Etichetă: mihai gâdea

  • „Varanul” pune la bătaie 5 milioane de dolari ca să fardeze imaginea slută a Antenei 3. Parteneriat costisitor cu CNN

    Mihai Gâdea și Adrian Ursu, directorul general și cel editorial al postului de televiziune Antena 3, au anunțat că televiziunea pe care o conduc a devenit partener al canalului american CNN, o etapă superioară statutului de ”televiziune afiliată” pe care l-a avut până acum. Ziariștii de la Universul.net au aflat și costul total al înțelegerii: peste 5 milioane de dolari în 3 ani.

    Reproducem detaliile principale din articolul de pe Universul.net, semnat de Andrei Basarab.

    * „Trecând peste tonul bombastic cu care a fost livrată informația, este de reținut un detaliu. Mai precis, absența sa. Nici Gâdea, nici Ursu nu au spus cât plătește Antena 3 pentru acest parteneriat. Ultimul s-a mulțumit să declare, evaziv: «Există niște costuri, evident, în orice fel de astfel de operațiune».”

    * „De ce au trecut cu vederea acest amănunt? Pentru că vor să pună accentul pe ideea de parteneriat, nu pe cea de tranzacție. Vor să se laude că jurnaliștii americani i-au ales pe ei pentru că îi leagă o comuniune de «principii, valori și deontologie». Aspectele financiare nu ar fi făcut decât să atragă atenția, din nou, asupra unei realități incontestabile. De ani de zile, oamenii lui Dan Voiculescu caută cu disperare legitimarea internațională, pentru că acasă toată lumea cu capul pe umeri știe câte câte parale fac. Și ar plăti regește pe oricine ar reuși să le spele imaginea de grup infracțional organizat, care folosește șantajul drept instrument principal pentru obținerea de contracte de publicitate și pentru atingerea obiectivelor politice ale patronului.”

    * „Ceea ce s-a întâmplat și în acest caz. «Parteneriatul» Antena 3 – CNN este doar o tranzacție și se înscrie perfect în demersul descris mai sus. CNN nu ar fi acceptat să-și vândă renumele și să întărească asocierea cu o televiziune cu o reputație execrabilă dacă nu ar încasa mulți bani.”

    * „Surse din Antena 3 care cunosc detaliile înțelegerii cu CNN susțin că televiziunea lui Dan Voiculescu va plăti mai mult de un milion de dolari pe an rețelei americane, vreme de cel puțin trei ani. În acești bani intră accesul la producțiile internaționale ale CNN și sesiunile de pregătire ale personalului Antenei 3. La această sumă, însă, se mai adaugă și costurile unei emisiuni de o oră, «CNN Hour», care va fi produsă de coordonatori detașați special de CNN și difuzată seara la Antena 3. Prețul total, spun sursele noastre, ar putea depăși 5 milioane de dolari în decurs de 3 ani.”

    * „Cât de mult îi interesează pe conducătorii Antenei 3 să scoată în față «dimensiunea deontologică» a parteneriatului cu CNN, menită să îngroape acuzațiile zilnice de încălcare a deontologiei cu care se confruntă aici, în România, se vede și din declarațiile lui Gâdea și Ursu.”

    * „În timp ce directorul editorial a ținut doar să sublinieze că negocierea a presupus «mai mulți pași procedurali și definirea condițiiilor» și că «s-au luat în calcul diverse criterii, care țin de deontologie», Gâdea a subliniat – involuntar, dar cât se poate de strident – cât de stranie este, totuși decizia rețelei americane de a deveni partener cu cea mai toxică și anti-democratică organizație media din România: ”Criteriile deontologice şi principiile profesionale ale celei mai respectate reţele de televiziune din lume se vor adăuga celor pe care echipa Antena 3 le-a îmbrăţişat în anii de activitate de până acum.”

    * „Gura pastorului păcătos adevăr grăiește. Criteriile deontologice pe care Antena 3 «le-a îmbrățișat» sunt diferite de cele ale CNN. Sunt diferite de cele ale tuturor televiziunilor serioase și oneste din lume. Sunt într-o categorie unică, definită de principiile morale și deontologice ale stăpânului ei, Dan Voiculescu.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

  • VIDEO. Dialogul Gâdea-liftieră care l-a făcut pe CTP să se prăpădească de râs

    Vineri seara, la Digi 24, Cristian Tudor Popescu (CTP) s-a dezlănțuit într-o revistă de râs cum n-a mai făcut-o niciodată într-o emisiune de televiziune. Starea de perplexitate i-a fost generată de o secvență monumentală de propagandă mincinoasă, derulată joi, la Antena 3.

    CTP a comentat, siderat și amuzat, dialogul dintre „Doamna Paula” (57 de ani), liftiera concediată de la Ministerul Muncii, și „conclavul lui Gâdea” de la Antena 3.

    Vă prezentăm secvența video la care se referea Crisrtian Tudor Popescu.

    De remarcat calitățile de diversionist bolșevic ale lui Mihai Gâdea, dar și limbajul abject al lui Mirel Curea (redactor-șef adjunct la evz.ro) la adresa ministrului Muncii, Violeta Alexandru: „harpia asta de ministru”, „e nebună”, „are nevoie de control psihiatric”, „această harpie”.

    Dialogul Mihai Gâdea – Doamna Paula

    Mihai Gâdea: Dvs. înțeleg că sunteți văduvă…

    Doamna Paula: Da, sunt văduvă de 20 de ani.

    Mihai Gâdea: Și… vă creșteți copilașii.

    Doamna Paula: Da…

    Mihai Gâdea: Sunteți singura persoană din toată familia care are venituri, care are salariu?

    Doamna Paula: Da… Aici ați greșit cu trei copilași. Nu am trei copilași, am unul singur.

    Mihai Gâdea: Unul singur?!

