Etichetă: mihai gâdea

  • 10 august 2017: „mineriada lui Gâdea”, cu exact un an înainte de „mineriada jandarmilor”. Orban îl înfrunta pe lacheul lui Voiculescu: „Domnu’ Gâdea, dvs. m-ați chemat ca să mă certați?” / „Da! Pentru că eu vă plătesc!”

    O postare scoasă de Facebook din negura internetului, datată 10 august 2017, ne reamintește cum arăta România în plină „epocă Dragnea”, la 6 luni de la sinistra Ordonanță 13 și cu exact un an înainte de „mineriada jandarmilor”.

    Relatarea unei emisiuni de la Antena 3 a fost publicată pe 10 august 2017 pe pagina de Facebook a jurnalistului Grigore Cartianu. Invitatul lui Mihai Gâdea a fost președintele PNL din acel moment, Ludovic Orban, aflat în opoziție.

    România era condusă autoritar de mega-coruptul Liviu Dragnea, președintele PSD care-și numea la Palatul Victoria oamenii de casă, precum Viorica Dăncilă, Carmen Dan (ambele din Teleorman), Sevil Shhaideh, Eugen Orlando Teodorovici, Lia Olguța Vasilecu, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose etc.

    Prim-ministru era Tudose, impus de Dragnea în locul lui Grindeanu, cel care – la cererea imperativă a „jupânului” – semnase odoasa OUG 13.

    În studioul Antenei 3, Gâdea simțea miros de sânge. Furios că Ludovic Orban nu voia să susțină propaganda anti-justiție și pro-corupție a televiziunii infractorului securist Dan Voiculescu, dulăul numărul al „Varanului” l-a atacat agresiv pe liderul PNL. Motivul concret: liderul PNL nu voia să se urce cu bocancii pe DNA.

    Merită recitit acest dialog pentru a nu uita cum se făcea „presă” în „era Dragnea”, în trustul lui Dan Voiculescu. Și pentru a observa că mai există și politicieni care nu se pleacă în fața „gâdelui” voiculescian.

    Fragment memorabil din dialogul Gâdea – Orban

    Orban: „Am dreptul să răspund cum gândesc eu, nu cum, probabil, v-ați dori dvs. Nu cred că rolul unui om politic este acela de a se răfui cu procurorii”

    Mihai Gâdea (persuasiv): Pare că ați făcut un blat, domnule Orban.

    Ludovic Orban (calm): Un blat cu cine, domnu’ Gâdea?

    Gâdea (insinuant): Nu știu… în condițiile în care cineva vă scoate din cursa electorală nedrept, vă face un dosar nedrept…

    Orban: Și ce credeți că aș putea să fac în situația asta, domnule Gâdea?

    Gâdea (nervos): Mie mi se pare că dacă unui președinte de partid i se poate întâmpla asta, unui om simplu i se poate întâmpla să fie călcat în picioare… Iar dvs. spuneți că nu umblați după răzbunări. Dvs. vă ascultați?

    Orban: Nu cred că rolul unui om politic este acela de a se răfui cu procurorii.

    Gâdea (agresiv): Mi-e teamă că nu înțelegeți subiectul. Despre dreptate e vorba, domnule Orban!

    Orban: Domnu’ Gâdea, dvs. m-ați chemat ca să mă certați?

    Gâdea (mitocan): Da! Pentru că eu vă plătesc!

    Orban: Nu cred că ați discutat cu domnul Tudose despre implicarea fiicei sale în afaceri din domeniul energiei sau despre angajarea soției sale într-o firmă care a avut contracte publice. Nu cred ca l-ați întrebat pe domnul Dragnea despre implicarea băiatului domniei sale în afaceri cu porcii sau în alte afaceri…

    Gâdea (isteric): E treaba mea ce întreb și pe cine întreb!

    Orban (calm): Iar eu am dreptul să răspund cum gândesc eu, nu cum, probabil, v-ați dori dvs.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Nu, Marcel, nu merge să fugi când vine nota de plată! Voi ați creat dezastrul. Voi, PSD și PNL, patronați de Iohannis!”

    * Dosarul „10 August”: „găzarii lui Dragnea”, în frunte cu Cucoș, Sindile și Cazan, au fost trimiși în judecată. Dar după 5 ani?! Se așteaptă prescrierea faptelor?!

    * Recompensă regească pentru judecătoarea care lua șpagă de la interlopi: pensie specială de 4.000 €/lună + bonus de 200.000 € pentru 5 ani nemunciți + 53.000 € șpagă neconfiscată. A scăpat de judecată prin prescrierea faptelor, după două decizii ale CCR

    * CCR apără cu dinții scandaloasele pensii speciale ale magistraților. Pierdem miliarde de euro și din intern, și din extern

    * Raport EFOR: Banii partidelor, primiți ca subvenție de la stat, sunt înghițiți de televiziunile tot mai nesătule. În 6 luni, 12 din cele 25 de milioane de euro primite de partide au ajuns la presă

    * Curtea de Justiție a UE desființează regimul Iohannis – PSD – servicii: prescripția faptelor decisă de CCR, prin care au scăpat mii de infractori, este ilegală!

    * EDITORIAL CARTIANU. Inginerul Ursu n-a murit. Polițistul Gigină n-a murit. La Colectiv, nimeni n-a murit. Nici la Revoluție, nici la mineriade…

    * Principalul vinovat instituțional pentru „azilele groazei”, secretarul de stat impus de Lia Olguța Vasilescu, a rămas în funcție. Jurnalistul Vanghele: „Ăsta e creatoru’ sistemului ăstuia nemernic, lumpenu’ ăsta patibular”

    * Domnule președinte Manolescu, când o dați afară pe poeta Firea din Uniunea Scriitorilor?

    * CNN: Este cel mai dificil moment al războiului. Aliaţii occidentali primesc actualizări „tot mai sumbre” despre contraofensiva Ucrainei

  • VIDEO. Dana Budeanu în prime-time, la Antena 3 „CNN”: „Putin e omul anului 2022! Din politică, din orice. Pe pozitiv”. Conspirații și delir, cu Gâdea „copil de mingi”

    Dana Budeanu a fost invitată o dată în plus la Antena 3, în prime-time, într-o „ediție specială”, să delireze nestingherită și să facă propagandă putinistă în fața directorului postului, Mihai Gâdea. Publicul român a putut afla astfel că Putin e omul anului „pe pozitiv, pe orice”, că datorită lui României îi va fi bine, dar și că războiul „trebuia să se încheie în toamnă”. Antena 3, postul controlat de oligarhul securist Dan Voiculescu, este din septembrie partener cu CNN!

    După ce a folosit-o în perioada Dragnea pe post de expert în politică internă, iar în timpul pandemiei – de specialistă în virologie și intelligence, Antena 3 a reciclat-o pe fosta nevastă a lui Radu Budeanu în analistă geopolitică și probleme militare.

    Gâdea a mers personal acasă la Dana Budeanu, ca să facă o ediție specială a „Sintezei zilei”. Tâmpeniile solemne s-au revărsat în valuri peste publicul Antenei 3, întâmpinând o opoziție mai degrabă de formă din partea directorului postului respectiv.

    Dana Budeanu l-a decretat pe Putin drept “omul anului” 2022 “pe pozitiv, pe orice”. A stabilit că atacarea Ucrainei de către Rusia a reprezentat o schimbare în bine pentru foarte multe țări. Nici măcar n-a clipit când Gâdea i-a spus că mor copii, bătrâni, că sunt distrugeri, susținând în continuare că Putin a făcut bine omenirii deoarece „a schimbat ordinea mondială”.

    Intervievata a adăugat că Putin și-a atins scopurile – aceasta este una din minciunile propagandei rusești – și a întrebat, clipind cu subînțeles, de ce nu e terminat războiul care „trebuia să se încheie în toamnă”. Dana Budeanu a reușit astfel să înghesuie, într-o singură frază, o mulțime din punctajul propagandei rusești. În realitate: 1) Putin nu și-a atins scopul, pentru că el vrea cucerirea întregii Ucraine, 2) nu s-a pus nicio clipă problema ca războiul „să se încheie în toamnă”, 3) conflictul continuă nu pentru că „nimeni nu vrea să se oprească”, ci pentru că rușii continuă să atace statul pe care l-au invadat în februarie.

    Mai jos, dialogul dintre Mihai Gâdea, directorul Antena 3 „CNN”, și Dana Budeanu, „vedetă” cu ocupație și meserie incerte pe care au “fabricat-o” posturile PSD-ului.

    „De ce crezi că nu s-a terminat conflictul care trebuia să se termine în toamnă? Este o întrebare cu legătură la faptul că noi n-am intrat în Schengen“

    Gâdea: Cine este, pentru tine, omul anului?

    Budeanu: Pozitiv, nu?

    Gâdea: Pozitiv, da, prima dată e pozitiv.

    Budeanu: Din politică?

    Gâdea: Din orice!

    Budeanu: Nu pot să spun.

    Gâdea: Nu poți să spui?

    Budeanu: Nu, pentru că va fi interpretat foarte prost.

    Gâdea: De ce?

    Budeanu: Pentru mine, omul anului este Putin.

    Gâdea: Pe pozitiv?

    Budeanu: Da.

    Gâdea: Pentru mine, este, dar pe negativ.

    Budeanu: Pentru mine, nu pe pozitiv în sensul că-l susțin în ceea ce se întâmplă în Ucraina, nu în sensul ăsta. Pentru că lumea se va schimba.

    Gâdea: Da, se va schimba, dar nu cum vrea el. El, în tot acest război…

    Budeanu: Se va schimba pentru noi.

    Gâdea: El a pierdut destul de mult și pierde în fiecare zi.

    Budeanu: Dar este omul anului pentru ce se va întâmpla pe glob. Pentru noi nu va fi rău. Și pentru foarte multe țări nu va fi rău. Nu contează că pentru el va fi rău. Pe noi nu ne interesează asta. Pe noi ne interesează cum va fi pentru noi.

    Gâdea: (…) Când ne uităm la finalul anului la ce s-a întâmplat, la câți oameni au murit, la câți copii au murit, la câți bătrâni au murit, la câți oameni nevinovați au murit…

    Budeanu: Da.

    Gâdea: E cel mai prost scenariu. Orice poți să spui despre el, dar nu că e lipsit de inteligență. În cel mai slab scenariu pe care și l-a făcut pentru finalul anului, nu cred că ar fi crezut că este aici.

