Etichetă: PNL

  • Cine e noua șefă peste școlile din Călărași. Roxana Pațurcă în 2019: „Iohannis nu e uman. Vrea să ne extermine!”

    Roxana Pațurcă (41 de ani), fostă senatoare PSD apropiată de Liviu Dragnea și luptătoare neobosită împotriva lui Klaus Iohannis, a justiției și statului de drept, a fost numită șefă a Inspectoratului Școlar Județean Călărași de către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, scrie Edupedu.ro.

    Până în toamna lui 2020, Roxana Pațurcă a fost șefa PSD Călărași. A fost dată afară pe 1 septembrie, după ce nu s-a prezentat la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. A doua zi s-a înscris în PNL.

    Pațurcă a fost pusă la șefia ISJ Călărași în locul Cameliei Croitoru, vicepreședinta PNL Călărași, care fusese numită acolo de Monica Anisie, precedentul ministru al Educației.

    Roxana Pațurcă s-a remarcat, în mandatul 2016-2020, când a fost senatoare PSD de Călărași, prin atacurile violente la adresa președintelui Iohannis și prin suportul necondiționat dat lui Dragnea în asaltul asupra legilor justiției și a democrației din România.

    Până să treacă în tabăra PNL, PSD-ista lui Dragnea îi creiona lui Iohannis portret de nazist care vrea „să extermine PSD-iștii” într-un “stat totalitar”

    Nu mai departe de noiembrie 2019, Roxana Pațurcă explica în cotidianul local Arena, înaintea alegerilor prezidențiale: “În primul rând, Iohannis este AROGANT. A încălcat cu nepăsare Constituția țării, a pretins și a trăit în cel mai mare lux, a ignorat sistematic problemele reale ale societății – protocoale secrete, abuzuri procurori –, n-a dat niciun interviu real, veritabil în 5 ani de mandat, refuză să se întâlnească cu oamenii, sfidează regulile de comportament democratic și refuză să dea socoteală în fața oamenilor într-o dezbatere publică în fața contracandidatului său. În al doilea rând, este UN PENAL cu imunitate absolută. Știți prea bine că a obținut case prin fals și uz de fals – fapt stabilit definitiv de Justiție. Are zeci de dosare penale (48) deschise pe numele său și suspendate pe durata mandatului. A mințit că renunță la imunitatea prezidențială. (…) Insistă să păstreze controlul Justiției. NU a făcut NIMIC în 5 ani de mandat. Singurul așa-zis proiect, «România educată», este doar un titlu, fără nicio acțiune în plan concret. Este un titlu jignitor, prin care Iohannis ne spune că nu suntem educați și că vine el să ne educe. La fel cum spune în sloganul lui că vine el să facă România normală, ca și cum cetățenii ar fi anormali“.

    În ton cu linia generală a discursului PSD, Pațurcă strecura în discurs apropouri la originea germană a lui Iohannis, sugerând analogii cu naziștii: „Klaus Werner Iohannis a dovedit în dese rânduri că NU E UMAN, nu-i pasă de oameni. Rămâne rece și insensibil. Nu are compasiune. (…) Klaus Iohannis a spus în repetate rânduri că vrea o Românie fără PSD-iști. Este o declarație care instigă la exterminarea membrilor sau simpatizanților PSD. Este de asemenea o discriminare a unei categorii de cetățeni pentru că nu împărtășesc opiniile politice ale președintelui. Discursul lui Iohannis îndeamnă la ostracizarea celor care simpatizează, votează sau activează în cadrul PSD. Ca în orice regim totalitar, Iohannis vrea ca pe scena publică să fie doar PNL. L-a înlăturat din cursă pe Dan Barna, iar acum vrea să-i extermine pe PSD-iști. Iohannis vrea o PNL-izare a României și să-i extermine pe ceilalți care au alte opinii sau opțiuni politice“.

    “De fiecare dată când deschide Cîțu gura, cresc dobânzile la împrumuturi. Guvernul Orban face declarații iresponsabile”

    În același interviu, Roxana Pațurcă își exprima și părerea despre Guvernul Orban, despre actualul premier Florin Cîțu și despre PNL, în general – acuzând că nenorocesc țara și o îngroapă în datorii, fiind incompetenți și rău-voitori.

    “Acesta este barometrul prostiilor spuse de Florin Cîţu. De fiecare dată când ministrul Finanţelor deschide gura, cresc dobânzile la împrumuturile Guvernului, dobânzi care sunt plătite din buzunarul cetăţenilor, că nu vine Cîţu cu bani de acasă să plătească diferenţa. Mai mult, Cîţu se încurcă în propriile declaraţii. Dacă ar fi adevărat că deficitul va ajunge la 4%, atunci Ministerul Finanţelor ar trebuie să se împrumute în ultimele două luni cu peste 20 de miliarde lei, ceea ce devine din ce în ce mai improbabil de realizat cu fiecare zi care trece. (…) Declaraţiile iresponsabile ale Guvernului Orban, începând de la închipuita gaură în buget, la bugetele duble sau de la măsurile de austeritate şi creşterea facturilor la utilităţi, creează un spectru îngrijorător asupra economiei naţionale. În final, ca urmare a deteriorării încrederii în economie şi a încetinirii circuitului economic, băncile şi firmele multinaţionale îşi reduc activitatea pe piaţa românească pentru a plasa resursele financiare pe alte pieţe mai active“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • De ce a greșit Rareș Bogdan atacându-l pe Vlad Voiculescu

    De ce a greșit Rareș Bogdan atacându-l pe Vlad Voiculescu

    Nu mă număr printre jurnaliștii care dau un cec în alb USR-PLUS, indiferent ce face noua formațiune condusă de Dacian Cioloș și Dan Barna. Dimpotrivă, am purtat recent câteva mici războaie cu cei pe care i-am numit ”talibani” USR-PLUS, adică acei susținători care devin agresivi atunci când îți permiți să le spui ce nu le place să audă.