    Doamna Paula: Da. Cred că ați… cine știe ce s-a întâmplat.

    Mihai Gâdea: E greșeala noastră și e foarte bine că ne-ați corectat. Deci, aveți un copilaș.

    Doamna Paula: Da.

    Mihai Gâdea: Bun…

    Doamna Paula: Adică e mare, acum nu mai e sub întreținerea mea.

    Mihai Gâdea: Bun. Cu toate astea, sunteți văduvă cu un copil.

    VIDEO: Dialogul râsului, între Gâdea și liftieră

    Dezlănțuirea lui CTP

    • „Ce spectacol am putut să văd la o altă televiziune, Doamne! Rar! M-am uitat fascinat. Vasăzică, respectivii jurnalişti au dezbătut… (…) Vreme de o oră şi ceva s-a discutat despre biata văduvă cu trei copilaşi, pe care trebuie să-i hrănească. Şi-i hrănea din butonul ăla mic pe care-l apăsa în liftul de la Ministerul Muncii… Şi s-a găsit bestia aia de ministru care s-o dea afară! Păi, aia-i om?”
    • „După aceea este chemată chiar doamna liftieră în direct. Şi i se spune: da doamnă, ştim, aveţi trei copilaşi pe care… La care asta spune: «N-am, domnule, trei copii!» (n.red. – în acest moment, Cristian Tudor Popescu izbucneşte în hohote de râs, în direct)… «N-am, domnule, trei copii, am numai unul». «Mda… da, da… aveţi numai unul… Da, sigur, dar totuşi aveţi un copil în întreţinere!» «Nu, nu îl am în întreţinere, că e mare, domnule, se întreţine singur!!!» (CTP râde copios).”
    • „Disperare mare în studiou, domnule – ce facem, că moare ştirea?! Se usucă lacrima spectatorului, ce facem?? Nişte chestii… Au continuat: «Da’ aţi avut cumva oameni cu dizabilităţi?», o întrebau. Încercau să arate importanţa trebii pe care femeia o făcea. Aşa i-a venit ideea unuia dintre invitaţi, care a zis, «păi, dacă-i unul orb, domnule, cum poate atinge butoanele liftului?». Am auzit şi acestă frază!”

    Curea și liftiera

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * CTP râde în hohote, în direct, de Antena 3! L-a distrat enorm cum a tratat echipa Gâdea cazul liftierei concediate de ministrul Muncii

  • Gâdea a forțat-o pe Cristina Țopescu să plece de la Antena 3 pentru că era „haștagistă”! Acum o plânge cu lacrimi de crocodil

    Gâdea a forțat-o pe Cristina Țopescu să plece de la Antena 3 pentru că era „haștagistă”! Acum o plânge cu lacrimi de crocodil

    Ipocrizia celor de la Antena 3 este de-a dreptul grețoasă. Directorul postului, Mihai Gâdea, încearcă să pară afectat și are numai cuvinte frumoase despre Cristina Țopescu, dar uită că a lăsat-o șomeră pe motiv că jurnalista era singura vedetă de la Antena 3 care susținea protestele #Rezist.

    4 februarie 2017. Cristina Țopescu la Antena 3: „Eu sunt cu protestatarii. Asta este”. Se întâmpla într-o sâmbătă seara, la emisiunea săptămânală pe care Cristina o realiza la televiziunea lui Voiculescu. Era sâmbăta teribilă în care, după patru zile de proteste intense, premierul Sorin Grindeanu anunțase că abrogă odioasa Ordonanță 13. România se afla în fața celui mai mare protest din istoria României – cel de duminică, 5 februarie 2017, la care aveau să participe peste 600.000 de manifestanți, dintre care jumătate în București. Cristina a mai fluierat o dată în biserică: a invitat în studio și un protestatar din stradă, căruia i-a dat ocazia să transmită mesajul Pieței Victoriei.

    7 mai 2017. Cristina Țopescu pe Facebook: „Anunţ retragerea mea de la Antena 3, retragere pe care am decis-o din motive personale. Le mulţumesc colegilor cu care am lucrat. Gânduri bune din partea mea şi pentru toţi ceilalţi!”

    După ce s-a declarat public de partea protestelor pro-justiție, Cristina Țopescu a mai rezistat la Antena 3 doar trei luni. Mihai Gâdea și Adrian Ursu, decidenții editoriali de la televiziunea lui Voiculescu, i-au făcut tot mai multe mizerii Cristinei Țopescu, pentru a o forța să-și dea demisia. Și Cristina a plecat, rămânând șomeră și intrând în cea mai grea perioadă din cariera ei de gazetar.

    „Cristina a trebuit să părăsească Antena 3”

    Jurnalista Diana Maria, prietena și vecina Cristinei Țopescu, cea care a alertat Poliția la 112 în legătură cu dispariția fostei prezentatoare, a publicat pe Facebook o înregistrare audio în care face mai multe precizări. Ea confirmă că viața Cristinei a luat o întorsătură urâtă după ce a fost nevoită să demisioneze de la Antena 3.

    „Cristina a trebuit să părăsească Antena 3, eram împreună când a luat decizia. La acel moment, Cristina primise mai multe oferte de la mai multe televiziuni și a crezut, când și-a dat demisia, că-și va găsi un nou loc de muncă în scurt timp. Din păcate, toate promisiunile au fost vorbe în vânt.

    Îi văd pe mulți dintre colegii de breaslă cum plâng la televizor. Oameni buni, să vă fie rușine! Dacă într-adevar ați fi considerat-o pe Cristina un mare jurnalist și dacă ați fi iubit-o atât de mult, ați fi ajutat-o în acești ultimi ani, în care i-a fost îngrozitor de greu. Dar nu. I-ați promis lucruri, i-ați promis colaborări… Și când Cristina vă suna periodic să vadă dacă se concretizează acele planuri, voi nu mai raspundeați la telefoane și la mesaje. O ignorați. Evident că sunt revoltată.