    Budeanu: De ce crezi că nu s-a terminat conflictul care trebuia să se termine în toamnă? Este o întrebare cu legătură la faptul că noi n-am intrat în Schengen.

    Gâdea: Părerea mea este că e foarte complicat pentru el să iasă acum din treabă. Să ieși, să ce? Adică, dom’le, s-a terminat, gata? A fost o operațiune militară? A rezolvat ce voia să rezolve?

    Budeanu: Da! A luat cele două zone.

    Gâdea: A cucerit niște zone pe care pe unele le-a pierdut, unde lucrurile sunt încă complicate…

    Budeanu: Ce-a vrut să cucerească, a cucerit. Putea să plece. De ce nu e terminat conflictul? Asta e o întrebare.

    Gâdea: Nu e terminat pentru că în momentul de față el nu are o ieșire…

    Budeanu: …adică cine nu vrea să termine?

    Gâdea: În principiu, cam nimeni.

    Budeanu: Niciunul!

    Gâdea: Pentru că, cu fiecare zi, el e mai slăbit și mai slăbit.

    Budeanu: Dar nimeni nu vrea să termine acest conflict. Asta este cel mai important.

    Gâdea: Și Medvedev, și el au spus că vor să schimbe ordinea mondială. Corect?

    Budeanu: Nu! Trebuie! Că așa se schimbă. O dată la…

    Gâdea: Ei au zis că ordinea mondială nu mai trebuie să fie ca acuma. Americanii cu ei și chinezii, da? Chinezii au ieșit mult mai întăriți decât rușii.

    Budeanu: Ai spus un adevăr fundamental: americanii cu rușii și cu chinezii. Așa este. (…) Aceste 3 mari puteri schimbă ordinea mondială. (…) A început deja. Va dura 10 ani. Singurul perdant va fi Europa. Din acest conflict mare. Noi, așa cum suntem noi, aici, noi nu vom pierde.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „În realitate, frontiera noastră de vest e un șvaițer. Breșele din ea au crescut monstruos în 2022.“ Adevărul șocant despre imigrația ilegală prin România, într-o investigație „Captura”: Austria are dreptate!

    * Boicotacii. O campanie de tip AUR-ist în care s-au implicat și oameni serioși. Sau cum poți să faci rău convins fiind că faci bine

    * Restaurație totală: PSD-ista care vedea „coarnele diavolului” la protestele #Rezist, numită de Ciucă șefă la Directoratul Național de Securitate Cibernetică!

    * Jaf pe banii PNRR: nașa PSD-istului Alfred Simonis și verișoara ei câștigă contracte în serie, pentru „consultanță IT” de „digitalizare a instituțiilor”. 40 de contracte de peste 500.000 de euro doar în 2022!

    * VIDEO. Ministrul Daea jignește grav un ziarist, iar PSD și Ciucă îl țin în brațe pe grobian! „Nu prea e bine, la mărimea pe care o aveţi, să luaţi un kilogram de jumări. Vă ajunge 100 de grame” / „Nu vă fac gras, vă fac cum sunteți”

    * La Iași s-a ținut ședința prietenilor Rusiei. Lista „suveraniștilor” invitați: Piperea, Tucă, Nistorescu, Severin, Palada, Marga, Cerva, Lasca, Tudorel Toader, Iosefina Pascal, Capsali, Diplan etc.

    * Maia Sandu reduce la tăcere 6 RTV-uri dintr-un foc! Televiziunile mincinoase îl au în spate pe „Ghiță de Moldova”, infractorul fugar Ilan Șor

    * Redacția Sport a TVR produce un nou scandal: șeful delegației la Mondialul din Qatar, acuzat că făcea bișniță cu bilete!

    * Cea mai tare finală din istorie! Argentina – Franța 3-3, Messi – Mbappé 2-3, Argentina e triplă campioană mondială! Ștafeta Kempes – Maradona – Messi

    * Cele trei decizii eronate prin care, spun francezii, arbitrul polonez le-ar fi „furat” titlul mondial. „L’Equipe” i-a dat nota 2 lui Marciniak

  • Liiceanu face zob cooperativa Gâdea – Antena 3: daune morale de 20.000 de euro, după un proces de calomnie! „Vidanjorul lui Voiculescu” afirmase, abject, că filosoful și-a bătut soția când era însărcinată

    Mihai Gâdea și postul TV pe care-l conduce, Antena 3, au fost găsiți vinovați și condamnați de Curtea de Apel București să plătească, în solidar, daune morale de 20.000 de euro și cheltuieli de judecată de 6.200 de lei (circa 1.250 de euro) către filosoful Gabriel Liiceanu. Procesul durează din 2019, când patronul editurii “Humanitas” i-a acționat în judecată pentru calomnie.

    În timpul unei emisiuni „Sinteza zilei” difuzate pe 16 aprilie 2019, Mihai Gâdea – care e și director la Antena 3 – l-a acuzat pe Gabriel Liiceanu că și-a bătut soția, pe scriitoarea și psihologul Aurora Liiceanu, atunci când aceasta era însărcinată! Într-una dintre celebrele sale izbucniri abjecte, Gâdea a acuzat atunci: „Când îi văd pe indivizii ăștia că, cu atâta tupeu, se cred… Domnu’ Liiceanu, mie mi-ar fi fost foarte rușine să fiu în locul dumneavoastră pentru relatarea din interviul, cred că din revista Psihologia, a fostei dumneavoastră soții, știți la ce mă refer… S-o bateți în luna a noua… D’asta v-a părăsit, nu? Știu că pot să devin o țintă. Să te înjure ăștia (Pleșu și Liiceanu – n. red.) e ca și cum te-ar înjura Vișinescu“. 

    Emisiunea respectivă a fost un linșaj public la adresa intelectualilor din Grupul pentru Dialog Social (GDS). Angajatul securistului dovedit Dan Voiculescu l-a ridicat în slăvi pe un fost disident politic (Iulius Filip), insultându-i pe Pleșu și Liiceanu, pe care i-a „lipit” de odiosul Silviu Brucan. „(…) am înțeles că Pleșu nu era cu mult mai breaz decât Silviu Brucan, un alt întemeietor al GDS-ului. Andrei Pleșu, Silviu Brucan și Gabriel Liiceanu”, a acuzat Mihai Gâdea, în interminabilul său monolog pe parcursul căruia niciodată nu le dă dreptul la replică acelora pe care-i umple de noroi la ordinele lui Dan Voiculescu.

    Printre nenumăratele afirmații nefondate din acea emisiune, Mihai Gâdea a insinuat că Pleșu și Liiceanu au fost sectanți, turnători la Securitate și că au înființat GDS-ul la comanda acelorași ofițeri de Securitate cu care colaboraseră înainte de 1989.

    În mod ironic, în aceeași emisiune în care îi linșa efectiv mediatic pe Pleșu și Liiceanu deja de zeci de minute, Mihai Gâdea s-a autocaracterizat fără să vrea, descriind tocmai stilul său de a face propagandă și de unde a preluat metodele: „(…) În anii ’50, domnul Silviu Brucan, în «Scînteia» și în alte publicații ale vremii, făcea ceea ce se numea înfierare. Dom’le, când iei pe cineva să-l înfierezi, zici cele mai sinistre lucruri despre el și încerci să capacitezi opinia publică împotriva ăluia. Demonizare se mai numește. Și-l iei pe unul și-l terfelești exact cum fac securiștii de astăzi (…)”.

    VIDEO: Gâdea dezlănțuit în minciuni și calomnii

    Liiceanu, ca și numeroși alți intelectuali români, este o țintă permanentă pentru Dan Voiculescu și trustul său pentru că l-au susținut pe Băsescu, pe când era președintele României, în operațiunea de desprindere a Justiției de sub influența Sistemului.

    Condamnările pentru corupție care au urmat, culminând cu cele ale lui Adrian Năstase și Dan Voiculescu, au dus la o ură de moarte pe care slujitorii oligarhului o nutresc și astăzi.
    Liiceanu a dat în judecată Antena 3 și pe directorul său, Mihai Gâdea, pentru calomnia din 2019. În mod evident, Gâdea mințise în emisiune, așa că a pierdut în primă fază la Tribunalul București, unde judecătorul a decis pe 31 mai 2021 să dea o pedeapsă simbolică, 1.000 de euro despăgubiri morale plust cheltuieli de judecată datorate lui Liiceanu.

    Scriitorul a făcut recurs și miercuri, 9 februarie 2022, a câștigat și la Curtea de Apel, dar cu o sumă de 20 de ori mai mare!

    Sentința pronunțată de instanță nu este definitivă, dar este executorie.

    Gabriel Liiceanu

    Soluția pe scurt a Curții de Apel București în procesul de calomnie „Liiceanu vs. Antena 3 și Mihai Gâdea”

    „Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că, obligă pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 20.000 euro, cu titlu de daune morale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

    Obligă intimaţii-pârâţi în solidar la plata către apelantul-reclamant a sumei de 6.020 lei, cheltuieli de judecată.

    Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Pronunţată azi, 09.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Să mulțumim Cerului, în română și ucraineană, că Putin nu a negociat cu Trump belicoasele-i pretenții!

    * Un general rus dezvăluie adevăratul motiv pentru care Putin vrea să invadeze Ucraina: să-și păstreze bogăția furată de la popor! „Îi cerem să renunțe la politica criminală de provocare a unui război. Demisia!”

    * VIDEO. ÎPS Teodosie: „Domnul Putin nu este atât de negru precum îl prezintă toată lumea. Este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim“

    * Cel mai dur atac al lui Nicușor Dan la adresa Antenei 3: „Minte isteric, pentru a o pune pe Firea din nou primar”; „o mașinărie infernală”, care „manipulează, dezinformează, distorsionează, înveninează”, face „presiuni josnice”

    * Cine e Drulă, noul lider USR: „Bunicul a fost deținut politic. Tata n-are nicio legătură cu sistemul de putere de dinainte sau de după ‘89. Eu am premii naționale la Olimpiada de Informatică și am scris un manual pentru liceu”

    * Procurorii dau iama în căpeteniile AUR: dosare penale pentru George Simion, Călin Georgescu și Diana Șoșoacă! Georgică-muștiuc e încadrat la ultraj, Prostul Solemn la cultul fasciștilor, iar Senatoarea Urlătoare are mai multe capete de acuzare

    * Tatăl lui George Simion, condamnat penal pentru că a bătut 5 polițiști! Ulterior, a lovit și un reporter. „E scandalagiu, îi place băutura. Dacă mergi la el, ai grijă! E foarte violent!”

