Etichetă: secția specială

  • Procurorul general a sesizat Inspecția Judiciară în cazul procurorului de la Secția Specială care pretinde că alegerile de la Sectorul 1 ar fi fost fraudate

    Gabriela Scutea, procurorul general al României, a sesizat Inspecția Judiciară în cazul procurorului Sorin Iașinovschi, de la Secția Specială, care pretinde că alegerile de la Sectorul 1 ar fi fost fraudate, scrie G4Media.ro.

    Sesizarea vizează faptul că Iașinovschi, în loc să ancheteze dosarul care i-a fost dat, s-a apucat să dea declarații și interviuri, deși nu îndeplinește atribuții de comunicare și nu a cerut aprobare pentru a acorda un interviu la Kanal D. Postul TV nici nu a mai difuzat respectivul interviu, iar Denise Rifai, autoarea respectivului material, și-a șters postarea după ce apucase să scrie că Iașinovski a spus că alegerile au fost fraudate.

    Procurorul din Secția Specială a avut un comportament bizar, absolut neobișnuit pentru breasla sa: a făcut acuzații publice foarte grave într-un dosar pe care-l avea în grijă, înainte să-l finalizeze. Cazul este ieșit din comun pentru că acest lucru nu s-a întâmplat până acum niciodată. Procurorii acordă extrem de rar interviuri și niciodată despre dosarele pe care le au în lucru. Nici măcar șefii DNA sau procurorul general nu au abordat vreodată, concret, vreun caz aflat în derulare, rezumându-se la declarații generale.

    Cazul așa-ziselor fraude de la Sectorul 1, o creație a propagandei PSD – Dan Voiculescu

    Cazul așa-ziselor fraude de la alegerile locale pentru Sectorul 1 este o altă creație a propagandei PSD, care a făcut plângere penală, apoi subiectul a fost gonflat de posturile TV ale oligarhilor. Dosarul a ajuns la Secția Specială înființată de Dragnea și Tudorel Toader și despre care toate instituțiile internaționale spun că este un instrument politic.

    Iașinovschi este un om al Sistemului. La interviul de angajare în Secția Specială, dat în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, se declara oripilat de felul în care DNA “a intrat cu bocancii în viața magistraților”.

    Acum, întreaga poveste pare construită ca să alimenteze discursul PSD privind frauda de la Sectorul 1 – marea miză a alegerilor din Capitală, pentru că Daniel Tudorache controla cel mai bogat sector din București, iar televiziunile de casă ale PSD aveau contracte uriașe de publicitate din bani publici de acolo. Iașinovschi, la fel ca și șefa sa de la Secția Specială, Adina Florea, n-a produs dovezi pentru dosarul pe care-l are pe mână, ci doar declarații și zgomot public în sprijinul diversiunilor PSD.

    În loc de probe la dosar, Iașinovschi a „administrat” declarații și informații „pe surse” pentru posturile oligarhilor

    El a acordat un interviu pentru Denise Rifai în care afirma că „s-au încălcat niște dispoziții pentru că intrarea în acea sală trebuia să fie făcută în anumite condiții. (…) Ceea ce s-a votat nu a fost și consemnat. (…) La nivelul secțiilor, există fraude“. Ar fi trebuit ca interviul să apară la Kanal D, dar acest lucru nu s-a mai petrecut, iar Denise Rifai și-a șters postarea de pe Facebook în care reda acest pasaj din dialogul cu procurorul. De săptămâni bune, Antena 3 și România TV rostogolesc și gonflează subiectul, în timp ce Iașinovschi le alimentează “pe surse“. În acest timp, dosarul zace nefinalizat și nu se știe ce se află cu adevărat în el.

    În plină anchetă, după ce a făcut vâlvă mediatică și a furnizat muniție propagandei PSD, Iașinovschi și-a cerut pensionarea – fără să ducă la capăt ancheta. Însă cercetarea disciplinară a Inspecției Judiciare a pus pe hold cererea sa. Ulterior, procurorul și-a retras singur solicitarea de pensionare, iar acum e în concediu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Mihai Șora nu se sperie de amenințările lui Dan Voiculescu. Filosoful de 104 ani nu retractează nimic, ci îl ridiculizează încă o dată pe „turnătorul cu ifose de intelectual”

    * O veste bună de la Comisia Europeană: intrăm în Spațiul Schengen! Marile avantaje pe care ni le aduce noul statut

    * Marele jaf de la Capitală. Contracte rămase de la Firea: 400 de lei pentru înlocuirea unei șipci la o bancă, 4 lei pentru golirea unui coș de gunoi

    * Guvernul a prezentat PNRR: în 5 ani se fac 434 km de autostradă, 311 km cale ferată modernizată, 3.000 km de șosele pentru biciclete, 45.000 hectare împăduriri

    * Deputatul Lasca, „aghiotantul” Șoșoacăi, condamnat definitiv: 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru că a bătut un șofer în trafic

    * Șoșoacă: „Veți fi pseudo-oameni, o altă specie! Vaccinul îl înlocuiește pe Dumnezeu, modifică structura ADN-ului! Provoacă avorturi, sterilitate. Experimentul va dura până în decembrie 2023”

    * E groasă: Ciolacu îl „izolează” pe Iohannis! „Nu mai stau de vorbă cu el până nu-și cere scuze pentru «Ciuma Roșie»”. Ghinion: președintele n-a spus niciodată „Ciuma Roșie”!

    * Furie în Italia: ucigașul judecătorului Giovanni Falcone a fost eliberat „pentru bună purtare”! A participat la peste 100 de asasinate. A răpit, omorât și dizolvat în acid un copil de 11 ani

    * Lukașenko se dă de gol: l-a capturat pe Protasevici, deturnând un avion, pentru a-i face un serviciu lui Putin! Acum își dă prizonierul pe mâna separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei, să-l „interogheze” pentru că „a omorât oameni în Donbass”

    * Ne râde Caucazul: România – Georgia 1-2! Cât o să-și mai roadă unghiile Mirel Rădoi pe banca naționalei de fotbal?

  • Decizie istorică a CJUE: Curtea Constituțională nu mai e stat în stat! Un judecător poate anula deciziile CCR și chiar legi votate de Parlament. Bonus: desființarea Secției Speciale e perfect justificată!

    Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a anunțat marți că autoritățile române pot desființa fără probleme Secția Specială înființată de Liviu Dragnea și Tudorel Toader pentru a-i ancheta pe magistrați. Într-un comunicat emis de CJUE se arată că e de competența ministerului și a instanțelor naționale să stabilească dacă Secția Specială nu este cumva un instrument de presiune politică asupra judecătorilor și procurorilor.

    Sentința Curții de Justiție, venită după o sesizare făcută de Forumul Judecătorilor, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurilor și mai multe instanțe de judecată din România, pune astfel capăt discuției privind legalitatea desființării Secției Speciale.

