Etichetă: Liviu Dragnea

  • L-am revăzut pe dracu’. Du-te dracu’, drace!

    L-am revăzut pe dracu’. Du-te dracu’, drace!

    După 13 luni, a vorbit din nou Liviu Dragnea. Ce oroare! Ce senzație de întoarcere în coșmarul de care abia scăpasem!

    Am fost curios să văd ce spune după un an și ceva de meditație. S-o fi schimbat vreun pic? O avea vreun regret pentru ce a făcut? O fi măcinat de sentimentul vinovăției? L-o străbate vreun fior de bună-credință?

    Da’ de unde?! Am văzut aceeași canalie infectă, același mafiot fără scrupule, aceeași carne stricată.

    Minciunile scârboase au țâșnit din gura lui exact ca pe vremuri, când în aceeași gură storcea roșia patrioată, la televizor, ca să nu fie otrăvit de Europa cu chimicalele sale.

    A spus, Dragnea porcul, că-l suna Kovesi pe Coldea și-i spunea că-l bagă la pușcărie pe Dragnea – porcul – pentru că a îndrăznit să meargă la Gâdea și să ia apărarea Antenei 3. Cică i-a spus Coldea lui, porcului. Nimeni nu confirmă, e suficient că gârluie porcul. Sau coicăie, cum se zice la noi, la olteni.

    L-am regăsit intact pe Dragnea derbedeul în lamentarea ironic-ticăloasă: „În dosaru’ ăsta, cu Teldrumu’, eu nu prea știu de ce sunt acuzat. E vorba de două drumuri… Am înțeles că ar fi rămas doar un drum în dosar, dar o să văd mâine… Drumurile există! Deci, practic, eu sunt acuzat că în timpul mandatului meu s-au făcut două drumuri”.

    L-am regăsit plenar pe Dragnea mitomanul, în afirmația voluntară, nici măcar provocată: „Ceea ce am promis în 2016 s-a îndeplinit. Ceea ce am trecut în programul de guvernare s-a îndeplinit”. Sută la sută, nimic lăsat nerezolvat! Zero spitale regionale, din 8 promise, înseamnă exact 100%. Autostrăzile – 100%. Școlile, creșele, grădinițele – 100%. Investițiile – 100%. Voi înțelegeți că nimic nu e sub sută la sută?!

    În realitate, doar hoția a atins – și pe alocuri a depășit – 100%. Și salariile camarilei PSD au fost mărite peste 100%. Programul de guvernare a fost îndeplinit!

    Apoi apare Dragnea mafiotul, cel care amenință, intimidează, recurge la șantaj. O mostră de gangsterism, în acest dialog:

    Anca Alexandrescu: „Am văzut că Vasile Dâncu va fi adus cu mandat într-un dosar legat de dvs., cu Teldrum. Poate că-l vor aduce să dea declarații, să se delimiteze de dvs.?

    Liviu Dragnea: Eu sper să nu! Dar chiar nu am de unde să știu nici ce gânduri are, nici ce obiective are… În schimb, eu… indiferent ce a spus el, eu nu mă dezic de el. 

    Cu Dragnea ticălosul ne întâlnim în fiecare minut din „interviu”. Mai ales când el încearcă să-l acopere pe Dragnea hoțul. Iată cum explică el faptul că va fi inculpat în dosarul Teldrum, în care au fost prăduite peste 20 de milioane de euro din fonduri europene: „Între timp, stând aicea, probabil că am făcut ceva prostii pe la garaj și trebuie să fiu inculpat”. La garajul Penitenciarului Rahova se referă, unde… „mai o mașină de reparat, mai o sudură, mai de făcut o scară, o poartă…”

    În șueta dintre Liviu Dragnea și fosta lui consilieră, care nu i-a pus nicio întrebare esențială, l-am revăzut pe dracul. Era neschimbat, doar că avea căști la urechi. Dracul în persoană, dracul drac.

    Du-te dracu’, dracule!

    ————————————

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    EDITORIALE DE GRIGORE CARTIANU:

    * Nu e vierme, e limbric

    * Alexandra trăiește. Sorinei i-a fost luat un rinichi. O lume paralelă, clădită de ticăloși pentru proști

    * Adio, Radu Moraru! Să fii iubit… de medici, că ai mare nevoie! Gânduri la despărțirea de Nașul TV

  • VIDEO. Primul interviu dat de Liviu Dragnea din pușcărie. Minciuni enorme și o amenințare: „Este doar începutul!”

    Premieră mediatică la Realitatea Plus: Liviu Dragnea a acordat primul său interviu din închisoare, la un an și o lună de la încarcerarea sa (produsă pe 27 mai 2019).

    Interviul a fost realizat, prin Skype, de Anca Alexandrescu, fostă consilieră a lui Dragnea, rămasă mare admiratoare a marelui infractor (se vedea după privirea ei galeșă, dar și prin cuvintele languroase). „Mi-a fost dor să vă văd!”, a fost prima ei „întrebare”.

    Previzibil: Liviu Dragnea a pozat în victimă a „statului paralel”, așa cum o făcea și când călărea barbar România și obscen PSD-ul.

    De data asta, a adus însă și o noutate: atacuri și o nuanță de șantaj la adresa unor PSD-iști neputincioși și nerecunoscători. N-a făcut excepție actuala conducere a partidului, Marcel Ciolacu – Paul Stănescu.

    Pușcăriașul a anunțat că mâine va fi audiat și pus sub acuzare în dosarul Teldrum.

    În rest, afirmații de mitoman:

    • a fost condamnat „total nevinovat”;
    • e „târât” în dosarul Teldrum „pentru că a făcut două drumuri” (nu pentru că a furat!);
    • Kovesi îl suna pe Coldea ca să-l amenințe cu pușcăria pe Dragnea.