    * VIDEO. Amenințări de tip AUR ale șefului deputaților PSD: „Poate te întind pe-aici, pe jos!” / „George, ia-ți maimuța de aici!” / „N-are cum să mă bată pe mine Simion niciodată!”

    * Pensii speciale de magistrat, date pe furiș de PSD-iști. Propunere de extindere a numărului de beneficiari

    * SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (83) / Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

  • Lui Gâdea i s-a înfundat cu noua conducere a TVR: nu mai poate folosi televiziunea de stat ca pe o anexă a Antenei 3! Furtul și intoxicarea duc la procese în justiție și plângeri la CNA

    Prima săptămână a lunii februarie 2022 a marcat un moment important pe piața televiziunilor din România: TVR a rupt lanțul care-o ținea agățată, umilitor, de Antena 3. Televiziunea publică s-a revoltat și a pus piciorul în prag, anunţând că va sesiza CNA şi că va da în judecată televiziunea de propagandă a lui Dan Voiculescu.

    Motivul: la „Sinteza zilei”, emisiunea lui Mihai Gâdea (directorul Antenei 3), au fost difuzate fragmente consistente, prezentate tendențios, din două reportaje ale TVR, fără acordul proprietarului.

    Noua atitudine a TVR are legătură cu schimbarea conducerii instituției: locul Doinei Gradea (pupila lui Liviu Dragnea) a fost luat de un jurnalist profesionist, Dan Turturică.

    Scandalul a izbucnit miercuri, 2 februarie. Societatea Română de Televiziune (SRTv) a transmis un comunicat în care a acuzat furtul Antenei 3, însoțit de folosirea tendențioasă informațiilor din două ediții ale emisiunii „Dosar România”, difuzate de TVR 1 pe 23 și 30 ianuarie 2022.

    „Reprezentanţii SRTv au în vedere sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului, precum şi demararea unei acţiuni civile în instanţă, fără a fi exclusă varianta formulării unei plângeri penale. Reiterăm faptul că difuzarea de către postul de televiziune Antena 3 a fragmentelor extrase din programul «Dosar România» s-a realizat fără acordul SRTv”, spun reprezentanţii TVR, într-o poziţie obţinută de Paginademedia.ro.

    Mai mult, Mihai Gâdea a spus în emisiune că realizatorul programului „Dosar România”, Răzvan Butaru, a difuzat cu întârziere ancheta din cauza faptului că a fost cenzurat. „Afirmaţie falsă şi deosebit de gravă, care aduce prejudicii atât imaginii televiziunii publice, cât şi realizatorului SRTv”, spun reprezentanţii TVR.

    Și producătorul emisiunii „Dosar România”, Răzvan Butaru, a reacționat dur după ce Antena 3 a difuzat, în seara de luni, 31 ianuarie, la „Sinteza zilei”, fragmente ample din cele două reportaje de la TVR, fără acordul televiziunii publice.

    „Cum se fură o emisiune de la TVR 1 şi se pune în prime time la Antena 3, pentru ratingul lui Gâdea”, a acuzat Răzvan Butaru, într-o poziţie obţinută de Paginademedia.ro.

    Jurnalistul TVR a catalogat drept „furt intelectual” decizia Antenei 3 de a folosi părţi importante din cele două reportaje.

    „Modul în care au fost prezentate anchetele lăsa să se înţeleagă că au fost realizate de Antena 3”, precizează Răzvan Butaru. Abia după ce i-a trimis mai mult mesaje lui Gâdea, chiar în timpul emisiunii, directorul televiziunii lui Dan Voiculescu a menţionat verbal sursa materialelor de presă.

    Butaru respinge şi afirmaţiile lui Gâdea cum că reportajele TVR ar fi fost cenzurate.

    „Aş dori să precizez că, indiferent care a fost conducerea SRTv, emisiunea «Dosar România», care a debutat în anul 2013, nu a fost niciodată cenzurată sau oprită, indiferent dacă a fost vorba despre Ordonanţa 13, gazele de şist, afacerile din Valea Jiului, defrişarea pădurilor, sau adevărul despre mineriade, Fenomenul Piteşti şi multe alte zeci de subiecte realizate de mine sau de către colegii mei. Vă garantez că opinia publică ar fi aflat a doua zi. Cine mă cunoaşte un pic poate sa vă confirme că nimeni nu îmi poate impune ceva împotriva propriilor mele convingeri”, a precizat Butaru.

    Comunicatul TVR

    „Antena 3 a difuzat la Sinteza zilei, fără acordul Televiziunii Publice, două fragmente din două ediţii ale emisiunii Dosar România, produsă de TVR 1

    Reprezentanţii Televiziunii Române au luat act de încălcarea flagrantă a drepturilor de autor de către postul Antena 3, în urma difuzării unor fragmente trunchiate din emisiunea «Dosar România», fără acordul SRTv.

    Astfel, în data de 31 ianuarie 2022, la ora 21.00, postul Antena 3 a difuzat, în cadrul emisiunii «Sinteza zilei», două fragmente (remontate conform politicii editoriale a postului Antena 3) din două ediţii ale emisiunii «Dosar România», produsă de TVR şi realizată de Răzvan Butaru, după cum urmează:

    – aproximativ şase minute (în intervalul orar 21.04-21.10) din episodul «Dosar România» – Pacienţii din linia întâi – partea a treia, difuzat de TVR 1 în data de 30.01.2022, ora 18.00;

    – aproximativ 13 minute (în intervalul orar 21.20-21.33) din episodul «Dosar România» – Sechestrat printre morţii vii, difuzat de TVR 1 în data de 23.01.2022, ora 18.00.

    Totodată, postul de televiziune Antena 3 furnizează aceste fragmente publicului şi prin intermediul serviciilor media audiovizuale la cerere, cu acces condiţionat de plata unui abonament lunar.

    În plus faţă de cele enumerate mai sus, moderatorul emisiunii, dl. Mihai Gâdea, a afirmat că realizatorul programului «Dosar România», Răzvan Butaru, a difuzat cu întârziere ancheta din cauza faptului că a fost cenzurat, afirmaţie falsă şi deosebit de gravă care aduce prejudicii atât imaginii televiziunii publice, cât şi realizatorului SRTv.

    Faţă de cele constatate, reprezentanţii SRTv au în vedere sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului, precum şi demararea unei acţiuni civile în instanţă, fără a fi exclusă varianta formulării unei plângeri penale.

    Reiterăm faptul că difuzarea de către postul de televiziune Antena 3 a fragmentelor extrase din programul «Dosar România» s-a realizat fără acordul SRTv.”

    Reacția lui Răzvan Butaru, producătorul emisiunii „Dosar România” (TVR 1)

    „Cum se fură o emisiune de la TVR 1 şi se pune în prime time la Antena 3, pentru ratingul lui Gâdea”

    „Pe parcursul lunii ianuarie, TVR1 a difuzat, în cadrul emisiunii «Dosar România», o serie de trei documentare de investigaţie, sub titlul: «Pacienţii din linia întâi». Primul episod a fost o redifuzare din data de 06.06.2021, iar celelalte două au fost difuzate în premieră. Tema principală făcea referire la felul în care o parte din personalul medical s-a comportat cu pacienţii Covid şi cu aparţinătorii acestora.

    În seara zilei de 31.01.2022, dl. Mihai Gâdea, într-un dispreţ total faţă de proprietatea intelectuală, şi-a realizat ediţia emisiunii sale, «Sinteza zilei», pe baza investigaţiilor mele, folosind părţi importante din două episoade din seria «Pacienţii din linia întâi».

    Practic, fără investigaţia difuzată de TVR 1, la DOSAR ROMÂNIA, emisiunea d-lui Gâdea nu ar fi avut ce să dezbată. Niciunul dintre personajele care au apărut în filmele mele nu a vorbit la Antena 3 (oare de ce?), la dl Gâdea. Motiv pentru care a ales să difuzeze ilegal producţia TVR1 şi a recurs la un adevărat furt intelectual.

    Mai mult decât atât, modul în care au fost prezentate anchetele lăsa să se înţeleagă că au fost realizate de Antena 3. Dl Gâdea nu avea niciun gând să pomenească verbal sursa, să nominalizeze autorul. A făcut-o succesiv, în urma mesajelor trimise de mine, în care i-am menţionat că: 1) a încălcat legea şi 2) investigaţia are un autor şi nu a fost realizată de «cei de la „Dosar România”».

    La un moment dat, a afirmat că «ancheta a fost difuzată cu un an întârziere», deoarece aş fi fost cenzurat. Ceea ce este total fals. Niciodată nu am fost cenzurat, oricine mă cunoaşte ştie că acest lucru nu-l voi accepta sub nicio formă.

    Declaraţia că aş fi fost cenzurat creează un prejudiciu de imagine atât mie, cât şi instituţiei în care îmi fac meseria de jurnalist, de realizator de programe, de producător de emisiuni.

    Aş dori să precizez că, indiferent care a fost conducerea SRTv, emisiunea «Dosar România», care a debutat în anul 2013, nu a fost niciodată cenzurată sau oprită, indiferent dacă a fost vorba despre Ordonanţa 13, gazele de şist, afacerile din Valea Jiului, defrişarea pădurilor, sau adevărul despre mineriade, Fenomenul Piteşti şi multe alte zeci de subiecte realizate de mine sau de către colegii mei. Vă garantez că opinia publică ar fi aflat a doua zi. Cine mă cunoaşte un pic, poate sa vă confirme că nimeni nu îmi poate impune ceva împotriva propriilor mele convingeri.

    Unii dintre cei care ar fi putut să certifice acest lucru, precum George Borcescu, Cristian Ţopescu, Valentin Nicolau, nu mai sunt printre noi. Alţii, cunoscuţi oameni de televiziune, cum ar fi Rodica Culcer, Mihai Tatulici, Irina Radu, Paul Şoloc, vă pot confirma că ar fi imposibil ca cineva să încerce să mă cenzureze. Acelaşi lucru pot spune şi foştii Preşedinţi ai SRTv – Claudiu Săftoiu, Irina Radu, Doina Gradea, fostul director al TVR 1 – Eduard Darvariu sau actualul director, Ruxandra Ţuchel.

