Etichetă: Grigore Cartianu

  • INTERVIU. Andrei Chipreanov: „Skandenberg-ul a fost dragoste la prima vedere. Am ştiut că voi face asta tot restul vieţii.”

    Andrei Chipreanov este campion naţional, european şi vicecampion mondial la skandenberg. Deşi campion al ţării şi lumii, Andrei a plecat din România în Anglia, la muncă, pe şantier. În ţara natală, nimeni nu l-a ajutat. Acum, e din nou acasă, alături de oameni generoşi, care-l sprijină. Anul trecut, a câştigat titlul de campion al României la skandenberg. E începutul unui lung şir de victorii.  

    Andrei Chipreanov, în sala de antrenamente (foto: Club Sportiv „Bucovina Skandenberg”)

    Reporter: Cum a început pasiunea ta pentru skandenberg?

    Andrei Chipreanov: Încă din copilărie eram extrem de energic. Îmi plăcea tot ce înseamnă activitate fizică. La vârsta de şapte ani m-am înscris la lupte greco-romane. Au urmat şi alte sporturi pe care le-am încercat, dar nu mi-au plăcut în mod special. Apoi am descoperit Skandenbergu-ul. A fost dragoste la prima vedere. Mi-a plăcut atât de mult încât am ştiu că asta trebuie să fac tot restul vieţii. Sigur, am început modest, în curtea şcolii, unde provocam la duel băieţi mai mari. Ulterior, uşor-uşor, am participat la competiţii tot mai importante, iar rezultatele mi-au adus multă satisfacţie.

    Reporter: Eşti cel mai rapid din lume? Cât durează un meci?

    Andrei Chipreanov: Sincer, nu ştiu dacă sunt cel mai rapid luptător de skandenberg din lume. De multe ori, mă surprinde şi pe mine când aud asta. În lumea skandenberg-ului, mulţi sportivi mari, cu titluri importante, vorbesc despre viteza mea de reacţie. Am primit şi analiza unor experţi, care mi-au spus că am o viteză uluitoare la masa de concurs. Într-adevăr, încep orice meci cu o explozie de energie şi forţă, care iau prin surprindere adversarul. E elementul surpriză, care poate hotărî soarta meciului. Au fost meciuri pe care le-am câştigat în mai puţin de o secundă.

    Reporter: Care este cea mai mare provocare a acestui sport?

    Andrei Chipreanov: Incertitudinea este cea mai mare provocare. Nu sunt niciodată deplin convins că durerile pe care le am vor înceta în ziua competiției. E vorba despre accidentări şi întinderi musculare în urma antrenamentelor, care de multe ori devin dure. Skandenberg-ul e un sport de forţă, dur, ce lasă urme. Sunt traume care se vindecă mai greu sau mai uşor, dar mereu e teama ca ele să nu-şi spună cuvântul când mă aflu la masa de concurs, în faţa adversarului. Pentru mine, asta reprezintă o mai mare provocare decât adversarul in sine .

    Reporter: Care a fost cel mai dificil adversar pe care l-ai întâlnit şi de ce?

    Andrei Chipreanov: Cu siguranță, idolul meu, John Brzenk, campion absolut al tuturor timpurilor. E o legendă a skandenberg-ului mondial. El a fost cel mai dificil adversar pe care l-am întâlnit, în partida de la Zloty Tour, din 2012. Am concurat împotriva sa la brațul stâng şi a fost dificil. Eram pus față în față cu eroul meu. Îl admiram mult, dar atunci trebuia să uit asta și să lupt. Asta a făcut din el cel mai dificil adversar.

    Reporter: Ai trăit câţiva ani în Anglia. Ce a însemnat asta pentru cariera ta sportivă?

    Andrei Chipreanov: Am părăsit România în anul 2014, cu tristeţe şi dezamăgire în suflet. Deşi eram deja campion european şi vicecampion mondial la skandenberg, ţara mea părea că nu mă vrea. Autorităţile nu mă sprijineau, iar sponsori se găseau extrem de greu. Ca sportiv de performanţă, aveam nevoie de bani ca să pot continua. În plus, urma să-mi întemeiez o familie, căreia simţeam că nu-i pot oferi un nivel decent de viaţă materială. Mă resemnasem. Am ajuns în Anglia. Acolo am muncit într-un şantier, în care am făcut de toate: de la cofraje şi scări, până la dulgherie şi tâmplărie.

    Reporter: Au fost momente limită în Anglia, când te copleşea dezamăgirea că nu poţi continua în sportul pe care-l practicai?

    Andrei Chipreanov: Chiar dacă eram departe de România, nu am abandonat definitiv ideea de a face skandenberg. Participam la competiţii organizate în weekend, alături de alţi pasionaţi, amatori în acest sport. Totuşi, viața în Anglia nu era ușoară, iar eu nu aveam timp să mă gândesc la sport. Munceam mult. Singurele momente care mă predispuneau  la nostalgie erau acele întâlniri la sfârşitul săptămânii, când se organizau competiții locale. Acolo întâlneam și români, sportivi cu care mă antrenam înainte în România.

    Reporter: Câţi ani ai rămas departe de ţară şi ce îţi lipsea cel mai mult acolo?

    Andrei Chipreanov: Am locuit în Anglia aproape cinci ani. Îmi lipsea mult familia părintească, pe care am lăsat-o la Rădăuţi. Desigur, prietenii şi oraşul în care am copilărit erau mereu în inima mea şi aşteptam, cu nerăbdare, fiecare vizită spre România. Chiar dacă Anglia mi-a oferit un nivel de viaţă materială decent, totuşi, nu era „acasă”. Simţeam asta mereu. Practicarea skandenberg-ului de performanţă era lipsa pe care o simţeam acut, ca unul care îmi dedicasem mult timp pentru a ajunge la rezultate bune. Din păcate, nu puteam să o fac. Eram extrem de ocupat cu munca pe şantier.

    Reporter: Ai revenit în competiţiile mari de skandenberg. Cu alte cuvinte, ai reintrat în lumea mare a sportului. Cum s-a întâmplat?

    Andrei Chipreanov: Din fericire, am revenit în sport. S-a întâmplat după ce m-am întors definitiv în România. Ajuns acasă, nu credeam că o să reintru în skandeberg-ul de perfomanţă. Îmi făcusem atelier de tâmplărie şi munceam, cu gândul să dezvolt o afacere, care să mă ajute să-mi întreţin familia. Eram deja căsătorit, cu un copil. Nu după mult timp, am cunoscut oameni generoşi, iubitori de skandenberg, care mi-au propus să revin în circuitul profesionist. Mi-au pus la dispoziţie sală de antrenament şi sprijin financiar. Le mulţumesc. Au apărut, providenţial, când nu credeam că mai e posibil. Acum, sunt sportiv profesionist. Fac doar skandenberg, iar asta îmi aduce mulţumire şi împlinire.