    În discuția care a urmat difuzării interviului, în studioul Realitatea Plus, Anca Alexandrescu a făcut un anunț cu iz de șantaj: „După ce am făcut interviul, Liviu Dragnea m-a rugat insistent… m-a sunat și m-a rugat să spun public că e doar începutul!”.

    VIDEO: Interviul lui Liviu Dragnea, la Realitatea Plus

    Primul interviu al pușcăriaului Liviu Dragnea

    „Uite, pe-aici, cu ceva treabă pe la garaj, pe la Rahova. Mai o mașină de reparat, mai o sudură, mai de făcut o scară, o poartă…”

    Reporter (Anca Alexandrescu): Mi-a fost dor să vă văd!

    Liviu Dragnea: Și mie mi-a fost dor. Păi, ce să fac, Ancuța? Uite, pe-aici, cu ceva treabă pe la garaj, pe la Rahova. Mai o mașină de reparat, mai o sudură, mai de făcut o scară, o poartă…

    Reporter: Sunteți bine?

    Liviu Dragnea: Sunt bine, nu… n-am probleme. Nici probleme de sănătate… M-am tăiat la o mână, a trecut, s-a reparat…

    Reporter: Am văzut în presă, că a fost știre-vedetă. De fapt, tot ce faceți… imediat presa reacționează. Am văzut că e un interes deosebit.

    Liviu Dragnea: Păi, cred că e un interes deosebit. Eu acuma mărturisesc nu urmăresc presa…

    Reporter: Păi, știu… Noi am mai vorbit și mi-ați spus că nu vă mai interesează politica. Și nu înțeleg de ce toată agitația asta în jurul dvs. Sunteți de un an de zile acolo și lumea se agită. Am văzut că și pe Irina au atacat-o… Ce i-a apucat?!

    Dragnea: Acuma, tu știi că actuala putere – această forță politică, indiferent ce lideri au avut la un moment dat -, ei au mers în toate campaniile… și când au câștigat, au câștigat doar pe un mesaj anti-cineva. Sunt convins că și acum vor merge pe un mesaj anti-cineva. E greu să meargă cu mesaj anti-PSD, pentru că PSD nu mai e perceput ca partid de forță și opoziție foarte serioasă. Din moment ce le-a reușit o rețetă… și să mă demonizeze… de ce să nu mai încerce încă o dată? Adică să construiască anti-mine.

    „Nu m-au îngenuncheat și nu m-au frânt”

    Reporter: Eu vă cunosc foarte bine și știu că… Vă văd că zâmbiți, dar nu e zâmbetul dvs.

    Dragnea: Anca, să nu uităm unde sunt! Oricine zâmbește aici, zâmbește amar. Dar asta nu înseamnă că m-au îngenuncheat sau că m-au frânt. Asta nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla. Cu toate că ei, tot anul ăsta, nu m-au lăsat în pace. M-au condamnat total nevinovat, m-au adus aici și… «gata, domn’e, l-am scos din viața politică și e suficient». Nu! A fost doar un simplu fapt că într-un an și o lună – au trecut 13 luni – eu n-am avut voie să vorbesc cu presa.

    Reporter: Dar de ce nu vă lasă? Că și noi am făcut solicitări…

    Dragnea: Revin tot la realitatea politică…

    „Iohannis nu are acum un adversar care să-i combată toate accesele și atitudinile dictatoriale”

    Reporter: Păi, vă dați seama, după atâția ani, cum să nu vorbim și puțină politică?! Mi-e dor să vorbesc cu dvs. despre politică!

    Dragnea: Anca, nu țin neapărat să supăr pe cineva, să jignesc pe cineva, dar Iohannis nu are acum un adversar care să-i combată toate accesele și atitudinile dictatoriale. Și… de ce să iasă unul în piață și să vorbească săptămânal la televizor, să arate niște lucruri evidente? Și atunci mi se ia dreptul la comunicare, de a vorbi liber pentru a nu deranja. Acum, majoritatea îi ciugulesc din palmă – și lui, și Guvernului. Mai apar din când în când niște semne, niște acțiuni destul de timide, de contre, de a nu fi de acord, dar în final toată lumea devine înțeleaptă și cu multe plecăciuni se merge înainte spre ce? Spre o sitiuație destul de rea.

    „Primele prezentări despre statul paralel mi le-a făcut prietenul meu Vasile Dâncu”

    Reporter: Nu vreau să vă supăr, dar Vasile Dâncu… ați spus că vă e prieten… A zis într-un interviu cu Cristoiu că dvs. erați foarte speriat și obsedat de problema pe care o aveați și de asta s-a distrus partidul, că dvs. aveați senzația că nu era corectă condamnarea… și că aveați niște consilieri care vă alimentau că premierii erau acaparați ușor-ușor de statul paralel… și trăiați cu obsesia asta. Totuși, de la un prieten să auzi așa ceva… e ciudat!

