Etichetă: scandal

  • Doina Gradea, făcută praf la audieri, în Parlament: „Ați scăpat de Dragoș Pătraru pentru că-l ataca pe Dragnea, ați transformat jurnalul într-o hazna. Aveți producții de la 1950 toamna”

    Zilele Doinei Gradea în fruntea TVR par numărate, după ce comisiile reunite de cultură ale Camerei Deputaților și Senatului au respins rapoartele de activitate pentru anii 2017, 2018 și 2019. În timp ce șefa TVR a acuzat că a asistat la “un simulacru”, deputații și senatorii au fost foarte duri, reproșându-i dezastrul televiziunii publice, aservirea politică față de PSD și calitatea execrabilă a programelor, scrie Cristian Andrei în Europalibera.org.

    Blocate 3 ani de fosta majoritate PSD, rapoartele au fost discutate în comisiile reunite ale Parlamentului, iar concluziile au fost previzibile. Doinei Gradea i s-a spus în față ceea ce toți românii au văzut cu indignare în acești ani. Dacă și votul din plenul reunit al Parlamentului va fi de respingere a acestor rapoarte de activitate, Doina Gradea va fi demisă. Același lucru se va întâmpla și cu Georgică Severin, șeful Societății Române de Radiodifuziune, de asemenea numit de PSD și care a politizat extrem, la rându-i, instituția publică.

    „Vă aduc aminte de jignirile aduse jurnalistei care o agasa pe doamna Firea cu întrebările ei. Laudatio care i se aducea lui Liviu Dragnea la Viața Satului. Vă aduc aminte că ați transformat principala emisiune din prime-time a TVR într-o hazna“

    Rechizitoriul a fost foarte dur, iar Doina Gradea a fost făcută praf de parlamentari. Riceard Badea, de la PNL, i-a spus: “Veniți și ne spuneți că nu știm ce facem. Vorbim de rating, vorbim ca la fotbal. Când nu câștigi cupa, antrenorul e de vină. Eu sunt scârbit de ce văd la TVR Moldova. Îmi spun oamenii cum nu e posibil să vadă producții de la 1950 toamna“.

    Gigel Știrbu (PNL), fost președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, a fost și mai percutant, numind mandatul Doinei Gradea “dezastruos”: “Vă aduc aminte celebra întâmplare cu jurnalista cap de porc, vă aduc aminte că a trebuit să scăpați de Dragoș Pătraru pentru că-l ataca pe Liviu Dragnea. Vă aduc aminte de jignirile aduse jurnalistei care o agasa pe doamna Firea cu întrebările ei. Laudatio care i se aducea lui Liviu Dragnea la Viața Satului. Vă aduc aminte că ați transformat principala emisiune din prime-time a TVR într-o hazna. La ora 9, pe televiziunea publică plătită din banii cetățenilor, timp de trei ani se face o politică partizană deșănțată“.

    Acesta i-a spus șefei TVR că are în spate “clanuri care căpușează instituția de zeci de ani”. Aceasta i-a replicat că-l va da în judecată.

    Iulian Bulai (USR-PLUS) i-a reamintit Doinei Gradea că, în timpul moțiunii de cenzură din 2019, când a căzut guvernul PSD, TVR transmitea telenovele chinezești.

    În replică, Doina Gradea a invocat “profesioniștii din TVR”: “Respingerea rapoartelor este o palmă dată profesioniștilor din TVR, care au suferit destule palme în trecut. Această discuție e un simulacru. Schimbați conducerea cu alta care corespunde actualei majorități parlamentare“.

    În mandatul Doinei Gradea, TVR a suferit o transformare înspăimântătoare. Postul a fost aservit total PSD și lui Dragnea personal, căruia i se închinau zilnic emisiuni omagiale, ca pe vremea lui Ceaușescu, atunci când liderul social-democraților era în libertate. Spațiul de emisie a fost inundat de filme sovietice și de pelicule de propagandă național-comunistă. Jurnalele de știri și emisiunile cu temă politică au copiat stilul Antenei 3, de unde au fost și importați, pe salarii colosale, angajați de-ai lui Dan Voiculescu.

