Etichetă: Matei Bals

  • Toni Grecu: „O cursă sufocantă, extenuantă, fără aer, de 150 de metri. M-am prăbuşit inconştient. Participasem la cel mai mic şi mai extenuant maraton din lume”

    Toni Grecu: „O cursă sufocantă, extenuantă, fără aer, de 150 de metri. M-am prăbuşit inconştient. Participasem la cel mai mic şi mai extenuant maraton din lume”

    În pavilionul în care s-a produs incendiul de la Institutu Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, vineri dimineață, se afla şi actorul Toni Grecu, fondatorul grupului Divertis. Internat de două săptămâni, cu o formă medie de infecție cu Covid-19, acesta dormea într-un salon de la etajul 2. Incendiul a avut loc la parter.

    Toni Grecu (61 de ani) a povestit pentru Ştirile Pro TV prin ce a trecut. Mutat la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, actorul n-a apărut cu voce, ci și-a transmis mesajul către Pro TV prin două SMS-uri.

    „Povestea de azi pentru mine a fost de fapt o cursă sufocantă, extenuantă, fără aer, de 150 de metri, prin faţa unui spital arzând, cursă terminată la uşa Salvării în faţa căreia m-am prăbuşit inconştient, dar fericit. Participasem la cel mai mic şi mai extenuant maraton din lume. Şi am alergat şi singur. În urma Salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea.”

    „Era foarte speriat, părea foarte afectat”

    Soţia lui Toni Grecu a aflat de grozăvie de la televizor.

    Cristina Grecu: „Am fost trezită de nişte SMS-uri ale unor prieteni, am deschis televizorul şi în momentul acela se spunea că incendiul a izbucnit la pavilionul 5, unde ştiam că e internet. L-am sunat imediat şi mi-a răspuns, era foarte speriat, părea foarte afectat de ce s-a întâmplat, dar mi-a zis că e înconjurat de medici la urgenţe şi că se ocupă oamenii de el, că e pe un pat”.

    „Se auzea cum ţipau: «Ajutor! Ajutor!»”

    Îngroziţi de fumul care a invadat saloanele, unii pacienţi în vârstă povestesc cum au găsit salvare, sărind pe geam, prin balcoane, notează Pro TV.

    „Am sărit pe balcon, am sărit pe balcon şi am dat telefon la 112 şi țipa lumea: «Ajutor! Ajutor!»”, povestește, îngrozit, un pacient.

    Au fost secunde la limită pentru cei peste 100 de pacienţi ameninţaţi de flăcări şi de fum. Un bunic de 75 de ani s-a salvat singur.

    „Se auzea cum ţipau: «Ajutor! Ajutor!» şi era flacăra la primul salon din capăt, flacără mare şi fum”, a rememorat bătrânul acele momente dificile.

    Iar ajutorul a venit în câteva minute, prin pompierii care au stins incendiul și prin echipajele SMURD care au evacuat toți pacienții din pavilion. Nu a fost deloc ușor, dat fiind că majoritatea pacienților erau oameni în vârstă, bolnavi și dependenți de oxigen, era noapte, afară era frig, iar totul s-a făcut contracronometru.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Numărul victimelor în incendiul de la „Matei Balș” urcă la 5: un pacient a fost găsit carbonizat în baie

  • Medicul de gardă: „Am auzit țipete de ajutor. În secție era un fum foarte gros și nu am putut să mai înaintez”

    Medicul Cătălin Apostolescu, care era de gardă în noaptea de joi spre vineri, când a izbucnit incendiul de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, povestește cum a acționat după ce a auzit țipete de ajutor.

    Când dr. Apostolescu (care e și purtătorul de cuvânt al spitalului) a ieșit pe hol, fumul era atât de gros, încât nu a mai putut înainta. A ales să-i ajute pe oamenii care ieșiseră pe balcon, încercând disperați să se salveze, și a sunat la pompieri.

