Etichetă: Kovesi

  • Adina Florea, obligată de ICCJ să încheie până la 1 aprilie cercetarea Codruței Kovesi, pe care „o ține în șah” de doi ani

    Înalta Curte de Casație și Justiție a obligat-o pe Adina Florea, procuroarea-șefă a Secției Speciale înființate de Dragnea și Tudorel Toader, ca până la 1 aprilie să soluționeze dosarul deschis pe numele Laurei Codruța Kovesi, scrie G4Media.ro.

    Florea, “coada de topor” a regimului Dragnea, pusă la SIIJ pentru a hăitui magistrații care nu execută ordinele politice, i-a deschis în martie 2019 un dosar fostei șefe a DNA. Scopul era blocarea Codruței Kovesi, care candida la postul de procuror-șef al Parchetului European.

    Așa-zisul dosar a fost deschis pentru presupuse acuzații de luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă, dar pentru că totul nu era decât o născocire, cazul a rămas în același stadiu și azi, după aproape doi ani, fără nicio audiere și fără nicio probă depusă.

    Pe 10 ianuarie 2021, Kovesi s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție să o silească pe Adina Florea să dea o rezoluție în acest caz. De doi ani, Kovesi are statutul de inculpată, dar dosarul a rămas gol!

    Un dosar făcut cu „probele” televiziunilor de casă ale Mafiei și care, după doi ani, încă nu conține nici măcar o foaie!

    În fapt, povestea a plecat de la una dintre numeroasele campanii de linșaj public orchestrate de mafia PSD, prin posturile TV și site-urile controlate. Ca în foarte multe alte situații asemănătoare, “probele” erau niște făcături trase de păr și ridicole, livrate pentru publicul captiv al acestor televiziuni. Kovesi era acuzată că ar fi primit mită de la Sebastian Ghiță banii cu care a fost adus în țară fugarul Nicolae Popa, fost director FNI arestat în Indonezia și condamnat pentru că îi păgubise pe depunători.

    Florea a preluat discursul televiziunilor și a acuzat-o pe Kovesi că a fost mituită cu “capitalul de imagine” de pe urma finanțării pe care ar fi finanțat-o Ghiță (68.000 de euro). Ulterior s-a dovedit, însă, că Nicolae Popa a fost adus în țară pe banii statului român, și nu ai lui Sebi Ghiță.

    Abuzul Adinei Florea și al regimului Dragnea a fost total, în acest caz. Disperați că Laura Codruța Kovesi se apropie de funcția de procuror-șef al Parchetului European, cei care conduceau România atunci au pus-o pe fosta șefă a DNA sub control judiciar, chemând-o să se prezinte periodic la Poliție.

    Circul s-a încheiat, până la urmă. Acum, Secția Specială e pe cale să fie desființată – lucru cerut de peste doi ani de toate instituțiile internaționale –, iar Adina Florea e somată să încheie dosarul până la 1 aprilie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Pavel Abraham e omul lui Dodon în Basarabia. „Milițianul” pro-infractori o sfidează pe președinta Maia Sandu, care l-a dat afară

  • Verdict istoric în dosarul „Ferma Băneasa”: Truică – 7 ani, Silberstein și Steinmetz – câte 5 ani, „Prințul” Paul – 3 ani și 4 luni. Dan Andronic a scăpat cu suspendare

    Înalta Curte de Casație și Justiție a României a pus punct final, joi, unui proces-maraton de importanță istorică, la capătul căruia personaje celebre, unele dintre ele, cu averi fabuloase și influență la nivel mondial, au fost condamnate cu executare.

    În dosarul “Ferma Băneasa”, care viza devalizarea a zeci de hectare din Pădurea Băneasa, cu prejudiciu calculat la 145 de milioane de euro, o mână de afaceriști români și străini, consultanți politici, proprietari de trusturi de presă și chiar un pretins moștenitor al Regelui Carol al II-lea și-au dat mâna să jefuiască statul român.

    Deznodământul din decembrie 2020 este și marea explicație a furiei cu care a fost atacată, în toți anii din urmă, Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA în mandatul căreia a început ancheta și procesul împotriva puternicei grupări infracționale cu extensii externe. În primăvara lui 2016, Kovesi a fost chiar ținta unei acțiuni ilegale a companiei Black Cube, agenție de securitate israeliană condusă și compusă din foști agenți Mossad.

    Nu trebuie uitat nici că, în perioada 2016-2018, PSD și regimul Dragnea au beneficiat de consultanță din partea mai multor experți israelieni în tehnici de comunicare. Aceștia le-au făcut social-democraților strategiile electorale cu care au câștigat alegerile locale și cele parlamentare din 2016, concentrate în jurul ideii „mândri că suntem români” și axate pe mesaje naționaliste și pe teorii ale conspirației.

    În ultimii 6-7 ani, Evenimentul zilei – publicație aparținându-i lui Dan Andronic – a fost unul din vârfurile de lance ale campaniilor furibunde împotriva Codruței Kovesi.

    Cine sunt cei care au capturat zeci de hectare de teren în pădurile de lângă București

    ICCJ a stabilit că Ferma Regală Băneasa și Pădurea Fundu Sacului din Snagov au fost retrocedate ilegal.

