Etichetă: Liviu Dragnea

  • Dragnea și Mazăre se pot vaccina înaintea populației. Pușcăriașii sunt prioritari la imunizare

    Potrivit Hotărârii de Guvern publicate în Monitorul Oficial, care modifică strategia națională de vaccinare, persoanele private de libertate au fost incluse în etapa 3A, alături de lucrătorii din HoReCa (hoteluri – restaurante – cantine), bancheri, coafeze, bibliotecari sau casieri, pentru a fi vaccinați prioritar. Aceștia vor fi programați înaintea populației adulte care nu s-a încadrat în categoriile de persoane din prima și a doua etapă a campaniei de vaccinare.

    Printre deținuții care se pot vaccina cu prioritate: Liviu Dragnea, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Remus Truică etc. Acestora le va veni rândul după categoriile sociale din etapa 2 (bolnavi cronici, persoane de peste 65 de ani etc.), dar înaintea populației generale, care numără peste 10 milioane de persoane și se încadrează la etapa 3.

    Guvernul a decis miercuri, 20 ianuarie, prin Hotărâre de Guvern, modificarea strategiei naționale de vaccinare, astfel încât în etapa a doua să fie vaccinate și persoanele cu handicap, însoțitorii acestora, persoanele fără adăpost, dar și mai multe categorii din aparatul de stat.

    Pentru etapa a treia, Guvernul a decis să fie introduse mai multe categorii prioritare care vor fi vaccinate înaintea populației generale care nu s-a încadrat în niciuna dintre etapele vaccinării.

    Vaccinarea populației încadrate în etapa 3A ar urma să înceapă în luna aprilie, însă autoritățile susțin că imunizarea s-ar putea face mai repede, în caz că România primește suficiente doze de vaccin.

    Categorii de persoane care vor fi vaccinate în etapa 3A

    a) Persoane care își desfășoară activitatea în cadrul unor unități, operatori economici cu risc ridicat de infectare al personalului propriu și al persoanelor deservite, din următoarele domenii de activitate:

    • lucrătorii din Industria extractivă;
    • lucrătorii din Industria prelucrătoare;
    • lucrătorii din Hoteluri și restaurante;
    • lucrătorii din domeniul de întreținere corporală, coafură și alte
      activități de înfrumusețare;
    • lucrătorii din domeniul spectacole, activitati culturale și recreative;
    • lucrătorii din sistemul financiar, bancar și din domeniul asigurărilor,
      cu precădere a celor care au contacte directe cu publicul și a celor
      care prestează servicii esențiale de plăți, administrare cont și investiții
      și operează infrastructuri critice naționale, precum și personalul critic
      de suport al acestora;
    • persoanele cazate în centrele regionale de proceduri și cazare ale
      solicitanților de azil aflate în subordinea Inspectoratului General
      pentru Imigrări;
    • persoanele cazate în centrele pentru cazarea străinilor luați în
      custodie pubIică aflate în subordinea Inspectoratului General pentru
      Imigrări;
    • persoane private de libertate;
    • persoane care asigură infrastructura de comunicații;
    • lucrătorii din domeniul muzeal și al colecțiilor publice;
    • lucrătorii din biblioteci.

    b) populaţia adultă, alte categorii decât cele prevăzute la punctele 1 și 2 de la litera c;

    c) populaţia pediatrică, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile
    vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.

    monitorul oficial etapele vaccinarii
    Sursa: Monitorul Oficial

    Florin Cîțu despre etapa 3A

    Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri, după ședința de guvern în care a fost modificată strategia națională de vaccinare, că a fost introdusă etapa 3A, în care vor fi vaccinați cu prioritate angajații esențiali din mediul privat.

    „A fost introdusă etapa 3A. Este o etapă intermediară. Persoanele din sectorul privat, care inițial ar fi trebuit să fie în etapa a doua, vor fi acum în etapa 3A. Sunt acele persoane care intră în legătură directă cu mai mulți cetățeni, dar din privat, de exemplu personalul din bănci, supermarketuri etc.”, a declarat premierul Cîțu.

    Florin Cîțu a mai spus că se așteaptă ca etapa a treia de vaccinare să fie demarată mai repede, dacă producătorii de vaccin vor respecta planul de livrare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Eram la Scroviștea, cu soțul meu. Stănescu și Dragnea mi-au cerut amnistia și grațierea”. În cartea ei, Dăncilă susține că, dacă ar fi fost la Guvern pe 10 august 2018, represiunea ordonată de Dragnea și Carmen Dan n-ar fi avut loc

  • A murit “FC Scornicești 2”! Echipa lui Dragnea, Turris Tr. Măgurele, se retrage din Liga 2 la fotbal. În urmă rămâne un stadion de Liga Europa

    FC Turris Tr. Măgurele, echipa familiei Dragnea, s-a retras din Liga 2 la fotbal. În România, este pentru a doua oară când un club, înființat din capriciul unui personaj care s-a vrut stăpânul țării, se desființează odată cu sfârșitul “domniei”.