    Într-un final, Cristina a reușit să găsească o colaborare la Canal 33, dar se descurca extrem de greu. Trebuie să-i mulțumesc doamnei doctor Monica Pop, care a ajutat-o extrem de mult. Trebuie să-i mulțumesc Danei și unei doamne al cărei nume nu mi-l pot aminti, care este bolnavă de cancer, dar care i-a dat Cristinei banii din care trebuia să-și cumpere tratamentul pentru ca draga mea Cris să-și plătească chiria și utilitățile. Cris nu deținea o proprietate. Lista de prieteni care au ajutat-o efectiv pe Cristina când nu avea job este extrem de scurtă, numele pot fi numărate pe degetele de la o mână.”

    AUDIO: Precizările Dianei Maria

    Gâdea: „Cristina era un om foarte bun, foarte generos””

    Mihai Gâdea a încercat, în aceste zile, să pozeze în mare admirator și binefăcător al Cristinei Țopescu. El s-a lăudat chiar cu faptul că a angajat-o în 2013, dar nu spune nimic despre felul în care a alungat-o în 2017, ca urmare a diferenței de vederi în privința protestelor #Rezist: ea le susținea, el le înfiera.

    Gâdea, la Antena 3:

    „Am cunoscut-o pe Cristina Țopescu în urmă cu 20 de ani, când începem drumul acesta în televiziune, iar Cristina a știut să fie un foarte bun prieten și un foarte bun camarad. Chiar dacă lucram la posturi diferite, Cristina a dat dovadă întotdeauna că știe ce înseamnă generozitatea, pentru că făcea parte din ea.

    Ani de zile mai târziu am avut și eu onoarea de a-i întinde o mână atunci când a avut nevoie, iar acea mână întinsă de mine a făcut cumva ca cei patru ani de zile în care am fost colegi să fie niște ani de referință în viața mea.

    Chiar și atunci când ne-am despărțit profesional, niciunul dintre noi nu am avut să ne reproșăm ceva unul altuia.

    Aseară a căzut ca un fulger această veste pentru toată lumea. Celebra Cristina Țopescu a murit singură, probabil acum două săptămâni. A fost un val de uluire. Cristina Țopescu era un om foarte bun, foarte generos”.

    Mircea Badea: „M-am situat pe contrasensul opiniilor sale”

    Mircea Badea recunoaște că a fost „pe contrasens” cu opiniile Cristinei Țopescu. Nu spune însă și că acest „contrasens” a costat-o pe jurnalistă îndepărtarea de la Antena 3.

    „Era fără doar şi poate un jurnalist, un om absolut sincer în ceea ce făcea. Eu, de cele mai multe ori, m-am situat pe contrasensul opiniilor sale. Am avut puncte de vedere contrare în foarte multe situaţii, dar cu siguranţă, punctele sale de vedere erau sincere.

    Credea cu foarte multă pasiune în fiecare vorbă pe care o rostea şi nu avea nici coordonări ascunse, nici o agendă complexă, ci una a propriilor convingeri. Lucru care este foarte rar şi pentru care am respectat-o întotdeauna. Chiar dacă, repet, de foarte multe ori am avut puncte de vedere contrare.

    Atât de nedereaptă şi de şocantă mi se pare această ştire, încât mă revolt din fiecare celulă a corpului meu, deşi inutil”.

    CTP: „A fost atacată de șefi că nu e «pe linie». O voiau dată afară”

    Cristian Tudor Popescu a dezvăluit, în scris, ce i-a povestit Cristina Țopescu în ultimele sale luni la Antena 3, când „șefii de la Antena 3” – Mihai Gâdea și Adrian Ursu, susținuți de patronat – „o atacau constant” pe motiv că nu era „pe linia” postului.

    „O presimțire a determinat-o să realizeze ultima emisiune-interviu cu Cristian Țopescu în care m-a rugat, cu cerul și pământul, să intervin telefonic. Mai întâi am refuzat, nu voiam să mai am de a face în vreun fel cu ultimul post de televiziune în care a lucrat Cristina, propagandizat până la vomă.

    Am acceptat după ce mi-a povestit cât de greu îi era să reziste acolo, cum era atacată constant de șefi ai postului că nu e «pe linie». O voiau dată afară – n-au apucat, a plecat ea.

    Scriu aceste rânduri pentru că tristețea însinguratei morți a Cristinei s-a amestecat cu furia. La zisa televiziune au apărut șefi și trepăduși care au «mărturisit» despre ce bună era Cristina. Și cât sunt de afectați de dispariția ei…”

    Mircea Badea – CTP

    Dezvăluirea lui CTP i-a atras riposta dementă (și agramată – îi lipsește o virgulă esențială) a lui Mircea Badea pe Facebook:

    „Uite CTP, cum facem, ca să stai liniştit şi să nu te mai zvârcoleşti aiurea: în cazul (puţin probabil) în care o să crăpi înaintea mea, îţi promit că n-o să am niciun cuvânt bun despre tine. OK? Marş!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Orban, decizie dură. PNL-ist exclus din partid pentru că a fost la Gâdea în emisiune. Interdicția a fost dată după „episodul Dancă” (VIDEO)

    Un membru al PNL a primit o decizie de excludere din partid pentru că a participat la o emisiune realizată și moderată de Mihai Gâdea la Antena 3.

    Conform unei decizii a Comitetului Executiv al partidului, membrii PNL au interdicție de a participa la emisiunile Antena 3 realizate și moderate de Mihai Gâdea.

    Bogdan Jelea, șeful consilierilor locali PNL din Sectorul 5, și-a pierdut calitatea de membru al partidului în urma unei decizii semnate de Cristian Băcanu, președinte PNL Sector 5, se arată într-un articol publicat de Inpolitics.

