din anii ’50 până în anii ’80.

    În 1989, Noriega a devenit duşman al SUA şi trebuia înlăturat. El a fost acuzat de administraţia americană că a transmis informaţii confidenţiale Cubei lui Fidel Castro şi că a facilitat transferul de tehnologie sensibilă ţărilor comuniste din Europa de Est. Tot în cârca lui Noriega a fost pusă şi vânzarea de arme grupărilor comuniste din America Latină. Dintre acuzaţii nu a lipsit nici colaborarea cu traficanţii de droguri.

    Sub pretextul executării unui soldat american de către militarii generalului Noriega, Statele Unite ale Americii au invadat Panama la 20 decembrie 1989. În acelaşi timp, sovieticii acţionau silenţios în România, avându-l în vizor pe Nicolae Ceauşescu. Revenit de la Teheran, acesta găsea un viespar imposibil de potolit. Doar boala puterii perpetue îl putea orbi într-o asemenea măsură, încât să nu-şi dea seama că a intrat într-o capcană mortală.

    Cheile mesajului: Panama = România, SUA = URSS

    După întâlnirea Bush–Gorbaciov, redactorii paginii externe de la „Scînteia” – „organ de presă al CC al PCR” – erau cu ochii după ştirile politico-militare din America Latină. Din 14 decembrie, principala informaţie externă devine situaţia din Panama.

    Grupajul este deschis de o ştire cu titlul: „Republica Panama respinge amestecul SUA în treburile sale interne”. Alături, conducerea României Socialiste critică dur amestecul marilor puteri în „treburile interne ale ţărilor suverane”.

    Să fim serioşi: nu mai putea „Nea Nicu” de grija lui Noriega! Generalul din America Centrală nici măcar nu făcea parte din grupul său de prieteni (precum majoritatea dictatorilor africani), pentru că decenii de-a rândul s-a comportat mai degrabă ca un „agent imperialist”.

    Mesajul, de fapt, nu era pentru americani, ci pentru sovietici. Înlocuiţi Panama cu România, iar SUA cu URSS, şi veţi afla ce voia să spună Ceauşescu: „Republica Socialistă România respinge amestecul URSS în treburile sale interne”. Dar deocamdată n-o putea spune pe şleau, ca să nu-i înfurie şi mai tare pe sovietici. Mai ales că România şi URSS erau aliate atât politico-militar (în Tratatul de la Varşovia), cât şi economic (în CAER).

    Felicitări de la Mobutu

    Pe 15 decembrie, „Scînteia” ia o „pauză de Panama”. În pagina externă îşi face loc, în schimb, o „telegramă de felicitare” primită de Ceauşescu de la un prieten african: mareşalul Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga.

    „În numele poporului zairez, unit în jurul partidului nostru, Mişcarea Populară a Revoluţiei, şi în numele meu personal, vă adresez vii şi calde felicitări”, scria sălbaticul dictator de la Kinshasa.

    Ceauşescu fusese reales de trei săptămâni, dar pentru dovezi de apreciere nu e niciodată prea târziu.

    Mai mult Panama! Mai mult Noriega!

    Cu cât situaţia din Panama se agrava, „Scînteia” lua poziţie, se aşeza temeinic în tranşee: „Adunarea Naţională a reprezentanţilor Magistraturilor din Panama l-a desemnat pe comandantul forţelor de apărare panameze, generalul Manuel Antonio Noriega, în funcţia de şef al guvernului, cu împuterniciri extraordinare de urgenţă pentru asigurarea apărării teritoriului naţional faţă de agresiunile externe. Adunarea Naţională a declarat ţara în stare de război, care va menţinută atât timp cât persistă agresiunile economice, politice şi militare ale administraţiei SUA împotriva Panama”.

    Ocupat cu şedinţa CPEx şi cu teleconferinţa, comandantul suprem îşi făcea timp să transmită indicaţii şi spre „Scînteia”: „Mai mult Panama! Mai mult Noriega!”.

    Când a plecat spre Iran, Ceauşescu avea, la bordul avionului prezidenţial, ziarul „Scînteia” din acea zi. Pe ultima pagină a acestuia trona articolul de înfierare a americanilor, „diavolii” cazului Panama. Pe „diavolii” cazului România – sovieticii, pomeniţi în şedinţa CPEx cu uşile închise – îi avertiza, deocamdată, prin ricoşeu. „Nea Nicu” striga la americani ca să priceapă sovieticii.

    Rubrica externă din ziarul partidului a criticat Statele Unite până pe 22 decembrie, când Ceauşescu a simţit pe propria piele că informaţiile primite în seara de 3 decembrie 1989, de la generalul Vlad, erau cât se poate de adevărate. Dureros de adevărate!

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (25): Mințit și în Iran

    Vizita lui Ceaușescu în Iran (18-20 decembrie 1989) a fost prezentată glorios în presa de propagandă de la București. În schimb, dictatorului român i-au fost ascunse dimensiunile măcelului de la Timișoara. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Prăpastia între propagandă şi realitate a atins cote cosmice în „Scînteia” de marţi, 19 decembrie 1989. În timp ce la Timişoara se petreceau lucruri dramatice, întreaga pagină 1 a ziarului aflat sub tutela CC al PCR era dedicată vizitei „istorice” a lui Ceauşescu în Iran. Să consemnăm, pentru eternitate, cele şapte titluri „de copertă”:

    * „Vizita oficială de prietenie a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, preşedintele României, în Republica Islamică Iran”

    * „Pe Aeroportul Bucureşti-Otopeni” (din articol aflăm că „pionieri români şi copii ai membrilor ambasadei iraniene au oferit flori tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu”)

    * „Dineul oficial în onoarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu oferit de preşedintele Ali Akbar Hashemi Rafsanjani”

    * „Primire călduroasă la Teheran”

    * „Cuvântarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu”

    * „Cuvântarea preşedintelui Ali Akbar Hashemi Rafsanjani”

    * „Interviul tovarăşului Nicolae Ceauşescu acordat ziarului iranian «Tehran Times»”.

    Ca şi cum „cearşaful” paginii 1 nu era suficient, vizitei în Iran i-a mai fost alocată integral şi pagina 3, plus o bună parte din pagina 6 (ultima). Aproape jumătate din ziar pentru o întâlnire absolut banală! Ceauşescu trebuia prezentat ca un om care scrie istorie la orice pas. În schimb, situaţia internă era ţinută sub capac.

    Bănuiala şefului de cabinet

    În timp ce Nicolae Ceauşescu se lăsa răsfăţat de gazdele iraniene, acasă era urgie. Frâiele puterii se aflau în mâinile Elenei Ceauşescu şi ale lui Manea Mănescu, aşa cum decisese „Tovarăşul” la şedinţa CPEx din 17 decembrie.

    Constantin Manea, şeful de cabinet al lui Ceauşescu, avea să declare în 1993, la Comisia senatorială „Decembrie 1989”: „Stând şi gândind acum, mai temeinic, asupra momentului plecării în Iran, am impresia că el a plecat ca tocmai să nu fie aici. Socotea că se va rezolva la Timişoara şi el va veni ca şi când nu s-a întâmplat nimic”.

    La întoarcere însă, lucrurile erau deja scăpate de sub control. Acelaşi Manea a fost martorul unor scene în care Elena Ceauşescu şi-a ieşit din minţi. „Ea vorbea de regulă cu Ion Coman, însărcinat cu problemele de la Timişoara. Erau tot timpul încordaţi. Am auzit-o pe Elena ţipând, cred că la Coman, că «trebuie tras la picioare, trebuie speriaţi!».”