    Au fost condamnați definitiv:

    – afaceristul Remus Truică (fost șef al Cancelariei în Guvernul Adrian Năstase) – 7 ani cu executare;

    – israelienii Benjamin Steinmetz (supranumit “miliardarul Mossad”, implicat în capturarea și exploatarea resurselor naturale din numeroase țări, inclusiv în proiectul minelor de aur de la Roșia Montană) – 5 ani cu executare;

    – Tal Silberstein (consultant politic care i-a consiliat, printre alții, pe Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Adrian Năstase și Victor Ponta, dar și firma austriacă Holzindustrie Schweighofer) – 5 ani cu executare;

    – Prințul Paul Al României (pretins moștenitor al Regelui Carol al II-lea) – 3 ani și 4 luni cu executare;

    – Dan Andronic (proprietarul trustului de presă care deține Evenimentul zilei și Capital) – 3 ani cu suspendare.

    Au fost mituiți funcționarii statului care au aprobat retrocedarea ilegală a 73 de hectare din Pădurile Băneasa și Snagov

    Inițial, anul trecut, Curtea de Apel Brașov dispusese ca Truică să ia doar 4 ani cu executare, iar Al României Paul – 3 cu suspendare. Israelienii Steinmetz, Silberstein și Moshe Agavi, precum și Dan Andronic, fuseseră achitați. Acum, ICCJ a schimbat sentințele.

    În schimb, rămân valabile confiscarea a 45 de hectare de teren și a peste 12,5 milioane de euro de la Truică, Al României Paul și firma Reciplia SRL, în spatele căreia s-ar afla miliardarul Beny Steinmetz.

    Gruparea infracțională, despre care procurorii DNA Brașov au spus că e condusă de miliardarul Beny Steinmetz, a pus mâna ilegal pe 28 de hectare de teren la fosta Fermă Regală Băneasa și pe 47 de hectare din Pădurea Snagov.

    Era vorba despre presupusa avere pe care o revendica Al României Paul Philippe, autoproclamat prinț și moștenitor al Regelui Carol al II-lea.

    Procurorii DNA au notat în rechizitoriu că gruparea infracțională coordonată de Beny Steinmetz și în care se mai aflau Silberstein, Truică, Andronic și un avocat de la Țucă Zbârcea și asociații (Robert Mihăiță Roșu) a mituit funcționarii din instituțiile statului pentru a devaliza proprietatea publică și a intra ilegal în posesia celor peste 70 de hectare.

    Protecție la cel mai înalt nivel. Afacerea s-a făcut în perioada când țara era condusă de Iliescu și Băsescu – ca președinți, Năstase și Tăriceanu – ca premieri

    Al României Paul a revendicat proprietățile pretinzând că erau proprietatea Domeniilor Coroanei. În realitate, notează procurorii, acestea erau proprietatea statului român care le dăduse doar în folosință Casei Regale.

    În 2006, după ce a pus mâna ilegal pe aceste terenuri, Al României Paul și-a vândut drepturile succesorale către compania Reciplia, condusă oficial de Truică și controlată din umbră de Steinmetz. DNA a arătat că întreaga manevră s-a făcut prin corupție și prin protecție primită de la cel mai înalt nivel.

    În anii în care s-au comis aceste hoții, premieri au fost Adrian Năstase (până în 2004) și Călin Popescu Tăriceanu (2004-2008), iar președinți ai României – Ion Iliescu (până în 2004) și Traian Băsescu (2004-2014).

    În mod incredibil, gruparea interlopă a încercat, apoi, să pună mâna și pe alte proprietăți celebre, precum Castelul Peleș, și să ia despăgubiri pentru Domeniul Regal de la Balcic, din Bulgaria, au arătat procurorii DNA!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Busu” de la Meteo, în direct la Pro TV: „Eu cred că virusul ăsta n-a apărut aşa, din neant! A fost creat! Marile companii n-au fost afectate“

  • „Trădare! Nici în timpul Anei Pauker…” Pușcăriașul Severin e furios că Guvernul Orban n-o atacă pe Kovesi la CEDO

    Adrian Severin, personaj devenit nefrecventabil după afacerea de corupție care l-a trimis în pușcărie, continuă să lupte la baionetă în numele „Ciumei Roșii”, atacând tot ce înseamnă normalitate.

    Neo-bolșevicul – fost ministru de Externe – îl face „trădător” pe actualul ministru de Externe, Bogdan Aurescu, pe motiv că MAE nu a făcut recurs la CEDO în cazul deciziei care i-a dat dreptate Laurei Codruța Kovesi.

    Într-o postare pe Facebook, Adrian Severin are nesimțirea să le bată obrazul lui Bogdan Aurescu, Ludovic Orban, Klaus Iohannis etc.: „Să vă fie rușine!”.

    Atacul bezmetic al lui Adrian Severin

    „Nici în timpul Anei Pauker, diplomația română nu a trădat interesul național cum o face sub conducerea lui Bogdan Aurescu.

    Decizia MAE de a nu utiliza toate mijloacele în apărarea statului român, parte în procesul «Kovesi împotriva României», aflat pe rolul CEDO, este un act de trădare care se încearcă a fi acoperit prin argumente asociind incompetența, servilismul, reaua-credință și prostia patentă.

    Nu poți întări autoritatea procurorilor transformându-i în altceva decât sunt; respectiv, în agenți ai statului care acționează, în limitele unei anumite autonomii profesionale, sub autoritatea șefilor ierarhici și a Ministrului Justiției. Independenți sunt judecătorii.

    Nu poți confunda statutul procurorului, care se bucură de autonomie în raport cu factorul politic, cu cel al șefilor unor structuri organizatorice ale Ministerului Public, numiți și revocați pe criterii de oportunitate politică/managerială.