    În decizia respectivă se arată că Bogdan Jelea a participat la două emisiuni realizate de Mihai Gâdea, iar conducerea partidului a fost deranjată atât de participare, cât și de punctele de vedere exprimate.

    Deși liberal, Bogdan Jelea era un susținător al Gabrielei Firea, primarul PSD al Capitalei. Acesta s-a confruntat de mai multe ori cu Ciprian Ciucu, consilier general PNL, în ce privește companiile municipale atât de dragi lui Firea. Jelea a susținut proiectul primarului, în timp ce Ciucu l-a contestat vehement.Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a avut și el o prezență în emisiunea lui Gâdea, dar a fost iertat după ce a explicat că, fiind nou în partid, nu a știut de decizia Comitetului Executiv, care fusese luată anterior intrării lui în PNL.

    Interdicția membrilor PNL a fost decisă de Comitetul Executiv al partidului la sfârșitul lunii martie 2019, după ce Ionel Dancă, pe atunci purtător de cuvânt al PNL, a fost dat afară din emisiune de Gâdea într-un mod barbar, sub amenințarea evacuării cu bodyguarzii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Papa își cere iertare că i-a sărit muștarul: „Scuzați-mă pentru exemplul negativ pe care l-am dat!”

  • L-am prins cu minciuna! Gelu Voican Voiculescu a încercat să-i acopere pe cei 60.000 de „turiști” sovietici din 1989, dar s-a făcut de râs

    L-am prins cu minciuna! Gelu Voican Voiculescu a încercat să-i acopere pe cei 60.000 de „turiști” sovietici din 1989, dar s-a făcut de râs

    L-am prins cu încă o minciună grosolană pe monstrul Gelu Voican Voiculescu! Acesta admite – într-o emisiune la Antena 3 – că au fost peste 60.000 de agenți sovietici în România, în decembrie 1989, dar zice că n-au apucat să facă nimic, pentru că a căzut Ceaușescu prea repede. Ce stupid!

    Săgeata Moscovei spune că toți cei 60.000 de „militari” sovietici au intrat în România pe 21 decembrie. În realitate, Ceaușescu închisese granițele pe 17 decembrie, deci sovieticii se aflau în România de cel puțin cinci zile!!!

    Voican Voiculescu are o teorie nu doar diversionistă, ci și de-a dreptul cretină. Invocă Raportul Comisiei senatoriale (Sergiu Nicolaescu – Valentin Gabrielescu), care „vorbește de prezența a peste 60.000 de militari, intrați în special dinspre Iugoslavia, în Lade roșii”. Aceștia „aparțineau, în principiu, de Spetnaz”, trupe speciale ale GRU (servicul secret al Armatei URSS, în prezent al Rusiei).

    Dar, să vezi minune, „nu s-a dovedit vreo acțiune de-a lor; au fost prezenți și așteptau niște instrucțiuni, care n-au mai venit”. De ce? Altă minune: „Pentru că nimeni n-a prevăzut că Ceaușescu va cădea într-o zi! Ceea ce s-a întâmplat în 22 decembrie, apariția noastră… pur și simplu i-au paralizat pe acești oameni… și nimeni n-a mai înțeles nimic ce se întâmplă”.

    Această colosală serie de minciuni trebuie neapărat spulberată! Așadar, puhoiul sovietic n-ar fi avut timp să acționeze (să spargă vitrinele magazinelor la Timișoara, să activeze agenții KGB/GRU din România, să împuște oameni, să monteze simulatoare, să creeze diversiuni etc.) pentru că „nimeni n-a prevăzut că Ceaușescu va cădea într-o zi”. Așadar, agenții Moscovei intraseră în țară pe 21, iar Ceaușescu a căzut pe 22. Asta ne spune Voican.

    Numai că, ghinion: granițele României au fost închise timp de cinci zile, din 17 în 22 decembrie! Le-a închis Ceaușescu pe 17, le-a deschis Iliescu pe 22. Așadar, la căderea dictatorului român, sovieticii se aflau de cel puțin cinci zile în România. Evident, ei n-au intrat în țara noastră într-o singură zi. Ceaușescu a fost exasperat pentru că, potrivit informațiilor primite de la Securitate (generalul Iulian Vlad îi raporta personal), invazia sovietică începuse de câteva săptămâni (după Congresul al XIV-lea al PCR, 20-24 noiembrie 1989) și se accelerase din 7 decembrie (imediat după ultima întâlnire importantă sub acest aspect, cea dintre Mihail Gorbaciov și François Mitterand, pe 6 decembrie, la Kiev).

    Așadar, o parte dintre „turiștii” sovietici – sau „militari”, cum le spune Voican – se aflau în România de multe zile, unii chiar de două-trei săptămâni! Au avut timp suficient să pună în aplicare planul Moscovei de a-l răsturna pe Ceaușescu și, ulterior, de a impune la putere echipa pro-sovietică Iliescu – Brucan – Roman – Militaru – Voican Voiculescu.

    VIDEO: Pasajul relevant începe la minutul 12:50

    Dialogul în care Gelu Voican Voiculescu se dă de gol

    Mircea Badea: Generalul Ștefan Dinu (șeful DIA în 1989 – n. red.) vorbea despre niște informări externe cu privire la niște prezențe străine în România, care să genereze panică, teroare, revoltă și așa mai departe.

    Gelu Voican Voiculescu: Eu m-am întreținut de două ori cu generalul Dinu, când a fost la niște conferințe ale noastre la Institutul Revoluției. Dar ceea ce vă pot spune, și este public: Raportul lui Sergiu Nicolaescu și Raportul lui Valentin Gabrielescu (cu Sergiu Nicolaescu vicepreședinte) vorbește de prezența a peste 60.000 de militari, intrați în special dinspre Iugoslavia, în Lade roșii.

