Tiranul de la Moscova pare să nu aibă limite în demența sa războinică. Kremlinul a amenințat vineri după-amiază că eventuala admitere a Finlandei sau a Suediei în NATO ar genera „consecinţe militare şi politice grave”, transmite BBC News.
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, a afirmat că, în cazul în care Suedia sau Finlanda vor încerca să adere la Alianţa Nord-Atlantică, acest lucru „va genera consecinţe militare şi politice grave, care ar necesita ca Rusia să adopte măsuri de reciprocitate”.
„Noi considerăm angajamentul Guvernului Finlandei în sensul unei politici de nealiniere militară ca fiind un factor important în garantarea securităţii şi stabilităţii în nordul Europei”, a declarat Maria Zaharova.
Finlanda cooperează cu Alianţa Nord-Atlantică în anumite structuri de securitate, dar premierul Sanna Marin a afirmat luna trecută că este „foarte improbabilă” depunerea unei cereri de aderare la NATO în timpul mandatului său.
Rusia se opune vehement extinderii NATO spre est şi cere garanţii de secuirtate din partea SUA şi a Alianţei Nord-Atlantice.
Înainte de a lansa atacul militar împotriva Ucrainei, Administraţia Putin ceruse garanţii că această ţară nu va adera la NATO. Ucraina a refuzat să se conformeze solicitării ruse și a fost atacată de armata rusă, la ordinul lui Putin.
Administraţia Nord-Atlantică a transmis clar că orice stat este liber să decidă aranjamentele sale în materie de securitate. NATO a subliniat însă că în acest moment nu există niciun plan de admitere a Ucrainei.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Traian Băsescu se declară convins că Vladimir Putin nu va invada Ucraina pe scară largă. Fostul președinte al României spune repercusiunile unei asemenea acțiuni ar fi teribile pentru Rusia.
Traian Băsescu, fost președinte al României (2004-2014) și actual europarlamentar PMP, este convins că Rusia nu are de gând să atace Ucraina într-un război extins, deoarece costurile acestei acțiuni ar fi mult mai mari decât eventualele beneficii aduse. „Repercusiunile vor fi teribile pentru Rusia”,avertizează el.
„Nu cred într-o invadare a Ucrainei, dintr-un motiv simplu. În primul rând, repercusiunile vor fi teribile pentru Rusia; în al doilea rând, Putin nu-și poate lua pe spinare să hrănească peste 40 de milioane de cetățeni, că atunci când ocupi o țară trebuie să hrănești cetățenii aceia, să administrezi toate comunitățile. Or, cu 150.000-160.000 de soldați nici nu poți ocupa Ucraina, nici nu poți administra, nici nu poți să dai populației ce trebuie să-i dai”, a declarat Băsescu într-o intervenție pentru postul de televiziune Digi 24.
Totodată, explică Băsescu, în acest moment nu se poate vorbi despre începutul invaziei Ucrainei de către Rusia, deoarece nu există încă un singur soldat sau un singur tanc rus care să fi pus piciorul pe pământ ucrainian. Iar o eventuală invazie ar întâmpina o rezistență puternică, deoarece Ucraina s-a înarmat puternic în ultimii ani și are sprijinul necondiționat al NATOși al Statelor Unite ale Americii.
„În realitate, încă nu există niciun tanc rusesc care să fi trecut frontiera Ucrainei. (…) Dacă vor intra, vor fi întâmpinate de data asta nu ca în 2014, cu generali care se predau, ci cu echipamente sofisticate, capabile să facă față”, crede Băsescu.
Fostul președinte a declarat anterior că România ar trebui să sprijine necondiționat Ucraina, având în vedere că suntem statul care ar deveni vecin cu Rusia și am putea avea aceeași soartă, în cazul în care Rusia va cuceri Ucraina. „Dacă privim pe hartă, vedem cu uşurinţă că după Ucraina urmăm noi. De aceea trebuie să susţinem Ucraina”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Intrarea trupelor ruse în Ucraina și discursul delirant al dictatorului Vladimir Putin, care a contestat luni seara dreptul la existență al statului vecin, are un foarte puternic efect de bumerang la care, foarte probabil, Kremlinul nu se aștepta. Conducerea Finlandei, speriată de agresivitatea imprevizibilă a lui Putin, s-a răzgândit la doar câteva zile după ce spusese că își păstrează neutralitatea. De data asta, a anunțat că relansează discuția despre posibila aderare la NATO. Și republicile ex-sovietice au intrat în panică, așteptându-se acum să devină ținte ale Moscovei.
Rusia riscă, prin atacul asupra Ucrainei, să repună pe ordinea de zi ideea aderării Finlandei la NATO, a declarat marți chiar președintele finlandez, Sauli Vainamo Niinisto. Cu doar o săptămână în urmă, oficiali guvernamentali de la Helsinki dădeau asigurări că Finlanda rămâne neutră și nu se pune problema aderării la NATO.
Agresiunea rusă și discursul delirant al lui Putin, care a invocat refacerea URSS, a contestat dreptul la existență al Ucrainei și a oferit o interpretare distorsionată și bizară a istoriei pentru a justifica invadarea statului vecin, a făcut ca Finlanda să-și schimbe brusc părerea.
Într-o conferință de presă ținută marți, Niinisto a afirmat: “Avem o dezbatere activă asupra aderării la NATO și aceasta va fi, în mod sigur, mult mai activă dacă Rusia ne dă motive”. Președintele finlandez a fost întrebat direct dacă acum țara sa e mai aproape de aderarea la NATO, răspunsul fiind următorul: „Nu pot spune dacă suntem mai aproape, dar discuția este în curs”.
Finlanda a fost teritoriu rusesc între 1809-1917 și se teme acum că Putin ar putea folosi acest argument pentru a ridica pretenții teritoriale
Finlanda a fost anexată de Rusia țarului Alexandru I în urma războiului cu Suedia din 1808-1809. Țara a primit titlul de Mare Ducat și un statut special, fiind o regiune subordonată direct împăratului de la Santk Petersburg.
După lovitura de stat bolșevică din noiembrie 1917, Finlanda și-a proclamat independența (în decembrie același an). Guvernul bolșevic i-a recunoscut acest statut pe 31 decembrie 1917.
Însă în noiembrie 1939, Uniunea Sovietică a atacat Finlanda, forțând-o în martie anul următor să semneze un tratat de pace prin care a cedat teritorii strategice importante. Finlandezii au încercat să le recupereze intrând în 1941 în războiul împotriva URSS alături de Germania, dar au fost învinși și în 1944 au încheiat armistițiu.
După război, o înțelegere între marile puteri a stabilit că Finlanda rămâne neutră, nefiind nici în Pactul de la Varșovia, nici în NATO.
Faptul că acum Putin contestă granițele internaționale și pretinde că există argumente istorice ca Rusia să revendice teritoriile țărilor vecine a alertat Finlanda: mâine, dictatorul de la Kremlin ar putea invoca statutul acestei țări între 1809 și 1917 pentru a avea pretenții și în această direcție.
Finlanda a fost printre primele țări care, luni seara, au condamnat recunoașterea celor două regiuni separatiste din Donbass de către Moscova și intrarea trupelor ruse în Ucraina.
Discursul lui Putin a băgat în sperieți toate republicile ex-sovietice. Acum, Kremlinul încearcă să liniștească apele oferind garanții că respectă frontierele, iar Ucraina ar fi un caz special
Panica a cuprins și celelalte republici ex-sovietice după discursul de luni seara al lui Putin. Acesta a menționat explicit spațiul Uniunii Sovietice ca fiind de drept al Rusiei, întrebându-se în halucinantul său discurs de ce a fost nevoie ca rușii să renunțe la el și să acorde independența unor state precum Ucraina.
Pe lângă Rusia și Ucraina, din URSS s-au mai desprins alte 13 state independente: Belarus, Lituania, Letonia, Estonia, Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Kirghizstan, Uzbekistan, Turkmeninstan, Tadjikistan.
Rusia este prezentă deja, într-un fel sau altul, în toate aceste state, fie prin baze militare pe care republicile ex-sovietice au fost nevoite să le accepte, fie prin cotropirea unor teritorii sub pretextul protejării minorităților rusești, fie prin impunerea unor guverne-marionetă.
Acum, toți se tem că ar putea urma la rând după ce Putin termină cu ucrainenii. Președintele rus a anexat deja, de factor, Belarus și Kazahstan, aceste state nemafiind acum independente decât pe hârtie.
În fața acestor reacții, Kremlinul a dat marți asigurări că respectă suveranitatea celorlalte republici ex-sovietice și că Ucraina ar constitui doar o excepție pentru că se află sub control străin (adică occidental), transmite agenția Reuters, citând TASS.
Garanțiile Moscovei nu mai sunt însă luate în serios de nimeni, întrucât regimul lui Putin începe să semene, din ce în ce mai mult, cu cel al lui Hitler în Germania anilor 1938-1939. Naziștii au anexat Austria afirmând că este un teritoriu german, apoi au cerut regiunea sudetă a Cehoslovaciei promițând că, dacă li se dă satisfacție, cu asta se încheie revendicările lor teritoriale. Dar nu s-au oprit: au ocupat toată Cehia, iar în final au luat la rând Polonia, invocând un „genocid” pe care Guvernul polonez l-ar fi comis împotriva etnicilor germani.
Serviciile secrete germane au infiltrat agenți în regiunea Danzig (Gdansk), organizând sabotaje, atentate cu bombă și proteste agresive pentru a provoca reacția forțelor de ordine poloneze. Când acestea au ripostat, Hitler a declarat că locuitorii germani ai Poloniei sunt în pericol, iar pe 1 septembrie 1939 a atacat țara vecină, declanșând Al Doilea Război Mondial. Atunci, o unitate SS îmbrăcată în uniforme poloneze a simulat un atac asupra unei stații radio de pe teritoriul german.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Ministerul rus al Apărării a anunțat marți că o parte din trupele poziționate la granița cu Ucraina se întorc la bazele lor, după încheierea unor exerciții militare, relatează BBC, citând agenția Interfax. Ucraina este însă sceptică, iar secretarul general al NATO n-a văzut „niciun semn al reducerii prezenței militare rusești”. Jens Stoltenberg a spus despre ruși: „Anunță că retrag trupe, dar armamentul rămâne acolo”.