    Când morții devin doar nişte cifre

    Nicolae Ceauşescu s-a întors din „glorioasa” vizită de la Teheran miercuri, 20 decembrie, în jurul orei 15.00. Primele informaţii le-a primit de la Elena Ceauşescu. Amănunte a oferit Ion Dincă. Fostul demnitar cam încurcă socotelile, vorbind când de 53, când de 52 de cadavre.

    „Când s-a întors din Iran, la aeroport, primul lucru a fost să întrebe care este situaţia la Timişoara şi în ţară. I s-a spus că sunt numai 13 morţi la Timişoara şi cred că a fost liniştit că lucrurile s-au soldat cu numai 13 morţi cât a fost el plecat. Când a venit la birou, a cerut legătura cu prim-ministrul Dăscălescu. Când l-a întrebat câţi morţi sunt la Timişoara, Dăscălescu i-a spus adevărul: 52 de morţi. Ceauşescu a întrebat de ce a fost minţit. Într-adevăr, dintre cei 52 de morţi rămâneau numai 12, pentru că 40 au fost aduşi la Bucureşti. Hotărârea cred că a aparţinut Elenei Ceauşescu, dar nu ştiu cine a lucrat”, a declarat Dincă.

    Cele 40 de cadavre erau aduse pe 19 decembrie la Bucureşti, pentru a fi arse la crematoriu, iar cenuşa lor – aruncată într-o gură de canal din Popeşti-Leordeni, la marginea Bucureştiului. Cu toate acestea, urmele represiunii nu au putut fi şterse.

    Era 20 decembrie şi Ceauşescu se pregătea să vorbească poporului despre evenimentele de la Timişoara.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (24): Ultima vizită. La Teheran

    În ciuda situaţiei complicate din ţară, Ceauşescu nu a renunţat la vizita de prietenie din Iran, programată între 18 şi 20 decembrie 1989. Incursiunea în republica islamică a fost ultima deplasare în străinătate a dictatorului. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Deplasarea în Iran, făcută de Nicolae Ceauşescu în ultima lui săptămână de viaţă, a dat curs multor speculaţii. Unele s-au dovedit a fi de-a dreptul aberante. Imediat după Revoluţie se zicea că teroriştii au fost aduşi din Iran cu un vapor. Alţii spuneau că a aterizat un avion cargo cu mercenari „măslinii”.

    În realitate însă, Ceauşescu avea programată din timp acea vizită. Temele discutate cu preşedintele Iranului, Ali Akbar Hashemi Rafsanjani, erau în special de natură economică.

    „Bobu l-a asigurat că situația la Timişoara e stăpânită”

    Pe 18 decembrie, comportamentul dictatorului român a fost diferit faţă de cel afişat, de obicei, în astfel de deplasări. Secretarul personal al lui Ceauşescu, Mihai Hîrjău, declara în 1994: „De regulă, înainte de a pleca în străinătate, chiar dacă era o oră matinală, trecea pe la birou. Atunci nu a mai trecut. Şi a mers în Iran”.

    La ora 8.30, înainte de a pleca spre aeroport, Ceauşescu i-a chemat la el acasă, în Cartierul Primăverii, pe şefii ministerelor de forţă. Voia să afle care mai este situaţia la Timişoara.

    Ion Dincă, membru în CPEx, avea să declare: „În ziua de 18 decembrie, dimineaţa, Ceauşescu a vorbit cu Bobu, care era al doilea după el. Bobu avea şi o informare de partid, şi l-a asigurat pe Ceauşescu că la Timişoara lucrurile sunt stăpânite. În realitate, pe 18 decembrie lucrurile nu erau stăpânite. Noi primiserăm nişte informaţii despre nişte huligani care spărgeau magazinele, însă nu ni s-a spus că manifestările de acolo erau împotriva lui Ceauşescu şi împotriva comunismului”.

    „Tovarăşul Milea, nu reparaţi nimic! Filmaţi totul, să dăm la televiziune!”

    Liniştit de minciunile pe care le auzea, Ceauşescu s-a deplasat la Aeroportul Otopeni, de unde puţin după ora 9.00 avea să decoleze spre Iran. Înainte să urce în avion, a ţinut să-i transmită un mesaj generalului Milea.

    „La aeroport, după ce Milea i-a prezentat raportul clasic cu privire la starea aeronavei prezidenţiale, Ceauşescu i-a spus: «În legătură cu stricăciunile de la Timişoara, tovarăşul Milea, nu reparaţi nimic! Filmaţi totul şi, când mă întorc, vom da totul la televiziune!». Acest lucru a fost confirmat şi de cei de la Timişoara, care au spus că au primit ordin să nu repare nimic”, a declarat Silviu Curticeanu, şeful Cancelariei prezidenţiale.

    Cu aparatul de detectare a radiațiilor

    Înscrisă de aproape un an în agenda vizitelor oficiale, deplasarea în Iran s-a desfăşurat potrivit regulamentelor şi protocoalelor în vigoare la acea dată. Primul ajuns la Teheran a fost un ofiţer din Direcţia a V-a a Securităţii, instituţia însărcinată cu paza şi protecţia comandantului suprem. E vorba de căpitanul Gelu Ivan, care de obicei era aghiotantul Elenei Ceauşescu.

    Ivan s-a deplasat în Iran pe 9 decembrie 1989, înainte ca Timişoara să se pună în mişcare. „În ultimul timp mă ocupam de pregătirea apartamentului pentru astfel de deplasări. Eram aghiotantul ei, dar le plăcea cum pregăteam eu reşedinţa. Misiunea mea în Iran a fost să mă ocup de casa de oaspeţi, apartamentul, conform cerinţelor care erau atunci. Trebuia să fie căldură, apă caldă, apă rece, verificări, să fie curăţenie. Aveam aparate de detectare a radiaţiilor, iar în rest – cu ochii şi manual. Făceam o verificare tehnică a încăperilor, dar nu am descoperit niciodată nimic”, a declarat Ivan.

    Reşedinţa rezervată lui Ceauşescu, pe timpul şederii în Iran, a fost Palatul Saadabad din Teheran.

    Suna noaptea să afle situația din România

    În cele două zile cât a stat în Iran, Nicolae Ceauşescu a avut un comportament atipic. Cei care l-au însoţit au sesizat acest lucru.

    „Ceea ce am remarcat în Iran a fost faptul că Ceauşescu a cerut de foarte multe ori legătura în ţară. De regulă, eu făceam legătura telefonică. Dar de data asta a preferat ca acest lucru să-l facă aghiotantul. A vorbit la ore foarte nepotrivite pentru fusul nostru orar. Dacă în ţară era ora 5, în Iran era ora 8”, a declarat secretarul Mihai Hîrjău.

    Nervozitatea delegaţiei sosite de la Bucureşti a fost remarcată şi de căpitanul Gelu Ivan. „Când a venit delegaţia, toţi erau nervoşi. Eu nu ştiam ce s-a întâmplat în ţară, pentru că m-am ocupat la Teheran de reşedinţă.”

    Vizita la muzeu

    Potrivit altor persoane din delegaţie, erau momente când Ceauşescu suna în ţară chiar la intervale de jumătate de oră. În general, discuta cu Elena Ceauşescu sau cu Manea Mănescu.

