Etichetă: Iran

  • Noi proteste în Iran. „Ne mint că dușmanul nostru este America, dar dușmanul nostru este chiar aici!”

    Crește tensiunea în Iran! Protestatarii și chiar unele ziare pun o presiune tot mai mare pe conducătorii țării, cerându-le să demisioneze după ce au doborât avionul ucrainean și au încercat să ascundă crima. Reacția autorităților e clasică: duminică au scos și mai mulți polițiști pe străzile din Teheran.

    Postările de pe Twitter arată că duminică, în mai multe orașe, au loc noi proteste, potrivit Reuters. „Ne mint că dușmanul nostru este America, dar dușmanul nostru este chiar aici”, scandează protestatarii strânși în stradă lângă Universitatea Amirkabir din Teheran.

    Situația a început să se tensioneze sâmbătă seară, când forțele anti-manifestanți au tras cu gaze lacrimogene în iranienii ieșiți să protesteze în capitală și în alte mari orașe ale Iranului. Unii au scandat chiar ”Moarte dictatorului”, arătându-și astfel furia față de principala autoritate din Iran, liderul suprem religios Ali Khamenei.Știrile despre proteste au apărut și pe agențiile de presă ce aparțin statului, iar pe rețelele de socializare au circulat filmulețe cu manifestațiile.Mai mulți locuitori din Teheran au declarat pentru Reuters că numărul polițiștilor scoși în stradă este și mai mare duminică dimineață, când se desfășoară noi manifestații. La una dintre acestea, protestatarii au strigat: „Inamicul nostru nu este SUA, este Republica Islamică”.

    Ziare ale regimului critică regimul!

    Marea surpriză o reprezintă faptul că unele ziare, deși proprietatea statului fundamentalist, au început să critice tot mai dur regimul de la Teheran.„Cereți-vă iertare și dați-vă demisia!”, a scris pe prima pagină, duminică, ziarul moderat „Etemad”, arătând că „dorința poporului” este ca responsabilii pentru gestionarea dezastruoasă a crizei avionului ucrainean trebuie să plece.Protestele au erupt sâmbătă, după ce Teheranul a recunoscut că armata sa a doborât din greșeală aeronava ce decolase de numai câteva minute. Autoritățile iraniene negaseră vehement, timp de trei zile, că ar fi de vină pentru moartea celor 176 de oameni.Președintele iranian a spus că a fost vorba de o „greșeală dezastruoasă”. Mânia populară a crescut, însă, după ce un comandant din Gărzile Revoluționare a declarat că a spus conducerii țării încă din prima zi că avionul a fost lovit de o rachetă.

    Un alt ziar moderat, „Jomhuri-ye Eslami” („Republica Islamică”), a publicat un editorial în care scrie: „Cei care au întârziat dezvăluirea motivului pentru care s-a prăbușit avionul, afectând încrederea oamenilor în conducere, ar trebuie dați afară sau să-și dea demisia”.

    Criticile venite din partea presei și manifestațiile din stradă pun o presiune tot mai mare pe liderii iranieni, după ce, în noiembrie, au avut loc cele mai sângeroase proteste de după Revoluția Islamică din 1979, soldate cu peste 300 de morți și 7.000 de arestați.

    În timp ce protestele de sâmbătă se extindeau în orașe mari, precum Shiraz, Isfahan, Hamedan și Orumiyeh, președintele american Donald Trump a scris pe Twitter: „Urmărim protestele voastre îndeaproape și suntem inspirați de curajul vostru”.

    „Nu mai poate exista un alt masacru asupra manifestanților pașnici, și nici o întrerupere a internetului. Lumea este cu ochii pe voi”, a avertizat Trump conducerea de la Teheran.

    Ambasadorul britanic Robert Macaire a fost reținut pentru câteva ore de polițiști iranieni, pe motiv că „incita la proteste lângă o universitate”.

    Ministrul britanic de externe, Dominic Raab, a condamnat arestarea ambasadorului, adăugând că Iranul „poate continua să mărșăluiască spre statutul de paria sau să ia măsuri de reducere a tensiunilor și de angajare pe o cale de discuții diplomatice”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • 7 indicii că Occidentul amorsează o revoluție în Iran. Ambasadorul britanic, reținut pentru „instigarea protestatarilor”. Trump amenință cu intervenția militară în cazul „unui nou masacru împotriva manifestanților pașnici”

    Sunt semne tot mai clare că răbdarea Occidentului față de regimul terorist de la Teheran a luat sfârșit. Ultimele evoluții arată determinarea unor mari puteri militare de a încerca o schimbare spectaculoasă în Iran.