    TVR transmite acum în weekend, în prime-time, festivaluri folclorice înregistrate, emisiuni cu Fuego și emisiuni în care se propagă teorii conspiraționiste, se face propagandă pro-Rusia și vehement anti-Uniunea Europeană, anti-NATO și anti-americană.

    De Revelion, a fost difuzat un program în care mai multe persoane și-au bătut joc de președintele Iohannis și au făcut propagandă conspiraționistă în privința epidemiei de coronavirus.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Bendeac: „Am încredere în medici și în cei care iau Nobelul, nu în cei care scriu «miau» ca pisica”. Actorul s-a vaccinat cu AstraZeneca

    * Avertismentul medicului Gabriel Diaconu: Fără vaccinare masivă, vor muri peste 500.000 de români din cauza Covid-19

  • Slovacii au descoperit că rușii le-au trimis un vaccin Sputnik V diferit de cel prezentat pentru evaluare la EMA și refuză să-l folosească!

    Un adevărat scandal a izbucnit pe tema vaccinului Sputnik V, după ce slovacii l-au testat la un laborator din țară și au descoperit că serul diferă de cel pe care Rusia l-a trimis, spre evaluare și omologare, la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA)! Ultragiați, rușii cer acum Slovaciei să le returneze sute de mii de doze.

    Slovacia și alte țări, precum Ungaria și Serbia, au încheiat contracte cu Rusia, pentru a primi vaccinul anti-Covid Sputnik V. Dar agenția slovacă a medicamentelor (SUKL) a respins un lot din aceste vaccinuri explicând că există dubii asupra serului livrat, care nu e conform cu ce au trimis rușii la EMA.

    Furioși, rușii au acuzat Slovacia că au încălcat protocoalele și au testat vaccinurile de capul lor, într-un laborator care n-ar fi certificat. Fondul rus de investiții directe RDIF a trimis Slovaciei o scrisoare, pe 6 aprilie, prin care cere returnarea vaccinului “ca urmare a unor încălcări multiple ale contractului”, relatează Reuters.

    RDIF neagă acuzațiile și pretinde că “toate loturile Sputnik V au aceeași calitate și sunt controlate riguros la Institutul Gamaleia”.

    SUKL a respins 200.000 de doze Sputnik V pe motiv că “loturile de vaccine utilizate în testele preclinice și studiile clinice publicate de revista Lancet nu au aceleași caracteristici și proprietăți ca acelea importate de Slovacia. Pe baza testelor de laborator, nu este posibilă o concluzie asupra eficacității și securității”.

    Mai mult, specialiștii slovaci afirmă că rușii nu le-au răspuns, deși au fost solicitați în repetate rânduri să prezinte datele despre compoziția celor 200.000 de doze.

    Acum, rușii se declară ultragiați și cer dozele înapoi, ca să le poată livra unei alte țări care e dispusă să le utilizeze.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Bendeac: „Am încredere în medici și în cei care iau Nobelul, nu în cei care scriu «miau» ca pisica”. Actorul s-a vaccinat cu AstraZeneca

    * Avertismentul medicului Gabriel Diaconu: Fără vaccinare masivă, vor muri peste 500.000 de români din cauza Covid-19

  • Începe lupta de clasă: scandal la demolarea buticurilor ilegale de la metrou. Sindicaliștii lui Rădoi și comercianții s-au mobilizat, huiduie și acuză “abuzul”

    Demarată miercuri dimineață, la 5 zile după expirarea notificării adresate sindicatului lui Ion Rădoi, operațiunea de demolare a buticurilor ilegale din stațiile de metrou s-a lăsat cu scandal. Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2 care a asistat la începutul lucrărilor, în stația de metrou “Ștefan cel Mare”, a fost huiduit și înjurat de sindicaliști și de proprietarii chioșcurilor care funcționau fără autorizație de construire și fără contract cu Metrorex.

    S-a început cu 6 magazine din stația “Ștefan cel Mare”, urmând apoi alte două din stația “Pipera” și cele de la stația “Piața Iancului”, pentru care Metrorex a trimis notificare la Primăria Sectorului 2 că n-au autorizație de construire și că ocupă ilegal domeniul public.