    Deşi nu am avut cea mai bună relaţie de colaborare cu Ramona Săseanu, Directorul General Interimar în perioada în care am realizat filmările şi investigaţia pentru «Dosar România», nu a existat nici cea mai mică imixtiune în ceea ce făceam, presiune, gest sau încercare de a cenzura emisiunea şi, implicit, subiectele difuzate. Adevărul nu poate fi mistificat.

    Este adevărat că o doctoriţă din Arad a reclamat la CNA primul episod din «Pacienţii din linia întâi», însă dacă am fi fost sancţionaţi, nu am fi putut redifuza în luna ianuarie a.c. ediţia difuzată în premieră în 6 iunie 2021.

    Din punct de vedere editorial, era important să reluăm primul episod, difuzat deja, alături de celelalte două  premiere din investigaţia întreprinsă.

    Ceea ce ne-a oprit să difuzam toată seria, în toamna anului trecut, a fost pandemia. În condiţiile în care mureau sute de oameni pe zi, am considerat că cel mai bine este să aşteptăm sfârşitul valului 5. Am ales să difuzăm toate cele trei episoade în luna ianuarie 2022 şi pentru că aveam şansa la o mai mare audienţă.

    Şi s-a demonstrat că am avut dreptate.

    Alegerea celui mai bun moment, pentru a difuza seria «Pacienţii din linia întâi», îmi aparţine în totalitate şi a fost acceptată şi de către conducerea televiziunii. Ca un fapt divers, dacă vorbim de presiuni, atunci acelea au fost făcute pentru a grăbi difuzarea celor trei episoade, pentru a finaliza descărcarea contabilă a producţiei, ca să nu existe probleme legate de Curtea de Conturi.

    Multe dintre episoadele emisiunii «Dosar România» pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR. Nu sunt doar anchete, e foarte adevărat, pentru că nu facem doar asta. Găsiţi reportaje, documentare, interviuri.

    «Dosar România» reuneşte cea mai buna echipa de publicistica a Televiziunii Publice, din care fac parte jurnalişti experimentaţi, adevăraţi profesionişti, care n-au făcut averi din meseria lor si nu şi-au vândut conştiinţa. Nu veţi găsi vreun subiect despre care puteţi spune ca «e servit de Parchet, servicii, Poliţie».

    Codruţa Angelescu, Cristina Ţilică, Alina Amza, Cornel Mihalache, Gabriel Geamănu, Cătălin Apostol şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă Răzvan Butaru, adunăm, probabil, suta de premii naţionale şi internaţionale. N-avem nicio vina că instituţia la care lucrăm nu a ştiut să ne exploateze mai bine imaginea şi performanţele. Dar să ştiţi că existăm! La TVR, dacă vrei, eşti mai liber decât la orice altă instituţie media. Noi vrem, pentru că nu ştim cum să fim altfel.

    În final, subliniez că«demersul jurnalistic» al d-lui Mihai Gâdea la Antena 3, din seara zilei de 31 ianuarie 2022, a prejudiciat grav, din punct de vedere moral şi material, atât imaginea TVR, cât şi a mea, personală.

    Să afirmi că ai difuzat părţi însemnate dintr-un material care nu-ţi aparţine, pentru care nu ai nici un drept de folosinţă, într-o emisiune în care eviţi să rosteşti numele realizatorului, pentru că tu ai audienţă mai mare, reprezintă un tupeu şi o îndrăzneală greu de imaginat.

    Deşi am transmis prin SMS, şi tu ai aflat, în timpul emisiunii, că tocmai comiţi o ilegalitate, furtul intelectual putând fi pedepsit inclusiv penal (între 1 şi 4 ani), dezbaterea a continuat.

    Da, dl Mihai Gâdea a făcut rating în seara zilei de 31.01.2022 pe seama producţiilor realizate de mine. Audienţa emisiunii lui creşte fix în momentele difuzării fragmentelor din emisiunea «Dosar România», de la TVR 1, preluate fără niciun drept la «Sinteza zilei» de la Antena 3.

    În orice caz, îmi rezerv dreptul de a acţiona în nume propriu în instanţă, la CNA şi la Parchet împotriva acestui domn Mihai Gâdea, dar şi a televiziunii Antena 3, pe care o conduce. Cred că este momentul ca dl Gâdea să afle că legea este aceeaşi pentru toţi, fără excepţie.

    Conform legii dreptului de autor şi drepturile conexe, TVR nu ar fi putut cesiona către un terţ o operă fără ca realizatorul să fie de acord.

    Eu lucrez la TVR şi am realizat, din 1998 şi până acum, emisiuni care au adus premii naţionale şi internaţionale SRTv. Şi nu chiar orice fel de premii. Dacă am ales să lucrez pentru Televiziunea Română şi să nu plec altundeva, consider că emisiunile mele trebuie să fie difuzate la TVR şi nu în altă parte.

    P. S. Domnule Mihai Gâdea, vă anunţ că mai avem material şi continuăm seria. Staţi pe recepţie, priviţi şi nu mai luaţi ce nu vă aparţine! Se cheamă furt.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Încă o bombă lăsată de Firea lui Nicușor Dan: datorii de 33 de milioane de euro către turcii de la Otokar! Aceștia puteau să blocheze conturile Primăriei în orice moment

    * Minciunile lui George Simion i-au șocat până și pe suveraniștii europeni, care l-au dat afară din hotel. Liderul AUR pretindea că a semnat un document la care n-a avut acces!

    * Vîntu îl face praf pe Călin Georgescu: “Dobitocul ăla nu are cunoştinţe elementare”

    * Drulă îl critică dur pe Cioloș și spune că e gata să preia conducerea USR. „A fost destul de șocant”

    * Cioloș îl somează pe Barna „să nu încerce o aventură politică prin care să rupă partidul”! Vorbe grele: „gest descalificant”, „gafe și stângăcii politice”, „neputința de a accepta pierderea funcției de președinte al USR”, „a refuzat mâna întinsă de mine”, „confundă propriile umori și dezamăgiri cu realitatea”, „să facă un real pas în spate!”

    * Orban către Cîțu: „Băi, nesimțitule!”. În ședința solemnă a Parlamentului, la 15 ani de la aderarea României la UE, Cîțu le-a dat cuvântul Dianei Șoșoacă și la 3 AUR-iști, nu și lui Orban

    * Arșinel era director deși lua pensie de handicap de gradul 2, care presupune „pierderea totală a capacității de muncă”!

    * Aristotel Căncescu – 7 ani și 10 luni de închisoare, pentru corupție. Sentință definitivă, fostul baron liberal e deja în arest

    * Încă o condamnare pentru Mazăre și Strutinsky: câte 5 ani pentru fapte de corupție. Au de plătit și aproape 7 milioane de lei

    * SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (79) / „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

  • De ce a devenit Gâdea mare susținător al lui Cîțu

    Războiul crunt din interiorul PNL a avariat grav nu doar spațiul politic, ci și pe cel mediatic. O mutație incredibilă s-a produs la Antena 3, care, ca în toate crizele politice din ultimul deceniu, și-a arogat un rol de jucător. Nu se mulțumește să constate, să informeze și să comenteze, ci caută să facă jocurile, să dea direcția, să impună soluția. E soluția lui Dan Voiculescu, strigată de Mihai Gâdea: susțineți-l pe Cîțu în bătălia cu Orban, forțați ruperea PNL de USR-PLUS, încurajați aducerea PSD la guvernare, dați o șansă USL 2, trebuie să ajungem cumva la bani!

    Dan Voiculescu n-a prins drag, brusc, de Cîțu sau de PNL, el e doar pragmatic. Pragmatic până la cinism. Îi place mult acest cuvânt, l-a folosit și titlul ultimei sale cărți: „Umanismul pragmatic”. Un volum căruia Varanul îi zice, pompos, „tratat” și pe care și l-a asumat, în mod scandalos, Editura Academiei Române. Distinșii ciubucari academici au girat astfel impostura și au premiat minciuna: nu există „umanism pragmatic”, ci doar sforării pragmatice – cele pe care ni le propune Gâdea de o vreme încoace, seară de seară.

    De ce trage tare Antena 3 cu Florin Cîțu și-l linșează sistematic pe Ludovic Orban? Simplu: pentru a ajunge la bani. Dar jocul e un pic mai larg și include și USR-PLUS.

    După alegerile din 2020, trustul de presă al familiei lui Dan Voiculescu a suferit câteva lovituri crunte pe plan financiar. A fost decuplat de la câteva surse grase de finanțare. La un an după ce a pierdut contractele cu Guvernul și cu ministerele generoase (prin îndepărtarea PSD și a Guvernului Dăncilă de la Palatul Victoria), a rămas și fără contractele cu Primăria Capitalei (rocada Gabriela Firea – Nicușor Dan) și cu câteva primării de sector (rocada Daniel Tudorache – Clotilde Armand la Sectorul 1, respectiv Gabriel Mutu – Ciprian Ciucu la Sectorul 6, plus pierderea Sectorului 2).

    Sigur că lui Dan Voiculescu i-au rămas trei primării de sector, prin Robert Negoiță (la 3), Daniel Băluță (la 4) și Cristian Popescu Piedone (la 5), dar pentru foamea de bani a Varanului e prea puțin. De aceea a declanșat campanii politice (prin partidulețul caricatural PPU-SL) și mediatice (în special prin Antena 3) pentru demiterea primarilor Nicușor Dan și Clotilde Armand: ca să ajungă la bani.

    Între timp, i-a apărut o oportunitate neașteptată, o adevărată pleașcă: fisura din coaliția de guvernare, dintre PNL și USR-PLUS. Nici nu mai contează de la cine a plecat, de la Florin Cîțu (care a dat afară, intempestiv, al doilea ministru USR-PLUS în decurs de câteva luni) sau de la Stelian Ion (care nu-i dădea lui Cîțu avizele cerute). Pentru pragmaticul Dan Voiculescu, important era că s-ar putea reseta jocul politic. Adâncirea rupturii dintre PNL și USR-PLUS ar împinge PNL, inevitabil, în brațele PSD sau, la limită, chiar aducerea PSD la guvernare. Asta ar însemna recuplarea masivă a Antenelor la banii publici – exact ce urmărește „umanistul pragmatic” cu fălci de reptilă mare!

    În jocul său perfid, Dan Voiculescu s-a agățat de condiția fermă pusă de USR-PLUS: rămânem (sau revenim) la guvernare doar dacă pleacă Florin Cîțu din fruntea Guvernului. Altfel spus: vrem să guvernăm în formula PNL – USR-PLUS – UDMR, dar fără Cîțu.

