Etichetă: Klaus Iohannis

  • Tensiuni în UE pe buget. Austria, Suedia, Danemarca și Olanda au înfuriat statele mai sărace

    Negocierile în ce privește bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 au eșuat. Șefii de state și de guverne ale celor 27 de membri au rămas inflexibili, fiecare apărându-și poziția. S-au format două tabere: statele „frugale” Austria, Suedia, Danemarca și Olanda care doresc un buget pe șase ani sub 1% din PIB-ul statelor UE, iar statele mai puțin bogate din estul și sudul continentului care vor un buget de 1,1% din PIB-ul UE. Franța și Germania și-au păstrat rolul de arbitri ai discuțiilor.

    VIDEO. Conferința de presă de la finalul lucrărilor.

    Rămân diferențe mari, în special între țările înstărite care au contribuție netă la buget (plătesc mai mult decât primesc) și țările care beneficiază net de fondurile UE (primesc mai mult decât plătesc) și nu este clar când liderii vor relua negocierile.

    Timpul rămas este scurt, întrucât următorul ciclul bugetar se va desfășura în perioada 2021 – 2027 și vor fi necesare foarte multe decizii tehnice  după încheierea unui acord pentru a evita perturbările programelor UE. Negocierile dintre liderii europeni au fost întârziate de situația Marii Britanii. Nu puteau fi începute până nu exista o rezolvare a Brexit-ului.

    Grupul celor patru țări, conduse de premierul olandez Mark Rutte, au refuzat să accepte un buget de peste 1 la sută din PIB-ul UE, un prag simbolic pe care criticii l-au denunțat ca fiind un impediment inutil în ce privește marile ambiții ale blocului de la problemele schimbărilor climatice până la transformarea digitală.

    Negocierile privind bugetul Uniunii Eurupene sunt întotdeauna dificile și, de obicei, necesită mai mult de un singur summit extraordinar. La asta se adaugă și pierderea contribuției Regatului Unit care crează un deficit de 70 de miliarde de euro pentru o perioadă de șase ani.

    ”Dacă grupul celor patru ţări bogate Suedia, Danemarca, Ţările de Jos şi Austria insistă (asupra poziţiei lor privind bugetul UE), atunci putem pleca direct acasă”, a declarat premierul Cehiei Andrej Babis.

    În ciuda eforturilor susţinute pentru avansarea către un acord final asupra viitorului buget, nu s-a putut ajunge la niciun rezultat în acest moment, pe fondul menţinerii diferenţelor de abordare dintre statele membre care solicită un volum total al bugetului de 1,00% din PIB-ul UE şi statele membre care pledează pentru un buget mai ambiţios.

    „În cadrul discuţiilor, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat eforturile preşedintelui Consiliului European de a lua în considerare aşteptările şi sensibilităţile statelor membre în raport cu elementele noului buget şi a reiterat aspectele de interes prioritar pentru România. În egală măsură, a transmis disponibilitatea României de a contribui, de o manieră constructivă, la efortul comun de avansare în direcţia unui acord”, se arată într-un comunicat emis de instituția prezidențială, citat de Agerpres.ro.

    Conform declarațiilor președinteleui, România e dispusă la compromisuri, dar susține un buget de peste 1% din PIB-ul statelor UE. În plus, Klaus Iohannis a cerut un acces mai ușor la fondurile europene.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Eșec la Consiliul European! Austria, Olanda, Suedia și Danemarca vor un buget mai mic. Iohannis: „rezultat dezamăgitor”

    Summitul UE dedicat obţinerii unui acord privind cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027 s-a încheiat abrupt vineri seară, după ce liderii statelor membre nu au reuşit să ajungă la o înţelegere, informează agenţiile internaţionale de presă.

    Cei 27 de şefi de stat şi de guvern au petrecut 27 de ore într-o încleştare privind bugetul UE pe 2021-2027, fiind evidentă o diviziune profundă între statele net contributoare şi cele care au dorit menţinerea nivelului cheltuielilor, anunță Agerpres.ro.

    Înainte de reluarea summitului, în jurul orei 17.00 GMT, Charles Michel, președintele Consiliului European, a venit cu o nouă propunere care limita cheltuielile la 1,069% din venitul naţional brut al statelor membre. Aceasta a fost însă imediat respinsă când liderii statelor membre s-au întors la masa de discuţii.