    Primarul Radu Mihaiu s-a dus la fața locului, unde s-au mobilizat rapid sindicaliști și comercianții care dețin chioșcurile. Edilul a încercat să le explice că gheretele n-au acte, au fost construite ilegal și că nu mai există contract de închiriere între Metrorex și firma sindicatului, pentru spațiile ocupate, de 3 ani. Sindicaliștii și chioșcarii au reacționat însă violent, înjurându-l și huiduindu-l.

    Ulterior, Radu Mihaiu a explicat că verificările făcute de Poliția Locală a Sectorului 2 au confirmat sesizarea Metrorex: nu s-au depus la autorități cereri de construire și nici nu s-au eliberat acte pentru chioșcurile respective. “Nu există nicio autorizație de construire dată nici de Sectorul 2, nici de Capitală, nici de nimeni, drept urmare, aceste construcții sunt ridicate ilegal, înțeleg, și există un raport al Metrorex că îngreunează inclusiv ieșirea în caz de incendiu”, a explicat Radu Mihaiu la Digi 24.

    Proprietarii chioșcurilor au fost deja notificați, iar autoritățile o vor face din nou, să-și ridice bunurile pe care le comercializau. În caz contrar, acestea vor fi strânse de reprezentanții Primăriei și sigilate. “Proprietarii vor putea s-o recupereze”, a spus Radu Mihaiu.

    Proprietarii dughenelor și sindicaliștii baronului Ion Rădoi – care exploatează spațiile de la metrou de câteva decenii, din care în ultimii 3 ani, fără niciun act legal – au făcut însă atmosferă, țipând că se face un abuz: “Cum să le considerați ilegale? Am plătit 18 ani! Nu vine un executor judecătoresc?”.

    Printre bucureșteni este cunoscut faptul că prețurile de la buticurile respective sunt uriașe, cu mult mai mari decât la orice magazin de la suprafață. Afacerea era foarte rentabilă atât pentru chioșcari, cât și pentru sindicatul angajaților de la metrou – unul dintre cele mai bogate din țară. Singurii care pierdeau erau Metrorex și statul.

    Primarul Radu Mihaiu a mai precizat că acțiunea este perfect legală: “Există dispoziție de desființare pentru 6 magazine la stația Ștefan cel Mare și două la Pipera. Apelăm la toate organele de stat, la Jandarmerie, la Poliție, la Poliția Locală. O să colaborăm”.

    Reacția ostilă de la operațiunea de demolare era previzibilă. Rămas fără o sursă uriașă de venituri, sindicatul fostului parlamentar PSD-ist Ion Rădoi a încercat deja acțiuni de forță, pe 26 martie blocând pentru o zi activitatea la metrou.

    Pe de altă parte, bucureștenii își amintesc că și acum 20 de ani, când s-au demolat nenumăratele chioșcuri, gherete și dughene care umpleau și blocau ilegal toate trotuarele Bucureștiului, operațiunea s-a lăsat cu scandal, iar proprietarii au opus o rezistență înverșunată.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Premierul Cîțu: “De la 1 iunie începem să revenim la normalitate. La sfârșitul lunii mai vom avea 5-6,3 milioane de persoane vaccinate“

    * Avertismentul medicului Gabriel Diaconu: Fără vaccinare masivă, vor muri peste 500.000 de români din cauza Covid-19

    * Mitingiștii CapVid s-au făcut din nou de râs. Câteva sute de participanți la „protestul de 100.000 de români”

    * Apelul șoșocar-mincinos al Oliviei Steer. A chemat lumea la protestul CapVid, dar n-a ascultat-o nimeni

    * Un interlop, vedetă a protestelor CapVid, a fost ridicat din sala de forță. „Diseară nu plecăm până nu mutilăm un jandarm”, amenințase el

  • VIDEO. Deși se certau între ei, sătenii din Petea s-au unit și au atacat cu drujba polițiștii veniți să-i potolească. Unui polițist i-a fost retezată o ureche

    Lupte ca-n filme, duminică seara, în satul Petea, din județul Satu Mare, unde zeci de băștinași au atacat forțele de ordine cu diverse arme, inclusiv cu o drujbă, relatează PresaSM.ro. Unui polițist i s-a retezat o ureche, iar alți câțiva au suferit diverse răni mai ușoare.

    Polițiștii au anunțați, la 112, că în satul Petea există un scandal între localnicii din cartierul de romi. Au mers acolo mai multe echipaje, atât de poliție, cât și de jandarmi, dar forțele de ordine venite să aplaneze conflictul dintre săteni s-au trezit la rându-le atacate violent.