    Pentru a evita continuarea guvernării în această formulă, Varanul a tras concluzia corectă din punct de veder pragmatic: atunci, să facem totul pentru a nu fi îndeplinită condiția pusă de USR-PLUS! Așadar, să nu plece Florin Cîțu de la Palatul Victoria!

    Așa s-a ajuns ca Antena 3 să se plaseze clar împotriva moțiunii de cenzură inițiate de USR-PLUS și AUR. Sau, mai bine zis, de partea celor care tergiversează votarea acesteia, prin tertipuri parlamentare și constituționale.

    Și tot așa s-a ajuns ca Antena 3 să-l susțină total pe Florin Cîțu în bătălia cu Ludovic Orban pentru președinția PNL.

    Cu Cîțu prim-ministru, USR-PLUS e ținut departe de guvernare, iar Cîțu e obligat să apeleze la susținerea parlamentară din partea PSD ori chiar la o alianță cu acest partid (USL 2!). Iar această susținere nu vine gratis, ci prin concesii majore pe care PNL-Cîțu ar fi nevoit să le facă inamicului său ideologic. Ar trebui, inevitabil, să-i dea acces la reurse, la bani. Iar Varanul, pragmatic, și-ar înfige din nou colții.

    Cu Cîțu președinte al PNL, ar fi greu de readus USR-PLUS la guvernare, pentru că Dan Barna sau Dacian Cioloș (depinde cine va câștiga și „meciul” lor) ar trebui să negocieze cu cel pe care tocmai l-a repudiat.

    Dan Voiculescu pierde controlul jocului doar dacă:

    1. Florin Cîțu pierde șefia Guvernului;

    2. Ludovic Orban câștigă un nou mandat de președinte al PNL, cu puteri refăcute față de situația actuală.

    Așa se explică infernalele campanii de linșaj la care este supus Orban pe Antena 3 în ultima vreme. Așa se explică și duioasa îmbrățișare pe care i-o dă Gâdea lui Cîțu, la doar câteva săptămâni după ce-l făcea praf pe „premierul penal și țepar”!

    Așadar, banii. Totul pleacă de la bani. Iar Varanul are acces la resurse doar într-o formulă de guvernare care să excludă USR-PLUS și să includă PSD. Or, așa ceva se poate realiza doar cu Cîțu pe post de sperietoare de USR-iști.

    Intrând orbește într-un joc periculos, Florin Cîțu a ajuns să fie răsfățatul Antenei 3 și protejatul lui Dan Voiculescu. Este sărutul morții pe care i-l dă Varanul înainte de a-l înghiți. Tragic e că limba otrăvită a reptilei va atinge și trupul rănit al PNL.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Soluția ieșirii din criză: „Iohannis să-și recunoască greșelile făcute, să renunțe la Cîțu și să refacă alianța cu USR-PLUS. Altfel, PNL se îndreaptă spre dezastru”

    * Orban: „Klaus Iohannis poate rezolva criza politică într-un «tête-à-tête» de 15 minute. Nu știu de ce nu o face, e obligația sa constituțională”

    * Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul”

    * Conserve politico-mediatice s-au aliat pentru a răsturna „regimul Iohannis”: Năstase, Tăriceanu, Roman, Severin, Vosganian, Marga, Nistorescu, Cristoiu, Dinescu, Bușcu, Știreanu, Savaliuc

    * Primar PSD: „Dacă ne obligați să ne vaccinăm, vă așteptăm cu furcile, coasele și securile! Voi fi în prima linie! Sunteți cei mai mari dușmani ai neamului românesc!”

    * Minciunile anti-vaccinistei Șoșoacă au blocat contul de YouTube al Senatului

    * Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

    * Trioul universitar care a extras un profesor afgan din ghearele talibanilor: Radu Carp – Cristian Preda – Marian Preda. „Era în pericol de a fi linșat de talibani”

    * Mălin Bot a câștigat prima bătălia în justiție împotriva avocatului Cuculis. Jurnalistul e liber să-i critice „Șobolaniada anti-Clotilde”

    * Fotografii duioase cu Emma Răducanu și tatăl ei, după triumful de la US Open. Sportiva a regăsit liniștea de acasă

  • Omagiu penibil adus de un deputat USR „propagandiștilor roșii” Gâdea – Ciutacu – Bahmuțeanu – Dana Budeanu, care o linșează pe Clotilde Armand

    Deputatul Emanuel Ungureanu (USR-PLUS) are un comportament penibil în raport cu colega sa de partid Clotilde Armand. El încearcă s-o umilească pe aceasta, aducându-le laude deșănțate propagandiștilor media din „arealul PSD” care o linșează sistematic pe Clotilde Armand, prin infernale campanii mincinoase.

    Inclusiv în speța invocată de Emanuel Ungureanu pentru a le aduce ode celor patru vectori ai propagandei PSD – Mihai Gâdea, Victor Ciutacu, Adriana Bahmuțeanu, Dana Budeanu -, deputatul USR-PLUS folosește argumentele mincinoase ventilate de idolii săi mediatici, argumente pe care Clotilde Armand și presa onestă le-au demontat la momentul potrivit.

    E vorba despre situația de la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” din București, în privința căruia deputatul Ungureanu acceptă minciunile împroșcate violent de Antena 3 și România TV.

    „Fără sprijinul public al lui Mihai Gâdea, Victor Ciutacu, Adriana Bahmuțeanu sau al Danei Budeanu, care au criticat justificat «amețiții» din partidul meu care au blocat nepermis acest proiect, luni de zile, fără ajutorul lor, nu ajungeam aici astăzi”, a scris – halucinant – deputatul USR-PLUS.

    Textul postat de Emanuel Ungureanu vineri pe Facebok este un scuipat pe obrazul colegei sale Clotilde Armand și al întregului USR-PLUS, partid care se confruntă permanent cu mizeriile deversate de cele două televiziuni și de cei patru idoli mediatici ai deputatului de Buzău („migrat” de la Cluj). E drept că Ungureanu nu cunoaște înjurătura groasă a acestora, pentru că este USR-istul favorit al Antenei 3 și al RTV, fiind invitat deseori în studiourile acestora.

    Ulterior, când s-a văzut criticat de susținătorii USR-PLUS, deputatul Emanuel Ungureanu (43 de ani) s-a plâns că primărița Clotilde Armand (48 de ani) nu i-a răspuns la telefon!

    Oda rușinoasă adusă de Emanuel Ungureanu celor ce o linșează pe Clotilde Armand

    „După eforturi imense și piedici absurde, astăzi, Primăria Sector 1 și Primăria Generală a Capitalei au autorizat demolarea celor două cotețe care împiedicau construirea unui corp de clădire nou, cu bani de la Banca Mondială, un proiect în valoare de 73 de milioane de euro.

    În aceeași zi s-a emis și autorizația de construcție a noului corp de clădire!

    O imensă bucurie!

    Un proiect pentru care a luptat ca un tigru, în primul rând, managerul Spitalului «Grigore Alexandrescu», domnul profesor Alexandru Ulici.

    Știu că nu vă așteptați ca un USR-ist să aprecieze public persoane influente care critică USR-PLUS, însă fără sprijinul public al lui Mihai Gâdea, Victor Ciutacu, Adriana Bahmuțeanu sau al Danei Budeanu, care au criticat justificat «amețiții» din partidul meu care au blocat nepermis acest proiect, luni de zile, fără ajutorul lor, nu ajungeam aici astăzi.

    Trist, dar adevărat.

    Așa că, astăzi le mulțumesc frumos tuturor celor care au înțeles că este o chestiune de siguranță națională, o problemă de viață si de moarte construirea urgentă a unor spitale noi.

    Tuturor, le mulțumesc!

    Rămânem aproape!”

    Iată pe cine laudă USR-istul Ungureanu!

    Cei lăudați de Emanuel Ungureanu au atacat-o violent, recent, pe Clotilde Armand.

    Mihai Gâdea i-a cerut lui Dan Barna, prin intermediul Antenei 3, s-o dea afară pe Clotilde Armand din USR.

    Dincolo, la RTV, Dana Budeanu o insulta grav pe primărița Sectorului 1, prin țipete infernale: „Omoară oamenii, omoară copiii! Nemernico care ești! Imbecilo! Totul până la copii! Tu nu ai cum să nu iei gunoiul din spitale! Gunoiul periculos! Nu ai cu cine să vorbești. Vreau să știu și eu ce a făcut Clotilde în viața ei. Nimic! În afară că a fost plasată pe consultanța cu Bechtel. Vreau să știu unde ai lucrat în viața ta!”

    Adriana Bahmuțeanu a atins cotele maxime ale abjecției anul trecut, în campania electorală pentru alegerile locale. Fosta nevastă a lui Prigoană (de care a divorțat de vreo 7-8 ori, pe la OTV) făcea live-uri pe Facebook în care folosea „argumente” desprinse din arsenalul pușcăriașului Giovanni Becali. „E mai greu să ajungi lângă doamna Armand, dar așa, de la distanță, uitați-vă… Are ia pătată… e pătată de ceva și nu a curățat-o… Și eu am ii din astea vechi, am o colecție, mama mi le curăță foarte frumos și le întreține… E o lipsă de respect față de poporul român să nu porți o haină curată pe tine. Mie îmi place curățenia. Eu n-aș putea să port haine așa pătate, jegoase… Uite, are și pe mâneca asta, și pe gât – are rapăn, ce are… Ia trebuie să fie impecabilă. Am citit că dânsei îi place mai cu prăfăraie, așa, mai cu jeg, mai cu slineală… mie nu-mi place cu slineală, mie îmi vine rău și când văd o pată pe parchet…”

    Acestea sunt personajele pe care le elogiază – cu argumente stupide – deputatul Emanuel Ungureanu!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Medicul conspiraționist Răzvan Constantinescu nu mai are voie să predea la facultate, nici să participe la examene, lucrări sau proiecte!