    Reporter: Anul trecut, ai devenit campion naţional al României la skandenberg. Te gândeai la asta în Anglia? Ce trăiri ai avut pe podium, ţinând cupa în mâini?

    Andrei Chipreanov: Într-adevăr. În anul 2020, am redevenit campion național al României. E ca într-un film cu final fericit, când îţi dai seama că şi greutăţile care apar în viaţă au rostul lor. Fără ele nu am preţui la fel de mult binele care ni se întâmplă. Sincer, în Anglia nu mai speram să revin pe podiumul profesionist vreodată. Eram resemnat. Acum, sunt fericit. Momentul în care am strâns la piept cupa a răzbunat toate clipele grele pe care le-am trăit. A meritat!

    Reporter: Ca sportiv, cum te-a afectat pandemia de Coronavirus?

    Andrei Chipranov: Din cauza pandemiei, circuitul competițional a suferit. Competiţiile au fost fie amânate, fie anulate. Resimt o oarecare constrângere. Pentru sportivi, e frustrantă neputinţa de a participa la competiţii, care sunt sensul şi scopul lor. Totuşi, ştiu că virusul cu care ne confruntăm e mortal, iar sănătatea mea şi a familiei mele sunt mai importante. Îi sfătuiesc pe toţi cei care citesc acest interviu să respecte măsurile de protecţie, pentru ei şi cei dragi lor. E nevoie de solidaritate şi unitate civică. Doar aşa vom recăpăta modul de viaţă pe care l-am avut şi ne vom întoarce în competiţiile pe care le aştept cu nerăbdare.

    Reporter: Care sunt planurile tale pentru acest an, ca sportiv?

    Andrei Chipreanov: Obiectivul meu este să devin campion mondial. Încerc asta în fiecare an. Desigur, vor urma competiții foarte solicitante până la mondiale. Voi fi pus faţă în faţă cu adversari puternici. Urmează o călătorie în Turcia, unde mă voi antrena cu unii dintre cei mai valoroşi sportivi de skandenberg din lume. Am de gând să fiu prezent la Campionatul Naţional, European şi Mondial. Totul depinde de modul în care va evolua pandemia de Coronavirus.

    Reporter: Locuieşti la Rădăuţi, unde gestionezi Clubul Sportiv „Bucovina Skandenberg”. Care sunt activităţile tale acolo?

    Andrei Chipreanov: Între anii 2011-2013 , Clubul Sportiv „Bucovina Skandenberg” era un exemplu de performanţă şi excelenţă, fiind cel mai puternic club de profil din România. La acea dată, Clubul avea 30 de sportivi legitimați, care obțineau, de fiecare dată, cele mai multe medalii la campionatele naţionale. În prezent, Clubul are 15 sportivi și se află în ascensiune, cu sportivi tineri şi valoroşi. Dinamica și performanţa Clubului au fost afectate de plecarea mea din țară, dar suntem pe drumul cel bun.

    Reporter: Ce îşi propune „Bucovina Skandenberg” în anul 2021?

    Andrei Chipreanov: „Bucovina Skandenberg” își propune un vis care să devină realitate în anul 2021. La Rădăuţi, dorim să organizăm Campionatul Naţional de Skandenberg. Este un eveniment excepţional, de mare valoare sportivă. Vorbim despre şansa pe care o au tinerii sportivi din Bucovina, de a vedea, la ei acasă, meciuri de skandenberg pe care le văd doar în marile competiţii naţionale şi mondiale. Nivelul sportiv va fi unul extrem de ridicat. Se vor implica factori locali şi naţionali, atât la nivel administrativ, cât şi al celor care sponsorizează o astfel de competiţie. Oraşul Rădăuţi va fi în atenţia presei regionale şi naţionale, iar asta  poate aduce mari beneficii comunităţii locale. Dorim să punem skandenberg-ul pe harta României, dar şi să aducem acest sport mai aproape de Bucovina, regiune ce are tineri cu imens potenţial sportiv.

    Reporter: Care crezi că e viitorul skandenbergului în România?

    Andrei Chipreanov: Viitorul acestui sport în România depinde, exclusiv, de mentalități. Cu certitudine, skandenberg-ul e sportul care merită să aibă propria Federaţie. Din păcate, asta încă nu s-a întâmplat, deşi este imperativ. Multe depind de obţinerea acestui statut, care vine cu bani şi baze de pregătire de la statul român. La nivel guvernamental, sper să se facă mai mult pentru sportivii de skandenberg, care au nevoie de sprijin. Nici acest lucru nu se întâmplă, deocamdată. Mi-ar plăcea să văd că în programa şcolară sportivă elevii au posibilitatea de a alege să practice acest sport la orele de Educaţie Fizică. Ar fi un mare pas înainte. Cu siguranţă, pe termen mediu şi lung, Skandenberg-ul are un viitor frumos în România. Există deja mulţi tineri care îmbrăţişează o carieră în acest sport.

     

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • INTERVIU. Eugenia Butnaru: „Mi-am dat sufletul pe scenă. 57 de ani de carieră”

    Ascultaţi un interviu cu actriţa Eugenia Butnaru, una dintre cele mai îndrăgite figuri ale Teatrului din Republica Moldova. A lăsat în urmă sute de spectacole de teatru, filme şi teatru radiofonic, în 57 de ani de carieră.

    Eugenia Butnaru mi-a vorbit despre cariera sa actoricească, dar şi despre tristeţea faţă de lipsa de orizont a Republicii Moldova. „S-a furat o ţară”, mi-a spus. Octogenară, a fost prezentă în stradă, la protestele împotriva corupţiei oligarhice. Am vorbit despre teroarea pe care a trăit-o în comunism. Doar prin teatru şi-a salvat fiinţa de la dezumanizare. Eugenia Butnaru spunea că nu se teme de moarte. Pleacă din această lume cu zâmbet pe chip, senină şi mulţumită că a trăit aşa cum şi-a dorit: pe scenă, pentru oameni.

    Eugenia Butnaru era născută pe 3 ianuarie 1936. N-a apucat să împlinească 85 de ani. Cu o lună înainte, pe 4 decembrie 2020, Eugenia Butnaru a murit, la Chişinău. Nu a ascultat niciodată acest interviu.