    Au urmat lupte de stradă în care circa 50 de localnici au folosit diverse arme albe, cataroaie și chiar o drujbă, în timp ce polițiștii și jandarmii au folosit pistoale cu bile de cauciuc.

    Trei oameni au ajuns la spital – un polițist cu urechea tăiată și doi localnici. Polițistul s-a ales cu urechea tăiată încercând să-și ajute un coleg să imobilizeze unul dintre agresori. Acum, victima urmează să fie operată.

    Incidente extrem de grave se întâmplă din ce în ce mai des în România – rezultat al disoluției autorității, al corupției și al enclavizării sărăciei.

    Nu mai departe de zilele trecute, un copil de 13 ani a atacat cu cuțitul o fată de 17 ani în Mallul din Cluj, iar în județul Neamț, hoții de lemne dintr-un clan periculos au atacat cu topoarele un echipaj de poliție care îi prinsese asupra faptului. În Brăila, două clanuri de interlopi s-au luptat în stradă timp îndelungat fără ca poliția să intervină.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un interlop, vedetă a protestelor CapVid, a fost ridicat din sala de forță. „Diseară nu plecăm până nu mutilăm un jandarm”, amenințase el

    * Mitingiștii CapVid s-au făcut din nou de râs. Câteva sute de participanți la „protestul de 100.000 de români”

    * Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

  • Robert Negoiță a continuat să ducă gunoi la groapa de la Cățelu, deși autorizația fusese suspendată

    Un scandal uriaș a izbucnit luni, la groapa de gunoi Cățelu, unde oamenii primarului Robert Negoiță, ignorând decizia Agenției de Mediu, au încercat să aducă în continuare basculante cu gunoi, scrie Libertatea. Locuitorii au ieșit în stradă și au blocat drumul, a venit poliția, a venit și primarul, iar până la urmă mașinile au fost întoarse din drum.

    Agenția pentru Protecția Mediului, sesizată de locuitori că Robert Negoiță a ridicat ilegal stația de sortare a deșeurilor chiar în vecinătate (e interzis acest lucru la mai puțin de un kilometru de locuințe), a suspendat activitatea. Dar angajații Sectorului 3, coordonați de primarul reales cu majoritate zdrobitoare anul trecut, au vrut să aducă mai departe gunoiul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

    Negoiță a investit 11 milioane de euro într-o stație de selectare a deșeurilor despre care s-a știut de la început că e amplasată ilegal

    În stilul clasic al lui Negoiță, investiția aceasta în stația de deșeuri ilegală și prost gândită a mâncat o sumă uriașă: 11 milioane de euro din bugetul public. Garda de Mediu a dat, până acum, 6 amenzi în valoare de 70.000 de euro – bani plătiți tot din taxele contribuabililor de la Sectorul 3.

    În februarie, scrie Libertatea, s-a făcut și dosar penal pentru acest caz.

    În final, Agenția pentru Protecția Mediului a suspendat activitatea începând de azi, 8 martie.

    Oamenii primarului în forțat legea, sperând că nu se va sesiza nimeni dacă aduc gunoi fără să mai aibă autorizație

    Oamenii lui Negoiță au forțat însă legea și, sperând că nu se va sesiza nimeni, au adus în continuare basculantele cu gunoi.

    Locuitorii din zonă, revoltați, au ieșit însă în stradă și au blocat drumul. A fost chemată poliția națională, apoi a venit și “garda pretoriană” a primarului Robert Negoiță, Poliția Locală.

    Dar locuitorii nu s-au lăsat nici intimidați, nici duși cu zăhărelul. A apărut la fața locului însuși Robert Negoiță, secondat de un șef al Companiei Salubritate și Deszăpezire S3, care răspunde de stația ilegală.

    Negoiță și oamenii săi au încercat să-i păcălească de două ori pe locuitori. Șmecheria n-a ținut

    Funcționarii primăriei au încercat să-i păcălească pe locuitori, pretinzând mai întâi că n-au primit adresa de încetare a activității, dar oamenii nu s-au lăsat, știind sigur că e-mailul fusese trimis.