    „S-a ajuns pur şi simplu la o situaţie de bloc contra bloc. De asta discuţiile au eşuat”, a explicat o sursă pentru AFP, citată de Agerpres.ro.

    „Din nefericire, am observat că nu a fost posibil să ajungem la un acord. Am observat că mai avem nevoie de timp”, a spus Michel la conferinţa de presă de după încheierea summitului.

    El a recunoscut că a fost imposibil să se stabilească data viitorului summit pentru discutarea bugetului UE, ceea ce, potrivit AFP, este o dovadă a diviziunilor profunde dintre cei 27.

    „Diferenţele au fost pur şi simplu prea mari. Chiar şi datele preliminare ale noii propuneri au fost suficiente pentru a arăta că nu va fi suficient pentru a depăşi diferenţele”, a declarat la rândul ei Angela Merkel în faţa jurnaliştilor.

    „Asta este democraţia. Este o bună tradiţie în democraţie să discuţi şi să dezbaţi”, a spus preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

    Ea a mai afirmat că este indispensabil ca „munca să continue asiduu în timpul săptămânilor şi lunilor care vin”.

    Ceea ce anunța Klaus Iohannis la începutul zilei de vineri a rămas neschimbat, iar negocierile vor continua.

    „… am avut o rundă în plen în care fiecare şi-a exprimat punctul de vedere. (…) Au urmat discuţii în formate mici, bilaterale, reprezentanţii statelor cu conducerea Consiliului şi Comisiei, aceste discuţii au durat până la ora 6 dimineaţa, când am intrat eu cu echipa mea la negocieri, însă rezultatul este, cel puţin până în momentul acesta, dezamăgitor. Nu pot să spun că s-au făcut progrese. Poziţiile nu s-au apropiat”, a declarat Klaus Iohannis, președintele României.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ce a discutat Iohannis cu Orban la întâlnirea informală și care au fost nemulțumirile președintelui

    Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu Ludovic Orban și cu alți liberali din conducerea partidului. Aceasta s-a desfășurat în contextul în care PSD blochează votul pentru validarea unui nou guvern, stopând totodată și posibilitatea desfășurării procedurilor pentru alegerile anticipate.

    Întâlnirea a fost mai tensionată decât o arată comunicatele oficiale, președintele arătându-se nemulțumit de lipsa de coerență, răbdare și strategie din partea liberalilor.

    Acesta, conform unor surse, a spus că nu e de acord ca numele său să fie folosit în dispute legate de nominalizarea unor candidați pentru alegerile locale, fiind iritat de declarațiile lui Mihai Chirica, primarul din Iași, care i-a „jurat credință” într-o încercare de a obține susținerea PNL la viitoarele alegeri locale.

    Temele discutate:

    – organizarea alegerilor anticipate, ajungerea la un compromis cu PSD și USR în ce privește data și modul de desfășurare a alegerilor generale.

    – strategia pentru alegerile locale.

    – găsirea unei soluții de deblocare a procedurii parlamentare în ce privește votul pentru un nou guvern.

    – rezolvarea problemelor de comunicare cu USR și PLUS.

    A doua zi după întâlnire, Ludovic Orban a declarat: „Avem pregătită o soluţie pe care o testăm cu mai mulţi jurişti constituţionalişti pentru a încerca să punem rânduială în haosul pe care îl generează majoritatea PSD din Parlament şi mai ales această atitudine penibilă de boicot faţă de nişte proceduri constituţionale fundamentale”.

    Declarația lui Ludovic Orban arată că PNL va încerca să deblocheze activitatea parlamentară și printr-o posibilă plângere la CCR, acuzând PSD că escaladează criza politică.

    În ce privește relația cu USR și PLUS, Raluca Turcan, vicepreședinte PNL, a anunțat că liberalii îngroapă securea războiului, cel puțin pentru moment: „Toate partidele, în special toate formaţiunile mai mici sunt în start de campanie, au poziţionări mult mai amprentate electoral şi atunci apar aparente derapaje în spaţiul public. Însă pe fond, dacă mă uit la ce am făcut în Parlament până acum, pot să vă spun că am avut USR-ul partener de multe ori, dacă mă uit spre viitor, până la urmă în procesul pe care noi îl susţinem acum şi care este atât de necesar şi atât de aşteptat, al alegerilor anticipate, USR ne este partener, aşadar nu văd de ce am începe tot felul de războaie din acestea în spaţiul public”.