    * Lașitate: tot grupul PSD a fugit din Parlamentul European la moțiunea privind condamnarea legii anti-LGBTQ din Ungaria

    * Calculele chirurgului Neață, fost consilier PSD: „Dacă e rost de ceva bănuți, internez. Dacă nu, nu!”. Se ruga zilnic la Fecioara Maria să-i dea bani mulți și să-l apere de procurori

    * Polițistul Godină, ironie tăioasă la adresa ministrului de Interne: „Nu mai poate omul dormi pe bancheta din spate că trece unul filmând”

    * Planul Guvernului de a aduce 1,2 milioane de zilieri și lucrători casnici sub protecția pensiei și a asigurării de sănătate

    * Omul fostului ministru Răzvan Cuc (PSD), reținut de DNA pentru o șpagă de 460.000 de lei în scandalul navelor cumpărate de stat la suprapreț. Petre Neacșa e director în Ministerul Transporturilor

    * Comisia Europeană: România are cea mai mare creștere economică din UE în 2021 – 7,4%. Urmează Irlanda, cu 7,2%

    * Prințesa Lia și prințișorul Carol Ferdinand au fost evacuați, din cauza datoriilor… iar „bravul” Prinț Paul se ascunde de 7 luni!

    * FOTO. Au fost prinși 17 dintre cei 28 de asasini ai președintelui din Haiti: 2 americano-haitieni și 15 columbieni. Alți 3 au fost împușcați, iar 8 sunt căutați

    * Patru finale grozave în acest weekend: Anglia – Italia, Brazilia – Argentina, Djokovici – Berrettini, Barty – Pliskova. Patru campioane mondiale la fotbal, doi lideri planetari la tenis

  • Turbare anti-Clotilde la televiziunile oligarhilor. Gâdea: “S-o dea, dom’le, afară Barna! Să-și asume asta!”. Budeanu: “Nemernico care ești! Imbecilo!”

    Valuri de ură, furie și disperare s-au revărsat miercuri seară peste spectatorii posturilor Antena 3 și România TV, televiziuni controlate de oligarhii Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță. În stilul caracteristic, cele două posturi au pornit de la false informații pentru a dezlănțui potop de minciuni și insulte asupra țintei lor preferate, Clotilde Armand, primărița Sectorului 1.

    De data aceasta, pretextul izbucnirilor isterice din studiourile Antenei 3 și ale RTV a fost o minciună aruncată de Daniel Tudorache, ex-primarul PSD al Sectorului 1 cercetat acum de DNA pentru mare corupție.

    Tudorache, pe care Ciolacu l-a băgat în Parlament ca deputat după ce a pierdut alegerile și a fost pus sub acuzare de DNA, a mințit că primărița ar fi lăsat fără pază Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu”.

    Primăria Sectorului 1 a dezmințit minciuna aruncată de Tudorache, dar informația n-a ajuns la publicul Antenei 3 și RTV

    Primăria Sectorului 1 a dat și un comunicat în care a negat afirmațiile lui Tudorache: “Mai multe site-uri au preluat o informație FALSĂ cum că Primăria Sectorului 1 nu mai asigură paza Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu. Dimpotrivă. Primăria Sectorului 1 va asigura paza și va continua investițiile în spitale.

    Reamintim că Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu a încheiat, la sfârșitul acestei luni, un proces verbal prin care a trecut patrimoniul unității în administrarea sa. În baza unui acord între primărie și spital suntem pregătiți să facem investițiile necesare pentru cetățeni“.

    De aici, fără să verifice informația și fără să o ia cu rezerva că vine de la un adversar politic, Antena 3 și România TV s-au dezlănțuit isteric.

    Mihai Gâdea a explodat la Antena 3 așa cum a mai făcut doar cu o zi înainte ca Vlad Voiculescu să fie demis de premierul Florin Cîțu. Atunci, Gâdea a apărut pe neașteptate în studio, la ora prânzului (când n-are emisiune), și l-a somat pe Cîțu să-l dea afară pe Vlad Voiculescu, pe care l-a făcut cum i-a venit la gură. Chiar și pentru un personaj sinistru ca Gâdea, comportamentul a fost bizar, directorul Antenei 3 dând impresia că a intrat în transă în timp ce-l bălăcărea pe Vlad Voiculescu.

    „Barna este impotent… politic? Domnul Barna ce spune?”

    De data aceasta, Gâdea s-a folosit de Emanuel Ungureanu, deputat USR, care a pretins că Dan Barna n-ar reuși să ia legătura cu Clotilde Armand. Conform Aktual24.ro, Gâdea l-a somat pe Dan Barna s-o dea afară din partid pe primăriță, întrebându-se dacă nu cumva liderul USR nu e impotent! “S-o dea, dom’le, afară! Să își asume asta! Barna este impotent… politic? Domnul Barna ce spune?”, a țipat Gâdea.

    La România TV își dădea ochii peste cap, în același timp, Dana Budeanu. Pornind de la aceleași minciuni ale lui Tudorache, fosta soție a lui Radu Budeanu – despre care fostul deputat PSD Cristian Rizea spunea că practica șantajul – a insultat-o pe Clotilde Armand, mimând indignarea.

    Dana Budeanu a urlat: „Omoară oamenii, omoară copiii! Nemernico care ești! Imbecilo! Totul până la copii! Tu nu ai cum să nu iei gunoiul din spitale. Gunoiul periculos! Nu ai cu cine să vorbești! Vreau să știu și eu ce a făcut Clotilde în viața ei! Nimic! În afară că a fost plasată pe consultanța cu Bechtel. Vreau să știu unde ai lucrat în viața ta!”.

    Marea durere: televiziunile oligarhilor au rămas fără contractele de publicitate de milioane de lei din bugetul Sectorului 1

    Antena 3 și România TV au rămas fără contractele de publicitate cu Primăria Sectorului 1 după înfrângerea lui Daniel Tudorache și venirea Clotildei Armand ca edil-șef. De atunci, atacurile nu mai contenesc.

    Cele două televiziuni înlănțuiesc campaniile de manipulare, denigrările și hărțuiala, folosindu-se și de compania Romprest, care e în conflict cu Clotilde Armand. Primărița a văzut că în contractul exclusiv semnat în 2008 pe 25 de ani de fostul primar Chiliman cu Romprest sunt prevăzute tarife uriașe, de 5-6 ori mai mari decât cele practicate în orașe de dimensiuni similare.

    Clotilde vrea renegocierea contractului, așa că Romprest a refuzat să mai ridice gunoaiele. Între timp, au ieșit la iveală legături ale acestei companii cu serviciile secrete.

    Clotilde Armand s-a trezit că este filată o săptămână, o mașină staționând zi și noapte în fața casei ei. A fost filmată și fotografiată în curte, urmărită peste tot, iar Antena 3 și România TV au atacat-o pe motiv că a permis o expoziție de sculptură modernă a studenților la Arte Frumoase în holul primăriei.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * DNA dă iama în Ministerul Transporturilor: un director și 4 angajați, arestați la domiciliu pentru cumpărarea la suprapreț a 4 nave. Comisionul directorului: 2 milioane de lei

    * Guvernul a înființat Garda Forestieră Națională, prin OUG, pentru a lupta cu mafia defrișărilor ilegale

    * Șoșoacă, prin ieșirile ei grotești, schimbă Regulamentul Parlamentului! Orban: „Acest personaj sinistru nu înțelege unde se află”

    * A murit Florin Condurățeanu, „vraciul” gazetăriei române. A fost un om bun. Nu mai are cine să „ne pupe pe suflet”

    * Patru companii municipale înființate de Firea au fost desființate. Salarii medii: 9.000 – 13.000 de lei pe lună

    * Angajații unei primării își trăgeau câte două salarii pe lună – unul pe card, celălalt cash. Pagubă: 450.000 de lei. Primarul a reclamat peste tot, dar degeaba

    * „Se duc lupte grele în subterane pentru salvarea lui Piedone, în dosarul «Colectiv»”. CSM face presiuni infernale pentru a scoate din joc un procuror DNA

    * Șeful Poliției de Frontieră Mehedinți acoperea mafia contrabandiștilor de țigări. Uriașă anchetă DIICOT și DGA

    * În România s-au descoperit șpăgi de un miliard de euro în ultimii 6 ani. Unii infractorii prinși au luat mită mai mare decât tot bugetul DNA

    * Programul „sferturilor” la Euro 2020. Patru Mari Puteri eliminate în „optimi”: Franța, Germania, Portugalia, Olanda

  • Gâdea, zdrobit cu propriu-i sondaj: 65% dintre respondenți au încredere în Vlad Voiculescu! „Mulțumesc, Antena 3”, l-a ironizat ministrul

    Țintă favorită (și pe termen lung) a televiziunilor de propagandă ale PSD, Vlad Voiculescu a devenit și subiectul unui sondaj de opinie făcut de Antena 3 printre telespectatorii săi (pe micul ecran) și cititorii săi (pe site). Scăpat de sub control, sondajul a fost un șoc pentru Gâdea și ai săi.

    Scopul sondajului a fost să arate că românii nu-l vor pe Vlad Voiculescu la cârma Ministerului Sănătății. Gâdea miza, probabil, pe un procent zdrobitor împotriva ministrului USR-PLUS.

    Dar, surpriză: după 20 de ore (din 24) și 81.200 de voturi exprimate, 65% dintre respondenți au declarat că mai au încredere în ministrul Voiculescu, iar 35% că nu mai au.

    Gâdea a fost surprins printr-o mobilizare specială a susținătorilor USR-PLUS, care au copleșit numeric publicul obișnuit al Antenei 3.

    Rezultatul sondajului este o lovitură puternică primită de Gâdea, care încerca să-și susțină linșajul anti-Voiculescu (Vlad, nu Dan!) și prin cifre care să arate că ministrul e detestat de populație.

    Vlad Voiculescu i-a ironizat pe cei de la Antena 3 printr-un scurt mesaj postat pe pagina sa de Facebook, vineri, dimineață: ”Mulțumesc, Antena 3!”. Dedesubt, sondajul Antenei 3, cu întrebarea: ”Mai aveți încredere în ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu?”.

    Asaltat de reporteri la ieșirea din Ministerul Sănătății, Vlad Voiculescu le-a răspuns joi de la obraz trimișilor Antena 3 și România TV, deși nu i-a nominalizat, dar a fost evident că se referă la ei.

    ”Văd aici microfoane de la televiziuni care promovează ideea că oamenii ar trebui să se trateze acasă. Cred că ar trebui să fim cu toții mai responsabili”, a spus Vlad Voiculescu, în fața căruia, la doar câțiva centrimetri, tronau microfoanele Antenei 3 și România TV.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. „Gâdea al TVR” își folosește emisiunea-„hazna” pentru a-i ataca pe politicienii care vor să-l lase fără leafa de peste 6.000 de euro pe lună

    * Șoșoacă simte ceva: “Eu cu bărbatu-meu și Lazarus – se caută motive să fim internați la spitalul de nebuni! Dacă dispărem, căutați-ne la spitalele de nebuni! E posibil să fim internați acolo!”

