Ministrul Apărării a fost găsit împuşcat în dimineaţa de 22 decembrie 1989, la ora 9.30. Tocmai fusese certat aspru de Ceauşescu, care l-a făcut „incompetent” după ce generalul coordonase personal, în timpul nopţii, represiunea din centrul Capitalei. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.
„Obosit şi deprimat”. Aceasta este caracterizarea făcută generalului Milea de cei care l-au văzut pe şeful Armatei în sediul CC al PCR, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, după ce s-a întors de pe teren. S-a văitat apropiaţilor şi chiar a plâns în faţa şefului Securităţii, generalul Iulian Vlad, care-i ceruse sprijin pentru a-l înlătura pe Ceauşescu.
Ziua de 22 decembrie 1989 începe prost pentru şeful Armatei. „La 8.15, Milea încearcă să raporteze unde sunt trupele, cine vine, dar e confuz. Era nedormit şi poate şi băuse, căci obişnuia să mai tragă la măsea. Ceauşescu îl întrerupe violent, îl acuză şi de incompetenţă – «Trebuie să te învăţ eu să dai un raport?» –, apoi i se adresează devastator: «Marş şi adu trupele!». Acestea sunt ultimele cuvinte ale lui Ceauşescu către Milea. Iar Milea urcă la etajul 6, ia pistolul şi se împuşcă”. Reconstituirea acestui final tragic îi aparţine istoricului Alex Mihai Stoenescu.
„Era obosit, părea mai bătrân”
La întâlnirea convocată de Ceauşescu puţin după ora 8.00 – o şedinţă CPEx restrânsă –, generalul Milea era de-a dreptul înspăimântat. Aflat lângă el, şeful Securităţii, generalul Vlad, a pus mâna pe genunchii lui: şeful Armatei tremura. Şi nu de frig, ci de frică.
Evenimentele care urmează pentru Milea se petrec sub ochii a doi militari: colonelul Corneliu Pîrcălăbescu (şeful Statului Major al Gărzilor Patriotice) şi maiorul Ioan Vătămănescu (aghiotantul lui Milea).
„Când a fost chemat la cabinetul lui Ceauşescu, eu l-am trezit, l-am ajutat să se îmbrace cu o cămaşă kaki. Era nebărbierit, obosit, părea mai bătrân şi era abătut”, a povestit Vătămănescu.
Certat de Ceauşescu şi marcat de ordinele pe care le dăduse, Milea începe să bântuie prin sediul CC al PCR. Iese din Cabinetul 1, traversează holul de la etajul 1 şi intră în birourile în care lucra Comandamentul Militar Unic – organism înfiinţat în seara precedentă, la cererea expresă a lui Ceauşescu.
La Comandament, Milea se interesează de poziţia trupelor care vin spre Bucureşti. De la etajul 1 urcă la etajul 6, unde se află birourile Gărzilor Patriotice.
Pistolul căpitanului Tufan
La Gărzile Patriotice, Milea îl întâlneşte pe colonelul Pîrcălăbescu. Acesta declara în 1991: „Am ieşit în faţă. Milea venea către biroul meu. L-am însoţit, iar când a ajuns la biroul care dă spre lift , mi-a spus: «Domnule, vreau o centură! Că vreau să merg jos, la unităţi»”.
Negăsind nimic la Gărzile Patriotice, Milea i se adresează unui ofiţer de transmisiuni, căpitanul Marius Tufan, care se afla pe hol. Relatarea îi aparţine tot colonelului Pîrcălăbescu: „A intrat în birou şi a ieşit din nou afară, cu mine, şi îi zice lui Tufan: «Măi, eu am cerut o centură. Dă-mi, măi, centura!». Ăsta a încercat să scoată pistolul de la centură. Milea a spus: «Nu, dă-mi şi pistolul!». Ăsta nu a vrut să dea pistolul. A avut o ezitare. «Măi! Sunt ministrul Apărării. Dă-mi pistolul!», a repetat Milea. «Vreau să merg jos, să văd care e situaţia la unităţi», şi a luat centura şi pistolul”.
În momentul următor, Milea îi cere aghiotantului său să-l lase puţin singur cu colonelul Pîrcălăbescu, în biroul acestuia. „Stăteam înăuntru eu şi Milea. În picioare. El îmi spune: «Măi Cornele, vreau să-ţi spun că Ceauşescu mi-a dat ordin, după şedinţa CPEx, să lichidez tot ce e în faţă. Să trag în popor, în faţa sediului»”, a mai spus Pîrcălăbescu.