    VIDEO. Declarație Klaus Iohannis, întâlnire informală PNL, Agerpres.ro.

    Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles, la reuniunea Consilului European, a anunțat că a avut o discuție amicală cu liderii PNL, enumerând temele discutate.

    „A fost o discuţie informală şi am discutat un pic despre demersurile care se impun în cazul în care se întâmplă una sau alta în parlament. I-am încurajat să meargă mai departe cu pregătirile pentru toate alegerile. O discuţie amicală, fără nuanţe complicate”, a declarat președintele României, citat de Agerpres.ro.

    Obiectivele principale ale lui Klaus Iohannis sunt organizarea alegerilor anticipate, conform promisiunii făcute în campania electorală, și reducerea influenței PSD în administrație în urma alegerilor locale. În ultimele zile, aceste obiective au părut tot mai greu de atins.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • OPINIE. De ce blochează PSD formarea unui nou Guvern Orban, iar Ciolacu spune că nu vor fi anticipate?

    Reuniți într-o ședință CEX, reprezentanții PSD au decis să nu asigure cvorumul parlamentului de luni, 24 februarie, și să amâne votul pentru un nou Guvern Orban. Din această cauză, procedura alegerilor anticipate se blochează.

    Justificarea social-democraților este că așteaptă hotărârea CCR în ce privește decizia lui Klaus Iohannis de a-l nominaliza din nou pe Ludovic Orban să formeze un guvern. Acesta a fost desemnat de președinte după adoptarea moțiunii de cenzură împotriva executivului liberal.

    Conform legii, noul guvern trebuie să primească, totuși, un vot al parlamentului în cel mult 15 zile. Decizia actuală a PSD nu este decât una de amânare, de încercare de a mai câștiga timp.

    Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a declarat înainte de CEX: „eu cred că alegerile se vor ține la termen”.

    Această declarația a lui Ciolacu deschide două posibilități: ori PSD va încerca să formeze o nouă majoritate și să guverneze până la alegerile la termen din noiembrie 2020, ori încearcă să împingă anticipatele cât mai mult astfel încât oamenii să-și piardă încrederea în ele. Ambele strategii vin cu costuri majore pentru social-democrați.

    După toate aparențele, interesele imediate ale lui Ciolacu sunt validarea sa de către congres ca președinte al partidului și organizarea alegerilor locale. Blocarea (amânarea) anticipatelor nu reprezintă decât o încercare de a eroda PNL, una care, până în acest moment, nu prea a dat roade.

    O altă strategie pe care merge PSD este cea de demobilizare a electoratului. Așa se justifică scandalul de la audierile miniștrilor liberali din comisiile parlamentare. Atunci când nu ai soluții, faultezi și tragi de timp până apare o oportunitate.

    Singurul care poate demonta acest joc al social-democraților este Klaus Iohannis. Președintele poate pune o presiune importantă pe umerii PSD-iștilor, arătându-i cu degetul în fața unui electorat tot mai nervos.

    De asemenea, Iohannis va trebui să-și folosească autoritatea pentru a da o direcție PNL care pare prins într-un hățiș de interese și care, deja, se vede mare câștigător al confruntărilor electorale din acest an. Vorba poetului: „mai e mult până departe”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Băsescu crede că Orban e folosit de Iohannis, poreclindu-l Ludovicus al II-lea Anticipatus

    Traian Băsescu l-a criticat pe Ludovic Orban într-o emisiune la Realitatea Plus. Acesta, vizibil afectat de posibilitatea alegerilor anticipate, susține că actualul premier e folosit de Klaus iohannis pentru a-și atinge scopul de a organiza un scrutin înainte de termen.

    Supărarea lui Băsescu vine din faptul că PMP e în pericol să nu treacă pargul de 5 procente și să rămână în fara noului parlament.

    ”Știi că nu vei lua niciun vot de la partidul tău și te duci să te ungă Iohannis din nou premier. Cât de jos poți să cobori ca om ca să te duci să râdă toată lumea de tine ca un clovn? Înțeleg de anticipate, dar nu cu același prost. Poți să-i rotești, azi unul, mâine altul”, a comentat Băsescu, fost președinte al României.