    Curtea de Justiție a UE a sesizat scopul Secției Speciale, cerând să se verifice dacă nu cumva folosește la controlul politic al judecătorilor și procurorilor

    Acest parchet înființat în 2018 de PSD, ALDE și UDMR s-a ocupat exclusiv de procurorii și judecătorii incomozi pentru PSD și pentru Mafie. Aceștia au fost hărțuiți, li s-au deschis dosare penale și – foarte rar – trimiși în judecată, pentru că acuzațiile, fiind inventate, nu puteau fi probate în instanță.

    Cazul Laura Codruța Kovesi este de notorietate. La ordinul PSD și cu concursul mediatic al unor oficine precum Antena 3, România TV și Luju.ro, Adina Florea, procuroarea-șefă a Secției Speciale, i-a deschis dosar penal fostei șefe a DNA, încercând să-i blocheze candidatura la conducerea Parchetului European. Tentativa a eșuat, iar după aproape 3 ani dosarul penal se află exact în aceeași fază ca în prima zi: nu conține nicio probă, niciun act în afara foii prin care se instituie începerea urmăririi penale.

    Adina Florea a fost somată de instanță să dea o rezoluție – fie să claseze dosarul, fie să-l trimită în instanță.

    Mai mult decât atât, colegii săi o acuză direct pe Adina Florea că a solicitat rechizitorii din dosarele unor mari corupți, apoi le-a divulgat acestora ce probe sunt împotriva lor!

    Judecătorii de la Curtea de Justiție a UE au sesizat aceste lucruri și menționează clar, în motivarea sentinței, că trebuie să se verifice cu atenție dacă Secția Specială nu este utilizată ca instrument de control politic al judecătorilor și procurorilor și dacă își exercită activitatea respectând cerințele din Carta drepturilor fundamentale a UE.

    Judecătorul Cristi Danileț (fost membru CSM) și fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, trag concluzii extraordinar de optimiste după această decizie a CJUE. Amândoi consideră că „este o decizie istorică”, în urma căreia sinistra Secție Specială poate fi îngropată definitiv, iar Curtea Constituțională nu mai este putere supremă.

    O constatare fundamentală: un judecător din România poate anula decizii ale Curții Constituționale sau chiar legi date de Parlament, în caz că acestea intră în contradicție cu legislația europeană.

    Ce scrie Curtea de Justiție a UE în motivarea sentinței legate de legalitatea desființării Secției Speciale

    „Într-o a treia etapă și tot în lumina acelorași considerații generale, Curtea examinează compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei reglementări naționale care prevede înființarea unei secții specializate în cadrul Ministerului Public care are competența exclusivă de anchetare a infracțiunilor săvârșite de judecători și de procurori.

    Curtea precizează că, pentru a fi compatibilă cu dreptul Uniunii, o astfel de reglementare trebuie, pe de o parte, să fie justificată de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției și, pe de altă parte, să garanteze că această secție nu poate fi utilizată ca instrument de control politic al activității judecătorilor și a procurorilor menționați și își exercită competența cu respectarea cerințelor prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

    În lipsa îndeplinirii acestor cerințe, reglementarea menționată ar putea fi percepută ca urmărind instituirea unui instrument de presiune și de intimidare a judecătorilor, ceea ce ar aduce atingere încrederii justițiabililor în justiție.

    Curtea adaugă că reglementarea națională în discuție nu poate avea ca efect nerespectarea obligațiilor specifice care îi revin României în temeiul Deciziei 2006/928 în domeniul luptei împotriva corupției.

    Revine instanțelor naționale sarcina de a verifica dacă reforma care a condus în România la înființarea unei secții specializate în cadrul Ministerului Public, însărcinate cu anchetarea judecătorilor și a procurorilor, precum și normele privind numirea procurorilor încadrați în această secție nu sunt de natură să facă secția menționată permeabilă la influențe exterioare.

    În ceea ce privește carta, revine instanțelor naționale sarcina de a verifica dacă reglementarea națională în discuție nu împiedică examinarea într-un termen rezonabil a cauzelor referitoare la judecătorii și la procurorii vizați.”

    Cristi Danileț: „O decizie istorică. Situează judecătorul român deasupra CCR”

    „S-a publicat decizia CJUE în şase cauze conexate la Luxembourg. Este o decizie ISTORICĂ care situează judecătorul român deasupra CCR când vine vorba de intepretarea legii prin prisma europeană. SIIJ este în afara normelor europene.

    Iată concluziile mele cu privire la aceasta:

    – decizia de înfiinţare a MCV şi rapoartele MCV sunt obligatorii pentru România ca urmare a aderării la UE. Aşadar, ele nu sunt simple «recomandări», cum au susţinut în mod repetat nişte asociaţii nereprezentative ale magistraţilor, o parte din politicieni, dar şi Curtea noastră Constituţională;

    – Guvernul României a greşit când a numit pe şeful Inspecţiei Judiciare;

    – existenţa SIIJ trebuie justificată şi să fie în afara controlului politic, dar cu respectarea obligaţiilor din cadrul MCV. Având în vedere că în Raportul MCV din 2019 se atrăgea atenţia României că trebuie să respecte recomandările din raportul pe anul 2018 şi că în acesta din urmă s-a spus că modificările legilor justiţiei trebuie să ţină seama de cele stabilite de Comisia de la Veneţia şi GRECO care s-au opus SIIJ (considerată drept «anomalie» care afectează statul de drept), rezultă că existenţa SIIJ se situează în afara ordinii europene;

    – răspunderea personală a judecătorilor pentru erori judiciare trebuie atent reglementată, legea trebuind a fi clară şi precisă;

    – judecătorul român este primul judecător european. El trebuie să interpreteze legislaţia naţională prin prisma dreptului european. Dacă este contradicţie, judecătorul poate înlătura norma legală sau constituţională. Aceasta înseamnă că o instanţă poate înlătura inclusiv o interpretare a CCR care validează o lege a Parlamentului român.”

    Ana Birchall: „Instanțele de judecată pot anula actele Secției Speciale. Un judecător din România poate înlătura deciziile CCR și normele legale interne”

    „Regret că stric petrecerea unora, dar adevărul este că Decizia CJUE de astăzi este cu adevărat o decizie istorică! Analiza scurtă:

    În realitate, prin raspunsul dat in ultimul paragraf cu privire la SUPREMATIA dreptului Uniunii Europene, Curtea acorda competenta instantelor nationale de a verifica conformitatea deciziei de aplicare a MCV-ului si in cadrul acestei verificari sa inlature deciziile CCR si normele legale interne daca intra in contradictie cu Decizia MCV. Cu alte cuvinte, un judecator din Romania POATE inlatura deciziile CCR si normele legale interne daca nu sunt in conformitate cu decizia MCV, Curtea spunand negru pe alb că reglementarea națională în discuție nu poate avea ca efect nerespectarea obligațiilor specifice care îi revin României în temeiul Deciziei 2006/928 în domeniul luptei împotriva corupției!

    Mai mult, in urma deciziei de astazi instantele de judecata pot anula actele SIIJ.

