Etichetă: Klaus Iohannis

  • VIDEO. Iohannis: „Campania de vaccinare se va face la locul de muncă, la medicii de familie și cu echipe mobile. E singura cale să ieșim din criz㔓

    Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, la sfârșitul unei ședințe în care s-a discutat despre campania națională de vaccinare anti-Covid, că urmează o perioadă în care populația va fi informată corect despre întregul proces, de succesul acestei operațiuni depinzând și reușita programului de imunizare.

    Șeful statului spune că instituțiile și ministerele au lucrat până acum foarte bine, că distribuția vaccinului se va face la locul de muncă, prin laboratoare mobile și prin medicii de familie. El a dat asigurări că vaccinurile sunt eficiente și sigure, reprezentând unica modalitate de a pune capăt pandemiei.

    Iată câteva dintre cele mai importante idei din discursul președintelui țării

    • Acum, când vaccinurile s-au transformat în certitudine, începem să întrezărim ieșirea din această criză medicală de proporții. Dar până atunci trebuie să respectăm măsurile în vigoare, care încep să dea rezultate;
    • La momentul în care vaccinurile vor ieși din producție, va trebui să ne asigurăm că le putem distribui tuturor în mod echitabil. Este foarte important de știut că vaccinurile, odată aprobate de organismele internaționale de profil, sunt sigure, sunt eficiente și reprezintă singura soluție viabilă de a pune capăt pandemiei;
    • Avem de-a face cu o adevărată problemă de securitate națională. Autoritățile s-au mobilizat foarte bine și avem o strategie de vaccinare care va fi aprobată în zilele următoare. Au fost stabilite toate mecanismele de aprovizionare, stocare și implicare a resurselor umane, precum și planul de acțiune. Ministerele Sănătății, Apărării și Internelor au cooperat foarte bine pentru pregătirea corespunzătoare a procedurilor și asigurarea disponibilității personalului medical;
    • Am discutat și de necesitatea ca serviciile de vaccinare să fie ușor accesibile pentru categoriile țintă. Conform strategiei, din grupurile prioritare fac parte personalul din domeniul sănătății, ca și cel din centre rezidențiale, populația cu risc ridicat și personalul din domenii cheie;
    • Vaccinarea se va face etapizat. Se va realiza la locul de muncă pentru personalul din domeniul sănătății și prin centrele de vaccinare, medicină de familie, echipe mobile pentru celelalte categorii;
    • Strategia de distribuție va ține cont de condițiile specifice pentru fiecare vaccin. Ministerul Apărării va asigura depozitul central și cele șase depozite regionale;
    • Comunicarea clară cu cetățenii e esențială, la fel ca și combaterea dezinformării. Toate informațiile oficiale vor fi comunicate pe un site oficial.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Olguța vrea să facă Târg de Crăciun pe pandemie, Iohannis o tamponează: „Cu siguranță nu se va organiza!”

    În conferința de presă de marți seara, de la Palatul Cotroceni, jurnalista TVR acreditată la Președinție l-a întrebat pe Klaus Iohannis dacă e posibil ca Târgul de Crăciun de la Craiova să aibă loc, așa cum a anunțat primărița Lia Olguța Vasilescu. Răspunsul președintelui a venit ca o lovitură de ciocan.

    „Primarul Craiovei a anunțat că va organiza în oraș un Târg de Crăciun. A fost o discuție și în Sibiu, dar s-a renunțat, din cauza pandemiei. Considerați că mai e posibilă organizarea unor astfel de evenimente?”, a întrebat Ramona Avramescu.

    Klaus Iohannis a fost ferm: „Organizarea unui Târg de Crăciun în plină pandemie mi se pare imposibilă și inoportună. Aceste târguri, în acest an, cu siguranță nu se pot organiza!”.

    Sfidând orice normă de bun-simț public, Lia Olguța Vasilescu a anunțat luni pe Facebook: „Au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun. Pentru a evita aglomerația, anul acesta avem două locuri în care vor fi montate căsuțele, Piața Buzești si Piața Mihai Viteazul, iar în Parcul Romanescu va fi iluminat de sărbători în fața Casei Bibescu. Spre deosebire de anii trecuți, căsuțele pentru comercianți sunt vopsite în culorile Crăciunului și vor fi ornate cu ramuri de brad și instalații de lumini, iar în zona Centrului Istoric vor fi puse în valoare mai ales clădirile. Având în vedere ca Târgul de Crăciun din Craiova este inclus, anul acesta, în Topul Forbes, ne dorim să aveți sărbători de poveste”.