    Acesta îl face prost pe Orban după ce la începutul acestui an îl lăuda pe liderul liberal pentru abilitățile de negociator ale acestuia, reușind să formeze o nouă majoritate care a scos PSD de la guvernare.

    „La cum îl umilește Iohannis pe Ludovic Orban, doar îl desconsideră, nu îl va numi premier pe termen lung. I-aș fi explicat, dacă mă întreba, măi, Ludovicus al II-lea Anticipatus, nu repeta schema pentru că o să-ți pice rău. Pentru ce să faci asta? Eu n-aș accepta… să știu că urmează să cad, să mă duc de trei ori. E umilitor. Ce președinte îți mai dă al patrulea mandat? Ludovic Orban pierde tot, poate și partidul. El n-a realizat în ce capcană l-a dus Iohannis. Știe că va cădea și face jocul penibil până la capăt cu programul de guvernare revizuit. Cât de caraghios să fii să faci asta? Trebuia să îi spună: Domnule președinte, eu am căzut o dată, că asta a fost înțelegerea. Dar la căderi haideți să mai căutăm pe altul”, a mai spus Traian Băsescu la Realitatea Plus.

    Fostul președinte al României consideră că Ludovic Orban a fost atras într-o capcană de actualul președinte Klaus Iohannis. Crede că Orban ar fi trebuit să demisioneze și să lase pe altcineva să joace rolul de premier de sacrificiu în procedura de provocare a alegerilor anticipate.

    Reacția lui Băsescu are legătură, mai degrabă, cu destinul propriului partid PMP care are de trecut un hop important în acest an. Atacul la Orban poate fi interpretat ca o poziționare din perspectiva campaniei electorale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Strigăte și panică într-un avion care a ratat de 5 ori aterizarea din cauza futunii Ciara

    * VIDEO. Virusul ucigaș din China! Peste 1.000 de oameni au murit, numărul îmbolnăvirilor a trecut de 43.000

    * VIDEO. Scene apocaliptice în Europa. Momentul în care se desprinde peretele unui hotel lovit de furtuna Ciara

  • Klaus Iohannis e ferm: nu va da guvernarea „majorității PSD-iste”! „Primul pas spre alegeri anticipate a fost făcut, al doilea pas va fi făcut mâine”

    Klaus Iohannis nu cedează niciun milimetru în fața ofensivei parlamentare a PSD + PSD 2 (Pro România)! Președintele a făcut declarații ferme în acest sens, la câteva ore după demiterea Guvernului Orban prin moțiune de cenzură.

    Șeful statului convoacă partidele parlamentare la consultări, joi, de la ora 12.00. Până seara, consultările vor fi finalizate, iar președintele va anunța propunerea se pentru funcția de prim-ministru.

    În acest moment, dinspre partide vin două propuneri: Ludovic Orban (susținut de PNL) și Remus Pricopie (susținut de PSD și Pro România).

    Declarațiile lui Klaus Iohannis

    • „A fost un vot mai puțin obișnuit în Parlamentul României.”
    • „Pe de o parte, vedem un guvern liberal care vine cu foarte mult entuziasm, cu foarte multă energie, pe un val popuar. Un guvern confirmat de toate sondajele. Un guvern care vrea să facă reforme, care să vină cu măsuri pentru România, pentru români. Pe scurt, un guvern care vrea să repună România în normalitate.”
    • „De cealaltă parte, avem o majoritate în esență PSD-istă, supărată, frustrată că a pierdut guvernarea. O majoritate care se opune cu toate mijloacele unei reforme profunde în România.”
    • „Dacă urmărim discursul politic, vedem că guvernul liberal vrea reforme și vrea să repare greșelile din ultimii trei ani, în timp ce PSD se împotrivește acestor reforme.”
    • „Azi s-au găsit suficienți care au votat moțiunea PSD pe o speță care ar fi îmbunătățit democrația. Din cauza acestui PSD, Guvernul nu va mai putea continua reformele începute.”
    • „Anul trecut, la toate alegerile, s-a văzut foarte clar: românii s-au săturat de PSD! PSD să stea în opoziție! Dar PSD vrea din nou la putere, baronii roșii vor din nou la banii publici.”
    • „Vă spun foarte clar: lucrurile merg mai departe! Guvernarea merge mai departe! Instituțiile vor funcționa în continuare pentru români.”
    • „Pe de altă parte, este nevoie de câțiva pași politici. Voi convoca partidele la consultări, mâine, la ora 12.00. Mâine seară voi anunța persoana desemnată pentru formarea unui nou guvern.”
    • „Am fost și rămân adeptul alegerilor anticipate. Dacă însă constat că partidele parlamentare nu doresc acest lucru, atunci voi insista să fie votat care să vină un guvern cu agendă reformatoare, un guvern care să fie construit în jurul Partidului Național Liberal – asta ca să fie foarte clar!”
    • „PSD să stea în opoziție! Să devină un partid, democratic, un partid european, apoi să solicite din nou voturile românilor.”
    • „În acest moment, soluția cea mai corectă este întoarcerea la electorat.”
    • „Primul pas spre alegeri anticipate a fost făcut. Al doilea pas va fi făcut mâine.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ședință-maraton la Guvern: 25 de ordonanțe de ugență. Recordul îl deține Ponta, cu 26 de OUG-uri ascunse în Mega-Ordonanța de Urgență din 2015