    „​Întâi am auzit o voce de bărbat, am presupus că este pacient, pentru că știam personalul. După aceea, la foarte scurt timp am auzit țipete de ajutor, o voce feminină. Am ieșit din cameră, dar deja în secție era un fum foarte gros și nu am putut să mai înaintez. Atunci am ales varianta să încerc să ajut oamenii prin balcon”, a declarat medicul într-o intervenție la Antena 3.

    El a precizat că era la aproape 10 metri de salonul de unde a început incendiul, iar în acele momente i-a fost imposibil să-și dea seama care a fost sursa focului, pentru că fumul era foarte gros.

    Medicul a spus că alarmele de incendiu au pornit imediat, curentul fiind oprit ulterior. „La început nu a fost nicio explozie, s-a auzit o bubuitură mai târziu, după vreo 3-4 minute. Ieșisem deja pe balcon și apelasem deja pompierii”, a precizat Apostolescu.

    Medicul spune că a ajutat pacienții care încercau să iasă și a încercat să deschidă ferestrele, însă nu a putut, pentru că acestea se deschid doar din interior.

    „Am încercat să intru prin altă parte, iar nu am putut din cauza fumului”, a precizat Cătălin Apostolescu.

    Medicul a mai spus că atunci când infirmiera a intrat în salon, a văzut că unul dintre pacienți era deja în flăcări. „Era în alt salon, se ocupa de alt pacient. S-a întors și a văzut pe cineva arzând. A încercat să pună o pătură să-l stingă și, în același timp, a oprit sursa de oxigen de la acel pacient. Nu a putut să înainteze și să oprească și la celălat pacient. Ardea mai mult, ardea și patul, ardea și tubulatura deja”, a mărturisit acesta.

    Dr. Cătălin Apostolescu

    10 Piatra Neamț + 5 „Matei Balș”

    Incendiul a izbucnit vineri, în jurul orei 5.00, la parterul Institutului „Matei Balș” din București, care în această perioadă este principalul „spital Covid” din România.

    Focul a cuprins patru saloane, în care erau internați pacienți cu forme de Covid medii și severe, ținuți pe mască de oxigen. Patru bolnavi au murit carbonizați, iar o a patra victimă a decedat câteva ore mai târziu, în urma arsurilor suferite și a intoxicării cu fum (în cazul său, manevrele de resuscitare au eșuat).

    Peste 100 de pacienți au fost evacuați, fiind transferați în alte pavilioane de la „Matei Balș” și la alte spitale din Capitală.

    Este a doua tragedie care se produce într-un spital din România în interval de cîteva luni, după incendiul din noiembrie 2020, de la secția Anestezie – Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, unde au murit 10 oameni.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Numărul victimelor în incendiul de la „Matei Balș” urcă la 5: un pacient a fost găsit carbonizat în baie

  • Anchetatorii de la „Matei Balș”: „Se pare că au fost două explozii ale unor tuburi de oxigen, precedate de un incendiu”

    Un procuror și un polițist au făcut vineri seară primele declarații oficiale despre incendiul tragic de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, în care au murit 5 ani.

    Procurorul criminalist Alexandru Anghel (din cadrul Parchetului Tribunalului București) și comisarul-șef Marian Mohoci (șeful Serviciu Omoruri din Poliția Capitalei) au vorbit despre posibilele cauze ale declanșării incendiului.

    Procurorul criminalist Alexandru Anghel

    • „Cercetările sunt efectuate de Parchetul Tribunalului București împreună cu ofițeri de la serviciul Omoruri, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”
    • „Am efectuat cercetarea la fața locului. Au fost ridicate cele 4 cadavre și trimise la INML. Mâine (sâmbătă – n. red.) vor avea loc necropsiile.”
    • „În cadrul cercetării au fost cooptați și specialiștii de la INSEMEX Petroșani.”
    • „Cercetarea la fața locului trebuie să fie foarte minuțioasă și nu se poate termina astăzi. Mâine reluăm tot.”
    • „Se pare că este posibil să fi fost două explozii ale unor tuburi de oxigen, ulterior izbucnirii incendiului.”
    • „Cercetarea la fața locului a vizat în principal ridicarea cadavrelor, iar mâine vom intra și vom vedea și alte aspecte.”
    • „Există camere de supraveghere și au fost ridicate. În saloane și pe holuri nu există camere.”
    • „Nu pot să vă spun dacă au existat aeroterme în saloane, pentru că nu asta am verificat. Am ridicat un volum foarte mare de documente.”
    • „E posibil să audiem și conducerea spitalului, dar nu pot să vă spun acum.”
    • „Nu vă putem spune ce au declarat persoanele audiate.”
    • „Nu mă pot pronunța dacă a existat vreun scurtcircuit sau un aparat defect. Ancheta în interior va dura cel puțin câteva zile.”

