Etichetă: Kovesi

  • OPINIE. Vladimir Munteanu: Bătălia pentru România – „Kerkoporta” Uniunii Europene?

    Bătălia pentru România – „Kerkoporta” Uniunii Europene?

    de Vladimir Munteanu

    Victoria de etapă de la nivelul Parlamentului European, obținută de Laura Codruța Kovesi în lupta pentru funcția de Procuror European, a declanșat un imens val de entuziasm în rândul românilor care susțin și apără democrația și valorile Uniunii Europene. Totuși, victoria finală asupra mafiei politice pe care o controlează Liviu Dragnea și acoliții săi este încă departe, astfel că entuziasmul nostru trebuie să fie transformat urgent în „combustibil” pentru noi acțiuni civice și politice îndreptate împotriva celor care vor să scoată România de pe traiectoria democrației europene.

    Bătălia pentru România are o miză cu mult mai importantă decât libertatea domnului Liviu Dragnea și a altor politicieni vizați de dosarele instrumentate de DNA. Marea miză este succesul sau eșecul mecanismelor pe care Uniunea Europeană le folosește pentru a salva democrația de tip vest-european în țările membre și în special, în regiunile sale din Estul continentului european.

    Desemnarea Laurei Codruța Kovesi ca Procuror European ar ajuta enorm în relansarea eforturilor anti-corupție din România și din Uniunea Europeană, dar în același timp, pentru români ar fi doar o etapă în efortul complex de eradicare și înlăturare de la conducerea statului nostru a mafiei politice.

    Asistăm în România la o escaladare accelerată și fără precedent a conflictului dintre apărătorii valorilor europene și membri mafiei politice din România. Chiar dacă Uniunea Europeană transmite prin mesaje tot mai puternice că dorește să ne ajute, deocamdată, tabăra pro-europeană și democratică este în dezavantaj. Apar și primele semne de oboseală. Abuzurile înfiorătoare comise recent de guvernul Dragnea-Dăncilă asupra Justiției, prin intermediul execrabilei slugi pe care mafia politică a aflat-o în persoana lui Tudorel Toader, au provocat o reacție surprinzător de slabă din partea românilor.

    La acțiunile de protest din seara zilei de 24 februarie, în Piața Victoriei din București s-au aflat aproximativ 10.000 de români iubitori de democrație. În același interval de timp, pe Arena Națională se aflau aproape 25.000 de români iubitori de fotbal, de „panem et circenses”. Sunt cifre care dau de gândit și care probabil descriu realitatea asumării luptei împotriva mafiei politice la nivelul omului de rând.

    Pe fondul acestei indiferențe civice care poate fi considerată un simptom grav al deteriorării voinței românilor de a-și apăra libertatea, protestul magistraților este un fel de „glonț de aur” pe care România pro-europeană și democratică îl trage spre mafia politică. Un protest declanșat de membri unei selecte, dar dezbinate comunități – slujitorii Justiției. Selectă pentru că acești oameni formează elita celor care „împart dreptatea” în statul român. Dezbinată pentru că Dragnea și acoliții săi au reușit dezgustător de repede să găsească magistrați dispuși să intre în periculosul joc al subordonării Justiției unor interese care nici măcar nu mai sunt politice, ci sunt absolut private și aparțin, incontestabil, de domeniul penalului.

    Reacția Uniunii Europene, spre care mulți români încă privesc cu o speranță izvorâtă dintr-o așteptare „mesianică”, a fost inițial destul slabă și lipsită de fermitatea pe care o impune rezolvarea rapidă a situației extrem de grave în care se află democrația în România, țară membră a Uniunii și bastion pe flancul est-european al intereselor euro-atlantice.