    Sau care, indiferent de argumente, precum „trumpiștii” sau fanaticii AUR, îți sucesc ideile ca să fie ca ei, nu ca tine, dovedind că nu-i interesează adevărul, ci doar adevărul lor, idolatria împinsă la extrem sau, hai să spunem, crezul politic bazat pe o loialitate soră cu fanatismul, nu cu buna-credință.

    Am vrut chiar să renunț la a mai comenta politic, întrucât nu ajută la nimic să spui sincer cum vezi tu tabloul realității, atâta vreme cât lumea așteaptă de la tine doar să-i confirmi fie iubirea, fie ura față de un tovarăș politic sau altul.

    O spun din nou, ca să fie clar: agresiunea continuă a acelui filon radical din USR-PLUS (pentru că există și un filon decent, echilibrat și de bun-simț) față de PNL în campania electorală nu a ajutat pe nimeni: nici USR-PLUS (15% e un scor foarte slab, chiar dacă e peste cel de acum 4 ani, dar AUR are 10% și nu exista în 2016), nici PNL (25% e un scor de asemenea slab, provocat și de atacurile USR-PLUS, dar și de uzura guvernării Orban, care a avut totuși marele merit de a-și asuma salvarea țării după Dăncilă, în pragul pandemiei), nici pe Klaus Iohannis (care nu mai poate spera la reformarea statului anunțată înainte de alegeri), nici România (care va avea o guvernare slabă, fără o majoritate solidă, cu două partide ca șoarecele și pisica).

    Am repudiat talibanismul anti-liberal nu pentru că sunt „plătit” de PNL, cum m-au acuzat fanii radicali ai USR-PLUS, ci pentru mai binele tuturor: al USR-PLUS, al PNL, al lui Iohannis și al României. O guvernare cu procente mai multe pentru fiecare era mai bună pentru toți. Inclusiv pentru votanții PSD!

    Din păcate, ura a contat mai mult, iar rezultatul acestui război USR-PLUS – PNL a fost dezamăgirea publicului de dreapta, care n-a mai ieșit masiv la vot, din care cauză vom suferi cu toții 4 ani de zile. Dar ce-a fost a fost, tragem aer în piept și mergem mai departe cu speranța că toți vom fi învățat ceva din aceste ultime luni.

    În cele din urmă, guvernarea își intră în pâine… pas cu pas, dar așa cum spuneam și la finele anului trecut, lucrurile nu arată prea bine pentru Cabinetul Cîțu.

    Motivul principal: tensiunile latente de tip CDR din interiorul noii alianțe, care arată că o putere născută din dușmănie trăiește mereu cu sabia deasupra capului.

    Pentru a nu repeta eșecurile Convenției Democrate sau pe cele ale Alianței D.A., noua coaliție ajunsă în decembrie la putere are nevoie de un Cod de conduită internă și de un Consiliu de Coordonare format din liderii PNL, USR-PLUS și UDMR, care să gestioneze orice situație cu potențial distructiv. Asta, dacă-i interesează să nu ne trezim repede cu PSD ]napoi la guvernare…

    Din acest motiv, personal o să fiu în permanență avocatul unității cu orice preț. România este o țară bolnavă în principal din cauza ADN-ul ei conflictual și a incapacității de dialog. Asta se vedea și între oamenii de rând, dar și în politică.

    Din această cauză, aproape nimic nu merge bine, orice idee bună sfârșește sfâșiată de o armată de deștepți (nu că n-ar fi deștepți). Orgoliul este cel care dictează relațiile sociale, nu rațiunea și armonia întru scopul împlinirii binelui comun.

    E clar că toți greșim, e clar că unii nu sunt cinstiți, e clar că alții sunt mai buni decât ceilalți. Dar nimeni nu poate face binele de unul singur, are nevoie de aliați. Altfel, degeaba știi ce să faci dacă nu poți. Teoria nu ajută prea mult, nici bunele intenții, ci practica și pragmatismul, chiar dacă acestea din urmă te obligă deseori la supliciul compromisurilor.

    Dar nicăieri în lume nu s-a construit civilizația fără compromis. Nu înseamnă să accepți situații compromițătoare, ci să ai înțelepciunea de a nu pica în capcana orgoliului pentru a i-o „trage” celuilalt sau a profita de un rateu al partenerului pentru a-l plesni când îi este lumea mai dragă.

    Din acest motiv, nu mi se pare deloc inspirat atacul lui Rareș Bogdan la adresa lui Vlad Voiculescu.