    Nu poți trata decretele Președintelui Republicii, emise în exercitarea atribuțiilor sale constituționale, și de aceea supuse controlului CCR, atunci când sunt direct producătoare de efecte juridice, cu actele administrative ordinare, emise în aplicarea legilor infraconstituționale, și care pot fi atacate în contenciosul administrativ. (Miniștrii ar putea, oare, ataca în justiție decretele privind revocarea lor? Ar fi un haos constituțional. De ce ar putea-o face șeful unei direcții a Ministerului Public?!)

    Nu poți invoca, pentru justificarea deciziei de a abandona apărarea statului român în fața instanțelor europene, avize sau recomandări ale unor instituții suprastatale care neagă prevederile Constituției României. Aceasta, cu atât mai mult cu cât conținutul acelor avize și recomandări face chiar obiectul procesului în cauză.

    Statul de drept trebuie întărit. Dar statul de drept înseamnă guvernarea în baza legii, iar Constituția este «legea legilor». Statul de drept nu poate fi consolidat împotriva Constituției și în disprețul principiilor democratice.

    Ca fost ministru de Externe, mândru de diplomații cu care am lucrat, nu pot spune celor care au pus umărul la consumarea acestui act de trădare, decât «Să vă fie rușine!». În calitate de cetățean român, nu pot decât să sper că trădătorii vor plăti pentru faptele lor.

    P. S. Pentru «consilierul fără frontiere» Iulian Chifu (o altă probă a adevărului potrivit căruia inteligența nu scuză lipsa de caracter, așa cum frumusețea nu scuză prostituția), procesul de la CEDO nu putea fi decât pierdut de România, întrucât culpa statului român este «clară și indubitabilă»: «CCR a încălcat drepturile fostei șefe a DNA». Cum oare se putea întâmpla asta, când d-na Kovesi nu a fost parte în niciun proces aflat pe rolul CCR, numai expertiza juridică a d-lui Chifu ne-o poate desluși. Până ne va lămuri misterul, îl înștiințez că, deși spune că eu aș fi «apărătorul corupților de pe toate meridianele», în cazul domniei sale voi face o excepție. Chiar și apărarea corupților are limite.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Kovesi în „The Guardian”: „Anchetele nu vor ierta pe nimeni!”. Ce așteaptă șefa Parchetului European de la Guvernul României pentru a debloca DNA

    Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA devenită acum conducătoarea Parchetului European Anticorupție, este subiectul unui articol laudativ în publicația britanică “The Guardian”, care îi face un portret elogios. Kovesi promite că va continua la Luxembourg (acolo unde va avea sediul EPPO – Parchetul European) stilul de la DNA, nimeni nefiind deasupra legii indiferent de funcția sau numele său.

    “Reperul nostru pentru success va fi încrederea oamenilor în instituția noastră”, a explicat Kovesi, care a mai povestit că “a trebuit să muncesc mai mult decât bărbații pentru a demonstra că o procuroare femeie poate fi la fel de bună ca un bărbat”.

    Kovesi speră că, până la urmă, Guvernul va acționa pentru a remedia dezastrul făcut de PSD în Justiție și în legislația anticorupție în perioada 2017-2019

    Deși Jennifer Rankin, autoarea articolului, scrie că Laura Kovesi a preferat să nu discute politica din țară, totuși procuroarea a menționat că DNA încă mai are procurori curajoși, dar speră că noul Guvern va schimba legile din 2018, care au fost deja puternic criticate pentru că au slăbit independența justiției și lupta împotriva corupției.

    Aceeași așteptate o are și Comisia Europeană de la guvernanții de la București. Într-un raport dat publicității astă-primăvară, în care se vorbea despre prioritățile României pentru a ajunge din urmă restul Europei ca nivel de dezvoltare, Comisia Europeană făcea referire și la Justiție. Se făcea o observație-avertisment că, deși a trecut deja destul timp de la schimbarea Guvernului, noul cabinet n-a mișcat un deget pentru a repara dezastrul făcut de PSD în Justiție.

    Articolul despre Kovesi apare, în „The Guardian”, la secțiunea „This is Europe” („Aceasta este Europa”)

    “The Guardian” descrie pe scurt, dar foarte aproape de realitate, traiectoria Laurei Kovesi: ascensiunea în funcția de șefă a DNA, lupta împotriva corupției, popularitatea printre oameni și ura politicienilor împotriva sa.

    Nu se omite incredibila rușine adusă României de PSD în 2018, când candidatura româncei la șefia EPPO era susținută masiv în țară și în Parlamentul European, în timp ce Guvernul social-democrat de la București făcea eforturi disperate s-o blocheze.

    Kovesi se așteaptă ca Parchetul European Anticorupție să aibă încă din prima zi peste 3.000 de dosare în lucru. Bugetul instituției este de 37,7 milioane de euro și nu a putut fi crescut pentru primul an, în ciuda insistențelor româncei.
    EPPO este o idee veche de 25 de ani, născută din observația că fraudele cu bani europeni sunt adesea neglijate de autoritățile naționale.

    OLAF, oficiul european anti-fraudă, anchetează ilegalitățile administrative, dar apoi trimite dosarele către autoritățile naționale. Doar 50% dintre aceste cazuri ajung să fie și finalizate de anchetatorii locali. Așa a apărut EPPO, care va ancheta infracțiunile economice din banii UE și fraudele cu TVA.