    Primul caz a fost cel al echipei FC Olt Scornicești, înființată în anii ’70 în comuna de baștină a dictatorului Nicolae Ceaușescu. Clubul, fabricat artificial într-o comună de țară, a fost promovat abuziv, prin presiuni și aranjamente, până în prima ligă, unde a supraviețuit la fel. Odiseea acestei echipe fabricate în cinstea “genialului cârmaci” s-a încheiat a doua zi după fuga lui Ceaușescu. FC Olt Scornicești a fost desființată imediat, la pachet cu Victoria București, echipa Miliției.

    Rețeta a fost respectată întru totul de Liviu Dragnea.

    Ceaușescu își înființase echipa în satul natal Scornicești. Dragnea și-a făcut-o la Saelele, apoi a mutat-o la Măgurele

    La fel ca dictatorul României din perioada 1965-1989, Dragnea și-a înființat în comuna natală, Saelele din Teleorman, o echipă de fotbal pe care plănuia s-o ducă până în cupele europene.

    L-a pus pe fiul său, Valentin Dragnea, patron peste formația nou-creată și a mutat-o în vecinătate, la Turnu Măgurele, schimbându-i și numele: Turris Oltul.
    Echipa a promovat rapid până în Liga 2.

    Între timp, Dragnea a dat dispoziție și la Tr. Măgurele statul român a construit, prin Compania Națională de Investiții, un stadion nou-nouț, la standarde de cupe europene. Construcția din inima Teleormanului, acolo unde nu fusese niciodată o echipă performantă de fotbal, a primit finanțare înaintea stadioanelor din alte orașe celebre pentru echipele și fotbalul lor: Pitești, Timișoara, Constanța.

    În 2017, statul român i-a construit lui Dragnea și stadion de cupele europene în micuța localitate teleormăneană Turnu Măgurele. În acest timp, nu se găseau bani pentru reabilitarea arenelor din Pitești, Timișoara sau Constanța

    Exact la fel procedase Ceaușescu în anii ’70, când în satul Scornicești se construise un stadion uriaș, din beton, de 30.000 de locuri.

    Turris Tr. Măgurele n-a mai apucat să joace în Liga 1. După condamnarea lui Dragnea, echipa a ratat promovarea, iar acum se desființează

    Turris Oltul Tr. Măgurele n-a mai apucat să joace însă în Liga 1. În mai 2019, Dragnea a fost condamnat tocmai când echipa sa sărbătorea promovarea în Liga 2 și își anunța obiectivul de a urca în prima ligă în 2020.

    Fără tătuc, cu DNA și OLAF pe urmele afacerilor Tel Drum, Turris Oltul Tr. Măgurele a avut puține șanse. A mai rezistat din inerție un an, ajutată și de faptul că PSD a mai rămas la putere până în noiembrie 2019.

    Apoi au început problemele.
    Promovarea în Liga 1 s-a ratat astă-vară la mustață, în play-off. Datoriile s-au îngrămădit, sponsorii s-au retras.

    Turul sezonului 2020-2021 a fost chinuitor. Echipa l-a terminat pe locul 13.

    Calvarul se încheie în ianuarie 2021, când Turris a anunțat că va trimite hârtie oficială la Federația Română de Fotbal, prin care se retrage din competiție.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Dragnea – încă un dosar! DNA l-a prins cu 380.000 de dolari foloase necuvenite, la vizita în SUA pentru inaugurarea lui Trump. A vândut și postul de consul general la Bonn!

    Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a pus joi sub urmărire penală pe Liviu Dragnea, fost lider PSD, fost președinte al Camerei Deputaților, fost ministru și fost președinte al Consiliului Județean Teleorman, în prezent încarcerat la Penitenciarul Rahova.

    Acuzațiile: trafic de influență (două infracțiuni) și folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite – în dosarul vizitei în SUA, la inaugurarea președintelui Donald Trump (ianuarie 2017).

    Foloasele necuvenite de care a beneficiat Dragnea: 380.000 de dolari.

    Liviu Dragnea a fost citat joi, 14 ianuarie, la DNA pentru a i se aduce la cunoștință acuzațiile. El a fost adus de la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat din 27 mai 2019.