    Dragnea: Eu n-am citit interviul, mi-a citit Irina. Eu îmi asum faptul că l-am considerat unul din cei mai buni prieteni, am ținut enorm la Vasile Dâncu. Și mă și feresc să vorbesc urât. Dar atunci am avut, așa, niște reacții destul de interesante, în discuțiile cu Irina. Eu vreau să spun că primele prezentări despre statul paralel mi le-a făcut prietenul meu Vasile Dâncu, primele explicații despre acest sistem ocult. Reieșea din discuțiile dese pe care le avea cu băieții de la SRI – cu Maior, Coldea și alții. Ceea ce mi-a spus el inițial s-a adeverit, nu mi-a spus lucruri nerealiste sau care nu aveau efectiv o reprezentare în realitate. El mi-a povestit – ulterior, el a fost confirmat și de Coldea – că… într-o seară eu am fost cu Tăriceanu la Antena 3, chiar în seara zilei în care a fost ANAF-ul peste Antena 3, să-i scoată din sediu. Era multă adrenalină atunci… Ei erau împreună, se uitau la emisiune…

    „Doamna Kovesi l-a sunat pe domnul Coldea și i-a spus că o să-mi arate ea mie, că o să mă târască în pușcărie și pe mine, și pe soție”

    Reporter: El cu domnul Coldea?

    Dragnea: Da, se uitau la mine. Și, în timpul emisiunii, doamna Kovesi l-a sunat pe domnul Coldea, foarte nervoasă, și îi spunea că o să-mi arate dumneaei mie, că o să mă târască în pușcărie și pe mine, și pe soție… cum îmi permit eu să merg și să apăr Trustul Intact, care e împotriva dumneaei… Ulterior, și Florian Coldea mi-a confirmat acest telefon nervos. Multe alte discuții care aveau loc, de exemplu – în dosarul meu cu Referendumul. O mizerie politică de la un cap la altul. Am avut multe discuții în care Vasile Dâncu, care era prietenul meu, era foarte revoltat și îi certa destul de serios pe cei de la SRI, discutând destul de deschis faptul că e un dosar politic și că trebuie să înceteze practicile astea în care SRI se implică în viața politică și în acțiunile Justiției.

    „Eu, practic, sunt acuzat că în timpul mandatului meu s-au făcut două drumuri”

    Reporter: Poate are legătură cu… Am văzut că Vasile Dâncu va fi adus cu mandat într-un dosar legat de dvs., cu Teldrum. Am văzut că s-a dezgropat subiectul ăsta. Poate că-l vor aduce pe Vasile Dâncu să dea declarații, să se delimiteze de dvs.?

    Dragnea: Eu sper să nu! Dar chiar nu am de unde să știu nici ce gânduri are, nici ce obiective are… În schimb, eu… indiferent ce a spus el, eu nu mă dezic de el. (…) Vorbeați de dosare… Mâine sunt citat la DNA, de exemplu!

    Reporter: În ce dosar?

    Dragnea: În dosarul ăsta, cu Teldrumu’, care brusc, după trei ani de zile, este pus din nou pe tapet, înainte de campania electorală, ca să se dezbată despre acest dosar… Nu prea știu de ce sunt acuzat. E vorba de două drumuri… Am înțeles că ar fi rămas doar un drum în dosar, dar o să văd mâine… Drumurile există! Deci, practic, eu sunt acuzat că în timpul mandatului meu s-au făcut două drumuri.

    „Ceea ce am promis în 2016 s-a îndeplinit! Ceea ce am trecut în programul de guvernare s-a îndeplinit!”

    Reporter: Da, da, da…

    Dragnea: Și domnul Șova (Dan Șova – n. red.), de exemplu, s-a trezit și dumnealui… spera să nu fie condamnat… s-a trezit și el că trebuie să facă niște denunțuri… și bineînțeles că vrea și el să dea testul cu detectorul de minciuni. Și după ce s-a întâmplat cu Nițulescu, după ce inițial a zis «Da», în fața aparatului a zis că renunță și nu mai vrea să dea test. Asta doar așa, ca niște informații… Deci, mâine o să fiu la DNA, sunt citat…

    Reporter: Vă așteptați la vreo decizie, mâine, la DNA? Că văd ca există un interes deosebit și pentru dvs., și pentru Irina. Am văzut că a fost subiect de presă săptămâna asta.

    Dragnea: Da, am văzut și eu, acum, și chestia asta cu Irina. Nu e persoană publică, n-are nicio obligație să dea informații… Nu știu.. o să spună și ea la un moment dat. Eu cred că disperarea e destul de mare dacă au ajuns să se ia de nimic – că părinții ei au avut un apartament pe care l-au vândut. Uite, revin puțin la ce a spus prietenul meu Vasile (Dâncu – n. red.): ceea ce am promis în 2016 s-a îndeplinit! Ceea ce am trecut în programul de guvernare s-a îndeplinit!

    „Mă cheamă să-mi aducă la cunoștință calitatea de inculpat în dosarul Teldrum. Probabil că am făcut ceva prostii pe la garaj și trebuie să fiu inculpat…”

    Reporter: Nu vreau să încheiem discuția de astăzi într-un ton pesimist, dar pentru că mi-ați spus ce mi-ați spus, vă aștepți ca în perioada următoare să fiți folosit în campania electorală? Și vă așteptați să vi se întâmple și altceva – în dosarul Teldrum, de exemplu?

    Dragnea: Păi, nu știu… Pe citație scrie mă cheamă să-mi aducă la cunoștință calitatea de inculpat.

    Reporter: Păi, erați suspect până acuma!

    Dragnea: Păi, da… Între timp, stând aicea, probabil că am făcut ceva prostii pe la garaj și trebuie să fiu inculpat… Ăăăăă… sigur că o să fiu folosit, clar o să fiu folosit. E străvezie strategia, e limpede. Nu s-a mai operat de mult în dosarul ăsta. Eu chiar i-am spus Irinei că în această vară vor ieși pe piață cu ceva, eventual cu Teldrum, pentru că nu au ce să spună.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

  • Pentru a grăbi liberarea lui Dragnea, Dăncilă a contribuit la nenorocirea fetei de 17 ani arsă de vie! Ana Birchall: „A blocat propunerile mele după ce s-a consultat cu Iordache şi gaşca!”