    Apoi, “au încercat să forțeze, că de când se emite decizia de suspendare mai au 48 de ore la dispoziție, însă Agenția pentru Protecția Mediului le-a transmis că aceasta intră în vigoare imediat”, a relatat unul dintre locuitori pentru Libertatea.

    Pe înregistrarea cu telefonul se aude cum locuitorii îi reproșează lui Negoiță că „e crimă ce faceți voi, bă! Ne omorâți copiii!”. Primarul, nepăsător, se îndrepta spre mașină, să plece, în timp ce basculanta încerca să treacă printre oameni.

    În final, locuitorii au reușit să impună respectarea legii pe care Robert Negoiță, primarul ales al Sectorului 3, încerca s-o încalce: camioanele cu gunoi au făcut cale-ntoarsă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Polițistul Godină a definit-o cel mai bine pe Șoșoacă: „Să vii cu soluții e mai greu, de grohăit poate orice porc”

    Printre cei exasperați de urletele isterice ale Dianei Șoșoacă se numără și Marian Godină, polițistul urmărit de 560.000 de oameni pe Facebook. Acesta remarcă un lucru semnalat și de presă: în ciuda faptului că Șoșoasă se comportă mizerabil, are un limbaj suburban și o atitudine arogantă față de “oamenii de rând”, totuși un număr șocant de mare de fani o aplaudă și încurajează.

    Șoșoacă a fost în ultimele zile pretutindeni unde era rost de scandal, amenințând, urlând și insultând fără noimă în stânga și-n dreapta. I-a mințit pe mineri că le rezolvă problemele, a mers la Spitalul “Marius Nasta” și s-a certat cu paznicii pe motiv că nu-i permit să intre, a amenințat că va avea ea grijă de cei care “și-au permis” să înfrunte “un demnitar”.

    Luni a umblat pe la ușile ministerelor, pretinzând că a fost delegată de mineri să le reprezinte interesele și că, dacă nu e primită, îi va aduce pe ortaci la București. Pentru că nimeni n-a băgat-o în seamă, a făcut crize de isterie în fața jandarmilor de la intrare și live-uri de balamuc pe Facebook.

    Discursurile sale de zeci de minute, pline de minciuni, grandomanie și amenințări, au fost însă primite – surprinzător – foarte bine de fanii senatoarei, care i-au dat mii de like-uri pe Facebook și nenumărate comentarii favorabile.

    Marian Godină a accentuat tocmai această reacție îngrijorătoare care dovedește cam cum arată o parte a populației României.

    Postarea lui Marian Godină

    „Singurul lucru de care ai nevoie să poți face asta nu e curajul, ci lipsa simțului ridicolului“

    “La o știre despre o persoană care e prezentă oriunde e rost de făcut scandal, care zbiară și amenință cu plângeri penale pe oricine, cere să i se prezinte la raport manageri, patroni de firme de securitate și orice alți superiori, căci dumneaei, în calitatea-i de senator, calitate pe care nu ezită să și-o decline răcnind, nu stă la discuții cu orice «muritor de rând», ci doar cu persoane de rang înalt, te aștepți să nu citești comentarii care să-i fie favorabile.

    Dar nu e chiar așa, căci cu cât zbiară mai tare, cu atât, în mintea unora, deloc puțini, «are mai mult curaj de a spune lucrurilor pe nume», «e singura care luptă», «e o adevărată patrioată» etc.

    I-aș întreba și eu pe cei care vorbesc cu atât de multă admirație despre această persoană:

    E vreunul dintre voi atât de limitat încât nu ar putea să zbiere, să ceară demisii, să amenințe, să facă circ din orice, să se certe cu paznicii etc.?

    Singurul lucru de care ai nevoie să poți face asta nu e curajul, ci lipsa simțului ridicolului.

    Să vii cu soluții e mai greu, de grohăit poate orice porc“.

    Așa cum a ieșit la iveală în ultimele zile, după ce Șoșoacă a fost dată afară din AUR, avocata a ajuns în Parlament după o înțelegere ocultă a lui George Simion și Claudiu Târziu (șefii AUR) cu “partidul generalilor” al lui Ninel Peia. Înțelegerea a fost confirmată atât de liderii AUR, cât și de conspiraționistul Ninel Peia.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Război în plin bulevard la Brăila între interlopi, cu pistoale, macete, bâte și pietre. Un om a fost împușcat în picior. Poliția a lipsit de la „petrecere”

    Bătălie în plin bulevard la Brăila, în cartierul Brăilița, pe Calea Galați, unde două bande s-au luptat cu pistoale, macete, bâte și pietre, iar două mașini distruse au fost abandonate în mijlocul drumului, relatează Obiectivbr.ro. O persoană a fost împușcată în picior cu bile de cauciuc.