    Într-un interviu acordat RFI România săptămâna trecută, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București, Angela Cristea, declara în stilul diplomatic specific funcționarilor europeni că Uniunea Europeană va folosi „cu mare atenție instrumentele pe care le are la dispoziție…există procedura de infringement, există opțiunea nucleară, dar sperăm să nu ajungem acolo”, aceasta cu o atenție orientată „mai mult la fapte și mai puțin la vorbe”. O declarație în format elegant, cum spuneam, diplomatic și care a fost completată cu o laudatio la adresa președinției României la Consiliul Uniunii Europene „care până acum a mers foarte bine, (…) o președinție de succes, pentru că România a reușit să închidă 40 de dosare deosebit de grele, printre care cel referitor la drepturile de autor, directiva gazului, dosare cu adevărat complicate”. O declarație surprinzătoare și oarecum dezamăgitoare dacă, pe de o parte, luăm în calcul faptul că la dosarele amintite s-a lucrat, la nivelul mecanismelor UE, de mai mult de 2 luni, câte au trecut de când România a preluat Președiniția, iar pe de altă parte, privim la violul asupra statului de drept, pe care-l comite puterea politică de la București, acțiune absolut incompatibilă cu valorile Uniunii Europene a cărei Președinție o exercită România.

    În lista reacțiilor diplomatice venite de la nivelul UE se înscrie și recentul Congres al PES de la Madrid, unde liderul PSD, Liviu Dragnea, și Viorica Dăncilă, slujnica sa pusă șef peste guvern, s-au făcut de râsul Europei. Situația din România a provocat din partea socialiștilor europeni doar o huiduială (una singură într-o sală plină de politicieni europeni cu pretenții de apărători ai valorilor UE!), din partea eurodeputatei Ana Gomes, la adresa prezenței lui Dragnea la Congres, și un discurs dojenitor, de „frate mai mare”, rostit de Frans Timmermans către mafiotul teleormănean: „Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Iar Liviu a spus că vor face asta”… șcl, șcl, șcl.

    Dezamăgitoare reacția vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, pe numele căruia, să ne reamintim, luju.ro a depus o aberantă plângere penală la nou înființata Secție specială pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

    Birocrația care caracterizează mecanismele de funcționare a Uniunii Europene, calculele politice ale partidelor din Parlamentul European, calculele economice ale Comisiei Europene și probabil prioritățile Germaniei – țara care influențează major și, în ultima vreme, determinant politica UE – au indus o anumită lentoare în adoptarea unei poziții tranșate a Uniunii Europene față de degradarea gravă a democrației în România. O lentoare care ne face să credem că de la distanța și din confortul cancelariilor vest-europene, situația din România este fie incomplet cunoscută, fie considerată prea puțin periculoasă pentru interesele Uniunii Europene în Europa de Est.

    Subordonarea Justiției din România unor interese private, mafiote și cu incontestabil iz penal poate să reprezinte însă începutul sfârșitului prezenței Uniunii Europene în Europa de Est. Zidul anti-UE pe care cu dibăcie îl construiesc de ceva vreme guvernele Poloniei și Ungariei, va deveni greu de dărâmat, dacă în România va avea o guvernare iliberal, regim politic a cărui instaurare începe mai întotdeauna cu înfeudarea Justiției de către puterea politică, pe fondul unor măsuri economice populiste care să amorțească simțul civic al cetățenilor sau măcar să-i dezbine, scenariul pe care mafia politică al cărui lider este Liviu Dragnea îl aplică în România cu cinism și cu o consecvență demonică.

    Prăbușirea democrației în Europa de Est va face ca aproape 70 de milioane de cetățeni est-eropeni (populația totală a celor trei țări est-europene înscrise pe traiectoria spre un regim iliberal) să devină prizonieri ai unor regimuri politice care vor chestiona, tot mai agresiv, politicile de integrare și de coeziune promovate de Uniunea Europeană în temeiul valorilor sale democratice, situație care poate avea ca final un val de „exit”-uri est-europene din Uniune. Enclava astfel născută va fi rapid ocupată de influența Rusiei lui Putin, căci lipsite de sprijinul financiar și tehnologic al Uniunii Europene, noile regimuri iliberale din Ungaria, Polonia și România vor face apel la resursele energetice și fondurile financiare care pot fi livrate de Moscova, evident în schimbul unor importante concesii politice, economice și mai ales, militare.