    Tocmai pentru că am făcut scut în jurul PNL atunci când fanaticii USR-PLUS s-au năpustit asupra liberalilor, nu văd cu ochi buni acum, când nici n-au intrat bine în pâine noii miniștri, să folosești un rateul al sistemului (cazul bătrânului lăsat ore bune fără asistență medicală la Spitalul din Corabia – Olt) pentru a pune tunurile pe Vlad Voiculescu (USR-PLUS), ministrul Sănătății din Guvernul Cîțu.

    La întrebarea ”Ce puteam să fac?”, pe care și-a pus-o lui însuși Vlad Voiculescu, spune Rareș Bogdan: ”Nu am nicio intenție de a mă certa cu cineva, cu atât mai puțin cu Vlad. Am încercat să fiu cât se poate de civilizat, prietenos și constructiv. Doresc doar să nu eșuăm. Sa răspundem la așteptările imense ale oamenilor, mințiți și dezamăgiți în ultimii 75 de ani, adică de trei generații. Ce puteai să faci în plus, Vlad? Am să-ți spun cu decență și prietenie. Nu să trimiți potera, firește (nefericit răspuns!), ci să ieși public și să-i ceri primarului din Corabia să-l demită urgent pe șeful Spitalului Orășenesc. Să ceri tu, prietene, să-și dea demisia, dacă mai are un dram de onoare, acel medic. Ce vină are directorul – mă vei întreba, probabil – pentru indolența crasă a personalului medical? Îți spun acum: atitudinea personalului spitalului este consecința neimplicării directorului în a schimba mentalitatea toxică a angajaților. Șeful unității dă tonul! Iar tonul face muzica”.

    Pe fond, europarlamentarul și prim-vicepreședintele PNL are dreptate: parte din crizele mici sau mari din spitale sunt provocate de managementul prost.

    Dar asta nu e o chestiune de rezolvat într-un scandal de moment, cere timp și o strategie performantă, care să fie respectată inclusiv de alte guvernări viitoare.

    Și nici nu trebuie să fie un motiv pentru a alimenta în continuare rivalitatea PNL – USR-PLUS, pentru că, la final, ca și în alegerile din 6 decembrie, toți vor avea de pierdut.

    Îl înțeleg pe Rareș Bogdan că a simțit nevoia să-i întoarcă atacul lui Dacian Cioloș, care la fel de greșit s-a repezit la gâtul PNL și al noului ministru al Educației, când nici nu se bătuse în cuie guvernarea, pe motiv că Sorin Cîmpeanu este „traseist” și aduce în guvern păcatele trecutului.

    Am mai spus că este o imensă greșeală a noii puteri să nu folosească în interes propriu „traseismul” inventat, aplicat și consolidat de PSD, care a viciat mult România.

    Dar el trebuie eliminat abia după ce aduci situația la normal și nu-i arunci la coș pe toți cei care, din interesul comunității lor, au fost nevoiți să schimbe barca pentru a-și vedea realizate investițiile, proiectele, planurile la primărie sau orice altă instituție.

    Vedem acum că acest „traseist” pe nume Sorin Cîmpeanu este unul dintre cei mai buni miniștri ai Educației, într-un domeniu de care au fugit toate partidele în afară de PSD, pentru că este plin de caracatițe ale corupției, ale slăbiciunilor profesionale și prejudecăților antieducaționale (vezi procentul mare de anti-vacciniști din învățământ).

    După cum, la fel de bine, Vlad Voiculescu are toate motivele să fie un ministru foarte bun al Sănătății, într-un domeniu de asemenea foarte complicat și deopotrivă sensibil, mai ales acum, în vremuri de pandemie.

    Dar pentru ca ei să demonstreze ce pot, nu pot fi bombardați din fașă de Dacian Cioloș sau Rareș Bogdan atunci când apare pe piață primul motiv pe care îl poți folosi lejer împotriva oricui.

    Mi-e clar că ieșirea lui Rareș Bogdan este o poliță anti-USR-PLUS provocată de atacurile vechi și noi ale oamenilor lui Barna și Cioloș la adresa liberalilor. Dar la fel de clar îmi este că plesneala anti-Voiculescu nu ajută pe nimeni. Eventual, pe Rareș Bogdan să puncteze în PNL în competiția din ce în ce mai evidentă cu Ludovic Orban.

    Dar la ce bun un Rareș Bogdan președinte PNL, peste un partid prăbușit și sub 25% sau mai jos, dacă actuala guvernare va eșua?

    Acest gen de atacuri reciproce trebuie să înceteze! România a așteptat prea mult izbăvirea de PSD, Dragnea, Ponta, Tăriceanu, a plătit un preț mult prea mare de sărăcie, emigrare și chiar moarte prematură (vezi halul sistemului sanitar lăsat moștenire de PSDragnea).

    Avem nevoie mai mult decât oricând de unitate, de reguli, de comunicare onestă. Actuala guvernare e condamnată la succes, pentru că ajung cei 30 de ani de PSD-ism care ne-au adus în sapă de lemn!

    Iar succesul nu se obține așa, chiar dacă există oricând motive de supărare, nemulțumire sau frustrare. Succesul unei echipe vine în primul rând din unitatea echipei, din management performant de grup, din bună-credință.