    Comisarul-șef Marian Mihoci

    • „Mai multe echipaje de poliție au ajutat la evacuarea pacienților. După evacuarea celor aproximativ 100, am găsit patru cadavre, iar ulterior un alt pacient a decedat.
    • „Nu putem să vă dezvăluim cauza incendiului. Am evaluat împreună cu experții locul faptei. Ipotezele sunt mai multe, dar la acest moment nu se pot dezvălui.”
    • „Au fost audiate cinci persoane: un personal medical, trei infirmiere și un instalator. Sunt date de anchetă, nu vă putem dezvălui.”
    • „Inclusiv unii pacienți ar putea ajunge la audieri, în funcție de date.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Numărul victimelor în incendiul de la „Matei Balș” urcă la 5: un pacient a fost găsit carbonizat în baie

  • Șoșoacă se cațără și pe tragedia de la „Matei Balș”! A vrut să intre cu forța în spital, dar au oprit-o jandarmii

    Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă (AUR) n-a ratat ocazia de a face scandal și la Institutul „Matei Balș”, încercând să se cațere pe uriașa tragedie pentru a obține profit electoral. Ea s-a prezentat în fața spitalului și a cerut explicații pentru incendiu. Mai mult, a vrut să intre cu forța în instituția medicală, dar jandarmii nu i-au permis acest lucru.

    Șoșoacă a produs scene grețoase, penibile, scandaloase. I-a chemat pe „toți parlamentarii” în fața spitalului, iar românilor le-a cerut să iasă în stradă și să protesteze. De mai multe ori, senatoarea urlătoare a invocat statutul ei de demnitar, superior unui muritor de rând.

    Diana Șoșoacă a avut un schimb dur de replici cu portarul spitalului, care nu a lăsat-o să intre în unitatea medicală. Acesta i-a explicat calm că o anchetă a autorităților este în desfăşurare.

    „Vreau să mă duc înăuntru la «Matei Balș», să văd ce se întâmplă. Vreau să aflu niște informații. Aici trebuie să vină absolut toți parlamentarii, să ia atitudine!”, a răcnit senatoarea AUR.

    Ea i-a acuzat pe jandarmi că, dacă n-o lasă să intre în spital, înseamnă că „nu respectă poporul român”.

    „Sunt foarte agitată, pentru că aveți cinci morți. Nu vi se pare normal (să fie agitată – n. red.)?! Râdeți?!”, s-a dat în spectacol Șoșoacă în fața jurnaliștilor și a jandarmilor.

    În incendiul de vineri dimineață au murit 5 pacienți infectați cu Covid-19, în stare medie spre gravă, toți dependenți de masca de oxigen.