    O altă relatare despre vizită îi aparţine lui Vasile Nicolcioiu, care în 1989 era şeful Protocolului de Partid şi de Stat. „A avut convorbiri cu preşedintele Iranului, a primit vizita ministrului de Externe la reşedinţă. În afară de acestea, nu a mai avut nimic special. A mai avut şi o vizită la un muzeu, unde a fost singur. Era un muzeu de artă populară – tablouri. Vizita a durat o oră şi l-am avut ca ghid pe directorul muzeului. Ceilalţi membri ai delegaţiei au avut întâlniri cu omologii lor”, a spus Nicolcioiu.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (23): O stenogramă pierdută

    Stenograma şedinţaei CPEx din 17 decembrie 1989 are o istorie plină de peripeții. Atât oamenii lui Ceaușescu, cât și cei ai lui Iliescu au încercat s-o măsluiască în avantajul lor. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Stenograma originală reproduce cu destulă acurateţe dialogurile din 17 decembrie, dar îi lipseşte un moment esenţial (pierdut odată cu pagina 19). Stenograma reconstituită, mult simplificată, conţine şi scena demisiei. Această a doua variantă, chiar şi redusă la 8 pagini, a fost piesa de rezistenţă în arestarea şi acuzarea membrilor CPEx.

    Cele două stenograme au fost comparate şi puse cap la cap de cercetătorul Viorel Domenico, în Caietele Revoluţiei. În lucrarea de faţă reproducem integral varianta originală, completând-o cu reconstituirea momentului care-i lipseşte. Esenţiale au fost discuţiile cu martori ai momentului-cheie din şedinţa CPEx.

    Imprecizii

    Stenograma are şi unele imprecizii, explicabile prin derularea furtunoasă a şedinţei şi prin dificultatea de a surprinde toate dialogurile, devenite haotice în momentul falsei demisii. De exemplu, generalului Iulian Vlad îi este atribuită formula de adresare „tovarăşe secretar general”, deşi el îi spunea întotdeauna „tovarăşe preşedinte” (Postelnicu îi zicea „tovarăşe secretar general”, iar Milea – „tovarăşe comandant suprem”).

    De asemenea, în discursul atribuit lui Ceauşescu, Vlad este menţionat drept „comandant al trupelor de Securitate”, când dictatorul, de fapt, a folosit funcţia corectă: „şeful Securităţii”; comandant al trupelor de Securitate era generalul Ghiţă, aflat în subordinea generalului Vlad.

    Dar cea mai importantă eroare apare nu în stenograma originală, ci în cea reconstituită în ianuarie 1990, sub noua putere politică. Aici poate vorba chiar de o deformare a realităţii: momentul demisiei este prezentat în câteva replici fugare, când scena a ţinut, de fapt, circa 12 minute!

    Bobu şi Curticeanu

    Generalul Iulian Vlad, unul dintre cei trei comandanţi puşi la zid de Nicolae Ceauşescu, declara în 1993: „Această stenogramă a fost refăcută, îmbunătăţită după şedinţă. Doi membri ai conducerii partidului au luat această stenogramă, pentru că nu se dorea să rămână în istorie. Este vorba de Emil Bobu şi de Silviu Curticeanu. Au tot scos ce era legat de momentul acela al demisiei lui Ceauşescu, al delirului. Ce stenogramă mai poate fi aceea când ea a fost refăcută? La un moment dat, stenograma nu se găsea. Ea a fost reconstituită din memorie. Ce memorie avea acel om să reproducă după câteva săptămâni cele întâmplate la acea şedinţă fulminantă?!”

    „Brucan a dus stenograma la «România liberă»”

    Tot în 1993, Silviu Curticeanu, unul dintre cei mai influenţi colaboratori ai lui Ceauşescu, a încercat să explice încurcăturile cu stenograma. „Dat fiind caracterul ei, stenograma se afla la mine. În 26 decembrie 1989, primele întrebări care mi s-au pus nu au fost în legătură cu mine, ci cu alţii. Atunci am spus că există această stenogramă a şedinţei şi este în dulapul meu, în plic sigilat, eu nu o citisem. În vâltoarea lucrurilor de atunci, mi s-a spus că nu pot merge în sediu, că vor merge ei, anchetatorii; dar ori nu s-au dus, ori s-au dus prea târziu. După o săptămână a apărut o stenogramă din memorie. Maria Ionescu, care era stenografa acelei şedinţe, a fost dusă la o unitate militară. S-a spus că stenograma originală a dispărut şi trebuie făcută o stenogramă din memorie. Se poate ca o stenodactilografă să facă din memorie o stenogramă, oricine poate face, dar nu este posibil să facă aceasta sub formă de dialog. Ce a spus fiecare. După un timp, când mi-au adus stenograma făcută din memorie, eu am spus că nu pot lucra pe aceasta. Să-mi aducă stenograma din dulapul meu. Apoi, după un timp, pe 10 ianuarie, a apărut într-un ziar – «România liberă», mi se pare – «Stenograma morţii». Citind-o, mi-am dat seama că este cea bună. (…) Până la urmă, stenograma s-a găsit în condiţii dramatice. Biroul meu a fost spart, iar cineva – nu i-am aflat numele – a luat stenograma şi a dus-o la Ministerul Petrolului. Asta ştiu acum, mai recent. Stenograma a fost dată avocatului meu. Împreună cu Brucan a dus stenograma la «România liberă».” 

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (21): „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    În ședința CPEx din 17 decembrie 1989, Ceauşescu a jucat scena demisiei din funcţia de secretar general al PCR. „Convins” să se răzgândească, Nicolae a împuternicit-o pe Elena să conducă România până la întoarcerea lui din Iran. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    „Deci nu sunteţi de acord cu măsura propusă?! Atunci, alegeţi-vă alt secretar general!”

    Şoc: cei 31 de demnitari comunişti aflaţi în sală, membri ai Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, au încremenit. Aşa ceva nu se întâmplase niciodată în 24 de ani de putere absolută. Era 17 decembrie 1989, ora 17.40, iar Ceauşescu juca un rol care-i era total necunoscut: cel al demisiei.

    Demisia de 12 minute şi pagina lipsă

    Momentul lipseşte din stenograma oficială a şedinţei, căci era consemnat în pagina 19, singura dintre cele 21 care a dispărut! Pe 4 ianuarie 1990, stenografa Maria Ionescu – aceeaşi care realizase şi stenograma originală – a reconstituit din memorie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, dialogurile din 17 decembrie 1989. A rezultat o stenogramă mult simplificată, de numai 8 pagini.

    Reconstituirea a elucidat motivele dispariţiei paginii 19: acolo erau consemnate demisia lui Ceauşescu şi linguşelile unor membri ai CPEx. Apelând la amintirile Mariei Ionescu şi consultând câţiva demnitari din CPEx, am refăcut atmosfera celor 12 minute tragicomice. Atât a durat până când Ceauşescu a revenit asupra deciziei.

    „Tovarăşe Ceauşescu, nu renunţaţi!”

    După ce i-a invitat pe membrii CPEx să-şi aleagă „alt secretar general”, Ceauşescu , teatral, a trântit hârtiile din faţa sa. S-a ridicat de pe scaun şi s-a îndreptat spre uşă. A început circul.

    Silviu Curticeanu: „Nu aşa, tovarăşe secretar general! Eu niciodată n-am să vă părăsesc, voi rămâne totdeauna lângă dumneavoastră!”

    Constantin Dăscălescu, ridicându-se de pe scaun: „Nu se poate, tovarăşe secretar general! Noi nu asta am vrut! Nu vom merge mai departe fără dumneavoastră!”