    În dosar este vizat și Gheorghe Dimitrescu, ex-consilier al fostului deputat Florin Iordache (PSD). Dimitrescu a fost numit consul general al României la Bonn (Germania), de către ministrul de Externe din acea vreme, ca urmare a traficului de influență exercitat de Liviu Dragnea.

    Potrivit procurorilor anticorupție, Liviu Dragnea a primit în perioada ianuarie – mai 2017 foloase necuvenite constând în asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a președintelui SUA, din perioada 17- 21 ianuarie 2017, desfășurate la Washington D.C (SUA), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, dar și în asigurarea unor servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 dolari în favoarea PSD.

    De asemenea, în perioada mai – octombrie 2017, Dragnea și-a folosit autoritatea și influența pentru a obține foloase necuvenite pentru sine și pentru PSD constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 de dolari.

    Totalul foloaselor necuvenite de care a beneficiat Liviu Dragnea: 380.000 de dolari.

    Comunicatul DNA

    „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți:

    DRAGNEA NICOLAE-LIVIU, la data faptelor președinte al Camerei Deputaților și președinte al unui partid, în sarcina căruia s-au reținut:

    – două infracțiuni de trafic de influență;

    – folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art. 13 din Legea 78/2000).

    DIMITRESCU GHEORGHE, la data faptei consilier parlamentar, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență.

    În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

    1. În perioada ianuarie 2017 – mai 2017, Dragnea Nicolae-Liviu ar fi primit de la un om de afaceri, suspect în cauză, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, constând în:

    – asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a președintelui SUA, din perioada 17-21 ianuarie 2017, desfășurate la Washington D.C (SUA), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 de dolari, acces obținut prin intermediul unui om politic și de afaceri american, vicepreședinte al Comitetului Prezidențial de Inaugurare,

    – asigurarea unor servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 de dolari, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiți, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice și conturi bancare în Cipru, controlată de omul de afaceri român cu ajutorul altor două persoane, suspecte în cauză.

    În acest context, Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, suspect în cauză, influența reală pe care o avea față de prim-ministrul și alți membri ai Guvernului României, promițându-i că îi va determina pe aceștia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar și al intelligence, pe care omul de afaceri român le avea în România.

    2. În perioada mai – octombrie 2017, Dragnea Nicolae-Liviu și-ar fi folosit autoritatea și influența ce decurg din calitatea de președinte al unui partid politic față de suspectul Dimitrescu Gheorghe, precum și față de alte două persoane, în scopul de a obține, în aceeași perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 de dolari. Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea și perfectarea unor vizite ale lui Dragnea Nicolae-Liviu cu înalți oficiali americani.

    În scopul ascunderii adevăraților beneficiari ai serviciilor de lobby, respectiv Dragnea Nicolae-Liviu și partidul politic, plata sumei de 100.000 USD ar fi fost efectuată de o societate americană cu sediul în New York, deținută de un cetățean româno-american, urmând ca acestuia să i se restituie în România suma de 100.000 euro prin intermediul unei rude, lucru care s-ar fi și întâmplat, suma fiind procurată în parte de suspectul Dimitrescu Gheorghe, respectiv 45.000 de euro.

    În schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, în perioada iunie – iulie 2017, Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia influența reală pe care o avea asupra ministrului Afacerilor Externe,  promițând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe Dimitrescu Gheorghe în funcția de consul general al României la Bonn, lucru care s-a și întâmplat.

    Celor doi suspecți li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

    În cauză se mai efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

    Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

    Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Cine e noua șefă peste școlile din Călărași. Roxana Pațurcă în 2019: „Iohannis nu e uman. Vrea să ne extermine!”

    Roxana Pațurcă (41 de ani), fostă senatoare PSD apropiată de Liviu Dragnea și luptătoare neobosită împotriva lui Klaus Iohannis, a justiției și statului de drept, a fost numită șefă a Inspectoratului Școlar Județean Călărași de către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, scrie Edupedu.ro.

    Până în toamna lui 2020, Roxana Pațurcă a fost șefa PSD Călărași. A fost dată afară pe 1 septembrie, după ce nu s-a prezentat la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. A doua zi s-a înscris în PNL.

    Pațurcă a fost pusă la șefia ISJ Călărași în locul Cameliei Croitoru, vicepreședinta PNL Călărași, care fusese numită acolo de Monica Anisie, precedentul ministru al Educației.

    Roxana Pațurcă s-a remarcat, în mandatul 2016-2020, când a fost senatoare PSD de Călărași, prin atacurile violente la adresa președintelui Iohannis și prin suportul necondiționat dat lui Dragnea în asaltul asupra legilor justiției și a democrației din România.