     

    Marți seara a venit verdictul lui Klaus Iohannis: „Aceste târguri, în acest an, cu siguranță nu se pot organiza!”. De văzut însă care va fi mecanismul legal prin care Târgul de Crăciun de la Craiova va fi interzis. Probabil, va fi o ordonanță de urgență emisă de Guvern.

    Noul primar al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că tradiționalul Târg de Crăciun din București nu va fi organizat în acest an.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Klaus Iohannis a găsit „vinovatul moral” pentru tragedia de la Piatra Neamț: „baronii roșii”, „autoritățile locale PSD-iste”, care „au schimbat directorii de spital de capul lor”

    Într-o conferință de presă organizată marți seară la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a pus a zid PSD pentru guvernările sale catastrofale în domeniul Sănătății, precum și pentru politicile obstrucționiste aplicate în pandemie prin „autoritățile locale PSD-iste”. Pe acest fundal a fost posibilă și tragedia din Spitalul Județean Neamț, a punctat șeful statului.

    Klaus Iohannis a arătat cu degetul spre PSD, partid pe care l-a indicat drept „vinovatul moral” pentru tragedia de la Piatra Neamț.

    „Ne lovim de aceleași obstacole: rezistența la schimbare. Mereu aceiași politicieni care au secătuit România strigă de pe margine. Există și un vinovat moral, cel care a blocat Guvernul lună de lună în Parlament și a cerut oamenilor să nu respecte regulile în plină pandemie, cu efecte dramatice asupra sănătății cetățenilor. În același spirit al blocării eforturilor de stopare a pandemiei, autoritățile locale PSD-iste au aplicat după ureche măsurile de la centru, în spirit electoral. La Piatra Neamț, baronii roșii au schimbat directorii de spital de capul lor, refuzând să colaboreze cu Direcția de Sănătate Publică sau cu specialiștii Ministerului Sănătății. Autoritățile locale PSD-iste pun permanent piedici deciziilor guvernamentale, nu alocă resurse suficiente, nu aplică standarde ridicate și preferă improvizații care, în cele din urmă, în mod tragic, fac victime. Această situație nu poate continua așa”, a punctat Klaus Iohannis, tăios.

    Președintele a detaliat și a indicat soluția: un vot masiv și responsabil pe 6 decembrie. „România are nevoie de reforme profunde, care sunt posibile doar cu sprijinul unei largi majorități parlamentare. De aceea, votul din 6 decembrie e mai important ca oricând, pentru a fi posibil amplul proces de reconstrucție pe care eu și guvernul liberal ni le-am asumat. Trebuie să găsim soluții urgente pentru rezolvarea acestor probleme, care au fost neglijate ani la rând”.

    Klaus Iohannis a insistat pentru formarea unei noi majorități parlamentare după alegerile de care ne despart mai puțin de trei săptămâni. „O altă soluție pe termen lung este preluarea coordonării actului medical înapoi la Ministerul Sănătății. Vom putea face asta printr-un pachet de legi ale sănătății, care poate fi adoptat de o nouă majoritate parlamentară, aflată cu adevărat în slujba românilor”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Mesajul nocturn al președintelui Klaus Iohannis după „«Colectiv»-ul de la Piatra Neamț”

    Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, aproape de miezul nopții, prin intermediul Facebook, după tragedia de la Spitalul de la Piatra Neamț. Șeful statului s-a declarat profund îndurerat de decesul pacienților de la ATI și a transmis condoleanțe familiilor.

    Mesajul lui Klaus Iohannis

    „Tragedia care a avut loc la Spitalul Județean Piatra Neamț a îndoliat întreaga țară. Sunt profund îndurerat de decesul pacienților de la Secția de Terapie Intensivă și transmit condoleanțe și multă putere familiilor în aceste momente grele. Urez însănătoșire grabnică victimelor aflate în stare foarte gravă! Sunt alături de toți cei care sunt afectați de acest accident îngrozitor.”