    Locatarii din zona confruntării – o șosea cu două benzi pe sens – au sunat înspăimântați la 112, dar când a ajuns poliția, deja la fața locului nu mai era nimeni. Polițiștii au descoperit mașinile distruse și abandonate în drum, tecile unor macete, un toc de pistol, scânduri și bolovani.

    Din relatările martorilor oculari și cercetările ulterioare, încăierarea pare să fi pornit de la un conflict mai vechi. Membrii unuia dintre clanuri erau suspectați că au spart geamurile de la casa unui rival. Așa că mai mulți tineri din tabăra atacată s-au urcat în două mașini și s-au dus la locuința celui bănuit.

    Numai că, din curtea celui căutat, în stradă au ieșit rapid numeroase persoane care i-au atacat pe “oaspeți”. S-a încins o încăierare în plină stradă, mașinile au fost distruse, iar unul dintre cei veniți cu mașinile a fost împușcat în picior cu un pistol cu bile de cauciuc.

    În urma anchetei, 3 dintre cei implicați în conflict au fost identificați și reținuți. S-au făcut niște plângeri și, pe baza lor, s-a deschis dosar penal.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Balamuc în Senat: AUR o schimbă pe Șoșoacă din fruntea Comisiei pentru Abuzuri, conspiraționista se ține cu dinții de scaun

    Războiul AUR cu senatoarea Șoșoacă se lasă, în cel mai pur stil România Mare, cu excluderi, insulte și afurisiri reciproce. Claudiu Târziu, copreședinte al partidului și liderul grupului AUR din Senat, a anunțat că după eliminarea Dianei Șoșoacă din rândurile membrilor, aceasta este revocată și de la șefia Comisiei pentru cercetarea abuzurilor.

    De asemenea, Târziu a informat că Șoșoacă va pierde și calitatea de membru al Comisiei Juridice. În locul conspiraționistei căzute în dizgrație, președintă a Comisiei pentru cercetarea abuzurilor va fi numită Rodica Boancă, iar în Comisia Juridică va intra Dorin Cristian Mate. Claudiu Târziu a explicat: “Partidul AUR a exclus-o din rândurile sale pe doamna Diana Şoşoacă, după cum ştiţi. Prin urmare, o revocăm din toate funcţiile pe care le deţine ca membru al grupului AUR, aşa încât propunem ca doamna Şoşoacă să nu mai facă parte din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, respectiv, Comisia juridică din cadrul Senatului“.

    Șoșoacă: „Nu am fost notificată cu privire la excludere. Înțeleg că singurul avocat pe care l-au avut am fost eu”

    Dar Șoșoacă nu se dă dusă. Aceasta a răspuns că n-a fost notificată, iar informațiile au ajuns la ea prin intermediul presei. În consecință, e decisă să reziste pe baricade. Șoșoacă i-a ironizat pe foștii colegi de partid, spunând că e normal să nu știe procedurile, pentru că ea era singurul lor avocat: “Toţi juriştii din această sală şi toţi parlamentarii ştiu că există o procedură. În primul rând, trebuia să fiu notificată cu privire la eventuala excludere a mea, unde ar fi trebuit să mă prezint la Partidul AUR pentru a-mi susţine un punct de vedere. Până la acest moment, nu am fost notificată niciodată cu privire la excluderea mea, drept pentru care solicit AUR să depună la BP actele care demonstrează excluderea mea. Înţeleg că singurul avocat pe care l-au avut am fost eu, de asemenea, înţeleg şi lipsa de pregătire juridică pe care o au. Trebuia să fiu notificată în acest sens!“.