Rusia: „Unitățile care și-au îndeplinit sarcinile au început deja încărcarea în transportul feroviar și rutier. Astăzi încep să se mute în garnizoanele lor”
Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, a anunțat marți: „Unitățile din raioanele militare din Sud și Vest, care și-au îndeplinit sarcinile, au început deja încărcarea în transportul feroviar și rutier și astăzi vor începe să se mute în garnizoanele lor”.
Konașenkov a adăugat: „O serie de evenimente de antrenament de luptă, inclusiv exerciții, au fost efectuate conform planului. Pe măsură ce antrenamentele se vor finaliza, trupele, ca întotdeauna, vor pleca spre bazele lor”.
Dar exercițiile la scară largă în toată țara continuă, potrivit agenției Interfax.
„Practic, toate districtele militare, flotele și forțele aeriene iau parte la exerciții”, a declarat Konașenkov.
„O serie de exerciții navale care implică nave de suprafață, submarine și aviație se desfășoară în zonele importante din punct de vedere operațional”, a mai spus Konașenkov.
În ultimele luni, Rusia a masat peste 130.000 de militari în apropierea granițelor cu Ucraina.
Ucraina: „Nu credem până nu vedem”
Ucraina a primit cu prudență anunțul Ministerului rus al Apărării.
Ministrul de Externe de la Kiev, Dmitro Kuleba, a spus marți că Rusia trebuie să-și retragă „toate forțele rămase de la frontiera cu Ucraina”.
„Avem o regulă: nu crede ceea ce auzi, crede ce vezi. Când vom vedea o retragere a trupelor, vom crede într-o detensionare a situației”, le-a spus Kuleba jurnaliștilor.
Dmitro Kuleba a adăugat că este în continuare folosită calea diplomatică, împreună cu aliații occidentali, pentru detensionarea situației.
NATO: „Anunță că retrag trupe, dar armamentul rămâne acolo”
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spune că până acum nu a văzut niciun semn al reducerii prezenței militare rusești în apropiere de frontierele Ucrainei. El cere Moscovei să retragă atât militarii, cât și armanentul. În plus, el spune că eforturile diplomatice oferă „motive pentru un optimism prudent”.
„Nu am văzut niciun semn al reducerii prezenței militare rusești la granița cu Ucraina, dar vom continua să monitorizăm situația. Vom urmări să vedem ce face Rusia”, a spus Stoltenberg într-o conferință de presă.
„Anunță că retrag trupe, dar armamentul rămâne acolo. Mișcarea acestor trupe nu reprezintă o retragere clară”, a adăugat secretarul general al NATO.
Stoltenberg a cerut oficial Rusiei să-și retragă atât trupele, cât și tehnica militară din apropierea frontierelor.
„Cu toată această tehnică militară, Rusia poate invada Ucraina fără efort suplimentar, în orice moment”, a continuat Stoltenberg.
Secretarul general al NATO a adaugat: „Există semnale din partea Moscovei pentru o continuare a diplomaţiei. Acest lucru îndeamnă la un optimism prudent, însă desfăşurarea de trupe de către Rusia nu permite o reducere a tensiunilor atât timp cât echipamentele grele rămân pe teren”.
El a mai spus că NATO încă aşteaptă răspunsul Rusiei la propunerile sale privind securitatea. „Sperăm că vom obţine în curând un răspuns de la Rusia la scrisoarea noastră”. Situaţia actuală încă reprezintă cea mai gravă criză de securitate cu care se confruntă Europa de decenii”.
Intensificarea eforturilor diplomatice
Anunțul Ministerului rus al Apărării, privind retragerea unor trupe în cazărmi, vine în condițiile în care oficialii occidentali se tem că Rusia vrea să lanseze o invazie în Ucraina, dar spun că vor continua eforturile diplomatice pentru a împiedica acest lucru.
În ultima vreme, aceste eforturi au avut loc într-un ritm susținut.
Cancelarul german Olaf Scholz a fost chiar astăzi la Moscova, pentru discuții cu președintele rus Vladimir Putin.
Și președintele francez Emmanuel Macron a mers în Rusia, săptămâna trecută, pentru a încerca o detensionare a situației.
Sâmbătă, președintele SUA, Joe Biden, a avut o discuție telefonică de peste o oră cu Vladimir Putin, cerându-i ferm să nu facă „greșeala istorică” de a invada Ucraina..
Zilele trecute, șefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a cerut Rusiei să-şi retragă trupele de la frontiera cu Ucraina, precizând că „situaţia poate degenera în orice moment”. „UE şi NATO sunt unite alături de Ucraina. Trebuie să folosim toate oportunităţile de dialog pentru a ajunge la o soluţie paşnică”, a spus ministrul german de Externe.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Aderarea la UE și cea la NATO rămân priorități ale Ucrainei și sunt prevăzute în Constituție, a transmis președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski (44 de ani). Și ambasadorul ucrainean la Londra, care a declanșat iureșul printr-o declarație neghioabă, a bătut în retragere, dând vina pe o neînțelegere.
Vadim Pristaiko, ambasadorul Ucrainei la Londra, „trebuie să explice ce a vrut să spună” atunci când s-a referit la posibilitatea ca Ucraina să renunțe la aderarea la NATO, a transmis purtătorul de cuvânt al președintelui Volodimir Zelenski, citat de agenția Reuters.
Pristaiko declarase într-un interviu, potrivit BBC, Ucraina ar putea renunța la ambițiile sale privind aderarea la NATO pentru a evita războiul cu Rusia.
Declarația lui Pristaiko a surprins, dat fiind că o asemenea decizie ar reprezenta o concesie majoră făcută lui Vladimir Putin după săptămâni de tensiuni declanșate de mobilizarea a peste 100.000 de soldați ruși la granița dintre Ruisa și Ucraina.
Ambasadorul Vadim Pristaiko a declarat la BBC că Ucraina este dispusă să fie ”flexibilă” cu privire la obiectivul său de aderare la alianța nord-atlantică, având în vedere că Vladimir Putin a declarat că o astfel de mișcare ar declanșa războiul.
„Am putea – mai ales dacă suntem amenințați așa, șantajați cu asta și împinși la acest lucru”, ar fi declarat ambasadorul Pristaiko atunci când a fost întrebat dacă Kievul și-ar putea schimba poziția față de aderarea la NATO.
La summitul NATO din 2008, de la București, aliații au promis Ucrainei, fostă republică sovietică, că va avea posibilitatea de a adera la cea mai puternică alianță politico-militară, la un moment dat, amintește Reuters.
A revenit și Pristaiko
Ambasadorul Ucrainei la Londra, Vadim Pristaiko, a revenit asupra declarației sale de luni dimineața, despre posibilitatea ca țara sa să renunțe la aderarea la NATO pentru a evita războiul cu Rusia. Acesta și-a clarificat afirmațiile după ce președintele Volodimir Zelenski a intervenit, transmițând că aderarea la NATO și cea la UE rămân priorități ale fostei republici sovietice.
Vadim Pristaiko, ambasadorul Ucrainei la Londra
În intervenția rectifictoare, ambasadorul Vadim Pistaiko a precizat că Ucraina „nu-și va reconsidera poziția cu privire la dorința de integrarea în alianța nord-atlantică”, transmite Reuters.
Întrebat dacă Ucraina și-ar putea reconsidera ambițiile privind aderarea la NATO, ambasadorul a răspuns pentru BBC, în limba engleză: „Nu(nu asta am vrut să spun – n. red.)… și sunt bucuros că am ocazia să-mi clarific poziția”.
Diplomatul a susținut că relatarea BBC din cursul dimineții „a fost rodul unei neînțelegeri”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Ucraina ar putea renunța la planul de a adera la NATO pentru a evita iminenta invazie a Rusiei, anunță Vadim Pristaiko, ambasadorul ucrainean în Marea Britanie, citat de Reuters. Șocanta declarație a fost făcută luni dimineața, cu 48 de ore înainte ca rușii să lanseze atacul, conform informațiilor făcute publice de agenția de informații americană, CIA.
Dacă spusele ambasadorului ucrainean se confirmă, aceasta este o uriașă victorie a Rusiei și a lui Putin personal, care-și vede validat stilul agresiv de a face politică.
Vadim Pristaiko a făcut declarațiile pentru BBC. Întrebat dacă Ucraina și-au putea schimba părerea privind aderarea la NATO, ambasadorul a răspuns: “Am putea (renunța la oferta NATO – n.r.), mai ales fiind ameninţaţi astfel, şantajaţi cu asta şi împinşi la acest lucru!”.
Ucraina a devenit ținta explicită și fățișă a Rusiei începând din 2008, când la summitul NATO organizat la București s-a decis acceptarea candidaturii acestei țări ex-sovietice. În primăvara lui 2014, Rusia a invadat și anexat ilegal Peninsula Crimeea, care aparține Ucrainei. În același an, trupe rusești deghizate în miliții separatiste au ocupat bazinul Donbass, de asemenea teritoriu ucrainean.
Ucraina a lansat un ultim apel Moscovei, pentru o întâlnire de urgență sub egida ONU, în următoarele 48 de ore. Kremlinul n-a dat niciun răspuns
Începând de anul trecut, Rusia a concentrat la granița cu Ucraina un număr tot mai mare de trupe și armament, inclusiv rachete cu rază medie de acțiune. În acest moment, atacul este iminent, susțin mai multe guverne occidentale, care și-au evacuat deja ambasadele de la Kiev.
CIA a anunțat, acum câteva zile, că miercuri, 16 februarie, va începe ofensiva Rusiei asupra Ucrainei. Au urmat ore de negocieri febrile, convorbiri între liderii lumii, inclusiv președintele american Joe Biden și dictatorul rus Vladimir Puțin.
Rusia n-a renunțat însă la pretențiile sale: Ucraina trebuie să facă parte din sfera sa de influență, la fel ca tot spațiul ex-sovietic. Suplimentar, Kremlinul vrea ca NATO să se retragă pe granițele din 1997 și să cedeze România și Bulgaria.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat că invazia ar fi iminentă și l-a invitat zilele următoare pe Joe Biden la Kiev, într-o vizită prin care să-și arate susținerea față de Ucraina.
