„Marea demonstraţie a oamenilor muncii”, organizată în sprijinul regimului, a fost o greşeală tactică uluitoare. Diversioniştii asta aşteptau: peste 50.000 de oameni adunaţi la un loc. Ceauşescu a picat în capcana unui exerciţiu de autoadmiraţie. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.
Sfătuit de lingăii din jurul său şi împins de propriile porniri paranoice, Nicolae Ceauşescu a crezut că organizarea unui miting va rezolva problemele grave de la Timişoara. Decizia de a strânge „oamenii muncii” în faţa sediului CC al PCR a fost bomboana de pe coliva regimului. Grupările diversioniste au avut „materia primă” pentru declanşarea revoltei în Bucureşti. Între timp, Timişoara era declarat oraş liber, dar asta nu influenţa prea mult balanţa puterii din Capitală.
Momentul 21 august 1968
La Bucureşti, aparent era linişte, însă tensiunile acumulate deveniseră insuportabile. Era suficientă o scânteie pentru ca totul să explodeze. Mitingul, la care au fost convocaţi „oamenii muncii” pentru susţinerea „iubitului conducător”, a fost ceea ce aşteptau diversioniştii. Un nesperat cadou făcut de un dictator în derivă.
Îmbătat cu apă rece după discursul televizat din seara precedentă, Nicolae Ceauşescu a vrut să iasă în evidență ca în 1968. În urmă cu 21 de ani, discursul antisovietic din aceeaşi Piaţă, de la acelaşi balcon, i-a adus o popularitate formidabilă. Luase puterea de trei ani, dar românii încă îl considerau un politician mărunt în comparaţie cu predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Momentul august ’68 l-a transformat într-un erou naţional, trimiţându-l în uitare pe Gheorghiu-Dej.
„Ne invită tovarăşii de la Capitală la o mare adunare populară”
În seara de 20 decembrie 1989, la scurt timp după revenirea din Iran, Ceauşescu l-a întrebat pe Barbu Petrescu, primarul Capitalei: „Se poate organiza mâine o mare adunare a oamenilor muncii?”. Petrescu i-a răspuns: „Da, tovarăşe secretar general. Spuneţi doar ora şi efectivul”. Ceauşescu a hotărât: ora 12.00, cel puţin 100.000 de „oameni ai muncii” de pe marile platforme industriale ale Capitalei.
În dimineaţa următoare, într-o scurtă şedinţă cu membrii CPEx, Ceauşescu le-a spus: „Ne invită tovarăşii de la Capitală la o mare adunare populară. Trebuie să anunţăm unele măsuri”. „Nea Nicu” începea ziua cu o minciună, căci nu „tovarăşii de la Capitală” avuseseră ideea mitingului, ci el însuşi!
„A fost o mică întâlnire, de câteva minute, în biroul acela mic, de lângă el. În ultima vreme nu mai ţinea şedinţe în biroul lui, la sfatul ei, ca să nu se consume cantitatea de oxigen. El a intenţionat să vină la miting cu o serie de îmbunătăţiri, pentru creşterea nivelului de trai. Vă amintiţi de cele câteva procente, de femeile cu mulţi copii. Îşi făcuse nişte notiţe pe un carnet, circa două păginuţe. Când a plecat la miting, le uitase pe birou. Şi eu am văzut că se caută înainte de a lua cuvântul. M-am dus, m-am uitat, le-am luat şi i le-am adus. Că altfel s-ar fi zburlit imediat că dormim pe noi, cum avea obiceiul”, îşi amintea şeful său de cabinet, Constantin Manea, la o audiere din 1993.
Promisiunile lui Ceauşescu arătau disperarea care-l cuprinsese. Acompaniat de aplauzele firave ale unei pieţe aproape pustii după spargerea mitingului, „Nea Nicu” mai dădea 200 de lei în plus la salariu, mai adăuga 100 de lei la pensie şi le fericea cu 2.000 de lei pe mamele cu mai mult de doi copii.
Secretul țipetelor
Cei peste 100.000 de manifestanţi din Piaţa Palatului şi din împrejurimi erau prinşi ca într-un cleşte. Zona Pieţei Palatului a fost izolată de restul oraşului prin trupe de Miliţie, Securitate şi Armată.
Într-un raport al Comisiei „Decembrie 1989” se arată că „sarcina organizării barajelor pentru buna desfăşurare a mitingului a fost preluată de generalul Gianu Bucurescu, locţiitor al şefului Departamentului Securităţii Statului, şi de colonelul Marin Bărbulescu, şeful Miliţiei Capitalei. Au fost organizate 10 baraje şi o rezervă”.
Acelaşi raport arată că, pe tot traseul, anumite străzi au fost blocate cu autobuze, tractoare sau camioane pentru a-i împiedica pe participanţii la miting să iasă din coloane şi să plece. Centrul oraşului a fost împânzit cu trupe de Securitate.