    Traiectoria României și a Laurei Kovesi. Urâtă de politicieni și oligarhi, apreciată de cetățenii obișnuiți, procuroarea a ajuns șefa EPPO, în timp ce nemernicii și-au pierdut funcțiile sau au ajuns după gratii

    În România, oligarhii și politicienii au depus eforturi colosale să scape de Kovesi și, apoi, să-i blocheze ascensiunea spre șefia EPPO. Afaceriști anchetați de DNA i-au angajat pe israelienii de la Black Cube, să instrumenteze o campanie de compromitere a procuroarei. Mogulii sistemului transpartinic, puternic conectați la banii publici, au ordonat o campanie furibundă de presă. Antenele lui Voiculescu și România TV a lui Sebi Ghiță au fost vârf de lance. Cele mai mari abjecții s-au spus și scris despre Kovesi prin intermediul televiziunilor și publicațiilor controlate de oligarhi, în timp ce armate de postaci au alimentat o isterie pe rețelele de socializare.

    Totuși, realitatea că DNA acționa foarte eficient, trimițând după gratii oligarhi, politicieni, miniștri și baroni locali, n-a putut fi acoperită de zgomotul de fond al Mafiei. Peste 60% din populație avea încredere în DNA și Kovesi, în timp ce Parlamentul controlat de Dragnea și PSD era credibil pentru doar 11% dintre români.

    Într-un final, în 2018, Tudorel Toader, slugarnicul ministru al Justiției din regimul PSD – Dragnea, a destituit-o pe Kovesi cu sprijinul direct al Curții Constituționale controlate, de asemenea, de PSD.

    Dar istoria nu s-a oprit aici. Kovesi a ajuns apoi procuror-șef european, în ciuda opoziției PSD, în timp ce Dragnea a intrat la pușcărie pentru corupție, iar Tudorel Toader și-a pierdut postul. În primăvara lui 2020, Curtea Constituțională a PSD a primit o lovitură mortală după ce CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) a stabilit că Laura Kovesi a fost destituită abuziv de la DNA, iar CCR a încălcat drepturile omului.
    După această întâmplare, instituția condusă de Valer Dorneanu a continuat să facă enorm de mult rău României prin deciziile pe care le-a luat mai departe la ordinele PSD, dar fără să mai aibă niciun fel de credibilitate pe plan intern și extern.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Finul Negoiță o pulverizează pe nașa Firea: “E foarte periculoasă. Minte cu o lejeritate dezarmantă. Îmi spunea să ne facem partid și să plecăm împreună din PSD”

    * Sondaj IMAS: PNL – 33,4%, PSD – 23,4%, USR-PLUS – 17,2%. Pro România scade sub 10%, ALDE se stinge

  • Încă o mușamalizare a DIICOT: în dosarul Black Cube, al hărțuirii Codruței Kovesi, a fost trimis în judecată doar intermediarul Daniel Dragomir, nu și mogulii care l-au finanțat

    DIICOT a anunțat miercuri că l-a trimis în judecată pe Daniel Dragomir, fostul ofițer SRI care a intermediat contractul cu agenția israeliană Black Cube, angajată în 2015, pentru 900.000 de euro, să o discrediteze pe Laura Codruța Kovesi. Procurorii DIICOT s-au oprit la Dragomir – oricum fugit din țară după ce a fost condamnat definitiv într-un alt dosar de corupție – și n-au mers în profunzimea cazului. Oligarhii români care au plătit suma respectivă, pentru a scăpa de Kovesi (pe atunci șefa DNA), nu au fost deranjați deocamdată.

    Vestea vine în aceeași zi cu o alta cel puțin la fel de revoltătoare – procurorii DIICOT au clasat dosarul violențelor comise de jandarmi, la comanda lui Dragnea, împotriva protestatarilor de la mitingul din 10 august 2018. Odioșii șefi de atunci ai Jandarmeriei, care au executat fără să crâcnească un plan diabolic, soldat cu mii de victime – din care peste 700 au ajuns la spitale –, au fost scoși de sub urmărirea penală de DIICOT.

    Dragomir a colectat banii de la oligarhi, pentru finanțarea campaniei de discreditare a șefei DNA, și a organizat campania de denigrare

    Dragomir e trimis în judecată pentru constituire de grup infracțional organizat și alte infracțiuni. Ancheta a confirmat că fostul șef al departamentului antitero de la SRI (care vindea informații confidențiale despre anchete celor urmăriți pentru diverse infracțiuni) a fost susținut de mai mulți oligarhi români.

    Aceștia au făcut “chetă” pentru a strânge cei 900.000 de euro necesari ca să fie angajată agenția israeliană Black Cube – aripa “civilă” a Mossad – în operațiunea de discreditare a procuroarei Kovesi, șefa direcției anticorupție.

    Întreaga acțiune a căzut după ce DIICOT (condusă la acel moment de Daniel Horodniceanu) i-a capturat pe agenții israelieni care veniseră în România.

    Aceștia încercaseră să spargă e-mailurile procuroarei și a membrilor familiei acesteia și demaraseră cercetări, pentru a găsi informații compromițătoare.

    În paralel, Dragomir – cercetat deja, la acea oră, de DNA pentru faptele de corupție care i-au și adus condamnarea definitivă acum câteva săptămâni – a pus pe picioare un mecanism care includea și moguli media, aceștia având rolul de a instrumenta campania de presă împotriva Codruței Kovesi.