    Șoșoacă a început să „dea din casă” după ce a fost exclusă. A povestit cum membrii AUR din provincie erau puși să se cazeze la hotelul „adevăratului președinte al partidului”. Ea a povestit că toată cearta a plecat, până la urmă, de la bani.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Justiția îi dă dreptate primăriței în războiul cu Romprest. Clotilde Armand: „Instanța le-a respins cerea de executare silită a Primăriei Sectorului 1”

    Clotilde Armand a anunțat miercuri că instanța de judecată a respins cererea Romprest de a executa silit Primăria Sectorului 1 în contul unei presupuse datorii de 100 de milioane de lei. Facturile fuseseră declarate ilegale de Curtea de Conturi, explică primărița.

    Cu toate acestea, pentru a nu mai invoca diverse scuze, Primăria a virat miercuri 14 milioane de lei la Romprest, “pentru plata salariilor și a combustibilului”. Clotilde Armand a subliniat însă că anul trecut Sectorul 1 achitase deja alți 200 de milioane de lei pentru serviciile prestate de compania de salubritate.

    „Războiul gunoaielor” a fost început de Romprest în Sectorul 1 după ce PSD a pierdut alegerile locale

    Conflictul dintre Romprest și noua administrație a izbucnit după ce PSD a pierdut alegerile la Sectorul 1. Cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare, compania a refuzat să mai ridice gunoiul, iar PSD a încercat să forțeze, prin televiziunile de partid și activiști, o mișcare de masă a cetățenilor împotriva Clotildei Armand.

    Venirea acesteia la primărie este văzută ca o lovitură gravă pentru vechiul sistem. Toată lumea e nemulțumită. Bugetul Primăriei Sectorului 1, cea mai bogată unitate administrativă din țară, era o pușculiță pentru nenumărate grupuri de interese conectate la banii publici – inclusiv televiziunile mogulilor, care beneficiau de contracte de publicitate în valoare de milioane de lei.

    Implicarea Romprest în acțiunile împotriva noii administrații a dus la acutizarea războiului din interioriul firmei. Gruparea lui Maricel Păcuraru (patronul Realitatea Plus) a acuzat gruparea Andrei Drăcea că a provocat deliberat războiul, aducând prejudicii nu doar companiei, dar și locuitorilor.

    Mesajul publicat miercuri de Clotilde Armand

    „O parte din acționarii Companiei Romprest SA au decis anul trecut să ne șantajeze lăsând gunoiul pe străzile Sectorului 1. Săptămâna trecută au început din nou acest șantaj amenințând că de mâine nu vor mai ridica gunoiul. Argumentele? Nu mai au bani de salarii și de combustibil din cauza că Primăria Sectorului 1 nu a plătit facturi declarate nelegale de Curtea de Conturi din vremea primarului diamant. Pentru aceste facturi Romprest a cerut executarea silită a Primăriei iar instanța le-a respins solicitarea.

    Am transferat astăzi către Romprest suma de 14 milioane lei pentru plata salariilor și a combustibilului. Solicitarea lor era plata a 100 milioane lei pentru facturi restante, în condițiile în care anul trecut Primăria Sectorului 1 a achitat deja 200 de milioane lei către Romprest. Totodată, sper că toți angajații acestei companii să conștientizeze că sunt importanți pentru noi și comunitatea locală.

    PS:

    Îl vom acționa în instanță pe directorul general adjunct al Romprest pentru toate calomniile, șantajul și linșajul mediatic orchestrat de acesta.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. După Antena 3, și RTV a dat-o afară pe Șoșoacă! Ciutacu a făcut criză în direct. RTV și Șoșoacă au dezinformat cot la cot

    Căderea conspiraționistei Diana Șoșoacă pare la fel de abruptă precum ascensiunea sa publică. Senatoarea AUR, care în ultimele luni a fost promovată și folosită intensiv de posturilor TV ale mogulilor, a intrat în conflict și cu cei de acolo.

    Antena 3 și România TV i-au dat tribună Dianei Șoșoacă, să-și împrăștie teoriile aberante și prostiile la nivel național, din cinism și calcul politic. “Ratingul n-are miros”, circul se vinde bine și Șoșoacă asigura audiență fără efort și la un preț mic. În același timp, atacurile ei la adresa guvernanților, la pachet cu măsurile luate împotriva răspândirii virusului, serveau agenda politică a stăpânilor acestor posturi TV.