Momentul de cotitură al demonstraţiei organizate la ordinul lui Ceauşescu a fost diversiunea din zona restaurantului Cina, descrisă de istoricul Ioan Scurtu. „În timpul cuvântării s-a auzit un zgomot de petardă, urmat de un hârâit la instalaţia de sonorizare, care au creat panică în rândul participanţilor. Potrivit unor relatări, mai multe femei au fost împunse în spate cu ţepuşe de lemn, iar acestea au început să ţipe. Cert este că, într-o stare de confuzie şi de teamă, participanţii, mai ales cei din faţă, au aruncat tablourile, pancartele şi steagurile, căutând să se ferească de eventuale lovituri.”
Secretarul de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu, Constantin Manea, a aflat rezultatul cercetărilor făcute de organizatorii mitingului din Piaţa Palatului. „După evacuarea populaţiei prezente la miting au rămas multe pancarte şi lozinci. S-a făcut curăţenie. Nu ştiu cine spunea, parcă Barbu Petrescu, primarul Capitalei, că au fost adunate foarte multe sule. Unele dintre ele erau cu vârful însângerat. Explicaţia ar fi fost că o echipă bine pregătită ar fi înţepat femeile şi ele au ţipat, fie de disperare, fie de durere. Deci, aşa s-a produs. A fost foarte bine organizat.”
– Va urma –
———————————————
Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!
Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.
———————————————
Episoadele anterioare
Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!
Episodul 28: Pe culmile disperării
Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic
Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama
Episodul 25: Mințit și în Iran
Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran
Episodul 23: O stenogramă pierdută
Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie
Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”
Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”
Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara
Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică
Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici
Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani
Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei
Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune
Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”
Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova
Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest
Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist
Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987
Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor
Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu
Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov
Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”
Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”
Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”
Episodul 2: Întâlnirea de la Malta
Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul
Iată o parte din conţinutul jurnalelor de ştiri de la Europa Liberă, din ziua în care Ceauşescu instituia starea de necesitate la Timişoara.
Şeful Cancelariei prezidenţiale, Silviu Curticeanu (foto): „Ajunşi la birou, după venirea din Iran, mi-a spus să pregătesc pentru ora 19.00 studioul TV, că vrea să transmită ceva în direct. Era studioul în care înregistra urările de Revelion. Între timp, probabil a vorbit cu Bobu sau cu Dăscălescu şi mi-a spus, pe la ora 17.00, că vrea o teleconferinţă înainte de transmisia în direct”.
Înainte de încheierea teleconferinţei, Ceauşescu a avut grijă să le transmită oamenilor din teritoriu că la ora 19.00 va avea un discurs televizat pe tema situaţiei de la Timişoara. Unii dintre prim-secretarii din ţară chiar l-au asigurat pe „Tovarăşu’” că vor lua măsuri ca discursul să fie urmărit de cât mai mulţi “oameni ai muncii”.
„Scînteia” menţionează şi dimensiunea trupelor trimise de americani în Panama. Paralelismul cu sovieticii care operau deja în România este uluitor! „La atacul neprovocat împotriva Republicii Panama au luat parte forţe aeriene şi terestre. Cel puţin 30.000 de militari americani participă la atacurile declanşate în cursul dimineţii împotriva a patru cazărmi panameze.”
„Scînteia” creează un paralelism perfect între Panama şi România, scriind despre „state mici” (a se citi Panama şi România) confruntate cu „superputeri” (SUA şi URSS). „Cu atât mai mult sunt de condamnat actele de agresiune brutală ale SUA împotriva unui stat mic, care îşi apără libertatea şi independenţa încălcate de o superputere. Este dreptul sacru al oricărui popor de a-şi hotărî singur modul de viaţă, regimul politic, conform năzuinţelor şi tradiţiilor sale.”
Câteva ore mai târziu, la scurt timp după fuga lui Ceauşescu, „Scînteia” apare într-o ediţie specială, cu un nume coafat: „Scînteia poporului”. Aceiaşi ziarişti ne informează că „Dictatura a căzut, poporul e liber!”, iar pe prima pagină e inserată o explicaţie: „Ziarul nostru apare azi într-o ediţie specială, într-o expresie patriotică, nouă, adevărată, ca ziar al poporului”.
La întoarcerea de la Teheran, atmosfera la bordul aeronavei prezidenţiale era încordată. Nu numai din cauza evenimentelor de la Timişoara, ci şi a unei comunicări urgente de la agenţia oficială de presă, Agerpres. Informaţia venise prin telex la echipajul avionului.
În 1989, Noriega a devenit duşman al SUA şi trebuia înlăturat. El a fost acuzat de administraţia americană că a transmis informaţii confidenţiale Cubei lui Fidel Castro şi că a facilitat transferul de tehnologie sensibilă ţărilor comuniste din Europa de Est. Tot în cârca lui Noriega a fost pusă şi vânzarea de arme grupărilor comuniste din America Latină. Dintre acuzaţii nu a lipsit nici colaborarea cu traficanţii de droguri.