    Șase evenimente indică hotărârea SUA și a aliaților săi de a trece la acțiune, dar și faptul că la Teheran se întâmplă ceva:

    1. uciderea generalului Qassem Soleimani, personaj-cheie al regimului fundamentalist agresiv din Iran;

    2. fuga din țară a unei sportive-simbol, Kimia Alizadeh, singura medaliată olimpică a Iranului, refugiată în Olanda (pe „modelul Nadia Comăneci” la sfârșitul lui noiembrie 1989);

    3. izbucnirea unor proteste antiguvernamentale la Teheran;

    4. relatarea acestor proteste de către Fars, o agenție de presă cvasi-oficială a statului iranian (văzută ca fiind apropiată Gardienilor Revoluţiei, agenția a publicat și imagini cu manifestanții adunați la Teheran și cu un banner rupt peprezentându-l pe „generalul-martir” Qassem Soleimani);

    5. reținerea de către poliția iraniană, pentru câteva ore, a ambasadorului britanic pentru „instigarea protestatarilor antiguvernamentali”;

    6. avertismentul transmis Iranului de Donald Trump că Statele Unite nu vor permite „un nou masacru împotriva manifestanților pașnici”;

    7. recunoașterea bruscă a doborârii avionului ucrainean de către Armata iraniană (după trei zile de negări vehemente) și modul precipitat în care președintele Hassan Rouhani i-a cerut iertare omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, dar și familiilor îndoliate.

    Toate acestea se întâmplă pe fundalul afirmării unui parteneriat tot mai solid al SUA cu Arabia Saudită, marele dușman al Iranului în regiune.

    „Arestarea” ambasadorului britanic

    Ambasadorul Marii Britanii la Teheran, Robert Macaire, a fost reținut timp de câteva ore, de către poliția iraniană, pentru „incitarea protestatarilor antiguvernamentali”. Acesta a fost ridicat din fața Universității Amirkabir, acolo unde s-au adunat să protesteze circa 1.000 de cetățeni iranieni, majoritatea studenți.

    Inițial, agenția Reuters a anunțat, citând agenția iraniană Tasnim, că „un emisar britanic la Teheran” a fost reținut timp de câteva ore pentru „incitarea protestatarilor antiguvernamentali”.

    Ulterior, ministrul de Externe de la Londra, Dominic Raab, a precizat că diplomatul britanic care a fost reținut timp de câteva ore de autoritățile din Iran este chiar ambasadorul Marii Britanii la Teheran, Robert Macaire.

    „Arestarea ambasadorului nostru la Teheran, fără niciun fundament sau explicație, este o încălcare flagrantă a legislației internaționale”, a declarat Dominic Raab.

    Mesajele lui Donald Trump

    Președintele american Donald Trump le-a transmis mesaje de susținere protestatarilor iranieni și un avertisment cvasi-războinic autorităților de la Teheran. El a dat de înțeles că SUA nu va permite ca protestatarii să fie „măcelăriți” ca în urmă cu două luni.

    Trump și-a expus intențiile prin intermediul unor mesaje postate pe Twitter, atât în limba engleză, cât și persană.

    Mesajul pro-manifestanți

    „Bravului popor iranian, care suferă de mult timp: sunt alături de voi de la începutul președinției mele și administrația mea va continua să fie alături de voi. Urmărim îndeaproape manifestațiile voastre, iar curajul vostru ne inspiră.”

    Mesajul de avertisment

    „Guvernul din Iran trebuie să permită grupurilor pentru apărarea drepturilor omului să monitorizeze și să transmită informații de la fața locului cu privire la protestele în desfășurare ale poporului iranian. Nu mai poate exista un alt masacru asupra manifestanților pașnici, și nici o întrerupere a internetului. Lumea se uită.”

    Când avertizează că „nu mai poate exista un alt masacru asupra manifestanților pașnici”, Donald Trump se referă la protestele care au avut loc în Iran în noiembrie 2019, pornind de la majorarea preţurilor la carburanţi.

    Mișcarea populară din urmă cu două luni a fost reprimată violent, iar bilanțul a fost tragic: peste 300 de manifestanți uciși de forțele de ordine (potrivit Amnesty International) și 7.000 de persoane arestate. La proteste au participat circa 200.000 de oameni.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Iranienii au distrus probe cu buldozerul! Ancheta privind doborârea avionului ucrainean este în mare parte compromisă

    Detalii halucinante de la locul catastrofei aviatice din Iran. „Epava avionului e răsturnată de buldozere. N-avem acces la cabina piloților!”, se plâng investigatorii ucraineni.