    De asemenea, actele efectuate de domnul Netejoru de la Inspectia Judiciara sunt NULE!

    Regret că stric petrecerea si celor certati cu legea care s-au bucurat ca au beneficiat de decizia CCR privind eliminarea probelorobtinute de o anumita institutie! Desi nu este in decizia de astazi acest principiu se va regasi mai mult ca sigur si in cadrul celorlalte cauze care se afla pe rolul CJUE probe SRI, completul de 5 judecatori de la ICCJ etc.

    P. S. O mentiune importanta, hotararea de azi este aplicabila numai pentru tarile care mai au MCV! Share, sa se stie adevarul!

    Paragraful cheie din decizia CJUE:

    Principiul supremației dreptului Uniunii

    «Într-o a cincea etapă, Curtea statuează că principiul supremației dreptului Uniunii se opune unei reglementări naționale de rang constituțional care privează o instanță inferioară de dreptul de a lăsa neaplicată din oficiu o dispoziție națională care intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 și care este contrară dreptului Uniunii. Curtea amintește că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, efectele asociate principiului supremației dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispozițiile interne aferente repartizării competențelor judiciare, inclusiv de ordin constituțional, să poată împiedica acest lucru. Amintind de asemenea că instanțele naționale sunt obligate, în măsura posibilului, să dea dreptului intern o interpretare conformă cu cerințele dreptului Uniunii sau să lase neaplicată din oficiu orice dispoziție contrară a legislației naționale care nu ar putea face obiectul unei astfel de interpretări conforme, Curtea constată că, în cazul unei încălcări dovedite a Tratatului UE sau a Deciziei 2006/928, principiul supremației dreptului Uniunii impune instanței de trimitere să lase neaplicate dispozițiile în cauză, indiferent dacă acestea sunt de origine legislativă sau constituțională.»”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dragnea, trimis în judecată „la pachet” cu patru oameni de afaceri: Cristian Burci (tatăl), Carlo Burci (fiul), Dan Belcea (omul lui Burci) și consulul Dimitrescu. Dosarul se referă la finanțarea vizitei lui Dragnea la masa lui Trump, în 2017

    * „Eroul lui Gâdea” a furat și voturi pentru Dragnea, dar și tractoare din Occident! „O vor primi acasă cu picioarele tăiate”

    * Protestul aniversar CapVid a adunat mai puțin de 100 de „patrioți”! În urmă cu exact un an, printre protestatari se număra și Bogdan Stanoevici

    * VIDEO. „Lazarus n-a murit!” Primele imagini cu anarhistul șoșocar pe patul de spital, după un test Covid pozitiv

    * Tudorel Toader a coordonat doctorate plagiate! O nouă victorie a Emiliei Șercan: procurorul Codruț Olaru a rămas fără doctoratul supervizat de „Slugărel”

    * Prins “zburând” prin București cu 106 km/oră, Radu Budeanu a spus că i se defectase Land Rover-ul! A rămas 3 luni fără permis

    * PSD își plasează trompetele pe TV. Codruța Cerva a primit emisiune la postul unui interlop din Caracal. Videochatista Oana Lovin a ajuns la postul lui Pandele, din Voluntari

    * Vanghelie, 11 ani și 8 luni de închisoare! Trebuie să returneze 15 milioane de euro, „rodul” luării de mită și al abuzului în serviciu

    * Diversiunea prin care militanții Hamas au fost băgați în tuneluri și măcelăriți ca șobolanii. Israelul a folosit presa mondială

    * Dramatism și eroism în fotbalul european. Sud-americanii fac minuni: portarul brazilian al lui Liverpool, columbianul lui Juventus, uruguayanul, brazilianul și argentinianul lui Atletico Madrid

  • Un nou abuz al Adinei Florea: anchetarea judecătorului care l-a condamnat pe Puiu Popoviciu! Dosarul – închis de Curtea de Apel București

    Încă o înfrângere pentru Adina Florea și Secția Specială de anchetare a magistraților înființată de Liviu Dragnea și Tudorel Toader: Curtea de Apel a închis definitiv dosarul prin care judecătorul care l-a condamnat pe Puiu Popoviciu era acuzat de abuz și represiune nedreaptă.

    Cazul este unul emblematic nu doar pentru regimul PSD, ci și pentru acuzația forurilor internaționale că Secția Specială a fost înființată cu scopul de a lovi în magistrați și a-i subjuga mafiei.

    Corneliu Bogdan Ion-Tudoran, unul din magistrații care l-au condamnat pe Puiu Popoviciu pentru corupție în dosarul Ferma Băneasa, a fost supus unei campanii de linșaj public prelungit de către PSD, televiziunile oligarhilor și site-urile afiliate rețelelor de influență din jurul PSD. După ce terenul a fost pregătit de declarații publice și de șiruri de emisiuni la Antena 3, Adina Florea i-a deschis judecătorului dosar penal pentru represiune nedreaptă și abuz. Ion-Tudoran era acuzat că l-a condamnat pe nedrept pe bietul afacerist Puiu Popoviciu – ginerele fostului satrap comunist Ion Dincă, zis “Te leagă” pentru brutalitatea sa.

    Urmărirea penală împotriva judecătorului care l-a condamnat pe Popoviciu – respinsă atât de șeful interimar al SIIJ, cât și de procurorul general și de instanțele de judecată

    Numai că Nicu Marin, procurorul șef interimar al SIIJ (Secția Specială), a infirmat ulterior decizia de începere a urmăririi penale. Procurorul general al României și instanțele de judecată au confirmat, pe rând, decizia de stopare a urmăririi penale. Popoviciu fusese condamnat definitiv, în 2017, în dosarul Băneasa, la 7 ani de închisoare cu executare de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

    Judecătorul Tudoran pronunțase sentința în prima instanță, când îi dăduse lui Popoviciu 9 ani de închisoare (sentința a fost redusă de ICCJ la 7 ani) și dispusese confiscarea terenului de 220 de hectare din Băneasa care aparținuse Universității de Agronomie. Această ultimă parte a sentinței a fost casată de ICCJ și trimisă spre rejudecare.

    Dosarul, fabricat de Adina Florea pentru a-l ajuta pe Puiu Popoviciu să obțină în Marea Britanie respingerea cererii de extrădare înaintate de România

    Miza acțiunii deschise de Florea împotriva judecătorului Tudoran era următoarea: la acel moment, Popoviciu era fugit de justiția română la Londra, unde încerca să obțină blocarea procesului de extrădare în țară. În Marea Britanie începuseră audierile privind apelul la extrădarea în România, iar instanța londoneză ceruse informații de la ministerul român al Justiției privind condamnarea omului de afaceri.

    Acțiunea inițiată de Florea avea menirea să-l ajute pe Popoviciu să convingă magistrații britanici că ar fi fost victima unui abuz în România. Despre Adina Florea se știe deja de mai mult timp că a fabricat numeroase dosare pentru a ajuta oligarhi încolțiți de justiție, că a sustras probe din dosare și că a scurs către inculpați informații despre probele existente împotriva lor.