Grupajul este deschis de o ştire cu titlul: „Republica Panama respinge amestecul SUA în treburile sale interne”. Alături, conducerea României Socialiste critică dur amestecul marilor puteri în „treburile interne ale ţărilor suverane”.
Pe 15 decembrie, „Scînteia” ia o „pauză de Panama”. În pagina externă îşi face loc, în schimb, o „telegramă de felicitare” primită de Ceauşescu de la un prieten african: mareşalul Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga.
Ocupat cu şedinţa CPEx şi cu teleconferinţa, comandantul suprem îşi făcea timp să transmită indicaţii şi spre „Scînteia”: „Mai mult Panama! Mai mult Noriega!”.
* „Vizita oficială de prietenie a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, preşedintele României, în Republica Islamică Iran”
„Când s-a întors din Iran, la aeroport, primul lucru a fost să întrebe care este situaţia la Timişoara şi în ţară. I s-a spus că sunt numai 13 morţi la Timişoara şi cred că a fost liniştit că lucrurile s-au soldat cu numai 13 morţi cât a fost el plecat. Când a venit la birou, a cerut legătura cu prim-ministrul Dăscălescu. Când l-a întrebat câţi morţi sunt la Timişoara, Dăscălescu i-a spus adevărul: 52 de morţi. Ceauşescu a întrebat de ce a fost minţit. Într-adevăr, dintre cei 52 de morţi rămâneau numai 12, pentru că 40 au fost aduşi la Bucureşti. Hotărârea cred că a aparţinut Elenei Ceauşescu, dar nu ştiu cine a lucrat”, a declarat Dincă.
La ora 8.30, înainte de a pleca spre aeroport, Ceauşescu i-a chemat la el acasă, în Cartierul Primăverii, pe şefii ministerelor de forţă. Voia să afle care mai este situaţia la Timişoara.
Liniştit de minciunile pe care le auzea, Ceauşescu s-a deplasat la Aeroportul Otopeni, de unde puţin după ora 9.00 avea să decoleze spre Iran. Înainte să urce în avion, a ţinut să-i transmită un mesaj generalului Milea.
O altă relatare despre vizită îi aparţine lui Vasile Nicolcioiu, care în 1989 era şeful Protocolului de Partid şi de Stat. „A avut convorbiri cu preşedintele Iranului, a primit vizita ministrului de Externe la reşedinţă. În afară de acestea, nu a mai avut nimic special. A mai avut şi o vizită la un muzeu, unde a fost singur. Era un muzeu de artă populară – tablouri. Vizita a durat o oră şi l-am avut ca ghid pe directorul muzeului. Ceilalţi membri ai delegaţiei au avut întâlniri cu omologii lor”, a spus Nicolcioiu.
Constantin Dăscălescu, ridicându-se de pe scaun: „Nu se poate, tovarăşe secretar general! Noi nu asta am vrut! Nu vom merge mai departe fără dumneavoastră!”
Tovarăşul Ceauşescu face paşi şovăielnici spre uşă.
Rugile şi bocetele se opresc brusc – chiar dacă se mai aud suspine – când Ceauşescu, reluându-şi locul, zice: „Bine, atunci eu voi pleca mâine în Iran şi vom relua această problemă după ce se vor termina evenimentele de la Timişoara”. Revenirea de la Teheran este planificată pentru 20 decembrie.
Asistat de soţia sa Elena, Nicolae Ceauşescu mătură pe jos cu şefii Armatei (generalul Vasile Milea – foto), Ministerului de Interne (Tudor Postelnicu) şi Securităţii (generalul Iulian Vlad). E furios că aceştia nu au lichidat răzmeriţa de la Timişoara. Le reproşează violent că şi-au dotat trupele cu bastoane şi cu gloanţe de manevră – „i-aţi trimis să se bată cu pumnul!” –, când trebuia cu gloanţe de război.
Dictatorii explică şi cum trebuia procedat. Zice el: „Trebuia să tragă, să-i lase jos, să someze şi pe urmă să tragă la picioare!”. Intervine ea: „Să fi tras în ei, să fi căzut şi pe urmă luaţi şi băgaţi în beci. Unul să nu iasă!”. Iarăşi el: „Cei care au intrat în sediul Comitetului Judeţean de Partid nu trebuiau să mai iasă de acolo, trebuiau să fie jos, la pământ!”.
Referindu-se la „huliganii” de la Timişoara, Ceauşescu îşi aminteşte de inamicul său de la răsărit, Mihail Gorbaciov, cu care se întâlnise în urmă cu 13 zile. „O mână de derbedei, puşi la cale de cei care vor să distrugă socialismul”, zice Ceauşescu.
Iar teama de lovitură de stat îl face să declare: „Ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei ţări – R.D. Germană, Cehoslovacia, Bulgaria – au fost lovituri de stat organizate şi cu sprijinul plevei societăţii. Pleava societăţii cu sprijin străin”.