    Reprezentanții Comisiei de Securitate Aviatică a Ucrainei, care s-au deplasat la Teheran pentru a ancheta prăbușirea avionului companiei private International Airlines, un Boeing 737-800, se plâng, conform postului de televiziune american CBS (preluat de site-ul censor.net.ua), că iranienii nu-i lasă să-și desfășoare activitatea în condiții normale.

    Ucrainenii nu au acces în anumite zone. De exemplu, nu li se permite să cerceteze cabina piloților.

    Din fotografiile realizate la fața locului se observă că întregul câmp e un adevărat șantier, pe care circulă un buldozer și se plimbă oameni cu sau fără uniformă, civili fără niciun fel de ecusoane, fără autorizații emise de autoritățile competente.

    Interdicțiile puse investigatorilor ucraineni dădeau de înțeles că avionul Boeing 737-800, având la bord 167 de pasageri și bord și 9 membri ai echipajului, a fost doborât de forțele armate iraniene, cu două rachete Tor de proveniență rusească. Aceste indicii s-au confirmat sâmbătă dimineața, când șeful Armatei iraniene a recunoscut că trupele sale au doborât avionul „din cauza unei erori umane”, determinată de „aventurismul american”!

    „Buldozerul aruncă fragmente, fără nicio comandă, într-o groapă cu piese”

    Un membru al Comisiei interdisciplinare a Ucrainei, preluat de site-ul censor.net.ua, care citează postul de televiziune american CBS, descrie scena post-catastrofă.

    „Suntem la scena dezastrului. Un grup s-a deplasat la centrul de control al traficului aerian din Iran pentru a obține, în final, accesul la înregistrările radar. Al doilea grup este situat pe locul de colectare a epavei aeronavei. Epava avionului e răsturnată de buldozere. N-avem acces la cabina piloților! Pe locul accidentului sunt mulți oameni diferiți, cu și fără uniformă. Sute de persoane colectează fragmente din aeronavă. Acest lucru nu poate fi controlat. Buldozerul aruncă fragmente, fără nicio comandă, într-o groapă plină cu piese, din care specialiștii trebuie să le extragă și să depună resturile în locuri speciale. Ar fi logic să fotografiem locul căderii, să identificăm o parte din fragmente, să le așezăm cu atenție. Cum se dovedește, de exemplu, natura exploziei, în cazul în care se pot face deja daune noi ale buldozerului pe fragmentele din carcasă? Nu înțelegem un lucru. Nu ni se arată cabina piloților, pentru că iranienii studiază ceva sau pentru că este complet distrusă de explozie? Până în momentul de față, nu ni s-a prezentat nicio dovadă a versiunii pe care Iranul a prezentat-o inițial despre motivele tehnice ale accidentului”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • După trei zile de minciuni, Armata iraniană recunoaște că a doborât avionul ucrainean „din cauza unei erori umane”, dar dă vina pe „aventurismul american”!

    Iranul a pus capăt minciunilor care s-au succedat timp de trei zile: sâmbătă dimineața a recunoscut că avionul Boeing 737 prăbușit miercuri, 8 ianuarie, la scurtă vreme după decolarea de pe aeroportul din Teheran, a fost doborât de Armata iraniană.

    Statul Major al forţelor armate iraniene a recunoscut sâmbătă că o „eroare umană” este cauza catastrofei avionului ce aparținea companiei private Ukrainian International Airlines și zbura pe ruta Teheran – Kiev, informează Agenția France Presse (AFP).

    Avionul ucrainean a zburat „deasupra unui sit militar sensibil”, aparţinând Gardienilor Revoluţiei, şi a fost doborât „din cauza unei erori umane”, a informat televiziunea de stat iraniană sâmbătă, citând un comunicat al Armatei, transmite și Reuters.

    Conform comunicatului emis de Armata iraniană și citit la televiziunea de stat, responsabilii pentru producerea acestei catastrofe „vor fi deferiți unui tribunal militar” şi „vor fi trași la răspundere”.

    Avionul a fost luat drept „avion ostil” şi „lovit în timp ce ameninţări inamice erau la cel mai înalt nivel”, se menţionează în comunicatul dat publicităţii de agenţia oficială iraniană, IRNA. La bordul aeronavei se aflau 176 de persoane (167 de pasageri și 9 membri ai echipajului), fără a exista supraviețuitori.