    Pentru a grăbi liberarea lui Dragnea, Dăncilă a contribuit la nenorocirea fetei de 17 ani arsă de vie! Ana Birchall: „A blocat propunerile mele după ce s-a consultat cu Iordache şi gaşca!”

    Ana Birchall, ultimul ministru al Justiției din guvernarea PSD, îi amintește fostei sale șefe de Guvern, Viorica Dăncilă, că are propria contribuție la nenorocirile comise de pușcăriașii liberați condiționat.

    Într-o postare pe Facebook, Birchall pomenește două atrocități recente: incendierea unei adolescente de 17 ani și violarea unei fetițe de 6 ani – ambele fapte, comise de infractori periculoși, liberați anticipat pe baza legilor impuse de guvernarea infracțională PSD-ALDE-UDMR.

    Ana Birchall, care între timp a fost exclusă din PSD, o indică printre vinovați pe Viorica Dăncilă, care i-a refuzat propunerile de înăsprire a condiţiilor de liberare condiţionată.

    Premierul PSD a blocat inițiativele anti-pușcăriași „după ce probabil s-a consultat cu «specialiştii» Iordache şi gaşca (susţinători şi naşi şi ai recursului compensatoriu), care probabil îi explicaseră între timp că, de exemplu, înăsprirea condiţiilor de liberare condiţionată se aplică TUTUROR infracţiunilor, inclusiv infracţiunilor de corupţie!”, scrie Ana Birchall.

    Așadar, conform fostului ministru al Justiției în Guvernul PSD, Dăncilă i-a blocat o inițiativă pro-justiție, în 2019, ca să nu-i îngreuneze o eventuală liberare condiționată „patronului” ei politic, Liviu Dragnea, care între timp ajunsese în pușcărie!

    Beneficiar direct al deciziei criminale a Vioricăi Dăncilă: Ion Cristian Turnagiu. Anul trecut, acesta avea 44 de ani, dintre care ultimii 25 „petrecuți” în pușcărie. Era condamnat pe viață, pentru 5 crime comise până la vârsta de 19 ani.

    „Legile lui Dragnea”, la care au contribuit major C. A. C. P. Tăriceanu, Florin Iordache și Tudorel Toader, i-au oferit lui Turnagiu șansa nesperată de a fi liberat. Cu o condiție: legislația să nu fie din nou înăsprită după condamnarea lui Dragnea. În vara anului 2019, ministrul Justiției, Ana Birchall, s-a zbătut să reașeze legile în matca lor, dar premierul Viorica Dăncilă s-a opus cu înverșunare. Avea o misiune: să apere legile strâmbe, ca să favorizeze liberarea lui Dragnea înainte de termen.

    Până una-alta, Dăncilă a contribuit la liberarea anticipată a criminalului Turnagiu. Acesta a părăsit pușcăria anul trecut. Pe 12 iunie 2020 a recidivat printr-o agresiune extremă, asupra unei adolescente de 17 ani, în comuna Dârvari, județul Mehedinți. A aruncat benzină pe ea și i-a dat foc. Fata se află în stare gravă într-un spital din București, după două „escale” la unități medicale din Drobeta Turnu Severin și Craiova.

    Tânăra din Dârvari se zbate între viață și moarte, având arsuri pe tot corpul. Viorica Dăncilă e bine la București, unde dă declarații…

    Postarea Anei Birchall

    „Mulţi dintre voi mi-aţi scris zilele acestea – şi public, şi în privat -, revoltaţi şi furioşi (şi pe bună dreptate) faţă de faptele, absolut abominale, săvârşite de persoane certate cu legea (cum este cazul recidivistului care a ars o tânără de 17 ani sau cel care a violat o fetiţă de 6 ani).

    Ana Birchall

    Aşa cum am mai spus, astfel de indivizi trebuie să-şi ispăşească vina şi să fie pedepsiţi pe măsura faptei lor, conform legii. Tocmai de aceea, anul trecut, urmare a deciziei CSAT şi după un efort susţinut, împreună cu specialiştii din Ministerul Justiţiei, după consultarea instituţiilor (Parchetul General, DIICOT, DNA) şi asociaţiilor profesionale, am propus mai multe modificări legislative absolut necesare privind înăsprirea condiţiilor pentru liberarea condiţionată, precum şi pentru înăsprirea pedepselor pentru infracţiuni contra persoanei.

    Toate aceste propuneri sunt încă la Ministerul Justiţiei şi pot fi uşor asumate de actuala conducere a Ministerului Justiției şi adoptate exact pe modelul în baza căruia eu am rezolvat problema inspectorilor anti-fraudă: adoptat proiect de lege în Guvern şi trimis în Parlament în procedură de urgenţă.

    Nu pot să nu mă întreb cum poate doamna Dăncilă să mai aibă tupeul să comenteze public, afişând o falsă preocupare şi îngrijorare, când ştie foarte bine că a blocat propunerile mele imediat după ce probabil s-a consultat cu „specialiştii” Iordache şi gaşca (susţinători şi naşi şi ai recursului compensatoriu), care probabil îi explicaseră între timp că, de exemplu, înăsprirea condiţiilor de liberare condiţionată se aplică TUTUROR infracţiunilor, inclusiv infracţiunilor de corupţie! În schimb, Dăncilă mi-a făcut o nouă cerere de remaniere… ca doar stăteam în coasta celor certaţi cu legea!”

    foto

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un criminal în serie, condamnat pe viață și eliberat pe baza „legilor lui Dragnea”, a incendiat o minoră pe care o violase. Până la 19 ani a omorât 5 oameni

    * Cele 17 țări europene pentru care, din 15 iunie, se redeschid cursele aeriene, fără izolare sau carantină

  • „Veorica” și „Slugărel” au jurat cu mâna pe Biblie, în fața lui Dragnea, că vor da amnistia și grațierea! Apoi s-au speriat de români și i-au dat țeapă lui „Daddy”!