    Unii ar zice că acest scenariu apocaliptic este exagerat, eventual o fantezie pe teme geopolitice. Istoria ne învață însă că incapacitatea popoarelor de a-și apăra libertatea poate declanșa crize politice cu efecte extrem de tragice. Regimul nazist a reușit să acapareze puterea în Germania distrugând, înainte de toate, Justiția și prin aceasta, drepturile și libertățile cetățenești, iar în istoria recentă a Europei, reacția lentă, slabă și pe ansamblu, total ineficientă a instituțiilor europene la măsurile anti-democratice și populiste adoptate de guvernele Poloniei și Ungariei a permis ca aceste țări să se îndepărteze tot mai mult de democrația consacrată de valorile Uniunii Europene.

    În acest context, victoria de etapă obținută de Laura Codruța Kovesi în lupta pentru funcția de Procuror European este o veste extraordinar de bună pentru românii care apără democrația și face să renască speranța că mafia politică poate fi învinsă. Totuși, deși necesară, o eventuală desemnare a Laurei Codruța Kovesi ca Procuror European este insuficientă. Bătălia pentru România va continua și dincolo de acest moment de victorie istorică pentru că este o bătălie nu doar pentru salvarea națiunii noastre, ci mai ales, pentru apărarea democrației de tip euro-atlantic și implicit a civilizației europene. Cum spuneam, deocamdată, în țară, tabăra anti-europeană câștigă și România pare a fi pe cale de a se transforma într-o „Kerkoporta” a Uniunii Europene.

    Orice amânare a ofensivei politice de salvare a democrației din România pe care liderii Uniunii Europene trebuie să o lanseze urgent va echivala cu un grav atentat la adresa valorilor europene, iar România se va transforma probabil în „poarta uitată deschisă” prin care vor năvăli forțe potrivnice care vor prăbuși stabilitatea politică, oricum precară, a regiunilor est-europene ale Uniunii Europene.

    Liderii Uniunii Europene trebuie să lanseze urgent ofensiva pentru salvarea democrației în România, pentru că românii, precum bizantinii din cetatea Constantinopole asediată de otomani, nu mai sunt capabili să se salveze singuri de la prăbușire. Prima acțiune în această ofensivă este desemnarea Laurei Codruța Kovesi ca Procuror European, urmată apoi, ferm și rapid, de presiuni diplomatice, politice și economice asupra regimului Dragnea.

    Altfel, în teritoriile estice ale Uniunii Europene, copiii și nepoții noștri vor fi obligați, curând, să învețe limba rusă…

    *** Kerkoporta – tradiția istorică ne spune că prin Kerkoporta, poarta uitată deschisă, au reușit trupele otomane conduse de sultanul Mehmed Cuceritorul să năvălească și într-un final, să cucerească Constantinopolele în noaptea de 29 mai 1453.

  • VICTORIE!!! Kovesi – 26 de voturi, Bohnert – 22, Ritter – 1. Românca a obținut nominalizarea pentru șefia Parchetului European. Acum e mare favorită!

    VICTORIE!!! Kovesi – 26 de voturi, Bohnert – 22, Ritter – 1. Românca a obținut nominalizarea pentru șefia Parchetului European. Acum e mare favorită!

    Victorie uriașă în Comisia LIBE a Parlamentului European!

    1. Laura Codruța Kovesi (România) – 26 de voturi
    2. Jean-Francois Bohnert (Franța) – 22 de voturi
    3. Andres Ritter (Germania) – 1 vot.

    Au votat 50 dintre cei 60 de membri ai Comisei LIBE (un vot a fost nul).

    Din comisia de numărare a voturilor au făcut parte și două românce, din tabere politice diferite: Monica Macovei și Maria Grapini.

    Este 3-1 la victorii de etapă, în duelul Kovesi – Ritter. Decizia finală va fi luată după negocieri între Parlamentul European și Consiliul UE.

    Cele patru reprize de până acum

    De-acum, Laura Codruța Kovesi este marea favorită. Ea a câștigat 3 confruntări din 4.

    1-0. Comisia de specialitate, formată din 12 experți în justiție, i-a desemnat pe cei trei finaliști, în ordinea punctajului: 1. Kovesi; 2. Bohnert; 3. Ritter.

    1-1. Colegiul COREPER al Consiliului UE (format din ambasadorii la UE ai țărilor membre) i-a dat câștig de cauză francezului Bohnert, cu 50 de puncte, urmat de Kovesi și Ritter, cu câte 29 de puncte.