    Mircea Badea: Vă dați seama… totuși, 60.000… e un stadion! E un stadion de oameni!

    Gelu Voican Voiculescu: Acestea sunt cifrele Raportului. Și… acești oameni aparțineau, în principiu, de Spetnaz.

    Mircea Badea: Bun, ăștia ar fi ruși…

    Gelu Voican Voiculescu: Da, dar nu s-a dovedit vreo acțiune de-a lor. Au fost prezenți și așteptau niște instrucțiuni, care n-au mai venit. De ce? Pentru că…

    Mihai Gâdea: Adică au venit 60.000 de oameni și n-au mai făcut nimic?

    Gelu Voican Voiculescu: N-au apucat să facă, pentru că nimeni n-a prevăzut că Ceaușescu va cădea într-o zi! Ceea ce s-a întâmplat în 22 decembrie, apariția noastră… pur și simplu i-au paralizat pe acești oameni… și nimeni n-a mai înțeles nimic ce se întâmplă.

    Mihai Gâdea: Chiar credeți că asta? Chiar credeți că au venit 60.000 de oameni și n-au mai făcut nimic?

    Gelu Voican Voiculescu: N-au mai făcut nimic, iar o parte din ei au fost retrași în octombrie ’90 la intervenția lui Petre Roman, dar erau vreo 20.000 – 30.000 doar. Rămăseseră de-atuncea.

    Mircea Badea: Și unde-au stat? Ce-au făcut? Ce-au mâncat? Cum au viețuit, totuși?

    Gelu Voican Voiculescu: Nu se știe. Dar generalul Caraman, care era la SIE, l-a informat pe Petre Roman, iar Petre Roman a luat legătura cu autoritățile sovietice și au fost retrași. Și pot să vă spun că s-au îmbarcat în Gara Triaj, în mai multe garnituri de trenuri. Astea sunt realitățile pe care le cunosc.

    Mihai Gâdea: Publicitate!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Șoc: Grigore Cartianu la Antena 3! Filmul său despre Ceaușescu, difuzat integral. Gâdea: „O mărturie cu valoare istorică. Merită să vedeți fiecare secundă din acest film”

    Mulți români, telespectatori fideli ai Antenei 3 sau picați accidental pe acest post, au fost surprinși să vadă luni seară filmul documentar regizat de Radu Gabrea pe scenariul lui Grigore Cartianu, știind adversitatea jurnalistului față de televiziunea de propagandă a lui Dan Voiculescu. Ziaristii.com vă prezintă povestea din spatele acestei întâmplări.

    Grigore Cartianu: „Luni seara, pe la 21.30, m-a sunat un prieten să-mi spună că filmul meu, «Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun», e difuzat pe Antena 3. Mă aflam la o întâlnire cu câțiva politicieni și mai mulți ziariști. Surpriza a fost totală, un adevărat șoc. Ce l-o fi găsit pe Gâdea? Și cum a ajuns filmul la el? M-am interesat rapid și am aflat că Gâdea cumpărase drepturile de difuzare de la casa de producție a doamnei Victoria Cociaș, actrița care joacă dificilul rol al Elenei Ceaușescu în această docu-drama. Casa de producție a doamnei Cociaș este proprietara filmului, deci are dreptul să-l difuzeze unde crede de cuviință. Eu am scris scenariul la solicitarea regretatului regizor Radu Gabrea, cel ce a fost soțul Victoriei Cociaș. Nu am o problemă cu difuzarea acestui film la Antena 3, atâta vreme cât el nu a fost prezentat tendențios; ba, mai mult, a fost considerat un reper de reconstituire a adevărului pentru decembrie 1989. Dincolo de incompatibilitățile mele cu Antena 3 și cu Mihai Gâdea, important este ca adevărul să ajungă la cât mai mulți români”.

    VIDEO: „Trei zile până la Crăciun” (filmul integral, 89 de minute)

    Gâdea laudă filmul, dar îl cenzurează pe Cartianu

    Pe site-ul Antenei 3, filmul a fost promovat încă din după-amiaza zilei de luni. „Ultimele trei zile ale soților Ceaușescu, în imagini și mărturii, plus cea mai fidelă reconstituire făcută în 30 de ani. Trei zile despre care România nu știe nimic. Avem caseta! Ultimele trei zile ale Ceaușeștilor. Rup tăcerea, în premieră națională, cei care i-au ascuns, i-au hrănit și le-au ascultat ultimele dorințe”.

    Editorul știrii de pe Antenei3.ro a redactat-o corect, necenzurând informația despre regizorul (Radu Gabrea) și scenaristul filmului (Grigore Cartianu).

    „Filmul românesc «Trei zile până la Crăciun» prezintă ultimele trei zile din viața cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu. Filmul documentar din 2011 este regizat de Radu Gabrea. Scenariul este scris de Grigore Cartianu după propriul roman, intitulat «Sfârșitul Ceaușeștilor». În rolurile principale joacă actorii Victoria Cociaș (ca Elena Ceaușescu) și Constantin Cojocaru (ca Nicolae Ceaușescu)”, scrie site-ul televiziunii lui Voiculescu.

    În schimb, în timpul emisiunii, Mihai Gâdea a cenzurat numele scenaristului, pronunțându-l doar pe cel al regizorului.

    Despre film, însă, Gâdea a avut numai vorbe bune: „E o mărturie cu valoare istorică. Merită să vedeți fiecare secundă din acest film. L-am văzut de câteva ori și am să-l urmăresc din nou. E acel gen de documentar care merită urmărit cu sufletul la gură”.

    Gâdea a livrat o informație falsă: s-a lăudat că Antena 3 difuzează în premieră acest film. În realitate, în ultimii 8 ani, documentarul a fost difuzat și de TVR, și de alte câteva televiziuni de nișă (filme) sau locale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    *„Patrioata” Firea a măsluit licitația pentru 100 de tramvaie ca să câștige turcii, nu Astra Arad! „Calculul punctajului a fost viciat!”

