Aderarea la UE și cea la NATO rămân priorități ale Ucrainei și sunt prevăzute în Constituție, a transmis președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski (44 de ani). Și ambasadorul ucrainean la Londra, care a declanșat iureșul printr-o declarație neghioabă, a bătut în retragere, dând vina pe o neînțelegere.
Vadim Pristaiko, ambasadorul Ucrainei la Londra, „trebuie să explice ce a vrut să spună” atunci când s-a referit la posibilitatea ca Ucraina să renunțe la aderarea la NATO, a transmis purtătorul de cuvânt al președintelui Volodimir Zelenski, citat de agenția Reuters.
Pristaiko declarase într-un interviu, potrivit BBC, Ucraina ar putea renunța la ambițiile sale privind aderarea la NATO pentru a evita războiul cu Rusia.
Declarația lui Pristaiko a surprins, dat fiind că o asemenea decizie ar reprezenta o concesie majoră făcută lui Vladimir Putin după săptămâni de tensiuni declanșate de mobilizarea a peste 100.000 de soldați ruși la granița dintre Ruisa și Ucraina.
Ambasadorul Vadim Pristaiko a declarat la BBC că Ucraina este dispusă să fie ”flexibilă” cu privire la obiectivul său de aderare la alianța nord-atlantică, având în vedere că Vladimir Putin a declarat că o astfel de mișcare ar declanșa războiul.
„Am putea – mai ales dacă suntem amenințați așa, șantajați cu asta și împinși la acest lucru”, ar fi declarat ambasadorul Pristaiko atunci când a fost întrebat dacă Kievul și-ar putea schimba poziția față de aderarea la NATO.
La summitul NATO din 2008, de la București, aliații au promis Ucrainei, fostă republică sovietică, că va avea posibilitatea de a adera la cea mai puternică alianță politico-militară, la un moment dat, amintește Reuters.
A revenit și Pristaiko
Ambasadorul Ucrainei la Londra, Vadim Pristaiko, a revenit asupra declarației sale de luni dimineața, despre posibilitatea ca țara sa să renunțe la aderarea la NATO pentru a evita războiul cu Rusia. Acesta și-a clarificat afirmațiile după ce președintele Volodimir Zelenski a intervenit, transmițând că aderarea la NATO și cea la UE rămân priorități ale fostei republici sovietice.

În intervenția rectifictoare, ambasadorul Vadim Pistaiko a precizat că Ucraina „nu-și va reconsidera poziția cu privire la dorința de integrarea în alianța nord-atlantică”, transmite Reuters.
Întrebat dacă Ucraina și-ar putea reconsidera ambițiile privind aderarea la NATO, ambasadorul a răspuns pentru BBC, în limba engleză: „Nu (nu asta am vrut să spun – n. red.)… și sunt bucuros că am ocazia să-mi clarific poziția”.
Diplomatul a susținut că relatarea BBC din cursul dimineții „a fost rodul unei neînțelegeri”.