În paralel, Kievul a făcut un apel insistent la Moscova, solicitând o întâlnire de mediere a conflictului sub egida ONU în următoarele 48 de ore. Kremlinul n-a dat niciun răspuns.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Se schimbă istoria, de data asta în favoarea noastră! Patru evenimente cu semnificație specială, în numa două zile, arată că România a ieșit, în sfârșit, de sub apăsătoarea cizmă rusească, grație alianței politico-militare cu țările occidentale și a parteneriatului strategic cu SUA.
Cele patru evenimente de joi și vineri (10-11 februarie 2022):
Joi: ambasadorul Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin, a fost convocat la Ministerul de Externe al României, de către ministrul Bogdan Aurescu. Secretarul de stat Iulian Fota i-a amintit obraznicului, amnezicului și diversionistului ambasador rus că există niște tratate, aflate în vigoare, pe care le-au semnat și România, și Rusia.
Vineri: de dimineață, la Baza Militară Mihail Kogălniceanu din județul Constanța vor ajunge cei 1.000 de soldați americani detașați de SUA din Germania pentru a consolida flancul estic al NATO.
Vineri: sosește în România norvegianul Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, la invitația președintelui Klaus Iohannis. Cei doi vor vizita Baza Militară Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, unde se află cazarmate trupe americane.
Vineri: Guvernele României şi Republicii Moldova vor avea prima şedinţă comună, la Chişinău. Premierul Nicolae Ciucă se va întâlnii şi cu preşedintele Maia Sandu, şi cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu.
MAE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la București, după declarațiile mincinoase ale acestuia despre scutul de la Deveselu și tezaurul României
Ambasadorul Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin, a fost convocat joi la Ministerul român de Externe, în urma unor declarații pe care reprezentantul diplomatic al Moscovei le-a făcut miercuri în legătură cu scutul de la Deveselu și cu activitatea comisiei bilaterale care se ocupă inclusiv de problema tezarului României.
Convocarea lui Valeri Kuzmin a fost dispusă de ministrul de externe, Bogdan Aurescu.
Ministerul român de Externe a precizat printr-un comunicat: „Partea română consideră că astfel de intervenții publice, care încearcă să creeze opiniei publice percepții eronate, nu sunt de natură să faciliteze desfășurarea unui dialog firesc, bazat pe încredere, între părți și nici să conducă la o relație predictibilă și constructivă, cu respectarea intereselor legitime ale ambelor părți. De asemenea, în viziunea părții române, respectarea angajamentelor internaționale și a dreptului internațional rămâne o condiție esențială pentru un astfel de dialog”.
A intrat în joc și fostul consilier prezidențial Iulian Fota (a lucrat cu Traian Băsescu), numit recent secretar de stat pentru probleme strategice, în MAE.
Comunicatul precizează: „Secretarul de stat din MAE pentru afaceri strategice, Iulian Fota, i-a reiterat ambasadorului Kuzmin poziția repetată constant și clar de către România, SUA și NATO încă de la momentul negocierii Acordului româno-american privind scutul antirachetă încheiat în 2011 și inclusiv recent: facilitatea antirachetă de la Deveselu, parte integrantă a sistemului NATO de apărare antirachetă, are un caracter strict defensiv, nu este îndreptată împotriva Federației Ruse – vizând exclusiv potențiale atacuri cu rachete balistice din afara spațiului euroatlantic, și nu există niciun fel de intenție sau posibilitate de amplasare în cadrul acestei facilități de rachete de tip ofensiv”.
În legătură cu activitatea Comisiei româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv cea a Tezaurului României depus la Moscova în perioada Primului Război Mondial, cu privire la careambasadorul Federației Ruse în România a susținut în declarațiile sale de ieri, contrar realității, că tema nu ar figura pe agenda bilaterală, secretarul de stat Iulian Fota a reamintit că următoarea sesiune a Comisiei (a șasea) urmează să fie organizată în România, conform deciziei luate de Comisie la a cincea reuniune din noiembrie 2019.
Ambasadorul Valeri Kuzmin afirmase miercuri că „nu există mari beneficii” în vizitarea bazei de la Deveselu, adăugând că Moscova preferă „adoptarea de tratate în scris” care să o asigure de caracterul defensiv al facilităţii militare, a relatat Agerpres.
„În Deveselu a fost lansat modelul numit MK 41. Nu sunt expert militar, dar acesta ar putea fi uşor şi rapid reajustat pentru arme strategice, de exemplu rachete de croazieră Tomahawk, iar aceste rachete de croazieră pot avea orice tip de focos, convenţional sau neconvenţional. Aceasta este ideea principală. Auzim în România că americanii v-au dat garanţii. Eu vă pot spune că baza de la Deveselu, din ceea ce ştiu eu, a fost vizitată de un reprezentant al Rusiei doar o dată, în faza de început, când se vedea doar ceea ce urma să fie instalaţia americană din acest loc”, a declarat Kuzmin într-o conferinţă de presă ținută online.
Ambasadorul a vorbit despre nevoia de garanţii în scris care să vină de la partea americană.
„Până acum, putem spune, cel puţin din câte informaţii mi-au parvenit, că nu există mari beneficii legate de vizitarea sitului, pentru că noi ştim de aceste lansatoare. Construcţia şi capabilităţile nu sunt un mare secret la acest moment pentru întreaga comunitate militară. Şi aş adăuga că nicio garanţie verbală americană … Dacă aveţi garanţii scrise, vă felicităm, dar noi nu avem de la americani şi vorbim de o bază americană. Garanţiile verbale sunt doar presupuneri sau doar declaraţii derutante (…), am auzit asta ani de zile, decenii, iar acum, încet-încet, aflăm că nu au nimic de-a face cu realitatea”, a mai spus Valeri Kuzmin.
El a adăugat: „Încrederea acordată Washington-ului şi NATO s-a terminat. Sugerăm adoptarea de tratate în scris, cu valoare legală. Nu va schimba gradul nostru de încredere, dar va fi un pas înainte”.
Ambasadorul rus a adăugat că dislocările de militari în ţara noastră ar putea duce la o creştere a tensiunilor din regiune și a denunțat ceea ce el a numit o „campanie de propagandă isterică împotriva Rusiei”.
„Dacă există forţe care nu sunt din regiunea Mării Negre localizate la mii sau zeci de mii de kilometri de aceste regiuni, cum am putea să le vedem ca fiind paşnice? (…) În contextul în care aceste dislocări au loc sub perdeaua de fum a campaniei de propagandă isterică împotriva Rusiei, făcând apel la dezescaladarea, de către Rusia, a situaţiei de la graniţa Ucrainei, de fapt Statele Unite şi Franţa vor contribui la escaladarea tensiunilor”, a mai spus, pe un ton agresiv, Valeri Kuzmin.
Secretarul general al NATO sosește vineri în România. Stoltenberg va vizita baza militară de la Mihail Kogălniceanu, alături de Klaus Iohannis
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va efectua vineri o vizită în România, la invitatia presedintelui Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Acesta va merge alături de șeful statului român într-o vizită la Baza Militară Mihail Kogălniceanu din județul Constanța. la aceeași bază vor ajunge vineri dimineață cei 1.000 de soldați americani detașați de Washington din Germania pentru a consolida flancul estic al NATO, ca răspuns la masarea trupelor ruse la graniță cu Ucraina.
La ora 11.00, președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, împreună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Administrația prezidențială informează că cei doi oficiali vor avea discuții tête-à-tête.
Ulterior, la ora 11.20, cei doi vor avea convorbiri oficiale, urmând ca la ora 11.45 să-i întâlnească pe militarii dislocați în bază.
La ora 12.15 este programată o conferință de presă comună a președintelui Klaus Iohannis cu gecretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Prima coloană de trailere cu tehnică militară americană a ajuns la Bucureşti în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1.00.
Primii soldați americani ajung la destinație – Baza Militară Mihail Kogălniceanu – vineri dimineață.
Detaşamentul american care va staţiona în ţara noastră va purta denumirea Task Force Cougar şi va fi constituit, în principal, din militari ai Batalionului 2 – Regimentul 2 Cavalerie, care vor acţiona cu transportoare blindate Stryker. În cadrul trupelor trimise în România se regăsesc militari specializați în artilerie, geniu și structuri de sprijin.
Prima ședință comună a guvernelor român și moldovean la Chișinău
Guvernul României şi cel al Republicii Moldova vor avea vineri, la Chișinău, prima şedinţă comună, în actuala formulă, respectiv a cincea din ultimii 10 ani. Este, de asemenea, prima ședință comună găzduită de Republica Moldova. Precedentele patru au avut loc în România, la Iași (2012), Neptun (2015), Piatra Neamț (2017) și Bucureşti (2018).
Premierul Nicolae Ciucă va avea convorbiri şi cu preşedintele Maia Sandu şi preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Executivului de la București, Dan Cărbunaru.
El a precizat că, în şedinţa de joi, Cabinetul Ciucă a adoptat o serie de decizii premergătoare şedinţei comune a celor două Guverne, având în vedere că vor fi semnate o serie de documente bilaterale în domenii precum energie, securitate energetică, comunicaţii, cercetare şi digitalizare, educaţie, infrastructură.
„Mâine, Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova vor ţine prima şedinţă comună la Chişinău. În acest sens, urmează ca premierul Nicolae-Ionel Ciucă, însoţit de o serie de miniştri din Guvern, să se deplaseze la Chişinău unde vor avea loc convorbiri cu doamna preşedinte Maia Sandu, cu doamna prim-ministru Natalia Gavriliţa şi cu domnul Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova. Aceste întâlniri se înscriu în reperele colaborării dintre România şi Republica Moldova, repere bazate Parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a declarat Dan Cărbunaru într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
În ultimii 10 ani, au avut loc patru ședințe comune de guvern între Republica Moldova și România. La 3 martie 2012, a avut loc la Iași prima ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova. Ulterior au mai avut loc ședințe comune la Neptun (2015), Piatra Neamț (2017) și Bucureşti (2018).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Numele lui Klaus Iohannis a fost vehiculat din nou, de două surse media germane – Deutsche Welle și agenția DPA -, pentru succesiunea norvegianului Jens Stoltenberg, actualul secretar general al NATO, în toamna acestui an. Această nominalizare „de presă” arată că președintele român încă beneficiază de o imagine relativ bună în Occident, mai ales în Germania.