    * Șpăgar PSD: „Eu scot 10.000 de euro din buzunar, mă duc la Antena 3, îi dau lui Gâdea și vorbesc trei zile”

  • Șpăgar PSD: „Eu scot 10.000 de euro din buzunar, mă duc la Antena 3, îi dau lui Gâdea și vorbesc trei zile”

    Apar noi detalii în dosarul Mafiei PSD Arad. Într-o discuție purtată de directorul economic al Direcției Regionale Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Aurel Costin Purcel, acesta vorbește despre posibilitatea de a plăti o campanie mediatică, dezvăluie Universul.net. Este invocat numele lui Mihai Gâdea, directorul postului Antena 3.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Coruptul Netanyahu și-a găsit lingăul la Antena 3! Gâdea: „Vă admir modul în care vă conduceţi ţara, curajul pe care-l aveţi, tăria cu care duceţi bătăliile!”

    Premierul Israelului are trei dosare penale, dar în România e apărat de un lingău devotat.

    Beniamin Netanyahu, premierul Israelului, este de joi, în mod oficial, inculpat în trei dosare penale. Procurorul general Avichai Mandelblit l-a pus sub acuzare pentru luare de mită și abuz de încredere în „Cazul 2000” (s-a înțeles cu proprietarul ziarului Yedioth Ahnoroth pentru a obține articole favorabile în schimbul unor măsuri dure aplicate unei publicații concurente, Israel Hayom), în „Cazul 4000” (a favorizat o firmă de telecomunicaţii din Israel la schimb cu nişte articole care să-i cânte în strună) şi în „Cazul 1000” (s-ar fi ales cu daruri în valoare de 280.000 de dolari din partea unor oameni de afaceri).

    Această ştire ne-a reamintit de interviul pe care Mihai Gâdea, directorul Antenei 3, i l-a luat anul trecut lui Netanyahu, în cadrul unei întâlniri la Varna. Trimis special acolo pentru a-l peria pe premierul israelian, în orașul bulgar în care se afla și Viorica Vasilica Dăncilă.

    A fost o mostră de lustruire, de pupincurism autentic al lui Gâdea la adresa lui Netanyahu. Vizibil flatat, Netanyahu i-a propus slugii lui Voiculescu să fie ziaristul său personal. După câte se vede din dosarele sale penale, chiar are nevoie de unul ca Mihai Gâdea. Nu ştim însă dacă-l lasă „Varanul” să plece în Israel. Şi el, alt infractor, fost puşcăriaş, are mare nevoie de Gâdea!

    Netanyahu către Gâdea: „Mihai, ai putea veni să fii jurnalist în Israel? Ar îmbunătăţi modul în care ne tratează presa”

    Gâdea, prima limbă: „Înainte de toate, domnule Prim-Ministru, vreau să vă spun că sunt foarte fericit să am această discuție cu dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru amabilitate”.

    Gâdea, a doua limbă: „Vreau să vă spun un lucru pe care nu l-am spus niciodată în timpul unui interviu, în întreaga mea carieră. De obicei, nu spun lucruri bune politicienilor cu care fac interviuri, dar vreau să știți că vă admir modul în care vă conduceți țara, curajul pe care-l aveți, tăria cu care duceți bătăliile pentru convingerile țării și ale națiunii dumneavoastră. Vreau să vă spun că mă simt foarte apropiat de un eveniment din istoria familiei dumneavoastră. E un lucru cunoscut de telespectatorii noștri. E vorba despre fratele dumneavoastră, Yoni. M-am întrebat ceva și mereu am zis că, dacă o să vă întâlnesc, va trebui să vă întreb. Ce credeți că l-ar putea face pe fratele dumneavoastră să fie mulțumit de modul în care conduceți Israelul ca Prim-Ministru?”.

    Netanyahu: „În primul rând, Mihai, apreciez foarte mult atitudinea ta. Ai putea veni să fii jurnalist în Israel? Ar îmbunătăți modul în care ne tratează presa. Acum, foarte serios, nu trece o zi în care să nu mă gândesc la fratele meu și la ce a lăsat în urmă. A pierit ducând o luptă militară împotriva terorismului. Iar eu am avut oportunitatea să fiu conducător pentru țara mea, atât pe câmpul de bătălie, dar și în bătăliile politice împotriva teroriștilor și împotriva regimurilor teroriste”.

    „Parcă eşti o piţipoancă constipată”

    Interviul lui Gâdea a stârnit, la momentul respectiv, indignarea internauţilor. Toţi s-au prins de limbajul său slugarnic, taxându-l dur şi cu ironie.

    Magic Seller: „Ce interviu de rahat din partea ta, Gâdea! Gâdea, din banii pe care îi faci la Artera 3, cred ca ai putea să investești în niște cursuri de limba engleză, astfel încât să nu te mai caci pe tine când vorbești, să nu te mai stoflocești, să nu te mai scremi ca să ne arăți nouă, proștilor, ce pronunție bună ai tu. Parcă ești o pițipoancă constipată când vorbești. În altă ordine de idei, se observă clar cât de lingău și prost ești, pentru că ești nenatural, ai emoții și te piși pe tine că vorbești cu un om mai șmecher, în opinia ta, decât tine. Ai cap mare, dar creier mic!”.