    Eugenia Butnaru – interviu audio (podcast)

     

     

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • „Grigore Cartianu, nu-i prima oară când m-ai făcut să plâng!”

    Povestea „Zăpada”, publicată de Grigore Cartianu pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, a fost primită de cititori cu bucurie, emoții și chiar de lacrimi.

    Sensibilitatea cu care a fost relatată o secvență din copilăria autorului, dintr-o iarnă a marilor zăpezi, i-a impresionat pe cei care au parcurs povestea până la capăt.

    „Ce frumusețe de amintire și ce minunăție de narator!”, a exclamat Mihaela Nunweiller, fiica fostului fotbalist Lică Nunweiller și mare luptătoare anticorupție (protestele #Rezist). „M-ai făcut să zâmbesc, să plâng câteva lacrimi și să oftez!”, a scris Mihaela.

    „Mi-ați trezit amintiri, au venit și lacrimile”, a punctat și Radu Roman.

    „Superb!!! Chiar mi-au dat lacrimile!!!”, a confirmat Alexandru Gogoașe.

    „Grigore Cartianu, nu-i prima oară când m-ai făcut să plâng!”, a recunoscut și Cătălina Lupu. „Toate poveștile tale sunt vii! Talentul tău și poveștile tale ne sunt balsam!”,  a mai scris Cătălina, care a făcut și o sugestie: „O altă carte cu poveștile tale ar fi binevenită!”.

    Grigore Cartianu a confirmat, pentru Ziaristii.com, că lucrează la un astfel de volum. „Va fi o carte-surpriză, altfel decât cele de istorie, politică și dezvăluiri pe care le-am publicat până acum”, a mărturisit Cartianu. „Mulți oameni vor plânge și mulți oameni vor râde și toți vor fi mai bogați după o asemenea lectură, care-i va scutura din cap până-n picioare, pentru că prin poveștile mele – povești reale, povești de viață intensă – își vor retrăi propria copilărie”, a mai spus gazetarul-scriitor, fondator al site-ului Ziaristii.com.

    Mesaje provocate de povestirea „Zăpada”

    Mihaela Nunweiller:

    „Ce frumusețe de amintire și ce minunăție de narator!

    M-am înfiorat citind și am văzut cu ochii minții și ai sufletului fiecare descriere!

    M-ai făcut să zâmbesc, să plâng câteva lacrimi și să oftez! Dar am oftat și a bucurie, bucuria că ai trăit așa o frumusețe de poveste!

    Te-am rugat și în trecut, scrie-ne amintirile tale! Condeiul tău și harul tău narator, amintirile tale atât de frumoase și de vii ne-ar face cu siguranță mai fericiți și ar face lumea noastră mai bună!”

    Ioana Imbrea: „Nemaipomenit de frumoasă povestea!”

    Nelia Viuleț: „Am citit-o cu zâmbetul pe buze! Mă vedeam deja pe casa bunicilor mei dând zăpada de pe acoperiș! O copilărie fără griji și cu dorința mare de a face «un bine» cuiva”.

    Adytu: „Felicitări, domnu’ Cartianu… Mi-ați făcut dimineața frumoasă. Am trăit asemenea momente. Ce amintiri nostalgice m-au copleșit. Într-adevăr, putem spune că veșnicia s-a născut la sat…”

    Virginia Vranceanu: „D-le Grigore, mulțumim! Citesc și văd cu ochii deschiși exact ce spui d-ta, și da, nici vremurile și nici oamenii nu mai sunt ce au fost”.

    Bogdan Tureac: „Am rămas fără cuvinte! Ce frumoasă povestire!”

    Elena Dragoi: „Foarte frumoasă poveste ! Mulțumesc”.

    Radu Roman: „Felicitari, domnule Cartianu… Mi-ați trezit amintiri, au venit și lacrimile și am realizat că s-au făcut 10 ani de când nu am m-ai fost iarna acasă…”

    Dobrita Tapu: „Vă așteptam cu drag și interes!”

    Adriana Georgescu: „Frumoasă povestire!”

    Hugo André: „Domnule Cartianu, ne doream să vă reauzim / să vă citim iar «la gura sobei», să vă fim din nou COPII alături… Bucurie mare! Vă dăm spre citire mai departe, aici, pe plaiurile Fraților Grimm, unde Dorul Dor este printre ROMÂNI mereu înflorit!… Mulțumim cu plecăciune și IUBIRE!”

    Mi Marcela Victoria: „Excelent condei! Unde ești, copilărie, cu zăpada ta cu tot?”

    Lucia Obreja: „Superb! Ce ani minunați!!!”

    Anca Mihaela Digusto: „Ca de obicei, multă sensibilitate și dor de copilărie, al fiecăruia dintre noi!”

    Her Bogdan: „Frumos creionate în cuvinte… imagini detaliate… într-o dinamică aproape cinematografică”.

    Cătălina Lupu: „Grigore Cartianu, nu-i prima oară când m-ai făcut să plâng! Toate poveștile tale sunt vii! Talentul tău și poveștile tale ne sunt balsam! O altă carte cu poveștile tale ar fi binevenită! Să ne fii!”

    Doina Tudor: „Ce frumoasă povestioară!”

    Alexandru Gogoaşe: „Superb!!! Chiar mi-au dat lacrimile!!!”

    Gina Neacsu: „Minunat, ca de obicei!”

    Sanda Nedelcu: „Frumooooos! Mulțumesc!”

    Elena Teodorescu: „Frumoasă povestire, exact ca în copilăria mea, numai că aceste pârtii le făcea tata. Foarte frumos ați povestit, bravo!”

    Liliana Rusu: „Minunat!”

    Nicoleta Dragomir: „Am citit chiar şi ultima povestioară, «Evazionistul».Pe toate, toate, pe nerăsuflate. Sunt grozave! Am simțit gustul copilăriei ca pe o dudă zemoasă strânsă-ntre dinți, mirosul fumului de lemne, parfumul gutuilor şi-al dovleacului copt… Să le strângeți pe toate şi să le publicați. E păcat ca un asemenea talent, care transmite atâtea stări de fericire, să nu încânte deopotrivă şi părinți, şi copii, şi nepoți. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce am trăit astăzi cu ochii minții…”

    Anonim: „Oha! Ca un Moș Crăciun ați apărut, domnule Cartianu, cu povestea asta! Da, așa au fost iernile pe timpuri. Oamenii băgau de seara lopețile în casă, pentru ca dimineața să aibă unealta de dat zăpada imediat de la ușă. Iar la casa unde zăpada acoperea ușa, acolo săreau vecinii în ajutor și făceau scări în zăpadă, ca să poată ieși din casă locatarii. Cu zăpada până peste gard, nu se mai știa cât ținea proprietatea fiecăruia. Ce vremuri! Păsările primeau grăunțele și apa în coteț, din grajdul vitelor ieșeau aburi când le erau duse apa și cocenii”.