Cei care vor lua decizia numirii noului secretar general al NATO au acces, însă, la mai multe informații, dintre care unele îl descalifică pe Iohannis. Marele său dezavantaj îl reprezintă lipsa de energie, de viziune, de principii și de determinare în exercitarea unei funcții atât de importante. Dovada: felul în care Iohannis a eșuat în cel de-al doilea mandat de președinte al României, ajungând brusc un personaj detestat de majoritatea activă a societății.
Or, la șefia NATO va fi promovat un lider care beneficiază de o mare cotă de încredere, inclusiv în țara sa, dar și care își dedică toată energia în exercitarea funcției. Un personaj capabil să ia decizii rapide și să le comunice clar (inclusiv în weekend!) – calități care lui Iohannis îi lipsesc cu desăvârșire.
NATO trebuie să-i găsească un succesor secretarului său general, norvegianul Jens Stoltenberg (62 de ani), al cărui mandat în acest post expiră la sfârșitul lunii septembrie 2022. De la 1 decembrie, Stoltenberg (fost prim-ministru al țării sale) va prelua funcţia de guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei.
Deutsche Welle și DPA au reluat cu această ocazie lista posibililor succesori ai lui Stoltenberg la șefia NATO. Lista cuprinde 5 nume, fără a exista un favorit clar.
Potrivit unor surse din cadrul Alianţei, citate de DPA și preluate de Deutsche Welle, cei 5 aflați în vizor sunt 3 femei și 2 bărbați:
Theresa May – fostă șefă a Guvernului britanic;
Mark Rutte – actualul prim-ministru al Olandei;
Kaja Kallas – actuala șefă a Guvernului Estoniei;
Federica Mogherini – italiancă, fost comisar european pentru politică externă;
Klaus Iohannis – actualul preşedinte al României.
O decizie din partea celor 30 de state membre ale NATO privind viitorul secretar general este aşteptată la summitul Alianţei din iunie, dacă nu chiar mai devreme.
Nu este prima oară când numele lui Iohannis este pus pe o listă a posibililor candidați.
În iulie 2021, Politico.eu scria că unul dintre factorii de decizie este ca țara de origine a unui anumit candidat la funcția de secretar general să îndeplinească obiectivul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare – indicator simbolic, dar important.
”România este un alt aliat NATO care atinge pragul de 2%, dându-i președintelui Klaus Iohannis potențial o șansă la funcția de secretar general, deși România ar putea fi privită ca un pic prea agresivă față de Rusia”, scria Politico.eu atunci.
Alții spun că ar fi un semnal important dat Rusiei dacă viitorul șef NATO ar fi ales din Europa de Est, iar acest element ar fi un alt plus pentru Iohannis.
Politico.eu nota că trei nume ar putea fi favorite: Kolinda Grabar-Kitarovici (fosta președintă a Croației, Dalia Grybauskaitė (fosta președintă a Lituaniei) și Kersti Kaljulaid (fosta președintă a Estoniei). Acestea sunt și din Europa de Est, și femei – criteriu care atârnă tot mai greu. După 72 de ani de la înființarea celei mai puternice alianțe militare din lume, mulți cred că a venit vremea ca NATO să fie condusă de o femeie.
Plecarea lui Stoltenberg
Candidatura lui Jens Stoltenberg pentru postul de guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei a stârnit controverse în ţara sa, mai ales din cauza relaţiei sale apropiate cu actualul premier social-democrat, Jonas Gahr Store.
Fost prim-ministru al Norvegiei, Jens Stoltenberg va prelua noul său post în jurul datei de 1 decembrie. El a promis vineri, într-o conferinţă de presă, că va rămâne deplin dedicat actualei sale funcţii până la expirarea mandatului de secretar general al NATO.
În prezent, un român ocupă poziția de secretar general adjunct al NATO: Mircea Geoană. Acesta deține funcția din toamna anului 2019.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Conferențiarul Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale, acuză în termeni foarte duri stânga radicală europeană că, din lașitate și complicitate, e gata să trădeze din nou cauza democrației și e gata să pactizeze cu agresorii țărilor mai mici – în speță, Rusia –, exact așa cum a făcut și în anii 1930 în fața Germaniei și Italiei.
Expertul, autor și coautor la lucrări de valoare privind relațiile internaționale și arhitectura securității europene în ultimul secol, afirmă că „partidele marxiste și neo-marxiste” se ascund în spatele așa-zisului pacifism pentru a bloca mobilizarea democrațiilor occidentale în fața dictatorilor.
Intervenția se încheie cu o pildă din 1939: socialiștii francezi s-au opus vehement ca țara lor să apere Polonia în fața Germaniei, întrebându-se de ce ar muri ei pentru o altă țară. Un an mai târziu, când Hitler se plimba pe Champs-Elysees, aceiași socialiști francezi se întrebau, înspăimântați, cine va muri pentru ca țara lor să redevină liberă.
Textul dur al profesorului de relații internaționale Valentin Naumescu
„CĂCĂCIOASA STÂNGĂ RADICALĂ EUROPEANĂ, PREGĂTITĂ SĂ TRĂDEZE DIN NOU? (*conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, căcăcios înseamnă laș, fricos)
Ca mai mereu în istoria Europei, stânga europeană extremă, marxistă sau neo-marxistă, este pregătită să trădeze din nou și să pactizeze cu agresorii țărilor mai mici, sub acoperirea ipocrită a discursului pacifist, care face întotdeauna jocul puterilor agresoare și expansioniste și încurcă atât cât poate articularea unei reacții puternice de apărare din partea democrațiilor occidentale.
Stânga radicală și populistă spaniolă nu dorește implicarea Spaniei, a UE și a NATO în susținerea Ucrainei. Deși guvernul Spaniei în ansamblu, condus de un premier socialist moderat, a exprimat sprijin ferm pentru acțiunile NATO pe Flancul Estic, PODEMOS, parte a coaliției de guvernare, nu este de acord cu suplimentarea militară și consolidarea Flancului Estic.
La rândul său, Secretarul de stat pentru Agenda 2030, comunistul Enrique Santiago, a afirmat pe Twitter: «extinderea NATO spre Rusia este o greșeală gravă pentru Europa, amenință pacea și este stângace din punct de vedere strategic: prețurile gazelor și petrolului și inflația vor crește».
* În mai 1939, socialiștii francezi se întrebau – «De ce să murim pentru Polonia?» Foarte «inteligenți». În vara anului următor, Hitler se plimba triumfător prin centrul Parisului… iar socialiștii francezi se întrebau panicați, cine va muri acum pentru eliberarea Franței?“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Momentul optim pentru atac este luna februarie, când ziua s-a mai mărit, iar cantitățile de zăpadă ar trebui să fie mai mici decât în ianuarie. În același timp, dacă Rusia nu reușește să-și atingă obiectivele până la venirea dezghețului – fenomenul cunoscut sub numele de Rasputița –, totul riscă să se transforme într-un dezastru de proporții, care va duce la prăbușirea regimului Putin.
De cealaltă parte, Ucraina susținută de Europa și America trebuie să facă tot ce-i stă în putință să întârzie înaintarea trupelor rusești, astfel încât primăvara și dezghețul să sosească înainte ca acestea să-și atingă obiectivele stabilite.
Analiza celor doi experți este foarte vastă și atinge o multitudine de aspecte care arată că, împotriva percepției superficiale, un eventual atac ordonat de Putin ar târî Rusia într-o afacere extrem de complicată și periculoasă, în care beneficiile ar fi mult mai mici decât costurile.
Autorii studiului avertizează că ne putem aștepta ca Rusia să încerce, simultan cu invazia Ucrainei, să declanșeze tulburări în țările din Balcani – implicit, și România –, pentru a îngreuna răspunsul NATO și al SUA.
Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale este un foarte important think-tank american înființat în 1962, din care au făcut și fac parte experți, parlamentari și oficiali guvernamentali.
Despre autorii analizei
Philip G. Wasielewski s-a pensionat recent după o carieră de 31 de ani ca ofițer de operațiuni paramilitare în cadrul Agenției Centrale de Informații (CIA).
Seth G. Jones este vicepreședinte senior și director al Programului de Securitate Internațională la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS) din Washington, D.C., și autor, cel mai recent, al cărții „Trei oameni periculoși: Rusia, China, Iran și ascensiunea războiului hibrid (W.W. Norton, 2021)“.
Citiți mai jos traducerea studiului publicat pe csis.org.
„Posibila invazie a Rusiei în Ucraina
Problema
Dacă negocierile de pace eșuează, armata rusă are mai multe opțiuni pentru a avansa în Ucraina prin rutele de invazie din nord, centru și sud. Dar o încercare rusă de a cuceri și de a menține teritoriul nu va fi neapărat ușoară și va fi probabil afectată de provocări legate de vreme, de lupta urbană, de comandă și control, de logistică și de moralul trupelor rusești și al populației ucrainene. Statele Unite și aliații și partenerii lor europeni ar trebui să fie pregătiți pentru o invazie prin luarea imediată de măsuri economice, diplomatice, militare, de informații și umanitare pentru a ajuta Ucraina și populația acesteia și pentru a consolida apărarea de-a lungul flancului estic al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Introducere
Președintele rus Vladimir Putin continuă să amenințe cu o invazie a Ucrainei, cu o consolidare militară majoră în apropierea graniței ruso-ucrainene și cu un limbaj agresiv. Rusia a desfășurat arme și sisteme ofensive la distanță de lovire de Ucraina, inclusiv tancuri de luptă principale, obuziere autopropulsate, vehicule de luptă pentru infanterie, sisteme de rachete cu lansare multiplă, sisteme de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune Iskander și artilerie remorcată, după cum se evidențiază în figurile 1a și 1b.
Prima fază a invaziei Ucrainei de către Rusia, așa cum e calculată de cei doi experți de la csis.org
Putin a completat această intensificare cu un limbaj tranșant, afirmând că Ucraina face parte din punct de vedere istoric din Rusia și că Kievul trebuie să se întoarcă în sânul Rusiei. Amenințarea Rusiei este deosebit de alarmantă din cel puțin două motive.
În primul rând, Rusia și-ar putea muta rapid forțele prepoziționate în Ucraina. În cazul în care se angajează pe deplin, armata rusă este semnificativ mai puternică și mai capabilă decât armata ucraineană, iar Statele Unite și alte țări NATO au spus clar că nu își vor desfășura forțele în Ucraina pentru a respinge o invazie rusă. Chiar dacă diplomații ajung la un acord, Putin și-a arătat disponibilitatea de a mări și micșora ritmul războiului din Ucraina și de a amenința cu extinderea acestuia, ceea ce face ca amenințarea rusă să fie persistentă.