    Până să treacă în tabăra PNL, PSD-ista lui Dragnea îi creiona lui Iohannis portret de nazist care vrea „să extermine PSD-iștii” într-un “stat totalitar”

    Nu mai departe de noiembrie 2019, Roxana Pațurcă explica în cotidianul local Arena, înaintea alegerilor prezidențiale: “În primul rând, Iohannis este AROGANT. A încălcat cu nepăsare Constituția țării, a pretins și a trăit în cel mai mare lux, a ignorat sistematic problemele reale ale societății – protocoale secrete, abuzuri procurori –, n-a dat niciun interviu real, veritabil în 5 ani de mandat, refuză să se întâlnească cu oamenii, sfidează regulile de comportament democratic și refuză să dea socoteală în fața oamenilor într-o dezbatere publică în fața contracandidatului său. În al doilea rând, este UN PENAL cu imunitate absolută. Știți prea bine că a obținut case prin fals și uz de fals – fapt stabilit definitiv de Justiție. Are zeci de dosare penale (48) deschise pe numele său și suspendate pe durata mandatului. A mințit că renunță la imunitatea prezidențială. (…) Insistă să păstreze controlul Justiției. NU a făcut NIMIC în 5 ani de mandat. Singurul așa-zis proiect, «România educată», este doar un titlu, fără nicio acțiune în plan concret. Este un titlu jignitor, prin care Iohannis ne spune că nu suntem educați și că vine el să ne educe. La fel cum spune în sloganul lui că vine el să facă România normală, ca și cum cetățenii ar fi anormali“.

    În ton cu linia generală a discursului PSD, Pațurcă strecura în discurs apropouri la originea germană a lui Iohannis, sugerând analogii cu naziștii: „Klaus Werner Iohannis a dovedit în dese rânduri că NU E UMAN, nu-i pasă de oameni. Rămâne rece și insensibil. Nu are compasiune. (…) Klaus Iohannis a spus în repetate rânduri că vrea o Românie fără PSD-iști. Este o declarație care instigă la exterminarea membrilor sau simpatizanților PSD. Este de asemenea o discriminare a unei categorii de cetățeni pentru că nu împărtășesc opiniile politice ale președintelui. Discursul lui Iohannis îndeamnă la ostracizarea celor care simpatizează, votează sau activează în cadrul PSD. Ca în orice regim totalitar, Iohannis vrea ca pe scena publică să fie doar PNL. L-a înlăturat din cursă pe Dan Barna, iar acum vrea să-i extermine pe PSD-iști. Iohannis vrea o PNL-izare a României și să-i extermine pe ceilalți care au alte opinii sau opțiuni politice“.

    “De fiecare dată când deschide Cîțu gura, cresc dobânzile la împrumuturi. Guvernul Orban face declarații iresponsabile”

    În același interviu, Roxana Pațurcă își exprima și părerea despre Guvernul Orban, despre actualul premier Florin Cîțu și despre PNL, în general – acuzând că nenorocesc țara și o îngroapă în datorii, fiind incompetenți și rău-voitori.

    “Acesta este barometrul prostiilor spuse de Florin Cîţu. De fiecare dată când ministrul Finanţelor deschide gura, cresc dobânzile la împrumuturile Guvernului, dobânzi care sunt plătite din buzunarul cetăţenilor, că nu vine Cîţu cu bani de acasă să plătească diferenţa. Mai mult, Cîţu se încurcă în propriile declaraţii. Dacă ar fi adevărat că deficitul va ajunge la 4%, atunci Ministerul Finanţelor ar trebuie să se împrumute în ultimele două luni cu peste 20 de miliarde lei, ceea ce devine din ce în ce mai improbabil de realizat cu fiecare zi care trece. (…) Declaraţiile iresponsabile ale Guvernului Orban, începând de la închipuita gaură în buget, la bugetele duble sau de la măsurile de austeritate şi creşterea facturilor la utilităţi, creează un spectru îngrijorător asupra economiei naţionale. În final, ca urmare a deteriorării încrederii în economie şi a încetinirii circuitului economic, băncile şi firmele multinaţionale îşi reduc activitatea pe piaţa românească pentru a plasa resursele financiare pe alte pieţe mai active“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Palada: „Trump are soarta lui Dragnea. Cât a avut puterea în mână, a avut reticențe în a schimba sistemul”

    Mirel Palada, fost putător de cuvânt al Guvernului Ponta, face o paralelă între Donald Trump și Liviu Dragnea. Și oftează adânc, bântuit de regretul că nici Dragnea aici, nici Trump peste Ocean n-au mers „până la capăt” cu distrugerea statului și pulverizarea democrației.