    La finalul comunicatului, Armata iraniană exprimă condoleanţe familiilor victimelor.

    Accidentul de avion a fost cauzat de o eroare umană şi de „aventurismul SUA”, a declarat la rândul său ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, sâmbătă dimineața, într-o postare pe Twitter.

    „O zi tristă. Concluziile preliminare ale anchetei interne a forţelor armate: o eroare umană, în momentul crizei cauzate de aventurismul american, a condus la dezastru. Regretele noastre profunde, scuzele şi condoleanţele noastre persoanelor, familiilor tuturor victimelor şi celorlalte naţiuni afectate”, scrie Zarif în mesajul său pe Twitter.

    În primele trei zile care au urmat catastrofei aeriene, Iranul a negat insistent că ar fi doborât avionul ucrainean. Ultima dată a făcut-o vineri, când a atins culmea penibilului, dezmințind „în mod categoric” acuzațiile unor țări occidentale (SUA, Canada, Marea Britanie) și dând vina pe compania americană Boeing, constructorul avionului.

    „Un lucru este sigur: acest avion nu a fost atins de o rachetă”, a declarat vineri preşedintele Organizaţiei Asociaţiei Civile Iraniene (CAO), Ali Abedzadeh, într-o conferință de presă la Teheran. „Ancheta va lua timp”, a subliniat el, avertizând împotriva oricărei „speculaţii” care nu ţine cont de analiza cutiilor negre ale aeronavei, găsite miercuri.

    Ancheta „a luat timp” până a doua zi, când Armata iraniană, cu acordul conducerii politico-religioase de la Teheran, a recunoscut vina sa în producerea acestei catastrofe.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Semn rău pentru regimul dictatorial de la Teheran: „Nadia Comăneci a Iranului” a fugit în Occident! În 1989, Ceaușescu a căzut la 24 de zile după fuga Nadiei

    Semn rău pentru regimul dictatorial de la Teheran: „Nadia Comăneci a Iranului” a fugit în Occident! În 1989, Ceaușescu a căzut la 24 de zile după fuga Nadiei

    Regimul tiranic de la Teheran a primit o lovitură cruntă: în noaptea de miercuri spre joi (8/9 ianuarie), Kimia Alizadeh, singura sportivă iraniană medaliată la Jocurile Olimpice a fugit din țară, refugiindu-se în Olanda! O lovitură similară a dat și Nadia Comăneci regimului Ceaușescu, în noaptea de de 27/28 noiembrie 1989.

    Povestea Kimiei Alizadeh (21 de ani) a emoționat o lume întreagă. Jurnalistul Amir Kiarash, român de origine iraniană, a spus-o cu detalii spectaculoase la Digi 24. Amir lucrează ca ziarist sportiv la „Adevărul”, după ce a scris și pentru „ProSport” și „Gazeta Sporturilor”. El s-a stabilit în România în 1992, când avea 11 ani, iar familia sa a părăsit Iranul definitiv.

    Amir Kiarash compară regimul politic de la Teheran cu cel al lui Nicolae Ceaușescu. Tocmai de aceea, povestea Kimiei Alizadeh i se pare asemănătoare cu cea a Nadiei Comăneci.

    Kimia Alizadeh, singura medaliată olimpică din istoria Iranului s-a refugiat în Olanda. Ea a fugit miercuri noaptea, iar joi, 9 ianuarie, vestea a căzut ca un trăsnet. Este o sportivă foarte iubită în Iran, așa cum a fost Nadia Comăneci în România. Multe familii și-au botezat fetițele cu numele ei.

    Kimia a câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro (Brazilia), ca practicantă de taekwondo.

    Amir Kiarash: „A fost greu pentru ea, era obligată să concureze într-o ținută care respectă normele religioase și este un dezavantaj pentru ea. De altfel, după ce a fugit, a apărut o poză cu ea antrenându-se cu lotul Olandei fără să poarte voalul islamic. De când a apărut acestă fotografie cu ea, fără văl, era clar că ea nu mai poate călca în Iran. Pentru a părăsi țara fără să aibă probleme, le-a spus oficialilor federației că se duce cu soțul în Olanda pentru a trata o problemă medicală apărută în urma unei accidentări”.

    Dublă dovadă a „trădării”, într-o fotografie

    Amir Kiarash explică: „În fotografia de mai sus, sportiva are două probleme foarte mari, din punctul de vedere al regimului de la Teheran: are capul descoperit și, în plus, stă lângă un băiat pe care îl ține pe după umăr, ceea ce este interzis. La competițiile sportive la care femeile participă în Iran, bărbații fie nu au voie să asiste, fie le este interzis să se apropie de sportive”.