    Procurorii DIICOT scriu chiar în comunicat că Dragomir a fost doar un intermediar. Dar despre oligarhii care au finanțat campania nu se spune nimic

    În raportul dosarului Black Cube, în care Daniel Dragomir a fost trimis miercuri în judecată, procurorii DIICOT recunosc că acesta a avut ”în toată această operaţiune de compromitere un rol de iniţiator, dar şi de intermediar şi interfaţă a voinţei infracţionale din partea altor persoane”.

    În comunicatul DIICOT se mai menționează: ”În urma anchetei s-a stabilit faptul că, fiind conștient de amploarea şi implicit de impactul pe care ar trebui să îl aibă o astfel de campanie denigratoare, inculpatul D.D. a acceptat ideea cooptării alte persoane interesate de organizarea unei astfel de campanii, persoane care să-i sprijine demersurile atât din punct de vedere financiar cât şi din punctul de vedere al modalităţii efective de valorificare optimă a eventualului rezultat negativ al campaniei în mass – media naţională”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Aroganța” Andreei Esca după ce s-a îmbolnăvit de Covid-19. Cine a înlocuit-o la pupitrul Știrilor Pro TV

  • 3 ani și 10 luni de pușcărie pentru SRI-istul corupt Dragomir, „vedeta” anti-Kovesi a taberei PSD-Antena 3!

    Daniel Dragomir, fost locotenent-colonel SRI, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel București, la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru corupție. Judecătorii au considerat că Dragomir, pe când era ofițer activ, l-a avertizat pe afaceristul libanez Rami Ghaziri că e urmărit de SRI.

    Dragomir a devenit însă cunoscut opiniei publice în 2016, când a fost implicat în cazul Black Cube – agenția de securitate israeliană angajată să o compromită pe Laura Codruța Kovesi, pe atunci încă procuror-șef al DNA.

    Daniel Dragomir, condamnat pentru că, pe când activa în SRI, l-a avertizat pe un afacerist libanez că e monitorizat pentru evaziune. Ulterior, Dragomir a fost implicat și în încercarea Black Cube de a o compromite pe Kovesi

    Conform pledoariei DNA – acceptată de instanța care l-a condamnat pe Daniel Dragomir –, fostul ofițer l-a alertat pe Rami Ghaziri că e supravegheat de SRI, care-l suspecta de evaziune. În schimbul informațiilor, Dragomir a încasat aproape 500.000 de euro mită.

    Libanezul, care pusese mâna pe Avicola Crevedia, era vizat într-un mare dosar de evaziune fiscală din industria cărnii. Ofițerul SRI îl avertiza pe Ghaziri, pentru ca acesta să evite monitorizarea SRI, controalele ANAF și eventualele probe găsite de DNA.

    Tot Dragomir s-a ocupat să-i deschidă uși arabului la înalți funcționari, pentru a obține mai repede rambursarea TVA de la stat. Dragomir primea, în schimb, 25.000 de euro pe lună și 1% din sumele încasate de libanez de la stat ca rambursări de TVA.

    Șpaga era virată de Ghaziri într-un cont al soacrei lui Dragomir. Ulterior, banii erau scoși din contul mamei-soacre de Daniel Dragomir, de soția sa și de fiul lor.

    Metamorfoza: cum a ajuns un ofițer, șef al biroului SRI pentru combaterea terorismului, în mlaștina infracțiunilor și a conspirațiilor

    După ce a fost dat afară din DNA și inculpat de DNA pentru trafic de influență și folosirea de informații clasificate, Dragomir s-a reprofilat în aprig conspiraționist și luptător împotriva Justiției, în barca PSD-ALDE.

    Ofițerul a încercat, la un moment dat, să-și facă și niște publicații prin care să influențeze opinia publică.

    Ulterior s-a înhăitat însă cu toți ceilalți penali urmăriți de DNA pentru diverse infracțiuni, devenind invitat obișnuit pe la televiziuni și publicații deținute de Dan Voiculescu, Sebi Ghiță, Dan Andronic și alții.

    Ex-ofițerul SRI – azi în vârstă de 41 de ani – și-a făcut și un partid numit Roexit, militând deschis pentru ieșirea României din Uniunea Europeană. Toate conspirațiile ventilate de Rusia, PSD și de Dragnea au trecut și prin gura lui Dragomir.

    După ce l-a ajutat pe libanez să jefuiască bugetul statului român, Dragomir și-a descoperit filonul de patriotism și a ajuns la concluzia că ar fi mai bine să scăpăm de DNA, de Justiție, de cerințele anticorupție ale UE și de toate celelalte mofturi.

    A comandat operațiunea Black Cube de compromitere a Laurei Kovesi. Dosarul trenează la DIICOT de 4 ani

    În 2016, Daniel Dragomir a fost arestat și în cazul Black Cube. E acuzat că ar fi comandat și plătit operațiunea de compromitere a Laurei Codruța Kovesi, el fiind intermediarul altor afaceriști care urmăreau să scape de procurorul-șef al DNA. Black Cube e considerat “brațul civil” al Mossad, fiind înființat de un fost șef (decedat între timp) al agenției de informații israeliene și populat cu ofițeri care au trecut pe acolo.

    Operațiunea a eșuat, iar agenții trimiși de Black Cube au fost prinși de DIICOT. După ce și-au recunoscut faptele, au fost condamnați cu suspendare și au dispărut din România.