    În 2019, tribunalul din Londra a decis extrădarea lui Popoviciu, dar acesta a făcut apel la Înalte Curte a Marii Britanii.

    În acest context, după decizia de casare a dosarului inventat de Adina Florea împotriva judecătorului care l-a condamnat pe omul de afaceri, Puiu Popoviciu a făcut plângere împotriva ordonanței respective. Dar Curtea de Apel București i-a respins cererea, iar dosarul a fost clasat definitiv.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * PNL și USR-PLUS, opriți hârjoana și puneți urgent ministru la Sănătate! Record Covid: 237 de morți în 24 de ore

    * Documentul-pricină de la Sănătate. Cîțu: „Arată ca un fals în acte”. Patru ciudățenii care trebuie lămurite de anchetă

    * Fiul lui Sever Mureșan a fost arestat după ce, beat și drogat, a urcat la volan și a distrus 12 mașini în Brașov. În 2017 a stat agățat 10 ore pe o macara!

    * Slujba de Înviere se va oficia în aer liber. Cine nu merge la biserică e consemnat în casă în noaptea de Paște

    * Studiu științific: Ivermectina nu are niciun efect în cazurile medii și severe de Covid

    * „Olguțul” Claudiu Manda, europarlamentar PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru folosirea influenței politice

    * S-a ales praful de politicianul Tăriceanu: și-a pierdut și partidul! ALDE și-a ales un nou președinte

    * VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

    * Socaciu, Daea, Bacalbașa, Tărăcilă, Hașotti, Solcanu își vor pensiile speciale înapoi! 122 de foști parlamentari au apelat la instanță pentru a-și recupera privilegiul pierdut prin lege

    * Deputații-șaormari Solomon și Stativă au pierdut procesele în care contestau amenzile Covid, după scandalul din Centrul Vechi. Instanța a stabilit că trebuie disciplinați

  • Adina Florea n-a finalizat dosarul Codruței Kovesi, deși Înalta Curte îi dăduse termen-limită 1 aprilie

    Secția Specială a lui Dragnea și Tudorel Toader a dat încă un motiv celor care spun că a fost înființată doar cu scopul de a teroriza și pune sub presiune magistrații nealiniați politic PSD-ului și mafiei. Pe 1 aprilie a expirat termenul-limită acordat de Curtea Supremă pentru finalizarea dosarului deschis Laurei Kovesi de parchetul condus de Adina Florea. Numai că această zi a trecut și așa-zisa anchetă, începută acum doi ani și 3 luni, n-a fost finalizată.

    Prin aceasta, Secția Specială nesocotește o sentință definitivă a Justiției. Pe 27 ianuarie, o instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție i-a comunicat Adinei Florea că are la dispoziție încă două luni, până la 1 aprilie, să finalizeze dosarul pe care i l-a deschis Laurei Codruța Kovesi în decembrie 2018.

    La acea dată, când Dragnea era încă la putere, PSD-ul se străduia să blocheze candidatura Laurei Kovesi la postul de procuror-șef al Parchetului European. Așa că Adina Florea i-a deschis dosar penal, punând-o sub acuzare pentru abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă într-un dosar care viza aducerea în țară a fugarului Nicolae Popa, fost director FNI.

    Ulterior, în martie 2019, Adina Florea a pus-o pe Kovesi și sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicția de a ieși din țară – scopul era același, de a o împedica pe româncă să ajungă la Bruxelles, unde trebuia să susțină interviul pentru candidatura la funcția de procuror-șef.

    Dar “dovezile” pentru a o pune sub acuzare pe Kovesi “existau” doar la televiziunile oligarhilor și în declarațiile unor personaje precum Sebastian Ghiță, care lansa acuzațiile din Serbia, unde fugise de justiție. Fosta șefă a DNA a contestat controlul judiciar și, în aprilie, Înalta Curte de Casație și Justiție, a revocat această măsură. Judecătorii au arătat că acuzațiile aduse de Adina Florea erau “lipsite de precizie, claritate și de suport probator” – adică nu existau probe.

    Apoi, dosarul a intrat “în hibernare”. Sursele spun că el cuprinde și acum, la fel ca acum doi ani, doar coperțile și o foaie-două.

    Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat și Inspecția Judiciară, pentru a cerceta felul în care Adina Florea și-a făcut profesia în acest caz.

    Pentru că dosarul trenează doar ca să se poată spune despre Kovesi că e cercetată penal pentru luare de mită – adică muniție pentru propaganda mafiei și defăimarea procuroarei peste hotare – Justiția a cerut Adinei Florea finalizarea anchetei și prezentarea dovezilor.

    Șefa Secției Speciale n-a dat însă curs sentinței ICCJ.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Secția Specială ar fi interceptat telefoanele mai multor ziariști de investigație. Pretextul: plângerile penale făcute de Sebastian Ghiță (PSD)

    Secția Specială condusă de procuroarea Adina Florea ar fi interceptat telefoanele mai multor jurnaliști, pornind de la anchete deschise la plângerile fugarului Sebastian Ghiță, tovarășul lui Victor Ponta, dezvăluie fostul ziarist Ionel Stoica, pe pagina sa de Facebook.

    Portalul Aktual24.roscrie că informația e confirmată de un jurnalist din Ploiești, care afirmă că a fost chemat la Secția Specială, unde procurorul l-a atenționat că atât el, cât și alți ziariști au fost interceptați, pretextul fiind niște reclamații făcute de mogulul Sebastian Ghiță, patronul postului România TV și personaj acuzat că este susținut de generali din SRI.

    Cum l-a salvat Secția Specială pe Sebi Ghiță, mogulul pe care Sistemul l-a achitat după ce scosese probele din dosar

    Trimis în 2016 în judecată de DNA pentru infracțiunile de dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani, șantaj și două infracțiuni de folosire de informații care nu sunt publice, precum și pentru conducerea mașinii fără permis, Sebastian Ghiță a fost salvat de tentaculele Sistemului în Justiție. Un complet de trei judecători, în care se afla Ștefan Pistol (magistrat care i-a mai achitat și pe Dragnea și Tăriceanu) a scos din dosarul lui Ghiță numeroase probe, sub pretextul că n-ar fi fost administrate loial. Apoi l-a achitat pe mogul, susținând că probleme rămase nu sunt suficiente!

    DNA a făcut apel la sentință, dar procesul nu s-a mai judecat pentru că a intervenit, salvator, nou-înființata Secție Specială, care a decis să retragă apelul!

    Nu e prima oară când Secția Specială „fabricată” de Liviu Dragnea și Tudorel Toader este acuzată de astfel de lucruri. În urmă cu doar câteva săptămâni, însuși Inspecția Judiciară a început ancheta împotriva Adinei Florea pentru că a sustras probe din dosare și pentru că le-a trimis unor inculpați rechizitoriul.

    Fost component al redacțiilor EVZ, Adevărul și Ziare.com, Ionel Stoica este acum șeful departamentului de comunicare al Primăriei Sectorului 1.