    2-1. Ieri, votul consultativ din Comisia pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului European a dat ordinea: Kovesi – 12, Bohnert – 11 voturi, Ritter – 1. A fost momentul în care candidatul german a ieșit practic din cursă, nemaiavând nicio șansă reală.

    3-1. Astăzi, Comisia pentru libertăți civile și justiție (LIBE) a Parlamentului European a stabilit, prin vot secret, ordinea oficială a legislativului de la Bruxelles: 1. Kovesi – 26, Bohnert – 22, Ritter – 1.

    Ce urmează

    În scurt timp, Comisia LIBE a Parlamentului European va negocia cu Consiliul COREPER al Consiliului UE, până când se vor pune de acord în privința câștigătorului.

    Candidatul declarat câștigător din aceste negocieri LIBE – COREPER, Kovesi sau Bohnert, va fi supus votului din plenul Parlamentului European.

    Procurorul-șef al Uniunii Europene va fi stabilit în urma negocierilor finale dintre Parlamentul European și Consiliul UE.

    Nominalizarea Laurei Codruța Kovesi va fi validată de către șefii grupurilor politice, apoi trimisă la membrii Consiliului Uniunii Europene, ca opțiune a Parlamentului European.

    Consiliul UE va decide, cu majoritate simplă, dacă va accepta opțiunea Parlamentului European: Laura Codruța Kovesi.

    Dacă Consiliul UE va insista pentru francezul Bohnert, vor urma negocieri între această înstituție a statelor și cea a cetățenilor – Parlamentul European.

    Sunt șanse mari ca, după cele două runde de vot din Parlament, ambele adjudecate de Kovesi, Consiliul UE să-și schimbe opțiunea. Nici nu e greu: punctele primite de Kovesi + Ritter, în Colegiul COREPER al Consiliului UE, au fost 29 + 29 = 58, adică mai mult decât cele 50 de puncte ale lui Bohnert. În plus, unele țări își pot schimba opțiunea, după întâmplările din Parlament.

    În concluzie: Laura Codruța Kovesi a devenit marea favorită la funcția de șef al Parchetului Uniunii Europene. Primul procuror-șef continental din istorie!

  • Planul „ÎNJUNGHIERII” lui Kovesi, chiar în inima Europei. Guvernul îi va da punctaj minim pentru postul de procuror-şef al UE, dar nimeni nu va şti, fiind vot secret

    Planul „ÎNJUNGHIERII” lui Kovesi, chiar în inima Europei. Guvernul îi va da punctaj minim pentru postul de procuror-şef al UE, dar nimeni nu va şti, fiind vot secret

    Guvernul Dăncilă o va mandata pe Luminiţa Odobescu, ambasadorul României la UE, să-i acorde punctaj minim Laurei Codruţa Kovesi în COREPER, for care va decide, în tandem cu Parlamentul European, viitorul şef al Parchetului European, susţin surse diplomatice citate de Adevărul.

    Procedura de vot din COREPER este secretă, deci Guvernul Dăncilă nu va putea fi acuzat, oficial, că a acţionat împotriva României.

    Laura Codruta Kovesi, procuror anticoruptie
    Laura Codruța Kovesi, înconjurată de reporteri și de susținători, la ieșirea din Parchetul General – Foto: Digi24, captură video

    Alegerea viitorului procuror-şef european presupune o procedură mai complicată, la care vor lua parte, cu egală putere, două instituţii: Parlamentul European şi COREPER – reuniunea ambsadorilor statelor UE la Bruxelles. COREPER este parte a Consiliului UE. România deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE în perioada ianuarie – iunie 2019.

    Desemnarea procurorului-şef european nu presupune un vot direct pentru unul dintre cei trei finalişti, ci un sistem de ierarhizare, pe puncte. În acest moment, după ce a trecut de prima fază a selecţiei, Laura Codruţa Kovesi se află pe prima poziţie a listei pentru şefia Parchetului European. Pe locul doi s-a clasat un procuror francez, iar pe locul trei un procuror german.