    Bilanțul provizoriu al incendiului de la Secția de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț este de 10 morți și 7 grav răniți.

  • Klaus Iohannis: „Felicitări președintelui ales Joe Biden pentru victoria sa!”. Mesaj în engleză, pe Twitter

    Președintele româniei, Klaus Iohannis, l-a felicitat sâmbătă seara pe Joe Biden, candidatul democrat pentru Casa Albă, pe care proiecțiile mass-media îl dau drept câștigător al alegerilor prezidențiale din SUA.

    Chiar dacă, oficial, Joe Biden nu a câștigat încă președinția SUA, Klaus Iohannis îl numește pe acesta „președinte ales” și îl felicită „pentru victoria sa”.

    „Felicitări președintelui ales Joe Biden pentru victoria sa. Aștept să consolidăm și mai mult parteneriatul nostru strategic solid și dinamic, în toate componentele sale. România va continua să lucreze pentru întărirea securității, prosperității și rezilienței comunității noastre transatlantice”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

    Congratulations to President-elect @JoeBiden on his victory. I look forward to further consolidating our solid&dynamic #StrategicPartnership in all its dimensions. Romania will continue to work to strengthen the security, prosperity & resilience of our transatlantic community🇷🇴🇺🇸

    — Klaus Iohannis (@KlausIohannis) November 7, 2020

    Klaus Iohannis au avut o întâlnire oficială cu Joe Biden, la Washington, în septembrie 2015. Iohannis era de președintele României de 9 luni, iar Biden se afla la al doilea mandat de vicepreședinte al SUA (sub președinția lui Barack Obama).

    În ultimii 4 ani, Klaus Iohannis s-a întâlnit și cu președintele Donald Trump, de două ori, tot la Washington: în iunie 2017 și în august 2019.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. Cristian Diaconescu despre alegeri și vize: ”Cu Biden, avem o șansă care nu se mai întoarce în 20 de ani”

    * Restricții anti-Covid dure, începând de luni: toate școlile închise, masca obligatorie peste tot, magazinele închise după ora 21.00

    * Imagini zguduitoare: coadă de dricuri la morga din Craiova. Marți, 13 din cele 15 decese au fost asociate Covid-19

    * Demontarea unei mari minciuni. Alegerile NU au accelerat pandemia! Comparație cu țările în care nu s-a ieșit la vot

    * Profesor dat afară pentru că a refuzat să predea online. Altuia, din același motiv, i-a fost micșorat salariul

  • Restricții anti-Covid dure, începând de luni: toate școlile închise, masca obligatorie peste tot, magazinele închise după ora 21.00

    La începutul ședinței de guvern de joi seara, de la Palatul Victoria, președintele Klaus Iohannis a cerut trecerea la măsuri mult mai dure în combaterea pandemiei Covid-19. Șeful statului a enumerat restricțiile care trebuie luate. Premierul Ludovic Orban a spus că toate acestea vor intra în vigoare începând luni, 9 noiembrie, urmând ca până atunci să fie reglementate printr-o Hotărâre de Guvern.

    Setul de măsuri cerut de Klaus Iohannis nu a fost stabilit unilateral de președinte, ci a rezultat în urma discuțiilor pe care acesta le-a avut marți, la Palatul Cotroceni, cu Nelu Tătaru (ministrul Sănătății, candidat PNL la Camera Deputaților – locul 1 la Vaslui), Alexandru Rafila (reprezentantul României la OMS, candidat PSD la Camera Deputaților – locul 1 la București) și Raed Arafat (șeful DSU).

    Măsurile cerute de Iohannis și acceptate de Orban:

    • Toate școlile să treacă în regim online.

    • Angajații – și din sectorul public, și din cel privat – să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil.

    • Toate magazinele să fie închise cel târziu la ora 21.00.

    • Circulația pe timpul nopții să fie restricționată.

    • Petrecerile de orice fel – interzise.

    • Târgurile și piețele trebuie închise.

    • Portul măștii devine obligatoriu peste tot în țară – atât în interior, cât și în exterior.