    Dezvăluirea lui Ionel Stoica despre interceptările ilegale ale Secției Speciale înființate de Dragnea și Tudorel Toader

    „De ce trebuie desființată Secția Specială, această anexă a PSD-ului? Pentru ca personaje precum Elena Udrea să nu mai poată pune presiune pe magistrații onești, pe care-i amenință cu plângeri penale. În acest caz este vorba de judecătoarea Claudia Jderu de la Curtea de Apel București, care a condamnat-o la 8 ani de închisoare în primă instanță. Justiția se face în sala de judecată, nu la Antena 3 și RTV.

    Dar profit de ocazie să dezvălui un abuz marca Secția Specială, faptul că a interceptat mai mulți jurnaliști care au scris despre gulerele albe din România. Bună dimineața, Adina Florea! Mandatele de interceptare au fost emise în anchetele deschise în urma plângerilor penale făcute de Sebastian Ghiță și restul găștii PSD de la Prahova.

    Doar nu credeți că Inspecția Judiciară – o altă anexă a PSD- are ceva de zis în cazul ăsta. Judecătorul Lucian Netejoru a fost menținut la șefia Inspecției exclusiv în baza unui OUG promovat de fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, cu acceptul grupului de magistrați din CSM strânși în jurul Liei Savonea. Se întâmpla în perioada în care Inspecția Judiciară deschidea acțiuni disciplinare în serie împotriva Laurei Codruța Kovesi și a mai multor procurori-șefi din DNA. În aceeași perioadă în care Adina Florea se visa mare șefă în parchetele Republicii. În concluzie, reforma din Justiție trebuie să înceapă cu CSM, Secția Specială și Inspecția Judiciară, voință politică să fie.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Comisia Europeană îl „arde” pe Băsescu, care luase apărarea Secției Speciale: “S-au confirmat temerile că era utilizată ca instrument de presiune politică pentru a schimba cursul proceselor”

    Comisarul european pentru Justiție, belgianul Didier Reynders (62 de ani), i-a răspuns dur și clar, acum trei zile, europarlamentarului Traian Băsescu (69 de ani), fost președinte al României care, în decembrie 2020, intervenise în favoarea păstrării Secției Speciale înființate de Liviu Dragnea și Tudorel Toader.

    Dincolo de orice echivoc, oficialul Comisiei Europene a arătat că temerile formulate încă din 2019 s-au confirmat, SS fiind folosită ca instrument de presiune politică asupra magistraților, în special în procesele care vizează corupția la nivel înalt în statul român.

    Traian Băsescu, ajuns azi la o atitudine exact opusă celei pe care o avea ca președinte al României în problema corupției, a avut pe 10 decembrie 2020 o interpelare pentru Comisia Europeană. Sub pretextul a două întrebări, Băsescu lua apărarea Secției Speciale de investigare a magistraților înființate de Dragnea și Tudorel Toader.

    Fostul președinte pretindea, în mesajul său, că “existența acestei secții speciale garantează că procurorii anticorupție nu pot folosi dosare împotriva judecătorilor”.

    Băsescu către Comisia Europeană: „Existența acestei Secții speciale garantează că procurorii anticorupție nu pot folosi dosare împotriva judecătorilor“

    Mesajul lui Băsescu pentru Comisia Europeană:

    “Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) din România, înființată în cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și operațională începând cu 23 octombrie 2017, are competență exclusivă de a investiga infracțiunile săvârșite de judecători și procurori.

    În accepțiunea Raportului din 2020 privind statul de drept în România (SWD 2020 0322), continuarea activității secției poate afecta independența justiției, Comisia de la Veneția sugerând desființarea acesteia.

    În realitate, existența acestei Secții speciale garantează că procurorii anticorupție nu pot folosi dosare împotriva judecătorilor pentru a crea presiune asupra acestora și pentru obține rezultate favorabile în alte cauze pe care le au în lucru.

    În timpul unei audieri a Comitetului Helsinki al SUA din 2017 (1), s-a dezvăluit că judecătorii care nu pronunță hotărâri favorabile încadrărilor făcute de Direcția Națională Anticorupție (DNA) au devenit, ei înșiși, ținte, în timp ce acelora considerați prietenoși cu interesele DNA de a obține condamnări li s-a răsplătit loialitatea, acest lucru explicând modul în care DNA a menținut rate extraordinare ale condamnărilor, de 92%. În acest context:

    1. Care este motivul pentru care Comisia insistă pentru desființarea SIIJ?

    2. Care sunt alternativele propuse de Comisie pentru asigurarea independenței judecătorilor față de presiunile procurorilor?”

    Interesele dureroase ale lui Băsescu

    Traian Băsescu este direct interesat, în această luptă, pentru că protejata sa, Elena Udrea, este pe cale de a fi condamnată pentru diverse acțiuni de corupție. Băsescu a susținut justiția și DNA cât a fost președinte, până când în vizorul procurorilor a intrat pupila sa. După ce s-au deschis acțiunile împotriva Elenei Udrea, Băsescu “a întors armele”, devenind un feroce atacator al procurorilor anticorupție.

    Contrar celor pretinse de Băsescu în intervenția sa, SIIJ n-a fost deloc un garant al independenței magistraților, ci dimpotrivă. Pe parcursul anilor de funcționare, procurorii SIIJ s-au ocupat exclusiv de magistrații – judecători și procurori – care au supărat PSD și oligarhii. Multe alte nereguli comise de procurorii SIIJ au provocat reacția colegilor din alte parchete. Șeful DNA a reclamat că au dispărut dosare, iar rechizitoriile au ajuns pe mâna infractorilor, furnizate de șefa SIIJ.

    Didier Reynders, comisar european pentru Justiție: „Funcționarea SIIJ confirmase temerile că putea fi utilizată ca instrument de presiune politică, pentru a schimba cursul procedurilor penale, în special în cazurile de corupție la nivel înalt“

    Belgianul Didier Reynders, comisar european pentru Justiție, i-a răspuns clar lui Băsescu pe 9 martie 2021. El a arătat că acțiunile SIIJ au confirmat suspiciunile privind folosirea sa ca instrument de presiune.

    “În octombrie 2019, Raportul privind Mecanismul de Cooperare și de Verificare a constatat că funcționarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) confirmase temerile că secția respectivă putea fi utilizată ca instrument de presiune politică și ca modalitate de a schimba cursul procedurilor penale, în special în cazurile de corupție la nivel înalt.

    Capitolul consacrat României din Raportul privind statul de drept din 2020 ia notă de faptul că SIIJ își continua activitatea, în ciuda criticilor vehemente la adresa sa, și că există în continuare temeri că SIIJ ar putea fi utilizat ca instrument de presiune asupra magistraților.
    Comisia reamintește că, în 2019, instanțele române au adresat Curții de Justiție a Uniunii Europene o serie de cereri de decizie preliminară, punând sub semnul întrebării compatibilitatea înființării SIIJ cu dreptul UE, în special cu Articolul 19 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și cu Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene (3). Comisia nu are comentarii cu privire la cauzele respective, care sunt încă în curs de desfășurare“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Riposta DNA după ce Savonea și Baltag au spus că procurorii comit „atrocități”: „Nu ne lăsăm intimidați. Vom continua să combatem corupția!”

