Etichetă: ICCJ

  • N-au scăpat! Dosarul de mită al lui Sebi Ghiță și al fostului primar din Ploiești se reia de la zero, după ce, inițial, cei doi fuseseră achitați

    Achitat în primă instanță, Sebastian Ghiță, controversatul afacerist conectat la serviciile secrete, va avea în continuare emoții în dosarul privind finanțarea ilegală, din bani publici, a echipei sale private ASESOFT Ploiești.

    Înalta Curte de Casație și Justiție a decis rejudecarea de la zero a cauzei în care Ghiță e inculpat de DNA, alături de fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, scrie publicația ziarulincomod.ro.

    Dosarul se reia de la zero, după ce Ghiță și fostul primar fuseseră inițial achitați. Procesul se mută la Tribunalul Prahova

    La prima instanță, judecată tot la Înalta Curte de Casație și Justiție, Ghiță și Bădescu fuseseră achitați. Însă DNA a făcut recurs, iar un nou complet, de 5 judecători, la aceeași Înaltă Curte de Casație și Justiție, a hotărât să anuleze prima sentință și să retrimită procesul pe fond, urmând ca dosarul să se judece la Tribunalul Prahova, de data aceasta.

    Încheierea, pe scurt, publicată pe portalul instanțelor de judecată, este următoarea: ”Admite excepţia necompetenţei după calitatea persoanei invocată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dispune trimiterea cauzei, ce formează obiectul dosarului nr.2929/1/2015* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Secţia Penală, la Tribunalul Prahova, spre competentă soluţionare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 mai 2020”.

    Primarul a finanțat ilegal clubul lui Ghiță cu 1,5 milioane de lei și a primit, în schimb, o casă

    Pe scurt, ar fi vorba de 1,5 milioane de lei primiți ilegal de CSU ASESOFT Ploiești – echipa de baschet a lui Sebi Ghiță – în 2013, de la autoritățile locale. DNA acuză că e vorba de o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul orașului și care nu ar fi trebuit acordată.

    “Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins şi primit de la inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpaţi”, scrie în rechizitoriul DNA, potrivit publicației ziarulincomod.ro.

    Mecanismul a fost mai complex, pentru că Ghiță a mascat tranzacția prin cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM, plățile fiind făcute într-o societate a lui Bădescu. La rândul său, fostul primar a returnat suma primită în conturile lui Sebi Ghiță, sub forma achitării imobilului.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * De ce a trecut România peste epidemie mai bine decât state mai dezvoltate? Medicul Virgil Musta: “Am limitat impactul datorită măsurilor corecte, deși dure, luate la timp”

  • Kovesi, încă o victorie. A câștigat la Înalta Curte, definitiv, procesul cu Inspecția Judiciară pusă de Dragnea s-o hărțuiască

    Laura Codruța Kovesi, actualul procuror-șef al Parchetului European, a câștigat un nou proces împotriva instituțiilor judiciare PSD-izate.

    Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul Inspecției Judiciare, care încerca să obțină sancționarea fostei șefe a DNA, anunță G4Media.ro.

    Procesul câștigat de Kovesi cu Inspecția Judiciară are o valoare simbolică. PSD nu a reușit nici s-o blocheze pentru a ajunge șefa Europarchetului, nici să obțină o condamnare a sa în țară

    Pe 15 februarie 2018, în plină teroare a regimului Dragnea – PSD asupra Justiției și a societății românești, Inspecția Judiciară a depus la Consiliul Superior al Magistraturii o cerere de sancționare a Codruței Kovesi.

    La acel moment, Kovesi era încă prim-procuror al DNA și toată forța distructivă a mafiei se concentra pe obiectivul eliminării sale din sistem.

    Inspecția Judiciară, instituție căzută în mâna bandei lui Dragnea, a invocat faptul că, într-un comunicat de presă dat publicității de DNA, fuseseră inserate fragmente din înregistrările unor discuții din sediul DNA Ploiești.

    Datele procesului și soluția pe scurt publicate pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție

    Secția de procurori a CSM a respins pe 24 iunie 2019 (după ce Dragnea intrase la închisoare) cererea Inspecției Judiciare, care a înaintat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Între timp, Kovesi fusese destituită ilegal (așa cum a stabilit luna trecută CEDO) de la șefia DNA, dar pentru PSD și oligarhia politico-economică din România miza rămăsese mare.

    După îndepărtarea sa de la DNA, în vara lui 2018, Kovesi și-a depus dosarul la Bruxelles, pentru a candida la postul de procuror-șef al nou-înființatului Parchet Europeană.

    Nicio acțiune în interesul României nu a mobilizat PSD atât de tare ca încercarea de a o discredita pe Kovesi la Bruxelles și Strasbourg

    Panica a fost uriașă și PSD a depus eforturi incredibile, fără echivalent în nicio altă cauză privind soarta României, pentru a convinge europarlamentarii de la Strasbourg și membrii Comisiei Europene să n-o aleagă pe Kovesi.