    Dumitru Popescu: „Dar cine a spus asta?”

    Emil Bobu: „Vă rugăm să nu vă supăraţi, tovarăşe secretar general!”

    Elena Ceauşescu murmură, rezemată de un perete: „L-aţi supărat pe Tovarăşu’”. Iar ochii ei „filmează” tot, să vadă cine ar putea să-l trădeze pe Tovarăşu’.

    Din nou, Dăscălescu: „Tovarăşe Ceauşescu, nu renunţaţi! Noi mergem mai departe doar alături de dumneavoastră!”

    Nicolae Constantin: „Tovarăşe Dăscălescu, nu-ţi permit să te răsteşti la tovarăşul Ceauşescu!”

    „Uite ce i-aţi făcut lu’ Tovarăşu’!”

    Toţi tovarăşii sunt în picioare, cu feţe speriate şi cu ochii ieşiţi din orbite.

    Cornel Pacoste fuge şi se pune de-a curmezişul uşii, cu mâinile pe clanţă, ca să nu plece tovarăşul Ceauşescu.

    Lina Ciobanu şi Ana Mureşan încep să plângă.

    Plâng şi pereţii, şi tablourile de pe pereţi, iar ghivecele de ori – chiar în hohote.

    Tovarăşul Ceauşescu face paşi şovăielnici spre uşă.

    Din vacarm se desprinde vocea lui Postelnicu: „Suntem cu dumneavoastră!”. Şi oferă imaginea a doi ochi languroşi.

    Elena: „Uite ce i-aţi făcut lu’ Tovarăşu’!”

    Bobu: „Dacă este aşa, eu zic să-i destituim”.

    Tovarăşul Ceauşescu se opreşte.

    Tovarăşa Ceauşescu îl apucă de mână şi-l convinge să revină pe scaunul său.

    Tovarăşul Ceauşescu zice: „Bine, tovarăşi, să mai încercăm!”.

    Acum, iertarea e bună, căci vine din partea lui.

    Leana, şefă peste ţară

    Rugile şi bocetele se opresc brusc – chiar dacă se mai aud suspine – când Ceauşescu, reluându-şi locul, zice: „Bine, atunci eu voi pleca mâine în Iran şi vom relua această problemă după ce se vor termina evenimentele de la Timişoara”. Revenirea de la Teheran este planificată pentru 20 decembrie.

    Imediat, simţindu-se din nou cocoş, anunţă că, în absenţa sa, România va condusă de „tovarăşa Ceauşescu, împreună cu Manea Mănescu”. În nicio ierarhie, Elena Ceauşescu nu e numărul 2 în stat. Deţine una dintre cele patru poziţii de prim-viceprim-ministru, alături de Ion Dincă, Gheorghe Oprea şi Lina Ciobanu, iar deasupra lor se află şeful guvernului, Constantin Dăscălescu. Manea Mănescu, măcar, este vicepreşedinte la Consiliul de Stat (Preşedinţia României), unde preşedinte este Nicolae Ceauşescu.

    Ultimii prieteni: Coreea de Nord, China, Cuba

    Înainte de a declara şedinţa închisă, Ceauşescu ordonă o măsură care-i trădează frica: închiderea graniţelor. „Am dat indicaţia să se întrerupă orice activitate de turism. Nu trebuie să mai vină niciun turist din străinătate, pentru că toţi s-au transformat în agenţi de spionaj. De asemenea, să se întrerupă micul trafic de frontieră imediat!”

    Frica de Moscova îl face să ordone: „Nici din ţările socialiste să nu mai vină, în afară de Coreea, de China şi din Cuba! Pentru că toate ţările socialiste vecine nu prezintă încredere. Cei din ţările socialiste vecine sunt trimişi ca agenţi”.

    De altfel, în aceeaşi şedinţă, Ceauşescu vorbise cu afecţiune despre prietenul său Fidel Castro, care în acea vreme îl acuza pe Gorbaciov – ca şi „Nea Nicu” – că „va distruge socialismul”. „Are deplină dreptate Castro, în cele spuse în activul de partid, pentru că nu se poate una ca asta”, a spus, în treacăt, secretarul general. 

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (20): „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Pe 17 decembrie 1989, Ceauşescu a condus o dramatică şedinţă a Comitetului Politic Executiv. Nemulțumit de felul în care au acționat la Timișoara, el i-a amenințat pe șefii Armatei, Internelor și Securității. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Duminică, 17 decembrie 1989, ora 17.00. Pe Calea Victoriei, vizavi de Palatul Regal, e o clădire monumentală, în care pare să nu se întâmple nimic. O clădire rece, ostilă, prin faţa căreia trecătorii iuţesc pasul. Ştiu că acolo, în spatele zidurilor groase, se află Puterea. Comitetul Central al PCR. Acolo e Ceauşescu.

    Din stradă, clădirea pare cufundată într-o linişte deplină. Înăuntru e însă fierbere mare. Ceauşescu, nervos, i-a băgat în şedinţă pe membrii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR – celebrul CPEx. Sunt apropiaţii săi. Oamenii săi de încredere. Nucleul Puterii.

    „E laşitate! E pactizare cu inamicul!”

    Asistat de soţia sa Elena, Nicolae Ceauşescu mătură pe jos cu şefii Armatei (generalul Vasile Milea – foto), Ministerului de Interne (Tudor Postelnicu) şi Securităţii (generalul Iulian Vlad). E furios că aceştia nu au lichidat răzmeriţa de la Timişoara. Le reproşează violent că şi-au dotat trupele cu bastoane şi cu gloanţe de manevră – „i-aţi trimis să se bată cu pumnul!” –, când trebuia cu gloanţe de război.

    Postelnicu îngaimă câteva scuze, Milea şi Vlad încearcă să explice, dar sunt striviţi de furia dictatorului şi de tăcerea membrilor CPEx. Îi scutură un fior când Ceauşescu zice: „Ştiţi ce ar trebui să vă fac? Să vă pun în faţa plutonului de execuţie!”. Cuplul dictatorial vrea să-i schimbe din funcţii pe toţi trei, strivindu-i sub acuzaţii grave. „Este laşitate”, zice Elena, referindu-se la felul în care Milea, Postelnicu şi Vlad au condus represiunea la Timişoara. „Mai mult decât laşitate”, întăreşte Nicolae, „e pactizare cu inamicul!”

    „Trebuia să tragă în ei, şi pe urmă luaţi şi băgaţi în beci!”

    Dictatorii explică şi cum trebuia procedat. Zice el: „Trebuia să tragă, să-i lase jos, să someze şi pe urmă să tragă la picioare!”. Intervine ea: „Să fi tras în ei, să fi căzut şi pe urmă luaţi şi băgaţi în beci. Unul să nu iasă!”. Iarăşi el: „Cei care au intrat în sediul Comitetului Judeţean de Partid nu trebuiau să mai iasă de acolo, trebuiau să fie jos, la pământ!”.

    Lui Ceauşescu îi aparţine şi concluzia: „Ceilalţi vin cu răngi, iar noi stăm şi le ţinem predici”. Şi tot el vine cu soluţia: „Să lichidăm repede ce e la Timişoara”. Cum? „Cu cartuşe de război”, întrucât “cele de manevră sunt apă de ploaie.”

    Obsesia trădării „din Est şi din Vest”

    Pe parcursul întregii şedinţe, Ceauşescu pare bântuit de spaima intervenţiei străine, a „amestecului în treburile interne”. E obsedat de spioni, mai ales de cei sovietici.

