Herr Iohannis, dacă tot ai făcut armata, nu mai sta, dom’le, cu fundul la „guvernul meu” – adică al matale – și cu fața mirată la profesori, întrebându-i pe un ton disprețuitor „cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale?!”. Prezidente, nu dascălii toacă bugetul țării, lună de lună, pe pensii speciale!
Herr Iohannis, ia fă repejor la stânga-mprejur și adresează-te cui trebuie: penalilor din USL 2, fiindcă dumneata ai girat, cu ochii închiși, coaliția toxică PSD-PNL! Celor doi C – generalului plagiator Ciucă, cel care scoate ăăăăă-uri prelungi după fiecare cuvânt rostit, de parcă ar fi un elev venit tot timpul cu lecția neînvățată, și „revoluționarului” Ciolacu, cel exmatriculat din Academia SRI, fără loc de muncă până la 37 de ani.
Ei sunt de ceva vreme la „butoanele” țării, nu dascălii ajunși la capătul răbdării cu salarii de mizerie. Ia zi-le să dea o OUG pentru o „rotativă salarială” cel puțin până la finele anului! Să ia, în frunte cu alți reprezentanți ai „guvernului meu” și cu cohorta de „speciali”, lefurile cadrelor didactice, iar cadrele didactice să ia indemnizațiile politicienilor, de mii de euro pe lună!
Că politrucii oricum nu le merită. Nu merită nici măcar 2.500 de lei pe lună, salariul de încadrare al unui profesor debutant, întrucât n-au lăsat nimic în urma lor: nicio cale ferată modernizată sau autostradă care să lege provinciile istorice ale României, niciun spital regional construit de la zero cu aparatură de ultimă generație.
N-au fost în stare să cumpere nici măcar 50 de locomotive sau vagoane, dar își dau „speciale” pentru folosirea materialului rulant din perioada comunistă. Pe deasupra, să nu uite să-și ia pentru școală markere de tablă din banii lor, dar și topuri de hârtie și tonere pentru imprimantă, că așa merge „treaba” ca „unsă” în „România ta educată”.
Pentru un profesor cu „case câștigate din meditații și salarii”, că funcția de președinte e oricum vremelnică, ești cam obraznic, completamente nepăsător față de soarta colegilor tăi care au mărșăluit trei săptămâni prin Capitală, cerând să li se rezolve problemele. Preferi să toci fondurile statului pe excursii de lux prin lume decât să te ocupi de bunul mers al țării. Adică, printre altele, să veghezi ca pensiile speciale să fie tăiate, salariile nesimțite la fel, astfel încât banii publici să fie distribuiți onest, nu după actuala schemă de jaf!