În al doilea rând, o invazie ar marca o schimbare semnificativă în politica internațională, creând o nouă „Cortină de Fier” care începe de-a lungul granițelor Rusiei cu Finlanda și statele baltice și se deplasează spre sud prin Europa de Est, Orientul Mijlociu, Asia Centrală și de Sud și, în cele din urmă, spre Asia de Est, de-a lungul flancului sudic al Chinei.
În consecință, este important să înțelegem cum ar putea Rusia să invadeze Ucraina, cum pot influența obiectivele politice specifice un plan de invazie, provocările cu care s-ar putea confrunta o invazie și ce opțiuni au Statele Unite și partenerii lor europeni pentru a răspunde. Pentru a ajuta la înțelegerea acestor dinamici, acest rezumat pune mai multe întrebări. Care sunt obiectivele președintelui rus Vladimir Putin? Ce opțiuni militare are Rusia și cum ar putea arăta o invazie? Cum ar trebui să răspundă Statele Unite și aliații și partenerii săi?
Breviarul prezintă două argumente principale.
În primul rând, în cazul în care Rusia decide să invadeze Ucraina pentru a reafirma controlul și influența rusă, există cel puțin trei posibile axe de înaintare pentru a cuceri teritoriul ucrainean:
un atac nordic, care ar putea încerca să depășească apărarea ucraineană din jurul Kievului prin apropierea prin Belarus;
un atac central care avansează spre vest în Ucraina, și
un atac sudic care avansează prin istmul Perekop.
În al doilea rând, dacă Statele Unite și partenerii lor europeni nu reușesc să descurajeze o invazie rusă, ar trebui să sprijine rezistența ucraineană printr-o combinație de mijloace diplomatice, militare, de informații și de altă natură. Statele Unite și partenerii săi europeni nu pot permite Rusiei să anexeze Ucraina. Împăcarea Occidentului față de Moscova atunci când aceasta a anexat Crimeea în 2014 și apoi a orchestrat o insurgență în estul Ucrainei nu a făcut decât să-i încurajeze pe liderii ruși. În plus, anexarea de către Rusia a unei părți sau a întregii Ucraine ar crește forța de muncă, capacitatea industrială și resursele naturale ale Rusiei la un nivel care ar putea să o transforme într-o amenințare globală. Statele Unite și Europa nu pot face din nou această greșeală.
Restul acestui rezumat este împărțit în trei secțiuni principale.
În primul rând, examinează obiectivele politice rusești.
În al doilea rând, rezumatul analizează opțiunile militare rusești.
În al treilea rând, se explorează opțiunile disponibile pentru Statele Unite și aliații și partenerii săi.
Obiective politice rusești
Kremlinul dorește ceea ce spune: încetarea expansiunii NATO, retragerea expansiunii anterioare, eliminarea armelor nucleare americane din Europa și o sferă de influență rusă. Cu toate acestea, Putin ar putea accepta mai puțin. Obiectivul principal al Kremlinului este o garanție că Belarus, Ucraina și Georgia nu vor face niciodată parte dintr-un bloc militar sau economic altul decât cele controlate de Moscova și că Rusia va fi arbitrul suprem al politicii externe și de securitate a celor trei state. În esență, acest conflict se referă la întrebarea dacă, la 30 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, fostele sale republici etnice pot trăi ca state independente și suverane sau dacă trebuie să recunoască în continuare Moscova ca suveran de facto al lor.
În aparență, cererea pentru o sferă de influență exclusivă în Europa de Est și în Caucazul de Sud are ca scop satisfacerea intereselor de securitate ale Rusiei. Kremlinul a prezentat expansiunea NATO spre est ca fiind păcatul originar al relațiilor internaționale post-sovietice cu Occidentul, care acum trebuie rectificat. În ciuda faptelor, a interpretărilor alternative și a preocupărilor de securitate ale unor națiuni la fel de suverane, Moscova susține că, în lipsa unor astfel de garanții, va folosi forța militară pentru a-și proteja interesele de securitate.
Opțiunile militare rusești
Pe baza acestor obiective politice, Kremlinul are cel puțin șase opțiuni militare posibile:
1. Redistribuirea unei părți a forțelor sale terestre departe de granița ucraineană – cel puțin temporar – dacă negocierile au succes, dar continuă să ajute rebelii pro-ruși din estul Ucrainei.
2. Să trimită trupe rusești convenționale în regiunile separatiste Donețk și Luhansk ca „pacificatori” unilaterali și să refuze să le retragă până când negocierile de pace se vor încheia cu succes și Kievul va accepta să pună în aplicare acordurile de la Minsk.
3. Să pună stăpânire pe teritoriul ucrainean până la vest de râul Dnepr pentru a-l folosi ca monedă de schimb sau să încorporeze acest nou teritoriu în totalitate în Federația Rusă. Această opțiune este reprezentată în figura 2a.
4. Preluarea teritoriului ucrainean până la râul Dnepr și preluarea unei centuri suplimentare de pământ (care să includă Odessa) care leagă teritoriul rusesc de Republica separatistă Transnistria și separă Ucraina de orice acces la Marea Neagră. Kremlinul ar urma să încorporeze aceste noi teritorii în Rusia și să se asigure că resturile statului ucrainean rămân neviabile din punct de vedere economic.
5. Să pună mâna doar pe o centură de pământ între Rusia și Transnistria (inclusiv Mariupol, Herson și Odessa) pentru a asigura aprovizionarea cu apă dulce a Crimeei și a bloca accesul Ucrainei la mare, evitând în același timp luptele majore pentru Kiev și Harkov. Această opțiune este reprezentată în figura 2b.
6. Cucerirea întregii Ucraine și, împreună cu Belarus, anunțarea formării unei noi uniuni slave tripartite a rușilor mari, mici și albi (ruși, ucraineni și belaruși). Această opțiune ar implica operațiuni reprezentate în figura 2a ca „faza întâi”, iar figura 2c reprezintă „faza a doua” a acestei opțiuni.
Dintre aceste șase opțiuni, primele două sunt cele mai puțin susceptibile de a atrage sancțiuni internaționale semnificative, dar au șanse limitate de a obține un progres în ceea ce privește problemele NATO sau acordurile de la Minsk, din cauza naturii lor coercitive. Toate celelalte opțiuni aduc sancțiuni internaționale majore și greutăți economice și ar fi contraproductive pentru obiectivul de slăbire a NATO sau de decuplare a Statelor Unite de la angajamentele sale față de securitatea europeană.
Opțiunile de la 3 la 6 ar putea atinge un alt obiectiv – distrugerea unei Ucraine independente – a cărei evoluție către un stat democratic liberal a devenit o sursă majoră de dispută în rândul elitelor de securitate de la Kremlin. Opțiunea 3 ar face ca Rusia să controleze o cantitate substanțială din teritoriul ucrainean, dar să lase în continuare acest stat viabil din punct de vedere economic. Opțiunea 4 lasă doar un rest de Ucraină agrară, dar exclude ocuparea zonelor sale cele mai naționaliste. Opțiunea 5 lasă o mai mare parte din Ucraina liberă, dar îi taie accesul la mare și implică mai puține costuri de ocupație. Opțiunile 4 și 5 – delimitarea unei centuri de pământ de la Tiraspol la Mariupol – sunt complicate de faptul că nu există niciun element natural, râu sau lanț muntos cu orientare est-vest care să servească drept linie naturală de demarcație pentru acest teritoriu ocupat. Noua frontieră de-a lungul acestui teritoriu ar traversa nenumărate câmpuri și păduri și ar fi dificil de apărat. Opțiunea 6 înseamnă ocuparea întregii țări și confruntarea cu asimilarea unei populații de 41 de milioane de locuitori care ar putea opune rezistență activă și pasivă la ocupație timp de ani de zile. Ar fi nevoie de o forță de ocupație de dimensiuni considerabile pentru a controla populația și pentru a supraveghea noile frontiere cu țările NATO. Ucrainenii din orice teritoriu ocupat se pot aștepta la rusificarea forțată pe care națiunea a experimentat-o în timpul unor conducători precum Ecaterina cea Mare, Alexandru al II-lea, Stalin și Brejnev.
Posibile rute de invazie
Pregătirea ideologică a societății rusești pentru un conflict cu Ucraina este în curs de desfășurare cel puțin din 2014, propaganda Kremlinului prezentând Ucraina ca pe un stat proto-fascist și neonazist.
În iulie 2021, o scrisoare publică a președintelui Putin a afirmat că rușii și ucrainenii sunt același popor și a pedepsit autoritățile ucrainene pentru că justifică independența prin negarea trecutului lor.
Armata rusă a făcut din articolul președintelui Putin o lectură obligatorie pentru soldații săi.
Aceasta a fost urmată în octombrie de o scrisoare în ziarul Kommersant a vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, care a folosit tonuri antisemite pentru a delegitima actuala conducere ucraineană ca fiind extremistă, coruptă și controlată de străini.
Având o bază ideologică pentru acțiune, următorul pas este crearea unui casus belli – justificarea războiului – în concordanță cu imaginea fabricată de Kremlin despre Ucraina. Pretextele pentru un atac ar putea varia de la o simplă întrerupere a discuțiilor de securitate până la un incident pus în scenă, similar provocărilor de la Mukden (pretextul Japoniei pentru a porni invazia Chinei în 1931 – n. red.), Gleiwitz (înscenarea Germaniei pentru a invada Polonia în 1939 – n. red.) și Mainila (înscenarea URSS în 1939, pentru a invada Finlanda – n. red.), care au oferit justificarea pentru invazia Japoniei în Manciuria, invazia Germaniei în Polonia și, respectiv, atacul Uniunii Sovietice asupra Finlandei. Acesta este motivul pentru care afirmația bizară a ministrului apărării, Serghei Șoigu, postată pe site-ul oficial al Kremlinului, potrivit căreia mercenarii americani pregătesc o „provocare” cu arme chimice în Ucraina, este de rău augur și ar putea prefigura exact tipul de „incident” pe care Kremlinul l-ar pregăti.