    „Dacă avea putere cu adevărat, le închidea gura, îi neutraliza, îi controla. Putea să facă asta. N-a făcut-o. Acuma îi închid ei gura lui”, scrie Mirel Palada, referindu-se la Trump, dar, prin ricoșeu, și la Dragnea.

    Revelațiile lui Mirel Palada

    „Trump are soarta lui Dragnea. Cât a avut puterea în mână, a avut reticențe în a schimba sistemul spre a-l domestici. Serviciile secrete, justiția, mass-media, inclusiv social media – oricum, între cele trei domenii menționate există o suprapunere semnificativă.

    Dacă avea putere cu adevărat, le închidea gura, îi neutraliza, îi controla. Putea să facă asta. N-a făcut-o. Acuma îi închid ei gura lui. În război nu există milă. Cui îi e milă, e un prost și merită să piardă. Iar în momentul de față, încet-încet, pas cu pas, începe să nu mai fie nicio diferență între politică și război. Ghinion.”

    Huliganul condamnat

    Mirel Palada

    Judecătoria Sectorului 1 București l-a condamnat pe Mirel Palada, în decembrie 2020, la 9 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, în dosarul în care este acuzat că l-a lovit pe fostul senator Mihai Goțiu (USR) în studioul B1 TV.

    În plus, instanța a decis că Mirel Palada trebuie să-i plătească lui Goțiu 5.000 de euro drept daune morale.

    Sentința nu este definitivă șia fost atacată cu apel.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Teodosie, se aude? Papa Francisc se vaccinează săptămâna viitoare. „Există un negaționism suicidar”

  • Codrin Ștefănescu anunță: Liviu Dragnea va încerca să-și „recupereze” PSD-ul, după ce iese din pușcărie

    Codrin Ștefănescu anunță: Liviu Dragnea va încerca să-și „recupereze” PSD-ul, după ce iese din pușcărie

    Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD, anunță că nu pleacă din PSD și că vrea ca, împreună cu Liviu Drangea, să recupereze partidul „din mâna academiștilor SRI” (gruparea Ciolacu).

    Aghiotantul lui Dragnea și-a dezvăluit intențiile într-un mesaj pe Facebook. El neagă „zvonurile” privind plecarea sa la un alt partid (PER).

    Codrin Ștefănnescu: „Au apărut zvonuri privind plecarea noastră la un alt partid! Sunt false! Eu cred în continuare că ne vom recupera PSD-ul din mâna academiștilor SRI! Și că vom reveni la mesajele publice pe care oamenii le asteaptă de la noi. Că vom deveni din partid-moluscă și predat noii puteri, din nou partid al oamenilor curajoși! Iar Liviu Dragnea, când se va întoarce acasă, în primul rând trebuie să se ocupe de sănătatea sa! E obligatoriu să facă asta! Sper că am lămurit acum situația!”

    Ștefănescu face referire la informația potrivit căreia lui Liviu Dragnea i se pregătește un nou proiect politic. Este vorba de Partidul Ecologist Român (PER), partid în care s-au refugiat mai mulți foști PSD-iști apropiați de Dragnea, căzuți în dizgrația „echipei Ciolacu”: Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu, Cătălin Rădulescu-„Mitralieră” etc.

    La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, PER a obținut doar 1,1%, departe de pragul electoral de 5%.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Revelionul lui Codrin Ștefănescu: cu Liviu Dragnea, la vorbitor, la Rahova. „A scāpat de Covid, dar are dureri mari la coloanā”

    Codrin Ștefănescu (52 de ani) l-a vizitat pe Liviu Dragnea (58 de ani) și în ultima zi a anului 2020. Fostul secretar general al PSD a fost la vorbitor, la Penitenciarul Rahova, unde ex-liderul PSD își ispășește pedeapsa de 3 ani și 6 luni din dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.

    Codrin Ștefănescu spune că Liviu Dragnea a revenit la Rahova după ce o vreme fusese tratat în spitalul penitenciarului Jilava.

    „A scāpat de Covid, dar are dureri mari la coloanā”, scrie pe Facebook fostul aghiotant al lui Dragnea, pe care-l divinizează și căruia i-a rămas fidel și după încarcerare.

    Codrin Ștefănescu continuă să-l prezinte pe Liviu Dragnea ca pe o victimă a „justiției politice”, dar și a sistemului penitenciar. „E supus în continuare unui șir lung de abuzuri și nedreptăți, dar va rezista până la capăt!”, bravează fostul secretar general al PSD, căzut în dizgrația partidului în „era Ciolacu”.