    Dacă doriți să recitiți povestea lui Grigore Cartianu…

    Zăpada

    Ningea de trei zile neîncetat. Ningea cu fulgi mari, pufoși, fulgi jucăuși, care scoteau și mâțele din casă, unde se răsfățau la căldura sobei.

    Noi, prichindeii, ne bucuram fără măsură, scoțând câte-un uau! în fiecare dimineață când trăgeam colțul perdelei și vedeam omătul alb depus peste noapte. Uau, e până la genunchi! – am constatat după prima noapte de ninsoare harnică. Uau, e până la brâu! – după a doua noapte. Uau, se face de doi metri! – după a treia noapte.

    Și tot ningea, și tot ningea, iar noi ne bucuram de parcă am fi vrut s-o țină așa toată iarna, să se facă zăpada cât casa. Era bucuria spectacolului nemaivăzut, asociată cu albul acela de o puritate absolută. Mai simțisem asta când a venit circul în sat, cu două mașini mari, cu prelată, iar dintr-o mașină a coborât șarpele boa – așa strigau babele prin sat, e șarpele boa! -, iar pe noi ne fascina însuși numele, trebuia să fie un șarpe mitic, un șarpe legendar. Ne era frică de el – dacă ne înghite? -, dar mai mare decât frica era curiozitatea, căci șarpe boa nu se mai văzuse pe ulița noastră de la facerea lumii sau, poate, de la trecerea cometei.

    Șarpele boa a venit și a plecat, după ce l-a pupat pe obraz pe circarul care-l lăsa să i se înfășoare pe după gât, dar ninsoarea aceea nemaivăzută se tot așeza și promitea să nu mai plece până hăt la primvară, acoperind curțile și ulița și gardurile și pomii, iar babele ziceau că va înghiți și casele, căci zăpada asta e mai flămândă decât șarpele boa…

    Povestea completă, AICI.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    ALTE POVEȘTI LA GURA SOBEI:

  • Șoc: Grigore Cartianu la Antena 3! Filmul său despre Ceaușescu, difuzat integral. Gâdea: „O mărturie cu valoare istorică. Merită să vedeți fiecare secundă din acest film”

    Mulți români, telespectatori fideli ai Antenei 3 sau picați accidental pe acest post, au fost surprinși să vadă luni seară filmul documentar regizat de Radu Gabrea pe scenariul lui Grigore Cartianu, știind adversitatea jurnalistului față de televiziunea de propagandă a lui Dan Voiculescu. Ziaristii.com vă prezintă povestea din spatele acestei întâmplări.

    Grigore Cartianu: „Luni seara, pe la 21.30, m-a sunat un prieten să-mi spună că filmul meu, «Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun», e difuzat pe Antena 3. Mă aflam la o întâlnire cu câțiva politicieni și mai mulți ziariști. Surpriza a fost totală, un adevărat șoc. Ce l-o fi găsit pe Gâdea? Și cum a ajuns filmul la el? M-am interesat rapid și am aflat că Gâdea cumpărase drepturile de difuzare de la casa de producție a doamnei Victoria Cociaș, actrița care joacă dificilul rol al Elenei Ceaușescu în această docu-drama. Casa de producție a doamnei Cociaș este proprietara filmului, deci are dreptul să-l difuzeze unde crede de cuviință. Eu am scris scenariul la solicitarea regretatului regizor Radu Gabrea, cel ce a fost soțul Victoriei Cociaș. Nu am o problemă cu difuzarea acestui film la Antena 3, atâta vreme cât el nu a fost prezentat tendențios; ba, mai mult, a fost considerat un reper de reconstituire a adevărului pentru decembrie 1989. Dincolo de incompatibilitățile mele cu Antena 3 și cu Mihai Gâdea, important este ca adevărul să ajungă la cât mai mulți români”.

    VIDEO: „Trei zile până la Crăciun” (filmul integral, 89 de minute)

    Gâdea laudă filmul, dar îl cenzurează pe Cartianu

    Pe site-ul Antenei 3, filmul a fost promovat încă din după-amiaza zilei de luni. „Ultimele trei zile ale soților Ceaușescu, în imagini și mărturii, plus cea mai fidelă reconstituire făcută în 30 de ani. Trei zile despre care România nu știe nimic. Avem caseta! Ultimele trei zile ale Ceaușeștilor. Rup tăcerea, în premieră națională, cei care i-au ascuns, i-au hrănit și le-au ascultat ultimele dorințe”.

    Editorul știrii de pe Antenei3.ro a redactat-o corect, necenzurând informația despre regizorul (Radu Gabrea) și scenaristul filmului (Grigore Cartianu).

    „Filmul românesc «Trei zile până la Crăciun» prezintă ultimele trei zile din viața cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu. Filmul documentar din 2011 este regizat de Radu Gabrea. Scenariul este scris de Grigore Cartianu după propriul roman, intitulat «Sfârșitul Ceaușeștilor». În rolurile principale joacă actorii Victoria Cociaș (ca Elena Ceaușescu) și Constantin Cojocaru (ca Nicolae Ceaușescu)”, scrie site-ul televiziunii lui Voiculescu.

    În schimb, în timpul emisiunii, Mihai Gâdea a cenzurat numele scenaristului, pronunțându-l doar pe cel al regizorului.

    Despre film, însă, Gâdea a avut numai vorbe bune: „E o mărturie cu valoare istorică. Merită să vedeți fiecare secundă din acest film. L-am văzut de câteva ori și am să-l urmăresc din nou. E acel gen de documentar care merită urmărit cu sufletul la gură”.

    Gâdea a livrat o informație falsă: s-a lăudat că Antena 3 difuzează în premieră acest film. În realitate, în ultimii 8 ani, documentarul a fost difuzat și de TVR, și de alte câteva televiziuni de nișă (filme) sau locale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    *„Patrioata” Firea a măsluit licitația pentru 100 de tramvaie ca să câștige turcii, nu Astra Arad! „Calculul punctajului a fost viciat!”

    * Șpăgar PSD: „Eu scot 10.000 de euro din buzunar, mă duc la Antena 3, îi dau lui Gâdea și vorbesc trei zile”

  • Dispare o legendă. “Evenimentul zilei”, ediția tipărită, se închide de la 1 ianuarie 2020

    Începând cu 1 ianuarie 2020, “Evenimentul zilei” nu va mai fi tipărit. Va rămâne exclusiv în format digital.