    Urlătoarea

    Declarații și urlături ale senatoarei Șoșoacă

    • „Este obligatoriu să existe cel puțin o demisie. Și demisia principală este a domnului Raed Arafat. Este deja al treilea eveniment care se petrece și dânsul nu cade niciodată. Dacă mai pun și «Colectiv», înseamnă că avem patru. Dacă mai pun și Lacul Știughiol, avem cinci. Dacă mai pun și Munții Apuseni, avem șase. Eu, în acest moment, îi cer pe cale oficială demisia lui Raed Arafat.”
    • „Trebuie numiți alți oameni, pentru că toți cei care au fost până acum nu au fost în stare să rezolve problemele sistemului medical din România. Sunt atâția profesioniști care pot deține aceste funcții, oameni care profesează.”
    • „Situația în acest moment este foarte gravă. Avem 5 morți. Trei sunt carbonizati și cu arsuri interne (erau patru – n. red.). Cum au ajuns să fie carbonzați? Ce se întâmplă cu oxigenul în exces din acele saloane?”
    • „Avem reiterarea cazului de la Piatră Neamț și reiterarea situației de la Spitalul Giulești.”
    • „Eu nu doresc să văd medici care să fie anchetați și trimiși în judecată, și care să plătească pentru incompetența altor persoane care puteau, prin deciziile lor, să facă din sistemul sanitar unul competent și care să funcționeze ca afară. Eu mi-aș dori o țară ca afară din punct de vedere medical.”
    • „Sistemul sanitar în România este în colaps. Adunăm bani la Casa de Asigurări de Sănătate, redirecționăm către alte și alte interese financiare. Follow the money!” (Urmărește banii! – n. red.)
    • „Avem spitale care s-au transformat în crematorii. Avem un Guvern care nu face absolut nimic. S-au preocupat de masca lui Şoşoacă şi de dosarul meu medical. Pentru ce n-au luat atitudine? Avem un profesor, dr. Streinu Cercel, care este mai preocupat de titulatura sa.”
    • „E obligaţia mea de senator şi de preşedinte al Comisiei de Abuzuri să mă implic!”

    VIDEO: Șoșoacă, profitoarea cinică

    Dialog între Șoșoacă și un jandarm de la intrarea în spital

    Diana Șoșoacă: Vreau să chemați pe cineva!

    Jandarm: Dacă cineva din conducerea spitalului vă dă acceptul să intrați.

    Șoșoacă: Nu trebuie să-mi dea! Pot să intru pe unde doresc!

    Jandarm: În momentul ăsta nu puteți să intrați, pentru că este o anchetă în desfășurare.

    Șoșoacă: Chemați pe cineva! Contează cine sunt.

    Jandarm: Este o anchetă în desfășurare.

    Șoșoacă: Vă rog să chemați pe cineva!

    Jandarm: Vă respect pe dumnevoastră și vă respect funcția.

    Șoșoacă: Nu, dumneavoastră trebuie să respectați poporul român!

    Jandarm: Trebuie să sunați.

    Șoșoacă: Nu am de ce să sun. Nu am telefoane de la „Balș”. Nu sunt la birou, să sun de pe telefoanele special, să vorbesc cu cineva de la „Balș”. „Balș”-ul nu e unitate militară!

    Jandarm: Am luat legătura. Sunt toți în anchetă.

    Șoșoacă: Nu plec de aici!

    Șoșoacă agitată

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Numărul victimelor în incendiul de la „Matei Balș” urcă la 5: un pacient a fost găsit carbonizat în baie

  • Tragedia de la „Matei Balș”: pacientul care a sunat la 112 a sărit pe geam. Mărturia lui spulberă „teoria aerotermei”

    Cel care a sunat la 112, vineri dimineața, la ora 5.03, pentru a anunța incendiul de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balş” a fost un pacient din salonul respectiv. Pentru a scăpa de fum și de flăcări, acesta a sărit pe geam (salonul fiind la parter).

    Mărturia este foarte valoroasă, pentru că vine de la un martor ocular și spulberă „legenda aerotermei” – care aerotermă, singura confirmată, era oricum la etajul 3, nu la parter.

    Cauza incendiului a fost explozia unui tub sau a unor tuburi de oxigen, spune pacientul din „salonul groazei”.

    „Au făcut explozie niște tuburi de oxigen. Dacă îl atingi cu grăsime, face explozie. Ăla trebuie pus în cameră separată. Eu eram în salonul 66, la parter, dar noroc că nu am fost așa aproape. Eu am dat telefon la pompieri și am sărit pe balcon, pentru că era fum acolo ca la balamuc. Era fum cât cuprinde, cât 10 locomotive cu abur! Și pompierii s-au mișcat încet, am și țipat la ei: «Bagă furtunul!». Se uitau la furtunul ăla. «Bagă, măi, vino cu un stingător, ce stai să te uiți?». Eu am sărit pe geam, pe balcon! Acum sunt bine, mulțumesc!”, a declarat pacientul pentru Antena 3.