    În schimb, dosarul lui Daniel Dragomir continuă să treneze, de 4 ani, la DIICOT. Firele acestui caz ar trebui să ducă de la Dragomir către alți importanți afaceriști, atât români, cât și străini.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * În plină pandemie, Daniel Florea (PSD), primarul Sectorului 5, a dat unei firme turcești cu sediul la Moscova un contract de 185 de milioane de euro pentru îngrijirea spațiilor verzi

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

    * Putea fi doar măturător, dar PSD l-a pus șef la ADP Sectorul 4. Marian Goleac, aghiotantul primarului Băluță, și-a falsificat diplomele de Bac și de facultate. DNA l-a trimis în judecată

    * Ce simte un medic când, întors de la spital, întâlnește vecinii care-l lămuresc că “virusul nu există”? Emoționanta mărturie a unei doctorițe din Cluj

  • Kovesi a dat peste alți penali, ba chiar și peste grupuri criminale! Malta vrea să bage în Parchetul European un procuror-avocat care apără personaje implicate în asasinarea unei jurnaliste

    Parchetul European (EPPO) ar putea să-și amâne începerea activității din cauza Maltei. Guvernul din insula mediteraneeană încearcă să bage în echipa de procurori europeni condusă de Laura Codruța Kovesi o persoană aservită politic și controlabilă, lucru pe care Comisia Europeană nu-l acceptă.

    EPPO e programat să-și demareze activitatea în noiembrie, cei 27 de procurori proveniți din statele membre urmând să investigheze fraude cu bani europeni, deturnări de TVA și fapte de corupție. De România se vor ocupa procurori din Franța, Germania și Bulgaria.

    Malta ar vrea să bage în EPPO un fost procuror care acum, ca avocat, îl apără pe cel care a pus la cale asasinarea unei jurnaliste de investigații

    Malta este, cu adevărat, un stat-problemă al UE. Guvernul n-a vrut, inițial, să intre în EPPO. Ulterior, a trimis doar două propuneri pentru postul de procuror de legătură, deși procedura prevede trei propuneri. Sistemul de lucru al EPPO se bazează pe o colaborare a procurorilor din Luxemburg (unde va fi sediul instituției) cu omologi desemnați ca fiind procurori de legătură în fiecare din țările membre. Aici s-a împotmolit procedura UE, pentru că Malta ar vrea ca acest procuror de legătură să fie o persoană “prietenoasă” cu cercurile care controlează insula.

    Statul e capturat de rețele mafiote foarte puternice și periculoase. În urmă cu câțiva ani, o jurnalistă de investigații a fost asasinată la comanda unui ministru.

    Acum, Malta ar vrea să-l vadă procuror în EPPO pe Charles Mercieca, fost procuror, devenit avocat penal care-l apără pe intermediarul care s-a ocupat de asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia, în 2017.

    Tatăl candidatului propus de guvernul maltez este un apropiat al fostului premier Joseph Muscat, acuzat că a protejat suspecți în cazul asasinării jurnalistei.

    UE a respins candidatura procurorului-avocat Mercieca. Însă n-a fost bine nici așa, pentru că un alt candidat propus de Malta, Yvonne Farrugia, este inspector în poliția economică, socotită cea mai coruptă dintre toate forțele de ordine ale minusculului stat. Caracterizarea a fost făcută chiar de Evarist Bartolo, ministrul de Externe maltez!

    Laura Codruța Kovesi insistă ca UE să-i pună la dispoziție mai mulți procurori și mai multe resurse, pentru a putea să facă din EPPO o instituție eficientă. Într-un interviu acordat unei publicații belgiene luna trecută, procuroarea română a afirmat că sunt sute de dosare care așteaptă deja să fie preluate și că estimează un flux de circa 3.000 de noi cazuri pe an.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Moștenirea Epocii Firea: „O bag în p…da mă-sii pe Ana Ciceală” și dulapul cărat în brațe de „operatul” Bădulescu

  • Kovesi, încă o victorie. A câștigat la Înalta Curte, definitiv, procesul cu Inspecția Judiciară pusă de Dragnea s-o hărțuiască

    Laura Codruța Kovesi, actualul procuror-șef al Parchetului European, a câștigat un nou proces împotriva instituțiilor judiciare PSD-izate.

    Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul Inspecției Judiciare, care încerca să obțină sancționarea fostei șefe a DNA, anunță G4Media.ro.

    Procesul câștigat de Kovesi cu Inspecția Judiciară are o valoare simbolică. PSD nu a reușit nici s-o blocheze pentru a ajunge șefa Europarchetului, nici să obțină o condamnare a sa în țară

    Pe 15 februarie 2018, în plină teroare a regimului Dragnea – PSD asupra Justiției și a societății românești, Inspecția Judiciară a depus la Consiliul Superior al Magistraturii o cerere de sancționare a Codruței Kovesi.

    La acel moment, Kovesi era încă prim-procuror al DNA și toată forța distructivă a mafiei se concentra pe obiectivul eliminării sale din sistem.

    Inspecția Judiciară, instituție căzută în mâna bandei lui Dragnea, a invocat faptul că, într-un comunicat de presă dat publicității de DNA, fuseseră inserate fragmente din înregistrările unor discuții din sediul DNA Ploiești.

    Datele procesului și soluția pe scurt publicate pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție

    Secția de procurori a CSM a respins pe 24 iunie 2019 (după ce Dragnea intrase la închisoare) cererea Inspecției Judiciare, care a înaintat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Între timp, Kovesi fusese destituită ilegal (așa cum a stabilit luna trecută CEDO) de la șefia DNA, dar pentru PSD și oligarhia politico-economică din România miza rămăsese mare.