    După aproape 28 de ani, cotidianul fondat de Mihai Cârciog și Ion Cristoiu renunță la print.

    “Evenimentul zilei” a fost publicația cu cel mai mare succes care a fost lansată după Revoluția din 1989. Primul număr apare în luna iunie 1992, iar tirajul ajunge rapid la câteva sute de mii de exemplare vândute.

    Recordul de exemplare distribuite e înregistrat în perioada 1993-1995, când ziarul de dimineață și cel de prânz (Bulina roșie și Bulina albastră, cum erau poreclite cele două ediții din cauza brandului în formă de cerc) vând peste un milion de exemplare.

    În redacția “Evenimentul zilei” s-au format și au lucrat sute de jurnaliști.

    Ion Cristoiu conduce ziarul în perioada 1992-1997. După aceea este preluat de Cornel Nistorescu care este redactor-șef între anii 1997-2004.

    La sfârșitul anului 2004, “Evenimentul zilei” este achiziționat de trustul de presă elvețian “Ringier” (deține în prezent “Libertatea”, Gazeta Sporturilor” și multe alte publicații și site-uri), iar conducerea editorială este deținută de Răzvan Ionescu, redactor-șef și Grigore Cartianu, redactor-șef adjunct.

    În anul 2008, Ringier îl aduce la conducerea ziarului pe Claudiu Șerban, iar “Evenimentul zilei” intră într-o lungă perioadă de declin.

    În anul 2011, compania elvețiană vinde ziarul către firma care deține și televiziunea B1 TV, iar la conducere vine jurnalistul Dan Andronic, fostul ucenic al lui Ion Cristoiu.

    De fapt, în 2011, printr-o operațiune finaciară mascată, “Evenimentul zilei” a fost preluat de Elena Udrea, fost ministru în Guvernul Boc, condamnată pentru corupție și Bogdan Buzăianu, un controversat broker de energie.

    Dan Andronic, actualul director al publicației, a anunțat, fiind citat de G4Media.ro, că nu va face concedieri și că va dezvolta proiectele online ale publicației.

    În redacția “Evenimentul zilei” lucrează în prezent 40 de jurnaliști.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * În timp ce românii erau gazați în Piața Victoriei, Dragnea chefuia la Scroviștea. Ți-a plăcut, Bușcule? S-au asortat icrele negre cu șampania franțuzească?

    * El e individul din MAI care a făcut legătura între Carmen Dan, jandarmi și huligani pe 10 august! S-a deplasat cu motocicleta, fiind o piesă-cheie în planul criminal al lui Dragnea

    * La pușcărie, găzarilor! Documentele din 10 august, ferecate de Carmen Dan, au fost desecretizate şi trimise la DIICOT

    * PSD și-a ucis candidatul și de data asta: fake news-uri scandaloase, care înfurie și mobilizează electoratul PNL/USR

    * Rezultate finale pentru primul tur: câte voturi și ce procente au obținut cei 14 candidați. Top 3 în fiecare județ

    * Nu scapă nici sluga borfașilor! Guvernul Orban îl „ievaluează” pe Tudorel Toader și-l retrage din Comisia de la Veneția

    * Birchall are dovada: Dăncilă a vrut Ordonanța 13, conform mesajelor schimbate de cele două în februarie 2017

    * Jaful României prin metoda „Al Capone” şi buget „dublu”. Iese la iveală falimentul de ţară după PSD

  • O carte-document: „10 august”. Lansarea: vineri, de la ora 18.00, la Gaudeamus. Autori: Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu

    Târgul de carte Gaudeamus, ediția 2019, și-a deschis porțile miercuri, 20 noiembrie, și va putea fi vizitat până duminică, 24 noiembrie (ziua alegerilor prezidențiale, turul 2).

    Unul dintre evenimentele Târgului este lansarea volumului „10 august” – vineri, 22 noiembrie, de la ora 18.00, la standul Editurii All.

    Cei doi autori, Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu, au ales ca subtitlu o scandare culeasă chiar din Piața Victoriei, susținută de un cor format din zeci de mii de voci: „Cât de javră poți să fii / Să gazezi niște copii?”.

    „10 august” este o lucrare temeinic documentată, care aduce informații esențiale și mărturii emoționante despre represiunea barbară din 10 august 2018, din Piața Victoriei, precum și din noaptea ce a urmat.

    În cele 320 de pagini, autorii, participanți activi la evenimente, depun și propriile mărturii, care ating momente dramatice.

    Volumul devolează planul dement al bandei de la Teleorman (Dragnea – Dăncilă – Carmen Dan) și analizează felul în care acesta a încercat să transforme România într-un regim de tip Turcia lui Erdogan sau Belarusul lui Lukașenko.

    Sunt trecute în revistă ororile comise de Jandarmeria Română, instituție capturată de „clanul din Teleorman” și transformată într-o forță de represiune împotriva populației pașnice.

    Dincolo de tragismul acelei zile, în paginile cărții respiră optimismul unor oameni care, în timp ce înfruntau gazele, bastoanele, bocancii și jeturile de apă ale jandarmilor, strigau cu putere „Nu plecăm! Nu plecăm!”, iar a doua zi reveneau în aceeași Piață Victorioasă.

    Toți cei care ați fost conectați la tensiunea acelei zile istorice vă veți regăsi în fiecare pagină, în fiecare rând al cărții. Unii, cu nume și prenume.

    Programul de vizitare a Târgului este, zilnic, între orele 10.00 și 20.00.

    Autografe pe volumul „10 august”, dar și pe celelalte cărți din seria de autor Grigore Cartianu, puteți obține în trei zile consecutive, astfel:

    • vineri, 22 nov., orele 17.00 – 20.00
    • sâmbătă, 23 nov., orele 13.00 – 17.00
    • duminică, 24 nov., orele 13.00 – 17.00

    Cărțile din seria de autor Grigore Cartianu

    • Sfârșitul Ceaușeștilor
    • Crimele Revoluției
    • Teroriștii printre noi (coautori: Andrei Crăciun, Cristian Delcea, Mihai Voinea)
    • Cartea Revoluției (ediție enciclopedică, peste 1.000 de pagini, 350 de imagini)
    • Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun (film pe DVD)
    • Hora de la miezul nopții (coautor: Alin Paicu)
    • Hagi
    • Jurnalul unui puci ratat
    • Miracolul din noiembrie (coautor: Laurențiu Ciocăzanu)
    • 600.000 – #Rezist
    • 10 august (coautor: Laurențiu Ciocăzanu)

    Nu ratați ocazia de a-i întâlni pe autori și pe invitații lor, dar și de a obține autografe – în premieră – pe toate cărțile lui Grigore Cartianu!