Detunătura
După această discuţie, Milea îi spune lui Pîrcălăbescu că-i este frică să nu păţească ceva afară. Îi cere şefului Gărzilor Patriotice să-l lase puţin singur, în birou, să dea câteva telefoane. „Mi-a mai spus: «Să mă aştepte Vătămănescu la lift. Să cheme liftul şi să mă aştepte, că vreau să cobor repede de aicea». M-am gândit că, fiind ministru, intră într-un TAB şi se duce la Ministerul Apărării Naţionale. Am ieşit şi am stat cu Vătămănescu. Discutam cu el, când am auzit o detunătură. «Cred că de la mine e», am spus eu. Îl lăsasem la intrare pe plutonierul Manole. Plutonierul nu a intrat în primele 5–6 secunde. Am fugit cu Vătămănescu, iar plutonierul ne spune: «Cred că ministrul». Când am intrat, Milea era aproape întins cu capul pe canapea”, a mai spus colonelul Pîrcălăbescu.
Aghiotantul lui Milea, Ioan Vătămănescu, a declarat că, înainte să-l trimită să cheme liftul, ministrul Apărării i-a vorbit pe un ton sumbru. „Mi-a spus că, dacă i se întâmplă ceva, să-i spun lui Barbu, care era şeful lui de cabinet, că are în spate două CEC-uri. Să fie date familiei, pentru nepoţii lui, pe care îi iubea mult.”
„Ştiu, măi copile, dar trebuia să fii aici…”
Şeful de cabinet al lui Milea, căpitanul Alexandru Barbu, se afla la Ministerul Apărării Naţionale. Se despărţise de Milea în cursul nopţii. Barbu declara, în 1991: „M-am dus la minister şi m-am culcat puţin. Pe la 9.15, ofiţerul de serviciu mi-a spus: «Scoală-te, că a sunat ministrul şi a zis să-l suni la Gărzi». L-am sunat pe la 9.20. Mi-a zis: «De ce nu eşti aici?». I-am răspuns că mi-a cerut să mă duc la minister. A răspuns: «Ştiu, măi copile, dar trebuia să fii aici, cu mine». I-am spus că mă sui în maşină, dacă ordonă. Mi-a răspuns: «Lasă, nu mai e nevoie». Şi asta a fost tot”.
O altă relatare aparţine chiar ofiţerului care i-a dat pistolul lui Milea: căpitanul Marius Tufan. Acesta făcea glume cu colegii pe seama faptului că nu mai are pistol. Se afla pe terasa clădirii, la etajul 6, cu o staţie de emisie-recepţie. “Eram pe terasă şi se auzeau rafale de armă. Se dăduse ordin să se tragă. Concluzia mea era că trăgeau cei de la Ministerul de Interne. Când mă aflam la uşa de la terasă, spre hol, am auzit un foc, dar nu pot spune dacă era din afară sau dinăuntru. În mijlocul holului l-am văzut pe Vătămănescu, urla că s-a împuşcat şeful. A început agitaţia, iar eu m-am blocat gândindu-mă că s-a împuşcat cu pistolul meu şi voi fi băgat… Din uşă l-am auzit pe generalul Milea gemând, dar nu l-am văzut. Au chemat un doctor, dar eu m-am gândit că s-a împuşcat cu pistolul meu, cred că era ora 9.15. Am mers pe terasă, le-am spus băieţior că situaţia e complicată, s-a împuşcat generalul cu pistolul meu. Când am ieşit pe terasă, era 9.35”, a declarat Tufan.
Arma cu care s-a sinucis generalul Milea era un pistol Carpaţi model 1974, calibru 7,62 mm.
– Va urma –
———————————————
Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!
Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.
———————————————
Episoadele anterioare
Episodul 35: Planul de la ora 3
Episodul 34: Ultima noapte în Palat
Episodul 33: Moartea bate la ușă
Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”
Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu
Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal
Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!
Episodul 28: Pe culmile disperării
Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic
Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama
Episodul 25: Mințit și în Iran
Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran
Episodul 23: O stenogramă pierdută
Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie
Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”
Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”
Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara
Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică
Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici
Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani
Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei
Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune
Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”
Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova
Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest
Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist
Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987
Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor
Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu
Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov
Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”
Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”
Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”
Episodul 2: Întâlnirea de la Malta
Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul
Până la 24 decembrie 1989, Ion Gîtlan n-a ştiut că fiul său era mort. Ajunsese în nucleul de revoluţionari din sediul fostului CC al PCR. „Cum mă aflam eu, pe 24 dimineaţa, în CC, m-a întrebat cineva dacă eu sunt Gîtlan şi dacă am un băiat mai mare, aşa. Am întrebat ce s-a întâmplat şi mi-a spus că e grav rănit. L-am căutat până după-amiază şi l-am găsit la morgă. Era ciuruit de gloanţe. Pe 21 decembrie am crezut că Mihai e la bunici, la Roşiorii de Vede. Mai ţinea concerte acolo. Venea de la alte concerte susţinute cu grupul lui de rockeri la Timişoara şi la Târgu-Mureş. Am aflat de la prietenii lui că pe 21 erau în Bucureşti. Se întâlniseră pe Bulevardul Magheru, la restaurant, la Grădiniţa. Aşa a ajuns el după-amiază să fie printre demonstranţii de la Dalles.”