    Pentru asta, liderii trebuie să dea semnale clare în acest sens. Altfel, vom ajunge să fim foarte buni în a ne-o „trage” unii altora, în timp ce țara se va întoarce convingător spre cei care au avut-o pe mână de la Revoluție încoace.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ciucu spune că Nicușor Dan nu-i mai răspunde la telefon. „Aștept ca primarul general să facă odată o întâlnire cu primarii de sector, că tot întârzie”

    Ciprian Ciucu, primarul liberal al Sectorului 6, a afirmat joi, într-un interviu acordat la RFI, că Nicușor Dan nu-i mai răspunde la telefon și că primarul general întârzie în mod nepermis discuții foarte importante pentru Capitală. Ciucu l-a susținut necondiționat pe Nicușor Dan în campania electorală, dar acum spune că nu mai primește niciun feed-back, deși s-a intrat în criză de timp și lucrurile trenează.

    Primarul Sectorului 6 nu este primul care-l acuză pe Nicușor Dan că, după alegeri, întârzie să ia taurul de coarne și amână nejustificat rezolvarea problemelor. Până acum, însă, aceste acuze au venit de la membri USR-PLUS și puteau fi puse pe seama unei rivalități politice, după ce primarul general, care a candidat ca independent, a ajutat PNL la campania electorală pentru alegerile parlamentare.

    Vlad Voiculescu, desemnat în campania electorală viceprimar al Bucureștiului din partea USR-PLUS pe probleme de sănătate, educație și sport, s-a plâns de mai multe ori, după 27 septembrie, că Nicușor Dan nu-i mai răspunde la telefon. În cele din urmă, după două luni, Vlad Voiculescu a renunțat la postul de viceprimar și a intrat ca ministru al Sănătății în Guvernul Cîțu.

    Clotilde Armand și Radu Mihaiu, primarii USR-PLUS ai Sectoarelor 1 și 2, au bătut și ei apropouri, în diverse comentarii, că nu li se răspunde la telefoane.

    Sursele Ziaristii.com semnalează de cel puțin o lună că numeroși șefi de instituții și direcții din subordinea primarului general îl caută disperați, încă de la sfârșitul anului trecut, pentru discuții foarte importante care vizeaz[ creionarea strategiei și a bugetului din 2021.

    „La un moment dar, o să primesc răspuns! Eu vreau să găsesc soluții și să obțin finanțări, dar vreau să știu, se ocupă de ele sau mă ocup eu. Atâta am cerut, o întâlnire, pe mai multe canale, ca să discutăm despre bugetul de investiții“

    Ciprian Ciucu spune că situația gunoiului din București este stringentă, dar Nicușor Dan a ignorat toate mesajele până acum.

    „Marea, marea, marea problemă a depozitării gunoiului în București, nu o să mai avem în curând unde să îl punem. Aștept ca primarul general să facă odată o întâlnire cu primarii de Sector, că tot întârzie să o facă și i-am trimis multe semnale că e mare nevoie de o astfel de discuție, inclusiv ieri l-am rugat să facă această întâlnire, ca să decidem dacă ne organizăm sub forma unei organizații de dezvoltare intercomunitară, așa cum specifică o condiționalitate, pentru a putea primi fonduri europene sau suntem fiecare pe cont propriu. Eu mă pot organiza, dar nu vreau ca să scap ocazia să lucrăm integrat și aici doar primarul general poate să ne aducă pe toți la masă. Sau ne vedem fără el, dacă nu ne aduce pe toți la masă. Și i-am cerut încă o dată, este a treia oară când îi cer acest lucru și probabil că o va face, mă aștept să o facă, să decidem ce facem cu această asociație de dezvoltare intercomunitară, pentru că din ea trebuie să facem parte noi și trebuie să facă parte și Ilfovul, care are nu știu câte localități. (…)“.

    Ciucu a încercat să salveze aparențele în interviul pentru RFI, arătându-se încrezător că Nicușor Dan va face o treabă foarte bună și că va fi un primar destoinic, dar a subliniat că nici proiectele de infrastructură nu pot fi amânate la nesfărșit.

    „La un moment dat, o să primesc răspuns, pentru că și eu trebuie să îmi fac bugetul de investiții pentru la anul și oamenii nu știu că de fapt bulevardele principale aparțin de Primăria Capitalei și îmi cer mie soluții. Eu vreau să găsesc soluții și să obțin finanțări, dar vreau să știu, se ocupă de ele sau mă ocup eu. Atâta am cerut, o întâlnire, pe mai multe canale, ca să discutăm despre bugetul de investiții. Faci tu Lacul Morii sau îl fac eu, termini tu Prelungirea Ghencea sau mi-o dai mie, adică lucrări de genul acesta, pentru că nu putem să începem anul fără să avem o astfel de discuție“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Guvernul blochează schema ticăloasă a PSD-istului Chiriță de la ANRE, eliminând haosul din piața de gaze. Clienții vor fi trecuți din oficiu la cea mai bună ofertă a furnizorului actual

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Costel Alexe, fostul ministru al Mediului, pus sub acuzare de DNA. Șpaga: tablă cutată și țeavă pătrată

    Costel Alexe, fostul ministru al Mediului în Guvernul Orban, acum președintele Consiliului Județean Iași, a fost pus oficial sub acuzare joi, de DNA, pentru luare de mită și instigare la delapidare. Parchetul anticorupție a emis un comunicat în care explică întreaga situație și dă detalii despre acuzațiile care i se aduc lui Costel Alexe.