    Ce a spus Klaus Iohannis

    „Domnule Prim-ministru, onorați membri ai Guvernului,

    Mulțumesc pentru invitație! Mă bucur să vă revăd pe toți aici, însă trebuie să recunosc că această bucurie este umbrită de evoluția pandemiei de la noi, și cred că suntem – pe bună dreptate – cu toții îngrijorați.

    Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit. Am avut și astăzi mulți, prea mulți, care au decedat.

    Și trebuie să fim foarte realiști. Sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente.

    Sunt necesare măsuri în plan național, precum:

    – școlile să treacă toate în online;

    – angajații – și din public, și din privat – să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil;

    – magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21.00;

    – circulația pe timpul nopții trebuie restricționată;

    – petrecerile – și cele publice, și cele private – trebuie interzise;

    – târgurile și piețele trebuie închise;

    – portul măștii trebuie să devină obligatoriu, peste tot în țară, în toate locurile publice și la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior (cum este aici, în sala Guvernului) sau în exterior; portul măștii trebuie generalizat și trebuie să fie obligatoriu;

    – firmele și autoritățile trebuie obligatoriu să-și decaleze programul de funcționare, astfel încât și transportul public să funcționeze cu o încărcare mult mai mică, permițând, în acest fel, distanțarea suficientă între persoane.

    Evident că noi dorim să controlăm extinderea, răspândirea pandemiei, dar, în același timp, vrem să dăm șanse medicilor să trateze cazurile grave în spitale!

    În același timp, ne dorim să continue activitățile economice! Nu dorim să închidem economia românească, noi dorim să luăm măsuri prin care oamenii sunt protejați și economia funcționează în continuare.

    Și, da, vrem ca românii să-și continue viața cât de mult se poate apropiat de o viață normală. Doar că nu suntem în condiții normale, suntem în condiții de pandemie și nu putem să facem abstracție de acest lucru.

    În același timp, începe campania electorală. Va fi o campanie electorală în condiții foarte speciale, foarte stricte, și urmează votul. Vă invit, domnule Prim-ministru, onorați membri ai Guvernului, să vă implicați total pentru a garanta organizarea în cele mai bune condiții a alegerilor și în condiții de siguranță sanitară. Este posibil, am dovedit-o cu ocazia alegerilor locale care au avut loc acum puțin timp.

    Există multe discuții în spațiul public despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie. Eu vă spun foarte clar: democrația nu poate fi pusă în paranteză! Democrația trebuie garantată, și democrația se garantează prin alegeri, prin alegeri libere! Și națiunile puternice țin la alegeri democratice, chiar și în condiții de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc acum puține ore, aproape, aș putea să spun – alaltăieri -, în Statele Unite ale Americii?!

    Acolo să ne uităm, la democrațiile consolidate, cu tradiții vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză! În Statele Unite, alegerile au avut loc în condițiile în care acolo au aproape 100.000 de cazuri noi în fiecare zi. Și totuși, alegerile s-au organizat și au avut o prezență-record. Și dacă v-ați uitat la televizor, ați văzut lume multă la alegeri – disciplinați, la distanță, toți cu mască – și au fost și au ales. Sau să ne amintim cum în Statele Unite s-au organizat alegeri în noiembrie 1944, în plin război! Dar au ținut să facă alegeri, fiindcă așa trebuie în democrație!

    Așa fac națiunile puternice, și națiunea română este o națiune puternică, dragii mei, și vom trece împreună prin această criză!

    Eu vă mulțumesc și vă doresc succes!”

    VIDEO: Anunțurile făcute la începutul ședinței de guvern

    Ce a spus Ludovic Orban

    • „Măsurile prezentate de domnul președinte trebuie transpuse într-o Hotărâre de Guvern privind starea de alertă. Solicit să fie pregătite propunerile de modificare care trebuie să treacă prin Consiliul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și să fie adoptate de Guvern.”
    • „Aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni. E bine să fie cunoscute înainte de a intra în vigoare.”
    • „Solicit tuturor conducătorilor de instituții fermitate și mobilizare maximă în aplicarea acestora.”
    • „Îi mulțumesc mult domnului președinte și pentru poziția privind alegerile. Suntem pregătiți pentru organizarea campaniei și a zilei votului, astfel încât riscul să fie egal cu zero.”
    • „Celor care bat toba pentru amânarea alegerilor le aduc aminte că duminică au fost alegeri în România pentru președintele Republicii Moldova.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Încă un deputat PSD condamnat pentru corupție! 6 ani de închisoare pentru o șpagă de 400.000 de euro, trafic de influență și spălare de bani

    * Apelul unui polițist către bugetarii care cer “spor de Covid”: “Cu ce suntem noi mai expuși decât șoferii de taxi, ospătarii, casierii și bătrânii care vând în piață? Vă spun eu, cu absolut nimic!”