    Referindu-se la „huliganii” de la Timişoara, Ceauşescu îşi aminteşte de inamicul său de la răsărit, Mihail Gorbaciov, cu care se întâlnise în urmă cu 13 zile. „O mână de derbedei, puşi la cale de cei care vor să distrugă socialismul”, zice Ceauşescu.

    Şefii Armatei, Internelor şi Securităţii sunt acuzaţi de complicitate cu duşmanul: „… şi voi, de fapt, le faceţi jocul”.

    Ceauşescu revine obsesiv la tema trădării: „Acum, în Europa, este o situaţie de capitulare, de pactizare cu imperialismul, pentru lichidarea socialismului”.

    Şi încă o dată: „Aici sunt acţiuni puse la cale atât din Est, cât şi din Vest. S-au unit pentru a distruge socialismul, că vor un «socialism uman capitalist»”. (Formidabilă asemănare cu celebra expresie a succesorului său, Ion Iliescu, care cinci zile mai târziu, pe 22 decembrie, avea să ne promită un „comunism cu faţă umană”!)

    „Sunt lucruri organizate de Uniunea Sovietică, cu sprijinul american şi al Occidentului”

    Ceauşescu îşi nominalizează clar inamicii: „Toţi trebuie să ştie că suntem în stare de război. Tot ce s-a întâmplat şi se întâmplă în Germania, Cehoslovacia şi Bulgaria acum, şi în trecut în Polonia şi Ungaria, sunt lucruri organizate de Uniunea Sovietică, cu sprijinul american şi al Occidentului”.

    Iar teama de lovitură de stat îl face să declare: „Ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei ţări – R.D. Germană, Cehoslovacia, Bulgaria – au fost lovituri de stat organizate şi cu sprijinul plevei societăţii. Pleava societăţii cu sprijin străin”.

    Ceauşescu apelează la amintirea unui moment istoric: Cehoslovacia 1968, apogeul popularităţii sale. „Dacă în 1968 nu am fi acţionat şi nu adunam aici poporul, nu înarmam Gărzile Patriotice, ar fi venit şi peste noi cum au făcut în Cehoslovacia, pentru că atât sovieticii, cât şi bulgarii erau la graniţă.”

    Sigur, tancurile lui Brejnev s-au speriat de gărzile lui patriotice…

    Momentul de maximă tensiune este atins spre finalul şedinţei. Supărat că tovarăşii din CPEx cer clemenţă pentru trioul Milea-Postelnicu-Vlad, Ceauşescu ameninţă cu demisia. Urmează o scenă melodramatică, în care tovarăşii se reped să-i declare credinţă veşnică.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (19): Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Regimul represiv al lui Ceaușescu a fost hărțuit de agenți profesioniști. Din câteva mutări, rigidul dictator a fost făcut șah-mat. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    O primă tentativă de ieşire în stradă este înregistrată la 14 decembrie 1989, la Iaşi. În volumul Revoluţia din Decembrie 1989 – Cronologie, Alesandru Duţu a consemnat momentul în care s-a încercat organizarea unei manifestaţii în Piaţa Unirii. Acţiunea a fost atribuită Frontului Popular Român. E vorba de o grupare formată în jurul unor intelectuali, care-i chemau pe ieşeni să demonstreze în stradă. „A venit momentul descătuşării noastre. Să punem capăt foamei, frigului şi întunericului care ne stăpânesc de 25 de ani”, se arată în apel.

    Dinamoviada, mutată urgent de la Oradea la Iaşi

    Rețineți acest amănunt: „întunericul” era limitat la domnia de 25 de ani a lui Ceaușescu, nu acoperea cei 45 de ani de comunism! Semn că inamicul era Ceaușescu, nu comunismul.

    La Iaşi, sovieticii au testat capacitatea de reacţie a sistemului represiv al lui Ceauşescu. Apelul-program al Frontului Popular Român fusese adus de la Chişinău, fiind semnat de Frontul de Salvare Naţională. Se întâmpla cu opt zile înainte ca noua conducere de la Bucureşti să-şi asume titulatura de Frontul Salvării Naţionale.

    Testul a fost ratat pentru că în oraşul moldav se aflau câteva sute de sportivi (luptători, boxeri, judoka, trăgători etc.) ai Ministerului de Interne, care participau la un concurs numit Dinamoviada. Concursul trebuia să se desfăşoare la Oradea, dar fusese mutat la Iaşi.

    Miliţia şi Securitatea au blocat accesul grupurilor de manifestanţi către Piaţa Unirii. Până în dimineaţa de 15 decembrie, la Iaşi „s-a făcut curăţenie”.

    Scânteia se aprinde la Timişoara

    În Banat, lucrurile erau clare. Toate acţiunile desfăşurate atât din exterior, cât şi din interior erau orientate în jurul preotului Laszlo Tökes. Încă din 10 decembrie 1989, pastorul reformat şi-a anunţat enoriaşii că pe 15 decembrie nu va putea oficia slujba pentru că va fi evacuat.

    Istoricul Ioan Scurtu a publicat o informare a Securităţii referitoare la legăturile lui Tökes cu serviciile de spionaj străine. „Aveam dovezile trădării, chitanţa olografă scrisă de pastor, pentru 20.000 de lei, şi două pagini cu informaţii, toate găsite la ieşirea din ţară a doi cetăţeni maghiari, cadre ale serviciilor de specialitate din ţara vecină”, se menţiona în document.

    Colonelul Gheorghe Raţiu, şeful Direcției I a Securității, spune că pastorul de origine maghiară era monitorizat la sânge: „În ultimele săptămâni, sâmbăta şi duminica, intrau şase sau şapte maşini din Ungaria, făceau filaj la Timişoara şi încercau să-i dea semnale lui Tökes. Aveam microfoane la Tökes în birou”.

    Timişoara avea toate atuurile pentru a fi locul de unde să plece scânteia revoltei. Măsurile lui Ceauşescu de a evita o mişcare de masă au fost practic inutile. Una dintre aceste măsuri poate stârni chiar râsul. E vorba de închiderea talciocurilor din Timişoara pe 15 decembrie. Talciocul era locul de unde tot românul încerca să cumpere cafea, săpun, ceasuri electronice, ţigări străine sau gumă de mestecat cu surprize.

    Surpriza de la „casa Tökes”

    Pe 16 decembrie însă, începe marea surpriză pentru Ceauşescu: diversiunea. Numărul persoanelor din faţa reşedinţei lui Laszlo Tökes (foto) creşte din oră în oră, iar după ora 17.00, câteva grupuri devin mai agresive. E oprită circulaţia, iar tramvaiele sunt imobilizate pe linie.

    Din acest moment, la Timişoara începe asaltul asupra instituţiilor statului comunist. Un asalt silenţios, tenace, realizat de profesionişti. Timp de trei zile, reacţia populaţiei este mai degrabă prudentă. Cu excepţia zilei de 17 decembrie, când în Piaţa Operei se strâng circa 3.000 de oameni, puţini timişoreni se încumetă să se alăture activ revoltei. Firul se rupe însă decisiv pe 20 decembrie, când se produce masa critică. Localnicii ies în stradă cu miile, apoi cu zecile de mii, consfinţind transformarea Timişoarei, incredibil şi eroic, într-un oraş „liber de comunism”.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (18). O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Prezența masivă a turiștilor sovietici în România, în decembrie 1989, a fost confirmată de sute de mărturii autorizate. Inclusiv de la nivel înalt. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    O mărturie importantă a depus, la mulţi ani după Revoluţie, şeful primului guvern român postcomunist, Petre Roman. Acesta a dezvăluit că, sătul de acţiunile diversioniste care-i dinamitau guvernarea, i-a cerut oficial ambasadorului URSS la Bucureşti, în octombrie 1990, retragerea agenţilor sovietici. „La expunerea clară, documentată, a lui Mihai Caraman, directorul Centralei de Informaţii Externe, le-am cerut sovieticilor să-şi retragă comandourile. Era vorba despre aproximativ 25.000–30.000 de oameni.”