  • Ziaristii.com – prezență în top. Grigore Cartianu – locul 4 între influencerii online din România

    Jurnalistul Rareș Bogdan a publicat rezultatele unei analize realizate de o companie de specialitate, privind influența în mediul online (Facebook, site-uri). Cifrele din grafic sunt pe luna decembrie decembrie 2018 și reprezintă mii de cititori.

    Pe pe locul 1 în topul influencerilor din România se află moderatorul-locomotivă de la Realitatea TV, care deține și câteva „guri de foc” pe Facebook (profil, pagini, grupuri).

    Rareș Bogdan este urmat de Cristian Tudor Popescu, Oreste Teodorescu, Grigore Cartianu, Mălin Bot și Moise Guran.

    Primul reprezentant al taberei „propagandă – fake news” este Mihai Gâdea, aflat pe locul 7 în clasamentul general.

    Top 10 este completat de Andrei Pleșu, Liviu Avram și Ion Cristoiu.

    În intervalul 11-20 se plasează Cristian Diaconescu, Mircea Dinescu, Stelian Tănase, Dan Andronic, Remus Pricopie, Marius Pieleanu, Dan Tăpălagă, Ion M. Ioniță, Ioana Ene Dogioiu și Sorin Roșca Stănescu.

    Cercetarea stabilește și influencerii de pe locurile 21-30: Dan Dungaciu, Dumitru Borțun, Iulian Chifu, Cosmin Prelipceanu, Mugur Ciuvică, Doru Bușcu, Bogdan Chirieac, Cristian Pârvulescu, Dan Cristian Turturică și Alfred Bulai.

    Reprezentantul ziaristii.com în această ierarhie, Grigore Cartianu, deține o pagină de Facebook foarte dinamică și influentă, cu peste 140.000 de urmăritori (Grigore Cartianu), și un profil cu 5.000 de prieteni și 27.000 de urmăritorii (Grigore Cartianu). De asemenea, este co-administrator al unui grup cu peste 19.000 de membri (Grigore Cartianu contra Mafiei!).

    Împreună cu vechiul coleg Laurențiu Ciocăzanu, Grigore Cartianu a fondat site-ul ziaristii.com, lansat pe 1 Decembrie 2018 și ajuns, în ianuarie, la aproape un milion de cititori și aproape 5 milioane de citiri (vizualizări).

  • Grigore Cartianu, uite ce-am făcut în Ajun! Hai, s-avem Crăciun fericit cu ziaristii.com!

    Ziaristii.com face azi 25 de zile de viaţă. Ieri avea 24, când pe seară m-a sunat colegul Grigore Cartianu să mă „certe” că n-am scris prea mult pe site, în timp ce el a cam dus greul (şi zău că l-a dus!). Şi pentru că era prea mult zgomot în jurul meu încât n-am apucat să-i spun de ce nu mi-am respectat fişa postului, îi fac mai jos o urare ca să afle adevărul despre cum am tras chiulul în Ajun de Crăciun.

    După ce l-am promovat pe Oreste în noaptea de duminică spre luni, m-am trezit spre prânz cu nasul în cafeaua Mioarei, cumnăţica mea magistrală în preparat licoarea magică pentru trezire. Cu un ochi cârpit de la lupta cu sarmalele, caltaboşii şi soriciul din ziua precedentă (başca vinul tău de butuc, măi Griguţă, măi!), cum vrei matale să mai scriu pe ziaristii.com!? 🙂

    Dar cu ochiul bun, bine energizat de cofeina Mioarei, reuşesc să plimb degetele pe tastatura laptopului meu prea muncit. Ies nişte articole chinuite, dar ies! Şi oricum, nu pune bază pe mine în astfel de clipe magice, că ştii că pun eu pe tine. Nu degeaba îmi mai spui tu „Lorenzo”, redă bine firea mea mai boemă. Apoi, ştii că la tine „Piţărăul” e gata spre 7-8.00 dimineaţa, la mine abia începe pe la 11.00. Prin urmare, ia rămâi matale la butoane, că eu plec să colind cu poporul drag din Vlăduleni, Bâlteni, Gorj!

    Lume multă. Vecini, bătrâni, tineri, copii, ho-ho-ho strigat rar, dar bine. Şi chiar mulţi românaşi veniţi acasă de Sărbători tocmai din ţărişoarele lor de adopţie din Diaspora. Nu pot oamenii să-şi lase baltă tradiţia lor de suflet. Cea în care ieşi în faţa casei şi dai ce vrei colindătorilor: colaci, eugenii, napolitane, mere, croasante, numai bunătăţi pentru copii.

    Mă uit la ei şi-mi sunt tare dragi. Dar cei mai dragi îmi sunt băiatul şi iubita lui din poza de mai sus. Dau culoare Piţărăului – că aşa se cheamă tradiţia noastră seculară. El e îmbrăcat într-un „combinezon” de pinguin albastru, ea în Crăciuniţă roşie-n obraji. Sunt altfel. „La noi, la Valea cu Apă, suntem mulţi aşa, ne îmbrăcăm mai deşucheat, că-i vreme de distrat”, îmi destăinuite tânăra secretul costumaţiei lor.

    Frumos! Oamenii ţin cu dinţii de poveştile satului lor, chiar dacă satul se tot goleşte. Pleacă lumea la muncă afară, rămân bătrânii, dar rezistăm. Gata, hai că suntem pe fugă! Trebuie să ajung şi la mine în Trocaniul natal, la vreo oră de Vlăduleni, via Târgu-Jiu, şi mai facem şi-un popas în oraş pentru niscaiva cadouri. Ce să-i faci, Gregoire, familion mare, dar nu-i asta cea mai tare bogăţie?

    Târgu-Jiu, oraşul naşterii mele, e full. Aglomeraţie totală. Facem shoppingul de cadouri, dar nu prea repede. E coadă la cea mai tare cofetărie din ţară, cu frişcă exact ca-n vremea savarinelor lui „Ceaşcă”, de la „Select”, vizavi de liceul tău, mai ţii minte gustul?

    Nu mai apuc nicio prăjitură. O tăiem spre Trocani cu hârbul nostru funcţional, care ne va purta în 2019 spre toate zările, în Caravana Cărţilor.