    DNA a reacționat vineri, avertizând că procurorii anticorupție nu se vor lăsa intimidați, după ce reprezentantele oligarhiei în CSM, judecătoarele Savonea și Baltag, au calificat activitatea lor ca fiind “atrocități” împotriva oamenilor.

    Parchetul anticorupție, ținta principală a mafiei, a fost invocat vedeta Antenei 3, judecătoarea Baltag, în discuția cu ministrul Justiției, când acesta a venit să susțină în Consiliul Superior al Magistraturii necesitatea de a desființa Secția Specială. În timpul regimului Dragnea, CSM a fost capturat de grupurile de interese din justiție sprijinite la acea vreme de personaje ca Tudorel Toader, Florin Iordache, Eugen Nicolicea sau Șerban Nicolae.

    Joi, după 7 ore de scandal, CSM a dat aviz negativ desființării SIIJ, deși aproape toți magistrații, toată opinia publică și toate organismele internaționale cer acest lucru de peste doi ani.

    În timpul discuțiilor, judecătoarea Baltag a spus că ministrul Stelian Ion ar trebui să se uite la atrocitățile DNA, nu la SIIJ. Secția Specială, înființată la ordinul lui Dragnea pentru a controla politic magistrații, a executat de atunci numai dosare la comandă. N-a finalizat niciunul, dar a ajuns, la ordinele păpușarilor din PSD și ALDE, să se umple de ridicol făcându-i dosar penal vicepreședintelui Comisiei Europene pentru constituire de grup infracțional organizat!

    După scandalul de joi, DNA a reacționat cu un comunicat în care anunță că procurorii nu se vor lăsa intimidați și că vor continua, în pofida presiunilor, să lupte împotriva corupției.

    Reacția DNA la acuzațiile aduse de “judecătoarele lui Dragnea”

    „În contextul dezbaterilor privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, care au avut loc în cadrul ședinței de plen a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 11 februarie 2021, constatăm cu îngrijorare că au fost făcute afirmații nejustificate, denigratoare la adresa activității Direcției Naționale Anticorupție și a procurorilor din cadrul acesteia.
    Prin urmare, Direcția Națională Anticorupție (D.N.A.) face următoarele precizări:
    În ciuda atacurilor injuste, D.N.A. nu se va lăsa intimidată și va continua să își îndeplinească misiunea, să combată faptele de corupție care îi sunt atribuite în competență conform legii, cu respectarea garanțiilor procedurale prevăzute de lege și de normele internaționale pentru apărarea drepturilor omului.
    Dezbaterile de idei sunt întotdeauna binevenite, dar este de neînțeles înverșunarea cu care numele și activitatea instituției noastre sunt folosite în mod defăimător ca «muniție de război» în dispute care vizează modificări legislative sau exprimarea unor puncte de vedere divergente cu privire la sistemul judiciar.
    Totodată, am remarcat că în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se folosesc ca argumente concluziile unei hotărâri care nu are caracter definitiv, respectiv Hotărârea Plenului CSM nr. 225 din data de 15 octombrie 2019. Împotriva acesteia, D.N.A. a formulat acțiune în anulare, cauza fiind în prezent pe rolul Curții de Apel București, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Or, inducerea în opinia publică a ideii că acele concluzii reprezintă adevărul, poate constitui o presiune la adresa judecătorilor care în prezent judecă acțiunea.
    Direcția Națională Anticorupție este o instituție care îndeplinește o misiune importantă de combatere a corupției la nivel înalt și mediu, fenomen care pune în pericol valorile democrației și dezvoltarea economică a societății. Ca unitate de parchet, Direcția Națională Anticorupție își îndeplinește acest rol conform legii și în slujba cetățenilor“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Stelian Ion merge mai departe cu desființarea Secției Speciale. „Scopul SIIJ a fost de a pune presiune pe magistrații onești”

    Ministrul Justiției, Stelian Ion, a anunțat vineri că a semnat și a transmis Guvernului proiectul de lege de desființare a Secției de Investigarea a Infracțiunilor din Justiție (SSIJ), supranumită „Secția Specială”. Actul normativ va ajunge ulterior în Parlament, pentru a fi dezbătut și adoptat.

    Stelian Ion a oferit argumente pentru insistența sa în direcția desființării Secției Speciale, chiar dacă CSM a avizat negativ această inițiativă.

    „SIIJ este un organ absolut ineficient, nu se poate ocupa de toate problemele din toate instanțele și parchetele din țară. Are în lucru aproape 6.000 de dosare. A avut o medie de trimitere în judecată de două rechizitorii pe an, foarte puțin, niciun rechizitoriu pe fapte de corupție. Nu ne putem închipui că deodată a dispărut corupția din rândul magistraților. Scopul SIIJ a fost de a pune presiune pe magistrații onești care au avut un cuvânt de spus față de modificările legilor justiției”, a punctat Stelian Ion.

    Stelian Ion despre desființarea Secției Speciale

    • „S-a dat un aviz negativ. Fac precizarea clară că avizul este consultativ. Pentru mine, avizul negativ al CSM reprezintă o dezamăgire.”
    • „Mă așteptam la o discuție de un anumit nivel în CSM. Nivelul a fost coborât nu de mine, ci de anumiți membri. Mi s-a părut total nepotrivită atitudinea în acest dialog din partea câtorva, puțini membri în CSM. Ideea demisiei mele e exclusă, nu există nici un motiv.”
    • „În urma analizării tuturor argumentelor, am decis să trimit mai departe acest proiect de desființare a SIIJ.”
    • „Desființarea Secției înseamnă o normalizare, e o promisiune făcută, un punct clar în programul de guvernare.”
    • „În 2017, Florin Iordache propunerea un proiect de lege, cu doar 3 rânduri de motivare, dorea înființarea acestei secții.”
    • „După ani de zile, s-a dovedit că am avut dreptate când am criticat acel proiect.”
    • „Există probleme punctuale și trebuie rezolvate. Dar existența acestei Secții ar însemna acceptarea faptului că în rândul magistraților există o problemă generalizată de corupție, ceea ce nu e adevărat.”
    • „SIIJ este un organ absolut ineficient, nu se poate ocupa de toate problemele din toate instanțele și parchetele din țară. Are în lucru aproape 6.000 de dosare.”
    • „A avut o medie de trimitere în judecată de două rechizitorii pe an, foarte puțin, niciun rechizitoriu pe fapte de corupție. Nu ne putem închipui că deodată a dispărut corupția din rândul magistraților.”
    • „Este un bilanț negativ al SIIJ, ne putea demonstra în anii trecuți că e un organism eficient. Nu. 17 milioane de lei cheltuiți de la înființare, cu rezultate foarte slabe.”
    • „Nu au explicat de ce au renunțat la căi de atac în favoarea unor politicieni și magistrați.”
    • „Au fost chestiuni legate de începerea urmăririi penale față de magistrați care nu au fost de acord cu modificările legilor justiției în perioada PSD.”
    • „Scopul SIIJ a fost de a pune presiune pe magistrații onești care au avut un cuvânt de spus față de modificările legilor justiției.”
    • „Am văzut chestiuni inimaginabile, precum tentativa de anchetare a unor înalți funcționari europeni, deși nu aveau competență.”
    • „Am văzut magistrați din cadrul CSM chemați în scop de intimidare la SIIJ.”
    • „S-a văzut că descinderile au fost făcute în scop de intimidare.”
    • „Planul nostru este foarte clar: proiectul va merge în Guvern, sper că se va adopta, va merge în Parlament și acolo se va da un vot.”
    • „Semnalul unui aviz negativ pe desființarea SIIJ e negativ, de neîncredere față de DNA.”
    • „Nu putem ajunge la concluzia că nu avem încredere în DNA. Eu am încredere în DNA. Dacă au existat probleme punctuale, ele vor fi rezolvate tot de justiție, de judecători.”
    • „Eu susțin activitatea anticorupție, dar și activitatea DIICOT.”
    • „Să condiționezi desființarea SIIJ de alte elemente nu e tocmai normal. De aceea, calendarul e cel anunțat pentru legile mari ale justiției: până la finalul lunii aprilie vor fi trimise în Parlament. Până pe 21 februarie primim încă la minister propuneri în acest sens.”