    În postarea sa, Codrin Ștefănescu comite și o eroare gramaticală grosolană, scriind: „au renunțat la ideea de-al muta forțat în alt județ”.

    Anunțul lui Codrin Ștefănescu

    „Ieri am fost in vizită la Liviu. Starea sa de sănătate nu s-a ameliorat. A scāpat de Covid, dar are dureri mari la coloană.

    L-au transferat acum la spitalul penitenciarului Rahova, au renunțat la ideea de a-l muta forțat în alt județ. Voi și presa ați avut un rol hotărâtor în acest sens.

    E supus în continuare unui șir lung de abuzuri și nedreptăți, dar va rezista până la capăt!

    M-a rugat să vă transmit toate gândurile bune! Primește în continuare scrisori de la voi, pe care le citește ori de câte ori i se acordă puțin timp.

    Am transmis și mesajele voastre și pe ale colegilor de partid, care m-au sunat pentru asta! Vă voi ține la curent în mod constant!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • „Tortura medicală” la care ar fi supus Liviu Dragnea, spulberată cu argumente de Administrația Penitenciarelor

    Irina Tănase (27 de ani), tovărășa de viață a lui Liviu Dragnea (57 de ani), s-a plâns la Antena 3 că fostul şef PSD trebuia să facă un RMN la Spitalul Penitenciar Jilava, acuzând dureri de spate, însă acest lucru i-a fost refuzat. Ea a vorbit de „o formă de tortură” la care ar fi supus iubitul ei.

    Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) spulberă, cu argumente, alegațiile tinerei partenere a lui Liviu Dragnea, care mizează pe cartea victimizării publice.

    Irina Tănase pentru Antena 3: „E vorba de un chin la care e supus, de o formă de tortură, din punctul meu de vedere. Atâta timp cât 6 luni laşi un om să se chinuie cu nişte dureri şi să i se agraveze starea de sănătate, deşi îndeplineşte toate condiţiile legale să fie dus la investigaţii medicale, eu consider că e vorba de o formă de tortură şi de o încercare de a-l presa”.

    Acuzațiile au venit pe fundalul convocării la DNA a Irinei Tănase, pentru audieri în dosarul Tel Drum.

    ANP a explicat, printr-un comunicat, că „dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri al persoanelor private de libertate” – deci și al lui Liviu Dragnea – „este asigurat cu personal specializat, în mod gratuit, potrivit legii”.

    Mai mult, „deţinuţii pot solicita contra cost orice alt serviciu medical care nu este asigurat gratuit”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Tupeu de borfășie! Chemată la audieri, tovarășa lui Dragnea o ia la mișto pe procuroarea din dosarul Tel Drum

    Irina Tănase (27 de ani), iubita pușcăriașului Liviu Dragnea (57 de ani), a fost chemată marţi la DNA. Ea a spus la Antena 3 că a fost convocată pentru a fi audiată ca martor în dosarul Tel Drum. Irina Tănase a mai spus că au fost citați pentru audieri în acest dosar și fratele ei, dar și fosta soție, fiul și fiica ex-președintelui PSD.

    La ieşirea de la DNA, Irina Tănase a făcut comentarii mizerabile la microfonul Antenei 3. A ventilat teoria „Liviu Dragnea – victima sistemului penitenciar” și a încercat s-o ironizeze pe Alexandra Lăncrănjan, procurorul de caz în dosarul Tel Drum.

    Irina Tănase: „Am fost citată în calitate de martor în dosarul Tel Drum. Nu ştiu ce a vrut să afle de la mine, nu am dat declaraţii (…) cred că a vrut dânsa să ne cunoaştem (…) Există un articol în Codul de procedură penală care îmi permite să nu dau declaraţii. (…) Acolo e vorba de fapte de când aveam eu 8-9 ani”.

    Tovarășa lui Dragnea a continuat în nota conspiraționistă: „Nu pot să consider o coincidenţă că pe 22 decembrie spuneam că lui Liviu îi este pusă viaţa în pericol şi pe 23 s-au scris citaţiile către toată familia. O pot considera o pedeapsă sau o răzbunare a sistemului asupra noastră, pentru că am îndrăznit să vorbim despre situaţia în care este acesta. E părerea mea”.

    Când a pomenit de „citațiile pentru toată familia”, Irina Tănase s-a referit la fratele ei și la familia lui Liviu Dragnea – fosta soție (Bombonica) şi cei doi copii ai lor, Ștefan Valentin („porcarul”) și Alexandra.