    Regizorul Sergiu Nicolaescu a plusat: „Erau 36.000, ştiu din ancheta pe care am făcut-o ca senator”.

    Obiectiv: izolarea României

    Cel puțin oficial, solicitarea a avut efect. „Agenţii au fost retraşi ca urmare a faptului că Gorbaciov modificase strategia şi spusese că URSS nu mai este jandarm în această zonă”, a conchis Roman.

    Întrebarea e: ce-a făcut această armată de spioni în România timp de aproape un an? Probabil că ea nu a fost străină de marile manevre de compromitere a României, în acel agitat an 1990: mineriadele, conflictul interetnic româno-maghiar de la Târgu-Mureş, acapararea totală a puterii de către gruparea pro-moscovită, contramanifestaţiile organizate de FSN pentru intimidarea opoziţiei.

    Nu întâmplător, în octombrie 1990 – când a avut loc solicitarea lui Petre Roman (foto) –, România era o ţară izolată de Occident şi detestată de lumea civilizată. Deşi teoretic se despărţise de comunism, ea se afla sub controlul total al Uniunii Sovietice, iar vechii activiști comuniști dețineau întreaga putere în stat.

    Mişcările diplomaţilor străini

    Săptămâna premergătoare Revoluţiei din 1989 avea să fie agitată şi la nivel diplomatic. Oficiali din SUA, Marea Britanie, Ungaria, Iugoslavia şi Uniunea Sovietică începuseră să se apropie de punctele din care putea să pornească revolta. Securitatea română ştia ce se întâmplă.

    „În zilele premergătoare evenimentelor, foarte mulţi diplomaţi acreditaţi la Bucureşti s-au deplasat în zone din Transilvania. Erau câţiva diplomaţi de la două ambasade care făceau de permanenţă la Timişoara: cea americană şi cea britanică. Dar erau şi de la ambasada maghiară”, a declarat şeful Securităţii, Iulian Vlad (foto), în 1993.

    Un alt episod povestit de generalul Vlad demonstrează că şi presa străină era pusă în temă, prin anumite canale, cu ce va urma în România. „O parte dintre corespondenţii de presă veniţi la Congresul al XIV-lea, în noiembrie, nu au mai plecat din ţară. Şi-au amânat plecarea. Alţi corespondenţi de la Viena, Cairo şi Sofia au cerut să vină în România, condiţionând să li se aprobe deplasarea în judeţe din Banat şi din Transilvania.”

    În aceeaşi perioadă, consulul iugoslav de la Timişoara a fost şi el filat. Potrivit rapoartelor Securităţii, acesta ieşea şi de trei ori pe zi de la Timişoara spre Belgrad pentru a da informaţii directe despre stadiul pregătirilor revoltei.

    De ce se teme Vîntu?

    În cartea Interviuri despre Revoluţie, istoricul Alex Mihai Stoenescu a inserat şi o discuţie, purtată în 2003, cu Sorin Ovidiu Vîntu (foto). Vîntu dă de înţeles că ştie multe grozăvii despre evenimentele din decembrie 1989, dar nu e dispus să vorbească dincolo de limita prudenţei. Îşi aminteşte, în schimb, că a fost coleg de celulă, în anii ’80, cu generalul Ştefan Kostyal. Vîntu era deţinut de drept comun, iar Kostyal fusese arestat pentru complot împotriva lui Ceauşescu – chiar dacă acuzaţia oficială a fost de furt de energie, la contorul de acasă.

    „Kostyal l-a racolat pe generalul Ioniţă, cu care fusese coleg la Academia Militară de la Moscova. A acţionat la ordinul sovieticilor, în 1983. Kostyal avea în realitate, dar secret, cetăţenie sovietică. Preventiv! Ţinea paşaportul ascuns în casă. Sovieticii îşi protejau agenţii astfel. În caz de pericol, arătau paşaportul, iar ambasada atrăgea atenţia că e vorba de un cetăţean al URSS”, spune Vîntu.

    „Kostyal era cel mai înverşunat comunist pe care l-am întâlnit vreodată. Un stalinist convins, devotat trup şi suflet Uniunii Sovietice. Pe el îl interesa doborârea lui Ceauşescu pentru că aşa ordonase Moscova. Îmi spunea că, personal, Ceauşescu nu i-a făcut nimic, că nu avea ceva cu Ceauşescu, dar… Mai mult nu vă spun, pentru că nu sunt sigur că în România a dispărut asasinatul politic. N-am chef să mă trezesc cu un glonţ în cap pentru o problemă care nu mă interesează. O mână de ucrainean costă 3.000 de dolari. Aşa că fiţi şi dumneavoastră prudent!”, îl avertiza Vîntu pe Stoenescu în 2003.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (17). Asaltul tăcut al turiştilor sovietici

    Înainte de a acţiona direct în stradă, diversioniştii au sondat localităţile în care puteau declanşa Revoluţia. Principalele ţinte au fost Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov, precum şi judeţele Harghita şi Covasna. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    După cele două evenimente capitale de la începutul lunii decembrie 1989 (întâlnirea prietenească Bush – Gorbaciov de la Malta şi întrevederea furtunoasă Gorbaciov – Ceauşescu de la Moscova), căderea lui Nicolae Ceauşescu era o chestiune de zile.

    Abandonarea „doctrinei Brejnev”

    Scenariul folosit de sovietici în Bulgaria – „lovitura de palat” – era imposibil de aplicat la Bucureşti. Politicienii din jurul lui Nicolae Ceauşescu au arătat – atât la apariţia „Scrisorii celor şase”, cât şi la Congresul al XIV-lea – că nu sunt în stare să reformeze partidul.

    Pentru a-l înlătura de la putere pe Ceauşescu, URSS nu a apelat la o intervenţie militară asumată, precum cea din Ungaria în 1956 sau cea din Cehoslovacia în 1968. Gorbaciov anunţase abandonarea agresivei „doctrine Brejnev” şi nu-şi permitea să dărâme, în plan politic şi diplomatic, imaginea pe care şi-o clădise de când venise la conducere. Nici măcar momeala întinsă de americani, care tocmai interveneau militar în Panama pentru a-l înlătura pe Noriega şi-i invitau pe sovietici să procedeze la fel în România lui Ceauşescu, nu a fost muşcată de Gorbaciov.

    Întrucât varianta de schimbare politică picase, Securitatea, Armata şi Miliţia nu se implicau direct în înlăturarea dictatorului, iar Gorbaciov excludea o intervenţie militară, singura soluţie a rămas declanşarea Revoluţiei. Scenariu în care sovieticii erau experţi. Moscova fusese principalul exportator de revoluţie în perioada Războiului Rece.