    Despre protecția suplimentară a magistraților

    • „Unele garanții suplimentare pe care le solicită unii magistrați pentru protejarea independenței. Discuția se poartă în contextul în care a fost criticată masiv activitatea DNA. E un dezechilibru major în această discuție. Acum discutăm doar despre desființarea SIIJ. A fost o campanie susținută, incorectă față de DNA, cu exagerări masive.”
    • „Nu am fost niciodată obtuz față de ideea protecției magistraților. Din partea membrilor CSM nu au venit propuneri concrete, altele decât imunitățile suplimentare, cu care nu voi fi niciodată de acord.”
    • „Magistrații au deja un fel de imunitate, referitoare la percheziții, arestări, rețineri, care nu pot fi făcute decât cu avizul CSM. A introduce acum alte imunități, în sensul ca nici măcar punerea în mișcare a acțiunii penale să nu se facă fără avizul Procurorului General, sau aviz CSM pentru trimiterile în judecată – sunt numite în public superimunități. Astfel de propuneri nu fac bine nici măcar magistraților.”
    • „În afară de super-imunitățile venite de la CSM, nu a mai venit nici o propunere de la CSM privind garanțiile.”
    • „Vom continua discuțiile și în Parlament pe găsirea unor garanții suplimentare. Dar aceste garanții nu pot fi propunerile inițiale din proiectul de lege.”

    Despre bugetul Justiției

    • „Bugetul MJ e comparabil cu cel de anul trecut, avem chiar puțin mai mult la credite de angajament. La credite bugetare vom fi la același nivel.”
    • „Sigur, mi-aș dori mai mult, am avut negocieri cu ministrul Finanțelor, a înțeles necesitatea de a nu elimina anumite componente salariale și am primit un răspuns pozitiv. Justiția trebuie susținută, nu doar din vorbe, ci cu bugetele necesare.”
    • „Toată țara face un efort în privința bugetului. Voi discuta punctual în perioada viitoare aspecte legate de buget.”

    Despre pensionarea magistraților

    • „Pensionările sunt un element de îngrijorare și sunt multiple cauze. Am spus că nu există niciun proiect pentru creșterea vârstei de pensionare. Legea de acum încurajează pensionarea la o vârstă mică, dar sunt și cauze legate de încărcarea magistraților cu multe dosare. Îmi propun să găsesc soluții pentru a-i determina să rămână, contează enorm experiența acumulată.”

    Despre fugarii români din Italia

    • „S-a creat o rețetă pentru unii fugari bazată pe obținerea unui statut de rezident.”
    • „Am trimis solicitări repetate pentru o discuție bilaterală. Au existat solicitări pe cale diplomatică și înaintea mandatului meu.”
    • „Au intervenit modificări în Guvernul italian, aștept răspuns din partea omologului italian.”
    • „De curând a fost adoptată în Italia o lege care reglementează o chestiune colaterală subiectului. Noua lege, adoptată pe 5 februarie, prevede o condiție obligatorie de ședere în Italia, de minimum 5 ani, pentru ca respectiva persoană să poată cere executarea pedepselor în Italia.”

    Despre violențele împotriva copiilor

    • „Este cutremurător ce vedem uneori în jurul nostru. Cei care au copii sunt șocați. Există un fenomen de violență și abuzuri.”
    • „Există o preocupare foarte pregnantă pe acest subiect. Trebuie să luăm anumite măsuri. Împreună cu MAI și alte instituții trebuie să existe un set de măsuri care să protejeze. După ce avem legi îmbunătățite, să protejeze aceste categorii vulnerabile.”
    • „Avem discuții pe constituirea unui grup de lucru. Uneori e vorba de carențe legislative, alteori de carențe instituționale. Trebuie lucrat pe ambele planuri, inclusiv pe planul de aplicare a legii.”

    Despre filarea unor procurori

    • „Organele de anchetă trebuie să-și facă datoria, să investigheze dacă filajele se produc în baza unui temei legal. Trebuie sancțiuni foarte ferme dacă nu sunt făcute în cadrul legal. Nu e admisbil ca în afara cadrului legal procurori și judecători să fie urmăriți. Ține de protejarea drepturilor omului. Dacă e vorba de magistrați, e cu atât mai grav.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Scandal la CSM: „judecătoarele lui Dragnea” apără cu dinții Secția Specială, insultându-l pe ministrul Stelian Ion. „Luați mâna de pe SIIJ! Despre atrocitățile DNA nu spuneți nimic?”

    Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz negativ joi, după 7 ore de scandal, proiectului de desființare a Secției de Investigare a Infracțiunilor în Justiției (SIIJ). CSM, capturat de gruparea Savonea (exponenta intereselor PSD și a rețelelor de influență din Justiție), respinge astfel pentru a doua oară acest proiect – prima oară se întâmplase anul trecut.

    Judecătoarele Lia Savonea și Gabriela Baltag s-au lansat în acuzații și insulte la adresa ministrului Stelian Ion, cel care susține desființarea Secției Speciale. Acest parchet a fost înființat în 2018 de Tudorel Toader și Liviu Dragnea ca un instrument de intimidare și îngenunchere a magistraților.

    Condusă de Adina Florea, Secția Specială a executat numai comenzi politice, devenind o bâtă cu care s-a dat în capul magistraților nesupuși PSD. S-au deschis numeroase dosare penale (inclusiv pe numele Laurei Codruța Kovesi și a lui Frans Timmermans – fostul vicepreședinte al Comisiei Europene fiind acuzat de constituire de grup infracțional organizat!), dar nu s-a reușit nicio condamnare.