Odată ce va exista un casus belli, vor urma probabil atacuri cibernetice pentru a degrada sistemele militare de comandă și control ale Ucrainei, precum și comunicațiile publice și rețelele electrice. Apoi, operațiunile cinetice vor începe probabil cu lovituri aeriene și cu rachete împotriva forțelor aeriene și a sistemelor de apărare aeriană ale Ucrainei. Odată stabilită superioritatea aeriană, forțele terestre rusești vor avansa, precedate de operațiuni speciale pentru a degrada în continuare capacitățile de comandă și control și pentru a întârzia mobilizarea rezervelor prin efectuarea de bombardamente, asasinate și operațiuni de sabotaj.
Schema de manevră a unei invazii militare rusești în Ucraina va fi probabil influențată de acela dintre obiectivele politice de mai sus pe care Kremlinul dorește să le atingă, de geografia terenurilor și orașelor pentru care se va lupta și de rutele de transport pentru a aduce logistica. În cazul în care Kremlinul dorește să exercite opțiunile 3, 4 sau 6, și luând în considerare geografia și logistica primară, există trei axe probabile de înaintare pentru a cuceri teritoriul ucrainean la est de râul Dnepr, râul fiind fie o limită de înaintare, fie limita primei faze a unei invazii mai mari.
• Ruta nordică: Rusia ar putea avansa spre Kiev pe două rute. Prima ar fi de 150 de mile (240 km – n. red.) pe șosea prin Novîie Iurkovici, Rusia – Cernihiv, Ucraina – Kiev, Ucraina. Cea de-a doua ar fi o înaintare de 200 de mile (320 km – n. red.) prin Troebortnoe, Rusia – Konotop, Ucraina – Nijnîi, Ucraina – Kiev.
Dacă Minskul ar accepta utilizarea rețelelor sale rutiere și feroviare, armata rusă ar putea flanca apărarea ucraineană din jurul Kievului și s-ar putea apropia de aceasta din spate prin intermediul unei axe de înaintare de 150 de mile (240 km – n. red.) de la Mazur, Belarus, la Korosten, Ucraina, și în cele din urmă la Kiev.
• Ruta centrală: Rusia ar putea, de asemenea, să avanseze spre vest de-a lungul a trei rute. Prima ar putea include o axă de 320 de kilometri care să treacă prin Belograd, Rusia – Harkov, Ucraina – Poltava, Ucraina – Kremenciuk, Ucraina. A doua ar putea include o axă de 140 de mile (224 km – n. red.) care să treacă prin Donețk, Ucraina, până la Zaporojie, Ucraina; și, eventual, o altă axă de la Donețk la Dnipro, Ucraina. Cea de-a treia ar putea implica forțele rusești care avansează de-a lungul coastei spre Mariupol, Berdiansk și istmul Perekop, care leagă Crimeea de Ucraina.
• Ruta sudică: Rusia ar putea, de asemenea, să avanseze peste istmul Perekop pentru a cuceri Herson și sursa de apă dulce pentru Crimeea și, simultan, spre vecinătatea Melitpolului pentru a se conecta cu forțele rusești care avansează de-a lungul coastei Mării Azov. În cazul în care Rusia ar încerca opțiunea 5, acesta ar fi atacul principal cuplat cu asaltul de-a lungul coastei spre Mariupol și Berdiansk. Dar ar fi cel mai greu de susținut din punct de vedere logistic din cauza lipsei unei căi ferate care să meargă de-a lungul coastei Mării Azov și a principalei direcții de înaintare.
Figura 2 evidențiază posibilele căi de invazie. Toate aceste rute, cu excepția celei de coastă, sunt paralele cu liniile de cale ferată existente. Acest lucru este esențial, deoarece forțele logistice ale armatei ruse nu sunt concepute pentru ofensive terestre de mare amploare departe de căile ferate.
Dacă printre obiectivele Rusiei se numără și interzicerea accesului viitor al Ucrainei la mare, aceasta va trebui să cucerească Odessa. Unii prezic că acest lucru va fi realizat prin debarcări amfibii și aeropurtate în apropierea Odessei, care se vor lega cu forțele mecanizate care se apropie dinspre est. Dacă Rusia intenționează să cucerească întreaga țară, forțele sale ar trebui să cucerească Odessa (ale cărei facilități portuare ar ușura logistica rusă) și, de asemenea, să traverseze râul Dnepr în mai multe puncte pentru a mărșălui și a lupta încă 350 până la 700 de mile (560-1.120 km) mai departe spre vest pentru a ocupa toată Ucraina până la granițele cu Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Moldova.
Perspectivele de succes ale Rusiei
Atacurile mecanizate nu sunt întotdeauna atât de rapide pe cât speră atacatorii. Două dintre cele mai rapide mișcări de forțe blindate din istorie
– lovitura de pumn a generalului german Heinz Guderian prin Ardeni și cucerirea Dunkerque în mai 1940;
– înaintarea SUA și a coaliției de la granița Kuweitului la Bagdad în 2003
au avut fiecare o medie de aproximativ 30 de kilometri pe zi. Mișcarea împotriva unui inamic hotărât în condiții de iarnă, cu lumină naturală limitată, ar putea reduce semnificativ această rată de înaintare.
Cu suficiente trupe, putere de foc, logistică, timp și voință națională, precum și fără interferențe externe, Rusia ar putea înainta până când armata sa va atinge obiectivele politice ale Kremlinului. Armata rusă este mai numeroasă decât cea ucraineană în aer și la sol, Rusia a dobândit o experiență vastă în desfășurarea de operațiuni cu arme combinate în Siria, iar terenul favorizează războiul mecanizat ofensiv. Cu toate acestea, adevăratul calcul al succesului militar poate fi făcut doar după ce începe o confruntare armată efectivă. În plus, există mai multe elemente necontrolabile – cum ar fi vremea, lupta urbană, comanda și controlul, logistica și moralul – care pot juca un rol semnificativ în etapele inițiale ale unui război.
Vremea: O invazie care începe în ianuarie sau februarie ar avea avantajul unui teren înghețat pentru a susține deplasarea în lungul țării a unei mari forțe mecanizate. De asemenea, ar însemna să opereze în condiții de frig și vizibilitate limitată. Ianuarie este, de obicei, cea mai rece și cea mai înzăpezită lună a anului în Ucraina, cu o medie de 8,5 ore de lumină pe parcursul lunii și o creștere la 10 ore până în februarie.
Acest lucru ar pune preț pe capacitățile de luptă pe timp de noapte pentru a menține un avans în mișcare. În cazul în care luptele ar continua în martie, forțele mecanizate ar trebui să se confrunte cu infama Rasputița, sau dezghețul. În octombrie, Rasputița transformă terenul ferm în noroi. În martie, stepele înghețate se dezgheață, iar terenul devine din nou, în cel mai bun caz, o mlaștină, iar în cel mai rău caz, o mare de noroi. Vremea de iarnă este, de asemenea, mai puțin optimă pentru operațiuni eficiente de sprijin aerian apropiat.
Lupta urbană: În timp ce o mare parte din terenul de la est de râul Dnepr include câmpuri și păduri, există câteva zone urbane importante pe care o forță mecanizată rusă ar trebui fie să le cucerească, fie să le ocolească și să le asedieze. Kievul are aproape 3 milioane de locuitori, Harkovul are aproximativ 1,5 milioane, Odessa are 1 milion, Dnipro are aproape 1 milion, Zaporijie are 750.000 și chiar și Mariupol are aproape 500.000. Dacă sunt apărate, aceste zone urbane mari ar putea necesita timp și pierderi considerabile pentru a fi curățate și ocupate. În primul război cecen, forțelor rusești le-a luat de la 31 decembrie 1994 până la 9 februarie 1995 pentru a prelua controlul asupra orașului Groznîi, pe atunci un oraș cu mai puțin de 400.000 de locuitori, de la cele câteva mii de luptători ceceni care-l apărau. În cel de-al doilea război cecen, asediul orașului Groznîi a durat, de asemenea, șase săptămâni.
Prin urmare, cel mai bun mod de acțiune pentru trupele rusești ar fi să ocolească zonele urbane și să le curețe mai târziu. Cu toate acestea, Harkov se află imediat după granița cu Rusia și este un nod rutier și feroviar important. Dacă forțele rusești nu ar controla Harkovul, aceasta ar diminua serios capacitatea lor logistică de a susține un impuls central spre râul Dnepr și dincolo de acesta. În plus, Kievul reprezintă o provocare similară și, în calitate de capitală a națiunii, posedă o mare valoare simbolică pentru oricare dintre părți o va deține. Este posibil ca Rusia să nu poată evita o luptă urbană susținută în mai multe zone metropolitane importante (și pierderile ridicate care rezultă) dacă încearcă mai mult decât o incursiune punitivă în Ucraina.
Comandă și control: Există o expresie rusească: „primul blini este întotdeauna o mizerie”. În cazul unei invazii în Ucraina, Rusia va desfășura cea mai mare operațiune de arme combinate de la Bătălia pentru Berlin din 1945.
Războiul ruso-georgian din 2008 a avut doar cinci zile de luptă și a implicat 70.000 de soldați ruși.
În Siria, principalele forțe de manevră au inclus unități terestre siriene, cu ajutorul Hezbollahului libanez, al forțelor de miliție din țările vecine, cum ar fi Irak și Afganistan, al companiilor militare private, cum ar fi Grupul Wagner, și al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice-Quds al Iranului. Dar Rusia nu a desfășurat un număr semnificativ de forțe convenționale.
Aproximativ 120.000 de soldați ruși sunt mobilizați în apropierea Ucrainei, cu alte zeci de mii de soldați pregătiți să intre în luptă. Va fi o provocare pentru comandamentul și controlul rusesc să mute mai întâi toate aceste forțe în pozițiile de atac cu o disciplină de marș adecvată. De asemenea, va fi dificil pentru Rusia să mențină această disciplină în timpul atacului, astfel încât cantitățile masive de vehicule și soldați care se deplasează pe un număr limitat de drumuri alunecoase și proaste și adesea pe timp de noapte să nu devină un ambuteiaj gargantuesc.