    Tăcuți și indolenți când era vorba de interesele țării la nivelul UE, membrii coaliției de guvernare de atunci (PSD – ALDE) s-au mobilizat exemplar într-un mecanism complex, menit să o discrediteze pe procuroare. S-au făcut petiții, s-au trimis anonime, s-au bombardat telefoanele și e-mailurile funcționarilor europeni cu SMS-uri și „dezvăluiri” despre Kovesi.

    În țară, Inspecția Judiciară a făcut recurs la decizia CSM de a nu o sancționa pe Kovesi. La Bruxelles și Strasbourg, această acțiune a fost folosită pentru a li se arăta aleșilor și miniștrilor UE că românca este o posibilă penală, o persoană abuzivă, care are probleme cu justiția în țară.

    PSD și ALDE erau însă, la acea oră, deja complet discreditate în UE. Kovesi a fost numită procuror-șef al Parchetului European.

    Din noiembrie, instituția începe să funcționeze și va ancheta infracțiunile cu bani europeni și corupția inclusiv din România, spre spaima oligarhilor și politicienilor din țară. De fraudele din România se vor ocupa, conform algoritmului, procurori din Franța, Germania și Bulgaria.

    Decizia venită marți, 2 iunie, la Înalta Curte de Casație și Justiție are o valoare simbolică. ICCJ a respins recursul Inspecției Judiciare aservite PSD, considerându-l nefondat. „Minuta deciziei nr. 75: Respinge cererea de suspendare formulată de recurenta Inspecţia Judiciară. Respinge recursul formulat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 5P din 24 iunie 2019, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru Procurori în materie disciplinară, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2020“, scrie pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Încă o bilă neagră pentru Alina Gorghiu: a vrut să-l facă parlamentar PNL pe odiosul Tudorel Toader! Și ministrul Costel Alexe a încercat. Penalul Vosganian i-a propus să fie ministru, cu mandat de la penalii Dragnea și Tăriceanu

    * Ce a simțit dr. Virgil Păunescu când a testat pe el însuși vaccinul anti-Covid la care lucrează: „Dureri musculare, dureri osoase, un disconfort…”

    * De ce a trecut România mai bine peste epidemie decât state mai dezvoltate? Medicul Virgil Musta: “Am limitat impactul datorită măsurilor corecte, deși dure, luate la timp”

  • VIDEO. Dragnea, primele imagini cu cătușe și fără mustață! Un PSD-ist în lanțuri, la tribunal

    Liviu Dragnea a apărut pentru prima dată cu cătușe la mâini. Acesta a fost adus la Înalta Curte de la penitenciarul Rahova pentru că a depus o contestație în anulare în ce privește deturnarea de fonduri prin angajări fictive la Protecția Copilului Teleorman.

    ICCJ a stabilit pentru data de 10 decembrie un nou termen de judecare a contestaţiei în anulare depusă de fostul lider PSD Liviu Dragnea, de Olguţa Şegu şi Floarea Alesu în dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman. În legătură cu condamnarea la trei ani şi jumătate de închisoare în acest dosar, Liviu Dragnea a depus şi recurs în casaţie, anunță News.ro.

    VIDEO. Liviu Dragnea este adus încătușat la Înalta Curte de Casație și Justiție de la Penitenciarul Rahova.

    Liviu Dragnea a apărut la instanță fără mustață și încătușat. Este pentru prima dată când fostul lider PSD este văzut cu cătușe la mâini.

    Viorica Dăncilă a fost propunerea lui Dragnea pentru poziția de premier după ce l-a obligat pe Mihai Tudose să-și dea demisia.

    Liviu Dragnea, catuse
    Liviu Dragnea, încătușat, la Înalta Curte de Casație și Justiție, Foto: Facebook/Ionel Stoica

    Dăncilă a reușit să ajungă în turul 2 al alegerilor prezidențiale unde se va confrunta cu Klaus Iohannis.

    Liviu Dragnea, de când este în detenție, a deschis mai multe acțiuni în instanță, încercând să anuleze sentința de 3 ani și șase luni. Până acum, nu a reușit.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Asaltul asupra Justiției continuă! Meleșcanu și Weber vor să-i scoată pe Mazăre, Nicușor Constantinescu și alți corupți din închisoare

    Miza acțiunii concertate a Avocatului Poporului Renate Weber și a șefului Senatului Teodor Meleșcanu de a sesiza CCR pe legalitatea constituirii completurilor de trei judecători de la ÎCCJ ar fi scoaterea din închisoarea a lui Radu Mazăre, condamnat la 9 ani închisoare, a lui Nicușor Constantinescu și altor corupți.

    Cei doi reclamă la CCR faptul că judecătorii din completurile de trei de la ICCJ nu au fost trași la sorți, se arată într-un articol publicat de G4Media.