  • Bulă de la PSD chiar are tupeu! Ciolacu către Iohannis: „Ați mers prea departe cu tupeul! Gașcă de hoți și incompetenți!”

    Bulă de la PSD chiar are tupeu! Ciolacu către Iohannis: „Ați mers prea departe cu tupeul! Gașcă de hoți și incompetenți!”

    Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat din nou caraghios, stupid, necredibil, după conferința de presă a președintelui României, Klaus Iohannis.

    Dincolo de cuvintele grele, care sună a înjurături de bodegă („gașca sa de hoți și incompetenți”, „tupeul”, „dorința bolnavă”, „groaznic de grețos”), Ciolacu face afirmații de care râd și curțile de pe marginea șanțului. Exemplu: „Voi sunteți singurii responsabili pentru fiecare dintre miile de persoane infectate în fiecare zi!„.

    Postarea stupidă a lui Marcelică Ciolacu

    „Responsabilitatea pentru situația în care se află astăzi România aparține în integralitate Guvernului condus de Iohannis! Oricât de mult balet ar face președintele în fiecare miercuri, în încercarea disperată de a-i spăla pe Orban și gașca sa de hoți și incompetenți.

    Să ai TOATĂ puterea, dar să dai vina pe români pentru că Guvernul TĂU a scăpat total de sub control pandemia este groaznic de grețos! Este prea mult!

    Ați mers prea departe cu tupeul! Voi sunteți singurii responsabili pentru fiecare dintre miile de persoane infectate în fiecare zi! Voi și dorința bolnavă de a păstra cu orice preț puterea!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Atac violent al lui Băsescu: „iresponsabilul de la Cotroceni” și „inconştientul vesel de la Victoria” „sacrifică un popor”

    Fostul președinte al României, Traian Băsescu, îl etichetează pe succesorul său, Klaus Iohannis, drept „iresponsabilul de la Cotroceni”, iar premierului Ludovic Orban îi spune „inconştientul vesel de la Victoria”. Atacul, de o duritate extremă, are loc pe fundalul epidemiei de coronavirus.

    „Iohannis şi Orban sacrifică un popor”, „fără scrupule, fără urmă de milă pentru nişte amărâţi care vor fi victime sigure”, a scris Băsescu pe Facebook, luni seara.

    Violența atacului este surprinzătoare, dat fiind că europarlamentarul Traian Băsescu este coleg, în Grupul PPE din Parlamentul European, cu eurodeputații PNL.

    Postarea vitriolantă a lui Traian Băsescu

    ”Un pod prea îndepărtat”

    „În goana după popularitate şi voturi, Iohannis şi Orban sacrifică un popor.

    Fără scrupule, fără urmă de milă pentru nişte amărâţi care vor fi victime sigure, cei doi iresponsabili din vârful statului împing lucrurile înainte.

    În plină pandemie au redeschis cinematografele, teatrele, restaurantele, şcolile şi organizează două rânduri de alegeri.

    În acest timp, SARS-CoV-2 seceră zilnic zeci de vieţi, îmbolnăveşte zilnic mii de români care umplu spitalele şi secţiile ATI.

    Sistemul sanitar se află la limită. Oricâte echipamente s-ar cumpăra, nu sunt cadre medicale calificate. A început să se simtă lipsa medicamentelor necesare tratării Covid-19, personalul medical este epuizat fizic.

    Pentru ce toate acestea? Pentru că iresponsabilul de la Cotroceni şi inconştientul vesel de la Victoria au impresia că sunt «pe val» de simpatie populară care trebuie valorificată, după mintea lor, chiar şi cu sacrificarea vieţii şi sănătăţii bătrânilor, a copiilor sau a celor care mai au şi alte boli.