    Turiştii sovietici, creştere de 118%

    În aceste condiţii, URSS a recurs la o intervenţie silenţioasă, prin intermediul agenţilor săi secreţi. Brusc, România a devenit ţinta turistică preferată a turiştilor sovietici. Cifrele furnizate de Ministerul de Interne de la Bucureşti indică o explozie a numărului de cetăţeni sovietici intraţi oficial în România. În decembrie 1989, numărul acestora a fost de 67.530, record absolut pentru ultima lună a anului, în perioada comunistă. În decembrie 1988, România fusese vizitată de 30.879 de cetăţeni ai URSS. Rezultă o diferenţă spectaculoasă: 36.651 de sovietici în plus! Procentual, creşterea de la decembrie ’88 la decembrie ’89 a fost de 118%. Mai mult decât dublu! Şi asta în condiţii de închidere temporară a graniţelor şi într-o perioadă cu evenimente periculoase, care de regulă alungă turiştii, nu-i atrag. Totodată, în România era o sărăcie cruntă, nu găseai nimic de cumpărat sau de traficat.

    Intervenţia sovietică a fost pregătită prin activarea agenţilor de influenţă pe care Moscova îi avea în România. Aceştia, ca şi armata de „turişti” sovietici, aveau două misiuni principale:

    1. amorsarea unei revolte populare şi transformarea acesteia într-o revoluţie anticeauşistă, fructificând ura populaţiei faţă de regimul dictatorial;
    2. impunerea unei conduceri comuniste „cu faţă umană”, de tip gorbaciovist, fidelă Moscovei şi care să menţină România în alianţele politico-militare şi economice ale blocului comunist.

    Moda lunii decembrie: maşina Lada

    Evidenţele serviciilor vamale şi de paşapoarte din 1989 arată că, începând cu 9 decembrie, numărul turiştilor sovietici a crescut simţitor la intrarea în România. Trecuseră numai cinci zile de la întâlnirea de la Moscova, dintre Ceauşescu şi Gorbaciov.

    Tudor Postelnicu, ministrul de Interne din 1989, avea să declare în 1993: „Am deţinut informaţii referitoare la creşterea intrărilor în ţară a turiştilor din URSS. Intrau cu maşini Lada. Un număr triplu decât în mod normal. Principalele locuri de intrare erau pe la Vama Siret, pe la punctele de frontieră din Maramureş, dar o parte au venit şi pe la Giurgiu, dinspre Bulgaria. Direcţia de Paşapoarte m-a informat că au mai intrat foarte mulţi turişti din Ungaria şi din Iugoslavia. Ungurii au intrat masiv pe la Borş. La Vama Stamora Moraviţa au fost înregistraţi atât sârbi, cât şi maghiari”.

    Potrivit indicaţiilor primite de la vamă, turiştii sovietici aveau la dispoziţie 48 de ore să tranziteze România. Ei nu au respectat acest termen. În disperare de cauză, Nicolae Ceauşescu a recurs la măsuri radicale. În şedinţa CPEx din 17 decembrie 1989, el avea să ordone închiderea graniţelor României. Singurii care mai puteau intra erau cetăţeni din China, Coreea de Nord şi Cuba.

    Mărturiile generalilor Guşă şi Vlad

    La scurt timp de la intrarea în România, maşinile Lada – în care erau până la patru persoane (bărbaţi atletici, dar şi femei bine pregătite) – s-au răspândit în toată ţara. Un astfel de episod a fost povestit de generalul Ştefan Guşă (foto), cel care în 1989 era şeful Marelui Stat Major al Armatei Române.

    „Pe 15 decembrie, împreună cu fostul ministru al Apărării, Vasile Milea, am participat la depunerea jurământului în unităţi militare. Eu la Buzău, dânsul la Iaşi. Seara, ne-am înapoiat la Bucureşti. La o jumătate de oră după ce am ajuns, a venit la mine domnul Milea şi m-a întrebat dacă am sesizat ceva deosebit. N-am ştiut la ce se referea. Dar pe traseul meu de la Buzău la Bucureşti şi pe al dumnealui de la Iaşi la Bucureşti am observat foarte multe maşini cu număr rusesc. Şi m-a întrebat: «Cam ce o fi cu ăştia? Fac Crăciunul pe aici?».”

    Maşinile Lada au fost văzute atât în estul, cât şi în vestul României. Generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii, avea să relateze despre o informare venită din zona Banatului. „Un exemplu este la Miliţia din Caransebeş. Şeful Miliţiei, căpitanul Ruşeţ, a raportat că au venit în acele zile trei cetăţeni sovietici cu o maşină. Au spus că au lovit-o şi că le trebuie hârtie să poată circula. Cei de acolo au încercat să le mai ceară explicaţii. Unul dintre sovietici a spus: «Hai, colega, că suntem şi noi militari ca şi dumneata!». Acel fapt s-a reţinut, dar ce se mai putea face, că ăia s-au întâlnit cu alţii şi au plecat împreună la Timişoara?!”, a declarat generalul Vlad în 1993, la Comisia senatorială „Decembrie 1989”.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (16). Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Revenit nervos de la Moscova, Ceauşescu s-a dezlănţuit pe necuvântătoare. Pe 10 decembrie 1989, el a împuşcat în pădurea Ogarca din comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, aproape 400 de fazani în trei ore. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Întâlnirea de la Moscova, din 4 decembrie 1989, nu a schimbat comportamentul lui Nicolae Ceauşescu. Cu toate că liderul sovietic, Mihail Gorbaciov, l-a avertizat pe Ceauşescu în privinţa rezistenţei pe care o opune schimbărilor iniţiate de URSS, la Bucureşti lucrurile stagnau.

    Despotul român s-a întors extrem de nervos de la Moscova. Cei care l-au însoţit în avion şi-l amintesc ca fiind „irascibil”. Îi sărea ţandăra din orice şi nu mai avea răbdare să asculte pe nimeni. Veştile proaste îl asaltau din toate părţile, iar ultimele mişcări pe axa Moscova – Washington l-au convins că Gorbaciov şi Bush îi pregătesc ceva.

    Nervozitatea nu l-a părăsit pe Ceauşescu în puţinele zile care-i mai rămăseseră de trăit. Aceeaşi stare de iritare l-a urmărit şi la ultima sa vânătoare, care a avut loc în prima duminică de după revenirea de la Moscova. Era 10 decembrie, iar de la întâlnirea cu Gorbaciov trecuseră şase zile.

    Când a urcat în elicopter pentru a ajunge în pădurea Ogarca din comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, şeful statului căuta câteva ore de relaxare. Îi plăcea enorm să vâneze. Şi vâna orice, de la urşi la fazani, capre negre şi mistreţi. Pe 10 decembrie, gândurile întunecate nu l-au părăsit însă nicio clipă.

    Gorbaciov: „Voia să arate că poziţia lui în ţară era stabilă?”

    Mihail Gorbaciov povesteşte, în Memoriile sale, că a fost invitat de Ceauşescu să participe la vânătoarea din 10 decembrie. Invitaţia îi fusese făcută cu şase zile înainte, la sfârşitul întâlnirii de la Moscova.

    „Cu puţin timp înainte de încheierea discuţiei, Ceauşescu m-a întrebat: «Îţi place să vânezi?». I-am răspuns că nici nu mai ştiam ce înseamnă asta. «Atunci ar trebui să vii la noi, să mergem împreună la vânătoare. Avem cele mai bune condiţii pentru asta», a spus el, abia zâmbind. Voia el oare să demonstreze prin asta încredere în viitor, voia oare să arate că poziţia lui în ţară era stabilă? Două săptămâni mai târziu, în România s-a ajuns la evenimente tragice”, scria Gorbaciov în 1993.