    Politicianul este acuzat că, în perioada martie – aprilie 2020, pe când era ministru în exercițiu, a pretins direct, de la șeful unui combinat siderurgic, produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri din tablă) pentru a face niște lucruri care intrau oricum în fișa postului său. Costel Alexe a condiționat alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și monitorizarea “cu blândețe” a măsurilor luate de fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri.

    Comunicatul DNA

    „În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 4/VIII/3 din 4 ianuarie 2021, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale necesare pentru efectuarea urmăririi penale față de o persoană care, la data faptelor, deținea funcția de ministru, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

    – ALEXE COSTEL, la data faptelor exercitând funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigare la delapidare,
    – Persoană fizică având funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și delapidare.
    În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

    În perioada martie-aprilie 2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură).

    Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE.

    Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă a ministrului.

    Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de aproximativ 103.000 lei și reprezintă contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului.

    Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, suspect în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.

    Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

    Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Guvernul blochează schema ticăloasă a PSD-istului Chiriță de la ANRE, eliminând haosul din piața de gaze. Clienții vor fi trecuți din oficiu la cea mai bună ofertă a furnizorului actual

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Doina Gradea va fi dată afară de la TVR luna viitoare, anunță PNL. „S-au strâns prea multe nereguli. Rapoartele de activitate au fost ascunse. E absurd!“

    Doina Gradea, actualul director-președinte al TVR, va fi dată afară luna viitoare, după finalizarea raportului de activitate pe 2018-2019, anunță oficiali PNL. Liberalii spun că va urma o schimbare radicală de abordare a televiziunii: separarea funcțiilor de director și președinte, depolitizarea instituției, profesionalizarea și transparentizarea activității.

    Viorel Badea, președintele liberal al Comisiei de Cultură din Senat, a declarat pentru Europa Liberă: “Cu siguranță se va întâmpla demiterea actualei conduceri a TVR. S-au strâns prea multe nereguli în această zonă. Trebuie să renunțăm la maniera în care se fac numirile pentru șefia TVR și SRR (n.r. – Societatea Română de Radiodifuziune). Rapoartele de activitate au fost moșmondite, cum se spune. Au fost, practic, ascunse, dacă nu au fost oferite spre consultare transparentă mediului public. Este o chestiune absurdă“.

    Deputatul spune că PNL va depune în Parlament un nou proiect legislativ, care va schimba procedura de desemnare a conducerii la TVR și Radioul public: „Mi se pare total absurd ca o persoană să fie și director, și președinte. Din câte știu, și am studiat în media europeană, nu există niciunde această denumire de președinte-director. E absurd total. Ar trebui separate cele două funcții. O să facem un asemenea proiect legislativ“.

    Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților și al PNL, a acuzat și el, la Europa Liberă, modul părtinitor în care televiziunea și radioul de stat au prezentat în ultimii ani știrile, dar spune că încă nu s-a discutat, în coaliție, ce se va întâmpla cu aceste instituții: „E foarte simplu să faci o monitorizare și îți dai seama cum stau lucrurile. Cine l-a adus pe Dragnea la Viața Satului în campanie, nu televiziunea actuală? A fost o politizare evidentă a televiziunii publice și a radioului public în favoarea PSD“.

    În mod absurd, Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD, consideră în schimb că Doina Gradea a făcut o treabă foarte bună, că TVR-ul a fost echidistant în ultimii ani și se declară clar mulțumit de calitatea programelor! Dâncu afirmă că tocmai acutala coaliție vrea să „repolitizeze” televiziunea publică: „Este o încercare de a porni un scandal plecând de la o emisiune umoristică și de a politiza Televiziunea Română. Nu cred că în ultimii ani televiziunea a fost politizată, a revenit în audiențe. Acum se vrea o repolitizare sub numele reformei“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Revelionul TVR – o producție sinistră. Conspiraționiștii Garcea și Bittman. Atacuri grobiene la Iohannis

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Dan Barna anunță referendum „Fără penali în funcții publice” imediat după pandemie. PSD a blocat proiectul doi ani în Parlament

    Dan Barna, copreședinte al USR-PLUS și vicepremier, a anunțat luni seara că, imediat după încheierea pandemiei de Covid-19, Guvernul va organiza referendumul pe tema “Fără penali în funcții publice”. Inițiativa cetățenească, aparținând USR și semnată de 1.000.000 de oameni, a fost blocată doi ani de PSD.

    Acum, Dan Barna spune că proiectul va trece fără probleme de Senat, odată cu noua majoritate parlamentară, și că referendumul este inevitabil: “Așteptăm să treacă perioada cu pandemia, tocmai pentru că nu vrem să facem acum un referendum când situația de sănătate publică e așa cum este. Dacă mâine am vota-o în Senat, în 30 de zile facem referendumul. (…) Dar nu e cazul să facem referendumul acum din cauza pandemiei. Suntem perfect responsabili, nu vrem să scoatem oamenii la un referendum acum, în pandemie, doar din orgoliul că rezolvăm repede acest subiect. Îl vom rezolva imediat ce trece pandemia şi revenim la o societate care iese cu încredere din casă. Vom organiza referendumul. Apare în Constituţie“.

    Copreședintele USR-PLUS afirmă că a găsit la PNL interes și susținere pentru proiect: “Da, acolo suntem, mai trebuie doar votul la Senat, care va fi realizat la momentul în care va permite situația sanitară”.