    Dacă cei doi iresponsabili ţin să desfăşoare alegerile pe 6 decembrie, foarte bine, dar trebuie luate imediat măsuri de limitare a răspândirii bolii:

    – închiderea imediată a teatrelor, cinematografelor, restaurantelor, mall-urilor;

    – închiderea imediată a grădiniţelor, şcolilor şi a universităţilor;c

    – cea mai mare parte a funcţionarilor din ministere, agenţii guvernamentale, primării, companii private, multinaţionale trec pe soluţia «lucrului la domiciliu»;

    – reducerea la maxim a transportului public;

    – portul măştii devine obligatoriu în mod egal în spaţii închise şi în aer liber;

    – interzicerea oricărei manifestări publice care implică mai mult de 6 oameni;

    – limitarea accesului în pieţele agroalimentare;

    – testare masivă a populaţiei, nu numai a acelora care au deja simptome.

    Dacă nu se iau urgent astfel de măsuri, vom avea curând un sistem medical în colaps, iar pandemia va face ravagii în rândul populaţiei, care va plăti factura pentru doi iresponsabili.

    Iohannis şi Orban trebuie să ia urgent măsuri. Altfel, şi pentru Iohannis, şi pentru Orban, şi pentru PNL, data de 6 decembrie va fi «un pod prea îndepărtat».

    P. S. Uneori, în situaţii de criză, liderii unei ţări trebuie să facă ce trebuie şi nu ce vrea populaţia. Liderii politici sunt pentru a-şi asuma soluţii în timp de criză. Când totul merge bine, aproape că nu este nevoie de ei. Asta e!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Adrian Năstase, delir la Antena 3: „Alegerile locale ne apropie de dictatura prezidențială a lui Klaus Iohannis”

    Adrian Năstase, delir la Antena 3: „Alegerile locale ne apropie de dictatura prezidențială a lui Klaus Iohannis”

    Multiplul pușcăriaș Adrian Năstase, fost prim-ministru PSD timp de 4 ani (2000-2004), a făcut analiza alegerilor locale din 27 septembrie. Vineri a scris pe blog și a vorbit la Antena 3. În ambele intervențili a vorbit despre „dictatura lui Iohannis”.

    Năstase se exprimă cu lipsa de discernământ a unui individ cu mințile rătăcite. Vorbește cu nonșalanță despre „dictatura lui Iohannis”, într-o țară în care metodele abjecte de a prelua sau menține puterea (minciuna, diversiunea, manipularea, șantajul, corupția, gangsterismul etc.) sunt folosite de PSD.

    De altfel, în ticăloșia lui, Năstase ventilează minciuni inclusiv în „analiza” făcută alegerilor locale de duminica trecută. El invocă „imaginile cu tipii de la USR care călcau pe sacii de voturi, îndrumați de un procuror”, deși și ultimul dobitoc din mahala a văzut și a înțeles că niciun USR-ist nu „a călcat pe sacii de voturi”. Cei care „au călcat pe sacii de voturi” – fără să fi săvârșit vreo infracțiune – erau un angajat al Primăriei lui Dan Tudorache (PSD) și un reprezentant al partidului lui Dan Voiculescu (PPU-SL).

    Adrian Năstase la Antena 3

    * „Alegerile locale au fost un episod din încercarea de instaurare a unei dictaturi de către Klaus Iohannis.”

    * „Lucrurile se desfășoară pe repede-înainte, către o dictatură prezidențială.”

    * „Aceste alegeri ne apropie de dictatura prezidențială a lui Klaus Iohannis.”

    * „Klaus Iohannis își formează o camarilă care va încerca să distrugă societatea civilă.”

    * „Imaginile cu tipii de la USR care călcau pe sacii de voturi, îndrumați de un procuror, vor rămâne pe retina oamenilor.”

    Adrian Năstase pe blogul său

    * „Prima concluzie după aceste alegeri locale este aceea ca are loc o cursă contra-cronometru al lui Iohannis pentru a obține, pentru sine, o hiper-concentrare a puterii politice și a construi o dictatură prezidențială.”