    O dezvăluire spectaculoasă, în completarea și spre corectarea celor făcute de Tudorel Toader, îi aparține deputatei Anei Birchall, fost ministru al Justiției. Atât Slugărel, cât și ex-premierul V. V. Dăncilă au fost numiți doar după ce au jurat în fața lui Dragnea, cu mâna pe Biblie, că vor da amnistia și grațierea!

    Într-o postare pe Facebook, Ana Birchall acoperă „penele de memorie” ale tandemului Dăncilă – Toader, „amnezicii” care au povestit doar ce le-a convenit.

    Ana Birchall (46 de ani) a fost ultimul ministru al Justiției numit de PSD. Viorica Dăncilă a exclus-o apoi din partid, pentru că Birchall nu i-a făcut jocurile anti-justiție.

    Dezvăluirile Anei Birchall

    „Citind această știre („Tudorel s-a denunțat în direct: Dragnea, Tăriceanu și Dăncilă l-au sechestrat peste 4 ore într-un birou pentru a-l determina să dea ordonanță de urgență pe codurile penale” – n. red.), sincer, nu am putut să nu mă amuz cum amândoi (Dăncilă și Tudorel Toader) uită strategic să spună că, așa cum se pare că știa lumea informată din PSD și ALDE, au promis să dea amnistia și grațierea ÎNAINTE să fie numiți în funcție… unii chiar jurând cu mâna pe Biblie. Penibil exercițiu de imagine… Vorba aceea: ei se jură că nu fură, dar i-am prins cu legea-n gură!

    P.S. Am aflat aceste lucruri când am fost numită ministru al Justiției. Atunci am avut o discuție cu Dăncilă, căreia i-am spus spus clar, în față, că pe mandatul meu nu se va da nicio amnistie sau grațiere și nici nu se vor adopta legi care să slăbească lupta anti-corupție! I-am accentuat că voi susține, promova și îmi voi pune semnătura numai pe acte care respectă legea! La o săptămână deja regreta că m-a numit ministru și a început să mă submineze!”

    Cheița lui Dăncilă, învârtită de Dragnea

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Încă o bilă neagră pentru Alina Gorghiu: a vrut să-l facă parlamentar PNL pe odiosul Tudorel Toader! Și ministrul Costel Alexe a încercat. Penalul Vosganian i-a propus să fie ministru, cu mandat de la penalii Dragnea și Tăriceanu

    * Ce a simțit dr. Virgil Păunescu când a testat pe el însuși vaccinul anti-Covid la care lucrează: „Dureri musculare, dureri osoase, un disconfort…”

    * De ce a trecut România mai bine peste epidemie decât state mai dezvoltate? Medicul Virgil Musta: “Am limitat impactul datorită măsurilor corecte, deși dure, luate la timp”

  • Plângerea lui Liviu Dragnea împotriva Comisiei Europene, respinsă de Tribunalul UE. Fostul jupân al PSD reclamase că dosarul OLAF de fraudare a fondurilor europene i-ar fi încălcat drepturile

    Tribunalul UE a respins ca inadmisibilă plângerea lui Liviu Dragnea împotriva Comisiei Europene, care fusese reclamată pentru faptul că a susținut dosarul în care OLAF îl acuza pe fostul lider PSD de fraudarea fondurilor europene.

    Conform site-ului G4Media.ro, care a descoperit ordonanța de inadmisibilitate emisă de tribunal, Dragnea recursese la acest șiretlic, cu procesul împotriva Comisiei Europene, pentru că nu mai putea contesta direct raportul OLAF.

    Liviu Dragnea a pierdut procesul cu Comisia Europeană. Fostul lider al PSD reclamase că nu i-au fost respectate drepturile și că nu i s-a permis să vadă documentele din investigația OLAF

    În urmă cu doi ani, la București exploda o „bombă atomică“: DNA îi deschidea dosar penal lui Liviu Dragnea, stăpânul PSD care încerca să devină un fel de Erdogan al României, subjugându-și toate instituțiile statului. Procurorii anticorupție porneau investigația în baza unui raport OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă), care documentase o fraudă de proporții a fondurilor europene prin intermediul celebrei firme Tel Drum.

    Firele afacerii duceau spre Dragnea, cunoscut ca fiind patronul din umbră al companiei prin care se drenau banii publici din Teleorman și alte județe către conturi private.

    DNA l-a pus pe Dragnea sub urmărire penală pentru constituirea de grup infrațional organizat în dosarul Tel Drum.

    A fost încă un motiv, pentru Dragnea, să se arunce cu furie în lupta pe viață și pe moarte în care se angajase împotriva luptei anticorupție și a justiției.

    Pentru că nu mai putea contesta raportul OLAF, liderul de atunci al PSD a dat în judecată Comisia Europeană, invocând faptul că nu i-ar fi fost respectată prezumția de nevinovăție și că nu i s-a permis accesul la documentele din investigația OLAF.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Lista celor 103 municipii cu zone metropolitane pe 30 km, în care nu e obligatorie declarația pe proprie răspundere

  • În plină criză, Tel Drum-ul lui Dragnea a primit, printr-un singur contract, 25% din bugetul județului Teleorman! Suma e colosală: peste 22,6 milioane de euro

    Firma Tel Drum, celebră datorită lui Liviu Dragnea, a primit de la Consiliul Județean Teleorman, pe 6 mai 2020, un contract în valoare de peste 22,6 milioane de euro fără TVA, valabil pe doi ani.