    • „Decizia de a fugi este foarte dificilă, pentru că, în primul rând, și-a părăsit familia. Familia ei este în Iran, a refuzat să facă orice declarație. Oficialii Federației sunt disperați să obțină o reacție sau o dezmințire. Ei în continuare speră să o convingă să revină în Iran.”
    • „Ceea ce a făcut Kimia acum este continuarea unui trend al sportivilor iranieni. În august, un judoka, cel mai bun la categoria lui, a fost obligat de oficiali să se dea accidentat înaintea unor meciuri cu adversari din Israel. Iranul interzice sportivilor să se dueleze cu israelieni.”
    • „În următoarea perioadă, presa iraniană, una controlată de stat, va lucra intens la distrugerea imaginii lui Alizadeh, într-o încercare de a transforma o sportivă extrem de iubită într-o trădătoare.”

    Fuga Nadiei păstrează o doză de mister și după 30 de ani

    În dimineața zilei de 28 noiembrie 1989, planeta era șocată: fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, ajunsă la vârsta de 29 de ani, a fugit din România stalinistă a dictatorului Nicolae Ceaușescu! Ea a trecut granița în Ungaria, într-un grup de 7 fugari, printre care câțiva cetățeni americani de origine română. Liderul grupului era Constantin Panait, care se întorsese din SUA cu câteva săptămâni înainte și o convinsese pe Nadia să plece dintr-o țară care nu știa s-o aprecieze.

    Singurii care n-au fost surprinși de fuga Nadiei au fost cei care au pus la cale întreaga operațiune: serviciile secrete americane, în colaborare cu cele maghiare și sovietice. În acea vreme, Ungaria – ca și România – se afla încă în lagărul comunist, pentru care soarele răsărea la Moscova; mai mult, pe teritoriul maghiar se aflau baze militare sovietice.

    De cum au fost preluată de grănicerii maghiari, Nadia a avut culoar liber spre lumea liberă. După o escală la un hotel din Szeged, a ajuns la Budapesta, apoi la Viena. Ambasada SUA o aștepta cu toate actele pregătite, acordându-i azil politic pe loc. A urmat zborul spre New York.

    Pe 1 decembrie 1989, la scurtă vreme după aterizarea în metropola americană, Nadia a susținut o conferință de presă chiar în aeroport. Nadia descoperea lumea liberă, Lumea o redesoperea pe Nadia.

    Până la prăbușirea regimului tiranic de la București mai erau 22 de zile. Dar Nadia nu avea de unde să știe atunci.

    Câte zile or mai fi până la prăbușirea regimului tiranic de la Teheran? Kimia nu are de unde să știe acum.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO-DOCUMENT. Momentul în care avionul ucrainean e lovit de rachetă. Plus: bubuitura la impactul cu pământul. Imagini difuzate de „New York Times”

    După verificări minuțioase, New York Times a difuzat o filmare video care surprinde momentul în care o rachetă iraniană – de fabricație rusească – lovește avionul ucrainean la scurtă vreme după decolarea de pe aeroportul din Teheran. În filmuleț se aude și zgomotul produs de impactul aeronavei cu solul.

    Avionul Boeing 737-800, aparținând companiei Ukrainean International Airlines, a fost lovit de rachetă în momentul în care se afla deasupra orașul Parand, în apropiere de aeroportul din Teheran.

    Din momentul impactului cu racheta, aeronava nu a mai transmis niciun semnal, până la impactul cu pământul.

    Potrivit imaginilor video, în momentul în care racheta a lovit avionul s-a produs o mică explozie, dar aeronava nu a explodat imediat, ci a continuat să zboare timp de câteva minute spre aeroport, încercând o aterizare forțată. Avionul a zburat în flăcări spre aeroport, înainte să explodeze și să se prăbușească rapid.

    Aeronava ucraineană, care s-a prăbușit în dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, efectua zboruri pentru compania privată Ukrainian International Airlines.

    Toți cei 9 membri ai echipajului erau ucraineni. Cei 167 de pasageri erau: 82 de iranieni, 63 de canadieni, 10 suedezi, 4 afgani, 3 germani, 3 britanici și 2 ucraineni. Aproape toți cetățenii cu pașapoarte străine erau de origine iraniană.