    Judecătoarea Baltag a dat cu toporul: „Nu doriți decât să subordonați Justiția! Nu ați spus nimic despre atrocitățile DNA! Luați mâna de pe SIIJ, domnule ministru!”

    Acum, Savonea și Baltag au țipat că tocmai USR-PLUS ar plănui să subordoneze politic Justiția prin desființarea Secției Speciale!

    Ministrul e atât de “dictator”, încât Baltag (vedeta Antenei 3) a țipat la el, în timpul ședinței: “Sunteți perseverent pe acest proiect și perseverența dumneavoastră e una politică. Mai mult ca niciodată, dumneavoastră, alături de clasa politică ce v-a acordat susținere, nu doriți decât să subordonați justiția! Vorbiți despre SIIJ ca și cum ar fi suma tuturor problemelor din justiție. Dar despre DNA? Nu am auzit niciun cuvânt! Nu ați spus nimic despre atrocitățile DNA asupra cetățenilor! Luați mâna de pe noi, domnule ministru, și luați mâna de pe SIIJ! Vă rugăm să ne lăsați în pace!”.

    Lia Savonea l-a atacat și ea pe Stelian Ion: “Ați venit în fața CSM cu un proiect de lege inacceptabil. Justiția are nevoie de soluții care să întărească independența justiției, nu să o slăbească! Dacă ministrul Justiției se face că nu știe cum a fost cu anchetările judecătorilor, pe care le pot numi abuzive pe alocuri, se face că nu a auzit de astfel de anchete, voi propune Secției pentru judecători să-i facem un inventar al acesteor nereguli, cu care ar fi trebuit să înceapă. Ați acționat pompieristic, ați anunțat din prima zi acest proiect de desființare a SIIJ. Era de datoria ministrului să vadă care sunt problemele din justiție, să le înțeleagă, să vadă dacă judecătorii au sedii, dacă justițiabilii sunt mulțumiți de calitatea actului de justiție. Dacă nu sunt mulțumiți, oare e din cauza SIIJ?“.

    Au existat și alte critici ale unor judecători, legate în special de intenția de a elimina imunitatea suplimentară de care se bucură acum magistrații. Aceștia nu pot fi urmăriți penal decât cu avizul procurorului general. Trimiterea în judecată nu se poate face, conform proiectului inițial de lege, decât cu avizul expres al secțiilor din CSM. Noul proiect de lege a eliminat aceste prevederi.

    Stelian Ion: „Nu am auzit pe nimeni să lause activitatea SIIJ, pentru că nu e de lăudat. O văd ca pe un cui în talpă. Trebuie să-l scoatem”

    Ministrul Stelian Ion a fost mai ponderat: “Am notat foarte multe idei, multe sunt colaterale desființării SIIJ și sunt de ordin mult mai profund decât cel al SIIJ. E bine să privim greșelile în față, să nu ne facem idoli. Percepția mea, în toți acești ani, a fost că înființarea SIIJ a fost o greșeală. Nu am auzit pe nimeni să laude activitatea SIIJ, pentru că nu e de lăudat. O văd ca pe un cui în talpă, adânc înfipt, până în carne, pe care trebuie să îl scoatem. Asta nu rezolvă toate problemele, dar trebuie să scoatem acest cui. Vă asigur de toată deschiderea mea. Sunt convins că garanții sunt dorite de către judecători și procurori de a nu fi supuși unor abuzuri. Aceleași garanții le-ar dori, cred, toți cetățenii țării. Vă garantez că, dacă am institui aceste garanții, opinia publică ar privi negativ și ar exista urme de îndoială. Avem ocazia să discutăm ce tipuri de garanții acordăm, astfel încât să nu existe abuzuri la niciun nivel“.

    Proiectul de desființare a Secției Speciale a fost făcut pe vremea mandatului fostului ministru Cătălin Predoiu, dar actualul ministru l-a dus mai departe și își propune să termine cu această secție în cel mai scurt timp.

    Toate instituțiile europene cer desființarea Secției Speciale încă din 2018, de la înființarea ei, socotind-o o amenințare directă pentru independența Justiției. Gruparea Savonea, care a crescut în putere pe vremea regimului Dragnea, luptă acum pentru a păstra acest instrument.

    Avizul CSM este unul consultativ, cuvântul decisiv avându-l Parlamentul.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Șoșoacă protestează împotriva desființării Secției Speciale. Acum doi ani protesta împotriva înființării ei!

    Proaspăt exmatriculată din AUR, senatoarea Diana Șoșoacă s-a prezentat joi în fața Ministerului Justiției, unde, alături de circa 30 de persoane, protestează împotriva desființării Secției Speciale înființate de Tudorel Toader și Liviu Dragnea.

    Șoșoacă face live-uri pe Facebook, în timp ce protestatarii scandează “Stop abuzurilor din Justiție”, “Stelian, nu uita, Justiția nu e a ta”, “Vrem dreptate!”.

    În 2019, pe contul actualei senatoare Șoșoacă, atunci intitulat „Cabinet avocat „Iovanovici-Șoșoacă Diana”, erau lansate atacuri aproape zilnice împotriva Secției Speciale. Între timp, contul a fost șters

    Culmea este că, până anul trecut, când s-a afirmat ca exponentă a curentului conspiraționist, avocata Șoșoacă era susținătoarea DNA, a protestelor anticorupție și acuza vehement înființarea Secției Speciale!

    În numeroase postări pe Facebook, senatoarea ex-AUR îi acuza pe Tudorel Toader, Liviu Dragnea, Florin Iordache și ceilalți “măcelari” PSD ai justiției că favorizează infractorii. Într-una din aceste postări, pe 22 februarie 2019, Șoșoacă distribuia un articol din “Podul”, intitulat “Justiția, în derivă. Adina Florea, mână de ajutor pentru infractorul Dragnea. Secția specială a capturat dosarul Tel Drum”, și comenta: “Am ajuns mai rău decât în punctul din care am plecat!”.

    Într-o altă postare, pe 20 februarie 2019, Șoșoacă distribuia un articol din Aktual24.ro, intitulat “Demență totală. Procurorul Adina Florea (n.r. – șefa Secției Speciale) i-a deschis dosar penal lui Frans Timmermans”. Actuala susținătoare a Secției Speciale scria atunci, indignată: “Uneori mă întreb de ce nu plec de aici…”.

    În aceeași zi (20 februarie 2019), Șoșoacă scria: “Pe față! Este dictatură!”. Și alături posta un articol din Ziare.com cu titlul: “Un procuror de la Secția de investigare a magistraților s-a dus azi la DNA să ridice DosaruL Tel Drum-Liviu Dragnea”.

    Protestele de joi, 11 februarie 2021, au fost organizate în momentul în care, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, se discută dacă se va da sau nu aviz pentru proiectul de desființare a SIIJ susținut de Stelian Ion, ministrul Justiției.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!