    La licitație au participat două firme, iar fericita câștigătoare a fost declarată – cum era și normal – Tel Drum, aflată în insolvență și despre care procurorii anticorupție care îi anchetează activitatea spun că e controlată, prin intermediari, de Liviu Dragnea.

    „Închisoare, carantină, nu mai contează… TEL DRUM plombează. Trebuia să fie în insolvență, dar uite că le merge bine treaba. Alo, DNA?“

    De la bugetul public se vor vira în conturile Tel Drum 109.479.943 de lei (echivalentul a peste 22,6 milioane de euro), în contul acestor bani compania angajându-se că se va îngriji de drumurile din județul Teleorman.

    Afacerea a fost descoperită de Clotilde Armand, europarlamentar USR, în SEAP (Sistemul Electronic de Achițizii Publice). Aceasta a comentat, pe contul său de Facebook: „În plină pandemie de COVID19, PSD umple conturile TEL DRUM cu peste 100 milioane lei. M-am uitat din nou prin SICAP și am decoperit cum Consiliul Județean Teleorman i-a atribuit în data de 6 mai 2020 firmei TEL DRUM, controlată de Liviu Dragnea, un contract în valoare de… țineți-vă bine: 109.479.943 lei (22.668.062 €) pentru ”Întreţinere curentă şi periodică pe timp de vară a drumurilor judeţene”. Închisoare, carantină, nu mai contează… TEL DRUM plombează. Trebuia să fie în insolvență dar uite că le merge bine treaba. Alo, DNA?“.

    Echivalentul a 25% din bugetul anual al județului merge în contul Tel Drum

    Tel Drum și fostul lider al PSD fac obiectul unei anchete a DNA din noiembrie 2017, după ce OLAF (Oficiul European Anti-Fraudă) a sesizat un prejudiciu uriaș comis din fonduri europene: 27 de milioane de euro.

    În încercarea de a scăpa de dosar, Dragnea a făcut presiuni până a reușit s-o dea afară pe Codruța Kovesi din postul de șef al DNA (în vara lui 2018), apoi, în decembrie 2018, a dat în judecată Comisia Europeană la Tribunalul UE!

    Politicianul acuza că nu i-a fost respectat dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție de către OLAF, în dosarul fraudelor cu bani europeni unde era vizată firma Tel Drum.

    Județul Teleorman, al cărui baron rămâne Liviu Dragnea chiar și acum, din închisoare (liderul PSD a fost condamnat pentru corupție, acum un an, la 3 ani și jumătate de temniță), este unul dintre cele mai sărace și mai înapoiate din România.

    Spre exemplu, bugetul de care a dispus în 2019 Consiliul Județean Teleorman a fost de 207 milioane de lei. Așadar, contractul semnat acum echivalează cu circa 25% din totalul banilor pe care-i are județul la dispoziție într-un an!

    Tel Drum a semnat pentru 109,5 milioane de lei pe doi ani, așadar 54,75 milioane de lei pe an.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Scrisoarea unor savanți români către un conspiraționist: „Lumea pe care o propui, lipsită de cercetători și doctori, fără vaccinuri și medicamente, e una pe care n-o poți dori copiilor tăi!”

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

  • Sentință CEDO: Codruța Kovesi a fost demisă abuziv din fruntea DNA, în 2018, de regimul PSD-ALDE

    Sentință CEDO: Codruța Kovesi a fost demisă abuziv din fruntea DNA, în 2018, de regimul PSD-ALDE

    Laura Codruța Kovesi a fost demisă abuziv de regimul PSD în 2018, din fruntea Direcției Naționale Anticorupție, a stabilit marți, la Strasbourg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

    După victoria de la alegerile parlamentare din noiembrie 2016, PSD și aliații din ALDE și UDMR au declanșat un război pe viață și pe moarte cu DNA și cu șefa instituției, Laura Codruța Kovesi.

    Istoria unui conflict care a dus la demiterea abuzivă a șefei DNA de regimul oligarhic PSD

    După doi ani de atacuri, șicane, modificări legislative menite să limiteze și să taie din eficacitatea Direcției Naționale Anticorupție, regimul PSD – Dragnea a reușit, pe 9 iulie, îndepărtarea celei considerate cel mai mare inamic al oligarhiei transpartinice din România.

    Pretextul l-a constituit un raport al ministrului justiției de atunci, controversatul Tudorel Toader. Acesta a destituit-o pe Kovesi, dar președintele Iohannis a întârziat să valideze decizia.

    Sesizată, Curtea Constituțională a României, controlată de Dragnea, a emis o hotărâre în care scria că președintele României e obligat să aprobe ceea ce îi trimite ministrul justiției.

    Devenită țintă a oligarhiei politico-economice ridicată și dezvoltată din rândurile activiștilor de partid comuniști și a securiștilor de dinainte de 1989, perpetuată prin FSN – PDSR – PSD, Kovesi a condus DNA în cea mai prolifică perioadă a sa. În mandatul ei, procurorii anticorupție au trimis după gratii zeci de politicieni, miniștri și afaceriști de prim rang, devoalând fraude și infracțiuni economice de zeci de miliarde de euro.
    Liviu Dragnea s-a angajat, în fața celorlalți baroni PSD, că va modifica legile justiției și o va scoate pe Kovesi de la DNA, inițiind un discurs conspiraționist, antijustiție, anti-UE și anti-SUA care a culminat, în vara lui 2018, cu paralizarea Direcției Naționale Anticorupție și cu reprimarea violentă a manifestației anticorupție petrecută pe 10 august, în Piața Victoriei.