Secretarul Mihai Hîrjău avea să constate: „După scurtă vreme, Ceauşescu a văzut că nu mai are cui vorbi şi nu mai poate sta în balcon. A trebuit să revină în interior, pentru că lumea deja degajase Piaţa. Practic, era paralizat. Nu a mai putut să vorbească. I-a dat ordin lui Milea să cheme Armata. În acelaşi timp, am văzut cum din Palatul Regal şi din părţile laterale au apărut nişte trupe îmbrăcate în albastru, cu nişte scuturi. Cele câteva sute de militari au ocupat Piaţa. Au apărut şi vreo 10–12 cisterne de la salubrizare. Între timp s-au cristalizat nişte grupuri de participanţi care se pregăteau să pătrundă în faţa clădirii”.
Momentul-cheie a fost decizia de organizare a mitingului de către Ceauşescu. „Scoaterea în stradă a populaţiei şi strângerea la un loc a unui număr foarte mare de manifestanţi erau foarte dificil de realizat, având în vedere măsurile deosebite luate de Ceauşescu în acea perioadă. Aceasta se putea face numai cu aprobarea lui. În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, ofiţerul de serviciu de la Centrala Industrială de Electronică l-a anunţat pe colonelul Păsăreanu să se prezinte la serviciu pentru organizarea unui mare miting în Capitală, programat pentru ora 9.00. Tot ce se dorea era ca mase mari de oameni să fie strânse la un loc. De acum, pentru organizaţie, cuvântul de ordine era «boicotarea mitingului».”
Iată o parte din conţinutul jurnalelor de ştiri de la Europa Liberă, din ziua în care Ceauşescu instituia starea de necesitate la Timişoara.
Şeful Cancelariei prezidenţiale, Silviu Curticeanu (foto): „Ajunşi la birou, după venirea din Iran, mi-a spus să pregătesc pentru ora 19.00 studioul TV, că vrea să transmită ceva în direct. Era studioul în care înregistra urările de Revelion. Între timp, probabil a vorbit cu Bobu sau cu Dăscălescu şi mi-a spus, pe la ora 17.00, că vrea o teleconferinţă înainte de transmisia în direct”.
Înainte de încheierea teleconferinţei, Ceauşescu a avut grijă să le transmită oamenilor din teritoriu că la ora 19.00 va avea un discurs televizat pe tema situaţiei de la Timişoara. Unii dintre prim-secretarii din ţară chiar l-au asigurat pe „Tovarăşu’” că vor lua măsuri ca discursul să fie urmărit de cât mai mulţi “oameni ai muncii”.
„Scînteia” menţionează şi dimensiunea trupelor trimise de americani în Panama. Paralelismul cu sovieticii care operau deja în România este uluitor! „La atacul neprovocat împotriva Republicii Panama au luat parte forţe aeriene şi terestre. Cel puţin 30.000 de militari americani participă la atacurile declanşate în cursul dimineţii împotriva a patru cazărmi panameze.”
„Scînteia” creează un paralelism perfect între Panama şi România, scriind despre „state mici” (a se citi Panama şi România) confruntate cu „superputeri” (SUA şi URSS). „Cu atât mai mult sunt de condamnat actele de agresiune brutală ale SUA împotriva unui stat mic, care îşi apără libertatea şi independenţa încălcate de o superputere. Este dreptul sacru al oricărui popor de a-şi hotărî singur modul de viaţă, regimul politic, conform năzuinţelor şi tradiţiilor sale.”
Câteva ore mai târziu, la scurt timp după fuga lui Ceauşescu, „Scînteia” apare într-o ediţie specială, cu un nume coafat: „Scînteia poporului”. Aceiaşi ziarişti ne informează că „Dictatura a căzut, poporul e liber!”, iar pe prima pagină e inserată o explicaţie: „Ziarul nostru apare azi într-o ediţie specială, într-o expresie patriotică, nouă, adevărată, ca ziar al poporului”.