    Întrebat dacă incendiul a pornit „de la aerotermă”, pacientul – martor ocular – s-a mirat: „Care aerotermă? De unde aerotermă? N-a fost nicio aerotermă!”.

    Numărul morților a crescut la 5, dintre care 4 pacienți carbonizați și unul mort la câteva ore după incendiu, ca urmare a intoxicării cu fum. Cea de-a cincea persoană decedată a fost găsită în baie. Cadavrul era atât de distrus de foc, încât inițial nici nu a fost observat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Numărul victimelor în incendiul de la „Matei Balș” urcă la 5: un pacient a fost găsit carbonizat în baie

  • Fiica unei paciente de la „Matei Balș”: „I-am dus mamei o aerotermă miercurea trecută, mi-a spus că-i e frig”

    Mihaela Tănase, fiica unei paciente internate la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” chiar în pavilionul în care s-a produs incendiul tragic de vineri dimineață, a declarat în fața spitalului că în urmă cu 9 zile a adus în salonul acesteia o aerotermă, cu acceptul reprezentanților spitalului.

    „Săptămâna trecută, marți, mama mi-a spus că-i este foarte frig. Am cerut acceptul reprezentanților spitalului să duc o aerotermă, am primit acceptul, iar a doua zi, miercuri, am dus-o. Mama mi-a spus că a folosit aeroterma, după ce am dus-o. Mama era internată la pavilionul 5, etajul 3. Mama nu se putea ridica din pat”, a declarat Mihaela Tănase.

    Femeia a adăugat că nu mai știe care reprezentant al spitalului i-a dat acceptul. N-a putut spune nici dacă acel „reprezentant al spitalului” este medic, asistentă, brancardier sau alt tip de personal medical.

    Folosirea unor astfel de aparate electrice improvizate, într-un pavilion în care – fără a fi unul de Terapie Intensivă – majoritatea pacienților primesc oxigen prin mască facială, este foarte periculoasă. Oxigenul din butelii sau din circuitele de alimentare este extrem de inflamabil, putând produce incendii rapide sau chiar explozii.

    Atenție la un amănunt oferit de Mihaela Tănase: aceasta spune că a dus aeroterma la etajul 3, or incendiul a izbucnit la parter! Deci, acea aerotermă nu putea fi cauza incendiului în care au murit 5 oameni.

    Mihaela Tănase

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Imagini de groază: pavilionul mistuit de flăcări la Institutul „Matei Balș”

    Au apărut primele imagini din timpul incendiului de la Institutul „Matei Balș” din Capitală. Surprinse dintr-un alt pavilion al spitalului, acestea arată flacăra care iese pe una dintre ferestrele „salonului groazei” (Salonul 5).

    La momentul acela, echipele de intervenție erau deja la fața locului și încercau să stingă flăcările.

    Un incendiu puternic a avut loc în vineri dimineață, puțin după ora 5.00, la un pavilion al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală. Trei persoane au fost găsite carbonizate, iar un alt pacient, intoxicat cu fum, și-a pierdut viața după încercări eșuate de resuscitare.

    Incendiul a avut loc la parterul unui corp de clădire, în care se aflau puțin peste 100 de persoane.

    Pompierii spun că au fost degajări mari de fum.

    La fața locului au acționat ambulanțe, autospeciale, un spital mobil și unități de descarcerare. Salvatorii au acționat echipați conform protocolului Covid.

    În jur de 100 de pacienți, printre care actorul Toni Grecu, au fost evacuați din pavilionul incendiat. Unii au fost mutați în alte pavilioane ale Institutului „Marius Nasta”, alții au fost transferați la alte spitale din București.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Actorul Toni Grecu se afla aproape de „salonul groazei”, cel în care 4 pacienți au fost găsiți carbonizați

    Dintre cele patru saloane afectate de incendiul de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, unul poate fi numit „salonul groazei”. Este vorba de Salonul 5, în care au fost găsite 4 cadavre carbonizate. Un al cincilea pacient din acest salon a murit câteva ore mai târziu, în urma intoxicării cu fum.