    Sentința CEDO: Codruței Kovesi i-a fost încălcat dreptul la proces echitabil

    Aleasă între timp procuror-șef al Parchetului European, în ciuda opoziției disperate a PSD, Kovesi a dat în judecată România la CEDO, la începutul anului 2019, contestând decizia de revocare din fruntea DNA.

    „În procedura în care Curtea Constituțională a emis Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 nu au fost respectate garanțiile unui proces echitabil sub aspectul accesului la un tribunal, având în vedere că nu există în dreptul intern <<un recurs efectiv>>, un temei de drept și o procedură internă bazată pe criterii obiective care să îmi ofere dreptul la o contestație privitoare la drepturile și obligațiile cu caracter civil referitoare la măsurile disciplinare dispuse de ministrul justiției și decise de Curtea Constituțională printr-o decizie definitivă, fără cale de atac”, nota la vremea respectivă Kovesi.
    Procesul a durat până acum. Marți, 5 mai, CEDO a comunicat sentința. Judecătorii europeni i-au dat câștig de cauză Laurei Codruța Kovesi, constatând că i-au fost încălcate dreptul la un proces echitabil și dreptul al liberă exprimare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Un laureal al Premiului Nobel – nu vă spun care – mi-a zis: «Radu, vă bagă cipul!»” / „Dacă-ți bagă cipu’ și cipează francezii, gata, s-a terminat!”

    * Român din Canada, fost fan Nașul TV: „Radu Moraru, țeparule! Înapoiază-mi banii pe care ți i-am împrumutat în 2016!”

  • Soțul-senator al otrăvii de la Antena 3 ține morțiș să lase România fără fonduri europene! Miza: capturarea Curții de Conturi

    Senatorul-traseist Daniel Zamfir (a fost ales pe lista PNL, a plecat la ALDE, a ajuns la PSD) insistă să distrugă Curtea de Conturi și, ca efect anunțat, să lase România fără acces la fondurile europene. Proiectul de lege inițiat de el este trecut și marți pe ordinea de zi a Comisiei economice din Senat.

    Comisia economică, industrii și servicii a Senatului trebuia să dezbată ieri inițiativa senatorului PSD Daniel Zamfir de modificare din temelii a Legii Curții de Conturi, dar proiectul a fost reportat pentru astăzi (marți).

    Dacă modificările propuse de PSD-istul Daniel Zamfir vor fi adoptate pe întregul circuit legislativ, iar proiectul acestuia va deveni lege în vigoare, România ar putea fi pedepsită prin suspendarea totală a fondurilor europene, a avertizat Bruxelles-ul. Pericolul a fost semnalat ieri de G4Media.ro.

    Pe 6 martie 2020, Comisia Europeană a trimis o scrisoare oficială către Guvernul de la București și alte instituții, în care avertizează că proiectul de lege inițiat de Daniel Zamfir poate duce la suspendarea tuturor programelor care implementează fondurile europene.

    „Ne exprimăm îngrijorările profunde în legătură cu noile evoluții”, se arată în scrisoarea Comisiei Europene, care indică faptul că adoptarea legii ar duce la „încălcarea cerințelor de independență a Autorității de Audit” – instituție care face parte din Curtea de Conturi.

    Mai mult, Comisia arată în scrisoare că „orice limitare sau amenințare la adresa independenței Autorității de Audit ar influența capacitatea de a furniza Comisiei asigurările necesare legate de funcționarea eficientă a sistemului de management și control ale programelor co-finanțare din fonduri UE”.

    Practic, Bruxelles-ul cere expres ca Parlamentul să renunţe la modificările pe care le aduce Legii Curţii de Conturi (Legea nr. 94/1992) şi care care pun în pericol independenţa Autorităţii de Audit.

    Perseverența lui Zamfir ne poate costa 18 miliarde de euro

    Daniel Zamfir a mai avut o inițiativă identică, pe care a reușit s-o treacă prin Parlament, dar care a fost respinsă de Curtea Constituțională în 2018.

    Așadar, soțul propagandistei Oana Stancu-Zamfir (otrava de la Antena 3) insistă să impună o lege neconstituțională și antieuropeană, care ar distruge Curtea de Conturi și ar aduce mari daune României.

    Proiectul de lege ce va fi dezbătut astăzi de Comisia economică din Senat a fost inițiat în octombrie 2019 și a fost adoptat tacit de Camera Deputaților pe 10 martie 2020. PSD are majoritatea în Senat, deci poate impune această lege toxică. Mai e nevoie de două avize (formale), de la Comisia economică și de la cea de buget, pentru ca proiectul să intre la votul final, în plenul Senatului.

    Miza financiară a acestei probleme este uriașă: e vorba despre cele 18 miliarde de euro pe care România le mai are la dispoziție în actualul buget al UE.

    Planul Dragnea-Zamfir-Busuioc

    Una dintre modificările criticate dur de Comisia Europeană este faptul că-i acordă președintelui Curții de Conturi competența exclusivă de sesizare a organelor de urmărire penală în cazul în care, în urma controlului, se constată că o instituție a cheltuit banii publici cu încălcarea legii. În legea aflată în vigoare, sesizarea organelor de urmărire penală se face de către conducătorul departamentului care realizează raportul de audit.

    Mihai Busuioc

    Prin modificarea legii, Daniel Zamfir urmărește să ducă la capăt unul dintre obiectivele lui Liviu Dragnea: să pună toată puterea Curții de Conturi în mâinile președintelui acestei instituții. Iar președinte e Mihai Busuioc, omul de casă al lui Liviu Dragnea, impus de acesta – prin votul Parlamentului – în octombrie 2017, pentru un mandat de 9 ani.