    Coaliția PNL – USR-PLUS – UDMR are majoritate clară în Senat – for decizional în privința referendumului „Fără penali”, iar Anca Dragu, președinta acestei camere a Parlamentului, este o puternică susținătoare a inițiativei.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Contrat de oameni grei din PNL, Orban a reușit totuși un scor zdrobitor: 63 de voturi pentru, 2 împotrivă, 5 abțineri

    Ședința de marți noapte a Biroului Politic Național (BPN) al PNL a avut rolul de a valida ista de miniștri propusă de premierul desemnat Florin Cîțu, dar și de a arăta cât de mare este curentul care se ridică împotriva președintelui partidului, Ludovic Orban.

    Lista miniștrilor a fost aprobată cu o largă majoritate, a anunțat Orban la finalul discuțiilor. Potrivit acestuia, s-au înregistrat 63 de voturi ”pentru”, 2 voturi ”împotrivă” și 5 abțineri.

    Potrivit unor surse multiple, cei care n-au aprobat lista de miniștri au fost:

    • Ilie Bolojan, Florin Roman – au votat împotrivă;
    • Emil Boc, Rareș Bogdan, Robert Sighiartău, Cristian Bușoi, Dan Motreanu – s-au abținut.

    Printre cei care au luat distanță de această construcție guvernamentală s-au aflat, așadar, câteva nume grele: Ilie Bolojan (președintele Consiliului Județean Bihor), Emil Boc (primarul orașului Cluj-Napoca), Robert Sighiartău (secretarul general al PNL) și Rareș Bogdan (europarlamentar, prim-vicepreședinte al partidului).

    Cu toate acestea, cursul politic stabilit de președintele Ludovic Orban a fost confirmat cu un scor zdrobitor: 63 de voturi din 70.

    Lista cu miniștrii și programul de guvernare vor fi depuse miercuri dimineață, în jurul orei 8.00, la Parlament, urmând ca tot miercuri să aibă loc audierile în comisiile de specialitate și să fie dat votul de învestitură.

    La începutul ședinței BPN, premierul desemnat Florin Cîțu le-a precizat liderilor PNL că miniștrii pe care-i propune au fost discutați în prealabil cu președintele Klaus Iohannis.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Zurbagiii de la AUR au încercat să închidă ședința Camerei Deputaților înainte de alegerea președintelui! Șeful de ședință s-a tot plâns că e obosit. Noaptea a fost salvată de un turc

  • DOCUMENT. Acordul de Guvernare 2020-2024, semnat de PNL, USR-PLUS și UDMR

    PNL, USR-PLUS și UDMR au semnat luni seară Acordul de Guvernare 2020-2024, a anunțat Ludovic Orban, președintele PNL. Acordul prevede, printre altele, împărțirea principalelor funcții în stat: Florin Cîțu (PNL) – premier, Anca Dragu (USR-PLUS) – președintele Senatului, Ludovic Orban (PNL) – președintele Camerei Deputaților.

    Anunțul semnării a fost făcut în cadrul unei ceremonii la care au luat parte:

    • Florin Cîțu – premierul desemnat;
    • Ludovic Orban – președintele PNL;
    • Dan Barna și Dacian Cioloș – copreședinții Alianței USR-PLUS;
    • Kelemn Hunor – președintele UDMR.

    VIDEO: Semnarea Acordului. Declarațiile semnatarilor

    Fără traseism, nepotism și clientelism

    Formațiunile semnatare se angajează să nu accepte politicieni de la alte formațiuni politice.

    „Ne angajăm să respectăm voința cetățenilor exprimată în 6 decembrie și să nu schimbăm, prin traseism politic, rezultatul votului dat de cetățeni și majoritatea ce decurge din acest pact politic. Nu vom accepta parlamentari din alte partide în formațiunile noastre”, se arată la punctul 6 al Acordului de Guvernare.

    De asemenea, partidele promit că vor promova oameni competenți în funcțiile publice și că nu vor încuraja clientelismul și nepotismul.

    „Afirmăm dreptul fiecărei formațiuni semnatare de a-și nominaliza reprezentanții pentru funcțiile de demnitate publică convenite. Ne asumăm să propunem oameni profesioniști, cu experiență relevantă pentru domeniul pe care-l vor gestiona și cu o bună reputație. Vom descuraja nepotismul și clientelismul, vom acționa cu imparțialitate și vom respecta principiul competenței pentru ocuparea funcțiilor publice prin concurs”, prevede punctul 7 al Acordului.

    DOCUMENT: Acord de Guvernare 2020-2024

    Declarațiile celor 5

    Ludovic Orban (președinte PNL):

    „Un Guvern hotărât să reformeze marile sistemele publice”

    „Suntem hotărâţi ca în cel mai scurt timp posibil să dăm României un Guvern competent, un Guvern responsabil, un Guvern hotărât să reformeze marile sistemele publice. Un Guvern care să pună în practică un program de guvernare care să asigure creşterea calităţii vieţii pentru fiecare român, creşterea serviciilor publice, dezvoltarea infrastructurii, modernizarea României.”