    După îndepărtarea sa de la DNA, în vara lui 2018, Kovesi și-a depus dosarul la Bruxelles, pentru a candida la postul de procuror-șef al nou-înființatului Parchet Europeană.

    Nicio acțiune în interesul României nu a mobilizat PSD atât de tare ca încercarea de a o discredita pe Kovesi la Bruxelles și Strasbourg

    Panica a fost uriașă și PSD a depus eforturi incredibile, fără echivalent în nicio altă cauză privind soarta României, pentru a convinge europarlamentarii de la Strasbourg și membrii Comisiei Europene să n-o aleagă pe Kovesi.

    Tăcuți și indolenți când era vorba de interesele țării la nivelul UE, membrii coaliției de guvernare de atunci (PSD – ALDE) s-au mobilizat exemplar într-un mecanism complex, menit să o discrediteze pe procuroare. S-au făcut petiții, s-au trimis anonime, s-au bombardat telefoanele și e-mailurile funcționarilor europeni cu SMS-uri și „dezvăluiri” despre Kovesi.

    În țară, Inspecția Judiciară a făcut recurs la decizia CSM de a nu o sancționa pe Kovesi. La Bruxelles și Strasbourg, această acțiune a fost folosită pentru a li se arăta aleșilor și miniștrilor UE că românca este o posibilă penală, o persoană abuzivă, care are probleme cu justiția în țară.

    PSD și ALDE erau însă, la acea oră, deja complet discreditate în UE. Kovesi a fost numită procuror-șef al Parchetului European.

    Din noiembrie, instituția începe să funcționeze și va ancheta infracțiunile cu bani europeni și corupția inclusiv din România, spre spaima oligarhilor și politicienilor din țară. De fraudele din România se vor ocupa, conform algoritmului, procurori din Franța, Germania și Bulgaria.

    Decizia venită marți, 2 iunie, la Înalta Curte de Casație și Justiție are o valoare simbolică. ICCJ a respins recursul Inspecției Judiciare aservite PSD, considerându-l nefondat. „Minuta deciziei nr. 75: Respinge cererea de suspendare formulată de recurenta Inspecţia Judiciară. Respinge recursul formulat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 5P din 24 iunie 2019, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru Procurori în materie disciplinară, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2020“, scrie pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Încă o bilă neagră pentru Alina Gorghiu: a vrut să-l facă parlamentar PNL pe odiosul Tudorel Toader! Și ministrul Costel Alexe a încercat. Penalul Vosganian i-a propus să fie ministru, cu mandat de la penalii Dragnea și Tăriceanu

    * Ce a simțit dr. Virgil Păunescu când a testat pe el însuși vaccinul anti-Covid la care lucrează: „Dureri musculare, dureri osoase, un disconfort…”

    * De ce a trecut România mai bine peste epidemie decât state mai dezvoltate? Medicul Virgil Musta: “Am limitat impactul datorită măsurilor corecte, deși dure, luate la timp”

  • Ambasadorul Marii Britanii: “România este una dintre cele mai curajoase țări” în lupta anticorupție. Cazul Kovesi, dovada că se poate face treabă chiar și “fără sprijin politic“

    Românii sunt printre cele mai curajoase națiuni din estul Europei în lupta împotriva corupției, iar cazul Kovesi stă mărturie că acest flagel poate fi învins chiar și atunci când nu există voință politică, spune ambasadorul Marii Britanii la București.

    Andrew Noble a făcut aceste considerații într-un mesaj transmis la 15 ani de la înființarea Direcției Naționale Anticorupție, instituție care, spune britanicul, i-a adus în fața legii pe corupți chiar și “în perioade dificile”, aluzie evidentă la guvernarea PSD din intervalul 2017-2019.

    Instituțiile anticorupție din România și-au dovedit eficiența și rezistența chiar și când n-au avut sprijin politic, spune ambasadorul britanic. Cazul Kovesi, mărturie pentru curajul românilor

    Laura Codruța Kovesi a fost destituită de la conducerea DNA de fostul ministru al Justiției, infamul Tudorel Toader, în cârdășie cu Curtea Constituțională aservită PSD, în vara lui 2018.

    Procuroarea a dat în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care în această primăvară, după un proces de peste un an, a emis sentința: însăși Curtea Constituțională s-a făcut vinovată de încălcarea drepturilor omului și de abuz în cazul Kovesi.

    CEDO a stabilit că judecătorii CCR și Tudorel Toader au demis-o ilegal pe șefa DNA.

    Ulterior, Kovesi și-a depus candidatura la conducerea nou-înființatului Parchet European. Au urmat noi zvârcoliri isterice ale PSD și ALDE, cu Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu ca vârfuri de lance.

    Cele două partide au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i bloca procuroarei accesul la funcție – inclusiv fabricându-i niște dosare în România și denigrând-o în Parlamentul European.

    Demersurile lor au fost niște eșecuri răsunătoare: PSD și ALDE deveniseră complet necredibile și nefrecventabile la nivelul politicii europene.

    Acum, Kovesi este procuroare șefă a Parchetului European și a anunțat că, din noiembrie acest an, instituția va începe să funcționeze, pe masă aflându-se și sute de dosare de fraude și corupție din România.

    Mafia politico-economică din țara noastră va fi anchetată, conform algoritmului european, de procurori din Franța, Germania și Bulgaria.