    * ANALIZĂ. Versurile lui Tudor Gheorghe sunt mincinoase, înjură democrația și oftează după dictatură. „Scoate-mă din necuvinte / Dă-mă-n totalitarism!”

  • Funeriu, mesaj emoționant pentru cei care l-au înjurat că a dat de pământ cu Tudor Gheorghe, rapsodul PSD-ist

    Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, a scris un mesaj emoționant, adresat celor care l-au înjurat după ce a criticat spectacolul populist al rapsodului PSD-ist Tudor Gheorghe.

    „Cele vreo 1500 de înjurături strașnice din comentariile la luarea de poziție de ieri m-au făcut să mă simt din nou ca un stejar de care se scarpină porcii mistreți. Au mai fost astfel reacții și am mai simțit asta cu două ocazii: când am introdus BAC-ul cu camere de luat vederi în anul 2011 și când s-au văzut primele rezultate ale cruciadei anti-plagiat, cu doctoratul criminalului vesel, dottore (n.r. referire la Victor Ponta)…”, a scris Daniel Funeriu pe pagina sa de Facebook.

    Fostul ministru al Educației din perioada Guvernului Boc a criticat spectacolul anti UE, naționalist și populist al rapsodului PSD-ist Tudor Gheorghe, intitulat Degeaba 30, difuzat de televiziunea publică exact în data de 26 ianuarie, ziua dictatorului Ceaușescu.

    „Degeaba 30” e o referire directă la faptul că de la revoluție au trecut trei decenii degeaba, spectacolul fiind o jignire la adresa celor care au murit în acele zile la Timișoara, București și în alte orașe din țară în confruntarea cu regimul dictatorial al lui Ceaușescu și, apoi, cu conspiratorii lui Iliescu.

    VIDEO. Spectacolul „Degeaba 30”, difuzat de postul public de televiziune.

    Acest spectacol, susținut de Tudor Gheorghe, un artist nostalgic al regimului comunist, s-a desfășurat la Sala Palatului din București exact în data de 22 decembrie, începând cu ora 19.00, în același timp în care mii de bucureșteni alături de președintele Klaus Iohannis au participat la un marș de comerorare a eroilor revoluției.

    Numele celor 1.142 de oameni uciși în evenimentele de acum 30 de ani au fost citite de Cristina Țopescu și proiectate pe fostul sediul al Comitetului Central al PCR. La doar câteva sute de metri distanță, rapsodul PSD-ist Tudor Gheorghe cânta la mandolină melodii anti Uniunea Europeană, îi lua la mișto în versuri pe protestatarii din Piața Victoriei și critica generația tânără că luptă împotriva PSD-ismului.

    „Să mergem, totuși, dincolo de prăpastia dintre inteligenții mei cititori, educați și cu repere axiologice corecte, și cei care, din diferite motive, au rămas oarecum ‘de căruță’. Și pentru care viața se rezumă la munca fizică extenuantă sau nu tocmai valorizată social, plătită la limita subzistenței, eventual la o bere, o țuică sau un pahar de vin seara iar, a doua zi, o nesfârșită luare de la capăt cu aceleași perspective limitate la o supraviețuire mai mult sau mai puțin confortabilă.