    * Bendeac: „Am încredere în medici și în cei care iau Nobelul, nu în cei care scriu «miau» ca pisica”. Actorul s-a vaccinat cu AstraZeneca

  • „Minunea” pastorului Gâdea de la Antena 3: le dă bolnavilor infectați cu Covid un medicament folosit împotriva bacteriilor, în loc să le prescrie antivirale!

    „Aici am pneumoniile virale – gripa, infecțiile de sezon, virușii de sezon, covidul – care au anumite simptome. Eu imediat îmi dau seama care e gripă, care e Covid. Clinic, din cap îmi dau seama. Mie nu îmi trebuie investigații foarte multe să plimb bolnavul febril, să-l înnebunesc de cap din simptome”, se lăuda, la Antena 3, „minunea” șarlataniilor în tratamentul anti-Covid.

    Inițial, sintagma „clinic, din cap îmi dau seama” mi-a adus aminte de „datul din cap” al lui Tudor Barbu în emisiunile sale regizate la defunctul OTV și, mai nou, la actualul B1 TV.

    Își balansa capul cu atâta frecvență și dibăcie, când vreun telespectator intrat în direct îi valida afirmațiile, încât lăsa impresia printre fanii săi că le știe pe toate. Mai închidea și ochii, mai gesticula printr-o mișcare dezarticulată a mandibulei, ca să fie crezut 100%, procentul preferat al „minunii” de la Antena 3.

    Pe urmă, acea sintagmă „clinic, din cap îmi dau seama” mi-a reamintit un episod sinistru de eroare medicală, înfăptuită nu de vreun biet medic aflat la început de carieră, ci taman de un profesor universitar.

    Și el era din același domeniu de activitate cu „minunea” de la Antena 3, și el „își dădea seama” doar „din cap” sau „ochiometric” ce anume are pacientul care-l vizitează: dacă e bolnav sau dacă a tras doar o sperietură groaznică.

    Este vorba despre cel care a nenorocit-o pe fosta prezentatoare de televiziune Paula Rusu. Aceasta și-a mărturisit cu emoție, în diferite împrejurări, drama vieții: cum a rămas fără un plămân din cauza ifoselor medicului ei curant.

    Deși insistase să-i fie realizată o investigație amănunțită, dacă tot nu fusese necesar RMN-ul, „geniul” neînțeles a liniștit-o tot cu un fel de „clinic, din cap îmi dau seama”.

    „Am început cu o vizită la cabinetul profesorului Miron Bogdan, care m-a diagnosticat ochiometric şi cu ajutorul unei spirometrii – cu astm bronşic. Două luni am schimbat tratamentele fără efect. Am primit un diagnostic nou, esofagită de reflux, pe urmă încă unul, laringită acută, şi încă unul, bronşită acută… Am renunţat să-l mai caut pe profesor în ziua în care mi-a spus la telefon: «Doamnă, totul e numai în capul dumneavoastră!»”, dezvăluia Paula Rusu pe blogul ei, Paularusu.ro.

    „Ochiometric” sau „din cap”, doctorul a văzut că vedeta TV nu are nimic. Bravura „domnului profesor” s-a încheiat în mod nefericit: Paulei i-a fost extirpat un plămân complet măcinat de tuberculoză.

    La fel ca și „minunea” de la Antena 3, nici el n-avea nevoie de alte cercetări: se considera mai bun decât orice tehnologie de ultimă generație.

    Cine-s acești „corifei” care pun diagnostice printr-o privire clinică? Nu sunt ei de fapt impostori, șarlatani, n-au studiat degeaba la facultatea de medicină? Oare așa i-au învățat dascălii lor la cursuri sau la seminarii? Să măsoare boala omului „din cap” sau „ochiometric”?

    Mai era o asemenea „minune”, dar cu o notorietate și „succese” infinit mai mari decât cele de pe plaiurile noastre mioritice. Ați auzit, probabil, de celebra tămăduitoare Djuna Davitașvili, decedată la Moscova în 2015, la vârsta de 65 de ani.

    Aceasta s-a autointitulat „vindecătoare”, deși nu i-a acordat nimeni un titlu oficial în sensul dat.

    A luat zeci de premii pentru medicină alternativă, a fost membră în numeroase asociații ale poporului din fosta URSS, a primit și o decorație din partea președintelui Boris Elțîn, în 1994 – Ordinul „Prietenia Națiunilor” -, însă politicienii și savanții acelei perioade au evitat s-o definească în public „vraci cu puteri supranaturale”.

    Pe Wikipedia, varianta rusească, ea nu figurează cu titlul de „vindecător”, ci cu acela de scriitor și astrolog. Toate personalitățile din spațiul sovietic sau ex-sovietic care i-au trecut pragul (fostul lider al URSS, Leonid Ilici Brejnev, iluștrii actori Marcello Mastroianni și Robert De Niro) au rămas la stadiul de legendă.

    Vindecările miraculoase ale Djunei s-au dovedit a fi mai mult un mijloc de a scoate bani de pe urma clienților decât de a-i însănătoși. N-a fost în stare să trateze nici alcoolismul lui Elțîn, nici deprinderile dictatoriale ale succesorului acestuia, Putin. S-a limitat la cazuri mai ușoare, de început de boală, tratate cu preparate naturiste și prin bioenergie.

    Și Tudor Barbu îi devenise un admirator înfocat, pe vremea când semna condica la OTV. Îi promovase „minunile” cu atâta entuziasm, de parcă ar fi ocupat postul de director al „filialei” românești de leacuri marca Djuna, nu unul de moderator prin halele în care Dan Diaconescu slujise odinioară ca muncitor.

    Barbu a făcut un serial cu rețetele Djunei. Repeta întruna „leacul-minune”: usturoi pisat într-un mojar de lemn, pus apoi într-un borcan și completat cu țuică naturală de prune. Ulterior, pentru divulgarea acestei „minuni”, s-a văzut înscăunat și-n fotoliul de senator. Și-a găsit destui naivi pentru a-i acorda o ștampilă la urne.

    Nu-i vorbă-n vânt proverbul acela cu „orice minune ține trei zile”. Până și Dan Iosif, fost membru marcant al FSN și PSD, a apelat cu disperare la serviciile Djunei, sperând să scape de un cancer pulmonar galopant. A refuzat chimioterapia din România în favoarea leacurilor renumitei rusoaice. S-a deplasat până în Siberia, la Novosibirsk, unde avea să-și găsească și sfârșitul în 2007. Și în cazul lui, „minunea” a fost valabilă până a ajuns la Djuna.

    Păstrând proporțiile, „minunea” coafată la Antena 3 funcționează cam la fel. Preia formele ușoare de boală (nici nu se știe dacă e o simplă răceală sau Covid; în lipsa testelor, dă verdictul „clinic din cap”), iar pe cele complicate le direcționează spre spitalele de profil.

    Atenție: nimeni nu are garanția că pacienții tratați inițial cu „medicamente-minune” n-au dezvoltat peste câteva zile o formă severă a bolii Covid-19! Veștile venite dinspre medicii din spitale susțin chiar contrariul.

    Să ne punem întrebarea: câți infecționiști sau pneumologi din spitale sau câți medici de familie nu s-au confruntat cu situații identice cu ale „minunii” pastorului Gâdea? O mulțime! Iar unul dintre ei e timișoreanul Virgil Musta. Care-i deosebirea dintre el și „minunea” de la Antena 3?

    Musta nu s-a fălit cu primele forme slabe de Covid pe care le-a tratat și vindecat. A avertizat că e de-abia începutul, că vor veni și unele mai grave, că e nevoie să purtăm mască de protecție pentru a ne feri de virusul mortal.

    Fiind angajat într-o instituție de elită în lupta cu virusul, una a statului român, el a trebuit să facă publice toate datele ce țin de Covid: noi infecții, vindecări, decese. Așa s-a aflat de fapt că doctorii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara au realizat adevărate minuni în bătălia cu nemilosul Covid.

    În schimb, „minunea” de la Antena 3 a simțit nevoia să iasă în evidență prin „miracole” mincinoase și prin instigarea la nefolosirea măștii de protecție. Așa s-a născut portofoliul gonflat cu cei 1.000 de vindecați de Covid-19, randament 100%.

    Ca să-l citez pe CTP: „Această doamnă spune că a vindecat 1.000 de oameni. Unde sunt? Dânsa are un cabinet particular. Există vreo înregistrare – cu ce stare au venit la dânsa, cum au plecat, ce diagnostic le-a fost pus, tot de către dânsa? Diagnostic pe care spune că îl pune după voce, la telefon. Ca marii vindecători din perioada sovietică, care vindecau la televizor. Se vindecau oamenii doar uitându-se la ei. Doamna vindecă prin calculator, online, nu e nevoie să te duci la ea la cabinet”.

    E adevărat ce spune CTP despre „minunea” de la Antena 3, dar și despre „marii vindecători din perioada sovietică”. Tocmai ce am vorbit despre Djuna Davitașvili.

    Am însă o nedumerire față de un antibiotic folosit de „minunea” lui Gâdea pentru tratamentul bolnavilor de Covid-19. Spune doctorița Groșan așa: „Eu mă duc pe medicaţia mea clasică, ieftină, care include şi Claritromicina, un antibiotic ce face parte din grupa antibioticelor macrolide. (…) Eu am lucrat în nişte studii clinice foarte interesante pe pneumonii şi acolo am învăţat despre tropismul viral al Claritromicinei, acolo am învăţat rolul antiinflamator al Claritromicinei, pe care nu îl are niciun antibiotic, şi de 10 ani lucrez cu acest antibiotic în pneumonii virale şi atipice. Pe mine m-a prins perfect pandemia şi m-am dus, ca tratament etiologic, pe Claritromicină”.

    Vorbește despre „tropismul viral al Claritromicinei” și că lucrează de 10 ani cu acest antibiotic în pneumonii virale și atipice.