    De 17 luni după gratii

    Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

    Audierile din acest sfârșit de an au avut loc în dosarul Tel Drum, în care DNA a pus în mișcare acțiunea penală împotriva fostului lider al PSD Liviu Dragnea pentru:

    • constituire a unui grup infracțional organizat;
    • două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul;
    • instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false.

    Prejudiciul creat bugetului de stat în acest dosar este estimat de procurori la peste 31,34 milioane de lei.

    Acuzațiile aduse de DNA lui Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum

    • „Inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, ar fi inițiat un grup infracțional organizat din care ar fi făcut parte funcționari din administrația locală și persoane din mediul de afaceri. Grupul ar fi acționat în perioada 2001-2017 în scopul de a obține, în mod fraudulos, sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
    • Sub coordonarea și decizia inculpatului Liviu Nicolae Dragnea, în cadrul grupului, funcționarii publici ar fi acționat în interesul unor societăți private. Pentru funcționarea grupului ar fi fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Județean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Nicolae Dragnea, achiziționarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare și atribuirea, în mod discreționar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din județ către Tel Drum SA.
    • SC Tel Drum SA ar fi fost principala societate comercială din grup, capitalizată masiv și folosită la obținerea contractelor de lucrări, pentru distribuirea capitalului către celelalte societăți comerciale și membrii grupului, pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile care sunt folosite de membrii grupului, pentru a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile către aceiași membri.
    • Unul dintre scopurile grupului ar fi fost ca firma Tel Drum SA să câștige un contract de reabilitare a 55 km de drum județean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene.
    • În acest context, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea ar fi emis și semnat hotărâri și dispoziții, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiție restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA. Cu ajutorul altor două persoane din grup ar fi folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false și inexacte. Ar fi fost falsificate și înlocuite date din proiectul tehnic, inclusiv prin inserarea unei condiții care îi asigura firmei Tel Drum câștigarea licitației. In plus, firma Tel Drum ar fi beneficiat și de date confidențiale ce au avantajat-o la obținerea contractului.
    • În mod similar, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, ar fi făcut demersuri și ar fi contribuit astfel încât firma Tel Drum SA să câștige și contractul de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum județean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene.
    • În cursul procedurii de atribuire s-ar fi falsificat și înlocuit date, inclusiv prin introducerea condiției restrictive ce favoriza societatea Tel Drum, asigurându-i câștigarea licitației.
    • De asemenea, s-ar fi majorat artificial devizul lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului.
    • Cu referire la cele două contracte de reabilitare drumuri județene din Teleorman, prejudiciul creat în dauna bugetului public ar fi de:
    • 25.600.927 lei (diferența dintre prețul ofertat de Tel Drum SA și prețul cel mai mic ofertat) – contractul DJ 701,
    • 5.742.872 lei (diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat) – contractul DJ 506.
    • Prejudiciul creat bugetului public este de 31.343.799 lei, sumă ce constituie un beneficiu necuvenit pentru firma câștigătoare SC Tel Drum SA.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Teorie dementă a lui Pavelescu: se încearcă asasinarea lui Dragnea de Crăciun, folosind Covidul și metoda „Transportul”!

    Măcinat de frustrări după ce a bifat o nouă pagină rușinoasă în propria-i eșuare electorală (a scos PNȚCD din orice bătălie care contează și s-a refugiat, personal, pe listele PER-ului poluat de ex-PSD-iștii Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu și deputatul „Mitralieră”), Aurelian Pavelescu lansează teorii care frizează demența. De o săptămână, groparul PNȚCD vântură ideea că „se încearcă” asasinarea tovarășului său de jihad anti-justiție Liviu Dragnea!

    Pavelescu publică un text în care vorbește despre „tortura” la care ar fi supus Dragnea, căruia i-ar fi aplicate „tratamente de distrugere fizică și psihică sistematice cu instrumente statale, fiind folosită starea de detenție”. Demolatorul PNȚCD se întreabă insinuant: „N-am putea să bănuim că I-A FOST DAT VIRUSUL ÎN MOD INTENȚIONAT?”.

    Ulterior, la fel de iresponsabil, Aurelian Pavelescu a distribuit, pe pagina sa de Facebook, un text publicat de un anume Dan Diaconu, preluând o teorie nebunească a acestuia. Și anume: „Se pare că niște minți înfierbântate vor să pună la cale asasinarea lui Dragnea de Crăciun prin metoda «Transportul». Pe scurt, deținutul e transferat de la un penitenciar la altul până-și dă obștescul sfârșit”.