    Filmarea celor de la „New York Times” a fost făcută publică la câteva ore după ce președintele american, Donald Trump, și-a exprimat propriile dubii cu privire la motivele prăbușirii avionului ucrainean la Teheran.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * O fată de 17 ani spune că a fost răpită de Dincă! Ea susţine că în casa monstrului era sechestrată şi o copilă de 12 ani!

    * WhatsApp nu va mai funcționa, de la 1 februarie, pe milioane de telefoane. Vezi dacă telefonul tău va fi afectat!

  • GALERIE FOTO. Cei 9 aviatori omorâți de racheta rusească trasă de iranieni. Imagini duioase, povești emoționante

    Prăbușirea avionului Boeing 737-800 în Iran, la scurtă vreme de la decolarea de pe aeroportul din Teheran, a îndoliat Ucraina. Aeronava efectua zboruri pentru compania privată Ukrainian International Airlines. Toți cei 9 membri ai echipajului erau ucraineni.

    Joi, 9 ianuarie 2020, a fost declarată oficial zi de doliu național. În întreaga țară au fost lipite afișe mari cu cei 9 membri ai echipajului care și-au pierdut viața marți, 7 ianuarie, alături de cei 167 de pasageri: 82 de iranieni, 63 de canadieni, 10 suedezi, 4 afgani, 3 germani, 3 britanici și 2 ucraineni.

    Aproape toți cetățenii cu pașapoarte străine erau de origine iraniană.

    Lista celor 176 de victime (cu numele și anul nașterii) a fost publicată pe site-ul Aviației ucrainene – AICI.

    Cei 9 membri ai echipajului

    Vladimir Gaponenko – comandantul aeronavei

    • Șeful echipajului de pe Boeing 737-800.

      Vladimir Gaponenko

    • Și-a făcut studiile la Academia de Vară a Universității Naționale de Aviație din Kropivnițki, pe care a absolvit-o în anul 1987.
    • Avea la activ 11.600 de ore de zbor.
    • În urma sa au rămas orfane două fetițe.
    • Devastată de durere, soția sa, Ecaterina, a mărturisit, pe postul 24 Kanal Ucraina, că a aflat de acest accident teribil de la știrile apărute în mass-media, nu de la autoritățile de stat ucrainene. „Am aflat despre asta de la știri, dimineața, când m-am trezit. Am citit știrea și mi-am dat seama că este vorba despre soțul meu. Mi-e groază că în aceste războaie mor oameni, frații noștri, soții, rudele și prietenii. Groaznic! Groaznic să trăiești așa!”, a spus ea.
    • Ecaterina a mai dezvăluit că și-a rugat soțul să nu piloteze avionul din Teheran spre Kiev, dar acesta i-a zis: „Nu-mi pot trăda meseria niciodată”.

    Pilotul Gaporenko alături de soția sa și de cele două fetițe ale lor

    Aleksei Naumkin – instructor de zbor

    • Avea 12.000 de ore de zbor, dintre care 6.600 în calitate de comandant al unei aeronave Boeing 737.

    Aleksei Naumkin

    Serghei Homenko – copilot

    • Avea la activ 7.600 de ore de zbor.
    • În trecut, a fost comandantul Aviației Militare de Transport din Ucraina.

    Ekaterina Statnik – însoțitor de zbor

    • Avea 27 de ani.
    • Originară din Novaia Kahovka.
    • A lucrat pentru compania aviatică aproape 7 ani.

    Ekaterina Statnik

    Maria Mikitiuk – însoțitor de zbor

    • Avea 24 de ani.
    • Originară din Ivano-Frankovsk.
    • A studiat între 2012-2018 la Facultatea de Lingvistică și Comunicații din cadrul Universității Naționale de Aviație din Ucraina.

    Maria Mikitiuk

    Valeria Ovciariuk – însoțitor de zbor

    • Avea 28 de ani.
    • Originară din Lugansk, dar locuia la Kiev.
    • Lucra ca însoțitor de zbor din 2015.
    • Înainte să efectueze ultimul ei zbor, Valeria a scris o frază emoționantă pe o rețea de socializare: „Muncă, te iubesc mult!”.

    Valeria Ovciariuk

    Denis Lihno – însoțitor de zbor

    • A studiat la Universitatea Națională de Aviație între 2012-2018.
    • N-a apucat să lucreze în domeniu decât o jumătate de an.

    Denis Lihno

    Iulia Sologub – însoțitor de zbor

    • Avea 25 de ani.
    • Originară din Volin Luțk.
    • A lucrat în domeniu o jumătate de an.