Coordonarea asalturilor aeropurtate și amfibii se va dovedi o altă provocare. Forțele aeropurtate ar putea fi lansate de-a lungul râului Dnepr pentru a cuceri poduri cruciale, dar cât timp vor putea rezista în timp ce forțele blindate vor încerca să ajungă la ele pe drumuri de iarnă? Același lucru este valabil și pentru forțele amfibii care încearcă să flancheze apărarea ucraineană lângă Mariupol sau să cucerească Odessa. Hidrografia Mării Negre și topografia de coastă oferă puține locuri bune de debarcare pentru forțele amfibii, iar odată debarcate, acestea ar fi greu de susținut. Fără o coordonare adecvată și o avansare rapidă a forțelor blindate, orice asalt aeropurtat sau amfibiu ca parte a invaziei ar putea deveni un „pod sau o plajă prea departe” pentru forțele rusești. Figurile 3a, 3b și 3c evidențiază navele din Flota Mării Negre a marinei ruse, inclusiv nave de debarcare și corvete care ar putea fi folosite într-un asalt amfibiu în Ucraina.
De asemenea, armata rusă are o experiență limitată în coordonarea unui număr mare de aeronave care vor sprijini atacul la sol. Operațiunile aeriene rusești din Siria și Cecenia nu se compară cu numărul de ieșiri care ar putea fi necesare în Ucraina, pe un front care ar putea avea câteva sute de kilometri lățime. Aceasta va fi prima dată de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace când forțele terestre ale Rusiei se vor confrunta cu un adversar modern mecanizat, iar forțele sale aeriene se vor confrunta cu un adversar cu o forță aeriană și un sistem de apărare aeriană moderne. În consecință, forțele rusești se vor confrunta probabil cu provocări notabile în ceea ce privește comanda, controlul, comunicațiile și coordonarea.
Logistică: Atacul inițial va fi probabil bine susținut de artilerie și sprijin aerian, ceea ce va duce la mai multe spărturi în apărarea ucraineană. Cu toate acestea, odată ce unitățile de luptă își vor consuma stocurile inițiale de muniție, combustibil și alimente, va începe adevăratul test al puterii militare rusești – inclusiv capacitatea Rusiei de a susține înaintarea unei forțe mecanizate masive pe sute de kilometri de teritoriu. Kievul și punctele de trecere a râului Dnepr se află la cel puțin 150 până la 200 de mile (240-320 km – n. red.) de drum de granița rusă, iar armata sa va avea nevoie de cel puțin câteva zile de luptă pentru a ajunge la ele. Înainte de asta, va trebui, fără îndoială, să se realimenteze, să se realimenteze și să înlocuiască pierderile de luptă de oameni și materiale cel puțin o dată, ceea ce va necesita o pauză operațională.
În articolul său, „Hrănirea ursului”, Alex Verșininin susține că există provocări logistice serioase pentru o invazie rusă care ar trebui să se rostogolească peste statele baltice în 96 de ore și să pună Occidentul în fața unui fapt împlinit. Rusia a construit o mașinărie de război excelentă pentru a lupta în apropierea frontierei sale și pentru a lovi în profunzime cu rachete cu rază lungă de acțiune.
Cu toate acestea, Rusia ar putea avea probleme cu o ofensivă terestră susținută mult dincolo de căile ferate rusești, fără o oprire logistică majoră sau o mobilizare masivă a rezervelor. Deoarece adâncimea operațională în Ucraina este mult mai mare decât în țările baltice, o invazie rusă în Ucraina ar putea fi o afacere mai lungă decât anticipează unii, din cauza timpului și a distanței pentru aducerea de provizii. Dacă invazia nu se încheie rapid din cauza unei combinații de vreme, logistică și rezistență ucraineană, cum ar putea avea acest lucru un impact asupra moralului rusesc?
Moralul: Există două niveluri de moral de fiecare parte care trebuie luate în considerare: moralul soldaților individuali și moralul fiecărei țări și al poporului său. La nivel individual, va avea un soldat ucrainean care crede că luptă pentru patria sa un avantaj față de un soldat rus a cărui motivație de a lupta poate varia? Pentru națiunea ucraineană în ansamblu, cât de puternic este sentimentul de identitate națională unică pentru a rezista la ceea ce ar putea fi o luptă lungă, distructivă și sângeroasă? Răspunsurile nu pot fi cunoscute până când nu începe războiul. Cu toate acestea, dacă războiul va veni, un factor care va influența moralul va fi timpul. Cu cât armata ucraineană va rezista mai mult timp rușilor, cu atât mai poate crește încrederea, precum și cunoștințele sale instituționale despre cum să lupte cu acest inamic. În plus, cu cât războiul continuă mai mult timp, cu atât mai mare poate fi nivelul de sprijin internațional și cu atât mai mare va fi șansa de a crește transferurile de arme pentru a ajuta la schimbarea situației pe câmpul de luptă.
Pentru Rusia, cu cât războiul continuă mai mult timp și cu cât pierderile de vieți omenești sunt mai mari, cu atât mai mare este șansa de a submina moralul rusesc de la nivelul soldatului de bază până la nivelul societății rusești în general. Aproximativ o treime din forțele terestre rusești este formată din recruți cu pregătire militară de un an. Acești recruți servesc alături de soldații profesioniști, sau kontraktniki, în cadrul unui sistem de inițiere cunoscut sub numele de dedovșkina.
Acest sistem este renumit pentru abuzurile sale care merg până la crimă, care pot eroda coeziunea unității. În plus, pierderile grele vor necesita înlocuiri rapide, iar rezerviștii aduși pentru a întări unitățile de pe front au primit puțină pregătire recentă.
Pe măsură ce numărul soldaților profesioniști scade din cauza victimelor, iar rezerviștii și recruții cresc pe linia frontului, va crește șansa unei slabe coeziuni a unităților la nivel de soldat. Dacă pierderile și chiar înfrângerile se vor accentua, problemele de coeziune pe front s-ar putea reflecta în neliniștea publică de acasă.
Orice conducător de la Kremlin știe că una dintre cele mai rapide modalități de a pune capăt unei dinastii sau unui regim rusesc este să pierzi un război. Deși primele evaluări sovietice ale războiului din Afganistan erau pline de speranță, în cele din urmă au devenit sumbre. La o reuniune a Politburo din 17 octombrie 1985, de exemplu, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a citit scrisori de la cetățeni sovietici care își exprimau nemulțumirea crescândă față de războiul din Afganistan – inclusiv „durerea mamelor pentru morți și invalizi” și „descrieri sfâșietoare ale înmormântărilor „. Pe măsură ce războiul sovietic din Afganistan se prelungea, costurile – inclusiv în sânge și bani – erau prea mari și depășeau orice beneficii geostrategice. Pe parcursul războiului, aproape 15.000 de soldați sovietici au fost uciși, iar alți 35.000 au fost răniți.
Familiile rusești vor resimți cu siguranță faptul că soldații lor au fost folosiți pe post de carne de tun, iar omniprezenta camerelor de luat vederi și a înregistrărilor video ale telefoanelor mobile în lumea de astăzi va extinde plângerile soldaților dincolo de unitățile lor. Prin urmare, întrebarea pentru Kremlin va fi: cu cât războiul se prelungește mai mult timp și societatea reacționează la victime și la constrângerile economice, cât mai valorează pentru ei obiectivele lor inițiale?
Răspunsul SUA și al Occidentului
O Ucraină care este dispusă să lupte pentru ea însăși este o Ucraină care merită sprijinită. În timp ce Ucraina din 2022 nu este o democrație perfectă, nici Polonia nu a fost în 1939, când Marea Britanie și Franța au decis că principiile și interesele lor de securitate făceau necesară trasarea liniei împotriva agresiunii naziste de-a lungul granițelor sale. Cheia pentru a zădărnici ambițiile rusești este de a împiedica Moscova să obțină o victorie rapidă și de a crește costurile economice, politice și militare prin impunerea de sancțiuni economice, asigurarea izolării politice față de Occident și ridicarea perspectivei unei insurgențe prelungite care macină armata rusă. În acest război, Rusia ar putea avea ceasurile, dar Occidentul și Ucraina ar putea avea timpul necesar.
Obiectivul Washingtonului ar trebui să fie descurajarea operațiunilor convenționale rusești în Ucraina prin pedeapsă – nu prin negare. Descurajarea prin negare implică împiedicarea unui adversar de a întreprinde o acțiune, cum ar fi capturarea unui teritoriu, făcând imposibilă sau puțin probabilă reușita acesteia. În absența unei desfășurări militare majore a SUA și a Europei în Ucraina, pe care președintele Biden a exclus-o deja, deoarece Ucraina nu este membră a NATO, forțele ucrainene nu pot împiedica o desfășurare rapidă a forțelor rusești în Ucraina.
Totuși, descurajarea prin pedeapsă implică împiedicarea unui adversar să întreprindă o acțiune deoarece costurile – cum ar fi armele nucleare, sancțiunile economice sau o insurgență – sunt prea mari. Descurajarea prin pedeapsă este posibilă dacă este condusă de Statele Unite. Statele Unite și aliații și partenerii săi europeni ar trebui să continue să comunice Moscovei, în mod public și privat, că un atac convențional asupra Ucrainei ar iniția sancțiuni paralizante din partea țărilor occidentale, ar adânci izolarea politică a Rusiei față de Occident și ar declanșa o insurgență susținută de Occident împotriva forțelor rusești din Ucraina.
Statele Unite ar trebui să preia conducerea. Populațiile din mai multe țări europene, precum Germania și Austria, au menționat că ar prefera să rămână neutre într-un război cu Rusia.
Dacă descurajarea eșuează și forțele rusești invadează Ucraina, Statele Unite și aliații și partenerii săi ar trebui să ia câteva măsuri imediate:
• Să pună în aplicare sancțiuni economice și financiare severe împotriva Rusiei, inclusiv să întrerupă accesul băncilor rusești la sistemul global de mesagerie electronică de plăți cunoscut sub numele de SWIFT.
• Să promulge o lege de împrumut-închiriere a secolului XXI pentru a furniza Ucrainei material de război fără niciun cost. Articolele prioritare ar include sisteme de apărare antiaeriană, antitanc și antinavă; sisteme de război electronic și de apărare cibernetică; muniție pentru arme de calibru mic și artilerie; piese de schimb pentru vehicule și aeronave; petrol, ulei și lubrifianți; rații; asistență medicală și alte necesități ale unei armate implicate în lupte susținute. Acest ajutor ar putea avea loc prin mijloace deschise, cu ajutorul forțelor militare americane, inclusiv al operațiunilor speciale, sau ar putea fi o acțiune secretă autorizată de președintele SUA și condusă de Agenția Centrală de Informații.