    Dăncilă dă înainte cu ordonanţele


    Între timp, la Bucureşti, puterea continuă să se comporte ca şi când nimic nu s-ar întâmpla.

    Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul va discuta în şedinţa de azi un proiect de ordonanţă pentru „a crea cadrul legal” necesar propunerilor din partea României pentru postul de procuror-şef al UE. Tudorel Toader a anunţat încă de ieri acest proiect menită să o „sară” pefosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, din competiţia pentru procurorul-şef european. De fapt, guvernarea actuală PSD-ALDE face tot posibilul să blocheze accesul lui Kovesi la şefia Parchetului European, vezi făcătura de anchetă împotriva ei comandată de inculpatul fugar Sebastian Ghiţă şi executată de procurii subordonaţi politic.

    „Avem pe ordinea de zi un proiect legislativ pentru crearea cadrului legal pentru propunerile pentru postul de procuror al Parchetului European. Creăm astfel cadrul legal pentru a selecta trei propuneri din partea României, din care Parlamentul European urmează să facă o alegere. Regulamentul de funcţionare a Parchetului European prevede că fiecare ţară UE trebuie să facă trei propuneri”, a spus Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern de azi.

    Tudorel a pomenit ieri de Kovesi

    Ea se referă la ordonanţa de care vorbea ieri Tudorel Toader, prin care anunţa practic faptul că Laura Codruţa Kovesi nu va fi susţinută de puterea de la Bucureşti.

    „Cine a propus-o (n.r. – pe Kovesi)? Categoric, potrivit regulamentului, fiecare procuror care crede că îndeplineşte cerinţele legale şi experienţa ş.a.m.d., fiecare procuror care îşi doreşte o astfel de demnitate până la urmă a avut posibilitatea să se înscrie, prin urmare nu a plecat vreo propunere din partea României, Guvernului României. A fost doamna Kovesi şi din câte ştiu eu a mai fost o doamnă procuror, dar permiteţi să nu spun numele acesteia. Prin urmare, nu este o propunere plecată de la Ministerul Justiţiei sau de la Guvernul României”, a spus Tudorel Toader.

    „Noi ce facem prin ordonanţa la care aţi făcut referire? Creăm baza juridică legală pentru a selecta în prima etapă cei trei candidaţi, trimitem propunerile la Bruxelles şi acolo se va desemna unul dintre cei trei, unul care va fi procuror european din partea României”, a mai declarat ministrul Justiţiei.

  • Cum se schimbă unii ziarişti, mai ceva ca vremea! Cazul Bogdan Comaroni

    Pe Octavian Hoandră îl ştie toată lumea: omul pare criogenat în anii duri ai stalinismului (torționar al gândurilor) şi dezghețat de Cozmin Guşă în secolul XXI, căci avea nevoie de un anti-jurnalist docil şi odios. Dar Bogdan Comaroni?

    Ei bine, Bogdan Comaroni părea să fi depăşit experiența terifiantă de la şcoala de presă & şantaj numită ziarul „Ziua”. Acolo, cu ani în urmă, „maestrul” Sorin Roşca Stănescu l-a antrenat cu toate armele presei murdare.

    De ceva vreme, Comaroni se reabilitase în emisiunea lui Rareş Bogdan. Analiza evenimentele responsabil, onest, logic, realist, lucid – combinația ce defineşte presa de bun-simț, cea care conferă credibilitate.

    A fost suficient să-l cheme mai rar Rareş Bogdan şi mai des Octavian Hoandră pentru ca Bogdan Comaroni să revină la retorica alunecoasă, găunoasă, ilogică din perioada „Ziua”. O retorică susținută cu argumente mincinoase.

    Aseară, influențat parcă de proximitatea nocivă a lui Hoandră, Comaroni a produs câteva mostre de gândire bolnavă. Se discuta (ostil) posibilitatea la Laura Codruța Kovesi să devină şefa Parchetului european.