    Pavelescu preia această demență fără vreo minimă distanțare sau precauție. Și-o asumă pur și simplu, rostogolind-o mai departe.

    17 decembrie: Textul lui Aurelian Pavelescu

    „I-a fost dat virusul în mod intenționat?”

    „ATENȚIE LA LIVIU DRAGNEA! RĂSPUNDEREA PENTRU SĂNĂTATEA ȘI VIAȚA LUI ESTE A MINISTRULUI JUSTIȚIEI ȘI PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI!

    Sunt dintre aceia care am susținut de la bun început că Liviu Dragnea a fost condamnat din motive politice, în primul și al doilea dosar. Motivele arhicunoscute. Adversarii lui politici nici nu s-au obosit să se delimiteze de aceste acuze, ci, din contră, cu cea mai mare aroganță, au confirmat că l-au băgat la pușcărie, cu titlu de glorie!

    Situația pare că s-a agravat după arestarea sa, avocații și familia acuzând încălcări grave ale drepturilor sale în penitenciar: refuzul asigurării tratamentului pentru bolile de care suferea și restricționarea dreptului la muncă în contra unor hotărâri judecătorești – ceea ce urma să conducă la agravarea stării de sănătate oricum șubredă. Atunci avem de a face cu TORTURA de stat, tratamente de distrugere fizică și psihică sistematice cu instrumente statale, fiind folosită starea de detenție! Asupra unor astfel de acțiuni trebuie să fim vigilenți nu doar cei care-l considerăm nevinovat pe Dragnea, ci și cei care cred în vinovăția lui: a fi torturat în închisoare, chiar vinovat fiind, este o crimă!

    Și, iată, aflăm de câteva zile că Dragnea s-a îmbolnăvit și de Covid și ar fi fost dus la spitalul penintenciar. Și că starea sa este gravă, cum spune familia, iar medicii refuză să mai facă orice informare!

    Cum a fost posibil să contracteze virusul, fiind izolat drastic? Răspunderea nu poate fi a sa, ci a penitenciarului. Dar, dată fiind situația sa – un șir de abuzuri politice -, n-am putea să bănuim că I-A FOST DAT VIRUSUL ÎN MOD INTENȚIONAT? Se face vreo anchetă, când l-a contractat, de la cine și cum? Dacă nu, acuza este cu atât mai serioasă!

    Și de ce nu se dau informații în mod transparent? Ce se ascunde? Dragnea nu este acum decât o persoană în detenție care se bucură, însă, de drepturile fundamentale privin sănătatea, dreptul la viață, dar și drepturile de a lua legătura cu familia, avocații și apropiații (potrivit legii). De ce orice informație este cenzurată? Cine își asumă asemenea abuzuri în spatele gratiilor? Pentru ce?

    Avertizez că răspunderea pentru situația lui Dragnea din penitenciar nu este a șefilor închisorii, ci politicienilor, mai ales aceia care i-au fost adversari direcți, iar Președintele Iohannis și Ministrul justiției Predoiu se află printre ei. Aceștia sunt și cei care îi pot proteja sănătatea și viața lui Liviu Dragnea, dacă doresc! Dacă nu, nu!”

    22 decembrie: textul lui Dan Diaconu, distribuit de Pavelescu

    „Asasinarea lui Dragnea prin metoda «Transportul»”

    „Se pare că niște minți înfierbântate vor să pună la cale asasinarea lui Dragnea de Crăciun prin metoda «Transportul». Pe scurt, deținutul e transferat de la un penitenciar la altul – vara pe căldură caniculară, iarna pe frig de-ți crapă dinții – până-și dă obștescul sfârșit.

    Dragnea n-avea cum să se îmbolnăvească de Covid decât dacă era infectat voit. Stătea în celulă cu aceiași oameni, fără alte contacte. Asta mă face să cred că boala i-a fost indusă. Știm bine că marea problemă a bolnavului de Covid sunt frisoanele. Dacă stai în frig, dai colțul. De fapt, asta pare a fi metoda: îl iei din pat și te-apuci să-l plimbi prin țară între penitenciare. S-a mai întâmplat asta? Nu o dată! Spre exemplu, fix așa au făcut atunci când au vrut să-l elimine pe proxenetul de la Caracal – veriga care putea povesti despre orgiile cu minore de la Deveselu.

    De ce să-l asasineze pe Dragnea de Crăciun? Ia ghiciți!

    P. S. N-am informații, e pur și simplu o deducție logică, bazată pe modul în care se petrec lucrurile. Sper totuși ca acelor Țurcani care sunt stăpâni peste sistemul penitenciar să le vină mintea la cap.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!