    Mi s-a aprins beculeţul roşu la ulei, ce mă fac, Grigore? Vezi că nu mă ajuţi nici cu sfatul?! Păăăi! Stai acolo la căldurica ta, alături de Cleo-pisica vindecătoare, torci la sobă ştiri pe bandă rulantă şi vezi slabă mişcare pe ziaristii.com de la al tău tovarăş „Tatau” (aşa m-ai botezat, de la numele bunicului, Dumnezeu să-l odihnească în pace, acolo sus în ceruri!)

    Se lasă seara, la Trocani. Satul copilăriei mele e şi mai sărac de suflete. Şi mai mic, oricum, dintodeauna decât Brădiceniul tău. Tot aşa, tineri plecaţi la muncă afară, doar mulţi bătrâni la pensie, ca mama.

    Ajungem când Piţărul e în toi. La mine la ţară, se cheamă „Colindeţi”. Nu stăm pe gânduri şi plecăm din nou la adunat colăcei, eugenii, portocale, mere. Finul Cucu, învăţător de-o viaţă în comună, scoate şi-un pahar de vin la poartă, producţie proprie. Aşa făceau bătrânii pe vremuri. Sănătate, fine!

    Rămân la un pahar vorbă cu prieteni din copilărie. Unii dintre ei, tot aşa, veniţi de prin Suedia, Germania, Italia… E zăpadă afară şi aşa era mai mereu când eram copii. Acum nu mai e aşa, încălzirea globală ne-a cam răpit omătul nostru pufos, dar iată că anul ăsta e bine.

    Ajungem la mama, sora Ileana, soţul ei Gigi, nepoţii Laura şi Ionuţ. Ne punem la masă. Mama ţine post. Eu nu. Nici ceilalţi. Pur şi simplu, ne dovedesc bucatele, ne fură simţurile, ne capturează plăcerile, şi cu asta basta!

    Şi când eram în toiul mesei de Ajun, mă suni şi tu, măi Griguţă, măi, să-mi zici că nu ştii ce-am păţit de-am dispărut de la muncă! Întrucât n-am apucat să-ţi spun prea multe, că veniseră alţi doi juni ai satului la colindat, iaca aci nişte răspunsuri „în scris”.

    Altfel spus, na, că-ţi rămăsei dator. Deşi şi tu mi-ai rămas de vreo două ori, de când am pornit ziaristii.com. Dar pentru că tot te-am lăsat la butoane, hai să-ţi mulţumesc pentru că m-ai „acoperit”. Ai făcut treabă bună.

    Mulţumită ţie, motăniţei Cleo şi prietenilor noştri care ne însoţesc la drum pe ziaristii.com, site-ul nostru drag a explodat în audienţă (vezi că n-ai scris încă articolul cu succesul nostru la nici o lună de la lansare!).

    N-am cum să nu-ţi fiu recunoscător că ai ţinut steagul sus, ca eu să mă bucur de toate cele de mai sus. Nu m-aş fi bucurat la fel, dacă stăteam cu un ochi la muncă şi cu unul la colindele familiei mele dragi. Şi nici nu m-aş fi bucurat de toţi oamenii pe care i-am întâlnit în Colindeţi, în oraş, pe drum, la telefon, pe whatsapp şi, evident, pe ziaristii.com.

    Apropo de cititorii noştri, le sunt şi mai recunoscător. Că ne-au înţeles şi că ne susţin. Că ne sunt parteneri. Şi chiar parte din familiile noastre (cred că şi ei mă iartă că m-am retras puţin între sarmale, cârnaţi şi caltaboşi).

    Şi ţie, măi Griguţă, măi, dar şi lor, vă urez tuturor Crăciun fericit! De azi după-amiază, mă întorc la treabă. 🙂 Santa Klaus is back in town. Pardon, „Moş Tatau” e înapoi la treabă, în sat!

  • ZIARIŞTII, jurnal de drum. De la Bucureşti la Gorj. Primiţi cu colindul „online”? Sărbători fericite!

    Ca de fiecare dată de Sărbători, eu şi Grigore ne facem bagajele şi plecăm spre Gorjul natal. Ne leagă amintirile, familiile, locurile şi farmecul Crăciunului din satele noastre dragi.

    Ne-am pus „coada pe spinare” încă de marţi dimineaţă, convinşi că putem împăca şi capra, şi varza. Adică şi slalomul printre nămeţi, cu „hârbul” rezistent al caravanei noastre, şi scrisul la drumul mare, ca slujbaşi pentru ziaristii.com.

    După ce ne-am convins că merită riscul să plecăm la drum înzăpezit cu duba noastră goală (goală de penali), am încărcat sarsanalele şi calc-o, frateee! Dar cum să stai liniştit, când ţara arde?! Stop la primul OMV (ce coincidenţă, tocmai la „multinaţională” – spaima Ciumei!), pe autostradă.

    Ne-am făcut „plinul” de ştiri la minut, am „înfulecat” repede-un ceai (el) şi-o cafea (eu), şi hai din nou la drum. „Ăştia-s criminali, bă, nene, băăă!”, urlă tovarăşul din dreapta. „Ce-ai păţit, frate?”, mă uit mirat la el. Şi-mi arată direcţia dreapta-faţă. Păzeaaa! Era cât pe-aici să dăm într-un ditamai crater din asfalt. Şi abia-ncepuserăm să ne bucurăm de mantaua albă de margine, ce peisaj de neratat, mai ales la drum spre Sărbători!

    Jale! Salbă de gropi în halul ăsta n-am mai văzut amândoi din anii ’90. Îţi poţi face maşina praf, dacă nu eşti atent. Şi nu poţi ocoli cum vrei, că trebuie să fii cu un ochi şi la bolizii ce vin tare din spate, pe banda doi. Cum să ai o aşa autostradă, în anul de graţie 2018, ţară UE?! N-avem de ales, asta-i ţara. Toacă bani pe datorie, să dea salarii şi pensii mai bune pe hârtie, ca să poată face praf statul alde Dragnea, Tăriceanu, Vâlcov, Dăncilă, Olguţa, Nicolicea etc.

    Ajungem la Râmnicu Vâlcea. Alt popas, alt OMV (unde-om mai opri, când îşi vor fi luat ăştia tălpăşiţa?). Ne aşteaptă Nicu Dulca, prietenul nostru #rezistent, amic din Facebook, cu un ceai (Grigore) şi-o ciocolată caldă (eu).