    Dan Barna (copreședinte USR-PLUS):

    „Acest program este rezultatul unui compromis responsabil pentru viitorul României”

    „Este un document de peste 300 de pagini, la care s-a lucrat cu foarte multă acribie şi seriozitate de către reprezentaţii tuturor celor trei partide din această coaliţie şi care ne dă încrederea că vom putea avea o guvernare care să facă nişte schimbări importante în România. Am încercat să găsim acele zone de consens, acele zone în care obiectivele şi angajamentele fiecăruia dintre cele trei partide să-şi găsească o formulă, astfel încât programul să fie unul asumat, în care avem cu toţii încredere. Mai sunt câteva obiective USR-PLUS, foarte importante, care nu şi-au regăsit, să spun, materializarea în Programul de Guvernare, dar pentru care vom găsi căi parlamentare de realizare – tot ceea ce este important pentru noi şi, sunt convins, şi pentru partenerii noştri. Fiecare are bucăţi care nu s-au regăsit în programul de guvernare. Dar acest program este rezultatul unui compromis responsabil pentru viitorul României în săptămânile, lunile şi anii care urmează.”

    Dacian Cioloș (copreședinte USR-PLUS):

    „Avem toată încrederea în Florin Cîțu”

    „În mod clar, de la noi, oamenii nu aşteaptă doar să gestionăm, să administrăm România într-o perioadă de criză, ci aşteaptă în primul rând să vadă o perspectivă şi oportunităţi după această criză. De aceea va trebui să ne asumăm o reformă a statului, a administraţiei publice, depolitizarea şi profesionalizarea administraţiei publice, pentru ca apoi să putem investi în sănătate, în educaţie. Și chiar dacă bugetul pe care îl vom avea în următorii ani va fi unul puternic afectat de deficitul provocat de guvernările PSD şi de această criză, avem oportunitatea fondurilor europene cum România nu a mai avut de 31 de ani încoace. Iar asta presupune oameni competenţi, maturi şi cu viziune, pe care noi credem că-i veţi regăsi în echipa guvernamentală, care va fi condusă de Florin Cîţu, în care noi avem toată încrederea.”

    Kelemen Hunor (președinte UDMR):

    „Opt ani de zile am avut o criză permanentă. A venit momentul să avem un guvern stabil”

    „Trecem printr-o criză economică şi toate consecinţele pandemiei, deci ne-am asumat o misiune împreună cu colegii noştri. Am format o majoritate parlamentară pentru că în perioada care urmează România are nevoie de o stabilitate politică. Opt ani de zile am avut o criză permanentă, dar a venit momentul să avem un guvern stabil, cu majoritate stabilă, şi să încercam să guvernăm România în aşa fel încât fiecare om, fiecare comunitate să aibă o perspectivă clară, să existe predictibilitate şi să existe speranţa zilei de mâine pentru o viaţă mai bună. Dincolo de deciziile rapide, e nevoie şi de o viziune pe termen mediu, pe termen lung, fiindcă, într-adevăr, e nevoie de investiţii, e nevoie de a stabili un cadru foarte, foarte legal şi predictibil din punct de vedere al anilor care urmează pentru investitori, pentru investiţii, ca să putem crea locuri de muncă, ca să existe siguranţa zilei de mâine pentru fiecare cetăţean. Sunt convins că vom reuşi, fiindcă de aceea ne-am asumat, împreună cu PNL şi cu USR-PLUS, această guvernare.”

    Florin Cîțu (viitor prim-ministru):

    „Este o guvernare pe termen lung”

    „Este o guvernare pe termen lung, o guvernare care are în centru interesul cetăţenilor. Programul de guvernare este aproape gata, în programul de guvernare sunt proiecte care au început în acest an şi vor continua, proiecte care au dat rezultate, dar care au fost completate cu alte proiecte, venite de la partenerii de coaliţie, toate având acelaşi scop – dezvoltarea României. Sper să avem un guvern învestit cât mai repede. Este nevoie să avem un guvern cât mai repede, pentru că bugetul pentru anul viitor trebuie făcut, iar proiectele care sunt în programul de guvernare trebuie să aibă finanţare. De aceea contez pe parteneriatul acesta, pe această coaliţie, să avem un guvern, poate, până la Crăciun.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un preot din Craiova denunță mascarada anti-mască a unui deputat AUR

    * Falsul revoluționar „Mitralieră” țipă împotriva DNA: „Anchete staliniste și gestapoviste!”

  • Loser-ul Florin Călinescu: „Numele Mizeriei, Nemerniciei și Trădării Țării se cheamă PNL + USR-PLUS + Iohannis”

    Înfrânt cu scoruri penibile în toate bătăliie politice la care a particuipat, actorul Florin Călinescu (64 de ani) își varsă fierea pe noua formulă de guvernare. Frustrările fostei mari vedete a Pro TV iau forma unor invective cu accente șovine.

    Într-un mesaj pe Facebook, Florin Călinescu scrie haotic, incoerent, părăsit de rațiune, de spre „chiuroșcolacii” de la UDMR, care s-au dus „ca preșurile, la Budapesta, pentru a primi de acolo subiectele și predicatele acaparării Transilvaniei”.