    Actorul Toni Grecu (61 de ani), liderul trupei umoristice Divertis, se afla aproape de „salonul groazei”. Salonul său, situat la etajul 2, se află chiar în dreptul salonului în care a izbucnit incendiul.

    Artistul este spitalizat de circa 10 zile, cu o formă medie de infectare cu Covid-19, care i-a adus și o pneumonie virală.

    Toni Grecu a făcut un tratament cu antiviral (Remdesivir), antibiotic și anticoagulant. El se apropia de externare, fiind practic vindecat.

    Izbucnirea incendiului, vineri în zori, puțin după ora 5.00, l-a trezit din somn pe Toni Grecu, ca pe majoritatea pacienților din pavilionul respectiv. A fost panică pe toate etajele, mai ales că flăcările se ridicau – în exteriorul clădirii – până deasupra etajului 1, iar fumul a acoperit ferestrele saloanelor din acea zonă, de la toate etajele.

    În afara sperieturii, Toni Grecu nu a avut alte suferințe. El a fost mutat la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, fără arsuri sau intoxicare cu fum.

    Liderul trupei Divertis a fost internat la Instititul „Matei Balș” în jurul datei de 18 ianuarie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Tragedie la „Matei Balș”, bastion anti-Covid din Capitală. În incendiu au murit 4 oameni: 3 carbonizați și unul asfixiat

    La o două luni și jumătate de la incendiul devastator de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, unde 10 oameni au murit carbonizați, o tragedie similară are loc în Capitală. Un pavilion al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balş” a luat foc, iar 4 persoane au decedat.

    A fost declanşat planul roşu de intervenție la incendiu. Restul pacienţilor – în jur de 100 – au fost mutați în alte pavilioane de la „Matei Balș” și la alte spitale. Printre cei evacuați: actorul Toni Grecu, liderul trupei de umor Divertis. Acesta a fost transferat la Spitalul „Sf. Pantelimon”.

    Patru persoane au decedat în urma incendiului izbucnit vineri dimineaţă la „Matei Balş”, bastion al luptei anti-Covid pe plan național. Trei victime au fost găsite în salon, carbonizate, iar cea de-a patra a murit ulterior, nemaiputând fi salvată după intoxicarea cu fum.

    Raed Arafat, secretar de stat în MAI, a declarat pentru Agerpres: „Din păcate, trei persoane sunt decedate şi a patra e sub resuscitare (între timp a murit și ea – n. red.). Trei persoane au fost găsite în salon (decedate – n. red.). (…) După ce s-a degajat fumul, au fost găsite trei peroane în salonul în care era incendiul. Restul sunt transportaţi la mai multe spitale. Sunt cu Covid”.

    Întrebat dacă dintre cei transportaţi la alte spitale sunt persoane care se află în stare gravă, Arafat a răspuns: „Nu, pe probleme de arsuri nu”.

    Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, s-a deplasat în zori spre spital.

    Incendiul s-a manifestat la parterul unui corp de clădire în care se aflau aproximativ 100 de persoane. Flăcările au afectat patru saloane, dintre care Salonul 5 a fost „salonul groazei”: în el au fost găsite cele trei cadavre carbonizate.

    Colonelul ISU care a coordonat intervenția: „Ardea cu flacără deschisă la parter, pe o suprafață de 100-120 de metri pătrați. Au fost afectate 4 saloane, cu degajări mari de fum și cu posibilitate de extindere la etajul 1, spre fațadă”.

    Incendiul a fost stins. Pacienţii răniţi au fost preluaţi de ambulanţe SMURD. Aproape toți erau conectați la oxigen și au nevoie urgentă de reintubare.