    Igor Matkov – însoțitor de zbor

    • Avea 34 de ani.
    • Originar din Kozelț.
    • A studiat la școala de aviație din Kirovograd.
    • A lucrat 10 ani în domeniu.

    Igor Matkov

    Ultima fotografie a echipajului

    Presa ucraineană a publicat ultima fotografie cu echipajul aeronavei. Poza a fost făcută înainte de zbor, după plecarea de la hotelul din Teheran, unde s-a odihnit.Al doilea din dreapta e comandantul Vladimir Gaponenko.Sub fotografie scrie: „Echipajul, înainte de plecarea din hotel, a realizat această fotografie”.

    (Surse: focus.ua, racurs.ua)

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Replică de țață a Gabrielei Firea către ministrul Turismului: „Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!”

  • Ucraina acuză că o rachetă de fabricație rusească i-a doborât avionul la Teheran! Tot o rachetă Tor a pulverizat și o aeronavă malayeziană deasupra Ucrainei, în 2014

    Rusia, aliata Iranului, este bănuită de oficialii de la Kiev că a doborât avionul ucrainean prăbușit marți, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Teheran. Ar fi o reeditare a crimei comise de ruși în 2014, când au doborât – cu o rachetă sol-aer – un avion malayezian care survola Ucraina.

    Cum a ajuns la Teheran, comisia ucraineană care se ocupă de prăbușirea avionului Boeing-737, soldată cu 176 de morți (167 de pasageri și 9 membri ai echipajului), s-a lansat într-o rundă de negocieri cu autoritățile iraniene.

    Ce vor trimișii speciali de la Kiev? Să afle adevărul despre dezastrul de miercuri, 8 ianuarie. Ei au lansat azi, în spațiul public, o ipoteză șocantă: rușii ar fi stat la baza acestui accident terifiant! Declarația lui Alexei Danilov, secretarul Consiliului ucrainean pentru securitate națională și apărare, este teribilă.

    ”Am decretat stare de urgență!”

    Alexei Danilov: „Am decretat stare de urgență. Intenționăm să căutăm epava rachetelor aeriene rusești Tor, conform datelor publicate pe internet. Folosim toate rezultatele investigației privind atacul asupra avionului Boeing-737 pentru a stabili adevărul în cazul prăbușirii acestuia. Luăm în calcul orice variantă. Principalele sunt: atacuri de rachete aeriene ale sistemelor de rachete de apărare aeriană, inclusiv sistemul de apărare aerian rusesc Tor, deoarece există informații despre detectarea deșeurilor unei rachete ruse în apropierea locului accidentului; o coliziune cu un alt obiect zburător; distrugerea și explozia unui motor din motive tehnice sau o explozie în interiorul avionului ca urmare a unui atac terorist”. (Sursa: cenzor.net.ua)

    Ulterior, Danilov a completat într-o postare pe Facebook: „Comisia noastră a convenit cu autoritățile iraniene să se deplaseze la locul prăbușirii aeronavei și intenționează să caute eventuale bucăți din racheta de tip Tor, fabricată în Rusia”.

    Potrivit lui Danilov, în cadrul comisiei de stat se află experți implicați într-o anchetă internațională privind atacul armatei rusești asupra aeronavei Boeing MN-17 din Malayezia, din 17 iulie 2014, în spațiul aerian al Ucrainei. Se examinează fragmente din rachetele antiaeriene Buk din sistemul Tor, responsabile pentru doborârea avionului malayezian.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Replică de țață a Gabrielei Firea către ministrul Turismului: „Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!”

    *Ce ne transmite „melteanul cu BMW”: „Să-mi bag p…a în rasa voastră de români proști și spurcați”. E un fotbalist ratat

  • De la „Dați un leu pentru Ateneu!” la „Dați un dolar pentru yankeu!”. 80 de milioane de iranieni = 80 de milioane de dolari

    Moderatorul care a prezentat funeraliile generalului Qassem Suleimani la televiziunea de stat de la Teheran a făcut un apel către poporul iranian pentru strângerea sumei de 80 de milioane de dolari, ca să fie oferită ca recompensă pentru capul lui Donald Trump.

    Dacă nici barba ayatollahului, tipărită pe bancnota iraniană, nu dă valoare monedei naționale, sunt vinovați americanii?!

    Al doilea motiv de stupiditate: dacă tot îți umfli mușchii că ești o putere regională, de ce faci chetă publică? Să scoată ayatollahul de la teșcherea, că e ditamai conducătorul suprem! Ce fac iranienii, prin apelul de la televiziunea publică, seamănă cu celebra campanie „Dați un leu pentru Ateneu!”, dar măcar la noi a fost vorba de o acțiune culturală, cu finalitate grozavă.