    Vlad Drăculea: „Ai crezut că-l faci la sentiment, derbedeule! Ai avut în fața ta pe singura persoană care învârte după deget pe orice cocoțat politic, indiferent ce poziție ar avea pe pământul ăsta. Nu ți-a fost un pic de rușine… ai crezut că dacă serbezi Sâmbăta ca el, ai vreun atuu??? Ai fost un nimic, un gunoi în fața lui. Trebuia să-ți piară cheful de sentimentalism după primul răspuns, dar tu ai crezut că ești cu proștii tăi de la televiziunea de două parale a tâlharului pe care îl slujești. Mândria merge înaintea pieirii, mojicule pupincurist! Cu jupânul de la Ierusalim nu ți-a mers, te-a făcut praf, ți-a arătat cum se manipulează, cum se face din vorbe, cum se obține ce vrei din încondeierea câtorva vorbe prin care să te facă de rușine și să urce pe alții în slăvi, chiar dacă nu merită. Las-o baltă cu inițiative de genul ăsta de a curta oameni mari, ocupă-te de prostimea cu care te-ai obișnuit s-o manipulezi!”.

    Marian Marin: „Ce tare! În galeria infractorilor ce se produc zilnic la A3 lipsea Netanyahu. Pentru că se știe că și acesta are niște dosare de corupție în Israel”.

    Doar propaganda rusă i-a adus osanale

    Sputnik.md, oficiosul Kremlinului, titra în noiembrie 2018: „Mişcare de 10 pentru guvernul PSD şi România”.

    Textul era în aceeași notă.

    „Întâlnirea de la Varna a prilejuit României o manevră de nota 10: o acțiune de apropiere de puternicul premier israelian Beniamin Netanyahu, de mare impact, de genul celor care nu se uită ușor.

    Este vorba de un interviu de excepție acordat de Netanyahu lui Mihai Gâdea, în care cunoscutul realizator TV i-a pus premierului nu numai întrebări esențiale pentru relația România – Israel, dar și din viața tumultoasă a marelui om politic”.

    Explicaţia foto îl ridică în slăvi pe Gâdea: „Mihai Gâdea – un interviu de excepţie. Un serviciu imens pentru România şi pentru Guvern”.

    CITIȚI ȘI:

    * O carte-document: „10 august”. Lansarea: vineri, de la ora 18.00, la Gaudeamus. Autori: Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu

    * Tudor Chirilă: „Votez Iohannis. Că doar nu m-am tâmpit, după ce am stat doi ani în stradă la proteste!”

    * În timp ce românii erau gazați în Piața Victoriei, Dragnea chefuia la Scroviștea. Ți-a plăcut, Bușcule? S-au asortat icrele negre cu șampania franțuzească?

  • Dăncilă vrea să facă, vineri, o dezbatere ca Iohannis! Dar cu cine? Mihai Gâdea ar activa electoratul anti-PSD!

    În ciuda orgoliilor, a diferențelor de opinie, a discuțiilor pe marginea invitațiilor și în ce privește formatul, dezbaterea organizată de Klaus Iohannis stârnește un interes imens.

    Unele estimări arată că emisiunea din această seară care va începe la ora 19.00 (ora României) va fi urmărită de peste 5 milioane de români din țară și străinătate.

    Acest eveniment politic cu impact media major se desfășoară fără participarea Vioricăi Dăncilă, candidatul PSD în alegerile prezidențiale. Toată atenția alegătorilor va fi îndreptată în direcția lui Klaus Iohannis.

    Această realitate a provocat o mare problemă echipei de campanie din jurul liderului PSD.

    În prima parte a zilei, surse din apropierea Vioricăi Dăncilă au anunțat mai mulți jurnaliști că vineri, în ultima zi de campanie, social-democrații vor organiza o dezbatere asemănătoare cu cea organizată de Iohannis.

    Viorica Dăncilă vrea să cheme mai mulți jurnaliști pentru a-i pune întrebări.

    Dar acest tip de eveniment este mult mai problematic pentru candidata PSD decât pentru actualul președinte.

    Cum vor fi aleși jurnaliștii? Câți dintre cei invitați se vor duce?Cât de buni sunt?

    Dacă nu sunt apropiați ca valoare, diferențele vor fi vizibile și se va prăbuși întreaga conferință.

    Dacă vor fi invitați doar jurnaliști de casă, atunci evenimentul lui Iohannis rămâne memorabil pentru că s-a desfășurat liber și întrebările au fost mai directe sau mai dure.

    Dacă va fi invitat Mihai Gâdea, iar acesta se va prezenta, acest eveniment se poate întoarce împotriva Vioricăi Dăncilă, mobilizând puternic electoratul anti-PSD. Ca să nu mai vorbim de faptul că Gâdea va capta întreaga atenție și o va pune în umbră pe Dăncilă.

    Anunțul făcut azi de staff-ul PSD arată a fi, mai degrabă, o încercare de a pune în umbră conferința de azi a lui Iohannis.

    Viorica Dăncilă nu ar fi avantajată de un astfel de format.

    Toate declarațiile care anunțau că șefa PSD se va duce azi neinvitată la dezbaterea lui Iohannis nu a fost decât o altă strategie de comunicare prin care să arate faptul că Dăncilă vrea dezbatere, iar Iohannis fuge de ea.

    Ludovic Orban a declarat că Viorica Dăncilă “poate veni, ușile sunt deschise, dar va sta în public”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Orban o „rade” și pe Anca Alexandrescu! Fiica lui Horia Alexandrescu se ascunsese într-o instituție-sinecură

    * România, sub stare de şoc după morţii prin deratizare de la Timişoara

    * Cumpănașu înființează Fundația „Alexandra Măceșanu”, ca să stoarcă bani de la naivi. Cu ONG-ul a sifonat milioane de la stat

    * VIDEO. Dialogul aspru al lui Mălin Bot cu deputatul „Mitralieră”. PSD-istul a devenit agresiv. Ziaristul a refuzat să dea mâna „cu hoții și cu mafioții”

    * VIDEO. Mesajul superb al Sorinei, de la New York. Fetița scoasă cu greu din captivitatea familiei Șărămăt vorbește deja engleza

    * În timp ce românii erau gazați în Piața Victoriei, Dragnea chefuia la Scroviștea. Ți-a plăcut, Bușcule? S-au asortat icrele negre cu șampania franțuzească?