    Adrian Streinu Cercel, cel care a condus Institutul „Matei Balș” mulți ani, până luna trecută, a declarat în această dimineață: „Aproape toți pacienții din clădirea în care a avut loc incendiul – în proporție de 98% – erau conectați la oxigen. Toți erau cu forme de Covid medii spre severe. Erau ținuți cu mască de oxigen”.

    Streinu Cercel a mai spus că instalațiile de încălzire și cele de oxigen erau noi, fiind schimbate recent.

    Adrian Streinu Cercel a renunțat la funcția de director la „Matei Balș” în decembrie 2020, după ce a fost ales senator pe lista PSD.

    Nu se știe, deocamdată, care a fost cauza incendiului.

    Calendarul evenimentelor

    • Ora 5.03: incendiul a fost anunțat prin apel la 112
    • Ora 5.13: a sosit primul echipaj SMURD
    • Ora 5.14: a fost declanșat planul roșu de intervenție la incendiu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Tratamentul revoluționar anti-Covid primit de Trump, care se anunță salvator chiar și în cazurile grave, intră de miercuri în teste și în România, la “Matei Balș”!

    Medicamentul revoluționar cu anticorpi care tratează Covid-19 și l-a pus pe picioare pe Donald Trump în doar 3 zile este, începând de miercuri, folosit experimental și în România, la Institutul “Matei Balș”, din București. După ce medicii au dezvăluit că tratamentul este disponibil, dar nu poate fi folosit din cauza birocrației, Agenția Națională a Medicamentului l-au aprobat marți, iar de miercuri poate fi administrat.

    Potrivit medicului infecționist Adrian Marinescu, de la “Matei Balș”, acest spital este singurul din Europa care participă la studiile clinice privind tratamentul cu noul medicament dezvoltat de compania americană Regeneron. Totuși, la aceste studii mai iau parte și alte spitale europene, precum cel din Birmingham, Marea Britanie.

    Anunțul a fost făcut de doctorul Marinescu miercuri, la Digi FM: „Noi, la Institutul Matei Balș, avem începând de ieri, exact cocktailul de anticorpi pe care l-a folosit și președintele american. Este la nivel de studiu. Și acolo era vorba despre un tratament experimental, nu este un medicament validat clinic. Vorbind de un studiu, este vorba despre persoane care se înrolează în acest studiu, voluntari. În momentul ăsta sunt 1200 de voluntari. Institutul Matei Balș este singurul spital din Europa care participă la acest studiu, cu cocktailul de anticorpi”.

    Noul medicament se bazează pe doi anticorpi care atacă o enzimă a virusului și s-a dovedit, în studiile clinice de faza 1 și 2, cu adevărat revoluționar, deoarece tratează direct cauza bolii Covid-19 și se anunță soluția salvatoare pentru pacienții în stare medie și severă.

    Donald Trump, în vârstă de 74 de ani și cu comorbidități, a fost dus cu elicopterul de la Casa Albă la spital. Medicii președintelui SUA au ascuns starea reală de sănătate a acestuia, dar ulterior au recunoscut că Trump era într-o situație îngrijorătoare, cu febră și alte simptome. S-a apelat la compania Regeneron, care a furnizat medicamentul experimental “pe bază de compasiune”, o procedură limită care permite livrarea punctuală a unui tratament care nu e încă omologat. În doar 3 zile, starea lui Trump s-a ameliorat spectaculos, președintele putând să se întoarcă la Casa Albă.

    După cum au explicat medici români, noul medicament, ajuns în cadrul studiilor clinice de faza a 3-a și la “Matei Balș”, este atât de eficient pentru că reduce încărcătura virală (cantitatea de virus din corp), cât și simptomele asociate Covid-19.

    Acest tratament este primul care țintește direct virusul Sars-CoV-2. Până acum, medicii foloseau scheme de medicamente care sunt întrebuințate în alte boli și care, indirect, s-a dovedit că sunt eficiente și împotriva coronavirusului.

    Dacă așteptările nu vor fi înșelate, noul medicament are toate șansele să facă perfect tratabil Covid-19, punând practic capăt situației critice în care se află acum lumea întreagă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!