    Să îi iertăm pentru că, impresionați de voci care pun în versuri și note obida lor cotidiană, nu văd că tocmai cei care sunt cauza dificultăților lor sunt cei care, cu vorbe meșteșugite, fac să vibreze corzile lor sensibile”, a scris Daniel Funeriu. 

    Fostul ministru al Educației a scris o critică explozivă la adresa rapsodului PSD-ist Tudor Gheorghe în care critică spectacolul în care acesta minează încrederea în apartenența noastră la Uniunea Europeană, încrederea în democrație și libertate și, nu în ultimul rând, își bate joc de memoria celor care au plătit cu viața pentru ca noi să beneficiem astăzi de toate aceste libertăți.

    VIDEO. Rapsodul PSD-ist Tudor Gheorghe, un mare susținător al lui Victor Ponta.

    Fragmente din mesajul lui Daniel Funeriu:

    – Băi, Tudor Gheorghe, ia fii atent aici: cât ai fi fost tu de talentat în muzică și versuri! Primul meu coleg de bancă, Cristian Herbei, și alți 1.000 de oameni nu au murit pentru ca tu să-i dai cu zdranga-zdranga, la mandolină, spunând că a fost degeaba!

    – Băi, talent: nu-ți e rușine la senectute să spui că e tot una să iei, când ai chef, avionul spre Paris, cu statul la coadă 4 zile pentru 25 de litri de benzină?

    Daniel Funeriu a dat o lecție de civism, asumându-și să critice dur un „răsfățat” al regimurilor PSD, o „canalie talentată”, așa cum i-a spus acesta, arătând cât de mare e toxicitatea mesajelor și câte minciuni transmite rapsodul în spectacolele sale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. De Ziua Unirii, PSD i-a pregătit o ambuscadă lui Klaus Iohannis la Iași, dar a obținut doar niște huiduieli anemice. Mai puternice au fost aplauzele

    PSD a încercat să dea o lovitură de imagine de Ziua Unirii, la Iași: a vrut să arate că președintele Klaus Iohannis nu mai este susținut de populație. Șeful statului a fost huiduit când a vorbit despre felul în care PSD blochează reformele în Parlament. El a plecat însă în aplauzele mulțimii, după ce a amintit despre Autostrada Moldovei.

    Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și-a asumat o absență tactică de la Iași. A lipsit și președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, adoptat în ultima vreme de PSD.

    În schimb, în capitala Moldovei au fost trimiși doi vicepreședinți ai Senatului: Titus Corlățean și Robert Cazanciuc. Aceștia au urcat pe scenă, încadrându-l pe Klaus Iohanis.

    Președintele a fost huiduit de două ori, anemic de fiecare dată: când și-a început discursul și când a amintit de faptul că PSD blochează reformele și modernizarea României, deci trebuie înlăturat urgent de la conducerea Parlamentului prin alegeri anticipate.

    Ulterior, când Klaus Iohannis a vorbit despre necesitatea construirii Autostrăzii Unirii, el a fost aplaudat de mulțime.

    Ieșenii au agitat mai multe bannere cu mesaje către clasa politică: „Moldova nu vrea să fie periferia ignorată a României”, „Centralismul sărăcește Moldova”, „Faceți drumuri și spitale, tăiați pensiile speciale!”, „Ridică-te, Ștefan, și vezi-ți fiii cum trăiesc în sărăcie!”, informează „Ziarul de Iași”.

    Grupul de agitatori adus de PSD a încercat să bruieze și discursul premierului Ludovic Orban, dar acesta a știut să-i taie elanul prin câteva fraze de impact. El și-a atras susținerea mulțimii prin enunțarea câtorva proiecte concrete pentru Moldova și pentru Iași.