    „Subiectul este legat de problema completelor de cinci care au fost adoptate prin lege. ÎCCJ a făcut un regulament prin care spunea că pentru anumite dosare se poate face şi din complet de trei. Din punctul meu de vedere, ei nu pot legifera. Trebuie să se ţină în litera legii, care a spus complet de cinci. Pentru a nu avea un conflict constituţional între Parlament şi Justiţie, am prezentat mai multe argumente care reies din activitate şi unele care se referă şi la decizii ale CCR. Sunt mai multe dosare blocate în care s-au făcut în instanţă cereri de la avocaţi ca să fie trimise la CCR. Nu e normal ca să faci caz pe caz şi să rezolvi conflictul ca atare”, a declarat Teodor Meleșcanu, citat de Mediafax.

    Luni, 6 noiembrie, Renate Weber, Avocatul Poporului, a sesizat și ea CCR cu privire la modul în care sunt constituite completurile de trei.

    Renate Weber și Teodor Meleșcanu au fost colegi de partid în ALDE. Amândoi fac parte din alianța pro-corupție condusă de Dragnea și Tăriceanu.

    La puțin timp după instalarea unui nou guvern, ca la un semnal, Weber și Meleșcanu au făcut plângeri la CCR pe tema completurilor de la ÎCCJ.

    Aceasta este o strategie inventată de “centrele de reflecție” (acele grupe de lucru finanțate de PSD și de oameni de afaceri acuzați de corupție) promovată intens de Dragnea și Tăriceanu și de posturi TV controlate de aceștia pentru a bloca dosarele aflate pe rolul curților și a da peste cap activitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

    CCR este controlată de judecători numiți de Liviu Dragnea, fiind condusă de Valer Dorneanu, un asociat politic al fostului șef PSD, aflat în închisoare pentru corupție. 

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Melteanul Cumpănașu către cei care-l critică: „Voi nu aveți soții atât de frumoase ca a mea! Sunteți geloși și penibili!”

     

  • Dragnea, îngropat definitiv de martorii din Teleorman, în dosarul angajărilor fictive. Nu poate primi o sentință mai blândă

    Internarea strategică a lui Liviu Dragnea, într-un spital privat, nu a putut opri cursul procesului de la Înalta Curte de casație și Justiție. Audierile martorilor au continuat luni, iar declarațiile acestora îl îngroapă definitiv pe liderul PSD.

    Nu s-a produs nicio schimbare semnificativă de poziționare a acestora față de prima instanță – completul de 3 judecători -, care l-a condamnat pe Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Prin urmare, nu există argumente pentru achitarea acestuia sau pentru îmblânzirea sentinței la completul de 5 judecători.

    Un ziar curajos din județul lui Dragnea, liberinteleorman.ro, povesteşte detalii de la audierile care au avut loc la Înalta Curte în dosarul angajarilor fictive la Direcția de Protecție a Copilului (DGASPC) Teleorman, în care este acuzat şi Liviu Dragnea.

     

    Primul martor audiat la proces a fost Valerica Neagu, pensionată din funcția de referent în cadrul Biroului de Resurse Umane al DGASPC Teleorman. „Îmi mențin toate declarațiile. Toată direcția cunoștea situația celor două angajate, chiar și Șefu Olguța, care era director adjunct și era imposibil să nu știe. Cele două angajate veneau la direcție doar când se încasa salariul ori când aveau nevoie de adeverințe. Am aflat că ele nu veneau la serviciu pentru că lucrau la partid”, a declarat Valerica Neagu.

    La audiere a urmat Jenica Dumitru, fosta șefă a Serviciului Resurse Umane din DGASPC Teleorman, cea care a avut, în toate fazele procesului, cele mai consistente declarații. „Îmi mențin toate declarațiile date la DNA, inclusiv cele în calitate de inculpat, în faza de urmărire penală. Știam de situația celor două de la doamnele Valerica Neagu și Ioana Pește, care erau angajate la Resurse Umane. Lucram din 2002 din această instituție și auzisem vorbindu-se în instituție că cele două salariate nu vin la serviciu, dar informații mai precise le-am aflat din momentul numirii ca șef-serviciu. Floarea Alesu, directorul de atunci, mi-a spus că se cunoaște această situație la Consiliul Județean Teleorman. Nu este treaba mea! – mi-a spus Floarea Alesu, fără a motiva în vreun fel. Toată lumea considera că domnul președinte Dragnea știa de situație și, probabil, că era dispoziția dumnealui ca cele două să lucreze acolo. (…) O dată pe an se punea în discuție organigrama instituției, prilej cu care Floarea Alesu susținea că mergea și discuta cu domnul președinte al Consiliului Județean Teleorman și că acesta afirma că are cunoștință de această situație, fără a-mi da explicații”.

    Și Lucian Lazăr, cel care a făcut pontajul unor angajați la DGASPC Teleorman, știa despre situația celor două angajate fictiv. „Eu îi făceam pontajul Adrianei Botorogeanu. Dar nu și graficul de lucru, având în vedere că nu muncea în cadrul Centrului. Se știa că Botorogeanu nu lucrează efectiv la instituție, ci în altă parte. Din auzite, era vorba despre PSD Teleorman”.