    * El e individul din MAI care a făcut legătura între Carmen Dan, jandarmi și huligani pe 10 august! S-a deplasat cu motocicleta, fiind o piesă-cheie în planul criminal al lui Dragnea

  • VIDEO. Dăncilă, de două ori într-un minut: „În care alt stat membru al UE, președintele României se implică în demiterea guvernului?”

    Apariția promoțională a Vioricăi Dăncilă la Antena 3, în emisiunea moderată de tandemul Mihai Gâdea – Mircea Badea, a fost un recital de gafe și prostie. Șefa PSD și-a depășit norma de greșeli gramaticală sau de logică. Ea a încercat să compenseze printr-o violență verbală dezgustătoare.

    Dăncilă a bifat, ca de obicei, dezacorduri (ex.: „Atâta lipsă de responsabilitate și asemenea atitudine din partea președintelui României este de neacceptat”) și barbarii gramaticale (ex.: „Președintele merge din greșeală în greșeală, și toate acestea ne costă pe noi ca și țară”). Corect: „sunt de neacceptat” și „ca țară”.

    Dar lovitura serii a fost o gafă enormă, făcută de două ori într-un interval de un minut și jumătate.

    Mai întâi, Dăncilă a glăsuit: „În care alt stat membru al Uniunii Europene, președintele României este cel care se implică în demiterea unui guvern? Eu vă spun că în niciun alt stat membru, pentru că asta nu înseamnă democrație”.

    Mihai Gâdea și Mircea Badea – nicio reacție. Ori n-au sesizat gogomănia, ori au considerat tăcerea ca făcând parte din preț.

    După un minut și 20 de secunde, Dăncilă a recidivat: „Președintele merge din greșeală în greșeală, și toate acestea ne costă pe noi ca și țară. Dacă-mi dați un singur exemplu de stat membru în care președintele României să acționeze în acest mod…”

    Și de data asta, Gâdea a tăcut chitic. Dar Badea a intervenit: „Asta ar fi chiar culmea, să acționeze președintele României în alte state, totuși…”

    Dăncilă a încercat să bâiguie ceva, ca să-și acopere prostia: „Bineînțeles… trebuie să răspundem la o întrebare…”

    VIDEO: Gafa cu repetiție e la minutele 32:50 și 34:10

    Ce a mai „măcănit” Viorica Dăncilă

    • „Klaus Iohannis este un președinte eșuat, de care nu are nevoie România. Un președinte care a dezbinat și care a adus ură în societate. Nu iubește oamenii și nici România.”
    • „A făcut un abuz prin faptul că a intervenit la președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca să-i spună «Stopați, că încă nu a venit guvernul meu, ca să pot să desemnez comisarul meu!». Ceea ce mi se pare o atitudine de neacceptat din partea președintelui României.”
    • „Atâta lipsă de responsabilitate și asemenea atitudine din partea președintelui României este de neacceptat. Președintele României a făcut o divizare a societății și s-a comportat anticonstituțional. Președintele României duce această rușine a comportamentului domniei sale la Bruxelles. Eu cred că dânsul este un președinte repetent, iar românii, pe data de 10 și 24, nu-l vor trece clasa.”

    La ultima afirmație, Mircea Badea a mai avut o tresărire: „Dacă ar fi fost un președinte anticonstituțional, eu cred că oamenii responsabili din Parlament l-ar fi suspendat, n-ar fi tolerat încălcarea Constituției. Poate, totuși, n-a fost așa anticonstituțional, dacă…”

    Dar Gâdea i-a retezat-o, ca s-o scape pe Dăncilă de calvarul unui răspuns: „20 de secunde «solo spot»!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Șerpărie PSD la botezul fiicei unei vedete de la Antena 3: Năstase, Dăncilă, Olguța, Firea, Plumb… Dragnea n-a reușit să vină

    * Cuc era să blocheze și un avion în care nu se afla niciun parlamentar! Cursa de Oradea avea pe lista de zbor un deputat USR, care n-a mai urcat însă la bord

    * VIDEO. Încă o probă zdrobitoare împotriva lui Cuc: schimbul de SMS-uri cu directoarea Tarom. „Mai uitați-vă pe Satu Mare, dacă a plecat vreunul”

    * VIDEO. Cucule, pușcăria te mănâncă! Autodenunț: a fost acasă la șefa Tarom și a întrebat-o „ce parlamentari zboară” în ziua moțiunii. DNA începe luni audierile

    * AUDIO. Candidata lui Voiculescu îl acuză pe „Varan”, plângând, că i-a furat banii de campanie și îi șantajează soțul bancher. „Jegul ăsta de om”, „o mizerie umană!”, „viermele ăsta”, spune un colaborator

    * VIDEO. Planul pervers al PSD: blocarea Parlamentului. Sabotarea cvorumului ar împiedica instalarea Guvernului PNL, dar și alegerile anticipate

    * „Criminalilor, mi-ați omorât părinții!” Scrisoare cutremurătoare a unei femei îndoliate către PSD, ALDE și UDMR. „Dacă ați fi votat altfel, ucigașul ar fi rămas în închisoare, iar părinții mei ar fi acum în viață”

    * VIDEO. Cumpănașu a mai reușit o mizerie: a pervertit-o și pe mama Alexandrei. Teorii conspiraționiste și râsete nepotrivite pentru o mamă îndurerată

    * Cumpănașu aruncă în luptă și decolteul nevestei sale guvernamentale. Miza: 3% la alegeri, adică 10 milioane de euro

    * VIDEO. Cumpănașu plânge și suspină. S-ar fi putut vinde pe câteva milioane de euro, dar a crezut, naiv, în donațiile poporului