    VIDEO: Discursul lui Klaus Iohannis și al lui Ludovic Orban + alte discursuri

    Declarațiile lui Klaus Iohannis

    • „Îmi face o deosebită plăcere să fim împreună astăzi, când sărbătorim 161 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească.”
    • „Acum mai bine un secol și jumătate, printr-un act de mare abilitate politică, au fost puse bazele statului român modern. Piatra de temelie a României de azi e Unirea din 1859. Unirea a fost opera extraordinară a generației pașoptiste.”
    • „La fel ca înaintașii noștri, politicienii de azi trebuie să-și asume rolul de reformatori. Politica are nevoie de oameni curajoși. Avem nevoie de politicieni care să-și iubească țara cu adevărat și să facă din ea o Românie normală.”
    • „Românii au arătat fără echivoc că vor o țară modernă, europeană, în care instituțiile să rezolve problemele rapid și eficient, cu funcționari integri și profesioniști, infrastructură sigură, școli sigure și bune.”
    • „E nevoie de alegeri anticipate pentru a stopa PSD!”
    • „Am încredere că actualul Guvern înțelege pe deplin nevoile pe care românii le au și că va lua în continuare măsuri concrete pentru a îndrepta toate lucrurile strâmbe. Primele luni au arătat clar că năzuințele oamenilor au fost auzite. Din Parlament, însă, PSD vrea să blocheze toate reformele, și de aceea avem nevoie de alegeri anticipate. Acesta nu este un moft, ci o dorință stringentă a societății pentru ca România să se schimbe în bine.”
    • „Românii vor vota din nou în acest an. Sunt convins că prin alegerile lor vor demonstra, încă o dată și încă o dată, că nu mai acceptă persoane superficiale și slab pregătite în funcții publice. Cei care urmăresc alte scopuri, cei care nu se vor mobiliza pentru susținerea unor reforme oneste, în beneficiul oamenilor, cei care vor încerca să submineze lupta împotriva corupției vor fi excluși automat de la treburile publice de către cetățeni, prin vot.”
    • „Atașamentul românilor față de spiritul și valorile europene e indicutabil și a fost demonstrat în nenumărate rânduri.”
    • „Vă îndemn să continuăm pe drumul pe care am pornit acum 5 ani împreună: consolidarea statului de drept.”
    • „Pentru că ne aflăm la Iași, în inima Moldovei, transmit un semnal clar către guvernanți: România are nevoie de Autostrada Unirii peste Carpați! Moldova și Transilvania trebuie să fie unite. Fără autostradă, Moldova nu va putea recupera decalajul de dezvoltare.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Adevărul despre Bucovina de Nord și motivul crizei diplomatice declanșate de Zelenski

    * Acestui nesimțit îi vom plăti pensie mare și lungă. A fost prins beat la volan și, de ciudă, s-a pensionat la 51 de ani

  • Comemorarea Holocaustului, 6 imagini color de la Auschwitz. Klaus Iohannis, în Israel: „România, angajată să combată antisemitismul”

    Cu ocazia comemorării Holocaustului, postul de televiziune britanic Channel 4 a realizat un documentar intitulat Auschwitz Untold, în care prezintă adevărul cutremurător al lagărului Auschwitz-Birkenau, locul unde între anii 1940 și 1945 au fost exterminate de către naziști 1,1 milioane de persoane aparținând comunității evreiești. 

    Realizatorii documentarului au restaurat și colorat zeci de imagini din arhivă pentru a face cât mai realistă derularea evenimentelor criminale care au marcat omenirea.

    Prezentăm 6 imagini color din acea perioadă, pozele inițiale fiind realizate de un soldat german de la Auschwitz. Acestea au fost publicate inițial în cotidianul britanic „The Sun”. 

    Evrei ortodocși, fotografiați la sosirea în lagăr

    Copii, probail frate și soră, purtând steaua galbenă, un semn distinctiv impus de regimul nazist comunității evreiești

    Sute de persoane aparținând comunității evreiești descărcate dintr-un tren de marfă la Auschwitz

    Militari germani inspectează un tren de marfă care a adus un nou transport de prizonieri evrei în lagăr

    Prizonieri evrei, purtând steaua galbenă, imediat după ce au coborât din tren

    Femei de origine evreiască aduse în lagăr pentru a fi exterminate

    Cu ocazia comemorării Holocaustului, președintele Klaus Iohannis face o vizită în Israel, la invitația omologului său Reuven Rivlin.

    România rămâne angajată să susţină constant prezervarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului, prevenirea discriminării şi a oricărei alte forme de violenţă, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, aflat într-o vizită în Israel.

    „Vizita mea în Statul Israel şi participarea la cea de-a cincea ediţie a Forumului Mondial privind Holocaustul 2020 îmi dă oportunitatea să subliniez că România rămâne angajată să continue susţinerea constantă pentru prezervarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului, prevenirea discriminării şi a oricărei alte forme de violenţă. România s-a străduit fără încetare să devină un model regional pentru asumarea Holocaustului şi combaterea antisemitismului”, a scris Iohannis, marţi, în Cartea de onoare a Preşedinţiei israeliene, citat de Agerpres.