    Scriem şi-aici, pe fugă. Plecăm. Şi ajungem la Gorj, în sfârşit! Cu întârziere. Emisiunea colegului Eugen Măruţă,de la Tele 3 Media, începuse deja. Omul ne aştepta cumsecade şi gata să ne provoace curiozitatea cu întrebări ţintite. A fost prima legătură directă cu gorjenii dornici să stea cu ochii pe ziaristii.com.

    E noapte. Şi mai rece. Miezul nopţii. Plecăm spre Brădiceni, lipiţi de Hobiţa lui Brâncuşi. Rămân la Grigore peste noapte, acolo unde „mama Mia”, alintul din copilărie al numelui celei ce sfinţeşte curtea casei părinteşti de peste 80 de ani, ne aştepta cu masa pusă. Ce merge-un vin fiert, zic eu! Şi nişte nuci, provoacă el. Başca mâncarea caldă. Şi dă-i, şi luptă! Ne-a trecut oboseala. Şi supărarea cu bombardamentul de pe autostradă A1. (De ce i-o mai spune A1, adică prima, când ea ar trebui să se numească fără A; nu poţi batjocori ideea de autostradă în halul ăsta!)

    Gata, la somn! Nu înainte să mai scriem iar ceva. Şi ca torcătoarea Cleo, pisica-vindecătoare a casei Cartianu, să nu se urce pe mine, să-mi identifice zonele cu energie blocată, să-mi facă masajul de rigoare şi să-mi taie miraculos durerea. Ce doctor cu pernuţe moi!

    A doua zi, miercuri, ajungem la Universitatea „Constantin Brâncuşi”, din Târgu-Jiul nostru liceean. Conferinţă despre Revoluţie. Organizare impecabilă, e bun Adrian Gorun. Grigore e maestrul de ceremonii, autorul din el de cărţi despre originile Ciumei Roşii din decembrie ’89. Sală superbă, auditoriu implicat, tineri, profesori, oameni de bună-credinţă. E loc şi de-o gustare. Schimbăm impresii despre trecut, dar şi viitor, ne mai facem puţin mendrele prin oraş şi plecăm iar la culcuşul nostru ţărănesc. Încă nu ne-am revenit, după drum, gropi, scris pe fugă şi alte cele. Bine că avem pisicuța „încălţată” cu remedii subtile. Darul ei de Sărbători pentru colicile mele biliare.

    E joi. Revenim la Târgu-Jiu, pentru înregistrarea emisiunii (ce va fi difuzată sâmbătă, 22 decembrie) de la TV Sud, cu părintele Nicolae. Plăcut om, simpatică faţă bisericească. M-a surprins să-l văd atât de revoltat pe păcatele politicii noastre, pe ne-omenia „social-democrată”, pe lipsa civismului, pe slăbiciunile societăţii noastre de azi. Aproape că-mi venea să-l cert că vorbeşte mai mult decât noi, dar cum să nu te laşi furat de harul său?!

    Gata şi emisiunea cu părintele! Trecem şi pe la biserica lui, chiar în Piaţa Prefecturii. Un loc minunat, nu-l rataţi! Aprindem lumânări pentru viii şi morţii famililor noastre, apoi plecăm la drum prin oraş.

    Dar poţi? E nebunie la guvern. A dat Iohannis buzna peste Dăncilă (Doamne-ajută!). Hai, fuga, să găsim o cafenea! Şi dă-i, şi scrie! Asta-i viaţa de ziarist „online”. Scrii de dai în gropi. În gropile A1, ale lui Dăncilă, ale Gorjului însuşi (am dat roată oraşului de „n” ori până să găsesc un loc de parcare).

    Dar nu ne plângem. Suntem acasă. Şi pe pământ, şi pe internet. Pe ziaristii.com. Care există cu dăruirea noastră şi cu ajutorul vostru, al celor ce ne urmăriţi paşii peste tot. Şi e abia începutul. Promitem să nu vă lăsăm în pană de ştiri şi povestiri, fie că suntem pe drum, la marginea şoselei sau printre gropile călătoriei noastre „roşii”. Ţinem un ochi pe tot şi pe toate, dar nu uităm să ne bucurăm de lumea noastră, cu bune şi cu mai puţin bune. Nu de alta, dar vine Crăciunul şi nu merităm să ni-l strice alţii.

    Sărbători fericite!

  • Mulțumiri „patronilor” noștri de azi și de mâine. Împreună construim o voce a libertății

    Dragi prieteni, noi, Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu, vă facem cunoscute următoarele:

    1. Pe 1 Decembrie 2018, la 100 de ani de la nașterea României Mari, am născut site-ul ziaristii.com, care în două săptămâni a crescut uluitor, mult peste aștepările noastre (care nu erau deloc mici).

    2. Este doar începutul unei platforme media care, pe lângă ziarul electronic, va mai conține o televiziune online și o revistă tipărită, lunară, din segmentul quality.

    3. Cum „patronii” acestei construcții media nu sunt tradiționalii moguli, ci doi ziariști care circulă cu tramvaiul și metroul, am intrat și noi în rândul lumii și ne-am făcut conturi Patreon.

    4. Prin aceasta, ne declarăm onorați ca patronii noștri să fiți dvs., cititorii.

    5. Nu impunem taxe sau abonamente pe ziaristii.com, totul va fi free, lăsăm la latidudinea dvs., cititorii, să decideți în ce măsură merităm să fim susținuți.

    6. Suma donată lunar poate începe de la doi dolari, iar limită superioară nu există (suma-standard afișată de Patreon, aceea de 5 dolari, poate fi modificată printr-un click).

    7. Toți banii primiți de noi prin Patreon vor fi folosiți pentru dezvoltarea, în ordine, a site-ului ziaristii.com, a televiziunii online și a revistei tipărite.

    8. Pe măsură ce vom avea resurse financiare, vom angaja alți câțiva ziariști, ca să creștem volumul și calitatea informației pe care v-o oferim. Banii vor mai fi folosiți pentru deplasări de documentare, dar și – sperăm să ajungem acolo – pentru achiziționarea unui server propriu, ca să nu mai avem emoții cu blocarea site-ului în momentele de trafic intens.

    9. Vă garantăm că nu vom trăda niciodată crezul nostru, pe care-l puteți citi în declarația fondatoare „Cine suntem și ce vrem” (o găsiți și pe manșeta ziarului). Asta înseamnă că nu ne vom trăda niciodată cititorii.

    10. Vă mulțumim tuturor pentru că ne citiți, ne distribuiți textele și aveți încredere să ne fiți „patroni”. Mulțumiri speciale celor care ați donat deja în mica pușculiță ziaristii.com, precum și celor care aveți intenția de a intra în acest club. Recunoștință tuturor!

    Puteți dona AICI.