    A face chetă pentru o recompensă de acest gen, „ca să-i iei capul lui Trump”, e o premieră care va intra în istoria penibilului.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ministrul Vela a rezolvat în două luni ce n-a rezolvat Raed Arafat în 12 ani: elicopterele SMURD vor zbura și noaptea. Soluția: piloții rezerviști

    * VIDEO. El e „melteanul cu BMW” care a blocat linia de tramvai. Bravo, vatmanule, i-ai dat o lecție strașnică!

    * Executarea teroristului Soleimani și lașitatea ipocrită a europenilor

  • Parlamentul iranian: „Moarte Americii!” / Fiica generalului Suleimani: „Trump, nebunule!” / Televiziunea de la Teheran – recompensă de 80 de milioane de dolari pe capul lui Trump

    Amenințările iraniene la adresa Americii și a președintelui Donald Trump au atins cote apocaliptice. Se aud pe multe voci, inclusiv din partea unor responsabili politici, religioși și militari de la Teheran.

    Zeci de parlamentari iranieni au scandat „Moarte Americii!” în timpul ședinței de duminică, după ce vicepreședintele instituției a spus că SUA ar fi „adevăratul terorist al lumii”, relatează Reuters.

    Incidentul are loc în condițiile în care președintele american a revenit asupra deciziei de a lansa un atac militar asupra Iranului, pentru a evita pierderea a 150 de vieți omenești, și s-a arătat dispus să dialogheze cu Teheranul.

    „America este adevăratul terorist al lumii, generând haos în mai multe țări, oferind arme avansate unor grupuri teroriste, ceea ce duce la insecuritate, după care spune «Hai să negociem»”, a tunat vicepreședintele Parlamentului de la Teheran, Masoud Pezeshkian, la începutul ședinței, care a fost transmisă în direct pe postul național de radio.

    „Moarte Americii!”, au scandat mai mulți parlamentari, aliniați ca un batalion de asalt. Mesajul, care a fost adesea scandat de la revoluția islamică din 1979 care l-a înlăturat pe șahul Reza Pahlavi (susținut de SUA), a fost strigat de parlamentari în condițiile în care, recent, președintele Donald Trump remarca: „Iranienii nu au mai strigat «Moarte Americii!» în ultima vreme”.

    Succesorul lui Soleimani: „Vom înlătura America din regiune!”

    Esmail Qaani, noul comandant al Forţei Quds (unitatea specială a Gardienilor Revoluţiei însărcinată cu operaţiunile externe), a anunţat că obiectivul său este de a alunga SUA din regiune, după ce generalul Qassem Soleimani a fost ucis vineri, 3 ianuarie, într-un atac american la Bagdad.

    „Promitem să continuăm calea martirului Soleimani cu aceeaşi forţă. Singura compensaţie pentru noi ar fi înlăturarea Americii din regiune!”, a declarat Esmail Qaani înaintea funeraliilor lui Soleimani, organizate luni la Teheran.

    Fiica lui Soleimani: „Trump, nebunule, să nu crezi că totul s-a încheiat!”

    Fiica generalului Soleimani

    Zeinab Soleimani, fiica generalului Qassem Soleimani, a declarat în faţa zecilor de mii de oameni prezenţi la funeraliile tatălui său, la Teheran, că SUA şi aliatul său, Israel, se vor confrunta cu o „zi întunecată” pentru moartea tatălui ei.

    „Trump, nebunule, să nu crezi că totul s-a încheiat odată cu martiriul tatălui meu!”, a strigat Zeinab Soleimani în intervenţia sa, transmisă de postul public de televiziune iranian.

    Recompensă de 80 de milioane de dolari pe capul lui Donald Trump

    Moderatorul care a prezentat funeraliile generalului Qassem Suleimani la televiziunea de stat de la Teheran a făcut un apel către poporul iranian pentru strângerea sumei de 80 de milioane de dolari, ca să fie oferită ca recompensă pentru capul lui Donald Trump.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * America, stânga-mprejur! Irakul cere armatei SUA să plece din ţară, Washingtonul refuză! Creşte tensiunea în lume, după uciderea generalului iranian Soleimani

    * Executarea teroristului Soleimani și lașitatea ipocrită a europenilor

    * Ioan Becali a vrut să fure vioara Stradivarius a lui Ion Voicu! El a încercat să profite de prietenia cu Mădălin Voicu. Vioara aparținea statului român