• Furnizarea de informații care să permită Ucrainei să întrerupă liniile de comunicații și de aprovizionare rusești, precum și avertizarea cu privire la atacurile aeriene și amfibii și la locațiile tuturor unităților importante.
• Să ofere sprijin umanitar pentru a ajuta Ucraina să se ocupe de refugiați și de persoanele strămutate în interiorul țării. Este posibil ca această asistență să trebuiască să fie extinsă și la aliații NATO de la granițele Ucrainei pentru refugiații care fug spre vest (ședința CSAT de la București ținută miercuri, 27 ianuarie, a abordat tocmai acest subiect – n. red.).
• Să ofere sprijin economic, inclusiv în domeniul energiei, Ucrainei și aliaților NATO din cauza întreruperii preconizate a fluxurilor de gaz rusesc către Europa.
• Să desfășoare acțiuni de diplomație publică și emisiuni media în Ucraina și la nivel global, inclusiv în Rusia, pentru a prezenta cu acuratețe ceea ce se întâmplă.
• Să exercite presiuni diplomatice asupra Belarusului pentru a refuza accesul Rusiei pe teritoriul său pentru a ataca Ucraina. Acest lucru este extrem de important, deoarece utilizarea de către Rusia a rețelelor feroviare și rutiere din Belarus ar amenința o mișcare de cotitură strategică a flancului nordic al Ucrainei.
• Să se coordoneze cu organizațiile neguvernamentale și cu Curtea Penală Internațională pentru a documenta toate crimele de război comise asupra poporului ucrainean și pentru a cere despăgubiri odată ce războiul se va încheia. Ceea ce s-a întâmplat cu poporul sirian nu ar trebui să se mai întâmple.
Statele Unite și NATO ar trebui să fie pregătite să ofere sprijin pe termen lung rezistenței ucrainene, indiferent de forma pe care aceasta ajunge să o ia. Au existat deja dezbateri publice privind sprijinul de război neconvențional acordat Ucrainei în cazul în care o parte sau întreaga Ucraină ar fi ocupată.
Cu toate acestea, această opțiune trebuie abordată cu o înțelegere clară a ceea ce este posibil de realizat – și ceea ce ar putea să nu fie posibil.
Rusia s-a dovedit în mod istoric pricepută în distrugerea mișcărilor de rezistență armată și, dacă are suficient timp, poate face acest lucru din nou. Metodele sale împotriva unei rezistențe ucrainene vor fi rapide, directe și brutale. Orice bază pe care o folosește rezistența, indiferent dacă se află pe teritoriul ucrainean sau pe teritoriul NATO, ar putea fi supusă unui atac deschis sau ascuns al Rusiei. Prin urmare, ar avea nevoie de protecția unor forțe convenționale substanțiale pentru a descuraja acțiunile rusești pe teritoriul NATO.
În plus, orice porțiune a frontierei Ucrainei pe care Rusia ar putea să o ocupe ar putea semăna rapid cu Cortina de Fier din secolul XX, cu fortificații grele. Zidul Berlinului era o barieră de beton puternic păzită, care includea tranșee anti-vehicule, garduri de plasă, sârmă ghimpată, un pat de cuie și alte mijloace de apărare. Va fi greu de stabilit linii de aprovizionare pentru o rezistență care să traverseze un astfel de obstacol din orice bază.
În timp ce rușii au fost pricepuți la operațiunile anti-rezistență, nu sunt pricepuți la stingerea naționalismului. Orice sprijin acordat Ucrainei ocupate ar trebui să includă, de asemenea, mijloace pentru a menține identitatea națională, istoria și limba ucraineană în rândul cetățenilor săi. În timp ce rezistența armată ar aduce aminte de sprijinul acordat mujahedinilor afgani în anii 1980, acest tip de sprijin pentru păstrarea națiunii ucrainene ar fi mai degrabă în concordanță cu ajutorul acordat Solidarității poloneze în timpul luptelor sale pentru libertate.
În plus, Ucraina ar putea împiedica Rusia să captureze și să dețină tot sau cea mai mare parte a teritoriului său cu ajutorul SUA și al altor state internaționale. De exemplu, Ucraina ar putea să își țină majoritatea forțelor de manevră suficient de departe de atacurile inițiale ale Rusiei, astfel încât să nu fie încercuite.
Pe măsură ce forțele rusești avansează spre vest, Ucraina ar trebui să obțină informații pentru a determina principalele direcții de atac ale Rusiei, să efectueze lovituri în profunzime împotriva liniilor sale de aprovizionare pentru a le forța să intre într-o pauză operațională și, odată ce sunt oprite, să le învăluie și să le contraatace.
Orașele ar trebui să reziste cât mai mult timp posibil. În cazul Harkovului, căile ferate și podurile din interiorul orașului ar trebui să fie distruse complet înainte de capitulare pentru a degrada și mai mult liniile de comunicații rusești. Dacă armata rusă se apropie de râul Dnepr, multiplele sale baraje ar putea fi deschise și zonele joase ar putea fi inundate. Atacurile aeropurtate și amfibii ar trebui să fie izolate imediat.
Obiectivul Ucrainei ar trebui să fie acela de a împiedica Rusia să facă orice avans semnificativ înainte de începerea Rasputița, sau dezghețul.
Odată ce mișcarea mecanizată va fi oprită din cauza noroiului și a problemelor de aprovizionare, desanturile aeropurtate și amfibii pot fi eliminate, iar Ucraina va avea suficient timp pentru a-și mobiliza și desfășura forța de rezervă de aproximativ 900.000 de oameni.
Să sperăm că va începe să sosească și ajutorul internațional sub formă de sisteme de armament care să împiedice Rusia să obțină superioritatea aeriană asupra Ucrainei și să îi permită să continue să lovească adânc în spatele armatei ruse pentru a atenua întăririle și liniile de aprovizionare.
Pe măsură ce săptămânile se transformă în luni, sancțiunile economice și financiare internaționale ar trebui să înceapă să își facă efectul. Kremlinul s-ar confrunta atunci cu un război de lungă durată, pe câmpul de luptă și în afara lui, fără a putea întrezări prea bine sfârșitul său.
O nouă Cortină de Fier
Situația actuală seamănă în mod straniu cu decizia sovietică din 1979 de a invada Afganistanul. În acel caz, un mic grup restrâns din Politburo a luat decizia de unul singur, pe baza unor informații eronate, a unei percepții proaste a mediului internațional, a unor scenarii de succes prea optimiste și a unei înțelegeri reduse a costurilor politice și economice internaționale cu care se vor confrunta.
Un calcul al raportului risc contra beneficii în ceea ce privește atingerea obiectivelor politice ale Rusiei ar trebui să o descurajeze de la o invazie. Cea mai bună opțiune a acesteia ar fi să continue să agite sabia, să continue negocierile diplomatice și să ajute insurgenții pro-ruși din estul Ucrainei – dar să se abțină de la o invazie convențională.
Cu toate acestea, președintele Putin a formulat cereri și amenințări de profil înalt de la care va fi foarte greu să se retragă. În cazul în care calculele greșite, emoțiile și gestionarea deficitară a crizei vor depăși calculele raționale și vor duce la un război convențional, peisajul internațional va fi probabil martorul unei schimbări dramatice.
În faimosul său discurs despre Cortina de Fier din 5 martie 1946, premierul britanic Winston Churchill a vorbit sumbru despre faptul că „o umbră a căzut pe scenele” Europei care a opus statele democratice celor autoritare. „De la Stettin, în Marea Baltică, până la Trieste, în Marea Adriatică”, a remarcat Churchill, „o Cortină de Fier a coborât pe continent”.
O nouă Cortină de Fier ar fi și mai periculoasă – acoperind Europa, Orientul Mijlociu și Asia și încorporând o nouă axă de regimuri autoritare care include Rusia, China, Iran și Coreea de Nord. Această nouă linie de demarcație s-ar deplasa de-a lungul granițelor Rusiei cu Finlanda și cu statele baltice, de-a lungul flancului estic al NATO; ar trece prin țările susținute de Rusia și Iran în Orientul Mijlociu și Asia Centrală, cum ar fi Siria și Kazahstan; și ar șerpui de-a lungul granițelor Chinei cu India, prin Asia de Est, până la Marea Chinei de Sud.
Dacă Rusia ar invada Ucraina, Statele Unite și alte state europene ar trebui să trimită soldați și materiale în flancul estic al NATO – cum ar fi Letonia, Lituania, Estonia și Polonia – în cazul în care rușii ar amenința să avanseze spre vest. De asemenea, Rusia ar putea încerca să instige la o criză într-unul sau mai multe state din Balcani pentru a diviza atenția și resursele americane și europene. În Asia, Taiwanul ar fi probabil în alertă în legătură cu posibilele mișcări chinezești de a cuceri insula.
Țări precum Rusia și China admiră puterea și nu prea respectă slăbiciunea, inclusiv cea militară. Concurența ar putea deveni din ce în ce mai mult o luptă între sisteme politice, economice și militare rivale – între sistemele autoritare, controlate de stat, și cele democratice. Iliberalismul care stă la baza sistemelor chineze, rusești, iraniene și nord-coreene este antitetic față de valorile iluminismului occidental.
Acestea refuză libertatea presei, libertatea religioasă, piețele libere și democrația. După cum a remarcat Thomas Jefferson, „Libertatea religiei, libertatea presei și libertatea persoanei … Aceste principii formează constelația luminoasă care ne-a precedat și ne-a călăuzit pașii într-o epocă de revoluție și reformă”. Ele au fost esențiale în câștigarea Războiului Rece împotriva Uniunii Sovietice și sunt la fel de importante și astăzi.
„Dacă democrațiile occidentale rămân unite și aderă cu strictețe la principiile Cartei Națiunilor Unite, influența lor pentru promovarea acestor principii va fi imensă și nimeni nu le va molesta”, a remarcat Churchill în discursul său despre Cortina de Fier. „Dacă, însă, ele se vor diviza sau vor șovăi în datoria lor și dacă li se va permite ca acești ani atât de importanți să se scurgă, atunci, într-adevăr, catastrofa ne poate copleși pe toți”. Să sperăm că rațiunea va prevala la Moscova, iar Rusia nu va invada Ucraina.
Totuși, dacă va avea loc o invazie, Statele Unite și aliații și partenerii săi trebuie să fie pregătiți să reziste tiraniei.“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