    El a mai afirmat că întâlnirea cu preşedintele Statului Israel va contribui decisiv la dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări, care sunt neîntrerupte de 72 de ani.

    Preşedintele Iohannis a mai scris în Cartea de onoare că a putut admira, cu ocazia vizitei, lucrările lui Reuven Rubin, un pictor faimos român născut în Israel şi cu origini la Galaţi, care a devenit primul reprezentat diplomatic oficial al Statului Israel în România.

    Marţi, şeful statului a fost primit de omologul său israelian, Reuven Rivlin, la reşedinţa oficială Beit HaNassi din Ierusalim.

    Vizita preşedintelui Iohannis în Israel ține până joi vizita, șeful statului român participă la cea de-a cincea ediţie a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau – „Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism”.

    Miercuri, preşedintele Iohannis se va întâlni cu liderul Alianţei Albastru & Alb din Israel, Binyamin (Benny) Gantz, iar apoi va participa la dineul oficial oferit de preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, în onoarea şefilor de delegaţii prezenţi la Forumul liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului.

    Klaus Iohannis nu are programată nicio întâlnire cu premierul Benjamin Netanyahu. Acesta din urmă l-a susținut intens pe Liviu Dragnea, liderul PSD, pe vremea când acesta era președintele Camerei Deputaților și controla Guvernul Dăncilă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Predoiu o propune la Parchetul General pe adjuncta lui Kovesi. A protestat împotriva jihadului anti-justiție al PSD-ALDE

    Ministrul Cătălin Predoiu a trimis către CSM propunerile pentru șefia parchetelor. Acestea sunt: Gabriela Scutea pentru Parchetului General, Crin Bologa pentru DNA şi Giorgiana Hossu pentru DIICOT. Ministrul Justiţiei a precizat că a ales candidaţii care au prezentat simultan competenţă şi experienţă şi că s-a ferit de experimente.

    „Am ales candidaţii care au prezentat simultan competenţă şi experienţă. M-am ferit de experimente, pentru că situţia în care se află Ministerul Public nu permite experimente”, a declarat Predoiu.

    Gabriela Scutea a avut o prestație apreciată de mai mulți experți în sistemul de justiție și e văzută ca o propunere solidă pentru Parchetul General. Ea a fost adjuncta Laurei Codruța Kovesi la DNA și a protestat împotriva atacurilor furibunde duse de PSD și ALDE împotriva sistemului de justiție.

    Crin Bologa, procurorul propus pentru DNA, este cel care la interviu a declarat că: „Existența Secției Speciale o văd ca pe o jignire la adresa procurorilor și judecătorilor corecți din țara asta. S-a creat o instituție numai pentru procurori și judecători, ce nu a mai existat niciodată în această țară, iar derapajele pot apărea și în această secție ca la orice altă structură de parchet”.

    Pe de altă parte el a propus și construirea unei intrări separate pentru VIP-urile din politică pentru a nu fi văzute de presă dacă acestea sunt audiate pentru fapte de corupție.

    Propunerea lui Crin Bologa a stârnit un val de proteste pe rețelele sociale, fiind considerată o încercare de a proteja politicienii corupți.

    Giorgiana Hossu este actualul procuror-șef adjunct al DIICOT, ea fiind percepută ca un profesionist care a încercat să reformeze instituția după demisia lui Felix Bănilă.

    „Voi înainta propunerile către CSM – Secţia de procurori în vederea avizării în termenul anunţat iniţial de Ministerul Justiţiei, respectiv mâine, 22 ianuarie”, a spus Predoiu.

    El a spus, referitor la propunerile anunţate, că procedura este în curs, urmează etapa avizării de către Secţia de procurori a CSM şi decizia preşedintelui României.
    Ministerul Justiţiei a demarat, în 2 decembrie 2019, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire pentru ocuparea funcţiilor vacanţe de conducere, respectiv: Procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, anunță News.ro.

    Propunerile înaintate de Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, au șanse mari să fie validate de CSM și oficializate de președintele Klaus Iohannis astfel încât să se încheie o lungă perioadă în ce privește conducerea parchetelor din România.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!