    380 de fazani

    Pe 10 decembrie, în pădurea Ogarca, situată la 40 de kilometri de Bucureşti, lui Ceauşescu şi partenerilor săi de vânătoare – înalţi demnitari comunişti – le-au fost aduşi în faţa puştii 4.000 de fazani dintr-o crescătorie a Direcţiei Silvice Giurgiu. În trei ore au fost doborâte 380 de păsări, majoritatea în standul comandantului suprem.

    Ceauşescu a tras cu furie în acea zi. Furia îi venea de la Moscova. Peste 15 zile, avea să intre el însuşi în bătaia puştii, pe post de „fazan”. Trăgaciul se afla tot la Moscova.

    Povestea acelei vânători este rememorată de pensionarul Ion Tache. În 1989, acesta avea 53 de ani, era tehnician silvic şi se ocupa de organizarea vânătorilor prezidenţiale la Ogarca. „Sezonul de vânătoare începea odată cu venirea lui. Pe 10 decembrie, am eliberat 4.000 de fazani în pădure. Se împuşcau în jur de 400 din păsările aduse”, îşi aminteşte Tache.

    Ca treaba să iasă bine, organizatorii aveau grijă ca vânatul să fie dirijat de gonaci către „standul zero”, aşa cum numeau pădurarii poziţia ocupată de „întâiul vânător al ţării”. Aşa s-a întâmplat şi pe 10 decembrie. Fazanii erau aduşi de gonaci în cătarea puştii dictatorului.

    Îi plăcea vinul de Sâmbureşti, băut din căni de lut

    Ion Tache nu a uitat de ospăţul pe care l-a organizat înaintea vânătorii din 10 decembrie. „Noi îl aşteptam. Fusese întâmpinat de directorul Direcţiei Silvice, Gheorghe Gavrilescu, care i-a dat raportul: «Să trăiţi, tovarăşe secretar general, totul este gata! Vânătoarea este organizată». A dat mâna cu el, a venit şi prim-secretarul de la judeţ: «Să trăiţi, tovarăşe preşedinte!». A venit cu ei la masă. Noi frigeam puii cu frigările. Ţepuşe de lemn. Puii erau aduşi de la crescătoria de fazani, unde creşteam şi găini. Şi aveam şi ceaunul cu vin la fiert, 10-15 litri, cam aşa ceva. Pusesem din timp cănile pe masă. Îi plăcea să bea din căni de lut, de pământ. Mai erau şuncă tăiată, mere şi pâine caldă.”

    Ion Tache organizase atâtea mese de protocol pentru şeful statului, încât îi ştia preferinţele culinare. „Puii îi plăceau aşa, mai crocanţi. Îi stropea cu mujdei şi mai sorbea şi din vinul fiert. La o vânătoare, mulţumit de calitatea puilor mei, li s-a adresat membrilor din Comitetul Politic Executiv: «Auziţi! Voi când faceţi în crescătorii pui ca ăştia? Uite ce gustoşi sunt şi ce carne au!». Iar ăia au tăcut”, povesteşte Tache.

    Ştefan Andrei, înalt demnitar în regimul Ceauşescu, confirmă că şeful statului nu avea pretenţii culinare exagerate. „Îi plăceau ardeii umpluţi, nu mânca tot felul de ciudăţenii, icre de nu ştiu care. Bea ţuică de Piteşti, care pentru el era făcută pe undeva pe lângă Câmpulung Muscel, şi îi plăcea vinul de Sâmbureşti. Şi vinul era făcut tot special pentru el, din struguri aleşi bob cu bob şi spălaţi bine.”

    „Trăgea lovitură după lovitură”

    Vânătoarea din 10 decembrie avea să fie diferită de altele. Chiar de la venire, elicopterul prezidenţial a aterizat în alt loc ca de obicei. „Ceauşescu a ajuns pe la ora 10.00 şi a plecat pe la 14.00. El a venit cu elicopterul, iar restul membrilor din Comitetul Politic Executiv au fost aduşi cu un microbuz sau au venit cu maşinile. El ateriza, de obicei, undeva între păduri, pe drumul dintre Ghimpaţi şi Giurgiu. Pe 10 decembrie a aterizat pe câmpul de lucernă din pădurea Ogarca. De acolo a mers pe jos, câteva sute de metri, până la marginea pădurii, unde se organiza tragerea”, povesteşte Ion Tache.

    Bătrânul îşi aduce aminte că Nicolae Ceauşescu trăgea ca la nuntă. „El nu încărca arma. Trăgea numai lovitură după lovitură. Ochea şi trăgea în sus, la fazan. Avea în spate doi băieţi, armurieri, care îi încărcau armele. El le primea şi nu mai pierdea timp cu încărcatul. Fazanii săreau peste pomi şi îi plesnea Ceauşescu de nu se vedeau.”

    Cei doi armurieri erau ofiţeri de Securitate. În preajma „marelui vânător” se mai afla medicul său personal, care avea grijă să-i dea medicamentele la timp, să-i ia temperatura şi să-i schimbe cămaşa transpirată.

    „Să fi fost un semn?”

    După aproape trei ore de vânătoare, la final, Ceauşescu şi-a luat rămas-bun aşa cum nu o făcuse niciodată. Inginerul Ion Prodan, care în 1989 avea 37 de ani şi era şef al Ocolului Silvic Ghimpaţi, a reţinut un amănunt interesant. „Înainte de a se duce la elicopter, mulţumit de pradă, Ceauşescu a dat mâna cu oficialii, dar a venit şi la câţiva dintre cei care au pregătit vânătoarea şi a spus: «Vă mulţumesc, a fost foarte bine organizat!». Acest lucru nu-l mai făcuse până atunci. Să fost ăsta un semn…?”

    Aşa cum a fost organizată vânătoarea din 10 decembrie 1989, de la Ogarca, erau toate acţiunile la care participa şeful statului. Inginerul silvic Mitică Georgescu descrie eforturile pe care le făceau pădurarii astfel încât vânatul să fie de bună calitate, dar şi să ajungă în bătaia puştii lui Ceauşescu. Mai ales pentru urs fuseseră construite locuri de pândă speciale pentru şeful statului, cu încălzire, loc de odihnă, iar unele aveau chiar şi grup sanitar.

    Vânătoarea la urs: „Cocoşatul”, „Guleratul”…

    Organizator al unor astfel de vânători, Mitică Georgescu îşi aminteşte cum se pândea vânatul pentru ca acţiunea să reuşească. „Am început din toamnă acţiunea de nădire cu hrană. A fost organizată minuţios observarea de la distanţă a punctajului trofeului. Au fost consemnate date despre starea timpului, despre comportamentul animalului, cât timp era în preajma observatorului. Fiecărui urs îi dădeam câte un nume. «Cocoşatul» – dacă avea greabănul mai înalt, «Guleratul» – dacă avea vreo pată în jurul gâtului.”

    Pentru ca „primul vânător” al ţării să fie mulţumit de ceea ce a împuşcat, pădurarii erau obligaţi, la final, să aranjeze prada pentru poză. Tot atunci era comunicat şi punctajul trofeelor, aşa încât Ceauşescu să se poată mândri cu calităţile lui de bun ochitor. Pentru el au fost făcute chiar şi drumuri de acces şi cabane. Au fost organizate fonduri de vânătoare în care intrarea era permisă numai pentru şeful statului şi pentru invitaţii săi.