    * „Nu contează efectele pandemiei asupra vieții oamenilor, el dorește derularea, cu orice preț, în acest an, a alegerilor pentru a dobândi controlul asupra administrației centrale și locale și asupra Parlamentului. S-a văzut, la prima conferință de presă de după locale, că el a început deja campania electorală pentru parlamentare, în numele PNL, dezvoltând aceleași acuzații mizerabile împotriva PSD.”

    * „Precum Băsescu în trecut, Iohannis încearcă să ne convingă că «România normală» este cea în care Constituția are valoarea unui sul de hârtie igienică! Atacurile sale împotriva partidelor de opoziție au mobilizat o parte din votanții PNL, însă nu au reușit să diminueze scorul PSD pe cât și-ar fi dorit.”

    * „Împotrivirea PNL la creșterea majoră a pensiilor, la dublarea alocațiilor copiilor sau la creșterea salariilor din sistemul de educație a acționat ca un factor pozitiv pentru PSD, însă electoratul a conștientizat că situația bugetară este precară, așteptările cetățenilor fiind realiste.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Cel mai bun discurs despre alegeri. Klaus Iohannis: „A fost o victorie majoră a Dreptei din România”

    Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, printr-o declarație de presă, un mesaj despre alegerile locale desfășurate cu o zi în urmă. A fost un discurs excelent, în care șeful statului a apăsat pe câteva idei esențiale:

    • la alegerile locale, „victoria aparține în primul rând democrației românești”;
    • „a fost și o victorie majoră a Dreptei din România”;
    • votul de duminică a reprezentat „un vot de blam la adresa minciunii, dezinformării, stagnării și incompetenței”;
    • „PNL și USR devin forțele schimbării în bine”;
    • „pentru PNL este un scor istoric, cea mai bună performanță electorală din ultimii 30 de ani”;
    • „pentru USR-PLUS este un scor foarte bun”;
    • soluția pentru România este „colaborarea și pe viitor a formațiunilor de dreapta”;
    • „Epoca PSD trebuie să se încheie definitiv”;
    • „mai avem un pas pentru a încheia acest val de schimbare: victoria de la locale trebuie confirmată la alegerile parlamentare”;
    • „în decembrie, majoritatea toxică ce a acaparat Parlamentul va putea fi oprită prin votul cetățenilor să mai producă daune ireparabile”.

    VIDEO: Mesajul lui Klaus Iohannis

    Declarația de presă a președintelui Klaus Iohannis

    „Ieri au avut loc alegerile locale în România, în condiții cu totul speciale, generate de epidemia de Covid-19. Vreau să subliniez, de la bun început, că ceea ce am văzut pe tot parcursul zilei de duminică în majoritatea covârșitoare a secțiilor de vot a reprezentat o mobilizare exemplară. Felicit autoritățile implicate și pe toți membrii birourilor electorale care au făcut posibil ca alegătorii să-și exprime opțiunile în condiții de maximă siguranță.

    Procesul de vot s-a desfășurat fără probleme majore și avem, iată, un nou exemplu că, atunci când autoritățile acționează cu răspundere, rezultatele se văd.

    Le mulțumesc în mod special tuturor cetățenilor care au mers ieri la urne! Contribuția voastră, dragi români, face ca România să fie o democrație vie și puternică. Am avut o prezență bună la vot, cu atât mai mult cu cât, repet, ne aflăm într-o criză sanitară. Aceasta arată că societatea românească acționează cu maturitate și înțelepciune. Implicarea fiecăruia dintre noi în momentele de decizie majoră privind viitorul nostru este cea care va transforma România în țara pe care ne-o dorim. Așadar, în urma scrutinului pentru locale, victoria aparține în primul rând democrației românești.

    Totodată, a fost și o victorie majoră a Dreptei din România. S-a conturat astfel o nouă realitate politică, cea în care Partidul Național Liberal și USR devin forțele schimbării în bine, iar Partidul Social Democrat trece în opoziție, cu unul dintre cele mai slabe rezultate. Este un val care a început la referendumul pe justiție pe care l-am convocat anul trecut, care a continuat cu căderea Guvernului PSD și apoi cu votul de la alegerile prezidențiale.