    Așadar, în 2017 se derulau în paralel două operațiuni: președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea (PSD), își instala omul la șefia Curții de Conturi, iar senatorul Daniel Zamfir (pe atunci marginalizat în PNL și cu planuri de migrare la ALDE) trudea la masacrarea Legii de Conturi astfel încât să-i dea președintelui Busuioc puteri discreționare. Era planul prin care tandemul Dragnea-Zamfir încerca să-și asigure serviciile totale ale Curții de Conturi (blocarea rapoartelor nefavorabile unor PSD-iști, plus asmuțirea asupra rivali politici).

    O altă modificare promovată de Daniel Zamfir și criticată de Bruxelles este limitarea independenței Autorității de Audit (organism independent acreditat de Comisia Europeană, aflat sub autoritatea Curţii de Conturi), prin faptul că ar fi obligată să-şi însuşească toate constatările făcute de Agenţia Naţională de Achiziţii Publice (instituţie politizată, aflată în subordinea Guvernului).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul

    * VIDEO. Totul despre coronavirus, în 8 minute: cum a apărut, cum acționează, cum a ajuns să ne terorizeze

  • VIDEO. Dialogul penibil dintre „Irina lu’ Dragnea” și mama sa – aroganță hrănită cu bani furați! „Mami, ai fost şocată când ai aflat de relaţia mea cu Liviu Dragnea?”

    Mizerie umană expusă pe Instagram: dialogul regizat dintre Irina Tănase („iubita” lui Liviu Dragnea) și mama sa. O discuție care s-a vrut ironică la adresa celor care comentează relația dintre un politician corupt și bogat, în prezent pușcăriaș, și iubita sa cu 31 de ani mai tânără.

    Mediul online a fost invadat joi de filmulețul postat de Irina Tănase (26 de ani) pe Instagram. În penibilul dialog, tânăra comentează cu mama sa relația pe care fiica o are cu Liviu Dragnea (57 de ani).

    Originea imaginilor este un Instastory făcut de Irina Tănase alături de mama sa.

    Lipsa de caracter a Irinei Tănase pare moștenire de familie. Aceasta reușește s-o arate lumii și pe stupida sa mamă, care nu are nicio problemă că fiica ei a ales calea parvenirii alături de un individ putred de corupt.

    Dar și mama, și fiica pun mai mult preț pe faptul că Dragnea e și putred de bogat. Banii furați de acesta le face fericite pe cele două femei care încearcă, într-un mod penibil, să-și ironizeze criticii.

    Liviu Dragnea se află în Penitenciarul Rahova din 27 mai 2019. El a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare, în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman.

    VIDEO: Dialogul dintre Irina Tănase și mama sa

    Un dialog stupid

    Irina Tănase: Mami, ai fost şocată când ai aflat de relaţia mea cu Liviu Dragnea?

    Mama: O, daaa…

    Irina: Te rog eu, spune-le oamenilor, cam cât de şocati aţi fost şi cât de supăraţi sunteţi voi!

    Mama: Am rămas şocată până în ziua de azi.

    Irina: Mami, Liviu Dragnea este mai mare de vârstă decât tata?

    Mama: Cu cel puţin 30 de ani…

    Irina: Am înţeles, deci pe mine tata m-a facut în adolescenţă.

    Mama: Cred că nici nu exista când te-a conceput.

    Irina: Voi aţi luat la cunoştinţă de relaţia noastra în 2019?

    Mama: Ieri.

    Irina: Și cum ai reacţionat?

    Mama: Cum se vede.

    Irina: Aaaa… Dacă mai aveţi întrebări, mama e deschisă să vă raspundă, staţi liniştiţi.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * SCRISOARE. „Asist cum este omorâtă soția mea, ceas cu ceas, prin agresivitatea organelor de urmărire penală și teama medicilor de a interveni. Și cât bine a făcut Sorina oamenilor și României!”

    * Primăria lui Pandele și-a făcut televiziune! Propagandist-șef: Alexandru Căutiș, produs „Academia Cațavencu”

  • Dragnea, marele distrugător al justiției, s-a tăiat la mână când repara ușa unei dube pentru transportul deținuților!

    Fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, s-a accidentat în timp ce lucra în atelierul auto al Penitenciarului Rahova, a spus avocata acestuia, Flavia Teodosiu, citată de Mediafax.

    Dragnea a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, dar starea lui e stabilă, a adăugat avocata pușcăriașului-șrf al PSD.

    „Starea lui este stabilă acum, dar a fost un accident destul de urât. În momentul în care dânsul repara o ușă de la o dubă, din păcate, a sărit flexul în momentul în care tăia la ușa respectivă și i-a tăiat mâna destul de grav. O tăietură adâncă, din câte am înțeles. A fost nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă. A fost cusut”, a declarat Flavia Teodosiu.

    Liviu Dragnea se află în Penitenciarul Rahova, după ce a fost condamnat, pe 27 mai 2019, la trei ani şi jumătate de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

    Dragnea lucrează la atelierul auto pentru a beneficia de o scurtare a detenției.

    Relatarea avocatei trebuie luată cu reținere. Nu e exclus ca ea, povestind o întâmplare neprobată cu vreo dovadă, să încerce victimizarea clientului său. Dragnea are interesul să convingă opinia publică, dar mai ales instanța că el chiar lucrează la atelierul auto, ca să obțină o liberare anticipată. De-acum poate invoca drept dovadă inclusiv faptul că s-a tăiat la mână meșterind la ușa unei dube pentru transportul deținuților.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!