    Lecturând prospectul acestui medicament, postat pe site-ul oficial al ANM (Agenția Națională a Medicamentului), constat următoarele:

    • „Claritromicina este un antibiotic ce face parte din grupa antibioticelor macrolide. Acesta oprește creșterea anumitor bacterii”.
    • „Se utilizează pentru tratarea următoarelor infecții: infecții ale plămânului, cum sunt bronșita și pneumonia; infecții ale gâtului și sinusurilor; infecții ale pielii și sinusurilor moi; ulcere gastro-duodenale asociate cu bacteria Helicobacter pylori”.

    Problema e că nu se regăsește nicăieri în prospectul ANM utilizarea acestui antibiotic și pentru infecții virale!

    Conform Wikipedia, Claritromicina se folosește în mod special pentru pneumoniile atipice asociate cu Chlamydia pneumoniae, care este o bacterie, nu un virus!

    În concluzie, pe ce criterii administrează „minunea” lui Gâdea antibioticul numit Claritromicină pentru bolnavii cu Covid-19? Pe „studiile clinice foarte interesante pe pneumonii” la care a lucrat în calitate de medic pneumolog? Sunt ele avizate? Și ce fel de studii sunt? Pe unde le-a finalizat? Vorbim despre studiile despre „tropismul viral al Claritromicinei”, nu despre cele din facultate.

    Nu scrie nicăieri, pe site-ul oficial al ANM, că această Claritromicină e autorizată pentru tratarea infecțiilor virale, ci doar pentru cele bacteriene. Iar bacteriile nu sunt totuna cu virusurile!

    Iată și dovada:

    Reginamaria.ro: „Bacteriile sunt organisme formate dintr-o singură celulă, relativ complexe, auto-suficiente, care se pot reproduce singure. Bacteria se va divide în două noi bacterii, împărțind materialul genetic (ARN sau ADN) în două părți și construind pereți celulari pentru fiecare nouă bacterie formată”.

    Exemple de infectii bacteriene:• Angina streptococică• Boala Lyme• Celulita• Gonoreea• Infecția urinară• Meningita bacteriană• Tetanusul• Tuberculoza• Tusea convulsivă (pertussis).

    Reginamaria.ro: „Virusurile sunt organisme chiar mai mici decât cea mai mică bacterie. Virusurile nu sunt celule – sunt niște capsule care conțin material genetic (ARN sau ADN) – și nu se pot reproduce singure. De aceea, se numesc organisme «parazite». Spre deosebire de bacterii, virusurile au nevoie de o gazdă vie, cum este omul sau un animal, pentru a se multiplica. Altfel, nu vor supraviețui”.

    Exemple de infectii virale:• Covid-19• Gastroenterită virală• Gripa• Hepatită virală A, B și C• Herpes genital• Infecția HIV/SIDA• Infecția HPV• Meningita virală• Răceala comună• Rujeola (pojar)• Varicela (vărsat de vânt)• Zona zoster.

    Reginamaria.ro: „În comparație cu bacteriile, virusurile nu sunt organisme vii și, ca urmare, nu pot fi ucise în același mod în care antibioticele distrug bacteriile. De fapt, tratamentul unei infecții virale este simptomatic (medicamente care ameliorează simptomele precum febra sau durerea), boala urmându-și cursul până când organismul se va putea apăra singur și va elimina virusul”.

    „Minunea” de la Antena 3 a activat ca medic în cadrul Spitalului de Pneumologie din Oradea, între 1994-2009, apoi s-a mutat cu serviciul la Marghita, într-un oraș mult mai mic. Acolo a condus departamentul de pneumologie de la Spitalul municipal „Dr. Pop Mircea”.

    Dacă ar fi să ne luăm după spusele ei, tot acolo a „studiat” și rolul Claritromicinei în tratamentul infecțiilor virale. La Marghita?! Apoi, în ultimii patru ani, la cabinetul ei particular?!

    E vreun institut de cercetare, de boli infecțioase pe la Marghita de care nu știe lumea? Sau, de când a plecat „minunea” de-acolo, și-a făcut unul „de apartament” la Oradea?

    Cine să-i dea crezare unei asemenea „minuni” inventate de pastorul Gâdea, care folosește un antibiotic în alt scop decât cel prevăzut în prospectul ANM și care se asociază cu toți conspiraționiștii penibili ai țării?

    Ce se mai lipesc în idei paranoice „minunile” României! Ne Gigi de la stână voia într-un timp să conceapă un vaccin anti-Covid la clinica sa din Pipera și să-și vindece cu el compatrioții, ba chiar pe toți oamenii planetei.

    I-a luat însă fața Senatoarea Urlătoare: a născocit, într-o pauză de lătrat prin Piața Victoriei, un ulei vindecător cu doar 17 lei. Cine știe de pe unde l-a luat și cu cât?! Iar acum vrea să facă și bișniță, în calitate de senatoare. L-a și prezentat la postul lui Ghiță fugarul.

    Să aibă grijă, că ANI e pe urmele ei, dar și pe cele al uleiului ei „prețios”! Ori ești senator și te lupți pentru alegătorii care te-au trimis în Parlament, ori ești comerciantă de „uleiuri-minune”!

    Adevărul e că, pentru ăia 17 lei per flacon, ar fi în stare să-l fabrice și din propria-i osânză. Ar ajuta-o negreșit „minunea” de la Antena 3, că deja a schimbat cursul firesc al tratamentelor anti-Covid.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Scenă de balamuc, cu Gâdea și Șoșoacă. Urlătoarea AUR, „abuzată psiho-emoțional”! A plecat din emisiune

    Momente incredibile la Antena 3, luni seara, în emisiunea lui Mihai Gâdea, în paralel cu scandalul monstruos de la RTV (Ciutacu – Cumpănașu). Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă (AUR) a intervenit permanent preste ceilalți invitați, cu un grobianism exploziv. Deși se discuta despre pandemia de Covid-19, Șoșoacă îi „tampona” cu nesimțire pe medicii din studio sau aflați în legătură directă prin Skype.

    La un moment dat, nici măcar Gâdea n-a mai suportat supliciul la care-i supunea Șoșoacă pe invitații-medici. El a intrat într-un dialog contondent cu urlătoarea AUR, care a recurs rapid la tactica victimizării, iar în pauza de publicitate a părăsit emisiunea!

    Diana Şoşoacă i-a interpelat mitocănește pe medicii Beatrice Mahler (managerul Spitalului „Marius Nasta”) și Adrian Marinescu (de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”), prezenţi în studio, întrebându-i dacă mai există gripă.

    În acel moment a intervenit moderatorul Mihai Gâdea, care i-a atras atenţia Dianei Şoşoacă asupra comportamentului avut în timpul emisiunii. „Eu apreciez prezenţele dumneavoastră de fiecare dată. La o doamnă, e uşor neplăcut… şi nu vă dau lecţii publice, dar mă puneţi în situaţia asta… În momentul în care interveniţi absolut peste oricine care vorbeşte, este o lipsă de politeţe”, i-a spus Gâdea lui Şoşoacă.

    Aceasta i-a replicat pe un ton ridicat: „Domnule Gâdea, cred că cea mai mare lipsă de politeţe o aveţi dumneavoastră. Dacă m-aţi invitat, eu doresc să aflu nişte întrebări şi aş dori să ştiu şi eu unde este gripa”.

    A urmat un schimb de replici aprins pe tema regulilor unui dialog. Gâdea a cerut o pauză de publicitate. După pauză, Șoșoacă nu mai era în studio. Gâdea a explicat că senatoarea AUR a părăsit platoul emisiunii, nefiind clar dacă a fost inițiativa ei sau dacă a fost poftită să plece.

    La dialogul Gâdea – Șoșoacă au asistat, stupefiați, ceilalți invitați:  medicii infecționiști Beatrice Mahler și Adrian Marinescu, medicul estetician Adina Alberts (soția lui Viorel Cataramă), precum și doi obișnuiți ai casei – Mugur Ciuvică și Mirel Curea.

    Dintre toți cei prezenți în platou, doar medicii Mahler și Marinescu purtau mască.

    VIDEO: Balamucul de la Antena 3, cu Șoșoacă în prim-plan

    Dialogul Gâdea – Șoșoacă

    Diana Șoșoacă: Apropo de gripă, doamna doctor și domnule doctor, mai există gripă?

    Mihai Gâdea: Doamna avocat, doamna avocat… cu toată dragostea… întrebările în emisiunea asta le pun eu.

    Șoșoacă: Mai sunt cazuri? Că nu se mai vorbește.

    Gâdea: Doamna avocat… doamna senator… ce mai faceți?

    Șoșoacă: Foarte bine, mulțumesc. Mă interesa să pun și eu niște întrebări. Eu nu știu unde-i gripa.

    Gâdea: Eu apreciez prezențele dvs. de fiecare dată.

    Șoșoacă: Dar pe mine mă interesează…

    Gâdea: Ascultați puțin! Pentru că, să știți o chestie… La o doamnă, e foarte ușor neplăcut, ca să zic așa… și nu vă dau lecții publice, da’ mă puneți în situația asta… În momentul în care interveniți peste absolut oricine care vorbește, e o chestie lipsită, așa, de politețe și de ștaif.

    Șoșoacă: Domnule Gâdea, cred că cea mai mare lipsă de politețe o aveți dvs.

    Gâdea: Ia să vedem, doamna senator! Cum?

    Șoșoacă: Exact! Exact!

    Gâdea: Hai să vorbesc și eu așa, ca dvs.

    Șoșoacă: Vorbiți cum considerați! Dacă m-ați invitat, eu doresc să aflu niște întrebări. Și am vrut să știu și eu unde-i gripa.

    Gâdea: În momentul în care sunteți într-un dialog public, trebuie să respectați dialogul.

    Șoșoacă: Da, am respectat dialogul, corect, dar dvs. nu ne respectați pe noi,

    Gâdea: Că dacă dvs. nu respectaţi dialogul, să știți că vă opresc și microfonul, doamna Șoșoacă!

    Șoșoacă: Nicio problemă, că pe Antena 3 oricum mi se oprește microfonul…

    Gâdea: Așa…

    Șoșoacă: … și, oricum, de-a lungul anului trecut, am avut parte de un abuz psiho-emoțional, ca și la celelalte…

    Gâdea: Sunt convins că sunteți… Se vede că sunteți abuzată, să știți!

    Șoșoacă: Da, să știți că sunt abuzată psiho-emoțional. Tocmai de aceea au închis televizoarele, să știți…

    Gâdea: Psihologic, spun.

    Șoșoacă: Da, psihologic.

    Gâdea: Luăm o scurtă pauză, doamnelor și domnilor.

    Șoșoacă

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!