    Pentru Partidul Național Liberal este un scor istoric, cea mai bună performanță electorală din ultimii 30 de ani. Felicitări, sunteți astăzi cel mai mare partid din România, v-ați câștigat credibilitatea prin muncă și prin responsabilitatea cu care v-ați asumat gestionarea celei mai grele crize pe care o traversează România! Votul pe care vi l-au dat ieri românii arată și că administrațiile liberale de succes sunt exemple pe care oamenii le doresc preluate în cât mai multe localități.

    Pentru USR-PLUS, o formațiune tânără, la început de drum, este de asemenea un scor foarte bun. Felicitări, ați dovedit că perseverența și proiectele bine pregătite vă pot consolida ca partid și vă pot asigura un loc important pe scena politică.

    Votul de ieri a fost unul pentru seriozitate în viața publică, pentru politicieni maturi și administratori competenți. Este, de asemenea, și un semnal clar transmis de cetățeni că doar prin colaborarea și pe viitor a formațiunilor de dreapta, România are șansa să se modernizeze și să se dezvolte.

    Românii au votat pentru o direcție nouă, a bunului-simț, a respectului față de cetățean, a democrației. Oamenii își doresc comunități administrate de lideri competenți, care își țin promisiunile și își asumă răspunderea oricât de dificil ar fi, indiferent de circumstanțe.

    Administrația publică locală trebuie reconstruită pe o serie de piloni fundamentali, precum transparență, integritate, profesionalism, toate puse în slujba unui principiu esențial – interesul public. Românii au arătat că sunt din ce în ce mai implicați în viața comunităților și mai interesați să ia parte la procesul decizional. Mă bucură foarte mult participarea în număr mare a tinerilor la acest scrutin și interesul crescut pe care l-au arătat pentru alegeri. Indiferent de culoarea politică, cei care au câștigat încrederea alegătorilor sunt obligați să livreze ceea ce se așteaptă de la ei, și anume, o administrație publică locală eficientă, performantă, care să garanteze și să ofere prosperitate.

    Votul de ieri a reprezentat, totodată, și un vot de blam la adresa minciunii, dezinformării, stagnării și incompetenței ridicate timp de decenii la nivelul de politici de stat de către PSD, care a pierdut ieri inclusiv acolo unde mulți baroni PSD-iști se credeau invincibili. Pentru ca România să se modernizeze, Epoca PSD trebuie să se încheie definitiv.

    Victoria Dreptei la alegerile locale este una deosebit de importantă, fără precedent, dar este doar o victorie de etapă. Încurajez partidele democratice să continue dialogul, pentru a oferi românilor încredere în perspectiva unei echipe de guvernare solide, responsabile, cu soluții pentru dezvoltarea României.

    Dragi români, mai avem un pas pentru a încheia acest val de schimbare. Victoria de la locale trebuie confirmată la alegerile din decembrie, când majoritatea toxică ce a acaparat Parlamentul va putea fi oprită prin votul cetățenilor să mai producă daune ireparabile. Doar în acel moment vom avea toate premisele care să permită României să se modernizeze cu adevărat.

    Avem mare nevoie de o nouă majoritate credibilă, care să impună rapid reformele legislative atât de așteptate și de necesare. Printre acestea se numără și modificarea legii care să asigure din nou alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Este un pas esențial pentru a garanta, în perspectiva alegerilor din următorul ciclu electoral, o mai mare legitimitate celor care vor administra orașele și comunele timp de 4 ani.

    Îi felicit pe toți cei care au câștigat mandate la alegerile de ieri, dar îi avertizez că nu vor avea deloc o misiune ușoară, pentru că așteptările oamenilor sunt foarte mari. Îi îndemn, așadar, să-și onoreze toate promisiunile cu onestitate și responsabilitate, pentru a demonstra că se află  în mod real în slujba celor care le-au încredințat destinele comunităților în care trăiesc.

    În încheiere, fac totodată un apel către autoritățile locale să organizeze tranziția de putere la nivelul administrațiilor cât mai rapid și fluent. Ne aflăm în plină criză sanitară provocată de pandemia de Covid-19 și de implicarea tuturor factorilor – centrali și locali -, depinde modul în care reușim să gestionăm această situație complicată.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!