    • „Din ce am înțeles, la numirea procurului-şef european trebuie să-şi dea acordul şi guvernul țării din care provine acesta. Şi nu cred că guvernul actual şi-l va da”. (Fals! Niciun guvern nu are niciun cuvânt la această numire.)
    • „Rămâne să vedem dacă europenii… dacă Comisia Europeană are nevoie de un procuror la comandă, singurul caz în care Kovesi ar fi omul potrivit”. (Kovesi „procuror la comandă” e doar în nişte minți bolnave; iar a-i bănui pe europeni că şi-ar dori un „procuror la comandă” e o ticăloşie de tip roşca-stănescian.)
    • „Rămâne să vedem şi de ce au făcut Parchetul european”. (Ahaaa! Nu cumva l-au făcut pentru execuții politice?!)
    • „Vom vedea şi ce influență mai are Macovei pe-acolo…” (Discurs perfect pentru Antena 3.)

    Nici la capitolul „Să-l belim pe Cioloş”, Comaroni n-a ieşit din gândirea ciuce a lui Guşă. Drept pentru care a zis: „Îmi aduc aminte când a fost Cioloş premier. N-a făcut nimic. Nimic! Zero!”

  • Kovesi: „Nu merg la CEDO pentru despăgubiri. Vreau să stopez îngenuncherea procurorilor”

    Fosta şefă a DNA le-a explicat în această dimineaţă jurnaliştilor de ce a decis să acţioneze statul român la CEDO, după decizia destiturii sale din fruntea DNA ca urmare a undei decizii a Curţii Constituţionale devenite deja instrumentul politic al PSD-ALDE.

    „Nu e vorba de bani, nu am cerut asta pentru obţinerea unor despăgubiri. E o chestie de principiu.  Am solicitat CEDO să constate că mi-au fost încălcate, în această procedură de revocare, anumite drepturi fundamentale, cum sunt dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv. Într-o procedură în care eu nu eram parte, nu am fost citată şi nu am avut dreptul să îmi fac apărarea, mi s-a aplicat o sancţiune a revocării de către CCR, cu toate că în legea CCR această atribuţie de revocare sau de sancţionare a procurorilor cu funcţii de conducere nu este prevăzută. E o chestiune de principiu. Mai mult, a fost o decizie definitivă, ea nu poate fi atacată. Doresc stoparea îngenuncherii procurorilor, în acest moment decizia poate fi invocată ca precedent pentru revocarea oricărui procuror care deţine o funcţie de conducere. Prin aceste atacuri se încearcă stoparea independenţei procurorilor şi înlăturarea celor care doresc să continue lupta anticorupţie.”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, potrivit Adevărul.

  • Iohannis, atac la Tudorel Toader pentru absenţa de la CSM

    Preşedintele Klaus Iohannis a sosit azi la CSM, în şedinţa unde va fi aleasă conducerea acestei instituţii vitală pentru soarta justiţiei din România şi a democraţiei însăşi.

    „Ministrul justiţiei ar trebui să fie primul care să vă susţină şi să se bată pentru independenţa magistraţilor. Văd că azi are altă treabă decât să ne onoreze bilanțul. El este principalul iniţiator al proiectelor de lege contestate înclusiv de UE. Prin funcţia de ministru al Justiţiei, el este membru de drept al CSM și are obligația să fie cel dintâi care respectă aceste principii”, l-a „altoit” preşedintele pe cel considerat cel mai nociv ministru al Justiţiei din istoria României moderne.

    Tudorel Toader a devenit instrumentul principal al atacurilor la justiţie şi pentru blocarea luptei anticorupţie declanşate de PSD-ALDE. Cea mai gravă lovitură pusă la cale de el a fost revocarea fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi, considerată în ţară şi în străinătate o veritabilă eroină a luptei împotriva politicienilor corupţi.

    Recent, Toader a orchestrat un al doilea atac grav, taxat inclusiv de Uniunea Europeană în cel mai dur Raport MCV: tentativa de debarcare a procurorului general Augustin Toader. Toader a aruncat la coş mesajele Comisiei de la Veneţia, din care face parte, care cerea renunţarea la atacurile la justiţiei prin modificarea legislaţiei în domeniu făcute şi cu ajutorul lui Tudorel Toader.

    „Ministrul Justiţiei ar trebui să fie primul care să vă protejeze”, a spus Iohannis azi la CSM, în absenţa lui Tudorel Toader.