    Șoșoacă spune că s-a dus la Spitalul „Sf. Pantelimon” luând de bune titlurile de la România TV, care anunțau flăcări la respectivul spital

    Numai că “produsul” mașinăriei de propagandă și-a luat viteză și acum a ajuns să-i atace și pe cei care au promovat-o. Șoșoacă s-a certat la cuțite, luni seara, cu Victor Ciutacu, realizator la România TV. Acesta a scos-o din emisiune după ce Șoșoacă i-a spus în direct că dezinformează.

    Un incident a avut loc, săptămâna trecută, și la Antena 3, unde Șoșoacă s-a purtat mitocănește cu ceilalți invitați și a părăsit studioul în pauza publicitară după ce Mihai Gâdea a amenințat-o că-i taie microfonul.

    Acum, scandalul între Șoșoacă și Ciutacu a pornit de la afirmația ultimului că senatoarea nu putea intra în Spitalul „Sfântul Pantelimon” folosindu-se de legitimația de parlamentar. Totuși, conspiraționista n-ar fi făcut circul de la spital, unde s-a certat cu doctorii și cu paznicii, fără sprijinul și promovarea postului România TV, care a transmis în direct, ca și cum ar fi avut o importanță capitală pentru țară.

    În final, Șoșoacă i-a spus lui Ciutacu lucruri pe care acesta nu le-a suportat: că își dezinformează telespectatorii, că prezintă știri neverificate și că provoacă panică degeaba. Senatoarea a explicat că a fost sunată deoameni alarmați, care se uitau la România TV, și că a mers la spital luând de bune titlurile de la postul lui Sebastian Ghiță, care anunța că sunt flăcări la “Sfântul Pantelimon”.

    Obraznic, moderatorul i-a răspuns că i-a oferit dreptul la replică din bunăvoință, deși acest lucru este obligatoriu în presă. Senatoarea i-a spus și asta, motiv pentru care Ciutacu a scos-o din emisiune.

    Acuzațiile reciproce au venit pe fundalul unei duble iresponsabilități în cazul inexistentului incendiu de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”: România TV a difuzat informații false fără să le verifice, iar senatoarea Șoșoacă le-a preluat și rostogolit, de asemenea, fără să le verifice.

    VIDEO: Momentul în care Ciutacu o scoate din emisiune pe Șoșoacă

    Dialogul Șoșoacă – Ciutacu (transcris de Aktual 24)

    Victor Ciutacu: Dumneavoastră faceți-vă mandatul pe care ați fost aleasă în Parlament. Constituția nu vă permite să dați buzna în instituții publice pe bază de legitimație de senator. Dumneavoastră depășiti limitele legii. Păstrați-vă în limitele legalității.

    Diana Șoșoacă: Eu îmi fac treaba foarte bine, nu am dat buzna în niciun spital, vă rog să nu mai dezinformați și să vă faceți meseria dumneavoastră. Dacă m-ați invitat la un drept la replică, lăsați-mă, vă rog, să vorbesc. Totul a pornit de la burtiera România TV că există flăcări la Spitalul „Sfântul Pantelimon”. Am fost sunată de rude ale oamenilor internați la „Sfântul Pantelimon”, m-am deplasat la spital, iar acolo era multă lume. Am solicitat să vorbesc. Am aflat ce s-a întâmplat și le-am spus oamenilor că nu e nimic grav și să meargă acasă. Dumneavoastră ar trebui să plătiți în fața legii, panicați lumea cu știri pe care nu le-ați verificat. Trebuie să verificați din trei surse.

    Ciutacu: Între noi e un Everest în ce privește practicarea meseriei, mi-e teamă că în defavoarea dumneavoastră.

    Șoșoacă: Nu e Everest, e Vârful Omu, că suntem în România. Eu am făcut ce-mi permite Constituția. Dumneavoastră aveți o atitudine. Dacă tot m-ați invitat să dau un drept la replică…

    Ciutacu: Nu v-am invitat, ați cerut dreptul la replică. Este bunăvoința mea să vi-l acord.

    Șoșoacă: Nu, nu e bunăvoință. Aveați obligația legală să-mi oferiți un drept la replică…

    Ciutacu: Vă mulțumesc mult, doamna Șoșoacă! Vă mulțumesc pentru intervenție și pentru dreptul la replică. (Și i-a închis telefonul.)

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!