    Mesajul xenofob al lui Florin Călinescu

    „Numele Mizeriei, Nemerniciei și Trădării Țării se cheamă PNL + USR-PLUS + Iohannis. Să legi la căruța guvernării câinele vagabond UDMR-ist, așa se cheamă.Adică, în secunda doi a negocierilor, chiurtoșcolacii să plece ca preșurile, la Budapesta, pentru a primi de acolo subiectele și predicatele acaparării Transilvaniei, asta depășeste orice limită.Vorbesc în nume propriu.Fără de partid, fără de tovarăși… haiduc…”

    A candidat și la Primăria Capitalei: 1,7%

    Deși beneficiar al unei mari cote de notorietate, Florin Călinescu nu prezintă și încredere în plan politic. Recent, cunoscutul om de televiziune a candidat la funcția de primar general al Capitalei, din partea Partidului Verde, însă a obținut doar 1,7% din voturi.

    Singura lui consolare este că l-a depășit pe ultra-expiratul C. A. C. P. Tăriceanu, care a luat 1,6%.

    Toate aventurile politice ale lui Florin Călinescu au eșuat lamentabil. Iar după fiecare nereușită, i-a crescut frustrarea.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un preot din Craiova denunță mascarada anti-mască a unui deputat AUR

    * „Busu” de la Meteo, în direct la Pro TV: „Eu cred că virusul ăsta n-a apărut aşa, din neant! A fost creat! Marile companii n-au fost afectate“

    * Falsul revoluționar „Mitralieră” țipă împotriva DNA: „Anchete staliniste și gestapoviste!”

    * VIDEO. Mirel Palada – doar 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că l-a bătut pe senatorul Goțiu în studioul B1 TV

  • Acord final: PNL – 9 ministere, USR-PLUS – 6, UDMR – 3. Liberalii iau Finanțele, Internele, Externele și Armata, USR-PLUS – Justiția, Transporturile, Sănătatea și Fondurile UE, iar UDMR – Dezvoltarea și Mediul

    Cele trei partide ale coaliției de Dreapta s-au înțeles, vineri seară, și asupra împărțirii ministerelor. În Guvernul Cîțu, PNL va avea 9 ministere, USR-PLUS – 6, iar UDMR – 3. Liberalii iau Finanțele și ministerele de forță, USR-PLUS iau Justiția, Transporturile, Fondurile UE și Sănătatea. UDMR va primi un minister extrem de important și bănos – cel al Dezvoltării, dar și Ministerul Mediului.

    Înțelegerea a fost parafată seara, iar liderii PNL, USR-PLUS și UDMR au confirmat oficial că s-a bătut palma. Liberalul Florin Cîțu va fi propunerea comună de premier cu care vor merge în fața președintelui Klaus Iohannis.

    Guvernul va avea doi vicepremieri – cel mai probabil, Dan Barna și Kelemen Hunor. Șefia Camerei Deputaților îi va reveni lui Ludovic Orban. Președinția Senatului va fi la Anca Dragu.

    Cum se împart ministerele în noul Guvern Cîțu

    PNL (9)

    • Externe
    • Apărare
    • Interne
    • Finanțe
    • Educație
    • Energie
    • Agricultură
    • Muncă
    • Cultură

    USR-PLUS (6)

    • Justiție
    • Transporturi
    • Fonduri Europene
    • Sănătate
    • Cercetare, Inovare și Digitalizare
    • Economie, Antreprenoriat și Turism

    UDMR (3)

    • Dezvoltarea Lucrărilor Publice și Administrație
    • Mediu, Ape și Păduri
    • Tineret și Sport

    Vlad Voiculescu, favorit să preia Ministerul Sănătății. Cseke Atilla – propus la Ministerul Dezvoltării. Drulă – la Transporturi

    Conform G4Media, câțiva dintre favoriții la preluarea unora dintre ministere se știu deja.

    Generalul Nicolae Ciucă va rămâne, probabil, la Apărare.

    Bogdan Aurescu va rămâne și el titular la Externe.

    Pentru portofoliile liberalilor, sunt vehiculate mai multe nume:

    • Finanțe – Bogdan Huțucă / Sebastian Burduja
    • Interne – Rareș Bogdan / Laurențiu Leoreanu
    • Educație – Raluca Turcan / Sorin Cîmpeanu
    • Energie – Virgil Popescu
    • Agricultură – Emil Dumitru / Adrian Pintea
    • Muncă – Violeta Alexandru
    • Cultură – Bogdan Gheorghiu

    La ministerele ce revin USR-PLUS, lucrurile par în mare parte lămurite.

    • Stelian Ion ar putea prelua Justiția.
    • Dan Barna și Cristian Ghinea sunt în cărți pentru Fonduri Europene.
    • Cătălin Drulă e favorit la Transporturi.
    • Vlad Voiculescu poate prelua Sănătatea.
    • Claudiu Năsui e vehiculat pentru Economie.

    Cseke Attila este propus de UDMR la Ministerul Dezvoltării, iar Tanczos Barna – la Mediu, Ape și Păduri.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Mirel Palada – doar 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că l-a bătut pe senatorul Goțiu în studioul B1 TV

    * Revenge porn: o femeie din Alba Iulia a fost filmată pe ascuns când făcea sex. Imaginile au fost postate pe 6 siteuri porno, dar procurorul l-a făcut scăpat pe făptaș

    * După ce a făcut publice datele unui client nemulțumit, Banca Transilvania contestă amenda și acuză omul că a trimis un e-mail cu “conținut defăimător”

    * „Busu” de la Meteo, în direct la Pro TV: „Eu cred că virusul ăsta n-a apărut aşa, din neant! A fost creat! Marile companii n-au fost afectate“