    „Chiar și în perioade dificile, când aceste instituții nu au avut parte de sprijin politic, ele au continuat totuși să-i aducă în fața legii pe cei care se aflau vinovați de acte de corupție“

    Ambasadorul britanic Andrew Noble a menționat, în mesajul său: „Chiar și în perioade dificile, când aceste instituții nu au avut parte de sprijin politic, ele au continuat totuși să-și respecte mandatul și să-i aducă în fața legii pe cei care se aflau vinovați de acte de corupție. În acest sens, recenta Hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, care i-a dat câștig de cauză fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi, stă drept mărturie a eficienței eforturilor instituțiilor implicate în combaterea anticorupției în România. Acest caz va rămâne unul de referință pentru toți cei angrenați în lupta anticorupție, nu doar în România, dar și în alte țări care se confruntă cu această problemă”.

    Diplomatul adaugă că „România este una dintre cele mai curajoase țări din estul continentului, prin crearea de instituții cu mandate clare de combatere a corupției la toate nivelurile, inclusiv la nivel înalt, instituții ce și-au demonstrat în timp reziliența și devotamentul față de o misiune deloc ușoară”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Barometrul IMAS pe luna mai: PNL 32,6%, PSD 23,0%, USR-PLUS 16,7%, Pro România 11,2%. O guvernare PNL-PMP-USR/PLUS ar strânge 53%

  • Insomnii pentru baroni: procurori din Franța și Germania vor ancheta mafia din România cot la cot cu DNA

    Insomnii pentru baroni: procurori din Franța și Germania vor ancheta mafia din România cot la cot cu DNA

    Procurorii europeni conduși de Laura Codruța Kovesi care vor investiga infracțiunile comise de mafia politică și economică din România ar urma să primească sprijin direct de la un departament special înființat în cadrul DNA, prevede un proiect de lege al Ministerului Justiției.

    Structura Direcției Naționale Anticorupție va colabora cu procurori din Franța, Germania și Bulgaria, care vor lucra pentru Parchetul European (EPPO – European Public Prosecutor’s Office) și vor acționa în România, conform unui interviu acordat săptămâna trecută de procurorul-șef european, Codruța Kovesi.

    Procurorii din Franța, Germania și Bulgaria vor fi sprijiniți de o structură specială a DNA. Li se vor pune la dispoziție polițiști, specialiști și logistica necesară

    Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul de lege prin care ar urma să se înființeze, în cadrul DNA, o Structură de Sprijin a procurorilor europeni delegați în România. Textul proiectului poate fi accesat aici.

    Este vorba de implementarea Regulamentului Consiliului European din 2017, care prevede o cooperare strânsă între Parchetul European și procuratura anticorupție din țările membre UE.

    Cât a fost la putere coaliția PSD-ALDE, prevederile UE din 12 octombrie 2017, privind înființarea acestei secții în cadrul DNA, au fost ignorate. Acum, proiectul de lege a fost scos în dezbatere publică, dar în final va trebui votat tot de Parlament, unde PSD-ALDE continuă să controleze lucrurile.

    Legea nu poate fi blocată însă la nesfârșit, pentru că e vorba de o acțiune concertată la nivel european.

    Conform documentului, structura de sprijin a procurorilor francezi, germani și bulgari din EPPO arondați României va avea, la DNA, 10 posturi, urmând să asigure personal de suport pentru anchetatorii europeni.

    Conform proiectului de lege, toate Parchetele din România vor fi obligate să le asigure procurorilor europeni ofițeri de poliție judiciară, specialiști și logistica necesară descoperii, anchetării și obținerii de probe în actele de corupție comise.

    Parchetul European începe treaba în noiembrie și va investiga fraudele cu banii UE, cu TVA, corupția și spălarea de bani – motiv de insomnii pentru oligarhii de la București

    Kovesi a declarat recent că în unele țări UE așteaptă sute de dosare de corupție, fraude cu bani publici, returnări ilegale de TVA și spălare de bani. Deși nu a nominalizat, pe listă se află, fără îndoială, România – țară în care oligarhi primitivi au furat miliarde din banii alocați sănătății, educației, infrastructurii și dezvoltării economice, cufundând regiuni întregi într-o sărăcie de Evul Mediu

    Parchetul European își va începe activitatea în noiembrie acest an și se va ocupa, după cum a declarat Kovesi într-un interviu pentru euractiv.com, în special cu infracțiunile privind fondurile UE, infracțiuni cu TVA, corupție și spălarea banilor.

    În România, toate aceste zone vizează direct oligarhii strâns interconectați cu vechea clasă politică. Deturnarea banilor UE și fraudarea bugetului public au fost principala sursă de îmbogățire a unei clase de miliardari de carton care, în perioada 2016-2019, a încercat să distrugă complet legile justiției, DNA, statul de drept și să direcționeze România către ieșirea din Uniunea Europeană.

    În parte, atacul a și reușit, coaliția PSD – ALDE reușind să neutralizeze, prin modificările legislative, lupta anticorupție. Laura Codruța Kovesi a fost destituită abuziv (conform sentinței CEDO) de guvernul Dăncilă și de Curtea Constituțională, care i-a refuzat dreptul la apărare, încălcând astfel drepturile omului.

    Numai că, între timp, PSD a pierdut puterea centrală (pe cea din administrația locală și din instituții încă o mai păstrează), iar Kovesi a devenit șefa Parchetului European.

    Din noiembrie, procurorii europarchetului vor intra în pâine și vor începe să investigheze, fără ca baronii locali și coalițiile parlamentare de la București să mai poată bloca anchetele sau modifica legile.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”